Plērōma anul XI nr.

2 (2009) 123-138

Exegeza Sf. Irineu de Lyon la 1 Cor. 15:50

Quoniam caro et sanguis regnum Dei hereditare non possunt

Conf. univ. dr. Dănuţ Jemna

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Abstract
Apostle Paul’s text in 1 Corinthians 15:50 was frequently quoted by Gnostics as
proof for the belief that only man’s soul is destined for salvation. Quoted out of its
context, this verse seems to support the Gnostics’ claim, and its interpretation can
raise a host of theological problems. The author of this article analyzes Irenaeus’
exegesis on the Pauline text, trying to uncover the meaning construed by the
bishop in the context of his polemic against Gnosticism. Irenaeus envisages
three possible solutions in interpreting 1 Cor. 15:50, as he attempts to refute the
Gnostic heresy and to uncover the Christian meaning of this text. His method
consists in resorting to key Gnostic philosophical concepts on one hand; and in
bringing to bear on the text a Biblical anthropological perspective which departs
from the classical Greek ontology and anthropology.

Keywords
Irenaeus, 1 Cor. 15:50, Gnosticism, anthropology, flesh and blood

1. Introducere

În cartea a V-a a operei sale Adversus haereses (AH), Sf. Irineu de Lyon
acordă o atenţie deosebită şi un spaţiu destul de mare (aproape un sfert din
totalul cărţii) pentru a clarifica semnificaţiile unui singur verset din NT,
mai precis a textului din 1 Cor. 15:50. O asemenea atenţie este justificată de
episcopul Lyonului prin miza pe care o are acest verset în demersul său
de combatere a ereziei gnostice. După cum afirmă Sf. Irineu însuşi,
gnosticii se foloseau cu predilecţie1 de acest text paulin pentru a susţine şi
demonstra că trupul omului nu este destinat mântuirii, ci doar sufletul său.

1
Adversus Haereses (AH) 5.9.1, citat după ediţia Irénée de Lyon, Contre les hérésies, Sources
Chrétiennes, Paris, Cerf, text şi trad. A. Rousseau, L. Doutreleau, 1969. Pentru restul
citărilor din opera Sf. Irineu vom utiliza aceeaşi ediţie, iar pentru prima citare a uneia
dintre cele cinci cărţi vom preciza anul apariţiei respectivei traduceri în limba franceză.
 Dănuţ Jemna / Plērōma anul XI nr. 2 (2009) 123-138

Munca depusă de episcopul de Lyon în această parte a lucrării sale

se înscrie în acelaşi tipar şi corespunde aceleiaşi metode întâlnite de-a
lungul întregii sale opere, în efortul de a delimita dreapta credinţă de
filozofia gnostică. Sf. Irineu punctează cu claritate faptul că în sistemul
gnostic Scriptura este o prezenţă foarte importantă, însă una denaturată2
şi dovedeşte că a înţeles foarte bine pericolul unei asemenea abordări din
partea ereticilor care se foloseau de Sfintele Scripturi ca de o autoritate pe
care îşi fundamentează doctrinele lor. Astfel, la Sf. Irineu, lupta pentru
adevăr devine o luptă3 pentru Sfânta Scriptură, o muncă riguroasă care se
dă pe terenul metodei de interpretare a textului biblic. Cu această miză,
efortul Sf. Irineu a presupus un demers dublu: atât înţelegerea sistemului
gnostic, în special a modului în care ereticii utilizau Scripturile, cât şi for­
mularea adevărurilor de credinţă creştină conforme cu Scriptura şi tradiţia
hermeneutică primită de la apostoli. Activitatea Sf. Irineu a însemnat, pe
lângă realizarea unor interpretări ale textelor biblice, în consens cu adevărul
unitar al revelaţiei şi pe linia tradiţiei interpretative a Bisericii, o aplecare
asupra argumentării interpretărilor date şi asupra principiilor care stau la
baza acestor interpretări. Având asemenea date despre natura şi metoda
activităţii teologice a episcopului de Lyon, suntem într-o oarecare măsură
avertizaţi şi asupra modalităţii în care trebuie să înţelegem exegezele sale
la textele Scripturii. Sf. Irineu constată că gnosticii apelau la textele sacre
atât prin utilizarea unui criteriu selectiv (pentru care nu aveau justificare),
cât mai ales prin pervertirea4 interpretărilor lor. În AH, Sf. Irineu se
foloseşte de o idee ingenioasă în exegeza la textele biblice, prin apelul la
conceptele cele mai importante utilizate de gnostici în doctrina lor. Sf.
Irineu preia aceste concepte şi le dă noi înţelesuri printr-o resemnificare
care să fie conformă cu adevărul Scripturii. Cu această metodă, episcopul
de Lyon construieşte un sistem articulat de gândire care satisface ambele
obiective ale muncii sale: arată că filozofia gnostică este falsă şi formulează
un set de învăţături care sintetizează într-un corpus consistent şi coerent
fundamentele credinţei creştine.

2
În prefaţa cărţii I a lucrării sale Adversus Haereses, Sf. Irineu menţionează specificul me­
todei sale de lucru, care se va reflecta şi în abordarea textului biblic, prin declaraţia: „ei
(gnosticii) vorbesc la fel ca şi noi, dar gândesc altfel decât noi”.
3
Vezi aprecierile lui Norbert Brox, în capitolul dedicat Sf. Irineu în lucrarea Handbook of
Patristic Exegesis, editată de C. Kannengiesser, Leiden, Brill, 2004, p. 484.
4
AH 3.12.12, 1974.

