I. 5.

Cauza: “În 1955… Nichita Hruşciov, a decis că era necesară o reacţie adecvată faţă
de NATO”
Efect: “Ca urmare, a inițiat Pactul de la Varşovia …. şi a oferit Moscovei puterea de
decizie”
6. Principalele practici ale regimurilor totalitare au fost: impunerea unui singur
partid politic, crearea unei poliţii politice, nerespectarea drepturilor omului, controlul total al
statului asupra economiei şi culturii.
În România, regimul totalitar comunist s-a instaurat în 1948, prin preluarea puterii
de către Partidul Comunist, care a falsificat alegerile parlamentare din 1946 şi a dizolvat
celelalte partide politice în 1947 şi 1948; astfel, statul ajunge condus de un partid unic. Tot în
1948 a fost creată poliţia politică, Securitatea, care avea ca scop eliminarea celor care nu erau
de acord cu noul regim prin măsuri ca: trimiterea în închisoare, deportarea, trimiterea în
lagăre de muncă forţată, torturarea etc. În 1948 industria şi băncile au fost trecute în
proprietatea statului, iar în 1962 s-a încheiat colectivizarea forţată în agricultură. În acest fel
s-a impus controlul total al statului asupra economiei.
CULTUL PERSONALITĂŢII - Este o practică politică specifică regimirilor
totalitare si de extemă dreapta şi de extrema stângă. În România cultul personalităţii s-a
accentuat din 1971, având un singur destinatar (Conducătorul), dar mai mulţi beneficiari,
oameni politici, artişti, reprezentanţi ai comunităţii ştiinţifice şi culturale şi regimul s-a
personalizat prin numirea în funcţii a membrilor familiei Ceauşescu. El era preyentat ca :
„genialul cârmaci”, „cel mai iubit fiu al poporului român”, „personalitate excepțională a lumii
contemporane”, „luptător pentru cauza dreptății și păcii, și socialismului”, „geniul
Carpaților”, „marele conducător”. În 1973 apare primul volum omagial adus lui N.
Ceauşescu, cu ocazia aniversării a cinzeci şi cinci de ani. Există şi o artă omagială care îl
preamăreşte pe ,,genialul conducător”. Pentru celebrarea celei de a 65-a aniversări, pe 26
ianuarie 1983, un portret oficial îl arată cu însemnele regale.
7. Practicile politice democratice reprezintă o caracteristică a Europei secolului al
XX-lea, deoarece pe lângă menţinerea unor state democratice prin tradiţie ca Anglia sau
Franţa, apar şi alte state democratice, ca de exemplu România sau Germania. Astfel
asemanarea va fi reprezentata de democratia liberala caracterizata prin: votul universal,
separarea puterilor în stat, pluripartidismul, garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
II. 5. După ce în martie 1848 la Paris, tinerii revoluţionari munteni şi moldoveni
participaseră la evenimentele din capitala Franţei, au hotărât să se întoarcă în ţară şi să
declanşeze revoluţia. Se organizează în luna mai, la Bucureşti, un Comitet revoluţionar din
care fac parte Nicolae Bălcescu, I. Ghica, I.C. Brătianu, C. A. Rosetti, fraţii Golescu, I. H.
Rădulescu etc.. Acest comitet revolutionar era insarcinat cu “însărcinat cu organizarea unei
revolte armate”. Drept urmare, Comitetul a hotărât declanşarea revoluţiei pe 9 iunie în patru
locuri: Bucureşti, Ocnele Mari, Telega şi Islaz. Din cauza măsurilor luate de domnul
Gheorghe Bibescu, revoluţia izbucneşte doar la Islaz, unde se citeşte programul
„Proclamaţia”, cuprinzând 22 de articole, in care “comitetul enumera principiile pe care își
propunea să le promoveze în așezarea principatului pe un nou făgaș: egalitatea în
drepturi a tuturor cetățenilor…..”
6. În 1858 şi Marile Puteri europene acceptau prin Convenţia de la Paris uniunea
între cele două ţări, cu instituţii proprii, dar cu armată şi Curte de Justiţie comune şi cu o
Comisie Centrală la Focşani, care urma să facă legi de interes comun. faptul că nu poate fi
aceeaşi persoană atât domn al Moldovei, cât şi domn al Ţării Româneşti.
