“INTRU SLAVA LUI DUMNEZEU CELUI IN TREIME LAUDAT.

USA POCAINTEI
Aceasta lucrare de mare valoare duhovniceasca pentru mantuirea sufletului, a
fost realizata de catre:Schimonah Ioanichie Paduraru;prin traducerea din cartea
srcinala:USA POCAINTEI si traspunerea in text,a scrisului kirilic,respectand intru
totul caracteristicile Limbii Romane scrisa si vorbita in prezent in Romania.

USA POCAINTEI

Carte foarte umilitoare si de suflet folositoare :

Care cuprinde:
Cele patru mai de pe urma ale Omului,adica :
MOARTEA,JUDECATA,IADUL SI RAIUL.

Prin care se face minunata schimbare a “Omului” celui vechi si a celui

“NOU”,Nasterea.

S-au talmacit de pe Limba Elinu-Greceasca in Limba Romana(utilizand Alfabetul

Kirilic)in Bucuresti.Si acum intaiasi data la blagoslovenia si prin mijlocirea Prea
Sfintitului si prea Milostivului Stapan si Mitropolit a toata Ungro-Vlahia.

Kiru Kir Dositei

S-au dat la tipar prin toata cheltuiala Dumnealor:
Kiru Kir constantin si Ioan Boghici,
Spre vesnica pomenire si spre folosul cel de obste al pravoslavnicilor crestini.
S-a talmacit aceasta carte si cercetat din cuvant in cuvant,cu multa sarguinta si
luare aminte de catre:
RAFAIL.
Smeritul Monah din Sfanta Manastire a NEAMTULUI in privilegiata Tipografie din
BRASOV de Tipograful Ioan Friderih Hefard,1812.

Catre Iubitorul Cititor

INAINTE CUVANTARE

Hotararea marturisita este a Preasfantului Duh scrisa cu condeiul cel mare al marelui
Apostol Pavel cum ca doi oameni ,adica cel Vechi sic el Nou,se vad cu totul aratat intru
unul si acelasi ipochimen.Caasa si acela carele mai inainte se numea Saul,iara mai pe
urma s-a numit Pavel,adica Omul cel nou,cel din cel vechi,catre Efeseni scriind invata
asa:”Lepadati voi pe Omul cel vechi,al cresterii cei mai dintai,care se strica cu poftele
inselaciunii si va innoiti cu Duhul mintii voastre si va imbracati cu Omul cel nou,carele

dupa Dumnezeus-au zidit.

Omul cel vechi este a lui Adam,iar cel nou,a lui Hristos.Acela este din cele de jos,iara
acesta este din cele de sus.Acela din pamant,iar acesta din cer.Acela din fire,iar acesta
din dar.Acela plecat jos,iar acesta inalt.Acela sufletesc,iar acesta duhovnicesc.Acela,in
casa lui Adam este Kain,iar acesta este Avel.Acela intru rudenia lui Isaac este Isav,iar
acesta este Iacov.Acela din Agara,fiu din slujnica,iar acesta din Sara,fiu din cea
sloboda.Mai in scurt,Omul cel vechi,din pamant este paman
tesc.Si Omul cel “Nou”,din
cer ceresc.Deci cat este departarea intre pamant si intre Cer,atat este si deosebirea
intre si Omul cel Vechi si cel Nou.Dar daca s-ar face ssi Omul cel Vechi-Nou,au nu s-ar
arata o schimbare acest fel de minunata ,in ce fel nimenea din Poietii cei de demult n-
au nalucit vreodata candva,fiindca ce alt lucru este schimbarea,fara de cat schimbarea
si prefacerea chipului;sau oare daca s-ar schimba si malura in crin si neghina in grau si
iedul in mile;si acela care au fost ras al necinstei s-ar face vas al slavei;arapul si-ar
schimba pielea negrimei lui in albime si rasul vopselele lui cele de multe culori(feluri);si
daca acestea,zic,s-ar face,au nu s-ar arata o schimbare si prefacere a lucrurilor prea
mare si minunata si in scurt,o schimbare cu totul de spaima si prea slavita.Insa multa si
mai mare si mai minunata schimbare a lucrurilor se face,cand Omul cel Vachi se face
NOU.

Necrezuta au statut intr-o vreme schimbarea lui Defcalion si a Pirrei,cand singuri ei

arunca inapoia lor pietrele si acelea se schimba in oameni.Ci insa aceia care langa
facatorii de stihuri este Baznull(Basm),acumla Biserica noastra este Istorie si pietrele
se schimba in oameni.

Auzi nemincinosul cuvant al Botezatorului:”Poate Dumnezeu din pitrele acestea sa

ridice fii lui Avraam.”Auzi si faagaduita lui Dumnezeu:“Lua
-voi inima cea de piatra din
trupul vostru si vou da voua inima de carne.”Poti sa afli multe schimbari si prefaceri de
aceste feluri,neintelese si prea minunate si din cartile Dumnezeiestilor Parinti,prin
dar,Duhul cel Preasfant le lucreaza cu preaslavire.Citeste pre Dumnezeiescul Ioan
Guar de Aur,carele zice:”Au aflat pe vamesul si l-au facut Evanghelist.Au aflat pe
gonaciul Saul si l-au facut Apostol mare.Au aflat pe Talharul si l-au bagat inlauntru in
Rai.Au aflat pe curva si o au randuit impreuna cu fecioarele.Au gonit rautatea si au
adus bunatate,au izgonit robia si au daruit slobozenia.”

Noi ne minunam de cate baznuiesc facatorii de stihuri,cum caadica Acteon s-a

schimbat in cerb,danaidele in lilieci,Atlas imparatul Mauritaniei,in munte.Si insa,de multe
ori si altele mai minunate si mai aratate lucruri se arata cum ca se face cu lucrul dela
DuhulSfant.Launele ca acestea ne pleaca a crede si Lactandie Ritorul cel prea dulce
graitor,zicand:”Da-mi om manios si hulitor si in scurt sa zic,fara de paza la gura si cu
prea foarte putine cuvinte ale lui Dumnezeu,ti-l voi face bland ca o oaie.,””Da-mi iubitor

de argint,nemilostiv,scump si indata ti-l voi face lesne datator si iubitor de a darui si

carele cu pline maini sa risipeasca la saraci averile sale.””Da
-mi om,carele sa se teama
si de osteneala si de moarte si-l voi face indata de nu va baga nici muncile,nici focul si
nici alte primejdii.””Da-mi betiv,desfranat si curvar,lacom cu pantecele si indata il vei
vedea postitor,intreg intelept si infranat.””Da
-mi mie ucigas,manios,salbatic si indata
acea manie si salbaticiune se va schimba intru adevarata blandete si cele de aici
inainte.”Atat de mare este puterea Dumnezeiestii intelepciuni,incat revarsand
u-se si
varsandu-se in inima omului cu o singura pornire si atingere,dezradacineaza deodata
pe maica pacatelor,care este nebunia.Deci cu pricina binecuvantata i se scrie titlu
deasupra acestei carti a mele:”Scimbarea omului celui vechi.”Si fiindca nu este
cu
putinta sa se piarza omul cel vechi,daca nu se face cel nou,pentru aceasta s-au
adaugat si nasterea celui nou,adica nasterea cea de a doua oara.Dar insa cu care chip
oare s-ar putea aceasta minunata schimbare a omului celui vechi si nasterea celui
nou.Tot acelasi Ritor,de care am zis mai inainte,o arata cand zice:”Cum ca toate
acestea se fac si lesne,adica:fara de trupeasca greutate si ingreunare si degrab,adica
fara de multa intarziere a vremii si cu veselie,adica fara de ingretosare si
trandavire,numai daca vor fi insusi si urechile cuiva deschise si de-i va inseta inima lui
de intelepciune.“Carele din filozofii neamurilor au savarsit vreodata unele ca
acestea,sau poate sa le savarseasca de-acum inainte,de va si vrea;care macar de si ei
isi cheltuiesc toata viata lor,la invatatura filozofiei,insa fara de Dumnezeiescul Dar,nici
pre altul cineva,candva,nici pre sinesi(daca firea se impotriveste)nu pot sa se faca mai
buni:de vreme ce,intelepciunea acelora,pentru ca sa se arate cum ca ispraveste multe
cevasi,nu tae desavarsit obiceiurile cele rele ale ascultatorilor,ci numai le ascunde si le
acopera si prost sa zic,le imputineaza.Iata putine ale lui Dumnezeu porunci inoiesc de-
a doua oara pre tot omul si gonind afara ape omul cel vechi,aduc si baga inlauntru in
locul lui pe omul cel nou:atata cat nu-l va mai putea sa-l cunoasca de este tot acela mai
dintai.Pune aceste cuvinte bine in cumpana mintii tale si socoteste-le cu multa luare
aminte.Putine zice,porunci ale lui Dumnezeu,pre tot omul il schimba.Si pentru ca sa zic
mai cu prisos,intre cele putine porunci,destul este si numai o porunca singura,pentru sa
schimbe pe omul cel vechi si sa-l faca nou,iar aceasta esteporunca aceea pentru care
zice Sfanta Scriptura prin inteleptul Sirah:”Adu
-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale

si in veac nu vei gresi.”Daca iti vei adduce aminte de cei mai de pe urma ale tale acolo
unde esti,cel mai de pe urma la fapta buna,te vei face intai.De cugeti cele mai de pe
urma ale tale”Vei iubi pe Dumnezeu,carele este cel dintaisic el de pe urma si vei fi fara
de grija la ceasul de pe urma a vietii tale si vesel mai ales catre toti,daca iti vei aduce
aminte de cele de pe urma ale tale,te vei face noua zidiri intru Hristos,adica:din
vechi,nou.”De asa aducere aminte de moarte,ti se va face de a doua oara a vietii.De vei
avea inaintea ochilor tai totdeauna Judecata lui Dumnezeu,cea mai de pe urma zi si
infricosata,acest Dumnezeu carele ti-au fost tie mai necunoscut,”se va cunoaste de tine
Domn judecati facand.”Daca te vei pogora deviu in Iad,cu mintea ta,nu-ti petrece zilele
tale intru odihna,temandu-te nu cumva sa te pogori intr-un minut de vreme,intru cele
dedesupt de acolo.”Si daca cu cugetul tau adesea ori te vei sui in Ceruri,”petrecerea ta
va fi in Ceruri.”Si asa din pamanteance esti,te vei face ceresc;care lucru va sa zica,din
om vechi,nou om si pentru ca sa te faci unul ca acesta,citeste adeseori aceasta carte a
mea.pe care o am alcatuit-o si care cuprinde pentru cele patru mai de pe urma ale
omului.Adu-ti aminte si de cele ce o au talmacit pe limba romaneasca si vei fi sanatos.

Catre cetitor
PENTRU OMUL CEL VECHI,OPRIRE.
IARA PENTRU CEL NOU,SF ATUIRE

Adu-ti aminte,cum ca toti ne sfarsim

Pentru ca sa te faci din vechi om nou,sa fie scrise adanc in sufletul tau aceste doua
cuvinte ale prea Inteleptului Sirah:”Toti murim”.Ce alt grai ar fi putut sa zica cineva mai
in scurt,sau mai cu putine cuvinte,sau mai aproape si mai puternic spre adevar;decat
acest cuvant:’Toti o sa ne sfarsim.”Aceasta este o proorociecare nu s-au vorbit dela
Tripodacel ghicitoresc ci s-au glasuit din Ceruri,nu s-au cules din cartile Sevilei ci s-au
scos din lespezele Prea Sfantului Duh.”Toti murim.”Doua sunt vorbele,dar nenunarate
sunt pildele care adevereaza adevarul acestora.Mii de morti:cercarea cea din fiecare
zi,marturii ale Dumnezeiestilor Parinti,adeveriri ale istoricilor,frumoase grairi ale
ritorilor,ghicituri poeticesti care sunt placute filozofilor,legea cea Dumnezeiasca.Legea
cea omeneasca mai pe urma,pe aceasta vorba toate o glasuiesc,pe aceasta toate o
striga,pe aceasta adeseori o vorbesc,pe aceasta de multe ori o sfatuiesc:”Toti murim”.Si
daca vei avea indoire la aceasta,adu-ti aminte unde sunt Parintii tai,unde sunt mosii
tai,unde sunt stramosii,unde sunt cei mai inainte nascuti,pogoara-te la cercarea
lor,priveste cimitirile,du-te de vezi mormintele,ia aminte la cela din toate zilele
mortii.”Toti murim”.Barbatii si femeile,tinerii si batranii,bogatii si saracii,cei de bun neam
si cei de prost neam,filozofii si Cuvantatorii de Dumnezeu,judecatorii si tiitorii
legilor.”Toti murim”.Te temi poate de aceste infricosate si groaznice cuvinte,fiindca iti
vestesc mai inainte moartea ta,dar insa,daca prin fagaduintele tale vei hotari cu tot
sufletul ca sa te supui lui Dumnezeu cu sarguinta,cu adevarat te-ai fi rugat sa-ti
daruiasca si minunata daruire si prea mare dar,pe oarecare filozofi intr-o vreme cu
sarguinta si cu mare osardie l-au cerut de la marele Alexandru,cand acest
Alexandru,intru multa latime,incurmezisi si imprejur au alergat mai in toata lumea si o au
inconjutat pe dansa cu arme biruitoare,intru atata incat au ajuns si la locuri foarte
departate si nelocuite si le-au umblat imprejur,nu atata cu calatorii de luare aminte si de
iscodire,pe cat sa le supuie si sa le biruiasca.Acest imparat,zic,instiintandu-se cum ca
se afla aproape acolo oarecare barbati prea intelepti si filozofi si iscusiti in toate,la ale
carora cuvinte privea toti cati ii auzea dupa cum Elinii privea la ghiciturile cele
mincinoase ale lui Apolon,ducandu-se acolo ai voit sa-i cerceteze.dar dupa ce si din
cercarea cea cu fapta si din raspunsurile lor s-au incredintat cum ca sunt barbate de o
ascunsa si prea adanca intelepciune,stiutori ai zis catre dansii.Cere-ti vreun lucru dar de
la mine si indata il veti lua.Catre carele au raspuns filozofii:voim sa ne faci ca sa nu
murim.Macedon au ras de aceste graiuri si i-au batjocorit pre filozofi,zicand catre
dansii:eu pana acum va socoteam de intelepti,insa acum am cunoscut adevatat
neinvatatura si necunostiinta voastra,mie aceasta care o cereti sa va daruiesc voua imi
este cu neputinta si apoi dar cum va voi darui voua aceea ce cereti si pentru ce cereti
lucruri cu neputinta.Au zis catre dansul filozofii:si apoi muritor esti si tu;negresit muritor
sunt,au raspuns Macedon,imparatul.Zis-au filozofii iarasi catre dansul:pentru ce dar,ca
si cand ai fi tu singur nemuritor,turburi toata lumea si cu atata a
srguinta si sete a inimii
tale te silesti ca sa o supui.Deci dup ace au infipt acest bold,filozofii aceia intru insasi

sufletul lui Alexandru,s-au dus.Apoi daca daruirea aceasta,ce este un lucru,care

nimenea niciodata nu poate ca sa ti-l daruiasca.Pentru aceasta si nici vreun om nu se
cuvine vreodata sa-l ceara,nici sa iarta a se da la vreun om muritor,nemurirea.Ca dupa
cum am zis mai inainte:”Toti murim”.Pentru aceasta bine zicea Tertulian :”Neurmata
datorie se afla intre nastere si intre stricaciune,moartea este pricina nasterii”.Se uneste
cu inteleptul acesta si fericitul Chiprian,cand zice:”ne nastem,murim.””Pentru aceasta ne
nastem,pentru ca sa murim,caci mai intai murim in pantecele adica al maicii
noastre,pentru ca san e nastem.”Si lucru minunat este,Firea ne
-au dat acest pamant ca
pe o casa primitoare de straini,numai ca sa conacim pe dansul,iara nu ca sa si locuim in
veac.Mai pe urma de toate,cum ca acest“dar”,adica aceasta ca sa locuim in veac,in
zadar il cere cineva,invata-te aceasta si din cuvintele oricaruia filozof din cei din
afara,adica ale Senechei,carele zice acestea:”nu este cineva de necunoscator,inact sa
nu stie prea bine intru sinesi,cum ca odata are sa moara,insa cand s-ar apropia la
ceasul acela al mortii,se intoarce cu spatele sale catre noi,alearga pe drumul cel din
protiva,striga si plange,ce plangi,o ticalosule ,ce te tanguiesti,toti se trag de aceasta
nevoie.Acolo vei sa te duci,unde ajung toate:sub aceasta lege te-ai nascut,aceasta s-au
intamplat tatalui tau,aceasta maicii tale,aceasta tuturor celor ce-au fost mai inainte de
tine,aceasta se va intampla la toti cei mai de pe urma de tine.Pentru aceasta multe
intunerice si de oameni si de dobitoace necuvantatoare cu feluri de feluri de chipuri de
morti isi dau sufletul lor si duhul,tot intru unul si acelasi minut de vreme,in care tu
nevrand te lupti cu lupta prea amare-i morti.Dara insa tu,n-ai pus inmintea ta,cum ca
vei sa ajungi odata la acel sfarsit,la care de la inceputul nasterii tale ti-ai indreptat
drumul tau pentru ca sa ajungi.Crezi ca din cuvintele acestea ale filozofului,poate
cineva sa cunoasca si sa se adevereasca,cum ca nu este cu putinta de la vreun om
muritor sa se daruiasca nemurirea.Poate tinerii cer acea aleasa si minunata daruire si
vrednicie pe care odata un tanar au cerut-o sa o ia de la tatal sau si a caruia fac
povestirea in scurt:Un om oarecare,care cu boieria era stralucit si slavit si cu bogatia
prea aratat,avea un fiu,unul nascut,pe care hotarase ca sa-l invete invataturile
razboiului,vrand ca sa-l dea in loc de fiu lui Aris.Dar insa fiindca altele sunt sfatuirile
oamenilor si altele hotararile lui Dumnezeu n-au ispravit acest lucru dupa cum si
savarsirea lucrului,dovedeste aratat.Pentru ca fiul lui intru una din zilele acelea mai mult

dim Dumnezeiasca mai inaite purtare de grija decat din intamplare,trecand pe langa o
manastire si vazand acolo pe ucenicii calugarestii obsti care se deprindea sub
steagurile maririi cei Dumnezeiesti,fiecare dintru dansii nevoindu-se pentru mantuirea
lui,au socotit intru sinesi tanarul acela cum ca atata ostasii ostirii cei lumesti,pre cat si
ostasii ostirii cei ceresti,sunt deopotriva supusi mortii.Si acestea socotind,au mai
adaugat inca in mintea lui a socoti si deosebirea pe care o au intru sinesi acestie,cum
ca adica ai lui Dumnezeu ostasi,asteapta mare daruire si rasplatire,adica nevestejita
cununa a slavei cei fara de moarte,iara ai lumii ostasi,asteapta de la imparatul lor
rasplatire stricacioasa si vremelnica si cu aceste cugete si socoteli defaimand tanarul
lumeasca ostire si luandu-si ziua buna de la lumi,de la cele frumoase ale lumii au
alergat la ostile lui Hristos,sub steagul maririi cei imparatesti si Dumnezeiesti ai aceluia
si acolo s-au dezbracat si au lepadat armele desertaciunii si s-au imbracat cu osardie
cu toata intrarmarea lui Dumnezeu tunzandu-se calugar pentru ca sa se lupte cu
barbatie impotriva incepatoriilor si stapaniilor intunericului veacului acestuia.De care
lucru,indata ce tatal tanarului s-au instiintat si socotind pentru acest nou chip al ostirii
fiului sau si cum ca va ramane la neamurile sale cela mai de pe urma,un semn necinstit
si de defaimare si cu o intinaciune si rusine intru luminata sa rudenie,s-au ingretosat cu
totul de lucrul acesta si maniiindu-se foarte mult au venit cu mare graba la acea
manastire unde fiul lui hotarase sa petreaca si lepadand de la sine desavarsit toata
evlavia si dumnezeiasca si omeneasca si rusinea oamenilor ingrozea pe manastire si
pe parintii ce se afla intru dansa,ca le va pricinui mare pierzare si prapadenie de nu va
slobozi indata pe fiul lui pe care l-au numarat cu ceilalti parinti.De la egumenul
manastirii aceia,iesind afara cu chip cu sfanta cuviinta si cinstit catre dansul si prin niste
cuvinte ca acestea s-au apucat sa-i stinga mania inimii lui care se aprindea si
fierbea,zicand:nu te vei lipsi boierule de fiul tau,ca indata se va intoarce impreuna cu
tine la casa ta,daca numai te vei fagadui sa ridici din mijloc si sa incetezi de tot,numai o
obisnuinta straina ce se afla sub stapanirea ta,iara de nu vei putea savarsi
aceasta,linisteste-te si lasa pe fiul tau sa-mi implineasca fagaduinta ce au facut catre
Domnul.I-au placut acelui boier fara de sfatuire,sfatuirea aceasta prea inteleapta.Au
venit fiul inaintea lui si s-au facut vorova asa:O,obisnuinta,zice,o parintele meu,ce se
face in tara ta,cum ca nu-i pace,ca mor intr-insa deopotriva atata tinerii pe cat si batranii

si ma rog sa o stergi din mijloc pe aceasta obisnuire iar de nu vei putea face aceasta,eu
intr-adevar mai bine ma impact sa traiesc aicea,unde tanar fiind,nu ma tem de
moarte,iara dupa ce voi imbatrani o astept cu bucurie si cu osardie.Cu aceste cuvinte
au pornit tanarul pre tatal sau tot la asemenea dorire si acolo unde se aprindea mania
lui asupra manastirii l-au facut sa se aprinda cu ravna ca sa se lepede el de lumeasca
ostire a lumii cea mai dinainte.Si de aceia s-au multumit sa se innumere impreuna si sa
se scrie tot intru aceeasi oaste in care si fiul sau s-au numarat impreuna mai inainte,ca
sa ia si el impreuna cu fiul lui tot aceeasi cununa a dreptatii.O!ce dar prea plin de
bucurie!Si,o,ce daruire de mult pret s-au daruit fiecarui tanar.De ar fi fost cu putinta sa
se intinda viata lui fara de curmare pana la batranete,pana la cea mai de pe urma
varsta,de ar fi fost cu putinta cu totul sa se invecheasca sis a inceteze la tineri de istov
aceasta obisnuita scarbelnica si aicea sa nu moara deopotriva tinerii ca si batranii,tinerii
sa poata ca sa se intample sa moara ca unii ce nu sunt datori sa patimeasca aceasta
pentru varsta lor:batranii trebuie sa moara,ca unii ce sunt datori sa patimeasca si ei
aceasta pentru varsta batranetilor lor.Mai ales tinerii,nu atata sunt datori pentru ca sa
moara,pe cat sunt datori sa moara batranii pentru obisnuinta cea indatorata ce alearga
peste toti.Poate ca se va arata nepotrivit multora acel DAR pe care-l povestesc
oarecare ca l-au daruit Noe fiilor sai,cel ce-au fost adica al doilea “tata”al lumii cei
innoite de a doua oara.Acest Noe,mai pe urma dupa aceea prea slavita incercare de
corabie a lumii ce-i locuite care s-au innecat si dupa acel infricosat si jalnic potop care
toata lumea o au coplesit,vrand sa risipeasca pe fii sai si pe fiicele sale prin feluri de
feluri de tari si locuri ale pamanrului.pentru ca sa nu rataceasca imprejur,fara nici o
infranare si sa se pogoare la toata desfranarea si ca sa se tie si sa pazeasca in hotarele
curatiei si ale bunei inchipuiri,au daruit fiecaruia a
c te un”dar”care nu privea spre
trupeasca dobanda ci spre folos si mantuirea sufletului.Si ce au fost oare acel “Dar”,au
impartit fiecaruia cate o parte din ramasitele si oasele stramosului nostru Adam.Si unuia
i-au dat capul lui,iara altuia,mana si acestuia,coasta,iar aceluia,pieptul si altuia falcile
pentru ca sa priveasca totdeauna la dansele si asa sa-si aduca aminte cum ca sunt
muritori.Si aflandu-se intru aceasta prea desfatata si larga imparatie a lumii in care au
intrat ca intr-o mostenire parinteasca,sa nu se scoale unul asupra altuia.Si ce ai face
oare daca eu as aduna di gropnita oase moarte si nesimtitoare si ti le-as pune in

mainile tale,negresit mi-ai zice,da-mi pace,oasele le arunca la caini.Fiecare lucru ce

atarna si priveste spre moarte,acela celor vii,nicicum nu este placut.Cugetarea de
moarte,rapeste mintea,aducerea aminte de ea,supara auzurile,privirea la
gropnita,vatama ochii,insa eu,o,pravoslovnice cititorule,cand ti-as darui vreun lucru de
trebuinta si de folos care se potriveste starii si chemarii tale,nu as fi putut sa-ti daruiesc
alt dar mai potrivit si mai cu cuviinta si mai folositor de suflet,decat icoana mortii cei
prea grozave,ci nici alt lucru mai folositor de suflet pentru ca sa scapi de moartea cea
vesnica si sa dobandesti viata cea de-a pururea vecuitoare,fiindca si tu esti unul care
mori dintru aceia,pentru care scrie inteleptul Sirah,”Toti Murim.”Deci pentru ca sa nu ne
temem de moarte atata,pe cat si mai vartos sa o astepti ca sa o intampini pe aceasta cu
osardie,zi si tu cu Pavel si fa aceea care au facut-
o Pavel,adica:”in fiecare zi mori.”Tu
care esti dator sa mori odata lumii,mori totdeauna si in fiecare zi a vietii tale sa se
lucreze de tine vreo moarte a vreunui pacat.Adica astazi sa mori impotriva
mandriei,maine impotriva poftei,poimaine impotriva zavistiei,apoi impotriva lenevirii.Si in
scurt,totdeauna sa mori impotriva unui pacat.Tu care te-ai nascut tot intru pacate,de
voiesti sa traiesti de-a pururea,mori impotriva pacatului.”Si aceasta ve
-i ispravi-o,daca
adeseori vei arata pacatele duhovnicului tau,ce are puteresi stapanire sa le ierte.De
vei muri asa,se va face moartea ta,nu numai”dar”catre Dumnezeu si jertfa bine primita
ci insa si decat toate fagaduintele tale cele catre acela,va fi lui jertfa si ardere de tot cea
mai aleasa si mai iubita lui Dumnezeu,si moartea ta,nu numai iti va fi atuncea
poftita,mai inainte de ce vei muri,iti va fi tie de veselie si de bucurie.Deci mori mai
inainte de moarte,insa mori ca Pavel”In fiecare zi mori.””Dar pentru cine,pentru a
voastra slava.”Mori si tu in fiecare zi,daca nu si pentru slava altuia,cuiva,insa macar
pentru a ta nagresita buna slava care este nevestejita cununa a ostirii tale si a
nemerniciei tale,Patria cea frumoasa si adevarata.

CUVANT INAINTE
1. I. Cuvantare pentru MOARTE

Multi istorici povestesc,cum ca urechile Atenienilor celor vechi atata erau de gingase
incat nu putea sa sufere nu numai aducerea aminte de moarte,ci nici insasi singur
numele ei.Pentru aceasta era lege la dansii pusa ca oriunde va,de ar fi urmat nevoie sa
se arate moartea tatalui sau a maicii sau alteia oarecare rudenie,acolo trebuie sa
slujeasca la aceasta vestire amara vreun om care de mai inainte pentru vreun pacat de
moarte ar fi fost hotarat de judecatorul spre moarte.Si cine ar fi indraznit sa calce
aaceasta lege se judeca vinovat taierii de cap,fiindca toti de obste asa au judecat,ca
acela care aducea o vestire de acest fel,de amara si vrednica de uraciune si de fuga si
cu aducere aminte,acest fel purtatoare de moarte ar fi sagetat auzirile lor,nu era mai
mult vrednica sa mai traiasca,ci se facea vinovat mortii,scotandu-se din numarul celor
vii oameni si surghiunundu-se din hotarele firii cei omenesti.Daca si eu as socoti cum ca
si voi cati cititi acestea de fata ce va scriu ve-ti fi tot intru aceeasi socoteala cu acei
vechi atenieni,n-as fi obraznicit niciodata atata incat sa indraznesc sa intin si ochii vostri
cu aceste feluri de priviri si aratari de ale mortii spaimantatoare si infricosatoare si
urechile voastre sa le ranesc cu vestiri intristatoare si amarate,iara sufletele voastre sa
le tulbur cu cugete asa de mahnicioase si ingrozitoare,in ce fel se obisnuiesc sa se
intample unele ca acestea,cand se face povestire pentru moarte,care este cea mai
infricosata povestire,decat toate celelalte povestiri,prea infricosate si infiorate.Ci fiindca
sunt incedintat cum ca voi sunteti foarte deosebiti de atenieni cei de demult si la
obiceiuri si la socoteala si la fire si la credinta si la lege.Pentru aceasta,eu singur,nu
numai voua tuturor celor ce ve-ti citi cartea aceasta a mea,ci insa si parintilor si
rudeniilor si prietenilor vostri,cu glas mare ca un vinovat mortii ce sunt,va aduc
purtatoarea de moarte,intristacioasa sin infricosata vestirea mortii cu insasi cuvintele
fericitului Pavel care zice:”S-au hotarat oamenilor ca sa moara odata.”Vei muri si tu,care
citesti cele scrise aici,cu toate ca nimica cu totul nu gandesti pentru moarte.Vei muri si
tu,care cu barbatie biruiesti pe altii,vei muri si carele cresti cu istetimea si covarsesti
intru invataturi.Vei muri si tu care petreci drumul si vremea vietii tale cu un umblet fudul
si mandru.Te bucuri si te inalti cu nadejdea,cugeti oare care mari si prea mari si
nalucesti cele ce-ti sunt mai mari decat puterea ta.Vei muri au nu crezi,s-au hotarat
unde s-au osanduit si s-au hotarat intru acel oras mare si ceresc.Intru acea sfatuire
prea tainica a prea Sfintei Treimi intru acea prea inalta adunare a puterii cei
dumnezeiesti,intru acea scoala de taina a intelepciunii ce-i de-a pururea vecuitoare.Intru

acel divan prea infricosat al dumnezeiestii dreptati unde pentru fiecare lucru mai inainte
s-a hotarat.”S-a hotarat de la care s-au hotarat,de la acela la care nu este schimbare,de
la acela care zice pentru sine:Eu Domnul Dumnezeul vostru sin u m-
am schimbat.”De la
acela,ale caruia punerilede lege si cuvintele,atat sunt de adevarate pentru
savarsire,incat zice insusi de sine:cerul si pamantul vor trece,iar cuvintele mele ,nu vor
trece.”S-au hotarat cum s-au hotarat”,cu o dumnezeiasca hotarare,de-apururea
vecuitoare,care nu este cu putinta sa se clateasca,care nu este cu putinta sa se
calce.Deci aceasta lege,aceasta hotarare,care din inceput a fost hotarata dela
Dumnezeuam socoteala ca am sa scriu pentru dansa aicea,iara tu sa citesti.Si,o,de ar
da Dumnezeu dupa cum eu cu osteneala alcatuirea am scris-o si am alcatuit.Asa si tu
citirea sa o treci si de asemenea folosul sa ti-l dobandesti.Deci voi scrie acelea care
merg inaintea mortii si acelea care calatoresc impreuna cu dansa si acelea care dupa
dansa urmeaza.Si mai pe urma voi insemna si oarecare canoane cum si-ar pofti cineva
moartea pentru folosul sau si acestea le voi alcatui in scurt cu oarecare urzeala si chip
care se atarna si priveste mai mult la folositoarea umilinta,decat la ritoricestile
cuvinte(sunete)si zice:Iara tu,allege din cele ce citesti cele mai de folos si de trebuinta si
acelea ce le vei alege,tipareste-le bine si tare in cugetul tau si dupa acestea sa petreci
si socoteste sa le aduci in lucrare si in fapta.Si cu acest chip se va arata plata acestui
lucru ca prin mine care am scris si am alcatuit si prin tine care adesea ori ai citit sau
pricinuit oarecare mantuire sufleteasca si folos.

CARTEA 1

CAPITOLUL 1
Nasterea omului celui nou
Care i s-ar putea pricinui din cea cu luare aminte:”Cugetarea mortii”

In ce chip omul cel vechi se naste din pantece,intr-acelasi chip sic el nou se naste din
mormant.A omului celui nou tot unul si acelasi ii este si tata si maica,adica aducerea
aminte de moarte.Asculta ce vorbeste din gunoi”Iov”dascalul al bunelornaravuri,cel
vrednic de lauda:”putrejunea am chemat-o tata al meu sa fie,iara maica mea si
sora,viermele.”Priveste bine aici pe tatal omului celui nou si pe maica lui ca sunt
putrejunea,dar care putrejune,cea din mormant.Omul cel nou se naste din putrejune,din
putoare,din puroi,din viermi si din puturoasa putrejune a trupului si nu este trebuinta ca
omul acesta nou sa se zamisleasca inlauntru in pantece si in matcas,sau si cu multa
indelungare a vremii sau si cu dureri prea usturatoare si iuti ale pantecelui sa se
nasca.Omul cel nou si lesne se prinde in pantece si fara graba se naste.Iara aceasta se
face si intr- o singura clipeala de ochi si cu o grabnica amelintare a mintii.De cate ori iti
vei cauta fata ta in oglinda,au nu se naste indata de atatea ori noua inchipuire intr-
insa,pana ce ar fi deosebirea,au nu pe atata privesti in oglinda,pe cat si sa inchipuiesti
icoana in oglinda,dar stii si pentru care sfarsit s-au aflat oglindele.Inteleptul Seneca
socoteste cum ca s-au aflat pentru ca sa se priveasca pesine”omul”,adica toata starea
sa sa si-o vada.Socrate au uneltit oglindele pentru deprimarea si invatatura bunelor
obiceiuri.Pentru aceasta invata pe ucenicii sai,sa se priveasca pe sine adeseori in
oglinda si cati isi vor placea lorusi pentru trupeasca lor,buna frumusete sis a ia aminte
cu diadinsul,nu cumva sa necinsteasca frumusetea trupului cu grozavia faptelor celor
de rusine.Iara cati iarasi se vor vedea cum ca au fata grozava si urata,sa se sileasca
prin nevointa si osteneala cum sa-si impodobeasca neinchipuirea si grozavia fetei lor cu
stralucirea faptelor lor celor bune si cu podoabele faptelor bune sa-si acopere
metehnele si uraciunile trupurilor.Sunt dar de trebuinta oglinzile,daca ne vor sluji
noua,nu atata la tunderea perilor,pe cat la invatatura bunelor obiceiuri.Ci,dupa cum se
cade sa socotim drept mult pret,asa si cu covarsire vrednica de multa lauda,oglinda
aceea sa o socotim,intru ai careia privire,indata se zamisleste si se naste un om
nou;unelteste-o dar si tu aceasta oglinda,fiindca si privirea cea intr-insa cand vei
voi,indata naste nou om.Povesteste un scriitor oarecare din cei mai noi pentru un
dascal numit si vestit al Sfintei Evanghelii,caruia o cucoana oarecare slavita si luminata
mai mult la chip,decat la petrecerea ei cea cu fapte bune si dupa cum era slavita pentru
neam,asa era slavita si pentru impodobirea cea cu multa iscodire si silinta,cu
indrazneala i-au poruncit rugandu-l foarte mult,ca atunci cand cu ajutorul lui Dumnezeu
se va intoarce iarasi la partile acelea,sa-i aduca impreuna cu dansul de la cetate o
minunata oglinda.Si muierea acestea au poruncit.Iara dascalul cu bucurie i s-a fagaduit
ca ii va implini cererea ei si dupa cum s-a aratat grabnic la fagaduinta,asa au fost
adevarat si intru a-si implini fagaduita sa.Deci dupa oarecare luni,intorcandu-se iarasi

dascalul la casa acelei cucoana,au adus impreuna cu sine o oglinda,nu de sticla,ci de

os,nu cumparata pe bani din targ de la negutatori ci luata din gropnita de la ingropatorii
de morti.Si intrand in casa,au poruncit cucoanei sa cheme impreuna toti oamenii
casei,zicand,cum ca au adus o oglinda prea minunata la vedere.S-a bucurat cucoana
pentru dar si au poruncit indata sa se adune slugile si slujnicile si in scurt toti cei de
casa,laudandu-se cum ca are sa le arate o oglinda minunata.Deci atunci,dupa ce s-au
adunat toti,prea cucernicul acel dascal,au ridicat mahrama de deasupra,cu care avea
acoperita oglinda aceea si au aratat tuturor inainte o infricosata capatana uscata de un
om ingropat.Si atunci incepand a zice cu cuvinte foarte umilitoare si iscusite si in scurt
sa zic,inspaimantaroare,unde sta deasupra privirii aceia,au sagetat si au ranit intru
adanc sufletele privitorilor.Si au zis:tu,o,cucoana,oglinda ai poftit,iata-ti oglinda prea
iscusita,nu pentru ca sa impodobesti cu impletiturile tale capul tau,ci ca sa te preface in
obiceiuri placute lui Dumnezeu.Acest cap ce se vede acum uscat,a fost intr- o
vreme,aceasta care si tu esti acum.Acolo unde se arata acum doua gauri fara de ochi si
lumina,au fost intr-o vreme,niste ochi albastri cu o dulce lumina.Aceasta capatana goala
de par a fost odata impodobita cu niste suvite de par galben si cret,imprejurul acestor
doi ochisori,au fost doi umeri ai obrazului rumen si albi si acoperea dintii acestia cu
niste buze rosii,ca trandafirul si dintru acestia canta o limba cu dulce glas.Si in
scurt,aceasta care esti tu acum,a fost si acest cap oarecand.Te vei face si tu cu
adevarat intr-o vreme intr-aceasta stare,in ce fel este aceasta acum.De aceste
cuvinte,toti impreuna s-au spaimantat foarte si fara de glas au ramas.Privirea acestei
oglinde au fost mantuire a privitorilor.Iara mai ales stapana aceea a tuturor slugilor
acelora,care avea mai multa sarguinta si pofta decat altii pentru oglinda,defaimand cele
ce sunt de fata vremelnice,a inceput bine a cugeta si a intelege pentru bunatatile cele
ce vor sa fie,de unde din ceasul acela a inceput a petrece o viata si petrecere ca
aceasta,ca si cum n-ar fi ea,de asemenea,ci ca alta oarecare,in ce fel petrece un
om,care bune nadejdi pofteste si doreste moartea.Si asa,cugetarea si gandirea de
moarte s-au facut nasterea a omului celui nou.Iata aicea aceasta capatana din mormant
goala si uscata va sa-ti fie o oglinda trebuincioasa pentru mantuirea sufletului tau.Acest
fel de oglinda de vei avea in casa ta si adeseori vei cauta intr-insa negresit vei sa te afli
intr-o neincetata privire folositoare de suflet,intru atata incat adica sa defaimi cele de

acum stricacioase si vremelnice si sa ai inaintea ta in minte pe bunatatile cele ce vor sa

fie,nestricacioase si vesnice.Aceasta oglinda nu este acea inselatoare si
vatamatoare,intru care se vede frumusetea trupului cea stricacioasa,cu pierzarea
sufletului,ci este o oglinda folositoare si castigatoare,in care se vede sfarsitul vietii tale
si se priveste netrecuta si nescapata datoria mortii.Daca adica,vei face si tu ca inteleptul
acela Platon,care zice:”daca adeseori te vei cauta in oglinda,vei castiga intelepciunea
cea prea adevarata.”Du-te dar la gropnite,ca la o scoala prea de folos a intelepciunii cei
crestinesti,deschide mormantul vreunui mort,stai acolo putin,unde dupa putin ai sa cazi
si tu.Socoteste imprejur mormantul celui mort si ingropat si aceasta invata,iti va
schimba mintea ta,incepe de acum sa mori lumii(daca fara de indoire crezi,cum ca vrei
sa mori dupa putin)si asa privea mortii,ti se va face a doua oara o rasuflare a vietii cei
noua.Apoi,ia impreuna cu tine de acolo prada mortii,adica ia-ti o capatana,adu-o in casa
ta,ca sa privesti in fiecare zi intr-insa,ca intr-o oglinda buna si de trebuinta,multe
invataturi,dintru cele cate chemarea ta te invata.Caci aceasta capatana,macar de si
este si se vede fara de limba,insa este mult glasuitoare.Multe alte oarecare zice,cand
nimic nu vorbeste,desi este tacuta,dar insa striga cu mare glas si canta iesirile
mortii,fara de limba invata,fara de glas sfatuieste,fara de cuvinte vorbeste ritoriceste si
cand nimic nu vesteste,multe iti aduce la cunostiinta.Vrei sa auzi cuvintele licaonicesti si
in scurt ale acestui cuvantaret;de cate ori vei intoarce ochii tai spre dansa si vei lua
aminte cu mintea ta,iti va propovadui tie cuvintele acestea cu glasuri negraite:deabia
o,omule,te-ai nascut si ai inceput sa traiesti si indata ai inceput sa alergi,precum si eu
odinioara,spre acelasi scop si sfarsit al mortii.Departarea cea din mijloc,aceea care se
vede,intre pantecele cel de maica si intre mormant,este un minut,care este cea mai
mica parte a vremii.Pentru aceasta,intre aceste doua margini si hotare ale nasterii si ale
mortii,nimic mai putin nu este,fara decat o miscare a vederii.Acolo de unde incepi a
fi,acolo cu adevarat te si savarsesti.Unul si tot acela este si inainte cuvantarea basmului
si sfarsitul basmului.Numai de singura aceasta totdeauna sa-ti aduci aminte,cum ca
mantuirea ta se spanzura de cel mai de pe urma minut al vietii tale.Ca atunci se vor
cerca toate miscarile tale,adica:faptele,cuvintele si cugetele si gandurile cand adica te
va ajunge suma ta cea mai de pe urma.Ai toata grija ta numai si numai aceasta sa te
grijesti pentru mantuirea ta.Si aceasta numai iti este prea de nevoie si de trebuinta,iara

toate celelalte,sunt de prisos si netrebnice,si sa nu dea Dumnezeu sa cazi dintru

aceasta.Mai bine sa patimesti cele mai mari rele,decat sa te lipsesti de darul lui
Dumnezeu.Si intru toate acestea si la singura aceasta ia aminte mai mult decat toate,la
aceasta nu cumva sa faci vreun lucru pentru care vei sa te caiesti la truda mortii
tale,cum ca l-ai facut.Mai pe urma de toate,vei sa te faci un om nou,daca si adeseori vei
cugeta pentru cele mai de pe urma ale tale.O sfatuire ca aceasta prea folositoare de
suflet,iti va spune tot acest cuvantaret mut si fara de grai,adica:aceasta capatana cu
totul uscata;si mai de pe urma de aceasta sfatuire ti se va face tie a doua innoire si a
obiceiurilor si petrecerii si a vietii tale.
 FAPTA

Avea obicei marele Antonie sa zica adeseori,”pentru ca sa se faca cineva dasavarsit la

fapta buna,doua lucruri oarecare sunt foarte prea de trebuinta si prea de nevoie:

-un lucru,adica,sa creada intru sine,cum ca astazi a inceput sa slujeasca lui Dumnezeu.

-iar altul,sa socoteasca,cum ca ziua aceasta de astazi,este ziua vietii lui cea mai de pe
urma.”Daca aceasta zi este cea dintai pe care o ai fagaduit lui Dumnezeu si fiindca
pentru Dumnezeu,nici un lucru bun nu ai facut,ce au nu se cuvine sa faci.Daca este cu
totul cea mai de pe urma,cum sa nu faci.Aici dar aduna-ti toate puterile trupului,ale
sufletului,ale darului si ale firii tale,atata incat sa nu ramana nici un cuget al mintii
tale,nici un dor al inimii tale,nici o trebuinta a trupului tau,nici vreun lucru al mainilor
tale,care san u priveasca spre insusi Dumnezeu cu prea desavarsita luare aminte a
omului celui deplin si asa vei petrece toata ziua aceea ca cum ar fi ziua cea cu totul mai

de pe urma a vietii tale.Cum se ca face vrednica,ca sa te incununezi de fericirea cea

de-a pururea vecuitoare.In fiecare dimineata tipareste-le in adancul inimii tale,aceste
aurite cuvinte.O zi numai,care o ar petrece cineva dupa cum trebuieste si se cade spre
buna placere a lui Dumnezeu,poate mai mult decat mii de ani pe care i-ar fi petrecut
cineva stapanind lumea toata.

CAPITOLUL 2
Omul cel vechi,cautand la mormant,se desteapta,iar cel nou,priveghiaza deasupra

Ce alt lucru este mormantul,fara decat locuinta mortii.insa dintru acela rasare de multe
ori mare ajutor al vietii.Din insasi singura,moartea,cand o ar socoti cineva cu luare
aminte,se naste in sufletul lui o minunata asemanare a vietii cei noua.Reaua putoare
acesteia,ajuta catre buna mireasma,grozavia,catre frumoasa inchipuire,ingretosarea
pacatului,la fapta buna si somnul ajuta la priveghere.Pe aceasta o adevereste si
dumnezeiescul Iov,vorbiind asa pentru omul cel prea inrautatit si prea scarnav.Cand el
catre mormant s-a dus si asupra gramezii oaselor au privegheat.Cu adevarat,acest
fericit Iov,cu vopsele vii zugraveste pe omul cel pagan si care poate multe,care
pagan,sfaramand si zdrobiind tot fraul legii cei dumnezeiesti si omenesti,leapada
dojenirile,nu asculta invataturile,goneste de la dansul sfatuirile,se ingretoseaza
desavarsit de poruncile lui Dumnezeu.Mai ales ca si indrazneste cu gura furatoare de
cele sfinte a varsa acest fel de cuvinte hulitoare si paganesti catre Dumnezeu:”care
indestulare este,caci ii vom sluji Lui.”Si ce folos este,caci il vom intampina pe
dansul,departeaza-te de la mine,nu voiesc ca sa-ti stiu caile tale si altele multe de acest
fel de cuvinte mandre si urate si scarbenice insira dumnezeiescul Iov.Mai pe urma de
toate,acest Iov,adica ca si cum deznadajnuindu-se de mantuirea unui om ca acesta,ii
arata pierzarea lui cu aceste feluri de cuvinte:”cum ca,la ziua pierzarii se pazeste cel
viclean si la ziua maniei lui se va duce.”Ca cum ar fi zis sfarsit au cele pentru dansul,nu
mai este lui nadejde de mantuire,s-a hotarat osanda lui,s-a pierdut cu totul.Dar poate
vrei sa zici,si ce,n-au ramas lui macar nici cat de mica parte de ajutor,iti raspund
tie,putina nadejde ii este lui de aceasta.O marturiseste aceasta iarasi tot acest Iov,dupa
urmare.”Cine va vesti inaintea fetei lui,calea lui.Si acela care el -au
ti facut-o,cine va
rasplati lui,care va lua atata indrazneala,ca sa indrazneasca la acestea,cine se va
semeti la aceasta pana intr-atata incat scuturand toata temerea si frica sa sfatuiasca pe
vreun boier care covarseste cu stapanirea si prisoseste bogatia si puroiaza cu mutimea
rautatilor si sa-i muster rautatea lui cea cu covarsire,aducandu-i aminte si sfatuirile cele
mantuitoare de suflet.Foarte greu lucru este acesta si mai ales cu primejdie,indraznirea
lui.Au mustrat Ioan Botezatorul pe Irod,dar cu pierdera de cap.Au mustrat Iroboam,un
prooroc trimis dela Dumnezeu,dar in temnita s-a inchis.A mustrat Eremia pe imparatul si
pe boieri,dar in lac s-a aruncat.”Cine dar va vesti inaitea fetei lui,calea lui.”Deabia -ar
s

afla cineva,insa si acesta ca si cum ar canta unui surd,asa nu va fi auzit,dar ce ar fi

putut sa-i ajute cineva unui om cere au ajuns la varful rautatii.Nu i-au mai ramas lui loc
de vindecare acolo unde rautatile au ajuns sa se faca fire.Dar care este ajutorul acestui
fel de om,o,dumnezeiescule,Ioave!Unul nu mai ramane,raspunde dreptul,afara de care
altul nu este.El la mormanturi sa se duca si asupra oaselor va
priveghea,priveghea.O,ajutor prea folositor de suflet fiecarui om!Mai si insusi acelui om
deznadajduit prin care este cu putinta sa se cheme iarasi mantuirea.Nu se cuvine unuia
ca acestuia sa-i punem inainte apucaturi graite,cuvinte subtiri cu care l-am fi putut
birui.Nu se cuvin sa-i punem inaitea lui oarece pilde infricosate cu care l-am fi
infricosat.Nu trebuie sa-l ranim cu sagetile cuvintelor cu care l-am fi inspaimantat cu
totul,ci pentru ca sa-l intorci la calea mantuirii,de acolo de unde mai inaite s-a
ratacit,povatuieste-l la locasurile mortii,la prea putini zic,mormanturi.Pune-i inaitea
ochilor lui,gramada cea slavita a oaselor mortilor si vei vedea cum ca acele care mai
inaite era surd,foarte in graba va asculta cu mare luare aminte invataturile cele
folositoare de suflet.Acela ce mai inaite era orb,va deschide multi ochi la primejdiile ce-i
sunt in fata.Acela care era cu totul fara de temere si fara de frica se va ingrozi de
muncile si de pedepsele ce vor sa fie.Cela ce mai inainte era slabanog,se va face intreg
la madulari si repede miscator si grijitor pentru toate.Cel schiop,va umbla.Cel somnoros
se va face privighetor si mai pe urma de toate,cel mort si ingropat,va invia si va trai.Te
multumesti cu o scurta istorie,ca sa-ti incredintez cele mai de sus.Un calugar
oarecare,din neam luminat,se afla intr-o manastire,intru care,dupa putina
vreme,stapanindu-se de mandrie si inaltare,a ajuns putin cate putin intru lenevire si
neevlavie,intru atata incat si aceste feluri de cuvinte a zis intru
sine:O,neintelegatorule,calugare!Nu-ti este rusine tie sa ai acest fel de slujba la aceasta
manastire,incat sa pasti porcii care grohaiesc si sa te necinstesca si pe tine si pe
neamul tau,niste calugari ca acestia de nimic.Du-te la slobozenia ta cea mai dintai si la
bun neam.Acestea si altele mai multe cugetand si zicand,gata era sa lepede de pe sine
acea rasa innegrita si veche si sa fuga si sa se departeze de la acea sihastrie.Si vrea
sa o faca negresit,daca nu ar fi apucat mai inainte noaptea sa-l opreasca,intru a carei
vreme,a vazut aratat inaintea ochilor,un batran oarecare,prea stralucit,care i-a poruncit
sa mearga dupa dansul.Iar calugarul in urma cu frica,si ori pe unde vrea sa

treaca,singure i se deschideau usile.Deci au venit si la mormanturile mortilor,intru care

zacea multa multime nenumarata de trupurile mortilor.Intru care deasupra unuia dintre
acelea calcand calugarul acela,care atunci de curand era ingropat si pentru aceasta ca
un putrezit au izvorat in sus rea putoare si viermi si au auzit glas de la dansul care ii
zicea:unde te duci ticaloase!Si aratandu-i batranul acela care i se arata si alte trupuri ce
zaceau intru feluri de feluri deosebite unghiuri,i-au poruncit sa le i-a seama cu
amanuntul si s-a dus si s-a departat de la dansul.Iara acela de frica cuprinzandu-se,au
inceput sa roage pe Dumnezeu,zicand:izbaveste-ma de neinsufletitele si infricosatele
acesta infricosari,caci de frica mea am ramas fara glas si mai mort,vai mie!Ca nu pot
mai mult sa le privesc.Atunci iarasi au auzit glas,care ii zicea:vino,dara,daca voiesti
mantuirea ta si sa nu te instrainezi pe sine dela viata aceasta singuratica si
sihastreasca,rapindu-te de mandrie.Deci mai pe urma de toate,pentru ca sa nu mai
inmultesc cuvantul,fagaduindu-se sa ramana pana in sfarsit in manastire,s-a intors la
citirea obisnuitei sale rugaciuni si dintru acea infricosata vedenie a mortii si din intrarea
in mormanturi,a scuturat de la sine mandria si inaltarea cea mai dinainte si s-a intors cu
lesnire la buna randuiala si smerenie si la aceasta singuratica carare a faptelor bune,de
la care cugeta mai inainte sa se abata.Dar eu,nu-ti zic aceea care a a zis-o
Solomon:”Mergi catre furnica,o lenesule,ci du-te trandavule,la mormanturi si indata cu
David vei alerga pe calea poruncilor Domnului.”Du
-te la groapa,o iubitorule de argint si
indata cu Zaheu,vei zice:Iata jumatate din averile mele,Doamne,o dau
saracilor.Taraste-te la mormanturile mortilor,o mandrule si indata vei striga cu inteleptul
Sirah:”Ce se mandreste pamantul si cenusa”,mai pe urma de toate mergi si tu iubitorule
de lume si de infrumusetari la multimea trupurilor mortilor si umbla putin acolo printre
imputitele si nesimtitoarele oase si vei invata pe inima ta cea prea inalta,cugetatoare si
iubitoare de lume,acel prea intelept socotitor grai a lui Solomon:”Desertarea desertarilor
si toate sunt desertaciune.”

