Studiu de caz

-Dimensiunea religioasă a
existenței-

Vespan Maria Alesia

Prună Denisa Elena
Melinte Marian
Crăciun Andrei
Gheonea Robert
Cuprins
 Citat.............................................3
 Argument....................................4
 Introducere.................................5
 Religia geto-dacilor.....................7
 Religia românilor.......................10
 Sfântul Apostol Andrei.............11
 Creștinismul în Dacia...............14
 Mărturiile arheologice
paleocreștine și lingvistice...16-18
 Sfântul Mitropolit Varlaam.......19
 Mitropolitul Dosoftei...............22
 Psaltirea ..........................24
 Mitropolitul Antim
Ivireanu...........................28
 Didahiile.........................31
 Diaconul Coresi.............35
 Biblia de la București......37
 Biserica...........................40
 Influenta textelor
religioase asupra literaturii
române............................43
 Concluzia........................45
 Bibliografie.....................46
” A tăia latura religioasă din istoria literaturii românești
înseamnă a renunța la cunoașterea trăsăturii celei mai
caracteristice din cultura noastră veche și una din fețele
ei de glorie. “

-Nicolae Cartojan
Argument

Am ales această tema pentru a descoperi evoluția,

începuturile culturii române, primele cărți tipărite, cât
de puternic a influențat religia apariția limbii române și
cum a reușit aceasta să promoveze cultura neamului
românesc.
Introducere :Ce știm despre religie?
Religia este o componentă a culturii unui popor.
Sentimentul religios se manifestă atât în cadrul bisericii,
cât și dincolo de zidurile ei.
Componenta religioasă a culturii române este foarte vie
în perioada premodernă. În Evul Mediu creștinismul,
care fusese adoptat timpuriu de strămoșii noștri, devine
o religie bazată pe carte. Mai întâi scrierea s-a făcut
remarcată prin intermediul mauscriselor, apoi tipărită
prin intermediul cărților de cult în limba slavonă. Limba
oficierii serviciului divin în biserică începe să fie înlocuită
treptat cu limba română.
 În această perioadă s-au tradus și s-au tipărit cărți
religioase de care aveau nevoie toți credincioșii.
Acestea au fost:
 Cazaniile (Evanghelii explicate, cuprinzând învățături
morale dezvoltate pe marginea textului biblic).
 Pravilele (corpuri de legi).
Religia geto-dacilor
Religia geto-dacilor pare să fi fost henoteistă.
Henoteismul este credința într-un singur zeu și venerarea
lui, simultan cu acceptarea existenței sau posibilei
existențe a unor alte zeități.
Adepții unei religii henoteiste se pot închina icoanelor,
care sunt centrate în jurul zeului suprem Zalmoxis. Din
cele 160 de nume sacre ale tracilor atestate de greci și
latini, numai unul este specific tracilor nordici(geto-
dacii).Există și opinia că religia lor ar fi fost politeistă
fiindcă izvoarele se referă la mai multe nume de divinități.
Zalmoxis i-a instruit pe geto-daci în medicină. Discipolii
săi sunt menționați de Platon care relatează concepția
zalmoxiana “nu poți să vindeci trupul fără a ține seama
de suflet.Invățăturile cuprindeau și cunoștințe profunde
și complexe de psihologie, (astronomie, matematică și
medicină).
In limba traca cuvantul zamol inseamna “pamant”.
Zamolxis era izvorul vietii, zeul vegetatiei, al reinvierii
naturii, atributele lui erau legate de cresterea vitelor si
rodul ogoarelor.
 O altă caracteristică a religiei strămoșilor
noștri, la fel de enigmatică ca și religia în sine
sunt locurile în care era practicată:
sanctuarele. Acestea erau amplasate
întotdeauna la înalțime, în zone special
amenajate, dese ori în afara cetății
O alta caracteristica a religiei stramosilor
propriu-zise pentrunostri,
a avea ca la fel
element
de enigmatica ca si religia in sine principal
suntde apărare natura.
locurile in care
era practicata: sanctuarele. Acestea erau amplasate
intotdeauna pe inaltimi, pe tease artificial amenajate,
cel mai adesea langa cetati si ce este interesant nu in
interiorul fortificatiei ci in afara acestora, ele fiind
aparate mai mult de relief decat artificial.
