Sunteți pe pagina 1din 19

Adresa Asezamantului Romanesc din Ierusalim

Romanian Orthodox Patriarchate


46 Shivtei Israel St., 95105 Jerusalem-Israel
Secretariat: Nr. tel. :0097226263034, Fax: 0097226264628
E-mail: bisericaro_jerusalem@yahoo.com
Secretar: M-hia. Nicolaida Gogean, Nr. tel. : 00972542016726

Asezamantul Romanesc din Ierihon


47-49 Kamal Nasser Str, Jericho, Palestine, Via Israel
Tel. fix/ Fax: 0097222324621
Maica Evghenia Tasca, Nr. Tel.: 00972 548052561
E-mail: evgheniast@yahoo.com
www.jerusalem.ro

Ierusalimul este unul dintre cele mai cunoscute şi iubite oraşe ale lumii. Acest lucru se datorează în mare
parte istoriei sale biblice. Prima atestare a străvechiului oraş datează de prin mileniul al doilea înainte de
Hristos, dar recentele descoperiri arheologice afirmă că oraşul exista cu mult înainte.
Istoria biblică a oraşului Ierusalim a început pe vremea părintelui Avraam care s-a întâlnit aici cu
Melchisedec, regele Salemului. Apoi în jurul anului 1000 î. d. Hs. Regele David a reuşit să cucerească
Ierusalimul din mâinile iebuseilor şi a întemeiat aici o cetate puternică înconjurată cu ziduri de apărare.
Astfel Ierusalimul devine „Cetatea lui David” şi capitală a regatului său.
În timpul regelui Solomon, Ierusalimul cunoaşte o perioadă de mare glorie. În această vreme s-a
întemeiat vestitul templu din Ierusalim ca simbol al prezenţei lui Dumnezeu, precum şi frumosul palat regal
cu ziduri puternice de apărare şi multe locuinţe pentru slujitori şi preoţi. Dar nu peste mult timp, Cetatea
Ierusalimului va cunoaşte succesiv perioade de slavă şi decădere. Prin anul 586 î. d. Hs. regele Babilonului
distruge din temelii Ierusalimul, iar toţi locuitorii săi devin robi. Reîntorşi după mulţi ani din robia
babilonică evreii reconstruiesc templul şi cetatea distruse iarăşi prin anul 170 de către regele Antioh IV al
Siriei. Profanarea Oraşului Sfânt de către sirieni a atras mânia evreilor care s-au răsculat sub Macabei şi au
obţinut eliberarea.
În curând moştenitorii tronului Ierusalimului s-au certat şi pentru a conduce ţara ei apelează la ajutorul
romanilor. Pe vremea Mântuitorului Ţara Sfântă era condusă de Irod cel Mare, un vasal fidel al Romei, care
pentru a-şi atrage simpatia supuşilor săi a hotărât reconstruirea templului după un proiect foarte măreţ,
realizat aproape complet în vremea lui Iisus. Frica sa exagerată de răscoale şi răzvrătiri l-a determinat să
construiască în Ierusalim, ca şi în alte oraşe ale Ţării Sfinte, mai multe fortăreţe puternice cu turnuri şi ziduri
de apărare.
După moartea lui Irod, puterea politică din Palestina a intrat pe mâna procurorilor romani, regii evreilor
având doar reprezentare onorifică. Pe timpul mandatului procurorului roman Ponţiu Pilat (26-36), a fost
răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Desele revolte ale evreilor împotriva stăpânirii romane au atras mânia
împăratului Titus care în anul 70 d. Hs. a distrus complet Ierusalimul. Şi ultimul punct de rezistenţă al
evreilor grupaţi în fortăreaţa Masada, împotriva stăpânirii romane, a fost în scurt timp distrus, iar ei au fost
în mare parte alungaţi şi împrăştiaţi printre neamuri.
În secolul al II-lea d. Hs. împăratul roman Adrian reconstruieşte Ierusalimul sub numele de Aelia
Capitolina şi încearcă să stabilească un cult păgân, dar în timpul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena,
oraşul este reînnoit cu multe edificii creştine începând cu Biserica Sfântului Mormânt al Domnului Iisus
Hristos. De acum înainte oraşul cunoaşte iarăşi o stare de prosperitate pentru creştinii stabiliţi aici până prin
anul 614 când perşii ocupă Ierusalimul şi distrug aproape toate aşezările creştine. Reocupat de bizantini
pentru scurt timp Ierusalimul şi întreaga Ţară Sfântă cade în cele din urmă sub stăpânirea musulmană pentru
aproape cinci secole.
În timpul cruciadelor, Ierusalimul este preluat din nou de creştini până când Saladin al Egiptului îl
supune din nou arabilor. În 1516, Soliman al II-lea Magnificul a trecut Ierusalimul sub stăpânirea imperiului
otoman şi a consolidat în mare parte cetatea. Zidurile exterioare ale cetăţi construite din blocuri mari de
piatră datează din acea perioadă aproape neschimbate până astăzi. Din anul 1917 Ierusalimul a trecut sub
mandat britanic până în anul 1948 când s-a reînfiinţat statul Israel.
Astăzi oraşul Ierusalim s-a extins foarte mult mai ales în partea de nord şi apus. Totuşi Sfânta Cetate se
poate cu uşurinţă deosebi de partea nouă a orașului, prin zidurile înalte care împrejmuiesc cetatea. Localnicii
fac distincţia între cetatea Ierusalimului şi oraşul nou prin faptul că numesc Ierusalimul biblic cu apelativul
de ”cetate” sau”oraşul vechi”. În mare, atmosfera din interiorul cetăţii biblice oferă şi astăzi o imagine destul
de asemănătoare cu cea din vechime.