FAPTA

Ai pe moarte ca pe un prieten al tau tainic si ca pe un sfetnic fara de greseala si sa nu

faci vreun lucru rau,pentru care vei sa-ti zici mai pe urma,o si cat ar fi fost de bine de nu
l-as fi facut.Nici sa treci cu vederea vreun lucru pentru care vei sa te caiesti,la cel mai
de pe urma ceas al vietii tale,cum ca l-ai trecut cu vederea,macar si trupesc,obinuieste-
te a vorbi cu moartea impreuna,zicand:iata,o,moarte,tu esti slujitoare a dumnezeiestii
dreptati,iara eu supus sunt poruncii tale,fiindca si mie,mi s-a grait aceea care intr-o
vreme s-a glasuit stramosului meu Adam,”cu moarte vei sa mori.”Deci fiindca desi nu
este vreo alta scapare,sa ascult sfatuirea lui Sirah:”Sfetnicii tai,fie din zece mii unul.”De
cate ori m-as afla intru indoire si nedumerire si de cate ori voi socoti,care oare sa fie,sau
cu cuviinta.sau cu dreptate,mie ca sa fac pentru mantuirea sufletului meu,tu,o moarte,ia
sa-mi fii sfetnicul meu ca sa-mi luminezi cele intunecate si sa-mi talcuiesti cele cu
indoiala si sa-mi arati cele nearatate.Dar vezi,o moarte,cum imi vine cugetul cel tiitor
aminte,raul,biruit fiind de manie si ma indeamna sa fac rasplatire pentru necinstea pe
care am patimit-o,ma sileste ca sa intind mana mea la sabie,ma impinge sa ma lupt
singur cu vrajmasul meu.Ce ma sfatuiesti sa fac,ia aminte,iti va raspunde prietenul
tau,moartea,ce dobanda iti vei castiga tie dupa ce vei face aceasta.Pentru aceea care
voiesti acum sa o faci,te vei cai odata ca ai facut-o.Cand iarasi trupul cere ca sa te
departezi pe tine de catre infranare si pazire a fecioriei,alearga iarasi la moarte si
sfetnicul tau si zi impreuna cu Pavel:”Trupul pofteste asupra Duhului.”Vezi,o
moarte,cum prin amagirea dulcetii,ma trage trupul meu atata cat macar numai sa ma
invoiesc cu pofta.Ce ma sfatuiesti sa fac la acestea,si ia aminte ce-ti va raspunde
aceea.Asculta,o iubitorule de pofte si de dulceturi,sfatul meu,care este cu adevarat
nemincinoasa hotarare a prea Sfantului Duh:”Daca traiti dupa trup,ve
-ti sa muriti.”Deci
pe cat te vei teme sit e vei infricosa de moarte,pe atata vei ura trupul.Cand iarasi iubirea
de argint iti sopteste sa rapesti cu nedreptate averile straine,cand lacomia ta te
imboldeste,a te ineca cu multa mancare sau cu totul ca sa te cufunde in multa bautura
si betie,totdeauna si mai inainte de lucrul tau,alearga la sfetnicul tau,moartea,si asculta
ce te invata,la ce te va povatui,o la cate bunatati te va indemna si te va sili,o,de la cate
rele te va opri si de tot te va taia!Nici Solomon cu toata intelepciunea lui,n-ar fi putut sa-
ti dea invataturi mai de mantuire,decat moartea.De vei vorbi impreuna cu moartea in
fiecare zi,vei auzi sfat prea minunat si de suflet folositor.Daca vei pune si bine vei potrivi
in cumpana sfatuirea ei,o carmuire vietii tale,multi oameni se vor minuna de
imbunatatita petrecerea ta si toti de obste vor intreba,intrebarea aceea a preamarelui
glasuitor,Isaia:”cine a fost sfetnicul lui?”

CAPITOLUL 3
Lesne alunecarea si caderea omului si curgerea cea dea pururea a vremii

Proorocul acela cu adevarat,preavestitul si prea marele glasuitor Isaia,talcuitorul

cerestilor taine,au auzit dintru inaltime oarecand glas rasunand ca un tunet si
zicand:”striga”.Ca cum ar fi zis,aceia care am sa
-ti zic si care vei sa o auzi de la
mine,nu voi in vreun intunecat unghi si de obste si intru aratare nu in vreo casuta
intunecata,ci intru prea luminata priveliste.Nu cu vorba smerita si cu glas amortit ci cu
strigare tare si ca de o arma rasunatoare si nu la unii oameni,ci la toti de obste sa
propovaduiesti si sa vestesti.”Striga,ce voi striga,tot trupul iarba si toata slava lui ca
floarea ierbii.Uscatu-s-a iarba si floarea ei acazut.”Adica atata este omul de desert si de
stricacios si vremelnic si lesne alunecator si cazator incat l-au aratat ca se vestejeste si
cade ca o floare a buruienii care macar este alcatuit din carne si din oase,cu toata slava
lui intru care straluceste.Cu toata vrednicia lui,intru care se trufeste,cu toata stapania lui
intru care intrece la putere,cu toata domnia lui intru care se prea inalta,cu toata bogatia
lui intru care prisoseste,cu toata cunostiinta lui intru care se faleste,cu toata
intelepciunea lui se si intrece si in scurt cu tot dansul darurilor firii si ale norocului lui si
cu toata marea cuviinta a lumii.Intru toate acestea in care se inganfeaza unul ca acesta
intr-o clipa de vreme se pierde ce de o prea mica suflare a unui abur prea usor si ce
lucru minunat este”tot trupul iarba si toata slava lui ca floarea ierbii.”Prea cu
intelepciune dumnezeiscul Augustin talcuieste pe larg pe o asemanare ca aceasta a
florii zicand:”Oamenii acestia infloresc intr-o buna norocirea veacului acestuia de acum
si se prapadesc de aceea atotputernica putere fiindca si nu dupa cum infloresc asa se
si pierd pentru ca infloresc vremelnic si se pierd vesnic.Infloresc cu bune norociri
desarte si stricacioase si se prapadesc cu adevarat si cu vesnice munci.Iesi putin
primavera la livada si priveste iarba cum infloreste in luna lui mai,cum creste,cum
otaveste,cum inverzeste.Cum se poarta ca un val in tarini si campuri,cum pricinueste
prea dulce vedere si privirea calatorilor si drumetilor si asternut moale intinde celor
osteniti iar dupa ce ar trece vara,iesi iara si vei vedea ca aceea care inverzea in tarini
zace in arie cu totul uscata.Aceea care pricinuia mai inainte privitorilor prea dulce si
desfatata vedere,atunci este mancare si saturare a dobitoacelor celor

necuvantatoare.O!Iubitorule de dulceturi si de dezmierdari si gingasule om!Trupul tau

acesta care iti impodobeste capul tau cu parul tau cel galben ca aurul si inflorit care
straluceste in fata ta cu umerii rosii ca trandafirul care gura ta roseste,cu buze ca
margeanu,acest trup al tau care se imbraca si vison si se impodobeste cu porfira intru
ale caruia urechi aude toate cele facatoare de veselie,in ochi priveste fiecare
frumusete,intr-o mirosire primeste tot felul de buna mireasma,in gatlej gusta tot felul de
indulciri si in maini si in mai pe urma de toate pipaie toata moliciunea.Acest trup nu
este,zic,nimic alta fara decat iarba.asteapta inca putin,o prea frumosule tanar si nu va
trece mult pana cand vei zice tu,cazut-au floarea.O,cat de minunat jelea un factor de
stihuri acest fel de istorie lesne schimbacioasa.”Am inflorit si noi,zicea intr
-o vreme,dar
floarea curand s-a vestejit.”Astazi suntem viteji,maine cu totul vestejiti,poimaine
morti,apoi pe urma ingropati in mormant si dupa putina vreme si de viermi mancati si de
multe ori se intampla tot intr-unul si acelasi minut al vremii si intr-un punct al locului si
sufletul nostrum ni-l dam si hotararea dreptatii judecator Dumnezeu o simtim de care
vom fi cercati si intrebati pentru viata ce am trait si acolo in vremea cand trupul nostru
este cald,sufletul nostru se afla in cealalta viata si ne vedem pe noi rapiti in cealalta
lume mai inaite de a veni intru frica,nu cumva sa ne rapim.Asa intr-o clipa de vreme,ne
aflam intru prapastuirea pacatului.Intr-o clipa de vreme traim si intr-alta clipa
murim.Pentru aceasta omul cat traieste se afla nu numai in mare lesnire de a se
aluneca sa cada ci si de a muri intr- o prea mica inputinare de vreme se afla si aceasta
este prea aratata din zicerea prea Fericitului Pavel care zice:”vremea este
scurta”.Spune-mi,ma rog,cand soarele savarseste vremea sa inconjurand imprejur pe
deasupra nostra,inconjurarea si purtarea imprejur cea de peste an si masurand in sus
cereasca purtare imprejur ce alta striga,fara decat ca vremea scurta este.Ce alta
inseamna lasarea intru mostenire un ape alta si schimbarea cea deasa a noptilor si a
zilelor.Ce alta striga varsta cea copilareasca care ramane mostenitoare in urma dupa
varsta cea prunceasca?Holteia care ramane mostenitoare in urma dupa varsta cea
copilareasca,tineretea care ramane mostenitoare in urma dupa varsta cea holteiasca si
dupa aceasta celelalte din varste care lasa mostenitoate in urma una pe alta,fara decat
ca vremea scurta este.Tot aceea striga si dumnezeiescul Iov:”cum ca muritorului nascut
din muiere,putina ii este viata.””Putina,zice,este viata si zilele omului”,cumpaneste bine

unul cate unul toate cuvintele acestea ale dreptului in minuturile lor ca sunt pline de
multa intelepciune.N-au zis:putina este viata si traiul batranului sau a celui imbatranit ci
si asa de obste a muritorului,adica a omului.Tanar esti,dar insa esti om.Fierbe sangele
cu fierbere tinereasca in vinele trupului tau,dar insa esti om.Putina este viata omului,de
multe ori tanarul aflandu-se deasupra in floarea varstei sale,impodobit intru stralucirea
neamului,intru multa iscusinta si intru ascutime de minte insa ca o floare fara de veste
se vestejeste si cade.De multe ori iese dimineata ca un mire impodobit din camera sa
cea de nunta si seara zace in mormant fara suflare.Pe aceasta viata a omului cea de
putina vreme ti-o va adeveri si tie si istoria lui Saul cea de intristare.Hotarand el sa
adune osti sa faca razboi cu filistenii au cerut vrajitoare de morti ca sa-i aduca si sa-i
scoata din iad pe proorocul Samuil si i s-a aratat lui de aceea proorocul cu cinstita
cuviinta,socoteste insa aceea intru prea scurta lungime de vreme si de o zi si de o
noapte si de cate lucruri prea mari supare si prapadenie s-au intamplat.Stau amandoua
usile cu acea prea desavarsita gatire ca sa se loveasca,se plimba imprejur,Saul printre
carele sale cele cu cate patru cai,printre taberele si palcurile cele de jos si printre cele
de Calare,printre trambitele cele de corn se ducea in fruntea ostilor acestora acoperit de
o pulbere razboiniceasca,oranduia si indrepta taberele,socotea biruintele,cugeta pentru
izbanzile cele cu slava,nadajduia si astepta semnele de biruinta si mai pe urma de toate
avea adeverite nadejdi ca-si va intemeia imparatia sa intru inconjurari ale soarelui de
multi ani.Insa acolo unde se invarteau unele ca acestea si sufletul sau,iata glasul lui
Samuil.Foarte rau norocit si pierzator,care se auzea afara dintru cele mai dedesupt ale
pamantului”maine tu si fii tai veti fi impreuna cu mine si tabara lui Israel o va da Domnul
in mainile celor de alta semintie”.O,prefacere si schimbare plina de mahnire si ne
nadajduita a lucrurilor celor fara de veste.O,schimbare prea rau norocita si prea cu totul
ticaloasa a marii politii.Astazi sta Saul infricosat in campul taberei si ostii sale si cu arme
de razboi maine va zacea mort,ucis de mana de om,impins in tina noroiului.Cate trupuri
astazi satu vii si intineresc si sunt pline de virtute si cate starvuri maine vor zacea
moarte si fara de miscare.Foarte si prea frumos si minunat au vorbit,pentru aceasta si
un intelept zicand:”cine ste atat de neintelegator,macar de ar fi si tanar,incat sa fie
incredintat cum sa vrea sa traiasca pana seara.”Prea aratat si Seneca tot aceeasi
invata:”asa petrec ca si cum mi-ar sta toata viata in ziua de astazi.”Asa privesc la ziua

cea de azi,cum ar fi fost ziua cea mai de pe urma a vietii mele.O si ce lucru bun si
frumos ar fi,daca am socoti si noi ca filozoful Seneca,pe fiecare zi a noastra ca pe cea
mai de pe urma a vietii acesteia a noastre cei de acum si ca pe cea dintai a vietii ceea
ce va sa fie.Si oare ce am face daca am fi petrecut asa.Am chema negresit pe
ingopatorii la noi.Fiecare dintre noi si-ar randui locul pentru ingroparea sa si-ar gati
panza cea de ingropare,s-ar tocmi cu ingropatorii de morti pentru ca sa-i ridice trupul lui
si ale sfintei sale si deschizand visteria pacatelor sale le-ar arata pe ele la urechile
parintelui sau cel duhovnicesc.Si ar primi cu osardie si cu bucurie canonul lui de la
dansul,sau ar lua si voie de a se impartasi cu prea curatele Taine si dupa urmare s-ar
imputernici pentru ca cu lesnire sa treaca calea cea prea lunga ai celeilalte vieti,ar
aprinde prin milostenie candela sufletului cea stinsa de multimea pacatelor si ar astepta
pe mirele sau si ar priveghia,tinand in mainile lui faclia aprinsa prin fapte bune si in scurt
sa zic,graiul cel mai de pe urma si numai una ar cugeta cum sa se grijeasca de
mantuirea sufletului sau celui ticalos.Toate acestea indata le-ai face,o,pacatosule!Daca
ai crede cu adevarat,cum ca aceasta zi de astazi,ti-au rasarit tie cea mai de pe urma a
vietii tale.Ce zabovesti ticaloase pacatoase,sa te pocaiesti maine,pentru acelea care ai
facut astazi vrednice de pocainta.Asculta pe marele Grigorie,ce te
invata:”Dumnezeu,care a fagaduit iertarea celui ce se pocaieste,nu a fagaduit pentru
ziua de maine,ci pentru astazi.”Deci,neputand sa cunoastem mai inainte ziua no
astra
cea mai de pe urma,se cuvine in tot ceasul sa ne temem de dansa.Ia aminte bine,nu
cumva si in vreme ce nadajduiesti ca sa traiesti multa vreme,sa-ti potrivesti si sa-ti zici
tie insuti si tu,cuvantul acel intelept,insa fara de vreme zic,al prea vestitorului aceluia
voievod care au zis,fiindca s-a lenevit in vremea cea indemanatica in care putea sa
supuna Roma si nu au supus-o .Cand am putut,zice,n-am vrut!Si cand am vrut nu am
putut.Astazi poti aceea care o doresti,maine poate nu o vei putea aceea care ai
poftit.O,cat de chinuitor lucru si prea usturator este sa te muncesti de viermele cel
neadormit al stiintei tale care in veac va sa te roada si sa te manance,care de mii de ori
pe ceas va sa te muste pe tine!Ieri puteam sa dobandesc slava cea dumnezeiasca si
vesnica,n-am vrut.Ieri puteam sa scap de prea usturatoarele munci cele ce vor sa fi,n-
am vrut.Ieri puteam sa ma fac in veci fericit,n-am vrut.Ieri puteam sa scap ca sa nu fiu
intotdeauna ticalos,n-am vrut.Deci ce urmeaza,zabovind pentru a doua zi care este sa

vina,nestiind ce va naste ziua aceea ce va sa vina.Primeste daca ai trebuinta de

invatarura a prea blagocestivului acelui barbat care a facut raspunzand catre aceia care
l-au chemat la pranzul zilei cei de maine.”Daca cereti ceva de la mine in
ceasul de
acum,gata sunt indata sa implinesc porunca voastra,ca pentru ceea ce are sa se faca
maine,voi care aveti voie grijiti-va de dansa,ca de mult am cunoscut cum ca nu-l am
intru stapanirea mea,lucrul acesta,care se zice sa se faca maine.

FAPTA
Daca voiesti intru aceasta viata stricacioasa si de putina vreme,intru care omul cel mult
patimitor este insarcinat cu multe feluri de primejdii si nevoi.Sa ajungi la varful bunei
norociri cei prea mari si sa traiesti totdeauna fara de frica,fara de intristare si fara de
ticalosie si incredintat vesel si fericit indrepteaza-ti viata ta intru acest fel de chip ca in
tot ceasul sa iei aminte la stiinta ta si sa auzi de la dansa cuvintele cele urmatoare:daca
va urma nevoia ca sa mori intru ceasul acesta sau intru minutul acesta,eu nu am
trebuinta ca sa chem. Duhovnic pentru marturisire,fiindca nu am ce sa-i marturisesc si
pentru aceasta de va si trambita urechile mele evanghelicescul acolo glas al Domnului
care zice:”iata mirele vine,sunt gata dupa asezarea mea,aceas
ta ce o am ca sa-l
intampin.”Daca fara veste mi s-ar grai si mie dupa cum si Ezechil a grait”oranduieste
-ti
pentru casa ta ca tu vei muri si nu vei trai.”Voi raspunde indata cum ca inca mai inainte
de multa vreme am facut viata mea si cu bucurie astept moartea.De traiesti dupa
acelasi chip,nu numai dupa cum am zis,cu bucurie vei astepta moartea ci si cu bucurie
o voi chema si asa dara poti sa dormi fara de grija sip e amandoua urechile tale si daca
te ajunge si moartea fara de veste te vei odihni intru Domnul.

CAPITOLUL 4
“Ce este moartea”

Caruia i s-a intamplat nasterea acelui de nevoie ii urmeaza numai decat si

moartea.Nasterea este o intamplare,moartea este o certitudine.O!Zicere cu scurte
sloviri!Numai trei sloviri cuprinde numele mortii,dar insa lucrarea ei cuprinde toate relele
nenorociri de care fiecare om poate sa se teama si sa se infricoseze.O zicere este
numele acesta,adica moartea,dar insa cate ii merg inaintea ei,cate calatoresc impreuna
cu dansa si cate ii urmeaza pe urma,mai nici ritorul cel prea bine talcuitor si prea
cuvantator n-ar putea vreodata dupa cum se cade sa-l talcuiasca.Noi insa cu puterea lui
Dumnezeu vom face aici ca o oarecare taiere si despartire si descurcarea prea mult
impartita a tainitorului aceluia,infricosatului si minunatului nume al mortii.Deci te intrebi
ce este moartea?Moartea este salas cu totul desavarsit in lumea aceasta intru care ai
trait,toate acelea care se vad si se pare sa fie ale tale.Patria in care te-ai nascut,orasul
in care ai vietuit,casa in care ai locuit,palaturile in care te-ai desfatat,scoala in care ai
invatat,patul in care te-ai odihnit,gradina in care te-ai plimbat si de asta sa zic sa lasi cu
totul desavarsit toate locurile lumii ca si cum n-ar fi ramas nici un unghi undeva in toata
lumea intru care sa poti sa stai acolo macar numai un minut.Urmeaza acum sa venim si
la celelalte indeosebi ale mortii.Moartea este sa heriticesti pe parintii tai pentru toate cu
heritisirea cea mai de pe urma,adica sa-ti ei ziua buna pentru toate cu luare de ziua
buna cea mai de pe urma de la parintii tai,de la fratii tai,de la surorile tale,de la rudeniile
tale,de la vecinii tai,dela prietenii tai,de la cei impreuna de-o varsta cu tine,de la
cunoscutii tai,de la slugile tale,de la casnicii tai,de la cetatenii tai si cu un cuvant sa zic
de la toti oamenii de obste,zicandu-le:sa ramaneti sanatosi toti,atat cat nimenea cu totul
nu va fi care va merge impreuna cu tine ca sa te petreaca cand vei purcede la acea
straina si necunoscuta si prea minunata tara a vesniciei.Un domn oarecare si bogat si
nedrept,daca s-a vazut pe sine cum ca s-a apropiat de moarte,intorcandu-si ochii sai
catre boierii palatului sau care atunci erau veniti,acum credinciosii mei prieteni si boieri
si-mi ajutati sa ma rog si ma scoateti din mainile mortii care acum m-au inconjurat si de
se va hotara ca sa mor macar sa calatoriti impreuna cu mine si sa nu ma lasati cu totul
singur la aceasta primejdioasa necunoscuta si infricosata strainatate si aceasta vi se
cuvine cu dreptul sa o faceti fiindca dupa cum v-ati impartasit de slava si de buna
norocirea mea,asa sa nu ma lasati pustiu si singur si la aceasta a mea primejdie prea
grea si ticalosa stare.Catre cuvintele acestea tacand aceia s-au pornit asupra lor
Domnul acela cu manie salbatacie si tulburator glas,ii numea mincinosi si necredinciosi
si asa plini de acea nestapanita manie si-a dat ticalosul,amaratul sau suflet.Moartea

este sa te dezbraci de toate bunatatile cele trupesti,atat ale norocului pe cat si ale
firii.Atunci dar te dezbraci de toate hainele tale de mosii,de bogatii,de avutii,de averi,de
tarine,de zidiri si de sate,te lipesti de toate cirezile si de turmele tale si de toti pestii care
ii hraneai prin inchisori.De toti copacii dumbravii,de toate rodurile gradinilor tale si de
toate bucatele ce le-ai strans in hambarele tale.”Gol ai iesit din pantecele maicii tale,gol
te vei duce acolo.”De vei fi mai bogat si decat imparatul Cris,nu ai stapanire sa iei
impreuna cu tine nici din tarinile tale un spic,nici din comorile tale un ban,nici din
dobitoacele tale,o unghie,nimic,cu totul nimic.Moartea este sa parasesti,deodata intr-
una toate dulcetile,toate bucuriile,toate ospetiile,desfatarile si
poftele,plimbarile,vanaturile,jocurile si pe toate acelea,cate sau pe ochii tai cu
frumusetea ii bucura si-i veselesc sau pe auzurile tale cu dulci glasuri le indulcesc,sau
pipairea ta cu moliciune o rasfata.Nu va fi de aici inainte cu putinta,ca ochii tai sa se
mangaie de vreo oarecare lumina a soarelui,adica,sau a lunii,sau a stelelor,sau a
facliilor.Moartea este sa simti in suflet si in trup,de toate partile infricosate prefaceri si
schimbari.Caci,atunci se vad fetele pierdute,ochii deschisi,fara de miscare si stinsi,nasul
vestejit,gura cu dintii negri,va casca cu o cascatura scarbelnica,scarnava si
puturoasa,se usuca gatlejul,se vestejesc toate simtirile,se strica vopseala cu care era
vopsita fata si zugravit obrazul.Inceteaza frumoasa grairea gurii,da afara sudori prea
reci din toti porii trupului,se sterge roseala falcilor,il cuprinde galbeneala apoi raceala
cea prin cutremur,apoi imputiciunea si mai apoi mucezeala si mai in scurt,zace o vedere
infricosata si infioratoare si scarbelnica celor ce il privesc.Dar numai putina schimbare si
durere se pricinuieste si sufletelor celor ce stau de fata la privirea lui.Se varsa lacrimi,se
aud suspinuri,deasemenea rasuna plansurile cele mai de pe urma,se striga mortul,pana
cand inca sulfa,iar dupa ce isi da sufletul se dezbraca si ramane prea singur si pustiu de
catre toti casnicii lui.Si aceea care mai inainte il iubea,mai pe urma dupa acestea se
scarbasc de el.Moartea este,aceasta,sa ajungi la lupta si primejdia cea mai de urma de
toate.Ca sa te nevoiesti cu deasemenea lupte asupra vrajmasilor tai,pentru sufletul tau
si sa dai razboi si sa te lupti cu stapaniile intunericului,cu boierii veacului acestuia,cu cel
mai infricosat vrajmas decat toti vrajmasii,cu leul cel ce racneste,cu cel nevazut si prea
mult mestesugaret,care va unelti mii de chipuri atunci,pentru ca sa te vatame.Va sa se
scoale asupra ta cu o salbatica manie si cu o prea mare urgie si cu o infricosata rapire

si turbare,socotind cum ca putina vreme are si mai multa nu mai afla,pentru ca sa se

lupte cu tine.Si fiindca atunci nu este cine sa-ti ajute,fiindca zic,nu va fi nimeni care sa
poata sa-ti ajute.Macar cat de putin pentru aceasta atunci,toate
oasele,alcatuirile,venele,arterele si toate celelalte madulari ale trupului,de ar fi cu
putinta,ar striga de asemenea impreuna cu glas omenesc,cuvantul acela al inteleptei
Sosanii:”Stramt imi este despre toate partile.”Moartea este,sa zaca trupul tau jos pe
pamant intins si inghetat.Sa te infasori cu panza,sa te pui intr-un mic pat de lemn si sa
te porti imprejur pe toate ulitele si caile orasului si ale cetatii,pana la biserica,avand
imprejur rudeniile tale,vecinii si prietenii tai,care calatoresc impreuna cu tine cu tanguiri
si lacrimi,pana la mormantul cel prea intunecat si prea stramt,intru care vai sa te acoperi
cu pietre,cu pamant si cu puturoase oasele celor ce au murit si s-au ingropat mai inainte
de tine.Acolo vei sa te impute si vei sa te mananci de viermi si vei sa te risipesti si sa
putrezesti si mai pe urma de toate vei sa te faci pulbere.Moartea este,sa treaca sufletul
tau la alta viata,in alta patrie,in loc necunoscut si in casa vesniciei,acolo unde bogatiile
pamantului nimic nu platesc.Vredniciile nu au nici o cinste,stiintele cele lumesti,nu se
intreaba,nici se lauda.Acolo unde toate cele minunate ale lumii acesteia ca pe niste
zadarnice si vremelnice,nimeni nu le lauda sau le cinsteste.Moartea este cea mai de pe
urma de toate,sa ti se cerceteze de catre diavol toate lucrurile si faptele tale si sa te
graiasca de rau si sa te parasca,sau sa te randuiasca in loc de lumina si de odihna cu
dreptii pana la invierea cea de obste,cand ai sa iei si savarsirea,sau la loc intunecat si
de durere si de chinuire,impreuna cu pacatosii.Vezi multime de rele norociri pe care
cuprinde unul si singurul glas acela al mortii,cel de trei sloviri,poate cauti sa inveti de la
mine aceea care intr-o vreme dumnezeiestii Apostoli au cautat sa o invete dela
Hristos,insa cu oarecare putina deosebire.”Spune
-ne noua,cand vor sa fie acestea si
care este semnul venirii mortii si al sfarsitului vietii.”Iti raspund cu
Hristos:”Privegheaza,ca nu stiti ziua,nici ceasul.”Poate ca acestea pecare eu acum le-
am alcatuit si le-am scris si tu le-ai citit,iti ca veni asupra-ti tie indata dupa citire.Poate
diseara sau maine sau in luna aceasta sau in anul acesta,fie si oricand ar fi,aceasta
este prea adevarata,ca negresit intr-o vreme vor sa-ti vie asupra-ti,ci si aceasta a nu fi
indata acum este neadevarata.”Fiindca si vremea este stransa si scurta.”

FAPTA

Ca sa nu te prinda moartea fara veste pe care prea cu adevarat om astepti si o

intampini se cuvine sa fii totdeauna gata catre dansa,iconomisind toate lucrurile tale
spre imbunatatire si indreptandu-ti sufletul tau in fiecare zi,ca si cum te-ai afla in cea
mai de pe urma lupta a mortii.Citeste intotdeauna si de-a pururea cu evlavie slujba cea
obisnuita a Sfintei Bisericii noastre,rugaciunile cele umilitoare ale lui Ticara si mai ales
ori unde vei afla rugaciuni si canoane care se inteleg pentru iesirea
sufletului,insemneaza-le ca sa le citesti totdeauna.Si mai inainte de toate
acestea,citeste icoasele Nascatoarei de Dumnezeu si sa fii indreptandu-te in fiecare
zi,ca si cum ai fi aproape de acel mai de pe urma sfarsit al vietii tale,ca sa te
impartasesti si deseori cu sfintele ale lui Hristos Taine.Si dupa sfanta impartasire,zi
adeseori cu umilinta si cu inima zdrobita,heretisirea ingerului catre Preasfanta
Fecioara,adica aceasta:Nascatoare de Dumnezeu Fecioara,dupa cum ai facut un prea
blogocestiv si dumnezeiesc barbat care dupa ce s-a gatit deplin si s-a impartasit cu
preacuratele si mantuitoarele Taine,adeseori miscand buzele lui zicea graiul
acesta:Nascatoare de Dumnezeu Fecioara,ajuta-mi mie si heretisirea ingerului de care
am zis mai sus,au inceput a se varsa pe obrazul lui o lumina dumnezeiasca atata incat
a izvorat dintru oarecare raze,minunate si stralucite ca fulgerul.Si cu acest chip,lin si cu
liniste slavind ca pe somnul trupului lui,au zis catre parintii care se aflau acolo de
fata:”O,de ati vedea si voi cereasca slava pe care eu acum cu totul aratat o vad,pe care
cel prea mult Milostiv Dumnezeu au gatit-o pentru cei ce-L iubesc pe Dansul.
”Si cu
aceste cuvinte si-ai dat fericitul sau suflet in mainile lui Dumnezeu.Mare putere au
rugaciunile sfintilor si mijlocirile,iara mai vartos decat ale tuturor,ale Nascatoarei de
Dumnezue,cand ii chemam intru ajutor,nu cu lenevire si cu cucernicie rece si in scurt,cu
singura limba buna,ci cu inima infranta si zdrobita si cu credinta fierbinte,iara mai cu
prisos,cand ne aflam asupra luptei prea amarei morti,daca cu acest chip te vei instraina
dintru aceasta vremelnica viata,nu ti se va parea ca mergi in tara straina si
necunoscuta,ci cum ca te duci la insusi patria ta,ci mai dintai si aleasa si la imparatia
cea fara de sfarsit sa te veselesti impreuna cu ingerii sis a dantuiesti impreuna cu
sfintii,dobandiind cu privirea dumnezeirii cei in trei sori,nemarginita si vesnica fericire.

CAPITOLUL 5
Omul cel vechi luand aminte la mormant,preface grozavia sufletului sau in
frumusete

“Maria sta la mormant plangand”.Ce faci,o muiere la mormant,pe cine cauti in

groapa.Caut pe acela de care m-am lipsit,pe prea iubitul meu.Dar acela s-a dus de
aici,s-a sculat din mormant,a iesit din gropa,s-a dus dintru aceasta viata de aici.De ce
cauti intre cei morti pe ziditorul vietii.Cu pricina binecuvantata,raspunde Maria,caut pe
acela fiindca acela este datatorul de viata cand nu se arata nici la alt loc undeva mai cu
adevarat nu se cauta,nici la alt loc undeva mai degraba nu se afla,nici se gaseste,fara
decat numai la casa mortii,care este mormantul.Daca cu luare aminte vei privi
moartea,va muri lumea intru sine si se va naste Hristos.Mormantul este patria faptelor
celor bune.Groapa,este locul cel de nevointa si de iscusinta al filozofiei cei
crestinesti.Sicriul cel primitor de morti este cu adevarat cea mai aleasa scoala la care
dupa cum se invata toate faptele cele bune,asa se dezvata si de toate
rautatile.Pogoara-te la aceasta lupta de lut si te vei sui de acolo nu cu tarana imputita si
urata cu totul inprafuit,ci cu stralucire imbracat.Caci te vei cunoaste pe sine cum ca esti
din pamant alcatuit si cum ca in putina vreme iarasi in tarana ai sa te preface si sa te
schimbi.Urmeaza acestei sfinte femei de care am zis mai inainte ca sa nu fii muieratic si
aprins de pofta spre femei ci sa te arati barbat desavarsit.Muierea sta la mormant.Tu
care de atatia ani cu atata de aspra si intarita socoteala,in calea pacatosilor ai stat.Stai
impreuna cu Maria acum la mormant ca si tu vei cadea in mormant.Deci stai mai inainte
de ce vei sa cazi in mormant si acolo,cumpaneste cu dinadinsul vremea cea mai
dinainte a vietii tale.Cu cel mai de pe urma minut,de la care se spanzura viata cea
vesnica.Stai la mormant,intru cata vreme inca picioarele tale se misca. Stai la mormant
mai inainte de al le opri moartea.Stai la mormant,intru cat vremea cea trecatoare trece
si alearga in graba,pana intru cat si tu alergi la scopusul si sfarsitul vietii tale .Mai
intelept te vei face,daca vei sta deasupra mormantului mortilor,decat daca te vei duce
adeseori la scolile filozofilor,decat daca te vei duce la orase si targuri,decat daca te vei
duce sa vanezi in codri si paduri,decat sa horaiesti in asternut,decat sa graiesti
ritoriceste in adunari.Caci locul acesta,nu este locul rautatii,ci al faptei cei bune.Stai la

mormant,intru care peste putin ai sa zaci mut,fara de glas,surd,fara de auzire,orb,fara

de vedere,slabanog,fara de miscare,cu totul rece fara de fierbinteala,amortit fara de
simtire si asa de obste sa zic,mort,fara de viata.Stai la mormant,in care ai sa te faci
puroi,sa te impute,sa te putrezesti,sa te risipesti,sa te mananci de tot de viermi si de
serpi.Si de vei sta la mormant vor cadea trandafirii din capul tau cu care umbli imprejur
incununat,iti vor scapa din maini organele cele de cantare cu care cantai,se vor face
nemiscate picioarele,care bateai fata pamantului cu mandrie,va tacea de tot limba ta
cea frumos intorcatoare,cu care cu multa dulceata cantai bucurandu-te,cantecele cele
de jale,se vor inchide ochii tai cei albastri cu care nu priveai alt,decat lucrurile cele
desarte.Deasupra acestui mormant se va surpa,se va prabusi mandria ta,va cadea de
tot inaltarea ta si se va smeri fudulia ta,se va infricosa obraznicia si indrazneala ta si de
tot se va raci desfranarea si curvia ta.Luarea aminte care vei face-o la mormant ti se va
face tie ingrozitoare a toata rautatea si pacatul tau si nascatoare a toata fapta buna si
dreptatea.Iar cand stai la mormant,tipareste adanc in mintea ta,aceste cuvinte
mantuitoare de suflet ale dumnezeiescului Iov:”piei purtandu
-ma de Duh,ca zilele mele
au trecut intru putoare si am trebuinta de ingropare.”Mai pe urma dupa ce
au trecut
varsta cea prunceasca,cea copilareasca,cea holteiasca,tineretile,batranetile si tot sirul
varstelor.Dupa atata osteneala si truda,dupa atatea cu slava izbande si biruinte si
semne de biruinte,dupa atata veselie si bucurii,desfatari,plimbari,ospaturi si
rasfaturi,dupa sanatate,dupa boala,dupa rasuflarea cea mai de pe urma si dupa minutul
cel mai de pe urma si dupa sfarsit si dupa moarte.Si in scurt sa zic si mai pe urma de
toate una ne mai ramane,dar care oare este aceasta,sa raspunda iarasi tot acelasi Iov a
caruia raspundere este hotarare negresita si prea intemeiata pentru ca este dela
Duhulcel prea Sfant.Numai singur mormantul zice,ne-au ramas mie.Iata acum o
imparate aici in mormant este schiptru tau,aici o,domnule,palatal tau,aici,boierule,curtea
ta,aici,sfetnice,locul tau cel de adunare,aici,judecatorule,divanul tau,aici
filozofule,academia ta,aici dascale,scoala ta,aici ritorule,jetul tau,aici propovaduitorule
de cele sfinte,anvonul tau,aici calugare,viata ta cea de obste,aici pustnicule,locul tau cel
de nevointa si mai in scurt,aici omule,locuinta ta.Dupa ce te-ai plimbat prin tari,prin
campuri,prin sate,prin cetati,prin eparhii,prin domnii,prin imparatii,mai pe urma,dupa ce
ai inconjurat toate partile lumii ce-i locuite,numai un loc prea mic iti lipseste si-ti ramane

sa-l umbli,mormantul.Mai scurt este intru lungime,numai de patru coti si mai stramt si
mai ingust este intru latime decat patru palme.Dupa ce ai trait multa vreme pe
pamant,numai una iti lipseste sa zaci fara de suflare sub acest pamant si cum ca
acestea toate vor sa ti se intample in graba si fara de multa prelungire de departare de
vreme invata-te aceasta iarasi din graiul cel mai inainte zis de Iov:”din pantece iarasi m
-
am dus la mormant.”Aceluia care i s-au intamplat a se zamisli in pantece de maica,tot
aceluiasi nevoi ii urmeaza sa cada intr-o vreme si in groapa pamantului.Din pantece sa
cada in mormant,adica,dintru stramtoareala intr-alta stramtoreala,dintru intuneric,intru
alt intuneric si dintr-o inchisoare in alta inchisoare iara toata departarea si lungimea
vietii care este si se hotaraste intru pantece si intru mormant deabia atata este pe cat
este de la loc punctual,la an,clipeala,la trup,minutul si in scurt la lucrul cel prea
mic,adica mai nimica.Insa la punctual acesta al locului,la clipeala anului si la minutul
trupului care se zisera de noi si noi ce facem si ce nu facem sau cate nu apucam sa
facem.Tu insa intre toatefaptele tale sa nu faci altceva nimica fara decat numai aceea
care se cuvine sa faci,abica nimic in zadar sa nu faci,nici sa treci vremea vietii tale cu
nici un chip fara de folos.Stai adeseori la mormant si socoteste bine cum mai in urma de
toate cate ai facut,cate am vorbit,cate am cugetat si am socotit aceasta va fi cea mai de
pe urma socoteala si asemanare aceasta sa cadem adica in mormant.Aici este
pecetluirea basmului nostrum,fapta si lucrarea cea mai de pe urma a mestesugirii si a
privelistii noastre,varful faptelor noastre.Deasupra grairii,a vorbirilor noastre,deasupra
pecetluirii,a lucrarilor noastre si marginea a toata savarsirea noastra.Acestea cugata-le
si vei ajunge vesel la sfarsitul vietii tale.Vei ajunge la insasi cel mai de pe urma sfarsit si
scop pentru care te-ai zidit,adica la dumnezeiasca fericire.

FAPTA

Fiecare lovitura a ceasornicului sa-ti fie ca un semn de desteptare spre indreptarea ta

ca o instiintare adunarii de razboi pe care il ai cu vrajmasul cel de obste si ca o
indemnare spre inceputul vietii cei noi.In tot ceasul sa sune urechile tale trambita prea
Sfantului Duh cuvinteledumnezeiescului Pavel:”scoala-te cela ce dormi si cum ca
ceasul este acum ca sa ne ridicam noi din somn.”Zi intru sine in tot ceasul aceea care o
prea cuvioasa sa prea cucernica femeie,care se nevoia intr-o viata de obste in haine
barbatesti,obinuia a zicecand batea ceasornicul;”acum sunt cu un ceas mai aproape de
moarte,de mormant si de cealalta viata.”Tu dara daca ceasul acesta care urmeaza il vei
cheltui la folosul sufletului tau si intr-o imbogatire de fapte dumnezeiesti cu cata bucurie
pe urma te vei veseli.Cand s-ar darui si numai un singur ceas de ale ceasornicului
nostru sau acelora care se afla in locul luminii sau acelora in care se afla in locul
intunericului la ce oare l-ar cheltui.Negresit cei din lumina,spre a-si creste slava lor.Nu
este minut la ceasul acela care sa nu fie vrednic de mare pret,fiindca in fiecare minut de
vreme poti sa-ti castigi dumnezeiasca fericire cea mai si vesnica si nesfarsita si
tu,vai,nicidecum aceasta nu gandesti.
 CAPITOLUL 6
Omul cel nou,cand cu luare aminte priveste mormintele,atunci si vede si aude si
intelege noua lucruri

Pentru ca sa le faci noi pe toate,ca un om ce esti acum nou,nevoie urmeaza ca sa

vezi,sa auzi,sa cugeti si sa gandesti noi lucruri,iara daca voiesti sa dobandesti aceasta
care este mai de nevoie si de trebuinta decat toate,nu numai sa stai la mormant afara,ci
sa te pleci si sa privesti intru dansul.Ca zicerii aceia,care Evanghelistul Ioan au zis-
o,pentru Maria,cum ca sta la mormant afara,urmeaza si perioada aceasta.”S
- plecat in
mormant si privea.”Sfatuita-i la mormant,pleaca-te dar si priveste intr-insul,tu mai

intai,o,imparate,pogoara-te din scaunul tau cel imparatesc,domnule din scaunul

tau,judecatorule de la divanul tau,sfetnicule de la sederea ta.Pogoara-te si tu mandrule
din inaltimea ta,pleaca-ti grumazul tau cel inalt in mormant ca sa te abati de la
rau.Pleca-te la pamant,undeva sa fie locuinta ta,cea mai de pe urma,priveste in
mormant,pentru ca sa vezi cate te folosesc si ti se va face acest mormant turn tare
dintru care vei bate razboi cuvrajmasii cei de gand ai sufletului tau.De vei privi in
mormantul acela,vai!cate vei vedea,vei auzi,vei mirosi si mai in scurt vei pricepe si vei
intelege,vei vedea un cosciug alcatuit din patru scanduri intru care zace un trup putred
si o grea imputiciune si o privire infricosata iesind din oase,vei vedea in cap perii lipiti,in
ochi veninate scorpii si la pantece limbrici lungi,rotunzi,in toate madularele multime
nenumarata de viermi,care le mananca fara de saturare.O vedere prin a careia privire
se apropie moartea la privitor,dupa ce le-ai vazut pe unele ca acestea oare ce vei
mirosi,cu adevarat pe aceia care nici o miroseala nu poate sa o sufere fara oarecare
vatamare a vietii lui si primejdie purtatoare de moarte,adica putoarea
nesuferita,grozavia covarsitoare,rea putoare netalcuita care putoare de vam iesi afara
din mormant si se va intinde si se va lati in laturi negresit,va intina tot vazduhul cel de
prin prejur cu un abur pricinuitor de ciuma si factor de boala si de stricaciune,dar si vei
auzi acolo cate ai vazut minunate,cate ai mirosit puturoase atatea altele mai infricosate
vei auzi.Eu nu am scop acum sa talcuiesc si sa arat graiurile lor cele de plangere si
tanguirile cele pline de dureri si infricosate ale celor osanditi,plangerile,cuvintele cele
jalnice,cele de ingropare,cu prea marele lor vaite si suspinurile,plangerile si jalnicele lor
strigari ale celor ce cumplit patimesc in prea cumplitele si nesuferitele munci si grasurile
cele de osandire ar fi umplut tot vazhuhul acesta,toate vaile,toate campurile,toate
magurile,toate dumbravile,pesterile si toate tarinile,toate
dealurile,noianurile,desisurile,padurile,toate locurile cele neumblate si nelocuite,toate
lucrurile si toata lumea,fiindca toate rasuna cu o strigare prea infricosata si
groaznica.Du-te de stai la mormantul aceluia pe care il socoteai cum ca este prea bine
norocit si mai fericit decat toti oamenii.Deschide mormantul lui,apropieti urechile tale si
cu luare aminte asculta ce-ti va grai tie,nu vei auzi alte cuvinte fara numai acele singure
care s-au tiparit cu degetul lui Dumnezeu in cartea intelepciunii:”umputune
-am de caile
faradelege si ale piezarii si am umblat in pustii neumblate.Ce ne-a folosit noua mandria
si ce ne-a folosit noua bogatia cu mandrie si fudulie,toate acelea au trecut ca o
umbra.De te vei duce la alt mormant pentru ca sa auzi si pe idolul acela care este
ascuns acolo inauntru,niste cuvinte ca acestea vei auzi:”zilele mele au trecut”.O,zile cat
sunt de multe la numar!Cat sunt de scumpe la pretuire,cat sunt de repede trecatoare de
ani,intr-o clipeala de ochi au trecut,cate zile in zadar s-au cheltuit intru varsta cea
prunceasca,cate cu netrebnicie au trecut intru varsta cea copilareasca,cate cu lenevire
s-au cheltuit intru varsta cea holteasca,vai,cate cu paguba si vatamare s-au cheltuit
intru tinerete,cate fara de folos in toate varstele.Unde sunt zilele acelea,au trecut,unde
sunt zilele cele veselitoate pe care cu bucurii si cu ospaturi le-ai cheltuit,desfranandu-te

in desfatari,jucand la nunti,veselindu-te in jocuri si pretutindenea pacatuind.Au trecut,au

alergat,au lipsit zilele mantuirii,zilele facerii de bine,ale milosteniei,ale marturisirii,ale
pocaintei,ale iertarii,ale imbanzirii lui Dumnezeu,ale rasplatii cei ceresti,ale imbogatirii
dumnezeiescului,dar si ale castigarii cerestilor bunatati.Au trecut,dar cum au trecut,in
zadar fara de plata,in desert fara castig,sterpe fara de rodire,nefolositoare fara de
mantuire.Daca nu te lenevesti asculta sfatul mortilor celor dedesupt cu luare aminte
care niste cuvinte ca acestea zic:”stai,o,calatorule mai inainte de vei cadea aici in
mormant mort,dupa cum sunt si eu trup mort.”Nu ti
-am vorbit eu niciodata mai cu
potrivita buna vreme decat ca acum din mormant,crede-ma o acuma o
ascultatorule,care sunt umbra cu toate lucrurile cele bune ale lumii,nu sunt alta fara
decat umbra,afara numai de aceea prea aleasa bunatate care este Dumnezeu,iara
celelalte toate trec ca o umbra.Acum nu mai am cunoscut dupa ce mi-au acoperit
obrazul aceasta tarana afumata,cum ca toate lucrurile pe cate lumea le imbratiseaza si
le iubeste nu sunt alta fara decat un fum.Sa stii cum ca eu sunt acum aceiasi care vrei
sa te faci si tu intr-o vreme si aceea ce esti tu acum am fost si eu o data.De ai vrea o
mica picatura de intelepciune si pricepere,traieste in lume insa lui Dumnezeu traieste si
mori lumii.Adu-ti aminte totdeauna cum ca lucrurile acestea pe care voi le laudati in
lumea aceassta si va mirati de ele nu sunt alta fara decat visuri.Acesta si altele
asemenea acestora vei auzi de la aceia care locuiesc in cealalta lume pe care cu multa
luare aminte se cuvine sa o tiparesti prea adanc in sufletul tau si inca vei sa te inveti de
acolo de la dansii nu numai sa defaimi lucrurile cele veselitoare si frumoase ale lumii
acesteia,cele lesne defaimate si inca sa ocarasti si sa defaimi si a ta ticalosie.Vei sa te
inveti cum ca nici un lucru nu este sub luna care sa nu fie stricacios cum ca unele ca
acestea de nimeni altul nu se socoteste a fi bune fara numai de cei rai.Vei sa te inveti
cum ca nici un lucru altul nu este mai ticalos in viata aceasta,afara de viata cea
vesnica,vei sa te inveti cum ca lucrul acela nu este zadarnic si desert care Dumnezeu
este sau pentru Dumnezeu se face.Mai pe urma de toate vrei sa te inveti cum ca toate
cate se afla in lumea aceasta sunt cu totul de ras si mincinoase,dar cele ale lumii
celeilalte sunt toate adevarate si prea minunate.Acestea sunt care vrei sa le vezi in
gropi si le vei auzi din mormant si de voi sta cu luare aminte inaintea intunecoaselor
cosciuguri ale prea imputitelor trupuri,vei scutura de la tine faptele intunericului si te vei

face din vechi om nou vazand si auzind de la mortii cei de sub pamant atate
noi,oarecare lucruri.Acestea s-au intamplat oare cand unui tanar care trecand odata
aproape de un mormant al unui oarecare tanar bogat de bun neam,au statut putin din
mergerea sa si suspinand cu amar dintru adancul inimii a zis catre sine acestea:iata ca
eu acum sunt aceea care au fost si acesta odinioara,dupa putina vreme negresit ma voi
face si eu ca acesta care este el acum si aceasta prea scurta cugetarei-au folosit mai
mult decat alta indelunga cugetare,fiindca si indata fara vreo oarece intarziere s-au
incredintat cum ca nevoie este sa lasam in urma noastra toate cele veselitoare ale
veacului acestuia ca sa castigam veseliile cele mai presus de lume.Pentru aceasta si
fara intarziere de vreme si-au luat ziua buna de la lume zicandu-i:sa ramana sanatoasa
impreuna cu bunatatile ei!Si pentru ca sa se faca cu totul sufletesc,din suflet s-au
lepadat de toate ale sale si iesind de aici din groapa,indata a intrat intr-o
sihastrie.Socoteste acum asculatorule,cat folos are sa ia cineva luand sfat de la cei
morti in toata viata sa si punandu-l pe dansul in lucrare.

FAPTA

Te incredintez cum ca mult oarece te ajuta si foarte mult te folosesti in ceasul acela al
mortii,acesta sa primesti ajutorul cel de sus.Iara aceasta se va face tie daca la aceasta
mai de pe urma nevoie,vei castiga ceresti ajutatori si impreuna mergatori.Dar care sunt
acestia,eu iti voi spune.Sa ai la mare cinste si la nepovestita evlavie pe toti sfintii aceia
pe care Sfanta noastra Biserica i-a asezat ca sa se praznuiasca in fiecare zi.Pentru ca
negresit in ziua mortii tale pe care tu nu o stii cand va sa fie,trebuie sa se afle vreun
sfant care se praznuieste si acela va lua impreuna cu sinesi si pe ceilalti sfinti,care si ei
mai inainte de la tine se praznuia si vor merge impreuna cu tine si te vor petrece la acel
drum lung si necunoscut si te vor petrece la insusi cele ceresti.Dupa cum si un prea
cinstitor de Dumnezeu dascal al Sfintei Evanghelii,cand isi da sufletul sau in mainile lui
Dumnezeu,fiindca el apucase mai inainte cu invataturile sale cele mantuitoare de
suflet,de povatuise la acea dumnezeiasca fericire,saizeci de mii de suflete cu
imprumutare si toate acelea au iesit intru intampinare si au calatorit impreuna
petrecandu-l pana insusi Cerul.Iata dar ajutorul cel de sus,adica atatea osti sa-l ajute si
sa-l petreaca impreuna.