124
 Dănuţ Jemna / Plērōma anul XI nr. 2 (2009) 123-138

Desluşirea semnificaţiilor textului din 1 Cor. 15:50 în acord cu spiritul

Scripturilor este realizată de Sf. Irineu în contextul primei părţi a cărţii a
V-a, parte care are ca temă centrală învierea trupului. Pentru a argumenta
realitatea învierii, Sf. Irineu construieşte o antropologie puternic ancorată
cristologic şi ecleziologic. La Irineu, întruparea Fiului este un eveniment
obiectiv prin care omul este repus pe direcţia sensului pentru care a fost
creat; în plus, ea are ca implicaţie directă comuniunea eternă a omului cu
Dumnezeu5. Scopul omului de a ajunge la perfecţiune este realizat de Isus,
cel care, prin asumarea naturii umane, a restaurat privilegiul originar al
omului de a fi o fiinţă după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu6. Apelul
Sf. Irineu la euharistie se face pentru a argumenta că trupul omului este
capabil să primească viaţa veşnică. Dacă pâinea şi vinul au capacitatea de
a primi Cuvântul lui Dumnezeu pentru a deveni euharistie, adică trupul
şi sângele lui Cristos, tot aşa trupul omului, care se hrăneşte cu euharistia,
este fortificat şi primeşte viaţa veşnică7. Autorul apelează la metafora biblică
a Sf. Ap. Pavel privind bobul de grâu care este aşezat în pământ şi din care
iese un trup nou. Ideea episcopului de Lyon este aceea că trupul care se
hrăneşte cu euharistia şi care este pus în pământ la moartea omului va învia
şi va primi incoruptibilitatea, care este darul lui Dumnezeu şi nu o însuşire
proprie naturii umane8. În consecinţă, la Sf. Irineu, învierea este opera lui
Dumnezeu care se realizează prin puterea lui, iar omul, prin constituţia
primită la creaţie, este capabil să primească viaţa veşnică9. Pentru a-şi
fundamenta afirmaţiile, Sf. Irineu apelează la o serie de texte10 pauline care
susţin învierea trupului: cel din 1 Tes. 5:23, care îi oferă Sf. Irineu suportul
pentru o definiţie a omului ca fiinţă compusă; cel din 1 Cor. 3:16-17,
care susţine că trupul omului este un templu al Duhului Sfânt; cel din
Romani 8:11, care leagă această locuire a Duhului lui Cristos în om de
înviere, aşa cum Cristos însuşi a fost înviat de Duhul Sfânt; cel din 1 Cor.
15:42, care reprezintă metafora bobului de grâu, interpretată de Sf. Irineu
prin prisma operei divine care aduce la viaţă veşnică trupul omului pus în
ţărână; cel din Efeseni 1:13-14, care reprezintă un argument al învierii prin

5
AH 5.1.2
6
AH 5.2.1
7
AH 5.2.3
8
AH 5.2.3
9
AH 5.3.2
10
AH 5.6.1 – 5.8.3

125
 Dănuţ Jemna / Plērōma anul XI nr. 2 (2009) 123-138

tema arvunei Duhului pe care o are omul încă de acum, pentru a se pregăti
pentru incoruptibilitate; în fine, cele din 1 Cor. 2:15 şi 3:1, care oferă Sf.
Irineu suportul pentru a tranşa distincţia dintre oameni fireşti („carnali”) şi
oameni spirituali în funcţie de prezenţa şi lucrarea Sfântului Duh în viaţa
lor. Acesta este contextul care deschide discuţia Sf. Irineu asupra textului
din 1 Cor. 15:50.
Scopul acestei lucrări este acela de a pune în evidenţă câteva dintre sem­
nificaţiile deduse de Sf. Irineu prin interpretările realizate asupra textului
paulin din 1 Cor. 15:50, în acord cu metoda sa de interpretare a textului
biblic. Pentru început vom face o scurtă evaluare a modului în care gnosticii
au interpretat textul paulin, iar apoi vom prezenta câteva rezultate care
decurg din analiza exegezelor Sf. Irineu la acest text.

2. Sintagma „carnea şi sângele” în exegeza gnostică

Sf. Irineu arată în repetate rânduri că gnosticii respingeau ideea mântuirii

trupului11, susţinând că doar sufletul omului este destinat vieţii veşnice. În
prima sa carte, episcopul de Lyon menţionează gruparea gnostică a ofiţilor,
cei care afirmau că ucenicii lui Isus au căzut într-o mare eroare când au
crezut că Domnul lor a înviat într-un trup fizic12, care aparţine acestei
lumi. Conform ofiţilor, eroarea ucenicilor consta în a nu fi ţinut seamă de
ideea că sângele şi carnea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu13, aşa
cum afirmă Scriptura. Conform Sf. Irineu, gnosticii din această grupare
credeau că învierea lui Isus s-a realizat într-un trup pneumatic, nu fizic.
Acest proces a presupus lepădarea trupului material, care face parte din
această lume14, şi îmbrăcarea unuia spiritual. Interpretarea gnostică la 1
Cor. 15.50 se realizează în consens cu gândirea lor dualistă, potrivit căreia
ideea de trup este valorificată doar într-un sens nematerial. Această idee
susţine o înviere a oamenilor într-un trup spiritual, asemenea lui Cristos,
negând orice posibilitate a materiei de a participa la viaţa veşnică a lui
Dumnezeu. În exegeza gnostică la 1 Cor. 15:50 un rol important îl joacă
procesul dezbrăcării trupului fizic şi al îmbrăcării trupului spiritual, idee

11
non salvari plasmationem Dei. Conform AH 5.9.1, trupul este numit generic de Sf.
Irineu drept ceea ce este modelat de Dumnezeu.
12
AH 1.30.13, 1979.
13
În această formulare a Sf. Irineu, care citează din erezia ofiţilor, se regăseşte aproape
identic textul paulin din 1 Cor. 15:50.
14
AH 1.30.13