IERUSALIMUL — CENTRUL SPIRITUAL AL PĂMÂNTULUI


Cunoaştem din istoricul oraşului că această cetate sfântă a fost în repetate rânduri dărâmată până la
temelii şi construită la loc de fiecare dată mai frumoasă şi mai strălucitoare. Talmudul din Babilon ne spune
că „zece măsuri de frumuseţe i-au fost dăruite lumii, nouă le-a luat Ierusalimul, iar una restul lumii”. Poate
că tocmai de aceea încă din vechime, Ierusalimul a atras asemenea unui magnet, diverse popoare şi
civilizaţii, care au lăsat aici urme adânci ale culturii şi credinţei lor. Astfel că Ierusalimul a devenit în timp
centrul spiritual al pământului, nu numai pentru creştini, dar şi pentru evrei şi musulmani. Astăzi Ierusalimul
biblic se prezintă ca o cetate medievală înconjurată de ziduri groase şi înalte din piatră sub formă poligonală
în interiorul căreia sunt grupaţi pe regiuni adepţii celor mai importante religii monoteiste. Mijlocul cetăţii cu
întreaga parte de nord-vest aparţine creştinilor, partea de sud-est aparţine evreilor, iar partea de nord-est
aparţine musulmanilor. Desigur că în interiorul cetăţii nu există graniţe, dar împărţirea aceasta se referă la
faptul că fiecare confesiune s-a grupat în jurul celui mai important edificiu religios care o reprezintă.
În cartierul creştin se află Biserica Sfântului Mormânt, înălţată încă din vremea Sfinţilor Împăraţi
Constantin şi Elena pe colina Golgota. Istoria bisericii este destul de lungă, dar în forma actuală biserica
datează încă de pe vremea cruciaţilor. În interiorul acestei biserici se află cele mai importante locuri pentru
creştini. În partea de răsărit se află stânca Golgotei, locul în care a fost răstignit pe cruce Iisus Hristos, iar în
partea de apus a bisericii mari se află o capelă în interiorul căreia este Sfântul Mormânt în care a fost pus
trupul Mântuitorului Iisus Hristos, de unde a treia zi a înviat.
Pe vremea Mântuitorului zona acesta cu muntele Golgota era în afara cetăţii, dar încă din primele secole
creştine cetatea s-a extins cuprinzând-o şi pe aceasta. De asemenea au apărut în întreaga cetate biserici şi
paraclise creştine care ne amintesc de multe evenimente sfinte. Astfel, coborând în partea de răsărit spre
valea Tyropoeon, cea care străbate platoul muntos peste care este aşezată cetatea Ierusalimului, ajungem în
locul unei vechi fortăreţe romane unde s-a desfăşurat procesul nedrept al condamnării Mântuitorului. Cu
timpul fortăreaţa a fost complet distrusă, iar astăzi pe aceleaşi ruine sunt înălţate câteva capele creştine care
marchează locul unde Pilat l-a judecat pe Iisus condamnându-l la moarte prin răstignire. În acest loc Domnul
a pătimit multe feluri de bătăi şi de umiliri din partea soldaţilor romani care au pus pe capul lui Iisus o
coroană de spini, l-au îmbrăcat într-o hlamidă roşie şi în batjocură îl numeau împăratul iudeilor. În cele din
urmă, după multe bătăi şi umiliri, soldaţii au ridicat pe umerii lui Iisus o cruce grea şi au pornit spre Golgota
pentru a-l răstignii. Drumul acesta de la Pretoriu şi până la Golgota a fost un calvar nu numai pentru Iisus,
dar şi pentru toţi apropiaţii Săi care l-au însoţit cu jale pe acest traseu cutremurător. În total drumul acesta
are 14 staţii şi fiecare dintre acestea consemnează un sfânt popas al Mântuitorului care a căzut în repetate
rânduri sub povara crucii. Anual, milioane de pelerini creştini din toată lumea păşesc cu osebită emoţie şi
credinţă pe acest drum al calvarului comemorând înfricoşătoarele şi mântuitoarele patimi ale lui Iisus. În
Vinerea Mare foarte mulţi creştini împreună cu Patriarhul Ierusalimului şi alţi arhierei reconstituie în chipul
cel mai solemn acest traseu sfânt, prezentat şi în capitolul site-lui sfinte procesiuni.
La o distanţă nu prea mare de Biserica Sfântului Mormânt, în cartierul de sud vest al cetăţii, se află
Muntele Sionului, loc foarte des pomenit în Sfânta Scriptură. În prezent cartierul acesta este locuit în mare
măsură de armeni creştini, despărţiţi de ortodoxie în vremea sinoadelor ecumenice. Pe culmea plată a
muntelui Sionului se află câteva locuri foarte importante pentru istoria creştinismului. Aici este foişorul în
care a avut loc Cina cea de Taină, din Joia Mare, când Domnul a spălat picioarele ucenicilor Săi şi a mâncat
împreună cu ei ultima cină pe pământ. (Mt. 26, 17-28). În acest sfânt foişor, imediat după înviere Hristos s-a
arătat ucenicilor Săi trecând prin uşile încuiate, precum şi cu o săptămână mai târziu când s-a arătat lui
Toma. Aici femeile mironosiţe i-au anunţat pe apostoli că Hristos a înviat şi îndată Petru şi Ioan au fugit la
Sfântul Mormânt. În acest loc sfânt la Cincizeci de zile după înălţarea Domnului la cer, Duhul Sfânt s-a
coborât peste Sfinţii Apostoli în chipul limbilor de foc. Atunci Petru luminat de Dumnezeu a ţinut o predică
înflăcărată în urma căreia s-au botezat pe loc peste trei mii de oameni şi a întemeiat prima comunitate
creştină. Tot în această casă a locuit după aceea Maica Domnului până în vremea adormirii Sale, când
ucenicii aduşi de nori de la marginile pământului au pus trupul ei preacurat într-un mormânt săpat în stâncă
din Grădina Ghetsimanii. Locul acesta de pe Sion este important şi pentru evrei pentru că aici regele David a
construit palatul său. Nu departe de acest loc, erau odinioară şi casele marilor arhierei Ana şi Caiafa. Înainte
de patima sa Mântuitoare Iisus a fost dus dint-o parte în alta la casele celor doi care au hotărât ca Iisus să fie
omorât. În prezent mulţi evrei vizitează zilnic Sionul în drumul lor spre Zidul Plângerii, trecând printr-un
mic paraclis pentru a se ruga la mormântul împăratului David, profetul lui Dumnezeu care a scris Psaltirea.
Coborând de aici pe panta muntelui pe lângă zidul cetăţii spre răsărit parcurgem aproape acelaşi drum
străbătut adesea de Mântuitorul împreună cu ucenicii Săi din Grădina Getsimanii spre Sion.Pe vremea
Mântuitorului în această parte de sud a cetăţii era templul din Ierusalim, locul cel mai sfânt pentru evrei.
Tradiţia ne spune că templul a fost ridicat pe Muntele Moria, locul în care părintele biblic Avraam a vrut să-l
jertfească pe Isac. Istoria templului din Ierusalim a început cam în jurul anului 1000 înainte de Hristos pe
vremea împăratului David care a cumpărat de la Ornan Iebuseul o arie cu gândul de a construi aici un
templu lui Dumnezeu. Dar lucrările pentru construirea templului au început în timpul domniei lui Solomon
care a realizat aici una dintre cele mai frumoase zidiri ale lumii. Templul zidit de Solomon a fost succesiv
dărâmat şi reconstruit până aproape de vremea întrupării Mântuitorului când Irod cel Mare îl reconstruieşte
mult mai frumos şi mai strălucitor decât înainte. Şi pentru creştini locul este important pentru că aici a stat
Sfânta Fecioară Maria vreme de 12 ani, dar mai ales, aici a venit de multe ori Mântuitorul Iisus Hristos şi a
învăţat pe cei de faţă săvârşind multe minuni şi vindecări. Pentru necredinţa şi neascultarea evreilor nici
templul acesta construit de Irod nu a dăinuit prea mult pentru că împlinindu-se proorocia Mântuitorului, prin
anul 70 armatele romane au distrus din temelii aşezarea sfântă şi întregul Ierusalim.Cu toate eforturile
făcute, de atunci şi până astăzi, evreii nu au mai putut ridica un alt templu. În decursul timpului, au fost
perioade când evreilor li s-a luat chiar şi dreptul de a plânge pe ruinele Ierusalimului. Astăzi se mai
păstrează doar un zid din latura de apus a templului de pe vremea Mântuitorului. În curtea interioară, în faţa
acestui zid fiii lui Avraam se tânguiesc mereu la zidul durerii, suspinând după trecutul lor de glorie şi
aşteptând încă pe Mesia pe care ei nu l-au primit.
Ca un paradox şi poate ca o pedeapsă a necredinţei lor, templul din Ierusalim a fost dărâmat de către
romani, care totodată au şi interzis cu desăvârşire evreilor să se stabilească la Ierusalim. Acest fapt le-a
îngăduit creştinilor să facă din Ierusalim prin secolele 4-5 un oraş foarte prosper cu multe biserici şi locaşuri
creştine. Prin secolul şapte califul Omar reuşeşte să cucerească cetatea Ierusalimului şi întreaga Ţară Sfântă
căzute pentru multă vreme de aici înainte sub stăpânire arabă. În cinstea acestei victorii arabii au construit pe
ruinele vechiului templu iudaic din Ierusalim o moschee cunoscută şi astăzi sub numele de Moscheea lui
Omar. Puţin mai târziu un alt calif arab reface moscheea modelată acum după un proiect bizantin
asemănător bisericii Înălţării Domnului de pe Muntele Măslinilor, dar la o scară mult mai mare şi mai
impunătoare. Cu siguranţă că astăzi moscheea aceasta încoronată cu aur este una dintre cele mai frumoase
edificii din Orient şi unul dintre cele mai importante locuri de închinare pentru musulmani. În interiorul
circular al clădirii se află o rocă pe care Avraam a pregătit sacrificiul lui Isac, ca o prefigurare a jertfei lui
Hristos. Chiar pe această piatră, în vechime, era altarul de jertfă, din templul construit de Solomon. În
peştera de sub această stâncă, unde se scurgea odinioară sângele sacrifical, se crede că s-ar fi rugat Avraam,
David, Solomon, Ilie şi Mahomed, iar o tradiţie ne spune că trâmbiţa judecăţii finale va răsuna de pe această
stâncă, şi că pe ea însuşi Dumnezeu îşi va aşeza tronul Său de judecată. În timp moscheea a fost pentru o
vreme chiar şi biserică creştină şi centru controversatului ordin al călugărilor templieri. Astăzi clădirea este
moschee şi este vizitată zilnic de mii de musulmani care se roagă aici cu credinţa că însuşi Mahomed
întemeietorul credinţei lor s-a înălţat de aici la cer pe calul său. În această curte interioară foarte mare a
vechiului templu iudaic, pe locul în care Zorobabel, iar mai târziu de Irod cel Mare au reconstruit templul, în
latura de apus, pe locul tradiţional al palatului lui Solomon, a fost construită o altă moschee numită El Aqsa.
Moscheea a fost construită între anii 709 – 715 de califul Al Walid, pe locul unei biserici bizantine foarte
frumoase construită de împăratul Justinian. Astăzi acest ţinut se află exclusiv în proprietatea musulmanilor
care deţin în mare partea de nord est a cetăţii Ierusalimului.
Dincolo de aceste diferenţe confesionale, locuitorii Ierusalimului sunt fericiţi că astăzi îşi pot exprima
nestingherit convingerile lor religioase. Milioane de oameni din întreaga lume vin la Ierusalim pentru a se
închina la Locurile Sfinte convinşi că prin raţiunile şi transparenţa acestora vor ajunge mai uşor să-l
cunoască şi să-l iubească pe Dumnezeu.
Pentru creştini Oraşul Ierusalim este cel mai sfânt loc de pe pământ. Aici a înviat Hristos. Aici a început
istoria creştinismului şi istoria mântuirii. Aici s-au imprimat în piatră şi în istorie cele mai mari minuni de pe
pământ. Aici Hristos a dovedit că este Dumnezeul adevărat, că El este Calea, Adevărul şi Viaţa. Ecce
Homo! Iată Omul! Iată Dumnezeul cel puternic şi iubitor în care trebuie să credem.
Ierusalim - Biserica Invierii / Biserica Sfantului Mormant
În decursul istoriei Biserica Sfântului Mormânt, a cunoscut mai multe distrugeri şi reconstruiri datorate
în mare parte succesiunii stăpânitorilor politici ai Ierusalimului.
Imediat după răstignirea şi învierea Mântuitorului locul Golgotei şi al Sfântului Mormânt au fost venerate ca
sfinte nu numai de către Apostoli şi de creştinii din Ierusalim dar şi de alţi credincioşi creştini de pe
cuprinsul Ţării Sfinte şi al întregii lumi.
După înfrângerea ultimelor revolte iudaice împăratul roman Adrian, care nu-i suporta pe iudei şi nici pe
creştini, a hotărât ca toate edificiile creştine şi iudaice să fie profanate şi transformate în edificii păgâne.
Astfel şi pe locul Golgotei, din porunca lui, a fost construit un templu păgân.
Pe la începutul secolului IV, din porunca Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, templul păgân a fost
dărâmat şi în locul său a fost construit un vast ansamblu de edificii menit să permanentizeze în memoria
credincioşilor creştini ultimele momente din viaţa Mântuitorului.
În anul 614 perşi au incendiat acest minunat ansamblu, restaurat întocmai ca cel dinainte de un vrednic
egumen al Sfântului Mormânt cu numele Modest.
De acum înainte în repetate rânduri cotropitorii Ierusalimului aduceau stricăciuni nu numai Bisericii
Sfântului Mormânt, dar şi conducătorilor şi slujitorilor de aici, mulţi dintre ei fiind omorâţi în chinurile cele
mai groaznice.
La începutul secolului XI ansamblul creştin de aici este complet distrus din porunca unui calif al
Egiptului, dar împăraţii bizantini au reconstruit-o imediat.
În vremea cruciadelor creştine Bisericii Sfântului Mormânt i-au fost adăugate în imediata apropiere noi
paraclise şi biserici reunite sub acelaşi acoperiş. Deşi uneori cu sacrificii materiale, de acum înainte, a fost
posibil ca biserica să fie frecventată de toţi creştinii.
În timp, întregul complex a cunoscut generozitatea unor prinţi şi domnitori, chiar şi a celor români.
Aceste ajutoare băneşti au permis în timp întreţinerea bisericii şi renovarea pe rând a Rotondei, a
iconostasului, sau a altor lucrări de reparaţie şi întreţinere.
Din pricina unui devastator incendiu, la începutul secolului XIX, biserica a fost refăcută. Au urmat apoi
repararea stricăciunilor produse în urma unui cutremur, precum şi a altor stricăciuni pricinuite de război, sau
de trecerea timpului.
Pentru a evita discuţiile dintre confesiuni s-a realizat o delimitare a drepturilor fiecăreia asupra zonei,
precum şi un statut de funcţionare a bisericii şi a locurilor pentru închinare din Ţara Sfântă.

BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT ŞI A ÎNVIERII DOMNULUI IISUS HRISTOS


In decursul istoriei biserica aceasta a avut diferite denumiri, dar în general, majoritatea oamenilor, o
numesc Biserica Sfântului Mormânt, pentru că această biserică a fost construită pe locul în care Iisus Hristos
a fost răstignit şi îngropat într-un mormânt săpat în piatră. Alţii o numesc Biserica Învierii pentru că aici a
înviat Domnul. Biserica are o importanţă deosebită pentru creştinii ortodocşi, dar şi pentru cei de alte
confesiuni creştine, care vin aici să se închine şi să aducă slavă lui Dumnezeu pentru toate câte a făcut El
pentru noi.

— Curtea —

În partea din faţă a bisericii se află o curte spaţioasă în care se adună


pelerini în timpul marilor sărbători şi procesiuni creştine de peste an, dar şi
pentru a asculta indicaţiile ghizilor despre istoria bisericii şi a
evenimentelor sfinte petrecute în timp aici. Din această curte cu formă
pătrată de pot vedea împrejur mai multe mănăstiri şi paraclise ale
ortodocşilor, armenilor şi copţilor.

— Intrarea —
Spre nord se deschid sub forma unor arce două intrări, una zidită, iar
alta cere permite accesul în Biserica Sfântului Mormânt. Pe această uşă numită poarta sfântă sunt două
inscripţii adresate pelerinilor: „…închinătorule, intră întru bucuria Domnului, în cerul plin de lumină” şi
„Intraţi, în curţile Domnului, în mormântul dătător de viaţă, unde sălăşluieşte Harul şi stăpâneşte lumina cea
binecuvântată”. Coloanele de marmură albă din stânga intrării sunt fisurate în partea de jos. Tradiţia ne
spune că într-un an, credincioşii ortodocşi, neavând cu ce să achite taxele impuse de turci pentru intrarea în
Sfântul Mormânt au rămas afară pentru a primi din cer Sfânta Lumină. Atunci, în chip minunat, focul
dumnezeiesc, care coboară în fiecare an în Sâmbăta Mare la Sfântul Mormânt, a lovit aceste coloane lăsând
aceste urme vizibile şi astăzi.

