Sunteți pe pagina 1din 14

Despre avantajele ortodoxiei

Joi, 23 iulie 1998

�n numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf�ntului Duh Amin.


Cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi, iubiţi credincioşi, pentru seara aceasta am anunţat că
voi vorbi despre adevărurile de credinţă ale Bisericii noastre ortodoxe, adevăruri
contestate de cei care nu sunt de o credinţă cu noi, de cei pe care noi �i numim
eterodocşi, adică străini de ortodoxie.
Duminică, �nainte de a pleca �ncoace, la noi la mănăstire la S�mbăta, a venit
un preot cu un grup de credincioşi dintr-un sat de pe l�ngă Braşov, care m-a rugat să
le spun credincioşilor unele lucruri contestate de sectari; zicea că acolo �n parohia
lor sunt două case de rugăciuni, una de creştini după Evanghelie şi una de
penticostali. M-am conformat şi le-am spus c�te ceva credincioşilor care au venit
atunci, dar m-am g�ndit că şi aici ar fi bine să stăruim cu g�ndul asupra unora din
adevărurile de bază ale credinţei noastre, care sunt g�ndite altfel de cei care cred
altfel dec�t noi.
Cel dint�i adevăr de credinţă �n privinţa căruia g�ndurile altora se deosebesc
de g�ndurile noastre este cinstirea Maicii Domnului. E foarte curios că oameni care
se socotesc slujitori lui Dumnezeu şi doritori de Dumnezeu şi cinstitori ai
M�ntuitorului nostru Iisus Hristos pot să separe pe Domnul Hristos de maica lui, de
Maica Domnului.
Noi suntem cinstitori ai Maicii Domnului. Am putea zice că am cinstit-o pe Maica
Domnului �nainte de a şti ceva despre cinstirea Maicii Domnului. Pentru că aceasta
ţine esenţial de ortodoxie. Nu se poate să fii ortodox şi să nu fii cinstitor al Maicii
Domnului şi mai ales nu se poate să-I slujeşti Domnului Hristos �n ortodoxie fără să
te raportezi şi la Maica Domnului.
Slujbele Bisericii noastre sunt �n aşa fel alcătuite �nc�t Maica Domnului are
un loc central, un loc l�ngă Domnul Hristos. Pomeniri, liste de sfinţi se fac �n felul
următor: �Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei
Maicii Sale, cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, cu rugăciunile Sf�ntului,
slăvitului Prooroc �naintemergător şi Botezător Ioan, ale sfinţilor, slăviţilor şi �ntru
tot lăudaţilor Apostoli, ale sfinţilor, bunilor biruitori mucenici, ale Preacuvioşilor şi de
Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri ş.a.m.d..
Deci, după Domnul Hristos �nt�i este Maica Domnului. Foarte multe sunt
alcătuirile cinstitoare pentru Maica Domnului. Eu �mi aduc aminte, c�nd eram copil,
am �nvăţat o rugăciune către Maica Domnului pe care o spuneam şi pe care n-o
�nţelegeam. Şi cred că aşa se �nt�mplă cu toţi copii, pentru că nu putem
�nţelege �n copilărie lucruri care nu sunt alcătuite pentru copii; nu �nţelegem nici
noţiunile ca atare, dar cu vremea, �naint�nd cu viaţa şi cu �nţelegerea, ne dăm
seama de comorile de g�ndire ale ortodoxiei. De pildă, o alcătuire ca aceasta:
�Spăim�ntatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta, că tu, Fecioară neispitită de
nuntă, ai avut �n p�ntece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără
de ani, Care dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine�.
E o alcătuire pe care, de fapt, o auzim la Sfintele Slujbe, pe care poate de multe
ori nu o băgăm �n seamă, pentru că apare �n grupuri de idei care vin unele peste
altele şi nu putem să ne dăm seama de valoarea acestor alcătuiri. Dar, luate separat
şi g�ndite, ne dăm seama de �nsemnătatea acestor lucruri. De pildă: �
Spăim�ntatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea Ta�. Vorbim cu Maica Domnului
direct, aşa cum vorbim cu Dumnezeu, aşa cum vorbim cu Domnul Hristos, aşa cum
vorbim şi cu alţi sfinţi direct, şi-i spunem Maicii Domnului ceva, �i spunem că are
mărire, că mărirea e dumnezeiască, că mărirea ei e cunoscută, recunoscută, că cei
care au minte omenească şi minte �ngerească se uimesc de mărirea Maicii
Domnului. �Spăim�ntatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea Ta, că tu, Fecioară,
neispitită de nuntă� � Fecioară ai născut şi Fecioară ai rămas Maica M�ntuitorului
- � ai avut �n p�ntece pe Dumnezeu cel peste toate şi ai născut fiu pe Cel fără de
ani� � pe cel care nu are v�rstă, Cel care-i mai presus de minte şi de cuv�nt.
�ntr-o altă alcătuire zicem, vorbind cu Maica Domnului: �Pe tine Maica lui
Dumnezeu cea mai presus de minte şi de cuv�nt care ai născut negrăit sub ani pe
Cel fără de ani, credincioşii cu un g�nd te mărim�. Dumnezeu care S-a născut din
Preasf�nta Fecioară Maria �i dă Maicii Domnului calitatea de Maică a Domnului şi
calitatea de Născătoare de Dumnezeu. Deci: �Ai născut pe Dumnezeul cel peste
toate, Cel ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine�. Deci noi ca lăudători
ai Maicii Domnului avem pace de la M�ntuitorul nostru Iisus Hristos Care S-a născut
din ea, pentru că Maica Domnului a născut pe M�ntuitorul nostru Iisus Hristos ca
Om, nu simplu, ci ca Dumnezeu. Adică Fiul lui Dumnezeu, Care �nainte nu era şi
om, S-a făcut om � deci nu mai este Dumnezeu simplu, ci este Dumnezeu-om � şi
omul Care S-a născut din Sf�nta Fecioară Maria nu este om simplu, ci este om unit
cu Dumnezeu, de aceea Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu.
Pentru noi lucrurile acestea sunt fireşti. Vin �nsă alţii care g�ndesc altfel şi nu
zic aşa cum zicem noi, nu o cinstesc pe Maica Domnului, nu se raportează la Maica
Domnului, nu o laudă pe Maica Domnului şi nu se minunează de Maica Domnului şi
printre altele spun că Maica Domnului este o femeie ca toate femeile. Parcă �ţi e şi
groază să rosteşti aşa ceva. Eu cred că cineva care e luminat de Duhul Sf�nt nu
poate să facă altceva dec�t ce-a făcut Sf�nta Elisabeta, plină fiind de Duhul Sf�nt,
c�nd s-a �nt�lnit cu Preasf�nta Fecioara Maria, care �l purta �n p�ntecele ei
pe M�ntuitorului lumii şi care a zis: �Binecuv�ntată eşti tu �ntre femei şi
binecuv�ntat este rodul p�ntecelui tău. Şi de unde mie cinstea aceasta, ca să vină
Maica Domnului meu la mine?� (Luca 1, 42-43). Cuvintele acestea sunt cuvinte
spuse sub inspiraţia Duhul Sf�nt. Cine zice altfel nu are lumină de la Duhul Sf�nt,
nu are �ndrumare de la Duhul Sf�nt. Cuvintele Sfintei Elisabeta se potrivesc cu
cuvintele pe care le-a spus �ngerul binevestitor c�nd i-a spus Preasfintei Fecioare
Maria că va naşte pe M�ntuitorul şi c�nd i-a zis �nt�mpin�nd-o: �Bucură-te cea
plină de dar, Domnul este cu tine. Binecuv�ntată eşti tu �ntre femei� (Luca 1, 28).