126
 Dănuţ Jemna / Plērōma anul XI nr. 2 (2009) 123-138

care este susţinută de eretici tot prin apelul la un alt text paulin, din 1 Cor.
15:53-54. Interpretarea lor la acest text se realizează conform unei grile
docetice.
Deoarece Ap. Pavel foloseşte frecvent termeni15 care sunt prezenţi şi în
misterele păgâne, gnosticii şi susţinătorii lor au avut mereu tendinţa de a-l
considera pe apostolul neamurilor un gnostic, în opoziţie cu Ap. Petru,
apostolul evreilor. E. Pagels a analizat interpretările gnosticilor la textele
pauline, arătând că valentinienii se foloseau de 1 Cor. 15:50 pentru a
susţine că „primul Adam” trebuie să suporte un proces de transformare
care implică renunţarea la trupul fizic16. Pentru valentinieni, acest text
al Ap. Pavel reprezintă un argument important pentru a combate în­
văţătura Bisericii care susţine învierea trupului. În viziunea gnosticilor,
Ap. Pavel este el însuşi un promotor al doctrinei pneumatice a învierii şi
al lepădării trupului fizic. Valentinienii nu aşteptau şi nu credeau într-o
experienţă escatologică a învierii trupului17, ci susţineau că învierea este
una care se realizează acum, fiind accesibilă prin practicile spirituale (rituri
sacramentale) profesate de iniţiaţii gnostici.
În tradiţia exegetică gnostică la 1 Cor. 15:50, un loc important îl ocupă
Evanghelia lui Filip18. În această evanghelie necanonică este citat textul Ap.
Pavel ca răspuns la întrebările19: ce anume nu va moşteni şi ce anume va
moşteni Împărăţia lui Dumnezeu, cum anume va avea loc transformarea
omului pentru a deveni pneumatic? De asemenea, textul conţine o inter­
pretare în grilă gnostică a ceea ce înseamnă carnea şi sângele lui Cristos.
Această evanghelie apocrifă mai menţionează şi eroarea creştinilor care vor
să învie în trupul fizic. Această eroare, consideră textul apocrifei, are la
bază frica omului de a nu rămâne „gol”, adică fără trup. Folosind un joc
de cuvinte în legătură cu această idee a „goliciunii”, textul Evangheliei

15
gnosis, pneuma, sophia, teleioi, doxa, logos etc.
16
Elaine H. Pagels, The Gnostic Paul: Gnostic Exegesis of the Pauline Letters, Philadelphia,
Fortress Press, 1975, p. 85-86.
17
M. J. Olson, Irenaeus, the Valentinian Gnostics and the Kingdom of God (A.h. Book V):
The Debate About 1 Corinthians 15:50, New York, Mellen Biblical Press, 1992, p. 32-33.
18
O asemenea importanţă a textului Evangheliei lui Filip este remarcată de autorii Ysabel
de Andia, Homo vivens: incorruptibilité et divinisation selon Irénée de Lyon, Paris, Etudes
Augustiniennes, 1986; A. Van Eijk, „The Gospel of Philip and Clement of Alexandria.
Gnostic and Ecclesiastical Theology on the Resurection and Eucharist”, Vigiliae Christi­
anae, 25, 2, 1971.
19
The Gospel of Philip 23b în W. Schneemelcher (ed.), New Testament Apocrypha, vol.
1, Gospels and Related Writings, trad. engleză editată de R. McL. Wilson, Louisville,
Westminster John Knox Press, 2003, p. 191.

127
 Dănuţ Jemna / Plērōma anul XI nr. 2 (2009) 123-138

lui Filip ne indică o viziune gnostică potrivit căreia omul „gol” este cel
îmbrăcat în trupul fizic, pentru că un astfel de om rămâne „dezbrăcat” de
spirit. Textul mai precizează că ceea ce va moşteni împărăţia cerurilor este
carnea şi sângele lui Christos, realităţi în care omul însuşi va fi îmbrăcat
după lepădarea trupului fizic. Potrivit acestui text, carnea lui Cristos este
Logosul, iar sângele lui este Sfântul Duh20. Ysabel de Andia vede această
încercare de identificare21 a sângelui şi cărnii lui Cristos cu realităţi ne­
materiale într-o tradiţie interpretativă în care se găseşte şi Clement din
Alexandria. Potrivit autoarei, cheia gnostică de interpretare din Evanghelia
lui Filip menţine o ambiguitate22 folosind sintagma „înviere în trup”, în
loc de „învierea trupului”. În exegeza gnostică se observă însă o mutaţie de
accent de pe trupul omului, de pe carnea şi sângele fiinţei umane, aşa cum
le cunoaştem din datele experienţei actuale, pe carnea şi sângele lui Cristos.
Scopul acestei mutaţii este acela de a scoate din ecuaţie posibilitatea ca
trupul uman să aibă parte de viaţa veşnică în împărăţia lui Dumnezeu.
Pe linia lui Tertulian23, Sf. Irineu arată că implicaţia imediată a aces­
tor interpretări gnostice la 1 Cor.15:50 este negarea întrupării Fiului şi
a învierii24 acestuia în trupul său fizic. Gnosticii profesau ideea unei di­
ferenţieri între două fiinţe distincte: Isus şi Cristos. Primul a fost un om
născut din Iosif şi Maria şi a fost „locuit”25 pe pământ, de la botezul lui Ioan
la Iordan şi până înainte de crucificare, de al doilea, care este reprezentat
de un eon ceresc din Pleromă, cu numele Cristos. Deoarece ucenicii nu au
fost capabili să sesizeze această distincţie, gnosticii consideră că şi în această
privinţă ei au greşit, ducând mai departe greşeala în întreaga lor misiune.
În replică, Sf. Irineu arată că cei care greşesc şi care sunt orbiţi de propria

20
The Gospel of Philip 23b în W. Schneemelcher (ed.), New Testament Apocrypha, vol. 1,
p. 191.
21
Y. de Andia, Homo vivens, p. 290. Potrivit autoarei, la Clement carnea lui Cristos este
identificată cu „pneuma”, iar sângele cu „logosul”.
22
Y. de Andia, Homo vivens, p. 290. Evident, această schimbare fină lasă loc ideii unui
trup nematerial, care concordă cu filozofia gnostică.
23
În lucrarea sa De Carne Domini adversus quatuor hæreses, Tertulian susţine, contra
ereticilor, că Fiul a avut un trup de carne real, a trăit şi a murit ca om, cu un astfel de
trup, fără să fie o aparenţă. Vezi On the Flesh of Christ, trad. Dr. Holmes, în vol. Ante-
Nicene Fathers, vol. 3, editori P. Schaff, A. Menzies, Grand Rapids, Eerdmans, 2006, p.
918-919.
24
AH 5.13.4. Aici Sf. Irineu citează din 1 Cor. 15:13-21, 32.
25
AH 1.30.13

128
 Dănuţ Jemna / Plērōma anul XI nr. 2 (2009) 123-138

lor învăţătură26 sunt gnosticii, cei care se folosesc de cuvintele apostolului

Pavel din 1 Cor. 15:50 fără a-i înţelege gândirea şi fără a face efortul de a
înţelege sensul acestor cuvinte.

