Învierea morţilor

după
epistolele pauline

1
 Cuprins
Argument.........................................................................................................................................2
Noţiunea de înviere a morţilor.........................................................................................................3
Învierea morţilor în epistola 1 Corinteni Cap. 15............................................................................7
a. Învierea morţilor – argumente..................................................................................................8
b. Natura trupurilor înviate........................................................................................................10
Învierea morţilor în epistolele 1 şi 2 Tesalonceni..........................................................................11
Când va fi învierea de obşte şi cum vor învia cei morţi?...............................................................17
Toţi oamenii vor învia...................................................................................................................18
Natura trupurilor înviate................................................................................................................19
a.Tot omul îşi va afla propriul trup................................................................................................19
b. Trupul înviat va fiinţa într-un alt mod decât cel din viaţa pământească....................................19
Cum va fi vieţuirea aceea de după înviere?...................................................................................21
Înţelesul şi rostul duhovnicesc al Învierii......................................................................................22

2
Argument
După un studiu de patru ani la Seminarul Teologic Ortodox ’’ Veniamin
Costachi ,, , cu binecuvântarea Parintelui Vasile Păvăleanu, de a mă informa despre
“Învierea morților în epistolele pauline” și de a relata mai pe larg acestă lucrare de atestat.
Autenticitatea acestei teme viața bisericii va fi prezentată în această lucrare, ăn care va voi
prezenta cum Mântuitorul la sfârşitul veacurilor va învia pe cei morţi, făcând judecată
tuturor oamenilor și întemeind împărăţia ce nu va avea sfârşit.
Lucrarea este sructurată în opt capitole: „Noțiunea de înviere a morților”, „Învierea
morților în epistola I Corinteni Cap. 15”, „Învierea morților în epistolele 1 ți 2
Tesaloniceni”, „Când va fi învierea de obște ți cum vor învia cei morți”, „Toți oamenii vor
învia”, „Natura trupurilor înviate”, „Cum va fi viețuirea aceea de după înviere”, „Înțelesul
și rostul duhovnicesc al Învierii”, precedat de prezentul argumentului.

Noţiunea de înviere a morţilor

În Crez mărturisim credinţa noastră că Hristos va să vină iarăşi cu slavă (Mt. 25,
31; cf. 24, 27), la sfârşitul veacurilor, înviind pe cei morţi şi făcând judecată tuturor
oamenilor, întemeind împărăţia ce nu va avea sfârşit, în care tot omul va învia pe vecie în
sălaşul de care sa învrednicit. Învierea de obşte a fost vestită de proroci, ca Isaia (26, 19),
Daniel (12, 2-3) şi mai cu seamă Iezechiel, a cărui cutremurătoare proorocie (37, 1-14) se
citeşte în bisericile ortodoxe la Utrenia din Sâmbăta mare. Ea a fost vestită chiar de Hristos
3
(Mc. 12, 25-26; In. 5, 25-29; 11, 15) şi de Apostolii Lui (Fapte 4, 2; 17, 31-32; 23, 6; 24,
14-16; Rom. 6, 5; l Tes. 4, 13, 18; Evr. 6, 2; 11, 35). Hristos este Cel Care a înviat cel
dintâi: „Întâiul născut din morţi" (Col. 1,18; Apoc. l, 5); „începătură a învierii celor
adormiţi" (l Cor. 15, 20, 23), făcându-Se astfel izvor, temei şi chezăşie a învierii tuturor (l
Cor. 15, 12-22). Învierile săvârşite de Mântuitorul (Mt. 9, 23-25; Lc. 7, 11-15; In. 11, 17-
44), apoi de Apostoli (Fapte 9, 36-42) şi de sfinţi, în numele şi prin harul Său, sunt
preânchipuire şi arvună a învierii de obşte1. Căci cei înviaţi în chip minunat, până la urmă
au murit din nou, în vreme ce la sfârşitul veacurilor cei ce vor învia nu vor mai muri
vreodată. Moartea va fi nimicită de Hristos pe vecie (l Cor. 15, 26).
Când unii oameni văd pe cei buni, pe cei cu viaţa curată şi pe cei care trăiesc în
dreptate, sugrumaţi de sărăcie, ameninţaţi, huliţi, abia câştigându-şi hrana de toate zilele,
iar adesea măcinaţi şi de boli lungi şi grele şi fără nici un sprijin, iar pe înşelători, pe
păcătoşi şi pe cei răi, înconjuraţi de bogăţie, desfătându-se, îmbrăcaţi cu haine scumpe,
având mulţime de slugi şi bucurându-se de slujbe înalte, atunci aceşti oameni hulesc
purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi spun: „Unde este purtarea de grijă a lui Dumnezeu?
Unde este judecata cea dreaptă? Pentru ce omul cu viaţă curată şi drept este nenorocit, iar
cel rău şi stricat, plin de toate bunătăţile? Pentru ce unul e invidiat, iar altul dispreţuit?
Pentru ce unul se bucură de atâta fericire, iar altul este sărac şi lovit de cele mai mari
nenorociri?”2
Omul care se îndoieşte de viaţa viitoare, nu va putea da răspuns acestor întrebări;
acela, însă, care crede în Înviere, va înlătura cu uşurinţă această hulă şi va spune celor
răzvrătiţi unele ca acestea: „încetaţi de a ascuţi limba voastră împotriva lui Dumnezeu,
Creatorul vostru! Faptele noastre nu se mărginesc la viaţa de aici, ci ne grăbim spre o altă
viaţă cu mult mai lungă, sau mai bine zis, spre una fără de sfârşit. Acolo, săracul, care
trăieşte în dreptate, va primi răsplata nevoinţelor sale, iar desfrânatul şi înşelătorul va fi
pedepsit pentru răutatea Iui”.
Într-adevăr, viaţa de aici este o luptă, un loc de încercare, un stadion, iar viaţa
viitoare este răsplata, cununa, premiile. După cum un atlet trebuie să lupte în arenă cu
sudoare, praf, zăpuşeală, nervi şinevoinţe, tot astfel şi cel drept trebuie să sufere aici multe
şi să le rabde pe toate cu bărbăţie, dacă vrea să primească dincolo cunună strălucitoare.
Iar dacă unii se tulbură din pricina stării înfloritoare în care trăiesc cei răi să se gândească
la următorul fapt: tâlharii, înşelătorii, ucigaşii şi hoţii, înainte de a fi duşi înaintea
tribunalului, trăiesc în cel mai mare belşug, căci îşi fac nenorocirile străine, propria lor