Dacă lucrurile acestea sunt aşa de lămurite e curios cum pot veni oamenii să
spună că Maica Domnului este o femeie ca toate femeile. Fără �ndoială că este şi
femeie ca toate femeile, pentru că dacă nu ar fi fost femeie ca toate femeile nu ar fi
putut naşte un fiu. Dar este mai presus dec�t oricare dintre femei, pentru că �ngerul
binevestitor şi Duhul Sf�nt au spus: �Binecuv�ntată eşti tu �ntre femei�.
Aceasta ar fi o temelie teologică a cinstirii Maicii Domnului. �nsă noi trebuie să
recunoaştem că n-am pornit cu temeiuri teologice la cinstirea Maicii Domnului, ci am
pornit cu practica cinstirii Maicii Domnului. Pentru noi este firesc acest lucru. E firesc
să facem ceea ce au făcut alţii dinaintea noastră, ceea ce au făcut părinţii noştri, ceea
ce au făcut bunicii noştri. E firesc să ne g�ndim la Maica Domnului cu evlavie. E
firesc să spunem cuvinte cinstitoare pentru Maica Domnului, cuvintele Bisericii,
cuvintele luate din vuietul Duhului, din ceea ce dă Duhul Sf�nt, şi mergem �nainte
cu această �ncredinţare. Cei care nu g�ndesc ca noi, ci g�ndesc altfel nu s-ar
putea zice că sunt �mpotrivitori faţă de Maica Domnului, numai că nu sunt cinstitori
ai Maicii Domnului. �nsă pentru noi, cinstirea Maicii Domnului este o chestiune
esenţială. Nu poţi fi ortodox dacă nu eşti cinstitor al Maicii Domnului. E adevărat că
printre cinstitorii Maicii Domnului de multe ori sunt unii care exagerează. Cunoaşteţi
expresii ale credincioşilor care zic: �Mi-a ajutat Maica Domnului�, �n loc să zică:
�Mi-a ajutat Domnul Hristos�.� Eventual să zică: �Mi-a ajutat Domnul Hristos�
prin rugăciunile Maicii Domnului. Sunt apoi credincioşi care zic, de pildă: �Doamne,
Maica Domnului�. Nu e corect. Nicăieri �ntr-o carte de slujbă, �ntr-o carte de
rugăciuni, nu găsim �Doamne, Maica Domnului�. Cuv�ntul �Doamne� se
foloseşte doar �n legătură cu Dumnezeu Tatăl, la Dumnezeu Fiul, la Dumnezeu
Duhul Sf�nt, dar numai �n legătură cu persoanele Sfintei Treimi. Maica Domnului
este cinstită de noi după r�nduiala Bisericii, cu cuvintele Bisericii, fiind mijlocitoare.
La rugăciunile pe care le adresăm Maicii Domnului c�nd spunem: �Preasf�ntă
Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi�. Cerem ajutor Maicii Domnului,
cerem mijlocirile Maicii Domnului, intervenţia Maicii Domnului. Ne raportăm la Maica
Domnului, aduc�ndu-i cinstirea cuvenită: �Cuvine-se cu adevărat, să te fericim pe
tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica
Dumnezeului nostru�, cuvinte despre care se ştie că au fost aduse din cer pe
păm�nt pentru cinstirea Maicii Domnului, la Sf�ntul Munte, unde i s-au dictat unui
călugăr şi care s-au răsp�ndit �mpreună cu alcătuirea Sf�ntului Cosma Melodul:
�Ceea ce eşti mai cinstită dec�t Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare dec�t
Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuv�ntul ai născut, pe tine cea cu
adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim� şi au circulat �n Biserica noastră.
De obicei noi ne g�ndim la Maica Domnului �n legătură cu Domnul Hristos şi la
Domnul Hristos �n legătură cu Maica Domnului. Alcătuirile de la slujbele noastre
chiar unesc g�ndul la Maica Domnului cu g�ndul la Domnul Hristos şi invers. M-aş
g�ndi la o alcătuire pe care o �nt�lnim Duminica la sf�rşitul Utreniei:
�Preabinecuv�ntată eşti Născătoare de Dumnezeu Fecioară, căci prin Cel Ce S-a
�ntrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a
m�ntuit, moartea s-a omor�t şi noi am �nviat. Pentru aceasta c�nt�nd strigăm:
Bine eşti cuv�ntat Hristoase Dumnezeul nostru, cel ce bine ai voit aşa, mărire ţie�.
Deci deodată privim pe Maica Domnului şi pe M�ntuitorul Hristos. Pe Maica
Domnului o numim �preabinecuv�ntată�, iar pe M�ntuitorul nostru Iisus Hristos
�l �nt�mpinăm cu cuvintele: �Bine eşti cuv�ntat�. Spunem despre Maica
Domnului că Fiul ei e Domnul Hristos Care a fost pricina unor binefaceri de care
ne-am �nvrednicit noi. �Prin Cel Ce S-a �ntrupat din tine� � vorbim noi cu Maica
Domnului, spunem că iadul s-a robit. Iadul există �n continuare, dar cu �mpuţinare,
cu �nghesuire. �n iad nu mai ajung toţi �n mod obligatoriu. Merg �n iad numai cei
vrednici de iad şi de aceea putem zice că iadul s-a robit. Sf�ntul Ioan Gură de Aur,
�n cuv�ntul său de la Paşti zice vorbind cu Domnul Hristos: �Iadul s-a amăr�t
�nt�mpin�ndu-te pe Tine jos�. S-a amăr�t că s-a stricat, s-a amăr�t că s-a
batjocorit, s-a amăr�t că s-a legat, s-a amăr�t că s-a omor�t. A luat păm�nt şi s-a
�nt�mpinat cu Cerul. A luat ce a văzut şi a căzut �ntre ce nu a văzut. �Unde-ţi
este moarte boldul? Unde-ţi este iadule biruinţa? �nviat-a Hristos şi tu te-ai surpat.
�nviat-a Hristos şi au căzut dracii. �nviat-a Hristos, să se bucure �ngerii. �nviat-a
Hristos şi viaţa vieţuieşte. �nviind Hristos, �ncepătură celor din morm�nt s-a
făcut�. E un dialog al Sf�ntului Ioan Gură de Aur, un fel de vorbire cu iadul �n care
exprimă că iadul s-a robit prin Cel Ce S-a �ntrupat din Maica Domnului prin Fiul lui
Dumnezeu Care S-a pogor�t la iad. Credinţa noastră este că atunci c�nd Domnul
Hristos a murit pe cruce şi a fost aşezat �n morm�nt, cu sufletul �ndumnezeit s-a
pogor�t la iad, şi că dumnezeirea era pretutindenea. Deci şi �n morm�nt cu trupul
şi �n iad cu sufletul şi �n Rai cu t�lharul cel m�ntuit, şi de aceea Fiul lui
Dumnezeu s-a arătat biruitor al morţii şi a �nviat din morţi.
�ntr-o altă alcătuire de la slujbele noastre, vorbind cu Domnul Hristos, zicem:
�C�nd te-ai pogor�t la moarte Cel Ce eşti Viaţa cea fără de moarte, atunci iadul
l-ai omor�t cu strălucirea dumnezeirii, iar c�nd ai �nviat pe cei morţi din cele de
dedesubt � din iad, consider�ndu-se iadul ca fiind undeva jos, undeva sub păm�nt
� toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase Dumnezeule, mărire
Ţie�.