Religia românilor
Creștinismul românesc își are obârsia în Sfânta
Scriptură. Nu încape nici o îndoială că asemenea obiecte
sacre împodobeau primele altare ale bisericilor din
Dobrogea sau din alte provincii românești, ale căror
urme s-au descoperit în ultimele decenii și continuă să
fie descoperite pe măsură ce sapăturile arheologice se
întețesc, iar conform studiilor, Apostolul Andrei este cel
care a condus la răspândirea creștinismului.
Misiunea de creştinare a neamurilor pe care a avut-o
Sfântul Apostol a început după Înălţarea Domnului la
cer şi după Cincizecime.
Sfântul Apostol Andrei
Sfântul Apostol Andrei și
fratele său, Sfântul Apostol
Petru, au fost fiii lui Iona, un
pescar sărac din Galileea. Ei
au trăit din pescuit până
când l-au auzit pe Sfântul
Ioan Botezătorul predicând
în pustiul Iordanului și
vestind venirea lui Mesia
fiind martor la botezul lui
Iisus Hristos în apa
Iordanului.
Tradiţia şi folclorul românesc amintesc despre prezenţa
Sfântului Apostol Andrei în părţile Dobrogei, unde
apostolul şi însoţitorii săi şi-au găsit loc de odihnă într-o
peşteră
Astfel, prima şi cea mai veche tradiţie care menţionează
prezenţa Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul
românesc a fost consemnată de Origen în secolul al III-
lea. Origen spune că atunci când Apostolii s-au adunat şi
au stabilit aria de misiune pentru fiecare, şi acest lucru
s-a făcut probabil la Sinodul Apostolic din 49/50 d.Hr.,
potrivit Tradiţiei, lui Andrei i-a revenit Sciţia.
În Antichitate, două mari
popoare dominau spaţiul
acesta: sciţii, care locuiau în
sudul Rusiei şi al Ucrainei, şi
tracii, care locuiau în Peninsula
Balcanică şi o mare parte din
Asia Mică. Acești sciți s-au
extins şi în Dobrogea, şi în
secolul I erau nişte regate
scitice în Dobrogea de Sud, pe
la Mangalia, de aceea şi
provincia a fost numită Sciţia
Mică, identificată cu Dobrogea.
Creștinismul în Dacia
În anul 106, împăratul Traian a cucerit o parte din teritoriul
fostului stat al geto-dacilor, condus de regele Decebal,
care a fost transformat în provincie romană (Transilvania,
Banatul, Oltenia și o parte din Muntenia de mai târziu).
Trebuie menționat că predicarea Evangheliei în cuprinsul
Imperiului Roman a întâmpinat multe greutăți, datorită
faptului că până în anul 313 - când împăratul Constantin cel
Mare (306-337) i-a acordat libertate prin cunoscutul "Edict
de la Mediolanum" (azi Milano) - era considerată ca
"religio ilicita" (neadmisă).
La aceasta a contribuit și faptul că în timpul lui Constantin
cel Mare, Câmpia munteană a reintrat în stăpânirea
imperiului, deci legăturile permanente ale locuitorilor de
aceeași limbă de pe ambele maluri ale Dunării au contribuit
la răspândirea masivă a învățăturii creștine. După retragerea
administrației și a legiunilor romane din provincia Dacia, prin
anii 271/275, s-au creat premise favorabile pentru
răspândirea creștinismului în spațiul carpato-dunărean. Se
poate vorbi de anumiți "misionari neoficiali" recrutați dintre
coloniști, soldați din armata romană, negustori sau sclavi,
care îmbrățișaseră credința creștină înainte de a veni în
Dacia.
Mărturii arheologice paleocreștine
Un lucru care trebuie subliniat în chip deosebit este acela că
- pentru secolul IV - avem primele dovezi literare și
arheologice privind existența unor lăcașuri de cult în
teritoriile daco-romane nord-dunărene.
 Astfel de biserici paleocreștine s-au construit peste ruinele
castrului roman de la Sloveni (jud. Olt); iar la Porolissum
(azi Moigrad, jud. Sălaj) un fost templu păgân a fost
transformat în lăcaș de cult creștin. În alte două centre s-au
descoperit fundațiile unor bazilici și anume, la Sucidava (azi
Celei-corabia, jud. Olt), cu o serie de inscripții creștine în
limba greacă și la Morisena (azi Cenad, jud. Timiș).
