Despre rolul literaturii pentru copii

,,Copilul - scria Călinescu - se naşte curios pe lume şi nerăbdător de a se orienta în ea. Literatura,
care îi satisface această dorinţă îl încântă. Ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii trebuie să
intereseze şi pe oamenii maturi şi instruiţi. A ieşi din lectură cu stima sporită pentru om, acesta
este secretul marilor lecturi pentru tineret.”

Literatura pentru copii este arta pe care mulţi scriitori au abordat-o în operale lor. Mari scriitori
precum: Mihai Eminescu, I.L Caragiale, Ion Creangǎ şi-au întors privirea spre aceasta perioadǎ
minunatǎ a omului, denumitǎ şi ,,vârsta cea fericită”, ,,vârsta inocenţei”, ,,vârsta pantalonilor
scurţi”.

Literatura este intrumentul forte al învǎţǎtorului în a-l ajuta pe copil sǎ se formeze. Ea contribuie
într-o mare măsură la lărgirea orizontului de cunoaştere al elevilor, la formarea unui vocabular
activ, bogat şi colorat, la o exprimare aleasă, corectă, literară, la educarea sentimentelor estetice.

Încǎ de la cea mai fragedǎ vârstǎ, gustul pentru literaturǎ al copilului trebuie stimulat cât se poate
de mult. Gustul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă ce înglobează
răbdar, perseverenţă, continuitate, voinţă. Orizontul cunoştinţelor primite în clasă la orele de
literatură română e lărgit de lectura în afara clasei. Este foarte important ca învăţătorul să
cunoască formele de îndrumare a acesteia.

Întocmai ca aerul sau ca apa, copilăria este pretutindeni, este fluviul cu cei mai mulţi afluenţi,
minunea nicicând secătuită. Ea întreţine în lume basmul, gingăşia, zâmbetul, este puntea cu care
tentăm posteritatea şi prin care, totodată, prezentul ne ispiteşte în chipul cel mai stăruitor. Trăim -
orice am face şi la orice vârstă - între copii, într-o continuă fraternitate cu lumea lor.

La vârsta preşcolară, atât familia, cât şi grădiniţa depun eforturi pentru a influenţa universul
copilăriei prin basme, poveşti şi poezii. Această muncă dificilă este trecută la nivel superior în
primele clase ale şcolii. Lectura propriu-zisă începe după ce copilul reuşeşte singur să descifreze
cu uşurinţa ideile ascunse în spatele semnelor grafice, odată cu descifrarea enigmei acestor
hieroglife, care adesea îi înspăimânta pe copii.

Încă de la venirea copilului în şcoală, trebuie să căutăm să-l facem să iubească „cartea”.
Se vor citi poveşti, poezii, în aşa fel încât, în urma lor, micii şcolari să simtă nevoia să citească.
Ţinând cont de particularităţile fiecărui copil, ne vom ocupa şi de felul cum vom recomanda
lectura pentru vacanţa de vară. Basmele şi povestirile le sunt indicate celor cu ritm de citire
rapid, iar celor cu ritm mai lent, lecturi mai scurte.

Din cauza rapidităţii ritmului de citire, rămânând la imposibilitatea de a urmări conţinutul

micilor lecturi, mulţi elevi se luptă adesea cu descifrarea unui text. Acum trebuie să intervină
învăţătorul în urmărirea cu atenţie a lecturii şi exersarea acestui exerciţiu cu voce tare. În locul
curiozităţii care face abstracţie de formă şi se luptă pentru descifrarea ideii, apare efortul
descifrării semnelor grafice. Învăţătorul trebuie să încurajeze intenţia elevului de a se lupta cu
descifrarea textului dintr-o poveste, lăudându-l în faţa clasei ca pe un cititor pasionat. El trebuie
să poarte discuţii cu elevul pe marginea conţinutului povestirilor citite de elev, să observe în ce
măsură fiecare elev înţelege conţinutul celor citite, ştie să aprecieze o carte şi aduce argumente
convingătoare ca lucrarea respectivă l-a interesat.

Se ştie că nimic nu este mai puternic decât exemplul. Într-o familie unde sunt prea puţine
cărţi şi acestea aflate la întâmplare, unde părinţii şi fraţii mai mari consideră lectura o corvoadă,
rareori se poate aştepta cineva ca un copil să dovedească de timpuriu pasiune pentru lectură,
pentru carte, în general. În astfel de cazuri copilul va avea dificultǎţi sǎ-şi dezvolte o
personalitate, un vocabular activ, bogat si colorat. Va întâmpina multe dificultǎţi în a se
exprima, a se manifesta într-un fel sau altul în comunitate. Copilul are nevoie de o îndrumare
corectǎ în formarea sa, astfel încât acesta sǎ prindǎ încredere în propia forţa, în ideile sale şi tot
odatǎ curaj pentru a da drumul imaginaţiei sale sǎ zburde.