1
Tertulian, Despre înviere, XXXVIII, Editura Polirom, București, 2005, p.219.
2
https://orthodoxie.com/wp-content/uploads/2017/04/Interviu_Lumina_de-_Duminica_16_04_2017.pdf,.
4
bună stare; când însă sunt judecaţi, ei sunt pedepsiţi pentru toate acestea. Tot astfel şi
oamenii stricaţi, cei care întind mese bogate, cei care păşesc cu mândrie pe stradă cei care
sfâşie pe săraci, când Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu, va veni cu îngerii Lui, când va sta
pe scaunul Său de judecată şi va aduce înaintea Sa pe toate neamurile pământului, şi când
ei vor fi aduşi goi şi despuiaţi de toată strălucirea lor, fără să aibă vreun apărător sau
ocrotitor, atunci vor fi aruncaţi fără nici o milă în râurile cele de foc.3
Prin urmare, nu ferici pe aceştia din pricina belşugului în care trăiesc aici pe
pământ, ci lăcrimează din pricina pedepsei ce va să fie; nu-i plânge nici pe cel drept pentru
sărăcia sa ci fericeşte-l pentru bogăţia viitoare a bunurilor din care va avea parte şi
înrădăcinează în sufletul tău această dovadă despre înviere; dacă eşti, drept, să cauţi să fii şi
mai încercat dându-ţi şi mai mult osteneala pentru nădejdea cea mare a Învierii; iar dacă
eşti rău depărtează-te de răutate, curăţindu-te de aceasta prin frica pedepsei ce va să fie.
Dar poate va zice cineva: „Pe acestea le trăim, încercându-le în viaţa de aici, pe celelalte,
însă, le nădăjduim; acestea sunt vădite, pe când acelea nu se văd şi sânt departe de noi”.
Chiar dacă nu se văd, sunt totuşi mai vădite decât cele care se văd. Dar pentru ce spun: mai
vădite? Pe acelea poţi să le vezi mai bine decât pe acestea. Acestea trec, dar acelea rămân.
Pentru aceasta Apostolul spune: “Deoarece noi n-avem în vedere pe cele ce se văd, ci pe
cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sânt vremelnice, pe când cele ce nu se văd sunt
veşnice” (II Corinteni 4, 18).4
Dacă ai spune: „Cum voi putea să văd pe cele nevăzute, când pe cele care sânt de
faţă nu pot să le văd”, voi încerca să-ţi dovedesc aceasta chiar din cele pământeşti.
În adevăr, nimeni n-ar putea dobândi bunurile acestea trecătoare din lume, dacă n-ar vedea
pe cele nevăzute înaintea celor văzute.
De pildă: negustorul, care face negoţ pe mare, suferă multe necazuri: furtuni, furia
valurilor, naufragii, mii de greutăţi. După necazuri, însă, se bucură de bogăţia sa, căci
vinde mărfurile şi face frumoasă afacere. Totuşi, mai întâi necazurile şi apoi mărfurile.
Marea şi valurile se văd de cel care iese din port, negustoria însă nu, căci încă o
nădăjduieşte. Cu toate acestea, dacă nu s-ar uita la cea nevăzută şi care nu-i de faţă, ci
numai o nădăjduieşte, nu s-ar apropia de cele prezente, care se văd.
Tot astfel şi plugarul; înjugă boii, scoate plugul, taie brazdă adâncă, aruncă
seminţele, cheltuieşte tot ce are, suferă arşiţa, ploile şi alte multe neajunsuri, iar după
acestea aşteaptă să vadă câmpurile înverzite şi aria plină. Şi aici mai întâi osteneala şi apoi
răsplata; iar răsplata este nevăzută, pe când oboseala văzută şi arătată. Una se nădăjduieşte,
3
Tertulian, Despre înviere, LVII, Editura Polirom, București, 2007, p.255.
4
Ateniuanul , Despre învierea morților, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1980, p.35.
5
iar alta este de faţă. Totuşi, dacă plugarul nu s-ar uita mai întâi la răsplata cea nevăzută
ochilor trupului, nu numai că nu va înjuga boii, nu va scoate plugul şi nu va arunca
seminţe, dar nici nu se va mişca de acasă, vreodată pentru această treabă.
Prin urmare nu este oare fără judecată ca în lucrurile vieţii să cauţi pe cele nearătate
înaintea celor arătate, să suferi oboseli înaintea răsplatei, să suferi întâi pe cele grele şi apoi
să aştepţi pe cele de folos, iar cu privire la Dumnezeu, cu privire la înviere să te îndoieştişi
să ceri răsplăţi înaintea ostenelei, să te arăţi deci mai mic la suflet decât plugarul şi
negustorul?
Dar şi în altă privinţă ne arătăm mai răi decât ei. Cum? Aceia deşi n-au încredere
deplină în ce priveşte izbutirea întreprinderii lor, cu toate acestea nu dau îndărăt în faţa
ostenelilor.5
Tu, însă, cu toate că ai un chezaş vrednic de credinţă, pe Dumnezeu, totuşi nu iei
pildă din răbdarea acelora. Plugarul adeseori, după ce a aruncat sămânţa, a lucrat pământul
şi a văzut înverzite câmpurile însămânţate, dacă vine grindina, sau neghina, sau lăcustele, a
pierdut răsplata ostenelilor sale şi după multe sudori se întoarce acasă cu mânile goale.
Tot astfelşi negustorul, după ce a călătorit mult pe mare, aducând corabia plină, de
multe ori, chiar lângă port, dacă bate vânt puternic şi o loveşte de stânci, abia scapă cu
trupul gol. Îndeobşte vorbind, în viaţă se pot întâmpla la sfârşit asemenea nenorociri. Dar
în credinţele tale creştineşti nu este aşa, ci cel care a suferit multe osteneli, care a semănat
evlavia, care a luptat, îşi ajunge scopul.
Într-adevăr, Dumnezeu n-a îngăduit nici schimbării vremurilor, nici furiei
vânturilor să nimicească răsplata acestor osteneli, pentru că ele sunt depuse în ceruri, în
vistierii nefurate.
Să nu-mi spui, aşa dar, că cele viitoare sânt nevăzute, căci dacă cercetezi bine ele
sânt mai văzute decât cele pe care le ţinem în mâni. Ele îşi iau sborulşi se duc înainte de a
se statornici; schimbările sânt grabnice, iar stăpânirea lor necredincioasă. Aceasta şi despre
bogăţieşi despre slavă şi despre dregătorii şi despre frumuseţea trupului şi laolaltă despre
toate cele ale vieţii. De aceea şiprooroculbătându-şi joc de cei care trăiesc în plăceri, care
se înnebunesc după bani şi după lux, zice: „Ei le socoteau pe acestea ca unele ce stau şi nu
fug” (Amos VI, 5).
După cum nu este cu putinţă să prinzi umbra, tot astfel nici lucrurile
vieţiipământeşti; unele pier la sfârşit, iar altele se pierd înainte de sfârşit, mai uşor decât
şuvoiul. Cele viitoare însă nu sânt aşa; nu se schimbă, nu îmbătrânesc, ci înfloresc

5
Sf. Teofil al Antiohiei, Către Autolic, l, 8; Constituțiile apostolice, V, 7, 2, Editura Cartea Ortodoxă
Egumenița, București, 2003, p.45.
6
necontenit şi rămân cu aceeaşi frumoasă înfăţişare. Încât dacă trebuie să numim lucrurile
din lumea aceasta nevăzute şineînvederate, trebuie să le numim şi necredincioase, căci nu
rămân la cei care le iau, ci schimbă stăpânii, sar în fiecare zi de la unul la altul.
Nu-mi spune: „Cum poate să învieze iarăşi trupul şi să ajungă nestricăcios ?6
Când lucrează puterea Iui Dumnezeu, întrebarea: „Cum”, să nu se pună!
Dar pentru ce vorbesc de Dumnezeu? Pentru că Dumnezeu te-a făcut să fii un
creator al învierii, prin ceea ce se întâmplă cu seminţele. Seminţele, dacă n-ar muri mai
întâi şi n-ar putrezi şi nu s-ar strica, n-ar da naştere la spic. După cum acolo văzând
sămânţa putrezită şi desfăcută, nu te îndoieşti cu privire la înviere, şi-ţi dă prin asta cea mai
mare dovadă—căci dacă nu s-ar putrezi şi strica, nici n-ar învia—tot astfel socoteşteşi cu
privire la trupul tău; atunci când vezi stricăciunea, cugetă mai cu seamă la înviere.
Gândeşte-te apoi cum te-a făcut Dumnezeu la început şi nu te îndoi despre înviere.
N-a luat pământ şi te-a plăsmuit?
Oare ce este mai greu: să facă din pământ cărnuri, vine, fibre, nervi, artere, organele
trupului şi celelalte mădulare, ochii, urechile, nasul, picioarele şimânile, să pună în fiecare
din acestea lucrarea lor proprie şiobştească, sau să facă nemuritoare cele făcute
stricăcioase?
Nu vezi că pământul este la fel, iar trupul diferit şi în multe feluri?
Dar pentru ce să vorbim despre trupuri? Spune-mi cum a făcut puterile cele mari, cetele
îngerilor, arhanghelii şi cetele mai mari decât acestea? N-aş putea spune în ce fel, dar Lui
I-a fost deajuns să voiască numai. Apoi Cel care a făcut atât de multe oştirinetrupeşti, nu
poate să reînoiascăiarăşi trupul stricat al omului şi să-l ridice la o mai mare vrednicie?
Şi cine este atât de nesimţit ca să se îndoiască de aceste bunuri şi să tăgăduiască
învierea? Căci dacă nu înviază trupul, nu înviază nici omul. Căci omul nu este numai
suflet, ci suflet şi trup.
Aşadar dacă înviază sufletul, omul înviază pe jumătate şi nu întreg. De altfel drept
vorbind, nu se poate vorbi de învierea sufletului, căci înviază numai ceea ce a căzut şi s-a
desfăcut, şi nu se desface sufletul, ci trupul.
Pentru deplina noastră încredinţare ne este deajuns puterea Creatorului.Dar dacă
este cineva mai slab şivoieşte să primească o altă dovadă şi o chezăşie a învierii viitoare,
apoi şi aceasta cu multă îmbelşugare a dat-o Dumnezeu, trimiţând din belşug harul
Duhului. Pentru aceasta şi Pavel, făcând vrednică de credinţă dogma învierii prin învierea
lui Hristos şi prin faptul că Dumnezeu este creator, adaugă şi dovada că Dumnezeu ne-a

