“Fericita viata ai petrecut in lume, si acum te veselesti impreuna cu multimile celor fericiti si pre

pamantul celor blanzi ca un bland locuiesti, Ierarhe Grigorie“.

(Stihira de la Laude, Duminica a doua din Postul Mare, Glas 1)
“Stai acum impreuna cu cuvantatorii de Dumnezeu langa scaunul Celui preaindurat, fiind asemenea cu
dansii si intocmai la obiceiuri, preaintelepte Grigorie, mai intai sezatorule pre scaunul Thessalonicului,
podoaba ierarhilor, stralucit impodobit fiind cu slava arhieriei, si slujind acum lui Dumnezeu”.
(Canonul Utreniei, cantarea a 8-a, Glas 4, Duminica a doua din Postul Mare)
VEDENIA UNUI SOBOR CERESC
“Un pustnic athonit s-a rugat ca Dumnezeu sa ii descopere locul ceresc in care ajunsese dupa moartea
sa Sfantul Grigorie Palama. A vazut in vedenie un sobor minunat, din care faceau parte Sfintii Trei Ierarhi
Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, dimpreuna cu Sfantul Grigorie al Nissei, cu Sfantul
Chiril al Alexandriei si cu o multime de sfinti cuvantatori de Dumnezeu. Acestia voiau sa dea o marturisire
de credinta. In sfarsit pustnicul i-a auzit pe toti cum ziceau: “Nu ne este cu putinta sa intarim aceasta
hotarare fara Grigorie, Ierarhul Thessalonicului“.

Sfintii au trimis un slujitor la Sfantul Grigorie Palama si acela i-a transmis: “Nu este cu putinta ca soborul
sa intareasca hotararile sale fara a te avea de fata“.
Cand Sfantul Grigorie Palama a venit, ceilalti ierarhi l-au asezat la loc de cinste, langa Sfintii Trei
Ierarhi. Si sfantul a intarit prin cuvantul sau marturisirea sinodului…
Aceasta minune ne ajuta sa intelegem de ce Biserica a randuit ca Sfantul Grigorie sa fie praznuit intre cei
trei noi mari ierarhi, alaturi de Sfantul Fotie cel Mare si Sfantul Marcu al Efesului.
Este o datorie pentru fiecare crestin, dar mai cu seama pentru orice seminarist, student teolog, diacon sau
preot sa citeasca vietile acestor mari eroi ai credintei cu luare aminte. Pentru ca, lepadand marturia
acestor sfinti, ne lepadam de Insusi Hristos care a vorbit prin ei…“.
(Danion Vasile, pe coperta cartii “Viata si nevointele celui intre sfinti Parintelui nostru Grigorie Palama ,
Arhiepiscopul Thessalonicului”, Editura Egumenita)

Vedenia Cu Laptele Si Vinul

“In al treilea an la Sf. Savva, pe cand Grigorie era cufundat in rugaciunea mintii, se pare ca a fost cuprins de
un somn usor in care a avut aceasta vedenie. Se facea ca tinea in mana un potir cu lapte curat, atat de plin
incat dadea pe dinafara. Apoi laptele s-a preschimbat in cel mai ales vin din care iesea o mireasma
minunata. Vinul curgea asa de imbelsugat incat mainile si vesmintele erau ude, patrunse de minunata
mireasma. De indata ce Sf. Grigorie a simtit mirosul, s-a umplut de sfanta bucurie. Apoi i s-a aratat un tanar
stralucitor care a spus: “De ce nu impartasesti si altora aceasta minunata si imbelsugata bautura? De ce o
lasi sa se reverse fara folos? Oare nu stii ca este darul si ca atunci cand se revarsa nu se mai sfarseste?”
Atunci Grigorie a intrebat: “Dar daca nu sunt oamenii care sa o caute cu vrednicie sau macar sa o
ceara?” Ingerul a raspuns: “Chiar daca acum nu este nimenea ca sa o caute cu dorire, tu totusi trebuie sa-
ti faci datoria fara a sta pe ganduri si sa nu cumva sa nu o imparti. Trebuie sa dai Stapanului talantul
incredintat tie. Stii preabine porunca data si despre talantul ce a fost dat slujitorului nevrednic si ce s-a
intamplat cu el!” (Mt.25, 14-30). Apoi ingerul a plecat, lasandu-l pe Grigorie invaluit in lumina, stand multe
ceasuri si cugetand la cele spuse.
Sf. Grigorie a talcuit vedenia astfel: Laptele insemna darul obisnuit al cuvantului, pe intelesul inimilor
simple ce cauta povatuire duhovniceasca. Prefacerea laptelui in vin insemna ca, la vremea potrivita,
Hristos ii va cere sa invete cele mai inalte adevaruri ale credintei crestin-ortodoxe. Incredintat de
aceasta vedenie si povatuit de Duhul Sfant, Grigorie avea curand sa inceapa sa scrie. Mai tarziu el a
descoperit vedenia ucenicului sau Dorothei“.

