Arta în stil brâncovenesc

Arhitectura spune istoria unei ţări şi a fiecărei civilizaţii care a trăit

de-a lungul secolelor. Ea vorbeşte despre victorii şi înfrângeri, despre
stilul de viaţă şi obiceiuri. De aceea credem că e important să cunoaștem
arhitectura specifică României.

A doua jumătate a secolului XVII aduce o nouă dezvoltare a stilului

românesc , prin monumentele ctitorite de boierii din neamul
Cantacuzinilor ( biserica mânăstirii Cotroceni , biserica Doamnei și
Colțea din București , biserica veche a mânăstirii Sinaia , biserica din
Filipești de Pădure , județul Prahova , biserica din Fundenii-Doamnei de
lângă București) , și altele care se disting prin decorația interioară și
exetrioară , îndeosebi prin bogata ornamentație a motivelor florale , care
îndeosebi prin bogata ornamentație a motivelor florale , care îmbracă
coloanele din pridvor și pronaos dar și chenarele de uși și ferestre. Ele
constituie premize ale stilului românesc numit ,, brâncovenesc’’ , care
înflorește sub domnia lui Constantin Brâncoveanu ( 1688-1714) și
reprezintă desăvârșirea sau maturizarea stilului autohton , supremă
realizare a geniului muntenesc în arta contrucției de biserici.

Analizat în realitatea lui factuală, „stilul brâncovenesc” se sustrage

unei delimitări stricte, imposibil de restrâns cronologic (doar) la sfertul
de veac al domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Trecerea
de la expresia stilistică a epocii cantacuzine (1679-1688) la cea imediat
următoare este pe atât de insesizabilă pe cât de evidentă este
continuitatea epocii brâncovenești cu cea guvernată de primii domni
fanarioți (1714-1730). Prin urmare, „stilul brâncovenesc” nu poate fi
dislocat dintr-o jumătate de veac relativ unitară, care începe cu Șerban
Cantacuzino și se încheie cu Constantin Mavrocordat . În acest
conglomerat stilistic, pe de altă parte, intră și etapa
„postbrâncovenească”, de difuzare și simplificare (ruralizare chiar), care
trece chiar dincolo de pragul secolului al XIX-lea.
 În această epocă, domnitori ca Şerban Cantacuzino, Constantin
Brâncoveanu, Nicolae Mavrocordat, mitropoliţi ca Varlaam, Theodosie,
Antim Ivireanu, episcopi ca Ştefan Mitrofan, stăreţi ca arhimandritul
Ioan de Hurezi, Ilarion de Cozia şi erudiţi ca fraţii Greceanu, Radu
Popescu, Constantin Cantacuzino realizează în acelaşi timp o amplă
operă de reactualizare a tradiţiei bizantine. La curtea domnească a avut
loc o adevărată Renaştere bizantină.
Stilul arhitectural brâncovenesc este recunoscut astăzi că fiind “primul
stil românesc”. 
Istoricii de artă caracterizează uneori stilul prin analogie cu renaşterea
apuseană, datorită structurilor sale clare, raţionaliste, dar exuberanţa lui
decorativă permite şi folosirea termenului de Baroc brâncovenesc.

Monumentele brâncovenești se caracterizează prin armonia și eleganța

proporțiilor și bogata lor podoabă sculpturală, cu unele influențe noi ,
apusene renascentiste. Principalele caracteristici ale stilului sunt:
elementele de pietrărie prelucrată artistic; relieful accentuat prin tehnică
"a jour" atât în sculptarea pietrei , cât şi în prelucrarea artistică a
lemnului, predomină motivele vegetale: acantul, vrejuri, strugurii,
floarea soarelui
Ele au în general planul triconic cu clopotniță pe pronaos și pridvor
deschis în față , sprijinit pe stâlpi frumos sculptați , de exemplu : biserica
palatului brâncovenesc de la Mogoșoaia din 1688 ( care păstrează încă
planul dreptunghiular și caracteristicile bisericilor lui Matei Basarab) ,
mănăstirea Hurezu cu întregul ei complex arhitectonic ( 1691) , Biserica
Domnească din Doicești ( județul Dâmbovița , 1706) , biserica Sfântul
Gheorghe Nou din București ( 1707) , biserica actuală a mânăstirii
Govora ( 1711) și altele.
După Brâncoveanu , seria monumentelor de tip brâncovenesc se
continuă cu biserica mânăstirii Antim din București ( ctitoria lui Antim
Ivireanul , terminată după moartea lui , la 1714) , mănăstirea Văcărești
( ctitoria lui Nicolae Mavrocordat , 1716- 1722) , biserica Stavropoulos
din București ( 1724-1730) , considerată de obicei ultima realizare de
seamă a stilului brâncovenesc.