CAPITOLUL 7
Fiindca moartea la multi vine fara veste,pentru aceasta la multi se arata
infricosata

Intre toate primejdiile care se intampla oamenilor celor ticalosi,intru aceasta viata
vremelnica,nu sunt altele care,sau mai cu durere si usturime sa impunga sau mai greu
sa mahneasca sau mai cu amar sa munceasca,decat ca acelea care fara de veste si
fara de nadejde se intampla.Daca vreo cetate fara de veste si fara asteptare s-ar calca
de vrajmasi vai cata tulburare in ceasul acela urmeaza.Cetatenilor,junghieri,varsari de

sange,strigari,silnicii,arderi de focuri,rapituri si robiri,toti de obste striga cu glas,alergati

toti la arme.O,barbati,apucati arme in maini,O,barbate,arme,vrajmasul a inconjurat
zidurile cetatii si acesti cetateni alearga fara de oranduiala pe ulitele si stramtorile cetatii
cu mainile goale de arme pentru intampinarea cea fara de veste,pentru aceasta
pretutindenea intampinand pe vrajmasi fara mila sa junghie de catre ei atunci.Atunci,dar
atunci se pangaresc bisericile,casele se ard de tot,palaturile se golesc,fecioarele se
silnicesc,pruncii impreuna se calca si de obste toata cetatea pretutindenea cu graba se
jefuieste de pornirea vrajmasilor cea fara de veste.Aratata este dar de aceea cata
primejdie se intampla unei cetati dintr-o fara de veste ca aceasta si nenadajduita
napadire a vrajmasilor.Lasad dar acum pamantul sa innotam pe noianul marii cand mai
pe urma dupa alinare a marii de multe zile,mai pe urma dupa o inseninare a cerului si o
curatire a vazduhului si dupa o alinare a vanturilor si dupa o liniste a valurilor de
naprazna,s-ar fi intunecat cerul de niste nori intunecati si infricosati si daca de toate
partile de odata se va intampla sa napadeasca pe noianul marii,vantul cel dinspre
miazanoapte si austral cel dintre miazazi si toate celelalte vanturi cu toate pornire,cu
adese invaluiri si infricosate vilburi si varteje si sa se ridice infricosate valuri,tocmai pana
la insusi cerul,cu adevarat atunci vei auzi si infricosate strigari si racnete ale celor ce
inoata cu corabia,tulburate glasuri ale corabierilor,ciudate scartaieturi,catargilor si
infricosate vajaituri cumpleniilor,atunci acolo se sfarama vaslele,se desface piscul,se
intoarce corabia spre valuri si de covarsirea valurilor care se inalta mai presus de insusi
muntii,se afunda o corabie ca aceasta cu toate sufletele in adancimea noianului marii
de unde se pricinuieste o prapadanie si pierzare ca aceasta a corabiei acesteia.Aratat
este ca din napraznica si fara de veste aceea si neasteptata furtuna i-au venit asupra-

i.Nu este nici un lucru mai primejdios unui calator decat cand ar sari fara de veste vreun
talhar inaintea lui care l-ar fi pandit dupa un loc ascuns din vreo padure sau din vreo
padure cu copaci desi si sa-i prinda drumul la stramtoarea caii lui.Nu este nici un alt
lucru mai cu durere bogatului decat cand fara de veste i-ar fi suflat in cel mai inalt varf al
bunei nenorocirii lui vreo furtuna prea iute si rapindu-l l-ar fi aruncat intru adancul relei
norociri.Pentru aceasta si insusi Dumnezeul tuturor cand calcam dumnezeiestile lui
porunci si cu dreptate vrea sa ne pedepseasca,ne pedepseste cu adevarat cu fara de
veste de nenadajduite pedepse,dupa cum aceasta se face aratata prin proorocul
Ieremia:”fara de asteptare va veni ticalosia peste noi”si prin Isaia”si va veni asupra ta
pieire si piezare de naprazana si nu vei sti si nici nu vei cunoaste si prin dumnezeiescul
Pavel”si cand voi zice pace si liniste atunci fara de vesteva veni peste dansii
pierzare,de unde si inteleptul acela Plutarh prea drept au zis cum ca intamplarule si
primejdiile alea care si fara de veste si toate de odata se intamlpa cu lesnire misca si
clatesc mintea omului.Toate acestea cate am zis pentru surparea cetatii si pentru acea
corabie si pentru navalirea talharilor si pentru caderea celui bogat de sunt
adevarate,cum ca sunt prea pline de dureri chinuitoare si prea infricosate pentru ca sunt
fara de veste si neasteptate,ce as putea oare sa zic pentru moartea cea fara de veste
care este cea mai infricosata decat toate cele infricosate.Pe aceasta moarte cu toate ca
de vor privi-o oamenii,cu mult mai inainte de vor si astepta-o sa vina,cu toate
acestea,ca de cel mai mare rau decat toate relele,toti de obste se infricoseaza si se
ingrozesc.Dar cand aceasta moarte,care este cel mai mare rau,adica,decat toate cele
mai mari rele ale lumii,ne-ar napadi si ne-ar cuprinde si fara veste si fara de a o astepta
care alta rea norocire mai pierzatoare ar putea sa se intample ticalosului om,decat
aceasta si de ar fi fost el cel mai sfant,aceasta si dela Iovse cunoaste,care a zis intru
acele cuvinte:”daca va slobozi,cineva intoarce”,adica de va intrebe fara de veste,cine va
raspunde lui.Slobozirea aceea pentru care vorbeste Iov,aici este o rapire oarecare a
omului din lumea aceasta si osanditoare,cercare si cercetatoare de la nemitarnicul
judecator.Iara intoarcerea este raspunsul care se cere sa se faca.Si de obste sa
zic,socoteala acestor doua graiuri ale Dumnezeiestii Scripturi,nu priveste la alta,fara
decat la moartea cea fara de veste si neasteptata si la pustiirea raspunderii pentru
pacare intru acea priveliste a tot norodul.Ca,daca cineva s-ar intampla sa se traga la

judecata,fiind prihanit si s-ar intreba si s-ar cerceta si el ar tacea si nu ar putea sa

raspunda unul ca acesta se vede ca sa biruiasca si isi pierde si dreptul sau la
judecata.Dar daca fara de veste l-ar intreba judecatorul,cine ii va raspunde lui,cine se
afla atat de neprihanit,atat de nevinovat,atat de prea savarsit la viata,atat de
nepacatos,incat sa poata sa raspunda indata judecatorului si sa se indrepteze pe sine
din vinovatiile si gresalele pentru care se prihaneste si se osandeste.Daca Domnul fara
de veste prin moarte ar rapi pe cineva si dupa aceasta intrebandu-l pe dansul pentru
faptele sale,acela ar ramanea fara de raspuns,negresit unul ca acesta fara nici o lata
marturie,nu zic cum ca defaima adica pe sine cu chipul acesta ci se osandeste.Cand
cineva de boala s-ar cuprinde si de ar vedea moartea mai inainte ca il ocoleste sau
pentru ca sa zic asa cu o linistita umblare si cu o intarziata miscare se apropie se
sine,atunci o asteapta fara de indoire sa o intampine si catre aceea se gateste dupa
cum trebuie,cu rabdare si slavire,mai inaite de cel mai de pe urma minut al vietii lui,in
vreme cugeta si socoteste cum va raspunde judecatorului cand il va intreba,apuca mai
inainte si isi spala stiinta lui,se imputerniceaza prin marturisire de parintele sau cel
duhovnicesc,se impartaseste cu credinta fierbinte cu Preacuratele si Dumnezeiestile
Taine,inapoi acelea acre cu nedreptul le-au castigat,imparte milostenie,iarta vrajmasilor
sai gresalele si pagubile.Face”Diata”,inchipuieste in sufletul sau fapte si ispravi viteze
ale barbatilor celor imbunatatiti,afieraseste lui Dumnezeu sufletul sau,trupul sau si toate
lucrurile sale si cu acest chip gatindu-se,inarmandu-se,incredintat,fara de grija,nu
numai,nu se teme de moarte cand va veni ci o si cheama cand ar zabovi.Pentru
aceasta,daca judecatorul il va intreba pentru pacatele care inca traind le-au facut cu
lesnire va raspunde zicand;marturisesc Dumnezeul meu ca am gresit inaintea maririi
Tale,dar insa m-am pocait pentru gresalele mele cu toata zdrobirea inimii mele si cu
lacrimi am rapit cele straine ci si pe cele rapite le-am intors si milostenie am adaugat
impartiind saracilor.Foarte mult te-am amarat Dumnezeul meu,judecatorul meu,prea
infricosate ,cu rautatile mele,dar insa cu faptele cele bune iarasi te-am imblanzit.Vezi
acum,cum pocainta pentru relele acelea care le-am facut iti da nu numai putere ca sa
raspunzi ci si inlesnire ca sa te indreptezi.Iarasi,daca dimpotriva fara de veste si fara de
nadejde te-ai fi rapit negate ade moarte si ar fi fost intrebat la judecata pentru darurile
firii si ale darului cu care Dumnezeu mult bine ti-au facut pentru nenumarate bunatati pe

care cu indestulare ti le-au daruit pentru ca sa le uneltesti la bine si pe care tu le-ai

dafaimat.Pentru vremea cea multa si indemanatica pe care ti-au dat-o in mainile tale
pentru ca sa o naimesti si tu n-ai purtat grija fiindca te-ai lenevit sa negutatoresti,adica
sa castigi mantuirea ta si ai calcat fara de rusine Dumnezeiestile lui porunci si ai
defaimai fara de frica invataturile si sfatuirile lui cele intelepte.Daca zic fara de veste si
fara de nadejde,te-ar rapi,te-ar intreba la acea infricosata judecata pentru multe si mari
si rele lucruri,nemitarnicul acela judecator si Dumnezeu,oare ce i-ai fi raspuns cu
adevarat,gura ta se va inchide,limba ta se va lega,mintea ta se va spaimanta,alcatuirile
trupului tau se vor ingrozi,toate madularele tale vortremura,duhul tau cel inviitor detot
se va raci si cu semnul amutirii te vei arata mai inainte si de aceasta hotarare a
judecatorului te vei osandi de la sine insuti.Nu este cu adevarat cu putinta ca sa-i vina
asupra alt oarecare lucru mai infricosat si mai cumplit si mai scarbicios in viata
aceasta,ticalosului om decat cand fara de veste i s-ar prinde glasul lui,i se va opri
suflarea si se va rapi din lumea aceasta negate in cealalta lume a vesniciei sis a fie silit
ca sa dea cuvant inainte aceluia prea infricosat judecator pentru toate miscarile
sale.Atunci toate relele de odata cu o pornire si cu toata graimea lor,cu totul il vor
cuprinde si il vor impovara pe ticalosul acela.Atunci el va striga dintru adancul inimii
acelea cuvinte ale lui Hrisore:”rasuflare ma rog,dati
-mi rasuflare pana
dimineata…”Stiinta mea cea intinata inca n-am curatat-o,casa mea inca nu am
randuit,piata pentru averile mele n-am scris,datoriile mele nu le-am platit,nedreptatile
indarat nu le-am intors,pacatele mele nu le-am marturisit cu jertfa cea fara de sange nu
m-am impartit.Si daca dupa ce acestea zicandu-le nu va fi ascultat isi intoarce ochii
catre slujitorii lui si catre ceilalti casnici ai sai,aude de la copii sai plangeri varsatoare de
lacrimi si de la muierea lui cuvinte pline de jale.In toata casa lui,strigari,tulburari si
zgomote despre toate partile stramtorari si mai cu prisos sa zic,socoteste pe insasi
spaimantata sa stiinta.Dintru acestea aratat este cum ca de atat nevointa este trebuinta
sa punem la cale viata noastra intru acest chip incat sa fim gata in tot ceasul de a muri
si asa isi va indrepta cineva petrecerea lui sa fie crestinesca.Deci care cugeta dea
pururea unele ca acestea si crede fara de indoire cum ca poate in fiecare zi sa
moara,unul ca acesta dupa acea socoteala in fiecare zi mai inainte se gateste pe
sine.Fiindca si sagetile acelea,pe care mai inainte le socoteste cum ca au sa te

sageteze,obisnuiesc mai putin a te vatama.Pentru aceasta bine scrie si inteleptul

Seneca:”cum ca mai inainte cugetare a dreptatilor celor ce vor sa fie,slabeste tarie celor
de fata.”Insa si aceasta a fi mai inainte necunoscut ceasul mortii noastre,foarte mult ne
ajuta si ne foloseste la mantuirea nostra.Si ia marturie dela DumnezeiesculGrigoriecare
zice:”cu dreptul ne este nestiuta cea mai de pe urma zi a vietii noastre pentru ca sa
pandim cu mare luare aminte si cu mai inainte paza de obste toate zilele ale acestei
vieti.”

FAPTA
Pentru ca sa te afli desavarsit intru ziua cea mai de pe urma,cheltuieste vreo cateva zile
cu osardie si cu luare aminte,cugetand intru sine ce oare ai fi poftit sa savarsesti in ziua
ta aceea mai de pe urma si aceea te sileste sa o faci acum.Ai fi voit atuncea sa poti sa
faci Diata,scrie-o acum,ai fi voit sa ai marturisite parintelui tau celui duhovnicesc toate
pacatele tale si canonultau savarsit,fa-o acum aceasta.Ai fi voitmai inainte sa ierti pe
vrajmasii tai si sa te imprietenesti din toata inima ta cu potrivnicii tai,fa-o aceasta
acum.Ai fi poftit sa intorci cele nedrepte inapoi si sa faci milostenie dupa putere,pune-o
acum aceasta in lucrare.Ai fi dorit sa primesti pe Hristos in inima ta prin sfanta
impartasire gata fiind si intovarasit cu faptele cele bune,fa-o aceasta acum si cu acest
chip fiind curatit si adeseori apropiete-te catre insusi Hristos.Si daca cu aceeasi si
asemenea dragoste si ravna te apropii,te vei face in scurt acest fel incat dupa
impartasire nu numai sa nu te temi de moarte ci insa si cu osardie sa o astepti.Daca
toate acestea le vei savarsi acum in cata vreme esti intreg si sanatos atata la trup cat si
la simtiri,moartea nu-ti va veni fara de veste si negandita si nenadajduita,ci mai ales ca
cum s-ar cauta de catre tine cu blandete se va apropia de tine.Deci pentru ca sa fii de
aici fara de grija pentru moarte,leapada mai inainte de asupra ta toate grijile acelea care
au sa te inconjure si sa te imbulzeasca asupra ceasului mortii tale.Ca cu greu se afla
doctoria cand sta deasupra ta ingreunata patima si pedeapsa mortii.

CAPITOLUL 8
Minutul vietii noastre care este in vremea cea mai de pe urma si de margine est e
vrednic de cel prea desavarsit pret

Cand ne va ajunge ziua cea mai de pe urma si de margine a vietii noastre si minutul cel
mai de pe urma si de margine al zilei aceleia,atunci toate cate se spanzura de
aceea,marginite.Caci cu acel minut mai de pe urma si de margine al vremii cei mai de
pe urma si de margine nu mai urmeza alta margine fara decat inceputul acei
namarginite linii care este viata cea vesnica care numai are alta margine mai pe
urma.Deci si ca sa poata cumpani mintea ta minutul acela mai de pe urma si de
margine cu minuturile miscarilor tale,eu acum voi talcui mai pe larg minutul cel mai de
pe urma si de margine al zilei aceea mai de pe urma si de margine pentru acest mai de
pe urma si de margine minut al omului intru care traind omul isi va afla mantuirea sa si
cu urmare se va muta din viata in viata.Ce n-au facut Tatal cel fara de inceput,ce n-au
lucrat Fiul cel impreuna fara de inceput,ce n-au impreuna lucrat Duhul cel Sfant pentru
minutul acela au trimis Tatal pe unul nascut Fiul sau pe pamant.

1) Pentru minutul acela,Fiul lui Dumnezeu s-a nascut Prunc in pestera,s-a culcat in
iesle,a plans in paie.Si cate dupa acestea in treizeci si trei de ani din intaiul in care s-a
nascut pana la acela in care si-a dat sufletul sus pe Cruce,sau a facut,sau a vorbit,sau a
rabdat,sau a socotit,toate acelea au fost pentru cel mai de pe urma si de margine minut
al oamenilor.

2) Pentru aceasta s-au scris patru Evanghelii ca sa avem,adica dintru dansele chipuri
de invatarura si cum sa savarsim minutul nostru cel mai de pe urma spre mantuire.

3) Pentru aceasta ni s-au dat darurile Preasfantului Duh.

4) Pentru aceasta ni s-au daruit dela Dumnezeucele sapte Taine.

5) Pentru aceasta cele zece porunci ale lui Dumnezeu,cele cinci porunci ale
Bisericii:chemarea vietii cei calugaresti.

6) Pentru aceasta s-au izvodit atatea soboare ale Sfintilor Parinti,s-au alcatuit atatea
carti ale lor,s-au sris atatea scrisori si atatea invataturi.Pentru ce atatia pustnici,sihastri
au fugit in pustie si se afla in crapaturile pamantului si locuia in pesteri impreuna cu
fiarele si de obste sa zic cu ce desavarsita rea patimire si petrecere si-au savarsit viata.

7) Pentru ce atatia mucenici ai lui Hristos au rabdat mii de munci si de pedepse.Dupa

cum Apostolul marturiseste:”Si altii au suferit batjocuri si abtai au luat inca si legaturi si
temnite,ucisi au fost cu pietre,herestraitu-s-au,ispititi au fost,cu ucidere de sabie au
murit,pentru ce altii au umblat in cojoace si in piei de capre,lipsiti fiind,necajiti,de rau
suparati.”Pentru ce atatea manastiri cu mii de ascultatori supunandu-se cu desavarsita
supunere si cu desavarsita defaimare a lor pentru ca sa castige cu adevarat acel de
margine si mai de pe urma minut al vietii lor.

Pentru ce atatia tineri si fecioare deasupra in floarea varstei lor,defaimand lumea si

desfatarile lumii au lasat case,parinti,surori,rudenii si prieteni;pentru care sfarsit,nu
pentru altul cu adevarat fara decat pentru ca sa castige viata acea vesnica.Iara
castigarea acei vietii de veci nu se spanzura de la aceasta fieste cum viata fiind ca si
intr-aceasta se intampla de multe ori si sa cada in prapastia pacatelor si sa se ridice
dintru dansele si se spanzura de la singur sic el mai de pe urma minut al vietii de care
mai pe urma numai poate sa ispraveasca nici fapta buna nici sa cada in pacat.Si dupa
urmare dupa cum se va afla atunci asa are sa se judece,ca zic:”in aceea care te voi afla
intru aceea te voi si judeca.”Dintru acestea este aratat de cat pret este vrednic acelmai
de pe urma minut.Fiindca si cate rautati sunt oprite si impiedicate,cate bunatati se
poruncesc,cate sfatuiri s-au vorbit ori s-au scris,ori s-au cugetat si cate petreceri aspre
s-au rabdat de Prooroci,de Apostoli,de Mcenici,de Sihastri si de obste sa zic de toti cei
imbunatatiti cate prea Puternicul Dumnezeu au zidit in cer sau pe pamant toate si
pretutindenea si din parte pe toate le-au facut pentru acest mai de pe urma minut al
vietii omului.Si adevarul cuvantului acestuia ca unul ce este marturisit,nu are trebuinta
de marturie cun ca adica toate s-au facut pentru noi oamenii si pentru a noastra
mantuire ca sa fuga adica omul de moartea cea vesnica si blestemata si sa
dobandeasca viata cea nesfarsita si blagoslovita.Si pentru ca sa zic iarasi cu un
cuvant,atata munca pe cat si mantuirea sufletului nostru se spanzura de la acel mai de
pe urma minut.Caci daca intru minutul acela te vei afla vrednic de dumnezeiescul
dar,iata te-ai facut mostenitor al raiului si al fericirii acei nesfarsite.Daca iarasi
dimpotriva de te vei afla nepocait si vinovat in pacate de moarte,iata te faci vinovat
muncii si supus inficosatelor si celor fara de moarte pedepse.Deci socoteste dintru
acestea pura urmare cum ca nu este cu putinta nici Incepatoriilor,Puterilor celor
ceresti,nici cetelor celorlalti sfinti,cu cat mai vartos tuturor oamenilor de obste de ar fi

mai alesi si mai inalti cu intelepciunea si decat insusi Solomon,nu vor putea,ei zic,sa
priceapa,sau ei noua sa ne spuna si sa ne invete de cat pret este vrednic acel mai de
pe urma minut care se va afla sau bun si mantuitor sau rau si pierzator si cu urmare pe
cat este de scump,acesta a muri bine pe atata este de rau pagubitor acesta a muri
rau.Si aceasta intelegere grea de inteles pe care o zic este tuturor prea aratata,fiindca
mintea sa fie si ingereasca,cu toate acestea este scrisa imprejur si intre hotare hotarate
si marginite este hotarata si pentru aceasta nu poate sa inceapa si sa priceapa si sa
intaleaga nemarginitele acele bunatati sau relele acelea nemarginite care au sa urmeze
dupa acel mai de pe urma minut al vietii fiecaruia.Deci fiindca acestea cate le zic nu pot
sa se intample altfe,se cuvine oare in toata alergarea vietii acesteia a noastre sa treaca
macar un minut care intru dansul san u fim amarati,ingroziti si in prepus pentru cel mai
de pe urma minut al vietii noastre.Trebuia,zic,intr-un minut ca acesta sa nu ne grijim
cum ca va sa vie si va sa ne ajunga sfarsitul a tot felul de rau si inceputul a tot felul de
bine.Cugeta adesea singur tu cu mintea acelea care ai sa le vezi dupa moarte,acelea
ce ai sa le auzi si sa le poftesti.Dupa ce se va dezlega,zic,acea legatura stransa si cu
greu de dezlegat care leaga trupul cu sufletul dupa cum a randuit Dumnezeu dupa
minutul acela mai de pe urma,dupa acea mai de pe urma rasuflare socoteste acelea
care vor atunci mai intai sa te intampine in cealalta lume cum ca adica vor sa-ti fie toate
noi,straine,intai vazute si aratate,necrezute,fara de toata credinta,nepovestite,covarsid
toata frumoasa graire si neintelese mai presus de toata intelegerea. Deci acum cand ai
vreme potrivita pocaintei,grijeste-te,nu cumva si intra minutul cel mai de pe urma al vietii
tale sa tea puce moartea fiind tu supus in pacate de moarte.Grijeste-te sa nu patimesti
cumva aceea,care au patimit-o Baltazar,imparatul acela neblagocestivul.O, si ce fel de
indata groaznica uimire si frica si groaza l-au cuprins pe ticalosul acela cand asupra
acelui ospat si masa de mult pret a citit si a cunoscut ca s-a apropiat minutul cel mai de
pe urma al vietii lui,infricosatul si amaratul ceas al mortii.Citeste daca voiesti,istoria
acelui imparat al Proorocului Daniil pe larg pe care si eu aici in scurt o voi povesti.

Imparatul Baltazar,a facut cina mare megistranilor si boierilor si tuturor celor mai mairi ai
imparatiei lui si acolo unde se dasfata au poruncit sa aduca vasele cele sfinte,cele de
aur si de argint pe care le luase Navahodonosor,tatal lui din biserica Ierusalimului ca sa
bea cu dansele imparatul si toti cati erau cu dansul.Megistranii lui zic si tiitoarele lui si
cele ce se culca cu el si ceilalti.Deci cand se afla toti afundati in tot felul de dulceri de
desfatari si veselii,manca fara de satiu,bea fara de masura,deoparte trambite,de alta
vioare si cornuri,imprejurul lor jocuri,dansuri si rasuri.Intr-acel ceas intr-acea vreme oare
ce se intampla si ce urmeaza?Fara de veste s-au facut acei bucurii si veselii
rasturnare,tulburare si grabnica prefacere a lucrurilor,infioreaza-te si te cutremura,o
ascultatorule de povestire!Caci intr-acel ceas a iesit degete de mana de om si scria pe
perete.Si imparatul vedea incheieturile mainii care scria.Atunci fata lui s-a
schimbat,gandurile lui s-au tulburat,incheieturile,soldurile lui se dezlega si genunchii lui
tremura si se batea de groaza.Ci tu cititorule,ia aminte cuvintele Dumnezeiestii Scripturi
care zic in ceasul acesta in care ceas.Intru acel ceas au patimit acestea,afara de care
ceas in toata viata lui n-a statut alt ceas lui,nici vessel,nici mai fara de grija,nici mai bine
norocit.Intru acest ceas in care era rasfatat si revarsat intru toate dulcetile si desfatarile
care poate sa le pofteasca cineva in toata viata lui,intru acest ceas in care avea
imprejurul lui pe toate tiitoarele lui,pe toti boierii lui si pe toti voievozii lui.Intru acest ceas
in care poate gandea si socotea cum sa-si mareasca imparatia,cum sa-si lateasca
hotarele stapanirii sale,cum sa supuna orasele,cetatile si tarile,cum sa ridice semne de
biruinta asupra vrajmasilor,cum sa se sature de avutiile strainilor imparati.Intru acest
ceas a cunoscut intru sine cum ca are sa se instraineze,nu numai de imparatie,de
coroana si de scaun ci insa de insusi singura aceasta viata.Ia aminte,ia aminte,nu
cumva in ceasul acela in care te slobozesti de dulceturi te indeletnicesti la avutie,te
silesti la jocuri si la cantece,te afunzi in dezmierdari si veselii si de obste sa zic,cu totul
te pangaresti si te intini cu pacate de moarte si tot intru acel minut intru care va muri
trupul tau va muri si sufletul tau.Aceasta,vai,de ti se va intampla,negresit tot intru unul si
acelasi minut si trupul tau se afunda in mormant si duhul tau va fi hotarat pentru Iad.

FAPTA

Aceste putine cuvinte ale mele,rogu-te,in fiecare zi sau dimineata cand te scoli din pat
sau la pranz cand mananci sau seara cand te culci,socoteste-le bine in mintea ta,adica
sa socotesti cate iesiri ale mortilor au stat din vremea stramosului Adam,pana acum
cum cate capete se numara acum la cei vii,atatea iesiri in putina vreme vor sa fie si cum
vei fi si tu intre oameni,unul dintre cei multi.Si numai una singura pentru oameni asa de
obste poate va fi adevarata si cu incredintare sa zica cineva,adica pentru cei morti si
ingropati,cum ca au fost intr-o vreme,iara pentru noi care traim,aceasta cum ca suntem
acum,iara pentru toti de obste si pentru cei morti ingropati si pentru cei vii,cum ca vom
fi,adica in veacul cel viitor.Si pentru cei morti si ingropati socoteste cum ca aceia care
au fost odinioara acum nu mai este,iara pentru noi care traim aceasta ca suntem este
numai un minut al vremii,iara pentru toti adica si pentru cei vii si pentru cei morti
aceasta ca vom fi este lucru adevarat vesnic si fara de sfarsit,fiindca si de-a pururea
vom fi sau la munci in iad vesnic cu diavolii sau intru slava in ceruri vesnic cu
ingerii.Atunci ne vom face nemuritori,cand odata vom inceta de a mai fi muritori.Pentru
aceasta dintre aceste trei vremi care am zis mai sus,vremea cea trecuta,aceasta de fata
si ceea ce va sa fie,cea din mijloc dintru acestea,adica care sta acum de fata este un
minut al vremii,decat care nici un lucru altul nu este mai mic.Pentru aceasta,intru acest
minut asa trebuie sa traiesti,in ce chip sa castigi in cealalta viata slava cea vesnica asa
sa vietuiesti intru atata cat sa fugi si sa scapi in cealalta viata de munca cea fata de
sfarsit prin darul si puterea Domnului nostru Iisus Hristos,caruia i se cuvine slava in
veciii vecilor,Amin.

CUVANT INAINTE
1. II. Pentru judecata cea viitoare

Toti inteleptii cu de obste socoteala,socotesc si hotarasc cum ca nu este alt lucru mai
de trebuinta si mai de nevoie pentru mantuirea oamenilor decat aceasta,sa aiba cineva
adesea ori inaintea lui cu cugetul sau infricosata acea judecata a lui Dumnezeu care are
sa o faca celor drepti si celor pacatosi.Sfantul Augustin ne invata cu putine cuvinte cata
roada poate sa iasa din cea prea roditoare si prea imbelsugata si prea de multa
dobanda pricinuitoare apucarea aceasta.”Nu este,zice,alt lucru atat de folos oamenilor
pe cat aceasta sa vorbeasca adeseori pentru anii cei ce vor sa fie,mai ales
Dumnezeiescul Gura de Aur,in fiecare zi,zice,si in fiecare ceas trebuie sa ai inaintea
ochilor tai infricosata judecata a lui Dumnezeu.”Cu acestia se uneste si Dumnezeiescul
Grigorie zicand:”Cele vesele si dulci ale umii
l acesteia trebuie sa le primim asa incat
niciodata amaraciunea judecatii lui Dumnezeu ce va sa fie sa nu se departeze din
aducerea aminte a noastra.”Deci daca atatia si acest fel de Dumnezeiesti Parinti lauda
atata de mult acest lucru oare cat folos fiecaruia se cuvine sa nadajduiasca dintru
aceasta,daca insusi marturia acestor Sfinti nu-ti este tie destul spre incredintare,pleaca-
te la incredintarea si la adevarul lui Dumnezeu.Domnul nostru Iisus Hristos dupa
iconomia cea cu trupul sau vrea toata lumea de a doua oara sa se inoiasca si sa se
intinda si sa se lateasca propovaduirea lui la toate limbile si neamurile si sa se intoarca
toate neamurile oamenilor la darul cel nou al credintei noastre cei pravoslavnice si sa se
destepte toti de obste dintru adancul necredintei si al pacatului si cu brate deschise sa
se primeasca sa vie la credinta si sa primesca faptele cele bune,smerenia,zic,pazirea
curateniei si a fecioriei,saracia si lepadand deasupra lor bogatia,slaca si cinstele sis a
alerge toti sub steagul cel buruitor alCrucii sis a se scrie ostasi a lui Hristos ca sa ia
namuritoare cununi si plati in ceruri.Care aceasta Cruce jidovilor este sminteala,iara
limbilor nebunie si tututror mare bluestem.Dara cine poate sa savarsesca toate acestea
prea mari lucruri,putinii pescari,frumos,dara insa cu care chip vor indupleca lumea
pentru ca se creada,ce au sa puna inaintea filozofilor si ritorilor incat sa stea impotriva
apucarilor si cuvintelor acelora si sa biruiasca intelepciunea lor,iar dovezile lor sa le
strice si sa incredinteze credinta cea noua pe care o invata,cu care chip sa moaie si sa
domesticeasca salbaticia imparatilor,a tiranilor si judecatorilor,cu ce putere sa moaie
invartosarea lor.Cu ce foc sa incalzesca si sa infierbanteze pe inima lor cea prea
rece,oare cu laude sa mareasca frumusetea faptelor celor bune,ci aceia,nici ce este
fapta buna nu vrea sa stie.Oare sa defaime lor grozavia pacatului lor,ci aceia nici
numele pacatului nu vrea sa-l auda,mai vartos ca orice lucru este obisnuit de obste la
toti,acela este si laudata si cu bun chip si frumos.Iara poate ca le-ar fi spus si le-ar fi
talcuit slava cea netalcuita care este in cer,dar aceia le-
ar fi raspuns lor cum ca”Cerul
Cerului Domnului”.Poate cum ca -iar fi inspaimantat cu povestirea muncilor iadului,ci
aceia n-au auzit nicidecum de este Iad,s-au sfarsit.Tu dar prea intelepte Hristoase,care
ii trimiti in toata lumea ca sa savarseasca niste lucruri ca acestea prea grele se ispravit
da-le lor si apucari doveditoare ca sa-i plece si sa incredinteze pe ascultatoti.Le-au dat
dar ce le-au dat oare,ascultati cu luare aminte si nu veti afla ca le-au dat altceva intru
apucare fara decat judecata aceia care va sa fie,pentru care acum vom zice.Povesteste
Dumnezeiescul Luca la faptele Apostolilor pentru Dumnezeu cum ca sta Petru,varful

Apostolilor,intr-o adunare de mult numar de oameni pagani,catre care asa graia pentru
Hristos:”Acela ne-au poruncit noua sa propovaduim norodului si sa marturisim cum ca
acela este cel oranduit dela Dumnezeu,judecator alviilor si al mortilor.”Vedeti cum ca
nu o au judecat intelepciunea acea vesnica ca sa afle alta apucare care sa aiba mai
multa putere ca sa plece si sa supuna toata lumea,sa o infricoseze si sa o inoiasca de a
doua oara din invechirea cea dintai.Decat infricosata a lui Dumnezeu judecata ca una
ce va sa fie,aceia care au vorbit atunci Petru au gasit-o cu cale mai pe urma si
Pavel.Care sta si aceasta ca un vinovat,legat,ocarat si defaimat,inaintea judecatii lui
Felix,caruia acest Felix sedea cu multa si mare ingamfare si trufie.Iara inaintea
scaunului lui Felix sta si cumplitii jidovi si paratorii lui Pavel si cand a inceput Pavel cu
mare cuviinta si cu frumoasa graire a vorbi pentru dreptate si pazirea curatiei pentru
pravoslavnica credinta cea intru Hristos,inca si pentru judecata ceea ce va sa fie a
Fiului lui Dumnezeu,insa acolo unde zicea Apostolul acesta,s-au intamplat aceia care
cu greu ar fi crezut cineva a se face.Deodata unde sedea in scaun ca un judecator,acel
Felix,au ramas ca cum ar fi fost el cel ce se judeca si ca cel ce se tragea la judecata ca
un vinovat,fiindca si cuprinzadu-se de frica lui,a inceput sa i se schimbe fata lui si sa i
se ingalbeneasca obrazul sa i se cutremure si sa i se infioreze trupul si sa i se
inspaimanteze sufletul.Si aceasta le-au patimit pentru ca au auzit pe Pavel spunand de
numele judecatii ce va sa fie.Pentru aceasta si neputand sa seada mai mult in scaunul
sau cel de judecata ca un judecator,cauta sa fuga cu un ceas mai inainte ca un osandit
de la fata osanditului Pavel.Toate acestea in putine cuvinte le arata Dumnezeescul
Luca,zicand:”iar vorbind el pentru dreptate,pentru infranare si pentru judecata ce va sa
fie,spaimantandu-se Felix,au raspuns:acum deodata du-te,iara gasind vreme,te voi
chema.”Deci daca o preaiubitorule de pravoslavie cititorule,acel pagan atata s-a ingrozit
de numele judecatii ce va sa fie a lui Dumnezeu,cum sa nu nadajduiesc eu pentru tine
ca tu dupa ce vei citi acestea care am sa vorbesc pentru judecata ce va sa fie,cum ca
vei sa primesti in sufletul tau frica lui Dumnezeu care este inceputul intelepciunii,adica
inceperea Dumnezeiescului Dar.

CARTEA a 2-a
CAPITOLUL 1
Omul cel vechi se desteapta cu sunetul trambitei care va sa sune deasupra
mormantului care il ridica din mormant la divan

Cu nici un lucru atata de cu lesnire si degraba nu poate cand va sa se trezeasca si sa

se ridice omul cel vechi din somnul cel adanc al pacatului celui de moarte,decat atunci
cand ii va suna intru auzul lui trambita aceea de apoi a judecatii.Glasul acei trambite l-
au auzit si Proorocul Sofonie si pentru aceasta pe ziua judecatii o a numit”ziua
trambitei”si a strigarii.Pe aceasta si Stapanul nostru Iisus Hristos o adevereste zicand”si
va trimite pe ingerii sai cu trambita cu mare glas.”Ci si Apostolul Pavel
tot aceeasi
marturiseste:”intr-un minut,intr-o clipeala de ochi,intru trambita cea de apoi,pentru ca va
trambita si mortii se vor scula nestricaciosi.”Pentru aceasta trambita zice si
Dumnezeiescul Grigorie:”infricosat este glasul trambitei la care Stihiile
,care despica
pietrele,deschide mormanturile,descopera cele mai dedesupt,zdrobeste si sfarma porti
de arama si dezleaza si risipeste legaturile mortilor.”Se indoiesc oarecare daca numai o
trambita singura va trambita sau mai multe si de multe feluri,fiindca si Domnul a
zis:”trimite-va pe ingerii sai cu trambita”si daca se trimit ingerii multi aratat este cum ca
multe vor fi si trambitele care vor trambita.Si Dumnezeiescul Ioan Gura de Aur o
adevereste pe aceasta dupa cum si altii,cum ca au sa se trimita multi ingeri cu trambita
fiecare.Sunt si alti Parinti care zic cum ca toti ingerii care sunt aparatori,ocrotitori si
pazitorii tarilor,au sa trambite in toate locurile acelea unde au pazit.Ca cum am zice in
toata Bitinia va trambita Arhanghelul care a fost pazitorul Bitiniei.Asemenea si
Tracia,ocrotitorul si apratorul aceia si in celelalte de asemenea.Iar aceasta strigare a
trambitei va incepe cu putin ceva mai inainte de vreme.Afara de aceasta trambita cred
oarecare dascali cum ca are sa se mai auda inca si alt glas de trambita ca un tunet prea
rasunator in toata lumea cea locuita,fiindca si Dumnezeiescul Apostol a zis:”insusi
Domnul intru porunca cu glasul Arhanghelului si intru trambita lui Dumnezeu se va
pogara din Cer.”Deci pentru un glas ca acesta il zic,
ca are sa se inchipuiasca si sa se
auda sus in vazduh si va rasuma intru nemarginita latime si intocmit pana la margini si
cu groaza si prea cu infricosare va zice tuturor”sculati
-va o mortilor si veniti la
judecata.”Acest glas si aceasta trambita,acest fel va rasuna in ce fel de la intemeierea

lumii si pana in ceasul acela nu s-a mai auzit.Glasul acesta va ajunge si pana la cer ca
sa pogoare de acolo fericitele suflete ale dreptilor,va ajunge pana la iad,ca sa scoata de
acolo ticaloasele suflete ale pacatosilor.Trambita aceasta va deschide toate mormintele
si va invia trupurile care au fost ingropate intr-insele si le va aduna din cele patru stihii
intregi,nestricate si neciontite ca sa le alcatuiasca iarasi si sa se incheie si sa se adune
si sa se impreune cu sufletele la legatura aceea veche dela Dumnezeula acea dintai
unire si impreunare ale dreptilor cu stralucire care covarseste,iara ale pacatosilor cu
prea adancata negrime.Deci cu dreptul se cuvine a numi cineva ziua aceea,ziua de
razboi,de stricaciune si de varsare de sange,care stricand si risipind toata pacea va
pricinui mai ales pacatosilor tulburare,groaza si frica si cu atata glas de tunet rasunator
va suna o trambita ca aceasta incat de glasul ei toate cate stau aici pe pamant vor
cadea jos la pamant de frica si groaza lui.Atunci va vedea fiecare surpandu-se si
prapadindu-se de acel sunet al trambitei aceea,nu zidurile Ierihonului,ci piramide prea
marri,munti cu greu de suit si de umblat si inalti.Vor sa se deschida de o parte portile
Cerurilor,de alta parte temnutele celor dedesupt,vor invia cei din mormanturi si toata
lumea de groaza se va tulbura.Atunci se va adeveri si prea slavitul acela cuvant care
zice:”va veni vremea cand pacatosii sa nu voiasca sa iasa din iad si dreptii sa nu
voiasca sa ramana in rai.”Pacatosii nu vor vrea sa iasa din iad pentru ca sa nu vada
fata cea stralucitoare ca fulgerul a nemitarnicului judecatorului a toate.Inca si pentruca
sa nu se infrunteze si sa se rusineze inaintea tuturor ingerilor si oamenilor,iara mai mult
pentru ca sa nu se sileasca a se uni iarasi cu trupurile lor cu care au sa patimeasca
iutile si infricosatele munci,in ce fel nici aceste suflete n-au patimit mai inainte desi se
afla intru intuneric.Iara dreptii iarasi sa pofteasca sa iasa din Rai ca sa vada cu ochii lor
cei simtitori pe judecatorul cel prea stralucit si sa auda cu urechile lor mult doritul si
poftitul acela glas si pe langa aceasta si ca sa se uneasca cu trupurile lor careau sa
invieze atunci proslavite si sa dobandeasca si amandoua partile prea desavarsit acele
negraite bunatati ale Cerestii fericiri.O,de ar da Dumnezeu ca acea mai de apoi trambita
sa ne sune in urechile noastre acum cand ne aflam intinsi pe asternuturi prea moi si
acolo cand cugetam cugete desarte si poftim pofte stricatoare de suflet si
necuvioase.O,de ar trambita acea trambita in urechile noastre acum cand ne aflam
asupra poftelor si rasfatatilor,cand suntem zic,dati si cu gandul si cu gura la a tot felul

de mancaruri si bauturi.Daca voiesti ca cu vesela auzire sa asculti trambita aceea intru

infricosata zi,intru care va suna Dumnezeiasca dreptate,asculta de acum trambita
pocaintei pe care Dumnezeiasca milostenie o suna la urechile tale in fiecare zi.De cate
ori singur in camera ta citesti Sfanta Scriptura de atatea ori stai la slujba ta cea
bisericeasca,de cate ori asculti Dumnezeiasca Liturghie,de atatea ori auzi din amvon pe
sfintiti propovaduitori care invata de cate ori marturisesti duhovnicului tau parinte
pacatele tale de atatea ori socoteste cum ca darul Preasfantului Duh rasuna in sufletul
tau acel glas al Dumnezeiestii trambite a Apostolului care suna cu aceste
cuvinte:”ceasul nostru este ca sa ne desteptam din somn.”Nu pedepseste Dumnezeu
candva pe alt om mai greu nici se departeaza ca sa moara fara de veste ce pe acela
care defaima si nu baga in seama glasul trambitei,a Dumnezeiestii lui milostiviri care il
sfatuieste sa vietuiasca dupa fagaduinta sa si-l indeamna sa se destepte din betia
pacatului si sa se intoarca la pocainta.Pentru aceasta si Proorocul si imparatul David
intru psalmii sai prea cu intelepciune ne sfatuieste pe noi:”astazi de veti auzu glasul lui
sa nu se invartoseze inimile voastre.”N-au zis de veti auzi Pastile sau Nasterea lui
Hristos,in care zile legea sau mai vartos obisnuinta ne stramtoreaza fara de vreo pricina
sa ne curatim pe noi si asa sa ne impartasim cu Dumnezeiestile Taine,n-au zis daca
dupa o luna sau o saptamana nici insa maine ci astazi de veti auzi glasul lui,adica
glasul trambiteai Dumnezeiestii lui milostiviri care va desteapta la viata,la savarsire,la
mantuire si la dar”nu va invartosati inimile voastre si nu astupati urechile voastre.”Ca
mare primejdie urmeaza aceluia care se va arata,sau neascultator,sau surd la strigarea
acei Dumnezeiesti trambite,care striga privegheati si va rugati,fiti gata sa nu stiti in care
ceas vine sfarsitul,pocaiti-va si va gatiti,ca sa intampinati pe Mirele sufletelor
voastre.Treziti-va din somnul pacatelor si aprindeti candelele prin pocainta si milostenie
ca san u patimiti si voi dupa cum au patimit un tanar de bun neam acum in zilele
noastre cu piederea sufletului sau,caruia fiindca alerga pe drumul vietii lui cu lenevire si
curveste,i s-a intamplat sa cada in slabiciune prea grea si boala purtatoare de moarte.In
care aflandu-se s-a temut de pierderea sufletului sau si pentru aceasta au chemat la
sine pe un duhovnic invatat si imbunatatit care s-a aflat atunci din iconomia lui
Dumnezeu intru acea tara care venind care dansul despre o parte,cu preacinstita si
incuviintata sa purtare,cu cuvintele sale cele umilitoare si cu invatatura sa cea plina de

intelepciune,l-a curatit prin pocainta si lacrimi de pacatele sale cele mai dinainte.de alta
parte iarsi prin rugaciune intinsa si prea adancile suspinuri ale inimii si cu dorul pe care
il avea dela Dumnezeu,l-a slobozit si de boala cea trupeasc,facandu-l pe dansul
sanatos si desavarsit,caruia i-a poruncit sapazeasca si de aici inainte cu invatatura
fagaduita,ce i-a dat ca sa nu mai pacatuiasca mai mult,ca nu cumva sa se intample si
sanatatea acea trupeasca sase prefaca si sa se intoarca in sufleteasca luipierzare.Ci
acela dupa putin ce au facut si fagaduinta si pe Dumnezeu cu totul o a defaimat si s-a
intors ca un caine la varsatura sa,sau ca un porc la noroiul sau in care se tavalea mai
inainte adica la pacatele sale cele obisnuite dintai.Ci dar nu s-a bucurat multa vreme de
nemultumirea ce a aratat catre facatorul sau de bine Dumnezeu,fiindca intr-o noapte
acolo unde era intins pe asternutul sau cel de puf s-a surpat,din Dumnezeiasca cu
adevarat parasire,acoperamantul casei si s-a sfaramat,vai,pe acel tanar de bun neam si
l-a zdrobit pe dansul fara de veste acolo unde era afundat in somn si cu totul inecat in
pacate si n-a deschis ochii lui mai inainte decat cand s-a aflat pe sine de pe
asternuturile cele moi,afundat in in grozavele si asprele locuri ale iadului si intru
intunericul cel prea amar si prea scarbicios ce este in iadul acela prea intristacios.

ITICON-Invatatura

Altul va sa fie glasul lui Dumnezeu in ziua cea mai de pe urma a lumii fiindca este ziua
judecatii si altul este acum cand este ziua marturisirii,fiindca atuci va sa fie vreme de
razboi iar acum este vreme de pace.Atunci glasul lui Dumnezeu va sa fie strigarea
trambitei,iar acum suflare de vant subtire este.Atunci va sa fie prea infricosata
lovire,iara acum o dulce oarecare soptire.Dupa cum s-a aratat aceasta sila
ProoroculIliesi dupa foc glas de vant subtire,deci pentru ca sa nu te temi atunci de
infricosata lovitura si strigare a acei trambite,asculta acum suflarea cea dulce de vant
subtire.Iara fiindca toata insuflarea a prea Sfantului Duh,este suflare de vant subtire
cereasca pe care daca vei primi-o in urechile tale aceasta suflare de sus de vant subtire
se va face in sufletul tau,rasuflare si mangaiere,fiindca va sa fie spre mantuire si spre
slava ta.Aceasta suflare este glas de milostivire care uneori vorbeste cu blandete ca sa
doresti de el,iara alteori cu iutime ca sa-l pui in lucrare,uneori cu infricosare ca sa te
temi si alteori cu liniste ca sa te bucuri.La multi barbate si la multe feluri de lucruri a
sunat acest glas.Lui Solomon in asternut,lui Pavel pe cale,altora in biserica si celor mai
multi in pustie.Ia aminte sa nu te arati cumva surd la acest glas ca de acela se spanzura
sufleteasca ta mantuire.Multi fiindca n-au voit sa auda o suflare ca aceasta de vant
subtire au ajuns,vai,la cea mai de pe urma pedeapsa a pierzarii.

CAPITOLUL 2
Dupa sunetul trambitei cel strigator ca tunetul,urmeaza invierea trupurilor
Trambita aceea,pretutindenea va suna si intru cele ceresti si intru cele pamantesti si
intru cele mai dedesupt ale pamantului.Mortii ca dintr-un somn prea adanc se vor
destepta atunci si se vor scula din mormanturi si cu o grabnicie nepovestita se vor rapila
Divanulcel infricosat.Dar cu cata osebire trupurile dreptilor si ale pacatosilor se vor scula
si Dumnezeiescul Pavel o incredinteaza aceasta zicand:”cum se vor scula mortii si cu
care trup vor veni si oare tot de asemenea va fi trupul bogatului celui desfatat si al
saracului Lazar,al lui Cain,impreuna si a lui Avel,al Iudei Apostolul si al Iudei
vanzatorul.Deci pentru aceasta deosebire a trupurilor,cu ce fel de osebiri vor sa stea toti
de fata inainte la cea mai prea mare priveliste,va fi aici cuvantul nostru.Si mai intai,ia sa
privim trupurile dreptilor,apoi ale pacatosilor.Se va descoperi in pustiul Egiptului toate
mormintele ca sa dea pe mortii lor,prapastiile,padurile si
dumnbravile,vaile,stramtorile,pesterile,surpaturile,din toate acestea vor iesi incuviintati
si vrednici de cucernicie barbati pentru fapta lor cea
buna.Antonie,Pahomie,Teodor,Pafnutie,Macarie,Teodosie si toti uceniicii si urmatorii
lor.Priveste acum acele trupuri cu cinstita cuviinta,cu totul uscate intru acea departare a
pustiului cu totul uscate de soare,hranite cu putine finice si cu apa,slabe si fara putere
de post,buhave pentru priveghere,galbene pentru umilinta,invartosate la piele pentru
camasile cele de par.Atunci nu se va vedea mai mult vreo uscaciune nici decat pe
falcile lor,nici o galbanare in fetele lor si nici o picatura de lacrimi in ochii lor.Unde este
acum piatra ta,o,Ieronime,cu care in toate zilele iti loveai pieptul tau,unde este
acum,Pavele camasa ta cea de rogojina,unde este Ioane braul tau cel de
par,Ilarioane,unde este sacul tau cel de par,Arsenie,unde este mahrama ta cu care

stergeai lacrimile care curgeau din ochii tai necontenit,vedeti acum cata liniste au pe
fruntea lor,cata veselie pe fete,cata minunata buna cuviinta in toate madularele.Acum
acele prea de bun neam trupuri,sunt impodobite cu patru daruri alese,adica cu darul
stralucirii,al usurarii,al subtietatii si al nepatimirii.Deci fiecare trup al dreptului va straluci
cu nemasurata raza ca soarele acest simtit.Dupa cum si insusi Stapanul nostru Hristos
o zice aceasta:”atunci dreptii vor straluci ca soarele intru imparatia Tatalui lor.”Prea
minunata va fi atunci acea usurime si lesne miscatoare la trupurile acestor drepti,incat
sa umble in fiecare parte a lumii dupa voia lor fiindca nici o intarziere nu le pricinuieste
greutatea.Dupa cum si inteleptul Solomon cuscanteile focului ii aseamana pe Drepti:”ca
scanteile pe paie vor fugi.”Care scantei,cand se adiaza de vant,pretutindenea se
risipesc cu multa lesnire.Iara vor sa aiba trupurile fericitilor acelora si bubtietatea prea
cu covarsire,atata incat cu toata lesnirea si fara nici o impiedicare sa treaca prin
calelalte trupuri.Trup prin trup peste fire dupa cum si trupul Stapanului nostru dupa
Inviere.Dupa ce adica cu viata acea prea fericita s-au slavit au trecut prin acea prea
mare piatra care zacea deasupra mormantului fara de a o rupe undeva,au intrat in casa
unde erau ucenicii incuiati fara de a se impiedica ceva de incuietorile usilor ce un Duh
prea subtire care nici de ziduri nu se tine,nici de usi nu se impiedica.Mai pe urma acele
trupuri nu sunt supuse nici unei patimi pe acestea pentru daruri ale trupului celui slavit
ale dreptilor,le scot cuvantatorii de Dumnezeu ai Bisericii noastre din cuvintele acelea
ale Dumnezeiescului Pavel:”seamana-se intru stricaciune,sculase-va intru
nestricaciune.”

1. Iata darul napatimirii:”seamana-se intru necinste,sculase-va intru slava.”

2. Iata darul stralucirii:”seamana-se intru slabiciune,sculase-va intru putere.”

3. Iata darul usurimii:”seamana-se trup sufletesc,sculase-va trup duhovnicesc.”
4. Iata si darul subtietatii.

Insa noi in vremea aceasta care impodobim aici cu cuvinte de lauda trupurile
dreptilor,sa ridicam ochii la alta parte si vom vedea sufletele acestor drepti cum ca cu
multa si iute si grabnica pornire vor zbura din Ceruri si vor veni la mormanturile lor si la
trupurile lor.Atotpurnice Doamne!Ce fel de intampinare va sa fie aici,cand sufletul din
cer va veni si trupul din mormant se va scula!Cu ce fel de veseli ochi plini de bucurie va
canta trupul la fericitul sau suflet!Ce fel de impreuna vorbiri vor sa se faca intru suflet si
intru trup!Cate dulci sarutari!Ce fel de imbratisari!Ati auzit vorba cea praznuitoare care
va vorbi atunci sufletul catre trup.Ati auzit in cantarea cantarilor vorbele cele de bucurie
si lauda care face catre trupul sau:”bucura-te sora mea,scoala-te,vino cea de aproape a
mea,frumoasa mea,porumbita mea,ca iata iarna a trecut,ploaia s-a dus de la noi si au
mers la sine.”Adica,vino trupule,tovarasul meu din mormant si sa ne unim unul cu altul
impreuna ca un frate cu sora si ca un mire cu mireasa,iata iarna s-a sfarsit,grindinile si
nevoile si tulburarile lumii s-au sfrasit,bunatatile Cerului se gatesc,bucura-te dar fratele
meu impreuna lucratorule,acum Dumnezeu au dat sfarsit darului celui de multi ani pe
care il avem spre a ma intalni si a ma uni cu tine,patimile s-au prapadit,moartea s-a
pierdut,s-a aratat viata,bucuria,invierea,nestricaciunea si odihna.Unde ai fost ascuns
atatia ani,unde atatea vremi locuiai,ci,o,Dumnezeule,cum trupul acesta al meu zacea
aruncat in groapa oaselor celor fara de suflare,iara eu umblam plimbandu-ma prin
Rai,indulcindu-ma din parte de frumusetile lui pentru putina a mea dare de plata.Vino
dar tu si eu sa luam platile deplin.Fiindca si tu ai fost impreuna calator la drumuri si
impreuna lucrator si ajutator la osteneli.Tu ocarile si necinstele le-ai rabdat impreuna cu
mine pentru Hristos,aspra vietuire a postului,a privegherii,crucea pocaintei,lipsa
hranei,lipsirea acelor trebuincioase,toate cu osardie impreuna cu mine le-ai rabdat.De
cate ori ai scos painea din gura ca sa hranesti pe cel sarac,de cate ori te-ai golit pe sine
ca sa imbraci pe cel lipsit,de cate ori ai lasat pamanturile tale,mosiile si averile tale si
bogatia si cinstea ta ca sa nu strici pacea cu vecinii tai.Cu dreptul este dar,ca cate cu
mine in lacrimi si semanat,acum iarasi impreuna cu mine intru bucurie sa le seceri si la
cate ai fost impreuna cu mine osarduitor si ajutor al relei patrecerii mele la acestea sa te
faci impreuna partas si slavei mele.Scoala-te din praf si te uneste cu mine si umbla
impreuna cu mine ca sa ne impartasim de rasplatirile ostenelilor.Ia sa trecem
bucurandu-ne intru veselie spre partea cea de dreapta judecata a
judecatorului,impreuna cu ceilalti drepti ca sa castigam astazi acea fara de
moarte,nespusa,vesnica si cereasca slava.Atunci dar,sufletul cu trupul si trupul cu
sufletul cu impreunare in parte prea cu multa dragoste se vor imbratisa si cu
nedezlegata si proslavita legatura se vor uni intre dansii unul cu altul intru tot veacul si
intr-o clipeala de ochi se vor impodobi cu acele patru daruri luminate pentru care am zis

mai inainte.Atunci sufletul va zice catre trup Dumnezeiestile cuvinte ale Cantarii
Cantarilor:”iata esti frumoasa,cea de aproape a mea,iata esti frumoasa.”Iara trupul va
raspunde de asemenea mintii:”Iata esti rumos,iubitul
f meu,esti frumos si prea mult
frumos.”Ci lasand dreptii,sa ne mutam de la acestia la cei pacatosi si ia sa intoarcem
ochii nostri la trupurile acelea prea ticaloase.O,cat se va deosebi singure trupurile
ticalosilor acelora de trupurile dreptilor,fiindca in locul stralucirii,se vor imbraca cu prea
adanc intuneric,care va fi asemenea cu prea adancul intuneric cel mai dinafara al
Iadului,in care au sa se arunce si cu ceata si cu negura cea mai din launtru a pacatului
intru care au trait in lume.Si dupa cum stralucirea fericitelor trupuri au fost intovarasite
cu o frumusete prea minunata,asa dimpotriva si trupurile pacatosilor vor avea o
grozavie urata si scarbavnica si in locul usurimii trupurilor dreptilor,aceste trupuri ale
pacatosilor vor fi prea grele si greu de miscat si mai cu prisos sa zic,pe cat trandavirea
si lenevirea le-au facut in viata aceasta grele ca sa nu urmaze cu osardie
Dumnezeiestile porunci si singurele trupurile acestea ale pacatosilor,macar de vor si fi
nemuritoare si nestricacioase dupa cum si ale dreptilor si dupa acest
chip,nepatimicioase.Cu toate acestea vor sa fie primitoare cu un chip prea minunat de
tot felul de patima,de durere si de scarba.Inca vor avea si aceasta nemurire pentru ca
sa se munceasca in veci si fiind cu toate madularele trupului lor impotrivindu-se lui
Dumnezeu,slujea pacatului,pentru aceasta nu vor simti numai lor parte a
trupului,durerea si necazul,nici va inceta o durere si sa se inceapa alta si cu toate
madularele trupului impreuna si intru aceeasi data vor simti munca,nici se va imputina
durerea macar un minut dintru acea usturime si iutime si durere iute spre prea scurta si
prea putina rasuflare si slabire a acelora ci in toate madularile lor,in toate minuturile
veacului cu o multa si nemasurata chinuire si durere vor sa se munceasca.O,cu totul
ticaloase omule,tu care nu poti sa suferi o prea mica durere al unui singur dinte,ce vei
sa faci daca(care lucru sa nu fie,o,Imparate Hristoase)si te vei pune si te vei numara
impreuna cu acea multime a acelora ce se muncesc si se chinuiesc.Ai caror dupa
dreapta insa si infricosata si groaznica,acea Dumnezeiasca hotarare si blestem,toti
dintii,toate oasele,toate vinele,toate arterele si incheieturile,toate degetele si
incheieturile mainilor si ale picioarelor,maruntaiele si in scurt toate cele dinlauntru vor
simti o durere mai presus de toate durerea.Vor sa simta o chinuire mai presus de toata

chinuirea,vor sa simta o durere mai presus de toata durerea si de aceea,vor sa fie

pangaritele acele trupuri ale pacatosilor ca niste aratari grozave scarbuicioase si jalnice
priviri,cu totul uscate,paienjenite,galbenite,inegrite,puturoase si prea imputite.Dar ia sa
vedem cu ce fel de chip se vor scula ai acestea.Se va deschide in Babilon minunatul
acela mormant de marmura si va iesi dinlauntru Alexandru care intr-o vreme era mare si
prea bine norocit,iara acum prea sarac si prea netrebnic,si-si va cauta calul sau cel cu
grumazul inalt si cu cap de bou,cununa sa,schiptrul sau,boierii sai si nevazand nimic
inaintea lui,va incepe a-si iesi din simtiri de multa intristarea lui si nu va vedea altceva
inaintea ochilor lui fara decat mormantul sau.Se va scula Xerx in Ellada si va cauta in
toate partile sa vaza unde sunt ostile lui,unde calarimea lui,unde pedestrimea sa si nu
va vedea alta nimica fara decat pe sine prea singur.Iese din mormant bogatul cel
dasfranat si dezmierdat,intreaba pentru masa lui,isi cere visonul si porfira si
incaltamintele sale cele cu aur cusute si se va afla pe sine de toate goli.Sare din
mormant necucernica si necredincioasa Izabela,isi cere oglinda ei,iarasi striga slujnicile
ei sa-i aduca invalitoarea capului ei sau saricul ei,podoabele sale si unsorile sale cele
mirositoare,ci dintru acestea nimica nu afla.Atunci dar atunci se va scula singur
stapanitorul fara de coroana,imparatul fara de sceptru,boierul fara de porfira,judecatorul
fara de scaunul cel de judecata,ostasul fara de brau,filozoful fara de haina cea veche si
sparta,patriarhul fara coroana,mitropolitul fara de mitra,episcopul fara de
omofor,egumenul fara de carja si preotul fara de felon,toti goi,toti lipsiti de semnele si
podoabele lor.Ci in cata vreme stau prea pangaritele si preaputuroasele acelea trupuri
deasupra mormanturilor,iata ca ies din Iadul cel prea inneguros si prea intunecatul
acela lac al celor dedesupt si din mijlocul pamantului,blestematele acelea suflete ale
lor.Daca se va apropia de uratele lor trupuri,o,vai,Hristoase,cu ce fel de ochi le vor
privi,ce fel de mare plangere se va strange dintru dansele,ce fel de tanguiri si cuvinte
pline de lacrimi si prea amare defaimari si ocari se vor glasui si se vor striga!Cu cat de
greu vor primi si nevrand ei unirea cu trupurile lor!Cu cate blesteme le vor huli si le vor
dafaima si va zice fiecare suflet,trupului sau:o prea rau norocitule,trupul meu,tu esti
sfarsitul si inceputul primejdiei mele.O,nu mai mult tovarasul meu,gonaciul meu,o,nu
mai mult ajutatorul meu ci vrajmasule al meu prea vatamatorule,nu-mi vei fi mai mult
salasluirea mea si temnita stramtorata.O,prea ticaloase trup,cat de scump platesc acum

dulcetile tale acelor vremelnice.O,trup puturos sau mai bine sa zic,sac necurat,vezi
acum cate munci mi-ai adunat cu amagirile tale.Tu esti trupul acela pentru care la
atatea desfatari si betii cu stricare de suflet mi-am cheltuit vremea mea.Tu esti acela
pentru care am facut atatea curvii,desfranari,indulciri si furtisaguri de cele
sfinte,vai,pentru tine,trupule cel imputit si puturos si prea scarnavule,am pierdut
ticalosule imparatia cerului.Pentru tine,necinstitule si mai putredule,m-am lipsit de viata
acea nesfarsita pe care unul Dumnezeu o au gatit pentru mine de la intemeierea
lumii.O,trup puturoas si ticalos,pentru care eu si pe pamant am suferit mii de dureri si de
scarbe,pentru aceasta si pentru toate acestea,eu pana acum zaceam singur intru
intunericul iadului,iara tu iarasi zaceai singur ingropat in puturoasele
mormantului.Vremea este dar acum si tu si eu sa rabdam grelele si infricosatele
munci,fiindca si tu ai fost impreuna cu mine ajutator si impreuna lucrator sau ca mai
bine zic si intai pricina la pacat,o trup de o mie si de mii de ori blestemat,pentru ce ma
intampini,pentru ce te silesti sa te unesti cu mine,pentru ce mai bine nu te-ai ascuns sa
zaci in veci intru prea imputita groapa a mormantului.O,tu prea necuviosule,iar eu prea
rau norocitul,caci iarasi ma unesc cu tine ca sa suferi infricosate si groznicele munci.Ci
apropie-te,o,pangarit,necredincios,prea ticalos si rau norocit trup,ca sa ne unim,pentru
ca acum este vremea sa stam de fata inaintea dreptului si infricosatului
judecator,impreuna cu ceilalti pacatosi si sa ne punem de partea cea de-a stanga lui ca
sa auzim nesuferitul si infricosatul acel glas si sa simtim infricosata aceea si groaznica
hotarare,cea plina de blestem,de urgie si de toata manierea.O,diavoli muncitori ai
iadului,o,duhuri ale tartarului,pentru ce intarziati si nu ne rupeti cu tiraniile
voastre,pentru ce nu ne pierdeti si intru nefiinta sa ne aduceti.O zi pierzatoare si
blestemata,cand m-au vazut soarele,de mii de ori mai bine mi-ar fi fost sa nu ma fi mai
nascut,pentru ca sa nu ma muncesc acum nu numai cu amar si prea cu usturime si fara
de sfarsit.Acestea si altele asemenea acestora va striga prea ticalosul suflet asupra
trupului cu turbata manie si cu o nepovestita urgie,care acest suflet cand petrecea
impreuna cu acest trup si trai impreuna pe pamant ii slujea ca unui Dumnezeu si nu se
rusina ai implini toate poflete lui si sa calce fara de rusine nerasturnata lege a lui
Dumnezeu si fara de nelegiuire sa defaime poruncile lui.O,cata sila si silnicie va sa fie
atunci in suflet a se uni cu acel trup pangarit,puturos si cu totul prea grozav.In care

vreme indata va incepe ticalosul trup sa scrasneasca jalnic cu dintii sai,iar ticalosul
suflet cu jalnice si tanduitoare cuvinte si cu chinuitoare plangeri sa umple tot vazduhul
cel de prin imprejur,fiindca atata trupul pe cat si sufletul se vor saraci si sevor lipsi de tot
felul de mangaierea a tuturor zidirilor.Dupa cum scrie si Dumnezeiescul Ioan Gura de
Aur:acolo nu este nici o putere care sa se impotriveasca nici loc de pocainta,nici vreme
de indreptare,nici loc de fuga,nici putere de a se ascunde cineva,nici indrazneala de a
se infatisa,nici folos de pocainta.De toate partile stramt si nu ramane acolo altceva,fara
decat tanguire si plangere.Caci nici bogatia nu foloseste pe cei bogati,nici fii pe
parinti,nici ingerii nu vor putea macar cat de putin ceva ca sa mijloceasca pentru
oameni.Dumnezeu nu se batjocoreste,ca ce va semana omul,aceea va si secera,ca cel
ce seamana in trupul sau,din trup va secera,stricaciune.Iara acela ce va semana intru
Duhul,din Duhul va secera viata vesnica.