— Piatra Ungerii —
Intrând în biserică, la numai câţiva metri de la intrare ajungem la Piatra Ungerii. Este de fapt o lespede
din piatră roşiatică care protejează locul în care Iosif din Arimateea şi Nicodim, au aşezat trupul Domnului
după ce l-au coborât de pe cruce. Aici, ne spune Evanghelia „au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în
giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei. Iar în locul unde a fost răstignit era o
grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat.…Acolo l-au pus pe Iisus,
pentru că mormântul era aproape”.
Deasupra plăcii de marmură atârnă frumos mai multe candele. Toţi credincioşii care intră astăzi în Biserica
mare a Sfântului Mormânt îngenunchează în acest loc cu multă evlavie, sărutând şi udând cu lacrimi piatra
unde a fost înfăşurat cu arome şi giulgiu trupul neînsufleţit al lui Iisus. Pe mozaicul din faţă este prezentat în
culori foarte vii acest eveniment cutremurător. Împrejurul acestei lespezi din marmură, acoperită cu mir şi
petale de trandafir, în Vinerea Mare, mulţimile cântă prohodul Domnului.

— Golgota – altarul jertfei mântuitoare —


La câţiva metri de acest loc spre răsărit se înaltă o stâncă încadrată astăzi într-un paraclis mai spaţios cu
două altare. Acest paraclis este zidit pe piatra Muntelui Golgota, pe locul în care a fost înălţată Crucea pe
care a fost răstignit Iisus Hristos. În dreapta Crucii se află primul altar şi marchează locul în care Iisus a fost
dezbrăcat de hainele Sale şi pironit în cuie pe lemnul crucii. În mijlocul altarului principal numit Sfânta
Golgota este fixată în crăpătura stâncii o cruce care ne aminteşte de răstignirea Domnului. În imediata
apropiere este o icoană a Sfintei Fecioare Maria, prin inima căreia a trecut durerea ca şi o sabie văzând pe
Fiul ei preaiubit răstignit între tâlhari. „Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele
întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul”. Iar alţii Îl huleau împreună cu arhiereii şi cărturarii şi îl
batjocorea, dar Iisus S-a rugat zicând: „Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac!” Şi „strigând iarăşi cu glas
mare Şi-a dat duhul. Şi iată catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a
cutremurat şi pietrele s-au despicat. Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi au înviat
s-au sculat. …Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au
înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!” (Evanghelia după Matei, cap 27).
Astăzi, pe acest loc se află Sfânta Masă a altarului pe care se slujeşte zilnic Sfânta Liturghie. În partea de jos
a Sfintei Mese nişte panouri transparente protejează stânca Golgotei crăpată de cutremur. Credincioşii pot
atinge această stâncă printr-un orificiu al unui disc din aur împodobit cu scene de pe drumul crucii, donat
Sfântului Mormânt de către domnitorul român Şerban Cantacuzino. Locul este cunoscut în Evanghelie ca
„Locul Căpăţânii”. Prin panourile protectoare ale stâncii laterale se poate vedea şi astăzi stânca înroşită de
sângele lui Hristos care s-a scurs de pe piatra Golgotei peste căpăţâna lui Adam, părintele neamului
omenesc, al cărui păcat a fost răscumpărat prin jertfa lui Hristos.

— Cuvuclionul sau Sfântul Mormânt —


Coborând scările de la Altarul Golgotei, ne întoarcem iarăşi spre Piatra Ungerii, în partea de apus a
bisericii şi înaintăm spre Sfântul Mormânt în care a fost pus trupul lui Hristos. Sfântul Mormânt se află în
partea de vest, înaintea Bisericii Învierii, în mijlocul unui spaţiu circular de mari dimensiuni acoperit cu o
cupolă uriaşă susţinută de coloane din piatră. Sub centrul acestei cupole se află Cuvuclionul cu forma unui
mormânt ebraic vechi. Cuvântul Cuvuclion înseamnă cămară, sau tezaur împărătesc şi aici marchează locul
exact al Sfântului şi Preamăritului Mormânt din care a înviat Hristos. La intrarea în mormânt, în partea
dinspre răsărit, se află icoana învierii Domnului cu inscripţia: „Învierea lui Hristos văzând să ne închinăm,
Sfântului Domnului Iisus…”, iar în partea superioară alte inscripţii ale învierii: „Toţi credincioşii să se
închine ţie mormânt primitor de viaţă, că a fost îngropat în tine şi a înviat cu adevărat Hristos Dumnezeu”,
şi: „Cei care negaţi învierea trupurilor, intrând în mormântul lui Hristos, învăţaţi că a murit, şi a înviat din
nou, trupul Dătătorului de Viaţă, spre încredinţarea învierii celei de pe urmă, în care nădăjduim”. În faţa
acestora atârnă numeroase candele.

— Capela Îngerului —
Cuvuclionul este o construcţie micuţă sub formă dreptunghiulară şi are două încăperi. Intrând pe o uşă
joasă în primul spaţiu din interior ajungem în capela îngerului. În centrul acesteia se află un prestol peste
care stă aşezată o piatră sub formă pătrată. Această piatră protejată de un geam este o bucată din piatra care a
fost aşezată la uşa mormântului lui Hristos. „Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului coborând
din cer şi venind, a prăvălit piatra şi a şezut deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui
albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. Iar îngerul răspunzând a
zis femeilor: Nu vă temeţi că ştiu că pe Iisus cel răstignit îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis;
veniţi de vedeţi locul unde a zăcut”. Mt. 20. Pe această piatră la fiecare miez al nopţii este aşezată o sfântă
masă şi se săvârşeşte Sfânta Liturghie. În dreapta şi în stânga în pereţii sunt două nişe circulare care
comunică cu exteriorul. Prin acestea în Sâmbăta Mare, în sâmbăta de dinaintea Sfintelor Paşti, Patriarhul
Ierusalimului scoate câte o torţă aprinsă cu sfânta lumină care coboară din cer pentru a o împărţi mulţimii
credincioşilor care aşteaptă afară.

— Sfântul Mormânt —
În cea de-a doua încăpere a Cuvuclionului, în partea dinspre apus, se află o altă încăpere, numită Sfântul
Mormânt. Acesta este prezentat de o inscripţie interioară ca un purtător de viaţă, mai împodobit decât raiul,
şi mai luminos decât toată cămara împărătească. Intrarea în această încăpere se face pe o uşă mică şi joasă
prin care poate pătrunde doar un singur credincios. Încăperea are vreo doi metri lungime şi permite numai
câtorva credincioşi să stea deodată înăuntru, în vreme ce alţii aşteaptă în rugăciune în capela îngerului, iar
alţii în faţa Cuvuclionului, în biserica mare. De fiecare dată câte un călugăr ortodox supraveghează
închinarea credincioşilor la Sfântul Mormânt, pentru a se evita neorânduiala sau îmbulzeala. În dreapta
ultimei încăperi a Cuvuclionului se întinde o lespede din marmură albă care protejează locul funerar în care
a fost aşezat trupul mort al dumnezeiescului Răscumpărător, care după trei zile a înviat. În acest loc milioane
de oameni din întreaga lume au îngenuncheat rostind cele mai sfinte rugăciuni, împletite cu lacrimi de
durere, de mulţumire sau de speranţă. Aceste momente emoţionante nu pot fi uitate niciodată pentru că ele
îţi lasă în suflet o bucurie şi fericire unică, ce te cheamă de fiecare dată la Ierusalim. Un văl de îndoială şi de
necredinţă, se ridică parcă de pe ochii şi sufletul nostru şi nu găsim cuvinte să mulţumim lui Dumnezeu
pentru toate câte a făcut el pentru noi. Aici realizezi, poate cel mai bine că orice jertfă ne conduce spre
înviere, că orice gest de bunătate ne apropie de Dumnezeu şi de semeni şi că nimic nu ne mai poate despărţi
de Hristos, nici chiar şi moartea. Hristos a înviat! Şi noi cântăm cu bucurie troparul imprimat pe Sfântul
Mormânt: ”Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi, pe pământ, ne învredniceşte cu inimă
curată să te slăvim”.

— Biserica Învierii —
Cuvuclionul are un caracter interconfesional, şi acolo slujesc zilnic, după un program stabilit, mai întâi
ortodocşii, apoi armenii, copţii şi catolicii.
Ieşind din interiorul Sfântului Mormânt spre răsărit ajungem în faţa unei biserici mari numită Biserica
Învierii. Această biserică se află în centrul întregului complex bisericesc şi aparţine în exclusivitate
ortodocşilor. Aceasta este catedrala propriu-zisă a Sfântului Mormânt. Aici se săvârşesc slujbele zilnice ale
ortodocşilor, la care de obicei participă un mare sobor de preoţi şi arhierei. În mijlocul bisericii stă aşezat un
sfeşnic special, care marchează după Sfintele Scripturi centrul geografic şi spiritual al pământului. Biserica
este foarte mare şi impresionează prin stilul arhitectonic de tip romanic şi prin atmosfera interioară tipic
ortodoxă.
Sub aceeaşi rotondă imensă a Sfântului Mormânt se află şi alte altare creştine începând din sud cu altarul
armenilor, spre apus altarul copţilor, nişte oameni foarte modeşti şi respectuoşi, iar spre nord capela
catolicilor. Acest altar dinspre nord care aparţine franciscanilor, este construit pe locul în care Domnul s-a
arătat după înviere femeilor mironosiţe: „Şi plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi bucurie mare au
alergat să vestească (învierea) ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele iată Iisus le-a întâmpinat, zicând:
Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat” Mt. 28. Altarul este cunoscut
şi sub numele de Capela Sfintei Maria Magdalena, pentru că aici este locul în care Iisus s-a arătat iarăşi
Mariei Magdalena, care stătea afară lângă mormânt şi plângea: „şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este
Iisus. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, i-a zis: Doamne,
dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu îl voi ridica. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea, i-a zis
Învăţătorule”. Ioan 20.
Urcând câteva trepte ajungem într-o altă capelă catolică, în locul care după tradiţie, Mântuitorul S-a
arătat Sfintei Fecioarei Maria, după înviere. În interiorul capelei se află şi un fragment din coloana de piatră
de care a fost legat Domnul, la pretoriu, când ostaşii romani l-au bătut şi l-au batjocorit. Tot aici tradiţia ne
spune că Patriarhul Ierusalimului şi Sfânta Împărăteasă Elena au atins lemnul crucii de un mort şi îndată
acela a înviat.