Tamaduirea Ieromonahului Cu Dureri De Cap

“Intr-o manastire din Thessalonic era un ieromonah care s-a avantat in lupta pentru dobandirea virtutii.
Stand acolo, nevoitorul cucerniciei a fost incercat de o boala. Era o boala grea, cunoscuta ca algocefalee sau
durere de cap cronica. Starea lui era asa de grava incat, fara un anume leac, moartea ar fi fost aproape
sigura. Desi moartea a fost amanata o vreme, durerea de cap nu a incetat. La inceput durerile apareau din
cand in cand, cam o data pe luna. Cu vremea insa simptomele bolii se aratau de doua sau trei ori pe luna.
Mai apoi durerea revenea des si tot mai puternica. Starea aceasta a durat vreme de sapte ani fara contenire,
ba chiar inrautatindu-se. Bolnavul parea ca isi pierduse simtirile, vazandu-se ca este tulburat dupa felul cum
gemea. Din nou, moartea parea de neocolit, dar de data aceasta bolnavul nu mai voia niciun tratament
medical sau medical. Cum avea sa se termine aceasta boala? Ieromonahul nu mai avea nicio nadejde sa
scape cu viata. Socotind ca boala sa il va duce la moarte, si-a indreptat gandurile numai asupra vietii
viitoare. Cu suspine si lacrimi catre Dumnezeu, cauta o pocainta adevarata. Se invinuia pe sine pentru
nepurtarea sa de grija si pentru gresalele sale, dar se si temea, caci nu avea cui sa impartaseasca
mahnirea lui sau pe cineva care sa se roage pentru tamaduirea sufletului sau.
Atunci si-a adus aminte de o veche cunostinta, un prieten, raposatul Arhiepiscop Grigorie Palama. Si-a
amintit de sfintenia ierarhului si de felul cum pastorea turma sa plin de dumnezeiasca insuflare. Ii parea tare
rau ca nu fusese de fata cand fericitul barbat se mutase la Domnul. Atunci s-a gandit intru sine: “Daca m-as
fi aflat acolo, ca sa aud cele din urma cuvinte ale sale si sa primesc sfanta sa binecuvantare, aceasta
amintire mi-ar fi ocrotire si arma de aparare“. Deci jelindu-si starea nenorocita, ieromonahul a adormit si
indata a avut o vedenie pe care a istorisit-o astfel: “M-am vazut in altarul bisericii Sf. Dimitrie cel minunat.
Acolo am zarit un stralucit ierarh care statea inaintea Sfintei Mese si savarsea sfintele Taine. Atunci am
ingenuncheat inaintea lui si l-am rugat sa-mi dea sfanta sa binecuvantare. Insa el parea sa nici nu auda
cererea mea, caci mintea ii era cu totul cufundata in slujirea Tainelor si atentia indreptata asupra Sfintei
Mese. Dar dupa scurta vreme el s-a intors catre mine si si-a pus dreapta pe crestetul meu, chiar in locul
unde ma durea mai tare. Apoi a facut semnul Sfintei Cruci si din degetele sale parca a curs ulei sfintit cu
care mi-a uns fata“.
Aceasta a fost vedenia ieromonahului. Cand s-a trezit din somn, orice urma de deznadejde, mahnire si
intristare a pierit. Nu a mai suferit de dureri de cap ori de altceva. Deci a multumit din inima Domnului
si slujitorului Sau, Grigorie”.
(din: “Viata si nevointele celui intre sfinti Parintelui nostru Grigorie Palama , Arhiepiscopul
Thessalonicului, Editura Egumenita )
 Cum i-a convins Sf. Simeon pe
monahii să i să țină Postul Mare

