Duminica a 16-a de peste an Se pot desprinde multe interpretări din această atitudine a
În această duminică, Mântuitorul nostru, Isus Cristos, vorbeşte
în evanghelie atât de profund despre împărăţia lui Dumnezeu,
folosindu-se de trei imagini simple, dar foarte sugestive: cea a
grâului şi neghinei, cea a grăuntelui de muştar şi cea a aluatului.
Isus a vorbit mulţimii contemporane lui în parabole şi
nimic nu le spunea oamenilor fără să se folosească de parabole,
ca să se împlinească cele spuse de profetul care spune: „Îmi voi
deschide gura în parabole, voi dezvălui lucruri ascunse de la
crearea lumii” (cf. Ps 78,2).
În contextul evangheliei de astăzi, foarte surprinzător,
apare interesul ucenicilor pentru parabola grâului şi a neghinei.
După ce Isus a părăsit mulţimea, a venit acasă, iar ucenicii lui s-
au apropiat de el şi i-au spus: "Explică-ne parabola neghinei
din ogor".
El le-a spus: „Cel care seamănă sămânţa bună este Fiul
Omului; ogorul este lumea; sămânţa bună sunt fiii împărăţiei;
neghina sunt fiii Celui Rău; duşmanul care a semănat-o este
diavolul; secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt
îngerii”.
Probabil pentru ucenici, ca şi pentru noi, de altfel, de
neînţeles este atitudinea semănătorului cel bun, identificat de
Cristos cu Fiul Omului, care le spune slujitorilor săi să lase
neghina să crească împreună cu grâul până la seceriş.
semănătorului cel bun, dar merită a fi remarcată interpretarea
sfântului Ioan Gură de Aur. Episcopul de Constantinopol, Ioan
Gură de Aur, într-o omilie a sa, în care vorbeşte despre parabola
grâului şi a neghinei, spune că semănătorul cel bun a lăsat ca
neghina să crească împreună cu grâul cu gândul că poate multe
dintre aceste neghine se vor schimba şi vor ajunge grâu.
Exista în mintea multor oameni, şi în mintea unora încă
mai există, o idee confuză despre Mesia. Profetismul antic,
greşit înţeles sau neînţeles, poate să fi lăsat o urmă a ideii unui
Mesia puternic, care ar fi făcut ordine şi i-ar fi îndepărtat pe cei
răi şi, în cele din urmă, a fondat o comunitate nouă, numai cu
oameni buni şi fără prihană, fără păcat (cf. Is 60,21). Dar ştim
că Isus Cristos, Mesia, a păşit apăsat pe brazdele istoriei pentru
a semăna iubirea lui Dumnezeu în lume. Pentru unii, această
sămânţă a iubirii a adus roade, roade din care se hrănesc atât ei,
cât şi semenii lor, însă pentru alţii sămânţa iubirii a fost
înăbuşită de sămânţa vrajbei şi a urii. Ceea ce este de neînţeles
pentru noi şi ne copleşeşte este atitudinea lui Dumnezeu de a
răbda până când neghina se va transforma în grâu, până când
vrajba şi ura se vor transforma în iubire.
Referitor la dificultatea de a înţelege această parabolă,
într-o zi, papa Paul al VI-lea l-a întrebat pe secretarul său:
„Care parabolă este cea mai dificilă şi greu de înţeles?”
 „Nu ştiu, Sanctitate”, a răspuns secretarul său. Iar papa
continuă: „Este vorba despre parabola grâului şi a neghinei,
unde se vorbeşte despre semănătorul cel bun şi despre
semănătorul cel rău, cel care trece după ce sămânţa bună a fost
semănată şi împrăştie sămânţă rea. Sunt greu de înţeles - spune
papa Paul al VI-lea - capacitatea şi răbdarea semănătorului
bun de a aştepta ca neghina să se transforme în grâu”.
Antifonul de la prima lectură de astăzi, luată din Cartea
Înţelepciunii, „Doamne, tu dai celor păcătoşi posibilitatea să se
întoarcă la tine”, ne ajută să înţelegem această parabolă. Şi
autorul Cărţii Înţelepciunii ne ajută să înţelegem atitudinea lui
Dumnezeu, spunându-ne: „Nu există niciun Dumnezeu afară de
Domnul, care să aibă grijă de toate şi, pentru că este stăpân
peste toate, se arată îngăduitor faţă de toţi, judecă cu blândeţe
şi ne conduce cu multă îngăduinţă”.
Nerăbdării instinctive, năvalnice a slujitorilor din
parabolă, „Vrei să mergem ca să o smulgem?”, semănătorul cel
bun îi răspunde „Lăsaţi-le să crească împreună!”
Trăim în lanul iubirii lui Dumnezeu împreună: grâul şi
neghina, cei buni şi cei răi, cei sănătoşi şi cei bolnavi, cei bogaţi
şi cei săraci. De ce ne-a lăsat Dumnezeu să trăim împreună,
buni şi răi, sănătoşi şi bolnavi, bogaţi şi săraci?
Pentru a creşte împreună şi, crescând împreună, cei buni să-i
ajute pe cei răi să devină buni,
cei sănătoşi să le aline durerea celor bolnavi şi să-i ajute să se
vindece, şi cei bogaţi să-i ajute pe cei săraci.
Este posibil ca unul sau altul să fim neghină, ce trebuie să
facem? Ce au făcut neghinele, tâlharii răstigniţi alături de Isus?
Unul s-a transformat în grâu, iar celălalt a fost smuls şi ars în
foc.
Dar ceilalţi, care suntem grâu, ce trebuie să facem? Ce a
făcut Mântuitorul Cristos? S-a făcut mic cu cei mici, s-a făcut
sărac cu cei săraci, i-a vindecat pe cei bolnavi şi a murit pentru
noi, ca noi să avem viaţă: "Tată, mă rog pentru cei pe care mi i-
ai dat... vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care
mi i-ai dat!"
Ne spune sfântul apostol Paul în cea de-a doua lectură de
astăzi, scrisă romanilor: "Duhul Sfânt vine în ajutorul
slăbiciunii noastre, însuşi Duhul Sfânt intervine pentru noi prin
strigăte negrăite! Iar Dumnezeu, care vede adâncul inimilor,
cunoaşte gândurile Duhului Sfânt: el ştie că, intervenind pentru
credincioşi, Duhul vrea ceea ce vrea Dumnezeu".
Dumnezeu vrea ca noi, cu toţii, să strălucim în împărăţia
sa. Biserica este, de fapt, împărăţia lui Dumnezeu în faza ei
terestră, pământească. Să-l invocăm astăzi pe Duhul Sfânt să
vină în ajutorul slăbiciunilor noastre, să intervină pentru noi cu
strigăte negrăite ca să se împlinească voinţa lui Dumnezeu.
A refuzat Dumnezeu vreodată să învârtă pământul, pentru că noi
l-am jignit? A refuzat Dumnezeu vreodată să aprindă
luminătorul zilei, soarele, pentru că noi preferăm să acţionăm în
întuneric şi pe ascuns? A refuzat Dumnezeu să ne împărtăşească
harurile sale, pentru că noi am preferat mizeriile umane? A
refuzat Dumnezeu vreodată să ne ierte, pentru că noi nu ştim să
iertăm? A încetat Dumnezeu să ne caute, deşi mulţi fugim de el?
Nu! Aşadar, să-l invocăm astăzi pe Duhul Sfânt ca să se facă
voia Tatălui ceresc!