Evanghelia de la Luca ( 5,1-10)

Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El

şedea lângă lacul Ghenizaret,
2 A văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând
din ele, spălau mrejele.
3 Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a
rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea,
mulţimile.
4 Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc,
şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi.
5 Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am
trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele.
6 Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se
rupeau mrejele.
7 Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să
le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să
se afunde,
8 Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus,
zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos.
9 Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el,
pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră.
10 Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau
împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon:@ Nu te teme; de acum
înainte vei fi pescar de oameni.
11 Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.

Apostolul 2corinteni(9,6-11)

6 Aceasta însă zic: Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi

secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera.
7 Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău,
sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună.
8 Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi, ca, având
totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun,
9 Precum este scris: "Împărţit-a, dat-a săracilor; dreptatea Lui
rămâne în veac".
10 Iar Cel ce dă@ sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare,
vă va da şi va înmulţi sămânţa voastră şi va face să crească roadele
dreptăţii voastre,
11 Ca întru toate să vă îmbogăţiţi, spre toată dărnicia care aduce
prin noi mulţumire lui Dumnezeu.

1
Predică la Duminica a 18 – Pescuirea Minunată

Textul care s-a citit astăzi din evanghelia de la Luca ne

vorbeşte despre o minune pe care Domnul şi Mântuitorul nostru
Iisus Hristos a săvârşit-o la începutul propovăduirii Sale . Plecând
din Nazaret după ce a predicat în sinagoga de acolo iar cei ce erau
de faţa, furioşi pentru mustrarea ce le-a făcut-o din pricina
necredinţei lor dorind să-l arunce în prăpastie a trecut printre ei
şi, a venit în Capernaum.
Aici a vindecat un demonizat şi pe soacra lui Petru care era
cuprinsă de friguri, iar apoi : „Dar apunând soarele, toţi câţi
aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El, punându-Şi
mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoşi.Din mulţi ieşeau şi
demoni, care strigau şi ziceau: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Dar El,
certându-i, nu-i lăsa să vorbească acestea, că ştiau că El este
Hristosul. Iar făcându-se ziuă, a ieşit şi S-a dus într-un loc
pustiu; şi mulţimile Îl căutau şi au venit până la El, şi-L ţineau ca
să nu plece de la ei.”
Sfântul Apostol Luca îşi continuă evanghelia istorisind
minunea despre care s-a citit astăzi. Iisus a urcat în corăbioara lui
Petru , care tocmai se întorsese de la pescuit, neprinzând nimic, şi
rugându-l să o depărteze puţin de la mal învăţa mulţimile, ca să
poată să-i cuprindă pe toţi cu privirile Sale.
 IAR CÂND A TERMINAT DE VORBIT ne spune Sf. Ev. Luca,
Domnul i-a spus lui Petru să mâne corabia în larg şi să
arunce mrejele şi să pescuiască.
 Petru îi răspunde că s-au ostenit toată noaptea şi nu au
prins nimic, dar face ascultare zicând : „după cuvântul Tău
voi arunca mrejele”

2
 Şi minunea s-a produs: Au prins atâta peşte încât mrejele
stăteau gata să se rupă, şi au chemat şi cealaltă corăbioară
în care erau Ioan şi Iacov şi au umplut amândouă
corăbioarele. Şi era aşa de mult peşte în ele , ne spune Sf.
Ap. Luca încât erau gata să se cufunde.
 Şi Petru a căzut în genunchi la picioarele lui Hristos,
copleşit fiind de măreţia minunii, de belşugul de peşte, de
răsturnarea oricărei logici omeneşti, de puterea şi măreţia
celui ce s-a urcat în smerita s-a corabie a Fiului şi
Cuvântului lui Dumnezeu.
 Petru îşi recunoaşte păcătoşenia şi nevrednicia în faţa lui
Hristos, simte în inima s-a că Cel care stă în faţa lui deşi
este în trup omenesc, nu este un simplu om , ci este un
Om cu puteri dumnezeieşti. De aceea îi şi zice Doamne ,
recunoscându-i , intuind , dumnezeirea Sa.
 Hristos îl cheamă pe Petru să-l urmeze zicându-i că de
acum înainte îl va face pescar de oameni. Chemarea deşi
adresată lui Petru se referea la toţi cei patru pescari: Petru,
Andrei, Iacov şi Ioan, primii apostoli chemaţi de Mântuitorul
la ucenicie.