ITICON-Invatatura

Pana aici am aratat acea mare deosebire care va fi intru trupurile dreptilor si intre ale
pacatosilor.Deci tu alege din doua una,caci trupul in acest fel va invia atunci,in ce fel au
trait acum aici,fiindca si Apostolul zice:”cum ca semanaturii ii urmeaza secerisul si
aceea care vor semana omul,aceasta va si secera.”Nu vei sa inviezi spanzurat de gat
ca vanzatorul Iuda,avand in frunte semnul daznadajduirii,fugi de iubirea de argint a
aceluia si uraste vanzarea.Nu vei sa inviezi asemenea ca si Cain,uraste zavistia
aceluia.Te temi nu cumva sa te scoli din mormant ca Isav,nu vana imbuibarea si
lacomia pantecelui.Niciodata nu s-au aflat vreun caine,nici vreun leu care sa se
nebuneasca atata,indemnandu-se si impungandu-se de turbata si nesuferita foame in
cealalta viata acei oameni care in viata de acum au cinstit pantecele lor ca pe un
Dumnezeu si au laudat multele mancari si multele bauturi si vietii,iara de post se
ingretosa si toata infranarea o defaima,care pentru putina desfatare si-au vandut
sufletele lor diavolului.

CAPITOLUL 3

Crucea,care in vazduh va merge inaintea infricosatului judecator,cu feluri de

chipuri,multora se va arata

Dupa prea infricosata strigare aceea ca tunetul a trambitei,dupa preaslavita inviere acea
a trupurilor mortilor,dupa infricosata aceea si stricacioasa si necajicioasa despartire a
pacatosilor,de cei drepti,indata se va arata in cer un semn mare,tot acelasi,adica,care
odata s-a ridicat in locul capatanii,de care dreptii vor lua mangaiere,iar pacatosii,munca
si pedeapsa.Si aceasta este prea aratata din cuvintele Domnului nostru care a zis in

Evanghelia sa:”atunci se va arata in cer semnul Fiului omului.”Pe care semn

Dumnezeiestii Parinti zic cum ca este crucea lui Hristos,deasupra careia el,ca sa
izbaveasca lumea din robia si tirania diavolului,plecandu-si capul si-au dat Duhul,care
Cruce se va tine de ingeri si mai inainte de a se arata judecatorului cel prea inalt,are sa
mearga inainte si sa se arate tuturor ca un semn al mantuirii noastre a oamenilor si ca
un stralucit steag de biruinta asupra diavolilor si ca o prea vederata cunostinta si
incredintare a dragostei lui Dumnezeu ce o are catre noi.Si se va arata acest steag prea
mare al Crucii in toata lumea cea alcatuita intru acea zi a judecatii.Insa cu putin mai
inainte de a sedea judecatorul la acel Divan prea infricosat ca sa judece.sunt oarecare
cuvantatori de Dumnezeu care socotesc,cum ca impreuna cu crucea au sa se arate si
celelalte unelta si semen ale patimii Domnului
nostru,adica:sulita,bicele,franghiile,stalpul,piroanele,cununa cea de spini,buretele si
trestia.Oarecare iarasi zic,cum ca indata ce se ca arata Crucea,au sa se insemneze
Crucii,infruntile tuturor dreptilor.Si se imprumuta cu aceasta socoteala dela
ApocalipsulSfantuluiIoan Cuvantatorul de Dumnezeu,care proorocind zice pentru
ingeri,cum ca se vorbesc intre sine unii cu altii si zic:”sa insemnam pe robii lui
Dumnezeu pe fruntile lor.”Si dupa crucea aceasta,
vor cunoaste ingerii pe cei alesi sa-i
adune,dupa cum zice Apostolul:”intru intampinarea Domnului in vazduh.”Dupa acest
semn va cunoaste si pastoral oile sale cele cuvantatoare,dascalul pe ucenicii
sai,voievodul pe ostasii lui,judecatorul pe dreptii sai si parintele pe fii.Multi Dumnezeiesti
Parinti socotesc cum ca impreuna cu Crucea in vazduh va merge inainte va merge
inainte si sicriul legii vechi ca unul ce au fost chip si mai inainte inchipuire a Crucii.Isi
adevereste socoteala si cuvantul lor iarasi de la apocalipsul Cuvantatorului de

Dumnezeu care zice:”si s-au deschis Biserica lui Dumezeu in Cer si s-a aratat sicriul
legii lui,in Biserica legii lui.”Si aceasta urmeaza ca sa se faca lucru aratat la toti cum ca
legea cea noua a Darului este unita cu cea veche si cum ca si pe amandoua legile tot
acelasi Dumnezeu le-au asezat.Deci cand vederat in ochii tuturor,Crucea va merge
inainte prin mijlocul vazduhului inconjurata de nemasurata lumina si de o preaminunata
stralucire,dupa cum zice Evanghelistul:”atunc
i se va tangui si vor plange toate semintiile
pamantului”,adica toti necredinciosii de tot se vor infricosa de acea varsare de lumina a
Crucii ca de un alt fulger si trasnet si vor striga toti de obste cu o tanguire prea plina de
jale si cu un plans prea chinuitor,cu o durere si truda si cu o scarba prea amara,atata
incat tot vazduhul de acele glasuri si strigari care se varsa impreuna pretutindenea va
rasuna.Scrie pentru un plans ca acesta si Sfintitul Augustin,zicand:”atunci se vor tangui
si vor plange toate semintiile pamantului,vazand pe vrajmasul lor,adica Crucea.”de
catre care aratat mustrandu-se vor cunoaste pacatul lor si vor marturisi nebunia si
orbirea lor,dar fara de vreme si fara de folos.Deci toti necredinciosii se vor tangui
vazand inaintea ochilor lor uneltele patimii si ale Crucii si ale mortii Domnului nostru,ale
carora unelete au fost pricina faptelor cele rele si necuvioase ale acelora,adica va
vedea Iuda,cum ca vanzarea lui a tras pe Hristosla Cruce.Vasa vada cel mandru cum
ca mandria lui l-au ranit in cap,cum curvarul cum curvele lui l-au batut cu biciul cel plin
de tepusi,cum cel desfranat cu desfranarile si desfatarile lui l-au adapat cu fiere si cu
otet,cum cel zavistnic cu zavistnicia sa si cel tiitor minte raul cu tinerea lui minte raul il
insulita si ii rupea coasta lui,cum cel iubitor de argint cu nedreptatile,cu apucaturile si
rapirile si dobanzile si castigurile lui ii pironea mainile si picioarele si pentru ca sa zic in
scurt,fiecare pacatos,sau ii da palme,sau il suia pe Cruce,sau desavarsit il omora.Atunci
toti de obste il vor vedea nu mai mult ca pe un osandit legat inaintea judecatorului
Pilat,ci ca pe un slavit si infricosat judecator dara de a arata vrei milostivire la gresalele
pacatosilor.Deci vor plange si se vor tangui toate semintiile si isi va bate pieptul lor,vor
plange,fiindca acolo nu este mai mult cu putinta a se pocai,nici sa scape de la dreptatea
lui Dumnezeu,nici a se departa de hotararea blestemului,se vor tangui pentru pacatele
lor cele trecute,pentru infricosatele nevoi cele ce stau de fata lor la infatisarea
judecatorului si pentru muncile si pedepsele care vor sa-i cuprinda.Vor plange soarta lor
cea ticaloasa si jalnica,nasterea lor rau norocita si ticalosul si rau norocitul lor

sfarsit.Crucea dar,care mai inainte era semn al dragostei si al pacii,nadejdea celor

pacatosi,mangaierea celor scarbiti,scaparea celor deznadajduiti,atunci va sa fie semn al
tuturor relelor,ingrozitoare celor pacatosi si pierzatoare celor necredinciosi.Nu vei
gasi,nici vei afla atunci,o,ticaloase pacatosule,undeva vreo scapare,vreun loc de
sprijineala ca sa te ascunzi.Si daca crucea,copacul slobozeniei,lemnul vietii va straluci
atunci asupra ta,nu dupa cum acum un glas de mantuire ci cu tunet de rasplatire si de
izbavire,de la care altul de aceea ai sa te ajuti,daca Crucea te ingrozeste,cine vreodata
te va mangaia daca semnul milostivirii te omoara,cine te va invia,daca sangele lui
Hristos striga asupra ta,cine te va apara,daca in multele milostiviri ale lui Hristos nu se
afla pentru tine nici cea mai putina indurare si mila,o,pacatosule!Care alta te va milui,la
care alta si mai mare scarba,tanguire,intristare si durere a pacatosilor.Pentru aceasta
se va arata in vazduh ca sa cunoasca cu incredintare,nu numai jidovii ci si crestinii cei
pacatosi care l-au rastignit,aceea,adica cu necredinta lor strigand:”rastigneste
-
l,rastigneste-l pe dansul,”iara acestia iarasi cu viata si petrecerea lor cea rea vor
cunoaste zic cum ca singur acesta este lemnul acela deasupra caruia l-au rastignit.Cum
oare va amuti atunci Pilat,care dupa ce l-au batut cu biciul ce tepi si l-au dat la voia
jidovilor celor omoratori de Dumnezeu ca sa-l rastigneasca.Ce va face Ana,ce va face
Caiafa,ce vor face batranii,ce vor face carturarii si fariseii,in scurt si toata adunarea
jidovilor.Care ce n-au facut,ce n-au mestesugit pana ce sa-l pironesca sus pe
Cruce.Oare cu ce fel de tanguire si plans nemangaiat vor plange si se vor tangui prea
ticalosii pacatosi,iti incredintez un plans ca acesta nemangaiat cu o noua minune a
acestei Cruci care in zilele noastre s-a intamplat intr-un oras al Indiei.Intru acel oras al
Indiei,unul din crestinii aceia care s-a gonit atunci dintru acel oras,s-a intamplat sa uite o
cruce intru care avea pe Hristos rastignit,pe care gasindu-o alt Indian inchinator de
idoli,o au aratat la multimea indienilor si fiindca multimea aceea se minuna si nu o
cunostea ce lucru este,au raspuns indianul acela care a gasit-o si a zis cum ca acesta
este Dumnezeul crestinilor.Si latindu-se vorba aceasta,a ajuns pana si la urechile
imparatului care si chemand pe acela ce a gasit-o pe acea cruce,ii poruncea sa i-o
arate si era insa ca la trei sute de barbate care sta imprejurul lui.Deci luandu-o din
mainile lui si socotindu-o pe dansa imprejur cu luare aminte,a intrebat pe Indian daca
cu adevarat acela este Dumnezeul crestinilor,iar acela au raspuns asa:acesta este cu

adevarat.Atunci a zis imparatul:acesta este dar Dumnezeul care ajuta crestinilor,un

osandit si un spanzurat si au supus aceia cea mai multa parte a Indiei si mai vartos
imparatia noastra si aceasta zicand,a scuipat-o si asa a dat-o in mainile
indianului.Ci,o,minune!Indata ce indianul a luat-o in mainile lui,a inceput acea parte a
capului lui Hristos,care era plecat in dreapta a se intoarce catre partile cele dea standa
si a privi cu ochi vii si deschisi la imparatul si la ceilalti ce sta de fata,care cuprinzandu-
se de o napraznica si groazanica frica,au cazut indata toti de obste cu fata la
pamant,afara de indianul acela care tinea crucea in maini si in trei ceasuri zacea fara de
glas,fara simtire si in scurt mai ca niste morti,pe care scotandu-i norodul cum ca au
murit,au ridicat in toata cetatea o mare plangere si o tanguire nemangaiata.Iara dupa
indelung ceas venindu-si iarasi intru sine,imparatul si ceilalti si sculandu-se ca dintr-un
somn adanc,au strigat cu glas mare:”cu adevarat mare este Dumnezeul crestinilor!”Iara
ceilalti,temandu-se de frica tremurand sta uimiti,invatandu-se din acele care au patimit
atata acestia pe cat si cei ce vor face pe urma dupa dansii sa nu necinsteasca mai mult
crucea lui Hristos,nici sa huleasca fara de lege pe Dumnezeul crestinilor.Si zidind o
mica biserica in locul acela si gatindu-o pe dansa si impodobindu-o dupa cum se
cadea,au pus intru dansa crucea poruncind tuturor de obste sa o cinsteasca si sa i se
inchine cu toata evlavia.Iar imparatul acela,impreuna cu fiul sau primind sfantul botez si
cu cuviosie petrecand,s-au odihnit intru Domnul.Deci daca indienii,la inchipuirea aceia a
crucii au patimit acest fel de infricosata rea norocire intru atata incat au ramas fara glas
si umiliti si in scurt sa zic mai morti,ce vor patimi la infricosata acea zi a
judecatii,judovii,neamurile si necredinciosii,cand vor vedea pe singur lemnul acesta al
prea Sfintei Cruci.Mergand inainte in vazduh cu atata varsare de lumina prea
stralucitoare,vom zice,acesta este lemnul acela care era jidovilor sminteala,iar elinilor
nebunie.Acesta este lemnul cu care s-a zdrobit portile iadului,s-au desertat camarile
cele dedesubt,s-au deschis portile ceresti,s-au surpat portile vrajmasului,s-au biruit
dracii,s-au surpat boldul mortii,s-au surpat jos idolii cei fara de simtire,s-au surpat din
lume paganatatea.Acesta este lemnul cel purtator de biruinta,cel care Atottiitorul
Dumnezeul crestinilor,au supus intru taria stapanirii sale si au tras la inchinaciunea
cinstitului sau nume,toata lumea,prin care pleaca de aceea la dansul tot genunchiul
puterile cele ceresti si cele pamantesti si cele dedesubt.

ITICON-Invatatura

Dintru acestea s-au aratat cum ca crucea este pomul mantuirii,fiindca si pe dansul
Hristos,care este mantuirea,au tins mainile sale spre noi pentru ca sa ne imbratiseza,pe
dansul a plecat capul lui ca sa ne sarute si sa se plece totdeauna la rugaciunile
nostre.De pe dansul a picat balsamul prea sfantului sange ca sa vindece ranele
sufletelor noastre cele nevindecate.Sus pe dansul si-a deschis pieptul sau ca sa ne
ascunda in inima sa si sa ne pazeasca nevatamati de mania cea viitoare.Ci aceasta
acum,insa iara la ziua aceia a judecatii nici unele dintru acestea mai mult nu se va afla
la cruce.Unde este atunci deschiderea mainilor lui Hristos,unde este plecarea capului
sau,unde este coasta sac ea impunsa si deschisa,unde este sangele sau,unde este
Hristos acesta.Auzi pe proorocul Osie care zice:”merge
-vor ca sa caute pe Domnul si
nu-l vor afla pe el ca s-au abatut de la ei.”O!Cuvant amar!O,vorba otravitoare!Noi insa
ca sa ne aflam veseli la acea aratare slavita si purtatoare de biruinta si la venirea si la
aratarea crucii si sa ne laudam intru mantuirea care prin dansa am castigat-o,ia sa
ziceam acum fiecare cu Pavel:”iara mie sa nu-mi fie a ma lauda fara numai in Crucea lui
Hristos.”Deci ia sa cinstim si sa avem la mare cucernicie pe aceasta Cruce pana cand
insa rasuflam vazduhul acesta.Ia sa ne intoarcem catre crucea aceasta,catre Hristos
care s-a rastignit pe dansa si sa zicem din toata inima noastra:Tu Doamne,care te-ai
ostenit ca sa ma cauti si sa ma afli si te-ai rastignit pentru ca sa ma izbavesti din robia
diavolului,rogu-ma si ma cuceresc tie pentru crucea aceasta pe care tras fiind ai suferit
cu iubire de oameni pentru mantuirea mea,pe care ai stropit-o cu sudorile tale,cu
lacrimile si cu sangele tau,deasupra careia ai rugat pe Tatal Tau pentru iertarea
vrajmasilor tai,ai fagaduit talharului Raiul si ti-ai dat Duhul tau Tatalui Tau.Rogu-
ma,zic,ca sa se faca la noi in ziua judecatii,Crucea aceasta,unealta a vietii si nu a
mortii,a mantuirii si nu a pierzarii si cu un cuvant sa zic,cheie a Raiului in Cer ca sa
imparatim impreuna cu tine in veci.

CAPITOLUL 4
Pogorarea cea din Ceruri a prea inaltului judecator daca se va privi bine se va
face suirea omului celui nou in ceruri

Cate pana aici sau de mine s-au vorbit sau de tine,s-au citit pentru infricosata judecata
aceea de apoi,pentru ziua Domnului cea mare si aratata pentru prea rau norocita si
groznica acea primejdie care are sa urmaze la toata lumea dela Dumezeiascalui
dreptate.De se vor pune in cumpana si se vor asemana toate acestea cu cele de-a
randul si urmatoare,nu vor fi altceva fara decat ca o usoara si prea mica mai inainte
cuvantare sau inainte invatatura.Fiindca si aceia care se arata mai infricosata decat
toate intru povestirea noastra cea urmatoare catre ticalosii pacatosi,ca sa fie prea
infricosate fata a nemitarnicului judecator.Si socoteste-o aceasta sa o intelegi din graiul
cel proorocesc pe care am acum sa-l zic inainte intru povestire.Dupa ce dreptul
judecator al tuturor Dumnezeu au pricinuit prea grele nevoi si infricosate pedepse
samarinenilor si nu s-au indreptat de rautatile lor si infricoseaza cu aceste cuvinte
urmatoare,zicand:”si dupa ce ti s-au facut tie acestea toate,gateste-te ca sa chemi pe
Domnul Dumnezeul tau.”Ca cum ar fi zis,foametea,arderea de foc,razboiul,mania
astihiilor mele cea salbatica asupra voastra si celelalte aemenea rane cu care acum te-
am pedepsit sunt incepaturi ale muncilor tale si pedepsirii ale osandirii tale.Si de acum
inainte se va hotara pedeapsa si primejdia ta,de acum va fi pedeapsa ta cea de
istov,acum dar ai a face cu mine,Dumnezeul tau si nu cu zidirile si cu fapturile
mele,gateste-te spre intampinarea Dumnezeului tau.Cate munci si pedepse ai rabdat
pana acum asemanandu-se cu muncile si pedepsele care au sa-ti vie asupra-ti la
intampinarea Dumnezeului tau,au fost toate ca niste umbre si ca niste inchipuiri.Pana
acum fiindca primeai rane de la fapturile lui Dumnezeu cele slabe si neputincioase iti
era tie ranele acestea prea usoare,iara de acum inainte,acelea care ai sa le suferi la
intampinarea Dumezeului tau cel infricosat si nemilostiv judecator,vor sa fie munci si
pedepse netalcuite si neintelese,fiindca si vin asupra-ti din mana cea
atotputernica.”Domnul Dumnezeu Savaot,este numele lui.”Care va sa zica ,Domnul
tuturor puterilor.Gateste-te dar,prea ticaloase pacatosule spre intampinarea acestui
prea infricosat Dumnezeu.Si socoteste ce fel de prea cumplite munci ai sa patimesti de
aici inainte,nu cu mijlocire prin zidirile lui ci fara de nici o mijlocire de la insusi singur
Dumnezeu.Deci dar si cu cata si cu ce fel de infricosata aratare si cu cata marire de
slava va sa vie,groaza este a o auzi cineva,uimire este a o cugeta si a o gandi,furtuna
este a o intelege.Cu adevarat este ca pentru ca sa cuprinda neasemanata frica si

groaza pe ticalosii pacatosi,va sa mearga inainte,mai inainte aceia infricosata,dupa cum

o prooroceste Proorocul si imparatul David,”rau de foc si carbuni aprinsi si prea
arzatori,foc inaintea lui va merge si cu vapaie va arde imprejur pe vrajmasii lui”si
iarasi:”foc inaintea lui va arde si imprejurul lui vifor foarte iute.”Iara Ia
saia cel mai
cuvantaret cu mai multa frumoasa graire si cu povestire mai pe larg scrie imprejur
infricosate si marea gatire a venirii si aratarii Domnului:”iata Domnul,zice,ca focul va
veni si ca viforul carele lui,ca sa dea rasplatire cu manie si surgunire de la dansul cu
toata ocara,in vapaie de foc,ca cu focul Domnului se va judeca tot pamantul si cu sabia
lui tot trupul.”Care este acum sa nu se infricoseza,auzind pe Domnul ca focul,carele lui
ca vartejul vantului,vapai imprejurul lui,sabii si altele asemenea unelte pedepsitoare ale
Dumnezeiestii acei dreptati dintru care fiecare poate sa priceapa si sa inteleaga cate au
sa urmeze intru acea zi infricosata.Dupa ce intai sfintii ingeri vor merge inainte cu
luminatul si stralucitul steag al Crucii si cu celelalte semne ale sfintelor patimi ale lui
Hristos,are sa se pogoare din cer foc cu mare si iute pornire si sa arunce in toate partile
pamantului infricosate fulgere si sageti.Care parti ale pamantului vor sa fie atunci cu
totul pustii si nelocuite de oamani si cu o vapaie atata de iute si prea arzatoare si
aprinzatotoare va sa lucreze,incat si pre insusi muntii sa-i topeasca ca o ceara.Si intru
atata de multa departare se va intinde si se va lati vapaia,incat se va apropia si pana la
acel infricosat Scaun al judecatorului,ca sa aprinda si sa arda de tot pe ticalosii pacatosi
si pe pagani si pe necredinciosi,cu ai caruia infricosata hotarare se vor arunca intru
vesnicul acela foc.Fiindca si pamantul cascand prea infricosat ii va sorbi cu totul intru
sine cele mai de jos ale sale maruntae si intru prea intunecatele temnite cele
dedesubt,intru care cu prea iute cadere au sa se prapastuiasca in jos.Iara raul cel de
foc,dupa ce cu o lovire si cu un sunet infricosat prin mijlocul acei prapastii ai pamantului
va curge si va trece in jos intru acea adancime a pamantului,atunci se vor face in
vapaile lui multe iazare de foc,de pacura si de pucioasa,incat sa incapa toate trupurile
cate vor sa se afunde intr-insele,pentru ca cu totul sa se arda si sa se munceasca in tot
veacul neincetat.Iara slava aceea prea cu mare cuviinta si buna oranduiala a venirii
judecatorului din Ceruri va sa fie intru acest chip:mai intai de toate vor sa mearga
inainte ingerii,apoi arhanghelii cei mai intai statatori,iar dupa acestia,stapaniile,in urma
incepatoriile si celelalte cete ale sfintilor ingeri dupa oranduiala.Iara mai inainte de toti

acestia va sa mearga inainte Voievodul Mihail incins cu sabie de vapaie si stralucitoare

ca un fulger ca un intai Spatar al Marelui Imparat.Di-napoia acestor ingeri vor urma
Apostolii nemaiavand mai mult peste dansii semnele muceniciei,pe care o au rabdat
pentru Hristos,ci cu fata strasnica si posomorata si cu cautatura infricosata si cu marire
de stapanire ca niste alti judecatori,dupa cum zice si David:”sisabii de amandoua
partile ascutite in mainile lor ca sa faca izbanda intru neamuri si mustrari intru
noroade.”Iara mai pe urma dupa Apostoli,va veni Nascatoarea de Dumnezeu si dea
pururea Fecioara Maria,cu un chip ca acesta incat sa nu se arate mai mult ca o maica a
milei si a milostivirii nici ca o scapare a pacatosilor,nici ca o mijlocitoare a celor ce se
pocaiesc,nici ca o nadejde a celor deznadajduiti,ci infricosata si nemilostiva,strasnica si
prea manioasa.Dupa cum si haina aceea a ei cea rosie va insemna cum ca blandetea
aceea a ei pe care o arata catre noi mai inainte ca o porumbita fara rautate are sase
schimbe in ziua aceea asupra pacatosilor ca intru o insangerata salbaticiune,de o
infricosata leoaica.Si proorocul Maleahi,vazand mai inainte si socotind mai ales ochiul
judecatorului cel infocat si manios,asudand si adesea oftand si infiorandu-se de frica
cea peste masura,a inchis ochii lui ca sa nu piara pana in sfrasit.Si aratand pricina a
atatei frici,zice:”Cine va putea sa stea intru vederealui,pentru ca el intra ca focul
topitorului.”Ca cum ar zice,am vazut si foc era aceea pe care vapaia aceea si
infricosata,marea cuviinta a Domnului o pricinuieste atata de mare va sa fie,incat si
Proorocul Isaia se si sileste sa zica;”Intrati in pietre,adi
ca pacatosilor si va ascundeti in
pamant de la infricosata fata a Domnului si de la marirea tariei lui cand se va scula sa
piarda si sa prapadeasca pamantul.”Cine nu se inspaimanteaza si nu se infioreaza si nu
se cutremura cand ar auzi si pe insusi Iov,acestea zicand pentru acel nesuferit
Divan:”ca o de m-ai fi pazit pe mine in iad si m-ai fi ascuns pe mine pana ce s-ar fi
potolit mania Ta.”Ce inseamna cuvintele acestea,asculta cu luare aminte,obicei este
acelora care se afla in mare nevoie si in aratata primejdie de viata lor sa alerge in loc de
scapare si sa se ascunda acolo intru acela,acoperindu-se de ajutorul prietenilor pentru
ca sa scape de o primejdie ca aceasta,dar care intarire si scapare poate sa
nadajduiasca cineva ca va afla in iad,acela este locul cel prea infricosat al
dumnezeiestii dreptati,acela este salasluirea tuturor oamenilor celor facatori de
rele,acolo inlauntru se afla de cate poate omul sa se teama si sa se infricoseze.In locul

acela,stapania a tuturor Dumnezeu,are aprinsa toata mania sa si are slobozita toata

urgia sa,in locul acele nu se afla altcineva fara decat numai imprietenitii si vesnicii
vrajmasi ai lui Dumnezeu,nemilostivii muncitorii ai sufletelor noastre,cruzii tirani ai
trupurilor nostre,scarnavii,zic si grozavii diavoli.Deci intr-unul si acest fel de loc care
scapare nadajduieste fericitul Iov,care pazire,care mangaiere de la vrajmasii lui cei de
acolo,care aici pe pamant l-au intampinat pe dansul si cu atatea primejdii de averile sale
l-au pradat din bunele norociri l-au prapastuit si cu iuti si chinuitoare rane cu totul fara
de mila l-au ranit aceia au obiceiul sa piarda pe oameni iar nu sa-i mantuiasca,sa-i
strice si nu sa-i ajute.sa-i rusineze si nu sa-i ocroteasca.Mai pe urma de toate sa-i
omoare si nu sa-i insufleteze.Insa fericitul Iov,fiindca cunostea neasemanata frica si
munca ceea ce prea covarseste,care iese de la acea fata asemenea fulgerului a
maniosului judecator,i s-au parut mai usoara pedeapsa a locui intru prea infricosatul
acela loc al iadului si a petrece impreuna cu acei rai draci si ai lui vrajmasi si sa se
munceasca cu amar de acei nemilostivi muncitori ai sufletelor si ai trupurilor
noastre,decat sa priveasca la acea fata manioasa a lui Dumnezeu si sa stea inainte de
fata la acea priveliste a toata lumea.

ITICON-Invatatura

Cine din noi nu se va teme de aceasta care voi sa zic,ticaloase pacatosule!Poate dupa
trei zile te vei rapi din viata aceasta de acum in cealalta si atunci neputand mai mult sa
te pocaiesti nu astepti alta fara decat aceasta sa stai de fata la acel prea infricosat divan
ca sa iei rasplatire lucrurilor tale,adica cu totul sa te afunzi in gheena focului celui vesnic
ca sa te muncesti acolo fara de sfarsit,ci insa cu toate esti atat de aproape de moarte cu
toate ca esti deasupra hotarului vietii acesteia vremelnice si acei vesnice,cu toate ca te
afli intru aceasta furtuna inecatoare de Corabie si intru valuri,cu toate acestea
razi,joci,canti,curvesti,te desfatezi,te rasfeti sit e imbeti,te veselesti si orice alta pofta a
inimii tale o savarsestisi nici nu pui vreodata adanc in mintea ta manierea cea suferita
a judecatorului pe care niciodata nu te silesti al face bland si milostivitor spre gresalele
tale,dar ce ti se intampla.Cel cu multe chipuri si mult mestesugitorul si vicleanul
Satana,cu sfatuirile lui cele de suflet vatamatoare si cu viclesugurile sale cele
pierzatoare,te inseala si te amageste si se sileste in tot chipul mestesugindu-se ca
desavarsit sa dezradacineze din sufletul tau prea folositoare de suflet aducerea aminte
de infricosata judecata cea mai de pe urma si de rasplatire.Pe acest viclesug al
vrajmasului un cucernic barbat cu o minunata asemanare l-au talcuit,viermii,care
lucreaza matase atata de tare se tem de tunet incat indata ce il vor auzi,lesina si mor si
gogoasa aceea care le este odihna si salasluire li se face din pricina tunetului ,vesnic
mormant.Insa aceia care ii hranesc si au purtare de grija de ei,stiu chip indemanatic ca
sa-i faca sa ramana nevatamati de tunete si in fiecare zi le obisnuiesc inaintea lor a le
face un mic oarecare sunet in auzul lor si asa pe urma si tunet din cer de se va
intampla,aceia stau fara de frica,fara de vatamare si fara de primejdii.Aceasta iscusinta
si mestesugire a izvorat-o si vrajmasul nostru diavol si o unelteste la noi,care fiindca
pricepe bine ca nu este lucru mai puternic a pierde pacatul ca sunetul si daca lovitura
care suna in mintea moastra a judecatii lui Dumnezeu care va sa fie,mestesugeste tot
chipul,toate le pune in lucrare ca sa deprinda si sa obisnuiasca auzul oamenilor cu
loviturile si tulburarile acestei lumi desarte sa cu niste tunete usoare si mici,zic,ca
sunetele maririi desarte,cu sunetele de cinste,cu sunetele lacomiei si ale bogatiei.In ce
chip ar fi putut sa stearga si aducerea aminte a lor cugetul acela al judecatii ceea ce va
sa fie daca s-ar fi intamplat sa-l auda si din gura vreunui propovaduitor al Evangheliei
rasunad glasul judecatii aceia sau sa nu-l primeasca indata in urechile lor sau desi vor
primi sa nu se infricoseze sau sa se spaimanteze si sa se abata de la pacate.Si aceasta
o face pentru ca sa-i faca pe dansii,a-si petrece viata lor fara de a se griji de a lor
mantuire.Si cu adevarat,obicei au sunetele lovirii lumii acesteia la care diavolul ne
obisnuieste a se pecetlui urechile noastre ca sa nu putem sa auzim sunetul judecatii cei
Dumnezeiesti si glasul cel de tunet care in fiecare zi de Sfintele Evanghelii si de
celelalte Dumnezeiesti Scripturi si de cartile Sfintilor nostril Parinti se striga.Dar ce sa
facem noi,ia sa facem si cu totul lucru cel impotriva si nu numai cu luare aminte sa
ascultam sunetele cele ca de tunet ale acelor Dumnezeiesti cuvinte ci si bine sa le
inchipuim in tacuta noastra minte,punand adesea intru aducerea aminte a noastra cum
ca si nevrand,vom da seama cu mare cercare nu numai pentru pacatele cele grele si
mari ci si pentru cele prea mici.Dupa cum si Dumnezeiescul Gura de Aur zice:cum ca si
dreptatea dreptului om de se va cerca cu cercarea cea prea cu deamanuntul a
nemitarnicului aceluia judecator nici aceasta nu se va putea afla intemeiata si fara de

primejdie,mai vartos,de ar lua aminte Dumnezeu si ar cere socoteala pentru ingrijirile si

smulgerile inimii noastre pentru abaterea cugetului si revarsarile si raspandirile mintii
noastre pe care le facem intru rugaciuni si pentru celelalte necuvioase aduceri aminte si
invoiri si alcatuiri ale sufletului nostru cu pacatul si pentru nebagarea de seama pe care
o aratam lor fagaduinta noastra,cu neputinta este a ne mantui.Acolo nu este nici loc,nici
chip sau indemanare in care sa putem sa uneltim cunostinta noastra,stiinta sau
mestesugirea noastra,ca la acel nemitarnic Divan nu vor putea sa ne ajute nici
mestesugirile celor vorbitori,nici apucaturile filozofilor,nici insusi cuvintele ritorilor.

CAPITOLUL 5
Prea mult incuviintata venirea si luarea de seama a judecatorului,care se pogoara
din cer si sade pe scaunul Sau

Mai pe urma de toate dupa ce va merge inainte groaznica acea furtuna de foc si de
vapaie va fi ca cum s-ar deschide un acoperamant adica o perdea in Ceruri,va iesi
judecatorul de acolo si se va pogora la privelistea cea a toata lumea.Iara pe toata
slavita venire si prea incuviintata oranduiala si alai cu care va sa vina,pe scurt insa
minunat o au talcuit Evanghelistii,scriitorii Duhului.Matei,in doua locuri ale Evangheliei
zice:”vedea-vor pe Fiul Omului venind pe norii Cerului cu putere si cu slava multa,”si
mai jos iarasi zice:”cand va veni Fiul Omului intru slava lui si toti sfintii sai ingeri cu
dansul,atunci va sedea pe scaunul slavei Sale.”Iara Marcu il arata”venind cu putere si
slava multa.”Luca iarasi de asemenea il arata:”venind in nori cu putere si cu slava
multa.”Dar noi adunand intru adunare pe toate graiurile cate sunt risipite in multe feluri

de locuri ale Evangheliilor,aflam cum ca va sa vina intai in nori iar al doilea impreuna cu
ingerii,al treilea cu putere,al patrulea cu slava si aceasta multa.Pe toate acestea dupa
putere le vom talcui pe fiecare parte cu toata intelegerea si cu deamanuntul.Si sa
incepem de la graiul cel dintai,adica dela Nori”vedea
-vor pe Fiul Omului venind pe
nori.”Aici indata odrasleste o nedumerire,care din doua intr
-un nor are sa vina Hristos
sau intru multi si pricina nedumeririi se naste din cuvintele Dumnezeiescului Luca,care
nu se potrivesc cu cuvintele Sfintitului Matei cum ca va sa vina in nor,iara ceilalti
Evanghelisti,il scrie fiind in nori.Este socoteala de obste cum ca Domnul nostru Iisus
Hristos va sa pogoare intr-un nor dar acesta sa fie inconjurat imprejur si de alti multi nori
pentru slava si pentru mai mare aratare.Altul iarasi zice,cum ca norii aceia sa fie
intunecosi si sa sageteze in toate partile cu prea iuti si usturatoare fulgere si focuri si
infricosate sageti.Pentru aceasta si scrie”cum ca nu vor fi nori care sa pice ploaie
racoritoare si sa adape pamantul ci intunecati si plini de futruni,sufland foc si slobozind
imprejur trasnete.”Mai adevarata se va face socoteala aceasta daca vom zice cum ca
norii aceia din partea de sus sa fie straluciti si albastri iara din partea cea de jos despre
pamant sa fie intunecati si varsatori de foc si infricosati.Deci il va inconjura pe stranicul
acela judecator nori plini de furtuni incat in toate partile sa imparta tunete si fulgere,iara
scaunul al acestui judecator prea infricosat va fi gatit prea slavit si cu mare cuviinta
dupa asemanarea venirii acestuia a lui,dupa cum El insusi o au zis aceasta pentru
sine,cum ca va sedea in Scaun prea cu mare cuviinta si vrednic maririi lui.Pentru ca asa
putem talcui graiul acela al Evangheliei si va sedea pe Scaunul slavei lui.De asemenea
si cuvantul lui Davidzice:”gatit-au la judecata Scaunul Sau.”Va sa fie inca scaunul acela
slavit si minunat pentru ca va fi alcatuit din nori dar insa cu atata de subtire mestesugire
si de spaima mare cuviinta incat sa covarseasca si pe insusi iscusinta a ingerilor cea
nemarginita si incat sa fie potrivit si vrednic pentru insusi imparatul acesta al
imparatilor,pentru Domnul al celor ce domnesc si pentru boierul tuturor celor alesi care
intru acea zi va sa seada judecator prea inalt al tuturor neamurilor si sa arate marire
slavei lui si a vredniciei si a frumusetei lui sa-i ia in ras oarecum pe aceia care odata
nebuneste il lua in ras si-l batjocorea pe el.Ia sa inceteze acum toate
divanurile,dicasteriile cele vechi si infricosate ale celor prea alesi osanditori ale
judecatorilor,ale domniilor,ale voievozilor si ale ipatilor si ale intailor sfetnici.Sa se
ascunda acele scaune scumpe si vrednice de vazut ale imparatilor,ale patriarhilor si ale
singurii stapanitorilor.Dupa cum si insusi si acel mult laudat si stralucit scaun a lui
Solomon sa se ascunda cu toate ca cu multa si neasemanata iscusinta si mestesug s-
au facut din fildes si din aur,pentru care si Dumnezeiasca Scriptura marturiseste cum ca
“nu s-au facut asa nici la o imparatie.”Sa venim acum si cele urmatoare cuvinte.”Cand
va veni Fiul omenesc intru slava sa si toti sfintii ingeri cu dandul.”Ceilalti Evanghelisti
cand zic”cu putere si slava multa”pe acesti ingeri ii inteleg,adica cum ca va sa vina cu
multime de ingeri nenumarata.Acestia sunt legheoanele acelea de ingeri pe care
Hristos ii avea intru stapanirea Sa,in ceasul acela intru care l-au prins ostasii

Domnului,Pilat si-l tinea legat si zicea lui Petru:”sau ti se pare ca nu pot acum sa rog pe
Tatal meu ca sa-mi puna mie inainte mai multi decat doisprezece legheoane de
ingeri,nenunaratele multimi,adica de aceia care vor merge inainte cu o prea minunata
buna oranduiala si cu o stralucire cu mare cuviinta,atata incat intru acea zi a judecatii nu
va ramanea nici un inger in Cer care sa nu mearga impreuna cu Stapanul si Judecatorul
tuturor.Toti,toti impreuna cu dansul se vor pogora din Ceruri si vor merge impreuna cu
dansul ca cu un Dumnezeu si Domn al lor,cinstindu-l pe dansul ca niste supusi si
slujitori ai lui,atata incat dupa cum zice Dumnezeiescul Gura de Aur,va ramanea atunci
cerul desert ca nu va ramanea atunci intru dansul nici un inger,nici sfant,dar nici insusi
Hristos trupeste.Deci va fi in Cer numai acest Dumnezeu care umple Cerul si pamantul
si toate.Sa socoteasca dar fiecare cat de prea minunata privire va sa fie in ziua aceia,sa
vada cineva intunerice nenumarate de cete ingeresti latite in toate partile sus si jos si
intru nemasurata departare a vazduhului care uneori sa slaveasca cu laude negraite pe
judecatorul,iar alte ori sa laude ispravile cele iubite si placute lui Dumnezeu,ale Sfintilor
si alteori sa ia in ras si sa batjocoreasca reaua vietuire a pacatosilor,atunci se vor plini si
cuvantul Domnului care l-au zis Caiafei stand de fata la divanul lui,veti vedea pe Fiul
Omului sezand de-a dreapta puterii lui Dumnezeu.Va sa fie o priveliste prea cu mare
cuviinta sa vada cineva sus in vazduh pe Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu sezand in
Scaun prea stralucit cu trup slavit inconjurandu-se de cetele nenumarate si
nenumatarilor ingeri care sa umple toata fata aceasta a pamantului si tot vazduhul
acesta pana si la insusi Cerul si de-a dreapta lui sa stea nenumarate multimi de sfinti si
drepti stralucind ca soarele,iara jos de catre pamant sa vada sezand de-a stanga
judecatorului,o multime nenumarata de osanditi,care sa zaca jos cu fata la
pamant,tanguindu-se,plangand si vaitandu-se cu jale,cu amare suspinuri si cu
nemangaiate lacrimi si cu jalnice gemete care vor umplea intru multa lungime si inalt
mai toata fata lumii cei locuite.Atunci va sa vada cineva cu cata salbaticie se pornesc
dracii asupra pacatosilor cu care pornire si manie si cu cata nemasurata si turbata
salbaticie si nebunie.Acolo atunci vor sa stea de fata inainte,toate zidirile cele
cuvantatoare,intru atata incat sa nu ramana undeva niciuna,nici in Cer,nici pe
pamant,nici in cele dedesubt,pentru ca se vor strange de fata intru acea vale a lui
Iosafat,atatia oameni si ingeri si diavoli.Ridica acum ochii tai aici la inaltimea Cerului ca

sa vezi acea prea aleasa si netalcuita cinste si inchinaciune care atunci are sa se dea
cu evlavie lui Hristos care niciodata n-au fost,nici dupa aceasta nu va mai fi
niciodata.Fiindca indata ce Hristos se va pogora din Cer prin vazduh si se va arata de
fata inaintea a toata adunarea aceea a toata lumea si va sedea imparateste in Scaun
prea cu mare cuviinta si prea slavit,Judecatorul al celor vii si a celor morti si toti cati
atunci de fata se vor afla,ingeri,oameni si diavoli,plecand grumazul si ingenunchind si
plecandu-se la pamant cu smerenia sufletelor cu chip de rob ii vor sluji si i se vor
inchina acestui Hristos care unui din fire Fiu al lui Dumnezeu si ca unui Imparat al
imparatilor si Domn al celor ce domnesc,ca unui prea inalt Stapan si Facator al cerului
si al pamantului.Atunci se va implini si graiul fericitului Pavel care zice pentru
Hristos:”tot genunchiul se va place al celor ceresti si al celor pamantesti si a celor
dedesubt si a toata limba va marturisi cum ca Domnul Iisus Hristos este intru slava lui
Dumnezeu si a Tatalui.”Pentru aceasta de obste si de catre toatalumea inchinaciune si
David prooroceste zicand:”toate neamurile cate ai facut vor veni si se vor inchina
inaintea Ta Doamne si vor slavi numele Tau”si iarasi Dumnezeiescul Apostol Pavel:”toti
vom sta de fata inaintea Divanului lui Hristos caci scris este,viu sunt Eu,zice
Domnul,caci mie se va pleca tot genunchiul si toata limba se va marturisi lui
Dumnezeu.”Unde esti tu acum,o,blestemate Pilate,iveste
-te din tina cea prea scarnava
a necredinciosilor celor osanditi,ridica capul tau aici,deschide ochii tai si cauta insusi
graiurile tale le voi unelti si eu in ceasul acesta pe care odata si tu singur in ziua venirii
cei mari intru slavitul acela Divan al Ierusalimului,inaintea nenumaratei multimi ai
jidovilor cand Hristos sta inaintea ta ca un vinovat cu mainile legate,incununat cu spini
ranit de lovituri la tot trupul,sangerat in toata fata scuipat,atunci zic,cand strigai inaintea
a tot norodul lui:”iata Omul!”Aceasta iti zic tie si eu acum,cauta cu ochii tai “iata
Omul”caruia i s-au dat toata stapanirea in Cer si pe pamant.”Iata Omul”care dela
DumnezeuTatallui s-au asezat Judecator al celor vii si al celor morti.Ridicati si capatele
voastre,o,nelegiuitilor jidovi!Ca sa auziti”iata Omul” pe care cu nebuneasca si salbatica
manie il cereti sa se rastigneasca strigand cu glasuri fara randuiala si turbate:”sa se
rastigneasca”.”iata Omul”pe care o prea necredinciosilor-ati
l lepadat,l-ati aratat mai de
jos decat vataful de talhari,Baraba,strigand catre Pilat:”nu pe acesta ci pe Baraba”adica
nu voim pe Hristos sa ne slobozesti ci pe Baraba.Cunoasteti dar acum bine si intelegeti

o,necredinciosilor,cum aveti impreuna cu voi pe ucigatorul,pe talharul acela Baraba si

impreuna cu dansul va osanditi in gheena,iar pe Hristos il aveti judecator al vostru si
Imparat al tuturor.Voi strigati:”nu avem alt imparat,fara numai pe Kesarul.”Alergati dar
acum la acest Kesar al vostru sa va ajute.Nu veti avea mai mult pe Hristos Imparat al
vostru pentru ca sa va ajute,ci Judecator neindurat pentru ca sa va osandeasca.Iata
cum sade in scaun prea plin de marire acela care a locuit noua luni inchis in pantecele
Fecioarei,iata cum sade acum pe Scaun inalt,acela care intr-o vreme zacea ca un prunc
in ieslea dobitoacelor celor necuvantatoare.Iata cum sade in Muntele slavei,acela care
cu multe sudori a cazut cu fata la pamant deasupra mmuntelui mahniciunii si al
intristarii,adica al Maslinilor.Iata cum sade in Divanul dreptatii,acela care da atatea ori a
statut legat inaintea Divanului judecatorilor nedreptatii.dar pentru ce ranesc pe de trei
ori ticalosii jidovi cu aceste cuvinte ale mele mustratoare pe care indestul ii va insulita si
iute ii va impunge Dumnezeiasca dreptate intru acea zi a rasplatirii si a izbandirii.Acum
iarasi intorc cuvantul meu catre pravoslavnicii crestini si mai vartos catre tine cititorule al
cartii acesteia si te rog din toata inima mea sa-mi faci acest dar ca la aceasta pe care
eu aici cu putina invatatura le scriu pentru pricina aceasta de fata sa fii mai mult
judecator,decat cititor.

ITICON-Invatatura

Ai citit cum ca la acea prea de mare cuviinta aratare si venire a Stapanului nostru ,toti
ingerii,toti oamenii,toti diavolii,cuprinzandu-se imprejur si imbulzindu-se despre toate
partile de o groaza prea covarsitoare pentru slava si marirea acestui Judecator,vor
cadea cu fata la pamant pentru ca sa i se inchine.Acum cei casa invat de la
tine,o,cititorule,care socoteala ai pentru aceasta sau cum le judeci se poate sa nu fie
dupa cum eu scriu pentru marea osandire a pacatosilor,aceasta nu numai o zice cineva
ci de si numai de o va cugeta este cu adevarat prea pagan.Mai vartos noi pravoslavnicii
crestini care cu neindoire credem cum ca Hristos care dupa aceasta are sa vina cu
infricosata aratare ca sa judece toata lumea,tot acesta insusi este si acum de fata ca un
Judecator sezand in biserica deasupra jertfelnicului sfintei mese.Si cu toate acestea noi
stam inaintea acelui jertfelnic cu atata nebagare de seama,nerusinare si
neranduiala,unde s-ar fi rusinat cu adevarat cineva catusi de putin fiind drept socotitor
sa stea inainte cu o necucernicie si ne evlavie ca aceasta,vreunui ipokimen care are
dregatorie si este cinstit cu boierie.Toata biserica este plina de sfintii ingeri si de puteri
infricosate fara de trupuri si nici vazduhul acesta de care este plina biserica aceasta nu
are inlauntru lui atatea mici parti pe cati ingeri ii are atunci inlauntru biserica.Se roseste
jertfelnicul cu prea nestricatul sange al Domnului nostru.Se aduce jertfa imblanzitoare
catre Tatal cel de inceput spre curatirea pacatelor a toata lumea.Se sarguieste preotul
la slujirea negraitei taine a multumirii si nimic alta nu se savarseste acolo in altar care
sa nu fie Dumnezeiasca,Sfanta si Cereasca.Dar insa cand acestea toate se lucreza
poate sta vreun om fara de socoteala si fara de pricepere intinzandu-si picioarele lui
,casca cu gura,barfeste cu limba sa,se reazima in strana,rade,glumeste,defaima si cu
necurate cugete ale inimii sale si cu pofte necuvioase se rataceste incoace si
incolo,socotind ca cum s-ar afla in vreo priveliste oarecare de ras,in care si se lucreaza
aratari si jocuri,mai vartos de s-ar arata si despre o parte vreun frumos obraz de muiere
sau hainele ei ar suna,sau cu picioarele ei ar bate pordoseala bisericii,un om ca acesta
fara de pricepere si fara de socoteala isi intoarce fata sa spre dansa si spatele lui il
intoarce catre jertfelnic si cu desfranare ia aminte la frumusetea ei cea desarta spre
munca sufletului sau.Deci pentru aceasta ce va raspunde cand va sta de fata inaintea
acelui nemitarnic Judecator,cum nu le credea pe acestea,iata dar au fost
necredinciosi,cum le credea iata dar au fost rau credincios si defaimator
Dumnezeiestilor cuvinte si pentru una si pentru alta cu dreptul este sa se osandeasca.