6
Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâi, 19; Editura Litera, București, 1999, p.83
7
dat si arvună, nu de bani, nici de aur, nici argint, ci arvuna Duhului (II Corinteni V, 5); iar
arvuna este o parte a întregului şi o încredinţare pentru întreg.
După cum în învoieli, cel care a primit arvuna este încredinţat că va primi întregul,
tot astfel şi tu, luând arvuna, adică harismele Duhului, nu te îndoi cu privire la bunurile
depuse.7
Cel care înviază morţii, Cel care vindecă pe orbi, Cel care alungă dracii, Cel care
curăţă pe leproşi, Cel care vindecă bolile, Cel care poate atât de multe şi atât de felurite
Iucruri într-un trup şubredşi muritor, de ce iertare va avea parte de se îndoieşte de înviere?
Dacă ar spune cineva: „Noi nu vedem întâmplându-se acum aceste semne şi nici nu vem o
atât de mare putere”, aş spune : Nu este nici o deosebire dacă acestea se întâmplă acum ori
s-au întâmplat mai de mult. Că mai înainte s-au făcut semne de apostoli, o mărturisesc
bisericile lumii întregi.
Cei neînvăţaţi, săraci, sărmani şi simpli n-ar fi stăpânit lumea, dacă n-ar fi avut
ajutorul semnelor. Dar nici tu n-ai fost lipsit de harul Duhului; încă şi acum rămân multe
simboluri ale darului aceluia, cu mult mai mari şi mai minunate decât cele arătate. Nu este
oare acelaş lucru a învia un trup, care a murit, cu a scăpa de pieire un suflet mort din
pricina păcatelor, lucru săvârşit prin botez?
Nu este oare acelaş lucru a alunga bolile trupului cu a arunca povara păcatelor?
Nu este oare acelaş lucru a reda ochilor lumina cu a lumina un suflet întunecat?
Căci de n-ar fi şi acum arvuna Duhului, n-ar fi botezul, n-ar fi iertarea păcatelor, n-ar fi
dreptate şisfinţenie, n-am primi înfierea, nu ne-am bucura de taine; Trupul şi Sângele tainic
nu s-ar face niciodată fără harul Duhului.
N-am avea preoţi, căci nici n-ar fi fost cu putinţă aceste hirotonii fără acea pogorîre
a Duhului. Şi s-ar putea numi şi alte simboluri ale Duhului. Aşadarşi tu având arvuna
Duhului, ai pus pe fugă moartea sufletului, orbirea gândurilor şi ai desbrăcatviaţa necurată.
Să nu ne îndoim deci cu privire la cele viitoare, odată ce am primit asemenea chezăşii, ci,
culegând de pretutindeni dovezi despre înviere, să arătăm viaţă vrednică de aceste dogme,
ca să avem parte şi de bunurile nemişcătoare, care depăşesc orice cuvânt şi minte
omenească.8

Învierea morţilor în epistola 1 Corinteni Cap. 15

Capitolul 15 este consacrat în întregime problemei învierii morţilor şi a naturii
trupurilor înviate şi constituie un capitol însemnat al eshatologiei pauline. Ca şi în cazul
7
Sf. Grigorie de Nyssa, Omilii la Sfintele Paşti, I, 5, 7, 10, Editura Egumenița, București, 2007, p.118
SF. IOAN HRISOSTOM – Despre învierea morţilor, În româneşte de Pr. D. FECIORU
8

Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române BUCUREŞTI, 1943, p.30.
8
multor probleme tratate anterior ( cap.1- 14), se pare că negarea învierii morţilor de către
unii corinteni a ajuns la cunoştinţa lui Pavel prin viu grai ( 15,12) şi nu va fi făcut parte din
întrebările trimise de corinteni printr-o scrisoare ( cf. 7,25; 8,1; 12,1; 16,1 ). Problemele
tratate în acest capitol se împart în două părţi:9
1. argumentarea învierii morţilor
2. natura trupurilor înviate

a. Învierea morţilor – argumente

În argumentarea realităţii învierii morţilor, Apostolul Pavel aduce 4 serii de argumente:
1. Argumentul istoric ( 15,1-11)
În această categorie de argumente, Apostolul înşiră evenimentul Învierii lui Hristos şi a
arătărilor după Înviere.
Se pare că adevărul despre moartea şi învierea lui Iisus i-a fost descoperit
Apostolului direct, arătândui-se că despre cele 2 evenimente au vorbit Scripturile şi că
astfel, el putea să le recunoască foarte bine istoricitatea. Acest adevăr rezultă foarte
bine din ceea ce Apostolul afirmă: „Căci v-am dat întâi de toate ceea ce şi eu am primit
că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi; Şi că a fost îngropat şi că a
treia zi a înviat după Scripturi” (15,3-4).
În ceea ce priveşte dovada arătărilor după Înviere, între acestea Apostolul Pavel
înşiră: arătarea lui Chefa, celor Doisprezece, la peste 500 de fraţi, lui Iacob şi, în cele
din urmă, lui însuşi (15,5-8). Ceea ce este foarte important pentru corinteni e
menţionarea arătării Domnului Înviat la peste 500 de fraţi, dintre care „unii – spune
Apostolul – trăiesc până astăzi” : „ La urmă s-a arătat deodată la peste cinci sute de
fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit”( 15,6).10
Aşadar, corintenilor li se oferea o dovadă palpabilă a Învierii lui Iisus, ceea ce
putea spulbera orice urmă de îndoială referitoare la istoricitatea acestui eveniment; ei
puteau consulta direct pe cei ce mai trăiau la vremea trimiterii Scrisorii şi cărora
Domnul li se arătase.
2. Argumentul logic ( 15,12-19)
În categoria acestei serii de argumente, apostolul Pavel face referire la
consecinţele lor în cadrul credinŃei creştine:
- negarea învierii fizice ca principiu însemna negarea faptului că Hristos a înviat
( 15,13)

9
Tâlcuiri la epistola întâi către Corinteni, Despre Înviere, Editura Doxologia, București 2003, p.102.
10
Tâlcuiri la Epistola întâi către Corinteni, XVII; Editura Doxologia, București, 2003, p.58.
9
 - una dintre consecinţele, nu de mică importanţă, ar fi faptul că negarea învierii
anula tocmai inima mesajului evangheliei. În acest context, Ap. Pavel leagă în
continuare Învierea lui Hristos de semnificaţia profundă a existenţei credinţei creştine
(15, 13-14).
- apostolii Bisericii ar fi nişte „înşelători”, propovăduind acest mesaj, dacă
Hristos n-a înviat ( 15,15-16)
- mântuirea corintenilor ar fi doar o idee, fără corespondent în realitate, credinţa
lor fiind zadarnică ( 15,17)
- fără învierea lui Hristos, moartea ar fi veşnică, iar rezulatul ar fi nenorocirea
veşnică ( 15,54- 56) etc. 11
3. Argumentul teologic ( 15,20-28)
Apostolul Pavel a analizat consecinţele logice ale negării învierii fizice a lui
Hristos ( v.12-19), după care a luat în discuţie principiul teologic al unirii destinului
creştinilor cu destinul lui Hristos şi a prezentat 4 consecinţe pozitive ale acestei unităţi:
- Hristos înviat devine pârgă a învierii celor morţi – cuvânt împrumutat de
Apostol din V.T. ( Ex.23,16.19) şi folosit în text (I.Cor.15,20) cu sensul unei plăţi
preliminare, care constituia atât un exemplu cât şi o garanţie a celor care vor urma (cf.
Rom. 8,23). Unii corinteni influenţaţi de gândirea greacă aveau tendinŃa de a ţine mai
degrabă de concepţia nemuririi sufletului separat de trup. 12 Împotriva acestei concepţii
Sf. Pavel aduce dovada supremă: Învierea lui Hristos, Care a devenit nemuritor, ca om,
într-o unitate a fiinţei Sale. În această calitate Hristos S-a făcut şi începătură a învierii
celor adormiţi. - „Precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” ( 15,21-22)
– subliniat aspectul recapitulativ al răscumpărării - Moartea, ca personificare a
ultimului duşman al lui Hristos, va dispărea ( 15,25-26). Nu trupurile umane vor fi
nimicite, aşa cum susţineau unii corinteni, ci moartea.
- Hristos cel înviat îşi manifestă victorios autoritatea peste toate ( 15,27-28)
4. Argumentul empiric ( 15,29-34)
În această a IV-a serie de argumente împotriva acelora care negau învierea,
Pavel se referă la practica celor din Corint, care se botezau pentru cei morţi.
Viaţa creştinilor presupune, în viziunea Apostolului, unele renunţări şi jertfe.
De aceea, ar fi o nebunie dacă moartea ar însemna sfârşitul tuturor.
O parte dintre corinteni obişnuiau să se boteze pentru cei morţi, tocmai pentru
că sfârşitul nu însemna pentru ei punctul final al existenţei. Sf. Pavel se foloseşte de

11
Vasile Gheorghiu, Introducerea în Sfintele Cărți ale Testamentului Nou, Cernăuți 1999, p.76.
12
Studiul Noului Testament, Manual pentru Institutele Teologice, Bucureşti 1977, p.114-115.
10
 această practică şi o aduce ca argument logicempiric în sprijinul susŃinerii adevărului
învierii din morţi: „ Fiindcă ce vor face cei care se botează pentru cei morţi? Dacă
morţii nu înviază nicidecum, pentru ce se mai botează pentru ei?” (15, 29).13

b. Natura trupurilor înviate

În partea a II-a a excursului său Apostolul vorbeşte şi de maniera în care se va
face învierea, dar mai ales de natura trupurilor înviate. În acest sens el face o
comparaţie cu sămânţa care, înainte de a răsări din ea o plantă nouă, putrezeşte : „Dar
va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup au să vină? Nebun ce eşti! Ce semeni
tu nu va da viaţă, dacă nu va fi murit” (15,36). Stricăciunea devine astfel, în concepţia
Apostolului, cauză şi condiţie a nestricăciunii viitoare: „ Aşa este şi cu învierea
morţilor: Se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune” (15, 42).
În ceea ce priveşte opinia Apostolului Pavel cu referire la maniera învierii,
acesta arată că fiecare va învia în trupul pe care l-a avut, făcând deosebirea între
trupurile oamenilor, dinainte de înviere, şi cele de după înviere, precum şi între
trupurile cereşti şi cele pământeşti.
Trupurile cereşti, de după înviere, se găsesc într-un contrast evident cu cele
pământeşti. Ele vor avea însuşiri cu totul deosebite de cele ale lumii materiale, fiind:
a. nestricăcioase,
b. pline de slavă şi putere,
c. duhovniceşti (15, 39-44).
Argumentul suprem al acestei dualităţi este atins în versetul 45, unde se face
paralela între Adam cel dintâi, cu suflet viu, şi Adam cel de pe urmă, care are şi puterea
de a da viaţă.14
Trupul celui de-al doilea Adam este o materie pnevmatică, reînnoită. Ap. Pavel
nu vorbeşte aici de renunŃarea la materie sau distrugerea ei prin moarte şi rămânerea
doar a sufletului, ci el accentuează aici spiritualizarea ei, trecerea de la o categorie a
existenţei, materială, la un alt mod al existenţei, spirituală; trecerea de la stricăciune la
nestricăciune: „... Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi
acest trup muritor să se îmbrace în nemurire. Iar când acest trup stricăcios se va
îmbrăca întru nestricăciune şi acest trup muritor se va îmbrăca întru nemurire, atunci va
fi cuvântul care este scris: moartea a fost înghiţită de biruinţă.” (15, 47-54)15

