PILDA CU BOGATUL CEL NEBUN

Minunată pildă! Parcă nici o tâlcuire nu mai trebuie la ea. O putem vedea şi în zilele noastre. E plină lumea
de astfel de pilde. E plină lumea de
oameni care trăiesc şi mor în chipul
bogatului din evanghelie. Să cercetăm
puţin această pildă.
Voi spune îndată, la început, că nu averea
şi strângerea averii l-a pierdut pe bogatul
din Evanghelie. Averea şi strângerea ei nu
este un păcat. Ea ne-a fost lăsată odată cu
testamentul ce i s-a dat lui Adam în
grădina Edenului: „În sudoarea feţei tale
îţi vei câştiga pâinea” şi cele de lipsă
traiului. Păcatul se iveşte însă atunci când
averea se face scopul vieţii noastre; când
trăim numai ca să strângem averi. Noi nu
trăim ca să strângem averi trecătoare. „Viaţa cuiva nu stă din prisosurile avuţiei”, zicea Iisus (Lc 12, 11).
Averea e numai ui scop trecător, de lipsă pentru traiul nostru cel trecător.
Scopul vieţii noastre este să ne îmbogăţim în Dumnezeu şi să dobândim mântuirea sufletului. Trăind în lume,
trebuie să ne grijim şi de ale traiului, dar adevărata noastră grijă, care să se ridice peste toate celelalte, trebuie să
fie mântuirea sufletului, grija de cele sufleteşti. O cumpănă dreaptă şi înţeleaptă trebuie să fie între grijile cele
sufleteşti şi cele trecătoare. O înţelegere dreaptă şi înţeleaptă trebuie să fie între cele două „surori” din viaţa
noastră: între Marta cu grijile vieţii trecătoare şi Maria cu grijile vieţii celei veşnice. Cumpăna celor sufleteşti
trebuie să tragă totdeauna şi să ne atragă spre grija de suflet. „Marta” trebuie si asculte totdeauna de „Maria”.
Aici era greşeala şi nebunia bogatului din Evanghelie. Cumpăna vieţii lui era răsturnată cu totul. El trăia numai
pentru avere. Scopul vieţii lui era… lărgirea hambarelor şi cuvintele… bea, mănâncă şi te veseleşte. Totul
pentru cele trecătoare, nimic pentru suflet. Totul pentru lume, nimic pentru cer.
Dacă nu băgăm de seamă, averea şi grijile cele trecătoare se pot face o mare primejdie pentru sufletul nostru.
Lăcomia averilor înăbuşe grija de cele sufleteşti… îi face pe oameni zgârciţi… îi face să şi uite de moarte. Ţin
să amintesc aici că şi cei săraci pot cădea în ispitele acestea. Şi cel sărac poate face un idol din puţinul ce-l are
şi se poate îneca în lăcomia celor trecătoare.
În lumina vieţii sufleteşti, averea noastră nu valorează nimic; nu valorează nimic nici chiar toate averile din
lume, pentru că un suflet e mai scump decât toate bogăţiile lumii.
Bogatul din evanghelie îşi strânsese o avere mare şi acum era frământat de gândul că n-avea hambare destule.
Din prisosul averii, el şi-ar fi putut face un ajutor de mântuire sufletească. În jurul lui era o grămadă de
hambare goale: casa orfanilor, văduvelor, săracilor şi lipsiţilor. Dar în loc de acest lucru bun, el face planuri
cum să-şi cheltuiască prisosul averii în chefuri şi desfătări lumeşti. Sufletul lui „înseta şi suspina după Dum-
nezeu” (Ps 61), după mânuire, însă el îl îmbia cu… mâncare şi băutură. Ah, ce nebunie! E acea sta o nebunie de
care e plină şi lumea de azi: Evanghelia de duminică este evanghelia vremilor de azi, pentru că şi azi cei mai
mulţi oameni îşi îmbie sufletul cu… chefuri, cu mâncări şi bătuturi. „Bea, mănâncă şi te veseleşte”, aceste
vorbe sunt parcă crezul şi credeul oamenilor de azi. Lumea aleargă după câştiguri şi averi, pentru ca pe urmă să
le poată cheltui în desfătări şi plăceri lumeşti. Parola vremurilor
noastre este: Cât mai multe averi şi câştiguri, pentru ca să ne
putem face cât mai multe plăceri şi desfătări lumeşti.
Bogatul din evanghelie este, în special, chipul şi tipul îmbogă-
ţiţilor din „afaceri” şi din „politică”, al căror dumnezeu este
pântecele şi poftele.
Bogatul din pilda evangheliei a murit înainte de a-şi vedea plinit
planul cu… bea, mănâncă şi te veseleşte. Într-o noapte, moartea
l-a trecut pe neaşteptate în iad. Din toate averile şi planurile lui
n-a putut duce cu ei decât patru scânduri şi hainele de pe el. Pilda
lui şi moartea lui e pusă în faţa noastră ca o strigare. Ea strigă tuturor: grijiţi, că scopul vieţii voastre nu sunt
averile ş plăcerile. Îmbogăţiţi-vă la Dumnezeu, căci nu ştiţi ziua şi ceasul când moartea va curma zilele voastre.
Mai anul trecut, am citit în gazete o interesantă întâmpla e din Italia. Într-un sat din Sicilia trăia un om după
chipul bogatului din evanghelie. Cineva s-a apucat noaptea şi a lipit pe toţi păreţi caselor sale table de hârtie pe
care era tipărită evanghelia de duminică. Treaba asta l-a pus pe gânduri pe cel bogat. La un an, casa lui şi viaţa
lui era schimbată cu totul. Într-o casă schimbată, locuia un Zacheu mântuit.