Mărturii lingvistice
Un argument convingător asupra vechimii creștinismului românesc
ne oferă numeroasele cuvinte cu sens religios din fondul principal
lexical al limbii române, folosite din secolele III-IV până azi. O parte
din termeni au fost preluați din latina populară vorbită de strămoșii
noștri daco-romani și "încreștinați", iar alții creați pe loc de noii
mărturisitori ai credinței creștine. Notăm cuvintele: biserică (din
basilica), credință, lege, Înviere, Înălțare, Bobotează, Treime ș.a.m.d.

Câteva sărbători creștine au preluat numirile unor vechi sărbători

păgâne apropiate ca dată de ale noastre, primind, însă, un înțeles
nou, creștin (Calatio-calationem - Crăciun, Florilia - Florii, Rusalia -
Rusalii, dies conservatoria -sărbătoare).
Un amănunt semnificativ este acela că în rugăciunea
„Tatăl nostru”, ca și în „Simbolul de credință”, alcătuit
la primele două Sinoade ecumenice (325 și 381), peste
90% din cuvinte sunt de origine latină (excepție fac, în
„Tatăl nostru”, cuvintele: greșeală, ispită și
mântuiește), ceea ce arată că ele au fost cunoscute de
strămoșii românilor încă din perioada de formare a lor
ca popor.
Sfântul Mitropolit Varlaam
Sfântul Mitropolit Varlaam a păstorit
Mitropolia Moldovei între anii 1632-
1653, în timpul domnitorilor
Alexandru Iliaș, Miron Barnovschi,
Moise Movilă și Vasile Lupu.
Provenind dintr-o familie de răzeși,
care se numea Moțoc, din Borcești,
sat dispărut situat lângă Târgu-
Neamț, Mitropolitul Varlaam s-a
născut în jurul anului 1590. Numele
său de botez a fost Vasile. Din
tinerețe și-a îndreptat pașii spre
Schitul Zosim de pe valea pârâului
Secu, unde a învățat carte și limbile
slavonă și greacă.
Vrednicul Mitropolit Varlaam al Moldovei era prețuit
atât în țară, cât și în afara ei. Astfel, pentru evlavia și
înțelepciunea sa, Mitropolitul Varlaam s-a numărat, în
anul 1639, între cei trei candidați propuși pentru
ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al
Constantinopolului. Ca un păstor bun și harnic,
Mitropolitul a tipărit la Iași mai multe cărți de slujbă și
de apărare a credinței ortodoxe, și anume: Cazania,
Cele șapte taine, Răspunsul împotriva catehismu lui
calvinesc, Pravila, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu
și altele.
Cazania lui Varlaam, o capodoperă a
culturii românești medievale
Mitropolitul Dosoftei
 Mitropolitul Dosoftei s-a născut în
anul 1624 la Suceava în familia Barilă.
A fost unul dintre cei mai mari
cărturari din istoria română, fiind
primul poet național, primul
versificator al Psaltirii în tot Răsăritul
ortodox, primul traducător din
literatura dramatică universală și
cărturar român care a copiat
documente și inscriptii, unul dintre
primii cunoscători și traducători din
literatura patristică și post patristică
și care a contribuit la formarea limbii
literare românești.
Iubitor și trăitor al dreptei credințe, purtător de grijă față de
păstoriții săi în vremuri „nepașnice pentru țară”, cu dese schimbări
de domnii, Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei și-a împlinit
misiunea pastorală prin punerea în lucrare a darurilor pe care i le-a
dat Dumnezeu din belșug: traducerea și tipărirea de carte sfântă în
limba română.
 În liniștea chiliei sale din patria natală sau aflat în pribegie, Sfântul
a dăruit Bisericii și neamului românesc lucrări de mare valoare.
Primele cărți tipărite au fost Psaltirea în versuri și Acatistul
Născătoarei de Dumnezeu (Uniev, 1673). Înțelegând în Duhul Sfânt
poezia psalmilor, i-a transpus în versuri românești, ca să apropie
tot mai mult de sufletul poporului comoara de lumină și de har a
cuvântului dumnezeiesc.
Psaltirea
Psaltirea  este, începând cu secolul al XVI-lea, una dintre cărțile
biblice cele mai traduse în spațiul vechii culturi românești. Între
primele traduceri în limba română se numără nu mai puțin de trei
manuscrise cuprinzând versiuni ale Psalmilor (Psaltirea
Voronețeană, Psaltirea scheiană și Psaltirea Hurmuzaki).