3. „Carnea şi sângele” nu vor moşteni „singure” Împărăţia cerurilor

Un prim răspuns la interpretarea eronată a gnosticilor la textul din 1 Cor.

15:50 este dat de Sf. Irineu printr-o exegeză din perspectivă antropologică.
Potrivit metodei sale, Sf. Irineu apelează aici la conceptul gnostic de om
spiritual sau de om perfect, însă îl defineşte după viziunea sa antropologi­
că biblică. În opinia Sf. Irineu, omul perfect are o constituţie dată de trei
elemente: trupul, sufletul şi Duhul27. Despre această constituţie el discută
mai pe larg în AH 5.6.1, unde pune accentul pe faptul că omul perfect
este unitatea în armonie a celor trei elemente şi arată că nu se poate vorbi
despre om dacă ne oprim doar la una sau două dintre aceste elemente,
cum ar fi sufletul sau sufletul şi trupul, de exemplu. În acest context al
analizei textului paulin din 1 Cor. 15:50, Sf. Irineu apelează la dimensiu­
nea pneumatologică din constituţia omului, însă o face diametral opus
faţă de poziţia gnosticilor. Sf. Irineu arată că Duhul este cel care salvează
şi dă formă, iar trupul este cel salvat şi care primeşte formă, sufletul fiind
plasat între cele două şi având posibilitatea de a se lăsa călăuzit de Duhul
sau de înclinaţiile trupului. La gnostici, omul spiritual este omul care are
Duhul lui Dumnezeu, iar menirea sa este să se elibereze de trupul fizic
pentru a se mântui. Trupul este, pentru gnostici, un rezultat al unei căderi
sau scurgeri din Pleromă; este opera Demiurgului, la fel ca toate lucrurile
materiale28. Pentru ei, mântuirea se realizează nu prin credinţă sau fapte, ci
prin cunoaştere29 şi presupune o reîntoarcere în Pleromă, lăsând în urmă
ce nu aparţine lumii spiritului, adică trupul.

26
AH 5.13.2
27
AH 5.9.1. Aşa cum menţionează A. Rousseau în nota 2 de la pag. 73, Irénée de Lyon,
Contre les hérésies, Sources Chrétiennes, Cerf, Paris, Livre V: 153, pp. 226-227, atenţia
Sf. Irineu nu se concentrează pe al treilea element constitutiv al omului perfect, aşa cum
interpretează unii autori moderni, ci pe primul, adică pe trup. Potrivit lui A. Rousseau,
polemica cu gnosticii conduce la a spune că pentru Sf. Irineu omul perfect nu este doar
unirea sufletului cu Duhul Sfânt, ci o unire din care nu trebuie să lipsească trupul.
28
AH 2.30.6, 1982.
29
F. R. M. Hitchcock, Irenaeus of Lugdunum. A Study of his Teaching, Cambridge,
Cambridge University Press, 1914, p. 331.

129
 Dănuţ Jemna / Plērōma anul XI nr. 2 (2009) 123-138

Pe lângă conceptul de om spiritual, gnosticii mai operau cu cel de om

fizic sau „carnal”, aplicat acelei categorii de oameni pe care o numesc răi30,
anume oamenii care nu se vor mântui niciodată, care nu au în ei scânteia
divină şi sunt sortiţi damnării. Sf. Irineu dă o altă nuanţă acestui concept,
vorbind despre omul firesc, „carnal” sau „pământesc”31 ca despre omul
aflat în neascultare şi păcat, omul care nu are Duhul Sfânt, dar care este
chemat la mântuire. De altfel, statutul acesta de om firesc poate fi aplicat
tuturor oamenilor până la întruparea Fiului. Aceştia nu se pot mântui
singuri şi nu pot avea viaţă decât dacă o primesc de la Duhul Sfânt. În
viziunea Sf. Irineu, omul viu sau spiritual este omul care participă32 la viaţa
Duhului şi care se află în comuniune cu Duhul Sfânt, iar armonia omului
se realizează prin această unire în care „slăbiciunea cărnii”33 sau a trupului
este compensată prin tăria Duhului.
Între Sf. Irineu şi gnostici se remarcă o diferenţa fundamentală de
abordare a dimensiunii pneumatologice din constituţia omului. În con­
cepţia Sf. Irineu, lipsa de Duh la nivelul omului este un rezultat care apare
din două direcţii. Pe de o parte, este rezultatul alegerii libere34 a omului
dintâi de a întoarce spatele lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, este vorba de
statutul şi condiţia de imaturitate în care se afla omul la început, fapt care
a permis accidentul căderii. Această stare de copilărie a omului concordă
cu o anumită lipsă35 de Duh; prin cădere, aceasta ia forma unei rupturi
totale a omului faţă de sursa vieţii, faţă de Dumnezeu. Sf. Irineu consideră
că statutul dintâi al omului a permis căderea şi degradarea în care se află
acum, deoarece starea primului Adam (care a fost creat un suflet viu36) era
aceea a unui om nedesăvârşit (nu avea în mod plenar şi stabil Duhul lui
Dumnezeu). Vocaţia omului de a atinge perfecţiunea rămâne însă valabilă
chiar şi în datele căderii, putinţa omului de a primi Duhul fiind inaugurată
30
AH 4.37.2. În AH 4.38.4 Sf. Irineu reia tema şi arată eroarea gnosticilor de a se considera
oameni de la început perfecţi, ignorând iconomia lui Dumnezeu.
31
Sf. Irineu face trimitere la 1 Cor. 15:49.
32
Conform cu AH 5.9.3. Y. de Andia precizează că această participare la viaţa Duhului
înseamnă că trupul omului primeşte o calitate pe care nu o are, cea de incoruptibilitate,
Y. de Andia, op. cit, p. 291-293.
33
Aici Sf. Irineu face trimitere explicită la mărturia Domnului care este prezentată în
Evanghelia după Matei 26:41.
34
AH 4.37.1, 1965.
35
În AH 4.38.1, Sf. Irineu arată că omul nu putea primi perfecţiunea de la început. O
asemenea lipsă a omului ţine de statutul său de fiinţă creată, care nu poate avea per­
fecţiunea în sine însăşi.
36
AH 4.38.1