Iubiţi Credincioşi
În Duminica trecută, aţi auzit că Domnul a zis:” Cel ce voieşte
să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi
să-mi urmeze Mie”
Iată că în Evanghelia ce s-a citit astăzi vedem împlinindu-se
această poruncă de către cei patru viitori apostoli.

 Vedem că şi ei erau la fel ca şi noi, poate chiar mai

săraci, oameni simpli , împovăraţi de grijile vieţii, oameni
cu familie ( Petru), oameni cu părinţi în vârstă care
aveau nevoie de ajutorul lor, dar la chemarea lui Hristos
au lăsat totul şi au plecat.
 Ce s-a produs în sufletul lor, în inima lor în mintea lor în
conştiinţa lor?

3
  Metanoia – Pocăinţa – Schimbare radicală, tranformare
totală a modului de a privi şi de a înţelege viaţa, propria
existenţă, lumea înconjurătoare.
 Este o lucrare în care Harul lui Dumnezeu luminează ochii
sufletului şi omul se vede aşa cum este: neputincios,
păcătos, deznădăjduit de neputinţele sale, de nereuşitele
vieţii, de neputinţa de a răzbate , de a învinge cu forţele
sale proprii vitregiile vieţii, oricât de iscusit , de
experimentat, de înţelept, după înţelepciunea omenească
ar fi.

Şi noi ne aflăm pe marea Vieţii – Tulburată de viforul ispitelor

Şi noi pescuim , vânăm : fiecare doreşte ceva :
 unul să devină doctor renumit, savant, om de ştiinţă
 altul doreşte o situaţie materială mai bună: o casă, o maşină
 altul doreşte o soţie frumoasă şi credincioasă
 altul îşi doreşte copii
 altul doreşte sănătate
 altul doreşte să scape de o infirmitate, orbi, surzi, muţi, ologi,
slăbănogi, gârbovi, paralitici, leproşi, canceroşi…etc.
Toţi doresc să pescuiască : sănătate, bunăstare, înţelepciune,
ştiinţă, dragoste….Dar vedem că oricât de mult ne străduim,
oricâtă osteneală depunem , nopţi nedormite, lacrimi , ore de
încordare, de aşteptare , de multe ori, de cele mai multe ori ne
întoarcem dezamăgiţi, înfrânţi, deznădăjduiţi cu mrejele goale.
Chiar dacă pe moment obţinem ceea ce ne dorim, casa
maşina, copiii, soţia, ştiinţa, înţelepciunea lumească, vine un
moment în viaţă când duşmanul cel mai crud , moartea,( boala,
suferinţa) ne pun în situaţia de a zice asemenea ecleziastului :
Deşertăciune sunt toate, şi vânare de vânt, iar viaţa aceasta este
umbră şi vis…..
Toate câte sunt în lumea aceasta sunt trecătoare, nu au
consistenţă nu rezită la proba morţii.
Dar cel mai păgubos lucru este că , pe cât ne ostenim cu
lucrurile şi grijile vieţii pe atât ne rămâne mai goală corabia
sufletului.
4
 Dacă nu pescuim împreună cu Hristos roada duhului :
dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea,
nemânierea, neţinerea de minte a răului, mila, iertarea,blândeţea,
înfrânarea, curăţia atunci risipim şi ne risipim.
“Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava
lui Dumnezeu să le faceți“ (I Cor. 10, 31).
Dacă nu căutăm ca toate faptele noastre să le facem după
voia lui Dumnezeu şi să ne lepădăm de sinele nostru trupesc,
pământesc, adamic, Hristos nu are loc în noi căci ce părtăşie
poate fi între Hristos şi veliar, între adevăr şi minciună, între
lumină şi întuneric , între dreptate şi nedreptate, între bunătate şi
răutate.
Petru nu s-a trândăvit, nu s-a împuţinat cu sufletul, nu s-a
îndreptăţit pe sine, deşi era frânt de oboseală după o noapte de
vâslit, deşi sufleteşte era dezamăgit, deşi după logica omenească,
după experienţa lui de o viaţă în ale pescuitului toate semnele
erau arătau că era o zi nefavorabilă pentru pescuit.( curenţii
maritimi, temperatura apei, etc)
Dar împotriva oricărei evidenţe, a oricărei judecăţi omeneşti,
Petru se supune şi ascultă cuvântul lui Hristos.
Ceea ce la oameni sunt cu neputinţă la Dumnezeu toate sunt
cu putinţă.