Într-o epocă în care limba de cult era slava veche, asemenea
„îndrăzneli” nu puteau veni decât dinspre principiile raționalizante
ale Reformei care preconizau introducerea limbilor naționale în
Biserică. Primele încercări de versificare a psalmilor traduși apar, la
început, în spațiul occidental, tot ca o consecință a Reformei. În
Transilvania secolului al XVII-lea, stăpânită de principi maghiari
calvini, se pun la cale mai multe traduceri românești în versuri
ale Psalmilor  cu rolul de a-i atrage pe românii ortodocși la Reformă.
Cei 151 de psalmi traduși și versificați de Dosoftei constituie cea
mai de seamă operă poetică a literaturii române vechi.
Originalitatea psalmilor lui Dosoftei rezidă, îndeosebi, în
amplificarea psalmilor biblici, adică al dublării unei idei din
psalmul original, reluată într-o formulare diferită, în plasticizare
(prin adăugarea de epitete, comparații și metafore inedite) și în
„autohtonizarea” universului poetic.
Cele aproximativ 20 de exemplare ale Psaltirii în versuri păstrate
până astăzi, cu foi lipsă – în majoritatea cazurilor – la începutul
sau la sfârșitul cărții și purtătoare a numeroase însemnări de
cititor, stau drept mărturie a succesului de care s-a bucurat
traducerea mitropolitului moldovean în spațiul românesc.
Psaltirea în versuri: Psalmul 101
Doamne, mi-ascultă de rugă
Ce mă rog din vriame lungă
Și strigarea mea să margă
Spre tine să să-nțeleagă;
Nu-ți întoarce sfânta față
De cătră mine cu greață;
Și le dzî ce sunt cu jiale
Şi cu tângă de greșiale.
Pleacă-ți auzul spre mine
Și să-mi hii, Doamne, cu bine.
Şi la ce zi te-oi striga-te,
Să-mi auz de greutate,
Că-mi trec zilele ca fumul,
Oasele mi-s săci ca scrumul.
Ca nește iarbă tăiată
M-este inema săcată,
Că stă uitată de mine,
Ce-am gătat să mânânc pâine.
De suspinuri și de jele
Mi-am lipitu-mi os de piele.
De-atocma cu pelecanul,
Prin pustii petrec tot anul,
Şi ca corbul cel de noapte
Îm petrec zilele toate,
Ca o vrabie rămasă
In supt streșină de casă.
Toată zua mi să strâmbă
Pizmașii miei, de-m fac scârbă,
Și ceia ce mă-mbunează
Fac giurământ să mă piarză.
Am mâncat pâine cu zgură
Şi lacrămi în băutură,
De fața mâiniii tale,
Ce mi-ai dat de sus la vale.
Mi-s zilele trecătoare,
De fug ca umbra de soare,
Şi ca iarba cea tăiată
Mi-este vårtutea săcată.
Mitropolul Antim Ivireanu
-Arta oratoriei religioase-
Venerabilul mitropolit Antim Ivireanul era de loc din Iviria,vechea denumire
a Georgiei. Părinţii săi, Ioan și Maria, i-au pus din botez numele de Andrei.
Ajungând din tinereţe rob la turci, a stat mulţi ani în Constantinopol,
învăţând limbile greacă, arabă și turcă, precum şi meşteşugul sculpturii, al
picturii şi al broderiei.
 Pentru literatura română, Antim rămâne un miracol - parafrazând
aprecierea lui G. Calinescu - şi autorul celor mai frumoase pagini scrise
vreodată în româneşte. În toată perioada ei veche, după cum estima Mihail
Sadoveanu, afirmaţiie la care subscriu toţi exegeţii moderni ai operei sale,
unul dintre cei mai mari artişti ai ţării noastre, dupa cum observa Iorga, o
performanţă unică și greu de egalat, realizat de cineva care, la un moment
dat, a trebuit să înveţe limba română, și care a avut o viaţă atât de
zbuciumată şi de greu încercată încât harurile sale cu totul deosebite şi
puterea sa de muncă imensă sunt obiectul uimirii noastre permanente.
Atim Ivireanu nu este prin Didahii numai un teolog, ci şi un
îndrumător care prin mijloacele artei oratorice încearcă să
pătrundă în inima celor rătăciţi şi să-i aducă pe calea cea
dreaptă. El afirma cu hotărâre dreptul păstorului de a
veghea asupra credincioşilor săi, ale căror suflete îi sunt date
în pază de Dumnezeu. Acesta s-a străduit să caute forma cea
mai limpede şi mai armonioasă a limbii, care să fie înţeleasă
în toate ţinuturile româneşti.