Copiii, ca şi adolescenţii, au o deosebită înclinare către un anumit gen de literatură, cu

care rezonează afectiv, literatură nu întotdeauna inspirată din universul vârstei lor.

Trăsăturile ce ar trebui să caracterizeze literatura destinată copiilor sunt:

-specificul extras dintr-o anume viziune asupra vieţii, de exemplu, aceea a basmului şi a
literaturii ştiinţifico-fantastice;

-umorul;

-caracterul instructiv-educativ;

-elogiul, cu ajutorul artei cuvântului, al marilor valori umaniste, cultul pentru om şi

omenie.

,,A ieşi din lectură cu stimă sporită pentru om, acesta cred că este secretul marilor
literaturi pentru tineret.”(G. Călinescu)

S-a ajuns la părerea majoritară că opera literară valoroasă pentru copii şi tineri are
aceleaşi valenţe estetice ca şi operele literare pentru adulţi.

Trăsăturile generale şi esenţiale ale operei literare pentru copii şi tineri constau în:

-caracterul cognitiv (informativ);

-expresivitatea, respectiv virtuţile estetice ale limbajului;

-caracterul formativ, mesajul educativ.

Acestor trăsături le corespund trei trăsături esenţiale pentru realizarea funcţiei estetice a
operei literare:

-adecvarea conţinutului la particularităţile de vârstă;

 -înveşmântarea ideii artistice într-o formă (imagine) concret-sensibilă;

-mesajul educativ.

Fiecare dintre aceste exigenţe implică valenţe estetice corespunzătoare şi împreună

asigură calitatea artistică a operei literare.

Adecvarea conţinutului operei la particularităţile de vârstă ale copiilor, respectă principiul

didactic privind adecvarea nivelului cunoştinţelor ştiinţifice la particularităţile de vârstă ale
copiilor, fără a ştirbi din valoarea literară.

Literatura pentru copii se adresează tuturor vârstelor, cu un mod specific de viziune şi

expresie.

O altă trăsătură esenţială în opera literară este îmbinarea valorilor etice cu cele estetice.
Prin conflictul dual bine-rău, copiilor li se oferă modele de viaţă pozitive sau negative. În
pregătirea pentru viaţă, literatura este a doua în ordinea importanţei, după religie. Prin
recomandarea unor lecturi potrivite poate fi frânată goana după câştigul material.

Unul dintre obiectivele finale a literaturii este trezirea interesului elevilor pentru minunata lume a
poveştilor, basmelor şi poeziilor, ştiut fiind faptul că trăind într-o epocă în care televiziunea şi
computerul pătrund puternic în viaţa tuturor, dar mai ales a şcolarului mic, cu influenţe nu prea
benefice în evoluţia sa, acesta nu mai are timp să citească o carte de poveşti sau de poezii.

În concluzie, literatura are o contribuţie enormǎ în dezoltarea copilului şi este necesarǎ pentru
evoluţia sa in societate.

BIBLIOGRAFIE:

- Raţiu, Iuliu, O istorie a literaturii pentru copii şi adolescenţi, Editura Biblioteca Bucureştilor
2003.

- Corniţă, Georgeta, Metodica predării şi învăţării limbii şi literaturii române, Ed. Umbria, Cluj-
Napoca, 1993 .
///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Există câteva dezbateri referitor la ce cuprinde literatura pentru copii. Există unele opinii
conform cărora literatura pentru copii este literatură scrisă special pentru copii, deși multe cărți
care erau destinate inițial publicului adult sunt acum catalogate ca lucrări pentru copii, de
exemplu operele lui Mark Twain, Prinț și cerșetor sau Huckleberry Finn. Se manifestă de
asemenea și tendința contrară, în care lucrări de ficțiune, inițial scrise sau prefabricate pentru
copii, sunt considerate ca fiind cărți pentru adulți. Ca martor la aceste lucruri, în anii următori,
prestigioasele premii Whitbread Awards au fost acordate de două ori unor cărți ce erau destinate
inițial copiilor: lucrarea lui Philip Pullman, The Amber Spyglass, și a lui Mark Haddon, The
Curious Incident of the Dog in the Night-time. Premiul Nobel pentru literatură a fost de
asemenea acordat unor autori care au adus mari contribuții literaturii pentru copii, cum ar fi
Selma Lagerlöf și Isaac Bashevis Singer. Deseori este dificil de răspuns la întrebarea dacă o
anumită carte este o carte destinată copiilor sau nu, de exemplu, Hobbitul de J. R. R. Tolkien.

