Stilul Brâncovenesc

Unul dintre stilurile arhitectonice autohtone cu rădăcini în istoria neamului românesc este
stilul brâncovenesc, după numele domnitorului care l-a edificat, Constantin Brâncoveanu. Inspirat
din Renașterea italiană, ale cărei influențe au ajuns în secolul al XVII-lea pe teritoriul Țării
Românești, stilul brâncovenesc uimește în mod plăcut prin simetria formelor și decorațiunile
înflorate, de inspirație vegetală.
Progresul cel mai însemnat pe care l-a înregistrat arhitectura civilă românească în această
epocă este legat de numele lui Constantin Brâncoveanu. Reprezentant tipic al clasei dominante
boierești, aplecat către o viață de fast și lux, în care influențele curții sultanilor din
Constantinopol se amestecau cu ideile noi venite din Rusia lui Petru cel Mare, din Franța lui
Ludovic al XIV-lea și din Italia de nord, ambițios și extrem de bogat, Brâncoveanu a pus să se
zidească în București și pe întinsele sale moșii numeroase reședințe pe care nu le-a mai numit, ca
domnii și boierii de dinaintea lui ”case”, ci le-a dat, odată cu înfățișarea ce amintește prin unele
detalii decorative de arhitectura Italiei de nord, și numele occidental de ”palate”.

 Caracteristicele stilului brâncovenesc

Printre caracteristicile stilului brâncovenesc se numără: planul simetric, arcadele trilobate,

coloanele cu balustrade, baze, fusuri și capiteluri înflorate, toate fiind efecte ale înrâuririi artei
occidentale. De asemenea, foișorul și cerdacul sprijinit pe coloane spiralate au constituit
constante ale stilului brâncovenesc. Pretutindeni întâlnim o adevărată invazie vegetală în piatră.
Motivele florale (viță de vie cu struguri, rozete, trandafiri, știulete de porumb), zoomorfe (păsări,
șerpi, dragoni) sau antropomorfe (sfinți, îngeri, serafimi) din cadrul cărora nu lipsesc aproape
niciodată vulturul cu crucea în cioc (stema brâncovenească), dispuse în forme, poziții și cadre
diverse și originale dau o notă de neconfundat stilului brâncovenesc.
Construcțiile laice de tip brâncovenesc erau în general clădiri din piatră cu un singur etaj:
jos locuiau slujtorii, iar sus domnitorul, familia și invitații. Pe una din laturile clădirii, de obicei
către o deschidere largă – câmp sau lac, se afla loggia, de inspirație venețiană, sprijinită pe stâlpi
bogat sculptați. Pereții erau împodobiți pe dinăuntru cu stucaturi cu ornamentări florale sau cu
picturi cu temă religioasă, mitologică sau istorică. Tipurile de coloane utilizate, care vor deveni
caracteristice pentru întreaga arhitectură a vremii domnitorului Constantin Brâncoveanu, sunt
două: coloane cu capiteluri de forme geometrice îmbrăcate cu o decorație vegetală și zoomorfă și
coloane cu capiteluri cu caracter vegetal inspirate de ordinele corintic sau compozit. Paralel cu
intervenția decorației sculptate, în arhitectura vremii lui Brâncoveanu își face loc o decorație în
stuc, întâlnită în palatul de la Potlogi și biserica Fundenii Doamnei, inspirată de miniaturile
persane. De asemenea, un ornament floral pictat subliniază elementele arhitecturale ale fațadelor
tencuite.

 Brâncoveanu, ctitor de biserici și constructor neobosit

Constantin Brâncoveanu a desfășurat o largă inițiativă ctitoricească, construind

numeroase biserici în Țara Românească, precum și dincolo de Carpați, la Făgăraș, Poiana
Mărului și Sâmbăta de Jos. La fel procedează membrii familiei sale și o seamă de boieri. Un loc
important în arhitectura vremii îl ocupă și ctitoriile spătarului Mihail Cantacuzino: bisericile de la
Râmnicu Sărat, Sinaia, Bodești, Colțea-București. Producția arhitecturală vastă permite noilor
procedee să se dezvolte și să se desăvârșească.
Constantin Brâncoveanu reface curțile domnești de la Brâncoveni și Târgoviște, pe care le
înconjoară cu un nou zid de incintă și construiește altele noi la Potlogi (1698) și Doicești (1706).
Incintele palatelor vremii lui Brâncoveanu își pierd caracterul de fortificație, păstrându-și rolul de
delimitare a teritoriului curții domnești. Ele includ, adesea, ample spații plantate, organizate după
principiile grădinilor italienești.

 Bijuterii arhitecturale brâncovenești

La București, palatul vechi al curții domnești, restructurat și mărit de meșterii

domnitorului Constantin Brâncoveanu, era edificiul cel mai de seamă al capitalei acelei vremi.
Antonio del Chiaro ni-l descrie cu mare laudă, spunând că ”era cu totul din piatră, cu scara
principală de marmură”, cu săli mari și boltite, dintre care una, sala tronului, avea în mijloc un
rând de coloane, că de la parter la etaj se putea ajunge în interior printr-o scară monumentală de
marmură. Sălii tronului îi urmau ”camera audiențelor”, spătăria, iatacele doamnei și al domnului
și alte multe încăperi. În jur palatul avea o grădină mare, pe care același del Chiaro o socotea
”foarte frumoasă, de formă pătrată, desenată după bunul gust italian”. În mijlocul grădinii se
găsea un foișor ”pentru odihna și uneori pentru prânzul lui Vodă”. Palatul de la București a
dispărut, din păcate.
Pe lângă palatul din București, trebuie amintite locuințele noi, palatele construite de
meșteri pricepuți după gustul și pretențiile bogatului voievod, la Potlogi, la Mogoșoaia lângă
București, la Doicești lângă Târgoviște. Din palatul de la Doicești nu au rămas decât o parte din
fundații și resturi din zidurile care mărgineau curtea. Din cel de la Potlogi se păstrează ca părți
originale pivnițele, parterul și o bună parte din zidurile etajului, cu frumoase și delicate decorații
de stuc. Bine păstrat, în stare de locuibilitate, dar transformat cu ocazia deselor restaurări suferite
în decursul timpului, a rămas palatul de la Mogoșoaia.
De asemenea, cele mai de valoare construcții bisericești în stil brâncovenesc sunt: biserica
și mănăstirea Hurez, biserica Sf. Gheorghe Nou și mănăstirea Văcărești.
 Pintre meșterii români care au contribuit la ridicarea construcțiilor brâncovenești îi
amintim pe Manea și Istrate.

Palatul Mogoșoaia