În martie 1716 a fost condamnat la închisoare pe viaţă la
Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai. Pe drum însă, ostaşii
turci l-au omorât şi i-au aruncat trupul în apele râului Tungia,
lângă Adrianopol, în Bulgaria de astăzi.
Meritul mitropolitului Antim pe tărâm liturgic este introducerea
limbii române în cultul Sfintei Biserici. Însă, prin această activitate,
a contribuit şi la crearea unei limbi literare româneşti. Când
deschidem astăzi una dintre cărţile mitropolitului Antim, suntem
uimiţi de corectitudinea limbajului. Dacă astăzi nu mai pronunţăm
„beserică“ ci „biserică“, „ceti“ - „citi“, „inemă“ - „inimă“ este
rodul mitropolitului Antim.
Normele lingvistice folosite în tipăriturile sale au determinat prima
uniformizare a limbii române. Mai mult, el este primul care a
tipărit un Abecedar românesc şi o Gramatică. Tot el este primul
care tipăreşte primele cărţi de literatură. În anul 1700 ieşea de sub
teascurile  tipografiei  „Floarea darurilor“,  apoi „Alexandria“, cărţi
de mare popularitate în epocă.
Didahiile
„Didahiile” lui Antim Ivireanul sunt scrieri ecleziastice de
o valoare deosebită, cele douăzeci și opt de discursuri
fiind redactate între 1709 și 1716 în stilul oratoriei
bizantine, cu o exactitate exemplară, și rostite la slujbele
bisericești de la București și Targoviște.
Scrisul lui Antim este retoric, persuasiv(convingător), cu
multe repetiții, interogații, ornamente stilistice în stil
baroc, sensurile existenței umane fiind exprimate
metaforic, ca o expresie a sorții schimbătoare,
alunecoase, dincolo de care se simte imperativul moral
al unei vieți cucernice.
Didahiile
Meritul „Didahiilor”sale este acela că până la ele, slujbele
bisericeşti nu se faceau în limba română. Mitropolitul Antim
Ivireanu este primul care,rupând tradiția ,se urcă în amvonul
mitropoliei,în zilele marilor sărbători,ca să grăiască poporului
său drept de la suflet la suflet. Până la el,în biserica noastră,
locul predicii îl ținea cazania, dar cazaniile alcătuite cu multe
veacuri în urmă,cuprindeau explicarea textelor evanghelice în
linii general-omenești, ca pentru toate vremurile și pentru
toate societățile, pe când societatea românească, de la
începutul secolului al XVIII-lea avea nevoie de o învățătura vie,
adaptată la nevoile ei duhovnicești,la suferința ei, la durerile ei.
Prin predicile sale, Didahiile, rostite de la înalţimea
amvonului Mitropoliei din Bucureşti, unde erau
ascultate cu mare interes, Antim Ivireanul se apropie
sensibil de literatură. Deşi imitau strălucitele omilii ale
bisericii, predicile mitropolitului Antim au multe părţi
originale. Preocupat de viaţa morală a credincioşilor, el
surprinde slăbiciunile și excesele contemporanilor pe
care, după modelul Sf. Ioan Gură de Aur, se simte dator
să le îndrepte.
Diaconul Coresi
Diaconul Coresi a fost un diacon
ortodox, traducător și meșter
tipograf român originar din
Târgoviște, fiind editorul primelor
cărți în limba română. A editat în
total circa 35 de titluri de carte,
tipărite în sute de exemplare și
răspândite în toate ținuturile
românești, facilitând unitatea
lingvistică a poporului român dar
și apariția limbii române literare.
Ceea ce este Martin Luther pentru
lumea apuseană, Diaconul Coresi
este pentru spațiul românesc.
 Coresi este originar din satul Cucuteni, județul Dâmbovița. Și-a început
activitatea tipografică la Târgoviște. În 1559-1560 s-a stabilit definitiv
la Brașov, unde i s-a oferit posibilitatea de a tipări nu doar în limba
slavonă, ci și în limba română, fapt imposibil la vremea respectivă în Țara
Românească, din cauza opoziției Mitropoliei Ungrovlahiei.
