EXPRIMAREA ÎNVĂȚĂTURII CREȘTINE

1. LOCAȘURILE DE CULT ALE CREȘTINILOR - APARIȚIE

Șl DEZVOLTARE ÎN CONTEXTUL CULTURII UNIVERSALE
. ' . ‘ ■ ■ ■ ■ ...

Un posibil pretext pentru discuție

i Nevoia omului de a se închina lui Dumnezeu în locuri alese este
j întâlnită aproape la toate popoarele. La început, oamenii își căutau locuri de 1
rugăciune izolate, fie în câmpii, fie pe vârfuri de munți, sau în locuri i întunecate,
cum ar fi peșterile și grotele. Mai târziu, au început să construiască [ altare, apoi
temple, în care se credea că locuiește însăși divinitatea.
i în creștinism, locul unde se desfășoară cultul divin se numește biserică.
i Lăcașul de cult al creștinilor a suferit, de-a lungul timpului, numeroase
] modificări, ajungându-se în ziua de astăzi la forma pe care o cunoaștem.
i După înălțarea Domnului nostru lisus Hristos la Cer, Apostolii și [ ucenicii
Mântuitorului au continuat să se închine în templul lui Solomon, în sinagogi, urmând apoi să se întâlnească în casele [ unor credincioși
mai înstăriți, unde se celebra „frângerea pâinii”, adică Sfânta împărtășanie. Spațiile în care se adunau erau fie i săli de mese, fie camera
cea mare, folosită ca sală de primire, fie încăperile de la etaj sau foișoarele de pe acoperișul caselor. [ Aceste „biserici” se numeau
„ecclesiae”, adică „adunări” ale creștinilor.
începând cu secolul al treilea, pentru că numărul creștinilor crescuse foarte mult, s-a fixat în casele particulare o i încăpere ce
trebuia folosită numai ca loc de cult. Tot acum, au început să se construiască și primele biserici creștine, clădiri ' destinate exclusiv
cultului divin. Ele erau construite ca niște săli mari, ca să poată cuprinde mulțimea de creștini, sursele de 1 inspirație fiind sinagogile
iudaice de atunci.
i Odată cu persecuțiile împotriva creștinilor, cultul divin trebuia săvârșit în locuri retrase, fie în casele unor credincioși,
' fie în cimitire, fie în catacombe, care erau galerii săpate în pământ.
După încetarea persecuțiilor, când creștinismul devine religie tolerată, apoi religie oficială a statului, cultul ei se va i dezvolta
foarte mult, desfașurându-se în lăcașuri speciale de cult, care vor rivaliza și vor întrece splendoarea templelor păgâne. * Astfel,
bisericile de până acum, modeste și mici în comparație cu numărul mare al creștinilor, au început să se lărgească sau să i fie dărâmate,
construindu-se în locul lor unele mai mari și mai frumoase. Dar, în paralel cu asta, au fost transformate în biserici j unele temple păgâne
sau sinagogi iudaice.
De asemenea, multe edificii publice păgâne, în care aveau loc întruniri, judecăți, au fost transformate în biserici creștine, i
Numele de „biserică” ce se dă locașurilor de cult creștine vine tocmai de la aceste edificii păgâne, ce se numeau „basilici”, i adică
„lăcașuri împărătești”. Așadar, vechea bazilică, lăcaș al împăratului pământesc, devine biserică, lăcaș al împăratului ’ ceresc, casă a
lui Dumnezeu.
Modul de construcție a bisericilor creștine a evoluat de-a lungul vremii, modificându-se după ideile diferite pe care î le-au
formulat teologii despre ființa, rostul și simbolismul bisericii, dar și după cerințele și nevoile cultului. Orientarea lor era 1 de obicei spre
răsărit, fiind ridicate pe locuri înalte. începând cu secolul al IV-lea, planul bisericilor era dreptunghiular, alungit, i ele semănând cu niște
corăbii, ce au rolul de a duce pe credincioși, prin valurile vieții, la mal, adică la mântuire.
Cu timpul, s-au generalizat două tipuri de biserici, unele orientale și occidentale.
a) Câteva caracteristici ale bisericilor de tip oriental ar fi: acoperișul boltit, folosirea exclusivă a pietrei ca material de i
construcție, exteriorul decorat prin sculptură, delimitarea spațiului interior pe lățime prin arcuri transversale.
b) Bisericile de tip occidental sau elenistice păstrează caracterele generale ale basilicii. Acest tip de biserică a fost foarte i
răspândit în antichitate și, din el, s-a dezvoltat biserica sub formă de cruce.

Tropar la târnosirea (sfințirea) unei biserici

Reflectează
• Ca o casă a lui Dumnezeu, biserica închipuiește toată lumea, pentru că Dumnezeu este pretutindeni și peste toate, și biserica,
arătând aceasta, se împarte în trei, căci Dumnezeu este Treime... (Sfântul Simeon al Tesalonicului)

42
 Aplicație
[■TI Eram student în Germania; am fost în vizită la Constantinopol, am intrat în Sfânta Sofia pe la ora 4 după-amiază; la o jumătatea
de oră, turcii au închis ușile... am rămas captiv o noapte întreagă sub cupola aceea uriașă a Sfântului Iustinian, sub care se auzea cum
zboară un porumbel. Aveam cu mine doar o Biblie și o lanternă... auzeam marea... Am avut atunci o experiență existențială
extraordinară. Știu că a fost mâna lui Dumnezeu. De-atunci am luat totul în serios.
(loan Alexandru, interviu în Credința străbună)
• Plecând de la această confesiune, alcătuiește o compunere în care să vorbești despre ființa, rostul și simbolismul locașurilor de
cult ale creștinilor. Dă-i un titlu potrivit.

NOTITE 9

4
3