„ Stilul brâncovenesc” poate fi reconstituit, așadar, din perspectiva, mai

largă și imprecisă, a cumulării manifestărilor culturale. În acest tip de
hermeneutică, instrumentală este noțiunea de „sinteză”, precum și
extinderea unor concepte categoriale precum cel de „baroc”, adecvat și
aplicabil veacurilor XVII-XVIII. În aceste condiții, ne putem interoga în
ce măsură este legitim să vorbim despre un „baroc” brâncovenesc, care
ar fi determinaţiile sale şi care este cheia în care facem lectura însăşi a
termenului „baroc”.

În Bucureşti s-au păstrat cele mai multe construcţii aparţinând

stilului brâncovenesc, majoritatea fiind lăcaşuri de cult cum ar fi
Mitropolia României care este o biserica construită în stil
Brâncovenesc ,cu un interior de o rară frumuseţe. Biserica Caşin ,de
asemenea, este construită într-un stil îmbinat între stilul Brâncovenesc şi
stilul Bizantin. Ca orice monument Brâncovenesc, la intrare, se observă
coloanele care caracterizează acest stil. Deoarece are puţin şi dintr-o
basilica a stilului bizantin biserica Caşin este foarte înaltă şi foarte
spaţioasă. Biserica Stavropoleos este de asemenea construită în stil
brâncovenesc.
Această noțiune, esențialmente occidentală, rămâne incertă, elastică și
suficient de relativă încât să acomodeze și eventuale derivări
extravagante, localizabile la marginea Europei sau chiar în Orientul
apropiat. Însăși percepția asupra barocului este problematică, oscilând
între includerea lui între speciile „urâtului” și legitimarea ca stil distinct
(pluralitate de stiluri), sau între localizarea sa în sfera artei, respectiv în
cea a trăirii, a existenței. Istoricii ideilor și ai culturii au lărgit treptat aria
de interpretare a acestui fenomen, instituind noțiuni precum „epocă a
barocului”, „om al barocului” sau „stil de viață baroc”. O atare
supralicitare a sensurilor acestui termen riscă însă raportarea excesivă la
mentalități, aducerea tuturor formelor artistice, ideologice sau politice la
un numitor comun și extrapolarea unor trăsături constitutive ale operei
de artă prin noțiunile de „stil de viață” (Lebensstil) sau „spirit al epocii”
(Zeitgeist) .

  Nu mai puțin apropiată de structurile occidentale ale secolelor XVII-

XVIII este, pe de altă parte, ambiția – și, în parte, chiar anvergura – lui
Constantin Brâncoveanu de a asuma un patronaj coerent al artelor și
culturii, în vederea împlinirii căruia strânge la curtea domnească un grup
divers și relativ numeros de cărturari, deopotrivă autohtoni și străini
(preponderent balcanici), canalizează experiența unor pietrari străini
către șantierele epocii sau încurajează înflorirea unei veritabile școli de
pictură la Hurezi, în descendența iconarilor cretani Constantinos și Ioan .

În accepțiunea de stil artistic, de data aceasta, „Barocul românesc” ar

putea fi considerat drept o subcategorie a celui occidental, cu interesante
alinieri pe alocuri. Totuși, structurile peste care fenomenul Baracului se
suprapune în această parte a continentului european aparțin unui profil
cultural și spiritual fundamental diferit de cel apuseam. Prin urmare,
traseul evolutiv al posibilului „Baroc românesc” este cel al unei
dialectici între determinările formale și cele spirituale, într-un spațiu
aflat la confluența feluritelor înrâuriri și într-o secvență temporală
extinsă până în prima jumătate a veacului al XVIII-lea.