13
Sf. Ioan Gură de Aur, Despre învierea morților, Editura Egumenița, București 1999, p.88.
14
Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Filipeni, XIII. 2., Editura Egumenița, București 1999, p90.
15
Sf. Ioan Gură de Aur, Tâlcuiri la Epistola întâi către Corinteni, XLI, l, Editura Egumenița, București 1999,
p.67.
11
 Împărăţia lui Dumnezeu aparţine, aşadar, altor categorii materiale ale existenţei,
caracterizate de spiritualizarea finală a materiei (15, 52).
În pericopa 15, 50-53 Pavel face încă o dată aluzie la credinţa, după care
Parusia este aproape, incluzându-se printre cei ce vor fi de faţă: „nu toŃi vom muri, dar
toţi ne vom schimba”.
Capitolul 15 se încheie cu un imn de mulţumire pentru biruinţa asupra morţii,
obţinută prin Hristos (15, 54-57).

Învierea morţilor în epistolele 1 şi 2 Tesalonceni

Capitolul 4
16
„13. Fraților, despre cei ce au adormit,nu voim să fiți în neștiință...,‘‘
Aici, dumnezeiescul Apostol porneşte cuvântul despre înviere. Căci, deşi le vorbise
Tesalonicenilor despre aceasta şi mai înainte, aici le arată şi le decoperă o noimă tainică
depre înviere. Sau Tesalonicenii aveau toată cunoştinţa despre înviere, dar poate se
tînguiau mai mult decât se cuvine pentru fraţii lor răposaţi şi Apostolul îndreptează
greşeala aceata acum. Căci multe lucruri ne întristează când nu le ştim, iar după ce le
aflăm, ne slobozim de întristarea lor şi de aceea zice Sf. Pavel: “nu voiesc a nu şti voi,
Fraţilor”. Şi nu a zis: “Pentru cei ce au murit”, ci: “Pentru cei ce au adormit”, de la însuşi
acest nume ai celor adormiţi întru Hristos fiind arătat că au să se scoale, căci cel ce doarme
e firesc să se şi scoale.
„...Ca să nu vă întristați, ca ceilalți, care nu au nădejde.‘‘
Sfântul Apostul Pavel ne vorbește despre aceasta, că se cuvine a se întrista şi a se
tângui cu covârşire ( „peste măsura”, n.m.) pentru morţii lor, cei care nu au nădejde, adică
necredincioşii şi păgânii, iar nu voi. Creştinii care au nădejde că vă veţi scula cu
nestricăciune şi cu slavă. Să auzim aşadar noi, Creştinii, cuvintele acestea ale Apostolului!
Căci, dacă-i plângem “cu amar” ori “fără măsură” pe fraţii noştri adormiţi întru Hristos, ne
facem asemenea cu păgânii şi cu cei necredincioşi, care nu au nădejde de înviere. Dar ce,
o, fericite Pavele! De aceea nu voieşti a rămâne Tesalonicenii întru neştiinţă depre cei ce
au adormit, numai pentru a nu se întrista? De ce nu zici mai bine că nu voieşti aceasta
pentru ca ei să nu se osândească în muncă? Ne răspunde aşa: Le zic să nu se întristeze
peste măsură pentru cei adormiţi că această întristare le pricinuişte osânda muncii.

Sf. Teofilact al Bulgariei, Tâlcuirea Epistolelor către Tesaloniceni, Timotei, Tit si Filimon, Editura Sofia,
16

București, 2014, p.8-16.

12
„14. Pentru că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa (credem) că Dumnezeu,
pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El.‘‘
Apostolul ne vorbește despre faptul ca precum Dumnezeu L-a sculat pe Domnul
Iisus, Cel ce a pătimit şi a murit trupeşte, tot aşa ne va scula şi pe noi. Așadar, Apostolul
zice cu îndrăzneală despre Domnul că a murit, fiindcă învierea Lui s-a făcut deja: iar
despre noi, de vreme ce învierea noastră nu s-a făcut încă, zice: “cei adormiţi”, ca să arate
că ne vom scula şi vom învia, căci zice David: “Au doar cel ce doarme nu va adăuga să se
scoală?”. Și in alt context zice: „pe cei adormiţi cu Iisus îi va aduce” se înţelege în două
chipuri: sau că îi vei aduce „prin Iisus ”, anume că Iisus Se va face mijlocitor al învierii lor
şi-i va înfăţişa înaintea Părintelui, sau că cei “adormiţi” se uneşte cu zicerea ”Iisus”, adică:
Dumnezeu va aduce întru slavă şi întru împărăţia Sa pe cei ce au adormit cu Iisus, adică pe
Creştinii cei credincioşi şi drepţi. Fiindă drepţii Creştini, avându-L locuind în inima lor pe
Hristos prin dar, adorm şi mor cu Iisus. Deci, Sfântul Pavel vorbeşte aici despre învierea,
adică despre învierea cu slavă a Credincioşilor, care se va face împreună cu Domnul,
despre învierea drepţilor celor ce s-au săvârşit în credinţă şi în dar. Căci pe aceştia îi va
aduce Dumnezeu împreună cu însuşi Iisus, adică îi va răpi din toate părţile lumii, pe nori,
împreună cu Domnul. Aşadar, Sfântul Apostol vorbeşte aici despre învierea, ca despre
care Tesalonicenii au ştiut, iar nu despre aceea obştească, a tuturor oamenilor, căci despre
aceasta ştiau. Deci acum Apostolul voieşte să-i mângâie pe Creştini, dovedindu-le că
învierea Credincioşilor are să se facă cu cinste şi cu slavă multă, şi din acesta să-i
înduplece a se întrista pentru cei adormiţi. Căci toţi oamenii – şi credincioşii şi
necredincioşii – vor învia cu adevărat, însă nu toţi cu slavă şi cu cinste, ci doar cei
credincioşi, adica cei ce au credinţă întovărăşită cu faptele bune, adică drepţii.17
„15. Căci aceata vă spune, după cuvântul Domnului...,‘‘
Apostolul îl face vrednic de crezarea prin cuvântul Domnului. Şi zice: O,
Credincioşilor! – ceea ce voi zice nu e de la mine, ci am aflat-o de la Domnul nostru Iisus
Hristos. Căci însuflat de Dumnezeu Sfântul Pavel a auzit cuvântul acesta şi fără mijlocire
chiar de la învţătorul său Hristos, adică prin descoperire şi prin însuflare dumnezeiască,
cum a fost şi acela: “Mai fericit este a da decât a lua”. Iar celelalte cuvinte le zicea prin
luminarea Sfântului Duh, dar nu erau înseşi zicerile Sfântului Duh.