CAPITOLUL 6

Mai inainte de infricosata hotarare a Judecatorului,vor veni de fat a la mijloc multi

parasi ai acelora care au sa se osandeasca

Pana aici am adus pe cei vinovati inaintea marelui aceluia si a toata lumea Divan,la
prea slavita adunare,la prea infricosatul Divan,la privelistea cea prea de multi
oameni,pentru ca sa se ia in ras,sa se batjocoreasca si sa se mustre cu dreptul inaintea
tuturor de toti oamenii,de toti diavolii,de toti ingerii si de insusi Dumnezeu,ca unii ce sunt
vinovati intru multe si mari greseli.Dupa ce Cerul,pamantul,stelele,soarele,stihiile si
toate zidirile cele fara de simtire si fara de suflere si surde vor mustra pe cei pagani cu
de obste tocmeala si impreuna hotarare si vor striga tot aceia care odata si jidovii au
strigat la sfatul cel asupra lui Hristos:”vinovat este de moarte”atunci se vor sc
ula asupra
pacatosilor si mincinosilor de Hristos,crestini,elini,agarieni si de obste toti cei
necredinciosi a carora singura fapta buna cea din fire au fost mai mare decat viata
crestinilor acelora,cu nume mincinos,cu toate ca acesti crestini pe langa lumina
firii,avea si lumina darului intovarasita si ajutatoare.Deci intr-acest chip va mustra cel
necredincios pe crestinul cel mincinos de Hristos:crestin esti tu?Si dar unde iti este
credinta ta si tocmeala si invoiala lucrurilor tale si faptelor celor bune care te-ai fagaduit
la botezul tau sa le faci.Tu crestine care nici biserici,nici jertfelnice,nici sfinte,nici
preoti,nici calugari,nici calugarite n-ai cinstit vreodata,nici cucernicie nu ai aratat catre
dansii,tu crestin esti,care pe Dumnezeiestile biserici le socoteai ca pe niste de obste si
din ce te voi numi crestin,care te-ai aratat mai rau si decat un pagan,tu,te juri stramb pe
Evanghelie,pe Cruce,pe icoane si pe insusi Dumnezeu.Cand aveai vreo stransoare sau
vreo prea mica rea intamplare,umplei gura ta de multe tiule si cu limba prea nerusinata
ocarai pe Dumnezeu si Ziditorul tau.Impotriva unora ca acestia mincinosi de Hristos
crestini si hulitori se vor scula si agarenii fiindca ei cu toate ca sunt necredinciosi,cu
toate acestea,dupa cum se povesteste,cand i se va intampla vreo rea norocire macar
mica macar mare,nu scot alta din gura lor decat aceasta:slava Tie,Dumnezeule si
aceasta cu atata dulceata intrucat se arata aratat,cum ca nici se supara,nici se
tulbura,nici catusi de cat nu ofteaza ci rabda cu tarie de suflet.Si iarasi impotriva acestor
mincinosi de Hristos crestini care defaima si necinstesc pe cei bisericesti,adica pe
arhierei,pe preoti,pe diaconi si pe calugari purtand fara de rusine numele lor cu fel de fel
de defaimari si silindu-se sa stinga vestea si lauda cea pentru dansii si bunul ipalipsic la
care ii avea oamenii impotriva acestora,zic,se va scula si marele acela Alexandru care
macar de si era inchinator la idoli,insa vazand de departe pe Iadot,arhiereul legii cei
vechi al jidovilor,s-au pogorat si cazand in genunchi i s-au inchinat cu evlavie si au
cersit ca sa-i puna dreapta lui pe capul sau pentru ca sa-l blagosloveasca.Se vor scula
si persii acei de demult care avea la mare cinste si evlavie pe magi lor,se vor scula si
cheltii cei vechi care avea la mare cinste pe drazii lor,inca impotriva acelor crestini care
cu nesaturata pofta se nevoiesc sa adune comori si se lacomesc sa traiasca

desfatandu-se cu haine luminate si de mult pret si cu mancaruri de multe chipuri si de

multe feluri mai mult de cum traia bogatul acela nemilostiv pentru care pomeneste
Sfanta Evanghelie,se vor scula toti filozovii cei vechi ai elinilor care si-au aruncat
bogatiile sale si au trait cu lipsa si cu saracie si mai ales filozoful Kratis,care fiindca se
impiedica la invatatura filozofiei din banii sai i-a aruncat in adancimea marii cu o acest
fel de vorba laconiceasca,adica prea scurta,zicand:”Kratis,arunca banii lui Krati,pentru
ca sa nu stapaneasca pe Kratis acesti bani ai lui Kratis.”Ca alegea mai binesa-i afunde
el pe banii sai in mare decat aceia sa-l afunde pe el in vreo rautate.Dupa cum de multe
ori se intampla aceasta celor bogati si celor lacomi.Se vor scula pe langa acestia
barbatii ninivitieni,ramlenii,schitii,arapii si toate neamurile cele barbare impotriva acestor
crestini,cu numele mincinos.Dar iata ca se gatesc dupa aceste neamuri pagane si
barbare a se scula impotriva unora ca acestor pravoslavnici mincinosi,pravoslavnici cei
alesi si drepti,de la care orisice fel de pare defaimatoare,cate mustrari,cate batjocuri vor
patimi.De o parte se vor arata vaduvele,copii cei fara de parinti,cei batuti,cei ucisi si cu
toate felurile de chipuri napastuiti si nedreptatiti care vor cere toti rasplatire.De alta parte
iarasi vor sta de fata stapanitorii cei amari,cei nedrepti,judecatorii cei
nedreptitori,imprumutatorii ce iau dobanda,cumplitii luatori de socoteala,tiranii,ucigatorii
de oameni,talharii,jefuitorii cei de mare(piratii)si alti asemenea care toti vor ramane fara
de raspuns.Atunci se vor descoperi gresalele tuturor care au fost de atatea veacuri
acoperite.Atunci se va rasuna Divanul de toate partile ca de niste glasuri de tunete,de
amarele suspinuri ale vaduvelor,de plangerile celor amarati si necajiti,de lacrimile
saracilor,de tanguirile sirimanilor,de ranele celor ucisi si de sangele mucenicilor.Atunci
vor iesi la lumina amagirile si viclesugurile si impleticirile ritorilor celor vicleni,asprimile si
nemilostivirile acelora care nu socotea pentru pacat sa arunce om in temnita pentru
cinci bani.Atunci se va arata silniciile si tiraniile domnilor celor uratori de oameni.Atunci
cei puternici vor afla pe Dumnezeu impotrivnic lor,pe care aici pe pamant il socotea
pentru ajutor lor,dupa cum si cei slabi si neputinciosi dimpotriva il vor afla aparator pe
care aici il socotea ca il are impotrivitor pentru primejdiile si scarbele care le vedea cum
ca le venea asupra.Apoi dupa toate acestea dupa cum zice Sfintitul Augustin,va sa vie
in mijloc si parasul tuturor cel prea amar,uratorul de bine si vrajmasul
tuturor,diavolul,care pentru multa si cu covarsire uraciune pe care o are catre oamnei se

numeste parator de frati si mult mai aspru si mai amar va para acesta pe crestinii cei
mincinosi decat minunatul acele Dimosten,ritorul elinilor,care au defaimat pe Filip si pe
Eshin si va citi marturisirea cea crestineasca pe care o facemla botez si lepadarea si
calcarea fagaduintelor noastre,cate pacate am facut si cate bunatati nu am facut si la
cate rele am indemnat pe altii sa le faca si de la cate bunatati am impiedicat pe altii ca
sa nu le savarseasca si impreuna cu pacatele acestea va adauga a arata si toate
imtamplarile lor.Si ca sa va adeveriti mai bine de cuvintele acelui blestemat care vor fi
mai dafaimatoare si mai amara decat tot Satirul si Iambul,ascultati pe cuvintele cele
tesute cu ziceri ale mai inainte pomenitului Augustin:”prea drepte,Judecatorule(zice
diavolul)judeca drept,caci dupa cum zice proorocul tau,drepatate si judecata este
gatirea Scaunului Tau,judeca si hotaraste ca acela care n-au iubit sa fie al tau,al meu
este si fiindca este al meu,cu mine se cuvine sa se osandeasca,pentru ca dupa ce s-au
lepadat de mine la botez si a zis:m-am lepadat de Satana,iarasi ca cum s-au cait si au
alergat la mine si s-au supus sub acoperamantul si folosirea mea.
”Stii Judecatorule
prea drepte ce au lucrat intr-insul nerusinarea si desfranarea,ce lacomie,ce urgie,ce
manie si toate celelalte cate sunt cunostinte ale mele de care el mai inainte s-au lepadat
de ele si mai pe urma iarasi le-au luat asupra si le avea ca niste lucruri oarecare
scumpe si de mult pret si afara de acestea n-au facut nimic.Eu marturisesc cum ca s-au
lepadat de mine si au alergatla TineFacatorulsi Dumnezeul lui,dar iarasi s-au rait si s-au
intors inapoi la mine Stapanul lui cel dintai si de buna voie s-au supus mie si ca unui
Dumnezeu a lui mi-au slujit.Au venit iarasi in staulul meu pentru ca au iubit mai mult
lucrurile acelea pe care eu le am decat pe ale tale,judeca drept,prea drepte
Judecatorule,caci acela pe care tu l-ai slobozit cu insusi sangele tau,acela pe urma de
buna voie s-au facut mie rob si pentru aceasta dar nu poti a trece cu vederea cumpana
drepatii tale cei prea mari si sa hotarasti cea impotriva.Nu este cu putinta,zic,dupa
dreptatea nu-mi da mie pe acesti calcatori de lege ai tai iara slugi ale mele pentru ca
intru toate cu bucurie au savarsit voile mele.Marturisesc ca ai tai au fost,fiindca i-ai
inchipuit pentru ce n-au fost,intru a fi dupa chipul tau si dupa asemanarea ta,aducandu-i
dintru nefiinta in fiinta si iarasi fiindca s-au facut robi mie prin pacatul stramosului lor,ti-ai
varsat sangele tau sus pe cruce si i-ai rascumparat iarasi,ci ei de supunerea cu care iti
erau datori tie s-au lepadat si mie intru toate cu bucurie s-au supus.Au lepadat de

asupra lor jugul tau cel usor si au plecat grumazul lor in robia mea. Poruncile Tale le-au
calcat cu mare nerusinare si nedumnezeire iara pe ale mele indemnuri si inselaciuni cu
toata pofta lor si sarguinta le pazea.Apoi vezi prea drepte Judecatorule ca mai multa
stapanire si dreptate am eu asupra lor decat tu.Eu nimic nu le-am fagaduit,nimic nu le-
am daruit lor,iara tu si trupul tau l-ai dat la moarte pentru dragostea lor si sangele tau l-
ai varsat si i-ai rascumparat pe dansii de pacatul stramosului lor si vesnica imparatie le-
ai fagaduit pentru odihna lor si cu toate acestea ei nici cea mai mica primejdie n-au voit
sa o sufere pentru toate acestea.De cate ori ai venit la usile lor sarac,flamand,cu totul
ranit,putina paine cerandu-le si aceia mai mult se grijea a hrani caini si a satura caii
decat sa-ti dea tie putina,oarece parte din averile lor,mai mult se grijea cum sa-si
imbrace peretii,cum sa astearna pardoseala caselor lor cu covoare de matase si tesute
cu aur decat sa acopere golatatea ta cu o proasta haina.Si lucrul cel mai de prisos de
multe ori te si ocara si te gonea cu mare manie.Deci prea cu dreptul este macar acum
sa le faci lor izbanda cea cuviincioasa,pentru atata calcare de
lege,impotrivire,defaimare si necinste care au aratat-o catre prea slavita si prea inalta
marirea Ta,cu atata nemultumire.Una ca aceasta va sa fie cu adevarat amara aceia
para a prea stralucitilor diavoli.Toate acestea care acum aici de catre mine sa zic,au sa
se vorbeasca negresit intru o vreme la prea infricosatul acela si toata lumea Divan,cu
neasemanata insa si foarte multa de osebitoare mestesugire si putere.

ITICON-Invatatura

Trebuinta este dara sa ne pocaim acum pentru ca sa nu ne ocaram de ninivitieni,cum

ca nu ne-am pocait acum cand am avut putere si stapanire.Trebuinta este,zic,sa ne
pocaim acum ca nu cumva si pe urma in lupta mortii sa ne caim cum ca nu ne-am
pocait.Care s-au intamplat odata unui iubitor de argint,dupa cum povestesc oarecare,ca
acesta da bani cu dobanda deosebita si un parinte al lui duhovnic,de multe ori il sfatuia
sa inceteze de pacatul acesta si sa-si indrepteze viata lui prin pocainta.Ci acela ca un
neintelegator totdeauna cu ingretosarea inimii lui primea sfatul duhovnicului,punand
pricinuiri intru pacate si ii zice:am vreme duhovnice pentru aceasta pocainta,nu te teme
ca inca nu mi-au rasarit mie ziua cea mai de pe urma a vietii mele,cand soarele apune
nu ne infricoseaza cum ca iarasi nu va mai rasari si apoi de ce ma silesti atata spre
pocainta si asa dar cu acestea feluri de cuvinte din zi in zi,prelungind acela vremea
pocaintei au cazut intru o nenadajduita boala,nu usoara si putina ci de moarte si de
pierdere.Aceasta auzind duhovnicul sau parinte,alearga iarasi,il sfatuieste cu mai multa
ravna si osardie pentru ca sa se pocaiasca,ii zice lui:pocaieste-te fiule,pocaieste-te.Caci
cand este cineva bolnav nu trebuie sa indrazneasca a nadajdui cum ca cu adevarat
iarasi va veni intru sanatatea cea mai dintai.Ci acela iubitor de argint si cu adevarat n-
au luat aminte la sfatuirile duhovnicului sau,dupa cum magarul la cantarile alautei.Si
pentru aceasta iarasi uneltea cuvintele lui cele obisnuite dintai,invartind in limba lui
pricinile cele dintai,nu te teme duhovnicul meu,ca inca nu s-au sfarsit ceasurile vietii
mele.Eu cand voi vedea vremea cea indemanatica ma voi pocai.Aceste cuvinte
zicandu-le acela fara de socoteala l-au ajuns si ceasul mortii si indata au inceput a
striga dintru adancul inimii lui cu glasuri de plangere dar insa fara de folos si fara de
nadejde,o pocainta,o,pocainta unde esti,a ma pocai mai mult nu pot,caci dreptul
judecator asa au hotarat,fiindca n-am vrut sa ma pocaiesc cand am avut vreme sa ma
pocaiesc si acum nu-mi este cu putinta a ma pocai.Deci asa ticalosul si prea rau
norocitul acela fara pocainta s-au pierdut in veci.Veniti acum voi care cu ingreunarea
inimii voastre ascultati pe aceia care va sfatuiesc pe voi si va indeamna spre pocainta si
indreptarea vietii voastre,a carora vointa spre aceasta pocainta este vestejita.Slaba si
neputincioasa si amortita si credeti mie,ca va veni vremea odata si voua ca si voi sa va
aduceti aminte spre pocainta si osandindu-va pe voi insiva in vremea aceia veti striga
prea cu amar ca acel iubitor de argint,o,pocainta,pocainta si unde esti.

CAPITOLUL 7
Hotararea cea prea fericita si prea vesela se hotaraste la cei drepti

Mai inainte pana ce am aduce si am pune in mijloc fericita si bine nororcita hotararea
aceea prin care dreptii au sa dobandeasca plata cea vesnica biruintei lor si s-ar fi
incununat cu cununa cea nevestejita a slavei cei dea pururea vecuitoare,putea cineva
sa nu se dumireasca pentru ce fericita hotarare a dreptilor va sa se glasuiasca mai intai
decat cea a pacatosilor si pentru ce mai inainte intra fericitii intru imparatia Cerurilor si
apoi pe urma ticalosii pacatosi se arunca in tartarurile iadului,ci ia sa asculte acela care
va intreba aceasta,cum aceasta va fi pentru ca sa se arate vederat Dumnezeiasca
dreptate.Pentru ca pacatosii in multe chipuri au sa se mahneasca si sa se
scarbeasca,nu numai pentru a lor primejdie si prea norocire si ticalosie pe care o vor
patimi-o ci si pentru slava si buna norocire si fericire a dreptilor pe care si ei putand n-au
castigat-o.Si iarasi nu numai ca vor simti durere nemangaiata pentru acele cununi pe
care nu le-au castigat si s-au lipsit de acele cununi si de acest fel de mare slava ci se
vor amara inca cu inima si pentru ca sa se defaime si sa se rada de catre aceia de care
ei mai inainte isi batea joc si is radea si au sa se batjocoreasca si sa se rada de aceia
pe care ei intr-o vreme ai avea de batjocura si de ras.Ci Dumnezeiasca purtare de grija
asa va ocarmui lucrul ca dreptii pentru mai multa a lor bucurie sa vada osanda
pacatosilor,dupa cum si pacatosii pentru mai multa lor mahnire si scarba sa vada
fericirea dreptilor,fiindca si insusi Domnul asa au fagaduit si au hotarat tuturor prietenilor
sai cum ca au sa vada cu ochii lor izbandirea si osanda acelora.”Cu ochii tai vei privi si
rasplatirea pacatosilor vei vedea.”Si dupa cum primejdia pacatosilor alaturandu
-se cu
fericirea dreptilor,adauge si le creste durerea si munca acelor pacatosi asa si buna
norocire a cuviosilor alaturandu-se langa munca pacatosilor,le va adauga si le va creste
veselia si desfatarea acestor cuviosi si cat pentru aceasta ajunge.Ia sa venim dara
acum ca sa graim si pentru prea fericita hotarare pe care are s-o glasuiasca dreptul
Judecator tuturor sfintilor Lui.Dupa ce curat se vor pune inainte de fata pacatele
fiecaruia si se vor mustra si cu urmare va birui luminat adevarul,atunci nemitarnicul a
toate Judecator cautand cu ochii lini si prea blanzi mai inalti catre Maica Sa,Stapana si
Imparateasa tuturor crestinilor celor alesi,apoi si catre ceilalti drepti cu prea multa
dulceata va vorbi cu un glas ce acesta ca nu numai sa se auda la aceia care se afla
imprejurul Scaunului Lui ci si la cele de sub pamant si intru insusi Cerurile,pentru ca nu
este cu greu lui a face ca atata sunetul glasului lui sa ajunga intru cata departare va voi
dupa cum si trambitele ingerilor pentru care mai inainte am zis,au fost o putere ca
aceasta a glasului pe care si Proorocul si imparatul David au aratat-o,zicand:iata va da
glasului sau glas de putere.Ci mai inainte pana ce voi aduce in mijloc acele intru tot
prea bune norocite cuvinte ale Judecatorului de trebuinta este ca sa cercam pentru ca
sa stim cu care limba Domnul are sa graiasca pe cat si catre cei pacatosi.Cu

elineasca,sau cu latineasca,cu evreiasca,sau cu arabeasca,sau cu alta oarecare limba

si vorbire afara de aceasta,oarecare cuvantatori de Dumnezeu socotesc cum ca are sa
vorbasca cu limba sirieneasca pe care o zic cum ca o au uneltit si cand petrecea cu
trupul in Ierusalim.Iara altii iarasi adeveresc cum ca cu vorbirea cea elineasca are sa
vorbeasca Domnul.Si acestea se aseamana din Apocalipsul lui Ioan cuvantatorul de
Dumnezeu care zice:”Eu sunt Alfa si Omega.”Care slove sunt ale limbii cei elinesti.Deci
cu acest fel de limba dara are sa vorbeasca Domnul catre cei drepti,zicand:”O alesii si
dreptii mei!”Eu pornit fiind de nemarginita Mea bunatate nu numai acum ci si mai inainte
de toti anii v-am cunoscut si cu prea mult induratori ochi va priveam si cu covarsitoarea
Mea dragoste v-am iubit si v-am deosebit pe voi de pacatosii cei lepadati si vrednici de
pedeapsa si v-am numarat pe voi impreuna cu prietenii si impreuna mostenitori si fratii
mei.Pentru voi si pentru a voastra mantuire m-am pogorat din Ceruri si m-am facut om
pe pamant,pentru voi m-am izgonit din lume ca sa imparatiti impreuna cu mine in
Ceruri.N-au ajuns dragostei Mele cei prea covarsitoare si milei Mele cei multe a va da
trupul Meu intru mancare,sangele Meu intru bautura si sufletul Meu rascumparare
slobozeniei vostre,ci am primit ca acum iarasi sa ma pogor pe pamant ca sa va
daruiesc si cereasca Mea imparatie pentru desavarsita rasplatire a dragostei voastre cei
catre Mine.”Veniti dara,veniti blagoslovitii Parintelui Meu de mosteniti Imparatia cea
gatita voua de la intemeierea lumii.”O,minune,nemuritorule,Doamne Imparate!Cata de
mare si neasemanata bucurie va sa bage in inimile tuturor dreptilor acel mult dorit si
prea bine norocit glas al Tau care cu dreptul este a se cumpani si a se asemana cu
toate bunele norociri si cu comorile ale acestei vieti.Fiindca este glas care va deschide
toate portile Cerului spre biruinta cea cu slava adreptilor.Slava cu adevarat prea
minunata atator prieteni ai lui Dumnezeu,a atator mostenitori acei prea de bun
neam,luminate imparatii,atator purtatori de biruinta ostasi de catre cele de multe ori s-au
biruit diavolul,s-au calcat inaltarea si mandria lumii,s-au smerit trupul de tot,s-au
defaimat moartea si ale mortii multe feluri de munci.Veniti de la intuneric la lumina,de la
robie la slobozenia fiilor lui Dumnezeu,de la razboi,la pace,de la moarte,la viata,de la
furtuni si de la intreitele valuri la liman si de la cele vremelnice,la cele vesnice.Aceasta
pricina,fericitul Ipolit,prea cu jale o prelungeste la sfarsitul unui cuvant ce-l face pentru
sfarsitul veacului acestuia,numarand pe fiecare parte pe rand toate cetele

stintilor.”Veniti,zice,Proorocilor care pentru numele Meu ati fost

goniti,veniti,Patriarhilor,care si mai inainte de venirea Mea m-ati ascultat si de Imparatia
Mea ati dorit,veniti,Apostolilor,impreuna partasilor mahniciunilor si al scarbelor
Mele,veniti,Mucenicilor,care pentru numele Meu multe munci ati suferit de la imparati si
de la tirani,veniti,Arhiereilor,care cu cuviosie si fara prihana ati pastorit turmele voastre
cele cuvantatoare si le-ati povatuit la poruncile Mele atata cu invatatura voastra pe cat
si cu buna voastra pilda,veniti,Cuviosilor,Pustnicilor,care pentru dragostea mea v-ati
lepadat de toata desfatarea si indulcirea vremelnicei lumi si ci totul ati impilat trupurile
voastre si in pesteri si in gaurile pamantului cu post si cu privegheri si cu rugaciuni ati
slujit voii Mele.Veniti,Fecioarelor,care mai mult ati ales si ati iubit pentru Mire al vostru
pe Mine,Dumnezeul vostru si nu pe oarecare om,veniti,toti,cat ati pazit dragostea,pentru
ca eu sunt Dragostea,veniti cati ati pazit pacea pentru ca eu sunt Pacea.”Si acestea le
scrie Ipolit:iara noi,ia sa pasim si intru cele mai dinainte sa ne ducem pentru ca sa
invatam si cuvintele cele pentru cei drepti,veniti blagoslovitilor.O si cu cata veselie si
bucurie vor sa umble atunci dreptii cand vor auzi aceste cuvinte ale Domnului cele mai
dulci decat mierea si fagurul.O glas cu adevarat de biruinta si de slava!O savarsire a
toata dorirea si buna norocire!O liman al bunei si al adevaratei nadejdi!”Cei
blagosloviti.”O sfintenie!”Ai Tatalui Meu!”O Dumnezeire!”Mosteniti.”O intemeiere!”Cea
gatita voua.”O dragoste!”Imparatia.”O marire!”De la intemeierea lumii.”O vechime!Dar
oare care este pricina de le daruieste atata buna norocire,”ca am flamanzit,zice,si mi
-ati
dat sa mananc,am insetat si m-ati adapat pe mine,strain am fost si m-ati adus pe mine
in casa voastra si m-ati odihnit dupa puterea voastra,gol am fost si m-ati
imbracat,bolnav am fost si m-ati cercetat,in temnita am fost,ati venit la mine.”O prea
mare si bogata rasplatire pentru atat de mica si proasta si netrebnica facere de bine si
dar!O nemarginita bunatate,pentru un dar atat de prea mic.O dar nepretuit pentru o
atata de usoara si fara de osteneala slujire.Atunci dar atunci cand toti se vor minuna
pentru marimea rasplatirii si a darurilor si a cununilor.Si nedumerindu-se cum si cand si
unde au savarsit atatea slujbe si haraziri dreptii,va raspunde datatorul de plata si marele
daranic,dreptul acela judecator,cuvintele Evangheliei cele ce urmeaza de aici
inainte:”adevar,adevar zic voua,cate ati facut unuia dintre acesti frati mai mici,mie mi
-ati
facut.”Socotiti dar acum cata putere are milostenia cea catre saraci cum pentru

oarece,ce se da acelora se face rasplatirea cea dela Domnulcu intregi Raiuri.Cu

cuviinta este sa aduc aminte aici aceia care se povesteste pentru Kesarul.Un ostas
avea cu oarecare judecata care se silea sa rapeasca cu nedreptate tarinile lui.Au statut
de fata amandoua partile inaintea Kesarului si ostasul temandu-se nu cumva sa se
biruiasca de catre potrivnicii sai si sa-si piarda dreptul sau,ce face,au inceput sa aduca
aminte Kesarului pemtru o slujba veche si dar ce intr-o vreme i-au facut in care insusi
Kesarul se afla in mare nevoie.Iti aduci aminte,i-au zis,o prea mare si singure
stapanitorule Kesarule,cand odata voiai sa te odihnesti sub un copac in ceasul amiezii
zilei,in arsita cea mare a razelor soarelui,iara locul era gloduros foarte si nepotrivit cum
unul din ostasii tai ti-au asternut dedesubt haina lui.Imi aduc aminte,i-a raspuns
Kesarul,mai vartos ca intr-acel ceas aveam o sete peste masura si nu-mi era cu putinta
sa ma duc la izvor pentru ca acolo aproape erau vrajmasii tabarati si un ostas al meu
viteaz si la trup si la suflet au indraznit si alergand cu osardie,mi-au adus indestula apa
in coiful sau si am baut.Raspunsa ostasul:putea-vei o singure stapanitorule sa cunosti
pe acel ostas sau coiful acela?Zis-au Kesarul:cat pentru coif,nu pot sa-l cunosc,iara pe
omul acela marturisesc ca pot.Si pe langa aceste cuvinte au mai adaugat Kesarul,cum
ca tu cu adevarat,nu esti acela.Raspunsa ostasul Kesarului:cu dreptul nu ma
cunosti,o,Kesarule,fiindca in vremea aceea se intamplase de eram sanatos cu trupul si
intreg la toate madularele mele,insa iara mai pe urma la razboi,mi-am pierdut un
ochi.Acestea auzind Kesarul,au cunoscut pe ostasul acela si aducandu-si aminte de
facerile de bine,nu numai judecata i-au daruit-o lui ci si cu daruri mari si cu haraziri de
mult pret l-au daruit si cu vrednicie l-au cinstit.Cu cata oare mai multa neasemanare va
fi mai mare darea de plata si marea daruire si vrednicia si harul lui Dumnezeu care va
face prietenilor sai pentruvreo prea mica slujba ce i-au facut vreodata intruaceasta
viata decat daruirea aceia a Kesarului fiindca si oricare facere de bine va face cineva
vreunui sarac,insusi Stapanului nostru Hristos,ocrotitorului saracilor o face pe
aceasta.De unde va putea si acesta sa zica tot acela pe care si ostasul acela le-au zis
catre Kesarul si va adduce aminte si el Imparatul imparatilor si Domnul domnilor dupa
cum ostasul acela care au zis catre Kesarul,iti aduci aminte,o Doamne Imparate,ca
odata te aflai intr-o iarna prea iute si prea friguroasa,stapanit fiind si patruns de frigul cel
prea usturator si ai venit tremurand si inghetat fiind si ai batut in usa mea si eu te-am

primit in casa mea si te-am imbracat ca erai gol si te-am incalzit ca erai cu totul racit si
cuprins de frig,iti aduci aminte si alta data ca te-am gasit in drum si erai cu totul topit de
foame si te-am luat in casa mea si ti-am gatit masa,ospatandu-te si adapandu-te,te-am
odihnit dupa puterea mea si atunci cu adevarat Domnul cu lucrul facand,rasplatirea,nu
numai va ierta toate pacatele tale ci si mare glas le va propovadui in toata lumea acele
putine faceri de bine ale tale si chemandu-te spre desfatarea si indulcirea bunatatilor
lui,iti va zice impreuna cu ceilalti:”veniti blagoslovitii Parintelui me
u de mosteniti
imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii,ca am flamanzit si mi-ati dat sa
mananc…”si celelalte graiuri urmatoare ale prea dulcelui aceluia glas al Stapanului
Hristos.

ITICON-Invatatura

Toti doresc cu adevarat ca sa se invredniceasca sa auda din gura Milostivului aceluia

Judecator,acele prea vesele si dulci cuvinte care le va zice catre cei drepti.Toti poftesc
sa se invredniceasca ca sa stea impartite cele dea dreapta Judecatorului acolo unde au
sa stea dreptii.Dar in ce chip oare sa unelteasca cineva aici pe pamat ca sa se
invredniceasca atunci ca sa stea in locul acela dea dreapta si sa auda glasul acela prea
dulce,adica acesta:”veniti blagoslovitilor.”Acel sunet al glasului pe care adeseori il striga
Domnul cu mare glas prin sfanta lui Evanghelie:”veniti catre mine,toti cei osteniti si
insarcinati si eu va voi odihni pe voi.”Au iesit mai in toate neamurile,insa la cei mai multi
inca sa auda cuvantul acela pe care l-au zis oarecand catre Andrei si catre Petru,”veniti
pe urma mea si va voi face pe voi vanatori de oameni.”Tot aceiasi graire si astazi striga
cu mare glas catre voi acest Hristos:”veniti catre mine,toti voi judecatori si boieri prin
dreptate si milostivire,veniti catre mine voi doctori,prin silinta cea iubitoare de Hristos si
prin tamaduire,saracilor si bolnavilor celor lipsiti,veniti catre mine cei bogati prin smerita
cugetare si milostenia cae catre saraci,veniti catre mine,voi cei saraci,prin rabdarea si
multumirea cea catre Dumnezeu,veniti catre mine si voi stapanii caselor,prin pilda cea
buna si prin buna voastra vietuire catre casnicii vostri,veniti catre mine voi dascalilor si
cei ce aveti mestesug prin silinta cea catre ucenicii vostri si prin impartasirea si
invatatura cea cu indestulare a mestesugului si a cartilor,care ca niste alti talanturi vi s-
au incredintat voua dela Dumnezeu,veniti catre mine voi cei tineri,prin infranarea
voastra si pazirea curateniei trupului vostru,veniti catre mine toti crestinii,prin lucrarea
poruncilor mele.”Dar pentru foarte atata de putini iau aminte la glasul acesta al
Domnului nostru,iara mai vartos isi inchid si urechile lor despre acest Dumnezeiesc
glas”veniti catre mine”pentru ca lumea aceasta cu amagirea desertaciunii sale mai tare
striga catre noi impotriva acelui Dumnezeiesc glas,dupa cum cu cuvintele care urmeaza
inainte o arata da fata intelepciunea lui Solomon.”Veniti sa ne desfatam si sa ne
indulcim de bunatatile cele ce sunt acum si sa uneltim faptura ca sa ne umplem intru
tinerete cu sarguinta de vin de mult pret si de miruri si sa ne treaca pe noi floarea
vazduhului.”Acest glas mai vartos deschide si indulceste auzul nostru,iara glasul
Domnului ni-l inchide si ni-l amaraste.Ci care pofteste si doreste sa auda atunci acest
prea dulce glas ce se va zice catre cei drepti,adica pe acesta”veniti blagoslovitii
Parintelui meu”,i-a sa-l auda acum celalalt glas al lui Hristos,care striga:”veniti catre
mine toti cei osteniti si insarcinati.”Si glasul adica acesta,veniti blagoslovitilor,este glas
al dreptatii,iara glasul acesta,acel de-al doilea,adica acesta:”veniti catre mine toti”este
glas al milostivirii.Ah si cati din inchinatorii la idoli auzind glasul acela,adica pe
acesta:”veniti blogoslovitii Parintelui meu”il intemeia si il inradacina bine in inima lor si
crezand indata se boteaza si in urma se da pe sine in feluri de feluri de munci pentru
numele lui Hristos si asa taindu-li-se capetele isi da in mana lui sufletele lor.O,macar de
am deschide si noi mai bine urechile nostre la acel fericit glas pe care adeseori Sfanta
evanghelie ni-l propovaduieste pe dansul:”veniti blagoslovitii Parintelui meu” si o de- l
am inradacina si tare l-am intari in adancurileinimilor noastre pentru ca sa lasam mai
pe urma de toate calea cea lata si dasfatata si sa umblam pe cea stramta si amarata si
necajita si intru acest chip urmand acum pe acest drum al insusi Domnului nostru cu
rabdare si multumire intru saracie si in scarbe sa ne invrednicim ca sa auzim si atunci
de la insusi singur Hristos,zicand:”veniti blagoslovitii Parintelui meude mosteniti
imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii.”

CAPITOLUL 8
Infricosata si groaznica osanda a dreptului Judecator arde ca un fulger si trasnet
pe ticalosii pacatosi

Mai pe urma dupa ce marele Judecator si Dumnezeul tuturor va grai acea prea vesela
si prea dorita hotarare,insusi dreptii vor dobandi slava cea vesnica si bucuria,iar
pacatosii vor crapa de zavistia lor,de manie,de vrajmasie,de rea patimire,de intristare si
in scurt sa zic,de deznadajduirea lor,atunci indata acel Judecator ca sa faca in valea lui
Iosafat prea jalnic si pe ticaloasa pierzare si prea jalnicul sfarsit al Dumnezeiestii lui
dreptati asupra pacatosilor pe care vrand sa o povestesc pe larg imi tremura cu
adevarat si in nevoie se lupta sufletul meu si toate madularele mele impreuna se tulbura
si se cutremura ca una ce va sa se faca cu nemarginita groaza si spaima a toata
lumea,fiindca dupa cum am zis,mai pe urma dupa acea vesela hotarare,indata
infricosatul acela Judecator si Imparatul tuturor va aduna toate puterile maniei,ale urgiei
si ale infricosatei manieri si ale dreptatii sale ca sa le verse toate deodata asupra
pacatosilor vrajmasilor lui.Si de aceia va intoarce Hristos fata sa cea prea
infricosata,manioasa si in chip de vapaie spre acesti pacatosi care atunci vor zacea
cazuti la pamant tremurand de cumplita si peste masura frica de care va fi cuprinsa si
stapanita inima lor cea cu totul uscata si mai morti se vor afla si prea aspru va mustra
faptele lor cele pangarite si nemultumirile.Dupa cum insusi o zice aceasta prin gura
Proorocului David:”mustrate-voi si voi pune inaintea fetii tale toate pacatele tale.”Dar si
Isaia cel cu prea mare glas povesteste ca i s-au aratat Domnul cum ca venea de
departe cu ochii scanteind si tot vapai varsand din gura,mai infricosat decat ar fi putut
cineva sa-l sufere ca sa-l priveasca sau cu totul ca sa-l intampine cu rasunarea glasului
celui ca de tunet infricosand,ca unul ce vine cu manie sa faca izbandire si avea limba lui
ca o vapaie mare de foc ce arde,pentru ca sa aprinda si de tot sa arda toate cele de
prin prejur.Si va infrunta si va ocara pe acesti ticalosi pacatosi intru acest chip:”o,neam
necredincios si razvratit si amarator,pui de naparci,capete indaratnice si cu totul

pierzatoare cum ati uitat atatea faceri de bine si daruri pe care le-ati castigat din
bunatatea mea si v-ati aratat catre mine atata de nemultumitori,necredinciosi,necuviosi
si fara de lege,ce se cuvenea sa fac pentru voi si n-am facut,pentru dragostea voastra
si pentru a voastra mantuire m-am intrupat pe pamant,m-am imbracat cu firea voastra
ca cu ea sa va caut pe voi care erati pierduti.Si se va slobozi,pe voi care erati
robiti,foame si sete am rabdat ca sa va hranesc cu mancare cereasca si sa va adap cu
bautura Duzovniceasca.M-am ostenit si am asudat ca sa ridic de pe umerii vostri
sarcina cea grea si de durere a pacatelor voastre.M-am vandut ca sa va pazesc,m-am
prins ca sa va slobozesc,m-am legat ca sa va dezleg,m-am dat sa ma bata ca sa
gonesc departe de la voi aspra bataie a urgiei si a rasplatirii Tatalui Meu.Iarasi zic,ce
trebuie sa fac voua si n-am facut,cu cununa de spini m-am incununat ca sa va
incununez pe voi cu slava cereasca.M-am ranit pentru ca sa vindec ranele pacatelor
voastre,sangele meu l-am varsat pentru ca sa va spal pe voi,bratele mele pe Cruce le-
am deschis pentru ca sa va imbratisez,mainile mele le-am intins pentru ca sa va
blagoslovesc.Mai pe urma de toate din morti m-am sculat pentru ca sa incredintez
invierea voastra cea din morti.Ce se mai cuvine sa fac voua si n-am facut,voi la patima
mea v-ati aratat nemultumitori,la facerile mele de bine,necunoscatori si la prietesugul
meu,vrajmasi.Tainele mele le-ati defaimat,sangele meu,l-ati calcat si moartea mea o ati
batjocorit.Atunci va aduce asupra lor si infricosatele acelea cuvinte ale lui
Iezekiel:”acum sfarsitul catre tine va veni si voi trimite eu asupra ta si iti voi rasplati in
caile tale si voi a asupra ta toate uraciunile tale,acum de aproape voi varsa urgia mea
asupra ta si voi sfarsi mania mea intru tine sit e voi judeca pe tine in caile tale si vei
cunoaste ca eu sunt Domnul care bat.”De unde pentru ca sa mai ramana nici cea mai
mica nadejde de pocainta acestor pacatosi si rau norociti pacatosi,va propovadui cu
mare glas buna norocire si fericirea dreptilor.Si reaua norocire si ticalosia pacatosilor
prin urmatoarele cuvinte ale Isaiei:”iata cei ce slujesc mie vor manca,iara voi veti
flamanzi,iata cei ce slujesc mie vor bea,iara voi veti inseta,iata cei ce slujesc mie se vor
veseli,iara voi veti rusina,iata cei ce slujesc mie se vor bucura intru desfatare si in
veselie,iara voi veti striga pentru durerea inimii voastre si din sfaramarea duhului vostru
va veti vaita.”Acestea zicandu-le se va ridica din scaunul sau dupa cum zice
David:”scula-se-va ca cela ce doarme Domnul ca un tare si ametit de vin si va varsa

toata urgia sa si va varsa afara toate visteriile maniei sale pe care le-au adunat intru
atatea veacuri de la intemeierea lumii pana atunci si dupa cum ceea ce naste intru
durere pentru durerea ei au strigat,asa va striga si va rasuna glasul cel prea mare si
prea infricosat al hotararii intru care glas pentru taria sunetului le va rasuna si
amandoua urechile ale acelor osanditi.De acest glas si mult patimitorul Iov s-au temut si
cu groaza zicea:”de aceasta s-au tulburat inima mea si s-au miscat din locul sau,asculta
auzire intru urgia maniei Domnului si cercetare din gura lui va iesi,inapoia lui se va
striga glas,tuna-va in glasul ocarii lui,tuna-va cel tareni glasul sau minunat.”Pentru
acest glas si David zice;”glasul tunetului tau in roata.”glasul acesta ca o roata va invarti
imprejur pe pacatosi din munci in munci.Si dupa cum roata aceia adeseori mutandu-se
si impreuna tulburandu-se de vantul cel prea iute,zdrobeste si pierde toate cate va
intampina intr-acest chip si glasul acesta va sa fie catre cei pacatosi intru tot
veacul.Glasul acesta va sa fie decat toata iuteala si vartejul vantului mai repede si mai
rasunator decat toata trambita si cornul,decat toata tanguirea si plangerea mai
intristacios,decat tot tunetul mai tare si decat tot fulgerul mai infricosat.Ascultati dara si
va ingroziti!Dar cum va fi cu putinta acea infricosata hotarare sau sa se glasuiasca sau
sa se arate de un om muritor ca nu numai a-si aduce aminte cineva de ea,ii ingheata
sangele lui in vine si toate madularele trupului ii amortesc,ingrozeste-
te,o,soare!Cutremura-te,pamantule!Fugi mare!Atunci va tuna vazduhul,stelele vor
cadea din cer,muntii,dealurile si in scurt pietrele se vor despica in mici bucati.Atunci
ierburile,copacii si toate sadurile se vor usca,dobitoacele vor geme si vor mugi si de
obste toate zidirile impreuna vor da un glas jalnic,amar si tanguitor si impreuna vor
patimi durere intru prea ticaloasa si prea jalnica nenorocire a pacatosilor.O glasul meu
cel prea infricosat si tremurator,pentru ce intarzii si nu iesi sa strigi in palaturile
imparatilor,in palatele domnilor,in adunarile megistranilor,in casele de sfat ale
boierilor,in academiile dascalilor,in scolile iubitorilor de invatatura,in divanurile
judecatorilor,in casele negutatorilor si in pravaliile mesterilor ca sa auda si sa li se ridice
parul capului lor de infricosatul sunet a glasului acestuia.Deci dar vremea este acum ca
Infricosatul Judecator,Domnul Puterilor,cela ce vine manios pe norii Cerurilor,cei prea in
chip de vapaie sa deschida gura sa si ca un tunet va tuna acest glas,adica
acesta:”duceti-va de la mine blestematilor in focul cel vesnic,cel gatit diavolului si

slugilor lui.”S-au hotarat toate,au luat sfarsit toate si s-au deznadajduit toate.O hotarare
nestramutata!O cuvant plin de amaraciune!O hotarare neclintita!”Duceti -va”.O grai
amar!”De la mine.”O primejdie!”Blestematilor.”O rea norocire!”In focul.”O munca!”Cel
vesnic”.O ramanerea indelungata si nemarginita prelungire!”Cel gatit diavolului si
slugilor lui.”O groaza!O durere!O rusinare!O mahniciune!”Duceti
-va”,departati-va.O
nenorocita durere si departare!”Blestematilor”.O prea aspra lepadare si parasire!”In
focul.”O durere infricosata!”Cel vesnic.”Opedeapsa prea usturatoare!”Cel gatit.”O
jalnica gatire!”Diavolului.”O neasemanata mahniciune si scarba!Fiecare cuvantare al
hotararii acesteia de fata este cuprinzatoare de nemasurata amaraciune si de munci
nesuferite.Ci ia sa talcuim dupa oranduiala pe fiecare parte perand pentru ca sa nu le
auzim vreodata si nevrand.”Duceti-va”,cuprinde pedeapasa
pagubirii,”blestematilor”,pedeapsa ocarii,”in focul”,pedeapsa simtirii,”cel
vesnic”,pedeapsa deznadajduirii,”cel gatit diavolului”,pedeapsa vederii,”si slugil
or
lui”,pedeapsa acei prea rele si prea salbaticii tovarasimi.Si eu mai pe larg inca le voi
talcui pe fiecare dintru acestea,iara tu cela ce citesti cu luare aminte,tipareste-le pe ele
in mintea ta.”Duceti-va de la mine”,care sunt Dumnezeul vostru,inceputu
l cel dintai si
fara de inceput si sfarsitul vostru cel mai de pe urma.Duceti-va de la dragostea mea,de
la cercetarea si ajutorul meu,de la imparatia mea,din Cerul meu,din privirea stralucirii
mele si de la raul cel dea pururea curgator al neincetatei mele desfatari.Duceti-va de la
vesela impreuna vorbire a Preasfintei Mele Maici,de la impreuna petrecerea alesilor si a
dreptilor,de la Ierarhiile tuturor ingerilor mei,de la Apostoli,de la Marturisitori si Mucenici
si de la cei ce au pazit fecioria.Vai cata durere este la un om bogat care stralucind in
dragostea si slava patriotilor sai,s-ar izgoni fara de veste din patria lui,fara de a avea
nadejde a se mai intoarce la dansa de al doilea s-ar scoate din bratele parintilor si ale
rudelor lui,s-ar lipsi de petrecerea impreuna a prietenilor sai,s-ar desparti de dulcea
unire si legatura a prea iubitei si doritei sale muieri si s-ar smulge de la mangaierea
prea iubitilor lui fii.Ascultati ce scrie ritorul acela Ehin pentru surghiunirea sa:”cand imi
vine in minte,zice,aducerea aminte nu numai a prietenilor ce-i aveam in patria mea ci si
a rudeniilor si a petrecerii impreuna si impreuna vorbirii care o aveam odinioara cu
dansii si cu filinul,tot sangele meu se varsa intr-alt loc osebit de maruntaele
mele.”O,nemuritorule Doamne,”daca pentru surghiunirea din patria sa si pentru

despartirea obisnuitilor prieteni se amaraste si se otraveste atata de mult de mahniciune

si de scarba Ehin,incat si sangele lui se varsa intr-alt loc osebit de maruntaiele lui,ce fel
de durere oare le va fi si ce fel de mahniciune si usturime va cuprinde pe ticalosii
pacatosi cand se vor izgoni din cereasca lor patrie intru care imparatea dupa legile
Dumnezeiescului Botez,mai vartos surghiunirea lor sa nu fie in putina vreme,ci in tot
veacul.Vai cati dintru aceia care stau dea stanga parte vor vedea pe parintii lor,pe fii
lor,pe frati,pe surori,pe prieteni,pe casnici si pe iubitii lor ca stau in partea cea dea
dreapta Judecatorului incununati si slaviti si ei sa se dezlipeasca din bratele acelora in
vecii nesfarsiti.Cata durere vor avea cand multi din cei ce au fost tot dintr-o cetate,dintr-
o casa,dintr-o rudenie.Si ce zic aceasta,aceia care au fost intr-o vreme in cugetare de
multi ani tot la una si aceiasi masa sa se desparta unul de altul si unul sa ramana in
partile cele dea dreapta impreuna cu cei drepti,iara altul in partile cele dea stanga cu
facatorii de rele.Dar peste toate acestea,aceasta a se instraina si a se departa cineva
dupa cum am zis si mai sus,de la fata lui Dumnezeu este lucrul cel mai ingrozitor si mai
infricosator decat toate cele rele norociri.Pentru ca ,daca si dupa cum socotesc si zic
filozofii,este adevarat,dupa cum si este,ca acestia sunt stiutori de lucrurile care sunt
impotrivnice unele altora.Prea adevarata este si aceia care o zic cuvantatorii de
Dumnezeu ai bisericii noastre ai Rasaritului,ca adica dupa cum plata si dobandirea
Imparatiei Cerurilor si fericirea dreptilor,nu este alta fara decat instrainarea si lipsirea
privirii lui Dumnezeu.Aceasta este varful si sfarsitul a toata ticalosia lor.Deci,nemasurata
pedepseasca pe cei osanditi,zicand:”duceti-va de la mine.”Ci ia sa venim si la celelalte
parti ale hotararii:”blestematilor.”Din minutul acela in care se va grai aceasta cuvantare
cuprinzatoare peste tot,pana intru toata vesnicia,vor sa fie intru toate
blestemati,blestemati de suflet,blestemati de trup,blestemati de minte,blestemati de
aducere aminte,blestemati de voire,blestemati de ochi,la urechi,la picioare,la maini,la
mirosire,la gust si la pipaire,blestemati si deasupra pamantului,blestemati si acum si
totdeauna si in veci.Citim in Dumnezeiasca Scriptura,cum ca Isav cu amar a suspinat si
tare au strigat cand Iacov,fratele sau i-au rapit parinteasca blagoslovenie.”Si au fost
cand au auzit Isav graiurile lui Isaac,tatalui sau,au strigat cu glas mare si amar foarte si
au zis,blagosloveste-ma dar si pe mine,Tata.”Ah,ce fel de suspinare si plangere si ce fel
de strigare vor sa faca pacatosii cand vor vedea ca nu numai ca se lipsesc de

blagoslovenia Tatalui si Dummnezeului lor,ci sa se blesteama pe dansul in veci si

aceasta o patimesc pentru o mica indulcire si desfatare a unei pofte trupesti.Pentru
dulceata a unui minut,pentru o slava de o putina vreme a lumii acesteia,pentru un prea
mic castig,pentru un abur al desertaciunii lumii acesteia si ca sa zic asa,pentru putine
radacini ale porcilor.Dar sa vedem si cele urmatoare ale hotararii.”In focul cel
vesnic.”Intr-acesta este gatita si stransa pedeapsa simturilor.Asadar ii va trimite de la
fata sa intr-acel loc al ghenei,nu spre ardere vremelnica ci spre infocare si munca cu
totul neincetata.Ca focul acel care dar nu-i mistuie de tot,ii invapaiaza,dar nu-i preface
in cenusa,ii munceste,dar nu-i pierde,le pricinuieste dureri si usturimi prea iuti,dar nu-i
omoara.Nu le scoate afara din sine raze de lumina si de stralucire ci intuneric si
ceata,nu revarsa nici cat de putina vapaie luminata ci fum negru si puturos.Pe langa
aceasta,inca mai vartos le creste pedeapsa aceia a focului intru nemarginire,cuvantarea
cea urmatoare a hotararii,adica:”cel vesnic.”Graiul acesta cu adevarat se va arata ca un
tunet foarte iute care va inspaimanta auzul lor,le va strange mintea,le va tulbura trupul
lor si toate madularele lor si cele din launtru si cele din afara.Ne povesteste un doctor
oarecare,ca vazuse doi oameni,pefecior si pe tata,care fiindca au trecutprin prin
vazduhul cel de pe langa dansii un fulger atata au ramas de nemiscati si mai morti de
frica,incat in sapte zile n-au putut nici sa manance,nici sa bea,dar nici catus de cat
macar sa se clateasca din locul lor.Si daca acest de obste si obisnuit fulger care nu are
alta putere fara numai a vatama,sau a omora trupul,atata i-au inspaimantat,oare ce va
patimi cineva cand va auzi acel infricosat trasnet si fulger,care putere a pogora in focul
ghenei,nu numai trupul ci si sufletul,iara mai pe urma de toate pecetea si marginea
tuturor muncilor,va sa fie amara si infricosata si de spaima si prea cumplita tovarasie cu
rai draci,”cel gatit diavolului si slugilor lui.”Vai mie,Hristoase Impar
ate,ce frica,ce
groaza,care temere si infricosare va sa fie.Aceasta a se afla cineva impreuna si a
petrece dea pururea cu prea infricosatele duhuri ale prea railor draci,care cu multe feluri
de chipuri grozave si salbatice si cu feluri de grozave vederi,ciudate si urate chipuri vor
inconjura imprejur pe acei ticalosi pacatosi.Si daca numai o singura umbra a vreunui
mort si ingropat nalucindu-se ne pricinuieste o mare frica si groaza si pentru aceasta ne
temem ca sa trecem noaptea pe la gropnite si mormanturi,sau fara lumina sa intram in
vreo pestera in care se afla vreun trup nemiscat al vreunui om mort si

ingropat,prepuind,nu cumva sa ne ingrozim de umbra lui.Si daca s-ar intampla si acel

trup din intamplare s-arclati putin ceva,indata neingheata sangele nostru de frica,ni se
opreste glasul,ni se ridica perii capului nostru in sus si carnea a tot trupul nostru se
infioreaza.Ce fel de frica si ce fel de groaza va sa fie aceia a pacatosilor cand se vor
vedea pe sine inconjurati de toate partile deurati la chip si salbatici si infricosati diavoli
in locul acela prea intunecos al iadului.Deci dupa ce se va propovadui tuturor
pacatosilor aceasta despartitoare si gonitoarehotarare a Judecatorului si vor vedea
ticalosii ca s-au deznadajduit de tot de mantuirea lor si numai asteapta a dobandi vreo
alta slobozire intot veacul.Atunci dara atunci cu salbatice strigari,cu plangere si
tanguire,cu strigare infricosata si inspaimantatoare si care va rasuna in toate marginile
pamantului,toti impreuna ca un glas vor jeli si vor plange ticalosilor si fiind
deznadajduiti,vor deschide pangarita lor gura,dupa cum zice graiul acela al
Scripturii.”Atunci vor pune asupra Cerului gura lor si vor varsa hule prea
nedumnezeiesti impotriva Dumnezeului celui viu.”Atunci isi vor blest
ema ziua si ceasul
in care s-au nascut,pe parintii care i-au nascut,tatele care i-au hranit cu lapte,vazduhul
pe care l-au rasuflat si pamantul care l-au calcat si cu glas puternic si mare racnind ca
lei vor racni cu salbatica strigare si ca niste caini inebuniti si turbati vor latra si vor
scanci si inecandu-se in curgerile lacrimilor si plangand fara mangaiere vor striga cu
glas mare zicand:”o Cerurilor,plangeti si voi cu noi cei deznadajduiti!O stihii,jeliti
impreuna cu noi pe a noastra ticalosie!O focule,indura-te si ne arde de tot ca sa nu ne
mai aratam!O ape,inecati-ne pe noi ca sa nu ne mai aflam!O pamantule,crapa-te si ne
inghite de tot ca sa nu ne mai vedem!O munti si dealuri si pietre cadeti peste
noi,impresurati-ne si omorati-ne pana ce sa ne zdrobim cu totul si sa venim intru
nimic.Toate acestea si altele mai multe si mai grele decat aceasta cu nemarginire ne
vor veni asupra-ne,o pacatosilor,daca in viata aceasta de acum nu ne vom indrepta pe
insine cu pocainta si cu marturisirea si daca nu ne vom pocai acum mai inainte.

ITICON-Invatatura

Ah si cand ar fi cu putinta in toata vremea in care hotaraste omul sa calce vreo porunca
a lui Dumnezeu,facand pacatul sa-i sune in urechile lui infricosatele si groaznicele acele
cuvinte ale Judecatorului:”duceti-va de la mine,”pentru ca cu adevarat mai intai ar pofti
sa aleaga moartea decat sa calce porunca si sa ocarasca marimea prea infricosatului
Judecator care are sa faca judecata si hotararea a vesnicei osande.”Duceti
-va de la
Mine!”O cum ma innegresc si ma galbenesc cand imi aduc aminte de niste cuvinte ca
acestea!”De la mine”,ma slabesc.”Blestematilor.”Mi se ridica perii capului mei.”In focul
cel vesnic.”Ramai cu totul fara de glas.”Cel gatit”,incheieturile mele mi se
tulbura.”Diavolului”,mi se cutremura inima.”Si slugilor lui”,de covarsirea ingrozirii ramai
ca un mort.Cu adevarat,infricosat lucru este a cadea in mainile Dumnezeului celui viu.