130
 Dănuţ Jemna / Plērōma anul XI nr. 2 (2009) 123-138

prin opera de mântuire a Fiului lui Dumnezeu. Întruparea Fiului răspunde

acestei condiţii de lipsă de perfecţiune a omului37 şi produce unirea într-un
mod stabil a fiinţei umane cu Dumnezeu.
Răspunsul Sf. Irineu la problema ridicată de gnostici prin exegeza lor
eronată la 1 Cor. 15:50 este dat prin utilizarea viziunii sale despre om şi
destinul său. Episcopul de Lyon spune că, într-adevăr, „carnea şi sângele”
nu vor moşteni Împărăţia cerurilor, după spusa Ap. Pavel, însă această
afirmaţie nu exclude participarea trupului omului la eternitate. Sf. Irineu
concluzionează că sensul celor spuse de Ap. Pavel în 1 Cor. 15:50 este
următorul: carnea şi sângele singure (adică doar „carnea şi sângele”) nu
vor moşteni Împărăţia cerurilor38, ci această perspectivă este rezervată
omului perfect care este unitatea în armonie dintre trup, suflet şi Duh. Ar­
gumentul Sf. Irineu este dublu, antropologic şi soteriologic, dar accentul
cade pe primul dintre ele. „Carnea şi sângele” nu vor moşteni singure viaţa
veşnică, pentru că omul nu se rezumă la o definiţie care vizează cele două
elemente constitutive. În antropologia Sf. Irineu, chipul lui Dumnezeu în
om implică fiinţa sa compusă. Dacă gnosticii afirmau că chipul ar fi partea
spirituală a omului, cea care se mântuieşte de altfel, la Sf. Irineu chipul
vizează şi trupul omului39. De asemenea, Sf. Irineu menţionează că cei care
nu au Duhul lui Dumnezeu pot fi numiţi40 „carne şi sânge”, după formula
biblică paulină, această expresie fiind aplicată omului aflat în starea de
cădere, adică omului aflat în păcat, despărţit de Dumnezeu, care nu are
parte de viaţa veşnică. În schimb, cei care au Duhul Sfânt sunt oameni
vii pentru Dumnezeu, care au ieşit de sub păcat şi vor moşteni Împărăţia
cerurilor. Chiar dacă pentru starea căzută a omului Sf. Irineu utilizează
sintagma „carne şi sânge”, el nu identifică prin aceasta omul „carnal” al
gnosticilor. Dimpotrivă, starea de cădere a omului este pentru Sf. Irineu o
stare de neconformitate41 a omului cu natura şi sensul său, este o stare de
ratare a acestei vocaţii care conduce la un alt mod de viaţă şi la alte roade
decât cele aşteptate de Dumnezeu.

37
AH 4.38.2
38
AH 5.9.3
39
A se vedea analiza asupra persoanei umane în viziunea Sf. Irineu realizată de M. A.
Donovan în „Alive to the Glory of God: A Key Insight in St. Irenaeus”, Theological Studies
49, 1988, p. 294.
40
AH 5.9.2
41
Sf. Irineu spune că doar păstrând această conformitate cu datele existenţei pe care le-a
primit omul la creaţie se poate împlini destinul său şi se poate ajunge la perfecţiune, AH
4.39.2.

131
 Dănuţ Jemna / Plērōma anul XI nr. 2 (2009) 123-138

4. „Carnea şi sângele” nu moştenesc, ci sunt luate în moştenire

Analiza textului paulin din 1Cor. 15:50 este continuată de Sf. Irineu prin
realizarea unei distincţii între formulele „a moşteni” şi „a fi luat în moş­
tenire”, distincţie care situează pe poziţii complet diferite înţelesurile cu
privire la textul supus analizei: „carne şi sângele nu pot moşteni Împărăţia
cerurilor”. Pentru a accentua această distincţie, Sf. Irineu se foloseşte de
textul din Matei 5:5 şi subliniază ideea că cei blânzi vor lua în moştenire
pământul42. După acelaşi model, spune Sf. Irineu, pământul din care sunt
alcătuite şi trupurile oamenilor va fi luat în moştenire de Împărăţia ceruri­
lor. Realizând o analogie cu datele experienţei umane privind conceptul de
moştenire43, Sf. Irineu conchide că Duhul lui Dumnezeu este cel viu care ia
în moştenire bunurile celui mort, adică trupul omului care a murit şi a fost
pus în pământ. Episcopul de Lyon precizează că trupul omului nu poate
singur moşteni Împărăţia lui Dumnezeu, dar poate fi luat în moştenirea
lăsată de Fiul lui Dumnezeu lumii, după moartea sa pe cruce.
Pentru a susţine această idee, că trupul este o moştenire pe care Duhul
lui Dumnezeu o ia din datele acestei lumi pentru a o duce în Împărăţia
lui Dumnezeu, Sf. Irineu apelează la metafora biblică a altoirii măslinului
sălbatic. Această metaforă este utilizată de Sf. Irineu pentru a surprinde
implicaţiile operei Duhului Sfânt asupra omului, atât la nivel ontologic,
cât şi la nivel moral44.
La Sf. Irineu, sintagma „carnea şi sângele” din 1 Cor. 15:50 este iden­
tificată cu măslinul sălbatic din metafora altoirii45. A spune „carnea şi
sângele nu vor moşteni Împărăţia cerurilor” înseamnă a spune că „măslinul
sălbatic nu va fi admis în grădina lui Dumnezeu”. Prin metafora altoirii
şi prin echivalenţa celor două expresii de mai sus, Sf. Irineu conchide că
ni se prezintă în mod admirabil46 natura omului şi toată iconomia lui
Dumnezeu cu privire la om. Statutul de măslin sălbatic nu este pentru Sf.

