ARTA GRECIEI

ANTICE
APOGEUL ȘI DECĂDEREA
CRONOLOGIA
ARTEI GRECESTI
Arta greaca reprezinta productia artistica a
civilizatiei grecesti, cu toate ca este dificil sa se
stabileasca cu precizie limitele cronologice ale
acesteia.
Se plaseaza nasterea artei grecesti in jurul
secolului IX I.C. , odata cu aparitia perioadei
geometrice. S-a convenit ca dupa ce apogeul
acestei arte a fost atins in secolul V , I.C. in
perioada clasica, ultimele sale manifestari
urmand sa se stinga in pragul bataliei de la
Aetium , din anul 31, I.C.
Perioada clasica reprezinta practic perioada
de apogeu a civilizatiei grecesti în care
democratia antica îsi gaseste formula
optima la Atena condusa de Pericle ,
republica greceasca îsi gaseste un teoretician
de mare tinuta care este Platon.
CRONOLOGIA
ARTEI GRECESTI
Adancirea conflictelor sociale in Grecia
secolului IV reprezinta un fenomen
aproape general. La Atena, unde
reconstituirea imperiului maritim a
compensat partial urmarile razboiului,
prosperitatea si politica adoptata in
favoarea paturilor nevoiase a limitat
efectele exodului rural. In multe din
cetatile Greciei insa, ca si in Magna
Grecia, ruinarea micilor proprietari si
degradarea conditiilor de viata ale
straturilor populare de la oras au
provocat tulburari, au determinat lupte
partizane care au degenerat in razboaie
civile. Astfel, odata cu marirea numarului
de razboaie si conflicte, arta a suferit un
declin.
ARTA GREACA
CLASICA
Arta greacă clasică a fost pregătita de
două procese istorice de importanţă
majoră: afirmarea democraţiei sclavagiste
în polisurile greceşti şi războaiele medice.
Pe fondul acestor evenimente se fixează
trăsăturile de bază a artei greceşti
clasice:observarea şi studierea realităţii,
alegerea de teme care redau măreţia
omului liber cu un accentuat rol educativ,
simplitate şi sobrietate. Aceste
coordonate vor forma trăsătura de bază a
artei greceşti şi anume umanismul său.
Omul (sau divinitatea umanizată) este în
centrul atenţiei, imaginea omului nefiind
investită cu un sens simbolic sau cu o
funcţie magică ci este reprodusă pentru
imaginea lui proprie.
CARACTERISTICI ALE SCULPTURII
Sculptura Greciei clasice porneşte de la “stilul sever” al perioadei
războaielor medice, caracterizat prin simplitate, austeritate şi rigiditate.
Legea frontalităţii este acum abandonată fapt ce-I permitea
sculptorului să lărgească gama de atitudini şi situaţii redate. Se remarcă
o serie de carcacteristici specifice: chiar dacă personajul este redat în
momentul unei încordări dramatice expresia facială rămâne gravă şi
impasibilă; a dispărut fixitatea privirii, ochii, nasul, gura forma muşchilor
ne arată că artiştii nu se mai mulţumeau să reprezinte tipuri (cum făceau
egiptenii şi babilonienii), ci căutau să redea cât mai fidel particularităţile
individuale ale fiecărui model; în al treilea rând: deşi sunt redate în
atitudini de completă imobilitate, personajul este animat de o încordare
musculară reţinută şi de o voinţă care dă statuii forţă interioară.Sinteza
dintre seninătatea figurii şi intensitatea modelului, dintre gestul violent şi
expresia calmă dă compoziţiei forţă şi demnitate.
1-Discobolul; 2-Hagesandros, Polydoros și Athanadoros din Rodos; 3-
Victoria din Samothrace înaripată
ORDINELE ARHITECTURALE
S-au elaborat doua ordine insemnate: doic si ionic, urmate de aparitia ordinului
corintic. Diferenta intre cele trei este vizibila mai ales la forma capitelurilor
coloanelor.
Ordinul doric era raspandit mai ales in Pelopones si in coloniile grecesti din
Italia de sud si Sicilia. Templele dorice sunt puternice si greoaie
Oridinul ionic s-a dezvoltat in coloniile grecesti din Asia Mica si insulele din
Marea Egee. Templele au proportii grandioase si o decoratie mai bogata.
Coloanele sunt mai zvelte, mai inalte si se sprijina pe o baza. Fusul este
prevazut cu caneluri adanci, iar capitelul este impodobit cu o voluta dubla.
Ordinul corintic este cel mai nou dintre cele trei ordine arhitecturale ale
antichitatii grecesti. Fusul coloanei este asemănător cu cel ionic, dar ceva mai
zvelt. Ceea ce oferă particularitate coloanei corintice este capitelul. Acesta
prezintă ornamentul numit acantă, preluat ulterior şi de capitelurile compozite.
Stilul doric, ionic si corintic
Theseionul din Atena - templu doric; Templul Atenei Nike de pe Acropole, templu ionic
Templul lui Zeus din Atena
Este prezentat canonul sau proporția corpului la egipteni și la greci. La egipteni s-a luat ca unitate de
măsură degetul mijlociu; cu această mărime s-a împărțit întregul corp în 19 părți, plus două pentru
coafură.În mijlocul planșei este prezentată demonstrația lui Leonardo da VINCI, prin carearată că
omul cu brațele întinse poate fi înscris într-un pătrat.
ȘIRUL LUI FIBONACCI ȘI NUMĂRUL DE
AUR
Grecii, romanii, egiptenii, evreii, in antichitate, par sa fi fost toti de acord ca 1, 618
(un numar irational, exprimand raportul dintre circumferinta si diametrul unui cerc)
este numarul de aur, numarul armoniei universale, numarul divin, al Creatiei, al
perfectiunii, ascuns in tot ceea ce exista in natura si preluat de om in edificiile
consacrate Creatorului, dar si in pictura, sculptura, muzica etc. In cultura greceasca
antica, numarul de aur a fost simbolul pitagoricienilor (adeptii scolii filozofice a lui
Pitagora, fondata in secolul al VI-lea i.Hr.), care considerau ca 1,618 este expresia
vietii, a iubirii si a frumusetii.
Aplicaţiile numărului de aur, de fapt ale raportului ca atare, se regăsesc la punerea
în proporţie a lucrărilor în arhitectură, pictură, sculptură, estetică şi artă în general,
ceea ce confirmă interesul manifestat de’a lungul timpului pentru acest număr.
Numărul de aur este 1,618. Dacă vom împărți două numere succesive, din șirul lui
Fibonacci, vom obține numărul de aur. Natura este creată după o ordine care
rămâne un mister. Niciodată nu vom găsi o margaretă care va avea 14, 22, sau 56
de petale.