Când Hristos vine în corabia noastră – toate se schimbă

 Mrejele sufletului se umplu, credinţa creşte, nădejdea
sporeşte,răbdarea şi dragostea şi blândeţea se înmulţesc
 Chiar dacă boala nu se vindecă, chiar dacă moartea ne
vânează în continuare, chiar dacă ispitele nu contenesc, totuşi
furtuna se potoleşte. Hristos este la cârmă, nu doarme ci doar
se preface că doarme. Se retrage atunci când şi noi uităm de
El, ………..

5
VIRTUTEA ASCULTĂRII: la sfinţii Părinţi
Neascultarea lui Adam a adus blestemul, iar păcatul a adus în
lume moartea.
Ascultarea lui Hristos de Tatăl, până la moarte şi încă moarte de
ocară, pe cruce, a adus binecuvântarea, iertarea, reînfierea, a
redeschis porţile cerului, a deşertat iadul, a zdrobit puterea morţii
şi puterea iadului.
Şi în viaţa noastră se întâmplă acelaşi lucru.
Neascultarea de poruncile lui Dumnezeu, încălcarea Legii
dumnezeieşti, sădită ăn inima şi în conştiinţa noastră, aduc
moartea sufletului, despărţirea de Dumnezeu, întunecarea minţii,
lipsirea harului, predare în mâna diavolului.
De aceea şi noi pescuim de multe ori pe întuneric şi nu prindem
nimic, pentru că nu punem la temelia vieţii noastre ascultare de
poruncile lui Dumnezeu.
Sfinţii părinţi spun că ascultarea dă sens şi semnificaţie existenţei
noastre.
Scara celor de sub ascultare care duce la desăvârşire are 5
trepte:
Lepădarea de sine,care îl ridică pe om din iad, supunerea, prin
care îl afli pe Hristos şi îi slujeşti lui, ascultarea, prin care se
întocmesc în suflet virtuţile ca nişte trepte, smerenia, care îl predă
iubirii, împărăteasa virtuţilor, care este însuşi Hristos.(Grigorie
Sinaitul)

Cinci virtuţi trebuie să păzească cel ascultător: credinţa, adevărul,

tăierea voii, neîmpotrivirea, sinceritaea. ( Calist şi Ignatie)

Cel ce se supune dă el însuşi o hotărâre în privinţa sa, căci dacă

ascultă în chip desăvârşit , pentru Dumnezeu, chiar dacă nu i se
pare că o face în chip desăvârşit, s-a izbăvit de osândă. Iar dacă
sub chipul ascultării îşi împlineşte voia lui în anumite lucruri, chiar
dacă i se pare că face ascultare, îşi poartă povara el însuşi.

În gândirea sfinţilor părinţi ascultarea este omorâre a trupului,

mişcare de neînţeles, moarte de bunăvoie, viaţă neiscoditoare,
6
primirea primejdiei, netemere de moarte, mormânt al voinţei
proprii şi înviere a smereniei, neprimejdioasă călătorie pe marea
vieţii, lepădarea judecării altora, mucenicie, fără de care nimeni
nu va vedea pe Dumnezeu.

Neascultare :
Este gura iadului, împotrivirea în cuvânt este limba lui,
plăcerea de sine sunt dinţii lui, îndreptăţirea de sine pieptul lui, iar
părerea de sine care trimite în iad este mirosul urât al pântecelui
său. Cel care biruie neascultarea prin supunere smerită urcă
printr-o singură treaptă la ceruri, în iubirea lui Dumnezeu.