�ntr-o altă alcătuire de la Sfintele Paşti spunem: �Pogor�tu-Te-ai la �n cele
de mai jos ale păm�ntului şi ai sfăr�mat �ncuietorile cele veşnice care ţineau pe
cei legaţi Hristoase şi precum Iona din chit a treia zi ai �nviat din morm�nt, ai nimicit
iadul cu lucirea dumnezeirii Cela ce eşti viaţa cea fără de moarte�. Fiul lui
Dumnezeu doar �n firea omenească a putut să moară despărţindu-se sufletul de
trup, dar răm�n�nd �mpreună cu dumnezeirea. Atunci iadul l-ai omor�t cu
strălucirea dumnezeirii, l-ai nimicit, l-ai făcut neputincios, iar c�nd ai �nviat pe cei
morţi din cele de dedesubt toate puterile cereşti au strigat: �Dătătorule de viaţă,
Hristoase Dumnezeul nostru, mărire ţie�.
Lucrurile acestea noi le spunem la slujbă nu at�t ca să se �mplinească o
slujbă, ci ca să le g�ndim, să le �nţelegem, să ne trăim viaţa �n chip superior, să
ne �nchinăm şi să �nvăţăm sfintele slujbe ale Bisericii noastre, fiind prilej de
rugăciune şi prilej de �nvăţătură. Dacă cineva e orientat bine, dacă i se atrage
atenţia, poate să �nveţe de la sfintele Slujbe fără să-i predice niciodată cineva
cuv�nt de propovăduire, ci urmărind cuprinsul sfintei slujbe. Iată, de pildă, cele ce
v-am spus sunt alcătuiri din care poţi �nvăţa ceva. Poţi �nvăţa că Maica Domnului e
mai presus dec�t heruvimii şi serafimii. Spunem lucrul acesta vorbind cu Maica
Domnului. Cei care o consideră pe Maica Domnului o femeie de r�nd, o femeie ca
toate femeile, �nseamnă că nici pe Domnul Hristos nu-L preţuiesc. �n mod firesc
mama cuiva, a oricăruia dintre noi, nu e o femeie ca toate femeile, ci e una dintre
femei, �n �nţelesul că faţă de noi �nşine are o raportare specială. Tot aşa este
mama unui prieten al nostru, al unei rudenii, al unui coleg al nostru. Mama oricăruia
dintre noi, mama oricărei persoane pe care o cunoaştem are o legătură cu cel pe care
�l avem �n vedere, şi atunci nu mai este o femeie ca toate femeile, ci este o femeie
care are o situaţie specială, mama noastră fiind mama noastră, nu altceva. Se spune
că un copil s-a pierdut de mama lui şi �şi căuta mama �ntreb�nd: �N-aţi văzut-o
pe mama? N-aţi văzut pe mama?� Şi cineva �i spune: �Măi copile, am văzut o
femeie trec�nd pe aici!� Şi el �i răspunde: �Eu nu caut o femeie, o caut pe
mama�. Mama e unică. Nu numai că mama e unică ci şi soţia trebuie să fie unică şi
de asemenea şi sora e unică, pentru cel care are o soră. Fiecare soră, dacă are mai
multe surori, e unică �n felul ei, av�nd o raportare specială.
�n Sf�nta Evanghelie scrie că �ngerul binevestitor a cinstit pe Maica
Domnului, că Sf�nta Elisabeta a cinstit pe Maica Domnului care este locaş al
Preasfintei Treimi, al lui Dumnezeu Tatăl, al lui Dumnezeu Fiul, al lui Dumnezeu Duhul
Sf�nt. Lucrul acesta �l aflăm �n Sf�nta Evanghelie. Preasf�nta Maria, afl�nd că
ar putea să fie mama M�ntuitorului, a �ntrebat pe �ngerul binevestitor: �Cum va
fi aceasta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?� (Luca 1,34) - deci nu cunosc cele
premergătoare maternităţii, cum aş putea să fiu eu mamă? Atunci �ngerul
binevestitor i-a descoperit zic�nd: �Duhul Sf�nt Se va pogor� peste tine şi
puterea Celui Prea�nalt te va umbri; de aceea şi Sf�ntul Ce Se va naşte din tine
Fiul lui Dumnezeu Se va chema�(Luca 1,35). Din aceasta aflăm că Maica Domnului
este locaş al Sfintei Treimi şi este locaş al Sfintei Treimi pentru că dacă Domnul
Hristos născ�ndu-Se din Preasf�nta Fecioară Maria s-a separat de ea după trup,
totuşi a rămas �n legătură cu Maica Domnului pentru că Maica Domnului nu L-a
purtat pe Domnul Hristos numai �n braţele sale, numai �n p�ntecele ei, ci L-a
purtat �n inima ei, iar de inima Maicii Domnului Domnul Hristos niciodată nu S-a
despărţit. �n chip firesc se ştie că mamele poartă pe copii lor şi �n inima lor. Aşa
s-a �nt�mplat cu Maica Domnului şi aşa se �nt�mplă cu Maica Domnului �n
veşnicie, unde e Domnul Hristos de faţă, acolo e şi Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu
Duhul Sf�nt. Noi o considerăm pe Maica Domnului, conduşi �n g�ndirea noastră
de Sf�nta Biserică, drept locaş al Preasfintei Treimi, iar �ntr-o alcătuire de la
Sf�ntul Maslu � şi care mie �mi place foarte mult � vorbind cu Maica Domnului
zicem: �Pe tine Preacurată, palat al �mpăratului ceresc, ceea ce eşti mult lăudată,
te rog curăţeşte-mi mintea mea de tot felul de păcate şi o fă locaş �nfrumuseţat al
Treimii celei Dumnezeieşti, ca să laud şi să măresc puterea şi mila ta cea
nemăsurată, fiind m�ntuit eu netrebnicul robul tău�. Pornim de la �ncredinţarea că
suntem robi netrebnici ai Maicii Domnului. Ne considerăm ca av�nd minte �ntinată
de tot felul de păcate şi ştim că �n această situaţie nu putem �nţelege măreţiile
Maicii Domnului, deci n-o putem lăuda cum trebuie pentru măreţiile ei, pentru mila şi
puterea cea nemăsurată a Maicii Domnului şi de aceea cerem ajutor Maicii Domnului
să ne facă �locaş �nfrumuseţat al Treimii dumnezeieşti�. Ştim apoi tot din Sf�nta
Evanghelie că o femeie a ridicat glas din popor şi către Domnul Hristos a zis: �Fericit
este p�ntecele care Te-a purtat şi pieptul la care ai supt�(Luca 11,27), cuvinte
adresate M�ntuitorului nostru Iisus Hristos, dar av�nd �n vedere şi pe Maica
Domnului. Am �nţeles cu toţii �nsemnătatea cinstirii Maicii Domnului aşa că nu
avem ce să �nvăţăm de la cei ce nu cinstesc pe Maica Domnului.
�n legătură cu credinţa noastră trebuie să pomenim şi despre �puterea cinstitei
şi de viaţă făcătoarei Cruci�. Noi suntem cinstitori ai crucii M�ntuitorului nostru Iisus
Hristos, ne-am pomenit �n lumea aceasta făc�ndu-ne cruce. Am �nvăţat să facem
semnul crucii. Eu personal nu ştiu c�nd m-au �nvăţat ai mei să fac semnul crucii şi
c�nd mi-au spus să duc m�na la frunte şi să zic ��n numele Tatălui� şi la piept
�şi-al Fiului� şi la umeri �şi al Sf�ntului Duh�. Ne-am pomenit cu asta aşa cum
ne-am pomenit cu rugăciunea Tatăl nostru, cum m-am pomenit cu �ngerelul. Erau
lucruri care ţineau de �nceputurile vieţii conştiente. Avem şi rugăciuni care
pomenesc crucea M�ntuitorului:
Cruce-n casă, cruce-n masă
�ngeri �mprejur de casă
Dumnezeu cu noi la masă.