42
Vor lua în posesie pământul ca moştenire – Beati mites, quoniam ipsi hereditate posside­
bunt terram, conform AH 5.9.4.
43
AH 5.9.4. Analogia Sf. Irineu se realizează prin instituirea unor relaţii între: soţ şi soţie,
viu şi mort, trup şi Duh. În aceste relaţii, se constată că unul dintre termeni este pasiv, cel
care este luat, iar altul este activ, adică cel ce ia. Trupul este aşezat în poziţie pasivă, iar cel
activ este Duhul, care este viu şi care are puterea de a lua în moştenire.
44
Conform cu sublinierea făcută de Y. de Andia, op. cit, p. 294.
45
AH 5.10.1
46
AH 5.10.1

132
 Dănuţ Jemna / Plērōma anul XI nr. 2 (2009) 123-138

Irineu o schimbare a substanţei47 sau a naturii omului dintâi, ci a calităţii

„roadelor” sale sau, mai precis, a modului de viaţă al omului. Prin ruperea
relaţiei cu Dumnezeu şi prin izolare, omul ajunge să facă alte roade, să aibă
un alt mod de viaţă, care nu mai corespunde raţiunii sale de a fi. Similar,
altoirea măslinului sălbatic nu presupune o transformare a naturii sale, a
substanţei trupului său, ci o transformare în mai bine, o schimbare a cali­
tăţii faptelor sau roadelor existenţei sale.
Argumentarea Sf. Irineu în favoarea interpretării sale privind luarea în
moştenire a trupului omului de către Duhul Sfânt continuă cu apelul la
distincţia biblică dintre primul şi al doilea Adam. Autorul afirmă că trupul
omului este capabil atât de corupţie şi de moarte, cât şi de incoruptibilitate
şi de viaţă48. Primul Adam a fost înzestrat cu capacitatea de a deveni, de a
progresa către desăvârşire, care înseamnă unirea cu Dumnezeu. În constitu­
ţia sa (care implică şi componenta fizică a trupului), omul are prin datele
creaţiei această capacitate de a primi darul vieţii şi al incoruptibilităţii. În
contrast cu gnosticii, care susţineau ideea nemuririi sufletului şi capacitatea
intrinsecă a naturii sufletului uman de a avea nemurirea, Sf. Irineu susţine
cu argumente biblice că viaţa veşnică şi incoruptibilitatea sunt daruri pe
care omul le primeşte de la Dumnezeu49, care are puterea50 să dea aceste
daruri. Împlinirea destinului omului se realizează prin apariţia celui de-
al Doilea Adam care uneşte împreună cele două exigenţe ale darului:
capacitatea de a da, pe care o are ca Dumnezeu şi capacitatea de a primi,
care ţine de constituţia specifică a omului, el însuşi fiind în trup, „carne şi
sânge”. Omul primeşte darul vieţii prin cel care este făcut un Duh dătător
de viaţă51, adică cel care uneşte52 omul cu Dumnezeu în fiinţa sa. Esenţial
pentru analiza de faţă este să surprindem accentul pus de Sf. Irineu care

47
Y. de Andia (op. cit, p. 291-292) consideră că Sf. Irineu operează cu o distincţie între
substanţă şi calitate care vine din filozofia greacă, de la Aristotel, pe filieră stoică. O
asemenea ipoteză merită luată în discuţie şi necesită un studiu aparte. Conform dezvol­
tărilor Sf. Irineu din AH 5.12-14, suntem tentaţi să credem că autorul operează mai
degrabă intuitiv cu o distincţie care va fi clarificată mult mai târziu, anume aceea dintre
natura omului, împreună cu raţiunea ei de a fi, şi modul de existenţă al omului.
48
AH 5.12.1
49
AH 5.12.6
50
AH 5.13.3
51
AH 5.12.2
52
O analiză a cristologiei Sf. Irineu în care se susţine ideea că pentru episcopul de Lyon
baza întâlnirii dintre om şi Dumnezeu este întruparea Fiului este realizată de I. W. Reist,
„The Christology of Irenaeus”, Journal of the Evangelical Theological Society, 13, 4, 1970,
p. 241-251.

133
 Dănuţ Jemna / Plērōma anul XI nr. 2 (2009) 123-138

arată că omul nu se poate mântui singur, ci primeşte mântuirea în dar. El

poate primi darul vieţii, iar acest dar nu vizează doar sufletul, ci omul întreg,
adică implică şi „carnea şi sângele”. De asemenea, trebuie menţionată ideea
Sf. Irineu că omul asupra căruia se realizează acum iconomia lui Dumnezeu
este acelaşi53 om care a păcătuit la început, om făcut din ţărâna pământului
de mâinile lui Dumnezeu.