— Altarul închisorii lui Iisus —


Culoarul interconfesional care înconjoară Cuvuclionul şi Biserica Învierii continuă dinacest loc spre
răsărit până la un mic altar construit peste locul în care soldaţii romani l-au păzit pe Iisus înainte de a fi
răstignit. În pardoseala paraclisului se află o lespede din piatră cu două orificii în care erau introduse
picioarele celor condamnaţi, iar pe dedesubt erau legaţi cu un lanţ. Din acest motiv locul acesta este numit şi
paraclisul butucilor pentru că aici au stat şi picioarele lui Iisus legate în acest fel înainte de răstignire. Sfânta
Sa Mamă,Fecioara Maria, a stat aici aproape de Iisus împreună cu alte femei evlavioase şi toate plângeau.
Din cauza durerilor pricinuite de pe patimile şi umilirile lui Iisus Maica Domnului a leşinat aici de durere.
Locul leşinului este marcat de o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni. Mulţi creştini o numesc şi
„Icoana Maicii Domnului care clipeşte”, pentru în icoană Maica Domnului închide şi deschide uşor ochii.

— Altarul Sfântului Longhin —


În partea de răsărit a Bisericii Învierii, plecând de la Altarul închisorii lui Iisus spre Golgota, întâlnim pe
rând două paraclise mici.În primul dintre ele tradiţia localizează locul în care soldaţii romani au omorât un
sutaş roman cu numele Longhin.Acest sutaş era un fel de superior al soldaţilor romani însărcinat cu
supravegherea răstignirii lui Iisus. Mişcat profund toate cele văzute el a mărturisit înaintea tuturor căci „cu
adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta” Mt. 27, 54. Pentru mărturisirea acestui adevăr el a fost decapitat,
iar capul său aruncat în groapa de gunoi a oraşului. O femeie oarbă din oraş descoperă prin vedenie capul
Sfântului şi primeşte îndată vindecare. Astfel Sfântul Longhin a devenit primul martir şi mărturisitor al
credinţei creştine.

— Altarul Împărţirii Veşmintelor —


Acest altar este foarte aproape de Golgota. În acest loc soldaţii romani au aruncat sorţii (zarurile) pentru
hainele lui Iisus: „Iar ostaşii, dacă au răstignit pe Iisus, au luat hainele Lui, şi le-au făcut patru părţi, fiecare
ostaş o parte, şi cămaşa. Şi era cămaşa necusută, de sus ţesută peste tot. Şi au zis ostaşii între dânşii: să nu o
sfâşiem, ci să aruncăm sorţii pentru dânsa, a căruia va fi, ca să se împlinească Scriptura, ce zice: „Împărţit-au
hainele Mele lor şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi” Psalmul. 21, 19 Deci ostaşii acestea au făcut”. (Ioan
19, 23-24)

— Paraclisul Cununii de Spini —


Acest paraclis se află în imediata apropiere a locului răstignirii, la numai câţiva metri de paraclisul lui
Adam. În centrul paraclisului este un stâlp de granit încadrat sub o sfântă masă din marmură împrejmuită cu
sticlă. Pe această coloană ruptă, tradiţia ne spune că a fost aşezat Domnul în pretoriu, când soldaţii romani i-
au pus pe cap coroana cu spini. Pe icoanele care împodobesc paraclisul sunt reliefate câteva scene ale
judecăţii lui Iisus. Ca o expresie a chinurilor suferite la Pretoriu şi astăzi din lemnul icoanelor se poate
observa cum sângele încă mai curge din picioarele şi fruntea lui Iisus. În vinerea de dinainte de Paşti mulţi
credincioşi îşi alipesc urechea de sfânta masă de marmură care încadrează stâlpul de granit şi pot auzi
sunetul suferinţelor. Mulţi creştini aud aici loviturile biciului, precum şi bătăile ciocanului care au bătut
cuiele în mâinile şi în picioarele lui Iisus.

— Paraclisul aflării Sfintei Cruci —


Între Paraclisul Încoronării Domnului cu Spini şi cel al Împărţirii Hainelor se află un culoar care coboară
în partea de răsărit a muntelui Golgota. În vechime aici erau nişte cisterne imense săpate în piatră pentru
acumularea apei care era folosită în anotimpul secetos. După răstignire Crucea Domnului a fost aruncată de
evrei în această cisternă împreună cu cele ale tâlharilor. Pentru a se şterge urma acestor evenimente,
cisternele au fost umplute cu gunoaie şi pietre aşa încât pe la începutul secolului patru aproape nimeni nu
mai ştia ce s-a întâmplat cu Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Domnul. În această vreme Sfânta
Împărăteasă Elena a venit la Ierusalim şi preluând unele informaţii de la localnici a săpat în aceste cisterne
până a găsit cele trei crucii în partea cea mai de jos a cisternei. Astăzi aici se află un mic paraclis închinat
Sfintei Cruci, iar în partea de sus este statuia Sfintei Împărătese Elena care asista la aceste săpături şi arunca
bani din aur soldaţilor romani pentru a continua săpăturile. Urcând câteva trepte spre Biserica Învierii
ajungem în altarul „Tâlharului Dismas, care pe cruce a primit făgăduinţa iertării. Tradiţia ne spune că nimeni
nu ştia care dintre cele trei cruci era a Domnului şi atunci au luat toate cele trei cruci şi au mers pe locul în
care se află astăzi altarul arătării Domnului de lângă Sfântul Mormânt. Şi aşa a lucrat Dumnezeu că trecând
pe acolo un convoi cu un mort spre groapă şi atingând mortul de cele trie cruci mortul a înviat în momentul
în care a fost atins de crucea pe care a fost răstignit Iisus.
Biserica Învierii Domnului este cel mai sfânt loc de pe pământ. Aici s-au petrecut cele mai mari minuni
ale creştinătăţii şi ele continuă şi astăzi să impresioneze sau să convertească total la credinţă nu numai pe cei
mai puţini credincioşi, dar şi pe alţi oameni, de alte religii, care din simpli turişti devin creştini în cel mai
autentic sens al cuvântului. Aceste minuni sunt realităţi care încălzesc şi bucură nespus sufletele multor
credincioşi care vin la Mormântul Domnului şi se întorc la casele lor cu credinţa că Dumnezeu este aproape
şi ajută fiecare credincios care se închină cu credinţă adevăratului şi unicului Dumnezeu numit Iisus Hristos.

Ierusalim - Mormantul Maicii Domnului


Prima Biserica e inaltata de Sfanta Imparateasa Elena in anul 325. E distrusa de persi in 614. Cruciatii, in
secolul al XI-lea, ridica din nou manastirea pe locul ruinelor din secolul al IV-lea. Coborand spre interior, la
jumatatea scarilor, aflam doua paraclise, situate in dreapta si in stanga: Paraclisul Sfintilor Ioachim si Ana si
Paraclisul Sfantului Iosif.
Aici, in satul Ghetsimani, s-au adunat Apostolii pentru a vedea cum se pune in mormant Maica Vietii. Pe
piatra funerara se vede foarte bine intiparit trupul. Pentru a fi protejat de pietismul gresit intentionat,
mormantul Maicii Domnului a fost acoperit cu un geam, dupa ce mai multi pelerini au rupt fragmente din
piatra funerara. In spatele Mormantului Maicii Domnului se afla icoana facatoare de minuni a Maicii
Domnului, Ierusalimitissa.

Ierusalim - Gradina Ghetsimani


Acesta era locul de rugaciune si liniste cel mai iubit de Domnul nostru Iisus Hristos din tot Ierusalimul.
Astazi se pastreaza aici cativa maslini seculari care amintesc de faptul ca, aici, Domnul i-a invitat pe Sfintii
Apostoli sa se roage impreuna cu El inainte sa fie vandut de Iuda, dar i-a gasit adormiti. (Referinta biblica:
Luca 22, 46)
Tot in Gradinea Ghetsimani Domnul se roaga cu lacrimi (Referinta biblica: Luca 22, 39-44) pentru a trece
paharul suferintei de la El, insa “nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca” ii spune Tatalui Ceresc.
In Gradina Ghetsimani are loc vanzarea lui Iuda (Referinta biblica: Luca 22, 47-53). De aici incep patimile
Mantuitorului. Aici oamenii l-au tradat pe Dumnezeu. Cu sabii, sulite, cu viclenii si minciuni au venit sa
prinda pe Fiul lui Dumnezeu. Mantuitorul il primeste pe Iuda cu dragoste: “Prietene pentru ce ai venit?”. Il
numeste prieten pe cel care prin sarutare Il tradeaza. Tradatorul se teme de oameni si nu de Dumnezeu, vine
noaptea si nu ziua pentru a-L pierde pe Cel in care crezuse pana atunci. Este cel trimis de Tatal pentru a
impaca lumea si a o scoate din pacate, este vandut ca un rob pe bani.
In Gradina Ghetsimani se afla: Biserica Natiunilor. (Referinta biblica: Matei 26, 46-56)
Prima biserica ridicata aici dateaza dun secolul al IV-lea dar a fost distrusa in cutremurul din 747. Cruciatii
au ridicat o noua biserica in anul 1170, dar si aceasta a fost distrusa in 1345.
Biserica actuala, cunoscuta si sub numele de Biserica Agoniei, are 12 calote, dupa numarul natiunilor care
au contribuit la ridicarea ei. A fost construita de arhitectul italian Antonio Barluzzi, in anul 1924.
Adaposteste piatra pe care a fost vandut Mantuitorul de catre Iuda. Geamurile sunt acoperite cu vitralii
violet, care nu permit decat putin luminii sa patrunda in interior, semi-intunericul simbolizand vanzarea,
lupta intunericului cu lumina, punerea “Luminii sub obroc.”