Sau:
Cruce-n cer
Cruce-n păm�nt
Cruce-n locul �n care mă culc.
Sau:
Sf�ntă cruce � armă dulce �
Fii cu mine pe unde m-oi duce.
Sau:
Pe Preasf�nta cruce-o fac
Şi mă culc noaptea cu drag
Şi o fac pe trupul meu
�n numele lui Dumnezeu
Biserică cerească, c�ntare �ngerească
Dumnezeu de boale să mă păzească
Şi să ne m�ntuiască. Amin.
Acestea sunt rugăciuni din copilărie, rugăciuni pe care le spuneam seara �n
prezenţa părinţilor, cu care ne sf�rşeam ziua, toate acestea ţin�nd de Ortodoxia
noastră. Părinţii tatălui meu nu ştiau carte, erau mulţi oameni pe vremea aceea care
nu ştiau carte, nu ştiau nici să-şi scrie numele, dar aveau evlavie. Ştiau rugăciuni, se
rugau mai mult dec�t oamenii care astăzi ştiu carte, dar nu mai au preocupări de
evlavie. Nu aveau temeiuri teologice pentru �mplinirea unor lucruri de exemplu
pentru Post sau pentru mergerea la Biserică. Nici nu �i interesa. De exemplu, am
�ntrebat-o pe bunica mea: �Mamă t�nă�, de ce mergem la Biserică?� Şi ea
zicea: �Apoi cum să nu mergem la Biserică, că doar aşa este legea?�. �De ce
postim?� - �Cum să nu postim, că doar aşa este legea?�. Erau nişte lucruri de la
sine �nţelese. Apoi au venit prin sat unii care s-au socotit deştepţi şi le-au zis
oamenilor că n-are rost să posteşti. Posteşti c�nd vrei tu să posteşti, nu miercurea şi
vinerea. Bine�nţeles că oamenii care au ştiut de legea lui Dumnezeu, care au ştiut
de tradiţie, care au ştiut că s-au pomenit �n lumea aceasta cu nişte g�nduri, n-au
stat de vorbă cu ei.
Eu le mai spun acum la oameni � mai ales că acum pe la blocuri vin Martorii lui
Iehova care sunt tare �nfigăreţi, băgăcioşi şi sună la oameni să le spună mesaje de
la Domnul Hristos � să zică către unul din acesta c�nd vine la ei: �No hai aici să
stăm de vorbă. Zi după mine: Cuvine-se cu adevărat�, şi o să vadă că sigur n-o să
zică. C�nd �l vezi că c�rneşte, să nu stai de vorbă cu el. De ce să stai de vorbă cu
unul care nu este cinstitor al Maicii Domnului? �n Pateric se spune că s-a dus la un
Părinte un drac �n chip de călugăr şi a bătut la uşă să intre şi părintele a zis: �Zi:
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sf�ntului Duh. Şi el a zis: Şi acum şi pururea şi �n vecii
vecilor. Amin.�. Şi nu l-a primit călugărul; a zis că dacă nu zice �Slavă Tatălui şi
Fiului şi Sf�ntului Duh� n-are ce vorbi cu el� Şi a dispărut vrăjmaşul.
Deci nu l-a lăsat să intre şi tot aşa să nu �i lăsăm să intre nici noi pe oamenii
care se ţin că-s buni, că-s martorii lui Dumnezeu, dar nu sunt de credinţa noastră. Dar
să ştiţi că noi suntem mai martori dec�t �martorii�, numai că dăm altfel de
mărturie. Nici nu poţi să nu fii martor al lui Dumnezeu.
Domnul Hristos, c�nd S-a �nălţat la cer, a zis ucenicilor: ��mi veţi fi Mie
martori �n Ierusalim şi �n toată Iudeea şi �n Samaria şi p�nă la marginea
Păm�ntului�(Fapte 1,8). Şi ucenicii au dat mărturie despre Domnul Hristos şi dăm
şi noi mărturie. Dar cum dăm mărturie? Eventual cu viaţa noastră c�t putem, cu
sărbătorile vieţii noastre, pe care ei nu le au. Noi avem sărbătoarea naşterii Maicii
Domnului, �nvierea Domnului Hristos, avem mărturie despre pogor�rea Duhului
Sf�nt şi ei nu au aşa ceva. Deci noi suntem mai martori dec�t ei, numai că noi nu
ne batem �n piept că suntem martori. De ce? Pentru că suntem ortodocşi, iar dacă
suntem ortodocşi avem tot ce au alţii şi punem accent pe toate lucrurile. De exemplu,
baptiştii accentuează botezul. De ce? Acesta este specificul lor. Dar şi noi zicem:
�Cred şi �ntr-un botez spre iertarea păcatelor�. Ne botezăm şi credem �n botez.
Am putea zice că şi noi suntem baptişti, numai că nu suntem baptişti ca baptiştii. Alţii
sunt creştini după Evanghelie. Nu poţi fi creştin dacă nu ţii seama de Evanghelie. Alţii
sunt Penticostali, cu darurile Rusaliilor, cu vorbirea �n limbi. acestea sunt nişte
aiureli pentru că �ncă pe vremea Sf�ntului Ioan Gură de Aur nu erau vorbitori �n
limbi străine, ci fiecare aduceau mărire lui Dumnezeu �n limba lui, pentru că p�nă
la urmă şi cei care vorbeau �n limbi, vorbeau �n limbi �spun�nd măririle lui
Dumnezeu�(FA 2,11). sigur că şi noi trebuie să vorbim �ntr-o limbă nouă. Dar cum?
Să lipsească din vocabularul nostru spurcăciunile şi vorbele ur�te, necuviinţele şi
�njurăturile. Limba creştinului trebuie să fie lipsită de acestea şi atunci e o limbă
nouă.
Deci am zis de Sf�nta Cruce. De ce punem accent pe Sf�ntul Cruce? Pentru
că cei care contestă crucea, care nu cinstesc crucea pe care noi o cinstim şi ne-o
facem şi o c�ntăm, zic că nu trebuie cinstită crucea ca prima unealtă cu care a fost
chinuit Domnul Hristos. Pentru noi crucea este armă asupra diavolului �Doamne,
armă asupra diavolului Crucea Ta ne-ai dat nouă. Că se �ngrozeşte diavolul şi se
cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii ai sculat şi moartea ai surpat.
Pentru aceasta ne �nchinăm �ngropării Tale şi �nvierii�. Mai �nt�i de toate
trebuie să ştim că Domnul Hristos S-a răstignit de bunăvoie pentru m�ntuirea
noastră.
Crucea a devenit altar de jertfă şi să nu uităm că Domnul Hristos a lăsat să i se
pomenească vărsarea s�ngelui Său c�nd a zis: �Luaţi m�ncaţi, Acesta este
trupul Meu. Beţi dintru acesta toţi, Acesta este s�ngele meu. Aceasta să o faceţi
�ntru pomenirea Mea�(cf. Luca 22, 17-20). Chiar suferinţa a vrut Domnul Hristos să
I se pomenească şi bine�nţeles că şi iubirea arătată prin suferinţă şi atunci noi avem
motive, dar �nainte de orice motive avem practica cinstirii Sfintei Cruci. Avem şi
motivul acesta că dacă Domnul Hristos a lăsat să I se pomenească suferinţa, de ce
să nu I se pomenească şi crucea ca altar de jertfă? �Crucii Tale ne �nchinăm
Hristoase şi Sf�ntă �nvierea Ta o lăudăm şi mărim�. De ce facem legătura
aceasta �ntre cruce şi �nviere? Pentru că Domnul Hristos a �nviat din morţi şi
pentru că a fost răstignit şi crucea cuprinde şi g�ndul la �nviere, nu cuprinde numai
g�ndul la suferinţă, la suferinţa M�ntuitorului. Ştiind că este un altar de jertfă cinstim
crucea Domnului: �Crucii Tale ne �nchinăm Hristoase şi Sf�ntă �nvierea Ta o
lăudăm şi o mărim. Că Tu eşti Domnul nostru, afară de Tine altul nu ştim, numele Tău
�l numim. Veniţi toţi credincioşii să ne �nchinăm Sfintei �nvierii lui Hristos, că iată
a venit prin Cruce bucurie la toată lumea�. Iarăşi �nvierea, iarăşi Crucea.