5. Cei care realizează „faptele cărnii” nu moştenesc Împărăţia

cerurilor

În exegeza sa la 1 Cor. 15:50, Sf. Irineu face trimitere la contextul în care

se află scris acest verset şi observă că sintagma „carnea şi sângele” nu se
poate referi la trupul omului, pentru că altfel Ap. Pavel ar fi el însuşi în
contradicţie54 cu cele scrise în epistola sa către Corinteni. Mai precis, auto­
rul lucrării Adversus Haereses citează din 1 Cor. 15:53-55 unde autorul
epistolei spune despre trup că este un element coruptibil care va fi
îmbrăcat în incoruptibilitate. Ca soluţie interpretativă la 1 Cor.15:50, Sf.
Irineu apelează la conceptul paulin de „carne” şi consideră că, din această
perspectivă, sintagma „carnea şi sângele” din acest verset trebuie înţeleasă55
prin „faptele cărnii”, aşa cum afirmă Ap. Pavel în Coloseni 3:9 şi în Galateni
5:21. Cu o asemenea interpretare, Sf. Irineu rămâne cu discuţia în plan
soteriologic, dar aduce în discuţie dimensiunea morală a vieţii omului.
Apelul Sf. Irineu la această interpretare a textului din 1 Cor. 15:50 este
consecventă atât cu teologia paulină, cât şi cu interpretările prezentate
anterior. Omul fără Duhul Sfânt este numit de Sf. Irineu om „carnal”,
firesc, iar faptele sale sunt numite „faptele cărnii”, după cum, în situaţia
opusă, vorbeşte despre omul spiritual sau desăvârşit, care realizează faptele
sau roadele Duhului56. Aşadar, Sf. Irineu afirmă că înţelesul versetului supus
analizei, „nu pot carnea şi sângele să moştenească Împărăţia cerurilor”, este
următorul: cei care realizează faptele „cărnii” sunt cei călăuziţi de „carne” şi
nu vor trăi pentru Dumnezeu, nu vor avea viaţă veşnică, pentru că nu au
şi nu pot primi Duhul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, cei care vor progresa57
53
A. J. Bandstra, „Paul and an Ancient Interpreter: A Comparison of the Teaching of
Redemption in Paul and Irenaeus”, Calvin Theological Journal, vol. 5, 1970, nr. 1, p. 60.
54
AH 5.13.3
55
AH 5.12.3
56
AH 5.11.1 şi AH 5.12.3
57
AH 5.11.1

134
 Dănuţ Jemna / Plērōma anul XI nr. 2 (2009) 123-138

spre mai bine şi vor realiza roadele Duhului vor fi mântuiţi din pricina
comuniunii lor cu Duhul Sfânt. În consecinţă, spune Sf. Irineu, sfatul
Scripturilor este ca omul să păstreze Duhul Sfânt prin credinţă şi o viaţă
curată, astfel încât omul să nu piardă Împărăţia cerurilor58.
În viziunea Sf. Irineu, mântuirea omului este opera lui Dumnezeu, dar
implică o dimensiune a alegerii şi a efortului de a progresa spre mai bine.
Alegerea omului de a renunţa la „faptele cărnii” şi de a realiza „roadele
Duhului” conduce la schimbarea modului vechi de viaţă al omului (a
vieţii „carnale”) prin acţiunea realizată de Dumnezeu asupra lui. Această
schimbare nu presupune o transformare a substanţei omului sau o renun­
ţare la trupul fizic al acestuia, ci o transformare prin care acelaşi om, cu
aceeaşi constituţie, realizează alte fapte, fiind în comuniune cu Duhul lui
Dumnezeu59. Aceeaşi idee a schimbării modului de a fi al omului este
susţinută de Sf. Irineu şi prin apelul la metafora altoirii măslinului, după
cum am precizat în secţiunea anterioară. Opoziţia dintre trup (materie) şi
spirit profesată de gnostici este răsturnată de Sf. Irineu prin această opozi­
ţie biblică între faptele „cărnii” şi „roadele Duhului”.
În contextul discuţiei despre schimbarea modului de viaţă al omului,
Sf. Irineu reia motivul dezbrăcării şi îmbrăcării60 invocat de gnostici pentru
a susţine teza lor cu privire la mântuirea sufletului. Pentru episcopul de
Lyon, dezbrăcarea omului nu înseamnă lepădarea trupului sau un anume
dispreţ faţă de trup, ci renunţarea la modul vechi şi corupt de viaţă, con­
form cu învăţătura Ap. Pavel din Coloseni 3:9. Participarea trupului la
Împărăţia lui Dumnezeu este posibilă şi se realizează prin împlinirea
„faptelor Duhului”, adică prin îmbrăcarea în omul cel nou, care se înnoieşte
prin cunoaşterea lui Dumnezeu61. Este clar pentru episcopul de Lyon că
incoruptibilitatea trupului este o realitate viitoare spre care omul tinde,
asumându-şi procesul de dezvoltare şi transformare încă de aici, din istorie.
Relaţia dintre prezentul acestui proces şi incoruptibilitatea viitoare este
asigurată de arvuna Duhului62 pe care omul o primeşte încă de pe acum.

58
AH 5.9.3
59
AH 5.9.3
60
AH 5.12.4
61
AH 5.12.4. Pentru tema îmbrăcării, Sf. Irineu citează mai departe din epistola către
Coloseni 3:10.
62
AH 4.37.7