CAPITOLUL 9

Savarsirea a amandoua hotararile si sfarsitul a toata lumea

Deci dupa ce se vor sfarsi toate cate mai de sus pana aici pe larg le-am talcuit,urmaeza
sa ia sfarsitul si cealalta hotarare a judecatorului.Caci nu se cuvine ca sa socoteasca
cineva cum ca la acea Dumnezeiasca adunare a nemarginitului Imparat sa face dupa
cum si aici la multe divanuri omenesti,la care sau pricina cea adevarata nu se
cearca,sau dupa ce s-ar cerca sa tace si se acopera sau nu se face hotararea,sau mai
pe urma de toate,luand mita si daruri judecatori prelungesc hotararea in curgere de
multa vreme intarziindu-se si urnindu-se din zi in zi.Dar aici,indata hotararea,indata si
savarsirea ei cea cu lucru.Ca fiindca si Judecatorul este Atotputernic pentru aceasta si
cuvantul lui are putere,care indata se preface si in fapta.La acest Dumnezeiesc Divan
nu este nimenea care sa mijloceasca,sau macar sa raspunda impotriva.De unde si
Evanghelistul Matei scriind imprejur si talcuind amandoua hotararile lui Hristos si pentru
cei drepti si pentru cei pacatosi,indata adauga impreuna si zice:”si se vor duce unii in
munca vesnica,iara dreptii in viatavesnica.”Si hotararile vor lua sfarsit dupa chipul si
oranduiala aceia care ne invata Evanghelistii,adica,intai va zice Judecatorul catre cei
alesi graiul acesta”duceti-va”si asa mai intai,adica vor intra dreptii intru bucuria
Domnului,iar pe urma pacatosii se vor arunca in tartarul iadului si atunci se va implini
Scriptura aceea a psalmului care zice:”vede-va pacatosul si se va mania,cu dintii sai va
scrasni si se va topi,pofta pacatosului va pieri.”Vai,o,Preainalte Doamne,ce fel de
aratare va sa fie atunci?Ce fel de privire,cand atatia voievozi ceresti,atatia fii a lui
Dumnezeu cu insusi Dumnezeu Imparatul lor purtand semne de biruinta se vor sui prin
vazduh in cer sezand in car de aur cu haine imparatesti,cu daruri de trup proslavit,cu
preaminunata stralucire,cu bucurie neincetata si netalcuita care intru bine incuviintatele

lor maini sa poarte stalpari de finic,semnele biruintei,stalpari de dafin dea pururea

infrunzite si nevestejite,iar stralucitul si vrednicul de vedere,capul lor sa fie impodobit cu
cununa de nenumarate pietre de mult pret,luminate si stralucitoare,dar si la urechile lor
ce alt lucru mai facator de bucurie si mai veselitor va sa fie,decat cantarea aceea
preaintocmita care se va canta de acei dulci cantatori de lauda,adica de cele noua cete
ale ingerilor care canta cu glasuri de o negraita veselie si dulceata,graiul acela al
apocalipsului”blagoslovenia si slava,intelepciunea si multumirea si cinstea si puterea
Dumnezeului nostru in vecii vecilor.Amin.”Si acestea cantand ingerii cu imprumut
are vor
raspunde si oamenii cei sfinti.Rascumparatu-ne-ai pe noi cu scump sangele tau din
toata semintia si limba sinodul si neamul si ne-ai facut pe noi imparati si preoti si vom
imparati pe pamant.O,minune,ce fel va sa fie suirea atunci,ce fel de calatorie,care
glasuri,ce fel va sa fie vorbele,ce fel va sa fie cuvintele cele multumitoare,ce fel va sa fie
savosloviile ingerilor si ale oamenilor,ce fel de privire prea veselitoare si prea frumoasa
a feciorelnicilor,ce fel va sa fie intrarea,ce fel va sa fie largimea si marimea cetatii acei
de sus,ce fel va sa fie scaunele ale fericitilor acelora,ce fel va sa fie impartasirea de
cuvinte de taina,ce fel va sa fie darul care nu se imputineaza niciodata,ce fel va sa fie
desfatarea,ce fel va sa fie slava care totdeauna cu dea pururea vecuire si in vecii vecilor
se intinde si intru cele dinainte cu nemarginire creste.Aceea va sa fie cuvantul cel mai
de pe urma al toate prea veselii acei comedii pe care o va arata Facatorul si
Judecatorul tuturor care si va striga catre ingerii sai:”dezlegati cortul,ridicati
scaunul,stricati privelistea,iata divanul s-a savarsit si aratarea a luat sfarsit.”Si dupa
aceasta va intoarce fata Lui cu chip ca de vapaie si cu vedere prea infricosata catre
prea ticalosii pacatosi,catre care va si grai si va savarsi atatea blestemuri,atatea
primejdii si rele norociri spre vesnica lor surpare si pierzare cate am numarat mai sus si
asa luand impreuna cu sine pe cei drepti,se va sui in cer si cu incuviintata randuiala pe
care am zis-o mai sus.Cand vor vedea ticalosii pacatosi cu insusi ochii lor slava acelora
cu care prin vazduh se suie in cer si vor socoto ca si usa cerului s-a inchis atunci vai
mie ce fel de tanguire se va inalta de la acesti deznadajduiti,ce fel de strigare,ce fel de
plangere si suspinare,de plangere se va auzi intre dansii,ce fel de izvoare de lacrimi se
vor porni si vor curge din ochii lor udand pamantul,ce fel de privire prea jalnica va fi
aceea.Pentru ca vor umbla imprejur aici si acolo batandu-si piepturile lor cu pumnii

lor,zgariindu-si fetele,cu unghiile smulgandu-si parul lor,cu degetele batandu-si

genunchii lor si cu toate madularele trupului lor tremurand.Altii vor cadea cu fata la
pamant batandu-si capul si fata,altii cu pietre se vor bate si altii ca niste lipsiti de minte
si nebuni vor alerga in sus si in jos fara de randuiala,bataie si lovire va sa fie inima
lor,durere in sufletele lor si nepricepere si intunecare in minte,groaza si slabanogire in
madulari,tipete si suspinuri nemarginite si iarasi vazand luminata aceea si prea slavita
oaste a dreptilor vor zice cu spaima graiul acela lui Solomon:”acestia sunt pe cei noi pe
care i-am avut odinioara de ras si spre pilda de ocara,noi cei fara de minte,viata lor am
socotit nebunie si sfarsitul lor fara de cinste si cum s-au socotit intru fii lui Dumnezeu si
este intre Sfinti soarta lor,dar noi unde am cazut ticalosii,unde ne-au prapastuit poftele
cele stricatoare de suflet,desfatarile cele delicate si dulci,ospetele cele luminate si de
mult pret,darurile cele desfranate,prea nesatioasa iubire de argint,somnul cel mult si
trandavirea,glumele si rasurile,curvele si imbuibarile pantecelui si in scurt sa
zic,petrecerea cea iubitoare de pofte si de dulceturi si razvratita,care toate acestea
foarte degraba au incetat si niciuna din acestea de aceea inainte nu se mai vede,iar
numai nou ne-au pricinuit atatea primejdii,rele norociri si vesnice pedepse.Ah si pentru
ce ne-am zamislit in pantecele maicii noastre sau dupa ce ne-am zamislit de ce nu ne-
am lepadat morti din pantecele ei,sau dupa ce am venit in viata pentru ce indata nu ne-
a secerat moartea,sau pentru ce nu ne-au smerit in tineretile noastre vreo slabiciune
sau vreo boala mare prin care am fi putut mai cu lesnire sa castigam fericirea cea atat
de mare,iar acum pentru o indulcire de o putina vreme intru atatea nenumarate,foarte
iuti si vesnice pedepse si munci am cazut.Acestea zicandu-le aceia si cu amar
tanguindu-se si vaietandu-se ii va ajunge indata si focul acela muncitor care cu multa
graba de tot au ars si au prapadit cu putin mai inainte toata lumea si inconjurandu-i
despre toate partile ii va arde neincetat dupa cum zice cuvantul cel proorocesc”foc
inaintea lui va merge si va arde imprejur pe vrajmasii sai”si de prisos este sa va
povestesc strigarile lor cele de plangere si de tanguire si glasurile lor cele fara de
randuiala care au sa se auda de la cei deznadajduiti atunci si pana cand nu au ajuns in
mijlocul si in fundul pamantului unde este ghena si tartarul.Fiindca ori de cate mari si de
multe lucruri va zice cineva pentru acestia,mai nimic nu zice,iara numai aceasta care
urmeaza o zic,cum ca dupa potopul pacatosilor se va uni pamantul dupa cum si mai

inainte si se va inchide si se va incuia pretutindeni usile acei vesnice temnite si cu tari

zavoare si incuietori si cu lacate de diamant,adica nedescuiate pentru ca sa nu poata
cati se afla in iad sa vada vreodata cerul sau macar lumina lui sau si pentru ca sa nu
vada candva vreo ferestra deschisa si sa socoteasca ca are sa li se dea cand va vrea
mica oarecare nadejde de slobozire sau de milostivire sau si pentru ca sa nu
socoteasca cum ca plangerile si suspinele lor,glasurile si strigarile lor vor ajunge
vreodata in urechile fericitilor drepti in rai si-i va indemna sa mijloceasca catre
Dumnezeu sa li se trimita putina mangaiere si slabire.
ITICON-Invatatura

Aici va fi sfarsitul a toate-i acestei vieti vremelnice si inceputul vesniciei veacului ca va

sa fie.Deci pentru ca sa fac si eu sfarsitul povestirii acestei amarasi intristacioasei
apucari,tot odata cu sfarsitul vietii acesteia va aduc aminte aceia care un dascal prea
intelept si cinstitor de Dumnezeu,invatand in biserica pe amvon zicea intru acest chip:si
daca cineva nu vine la umilinta si impreuna la frica dintru acestea care le invatam
pentru infricosata judecata a lui Dumnezeu,ci dupa ce le-au auzit se afla intr-o asezare
ca aceasta,ca cum nu le-arfi zagravit in cugetul sau simai vartos de ar fi fost si in
pacate adunat aceasta este o prea incredintata dovada a orbirii si impietririi lui,pentru
ca,daca dreptii auzind de acest fel de invatatura se infricoseza si se cutremura si cu
totul raman uimiti,oare cum socotesc pacatosii,asupra carora capete se spanzura,o
primejdie de atatea de mari rautati nu numai cu urechile astupate sa auda acestea ce

invatam noi si cu inima impietrita si cu ochii fara de lacrimi si cu totul fara de grija sa se
afle.Acestea le zicea acela si cu cuviinta,fiindca ce alt lucru poate fi omului mai
infricosator care sa-l faca a se teme,decat sa auda cu urechile lui prea inspaimantatorul
acela si nenorocitul tunet,adica acesta:”duceti-va de la mine blestematilor.”

CUVANT INAINTE
1. III. Pentru iad
Omul cel vechi se pogoara cu cugetul lui in cele mai dedesubt ca sa se suie de
acolo nou cu savarsire la cele ceresti.

Aceia care odata Proorocul si Imparatul David,sau rugandu-se o au poftit,sau pentru

folos o au sfatuit cum ca cati hranesc in piepturile lor Dumnezeiescul dor pentru ca sa
se suie intru cele ceresti,unii ca acestia mai inainte a muri “pogoara
-se in IAD
traind.”Adica sa se pogoare pana sunt vii cu mintea ca sa se infricoseze de muncile
cele cumplite si sa fuga de pacate si sa faca fapte bune daca nu va fi asa si nu va face
asa,apoi se va pogora dupa ce va muri in iad.Tot aceasta si eu acum o sfatuiesc
aici”toti oamenii care locuiesc in toate partile lumii cei locuite”sa se podoare in locul
iadului traind,ca sa nu se pogoare murind.Ia sa se pogoare intr-acel loc pana cand sunt
pacatosi si fara de boala,nu cumva sa se pogoare cand sunt fara de viata.Sau poate imi
vei raspunde cum ca aceasta a se pogora cineva este cu totul prea greu de ispravit si
mai ales neobisnuita,dar poate ca s-au sters din lespedea aducerii aminte a tale
evangheliceasca acea pilda:”un om oarecare s-a pogorat din Ierusalim in Ierihon.”Pilda
aceasta a lui Luca este istorie pentru mantuirea ta.Tu esti omul acela care n-ai inceput
mai intai sa iesi la lumina vietii acestia,mai inainte de a te pogora in mitra aceia a
zamislirii tale cei de maica de unde intru pacate te-ai nascut si cu
urmare te-ai pogorat din Ierusalim in Ierihon.”Ca intru pacate te
-au nascut pe tine maica
ta.”Ce alt lucru este pacatul fara decat pogorare de la binele cel nemarginit catre raul
cel nemasurat.De cate ori cazi in pacate,de atatea ori te si pogori.Deci nu este lucru mai
usor si mai obisnuit decat aceasta a se pogora cineva si nici nu poti sa afli cele ceresti
daca nu prin deasa cugetare si privire cu mintea te vei pogora intru cele dedesubt.”Cela
ce s-au pogorat tot acesta este si cela ce s-au suit mai presus de toate Cerurile.”Deci
socoteste bine oranduiala pentru ca sa nu te pogori fara de voie acolo unde nu este o
randuiala.Si Hristos mai intai s-au pogorat in IAD si apoi s-au suit in Cer.Daca nu voiesti
a te rataci din calea Cerului,urmeaza in urma aceluia care este calea spre Cer.Daca
doresti din toata inima ta sa te sui in Ceruri,pogoara-te mai inainte in IAD,priveste acolo
nemarginitele rele ale raului celui nemarginit si nu vei socoti alt lucru mai usor si mai
lesnicios,decat acesta,”a te feri de rau si a face bine.”Pentru ca privind acele infricosate
lucruri vei fugi de pacat si asa vei scapa impreuna si de pedepsele pacatelor.Cand le
vei socoti si bine le vei privi pe dansele cele ce asteapta pe cei ce pacatuiesc,atunci te

vei lenevi a pacatui si te vei pocai pentru ca ai pacatuit,fiindca si dupa pilda:”De acelea
de care cineva se va teme,de acestea si fuge si aceia care ne vatama,aceasta ne si
invata.”Deci tu,citeste acestea care am insemnat aici,nu o data ci de mai multe ori cu
multa luare aminte ca sa le scrii mai adanc pe lespedele inimii tale si facand asa nu se
cuvine a se mai indoi cineva cum ca nu se va sui cu lesnire in Ceruri.

LOC ESTE SI TOV ARASIE

IADUL,este tara”mortii”,imparatia dracilor,a caruia poarta este deznadajduirea,curte

sunt legaturile,ferestre,intunericul,masa,reaua imputiciune si
putoare,mancarea,foamea,bautura,setea,ceasornic,plansul,asternut
vapaia,oranduiala,tulburarea cea fara de oranduiala a prapastiei aceia groaznice.Este o
pravalie gatita de muncire prea intunecoasa,incuiata de toate partile cu lacate,cu
zavoare si cu incuietori si legata cu lanturi si legaturi nedezlegate,deasupra carora se
afla pecete,urgia Domnului cea fara milostivire.Pentru care loc si un dascal prea dulce
graitor si imbunatatit ca cum s-ar fi pogorat intru dansul si ar fi vazut cate se fac acolo si
ar fi auzit cate se vorbesc acolo,au strigat cu niste cuvinte ca acestea cu amara
durere:”o,tara amara si plina de tanguire si de chinuire,tara infricosata,lature de care
trebuie sa fugi,pamant al uitarii,pamant al mahniciunii si al scarbei,pamant al primejdiilor
intru care nu se afla nici o bucurie ci dimpotriva,scarba cu totul neincetata,loc purtator
de moarte intru care focul este nestins,frigul este prea rece si patrunzator,viermele
este neadormit,intunericul este pipait,reaua putoare,nesuferita cu adevarat,ciocanele nu
inceteaza niciodata de a lovi,fetele dracilor sunt salbatice.Cu totul ma infricosez si
tremur aducandu-mi aminte de acel loc si toate madularele mele se tulbura
impreuna.Inca vorbeste si alt dascal mai in scurt zicand:”intru acel loc nu este nici o
nadejde de bine,iara mai vartos de tot raul si nenorocirea,fiindca este stransa acolo si
adunata toata nevoia si ticalosia.Acolo vrajmasii lui Dumnezeu se lipsesc de toate
bunatatile care putea cineva sa le pofteasca.Se muncesc cu toate relele de cate poate
cineva sa se cutremure si sa se ingrozeasca.”Cine vasa fie boier al ticalosilor pacatosi
in locul acele,cine stapan,cine domn,nimeni altul cu adevarat fara decat acela care
pentru grozava lui fata si pentru ucigatoarea salbaticie se zice balaur,pentru viclesugul
sau si pentru otravitoarea viclenie,se numeste sarpe,pentru osardnica pornire pe care o

are spre a vatama,se numeste leu racnind,pentru marimea puterii i s-a dat numele
Veemot si pentru neimblanzita manie se porecleste diavol.Dar pe care si prieteni vor
avea osanditii acestia pe nimenea cu totul intru toti vecii,iar mai ales toti de obste si
ingerii si sfintii si dracii ii vor vrajmasui cu o uraciune nespusa si neimpacata,vor sa fie
urati de toate zidirile,urati,necurati si pangariti,scarbiciosi,vrednici de lepadat si de
aceasta ingretosare,pentru ca sa zic asa,urati peste toata ura si mai gretosi decat toata
ingretosarea.Dar pe cine si ce fel de tovarasi vor avea,asculta,pe cei prea mozaviriciosi
la viclesug,pe cei prea infricosati la vedere,pe cei prea ticalosi la stare si pe cei prea
pizmatareti la facere de rau.Dar tu daca voiesti sa fii intelept,mai ales daca voiesti
folosul tau,acum pana cand esti in viata,pogoara-te adeseori cu mintea ta la acel loc
intru care nici un lucru facator de veselie nu se afla,stai acolo mult ceas,privind si
socotindu-te si nici una din cate se afla aici pe pamant,acolo nu-ti va placea
niciodata.Ravneste postnicului aceluia care zice:”cum ca eu pentru pacatele mele,mai
inainte de hotararea dreptului Judecator,singur in fiecare zi ma osandesc pe sinemi in
IAD si cu totul cu privirea mintii mele stau acolo si zic adesea intru sinemi:acolo te
afli,ticaloase calugare,cu acei osanditi,ca impreuna cu aceia esti vrednic a te numara.”O
cat de aproape esti de acel loc al iadului,o pacatosule!Auzit-ai aceia care o au zis-o un
filozof”cum ca cati calatoresc prin mare,numai de trei degete sunt departe de
moarte.”Adica pe cat este grosimea scandurii corabiei.Dar nu sunt atata de aproape de
locul mortii,adica de acet iad,cei ce traiesc.Voiesti inca o pacatosule sa afli mai cu
diadinsul pe cat te departezi.Iti zic,cum ca atata de putin,incat daca intr-acest minut de
vreme vei inceta de a mai trai,in celalalt minut ce urmeaza,nu vei astepta alta nimic fara
decat vapaile iadului.Drept aceea,tot iadul cu toate muncile sale nu este mai departe de
tine decat este departe si un singur minut de vreme.Deci daca te temi,nu cumva si
murind sa te pogori intr-acest iad,ia aminte bine in viata aceasta de acum sa nu te sui
inalt cu mandrie si cu fudulie.Intai s-au pogorat in tartarul iadului acela care intr-o vreme
au fost intaiul ingerilor celor ceresti si aceasta au patimit-o fiindca au zis mandrindu-
se”suima-voi deasupra norilor si voi fi asemenea celui prea inalt.”De aceasta cadere a
luceafarului,aducandu-si aminte si proorocil David au strigat zica
nd:”sa nu-mi vie
piciorul mandriei si mana pacatosului sa nu ma clateasca.Acolo au cazut toti cei ce
lucreaza fara de lege.Scos-au afara si nu vor putea sa stea.”Pe care cuvinte asa le

talcuieste Dumnezeiescul Ambrozie:”sa nu ma fac mandru ca sa nu pacatui esc,sa nu

ma clatesc ca sa nu cad,sa nu cad ca sa nu ma zdrobesc in iad.”Si iarasi putin mai pe
urma dupa aceste cuvinte,zice:”mandria,nu stie asta si de va cadea,nu stie a se
scula.”Voiesti,o,ascultatorule sa stii pe urmasii si asemanatorii acestui luceaf
ar,asculta
tot pe acelasi sfant care tot cu aceste semne si cunostinte ale acelui luceafar ii
zugraveste zicand:”acest fel sunt cei mandri cu sprancenele ridicate,cu inima
ingamfata,cu pieptul intins,cu grumazul in sus si neplecat,deabia ating de fata
pamantului cu urmele picioarelor lor.Isi cumpanesc tot trupul cu o cumpanire si leganare
foarte ciudata si straina,fiindca picioarele lor le intind inainte,iara grumazul il intorc catre
partile cele dinapoi..Totdeauna la cele in alte privesc,iar cele de jos cauta cu
mandrie,niciodata nu pleaca grumazul lor,ci il tin intins ca cum ar fi pironit de vreo
durere prea iute,sau umflatura,fiindca si cuvantul acela pe care l-au varsat blestematul
acela,adica acesta,suima-voi in cer,au fost plin de trufie si de mandrie,care cuvant au
iesit si s-au varsat mai la toti oamenii.Ca nu este nimenea care sa nu se sileasca a se
sui si a se mantui.Daca este cineva din norodul cel prost si de va vedea pe altul
oarecare,care se afla in dregatorie si boierie si sade pe scaun,indata zice intru sine si el
singur pentru sine:ah si cand m-as sui si eu acolo.Daca vreo unul neinvatat si
necarturar ar vedea pe altul ca filozofeste si vorbeste in norod,indata dinlauntrul sau isi
zice singur pentru sine:ah si cand m-as sui si eu la aceasta invatatura.Daca vreun preot
sau diacon ar vedea pe vreun arhiereu ca se slaveste si se cinsteste,indata din launtrul
sau isi zice singur pentru sine:ah,de m-as sui si eu in slava aceasta.Si pentru ca sa
vorbesc in scurt,mai toti oamenii de obste poftesc aceasta:sui-ma-voi,a
luceafarului.Pentru care si multi se pogoara in iad si de aceea se departeaza de
Cer,cati doresc de aceasta suire.Insa voiesti si cauti a sti si chipul prin care sa se suie
cineva in Cer,iti raspund,cum ca cu pogorarea poti a te sui,dupa cum si dimpotriva,cu
suirea si cu inaltarea urmeaza a te pogora intru prea adancatul iad.La aceasta pricina
nu face trebuinta de multe pilde,ajunge aceia care am zis-o mai inainte a
luceafarului,care fiindca au voit a se sui in Ceruri,s-au aruncat jos intru cele mai
dedesubt.Deci drumul Cerului se face prin”pogorare”dupa cum si drumul iadului prin
“suire”.Si macar desi Cerul este deasupra crestetului nostru,iar iadul este sub picioarele
noastre,cu toate acestea ca sa ajungi acolo in Ceruri,trebuinta este sa te smeresti si sa

te pogori pentru ca scris este in Sfanta Scriptura:”tot cela ce se va inalta pe

sine,smerise-va,iara cela ce se va smeri pe sine,inaltase-va.
INTUNERIC

Intuneric si pipaire,scrie proopocul Isaia:”ca au fost deasupra pesterilor pana in

veci.”Intru acea pestera cea de dedesubt,tartarul,intru acel loc de subt pamant si prea
adanc se zice cum ca il numeste pe acesta Evanghelistul Matei si se numeste asa,mai
din afara,pentru ca este de alt neam si nu este cum este intunericul cel obisnuit al lumii
acesteia,adica intunericul acela,nu este vazduh negru,ci este intuneric infricosat,puturos
ca de picioasa si de pacura,cu totul negru si prea gros si cu atata desime,incat mai
poate cineva sa-l apuce si sa-l prinda cu mainile lui si atata este de groaznic si de
cumplit incat face pe prea ticalosii pacatosi a se cutremura toti cu totul,fiindca si intru
minutul acel dintai in care se va desparti sufletul de lumina acestei lumi ca cum s-ar lua
ziua buna de la soare,de la luna si de la toate stelele,nu va mai vedea mai mult cea mai
mica raza de lumina si atunci isi va zice lui si cuvantul acela a lui Iov:”duce
-ma-voi si nu
ma voi mai intoarce,in pamant intunecos si inegrit,in pamantul intunericului celui
vesnic,unde nu este lumina,nici este cu putinta a vede
a viata oamenilor.”Iara se zice
pamantul intunericului,fiindca acolo ca la o pardoseala nascatoare se naste intuneric
prea negrit ca dintru izvor impaclat si neguros,dupa cum se zice si pamantul aurului si al
argintului intru care se nasc aceste metale.Dintru aceasta pestera prea intunecoasa a
iadului ca dintr-un cuptor,s-au data afara si s-au varsat peste toti egiptenii,il numeste
asa:”noapte cu adevarat neputincioasa,care din fundurile neputinciosului iad au venit
asupra a tot Egiptul.”Dupa cum sunt si oarecare guri in sus,lacuri si cascaturi ai
crapaturi ale pamantului care varsa vapaie de pucioasa,vulcani si fac pe locul acesta un
intuneric purtator de moarte si nevindecat.Pe care lacuri ne obisnuim a le numi ale
infestului,adica ale focului si porti si ferestre ale iadului.Intru acel intuneric are oarba
moarte scaunul si imparatia sa,intru acel intuneric adeseori trec inaintea ochilor celor ce
se muncesc aratari ingrozitoare.Idoli infricosati,asemanari ingrozitoare,chipuri salbatice
cu fetele ca de fiara si altele ca acestea chipuri infricosate si purtatoare de moarte
aratari.Intru acel intuneric,nu se afla vreo randuiala la nici un lucru,cu tulburare
netalcuita care obisnuieste a se intampla mai ales mintilor acelora care fara de
oranduiala se pornesc si se tulbura,pentru ca la un intuneric ca acesta prea des

urmeaza nevoie ca cate se apropie de el sa fie amestecate,tulburate si pline de

amestecare.Iara intru intunericul acela cel mai din launtru si intru cel din afara,pacatosii
cei osanditi nu vor putea sa gandeasca pentru alta oarecare pricina,fara decat numai
pentru amarele si nesuferitele lor munci,pentru ca unde simt covarsirea durerii lor,acolo
pironesc si pornirea mintii lor.Pentru aceasta scrie si un istoric cum ca murind un
ucenic,i s-au aratat noaptea din iad dascalul sau de la care instiintandu-se dascalul
acela cum ca este in munca,l-au intrebat pe dansul daca in iad se fac vreo oarecare
intrebari si pilde intre cei ce se muncesc.Si au raspuns ucenicul,cum ca intre aceia care
se muncesc nu se face alta intrebare fara decat numai aceasta ce nu este munca,adica
de este chip sa se afle vreun lucru de care,sau sa se opreasca,sau insusi lucrul acela
sa nu fie munca.Deci pentru ca sa fugiti,o ticalosilor oameni de acest fel de
intuneric,umblati pana cand aveti lumina ,ca sa nu va cuprinda pe voi intunericul,adica
pana cand traiti pocainta,ca daca veti muri nu veti putea a va pocai si va va cuprinde
intunericul cel infricosat al iadului.”Pentru acest intuneric,asa au scris si Sfintitul
Augustin:”vai tie,care esti pacatos si curvar,care te obisnuiesti cu desfranarile si
rautatile tale,nu numai te temi de noapte si de intuneric ci si cu dragoste si dor te
obisnuiesti a cauta.Care te obisnuiesti a te bucura mai mult cand se stinge
lumanarea,decat cand se aprinde.Sa stii ca nu vei afla acolo de acest fel de intuneric
intru care sa te bucuri si sa te desfatezi in poftele si dulcetile trupului tau.Dar si ce fel de
intuneric va sa fie acolo.”Acolo va fi plangerea si scarsnirea dintilor.”Acolo muncitorul
niciodata nu se osteneste,munca niciodata nu inceteaza.Deci pentru ca sa scapam de
aceste ticalosii si rele cu totul cumplite,dupa cum sfatuieste Apostolul Pavel.”Sa
lepadam lucrurile intunericului si sa ne imbracam cu lucrurile luminii ca sa umblam cu
buna randuiala ca unii ce suntem in zi.”Se afla multi in ziua de astazi care de vor vrea
sa marturiseasca adevarul,vor zice fara sminteala aceia care Proorocul Isaia o scrie
pentru jidovi.”Pipai-vor ca orbii peretele si ca unii ce sunt fara de ochi vor pipai,cadea-
vor,intru amiazazi,ca intr-o amiaza noapte si ca cei ce mor vor suspina.”La multi se
adevereste cuvantul acesta,adica graiul acesta,pipai-vor ca orbii peretele.Si cu toate
ca,macar de si credinta lui Hristos,dar si dreptatea s-au intins si s-au latit in toata lumea
si au stralucit in toate partile a toate-i lumi cei locuite,cu toate acestea,noi ca niste
soareci orbi,ce se numesc cartite,nu le-am vazut si ca niste fara de ochi pipaind le-am

trecut,pentru ca si orbul in locul ochilor are mana care il povatuieste.Pentru aceasta si

mai inainte pipaie cu mana si apoi asa isi incredinteaza mergerea sa.Si Proorocul de
multe ori vesteste cuvantul acesta:”intru intuneric ca mortii veacului.”Pe care grai si un
talcuitor asa il talcuieste,in in mormanturi ne pravalim ca trupurile cele moarte.Ca cum
ar fi zis:dupa cum mortii se afla in pamant imputit si putrezit si in mormanturi prea
intunecate,asa si noi in mandriile si in rautatile noastre toti cu totul dati,ramanem
impreuna lipiti,zacem rastunrnandu-ne si pravalindu-ne,cadem alunecandu-ne si ne
afundam inecandu-ne,niciodata nu ne lumineaza lumina darului,stralucirea veseliei si
raza bunatatii cei adevarate,ci suntem ca niste nesimtitori cu totul,ca niste morti si fara
suflare.Cati oameni fara Dumnezeu si nebuni se afla in multe feluri de locuri si Eparhii si
din cei ce sunt cu vrednicia in curtile imparatesti si din boierii cei ce sunt in curtile
domnesti,oranduiti la pricinile cele din afara si din cele ce sunt in scoli cu parere de
intelepciune fara a fi intelepti,care n-au invatat,nu numai a fi dascali dogmelor credintei
tainelor lui Hristos,pricinilor ceresti si stralucirilor celor evanghelicesti.Dar nici macar asa
prost sa ocarmuiasca norodul sau sa indrepte orase si politii,sau sa pazeasca canoane
si legi si ei sunt ca niste prunci fara de bucne si ca niste orbi pipaiesc peretele intru
amiazazi,se poticnesc ca cum ar fi intru amiaza noapte.Pricina mantuirii la aceia le este
o pacla prea intunecoasa,lucrurile cele Dumnezeiesti,o noapte prea adanca,intelegerea
fericirii cei vesnice,le este un intuneric cuprinzator,orbi si intunecati la minte,razvratiti la
intelepciune si pricepere si la insusi cuvantarea.Pe cel rau il numesc bun si pe cel bun il
numesc rau,necinstesc cele cinstite si dau cinste celor defaimate,aleg mai mult cele
pamantesti,decat cele ceresti,cele vremelnice decat cele vesnice.Cele trupesti,decat
cele duhovnicesti,cele vatamatoare,decat pe cele mantuitoare.Si atat sunt de
orbi,nebuni,neintelepti,incat nimica nu-i foloseste nici adica deasa invatatura,nici darul
lui Dumnezeu,nici citirea Dumnezeiestilor carti,nici sfaturile si mustrarile parintilor,nici
sfatul prietenilor,nici viermele cugetului si al stiintei,nici frica mortii,nici groaza
gheenei,nici lingusirile si magulirile,nici dojenirea si ingrozirile,nici certarea,nici
blandetile,ci ca niste orbi si ca niste nepriceputi,alearga la mormant pe drum lat si
desfatat si de acolo se pogoara intru prea adancul lac al iadului.Dar eu,pentru ca sa nu
ma pogor impreuna cu dansii intru intunericul acela cel mai dinafara,dintru adancul
inimii mele strig catre tine Parintele luminilor cu Proorocul David:”Doamne Dumnezeul

meu,lumina-vei intunericul meu si arata fata ta peste sluga ta.”O,Dumnezeule,lumina

inimii mele cei intunecate cum voi putea macar cat de putin a trai inconjurat fiind
imprejur de atata noapte oarba a pacatului,de nu ma va lumina lumina fetii tale,in tot
locul ma poticnesc eu dupa cum cei ce umbla intru intuneric si nu pot alege fapta buna
din rautate,ci ma prapaduiesc uneori intr-un lac al pacatului,iar alteori intr-altul cu prea
mare primejdie a rau norocitului meu suflet.Ah,Dumnezeul meu,Soarele dreptatii,rasari
si deasupra ratunzimii inimii mele,goneste tot intunericul din sufletul
meu,viata,dragostea si lumina mea,straluceste-mi si mie celui ce sez intru intunericul si
in umbra mortii,da-mi darul tau a ma aprinde si a ma straluci,a ma aprinde,adica intru
Dumnezeiescul tau dor si ma straluci cu lumina faptelor celor bune,pana cand te voi
vedea intru stralucirile sfintilor tai,unde dreptii vor straluci ca frumoasa buna cuviinta si
stralucirea tariei cei de sus si ca stelele cele prea stralucitoare ale Cerului intru
nesfarsitii veci.

REA PUTOARE

Marele Prooroc Isaia,zicea odata pentru asiriani:”suise

-va rea putoare din mortii lor”,dar
insa mai potrivit ar fi zis cineva tot acest grai pentru cei ce se muncesc in cumplitele
munci,pentru ca,cate trupuri sunt in iad,atatea si starvuri imputite se afla acolo.Ale caror
stomacuri cunt insarcinate cu multe zamuri facatoare de stricaciune si necontenit se
fierb cu focul acela al gheenei cel prea arzator de care sunt inconjurati imprejur si scot
in sus neincetat aburi prea pline de putoare si fumuri imputite si intinzatoare.Si pe langa
aceasta,fiindca acele trupuri imputite si putrezite si pline de puroi si imputite cu putori
scarbicioase,vor sa fie lipite unul de altul ca un pleastar ce este pus deasupra altuia fara
dea putea vreodata sa se dezlipeasca si vor da afara dintru dansele o putoare atata de
nesuferita incat daca numai un trup imputit al unuia singur care se munceste s-ar aduce
afara in lumea aceasta din iad,voind Dumnezeu,negresit cu totul ar intina si ar pangari
cu adevarat si indata de tot ar strica cu otravitoarea putoare aceia a lui purtatoare de
moarte,toate casele,satele,orasele si cetatile,tarile,eparhiile,vazduhul pe care-l rasuflam
si asa de obste sa zic,putoarea aceea a lui ar omora toata suflarea.Oare ce s-ar face
mai nenumarate trupuri care sunt cu totul osandite si se prajesc in vapaia gheenei,ce fel
de rea putoare va sa fie putoarea aceea care are sa afume in sus ca un fum din vapaile
cele cu pucioasa ale focului gheenei.Din fumurile cele intinatoare si spurcate,din
putrejunile cele urate si ingretosatoare,din prea pangarita mlastina,din lacul cel noroios
si cu scarnavii,de acolo de unde se varcolesc impreuna acele infricosatoare aratari
mancate de viermi ca intr-un gunoi prea imputit si impreuna cu totul se putrezesc intru
acea prapastie cumplita si pierzatoare.Si mai ales ca acea rea putoare va creste fara de
asemanare si dea pururea se va adauga in focul cel cu pacura si cu pucioasa al
gheenei,care prapastie are sa se umple cu totul si de un fum prea gros si cu totul
inegrit.Indestulata era singura putoare aceia a iadului,sa omoare desavarsit pe cei ce se
muncesc in iad,cand Dumnezeu n-ar fi oprit-o aceasta,pentru vesnica lor munca si
pedeapsa.Se scarbea oarecand Marta de trupul fratelui ei,Lazar ca era de patru zile in
mormant,atata incat deabia putea sa sufere putoarea lui,dupa cum se arata din putinele
cuvinte care le-au zis catre Stapanul:”Doamne,pute,ca a patra zi este.”Dar ce fel de
putoare si scarba va sa fie,sa vada cineva si sa se apropie si sa le miroase acele trupuri
prea pline de imputiciune si de rea putoare care de atatia mii de ani va sa fiarba
impreuna toate intr-acea prapastie a iadului de sub tartar.Pentru care cu o istorie ce am
citit intr-un pateric imi incredintez cuvantul meu.Intr-un oras oarecare se aflau doi
barbati straluciti si de bun neam in mare prietesug,care ducandu-se odata la biserica ca
sa asculte Sfanta Liturghie,s-au intamplat si un sfintit propovaduitor al Evangheliei pe
amvon de povestea si arata prea infricosatele si nesuferitele ale iadului,in care se
muncesc de trei ori ticalosii pacatosi.Insa cu atata si acest fel de iscusinta si putere de o
frumoasa graire si de o frumoasa talcuire vorbea,incat si pe insasi pietrele mai le-au
pornit spre frica impreuna si spre spaima.Deschidea ascultatorilor lui pe prea adancatul
si nescapatul adanc al muncilor,intru care pacatosii si defaimatorii Dumnezeiestii mariri
a lui Dumnezeu,cu nestiinta si vesnica osanda si pedeapsa cu totul se vor ineca.Punea
inainte chipurile cele de multe deosebiri si de multe feluri ale muncilor cu care se
muncesc ticalosii intr-acea prapastie prea intunecoasa a otravitorului iad.Arata cum ca
locul acela este o teminta plina de toata usturimea,un iazar prea puturos plin de
pacura,de smoala si de picioasa,un cuptor fumegator prea imputit,un gunoi al tuturor
celor de acolo si in scurt o prapastie prea adanca,plina de tina si de noroi si de
imputiciuni si de gunoiul a toata lumea.Aceasta si alte multe asemenea acestora ce au
multa putere sa bage in mare frica pe ascultatori,invata dascalul acela.Dar ce au urmat

dintru acestea.Unul dintre acei doi prieteni socotind cuvintele acelea ale dascalului cum
ca se vorbesc cu covarsire si cum ca mai cu prisos s-au mestesugit de dansul,pentru ca
sa-si arate puterea mestesugului sau,celui ritoricesc si al frumoasei grairi,decat a spune
adevarul,isi batea joc de cuvintele acelea ale dascalului si isi radea de insusi singur
el.Iara celalalt,dimpotriva,cu multa umilinta a inimii lui au primit invatatura aceea si ca
cum ar fi fost hotarate si oranduite pentru dansul acele munci infricosate ale iadului,de
nu se va pocai cu totul inspaimantandu-se si infricosandu-se,indata dupa savarsirea
cuvantului aceluia,lepadand toata odihna si desfatarea vietii acesteia,au intrat intr-o
manastire,supunandu-se intru toate celui mai mare.Ci vedeti ce s-au intamplat intre
acesti doi prieteni ce nu avea viata deopotriva.Cela ce au defaimat invatatura,aceia
Dumnezeiasca,bolnavindu-se cu rau au murit,de care instiintandu-se prietenul sau,au
rugat cu fierbinteala pe Dumnezeu sa-i arate in ce fel de stare se afla sufletul lui.Deci
intr-una din noptile acelea,s-au rugat cel mort calugarului prietenului sau,cu ticalos si
infricosat chip si intrebandu-se de la acela sa-i spuna cum se afla si acela i-au raspuns
cum ca se munceste rau in vesnica munca.Catre care iarasi au zis calugarul,cum ti s-au
purtat muncile iadului,sunt oare intocmai dupa cuvintele care le invata dascalul
acela,sau vorbea din amvon cu prisos,raspuns-a lui cel osandit,ah,frate,nu pot nici toate
limbile oamenilor sa spuna si sa innumere multimea deosebitelor acelora si a prea
amarelor munci ale iadului si sa arate usturimea si durerea cea mare a lor.Intrebat-au
iarasi calugarul:oare nu este cu putinta a ma face prin cercare sa pricep putin oarece
din muncile acelea.Raspuns-au lui acela:asa se poate,insa spune-mi cum voiesti sa le
cerci,vazand,pipaind si prinzandu-le cu mana,sau gustandu-le pe dansele.Raspuns-a lui
calugarul:nu voiesc sa le vad,ca sunt fireste fricos cu inima si vazandu-le poate ca de
frica voi muri,ci nici voiesc sa le pipai si sa le prind cu mana,ca sunt foarte subtire si
gingas la pipairea cea trupeasca,nici sa le gust nu voiesc,ca sunt foarte slab cu
stomacul si neputincios,dar fa chip,ca cu mirosirea mea numai sa le inteleg putin.Atunci
acela care se muncea in muncile iadului,deschizand putin haina ceo avea asupra
lui,au aratat indata venele sale cele imputite si cu totul putrezite si indata au iesit dintr-
insele o putoare nesuferita si o intinaciune atat de netalcuita,o scarba atat mancata de
viermi,o rea putoare atata de purtatoare de moarte incat toti oamenii manastirii au
ametit si desteptandu-se alerga incoace si incolo ca niste iesiti din minte si nebuni

strigand cu glasuri fara randuiala grozave,atata incat au fost siliti asi lasa manastirea lor
si sa-si zideasca departe intr-alt loc,locasul,pentru ca socotea cum ca nu se vor
departa,vor fi in primejdie de moarte.Deci daca numai un trup imputit al unuia singur ce
se munceste au izvorat atata imputiciune si rea putoare,cata putoare oare vor da afara
dintru dansele acele trupuri mai nenumarate ale celor ce se muncesc in iad.Ce vei face
tu acolo o pacatosule si tu gingasule si dezmierdatule si desfatatorule.Unde vor fi atunci
moscurile si miresmele tale cele de mult pret,unde sunt florile si garoafele cele bine
mirositoare,unde sunt tamaierile aromate si balsamurile Indiei cele de multe feluri,care
cu acestea cu totul iti desfatai si indulceai mirosirea ta si a celorlalti,ci raspunza-ti la
acestea proorocul Isaia:”si va fi in locul mirosului celui frumos,praf.”Ce vei face o
ticaloase pacatosule,daca ti se va intampla sa te arunce in acel cuptor ce cu totul se
arde cu foc neincetat,intru acel prea infricosat si intru acel prea groaznic pentru multul si
covarsire intuneric care este intru dansul ,pentru fumul cel cu covarsire,pentru
covarsirea smoalei,a pacurii,a pucioasei,a putorii si a relei imputiciuni.Deci pentru ca sa
nu cazi intr-acea nesuferita si noroioasa si neincetata rea putoare ce este sub
tartar,sileste-te dar intr-aceasta viata de acum,vremelnica si de putina vreme sa te faci
cum zice Apostolul:”buna mireasma a lui Hristos.”

PLANGERE

“Vai voua care radeti acuma ca veti plage si veti tangui.”Asa ne infricoseaza dreptul
Judecator intru Dumnezeiasca Sa Evanghelie cea de la Luca,zic oarecare cum ca
plagerea acelora ce se muncesc,va sa fie atat de multa incat daca s-ar aduna intr-un
loc,s-ar strange lacrimile tuturor pacatosilor celor osanditi si s-ar pazi cu adevarat,s-ar
face o alta mare mai larga si mai adanca decat oceanul,dar insa nici acestia nu au putut
sa arate adevarata lor masura si multime,insa tu adauga la aceasta mare si altele
atatea picaturi de ape care se varsa in mari,nu numai Nilul si Dunarea ci si toate apele
si raurile lumii care se pogoara si se desarta intr-insa si acestea nu numai intr-o zi sau
intr-un an ci de la inceputul lumii pana in ziua de astazi care s-au desertat in noian.Inca
pe langa acestea si cate picaturi s-au pogorat din cer de la Adam pana acum si cate au
sa se pogoare pana la sfrasitul lumii.Inca si cata apa se afla in nemasurata acea
adancime la inceputul zidirii lumii mai inainte de a desparti Dumnezeu apele.Toate
apele acestea zic,de le vei aduna si intr-un loc le vei strange cu cuvantul,nu numai ca
nu vei putea cu adevarat indestulare sa arati masura si multimea lacrimilor celor ce sunt
in muca care se varsa de la pacatosi,dar nici macar a unuia singur ce se
munceste,pentru ca toate acestea alaturandu-se cu plansul cel nemangaiat al acelora si
cu prea nenumaratele lor lacrimi,nu numai ca nu este cea mai putina si prea mica
parte,dar nici mai nimica nu este,fiindca si toate acelea sunt marginite care va sa zica
mai aratat au sfarsit iar tanguirea si plangerea a celor ce muncesc nu are sfarsit este
fara de sfarsit,totdeauna neincetata si vesnica.Sfantul Macarie zicea cum ca lacrimile
celor ce se muncesc in iad vor sa fie de foc care cu totul sa arda trupurile acelea peste
care vor pica.Deosebit de acestea vor striga afara de vaite si plangeri,suspinuri,strigari
si racnete fara de oranduiala,care vor rasuna ca niste tunete infricosate intru acea
prapastie prea intunecata si cu adevarat atunci se va auzi cuvantul acela al inteleptului
Solomon;”ratacit-am dar din calea adevarului si lumina dreptatii nu ne-au rasarit
noua.”Ascultati inca pe langa acestea si jalnicele cuvinte ale acelora care se muncasc
pe care le-au insemnat in cuvintele sale si Sfantul Efrem Sirul zicand:”a
tunci cu amar
plangand,lacrimi varsand si vaitandu-se,vor zice,o cum am trecut vremea noastra cu
lenea si cu trandavia,o cum ne-am inselat,o cum auzind Dumnezeiestile Scripturi si
razand de noi insine,vai,ne-am ras si ne-am batut joc.”Acolo atunci vorbea cu noi
Dumnezeu prin Scripturi si nu luam aminte,acum noi aici strigam catre Dansul si cu
dreptul El isi intoarce fata de la noi.Ce ne-au folosit dulceturile veselitoare ale
lumii,desfatarile,unde este acum tatal care ne-a nascut,unde este maica care ne-a
purtat in pantece si cu dureri si chinuri ne-au crescut,unde sunt fii nostri cei prea
iubiti,unde prietenii,unde bogatia,unde mosiile,averile si agoniselile,unde adunarea si
tovarasia si oaspetele,unde calatoriile cele de multe feluri si desarte,unde imparatii si
puternice.O cum acum niciunul dintre aceia nu se afla si nici nu poate sa ne izbaveasca
sau macar sa ne ajute,ci cu totul desavarsit de catre Dumnezeu si de catre ne-am
parasit.Acestea vor fi cuvintele care cu jalnice cuvinte se vor tangui si se vor plage rau
norocitii pacatosi care se muncesc.Deci de cata necunostiinta suntem cuprinsi.De nu
apucam mai inainte sa plangem pacatele noastre cu o plangere de putina vreme ca sa
scapam de plangerile cele vesnice,ci aflandu-ne in valea lacrimilor orice fel este acest
loc,noi radem fara de rusine,fara de infranare si nebuneste si mai vartos ca pentru

pacatele noastre am pierdut Dumnezeiescul Dar.Si de nu ne vom pocai,ne vom lipsi si

de cereasca slava.Zicea si un cuvios:ma mir,fratilor,cum unul ce se cunoaste pe sine
supus la vreun pacat de moarte,indrazneste vreodata a fi vesel si cu bucurie,fiindca
cunoaste bine cum ca este vinovat de atatea tanguiri si plageri si amare lacrimi.Dar
acum,mai mult decat acel cuvios barbat se cuvine sa se minuneze fiecare om cinstitor
de Dumnezeu,vazand aratat cum ca atata de multi crestini isi petrec viata lor ca cum ar
fi incredintati cum ca muncile iadului ar fi basme si visuri si de obste istorie cu care
Dumnezeiestile Scripturi ne infricoseaza si doresc ca sa vie cineva din iad sa-i
incredinteze pe dansii cu adevarat.Dar si aceasta au slobozit Dumnezeu sa se faca cu
iconomie pentru mantuirea noastra.De unde si era om cu viata necuvioasa si la cugete
foarte razvratit pe care foarte mult il indemna muierea sa,sa se departeze de la acest fel
de viata ca sa scape de focul cel nestins al muncii,dar acela nu numai ca nu o asculta la
aceasta ci si nebuna o numea,zicand cum ca cate invata dascalii din anvon,acestia de
la sine le izvorasc si gramadesc multe munci in iad ca sa infricoseze pe oamenii cei
prosti si fara de minte ca si tine.Domnul stie de este iad sau nu.Acestea zicand,o
minune,au cazut cu fata la pamant indata mort si au inceput a iesi afara dinntr-insul fum
negru cu totul imputit ca de pucioasa si de pacura si sarind muierea lui din asternut,au
adus lumanarea si vede pe barbatul ei o vedere jalnica ca un lemn uscat si parlit sau ca
un taciune inegrit,tinand in mainile lui o hartie scrisa cu carbunii muncii iadului,zicand
unele ca acestea:acum m-am incredintat cu lucrul,cum ca este iad si munca.Atata incat
aceia care nu cred sa se invete macar cu aceasta pilda a mea,cand adica se va pogora
foc din Cer intru dansii.Dupa cum zice Proorocul Ieremia:”din inaltimea Sa au trimis foc
si l-au pogorat pe dansul in oasele mele.”Nu este alt dascal mai iscusit,care sa ne
deprinda si sa ne invete pe noi frica de Dumnezeu,mai cu lesnire decat aceasta,a pune
adeseori inaintea ochilor mintii noastre focul gheenii.Aceasta este cea mai de pe urma
vindecare pe care Cerescul acela Doctor,ne-o aduce asupra-ne pentru ca sa pazim
Darul cel Dumnezeiesc cand il avem cu noi.Si iarasi de a doua oara sa il luam cand ne-
am lipsit de el prin pacate.Nu ma indoiesc cum ca de multe ori vedeti pe doctorii cei
iscusiti cu lucrul care cand vreo rana pe care nu o folosesc unsorile cele dulci si
domoale,temandu-se nu cumva sa se obrinteasca si sa se intoarca in cangrena
nevindecata si sa manance tot trupul,ard partea aceia a trupului cea putrezita cu fier

infocat si ars.Asa face si prea bunul si iubitorul de oameni Dumnezeu,dupa ce ar vedea

si ar socoti cum ca cuvintele milostivirii lui,ale dragostei si ale indelungii rabdarii lui,care
ni se zic noua prin Dumnezeiestile lui Scripturi,asemenea si preacuratele lui Taine,nu
sunt in destul spre a ne folosi pe noi pentru multa si nemarginita rautate la care am
ajuns,porunceste dar atunci ca sa lucreze intru noi focul si fierul.Care lucru pentru ca sa
nu ni se intample noua in viata aceasta de acum,ia sa deschidem in viata ochii credintei
pe care pana acum pacatul ni-i are inchisi si sa privim cu luare aminte acele vesnice
munci cu care dreptul Judecator ne infricoseaza si dupa urmare sa ne sarguim a scapa
de ele si ca nu cumva sa deschidem atunci in iad ochii nostri si sa plangem cu lacrimi
nefolositoare.Pe langa aceasta se poate inca sa ne pedepseasca din parte si intru
aceasta viata,Domnul,vazand nepocainta sufletului nostru ca pe pacatosul acela pentru
care am povestit mai sus.