Ierusalim - Via Dolorosa

Ierusalim - Minunea Sfintei Lumini


Minunile din istoria creştinismului ne dovedesc că învăţătura de credinţă creştină este adevărată şi
desăvârşită. În activitatea Sa pământească Mântuitorul Iisus Hristos şi-a dovedit dumnezeirea Sa printr-un
mare număr de minuni, care au culminat cu învierea din morţi şi înălţarea Sa la cer. Desigur că minunile nu
s-au sfârşit odată cu înălţarea la cer a Mântuitorului, ci şi pe mai departe, Dumnezeu şi-a manifestat
atotputernicia Sa prin Apostoli şi alţi sfinţi, trezind în acest fel conştiinţele adormite ale oamenilor şi
îndemnându-i la pocăinţă, la reînnoirea vieţii religios morale şi la regăsirea sensului vieţii pe care ni l-a
descoperit Evanghelia lui Hristos.
Şi în zilele noastre se întâmplă multe minuni. Omul credincios le observă, se înţelepţeşte şi mulţumeşte
după cuviinţă lui Dumnezeu. Dar cea mai mare minune aOrtodoxiei de a cărei realitate se por convinge toţi
este minunea pogorârii din cer Sfintei Lumini la Ierusalim. Această minune se petrece în fiecare an, în
cadrul unei ceremonii, cu o tradiţie ce datează de aproape 20 de secole. Oameni evlavioşi mărturisesc
că Sfânta Lumină a lui Dumnezeu este prezentă tot timpul la Sfântul Mormânt ca o binecuvântare şi
prezenţă dumnezeiască nevăzută, dar în ziua de sâmbătă de dinainte de Sfintele Paşti, lumina dumnezeiască
coboară în chip văzut şi unic pentru fiecare dintre cei prezenţi care o poate vedea în forma credinţei pe care
o are. Astfel unii pot vedea lumina asemenea unor şuvoaie sau cascade de lumină, iar alţii asemenea
bulgărilor sau fulgerelor de lumină, sau ca pe o flacără nemistuitoare şi lină ce aduce numai bucurie şi pace
în sufletele tuturor celor prezenţi.
Minunea aceasta are loc în Biserica Învierii din Ierusalim, loc în care se află Sfântul Mormânt din care
Hristos a înviat.
Pregătirile pentru întâmpinarea Sfintei Lumini încep din noaptea de vineri spre sâmbătă de dinainte de
Sfintele Paşti. Imediat după terminarea cântării Prohodului, uşile capelei Sfântului mormânt sunt sigilate, dar
nu înainte ca autorităţile să controleze amănunţit interiorul pentru a nu exista nici o sursă de foc. Toate
candelele sunt stinse şi Sfântul Mormânt este păzit de soldaţi de alte confesiuni. Mii de credincioşi ortodocşi
veniţi din toată lumea rămân peste noapte în Biserica cea mare confesională ce are în centru biserica
ortodocşilor numită şi Biserica Învierii iar în faţa ei, deci în centru Capela Sfântului Mormânt acum sigilată
şi păzită.
După o lungă şi sfântă aşteptare în ziua de sâmbătă dimineaţa credincioşii şi autorităţile locale se
pregătesc să întâmpine Patriarhul Ierusalimului împreună cu întreaga procesiune de nenumăraţi episcopi şi
preoţi ortodocşi din toată lumea. Este deosebit de important de reţinut că Sfânta Lumină de la Ierusalim
coboară din cer numai la rugăciunile creştinilor ortodocşi, indiferent de naţionalitate, lucru care arată
unitatea şi universalitatea credinţei ortodoxe precum şi prezenţa lui Dumnezeu.
În jurul orei 11 dimineaţa procesiunea ortodocşilor în frunte cu Patriarhul Ierusalimului coboară de la
Patriarhia greacă la Biserica Sfântului Mormânt şi intră în Biserica Învierii unde se îmbracă în frumoase
veşminte de sărbătoare şi rugăciune. În această vreme creştinii arabi din Betleem şi din alte părţi ale Ţării
Sfinte pregătesc cu rugăciuni şi strigăte impresionante coborârea sfintei lumini. Ceilalţi creştini prezenţi în
biserica Sfântului Mormânt se roagă în taină şi cu emoţie pentru ca Dumnezeu să trimită din cer lumina.
Această lumină dumnezeiască îl reprezintă pe Iisus Hristos Care a coborât la iad şi a ridicat din moarte şi
întuneric, prin înviere şi lumină, pe drepţii Vechiului Testament şi pe toţi cei care au crezut în Evanghelia
propovăduită de El.
De aceea, această lumină sfântă care coboară din cer este nematerială; adică pentru un timp sfânta lumină
nu arde şi nu mistuie asemenea focului obişnuit care transformă materia în cenuşă. Este aceeaşi lumină
dumnezeiască cu cea pe care a văzut-o Moise în rugul de la Sinai care ardea dar nu se mistuia, este aceiaşi
cu stâlpul de foc care-i conducea pe evrei la ieşirea din Egipt, este aceiaşi cu lumina de pe Muntele
Taborului când Iisus le-a arătat ucenicilor slava Sa.
După aproximativ o jumătate de oră în care tensiunea şi aşteptarea duhovnicească devine tot mai
puternică, procesiunea se îndreaptă spre capela sigilată a Sfântului Mormânt. Se înconjoară această capelă de
trei ori timp în care se rostesc câteva rugăciuni şi se cântă în sunetul clopotelor, de două ori troparul
„Învierea lui Hristos…”, iar a treia oară „Lumină Lină”.
În toată biserica nu este nici o lumină aprinsă şi nici o altă sursă de lumină. Însuşi Patriarhul este
controlat la intrarea în capela Sfântului Mormânt. Mii de aparate de fotografiat, camere video şi mănunchiuri
a câte 33 de lumânări sunt îndreptate spre cer în aşteptarea sfintei lumini. Mulţimile încep să freamăte şi cu
sufletele pline de speranţe îşi aţintesc ochii şi cugetul spre Dumnezeu.
Patriarhul intră în cele din urmă în capela Sfântului Mormânt. Acolo îngenunchează şi vreme de câteva
minute se roagă ca Dumnezeu să ne binecuvinteze şi să trimită lumii lumina Sa sfântă ca certitudine a
dragostei şi iertării Sale; este lumina şi flacăra dragostei dumnezeieşti care arde şi luminează pentru noi cu
mesajul ca şi sufletele noastre să se aprindă şi să ardă de credinţă şi iubire pentru Dumnezeu şi pentru
semenii noştri.În jurul orei unu şi jumătate - două, aşteptarea şi rugăciunea mulţimilor este răsplătită. Lumini
şi şuvoaie puternice delumină şi foc dumnezeiesc coboară din cer Patriarhul iese din capela Sfântului
Mormânt cu două torţe aprinse şi face solemn chemarea: „Veniţi de luaţi lumină!”.
Lacrimi de bucurie şi emoţie se pot observa aproape pe toate feţele celor prezenţi. Călugări, şi preoţi,
oameni simplii şi autorităţi de stat chiar rămân impresionaţi şi mişcaţi sufleteşte de toate cele trăite şi văzute.
În câteva secunde întreaga biserică este plină de lumină care nu arde şi de aceea mulţi dintre credincioşi îşi
ating uşor mâinile şi feţele cu focul divin. După aproximativ o oră biserica se eliberează. Credincioşii se
îndreaptă spre case pentru a se odihni şi a se pregăti pentru marea noapte de Înviere când cu toţii cântă cu
entuziasm şi credinţă cântările învierii.
În noaptea Sfintelor Paşti la ora 11 o nouă procesiune porneşte de la Patriarhie spre Biserica Sfântului
Mormânt. La intrarea în Sfânta Biserică se înconjoară Sfântul Mormânt cu crucea şi făclii aprinse din Sfânta
Lumină. Apoi se citeşte în faţa Sfântului Mormânt Evanghelia Învierii şi se începe după rânduială slujba
Învierii.
În ziua întâi a Sfintelor Paşti de dimineaţă se vine din nou în procesiune în marea Biserică a Învierii unde
se oficiază o slujbă specială în timpul căreia este citită Evanghelia învierii în toate limbile pământului.
A doua zi de Sfintele Paşti 12 arhierei pornesc de dimineaţă cu Sfânta Lumină în toată Palestina. Prin
aceasta ei simbolizează pe Sfinţii Apostoli care au dus lumina Evangheliei în toată lumea.

Zona Ierusalimului - Manastirea Sf. Gherasim de la Iordan


Manastirea ortodoxa a Sfantului Gherasim a fost ridicata aproape de raul Iordanului, pe locul unde s-a nevoit
acest mare parinte al pustiei. Adaposteste trei icoane deosebite ale Maicii Domnului, care sunt destul de rare
in bisericile noastre – Galactotrofoussa, Gherontissa si Ierusalimitissa.