17
Sf. Ioan Gură de Aur, Despre mângâierea în fața morții, II, 2-3; Editura Doxologia, București 2003, p.268.
13
„...Că noi cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, ca noi cei vii, care vom
fi rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înaintea celor adormiți.‘‘
Marele Apostol Pavel zice aici, cu alte cuvinte, ceea ce zicea in epistola întâia către
Corinteni, adică: “Deodată, într-o clipeală de ochi, la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va
suna şi morţii vor învia nestricacioşi, iar noi ne vom scimba” (I Corinteni 15,52). Căci de
vreme ce părea a fi greu şi mai presus de hotarele firii a se scula morţii cei putreziţi şi
stricaţi cu mult înainte, Sfântul Pavel zice că cei ce vor fi încă vii atunci nu o vor lua
înaintea acelora întru înviere, adică nu-i vor întrece întru a se schimba şi a se face
nestricaţi. Nu! – ci toţi se vor face nestricaţi întocmai, întru acea clipă. Căci, aşa cum Îi e
lesne lui Dumnezeu a-i face nestricaţi pe cei încă vii şi întregi, tot atât de lesne Îi a face
nestricaţi, într-u aceeaşi clipeală, şi pe cei morţi cu mult mai înainte şi topiţi întru cele
patru stihii ( pamântul, aerul, apa şi focul ). Însă, zicând: “noi, cei vii”, Sfântul Pavel nu
înţelege aceasta pentru sine ( fiindcă el nu urma a fi în viaţa aceasta până la învierea de
obşte ), ci pentru acei Creştini ce se vor afla vii atunci, căci pentru acesta a adăugat zicerea
“cei rămaşi întru venire Domnului”. Iar fericitul Metodie (în cuvântul despre înviere)
înţelege prin acest “vii” sufletele, iar “adormiţi” zice că a numint trupurile, învăţând că,
întru înviere, sufletele celor vii nu o vor lua înintea trupurilor lor cele stricate cu mult mai
înainte. Căci trupurile se vor scula, ca să dobândească sufletele, de vreme ce acestea rămân
şi se află până la venirea Domnului, ele fiind nemuritoare.18

„16.Pentru că Însuși Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa

lui Dumnezeu, Se va pogorâ din cer…,‘‘
Creştinilor, nu fiţi necredincioşi la ceea ce vă zic, căci Însuţi Domnul va porunci
aceasta. Şi cum o va porunci? Prin glasul Arhanghelului ce stă asupra Îngerilor celor mai
de jos: Gătiţi-I pe toţi morţii, căci Judecătorul este de faţă! – adică a ajuns. Şi multe vor fi
trâmbiţele, dar Judecătorul Se va coborî întru trâmbiţa cea mai de pe urmă. Apostulul zice
acesta şi întru cea dintâi către Corinteni: “Nu toţi vom adormi, dar toţi ne vom schimba
într-o clipă, în clipeala ochiului, la trâmbiţa cea mai de pe urmă. Căci trâmbiţa va suna şi
morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba ” ( I Corinteni 15, 51-52). Căci, aşa
cum Dumnezeu – Părintele avea Înger slujitor cu trâmbiţă când S-a pogorât în muntele
Sinai, tot astfel şi Fiul, întru a doua venire şi pogorâre a Sa ca Împărat și Dumnezeu, va
avea Îngeri slujindu-l şi trâmbiţa. Se înţelege însă şi aşa, anume că porunca lui Dumnezeu
va face pământul să dea afară trupurile morţilor schimbate întru nestricăciune, iar glasul
18
. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti (col. II), XV, 10, Editura Egumenița, București, 2003, p.59.
14
Arhanghelului va face ca alţi Îngeri slujitori să-i adune la un loc pe toţi morţii ce se află în
toate părţile pamântului, după ce se vor scula din morminte. Şi înțeleptul Teodorit adaugă:
“Iar dacă în Muntele Sinai, când s-a făcut doar o măsurată răsunare, norodul nu a suferit
covârşirea temerii – ci ( Iudeii ) au zis către marele Moise: Vorbeşte tu cu noi şi vom
asculta, dar Dumnezeu să nu grăiască cu noi, că să nu murim ( Ieşire 20,19) – apoi cine va
suferi glasul ce va fi atunci?!”
„...Şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi.‘‘
Sfântul Apostol ne vorbește că mai întâi se vor scula cei morţi întru Hristos, adică
credincioşii şi drepţii Creştini, de vreme ce ei vor fi răpiţi de nori la înălţime, ca să meargă
spre întâmpinarea Împăratului Hristos, Care va să vină cu putere şi cu slavă multă. Iar
necredincioşii şi păcătoşii se vor scula în urma lor, fiindcă ticăloşii aceştia nu vor fi răpiţi
de nori ca să mergă întru întâmpinarea înfricoşatului Judecător, ci vor aștepta venirea Lui
rămânând jos. 19
„17. După aceea, noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori,
ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul.‘‘
Și aici iarăși ne vorbește Apostolul ca mai întâi se vor scula morţii, totuşi şi noi, cei
vii (adică Creştinii cei drepţi care se vor afla vii atunci, căci pe aceia îi arată Sfântul Pavel
prin persoana sa, precum am zis mai sus), aşadar, chiar dacă se vor scula mai întâi cei
morţi, totuşi Creştinii cei drepţi şi vrednici ce se vor afla vii atunci, schimbându-se îndată,
au să se răpească şi ei în nori asemenea cu cei ce s-au sculat din morţi, mergând spre
întâmpinarea Domnului în văzduh. Căci, aşa cum Hristos, după ce S-a sculat din morți, S-a
înălțat la ceruri pe nori – căci zice: “pe când ei priveau, S-a înălțat și un nor L-a luat de la
ochii lor”( Fapte 1,9) – tot la fel se vor înălța și Creștinii ce au viețuit după Hristos, cu
același car, adică cu aceiași nori, cu care S-a înalțat și Hristos. Dar poate s-ar nedumeri
cineva si ar zice: Dacă Hristos are să Se pogoare, de ce-i mai răpește sus pe Creștinii cei
drepți? La aceata răspundem că îi înalță pentru cinste și pentru slavă. Căci – așa cum un
împărat, când urmează să intre în vreo cetate, este întâmpinat de cei cinstiți și slăviți, iar cei
osândiți nu ies afară, ci-l așteaptă pe împărat înăuntru, ca să fie judecați – așa va fi și
atunci, și drepții se vor răpi în nori și vor merge cu îndrăzneală spre întâmpinarea
Domnului. Iar după Judecată au să rămână uniți pururea cu Împăratul Hristos ( unire care
este capul tuturor bunătăților ), împreună împărățind și împreună slăvindu-se cu El în veci.
Iar păcătoșii, chiar Creștini de vor fi, rămân jos, ticăloșii, rușinați și fără îndrăzneală, și,
după ce se vor judeca, au să se ducă în munca cea veșnică.20

19
Sf. loan Damaschin, Dogmatica, IV, 27, Editura Egumenița, București, 1995, p. 40.
20
. Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâi, 52, Editura Egumenița, București, 2004, p.73.
15
Capitolul 5
„1.Iar despre ani și despre vremuri, fraților, nu aveți nevoie să vă scriem…,‘‘
Apostolul ne îndrumă zicând: O, fraților! – este de prisos și nu folosește a ști anii și
vremile întru care se va face sfârșitul lumii, fiindcă Domnul nu a arătat aceasta nici
Apostolilor Săi, atunci când apropiindu-se, ei L-au întrebat, zicând: “Doamne, oare în acest
timp vei așeza tu la loc împărăția lui Israel?” Căci a zis către dânșii: “Nu este al vostru a ști
anii s-au vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa ” ( Fapte 1, 6-7). Însă poate că
Apostolul Pavel aflase a ști și vremea sfârșitului lumii, din graiurile cele negrăite pe care
le-a auzit în rai.
‘‘…Căci voi înșivă știți bine că ziua Domnului vine așa, ca un fur noptea.”
Citind vom înțelege că “ziua Domnului” însemnează atât obștescul sfârșit a toată
lumea, cât și sfârșitul cel osebit al fiecăruia, care este moartea, fiindcă amândoua aceste
zile sunt neștiute când vin. Și necunoașterea zilei morții ne e de folos în multe chipuri,
precum zice Hrisostom. Mai întâi, pentru că, dacă omul și-ar cunoaște ziua cea mai de pe
urmă, s-ar sili a face tot păcatul în celelalte zile ale vieții sale, ca apoi să se pocăiască la
fârșit. Al doilea, fiindcă mulți, chiar de ar ști că au să moară mâine – să zicem – tot le-ar
face mulțime de răutăți vrăjmașilor lor și mai că s-ar desfăta în sângele lor, fiind
deznădăjduiți că nu vor mai fi vii. Al treilea, că, de ar ști când au să moară, oamenii care se
iubesc s-ar strica mâhnindu-se și întristându-se. Al patrulea, că, de ar fi cunoscut sfârșitul
omului, drepții nu ar avea atâta plată pentru primejdiile și ispitele pe care le suferă. Căci
știind că nu au să moară acum, ci în urmă, adică după atâția ani, nu s-ar teme pentru viața
și pentru trupul lor; iar acum, fiindcă sfârșitul este neștiut, dacă vor birui fără întristare
primejdiile la care se dau, prin aceasta se face arătată fapta lor cea după Dumnezeu. De
pildă, și acei trei tineri sânt mai lăudați și mai vrednici de mirare căci, deși nu știu dacă vor
birui, dacă vor stinge para focului din cuptor și dacă vor mai fi vii după aceea, totuși nu s-
au închinat cipului ridicat de Nabucodonosor și, arătând aceasta, îi ziceau împăratului:
“Dacă, întradevăr, Dumnezeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape, El ne va scăpa
din cuptorul cel cu foc arzător și din mâna ta, o, rege! Și chiar dacă nu ne va scăpa, știut să
fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeielor tăi și înaintea chipului de aur pe care
tu l-ai așezat nu vom cădea la pământ” (Daniel 3, 17-18). Așadar pentru aceste pricini vine
moartea asupra fiecărui om în chip neștiut și fără veste, asemenea furului noaptea, cum și
știți – o, Tesalonicenilor! – din cuvintele pe care le-a zis Domnul în Evanghelie: „Iar