FOAMETE

Scrie fericirul Prooroc David in psalmii sai:”si vor flamanzi ca un caine.”Dupa cum
cainele,pentru marea si nesuferita lui foame inconjoara pe la gunoiuri si pe la
imputiciuni si scarbele macelarilor si pela starvuri si pe la cele putrezite si
puturoase,care pentru netrebuinta se leapada afara din oras si din cetate,intr-acest chip
si pacatosii atunci ca niste caini lesinati de foame,fara de omenie si fara de milostivire
se vor musca si se vor manca unul pe altul.Dupa cum si Proorocul au insemnat-o
aceasta zicand:”si va fi norodul ca cela ce este cu totul ars de foc si omul de fratele sau
nu-i va fi mila si nu se va satura omul mancand carnurile bratului sau.”Cine nu stie cum
ca oamenii silindu-se de multa si cu covarsire foame,mananca si cele mai necurate
lucruri,mate,soareci si viermi putreziti si ce sa zic si pe insusi singure madularele lor si
pe insusi fii lor dupa cum se povesteste la robia Ierusalimului.Nu vor lipsi in tott veacul
de la pacatosii cei lesinati de foame,bucatele cele puturoase,cele amare si
necurate.Fiindca limba celor ce se muncasc si toate cele dimprejurul gatlejului,vor fi cu
totul adancate inlauntru intru adanc si cu totul cuprinse si stapanite de oarecare
zeama,atata de amara incat sa covarseasca funinginea,fierea si insusi pelinul si nici va
fi cu adevarat alta foamete si sete mai cumplita,decat aceia pe care fiecare pacatos ce
se munceste cu nespusa ardere si invapaierea inimii sale,doreste sa
dobandeasca,adica pe Dumnezeu si cereasca lui masa.Deci si fiind ca acel dor arzator
al sufletului,niciodata nu se satura pentru aceasta,nu se poate talcui altfel,fara decat cu
pornirea unui caine care sa aiba foame peste masura,da sa fie strans legat,care cand
se impunfe de covarsitoarea si cumplita aceia foame si-i va mirosi aburul si mirosul
bucatelor,sau daca va si vedea in preajma lui unele ca acestea,atunci vei vedea pe acel
dobitoc necuvantator cu toate ca este legat,cum se repede cu salbaticie si iarasi se
intoarce inapoi,musca lantul,alerga intr-o parte si intr-alta,sapa pamantul cu labele
lui,latra cu mari si infricosate glasuri si ca cum ar fi dezlegat,alearga catre miros si sate
cu iuti sarituri fara a se putea tine,atunci nici glasul stapanului sau,nici infricosarile,nici
toiagul nu poate sa-l opreasca de la acea pornire a poftei neoprita si neinfranata,atata
incat de multe ori din multa si covarsitoarea pornire,rupe si zdrobeste insusi lantul.Iti
aduci aminte de acel,de trei ori ticalos,care nu avea imbracaminte de nunta,pentru care
povesteste Sfanta Evanghelie,cum s-au scos si s-au gonit afara din casa cea de nunta
a Dumnezeiescului aceluia ospat si s-au aruncat,vai,intru intunericul cel mai din
afara,legat de maini si de picioare.Socoteste dar acum dintru aceasta,o suflete al
fiecaruia crestin.Care este cainele acel legat cu lant,nu este altul cu adevarat fara decat
acela care mai inainte de a se pocai,ajunge la moarte si legat se va arunca intru prea
intunecatul lac al iadului.In care stare daca se va intampla sa ajungi si tu ai fi mirosit in
curtea aceia Dumnezeiasca a ospatului celui fara de sfarsit acea mireasma cu prea bun
miros a acei nemuritoare mese,daca ai fi vazut pe cei ce sed acolo la masa adapandu-
se din izvorul desfatarii si daca ai fi privit pe Dumnezeu cel prea inalt,incingandu-se
singur ca sa slujeasca,ce ai face atunci,cu ce fel de pornire ai fi alergat atunci catre
desfatarea si impartasirea aceia,cu cata pofta a inimii ai fi dorit sa vezi impreuna la acea
masa,aratat este ca cu nemarginita si nesuferita si in scurt sa zic,cu neinfranata si
neobosita pornire.Dar,stai,in zadar te pornesti fara de folos te ostenesti.Nu vei vedea pe
Dumnezeu in pamantul celor vii,ci vei zice si cine este acela care ma tine aici legat,iti
raspunzi cum ca pacatul.Cine n-au osandit asa dreptul Judecator,Dumnezeu.Si dar nu
este el care m-au zidit,asa cu adevarat el este.Pentru ce dar,atata de amar munceste
zidirea Sa.Si cum mai mult nu vrea a ma cunoaste si amagi pe Dumnezeu,pe mine,nici
se grijeste mai mult pentru mine,nici catusi decat.Asa dar si la mirosul acei Ceresti
mese ai dreptilor,acei osanditi,pangariti sunt navalitori si poftitori ca niste caini legati

strans,vazandu-se pe sine cum ca fara de voie se opresc si se tin de la acest fel de

pornire si pofta a lor,vor latra cu salbaticita manie si cu foame turbata si cu totul netinuta
vor grai hule ca niste nebuni impotriva lui Dumnezeu spre mai mult rau si spre vesnica
osanda a capului lor.Pentru aceasta,ia aminte bine si tu,o,cititorule pentru ca multi in
ceasul care este paharul in mainile lor,vinul in buze si mancarea in gatlejul lor,cand inca
nemistuita ,varsa betia,indata de naprazna li se opreste suflarea si se ineaca si mor.Si
acolo unde sunt satui bine si tare invatati,se afla pe sine intru amaraciunea iadului,acolo
unde vor flamanzi ca niste caini.Dar poate ca ar intreba cineva pentru ce cu dreptate se
cuvine sa se munceasca unii ca acestia cu acest fel de nesuferita pedeapsa si munca a
foamei si a setei caruia ii raspund cum ca cu lesnire va putea sa o priceapa si sa o
inteleaga aceasta daca va asemana si viata cea curveasca a celor pacatosi,desfranate
si desfatari mai mult cu viata dobitoacelor celor necuvantatoare si neintelegatoare,decat
cu petrecerea oamenilor.Ne arata acest fel de viata ca intr-o icoana zugravita.Ioan cel
cu limba de aur,care vopsele atata de curate ne-au istorisit pe acei lacomi,mult
mancatori si pe cei insetati,mult bautori,incat nu este cu putinta nici a mai adauga langa
acestea ceva,cineva,nici a mai imputina dintru dansele pentru ca sa-i arate mai
adevarat si mai aratat.Caruia,zice Sfantul,nu este suparator omul acela care isi
ingroasa trupul sau,tarandu-se ca o hiara de mare,nu vorbesc pentru aceia care din fire
sunt acest fel,ci pentru aceia care cu acest chip si-au ingrasat trupurile lor cu multa
mancare si cu imbuibarea pantecelui.Rasare soarele si pretutindenea isi varsa
stralucitele sale raze,desteapta si-l ridica pe fiecare la lucrarea sa.Lucratorul de
pamant,apuca sapa lui si alearga,faurul isi ia ciocanul lui si fiecare mester,aceia care ii
este potrivita lucrarii si mestesugului sau,muierea isi ia fusul sau panza sa si altul,alta
oarecare unealta trebuincioasa.Iara desfranatul acela,ca un porc,indata din ceasul
dintai iese pentru asi umple pantecele lui si se sarguieste cum sa-si gateasca masa de
mult pret si stralucita.Cu toate ca aceasta este numai a insusi a dobitoacelor celor
necuvantatoare,sa manance adica de dimineata,fiindca si nu sunt pentru alta treaba
acelora care le au,fara decat pentru junghiere,iara dobitoacele acelea care primesc sa
poarte povara si sa ridice sarcini si sunt indemnatice la slujbaca niste muncitoare ies la
lucrare de cu noapte inca mai inainte de a rasari soarele.Dar insa patimasul si
desfatatul acesta se scoala din patul si asternutul sau,cand soarele mai umple cu a sa

lumina tot targul si cand toti oamenii sunt satui de ostenelile slujbei lor.Si de scoala
zic,intinzandu-se mai intai pe sine ca un porc ce se hraneste spre junghiere,cheltuind
cea mai buna parte din zi intru intunericul dormirii.Apoi,pe urma,sade mai mult de un
ceas deasupra asternutului,cascand si intinzandu-se si neputand de betia zilei trecute
macar de a se imbraca cu hainele sale.Pentru care si pierde mult ceas la aceasta.Pe
urma de toate,se piaptana si se impodobeste si iese afara in acest fel incat se
ingretoseaza cine il va privi,fiindca nici un semn de om nu are asupre,ci toate semnele
cate sunt ale fiarei,ochii lui unduiosi,gura lui imputita de betie,iara ticalosul sau
suflet,fiindca au si turnat intr-insul fara de masura multe feluri de mancaruri,zace intr-
insul acela ca intr-un pat si misca si impreuna se misca ca un alt elefant,impovarat cu
carnuri nefolositoate.Iara mai pe urma de toate iesind din casa sade prin feluri de
locuri,unele ca acestea zicand si facand cum ca ar fi fost mai bine lui sa mai doarma
inca decat sa umble destept.Daca ii povesteste cineva lui povestiri mahnicioase se face
mai fricos decat fiecare pruncusoara.Daca sunt de veselie,se stapaneste de bucurie
mai mult decat copilul cel mai fraged.Numai cu aceea se aduna si petrec impreuna cu
cati il indeamna a trai o viata razvratita.Vreunul ca acesta cum sa nu-l osandeasca si
casnicii si prietenii si rudele,cine nu va sa zica cu dreptul pentru aceasta cum ca este
aceasta o greutate zadarnica a pamantului si cum ca in zadar s-au aratat in lume acest
fel fiind,iar mai ales numai in zadar ci si spre raul capului sau,spre prabusirea sa,spre
vatamarea a multora altora.Judecati rogu-va,o crestini cu judecata voastra o pricina ca
aceasta.Dumnezeiescul Ioan Gura de Aur cu cuviinta asemaneaza,cu porcul pe acest
om,cu fiara de mare,cu elefantul,cu fiecare alt dobitoc necuvantator si fara de
intelegere.Deci,invrednicise-va unul ca acesta a intra la Dumnezeisca nunta a
Cerescului Miel la cea mare si tainica cina si mai pe urma de toate in palatal acelui
Dumnezeiesc ospat si a desfatarii aceia.Tot Dumnezeiescul acesta Ioan Gura de Aur
ocaraste si infrunteza si defaima minunat pe acesti bucalati si grasi pe lingatorii de
talgere si de strachini,pe lingusitorii ciocoi si pe iubitorii de mancare la ospete zicandu-le
acestea,o desfatatorule om,acum este vremea razboiului sia nevointei si a luptei si tu
iti petreci vremea in noapte si in multe mancari si in desfatari si cu cuviinta fiind sa te
nevoiesti,tu te ingrasi pesine,sta vrajmasul cel potrivnic asupra ta si scrasneste cu
dintii sai asupra ta si tu te placi si te lipesti deasupra meselor si cu totul te ineci cu

bucatele cele dintru acestea.Hristos se usuca cu totul de foame si tu crapi de multa

mancare,au doara se junghie pentru jertfa si pentru aceasta asa ne ingrasam trupurile
nostre.De ce gatesti viermilor masa cu atata stralucire si grasime pentru ca mai mult iti
aduci tie fara decat putrejune si puroi.De ce te insarcinezi pe sine cu rauri de sudori si
cu gunoiul necuratiei,de ce te silesti sa-l faci mai gras pe peretele cel gras al trupului tau
pentru ca fumul cel mare al aburilor care ies din tine te sarguiesti sa-l faci nori.Deci i-a
sa nadajduiasca cineva ca cu astfel de viata patimasa,ospatatoare si desfatatoare se va
invrednici sa castige masa cea cereasca si desfatatoarea si ospatarea dreptilor,ci mai
vartos sa se cutremure pentru nesfarsita si vesnica postire si foamea acelora ce se
muncesc.

VIERMELE STIINTEI

Rasplatirea celui necredincios,zice Solomon este foc si viermele?Toti Parintii cu un glas

si Cuvantatotii de Dumnezeu ai Sfintei noastre biserici ai rasaritului zic,cum ca cei
osanditi in iad se muncesc de adevaratii viermi si fara milostivire cu totul se mananca
de ei si se afla acolo mai nenumarata multime de acesti viermi care sunt infricosati la
chip,urati si pangariti,nestricaciosi,nesaturaciosi,care cu deosebita munca pe langa foc
vor munci trupurile ticalosilor pacatosi care se muncesc si le pricinuiesc prea iuti si
usturatoare dureri si munci.Pentru acest fel de viermi,scrie si marele Vasile,cum va sa
fie in iad,un fel de viermi otravitori si mancatori de trupuri care fara saturare mananca si
niciodata nu-si umple pantecele lor si mai ales cand mananca pricinuiesc omului dureri
nesuferite.Si alt dascal iarasi au zis cum ca a treia munca a iadului sunt viermii cei
nestricaciosi si la privire si la suieratul lor care traiesc in vapaile iadului dupa cum si
pestii in ape.Si pentru aceasta dar,vor izvora din nas,din urechi si din ochi,din gura,din
maruntaie si de obste din toate partile ale acelor ticalosi,va iesi multime nenumarata de
viermi care neincetat si prea cu usturime vor musca trupurile si toate maruntaiele
ticalosilor pacatosi.Si munca aceasta a viermilor celor neadormiti,fiindca de o parte este
purtatoare de moarte si de alta neridicatoare de viata,acelora ce se muncesc cu toate
ca de o si poftesc aceia in tot minutul pe dansa.Pentru aceasta va sa fie cea mai mare
si mai usturatoare munca decat toate muncile celelalte.Deosebit de acesti simtatori
viermi va fi si alt vierme care nu roade trupurile ci pe insusi sufletul acesta cu totul il
roade si il munceste si il cheltuieste,adica acel al stiintei de catre care se vor porni cei
ce se muncesc sa se vaite si sa se ticaloseasca pe sine pentru ca cand traia au lepadat
vremea cea indemanatica a mantuirii lor si au trecut-o cu totul cu vederea cunoscand cu
adevarat ca nu mai le este mai mult cu putinta sa li se mai intoarca inapoi acea
vreme.Povesteste un cucernic oarecare barbat cum ca un calugar imbunatatit aflandu-
se intr-una din zile,intru umilinta cugeta,intru sine cu mintea,care oare munca va fi mai
amara celor ce se muncesc in iad si stand la rugaciune cu multa osardie si evlavie
avand si acest cuget,vede de departe o umbra de la care iesea si un glas de
plangere,de jale si de intristare cu mari suspinuri si tanguiri si plangeri si zicea,eu sunt
unul dintre aceia care cu dreptate se muncesc in iad,gheena,ii raspundea lui cuviosul si
pentru ca plangi asa cu amar si suspin cu atata mahniciune si intristare au raspuns
acela,plang si suspin preacuvioase parinte pentru ca am piedut vremea mea in zadar
dar nu numai eu ci inca si toti cei ce se muncesc,nu plangem pentru altceva.Atata de cu
amar decat caci am pierdut vremea cea trebuincioasa a mantuirii noastre la
desertaciunile acestei amagitoare si vremelnice lumi si la desfatarile ei cele pierzatoare
de suflet si acum de ani se mai da acest fel de vreme,nu este cu putinta si dupa
acestea s-au facut nevazuta umbra aceia lasand pe prea cuviosul cu totul ingrozit si
inspaimantat.Deci cand socotesc ticalosii aceia cum ca le-au trecut zilele mantuiri lor in
zadar si fara de folos si cum au fugit de la dansii vremea cea cu bun prilej si buna
indemanare intru care putea sa semene ca sa secere mai apoi,sa cheltuiasca pentru ca
sa dobandeasca mai pe urma si de obste sa zic sa negutatoreasca mantuirea lor ca sa
imblanzesca pe Dumnezeu si sa castige cele ceresti.Cand adica socotesc acestea cu
dreptul se desfac si se risipesc cu totul lacrimi,plang si se tanguiesc nemangaiat isi bat
pieptul,isi zgarie fata,isi lovesc genunchii,suspend,vaitand si cu jale odihnindu-se si
tanguindu-se.Ajunge dar o,oameni,stricacioasi si deserti,ajunge vremea care pana
acum ati pierdut.Ajunge cat ati cheltuit la desertaciunile lumii,ajunge vremea care pana
acum ati daruit-o pacatului.Macar cealalta vreme a vietii care va ramas cu toate ca este
foarte putina,sarguiti-va la fapta buna si pentru Dumnezeu,ca veti auzi in scurt din
Dumnezeiasca descoperire a lui Ioan cuvantatorul de Dumnezeu ca vremea nu va mai

fi mai mult.Nu va mai fi vreme mai mult sa semeni pentru ca sa seceri.Nu va mai fi
vreme ca sa cheltuiesti bani pentru ca sa cumperi undelemn in vase si de obste sa
zic,nu va mai fi vreme de mult sa te pocaiesti,sa negutatoresti mantuirea ta,sa castigi
Dumnezeiescul dar,sa aduni comoara cereasca,slava si sa imblanzesti Dumnezeiasca
dreptate a dreptului Judecator.Deci,dar pentru ca sa zic si dupa cum zice
Dumnezeiescul Pavel,pana cand avem vreme sa lucram lucrul cel bun ca sa nu lasam
mai sa zboare din mainile noastre vremea aceasta care acum este lesne de prins ca pe
urma nu se va mai intoarce ca sa lucram fapta cea buna intr-insa si apoi paguba ei va fi
fara de indreptare vremea acestora este mai scumpa si mai de mult pret decat tot lucrul
de cinste si scump,dar insa noi o socotim foarte lepadata si lesne defaimata.Si asculta
pe Sfantul Inochentie cum scrie pentru negrija si lenevirea care o aratam si avem pentru
vremea aceasta vrednica de mantuirea noastra,trec si alearga in sus si in jos stricaciosi
si deserti,oameni prin orase si prin ulite si prin stramtori si prin drumuri.Se suie sus pe
munti,sar peste stanci,trec peste prapastii,suie dealurile,trec peste santuri,intra prin
stramtori,sar peste ingradituri,cearca maruntisurile pamantului,adancimile marii,locurile
cele nearatate de raurile si cele acoperite si umbrite ale vailor si ale padurilor,se duc in
pustietati,bat razboi cu vanturile,defaima prapasiile si surpaturile,nu baga in seama
florile,fulgerile,tunetele si trasnetele nu le socotesc intru nimica.Iar valurile si vartejurile
vanturilor le socotesc de batjocura ,taie muntii si sapa madeimurile si le topesc pe
dansele si le tiparesc, scobesc netezesc si luciaza pietre,despica si subtiaza lemne tes
paze croiesc si cos haine ridica case zisesc palaturi fac gradini ara tarine sapa vii aprind
cuptoare fac mori prind peste ies la vanatoare se indeletnicesc se ingrijesc se sfatuiesc
oranduiesc se parasc se prihanesc se cearta inseala si amagesc rapesc fura se lupta
negutatoresc talharesc si alte nenumarate se sarguiesc si lucreaza nenumarate numai
ca sa-si adune bani sa inmulteasca averilelor sa afle castiguri sa dobandeasca slava
sa suie la vrednicii si sa faca rasplatiri .Si aceasta este osteneala cea din toate zilele a
trupului lor indeletnicirea cea deasa si cea cu multa osteneala ale sufletului lor.Asa trec
ticalosilor oameni zilele mantuirii lor pana cand ajung fara de veste la ziua cea mai de
pe urma a mortii si nu socotesc ticalosii cum ca pe cat trec zilele fara de rod pe atata au
sa se munceasca ei in iad fara sfarsit.

FOC

Focul acela atata vas afie de prea cumplit si de prea arzator incat toatelacrimile
oamenilor, toate raurile pamantului toate baltile si izvoarele toate marile si insusi
adancimea apelor de s-ar aduna intruna nu vor putea sa stinga nici cea mai mica
scanteie a focului aceluia vesnic.Iar de te si miri o,omule pentru ca este atata de
neostenita si nebiruita puterea celuia,vei inceta de a te minuna

Daca vei auzi pricina de la prorocul Isaia ,mania Domnului este cao vale de pucioasa
ce se arde.Sau dupa cum alt talcuitor talcuieste un grai ca acesta,suflarea Domnului o
varsa pe dansa ca pe niste rauri de pucioasa.Ca cum ar zice cum ca cu totul neostenita
si nebiruita suflare a Dumnezeiestii manii va varsa ca niste potopuri rauri de pucioasa
si va face incat focul acela niciodata sa nu se potoleasca sau macar catusi de cat sa
slabeasca ci sa arda trupurile celor ce se muncesc.

Insa sa nu le cheltuiasca cu totul nici sa nu le arda cu totul desavarsit si sa le aduca la

nefiinta ci mai vartos ca intru atatea mii de ani si intru tot veacul acela nesfarsitul nu le
va pierde nici macar un par intru acel foc . Focul acela va sa fie o temnita pe care sa nu
o poata cineva sa o rupa si sa scape de ea .Acolo intru aceea infricosata gheena se vor
framanta si se vor stramtora trupurile celor cese muncesc.Acolo mintea se va sili sa
cugete la iutimea si usturimea muncilor.Acolo vointa se vasili sa doreasca de acelea
care niciodata nu vor putea lua savarsire din care acestea se va naste mahniciune si
scaraba purtatoare de moarte racnete cu mari strigari neincetata plangere tanguire
nemangaiata necurmate vaiete lacrimifierbinti si manie nebuneasca.Si tu o, omule

care daca ai fi primit pe deasupra trupului tau intru minut devreme o mica oarecare
scanteie de foc care este o ardere de vapaie prea slaba si neputiincioasa ti se pare a fi
o munca nesuferita cum vei suferi sazaci intins intro tigaie ziua si noaptea si aruncat
intr-un cuptor ce se arde imprejur cu foc de-a pururea.Tu,iara zic,o omule care daca
cineva ar atinge si numai de un madular al trupului tau o bucata de fier foarte infocata
nu la mult ceas ci numai intr-un minut iti pierzi mintea ta si tremuri cu totul de durerea
cea prea usturatoare,cum vei suferi daca te vei arde in vapaie necontenit intru nesfarsitii
veci,in focul acela nestins al iadului si aceasta nu numai la madular ci la toate partile si
madularele trupului,zic,la tine la incheieturi,la armuri,la maruntaie,la mate si la oase.Si
cu un cuvant sa zic,sa zaci intr-acel iezer al vapaii cei nestinse ca un burete in mijlocul
noianului oceanului.Deci pentru ce nu mirosi alta fara decat numai
micsunele,moscuri,miresme si mirosuri,trandafiri si balsamuri.De ce nu te sarguiesti la
alta,adica la citirea sfintelor carti si la fapte bune fara decat la desfatari si la mese.De ce
nu-ti petreci la alta viata ta fara decat zilele la odihna,iar noptile la desfatari si curvii,o si
voi mult desfatatoarelor muieri care va desfatati intru sulemeniri si intru impodobiri
pentru multa mandria voastra si pentru multa si neinfranata patima a curviei pe care o
hraniti in sufletele voastre facandu-va undita satanei spre inselarea privitorilor,ia mai
bine sa zic spre vesnica pierzare a sufletelor voastre si apoi mandrindu-va ca ati fi
frumoasa boliti si cu boala dracilor,de ce nu va indeletniciti mai bine la rugaciune si la
metanii si la alta fapta buna decat la sulemeniri si la spoieli ale obrazului si la
impodobiri.Orbirea voastra si mai bine sa zic pierzarea voastra ca pentru ce alta va
sulemeniti decat ca sa placeti celor ce va vor vedea pe voi si placandu-le sa-i trageti pre
patima curviei voastre cei multe pe care o aveti intru voi de buna voia voastra va faceti
unealta ale satanei iar nu vase ale lui Dumnezeu inselate sunteti de satana si veti sa va
munciti dimpreuna cum dansul caruia i-ati ajutat spre inselarea privitorilor vostri si a
tinerilor.Vai voua ce orbire va cuprins inca socotiti inca cum ca n-ar fi a va sulemeni si a
va impodobi si marimea pacatului acestuia si Domnul nostru Iisus Hristos o au aratat
zicand,mai bine sa-si lege o piatra de moara de grumaz si se arunca in mare decat sa
dea sminteala altuia,dar voi pe cati smintiti cu impodobirea si cu spoirea obrazului mii si
sute oare,ce alta asteptati fara decat vapaile iadului,sa va prajiti ziua si noaptea in focul
gheenei.Parasiti-va si va pocaiti prin marturisire de aceste mari pacate inseland si
inselandu-va spre vesnica voastra munca ca va veni vremea sa cautati vremea aceasta
care o cheltuiti la aceste urate fapte ca sa o cheltuiti la fapte bune si nu o veti gasi si va
veti cai cu amar pentru aceasta si cainta va fi fara de folos si veti fi aruncate in vapaile
iadului.Luati aminte rogu-va la cuvintele Sfantului Augustin si socotiti-le bine,cati voiti sa
scapati de vapaile focului aceluia nestins.Nu va fi zice focul acela al muncii ca focul
acesta cu care ne slujim,cu toate acestea daca te-ar sili cineva zicand,marturiseste-te
asupra capului tatalui tau,marturiseste-te asupra vietii preiubitilor tai fii ca de nu vei face
acestea voi baga mana ta in cuptorul acela ce se arde de foc cu adevarat,ai fi facut
cuvantul lui ca sa scapi sa nu-ti arzi mana ta si apoi dar pentru ca te arati cu atata

nesocoteala si pentru o munca vremelnica si usoara cu care infricoseaza oamenii

primesti sa faci raul si aici unde te infricoseaza Dumnezeu cu o munca nesfarsita nu
primesti sa faci binele.

DEZNADAJDUIREA
Sfanta Evanghlie vorbind pentru fecioarele cele nebune zice cum ca s-a inchis
usa.Imparatul Baltazar cand se afla la acea masa si ospat mare au vazut acele trei
cuvinte care s-au scris pe perete ca de o mana de om,Mani,Tekel,Fares,dupa cum zice
Dumnezeiasca Scriptura,fata imparatului s-au schimbat si cugetele lui impreuna il
tulbura pe dansul si legaturile impreuna ale soldurilor lui se dezlega si genunchile lui
impreuna se batea.Atata groaza si frica au luat imparatul dintru acele trei cuvinte cu
toate inca nu apucate Daniel sa le talcuiasca.Trei sunt cuvintele care tulbula si mahnesc
cu amar pe cei care se muncesc in iad,s-a inchis usa,indata ce sufletul cel rau norocit si
ticalos al celui ce se munceste se va inchide intru acea temnita de sub pamant in vasul
al toate dureri si al chinuirii ce-i rau norocite intr-un singur minut de ceas i se inchide si i
se incuie si usa nadejdii,a milostivirii,a odihnei,a veseliei,a darului,a miluirii si de obste
sa zic a tot binele.Toate usile mangaierii si ale rugaciunii se inchid cu chei si cu lacat de
diamante si cu zavoare de fier nerupte si se deschid toate portile plangerii si tanguirii si
ale intristarii.Pentru aceasta cei deznadajduiti nemaiavand de aceea inainte nici o
nadejde de nicaieri incep a varsa hule inpotriva cerului,impotriva ingerilor si a sfintilor,a
Nascatoarei de Dumnezeu si impotriva a insusi dreptului Judecator si vin intr-o pofta
acest fel de mare incat doresc ca toti sa se munceasca impreuna cu dansii in gheena
caci de vreme ce mintea celor ce se muncesc nu poate sa priveasca pe Dumnezeu ci
se afla in munci si intru infricosate scarbe nici au nimica altor cu care sa-si mangaie
voia lor se vor porni asupra lui Dumnezeu cu o uraciune impotrivitoare lui,cu o urgie
nestapanita si netinuta,cu o manie nescrisa imprejur si cu turbata salbaticire si nebunie
pentru pedepsele si muncile pe care pe dreptate le patimesc,si cu urmare se va aprinde

intru dansii o fiebinteala nepovestita incat daca le-ar fi cu putinta lor sa faca rasplatire lui
Dumnezeu si sa treaca cu vederea marimea lor cu pierzare desavarsita si cu dea
pururea prapadenie,nu va privi dar atunci mintea nici un lucru care sa le poata pricinui
lor macar o mica mangaiere,care lucru se arata si din pilda unui filozof pagan,pentru
care scriu oarecare cum ca dupa moartea lui s-au aratat in somn unui ucenic al lui si au
zis,cum ca toate cate le-am invatat si le stiam le-am uitat,iar atata numai mi-au ramas
aici sa stiu cum ca m-am pierdut in veci.Deci pentru ca sa nu cugeti si tu aceasta vesnic
se cuvine sa socotesti acum bine ca sa afli chipul si mestesugul numai ca sa nu te
pierzi in veci.Pentru ca atunci vei incerca cu multa si mare osardie si sarguinta acelea
care aici era vrednice de mare sarguinta si osardie si prea cu adevarat nu le vei
afla,fiindca si dupa cum scrie prea cu intelepciune preasfintilul Epifanie,dupa moartea
omului camarile s-au pecetluit,vremea s-a implinit,lupta s-a sfarsit,locul cel de lupta si
de alergare s-au facut desert,cununile s-au impartit,si cati s-au nevoit se odihnesc,iar
cati iarasi pentru lenevire nu s-au nevoit nu se vad nici de acum in mijloc si cati s-au
biruit in locul cel de lupta s-au izgonit afara din camara de nunta si toate cu totul au luat
savarsire.Aici o dara pacatosule mai inainte de ce te va ajunge sfarsitul,pocaieste-te ca
nu cumva pe urma ca un nebun sa auzi si tu graiul acelora pe care l-au auzit fecioarele
cele nebune,s-a inchis usa,care usa a toata mangaierea.O tanguiri si plageri a tot
dorul,o pagubire a toata rasplatirea,o prea norocire a toata mila,o ticalosia a toata
nadejdea.O,deznadajduire a tot binele.O,rau!Socoteste-te tu singur pentru tine cum ca
daca intru acel minut in care se cuprinde si se inchid toate se va afla sufletul tau lipsit
de Dumnezeiescul dar negresit va auzi totdeauna acestea,s-a inchis usa!Povestesc
oarecare pentru un oarecare calugar cum ca biruindu-se de lenevirea lui cauta sa fuga
si sa se departeze de manastirea lui si fiindca au si hotarat aceasta in cugetul sau i s-a
aratat din Dumnezeiesca oranduiala maica sa in somn care cu putin mai inainte
murise.Care si cu toate il silise si cu multe cuvinte ca sa-l plece pe fiul ei sa ramana in
manastire pana la sfarsitul vietii lui dar n-au putut sa-l plece.Pentru ca acelea ii punea
inainte cum ca ostenelile si asprele petreceri ale manastirii sunt nesuferite,atunci maica
sa a zis catre dansul,daca ti-ar pune cineva inainte fiul meu infricosatoarele munci ale
iadului,adica vapaile cele ca raurile,relele putori acele nesuferite,foamea si setea cea
peste masura,ranile si bataile cele prea iuti si prea usturatoare pe care le patimesc de

trei ori acolo ticalosii pacatosi care se muncesc in tot veacul,ce-ai face atunci.Pentru
aceasta de-ti ca placea,cearca acum o mai mica munca decat toate muncile acelea
pentru ca sa te incredintezi.Raspuns-a ei tanarul si este cu putinta sa se faca
acestea,este,au raspuns maica sa si ia aminte,atunci au auzit un glas si o strigare si o
grohaitura de porci atat de infricosata incat i se parea dupa cum spunea mai pe
urma,cum ca s-a desfacut tot cerul deasupra capului sau si s-au sfarmat in mici bucati
de a carui covarsire sunet o au ajuns la o atat temere si frica incat era sa primejduiasca
de moarte,de unde chemand pe maica sa au luat de la dansa mana de ajutor.Deci atat
l-au tulburat lovitura si bataia aceia si glasurile ca si cum ar fi fost porci si se muncesc in
iad,incat indata dupa aceasta s-au silit sa rabde pana in sfarsit cu desavarsita si deplina
rabdare in manastire si cu acest chip murind si-au data sufletul in mainile lui Dumnezeu.

VESNICIA

Intre nenumaratele chipiri ale muncilor pe care au sa le patimeasca cu totul ticalosii

pacatosi una este cea mai amara decat toate si mai cumplit chinuitoare,pe care
proorocul Ieremia cu tanguire in putine cuvinte cu mare glas au strigat,intru pierzare in
veci veti fi zice Domnul.Mare si infricosata munca si pedeapsa le pricinuieste lor
adancul acela si prea infricosatul intuneric al muncii iadului fiindca nu le lumineaza din
nici o parte nici cea mai mica raza de lumina,mai mult si mai mare munca le aduce
asupra nesuferita putoare aceea si imputiciunea care iese de acolo din mijloc ca un fum
din pucioasa si pacura si din gunoiul celor de desubt al tartarului.Nepovestita ticalosie si
primejdie le pricinuieste plangerea si tanguirea care ca un foc cu totul le arde trupurile
lor.Neasemanata ticalosie le face focul acela prea cumplitul si prea usturatorul al
gheenei care cu cumplita iutime in muncire,dar cu toate acestea nu patimesc mai grea
alta munca si mai amara si mai usturatoare si mai dureroasa pe cat patimesc din prea
greaua sarcina si povara vesniciei care covarseste pe toate celelalte munci cu
nemarginita greutatea ei.Aceasta nemarginita greutate cumpanindu-o bine cu mintea ca
un tanar oarecare desfranat si venindu-si la mare umilinta au inceput sa zica intru sine
unele ca acestea,cu neputinta este sa se afle in lumea aceasta vreun tanar si avand
putina minte sa primeasca cu acest fel de voire incat sa zaca desfatandu-se in curgere
de treizeci de ani sau de patruzeci pe un asternut prea moale si prea desfatat intins si
asternut cu crini si cu trandafiri fara a se scula de pe dansul vreodata si dupa acesti ani
sa primeasca stapanirea si imparatia a toata lumea ca lucru daca ar fi asa cata doar
nebunie si neinteleptie,ce fel de orbire si lipsire de minte este sa voiasca cineva pentru
un mic pacat si pentru o dulceata de o putina vreme sa aleaga mai mult un asternut ce
se arde in iad intru care sa se arda si sa se prajeasca intru tot veacul decat vesnica
odihna.Acest cuget atat de mult au ranit pe acel tanar incat l-au facut sa zica cu frica si
plangand cu mult ceas.O,vesnicie!O,vesnicie!Si dupa putin impartind averile sale
saracilor s-a dus si s-a facut calugar intr-o manastire unde era viata de obste,unde bine
si cu cuviosie petrecand si cu un cuget ca acesta bun a mostenit bunatatile cele
vesnice.Acum dar si eu zic ca acelea,o vesnicie,o vesnicie,ai caruia undeletnicire si
cugetare pe care nu-l va putea sa-l destepte spre fapta buna unul ca acela cu adevarat
nu are nici o cunostinta nici credinta si daca nu are credinta apoi dar nu crede nici
evangheliilor,nici proorocilor,nici bisericii,nici insasi lui Dumnezeu,iar daca iarasi nu are
cunostinta este dar vrednic de rana si de batai sau in viata aceasta de acum,sau in
ceea ca sa vie.Deci ori asa ori aminterea vrednic este de munca,dar o vai ticalosia
aceasta a noastra si amara primejdie vreo norocire.In vremea cand o primejdie atat de
mare si infricosata sa se spanzure asupra cugetelor noastre si noi sa dormim,sau putin
lucru vi se pare voua a fi aceasta sa se afle cineva cu totul afundat in iezerul acela de
smoala,de pacura si de pucioasa ce fierbe si sa se fiarba intr-insul neincetat ca o jertfa
si ardere de tot si sa fie hotarat ca sa-si rasplateasca muncile pacatelor sale in mijlocul
acelui foc nestins al gheenei care mai mult se aprinde si mai mult se invapaiaza din
suflarea urgiei cei Dumnezeiesti.Si in tot ceasul si minutul vremii sa socoteasca cum ca
tot raul acesta care il patimeste acum in munci am sa-l sufar muncindu-se neincetat in
veci fara de sfarsit fara de a vedea candva vreun sfarsit si acesta este vai,lucrul cel mai
cumplit si mai infricosat decat toate cele prea infricosate.Acestea cugetand un oarecare
barbat cinstitor de Dumnezeu zice,cum ca daca un om singur din toti oamenii care au
fost de la zidirea lumii are sa se munceasca si ceilalti toti sa se mantuiasca,eu as fi pus
toate puterile mele ca sa nu pacatuiesc niciodata temandu-ma ca nu cumva sa fiu eu
acela unul,dar ce inima se cuvine sa avem noi de trei ori pacatosii la acestea ca sa
alegem dintru acestea doua pe una,sau sa ne muncim impreuna cu paganii si cu dracii

sau sa ne veselim in veci cu sfintii si cu ingerii,fiindca unul si raul,viata si moartea zace

inaintea ochilor nostri ca sa intindem mainile noastre la ceea care ne va placea.Prea
multa si prea mare luare aminte si socoteala sa faca si la amandoua crestinul fiindca si
intru amandoua este vesnicia.Ci o vesncie adica a cerului este fericirea,iara cealalta
vesnicie a iadului este detrei ori mai ticaloasa fiindca este plina de chin side durere si
la vointa omului sta pe care va vrea sa o aleaga si sa o imbratizeze ci care va voi sa
aleaga cu dreptate si cu buna socoteala trebuinta este sa urmeze pe proorocul David
care zice,gandit-am la zilele cele de demult si de anii cei vesnici mi-am adus aminte si
noaptea cu inima mea am cugetat.Minunata deprindere si iscusinta este nu numai celor
prosti si taranilor ci si insusi imparatior si inteleptilor,o coasta sa se indeletniceasca cu
gandul sau si sa cugete ziua si noaptea la vesnicia ce va sa fie.Un pacatos nepocait si
foarte desfranat si foarte curvar hranea in casa lui un corb bland si intr-una din zilele
acelea luandu-i seama l-au vazut pe dansul ca cum ar fi fost foarte scarbit si ingrijorat si
dupa ce l-au vazut indata au si inceput asi scoate penele una cate una cu ciocul lui
facandu-se ca cum ar fi inmanat pe dansele.Apoi a inceput a se tavali preste
ele.Atuncea au devenit in mintea stapanului sau,din Dumnezeiasca purtare de grija ca
sa-l intrebe pe cel corb ,pentru ce se afla asa de mahnit si foarte intristat si s-au smuls
si insusi penele lui,raspunzand corbul,O minune cu vorba omeneasca.Gandit-am la
zilele cele de demult,din inceput si de anii cei vesnici mi-am adus aminte si am cugetat
cu inima mea ,.Si acestea zicand ,indata s-au facut nevazut din ochii lui.Iar minunea
aceasta de mare, in mare pocainta sta zdrobire de inima , au pornit pe omul acela fiinca
ca si fara prelungire si intarziere de de vreme,au alergat la duhovnicul sau si si-au
marturisit pacatele sale cu mare umilinta,si si-au primit canonul cu mare osardie a inimii
,fagaduindu-se sa petreaca de aici intru pocainta .Si asa petrecand adeseori zicea
cuvintele Corbului cu multe suspine ale inimii sale.De unde si cu acest foc de buna
asezare ,cugetand adica vremelnic cuvintele acelea ale lui David ,au dobandit vesnica
imparatie.Pre Corbul acesta mult la socotit o fi, sau Duh sub chipul Corbului ascuns,
sau om adevarat intr-acest chip de fel.Insa eu nu am socoteala ca sa cercetez lucrul si
sa aflu cu incredintare ce oareau fost Corbul acela ,dar insa impreuna cuacel pacatos
ce sa pocait doream ca si noi in fiecaresti minut al vietii noastre sa zicem in sinele
nostru cuvintele acelea ale Corbului si dupa urmare sa cugetam pentru aniii veacului ce

va sa vina care nu vor lua niciodata sfarsit.Si acestea ne vor fi noua sau pentru acea
nepovestita bucurie ce este in cer,sau pentru grelele de suferit pedepsesi munci ce
sunt in Iad.Mai pe urma de toate cugeta o crestine in sufletul tau in fiecare zi a vietii tale
acestea pe care scriu aicea,cum ca adica dupa cea mai pe urma rasuflare va urma de
nevoie ca sa fii, cu adevarat sau de-a pururea in Rai sau totdeauna in munca ,care
lucru sa nu-l dea Dumnezeu .Deci de vei alege bine vei fi totdeauna in vesnicul bine,iar
de vei face alegerea rau ,vei intotdeauna in vesnicul rau,dar ca pentru ca sa scapi de
toate acelea cate pana aicea ai citit ,socoteste cu Dumnezeiasca intelepciune aceste
putine cuvinte.
 PEDEAPSA

Ce alt lucru este mai greu fara de cat a voi cineva intotdeauna,aceia care niciodata nu
se poate a se face ,si a nu voii totdeauna ,aceia care intotdeauna de buna voie se
face.Pacatosul nu poate sa dobandeasca in veac lucrul acela care il voieste nici sa
scape de acela ,care nu-l voieste.Pentru aceasta si este silit a suferi si a patimi in veac
prea cu usturime si cu neasemanata durere a inimii.

ALTA IARASI PEDEAPSA

Ce alt lucru este mai scarbicios si mai amar ,fara de cat intru acelea , care tu
totdeauna cei de la cineva,si acela sa-ti raspunda totdeauna aceasta ,Nu .Si la acelea
pe care tu le urasti intotdeauna sa-ti zica totdeauna graiul acesta ,asa.Intru dreptate
infricosatului si nemitarnicului judecator osebit este ,catusi de cat ,intr-aceasta Viata
Vremelnica de acum n-au incetat de a pacatui si iarasi osebit este a lui Dumnezeu, ca

sa nu dea niciodata sfarsit si hotar munciii celui pacatos,fiinca nici el n-au voit intr-
aceasta viata sad ea sfarsit si hotar pacatului.Cand pacatosul va vedea inIad ca se
munceste pentru pacatele sale ascunse.Atunci va pricepe cum ca Dumnezeu vede
toate ,si atuncea va deschide acest pacatos ochii lui in munci pe care intr-aceasta viata
ii avea inchisi intru pacatele ce facea.Se munceste si nu se pierde moare si totdeauna
traieste se strica ,dar ramane se sfarseste si este vesnic.

PILDA

Un parinte intelept si inbunatatit Duhovnic s-au apucat odata cu invatatura sa de suflet

cea folositoare ,sa aduca la pocainta pre un tanar de un neam,care se afla multi ani in
calea pierzarii.S-au nevoit foarte multe ceasuri acest Dumnezeiesc Parinte sfatuindu-l
pe dansul si invatandu-l dar insa la urechile surdului canta si orbului ii graia pentru
vapsele si deasupra pietrelor semana pentru ca acel tanar fiiind invechit in pacate nu
numai ca se umilea din invataturile acelui Parinte si Dascal ci si pentru ras si batjocora
le uneltea.Mai pe urma de toate,vazandul duhovnicul era vessel la chip,frumos la
fata,luminat la obraz si cu buna cuviinta la vedere au inceput ai vorbi aceste feluri de
cuvinte.O,prea luminatule si prea frumosule tanarule un dar iti cer sa-mi faci,de cate ori
vei privi in oglinda frumusetea ta de vei lua seama la buna si potrivita alcatuirea
madularelor tale,sa socotesti pentru dragostea ta ,cu mare socoteala si luare aminte nu
cumva fiindca are sa ti se intample si tie sa te amagesti odata si acestea prea frumoase
madulari ale tale sa se tarasca intru prea adancatul acelaloc al Iadului intru carese
afla focul nestins,viermii cei neadormiti si putoarea cea nesuferita ,nu cumva zici si
acesti ochi albastri parul cel stralucitor ca aurul fruntea cea alba ca de elefant,obrazul
cel ce este in vopseala trandafirului ,buzele cele rosite,grumazul cel ca zapada,gatul cel
ca laptele, si tot trupul tau acest cu bune masuri si preafrumos sa se arunce de buna
voie in smoala si pacura ceea ce clocoteste si sa se fiarba cu pucioasa si sa se
prajeasca cu viermii cei de acolo si acestea toate sa se faca in veci fiindca Dumnezeu
ca sa pedepseasca pe aceia care in viata aceasta de acum n-au pusvreun hotar
pacatului lor are in IAD hotarate infricosate munci fara de sfarsit.Acestea zicand
duhovnicul acela si luandusiziua buna de la tanar s-au dus,iara tanarul viindu-si intru
sine si invartind de multe ori in gandul sau cuvintele Duhovnicescului Parinte au aprins
in sufetul sau,stralucitoare raza apocaintei cei mantuitoare desuflet si de aceeia
defaimand cele mandre si frumoase ale acestei vremelnice si desarte lumi,si
lepadandu-se de rudenii de bogatie de slava si de odihna s-au dus intr-o manastire si
vietuind intru acolo cu cuviosie impreuna cu ceilalti parinti pentru ca au ales sa-si
stramtoreze putinii ani aicea trupul sau cu aspre petreceri decat sa se munceasca in
IAD vesnic cu nemarginite si amare pedepse si atat de mult au sporit in viata
calugareasca incat s-au facut pilda faptei cei bune tuturor celor ce petreceau acolo intru
viata cea calugareasca fiindca nu au lipsit de a aduce adeseori in mintea sa acea
porunca mai de pe urma a Duhovnicescului Parinte pe care i-au dat-o ca sa fie lucrator

cu mintea cand se va cauta in oglinda.Deci situ o nepocaite cititorului sileste-te cum

mai in graba sa-ti indreptezi sufletul tau, incat ai vreme oranduita striga catre iubitorul
de oameni Dumnezeu .In cata vreme ai mintea ta intreaga sanatoasa plangi catre
Stapanul Hristos . Incat ai sufletul tau inca in trup mahneste-te,arata durere, intristeaza-
te,arata zdrobire de inima, pocaieste-te,si in scurt sazic incat esti in viata inca,cearca
Duhovniceasca vindecare,mai inaintede a te inghiti adancul si fundul noianului mai
inainte de ce te va sorbi adancimea Iadului.Pentru ca acolo pocainta nu este ,lasare
nu se face si iertare nu se afla .De ai avea slabiciunea lui Solomon , indelungata si de
multi ani viata a lui Matusal ,bogatiile lui Cris,Imparatia lui Alexandru si de obste sa zic
toate bunele norociri si fericiri si slavele tuturor oamenilor de cand s-a zidit lumea , ce
ti-ar fi folositoare acestea daca dupa moarte cu totul te vei praji si cu totul te vei arde si
te vei munci cu amar in veci intr-acel groaznic put al Iadului cu atatea si aceste feluri
de infricosate munci si pedepse .Fiindca atunci seva deschide acel prea infocat put al
Iadului ,intru carele pogorare adica va fi , iar suire,niciodata nu se va arata.Acolo
inlauntru goli se vor ineca sicu totul se va afunda toti cei rau credinciosi pagani si
pacatosi cu Dracii impreuna ca pentru sa zaca afundati intru toti veciivecilor si
niciodata a nu se scula ci totdeauna sa fie astupati si lipiti unul de altul fierband si
clocotind acolo inauntru.Pentru acest prea adanc put zicea si Prorocul David rugandu-
se catre Domnul:”sa nu ma inghita pre mine adancul nici sa inchiza peste mine putul
gura sa.”Au zis sa nu inchida putul fiindca putul acolo dupa ce va primi pe acei de trei
ori ticalosi pacatosi inlauntrul luise astupa bine deasupra si sa adanceste dedesuptul
lui,unde niciodata si nici cat de putina rasuflare se afla nici o rasuflare si slabire nu se
vede si nici o slobozenie nu se nadajduieste nici una.Pentru cas-au astupat si pecetluit
foarte tare acel mare si nerupt gatlej si s-au ingradit imprejur de toate partile prea cu
tarie ,deci se vor arunca intru acea infricosata si infocata si invapaiata groapa de trei ori
ticalosii pacatosii,luandu-si ziua buna pentru toate ,de ziua buna cea de pe urma de la
firea acelor ce sunt si de la toate zidirile cele ce se vad ale lui Dumnezeu.Nu se vor
cunoaste mai mult de la Dumnezeu aceia care aicea in lumea acesta n-au voit sa-l
cunoasca pe Dumnezeu dupa cum se cade.Acolo vor sa fie ingropati in viata si vor sa
fie vii intotdeauna in moarte si pentru ca n-au dat sfarsit pacatelor lor aicea,nici acolo
nu vor vedea candva sfarsit in munci in veci.

INAINTE CUVANTARE
PENTRU IMPARATIA CERURILOR

Am privit, pana aicea infricosatele acelea cuiburi ,cele dedesubt tartar al balaurilor,am
facut o destula plimbare intru cele mai dedesupt si intru intunecatele prapastii si locuri
ale iadului ,am trecut prin acele pesteri de sub pamant ,acoperite cu intunericul cel prea
inegrit si cu negura mortii am mirosit acea putoare scarbelnica,si purtatoare de moarte
care cu fierberea iese afara ca un abur din locurile iadului cele cu smoala cu pucioasa si
cu pacura,am auzit jalnicele suspinuri tanguirile si plangerile cele ca un glas de tunet
infricosatele oftari,tipete si scrasnirile dintilor care se fac de aceia prea ticalosi cu totul
osanditi,am inotat prin mijlocul iezerului aceluia prea amaruie si prea otravitorul,care
groaznic va arde atuncea cu pacura si cu pucioasa si cu toate imputiciunile,deci
vremea este de acum dupa pilda Domnului nostru care maiintai cu necinste s-a
coborat intru cele de dedesubt si pe urma cu slava s-au suit la cele ceresti.Vreme este
zic sa ne suim si noi cu mintea noastra intru cel prea luminat si mult stralucit cerul.Si sa
ridicam la inaltime ochii nostri sa privim ganditor la acel palat al Imparatului Imparatilor
Dumnezeu care este zugravit cu stele varsatoare de lumina si stralucitoare ca cu niste
pietre de mult pret,adica safiruri ,smaralduri si diamante,acolo unde au dreptii sa se
desfateze si sa salte si sa dantuiasca bucurandu-se si incununati intrunesfarsitii vecii
vecilor.

Si aceasta este cea mai adevarata si mai cuviincioasa si mai potrivita osebire a omului

,care se afla instrainat de la Dumnezeu aceia pre pamant, ca intr-o izgonire indelungata
si de intristare,sa se intoarca iarasi in cer in Patria lui cea dintai si preadulce.Ca pentru
aceasta si Dumnezeu au inchipuit peomul acesta cu chipul drept sii-au pus ochii si
gura deasupra in cap ca cum deasupra intr-un crestet si varf,iar pe celelalte vietuitoare
le-au zidit cu gura in jos,plecata la pamant.Si aceasta au facut-o omul acesta pentru ca
totdeauna sa ridice ochii si mintea sa catre cele Ceresti.Si sa naluceasca si sa
priveasca acea prea frumoasa si cuadevarat prea bine norocita Patrie a luisi sa se
aprinza in fiecare zi si ceas de un fara de asemanare si fierbinte dor si o negraita
dragoste pentru castigarea si dobandirea acei prea luminate si Dumnezeiesti tari .De
la care pe cat este lunga departarea pana laacest pamant pe atata covarsire si
deosebirea acei tari de catre acest pamant.Se afla la acestpamant oarecare bune
inchipuiri si infrumusetari,insa sunt unite si impreunate de nevoie cu neinchipuiri si cu
grozavii. De ascunde aurul in tina zac pietrele cele de demult pret in pulbere ,infloreste
trandafirul in spini.Insa tu ,cereasca tara,toata estifrumoasa mea Patrie .Toata esti
frumoasa si nicidecum nu este intru tine defaimare si prihana,dar si fara acele
minunate si alese bunatati pre care le ascunzi inlauntrul tau esti si din toate cele de
afara ale tale prea frumoasa si infrumusetata.Nu s-au numit fara pricina Cerulinalt, ci
pentru ca nu stim ce are ascuns intru sine, pentru aceasta s-au numit asa.Vedem Patria
noastra cea prea dorita,dar de departe si numai cat o herestisim.Laudam acele
Dumnezeiesti desfatari ale ei,dar nu le castigam .Deci eu acum va indemn sa ne suim
intr-insa cu aceste scurte cuvinte ale sfintei noastre biserici ai rasaritului.”Sus sa avem
inimile”.Pana acum inima voastra era jos inlocul mortii intru prea adancatul lac al
tarturului in mijlocul pamantului,adica inIAD.Insa iara acuma lasand locul cel de
jos”sus sa avem inimile”mai sus decat tot lucrul care s-au zidit de la pamant,mai sus de
toate cate sunt sub luna,mai sus de toate cate sunt subt stihia cea de foc,mai sus de
cate sunt sub casele sferii adica ratungilii stelelor celor ratacitoare,mai sus de toate
cate sunt sub toate stelele,adica mai sus detoate cate sunt soare sisub toate
inconjurarile imprejur cele ceresti si sub Tarie. Intrati intru bucuriaDomnului,intrati intru
bucuria aceia dintru care nimenea nu poate sa va lipseasca si sa va instraineze de
ea.Stati ca niste barbatiGalilieni cautand la Cer si socotiti cu luare aminte toate cetele
ingerilor,Incepatoriilor, Patriarhilor,Danturile Prorocilor,Adunarile Apostolilor, si toata
adunarea dreptilor.Priviti sus acolo,preaslavitele Cununi ale Mucenicilor cu care Dreptul
Judecator au incununat capetelelor.Socotiti florile si crinii pe care ii tin in mainile
lor,cati au biruit pacatul.Fiti cu luare aminte, pentru ca sa auziti laudele cantarile cele
rasunatoare de savoslavie si de multumire cele mai dulci decat mierea si fagurul pe
care toti ingerii si ceilalti Sfinti neincetat le fac catre Dumnezeu. Si dupa cum este
multa departare ,intre aceste trei locuri,zic al Cerului,al pamantului si al iadului, asa cu
adevarat ,neinumarata este si deosebirea vredniciei si starii si asezarii lor.Ca fiindca
lumea aceasta care se vede este intemeiata intre Cer si intre Iad ,pentru aceasta cu
adevarat se afla intru aceasta lume cat se cuprind si se tin sus in Cer si cate se inchid

jos in Iad.Intru slava aceluia Cerul se afla viata fara de moarte ,in Iad, dimpotriva
,moarte fara de viata.Iara lumea care zace intre acestea doua si pe amandoua le are
adica viata si moartea.In Cer este sanatate fara de boala iar in Iad este boala fara
sanatate.Iara pe pamant este impreuna sanatatea cu boala. In Cer imparateste slava
fara ticalosie ,in Iad ticalosia fara nici o slava.Iar pe pamant ,se afla si amandoua.In Cer
este bucuria fara scarab,in Iad scarba ,fara bucurie . Iar aicea pe pamant,se afla si
bucuria si scarba impreuna.Mai in scurt, In Cer se afla toate cele bune,fara vreun rau,in
Iad , toate cele rele fara nici un bine,iar in lumea aceasta cele bune sunt amestecate cu
cele rele .Deci dar pana cand traim in aceasta lume ,ca vointa noastra este pentru
stapanirea de sine care o avem data noua de la Dumnezeu,sa alegem acelea care ne
plac noua sau bunatatile cele vesnice care n-au impartasire cu nici un rau ,sau relele
cele vesnice si fara de sfarsit ,care sunt instrainate de tot binele.Ci pentru ca sa nu
gresim ratacindu-ne la alegerea acelora si sa alegem cele rele din cele bune si cu acest
fel de urmare sa pagubim sufletul nostru cu o paguba acest fel de mare ,incat nu pot sa
o indrepteze nici averile,nici bogatiile ,nici stapanirile ,dar nici toata vesnicia aceia ce va
sa fie. Pentru aceasta ,dupa ce v-am pus inainte infricosatele acelea lacasuri ale
Iadului si prea amarele pedepse si muncima voi sili acum sa aprind toata dragostea
voastra, deschizand acele visterii ale bunei norociri si ale slavei cei Ceresti pentru ca sa
iubiti numai pe acestea si sa se inradacineze prea cu tarie inima voastra intru
castigarea si dobandireaacestora si dimpotriva sa defaimati lucrurile cele desartesi
stricacioase si vremelnice ale lumii acesteia si sa nu ne asemanam si noi cu hiarele
care pleaca jos la pamant.Cu cele taratoare care se tarasc pe jos,pe fata pamantului,cu
porcii care zac in tina si amesteca noroiul cel prea imputit si tina cea prea puturoasa,cu
cartitele care sapa pamantul si se hranesc cu el, cu soarecii care miroase tarana
pamantului si cu gandacii care rotunjesc baliga si o imbratiseaza, dupa cum totdeauna
fara de socoteala fac pacatosii cei vrednici de lacrimi ereticii si necredinciosii,care nu
voiesc a-si ridica si a-si inalta mintea si ochii la ceruri ci toti cu totul se pleaca si privesc
spre cele imputite de jos si pamantesti,sunt ca niste lilieci scarbiciosi si puturosi,iara
catre cele intunecate,si pamantesti sunt vulturi cu ascutite vederi.Iara cati cu darul lui
Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu si ilcauta cu adevarat pe Dumnezeu,nu la aceste
prea mici lucruri ale lumii ci la cele prea mari si inalte ale cerului,nu la aceste proaste si

pe jos taratoare,ci la cele inalte si de sus,caci au in cugetul lor nadejdea inradacinata si

credinta intemeiata a vesniciei veacului ce va sa fie,unii ca acestia cu adevarat ridica
ochii lor catre stele, suie sufletul lor catre sferele cele ceresti,inalta mintea lor catre
Dumnezeu si dupa urmare,nalucesc ziua si noaptea Patria lor cea dorita.