Totdeauna binecuv�nt�nd pe Domnul lăudăm �nvierea lui: �Că răstignire
răbd�nd pentru noi cu moartea pe moarte ai stricat�.
Iată nişte lucruri foarte importante pentru Ortodoxie. Dacă noi ţinem la credinţa
noastră, nu ne poate clinti nimeni. Dacă nu ţinem, putem să avem şi alte credinţe şi
nu este bine. Noi avem nişte r�nduieli care ne susţin �n credinţa noastră. Dacă o să
vă duceţi vreodată la o adunare sectară veţi vedea că n-au să o pomenească
niciodată pe Maica Domnului, nu o să-şi facă nimeni cruce, n-o să zică nimeni:
�Mărire Tatălui şi Fiului şi Sf�ntului Duh�, pentru că acestea amintesc de cruce şi
atunci bine�nţeles că nu poate avea părtăşie cu ei cine are credinţa noastră şi are
r�nduielile noastre.
Noi cinstim pe sfinţi ca prieteni ai M�ntuitorului nostru Iisus Hristos. Domnul
Hristos a avut prieteni �n lumea asta. Ştiţi vreun prieten al M�ntuitorului? Sf�ntul
Ioan Botezătorul se considera prieten al Mirelui (cf. Ioan 3, 29). Domnul Hristos a avut
prieteni şi pe Lazăr din Betania şi pe surorile lui. C�nd surorile lui Lazăr au trimis
vorbă Domnului Hristos că Lazăr este bolnav, acesta a spus ucenicilor săi: �Lazăr,
prietenul nostru a adormit�(Ioan 11, 11). Aşa cum �n viaţa păm�ntească Lazăr şi
Sf�ntul Ioan Botezătorul au fost prieteni cu Domnul Hristos şi �n veşnicie răm�n
prieteni, pentru că nimeni nu se desparte prin moarte de prietenii săi. C�nd �ţi
moare un prieten nu-l scoţi din suflet. �l ţii �n suflet mai departe şi de aceea sfinţii,
fiind prieteni ai M�ntuitorului, noi �i cinstim ca prieteni ai Lui.
Să ştiţi că M�ntuitorul numai c�nd s-a rugat şi-a făcut vreme să fie singur. �n
general, dacă citim Sf�nta Evanghelie, �l găsim mereu cu oameni: cu Sfinţii
Apostoli, cu credincioşi, cu necredincioşi, ca propovăduitor �nconjurat de mulţime ca
făcător de bine. Aşa că Domnul Hristos se bucură că noi �i cinstim pe cei pe care �i
cinsteşte şi El. Lucrurile acestea sunt bine r�nduite. Sf�nta noastră Biserică,
luminată de Duhul Sf�nt, a r�nduit slujba �n care pomenim pe sfinţii lui Dumnezeu,
pe prietenii M�ntuitorului nostru Iisus Hristos, dar nu numai pe cei care au trecut la
cele veşnice ca prieteni, ci �i pomenim pe oamenii lui Dumnezeu din lumea aceasta
puşi de Dumnezeu ca să-I slujească: preoţii, episcopii, diaconii, cu care se face slujbă
şi prin care se pot realiza slujbele noastre.
De aceea noi suntem şi cinstitori ai slujbelor. Avem slujbe anume făcute pentru
fel şi fel de �mprejurări. Mai �nt�i slujbele din Biserică, slujbele Sfintelor Taine,
slujbele �nmorm�ntării. Cineva s-a dus la o slujbă de sectari şi c�nd s-a �ntors
acasă a fost �ntrebat: �Cum a fost?� - �Păi cum să fie? nu a fost nici o slujbă,
am tot aşteptat să �nceapă slujba şi nu a �nceput nici o slujbă!� �n Biserica
noastră nu este aşa. Slujba este lucru de căpetenie. Spunem �n cuvinte că: �Tu
eşti �nvierea şi viaţa şi odihna adormitului robului Tău [�] Hristoase Dumnezeul
nostru şi Ţie mărire �ţi �nălţăm�. De ce �nălţăm mărire M�ntuitorului la
�nmorm�ntare? Pentru că El este ��nvierea şi viaţa şi odihna� celui care a
trecut la cele veşnice. Spunea mama, Dumnezeu să o odihnească, că a fost la o
�nmorm�ntare de sectari şi a văzut un predicator care se tot oprea şi zicea:
�Fratele nostru Ioan se suie la cer: Uitaţi-l! Uitaţi-l!�. Şi zicea mama: �M-am uitat
şi eu, dar n-am văzut nimic�. Asta-i realitatea. Noi nu ne jucăm cu lucrurile acestea.
Pentru noi, părinţii noştri sunt �n noi, �n iubirea noastră, chiar dacă ştim că sunt
�n morm�nt. Noi nu ne g�ndim la morţi ca la morţi, noi ne g�ndim la morţi ca la
vii. Cei ce nu sunt de o credinţă cu noi sunt �mpotriva slujbelor noastre, �n special
a Sfintei Liturghii. Ei nu au Liturghie. Ei spun că nu scrie nicăieri, nici �n Biblie, să
faci Sf�nta Liturghie.
Noi nu ne �ntemeiem numai pe Biblie, noi ne �ntemeiem pe credinţa noastră.
Biblia toţi o au, toţi creştinii au Biblie, toţi o citesc şi, cum spunea părintele Arsenie,
�cu Biblia la subsuoară merg la iad�. Dumnezeu ştie dacă chiar vor merge la iad,
dar, �n orice caz, se depărtează unii de alţii prin Biblie. Ori credinţa noastră e unită:
�Unirea credinţei şi �mpărtăşirea Sf�ntului Duh cer�nd� - zicem noi la sfintele
slujbe�. Credinţa Bisericii n-o mai interpretează nimeni. O primim cum ne-o dă
Biserica. Ea se �ntemeiază şi pe Biblie şi se �ntemeiază şi pe tradiţia Bisericii. A
fost o vreme c�nd nu a existat Noul Testament. P�nă s-a ajuns să circule Noul
Testament, �n condiţiile de atunci, oamenii totuşi au făcut Slujbă, s-au rugat. Biblia
nu este o carte pe care a dat-o Dumnezeu omului şi a zis: �Uite, de asta să te ţii�.
Şi Biblia a fost făcută tot de oameni, luminaţi de Dumnezeu, la măsurile omului. Ca să
citim Biblia trebuie să o ai cumva scrisă. Scrisul l-au inventat oamenii. Domnul Hristos
nu a spus ucenicilor Săi să scrie ceva. El �nsuşi nu a scris nimic, numai a
propovăduit. Dar a vrut Dumnezeu ca lucrurile să se şi scrie, să fie fixate �n scris, să
ajungă p�nă la noi. C�t de mare bucurie avem că au ajuns cuvintele Domnului
Hristos p�nă la noi! Dar ca să fie �nţeleasă de oameni care vorbesc rom�neşte, a
trebuit să fie tradusă �n rom�neşte. Domnul Hristos a vorbit limba celor care erau
�n jurul lui acolo �n Palestina. După aceea s-au scris cuvintele M�ntuitorului
nostru Iisus Hristos �n limba greacă, afară de Evanghelia de la Matei, care a fost
scrisă �nt�i �n limba ebraică, apoi a fost tradusă. Celelalte cărţi ale Noului
Testament s-au scris tot �n limba greacă pentru că era limba de circulaţie pe vremea
aceea, cum e acum limba engleză.