Zona Ierusalimului - Manastirea Hozeva


Se poate aminti viata Sf. Ioan Iacob Hoezevitul in drum spre Ierihon.
Sfintele sale moaste s-au aflat intregi in pestera Sfanta Ana din pustiul Hozeva si se pastreaza in biserica
manastirii “Sfantul Gheorghe Hozevitul”. Sfantul Ioan Iacob s-a nascut la 23 iulie 1913, in satul Crainiceni,
comuna Horodistea, din fostul judet Dorohoi, intr-o familie de tarani foarte credinciosi, anume Maxim si
Ecaterina, fiind singurul copil la parinti. Din botez a primit numele de Ilie si din pruncie se dovedea un copil
ales si binecuvantat de Dumnezeu. Dupa 6 luni, mama sa a murit lasand copilul in grija bunicii sale, Maria.
Dupa 2 ani, moare si tatal sau, in razboi, in toamna anului 1916, copilul ramanand in grija rudelor
apropiate. Primii ani de scoala ii face in satul natal, apoi urmeaza gimnaziul la Lipcani-Hotin si liceul la
Cozmeni-Cernauti, fiind cel mai bun elev din scoala.
In vara anului 1932, rudele voiau sa-l dea la facultatea de Teologie din Cernauti, ca sa-l faca preot. Dar el,
simtindu-se chemat de Dumnezeu la o viata mai inalta, le-a spus: “Nu, eu vreau sa ma fac calugar!”. Dupa
un an, pe cand lucra la camp, se ruga lui Dumnezeu sa-i descopere calea pe care sa o urmeze. Deodata a
auzit un glas de sus, zicand: “Manastirea!”. Cerand binecuvantarea duhovnicului sau, Ioan si-a luat cartile
sfinte, crucea si icoana Maicii Domnului din casa natala, intr-o zi de duminica si, calauzit de Duhul Sfannt, a
intrat in obstea manastirii Neamt. Staretul manastirii, viitorul episcop Nicodim, l-a primit cu multa dragoste
si dupa ce l-a trimis sa se inchine in fata icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului din biserica
voievodala, i-a randuit ascultare la infirmerie si la biblioteca manastirii. Era foarte tacut, ascultator si
smerit.
Intre anii 1934 si 1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, avand mult amila de cei bolnavi si fiind
iubit de toti. In toamna anului 1935 se reintoarce in obstea manastirii Neamt si continua aceeasi ascultare
de bibliotecar si ingrijitor la bolnita. Toti se foloseau de smerenia, de blandetea si de dragostea lui si
cugetau ca este un ales al lui Dumnezeu.
La 8 aprilie 1936, in miercurea din Saptamana Sfintelor Patimi, este tuns in monahism de arhiereul Valerie
Moglan, primind numele de Ioan. Dorind viata pustniceasca si arzand cu inima pentru Hristos si pentru
Sfintele Locuri, unde S-a nascut, a patimit si a inviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob pleaca in Tara
Sfanta impreuna cu alti doi monahi din lavra, Claudie si Damaschin. Dupa ce se inchina la toate Sfintele
Locuri si saruta Crucea Golgotei si Mormantul Domnului, cei trei calugari se retrag sa ierneze in manastirea
“Sfantul Sava” din pustiul Iordanului.
Ramane la manastirea “Sfantul Sava” timp de 10 ani, rabdand grele ispite, boli si incercari de la oameni si
de la diavoli. Prima ascultare in obstea “Sfantul Sava” a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare
evlavie pentru biserica si sfintele slujbe. Facea prescuri, mentinea curatenia si suna clopotul la slujba. De
asemenea pastra o atmosfera de iubire, de smerenie si mila fata de toti. Avea si ascultarea de infirmier al
manastirii si ingrijea cu dragoste atat pe calugari, cat si pe numerosii arabi si beduini, bolnavi sau raniti in
razboi, care erau adusi la infirmeria manastirii. Pentru aceasta il iubeau si-l cautau atat unii, cat si altii.
Astfel, ziua era in slujba obstii si a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur in chilie cu multe rugaciuni de
taina, cu metanii, lacrimi si citiri din Sfanta Evanghelie si din scrierile Sfintilor Parinti. Cunoscand bine limba
greaca, traducea unele pagini patristice alese. Avea si darul scrierii de invataturi si versuri duhovnicesti, pe
care le trimitea fratilor sai din Tara Sfanta sau le dadea pelerinilor romani care veneau spre inchinare la
Mormantul Domnului.
Intre anii 1939 si 1940 Ioan Iacob s-a nevoit impreuna cu un ucenic roman intr-o pestera din pustiul
Qumran, aproape de Marea Moarta. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Paraiala, care i-a ramas ucenic
credincios pana la obstescul sfarsit. Obisnuia sa se roage noaptea, singur, hranindu-se doar cu pesmeti si
putine fructe, rabdand multe ispite.
Intre anii 1940 si 1941, din cauza razboiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai multi calugari din Tara Sfanta intr-
un lagar pe Muntele Maslinilor. Fiind eliberat, revine la manastirea “Sfantul Sava” si continua aceleasi
ascultari si nevointe. In anul 1947 este hirotonit diacon, la 13 mai, in Biserica Sfantului Mormant, cu
aprobarea Patriarhului Romaniei. In acelasi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot in biserica Sfatului
Mormant de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Romana egumen la schitul romanesc “Sf. Ioan
Botezatorul” de pe valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos.
Timp de 5 ani, cat a avut aceasta ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a savarsit zilnic toate sfintele slujbe in limba
romana, a tradus numeroase pagini din Sfintii Parinti, a compus un bogat volum de versuri duhovnicesti, a
innoit chiliile si biserica schitului si, mai ales, viata duhovniceasca din schit. Noaptea, insa, se nevoia singur,
nestiut de nimeni, fie in chilie, fie iesind sa se roage pe valea Iordanului, incercand sa urmeze, dupa putere,
Cuvioasei Maria Egipteanca. Singurul sau ucenic statornic era monahul Ioanichie. In luna noiembrie 1952,
Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din ascultarea de egumen si, impreuna cu ucenicul sau Ioanichie, intra in
obstea manastirii “Sfantul Gheorghe Hozevitul” din pustiul Hozeva. Din vara anului 1953, fericitul Ioan se
retrage cu ucenicul la o pestera din apropiere, numita Chilia Sfintei Ana, unde, dupa traditie, ea se ruga lui
Dumnezeu sa-i daruiasca un prunc.
Aici s-a nevoit Sfantul Ioan cu ucenicul sau, timp de 7 ani, in rugaciuni neincetate, in priveghero de toata
noaptea, in postiri indelugnate, in lacrimi, cugetari si cantari duhovnicesti, rabdand tot felul de ispite,
suferinte, lipsuri, lupte cu diavolii. La pestera, unde cu greu se ajungea pe o scara inalta, nu primea pe
nimeni, comunicand cu cei ce veneau mai ales prin rugaciune, prin unele scrieri sfinte si prin ucenicul sau.
In sarbatori mari si in posturi Sfantul Ioan savarsea Dumnezeiasca Liturghie in paraclisul pesterii Sfanta Ana
si se impartaseau amandoi cu Trupul si Sangele lui Hristos, multumind lui Dumnezeu pentru toate. In
timpul zilei si in clipe de ragaz, iesea in gura pesterii, la lumina, unde scria versuri religioase si traducea
pagini patristice din limba greaca. Manca o data in zi, pesmeti, masline, smochine, si bea putina apa, iar
noaptea dormea cateva ore, pe o scandura, avand o piatra drept perna. In vara anului 1960, era bolnav si
suferea toate cu multa rabdare.
Simtindu-si sfarsitul aproape, miercuri, 4 august 1960, s-a impartasit cu Sfintele Taine, iar joi dimineata la
orele 5 si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, la varsta de 47 de ani. Dupa 3 zile, a fost inmormantat in
pestera, iar la 8 august 1980, trupul sau a fost aflat intreg, nestricat de vreme, raspandind buna mireasma,
semn ca l-a preamarit Dumnezeu si l-a numarat in ceata sfintilor, pentru nevointa si sfintenia vietii sale de
pe pamant.
La 15 august 1980, acelasi egumen i-a pregatit racla sculptata in lemn de chiparos, l-a asezat in ea cu mare
cinste, si l-a purtat in procesiune, impreuna cu cativa arhierei de la Patriarhia Ortodoxa din Ierusalim si cu
mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei manastiri, depunand
sfintele moaste in biserica cu hramul Sfantului Stefan din incinta, unde se afla si moastele Sfantului
Gheorghe Hozevitul. De atunci, vin zilnic pelerini ortodocsi, si chiar catolici, ca sa se inchine la moastele
Cuviosului, cerandu-i ajutorul, pe care, toti cei ce se roaga cu credinta, il primesc.
El este cinstit cu toti ortodocsii, dar, mai ales, de cei din Romania, Grecia, Cipru si Tara Sfanta. Sfantul Sinod
al Bisericii Ortodoxe Romane, luand in considerare sfintenia vietii Cuviosului Ioan Iacob, si vazand cinstitele
sale moaste, l-a trecut in randul sfintilor in anul 1992, sub numele de “Sfantul Ioan Iacob de la Neamt”,
fixindu-i-se zi de praznuire 5 august, data mutarii lui la cele vesnice.

Zona Ierusalimului - Locul Botezului Mantuitorului in Iordan


Acest rau cu o lungime de 322 km isi are izvoarele in Liban, alimenteaza Marea Galileii (cu apa potabila) si
se varsa in Marea Moarta. In aceasta apa Sfantul Ioan Botezatorul il boteaza pe Mantuitorul Iisus, moment
in care avem prima Epifanie (aratarea Sfintei Treimi) in Noul Testament- se aude glasul Tatalui din cer care
spune: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit”, Fiul se boteaza in apa Iordanului, iar Sfantul Duh se asaza
deaspura Lui in chip de porumbel. La data sarbatorii Botezului Domnului, in fiecare an se produce o minune
dumnezeiasca, apele Iordanului introcandu-si mersul lor firesc pentru cateva clipe.
Botezul Mantuitorului s-a petrecut in gura de varsare a Iordanului in Marea Moarta (multe Agentii de
Turism creeaza confuzii in randul turistilor, ghidul necunoscand acest detaliu). Israelul a amenajat la iesirea
raului din Marea Galililelii un loc de intrare pentru pelerini in apa Iordanului, denumit Iardenit. Acesta nu
este insa locul original al botezului.
Referinte biblice: Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11; Luca 3, 21-23

Bethleem - Biserica Nasterii


Bethleem (casa painii) este locul unde se naste Mantuitorul Hristos in ieslea oilor, inconjurat fiind de
pastori si magi veniti din departari. Aici se pot vizita Biserica Nasterii, cel mai vechi edificiu crestin pastrat
aproape intact, ridicat de Sfanta Imparateasa Elena in anul 335, pestera lui Ieronim, locul unde acesta a
tradus Vulgata si Grota Laptelui, locul unde Maica Domnului L-a alaptat pe Iisus.
Biserica “Nasterii Domnului din Betleem”
Aceasta biserica a fost ridicata pe locul pesterii in care S-a nascut Mantuitorul Hristos. Este una dintre cele
mai vechi biserici crestine din lume. Se afla in partea de rasarit a orasului Betleem, la opt kilometri de
orasul Ierusalim. Complexul ce o inconjoara, acoperind aproximativ 12.000 metri patrati, include o
manastire ortodoxa, una catolica si una armeana.
Evanghelistii mentioneaza doar faptul ca Fecioara Maria L-a nascut pe Hristos intr-o iesle. Nu se afirma clar
daca locul acesteia era intr-o pestera sau intr-un staul. Insa, la mai putin de un secol distanta, Sf. Iustin
Martirul si Filosoful, cat si Protoevanghelia lui Iacov mentioneaza cuvantul pestera. Aceasta nu este nici o
contrazicere, caci dupa cum era obiceiul in acea vreme, casele se ridicau in fata pesterilo, ca ele sa poata fi
folosite drept staul pentru animale.
Prima mentionare a pesterii din Betleem, cinstita drept loc al Nasterii Domnuluii Hristos, apare in scrierile
Sf. Iustin Martirul si Filosoful, datand in jurul anului 160. El a identificat intaia oara grota ce se afla sub
biserica drept pestera sfanta, locul Nasterii lui Hristos. Spre intarirea acestuia vine si Traditia, cu
mentionarile gasite in scrierile lui Origem si ale lui Eusebiu, acestea datand din secolul al III-lea.
In anul 326, Sfantul Imparat Constantin si maica sa, Sfanta Elena, au hotarat ridicarea unei biserici
deasupra pesterii. Aceasta prima biserica a Nasterii Domnului, terminata la data de 31 mai 339, avea un
plan octogonal si era pozitionata chiar deasupra pesterii. Din aceasta perioada se pastreaza inca bucati
impresionante si insemnate din mozaicul ce acoperea in intregime pavimentul bisericii.
Biserica ridicata in perioada Sfantului Constanti cel Mare a fost distrusa de catre imparatul Justinian in anul
530, pentru a putea ridica in locul ei o biserica mult mai incapatoare. Biserica ridicata de imparatul
Justinian este cea care se vede si astazi.
Persii au crutat Biserica Nasterii in timpul invaziilor din anul 614 deoarece, conform legendelor, acestia au
ramas profund impresionati de o reprezentare a magilor care s-au inchinat Pruncului aducand daruri.
Reprezentanti in scena Nasterii Domnului, magii de la rasarit erau imbracati in haine persane.
Musulmanii nu au indeplinit decretul lui Hakim, dat in anul 1009, orivind daramarea tuturor monumentelor
crestine, deoarece din vremea lui Omar (639) acestora li s-a oferit spre slujire o cladire a Bisericii.
Cruciatii au cucerit Ierusalimul la data de 6 iunie 1009. Imparatii Baldwin I si Baldwin II au fost incoronati in
acest loc. Intr-o atmosfera de totala intelegere, francii si bizantinii au contribuit impreuna la redecorarea in
intregime a interiorului Bisericii Nasterii. Aceasta actiune s-a itins intre anii 1165 si 1169. Evenimentul este
mentionat intr-o inscriptie in limba greaca, pastrata in partea de nord.
Cea mai mare parte din marmura existenta in acea vreme in Biserica Nasterii Domnului a fost scoasa de
turci si folosita la zidirea si impodobirea Templului de pe Munte, aflat in Ierusalim.
Alte incercari prin care a trecut Biserica Nasterii Domnului au fost cutremurul din 1834 si incendiul din
1869, care au distrus mobilierul din lemn al pesterii. Cu toate acestea, biserica a supravietuit tuturor
incercarilor la care a fost supusa.
In anul 1847, furtul stelei de argint care marcheaza locul Nasterii Pruncului Hristos a dus la o criza
internationala ce a cuprins in intregime Locurile Sfinte. Aceasta criza a dus cele din urma la Razboiul din
Crimeea (1854-1856).
In anul 1852, grija Bisericii Nasterii s-a incredintat mai multor centre crestine. Astfel, biserica se afla in grija
romano-catolicilor, a armenilor si a grecilor ortodocsi. Grecii se ingrijesc, cu precadere, de intretinerea in
buna stare a Pesterii Nasterii.
Usa pocaintei – o usa de mici dimensiuni incrustata in zidul gros de piatra de la intrarea Bisericii Nasterii – a
fost facuta in perioada otomana, cu scopul de a impiedica pe necredinciosi sa intre calare. De asemenea,
aceasta usa, pe langa faptul ca oricine trebuia sa descalece de pe cal, obliga pe vizitator si la o plecare a
capului in semn de cinstire a locului. Un motiv bun poate fi si acela al unei mai bune aparari in cazul unui
atac al musulmanilor.
Nava incapatoare se pastreaza intacta inca de pe vremea lui Justinian, cu toate ca tavanul a fost supus unor
restaurari de-a lungul secolelor al XV-lea si al XIX-lea. Coloanele din piatra lustruita, majoritatea dintre ele
sunt luate din biserica initiala a lui Constantin din secolul al IV-lea.
Naosul bisericii este impartit in cinci nave longitudinale, separate de patru randuri de coloane in stil
corintic, cate 11 pe fiecare rand.
Dintre cele 44 de coloane ale navei, 13 pastreaza inca picturi de pe vremea cruciatilor, infatisand mai multi
sfinti si pe Maica Domnului cu Pruncul. Starea acestora nu este una foarte buna, datorita timpului si
mijloacelor de iluminat ale bisericii.
Fragmente de mozaic mural, datand din 1160, imbodobesc ambele laturi ale navei.
Lacasul are trei altare: unul central, care apartine grecilor ortodocsi, si doua mai mici aflate in absidele
laterale (armeni).
Steaua de argint incrustata in piatra marcheaza chiar locul in care a fost asezat Hristos. Inscriptia in limba
latina de pe marginea stelei de argint spune urmatoarele: “Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est.”
(“Aici S-a nascut Iisus Hristos din Fecioara Maria” – 1717).
Steaua de argint este strajuita de cincisprezece candele care ard in permanenta. Dintre acestea, 6 apartin
grecilor, 5 armenilor si 4 latinilor.
Pavimentul pesterii este pavat cu marmura. Tot mobilierul pesterii este de dupa incendiul din 1869;
exceptie fac doar portile de bronz ale intrarii de sud si ale celei de nord. Acestea dateaza din vremea lui
Justinian – secolul al VI-lea.
Din pestera pornesc alte trepte ce duc intr-o capela laterala – Capela Ieslei – detinuta de romano-catolici.
Langa aceasta se pastreaza unele fragmente de mozaic datand din secolul al II-lea.