 Tipăriturile lui, apărute în mare parte la Brașov între 1556 și 1583 sub
influența curentelor de reformă religioasă luterană și calvină răspândite
atunci în Transilvania, sunt adevărate „monumente” de limbă veche
românească, importante și prin predosloviile scrise de el, în care se
ridică pentru prima oară, cu hotărâre și claritate, problema introducerii
limbii românești în cultul religios. Tipăriturile lui Coresi
utilizau graiul din Țara Românească și sud-estul Transilvaniei și au avut o
mare importanță pentru evoluția și unificarea limbii române. Ele au stat
la baza formării limbii române literare
Biblia de la București.
Biblia de la Bucureşti, tipărită în anul 1688 şi cunoscută şi sub
denumirea de „Biblia lui Şerban Cantacuzino”, este o carte
unică în cultura românească, iar Muzeul Naţional al Literaturii
Române deține unul dintre cele mai bine conservate
exemplare.
Istoricul Alexandru D. Xenopol definea Biblia de la București ca
fiind „cel mai însemnat monument al literaturii religioase la
români, atât prin întinderea, cât și prin limba ei cea minunată”,
iar George Călinescu afirma că tipărirea acestei bibili
„reprezintă pentru poporul român ceea ce a reprezentat Biblia
lui Luther pentru germani”. În fond, este prima traducere
completă în limba română a tuturor textelor biblice.
Biblia lui Șerban Cantacuzino este pentru ortodoxia
românească o carte fundamentală, care a furnizat poporului
textul integral al Bibliei.
Din punct de vedere literar, importanța sa este deosebită
pentru dezvoltarea limbii literare române. Biblia lui Șerban
fixează definitiv drumul pe care avea să-l urmeze limba scrisă
bisericească. Ea a utilizat tradiția fonetică a textelor lui
Coresi, Varlaam și Simion Ștefan, îmbogățind lexicul și
îmbunătățind sintaxa. Biblia apare în istorie ca un simbol de
unitate națională, deoarece circulația sa intensă și efortul
depus pentru tipărirea ei au contribuit la conservarea unității
de limbă a românilor.
 Biblia de la București 1688

Școala Ardeleană-Tipărituri
vechi
Biserica
Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuţie majoră la
formarea şi promovarea culturii neamului românesc.
Primele şcoli medii şi primele şcoli superioare au fost
înfiinţate, de asemenea, cu sprijinul Bisericii.
Primele tipografii din spaţiul românesc au apărut la mai
puţin de o jumătate de veac de la invenţia lui Gutenberg
(1455), funcţionând, în incinta unor mănăstiri sau centre
episcopale, la Târgovişte, Bucureşti, Iaşi, Buzău, Snagov,
Râmnic, ori Neamţ, iar primii meşteri tipografi au făcut
parte din cler: ieromonahul Macarie, diaconul Coresi,
ieromonahul Mitrofan, Sf. Antim Ivireanul, viitorul
mitropolit şi alţii.
Crearea statului român modern a deschis o epocă nouă,
iar Biserica Ortodoxă Română a rămas pe mai departe
sprijinitoarea fidelă a idealurilor naţionale, contribuind la
promovarea învăţământului şi culturii româneşti.
Primele şcoli primare, cu predare în slavonă sau română,
au luat fiinţă în incinta mănăstirilor, apoi a bisericilor de
mir: Colţea, Sfântul Gheorghe Vechi, Antim sau biserica
Domniţa Bălaşa, în Bucureşti, biserica Barnovschi, Sfânta
Vineri şi Sfântul Nicolae, în Iaşi.
Prin toată această activitate culturală a Bisericii a fost
cultivată şi sprijinită însăşi aspiraţia poporului pentru cultura
proprie, pentru păstrarea identităţii naţionale şi pentru
dobândirea independenţii naţionale. Astăzi, majoritatea
colecţiilor muzeale din ţară, care expun Artă Veche
Românească, sunt constituite în cea mai mare parte din
obiecte de cult, provenite de la mănăstirile şi bisericile
ortodoxe româneşti.
Crearea statului român modern a deschis o epocă nouă, iar
Biserica Ortodoxă Română a rămas pe mai departe
sprijinitoarea fidelă a idealurilor naţionale, contribuind la
promovarea învăţământului şi culturii româneşti.