�nvăţătura noastră este altceva dec�t ceea ce se citeşte �n Biblie. Nu găsim
�n biblie tot ce vrem noi să g�ndim. De ce? Pentru că Scripturile sunt cărţi
ocazionale, scrise pentru anumite situaţii, şi n-au cuprins �n ele tot ce se poate şti
despre Domnul Hristos, ce se poate şti despre Maica Domnului, care a fost
�ntotdeauna at�t de smerită. Şi a venit Biserica şi-a făcut c�ntări, at�t de
frumoase, �n cinstea Maicii Domnului, pe care noi le spunem. Deci Sf�nta Liturghie
e altceva dec�t ceea ce e cuprins �n Biblie. Slujba ca atare, cele două Liturghii pe
care le folosim, nu le găsim �n Biblie, de fapt noi nici nu le căutăm unde nu sunt.
Aveam un cuscru de credinţă străină de Ortodoxie care zicea că e ca mine, dar eu nu
ziceam că sunt ca el. De ce? Pentru că eu �mi dădeam seama că nici el nu este ca
mine şi că nici eu nu pot fi ca el. Sigur că toţi suntem trimişi de Dumnezeu şi toţi ne
putem ruga, dar Domnul Hristos şi-a ales doisprezece apostoli, şi-a ales şaptezeci de
ucenici, oameni anume.
Lucrurile acestea trebuie să le avem �n vedere şi să ţinem la credinţa noastră.
O cunoaştem c�t o cunoaştem, o trăim cum o trăim şi dacă �ntr-adevăr ţinem
seama de lucrurile acestea nu ne trebuie cine ştie ce temeiuri. Ne-am pomenit aşa,
mergem aşa �nainte cu credinţa părinţilor, bunicilor, strămoşilor noştri.
Eu c�nd eram copil nici nu ştiam cum se numeşte ceea ce sunt eu, că sunt
ortodox. Nu ştiam. Că şi pe bunicii mei dacă �i �ntreba cineva de ce credinţă sunt,
nu ar fi putut spune că sunt de credinţă ortodoxă. Ar fi zis că-s de credinţa rom�nilor,
a oamenilor din satul nostru. Eram copil şi m-a �ntrebat cineva: �Măi, tu ai drăguţă?
�. Şi i-am zis: �Nu ştiu, stai să mă duc să o �ntreb pe mama�. Cam aşa era şi cu
oamenii, pe care dacă i-ai fi �ntrebat dacă sunt ortodocşi, ar fi zis: �Stai să mă duc
să �ntreb pe cineva pentru că nu ştiu�. Nu aveau cu ce să se confrunte cu altceva
ca să spună că sunt ortodocşi. C�nd m-am dus la şcoală la Cluj, eram copil de vreo
şase ani jumate-şapte, şi m-au �ntrebat colegii: �Tu ce eşti? Ce credinţă ai?�. Şi
eu n-am ştiut. Şi m-au �ntrebat cum zic eu c�nd �mi fac cruce. Şi am spus că zic:
��n numele Tatălui şi-al Fiului şi-al Sf�ntului Duh�. Mi-au zis atunci că sunt
ortodox. Aşa am aflat că sunt ortodox.
E bine să ştii nişte lucruri, dar cel mai bine e să fim �ntemeiaţi �n ceea ce
suntem, adică credinţa noastră este aceasta şi o ţinem pe asta. Cum se numeşte, ori
ştim, ori nu ştim - deşi acum cam ştiu oamenii, pentru că s-au confruntat cu at�ţia
străini de credinţa noastră şi atunci trebuie să ştii ce eşti şi ce �nseamnă Ortodoxia.
A fi ortodox �nseamnă drept măritor, adică om care ştie, care are dreaptă mărire
pentru că are dreaptă credinţă. G�ndiţi-vă, de pildă, că dacă n-am fi cinstitori ai
Maicii Domnului n-am avea dreaptă credinţă şi n-am avea dreaptă mărire şi n-am fi
ortodocşi, dacă n-am fi cinstitori ai icoanelor. O icoană pentru noi este un dar al
Bisericii. Unii zic că de ce să te �nchini la icoane, că-s idoli. A venit o dată unul la noi
la mănăstire, era mai demult, şi noi avem nişte icoane �n faţa altarului şi zice către
mine: �Părinte, ce rost are să pupi sc�ndurile acestea?� Şi i-am zis: �Bă, dacă tu
pupi sc�nduri, să nu le pupi. Să ştii că eu pup icoane, nu sc�nduri�. C�nd am
vorbit eu prima dată la televiziune, cineva mi-a spus după aceea la scurtă vreme:
�Părinte, să ştiţi că aşa m-am bucurat că aţi venit şi �n casa noastră, bine�nţeles
cu imaginea şi cu cuv�ntul � că am pupat televizorul�. Cam aşa ceva este cu
icoana: pupi o icoană, te atingi de ea şi primeşti dar de la Dumnezeu prin icoană,
pentru că ştii că dincolo de icoană e cel pe care �l ai �n cinstire. Ce deosebire e
�ntre icoană şi idol eu am �nvăţat la şcoală, la teologie. Aveam un profesor care a
lucrat mult pentru apărarea ortodoxiei şi zicea aşa: �Idolul este �n locul lui
Dumnezeu dacă e o creaţie a omului�, adică pe mine nu mă interesează Dumnezeu,
ci mă interesează idolul acesta - acesta e Dumnezeul meu, cum a zis Aaron c�nd a
făcut viţelul de aur: �Acesta-i Dumnezeu nostru�. �nseamnă că idolul e �n locul
lui Dumnezeu, �nseamnă că e o lepădare de Dumnezeu c�nd te �nchini la idoli,
dar icoana ne apropie de Dumnezeu, ne aduce cu g�ndul la Dumnezeu, ne aduce
acolo unde sunt sfinţii, acolo unde e� ne dă g�ndul la Dumnezeu, deci nu ne
desparte de Dumnezeu, ci ne apropie de Dumnezeu. Numai că oamenii g�ndesc
fiecare cum g�ndesc şi cred că fac mare lucru că �i tulbură pe alţii astfel �nc�t
după aceea oamenii nici nu mai ştiu ce să creadă: dacă o fi aşa sau dacă ar avea
dreptate alţii. Nu există să aibă dreptate oamenii care nu g�ndesc cu lucrurile sfinte,
care nu g�ndesc cu g�ndurile lui Dumnezeu.
Lucruri de felul acesta mă g�ndesc să vă pun �n atenţie, lucruri ca temeiuri
pentru a ne ţine de credinţa noastră ortodoxă şi de a ne vedea de r�nduielile noastre
aşa cum le-am moştenit de la �naintaşii noştri, aşa cum ne-am pomenit cu ele,
pentru că să ştiţi că rom�nii totdeauna au fost de credinţă ortodoxă. Nu a existat o
altă credinţă care să fie credinţa rom�nească. După aceea au apărut şi altele. Din
�mprejurări politice au apărut, de exemplu, greco-catolicii, care de fapt nu sunt nici
ortodocşi nici catolici, sunt un fel de două feluri şi �n istorie şi-au făcut loc cu
tunurile.