16
aceasta să știți, că de ar ști stăpânul casei în care ceas vine furul, ar veghea și n-ar lăsa să i
se spargă casa” (Luca 12,39).21
„23. Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințeacă pe voi desăvârșiți...,”
După sfințire și învățătură, Sfânul Pavel obișnuieșe a spune rugăciune, precum face
și aici, rugâdu-se pentru Tesaloniceni să aibă pace și din amândouă părți și din sfăuirea sa
și din ruga sa către Dumnezeu. Ce va să zică însă ,,desăvârșiți”? Adică întregi și după trup,
și după suflet, precum zice și mai jos.
„...Și întreg duhul vostru, și sufletul și trupul să vă păzească, fără de prihană, întru
venirea Domnului nostru Iisus Hristos.”
Atunci Apostolul adresându-se zice: Frații mei, bine-voiască Dumnezeu a se păzi
duhul, adică darul Duhului l-ați luat prin Sfântul Botez. Căci, dacă vom păzi făclia acestui
dar strălucită și nestinsă, prin faptele cele bune, noi, Creștinii, vom păzi sufletul și trupul
nostru neprihănite și curate și astfel vom intra în cămara cerească a Mirelui asemeni celor
cinci fecioare înțelepte. Iar Sfântul Grigore al Nissei, tâlcuind zicerea aceasta, zice așa:
,,De vreme ce omul este alcătuit din fiecare fel de suflet-adică și din cel firesc, și din cel
simțitor, ( care sânt în om numai ca niște puteri, iar nu ca ființă), și din cel gânditor ( ce are
ființă ipostatică ,,personală” și nemuritoare) – înseamnă că Apostolul a numit ,,duh”
sufletul cel gânditor și rațional, iar prin ,,suflet” a arătat puterea cea simțitoare, iar prin
,,trup” a arătat puterea omului cea firească și viața.” Deci Sfântul Pavel roagă să se
păzească Tesalonicenii Creștini curați după toate puterile sufletului și să fie bine-plăcuți lui
Dumnezeu înru toate.22

Capitolul 2
8. „Și atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea
gurii Sale și-l va nimici cu strălucirea venirii Sale.”
Sfântul Pavel aduce degrabă mângâierea, zicând că Domnul îl va pierde pe
Antihrist. Căci – așa cum focul arde vietățile cele mici chiar înainte de a veni, încă departe
fiind – tot astfel și Stăpânul Hristos, doar cu porunca Sa, adică cu suflarea cea plină de
Sfântul Duh, îl va pierde pe Antihrist și doar cu arătarea Sa îl va face nelucrător și cu totul
nemișcat; fiindcă, îndată ce se va arăta, va opri amăgirea și rătăcirea aceluia.

9. „Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan,..”

21
Tâlcuiri la Epistola întâi către Corinteni, XVII, Editura Egumenița, București, 2003, p.81.
22
Atenagora Atenianul, Despre învierea morţilor, Editura Institutul Biblic 1998, p.48.
17
 Cu aceste cuvinte; Apostolul ne învată cine va fi Antiristul, anume că va fi un om
care îl va avea pe Satana lucrând într-însul și printr-însul.
„...însoțită de tot felul de puteri și de semne și de minuni mincinoase”
Adică Antihristul iși va arăta tot felul de puteri, dar nu adevărate, ci toate faptele lui
vor fi spre amăgirea și înșelăciunea oamenilor care le vor vedea. Căci va face semne și
grozăvii mincinoase, care îi vor aduce în minciună și în rătăcire pe cei ce vor lua aminte la
ele. Și Sfântul Pavel spune acestea dinainte, ca să nu se amăgiască oamenii ce se vor afla în
vremea lui Antihrist.23
10. „Și de amăgiri nelegiuite, pentru fii perzării, fiincă ei n-au primit iubirea
adevărului, ca ei să se mântuiască.”
Antihrist se va arăta înfricoșător în toate privințele și prin stăpânire și prin sălbăticia și
neomenia de fiară, și toate lucrările lui le va face ca să-i amăgiască și să-i nedreptățiască pe
oameni, oprindu-i și păgubinud-i de mântuirea lor. Și – ca să nu să se nedumerească
cineva, zicând: Și pentru ce să îngăduie Dumnezeu a veni muncitorul acela dacă atâția
oameni au să se păgubeacă și să se vatăme de dânsul? – Sfântul Pavel răspunde la această
nedumerire, zicând: Să nu te temi de aceasta, o Creștine! – căci Antihrstul are tărie și
putere, dar nu asupra Credincioșilor, a celor aleși, ci asupra celor necredincioși și pieritori,
care ar rămâne nesupuși credinței și Evangheliei lui Hristos chiar dacă nu ar veni
Antihristul. Aici Apostolul Îl numește ,, dragoste a adevărului” pe Hristos. Căci Hristos
este amândoua acestea - și dragostea, și adevăr - și a venit în lume pentru că iubește pe
oameni și ca să le arate lor adevărul. Iar cu toate aceste cuvinte Sfântul Pavel arată în chip
ghicitoresc că Antihrist va avea mai multă tărie întu evrei, fiindcă evreii nu la-u primit pe
Hristos și nu au crezut întrânsul. De aceea le și zicea lor Hristos: ,, Eu am venit în numele
Tatălui Meu și voi nu Mă primiți; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veți primi ” (
Ioan 5,43).

1. „Și de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, că ei să creadă

minciuni.”
Aici, zicerea ,, Dumnezeu va trimite ” se înțelege în loc de: ,, Dumnezeu se va depărta
”, ca să vină lucrarea de amăgire la cei ce nu au crezut. Vezi însă – că necredincioșii sau
întors mai întâi de către adevăr, și atunci Dumnezeu i-a părăsit, și pe ei i-a stăpânit
minciuna. Iar ,, lucrarea de amăgire ” numește faptele pe care le va face Antihrist ca să-i
amăgească pe oameni; sau și pe Antihrist l-au numit ,, lucrare a amăgirii ”, căci el înuși va
fi lucrarea Satanei pentru a-i amăgi pe mulți.
23
Omilii la I Tesaloniceni, VII, 2-3, Editura Doxologia, București 2004, p.34.
18
 Când va fi învierea de obşte şi cum vor învia cei
morţi?
Învierea morţilor va avea loc la cea de-a doua venire a lui Hristos (la Parusie)
(Mt. 24, 29-31; Mc. 13, 24, 27; Lc. 21-25-27), în ziua şi ceasul pe care numai Tatăl le
ştie (Mt. 24, 36) şi singur Dumnezeu le hotărăşte. Dumnezeu va reda viața celor morți
(Rom. 8,11) prin Hristos (l Tes. 4, 16), cu Hristos (l Tes. 4, 14) şi în Hristos (l Cor. 15,
22), prin puterea Sfântului Duh (Rom. 8,11).728 Cum vor învia morții, rămâne taina
neştiută. „Toate acestea sunt minunate şi nu ştim cum se vor petrece, dar pentru
Creator e limpede că e un lucru uşor şi cu totul simplu de făcut". În prorocia lui
Iezechiel, faptul învierii e înfățişat în chip metaforic şi simbolic, învierea însă nu e
deloc simbolică. Răspunzând criticilor făcute de adepții altor religii, apologeții
primelor veacuri au arătat că pentru creştinism învierea este o realitate, nu o metaforă;
este vorba cu adevărat de o înviere cu trupul, iar nu de o înviere lăuntrică, spirituală, în
duh. Mai înainte de ei, Sfântul Apostol Pavel a spus limpede că, fără înviere, credința
noastră e deşartă (cf. l Cor. 15, 1-18). Argumentele patristice rămân valabile şi cât
priveşte înfruntarea curentelor sceptice care au străbătut creştinismul apusean în
secolul XX, şi mai cu seamă a tentativei unor teologi catolici şi protestanți (îndeosebi a
lui R. Bultmann) de „demitologizare" a învierii, dat fiind că, în esență, criticile
moderne sunt identice cu cele aduse de inamicii creştinismului din primele veacuri.
Celor ce spun că e cu neputință să învieze trupul, care la moarte se desface în cele din
care a fost alcătuit, putrezeşte şi se risipeşte în pulbere ca şi când n-ar fi fost niciodată,
Sfinții Părinți le răspund că la Dumnezeu Cel Atotputernic toate sunt cu putință: Oare
nu va putea Cel Ce-a zidit întreaga lume din nimic să refacă şi să prefacă făptura care
s-a bucurat cândva de darul vieții?24 „Sau Dumnezeu a făcut toate lucrurile din nimic -
spune Tertulian - şi atunci va putea tot aşa să scoată din nimic trupul întors în ţărână;

24
Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze..., IV, 30;; Sf. Atanasie Sinaitul, Îndreptar, 92. București 2006, p.59.
19
sau El le-a creat dintr-o altă materie şi atunci iarăşi are puterea să readucă trupul (la
viață), oricare ar fi locul în care a dispărut".