După aproape două veacuri de evanescență și asimilare a unui aspect

vernacular-levantin, „stilul brâncovenesc” este recuperat, repertoriat și
adoptat ca stindard național. Arhitectului Ion Mincu – fondatorul Școlii
românești de arhitectură – îi revine meritul de a fi inițiat dezbaterea în
jurul „stilului național” în arhitectură, ulterior alăturându-i-se nume
ilustre precum Cristofi Cerchez, Petre Antonescu sau Nicolae Ghica-
Budești. Fără îndoială, contactul nemijlocit cu monumentele epocii
(post)brâncovenești – bunăoară biserica Stavropoleos, pe care o
restaurează modificându-i radical turla – a avut o pondere importantă în
demersul inovator al lui Ion Mincu. Nu trebuie să pierdem din vedere,
însă, că „stilul neoromânesc” face parte din fenomenul mai amplu al
naționalismelor și regionalismelor europene, amorsat în prima jumătate a
secolului al XIX-lea și exacerbat de eclectismul istorist din care
înflorește „arta 1900”. În acest context, pavilioanele pe care tânărul
Regat al României le instalează în Expozițiile universale aveau nobila
misiune de a materializa identitatea națională, mai ales prin intermediul
arhitecturii – limbajul cel mai potrivit în orice ideologie a edificării, a
construirii unei națiuni. Într-o primă fază, anumite elemente de „stil
brâncovenesc” – în special foișorul, arcada, coloana torsadată sau
decorațiunile cu vrejuri de acant – predomină într-un stil eteroclit, în
care se mai regăsesc elemente de „stil moldovenesc” (precum discurile
ceramice) și, eventual, sugestii de arhitectură țărănească. Treptat, așa-
numitul „stil național” acomodează și componente alogene, specifice
Europei occidentale; exemplul cel mai strălucit îl constituie întocmai
clădirea Școlii de arhitectură din București (Grigore Cerchez, 1912-27),
a cărei fațadă este literalmente un catalog de motive arhitecturale, în care
„loggia brâncovenească” deține un loc privilegiat .

În a doua fază a „stilului național”, consumată în deceniile interbelice,

accentul este deplasat dinspre patrimoniul istoric către elementului etnic.
Detaliile de „stil brâncovenesc” nu dispar cu totul; mult mai discrete,
însă, ele se pierd, adeseori distorsionate, într-un decor paradoxal, ce
acomodează casa țărănească generică la rigorile locuirii urbane 

Printr-o ironie a sorții, „stilul brâncovenesc” depășește pragul celui de-

Al Doilea Război Mondial, fiind înglobat – ce-i drept, extrem de stilizat
și lipsit de orice legătură intrinsecă – în chiar angrenajul menit, între
altele, să-l demanteleze. Dovadă stau câteva detalii rătăcite pe câte o
fațadă de cvartal stalinist din Capitală.

Alte elemente des întalnite în arhitectura brâncovenească sunt logiile,

galeriile, pridvoarele. Acestea sunt folosite în arhitectură ca forme
monumentale, care trebuie să se impună de la distanță. Pridvorul deschis
este un element specific al stilului brancovenesc.
Surse
 BISERICA ORTODOXĂ Enciclopedie
 https://lovedeco.ro/mic-ghid-pentru-intelegerea-si-recunoasterea-
stilului-brancovenesc/
 https://historia.ro/sectiune/general/stilul-brancovenesc-istorie-si-
edificare-570899.html
 https://www.dezvoltatorimobiliar.ro/blog/arhitectura/stilul-
brancovenesc-primul-stil-romanesc-de-arhitectura
 https://historia.ro/sectiune/general/stilul-brancovenesc-istorie-si-
edificare-570899.html
 http://www.structuraimobiliare.ro/blog/arhitectura-romaneasca-
stilul-brancovenesc/