Mănăstirea de la S�mbăta a fost dăr�mată cu tunul pentru că a stat �n calea
greco-catolicilor. Asta s-a �nt�mplat �n istorie, dar credinţa de temelie a rom�nilor
a fost �ntotdeauna credinţa ortodoxă. Dar noi ne-am pomenit aşa şi mergem aşa şi
avem mulţumire din credinţa noastră şi nu ne mai trebuie altă credinţă. Dacă sunt alţii
de altă credinţă, Dumnezeu să-i ajute, să-i miluiască, să-i m�ntuiască. N-avem nimic
�mpotrivă, nu le vrem răul, dar i-am vrea mai cu judecată, mai luminaţi, mai hotăr�ţi
pentru binele care �l urmărim cu toţii şi care de fapt ar trebui să ne unească şi nu ar
trebui să ne despartă.
Eu vă pun la inimă lucrurile acestea şi nădăjduiesc la mila lui Dumnezeu şi
pentru cealaltă vreme a vieţii noastre şi mai ales dacă vom reuşi cu ajutorul lui
Dumnezeu să ne �ntemeiem �n g�nduri bune, �n lumină de la Dumnezeu şi
binecuv�ntarea lui Dumnezeu să fie cu noi �n toate zilele vieţii noastre. Amin.
�: Care este consecinţa asumării Ortodoxiei �n comportamentul nostru?
R: Ortodoxia se manifestă �n g�ndire, simţire, vorbire şi comportament, adică
�n ţinută. Ortodoxia este credinţa care trebuie arătată. Nu o ai dacă nu o arăţi. Se
zice că măsura credinţei este măsura vieţii: cum ţi-e viaţa, aşa ţi-e credinţa. Deci
unde e răutate nu e ortodoxie, unde-i păcat nu este ortodoxie, unde-i necuviinţă nu
este ortodoxie. Ortodoxia este mai presus de toate relele şi trebuie manifestată �n
toate direcţiile: şi �n �mbrăcăminte şi �n locurile unde �ţi duci viaţa. De exemplu,
unul care are credinţă nu-şi permite să intre �n locuri unde nu este binecuv�ntarea
lui Dumnezeu. A venit cineva la mine şi mi-a spus: �Părinte, aş vrea să mă
spovedesc la dumneavoastră�. Şi eu am zis: �De ce?� Şi zice că: �Am un drac
�n mine�. Şi eu l-am �ntrebat: �Unde �l ai?� - �Prin stomac, că mişcă!� -
�No bine � zic � las� că te spovedesc eu�. Şi la spovedit �mi spune că a fost
undeva unde era un spectacol cu femei goale. Şi-am zis: �Mă, tu n-ai un drac �n
stomac, tu ai mulţi �n cap!� - �De ce?� zice el - �De ce te-ai dus acolo?� -
�Părinte, n-am fost numai eu acolo, au fost vreo patru mii de oameni�. Şi-am zis:
�Toţi aveţi draci �n voi!� Deci dacă eşti ortodox, Ortodoxia nu te lasă să te duci
oriunde� Cum sunt discotecile, de exemplu: tot mai mulţi tineri merg la discotecă. Eu
nu zic să nu asculte muzică şi muzică decentă � şi eu ascult muzică, dar nu prea am
vreme � dar nu �n locuri din acelea. Dacă cineva �mi spune că a fost la discotecă,
�i spun: �Acum că ştii ce-i pe acolo, nu ai de ce să te mai duci şi altă dată. Vrei să
ştii ce-i acolo? Acolo-i gura iadului!� Dacă vrei să ştii pe unde se coboară �n iad, să
ştii că pe acolo se coboară. Deci asta �nseamnă comportament �n r�nduiala
ortodoxă.
Să ştiţi că noi avem mult mai multe bucurii, pentru că unii cred că dacă se duc la
locuri din acestea şi la baruri de noapte se duc să se distreze, se duc să se simtă
bine. Dar noi avem mult mai multe bucurii, bucurii care sunt esenţiale.
�: Care-i starea relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă şi cea Romano-catolică, şi
cum consideră ortodocşii validitatea Sfintelor Taine?
R: Biserica �ntotdeauna a fost exclusivistă, adică a considerat că membrii ei se
m�ntuiesc şi nu a spus nimic despre ceilalţi, dacă se m�ntuiesc sau nu se
m�ntuiesc. Eventual, numai a spus că nu se m�ntuiesc. Realitatea este că noi nu
ne putem �nchipui că Dumnezeu nu ar fi prezent acolo unde sunt Sfintele Taine şi
preoţie, �nsă Biserica a avut diferite atitudini. �n unele cazuri, a primit Tainele şi
le-a socotit valide, �n altele nu le-a socotit. De exemplu, la Sf�ntul Munte s-au
convertit nişte catolici din Franţa � au devenit ortodocşi � şi �n afară de
exorcismele de la botez, toate celelalte s-au făcut, chiar dacă erau preoţi. Deci şi
botezul şi mirungerea şi hirotonisirea, toate li s-au făcut, călugării de acolo zic�nd că
vor să fie siguri. E o exagerare. Noi ştim de la şcoală că unui preot catolic, dacă
ajunge la Ortodoxie, nu i se mai face hirotonia. E valabilă Taina. Cineva care a fost
cununat la catolici nu i se mai administrează Taina Cununiei. �ntr-un fel, se recunosc
Tainele, nu de către toţi şi nu totdeauna, dar �n general se recunosc. Relaţiile sunt
aşa ca �ntre oameni, de prietenie, de convenienţă socială.
Era un fel de glumă care zicea: �Catolicii se �nt�lnesc cu protestanţii, �n
Apus, vorbesc despre fotbal ca să nu se certe�. Noi cunoaştem un părinte de la noi
care a făcut şcoala �n Elveţia, �ntr-o şcoală catolică şi a �nvăţat lucruri frumoase
şi noi apreciem tot ce-i pozitiv. Nu avem motive de nemulţumire şi motive de ceartă,
chiar dacă oamenii se mai şi ceartă şi se ceartă pentru răutăţile lor, nu se ceartă
pentru bunătăţile lor.
�: Credeţi �ntr-o revigorare a neamului rom�nesc?
R: Cred şi nu cred. Adică nu pot să zic că sunt aşa de ne�ncrezător �n bine,
�n general sunt �ncrezător �n bine, dar e prea puţină preocupare de viaţă
ancorată �n tradiţia rom�nească. Ceea ce ne-ar salva pe noi ca rom�ni şi ne-a
salvat de-a lungul istoriei a fost faptul acesta că am ţinut la ceva ce am avut specific,
la ceva ce am avut al nostru. Spre deosebire de ceilalţi, care s-au manifestat altfel, au
avut altfel de port, au avut altfel de haine, au avut altfel de ţinută. Ori noi ne-am
menţinut prin credinţa noastră ortodoxă, ne-am menţinut prin moralitatea noastră,
ne-am menţinut prin lucruri prin care astăzi nu ne mai putem menţine.
G�ndiţi-vă, de exemplu, că sunt at�ţia oameni care �i �nvaţă pe copii să le
zică la părinţi pe nume. Asta nu ţine de tradiţia rom�nească şi asta �i coboară pe
părinţi. Ei zic că vor să ajungă prieteni cu copiii lor astfel �nc�t copiii să nu aibă
ezitări, să nu aibă depărtări de părinţi. Dar Dumnezeu nu a zis aşa. A zis: �Cinsteşte
pe tatăl tău şi pe mama ta�. La noi la mănăstire a venit odată un tată cu un copil, de
vreo cinci-şase ani, şi erau �n curtea mănăstirii. Pe atunci trăia şi părintele Serafim.