Toţi oamenii vor învia

Toţi oamenii vor învia, fie ei drepţi sau păcătoşi. 25 Hristos Însuşi ne-o spune:
„Vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul (Fiului Omului); şi vor ieşi
cei care au făcut cele bune spre învierea vieții, iar cei care au făcut cele rele, spre
învierea judecăţii." (Ioan. 5, 28-29). Ne-o spune încă şi Apostolul Pavel: „Va să fie
învierea morţilor: şi a drepţilor, şi a nedrepților " (Fapte 24, 15). Iar Biserica cântă:
„Tot cel ce se duce la maica sa, pământul, iarăşi se va alcătui, ca să ia chinuri sau
daruri pentru cele ce-a făcut în viață". 26 Cei aflați în viaţă la Parusie vor sta alături de
cei ridicați din morți, trupurile lor preschimbându-se într-o clipită şi ele în trupuri
înviate. „Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că
Dumnezeu pe cei adormiți întru Iisus îi va aduce împreună cu El. Căci aceasta vă
spunem, după cuvântul Domnului, că noi cei vii, care vom fi rămas până la venirea
Domnului, nu vom lua-o înainte celor adormiți, pentru că Însuşi Domnul, întru
poruncă, la glasul arhanghelului şi la trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi
cei morți întru Hristos vor învia întâi. După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom
fi răpiți împreună cu ei în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul." (l Tes. 4, 14-17).
Iar în altă parte spune: „Nu toți vom muri, dar toți ne vom schimba." (l Cor. 15, 51).

Natura trupurilor înviate

a. Tot omul îşi va afla propriul trup
La înviere oamenii îşi vor afla trupurile în care şi-au petrecut viața pământească.
Acelaşi trup, şi nu altul va învia. „E sigur, spune Tertulian, că nu alt trup, ci chiar acela pus
în mormânt va reveni la viață". Sfântul Ioan Gură de Aur, la rândul său, scrie: „Alt trup
cade în pământ, şi alt trup înviază? Dar cum ar fi atunci învierea? Căci învierea este a
trupului căzut şi mort. Şi dacă alt trup cade şi altul înviază, apoi atunci unde e biruința
aceea minunată şi preaslăvită împotriva morții? Cum se va vedea atunci că moartea dă
înapoi ce-a luat în robie?"; n-ar fi nedrept şi fără sens ca trupul ce se bucură de slava
împărăției să fie altul decât cel care s-a nevoit în necazuri şi osteneli pe acest pământ?

Tertulian, Despre înviere, XLII, 3-4, Editura Egumenița 1999, p.312.

25

Octoihul mare, Antifoanele glasului 8, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
26

Române, București 1995, p. 34.

20
Aşadar, trupul înviat va avea aceeaşi natură ori esență - va fi, adică, trup omenesc; pe lângă
aceasta, îşi va păstra identitatea personală, va fi cu adevărat trupul unei anumite persoane,
care poate fi astfel recunoscută, iar nu al alteia. Fiecare va rămâne, trup şi suflet, „în
propria-i natură şi în propriul ipostas. Petru va fi Petru, Pavel va fi Pavel şi Filip va fi
Filip", spune Sfântul Macarie Egipteanul. Aşadar, nu e vorba nici de metempsihoză, nici
de reîncarnare.
Atenianul afirmă că învierea probează unicitatea şi dăinuirea persoanei şi a
existenței omeneşti, în pofida sfâşieriişi nestatorniciei la care au fost supuse, mai cu seamă
prin moarte.27 El spune limpede că numai prin înviere trupul şi sufletul care au viețuit
împreună se regăsesc, redând persoanei identitatea ei, de-acum pentru vecie. „Prețuirea
deopotrivă a sufletului şi a trupului postulează în mod obligatoriu şi învierea trupurilor
moarte şi descompuse, fără de care o nouă împreunare firească a celor două componente -
suflet şi trup - nu s-ar putea concepe [...] Cel care a primit minte şi rațiune este omul întreg,
nu numai sufletul singur. Datorită acestui fapt, omul trebuie să dăinuiască etern sub forma
ambelor elemente, fapt care ar fi de neconceput fără înviere. Căci dacă n-ar exista înviere,
atunci nici omul ca atare n-ar putea dăinui [...] Nu poți spune că oamenii se vor înnoi dacă
sufletele nu se întorc în aceleaşi trupuri (ca să putem vorbi de aceiaşi oameni). Şi iarăşi, e
cu neputință ca trupul şi sufletul să fie din nou împreună dacă nu admitem învierea".

b. Trupul înviat va fiinţa într-un alt mod decât cel din

viaţa pământească

Trupul înviat va fi cel care a fost, şi totuşi altul. Sau, altfel spus, îşi va păstra esența,
substanța, natura, dar ființarea lui va fi cu totul alta. Folosind vocabularul Sfântului Maxim
Mărturisitorul, vom spune că-şi va păstra logosul naturii sale, dar un alt mod de a fi.
Tertulian explică lucrul acesta astfel: „un lucru poate să se schimbe, iar substanța lui să
rămână aceeaşi; de altfel omul în întregime, în vremea de aici, rămâne acelaşi cât priveşte
firea, însă se schimbă din multe puncte de vedere: îşi schimbă ținuta, greutatea, sănătatea,
situația, vârsta, ocupațiile, profesiile, regulile de viață, purtările, fără să se piardă nimic din
omul care este, fără să devină alt om; el nu încetează astfel de a fi acelaşi om şi nu se
schimbă într-altul, ci i se schimbă doar felul viețuirii. [...] La înviere tot aşa, ne
preschimbăm, ne primenim şi ne înnoim fără ca firea noastră să se schimbe". 28 Învierea ne

27
Atenagora Atenianul, Despre învierea morților, XVI, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București 1980, p. 156.
28
Tertulian, Despre înviere, XV, Editura Agaton 2004, p.71.
21
schimbă starea, iar nu natura, spune în continuare Tertulian. Iar Isaac Sirul zice că la
înviere, Hristos „ne va ridica în altă înfățişare [...] şi ne va aduce într-o nouă alcătuire".29

Felul în care va ființa trupul înviat rămâne o taină, abia luminată de cuvântul
Scripturii atunci când ni-l înfățişează pe Hristos după învierea Sa, căci El înviind cu trupul
nostru omenesc, înseamnă că trupul nostru înviat va fi asemenea cu trupul Lui. Vedem
astfel că trupul lui Hristos după înviere transcende legile materiei, trecând prin „porțile
încuiate, unde erau adunați ucenicii" (In. 20, 19, 26) sau făcându-se dintr-o dată nevăzut
(Lc. 24, 31). Hristos mănâncă, e drept, cu ucenicii (Lc. 24-41-43), însă nu silit de foame, ci
din iconomie, ca să-i încredințeze că nu e o nălucă (cf. Mc. 6, 49; Lc. 24, 37), după cum se
spune într-o stihiră de la Utrenia din duminici: „Înfricoşați i-ai arătat pe ucenici, părându-
li-se că văd duh [...] şi necrezând ei [...], prin părtăşie la mâncare [...] le-ai deschis lor
mintea să creadă că Tu eşti". Dar toate acestea încă se petrec în această lume, în care
Hristos înviat rămâne până la înălțarea Sa la cer; pe când lumea ce va să fie e neasemănată,
şi altul va fi traiul nostru în trup înnoit; a o cunoaşte nu-i cu putință cât ne aflăm încă în
trupul de lut. Din vorbele Apostolului Pavel putem doar întrezări cum va fi trupul acela, cu
totul aparte de cel de-acum: „Nu toate trupurile sunt acelaşi trup, ci unul este trupul
oamenilor, şi altul este trupul dobitoacelor, şi altul este trupul păsărilor, şi altul este trupul
peştilor. Sunt şi trupuri cereşti, şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereştişi, alta
a acelor pământeşti. Alta este strălucirea soarelui, şi alta strălucirea lunii, şi alta strălucirea
stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire. Aşa este şi învierea morților: se
seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; se seamănă întru necinste,
înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup
firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc [...] 30 Omul
cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer [...] toți ne vom
schimba, deodată, întro clipeală de ochi, la trâmbița cea de apoi. Căci trâmbița va suna şi
morții vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba. Căci trebuie ca acest trup stricăcios
să se îmbrace în nestricăciune şi acest trup muritor să se îmbrace în nemurire." (I Cor. 15,
39-53). Din toate cele de mai sus se înțelege că trupul înviat este trup duhovnicesc,
nesupus legilor care guvernează acum materia: spațiul şi timpul, plin de putere,
nestricăcios, nemuritor. Sfinții Părinți, întemeindu-se pe aceste cuvinte ale Scripturii,
înfățişează învierea drept „restaurare a omului întreg", când sufletul se va însoți din nou cu
trupul, de astă dată trup înnoit. Sfântul Grigorie de Nyssa spune că restaurarea aceasta
29
Tertulian, Despre înviere, V, Editura Doxologia 2005, p.62.
30
Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze către cei care au să se lumineze, IV, Editura Agaton, București 2001,
p.69.
22
înseamnă reaşezarea omului în starea lui din vremea când petrecea în Rai: „Învierea nu este
nimic altceva decât restaurarea firii noastre în starea ei de la început"; „Dumnezeu, prin
înviere, va readuce firea omenească la starea ei dintâi". Trupul înviat, izbăvit de neputințele
şi meșteşugurile sale moştenite prin cădere, îşi va afla desăvârşirea inițială ; iar
„desăvârşirea restatornicită nu mai poate fi în niciun fel ştirbită o dată ce i se dă înapoi tot
ceea ce pierduse". Viețuirea lui nu va mai fi atunci pământească, supusă îngustărilor,
strâmtorărilor şi mărginirilor acestei lumi. Va deveni „eterat şi fin, şi nu se va mai vedea ca
trup material"; atunci „se va face asemenea sufletului", dar nu va fi sufletesc, ci
duhovnicesc. Nemai purtând chipul celui pământesc, ci chipul Celui ceresc (cf. l Cor. 15,
49), el va fi nepătimitor şi nestricăcios, nu va duce lipsă de hrană ori de somn, nu va şti de
boală, de durere ori de neputință, şi nimic nu-l va putea vătăma.
Şi pentru că Hristos a nimicit definitiv moartea, trupul va fi de-acum şi el
nemuritor. Nestricăciunea şi nemurirea nu le primeşte omul ca simplă cinstire ori răsplată,
ci pentru ca să-şi poată duce viața lui cea noua, ce nu cunoaşte schimbare ori sfârşit, fie că-
i fericită, fie că-i vrednică de plâns. La înviere, trupul se va uni desăvârşit cu sufletul,
scăldându-se împreună în lumina dumnezeieştilor haruri.