135
 Dănuţ Jemna / Plērōma anul XI nr. 2 (2009) 123-138

Concluzii

Pentru a sintetiza rezultatele analizei întreprinse în această lucrare, se poate

face apel la concluziile pe care le desprinde Sf. Irineu însuşi în finalul pri­
mei părţi a cărţii a V-a a lucrării Adversus Haereses. Dintre concluziile epis­
copului de Lyon reţinem observaţia acestuia că o interpretare corectă, în
spiritul Scripturii, a textului din 1 Cor. 15:50 se poate realiza înţelegând şi
asumând consecvenţa teologică a Ap. Pavel în toate epistolele sale. Sf. Irineu
precizează că textul din 1 Cor. 15:50 nu se poate referi la interpretarea
gnostică potrivit căreia substanţa trupului uman nu va avea parte de inco­
ruptibilitate pentru că aceasta ar contrazice întreaga teologie paulină cu
privire la întruparea Fiului şi la mântuirea omului. Dacă trupul omului
(carnea şi sângele) nu este mântuit, atunci nici Cuvântul lui Dumnezeu
nu s-a făcut om. În plus, Ap. Pavel foloseşte constant temenii „carne şi
sânge” cu referire la identitatea lui Isus Cristos, pentru a arăta umanitatea
autentică a Fiului lui Dumnezeu. Ca o replică la învăţătura gnostică, Sf.
Irineu precizează că, dacă Isus ar fi avut un alt trup, de o altă substanţă decât
cea a omului pierdut63 din lumea aceasta, atunci el nu ar putea recapitula
în sine însuşi umanitatea şi nu ar putea oferi mântuirea. Aşadar, conchide
Sf. Irineu, iconomia autentică a lui Dumnezeu înseamnă că Fiul a devenit
carne şi sânge pentru a recapitula în sine omul modelat de Dumnezeu din
ţărână, în momentul facerii. Acest om cu trup de carne este acum căzut,
fiind captiv păcatului, fapt care a impus ca vindecarea şi reconcilierea64 lui
cu Dumnezeu să se facă în trupul de carne al lui Isus.
Cele trei soluţii interpretative ale Sf. Irineu la textul Ap. Pavel din 1 Cor.
15:50 s-au construit ingenios prin apelul la conceptele-cheie ale filozofiei
gnostice şi prin resemnificarea lor în acord cu sensurile biblice ale acestor
termeni. Dacă gnosticii înţeleg că nemurirea şi viaţa veşnică presupun
renunţarea la trup, Sf. Irineu susţine că acestea se realizează în trup, con­
form cu adevărata constituţie a omului. De asemenea, dacă gnosticii
consideră că starea de perfecţiune a omului este deja realizată, episcopul
susţine ideea unui proces de dezvoltare către incoruptibilitate, care se va
încheia în viitor, la înviere. În fine, dacă gnosticii considerau nemurirea o
capacitate intrinsecă a omului, Sf. Irineu profesează ideea că ea este darul
lui Dumnezeu care ia în moştenire şi trupul omului. Urmând învăţăturii
Ap. Pavel, considerăm că Sf. Irineu insistă asupra faptului că viaţa autentică

63
AH 5.14.2
64
AH 5.12.3

136
 Dănuţ Jemna / Plērōma anul XI nr. 2 (2009) 123-138

a omului este una în trup şi aceasta este rodul unei lucrări65 care poate lua
una dintre cele două forme: viaţa „carnală” sau viaţa în comuniune cu
Duhul Sfânt. Dacă viaţa omului căzut este rodul înclinaţiei sale spre rău,
viaţa omului nou este rodul care se naşte din comuniunea sa cu Sfântul
Duh, comuniune care conduce la schimbarea modului corupt de viaţă al
omului aflat în păcat. Apelând la expresia Ap. Pavel din Filipeni 1:22,
Sf. Irineu consideră că „rodul lucrării Duhului este mântuirea trupului”66.
Această formulă a Sf. Irineu este una sintetizatoare, care acoperă toate
semnificaţiile prezentate mai sus şi răspunde intenţiei sale de a afirma
dreapta credinţă în lupta cu învăţăturile ereticilor.

Bibliografie

Bandstra, A. J., „Paul and an Ancient Interpreter: A Comparison of the

Teaching of Redemption in Paul and Irenaeus”, Calvin Theological
Journal, 5, 1970, p. 43-63.
de Andia, Ysabel, Homo vivens: incorruptibilité et divinisation selon Irénée
de Lyon, Paris, Etudes Augustiniennes, 1986.
Donovan, M. A., „Alive to the Glory of God: a Key Insight in St. Irenaeus”,
Theological Studies, 49, nr. 2, 1988, p 283-297.
Hitchcock, F. R. M., Irenaeus of Lugdunum. A Study of His Teaching,
Cambridge, Cambridge University Press, 1914.
Irénée de Lyon, Contre les hérésies, Sources Chrétiennes, Cerf, Paris:
Livre I: 263, 264 (1979): texte et trad. A. Rousseau, L. Doutreleau
Livre II: 293, 294 (1982): texte et trad. A. Rousseau, L. Doutreleau
Livre III: 210, 211 (1974): texte et trad. A. Rousseau, L. Doutreleau
Livre IV: 100; 2 vol. (1965): texte et trad. A. Rousseau, B. Hemmerdinger,
L. Doutreleau, C. Mercier
Livre V: 152, 153 (1969): texte et trad. A. Rousseau, L. Doutreleau, C.
Mercier.
65
to. zh/n evn sarki,( tou/to, karpo.n e;rgou - „a trăi în trup este rodul unei lucrări”, conform
AH 5.12.4, prin citarea textului Ap. Pavel din Filipeni 1:22. Traducerea Cornilescu, din
păcate, nu ne ajută să intuim sensul la care face trimitere Sf. Irineu („Dar dacă trebuie să
mai trăiesc în trup, face să trăiesc”).
66
„este rodul vizibil al Duhului invizibil”, conform AH 5.12.4.

137
 Dănuţ Jemna / Plērōma anul XI nr. 2 (2009) 123-138

Irénée de Lyon, Démonstration de la prédication apostolique, texte et trad. A.

Rousseau, Sources Chrétiennes, 406, Cerf, Paris, 1995.
Kannengiesser, C. (ed.), Handbook of Patristic Exegesis, Leiden, Brill,
2004.
Olsen, M. J., Irenaeus, the Valentinian Gnostics and the Kingdom of God
(A.H. Book V): The Debate About 1 Corinthians 15.50, New York,
Mellen Biblical Press, 1992.
Osborn, E., Irenaeus of Lyons, Cambridge, Cambridge University Press,
2003.
Pagels, Elaine H., The Gnostic Paul: Gnostic Exegesis of the Pauline Letters,
Philadelphia, Fortress Press, 1975.
Reist, I. W., „The Christology of Irenaeus”, Journal of the Evangelical Theo­
logical Society, 13, nr. 4, 1970, p. 241-251.
Schaff, Philip.; Menzies, A., editori, Ante-Nicene Fathers, vol. 3, Grand
Rapids, Eerdmans, 2006.
Schneemelcher, Wilhelm (ed.), New Testament Apocrypha, vol. 1, Gospels
and Related Writings, trad. engleză editată de R. McL. Wilson, Louisville,
Westminster John Knox Press, 2003.
Van Eijk, A., „The Gospel of Philip and Clement of Alexandria. Gnostic
and Ecclesiastical Theology on the Resurrection and Eucharist”, Vigiliae
Christianae, 25, nr. 2, 1971, p. 94-120.

138