Şi �l aude părintele, şi-l aud şi eu, pe copil spun�nd: �Nelu, uite, vezi pasărea
aceea?� Nelu, ce zici, nu plecăm?� C�nd a auzit părintele Serafim, nu s-a prins şi
a �ntrebat: �Are acasă un frate Nelu?� Nu s-a prins părintele că Nelu era tatăl
copilului acela. După aceea am mai cunoscut pe unii, tot aşa� Vine la mine o fată şi
o �ntreb: �Ce-ţi mai fac părinţii?� Şi după aceea mi-am dat seama că ea le zice la
părinţi pe nume şi zic: �Stai puţin că tu nu ai părinţi. Ce face Mircea şi Liliana?�.
�n felul acesta noi nu �naintăm ca rom�ni, ne dizolvăm �ncet, �ncet.
Bine�nţeles că n-o să renunţăm la limbă, dar o să renunţăm la tradiţie, şi asta-i rău.
�: Credeţi că trebuie recuperate aceste aspecte comportamentale?
R: Sigur că trebuie.
�: Vorbiţi-ne, �n sensul acesta, despre recunoştinţă.
R: Recunştinţa este o virtute pe care trebuie să o aibă toţi creştinii. Domnul
Hristos, c�nd a vindecat pe cei zece leproşi şi s-a �ntors unul şi i-a dat mărire lui
Dumnezeu, a zis: �Oare nu s-au vindecat zece nu unul. Ceilalţi nouă unde sunt?
�(Luca 17, 17). Domnul Hristos aşteaptă recunoştinţă din partea tuturor
credincioşilor. Un creştin adevărat trebuie să aibă şi recunoştinţă. Recunoştinţă faţă
de toţi binefăcătorii.
Sf�ntul Vasile cel Mare a fost �ntrebat: �Cum poate cineva să-şi arate
recunoştinţa faţă de un binefăcător?� Şi Sf�ntul Vasile a spus aşa, că �trebuie să
aibă acea stare sufletească pe care a avut-o Sf�ntul Apostol Petru c�nd a venit
Domnul Hristos să-i spele picioarele�. Să se socotească nevrednic de binefacerile
pe care le primeşte. Să recunoască pe binefăcător şi binefacerile pe care le primeşte.
Lucrurile acestea nu le prea g�ndesc oamenii pentru că viaţa lor, �n general, e
spontană, cum le ţ�pă dinăuntru. Aveam o bunică care tuşea cam tare şi ai noştri
ziceau: �Ce tuşeşti aşa tare?� Şi ea zice: �Aşa �mi ţ�pă dinlăuntru!� Cam aşa
e şi cu viaţa. Cum �ţi vine aşa o duci. Trebuie să avem o viaţă dirijată, calculată.
Trebuie să ştii: uite, acum am primit o binefacere din parte cuiva şi omul acesta s-a
alcătuit la existenţa mea.
Domnul Hristos a dat poruncă Apostolilor să spună despre femeia aceea care
L-a cinstit, L-a uns cu mir, că �oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, �n
toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei�(Matei 26, 13).
Aceasta e recunoştinţa.
Sf�ntul Apostol Pavel le mulţumea oamenilor care l-au ajutat prin averile lor.
Recunoştinţa e un lucru foarte important şi să ştiţi că dacă o ai eşti fericit, pentru că
orice lucru bun pe care �l faci te face şi pe tine, te alcătuieşte şi e un dar de la
Dumnezeu, să fii recunoscător şi faţă de Dumnezeu, de la care vine toată darea cea
bună, precum şi faţă de oameni.
�: Credeţi că poţi să fii creştin numai cu r�nduiala, dar nu şi cu
comportamentul?
R: Se poate şi nu se poate. Adică unii cred că se poate şi aceia şi fac asta. Şi
unii cred că nu se poate. Adică viaţa, credinţa se manifestă �n afară. Măsura
credinţei este măsura vieţii. Cum �ţi duci viaţa aşa e şi credinţa. Dacă ai o ţinută
care nu concură cu ceea ce vrea Dumnezeu, �nseamnă că ai ieşit din credinţă. Nu
te conduci după credinţa pe care ar trebui să o ai pentru că de fapt nu o ai.
�: Sunt preoţi care zic că Biserica Ortodoxă e foarte �nchistată, că s-a
habotnicit, că �ndepărtează foarte mult oamenii prin lucrurile acestea, că ar trebuie
să fie mai lejeră. Ce părere aveţi?
R: Lucrurile pot fi mai elastice �ntr-adevăr, dar nu aşa �nc�t să renunţăm la
toate ca să-i c�ştigăm pe oameni, că nu �i c�ştigăm. Dacă le admiţi neputinţele şi
necuviinţele lor ca să fie alături de tine, nu reuşeşti să-i c�ştigi. De exemplu, catolicii
au introdus muzica uşoară �n biserică, ca să-i c�ştige pe tineri. Biserica este
Biserică, şi trebuie ţinută la măsurile ei, trebuie insistat pe r�nduiala Bisericii. Că mai
vin, că nu mai vin, asta este altă treabă. Nu poţi să faci nişte lucruri care nu se
potrivesc cu ceea ce ştii că vrea Dumnezeu, cu ceea ce vrea Biserica. Nu sunt şanse
să-i c�ştigi �n felul acesta. �i mulţumeşti momentan, dar tot aşa răm�n.
�: Vă rugăm să ne vorbiţi despre relaţia dintre credinţă şi faptă, dintre ceea ce
crezi şi ceea ce faci.
R: Relaţia este directă. Ce faci arată ce crezi, ce crezi duce la ce faci. Dacă
ajunge unul să facă altceva dec�t ce crede p�nă la urmă ajunge să creadă ce face.
�: Ce părere aveţi de posibilitatea venirii Papei?
R: Pe mine nu mă deranjează cu nimic. Eu să ştiţi că nu sunt un om exclusivist.
Papa a mai fost şi �n alte părţi şi le-au rămas doar simple amintiri. O să se adune
lume multă �n jurul lui. Nu este nici un deranj. Pe mine nu mă deranjează. Eu, de
exemplu, ascult Radio Vatican şi c�nd dă Papa binecuv�ntare eu totdeauna mă
ridic �n picioare.
�: Se m�ntuiesc cei ce nu cinstesc pe Maica Domnului sau cei care s-au
lepădat de Ortodoxie?
R: La asta nu ştiu cine ar putea răspunde. Ceea ce e cu neputinţă la oameni e cu
putinţă la Dumnezeu. Dumnezeu poate toate. Eu cred că �nsăşi Maica Domnului se
roagă pentru cei care o necinstesc să fie iertaţi, m�ntuiţi, aşa cum s-a rugat Domnul
Hristos pe cruce pentru răstignitorii Lui. Dar chestiunea este aceasta: ei nu au
bucuriile pe care le avem noi din cinstirea Maicii Domnului. De exemplu, rugăciunea
aceea de mulţumire după �mpărtăşire, rugăciune pentru Maica Domnului:
�Preasf�ntă Stăp�na mea, de Dumnezeu Născătoare, care eşti lumina
�ntunecatului meu suflet, nădejdea, acoperăm�ntul, scăparea, m�ng�ierea şi
bucuria mea�. Sunt nişte lucruri pe care le-ai putea simţi �n legătură cu Maica
Domnului. Ce e Maica Domnului? Stăp�na mea, lumina �ntunecatului meu suflet,
nădejdea, acoperăm�ntul, scăparea, m�ng�ierea şi bucuria mea. Acestea sunt
lucruri pe care trebuie să le simtă cineva care cinsteşte pe Maica Domnului.