Apoi a zis Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni (Mt 4,
19). Aceștia au primit Cuvântul lui Dumnezeu drept năvod, pentru
a-l arunca în lume ca într-o mare adâncă și cu care au prins
mulțime mare de creștini pe care îi vedem și de care ne minunăm.
Cele două corăbii întruchipau două popoare: evreii și neamurile,
sinagoga și biserica, cei tăiați și cei netăiați împrejur.
Mântuitorul a folosit crucea ca armă a pescuirii Sale
minunate. S-a pus pe sine însuşi ca Dumnezeu , ca Fiu ascultător
al lui Dumnezeu, ca momeală, întrupat fiind din iubire de oameni.
Şi diavolul şi moartea s-au grăbit să muşte că vedeau un trup
omenesc, slab şi nepuincios, care ostenea, înseta, flămânzea,
lăcrima,…Însă muscătura i-a fost morţii însăşi spre moarte. De
aceea şi Sf. Apostol Pavel întreba: „55 Unde îţi este, moarte,
biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?".
 i-au chemat pe ceilalți, care erau și ei pescari, să vină și să îi
ajute să ducă peștele. Căci mulți au trudit împreună cu
apostolii, și încă o fac, mai ales cei care cercetează sensul
învățăturii evanghelice. Însă, în afară de aceștia, mai sunt și
alții: părinții și învățătorii și conducătorii popoarelor, care
cunosc dogmele adevărului. Căci mrejele sunt încă aruncate,
iar Hristos le umple și îi îndeamnă la convertire pe cei care,
potrivit cuvântului Scripturii, sunt în adâncurile mării, adică,

7
 cei care trăiesc în zbuciumul și valurile lucrurilor lumești.
(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, O
 nn E ca și cum ar fi zis o noapte întreagă de pescuit nu ne-a
adus nimic și am muncit degeaba. Acum nu mai pescuiesc cu
unelte de pescar, ci cu har, nu cu vrednicia dobândită prin
îndemânare, ci cu perseverența dobândită prin cucernicie.
Astfel, când Petru coboară mrejele la cuvântul lui Hristos,
coboară de fapt învățătura Sa. Când desface mrejele dese și
bine aranjate la porunca Învățătorului, aruncă de fapt
limpede și cuviincios cuvintele în numele Mântuitorului. Prin
aceste cuvinte, poate mântui nu doar viețuitoare, ci și suflete.
Toată noaptea ne-am trudit,spune el,şi nimic nu am prins.
Petru, care mai înainte nu putea vedea pentru a prinde pește,
căci neavându-L pe Hristos, totul era întuneric, trudise într-
adevăr toată noaptea. Dar când lumina Mântuitorului s-a
revărsat asupra sa, întunericul s-a risipit și prin credință a
început să vadă în adâncuri ceea ce nu putea vedea cu ochii.
(Maxim din Torino, Predica 110, 2,

Iubiţi credincioşi
În ritmul vieţii noastre de zi cu zi, suntem de multe ori absorbiţi
cu totul de lumea ce ne înconjoară, abia dacă mai avem timp să
ne gândim la Dumnezeu, aşa ni se pare, şi când o facem-o
rugăciune, o cugetare, un gând, nu ne putem sustrage cu totul
din agitaţia vieţii, a gândurilor, a temerilor, a îngrijorărilor.
Vorbim cu Dumnezeu, prin rugăciune şi Dumnezeu ne ascultă , şi
ne vorbeşte: prin flori, prin soare , prin nori, prin umbre şi lumini,
prin zâmbetul unui copil, prin lumina ochilor săi. Dar noi am ajuns
să nu-l mai înţelegem pe Dumnezeu, chiar atunci când ne
vorbeşte din Scripturi, chiar atunci când ne vorbeşte prin Sfinţii
Părinţi, chiar atunci când ne vorbeşte prin vieţile mucenicilor,
cuvioşilor.
Nu-l mai înţelegem şi nu-l mai ascultăm. Avem urechi dar nu
auzim decât ceea ce vrem noi, ceea ce ne place nouă, ceea ce ne
satisface poftele şi patimile noastre.

8
Avem ochi dar nu vedem decât ceea ce ne aţâţă poftele şi
patimile, reclame, imagini indecente, filme necuviincioase, etc