Ne-a povestit nouă sfântul cele arătate lui despre Postul Mare și zicea că: „Pe când eram încă prunc și
stăteam în locul primului meu stâlp, am auzit că nu țin oamenii sfântul post al Paștelui, ci mănâncă brânză și
ouă și, cum mă miram de aceasta, a stat înaintea mea îngerul lui Dumnezeu, ținând un potir, un ied și o sabie
și, luându-l, l-a junghiat înaintea mea și a scurs sângele în potir și am văzut sângele și iată era sângele
închegat și brânzit ca laptele și a zis către mine: „Iată, brânza pe care o mănâncă oamenii în Sfântul și
Marele Post este sângele iezilor. Pentru aceea, cu aceste dispoziții, rânduiește obștii adunate în jurul tău ca
nimeni să nu mănânce brânză sau ouă în Sfântul și Marele Post, căci acestea sunt asemenea ouălor de șarpe
și de balaur, făcute din toată necurăția”. Și venindu-și în sine, și-a amintit de Isaia Profetul care zice: „Ouă
de aspidă au spart și pânză de păianjen țes și cel ce vrea să mănânce din ouăle lor, spărgându-le, a aflat vânt
și înlăuntrul lor vasilisc”[1]. „Acestea am fost silit să le spun, nu fiindcă socotesc mâncărurile spurcate –
zicea el. Căci cele pe care Dumnezeu le-a curățit nu trebuie nicidecum să le socotim spurcate[2], de vreme
ce pentru cei ce se împărtășesc de ele cu credință sunt sfințite prin cuvântul lui Dumnezeu și prin
rugăciune[3]. Dar am povestit monahilor acestea spre folos, pentru ca mai vârtos să sporiți în aceste sfinte
zile râvna voastră pentru sfințenie, precum i-am pregătit și pe cei ce au rămas împreună cu mine mai înainte
de voi”.

[Viața Sfântului Simeon 166, extras din volumul: Viața Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele
Minunat. Viața fericitei Marta, mama Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, traducere de
L. Enache, studiu introductiv de P. van den Ven, ediție îngrijită de Pr. D. Bahrim (Colecția  Viața în
Hristos, seria Hagiographica, nr. 1), Ed. Doxologia, Iași, 2013]
Copilul Arsenie postea aspru si, pentru a nu manca mult, isi strangea cureaua tare. Odata a
postit atat de mult, incat a cazut la pat istovit. Intrucat organismul sau fusese lipsit de alimentele
de baza, mainile sale erau subtiri ca cele ale copiilor mici din Africa; gatul ii devenise
subtire ca o coada de cireasa, incat copiii ii spuneau adesea micului Arsenie: "O sa-ti cada
capul".
Odata, cand lucra cu fratii sai la camp, micul Arsenie a ramas in urma fratilor sai, si-a scos
incaltamintea si a alergat descult pe un camp cu trifoi proaspat cosit. Era ca si cum ar fi alergat
pe niste cuie subtiri; tulpinile trifoiului ii gaureau talpile si ii intrau in carne. Desi talpile ii
sangerau, rabda cu bucurie durerea, deoarece isi dorea sa se asemene Mucenicilor si sa devina
partas la patimile lor. O astfel de cugetare muceniceasca si dragoste de Dumnezeu ii
inflacara sufletul sau de copil.
Atat de multa evlavie si ravna avea pentru cele sfinte, incat nu manca mancarea pe care mama
sa o fierbea in oalele in care facea mancare cu carne, desi aceasta era foarte curata si spala bine
oalele cu lesie.
La biserica, micul Arsenie mergea dimineata devreme, inainte de a suna clopotul si de multe ori
astepta preotul sa deschida biserica.
Cand era tanar, pentru a nu fi ispitit din partea fetelor, Cuviosul Paisie Aghioritul se uita tot
timpul in jos, atunci cand mergea pe drum; astfel, nu vedea cine trecea pe langa el. Uneori
treceau chiar si cunoscuti, rude si se suparau pentru ca nu ii saluta. Odata, o vara de-a tanarului
Arsenie s-a plans mamei sale ca nu o saluta, la care tanarul Arsenie i-a raspuns mamei sale:
"Mama, alta treaba nu am decat sa casc gura la fete pe drum?"
Copilul Arsenie simtea o mare dragoste catre Dumnezeu, iar rugaciunea lui era o manifestare a
acesteia. La marile sarbatori priveghea, aprindea candela si se ruga in picioare toata
noaptea. In fiecare noapte se scula ca sa citeasca Psaltirea. Intr-una din zilele saptamanii,
urca pe munte si petrecea in post, rugaciune, studiu duhovnicesc si metanii. Dorea sa
traiasca ca pustnicii. Purta la el intotdeauna o Cruce de mana. Avea o asa de mare credinta,
incat urca pe munte cu Crucea si nu se temea de nimic.
Vazandu-l pe micul Arsenie ca face nevointe prea mari, fratele sau mai mare, Rafail, incerca sa-l
impiedice, pana la varsta de cincisprezece ani, cand i-a inteles chemarea catre viata monahala.
Parintii tanarului Arsenie, fiind evlaviosi, intelegeau scopul nevointelor si nu se nelinisteau, ba
chiar se bucurau si il laudau pe micul Arsenie.
Insa Arsenie nu se nevoia numai cu entuziasm tineresc, ci si cu prudenta de om batran; se
cerceta pe sine in fiecare zi - cum a vorbit, ce a facut, daca a ranit pe cineva cu purtarea sa.