Pilda bogatului din evanghelie ar trebui lipită pe toate casele şi averile noastre, să ne aducă aminte neîncetat că
scopul vieţii noastre nu este numai strângerea de averi trecătoare, ci mai ales îmbogăţirea în Dumnezeu.
Dragă cititorule! Că strângi avere să poţi trăi şi să o poţi lăsa copiilor tăi, bine faci. Eşti chiar dator să faci aşa.
Dar pentru sufletul tău nu înseamnă nimic că vei muri în casă nouă sau veche, cu moşie mai mică sau mai mare.
Pentru sufletul tău are însemnătate numai întrebarea: Ce avere sufletească vei avea în clipele morţii?… Cu ce
te-ai îmbogăţit în Dumnezeu?… Cu ce avere şi cu câtă avere sufletească vei trece în cealaltă lume? Ah, ce
nebunie văd eu în lume! E plină lumea de oameni ce aleargă, strâng, zidesc, îşi lărgesc moşiile şi hambarele,
dar, vai, n-au nici o avere sufletească. Sunt săraci de orice avere sufletească şi poate că moartea îi pândeşte.
Toată truda lor şi toată viaţa lor curge spre cele trecătoare şi poate că în noaptea asta sau în cealaltă moartea îi
va chema în cealaltă lume. Alţi fac şi mai rău: îşi cheltuiesc vremea în chefuri, beţii şi desfătări. Se îmbogăţesc
în averea diavolului şi moartea stă gata să-i mute în iad. Ah, ce nebunie este a trăi o astfel de viaţă pierdută
pentru împărăţia lui Dumnezeu!
Rugăciune
Iisuse, bunule Doamne! Şi eu eram pe calea nebunului din evanghelie. Ispita lăcomiei de a strânge averi mă
prinsese în ghearele ei. Toată truda mea, toată vremea mea şi toată viaţa mea curgea spre ispita aceasta. Ca
să mă scapi de ea, Tu, Doamne, cuibul casei mele l-ai spart şi m-ai trimis prin lume sărac şi pribeag. M-ai
făcut sărac, ca să mă pot îmbogăţi în Tine şi să-i pot îmbogăţi şi pe alţii. Lasă-mă, Doamne, în starea
aceasta… Lasă-mi mai bine lipsit şi năcăjit, decât să mă prindă iarăşi ispita îmbogăţirii în ghearele ei. Pentru
sufletul meu nu înseamnă nimic că voi muri cu casă sau fără casă, cu moşie ori fără moşie. Pentru sufletul meu
are însemnătate numai întrebarea: Ce avere sufletească voi avea în clipa când voi pleca în cealaltă lume?
Întăreşte-mă, Doamne, şi mă ajută să mă pot îmbogăţi în Tine. «Lumina Satelor» nr. 47 / 20 nov. 1927, p. 4
Într-un castel frumos care astăzi e numai ruină, locuia un om bogat. El cheltui mulţi bani pentru a-şi împodobi
castelul său, dar faţă de cei săraci nu se prea milostivea.
Odată veni la el la castel un biet călător şi îi ceru culcuş peste noapte. Bogatul, semeţ, îl respinge şi îi zice:
– Acest castel nu-i han.
Călătorul răspunde:
– Daţi-mi voie să vă pun trei întrebări şi apoi voi pleca.
Bogatul zise:
– La aceste întrebări voi răspunde bucuros.
Călătorul îl întrebă deci:
– Cine a locuit înainte de D-voastră în acest castel?
– Tatăl meu, răspunse bogatul.
– Cine a locuit înainte de tatăl D-voastră aici?
– Bunicul.
– Cine va locui după D-voastră aici?
– Fiul meu, aşa vrea Dumnezeu.
– Acum, zise călătorul, dacă fiecare locuieşte numai un anumit timp în acest castel şi mereu unul lasă pe
celălalt în castel, atunci D-voastră nu sunteţi decât un oaspe? Acest castel este un adevărat han. De aceea nu
cheltuiţi aşa mult pentru împodobirea acestei case, care vă găzduieşte puţin timp; mai bine fiţi milostivi faţă de
cei sărmani!
Cuvintele călătorului îl înduioşă pe bogat, îl găzdui peste noapte şi din acel moment s-a făcut un binefăcător al
săracilor. «Oastea Domnului» nr. 34 / 24 aug. 1930, p. 1
şi sicriul mai deşteaptă,
Bogăţie, câte suflete-amăgite ai pierdut tu pe vecie,
lanţ al morţii ce tragi sufletu-n pierzare, fum şi şarpe, şi-amăgire,
cu pământul sau cu banii, demon groaznic – bogăţie!
sau cu slava-nşelătoare,
tu desparţi pe veci de Domnul Omule ce-n lumea asta încă stăpâneşti avere,
mii de suflete-nşelate nu uita,
care-ţi strâng mereu gunoiul, prin ea-ţi strângi astăzi fericire sau durere!
îngropându-se-n păcate! De-o păstrezi zgârcit şi lacom,
ai s-o pierzi pe veşnicie,
Bogăţie, dar de-ajuţi cu ea pe alţii,
vis de-o clipă, a pieirii neagră şoaptă, vei găsi-o-n bucurie!
somn vrăjmaş din care moartea
De Traia Dorz