În Moldova, după o altă serie de manevre politice şi chiar conspiraţii cu trădări şi
spioni, după cum spun unii istorici, a fost găsită o soluţie de compromis: urma să fie domn
hatmanul Alexandru Ioan Cuza, comandantul armatei. Pe 5 ianuarie, Alexandru Ioan Cuza a
fost ales în unanimitate domn al Moldovei. În 24 ianuarie, Alexandru Ioan Cuza fost ales în
unanimitate domn al Ţării Româneşti, iar populaţia strânsă în jurul Dealului Mitropoliei a
primit vestea cu cea mai mare bucurie.
Asadar, prin Unirea Moldovei cu Ţara Românească in 1859 s-a format un stat unitar
care a adoptat numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură Adunare şi un
singur Guvern. Era primul pas pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.
Consider ca, din ziua Unirii Moldovei cu Ţara Românească, Mica Unire, fără de care
nici Marea Unire din 1918 nu s-ar fi realizat, statul român a intrat în perioada sa modernă,
prin reformele începute sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, şi a făcut primul pas important
pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.
III. După retragerea aureliană, izvoarele scrise vorbesc numai despre populaţiile
migratoare de la N Dunării deoarece erau singurele cu organizare politică şi militară. Românii
sunt pomeniţi numai cand au intrat şi în contact cu statele importante din zonă.
Factori favorabili întemeierii statelor medievale româneşti: Interni - prosperitatea
economică legată şi de controlul segmentului final al drumului comercial care legă Europa
Centrală de Marea Neagră şi gurile Dunării; cristalizarea politică, respective Externi -
încetarea marilor invazii (sec. XIII); dorinţa statelor vecine ( Imp.Bizantin, Regatul Ungariei,
Regatul Poloniei) de a stăpâni teritoriile românilor.
 La începuturile Evului Mediu izvoarele istorice – Cronica lui Nestor, Poveste vremurile
de demult – menţionează în zonele dintre răsăritul Carpaţilor, Nistru şi Marea Neagră
următoarele formaţiuni politice: ţări, codri, câmpuri, cobâle. În jurul anului 1000: Codrii
Orheiului, Codrii Lăpuşnei, Codrii Herţei, Codrii Cosminului, Ţara Sipenitului.
La baza constituirii Moldovei stă un dublu descălecat. Iniţiativa vine de la fruntaşii
politici ai românilor din Maramureş.
Cu prilejul unei expediţii împotriva tătarilor, iniţiata de regele maghiar, Ludovic I de
Anjou, le est de Carpaţi, voievodul maramureşean Dragoş se aşează în teritoriul determinat
de râul Moldova, organizând acolo o marcă de apărare (1353-1354).
Urmaşii lui Dragoş, Sas şi Balc, menţin raporturile de dependenţă cu Ungaria, ceea ce
duce în 1359 la izbucnirea unei răscoale locale. Profitând de aceasta, un alt voievod din
Maramureş, Bogdan din Cuhea, trece munţii la răsărit şi îi alungă pe urmaşii lui Dragoş.
Astfel, se naşte un nou stat românesc independent, Moldova. Noul său statut politico-
juridic este recunoscut în 1364-1365 de către Ungaria.
Cel mai de seamă urmaş a lui Bogdan este Petru I Muşat, voievod (cca. 1374-1391).
Pune bazele principalelor instituţii din Moldova. Mută capitala statului de la Baia la Suceava
şi construieşte un sistem de fortificaţii. Totodată, fondează Mitropolia ortodoxă a Moldovei,
cu sediul la Suceava (recunoscută de Patriarhia din Constantinopol în 1401, în timpul
domniei lui Alexandru cel Bun). Este primul domn moldovean care bate monedă. Acordă un
împrumut de 4 000 de ruble de argint regelui Poloniei, Wladislav Jagello, primind in schimb
drept zălog Haliciul şi ţinutul Pocuţiei, devenit apoi pretext de conflict între Moldova şi
Polonia. În 1387 inaugurează tradiţia jurământului de vasalitate faţă de regele Poloniei,
Vladislav Jagello).
Roman I, voievod (1391-1394) desăvârşeşte unificarea Moldovei, în anul 1392 reuşind
să extindă teritoriul noului stat până la Marea Neagră şi Dunăre.