Galileea - Marea Galileii


Numita si Lacul Ghenizaret, Marea Tiberiadei sau Lacul Kinereth, este principala sursa de apa potabila in
Israel si era sursa de hrana a pescarilor din satele de pe malul acesteia. Situata sub nivelul marii
continentale, a fost “martora” la mersul pe apa al lui Hristos, la chemarea Sfantului Petru, sau la potolirea
furtunii de catre Mantuitorul Hristos. A furnizat atata hrana la cuvantului Domnului, incat pescarii, care
toata noaptea nu prinsesera nimic, au ramas uimiti de multimea pestilor care aproape rupeau plasele.
Galileea - Biserica din Caana
Aici Mantuitorul a savarsit prima minune atunci cand, la rugamintea Maicii Domnului, transforma apa in vin
la o nunta. In biserica sunt expuse doua vase din patra, care dateaza de acum doua mii de ani, folosite la
ritualurile de spalare ale iudeilor si care, conform Traditiei, au fost folosite la nunta. De asemenea Biserica
adaposteste moastele Sf. Simion Zilotul (praznuit la 10 mai), care, potrivit Traditiei, a fost mirele din Cana
Galileii si unul dintre cei 12 Apostoli ai lui Iisus Hristos.
Manastirea este ortodoxa, are si o Evanghelie in limba romana pentru a putea fi citita pericopa
evanghelica.
Galileea - Capernaum
Orasul a mai fost numit si Cetatea Domnului (Referinta biblica: Matei 9,1). Aici se pot vizita ruinele
sinagogii din calcar alb, ridicata pe locul unde Mantuitorul a predicat si ruinele casei soacrei Sfantului
Petru. Tot aici, in afara sitului arheologic, se poate vizita si Biserica ortodoxa “Sfantul Gheorghe”, unde
crestinii pot vedea o pictura de o deosebita frumusete reprezentand Judecata de Apoi (aici preotul
insotitor poate face o paralela intre aceasta scena si cea reprezentata in Biserica catolica a Bunei vestiri din
Nazaret).
Ce a ramas astazi din orasul Capernaum, este un sit arheologic ce cuprinde ruinele sinagogii precum si a
numeroase case situate langa aceasta. Pe ruinele casei soacrei Sf. Petru s-a ridicat o Biserica romano-
catolica.
La poarta se afla o statuie de bronz a Sf. Petru tinand in mana o cheie si avand la picioare un peste.
Explicatie: Petru a venit din randul unor pescari, tine in maini cheile Imparatiei cerurilor, iar pestele este
simbolul crestinismului, cuvantul ihtis (peste) indicand faptul ca Iisus Hristos este Mantuitorul.
Galileea - Muntele Tabor
Muntele Tabor- acesta este locul unde Domnul nostru Iisus Hristos s-a urcat impreuna cu Petru, Iacov si
Ioan pentru a se schimba la Fata. (Referinte biblice: Luca 9, 28-36; Matei 17, 1-13; Marcu 9, 2-13.)
Sfantul Apostol Petru il va numi Muntele cel Sfant (Referinta biblica: 2 Petru 1, 18), pentru ca aici a avut loc
Schimbarea la Fata a Domnului, aratarea dumnezeirii Lui. Tot aici a avut loc intalnirea reprezentantilor
Vechiului Testament (Moise si Ilie) cu cei ai Noului Testament (cei trei Apostoli prezenti).
Pentru pelerinul roman este importanta biserica ortodoxa aflata pe varful muntelui, a carei constructie a
fost initiata de arhim. Lipsita insa de sprijin financiar, biserica a fost inchinata Patriarhiei Ierusalimului, in
pronaosul bisericii gasindu-se piatra de mormant a parintelui Irinarh Rosetti, ctitorul bisericii pe care nu a
apucat sa o vada terminata.
In incita bisericii se afla si o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Traditia spune ca un crestin a
cumparat de la manastirea Iviru, de pe Muntele Athos, o copie a Icoanei Maicii Domnului si a vrut s-o duca
in Israel. Imbolnavindu-se. el a pus copia intr-o sticla, alaturi de lumanari, tamaie si o scrisoare si i-a dat
drumul pe mare. Dupa trei luni si jumatate sticla a fost gasita de un arab, chiar din Nazareth, care a dus-o la
Mitropolie. De aici, icoana a fost trimisa pe Muntele Tabor, unde a inceput a face minuni. Prima minune a
fost infaptuita asupra unei fete de 14 ani, oarba din nastere, al carei tata, inchinator la Lucrurile Sfinte, a
luat ulei din candela si i-a adus fetei acasa. A treia zi dupa ungere, fata si-a capatat vederea. Despre
celelalte nenumarate minuni, stau marturie semnele de recunostinta lsate aici de cei ce s-au insanatosit.
Numele originar al icoanei este Tama, fagaduinta.

Harta BEERSHEBA, ISRAEL,


Coordonate GPS: 31.2503 N - 34.7980 E

Harta EILAT, ISRAEL,


Coordonate GPS: 29.5577 N - 34.9519 E

Harta HAIFA, ISRAEL


Coordonate GPS: 32.7938 N - 35.0282 E

Harta LITORAL DEAD SEA,


Coordonate GPS: 31.2002 N - 35.3625 E

Harta NAZARETH, ISRAEL


Coordonate GPS: 32.6975 N - 35.3069 E

Harta TEL AVIV, ISRAEL,


Coordonate GPS: 32.0554 N - 34.7595 E

Harta TIBERIAS
Coordonate GPS: 32.7959 N - 35.5310 E

Unde sa mananci
Ierusalim este casa pentru diferite etnii care ofera un numar mare de bunatati culinare. Mancarea nu este
foarte scumpa, cele mai populare localuri fiind restaurantele locale si cele de tip fast-food. Daca in alte
tari, restaurantele fast-food au scaune si mese, cele din Ierusalim au doar cateva mese unde se sta in
picioare. Meniurile de baza sunt alcatuite din falafel si popularele mezze. Pentru bucate autentice
israeliene, indreptati-va spre localurile arabice sau ebraice, unde principalii clienti sunt localnicii.
Unul dintre preparatele traditionale din Ierusalim este falafel , cea mai comuna si ieftina mancare.
Falafel-ul este servit intr-o pita, umpluta cu salata, muraturi si tehina (pasta de susan). Chiftelutele
falafel sunt facute din humus sau din boabe de fasole. Shawarma este o alta mancare servita in toate
localurile din Ierusalim. Facuta din carne de curcan, shawarma este servita intr-o pita cu salata, tehina si
muraturi.
Sabich
este un fel de mancare care a fost adusa in Israel de imigrantii arabi. Sabich inseamna dimineata si este
facuta din pita, cu vinete prajite, ou, salata, tehina si muraturi.
Sandwich-ul Tunisian este o gustare delicioasa facuta dintr-o bagheta umpluta cu ton, oua, lamaie
murata, salata verde si ardei iute prajit.
Lafa
este un fel de shaorma si este pita facuta la cuptor umpluta cu kebab de pui sau curcan, salate si cartofi
prajiti. Cea mai excentrica lafa este umpluta cu ficat de gasca.
Meorav Yerushalmi
este o tocanita facuta din maruntaie de pui (inimi, plamani, ficati si splina), ceapa si condiemente
specifice Israelului. Mancarea se serveste cu orez sau fasole.
Maqluba
este asemanator cu dorbul romanesc si in araba inseamna cu fundul in sus. Maqluba este facuta din
carne de miel sau pui, orez, vinete, rosii, ceapa si conopida.
Knafeh
, cunoscut si sub numele de cataif, este o prajitura facuta din aluat portocaliu, umpluta cu branza de
capra si stropita cu sirop.
Sachlab
este o bautura populara cand afara este foarte frig. Sachlab se serveste fierbine si este asemenator la
textura cu laptele. Sachlab este servit cu bucati de nuca de cocos, nuci sau scortisoara. Cafeneaua
Mifgash HaSheikh este cel mai bun local pentru a savura un autentic sachlab.
Cea mai ieftina mancare se gaseste in Orasul Vechi, in special in cartierul musulman. Celelalte 3
cartiere se axeaza mai mult pe meniurile turistice, decat pe autenticitatea mancarii. In partea de vest a
Ierusalimului se afla unele dintre cele mai fantastice restaurante, dar preturile sunt destul de mari. Cea
mai buna metoda de a manca ieftin si rapid este cand va aflati la cumparaturi\ in souk.
Recomandarile noastre sunt:
Nafoura Jerusalem Wall
(mancare libaneza cu influente grecesti intr-o atmosfera calma, in aer
liber, inconjurat de fantani superbe),
Mifgash HaShech
(mancare traditionala, restaurant popular),
Armenian Tavern
(in mijlocul Orasului Vechi, mancare armeneasca),
Maoz Falafel
(localizat in centrul orasului, deschis in 1967, este cel mai
faimos local pentru falafel),
Te'enim
(restaurant vegetarian),
Scala - Chef kitchen & bar
,
Arcadia
(restaurant faimos din
Ierusalim),
Darna
(centrul orasului, mancare orientala, cu influente marocane),
Eucalyptus
(mancare traditionala),
Adom,
Machneyuda
(mancare locala).