Pe deasupra, există anumite dezbateri dacă non-ficțiunea este sau nu literatură (și o dezbatere
separată conform căreia non-ficțiunea ar trebui să fie numită non-ficțiune sau informațională). În
timp ce ALSC (Association for Library Service to Children) are un premiu special pentru non-
ficțiune, numit Sibert Medal, cărțile non-ficționale au câștigat ocazional premiul Newbery
Medal, primul premiu pentru cărțile adresate copiilor din Statele Unite (de remarcat lucrarea lui
Russell Freedman din 1988, Lincoln: A Photobiography).

Mulți autori sunt specializați în cărți pentru copii. Alți autori sunt bine-cunoscuți pentru lucrările
lor pentru publicul adult, dar au scris, de asemenea, și cărți pentru copii, cum ar fi operele lui
Aleksei Nicolaevici Tolstoi, Cheița de aur sau aventurile lui Burratino, și ale lui Carl Sandburg
Povestirile Rootabaga. În unele cazuri, cărți destinate publicului adult, cum este lucrarea lui
Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver, au fost editate (sau bowdlerizate) în așa fel încât să pară
mult mai adecvate pentru copii.

O tentativă de a identifica caracteristicile unei lucrări numite 'literatură pentru copii' a condus la
o linie călăuzitoare generală. Nu există o regulă perfectă și, pentru fiecare trăsătura
identificatoare, există multe excepții, ca și multe cărți pentru adulți care împărtășesc aceste
caracteristici.

Editorii au încercat să împartă literatura copii în subdiviziuni corespunzătoare pentru diferite

vârste. În Statele Unite, aceste subdiviziuni au fost marcate ca lucrări pentru pre-cititori, cititori
timpurii, cărți divizate pe capitole și tineri adulți. Acestea sunt estimativ echivalente grupelor de
vârstă cuprinse între 0-5, 5-7, 7-11 ani ( câteodată subdivizate în alte 2 grupe, cea cuprinsă între
7-9 ani și pre-adolescenții), și cărți pentru adolescenți. Totuși, criteriile pentru care sunt astfel
divizate sunt la fel de vagi și problematice ca și criteriile pentru definirea cărților pentru copii, în
aspectul lor general. O distincție clară este ceea a cărților pentru copii de vârste mai fragede, care
tind să conțină ilustrații, dar Cărțile ilustrate și trăsăturile acestora vizează toate nivelurile de
vârstă și ambele sexe. Ca o regulă generală, implicitul cititor al unei cărți pentru copii este cu 1-3
ani mai mare decât protagonistul acesteia. (Exemple contrare: opera lui Orson Scott Card, Jocul
lui Ender, nu neapărat scrisă pentru copii, dar cooptată de publicul tânăr.

Succesul unei cărți pentru copii impulsionează deseori autorul să prelungească povestea printr-o
continuare a acesteia, sau chiar să lanseze o întreagă serie de cărți. Unele lucrări sunt concepute de la
origine ca o serie: J. K. Rowling a declarat întotdeauna în interviuri că planul ei original era să scrie nu
mai puțin de șapte cărți despre Harry Potter, iar câțiva autori, ca prolificii Enid Blyton și R. L. Stine,
păreau incapabili să scrie o singură carte de bază, fără ca aceasta să nu aibă urmări. În câteva cazuri,
seriile au supraviețuit autorilor lor, fie pentru că editorii, în mod public, au angajat noi autori care să
continue seriile după moartea creatorului original (cum a fost cazul când Reilly și Lee au angajat pe Ruth
Plumly Thompson să continue Seria cărților Vrăjitorul din Oz, după decesul autorului original L. Frank
Baum), fie pentru că numele sub care scria autorul original era reținut ca un brand-nom-de-plume
pentru serii (cum a fost cazul lui Franklin W. Dixon și seriei Băieții Hardy, Carolyn Keene și seriilor lui
Nancy Drew, și V. C. Andrews și seriilor Florile din Mansardă).
Colecțiile de basme sunt una din cele mai timpurii forme ale ficțiunii publicate, care nu și-au pierdut
niciodată efectul magic pe care îl au asupra copiilor, deși câteva din poveștile clasice sunt înfiorătoare și
nu au fost inițial culese pentru copii. Faimoși culegători și repovestitori ai basmelor sunt Charles
Perrault, frații Grimm, Hans Christian Andersen și Andrew Lang.

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Literatura americana si literatura britanica

Alice in Wonderland, Gulliver’s travels

//////////////////////////////////////

Adaptarea cartilor dupa filmul, astfel accesul tinerilor se face mai usor…stimularea imaginatiei.