Influența textelor religioase asupra literaturii
române
 Cultura Română a fost puternic influențată de creștinism de la
începuturile sale, chiar Sfântul Apostol Andrei, Cel dintâi
chemat fiind propovăduitor al Sfintei Scripturi în aceste locuri. Cu
toate acestea, primele scrieri religioase apar din Biserica
Ortodoxă, aduse în țară de către slavi. De aceea, cele mai
devreme efectuate traduceri ale cărților în limba română au fost
textele religioase ale Bisericii Slavone ale secolului 15. Psaltirea
Scheiană, Psaltirea Voronețeană, Psaltirea Hurmuzaki și Codicele
Voronețean sunt texte rotacizante, a căror traducere a fost
alcătuită în partea sud-vestică a țării, iar copiile au fost efectuate
în Moldova.
Prima carte imprimată în România a fost o carte
religioasă în slavonă, în 1508, Liturghierul lui Macarie, iar
prima carte imprimată în limba română a
fost Catehismul de la Sibiu din 1544, care însă s-a
pierdut.
 Prima tipăritură care s-a păstrat este Evangheliarul
slavo-român a lui Filip Moldoveanul (Sibiu, 1551-1553).
 Prima tipăritură română cu litere latine este culegerea
de Cântece religioase calvine din 1560 a episcopului
român Pavel Tordasi. 
Concluzie
Analizând toate aceste informații, putem observa
influența puternică a scrierilor religioase asupra
evoluției limbii române. Începuturile limbii române s-au
dezvoltat prima dată în domeniul religios, odată cu
înlocuirea limbii slavone și reintroducerea limbii române
ca limbă de cult.
Astfel, religia a pus bazele primelor forme ale literaturii
artistice și a deschis calea spre un stil cărturesc.
Bibliografie
 https://basilica.ro/sfantul-andrei-parintele-cre
stinismului-romanesc/
 Limba şi literatura română-Manual pentru
clasa a IX a
 https://bogdanmandru.wordpress.com/dacia-r
eligia-dacilor/
 https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfant
ul-apostol-andrei/sfantul-andrei-parintele-cre
stinismului-romanesc-150564.html
 https://www.academia.edu/12174959/Rolul_Bis
ericii_%C5%9Fi_al_textelor_cu_con%C5%A3i
nut_bisericesc_%C3%AEn_procesul_de_forma
re_a_vechii_rom%C3%A2ne_literare._Un_pun
ct_de_vedere_filologic_%C3%AEn_vol._Nicola
e_Cristian_C%C3%A2d%C4%83_edit._%C5%9
Eerban_Cantacuzino_Antim_Ivireanul_%C5%
9Fi_Neofit_Cretanul_promotori_ai_limbii_ro
m%C3%A2ne_%C3%AEn_cult
 http://www.tipariturivechi.ro/articol/psaltirea-in-vers
uri-uniev
 https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-ierarh-
dosoftei-mitropolitul-moldovei
 https://www.bibnat.ro/dyn-doc/Antim%20Ivireanul.p
df
 https://www.google.com/search?client=safari&rls=en&
q=https+%3A%2F%2Fdokumen.tips&ie=UTF-8&oe=U
TF-8
 https://www.google.com/search?q=+https+%3A%2F%
2Fro.wikipedia.org&client=safari&rls=en&sxsrf=AOae
mvIxSM4qWzEvv1KN1syvJXwxsNvZiA%3A1636904134
816&ei=xiyRYf-FMemO9u8P1qW4mAk&oq=+https+%
3A%2F%2Fro.wikipedia.org&gs_lcp=Cgdnd3Mtd2l6EA
MyBggAEA0QHjIGCAAQFhAeMggIABAIEA0QHjoIC
AAQgAQQsAM6BwgjEOoCECdKBAhBGAFQ6wZY7wl
g4gxoBHAAeACAAZUBiAGVAZIBAzAuMZgBAKABAa
ABArABCsgBAcABAQ&sclient=gws-wiz&ved=0ahUKE
wj_gPKLl5j0AhVph_0HHdYSDpMQ4dUDCA0&uact=
5

https://www.crestinortodox.ro/sfinti/mitropolitul-anti
m-ivireanu-73030.html
 https://www.civicpress.ro/biserica-a-plamadit-si-prom
ovat-cultura-poporului-roman/
 https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/o-car
te-fundamentala-pentru-limba-romana-biblia-lui-serb
an-cantacuzino
 https://doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/antim
-ivireanul-strainul-care-ne-invatat-limba-romana