Cum va fi vieţuirea aceea de după înviere?

Învierea nu înseamnă doar înnoirea şi preschimbarea trupului; ea îl mută pe om în
viaţa cea nouă şi neasemănată în care, eliberat din strânsoarea materiei, nu mai are nevoie
de aer, de hrană, sau de împreunare trupească, ca să nu se stingă. De aceea, pe drept cuvânt
Sfinţii Părinţi s-au întrebat dacă trupul va învia cu toate ale sale - din care multe nu-i vor
mai fi de nici un folos - dacă aşadar va fi cu adevărat restaurat în întregimea sa, în
deplinătatea firii sale. Părinţii spun că trupul îşi va păstra toate organele sale. Însă, adaugă
Tertulian, lucrarea lor va înceta; de altfel, arată el şi în viaţa aceasta „e cu putinţă să nu te
foloseşti de stomac sau de părţile trupului ce slujesc împreunării dintre bărbat şi femeie" în
vreme de post şi înfrânare, fără ca deplinătatea omului să fie în vreun fel vătămată.
Folosindu-se de un vocabular mai precis, Părinţii capadocieni, Sfinţii Maxim
Mărturisitorul şi Ioan Damaschin şi cei care le-au urmat afirmă că trupul îşi va păstra
puterile (sau facultăţile), dar că ele nu vor fi active. Dar chiar Tertulian vine şi spune că s-
ar putea ca puterile trupului să nu rămână „nelucrătoare, căci nimic nu-i lipsit de folos

23
înaintea lui Dumnezeu".31 Cu judecată ar fi să spunem că organele trupului devenit
duhovnicesc şi ceresc sunt şi ele transfigurate, şi tot aşa vor fi şi lucrările lor (cf. Filip. 3,
21), după cum ne lasă să întrezărim Sfânta Scriptură şi experienţa mistică atunci când
vorbesc de simţiri duhovniceşti sau de folosirea în chip duhovnicesc a mădularelor
trupului. Viaţa cea nouă înseamnă şi schimbare a legăturilor dintre oameni: cele trupeşti,
dintre bărbat şi femeie, şi cele de rudenie vor pieri, fără să piară însă unirea, apropierea şi
iubirea, cu totul spiritualizate. „Când vor învia din morţi, nici nu se mai însoară, nici nu se
mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri", spune Mântuitorul Hristos (Mc. 12, 25; cf. Mt. 22,
30; Lc. 20, 35-36).

Înţelesul şi rostul duhovnicesc al Învierii

Mai întâi de toate, prin Înviere omul ajunge iar întreg cum a fost, cu trup şi suflet,
potrivit firii sale; despărţirea sufletului de trup în tot acest răstimp dintre moarte şi învierea
de obşte nu doar e nefirească, ci e împotriva firii. Daca omul e hărăzit veşniciei, spune
Atenagora, atunci el are nevoie şi de trup, nu doar de suflet, ca unul care e alcătuit din
acestea două: „omul trebuie să dăinuiască etern sub forma ambelor elemente"; ori, fără
înviere, „o nouă împreunare firească a celor două componente - suflet şi trup - nu s-ar
putea concepe". Aşadar, „dacă n-ar exista înviere, atunci nici omul ca atare nu ar putea
dăinui". Apoi învierea se face spre judecată: „Prin urmare, vom învia. Sufletele se vor uni
cu trupurile [...]. Şi aşa ne vom apropia de înfricoşatul scaun de judecată al lui Hristos".
Căci sufletul şi trupul care au vieţuit înjugate, împreună vor da seama de cele ce-au lucrat,
bine ori rău. Astfel Tertulian spune ca „omul întreg este alcătuit prin punerea laolaltă a

Atenagora Atenianul, Despre învierea morților, XV, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii
31

Ortodoxe Române, București 1980, p. 178.

24
celor două elemente, şi de aceea înaintea Judecăţii vor sta şi unul şi celălalt, căci făptura
trebuie judecată în întregimea ei, pentru că neîndoielnic nu poate trăi altfel decât întreagă.
Aşadar, aşa cum a trăit omul, aşa va fi judecat, pentru că se judecă felul vieţuirii sale. 32

32
Tertulian, Despre înviere, LII, Edtura Cartea Ortodoxă 2007, p.349.
25
Bibliografie
I. Izvoare
1. Biblia sau Sfânta Scriptura, Ediția a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutul Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2015.
2. Noul Testament, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române București, 2002.
***Octoihul mare, Antifoanele glasului 8, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1995
3. .

II. Autori patristici

1. Tertulian, Despre înviere, XXXVIII, Editura Polirom, București, 2005.
2. Tertulian, Despre înviere, LVII, Editura Polirom, București, 2007.
3. Sf. Teofil al Antiohiei, Către Autolic, l, 8; Constituțiile apostolice, V, 7, 2, Editura Cartea Ortodoxă Egumenița, București, 2003.
4. Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâi, 19; Editura Litera, București, 1999.
5. Sf. Grigorie de Nyssa, Omilii la Sfintele Paşti, I, 5, 7, 10, Editura Egumenița, București, 2007.
6. SF. IOAN HRISOSTOM – Despre învierea morţilor, În româneşte de Pr. D. FECIORU, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române BUCUREŞTI, 1943
.
Sf. Ioan Gură de Aur, Despre învierea morților, Editura Egumenița, București 1999
7. .
Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Filipeni, XIII. 2., Editura Egumenița, București 1999
8. .
9. Sf. Ioan Gură de Aur, Tâlcuiri la Epistola întâi către Corinteni, XLI, l, Editura Egumenița, București 1999.
10. Sf. al Bulgariei. Teofilact, Tîlcuirea Epistolelor către Tesaloniceni, Timotei, Tit si Filimon, Editura Sofia, București, 2014.
11. Sf. Ioan Gură de Aur, Despre mângâierea în fața morții, II, 2-3; Editura Doxologia, București 2003.
12. Sf. loan Damaschin, Dogmatica, IV, 27, Editura Egumenița, București, 1995.
13. Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze..., IV, 30; Sf. Atanasie Sinaitul, Îndreptar, 92. București 2006.
14. Tertulian, Despre înviere, XLII, 3-4, Editura Egumenița 1999.
15. Tertulian, Despre înviere, XV, Editura Agaton 2004.
16. Tertulian, Despre înviere V, Editura Doxologia 2005.
17. Chiril al Ierusalimului, Cateheze către cei care au să se lumineze, IV, Editura Agaton, București 2001.
18. Tertulian, Despre înviere, LII, Edtura Cartea Ortodoxă 2007.

III. Lucrări, studii, articole

1. https://orthodoxie.com/wp-content/uploads/2017/04/Interviu_Lumina_de-_Duminica_16_04_2017.pdf, 12 aprilie.
2. Ateniuanul , Despre învierea morților, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1980 .
3. Tâlcuiri la epistola întâi către Corinteni, Despre Înviere, Editura Doxologia, București 2003.
4. Tâlcuiri la Epistola întâi către Corinteni, XVII; Editura Doxologia, București, 2003.
5. Vasile Gheorghiu, Introducerea în Sfintele Cărți ale Testamentului Nou, Cernăuți 1999.
6. Studiul Noului Testament, Manual pentru Institutele Teologice, Bucureşti 1977.
7. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti (col. II), XV, 10, Editura Egumenița, București, 2003.
8. Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâi, 52, Editura Egumenița, București, 2004.
9. Tâlcuiri la Epistola întâi către Corinteni, XVII, Editura Egumenița, București, 2003.
10. Atenagora Atenianul, Despre învierea morţilor, Editura Institutul Biblic 1998.
11. Omilii la I Tesaloniceni, VII, 2-3, Editura Doxologia, București 2004.
12. Atenagora Atenianul, Despre învierea morților, XVI, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București
1980
.
13. Atenagora Atenianul, Despre învierea morților, XV, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București
1980.

26
27