Obiective turistice
Biserica Sfantului Mormant
este cel mai important loc al pelerinajelor crestine. Biserica Sfantului Mormant ultimele 5
puncte ale Drumului Crucii, Via Dolorosa, ruta parcursa de iisus Hristos cu crucea in spate, spre Golgota.
Tot aici se afla si locul in care Iisus a fost dezbracat, crucifiat si dat jos de pe cruce. Mormantul lui Iisus se
afla in centrul bisericii, sub cel mai mare Dom. Tot aici se afla si Capela Ingerilor, locul in care Iisus I s-a
aratat Mariei Magdalena, dupa ce a inviat. Construita in 336 de imparateasa Elena, Biserica Sfantului
Mormant a suferit numeroase modificari, cladirea actuala datand din 1810.
Biserica Sfantului Mormant de la Ierusalim poate fi vizitata in fiecare zi, intre orele 05.30 – 21.00 (martie –
octombrie) si 04.30 – 20.00 (noiembrie – februarie). Accesul in biserica este gratuit.
Zidul Plangerii este una dintre cele mai importante si vizitate atractii turistice din Ierusalim. Situat in
partea de vest a orasului, la marginea Muntelui Templului, Zidul Plangerii este unul dintre cele mai sfinte
locuri pentru evrei, deoarece este ultima ramasita din templul construit initial de regele Solomon si ulterior
reconstruit de Irod. Credinciosii vin aici in numar mare, atat ziua, cat si seara, ca sa se roage. Ei aduc la
Zidul Plangerii biletele pe care au scris cele mai arzatoare dorinte, alaturi de o rugaciune. Biletele sunt
introduce in crapaturile zidului. Femeile se roaga in partea dreapta, iar barbatii in partea stanga. Toti
credinciosii trebuie sa se imbrace modest si sa aiba capul acoperit.
Turnul lui David rasare semet dintre zidurile Orasului Vechi. Construit in secolul I d.Hr, fortareata nu are
nimic de a face cu regele David, fondatorul orasului. Timp de 2.000 de ani, Turnul lui David a facut parte din
structura de aparare a orasului Ierusalim. In prezent, fortareata adaposteste Muzeul de Istorie a Ierusalim,
ce prezinta glorioasa istorie a orasului. Cel mai inalt punct al turnului este Phasael, ce ofera o priveliste
minunata asupra orasului. Muzeul poate fi vizitat in lunile aprilie – octombrie, de sambata – joi, intre orele
09.00 – 17.00, 09.00 – 14.00 (vineri), iar in noiembrie – martie, sambata – joi intre orele 10.00 – 16.00 si
10.00 – 14.00 (vineri). Pretul unui bilet pentru adulti este 30 NIS, studenti 20 NIS, copii pana in 18 ani: 15
NIS.
Orasul lui David
ofera turistilor ocazia extraordinara de a vedea o parte din trecutul glorios al Ierusalimului. Situl arheologic
are o vechime de peste 3.000 de ani si a fost fondat de regele David. Astazi, descoperirile arheologice au
scos la iveala obiecte biblice, un izvor subteran de ape termale si un tunel de apa vechi de 2.700 ani.
Orasul lui David poate fi vizitat de duminica – joi, intre orele 09.00 – 19.00 si vineri, intre orele 08.00 –
15.00. Pretul unui bilet pentru adulti este de 35 NIS, iar pentru elevi, studenti si pensionari este de 28 NIS.
Muntele Maslinilor
rasare dincolo de zidurile orasului, la est de Muntele Templului. Maslinii care dau denumirea muntelui au
fost taiati in timpul domniei romane, iar versantul de vest formeaza cel mai mare cimitir evreiesc din lume.
Tragic, cimitirul a fost vandalizat in timpul ocupatiei iordaniene (1948 – 1967). Atat evreii, cat si crestinii,
cred ca invierea mortilor va incepe pe
Muntele Maslinilor. La poalele muntelui se afla Gradina Ghetsimani, pe care Iisus a vizitat-o dupa Cina cea
de Taina. Tot in aceasta zona se afla si mormintele Fecioarei Maria si Iosif.
Muntele Templului
este unul dintre simbolurile Ierusalimului. De o importanta majora atat pentru evrei, cat si pentru
musulmani, Muntele Templului este un loc sfant, unde, potrivit Bibliei, Dumnezeu l-a oprit pe Avraam sa-l
jertfeasca pe fiul sau, Isac, in numele credintei sale. In anul 960 I.Hr, imparatul Solomon a construit, la
porunca lui Dumnezeu, un temple maiestuos. Din pacate, Templul a fost distrus in repetate randuri,
singura portiune ramasa in picioare fiind Zidul Plangerii. De o importanta majora este Domul Stancii
, constructie ridicata chiar pe locul de unde Mohamed si-a inceput calatoria spre Rai. Cu o cupola aurie,
Domul Stancii poate fi zarit din orice colt al orasului. Tot pe Muntele Templului se afla si
Moscheea Al-Aqsa,
cea mai veche moschee din Israel. Spre deosebire de Domul Stancii,
moscheea Al-Aqsa este un loc venerat de musulmani, are o cupola argintie si a fost construita in secolul XI.
Aici se afla Muzeul Islamic ce are in patrimoniul sau artefacte si relicve islamice.
Muzeul Israelului
este cel mai important loc pentru arta, arheologia si antropologia tarii. Din patrimoniul muzeului fac parte
picturi ale unor artisti renumiti (Rodin, Monet, van Gogh), dar si importante descoperiri arheologice. Piesa
de rezistenta a muzeului este Shrine of the Book, o constructie de forma rotunda ce adaposteste
manuscrisele de la Marea Moarta.
Muzeul poate fi vizitat luni, miercuri si sambata, intre orele 10.00 – 16.00, marti: 16.00 – 21.00, joi: 10.00 –
20.00 si vineri: 10.00 – 14.00. Pretul unui bilet pentru adulti este de 50 NIS, studenti 37 NIS, tineri cu varsta
intre 5 – 17 ani si pensionari: 25 NIS.
Via Dolorosa
este ruta pe care Iisus Hristos a parcurs-o cu crucea in spate, spre Golgota. Cunoscuta si sub numele de
Calea Crucii sau Drumul Durerii, Via Dolorosa incepe de la Manastirea Ecce Homo si se termina la
Manastirea Invierea Domnului sau a Sfantului Mormant. Pentru ca pelerinii sa mearga pe urmele lui Iisus
Hristos, Via Dolorosa are 14 opriri care amintesc de sacrificiul facut de Mantuitor.
Yad Vashem
este unul dintre cele mai impresionante muzee din Ierusalim deoarece este dedicat celor 6 milioane de
evrei care au fost omorati, dar si celor care s-au luptat pentru a le salva viata. Pe langa cele 100.000 de
carti care prezinta povesti cutremuratoare din timpul Holocaustului, Yad Vashem prezinta sculpturi si
expozitii impresionante.
Muzeul Yad Vashem poate fi vizitat de duminica – miercuri, intre orele 09.00 – 17.00, joi: 09.00 – 20.00 si
vineri, intre 09.00 – 14.00. Accesul este liber.
Capela Inaltarii
din Ierusalim este un loc sfant, de unde se crede ca Iisus S-a inaltat la cer. Moscheea este de dimensiuni
reduse si are o turla rotunda; tot aici se gaseste o piatra unde sunt imprimate talpile lui Iisus.
Mormantul din Gradina
este o alternativa la Biserica Sfantului Mormant si se crede ca acesta este, de fapt, locul unde a fost
inmormantat Iisus. Locul a fost descoperit in 1867 si este un loc popular printre protestanti care vin aici
pentru a gasi liniste. Mormantul din Gradina se afla in afara zidurilor vechiului Ierusalim si este un
important loc de pelerinaj pentru protestanti.
Camera Cina cea de Taina
se afla la etajul doi al unei cladiri din Ierusalim si este locul in care Iisus Hristos a luat ultima cina
alaturi de apostoli. Camera Cina cea de Taina se afla in apropiere de Abatia Adormirii Maicii Domnului, de
pe Muntele Zion, deasupra Mormantului lui David.
Mormantul Maicii Domnului
este un loc frecventat de multi credinciosi, care vin aici pentru a se ruga. Mormantul Maicii
Domnului este un loc sfant, binecuvantat de Dumnezeu si se afla pe Muntele Maslinilor. Biserica din piatra
a adapostit doar pentru scurt timp mormantul Maicii Domnului, in prezent, existand doar teorii referitoare
la ce s-a intamplat cu trupul Fecioarei.
Biserica Tuturor Natiunilor
se afla la poalele Muntelui Maslinilor, chiar langa Gradina Ghetsimani. Numita oficial Basilica Agoniei,
biserica catolica a fost ridicata pe locul din Gradina Ghetsimani, in care Iisus Hristos S-a rugat in noaptea in
care a fost arestat. De aici se poate admira una dintre cele mai frumoase privelisti ale Ierusalimului.
Numele de Biserica Tuturor Natiunilor vine de la ajutorul numeroaselor tari care au ajutat la ridicarea ei.
Gradina Ghetsimani
este cea mai cunoscuta gradina din Israel, fiind unul dintre locurile frecventate de Iisus Hristos. Aflata
langa Muntele Templului, in apropiere de Paraul Chedron si Muntele Maslinilor, gradina este superba,
plina de verdeata si atent ingrijita. Pestera Ghetsimani se afla in gradina Ghetsimani si este locul in care
Mantuitorul venea pentru a se ruga. In Gradina Ghetsimani se afla 4 locuri de inchinare: Mormantul Maicii
Domnului, Pestera Ghetsimani (unde S-a rugat Iisus Hristos cu sudori de sange), Piatra prinderii lui Iisus
(aici se afla o biserica catolica) si Biserica Sfantul Arhidiacon Stefan.
Orasul vechi
este o parte importanta a orasului Israel si are o suprafata de 1 km2. In aceasta zona se afla cele mai
importante atractii ale orasului: Muntele Templu, Zidul Plangerii, Biserica Mormantului Sfant, Domul
Stancii si Moscheia Al Aqsa. Conforma traditiilor, Orasul Vechi din Ierusalim este impartit in 4 zone:
cartierul musulman, cartierul crestin, cartierul evreiesc si cartierul armean.Leaganul istoriei biblice,
Bethleem
este localizat la 9 km de Ierusalim. Bethleem este locul in care s-a nascut Iisus Hristos, devenind un
important oras pentru pelerinaj. Anual, mii de credinciosi sosesc la Bethleem in preajma Craciunului si a
Pastelui. Cea mai importanta atractie din Bethleem este Biserica Nasterii Domnului , cunoscuta si sub
numele de Biserica Nativitatii. In interiorul bisericii se afla locul in care S-a nascut Iisus Hristos, loc ce poate
fi vizitat de turisti. Locul nasterii Domnului este marcat printr-o stea de argint fixata in marmura. Deasupra
acestui loc sunt prezente cincisprezece candele care ard neincetat.In apropiere de Biserica Nativitatii din
Bethleem se afla
Grota Laptelui
, pestera in care Fecioara Maria l-a alaptat pe Iisus.Culoarea stancilor ar trebui sa fie rosie, insa in interior
peretii sunt albi. Legenda spune ca acestia si-au schimbat culoarea dupace o picatura de lapte a cazut pe
unul dintre peret