Dupa consolidarea statelor medievale s-a desavarsit organizarea interna prin consolidarea
principalelor institutii. Intemeierea statelor medievale romanesti a fost rezultatul a 3 tendinte
istorice: unificarea formatiunilor politice prestatale; crearea institutiilor supreme: Biserica si
Domnia; emanciparea de sub dominatia straina.
Regimul politic din Tarile Romane a evoluat spre o monarhie feudala dar cu trasaturi
specifice societatii romanesti.

Domnia: reprezinta cea mai importanta institutie din Evul Mediu romanesc. Domnul
avea atributii militare, fiind conducatorul armatei prin titlul de Mare Voievod. Alte atributii
erau: administrative: numea dregatorii ajutat de sfatul domnesc; juridice: reprezenta instanta
suprema; politica externa: declara razboi, incheia pace, si semna tratate.
Titlul de Domn vine de la latinescul „dominus” (stapan), astfel Domnul era considerat
stapanul intregului pamant al tarii. Independenta Domnului fata de puterile vecine s-a
concretizat in formula „de sine stapanitor”
- Religios: puterea Domnului era considerata de origine divina, exprimata prin ceremonia
religioasa a ungerii cu mir de catre mitropolit, prin apelativul „Io” si formula „din mila lui
Dumnezeu”.
- Fiscal: domnitorul stabilea nivelul taxelor si al impozitelor, acorda imunitati fiscale.
In primele secole de dupa intemeiere, Domnul a recurs la o fiscalitate redusa, astfel
veniturile domniei nu se bazau pe impozite, ci pe taxele comerciala aplicate negustorilor
brasoveni. Succesiunea la tron era electivo-ereditara, astfel putea fi ales domn oricare dintre
descendentii familiei domnitoare, chiar daca nu era dintr-o casatorie legitima, si nu era primul
nascut, trebuia doar sa fie de os domnesc. Unii domni au asociat la domnie pe unul dintre fiii
sai inca din timpul vietii. Domnia si ceremonialul de la curte au fost influentate de bizantini.
Intre domnie si biserica exista cooperare, in sensul in care domnul era uns cu mir la
incoronare, dar sprijinea puternic biserica prin finantarea construirii multor lacasuri de cult.
Domnul avea dreptul sa retraga proprietatile boierilor care erau acuzati de tradare si ii putea
condamna la moarte, astfel Stefan cel Mare sau Vlad Tepes au consolidat autoritatea domniei
in raport cu marea boierime. Evolutia domniei s-a realizat intre secolele XVI-XVIII.
La mijlocul secolului al XVI-lea, in conditiile accentuarii dominatiei otomane,
autoritatea domnului a scazut, astfel boierii au exercitat o tutela asupra domnului. Boierii
controleaza viata politica prin sustinerea unor candidati la tron sau prin incheierea unor
intelegeri, inclusiv cu turcii. Domnul initial ales de boieri, era acum numit direct de catre
sultan.
Asa cum stim, in sec XVIII a disparut domnia pamanteana, fiind inlocuita cu cea
fanariota (turcii alegeau domnii greci din cartierul Fanar). Din punctul meu de vedere la
inceputul acestui secol domnia isi pierde principalele prerogative, domnii find redusi la
rangul de functionary ai Portii, deci se pierde si autonomia si asa limitata, inca din secolul al
XVI-lea. Trasaturile domniei fanariote:
- Domnul era considerat inalt fucntionar al Imperiului Otoman
- Pentru domnie se plateau sume considerabile
- Fiscalitatea este excesiva, prin faptul ca Poarta a crescut obligatiile Principatelor,
acelasi lucru facandu-l si domnii fanarioti.
 - Venalitatea functiilor (vanzarea la licitatie a dregatoriilor)
- Eliminearea boierilor romani si inlocuirea lor cu boierii greci
- Schimbarile dese de domnii. O domnie dura 2,5 ani – 3 ani.
In concluzie, acasta forma de conducerre trebuia inlocuita si drept urmare boierii romani
s-au grupat in partida nationala, care avea drept principal obiectiv revenirea la domniile
pamantene, fapt realizat la 1821 in timpul revolutiei lui Tudor Vladimirescu.