CARTEA 4
CAPITOLUL 1
Omul cel nou trece cu vederea cele mari ale pamantului,
fiindca priveste marimea Cerurilor
Sa incepem dar a vorbi pentru Ceruri pentru ca sa va aprinda cu covarsire dragostea si
dorul vostru pentru camai intai sa alegeti pe bunatatile celeCeresti prea veselitoare si
nesfarsite si mai mult pe acelea sale iubiti si sa le doriti decat pe acestea pamantesti si
intru acelea sa fie inradacinata dupa cum am zis mai inainte inima voastra. Si va voi
arata voua in scurt marimea acestui Cer ,intr-acest chip, cadupa cum din multa
felurime si pestriciune a stelelor lui,sa-i poftiti salasluirea lui, asa si din marimea lui sa
va aprindeti cu indoit dar pe al dobandi pe acela.Deci marimea Cerului dupa cunostinta
mai a tuturor inteleptilor cunoscatorilor destele ai veacului acestuia de acum se arata
din inaltimea lui.Iara inaltimea aceasta a lui se arata iarasi din marimea soarelui.Deci
acest soare care nu se vede mai mare decat o rotunjime de un mic si lesne de uneltit
,Glob cata marime socotiti sa aiba.De o suta saizeci de ori este mai mare decat toata
masura imprejur si rotunjimea pamantului.Atata este de mare acest soare ai caruia
marime nu se arata noua mai mare decat o palma sau un cot. Deci dintru aceasta puteti
sa samaluiti si sa spuneti cat este de departe de pamant. De unde si urmeaza de
nevoie sa fie o departare prea inalta, sipeste masura lungime si departare de la
noi.Fiindca si o marime acest fel de prea mare, ni se arata noua un disc prea mic .Ci
auziti si va minunati de departarea care o are de la noi. Soarele este departe de la
pamant de doua zeci de milioane de miluri italienesti,iar milionul cuprinde zece sutede
mii.De unde urmeaza totatata sa fie si purtarea imprejur si marimeacea dimprejur acei
rotunjeli Ceresti,intru care este intarit ,Soarele,incat acest Soare in curgere de douazeci
si patru de ceasuri trecand imprejur si inconjurand tot Cerul alearga si trece intr-un ceas
cinci milioane si sapte sute de mii de mile.Care lucru este ca si cum ar inconjura

imprejur toata cuprinderea imprejur toata cuprinderea imprejur si rotunjimea si

inconjurarea pamantului de cincizeci de mii de ori intr-un ceas numai. Fiindca si toata
inconjurarea imprejur si rotunjimea inuibaturii cei desus a Soarescului Cer cuprinde o
suta treizeci si sase de milioane, si opt sute de mii de mile.Iarasi valea si adancimea
cea de dedesubt a tariei,adica a optului si a celui cu multe stele,cerul,este departe de la
pamant,patru sute si doua milioane si cinci sute de mii de mile.Iara toti acesti
cunoscatori de stele zic canu se afla nici una din stelele celeneratacite, care sunt pe
taria Cerului, care sa nu fie mai mare de optesprezece ori decat toata sfera,adica
rotunjimea pamantului. Sicu toate ca si stelele sunt mai nenumarate si iarasi fiecare
stea,care se misca in fiecare zi,imprejurul Isimerionosului,crugul acela asupra caruia
venind Soarele la luna lui septembrie cu firescul sau drum face ziua ,intocmai ca
noaptea.Trece intr-un ceasmai mult decat doua sute si zece milioane de mile ,mila
cuprinde sapte stadii,stadia estede mare cat o alergatura de cal, ia sa venim acum si
la iscodirea si cercarea Cerului celui de foc care este prea bine norocita si salasluirea a
dreptilor.Valea si partea cea dedesupt adica adancimea acestui Cer de foc ,dupa cum
zic toti cunoscatoriii de stele,este departe de punctul cel prea din mijlocul rotunjimii
pamantului, sase milioane de mii si patru sute saptezeci de milioane si trei sute si
nouazeci si sapte de mii si cinci sute de miluri.Deci daca si dupa zicerea si hotararilor
pe care le hotarasc aceicunoscatori de stele vei incepe a zice, cum ca si grosimea lui
sa fie tot atata, urmeaza si partea cea incujbata a fetei lui de sus al infocatului Cer ,sa
aiba departarea de boldul si punctual cel prea din mijlocul a toate-i rotunjimea
pamantului,indoita care este jumatate de masura cea trecatoare prin mijlocul atoate-i
rotunjelii pamantului,fiindca pamantul este rotund ca un glob,iara intreaga toata masura
cea trecatoare prin mijlocul caretrece prin mijlocul punctului si boldului celuiprea din
mijlocul rotunjelii pamantului si prin cele doua parti incuibate ale fetei cei din afara a
acelui Cer va cuprinde,doua zeci sisase de milioane de mii si noua sute si cinci sute
nouazeci mii de miluri.Iata toata inconjurarea imprejur ceaincujbata a acestui Cer care
cuprinde masura cea trecatoare prin mijloc de trei ori si putin ceva mai mult,este fara
de acest ceva mai mult , de saptezeci si sapte de milioane de mii si sapte sute si patru
de milioane si sapte sute optzeci de mii de mile. O ce marime! Cu cuviinta este dupa
adevar sa glasuiasca cineva aicea cu minunea zisa aceia a Dumnezeiestii Scripturi .O

Israile ,cat este de mare casa lui Dumnezeu si cat este de lung locul zidirii lui.Mare este
si nu are sfarsit ,inalt si nemasurat. Cine dar,acestea socotindu-le si cugetandu-le ,ar fi
atata de nebun si fara de minte ,incat saapuce si sa rapeasca cu nedreptate de la
vecinul si aproapele sau o prea mica parte de pamant dintru aceasta impuntura de
pamant,orice fel ar fi, adica tarina sau casa, sau vie,sau altceva asemenea si sa

se inchida si sa se incuie afara de acele latimi masurate si marimi ale Cerurilor si cu

toate acestea , multi ritori cu cate, brigeniri asuda si se ostenesc vorbind pentru tot
pamantul acesta care este opalma de loc pe langa Cer.Iar pentru cer tacere marefac.
Dupa cum si prea vestitul acela Voitea zicea cum ca:”tot pamantul este numai o
inpuntura , ci si o inpuntura a inpunturii, atata de prea mic este ,daca s-ar asemana cu
Cerul.”Cu privire la Cerul acesta , indeamna la marturisirea cea pentru Hristos pre
tanarul Simforiam maica lui zicand:”ridica fiul meu ochii tai in Cer si priveste acolo pe
Dumnezeu, care deasupra imparateste.”Si-au ridicat ochii si au vazut Cerul si de aceia
au defaimat toate muncile cu mare barbatie, mai pe urma de toate, si-au intins si gatul
lui la junghere bucurandu-se.Socoteste,o crestinule, de vei pierde dreptul tau la
Divanuri.De-ti vor rapi mosiile.De-ti vor defaima numele tau.De vei pierde bogatia ta. De
vei cadea din cinstea ta si boierea.De-ti vor arde ariile tale.De-ti vor calca casa ta si in
scurt sa zic daca de tot te vor goli,ia vindecare la aceste neputinte, scapare la
primejdii,ajutor intru ispite,aceasta sa cauti,la cer ,aceasta sa privesti marimea lui si prin
mijlocirea acestora sa nalucesti desfatarea raiului care se nadajduieste. Ah si cati se
afla in ziua de astazi care pentru o mica coliba,pentru o tarina prea mica, se lupta cu
vrajmasii prea cu amar cu neimpacate vrajbi.Rup dragostea cea crestineasca, si raman
pana la moarte invrajbiti si neimprieteniti.Se silesc dupa lege si fara de lege,cu mii de
chipuri si mestesuguri, sa apuca si sa rapeasca cele straine si sa saraceasca pe vecinul
lor, se manie stiga, sar in sus,si mai unul pe altul sa rupa ,daca nu unghiile dar insa cu
ocarile si cu injuraturile nu inceteaza. Asculta ce zice Sfantul Augusti
n:”ai intrat in lumea
aceasta,sa stii ca vei iesi degraba ,ca esti calator si trecator printr-
insa vremelnic.”Ca o
casa primitoare de straini vremelnica este viata aceasta,de acum a lumii
acesteia,pentru ce dar ca un nemuritor te grijesti ,nu va trece multa vreme si te vei muta
din aceasta casa primitoare de straini la adevarata si de obste salasluire.Din surghiunire
la Patria ta din temnita la imparatie si cu toate ca dupa cum am zis mai inainte

nemasurata este departarea cu care se departeaza cerul de la pamant.Insa de se va

afla sufletul tau vrednic slavei cei ceresti intr-un minut de devreme,va ajunge la acea
lume prea vesela si prea bine norocita.Si precum mintea noastra intr-un minut alearga
unde voieste si la rasarit si la apus,si dupa cum ochii nostri cand noaptea este
senin,indata ce vor pivi asupra cerului, vad totodata luna si stelele, asa sufletul nostru
,cand s-ar dezlega de trup indata se afla,intr-acel loc infocat intru locuinta si salasluirea
dreptilor.Cu aceasta grabnica suire in ceruri,se mangaia pe sine acea cinstitoare de
Dumnezeu,muiere, cand o pedepsea cu infricosate munci pentru ca sa se lepede de
buna credinta.Zacea sfanta intinsa deasupra unei pietre prea ascutite si taioase.Se
impovara si cu greutati nesuferite si tot intru aceeasi vreme,canta cu bucurie
zicand:”scurta este suirea mea la Cer,dupa sase ceasuri, am sa ma sui mai sus decat
luna si decat Soarele, am sa calc Stelele si sa intru in Cerul cel de foc.”O ce camp de
bucurie si de veselie se deschide noua ca de vom cugeta, ca dupa putine zile,s-au
dupa putine saptamani, sau dupa putine luni , sau dupa trei zeci de ani,sau negresit
dupa saptezeci! Toate acestea care aicea acum le-am citit le vom vedea cu ochii
curat,cand ne vom sui in vazduh, in sfera focului, la luna,cand vom sta deasupra
Luceferilor celor ratacitori,deasupra Soareluisi deasupra insasi Tariei.Care, acestea
toate se vor intampla cu adevarat fiecarui crestin dupa cumam zis,daca va primi Cerul
,nu atata cu acesti ochi grosi ai trupului pe cat cu preacuratele vederi ale credintei.Cu
acest chip va trece cu vederea toate muncile trupului si va defaima toate cele
veselitoare si bucuratoare ale acestei vieti de acum.

CAPITOLUL 2

Omul cel nou se suie spre sine cu gandul

in Ceruri privind frumusetea si buna cuviinta aceluia

Veniti, sa ne suim in Muntele Domnului pentru ca sa strig si eu cu Proorocul Miheea si

casa lui Dumnezeu.Veniti cati sunteti bine credinciosi si tematori de Dumnezeu si sa ne
apropiem ca sa vedem pe insusi singur Palatul al Cerescului Imparat,care nu este facut
din pietre scumpe,sau din aur si din argint,ci din lucruri mai stralucitoare si mult mai
scumpe decat acestea. Ia sa bagam urmele picioarelor noastre in cetatea aceia , pentru
care zicea ProroculDavid:”preaslavite s-au grait pentru tine cetatea lui
Dumnezeu.”Aceasta este cetatea cetatenilor celor nemuritori, a boierilor si de obste sa
zic, a fiilor lui Dumnezeu.Care, dimpreunacu sfintii Ingeri,cu un suflet si cu o voie de
obste, cu un dor arzator si nebiruit, lauda neincetatpe Atotiitorul Dumnezeu sise
veselesc de insusi bunatatile lui.Aceasta cetate este Patria noastra,cea dintai si
veche,ale caruia temelie,sunt adanci,zidurile inalte,ulitile ei late si desfatate, pardoseala
ei asternuta prea cu mare mestesug din feluri de feluri de pietre scumpe.Caile ei
stalucesc, din varsarea razelor luminii cei pre inalte . Dar in zadar ne silim sa talcuim
marimea cea netalcuita si marea cuviinta a acelui loc si sa talcuim cu mult mai vartos
nesfarsita si nedesertata bogatie,care este intr-insa, se revarsa imprejur.Nu pot dupa
vrednicie sa laude si sa arate curat acele bunatati nici aritmeticii(matematicienii) cu
numerele lor si socotelile lorsi masuratorii pamantului sa le masoare cu totul o
l r,nici
cuvantaretii si ritorii sa selaude cu buna si frumoasa lor graire,nici gramaticii sa le
impodobeasca cu indulcirea si frumusetea cuvintelor lor.Dar fiindca si aici mai ales
intelegem si aratam numai pentru singura frumusete si stralucirea acelui loc ce fel oare
va sa fie acea adevarata podoaba si frumusetea care este intr-insa. Pentru aceasta nu
este lucru de mirare daca ne vom zabovii putin povestind si pentru aceasta. Dar mai
intai sa spunem sfarsitul si socoteala pentru care Atotputernicul Dumnezeu au facut
Cerul si acest Rai pentru care pricina si la ce sfarsit privind.Nu pentru altceva,cu
adevarat fara decat numai pentru ca sa arate ingerilor si oamenilor si de obste ca sa
zica la toti oamenii lumii acesteia si la toti Ingeriicei din Ceruri cata si ce fel de mare
este intelepciunea,puterea,bunatatea marimea si marea cuviinta lui. Deci si daca
aceasta au fost socoteala lui, ca saarate pe insusi osebirile acestea alelui la insasi
zidirile sale ca intr-o priveliste prea aratata, socotiti voi acum o, oamenilor si intelegeti
cata este oare puterea acelui ziditor si tiitor a toate Dumnezeu. Care,dupa cum cu o
singura amenintare a voii lui cei prea puternice au zidit lumea aceasta,asa si altele
nenumarate lumi ca aceasta cu insusi singura amenintare poate sa zideasca cu un
cuvant si foarte prea lesne intr-un minut numai si iarasi intru unul si acelasi minut
poate sa le piarda cu totul desavarsit si intru nimic sa le aduca.Inca pe langa acestea
,orice lucru face Dumnezeu,il face fara nici o nevointa si osteneala tot cu aceiasi
inlesnire cu care au facut un graunte de nisip poate sa faca si un Cer foarte mare.Nu
osteneste Dumnezeu mai mult la facerea unui Serafim decat la o furnica,sau la facerea

unui inger, decat la facerea unei muste.Nu s-au ostenit mai mult, cand au zidit pe
Luceafarul intaiul ingerilor decat peviermele cel de jos tarator si prea mic si prea prost
al pamantului,nici cand ar face zidiri mari nu se osteneste,sau asuda,nici cand au facut
lumea,s-au ostenit,nici dupa ce au savarsit-o s-au odihnit. Toate, cate le voieste le
poate, si toate cate voieste le savarseste,numai cu singura atotputernica si insusi
stapanitoarea de sine voia lui.Deci, acum dupa acest chip ia sa socotim noi cum ca
atata este puterea lui Dumnezeu,pe cat acum o ati auzit si atata este slava lui pe cata
este si marimea zidirii sale cu care au voit sa arate o slava si o putere ca aceasta a
lui.Pentru ca ce ajutor ii va trebui de la altcineva ca sa savarseasca dupa cum voieste
lucrul sau dupa toate deplin si desavarsit,maini si mestesugirea mesterului,dar el la
putere este neasemanat.Invatatura,dar el intru intelepciune este nemarginit.Bogatie,dar
el imbogateste pe toti.Ce fel de lucru socotiti sa iasa de la acea dugheana al caruia mai
marele mester este cea atotputernica tarie a Tatalui,intelepciunea Fiului si bunatatea
Duhului,ori unde bunatatea si voieste si porunceste acolo intelepciunea si oranduieste
si aseaza,iar taria cea intru tot puternica si prea covarseste si zideste.Orice voieste
nemasurata bunatate pe aceasta o intelege si o oranduieste insusi intelepciunea cea
nemarginita,pe aceasta o savarseste acea neinteleasa intru tot puternica tarie.Deci bine
canta proorocul pentru acea cetate prea frumoasa si prea mare.”Prea slavite-au
s grait
pentru tine cetatea lui Dumnezeu.”Acea cetate care pentru Sfanta adunare a Sfintilor
ingeri si a tuturor alesilor lui Dumnezeu este cu adevarat fericita.Acea cetate zic cu
daruri prea stralucite si cu bunatati luminata.Intru aceea prea cu indestulare se
daruieste vesnica mantuire.Adevarul imparateste,ca acolo nu este nimenea care sa
insele sau sa se insele si sa se amageasca.Nici un fericit dintru dansa nu se izgoneste
si nici un viclean si inselator intru dansa nu intra.Acolo este intemeiere prea incredintata
si prea intemeiata.Linistea fara tulburare,buna norocire vesnica si fericirea
nemarginita.Acolo este dragostea desavarsita.Frica nicaieri nu este,zi neinserata
rasare,unire la un gand prea vesela,petrecerea impreuna cu totul desfatata si
vesela.Pentru aceasta netalcuita fericire si bunanorocire a scris un prea mult invatat
intr-acest chip,acolo cel fericit vede pe Dumnezeu cu vointa,il are cu dobandirea,il
castiga cu bucuria,ramane tanar intru toti vecii,straluceste intru adevar,se bucura intru
bunatate si dupa cum are vesnica ramanerea si statornicia,asa are si inlesnirea.Intru a

intelege buna norocire intru adihna.Dar aceia care o fac ca pe aceasta cetate a lui
Dumnezeu prea bine norocita este pacea cea vesnica si nedezlegata si nerisipita,pentru
care zicea proorocul David,intelegand pe Ierusalimul cel ceresc.Cela ce pui hotarele
tale pace,cine poate dupa vrednicie sa arate cu cuvintele ce fel si cata va fi veselia si
bucuria acelui fericit suflet cand se va salaslui intru acea cetate ale careia hotare le-au
facut Dumnezeu pace.Atunci negresit un suflet ca acela unindu-se tot cu Dumnezeu si
pentru ca asa sa zic intru insusi inima lui salasluindu-se va striga cu David,cu pace
impreuna ma voi culca si voi adormi!Unelteste fericitul prooroc David la pace acest grai
impreuna,adica cu nemiscarea si cu nestramutarea.Dupa cum si Casiodor il talcuieste
zicand,pace,care intru tot aceiasi stare se afla totdeauna,pace,care niciodata sa nu se
curme,sau sa se taie,ci intru tot veacul sa se intinda si sa se lateasca.Atunci vom afla
vesnica pace si necurmata odihna,cand vom ajunge la cel mai de pe urma si sfarsit a
tot binele.Cand ne vom dezbraca de imbracamintele stricaciunii si ale muririi si ne vom
uni fara despartire cu pricina noastra cea incepatoare si intai care este Ziditorul nostru
Dumnezeu.Acest fel de pacate prea desavarsite in zadar va nadajdui cineva a o
dobandi in lumea aceasta si intru alergarea vietii acesteia de acum.Sufletul care aici nu
este supus nici la o prefacere si schimbare,unul ca acesta va afla salasluire intemeiata
intru sine mai presus de ceruri.Toata lumea aceasta pamanteasca dupa cum este
alcatuita di feluri de lucruri potrivnice unul altuia asa si in fiecare zi ne da pricini de
tulburare si de mahnire,dintru care viata ticalosilor oameni mai cu totul se ingroapa si
impreuna se ineaca.O,cati oameni se afla care mai bine aleg sa locuiasca intru acest
cuib de lut al lumii decat in curtea cea cereasca,alerg zic,mai bine sa se afle in lumea
acesta vremelnica si plina de necaz si de scarba decat sa se afle in cerul cel vesnic si
plin ce bucurie.Cine poatecandva sa socoteasca de intelept sicunoscator pe acela
care dupa ce ar fi vazut toata casa lui care era facuta si impodobita cu tot felul de buna
frumusete si cu minunat mestesug,hambarele lui cele pline de toate felurile de
roduri,lazile lui cele pline de argint si de aur,camarile lui cele pline de haine cele de
multe feluri si de mult pret cum ca fara de veste s-au ars de foc si sa nu lacrimeze sau
cu totul desavarsit macar sa ofteze si sa suspine apoi aducandu-si aminte pentru o
mica privighetoare ce o avea el in colivie inchisa care se obisnuia de multe ori al veseli
cu dulceata ei cantare si ciripire si instiintandu-se de la slugile lui cum si aceia s-au ars

in vapaia focului atunci dar atunci sa inceapa a plange si a se tangui nemangaiat,a se

jeli nebuneste si a suspina fara socoteala pentru ca a pierdut un puisor,acest fel de iubit
cu adevarat cu numai ca l-ar fi sosotit oameni intelept si cu minte pe unul ca acesta
dupa cum am zis mai inainte,ci si nebun si fara socoteala,fiindca daca si cantare aceia
a privighetorii acei cu dulce glas bucura isi veseleste auzul apoi pentru pierzarea si
lipsirea atator lucruri de multe si de mult pret.Cine sa nu planga mai mult si sa se
tanguiasca,dar acum mai toti oamenii avem tot aceiasi nebunie si nesimtire si
nesocotinta.Toti de asemenea nu aratam in ziua de azi ca acel imparat al Romei,Onorie
care dupa cum povestesc se afla inconjurat de vrajmasii in Roma multa vreme si fiindca
au intrat in camara sa cea imparateasca unul din prietenii lui vestindu-i cum ca s-a
pierdut Roma,au cazut la pmant de mahnire si de intristare si nu putea sa se
mangaie,iar tot acest imparat avea in palatal sau o mica catelusa pe care foarte mult o
iubea si pentru aceasta ii pusese numele Roma de unde auzind de la vestitor de
pierzarea Romei.Cu totul ingrozit l-au intrebat si cum asa de nepazita s-au prapadit
Roma care aceasta putin mai inainte impreuna cu mine se juca,raspuns-a lui si
vestitorul cum ca nu s-au prapadit,o,imparate catelusa Roma,ci cetatea.Atunci imparatul
au inceput sa rada si sa-i multumeasca prietenului sau ca nu l-au intristat cu vestirea
cea de pierzarea catelusei.Cati ca Onohie se afla in ziua de azi care suspina,se
mahnesc,varsa lacrimi cand le fura aurul sau argintul sau cand le iau hainele lor si le
ard casele lor si pentru ca sa zica cu un cuvant cand se lipsesc de tina si noroiul acestei
lumi care prea mult il iubesc,insa de se vor lipsi si de imparatia Cerurilor se bucura,se
veselesc,se desfateaza si joaca socotindu-o desavarsit,drept nimica.Nu putini sunt
aceia care cu multa si nemarginita pofta a lor imbratiseaza curvia si desfranarea ca pe o
buna norocire,iar pe celelalte le iau intru a doua randuiala.Sunt,zic multi numai ca
Onahie fara minte si nebun si ca Galin si acesta imparat al Romei dupa cum povesteste
Trevelie,fiindca i s-au vestit cum ca Egiptul s-au sculat impotriva,au raspuns si ce,sau
nu putem sa traim fara de unul Egiptului si cand iarasi s-au adeverit cum ca mai toata
Asia s-au pustiit din pornirile si impreuna napadirile stiintelor si din napadirile si
navalirile scitilor au zis,si ce au nu putem sa spalam camarile noastre si fara de sapunul
ei,pentru ca s-au pierdut din mainile lui mai toata Franta.Se povesteste cum ca au ras si
au zis,avem ce sa purtam si fara de hlamidele si porfirele Frantei.O si cati ca Galin se

afla in veacul acesta si in ziua de astazi poate inca si mai rai si mai scarnavi decat
acela.Pentru ca unul nu cugeta nici pofteste cu totul desavarsit vreun alt oarecare
bine,fara decat bogatie,iar altul slava,altul dulceturi si altul altceva din lucrurile cele
desarte.Si daca unora ca acestora le aduce cineva aminte cu putine cuvinte pentru
Imparatia Cerului sau pentru calea si chipul cu care pot sa mosteneasca aceasta
imparatie se tulbura si se manie si fug si se departeaza cu multa invartosare a inimii lui
si umbland imprejur bombanesc zicand,Cerul Cerului,Domnului.Iara pamantul l-au dat
fiilor oamenilor,aleg oamenii mai mult aici pe pamant sa aiba o mica coliba decat in cer
un palat cu totul de aur.Drept aceea numai pentru aceasta singura nebuna si fara de
socoteala alegem,se cuvine sa se lipseasca de Imparatia Cerurilor.Fiindca singuri si-au
inchis ochii lor ca sa nu vada la inaltime,singuri si-au astupat urechile lor ca sa nu auda
vreo sfatuire pentru aceasta Imparatie.Singuri se fac pe sine nevrednici de
dansa,fiindca niciodata n-au voit sa faca vreo indeletnicire si vreo purtare de grija pentru
dansa spre a o dobandi,ci mai inainte de a ajunge sufletul nostru in ceruri,ia sa mearga
inainte dorinta cea pentru acela.Mai inainte de ce vom intra prea bine norociti si fericiti
intru imparatia cea cereasca ca sa alergam in sus de acum cu gandul cu sarguinta
osardnica si cu purtare de grija intru dansa pentru ca sa dobandim acolo intru toata
vesnicia acelea care de aici cu atata fierbinte dor le-am dorit.
CAPITOLUL 3
Cand omul cel nou ar privi darurile trupului celui preaslavit,trece cu vederea
trupul sau

Pana aici am vorbit indestul pentru cereasca salasluire a dreptilor,ramane acum sa

intoarcem cuvantul nostru catre acesti drepti care au acolo in veci sa se odihneasca,ci
dar mai intai sa vorbim pentru fericitele acelea trupuri ale fericitilor drepti.Apoi vom veni
si la sufletele acelora.Tot omul se alcatuieste din doua parti,din trup,lucrul cel mai smerit
si mai prost decat toate si din suflet,lucrul cel mai inalt decat toate si mai ales in lumea
aceasta si pentru aceasta fiecare parte va castiga deosebita slava sa si darul si veselia
in ceruri.Macar desi trupul cu toate ca este din tina si din noroiul pamantului si mai pe
urma s-au alunecat la multe feluri de patimi ale necinstei,si alaturandu-se cu
dobitoacele cele fara de minte,intelegere si s-au asemanat lor si pentru aceasta i s-au
cazut ca sa fie infasat in ieslea dobitoacelor celor necuvantatoare si nu a se sui in ceruri
si a se odihni cu atata slava in palatul vesnicului imparat si a dantui impreuna cu
ingerii.Cu toate acestea Iubitorul de oameni Dumnezeu asa bine au voit.Si dupa cum
atunci pentru Izmail fiul Agarei,desi era fiu de roaba cu toate acestea au vrut sa-l
creasca si sa-l inmulteasca cu iubire de bunatate zicand,il voi creste si il voi inmulti pe
dansul foarte.Asa si pentru trupurile fericitilor drepti au judecat cu pricina binecuvantata
sa le cinsteasca cu cereasca lui slava fiindca si-au petrecut impreuna cu sufletele lor
impreuna deopotriva au ridicat jugul lui Hristos si s-au ostenit si cu ticalosie au petrecut
pe acest pamant si aceasta este aceia care Dumnezeu au zis-o prin proorocul,indoit vor
castiga in pamantul lor,adica slava sufletului si a trupului,pentru ca acolo va sa ia cu
adevarat naimitul dinariul.Ostasul leafa,biruitorul cununa,vitezul plata,prietenul darurile
si fiul mostenirea,iar intre acestea toate cu patru daruri se vor impodobi trupurile acelor
fericiti cu stralucire ,cu nepatimire,cu usurime si cu subtiratate si ia sa vedem si sa
incepem de la darul cel dintai care este stralucirea.Dar pentru ca sa intelegem bine pe
acest dar al stralucirii se cuvine sa stim cum ca in doua feluri se zice stralucirea,sau ca
cele prevazatoare dupa cum este cristalul si apa,sau ca cele ce au de la sine lumina
dupa cum este soarele si stelele,deci trupurile sfintilor si dupa amandoua chipurile
acestea vor sa fie stralucitoare si ca niste prevaatoare si ca unele ce au de la sine
insusi lumina si mai intai adica cum ca vor sa fie prevazatoare au marturie sfantului
Grigorie care zice,trupurile fericitilor cetateni vor lumina intru sine cu stralucirea si se vor
lumina cu curatenia atata ca sa fie deschisa si cu totul vazuta ochilor tuturor si aceasta
alcatuire si intocmire a trupului si va sa fie fiecare cu totul aratat si prevazator la altul
dupa care chip aici pe pamant nu poate sa fie aratat si prevazator nici lui.Si apoi
deosebit de aceia ca frumusetea cea dinafara trupului va sa fie prea minunata si prea
aleasa incat sa covarseasca fara de asemanare toate frumusetile lumii acesteia,dar si
aceasta frumusete dinlauntru si frumoasa inchipuire fara asemanare a va covarsi pe
aceia dinafara.Si trupul vazandu-se atata va sa fie prea vazator incat sa nu ramana
intru dansul nici o vana a sangelui sau vana uscata,sau incheietura,sau grosime,sau
zgarciuri,sau oase a caror frumusete alcatuirea,oranduiala,unirea,punerea si buna
intocmire si alcatuire ca sa nu fie cu totul aratata in ochii tuturor si foarte cunoscuta.Iata
al doilea ca vor sa fie nu numai prevazatoare si prea limpezi dupa cum am zis si foarte

stralucite si prea laminate si aceasta sa faca aratat din cuvintele Domnului nostru care
au zis,atunci drepti vor straluci ca soarele intru imparatia Tatalui meu,iar acea stralucire
are sa izvorasca afara din frumusetea si din buna podoaba a sufletului si sa se reverse
cu indestulare in trup,atat incat sa fie prea stralucit si prea varsator de raze si cu totul
prea luminat si cu chip prea plin de lumina si slobozitor de raze.O cata bucurie si
veselie va sa fie aceia sa vada cineva atata multime si acest fel de mari sori adunati
impreuna intr-un loc,ca daca si numai un soare singur cu toate ca este atata de departe
si inalt de la pamant si niciodata nu sta si totdeauna alerga cu toate acestea demult
bucura ochii oamenilor si cu totul indulceste si veseleste sufletele cand isi intinde si isi
latest in toate partile varsatoarele de lumina si inviitorele lui raze,cata oare desfatare si
veselie si bucurie va sa fie aceia sa vada cineva imprejurul sau mii si intunerice de
nenumati sori.Atata va sa fie de mare si prea luminata varsare de lumina si de stralucire
a fericirilor acelora si prea slavitelor trupuri ale dreptilor incat unii din cuvantatorii de
Dumnezeu au indraznit sa zica cum ca daca numai un singur trup al unui drept s-ar
pogora din cele ceresti pe pamant cu acest fel de stralucire negresit s-ar tampi si s-ar
prapadi luminal lor,toate stelele si soarele.Aceasta varsare de lumina va sa fie ca o
haina si imbracaminte prea veselitoare si mai minunata decat toata tesatura si
impletitura cea cu aur si cu argint.Cand ar fi cu putinta ca cea mai mica raza acelui trup
proslavit sa se arate in ochii vostri credeti-ma ca acea frumusete atata para de dar ar
aprinde in sufletul vostru incat de multa si cu covarsire bucurie si mare minune nu va
mai veni nici o pofta a va intoarce vreodata ochii vostri la vreo alt lucru dulce si veselitor
al lumii acesteia,ci raniti fiind in oarecare chip de sageata acei priviri minunate si
inspaimantatoare de catre toti voi s-ar auzi numai un singur glas dupa cum intr-o vreme
de la apostolul Petru pe muntele Taborului,bine este sa fim noi aici.Al doilea dar este
nepatimirea cea fara de moarte sau mai bine zis nemurirea cea prea fara patima.Deci
daca trupul cel proslavit nu va fi primitor de nici o patima,atata dupa lucrare pe cat si
dupa putere si dupa lucrare fiindca nici o stricaciune,nici o grozavie,nici o boala sau
neputinta,nici vreo ciuntire sau vreo lipsire sau vreo pata nu va ramanea pe acele
trupuri,iar dupa putere fiindca nu vor fi primitoare de nici o patima care va fi suparatoare
intru dansele sau va putea candva macar cat de putin sa le vatame si fiidca niciodata
cel mai tare nu patimeste de la cel mai slab,pentru aceasta intru acea fericita stare

aflandu-se acele trupuri al sfintilor mai tari decat fie ce pentru aceasta nu se vor supara
si nici cat de putin de catre nici vreun altceva intru nimic,iara pentru puterea si barbatia
acestor feluri de trupuri avem mantuire de la apostolul Pavel,semanase-va intru
stricaciune,sculase-va intru nestricaciune.Se unesc la aceasta si altii mai noi cuvantatori
de Dumnezeu care zic,cum ca sfintii vor covarsi cu puterea si pe acei vestiti barbati
pentru barbatia dupa cum se povesteste dupa Dumnezeiasca noastra Scriptura,cum ca
au fost Samsom si Galiat,iar in cartile elinilor,Iroclie si Atlantie si cum ca atata va sa fie
puterea acelor sfinti incat si cel mai mic dintru aceia va putea sa calatoreasca toata
lumea aceasta si ca un glob prea lesne de uneltit si de miscat si din locul ei sa o mute.
Dupre cum si Arhimidis acela maestrul ce dinafara se lauda falindu-se intr-o vreme
zicand cum ca de-ar putea sa-si puie un picior al lui afara de tot pamantul acesta l-ar
scutura si l-ar arunca cu celalat picior pre tot pamantul acesta ca pe un mar.Pentru
aceasta si madrindu-se zicea:”da-mi loc unde sa stau si tot pamantul voi misca si din
loc il voi porni si cat la acel Arhimid era numai o seaca mandrie iar la dreptii cei
proslaviti este prea potrivita cea zisa de acela.Langa care dreptii,aceasta mestesugire
prea larga si prea defatata a lui Dumnezeu,adica lumea aceasta ce se vede este ca un
mar prea mic.Deci fiindca trupurile Sfintilor au o putere si barbatie acest fel si atat de
mare,ce lucru putea vreodata sa le vatame, sau sa le schimbe si este asa cu
adevarat,urmeaza numai decat a fi si prea fara nici o patimire.Si apoi dupa cum zice si
Dumnezeiasca Descoperire:”nu vor flamanzi mai mult inca,nici vor inseta mai mult,nici
nu va cadea pesteei Soarele,nici toata arsita.”Si iarasi mai jos zice:”si va sterge
Dumnezeu toata lacrima din ochii lor si moarte nu va mai fi mai mult, nici plangere,nici
strigare,nici durere nu va fi mai mult inca,ca cele dintai au trecut si s-au dus de la
dansii”.Drept aceea si in mijlocul vapaii,cu toata dreptatea nu se vor arde,in ape nu se
vor ineca,dar nici vreo sabie deucigator nu va putea sa-i raneasca,nici vreo mana a
vreunui tiran,nu va putea sa scoata macar un par din capul lor.Acolo nu are stapanire
Podagria la picioarele lor,nici la maini durerea de maini nu are putere ,nici la piept
naduful, si la pantece colica.Acolo virtutea si barbatia corpului,niciodata nu se
vestejeste de boala,nici tanjeste,sau se slabeste de indelungarea vremii.Sanatatea va fi
totdeauna intreaga si desavarsita,frumusetea va sa fie totdeauna inverzita,inflorita si
intinerind necercandu-se si neispitindu-se nici in vreun chip de vreo stricaciune.Afara

de aceasta nepatimire si neschimbata stare vor avea acele trupuri inca o subtietate
netalcuita si necrezuta,cu a carei putere si ajutor vor intra in fiecare loc si vor iesi din
fiecare loc cu prea multa lesnire mai vartos ca vor trece si prin usile incuiate,fara nici o
greutate si vor trece si prin ziduri fara nici o oprire dupa cum Duhul si razele soarelui
trec prin ferestrele cele de sticla ,de clestar si de obste sa zic,prin trupurile cele
priveditoare.Si pentru ca vorbesc in scurt,acele trupuri ale sfintilor,vor trece fara
suparare si fara oprire prin toate trupurile si aceasta se arata din cuvintele
Apostolului:”seamana-se trup sufletesc,sulase-va trup duhovnicesc.Care la subtietate
nu vor avea nici o deosebire de duhuri si de ingeri .Cel mai de pe urma dar este
usurimea,adica usuratatea si lesnea miscare care va darui atata stapanire si putere
sufletului, incat sa miste si sa porneasca trupul si sa-l mute dintr-un loc intr-alt loc cu
negraita lesnire.Mai ales intr-un minut sa-l suie de pe pamant in cer si sa-l pogoare din
cer pe pamant,si sa poata trupul acesta ca intr-o clipita de ochi sa alerge dintr-o
margine a pamantului pana la cealalta margine a pamantului,fara vreo osteneala sau
intarziere de vreme.Inca avem incredintarea si la aceasta iarasi de la Apostolul
Pavel:”seamana-se intru slabiciune,sculase-va intru putere. Ci si socoteala noastra ne
incredinteaza cum ca unele ca acestea vor fi trupurile dreptilor fiindca zabavnica
miscare si intarziere sunt nepotrivite si cu totul impotrivnice Duhului.Iara trupurile
Sfintilor fiind Duhovnicesti si proslavite,de nevoie se cuvine sa fie si prea usoare si
lesne miscatoare. Aceasta grabnica miscare si pornire,se intelege si se aseamana si
din alte graiuri ale Dumnezeiestii Scripturi care scriptura se aseamana peaceasta
grabnica miscare si pornire a sufletelor cu lucrurile lumii cele prea usoare si prea lesne
miscatoare si pornitoare.Inteleptul Solomon o asemaneaza pe aceasta cu scateile
focului.”Ca scanteile prin paie vor fugi.” Si Proorocul Iezechil cu fulgerarea razelor si
aceasta cu asemanarea deroata care se impinge de vant u
i te si puternic.”Alearga si se
intoarce in chipul razei fulgerului.”Si Isaia cel cu prea mare glasle asemaneaza cu
pasarimea cea prea iute in vazduh zboara:”in aripi se vor ca vulturii alerga-vor si nu
vor osteni,merge-vor si nu vor flamanzi.”O dulceata negraita!O veselie netalcuita! Sa
intreaca cineva focul si pasarile si fulgerul cu grabnica si prea iute pornire a prea
usoarei lesne miscari si porniri.Dar ca sa nu vi se para aceasta necrezuta,ia sa o
incredintam cu o asemanare .Daca mintele acelea ale sferilor celor ceresti cele pe cer

iuti alergatoare si grabnice miscatoare,Ingerii zic,cei oraduiti dela Dumnezeu ca sa

miste Stelele cele Ceresti si sa le indrepteze intr-atata incat sa inconjoare imprejur tot
Pamantul in curgere de douazeci si patru de ceasuri si sa alerga cu atata graba incat
in fiecare ceas sa treacadouazeci si sase de mii pasi geometricesti si cu toate ca
trupurile acelor stele sunt straine si de acei ingeri ce le misca,cu toate acestea fac
atata de iute miscare si pornire acum,cum sa nu credem si noi,cum ca acele suflete ale
Dreptilor ca niste firesti si de un neam cu trupurile sale si ca niste pricini miscatoare. Si
pornitoare vor arunca intru insusitrupurile lor mai grabnica miscare si pornire decat
aceea a stelelor. Deci prea adevarat este ca tot intr-unul si acelasi minut al vremii le vor
muta si le vor duce de la o margine a rotunjimii cerului la alta.Dupa cum si ingerul care
au rapit de parul capului pe Proorocul Avacum si l-au mutat intr-un minut de ceas din
Iudeea in Babilon la groapa leilor,care loc estedeparte unul de altul,de cinci sutede mii
de pasi.Si daca acela in trup strain si gras si greu si patimicios si muritor au putut sa
lucreze cu o graba atat de minunata si preaslavita,pentru ce sufletul care are sa fie
asemenea la slava cu ingerii,sa nu poata lucra tot aceiasi in trupul sau si mai vartos si
proslavit fiind,fericit, duhovnicesc,uscat,usor,subtire,nepatimicios si nemuritor si pentru
ca sa zic in scurt,in chipul lui Dumnezeu.Sfintitul Augustin si mai mult creste si mareste
lucrul.Fiindca si zice cum ca atata de iute va sa fie miscarea a celor trupuri
proslavite,incat sa intreaca cu miscarea si pornirea mai si pe insusi sufletul si pe insusi
mintea aceasta .Pentru care se scrie asa:”unde voieste Duhul,ac
olo este de fata si
trupul.”Si cu toate acestea,miscarea si pornirea Duhului si acestui suflet este atata de
prea grabnica incat intr-o clipeala se afla cu vointa indata in Cer si de acolo intru cele de
deasupra pamantului.Deci fiindca si trupul are sa umble cu aceeasi iuteala si grabnicie
cu care Duhul se porneste dupa cum zice Dumnezeiescul Augustin:”trebuie negresit sa
credem cum ca trupurile acelor fericiti drepti,vor avea o prea mare grabnicie si iute
miscare si pornire.Acestea sunt darurile cele mai alese si mai scumpe si podoabele
cu care se impodobesc cu indestulare trupurile dreptilor.Deci cine unele ca acestea
cugetand ar indrazni sa calce vreodata cea mai mica porunca a lui Dumnezeu, sau care
nu s-ar ingretosa de toata desfatarea si indulcirea poftei trupului si socotind cum ca
trupul are sa se suie odata la slava si cinste atata de mare si aleasa,au n-ar defaima
multime neinumarata de lumi cu toate bogatiile si slavele lor,incredintandu-se fiecare

cum ca aceste feluri de trupuri in locul putreziciunii au sa se imbrace cu curatia,in

locul prafului,cu pietre luminate si de mult pret,in locul vremii cei curgatoare,in
vesnicie,in locul intunericului,intru stralucire,in locul intamplariilor si a primejdiilor,in
buna norocire,in slava siintru adevarata fericire.O,dar prea cu totul fericit! Pe care,este
cu putinta,putin oarece cineva si umbros al insemna,dure cum si noi l-am insemnat .Dar
insa al talcui si al arata dupa vrednicie si dupa cum se cade si tuturor ritorilor lumii le
este cu neputinta.Dar o prea mare orbire a fiilor lui Adam si ai fiilor Evei! Care se
sarguiesc si se indeletnicesc cu mare osardie la dobanzi desarte,la castigarea lucrurilor
celor vremelnice,la dobandirea slavei,la dobandirea de sotie frumoasa,la marimea
caselor,la indestularea poftelor,la imbogatirearudeniilor si la multe feluri de bucate.Iara
la cele duhovnicesti si nemuritoare si la frumusetile acelea Cerestile cu atatatrandavie
se lenevesc,bicisnicesc incat se fac cu totul reci si greu de miscat.Si nici macar cat de
putin nu pun in mintea lor cum sa castige acele prea minunate daruri ale trupului
pentru care am zis mai sus.Povestesc oarecarecum ca randunelele nu-si zidesc
cuibul lor niciodata in perete putred,nici in casa care se primejduieste sa cada,iara
oameni si decat acelea sunt mai neintelegatori,caci intemeiaza casa si salasluirea lor
acolo unde vad ca sunt toate putrede si vor vrea odata sa se surpe de naprazna, si sa-i
striveasca si pe aceia care le-au ales.Insa mult mai bine vor face daca pe acea zidire a
trupului,care are sa se slaveasca cu atatea daruri, s-ar nevoi si s-ar sargui cum sa o
intareasca si sa o imputerniceze cu tari temelii ale faptelor cele bune si ale lucrurilor
celor une.Nici un om cuminte nu da de la sine vreo data aurul ca sa castige plumb,nici
se multumeste a se razima mai bine in trestie, decat in toiag de elefant.Nimenea nu
alege carbunii si lasa pietrele cele de mult pret, nici se afla cineva sa vaneze,vanturi in
loc de cerbi,sau sa lase palaturile cele imparatesti zidite cu marmuri si sa aleaga
casuta aceia care copii cei mici o zidesc din nisip.Mai pe urma de toate nici un
cunoscator intelept nu pretuieste mai scump stropitura decat izvorul si picatura decat
curgerea raului,grauntul graului,decat un stog,minutul inconjurarii decat insasi
inconjurare aceasta.Dar cu toate acestea,noi alegem plumboasele acestea si
mincinoasele desfatarii si dulceturile in locul auriteler acelora si adevaratelor dulceturi si
veselii.Alegem mai mult umbrele desartelor cinstiri ale lumii acesteia,decat acelea
Ceresti si cinstiri si Daruri, alegem mai mult vanturile acestea,casutele

copiilor,nisipul,stropitura,picatura, grauntul si minutul in locul acelor bunatati si veselii

adevarate si dea pururea vecuitoare pe care avem sa le culegem si sa dobandim
fericirea cu mare imbogatire din singur trupul acela.O si de am socoti bine pe aceste
vremelnice si desarte ,cat si pe cele adevarate.Si o de le-am pune alaturea ca sa le
asemanam pe acestea stricacioase si vremelnice,cu cele nestricacioase si vesnice!Cu
adevarat,de am face acestea mai curat,am privi si am pricepe cum ca toate acelea,cate
aicea pe pamant cu privegheri si cu mare sarguinta si osardie le poftim si le vanam, nici
de cea mai mica cinste nu sunt vrednice in ceruri.Mai ales, de le vom si pune alaturea si
le vom asemana cu cerul si cu bunatatile cele dea pururea si nestricacioase,care sunt
pazite in jicnitile acelea si cu totul desavarsit si in tot chipul le-am defaima atunci,fiindca
fiecare lucru stricacios are sa treaca .Iar acela care are sa treaca ,tot deasemenea este
ca si cum n-ar fi fost nicicum la inceput.Pentru ca,dupa sfarsitul sau,ramane tot aceeasi
care au fost si mai inainte de la inceputul sau.Mai inainte de inceputul sau n-au fost
niciodata si mai pe urma iarasi de savarsitul sau nu raman nimic.Apoi dar,nimic au fost
si dupa urmare nimic va fi.Ia sa ne vie noua acum aicea cineva,sa ne zica cu
Solomon:”zis-am eu intru inima mea,vino acum dara sa te ispitesc intru veselie si sa
vezi intru bine.”Si indata il va intampina si graiul cel urmator al Eclesiastului:”si iata si
aceasta este desertaciune.”Caci daca cineva si cu toate dulcetile si defatarile lumii,s
-ar
prea dezmierda si cu totul intr-insele s-ar afunda.Daca ca si cu Sardanapul ar inota in
mijlocul noianului desfatarii si al imbuibarii sau cu Cleopatra ar cina asupra trandafirilor
si pietrelor celor scumpe,daca cu toate cele mai mari numiri si daruri firesti s-ar herestisi
si s-ar lauda si cu toate slavele si cinstele s-ar slavi si s-ar preainalta,daca cu toate
cantarile si laudele s-ar inchina ,daca si toti imparatii lumii s-ar pune sa sada mai sus si
s-ar cinsti mai intai ,si pe toate acestea cate am zis le-ar dobandi si s-ar indulci de
dansele cu toata buna norocire in curgere de mii de ani si mai mult.Cu toate acestea
daca s-ar stramtora de moarte,dupa cum sinegresit va urma a se stramtora si a le lasa
toate acestea si nevrand el,unuia ca acestuia,negresit,nu-i va ramanea nimica,nimica
care sa-l bucure si sa-l veseleasca sau catusi decat sa-i pricinuiasca vreo
mangaierea.Va incredintez,o fratilor,ca un cuget asemenea cu acesta,pe multi i-au
indreptat si mari la fapta buna i-au aratat.Mai ales nu de multi ani pe unul luminat la
neam si vestit si slavit pentru multa invatatura.Acesta,fiindca au auzit intr-o zi pe un

dascal sfintit propovaduitor care talcuia din amvon cuvintele acelea ale intaiului mucenic
si Arhidiacon Stefan:”iata vad Cerurile deschise”,si zicea intru aceiasi talcuire si
acestea:acum cu adevarat sunt deschise portile Cerestii Imparatii si oricine va voi poate
sa intre cu lesnire insa cati sunt lenevosi si iubesc vremelnica desfatare si
indulcire,decat pe cea vesnica inchid inima lor pentru ca sa nu doreasca o intrare ca
aceasta,unora ca acestora de asemenea si Cerului sa inchida ,ca sa nu poata intra intr-
insul. N-au avut trebuinta de maimulta invatatura acel tanar de neambun spre a se
indrepta,ci indestulandu-se cu insasi aceste putine cuvinte,au inceput a-si deschide
inima sa catre Dumnezeu si dorul sau catre cereasca imparatie si asa indata defaimand
toate cele dulci si frumoase ale lumii fara intarziere de vreme s-a facut calugar si s-a
inchis intr-o manastire cu viata de obste unde au savarsit o viata placuta lui Dumnezeu
.Deci socoteste si tu carele citesti acestea ce sunt de fata,ca sa zici cu intaiul Mucenic
Stefan:”iata vad Cerurile deschise”,le vad nu cu acesti ochi prea grosi ai trupului,ci
cu prea ascutitele vederiale mintii mele,pe care mi le-a daruit Sfantul Botez intru
Sfanta scaldatorea,adica cu Credinta.”Vad Cerurile deschise”.Fiecaruiaeste Cerul
deschis.Despre nimeni nu seinchide care traieste cu nadejde sa intre intr-
insul.Sarguiti-va toti a intra mai inainte a se inchide. Nu intra nimeni intru Imparatia
Cerurilor fara decat prin”Usa Pocaintei.”Nu calatoreste bin
e cineva la aceasta imparatie
prin calea cea lata a mandriei ,a desfatarii curvesti,a zavistiei,a trandavirii,a iubirii de
argint,a betiei si a celorlalte pofte trupesti,ci prin calea cea stramta si necajita a
smereniei ,a pazirii curatiei, a dragostei, a osardiei,a saraciei,a infranarii si a celorlalte
fapte bune.Sarguiti-va,iarasi zic,cum mai in graba sa intrati,pentru ca vremea noastra
este putina si sfarsitul vietii noastre estenecunoscut.Va sa vie ceasul intru care, Cerul
acesta, care iti este acuma cu totuldeschis sa-l afli inchis ,daca poti grabi saintri intr-
insul pana in cata vreme este deschis.Si vei auzi situ impreuna cu fecioarele acelea
nebune,aceaste:”s-au inchis usa”si atunci nu vei putea mai mult sa zicicu Arhidiaconul
Stefan ,cum ca:”iata vad Cerurile deschise”,ci mai ales vei zice tanguindu
-te:”vai
mie!”Mi s-au inchis mie usa.Si iata vad Cerurile cu totul inchise.Intr-acel minut,in care
moartea te va stramtora si te va impresura si-ti va inchide genele tale, de te vei afla
vrajmas a lui Dumnezeu si nepocait, ti se va inchide indata cerul si atunci,in zadar si
fara de folos vei striga din prapastiile Iadului,plangand si tanguindu-te ca sa ti se

deschida portile Cerului.Pentru ca,totdeauna vei auzia cea amara si plina de durere
raspundere,aceasta:”s-au inchis usa.”Nu va stiu pe voi.Bate,striga,tanguieste
-te si
plangi mai in urma in curgere de mii de mii de ani,mai pe urma in curgere de intunerice
de intunerice de veacuri,iarasi vei auzi acestea:”nu va stiu pe voi ,s
-au inchis
usa”.Inchid si eu acum si cu putine cuvinte savarsesc cuvantul meu,zicand numai
acelea care un barbat prea intelept au scris:”o cat de rea este lenevirea aceasta a
noastra care ne-au cuprins.O,ce fel de trandavie si negrijire sau mai bine sa zic,nebunie
si nesimtire ne-au impresurat!”De ce nu ne silim neincetat cu toataosardia si ravna
prea fierbinte ,sa smulgem mintea noastra de laacestea si sa o pironim cum mai in
graba la acele negraite si vesnice desfatari si veselii,cum poti,o,ascultatorul meu ,sa te
socotesc om cuvantatot,cand te vad cavoiesti sa gusti mai bine o picatura de miere si
mai pe urma sa te adapi intru toti anii vietii tale cu bauturi prea amare si otravitoare si
iarasi sa nu voiesti sa gusti o amara picatura si ca sa te adapi mai pe urma intru tot
veacul cu bauturi prea dulci si prea veselitoare.Deci de avem putina minte in capul
nostru cel omenesc,ia veniti sa alegem si sa iubim mai mult binele nostru pentru ca sa
ne bucuram totdeauna.

CAPITOLUL 4
Cand omul cel nou va intoarce ochii ca sa priveasca negraita desfatare si prea
dulcea veselie a dreptilor pe care o dobandesc prin vedere,atunci isi va intoarce
ochii sai ca sa nu vada cele desarte
Am povestit pana aicea partea aceia a slavei si a fericirii care din sufletele dreptilor ,are
sa se reverse in trupurile acelora.Si fiindca am talcuit acele patru daruri,cu care au

acelea sa se proslaveasca si cu prea slavire sa se impodobeasca.Vremea dar este sa

vorbim acum si pentru acele daruri si daruiri,pe care cele cincisimtiri ale trupului le va
dobandi.Si ia sa incepem intai de la vedere ,ca una ca aceasta este cea mai inalta
simtire decat toate celelalte simtiri.Atata savarsire vasa ia simtirea aceasta incat nici
un lucru sa nu poata sa o impiedice,sau sa o tulbure,sau macar catus de cat sa o
spaimanteze.Deci acestea vor fidarurile si savarsirile vederii ,ci intai este
aceasta:fiecare fericit,cu vederea sa va strabate prin toate trupurile si prin insusi cele
mai dese si le va vedea prea curat,nu numai pe cele din afara ale sale,ci si pe sine prea
A doua savarsire iarasi
adanc pana si la insusi alcatuirea si incheietura a tot trupul sau.
este, ca dupa cum va vedea cele foarte aproape de sine,asa va vedea si cele foarte
departe de sine nimic increuindu-se.A treia va fi aceasta:ramand trupul intr-o aceiasi
stare si asezare fara schimbare va vedea si partile cele dinapoi ale trupului sau,dupa
cum si cele dinainte,fara de a intoarce ochii sai cat de putin sau ai misca.Pe langa
acestea inca va vedea si cele deasupra sa fara a ridica in sus ochii sai si iarasi cele de
dedesubtul sau,fara de ai pleca si a cauta la cele de jos A
. patra savarsire va fi
aceasta:sa vada feluri de feluri de vederi si mai nenumarate linii si raze ca pe o raza si
linie ,dupa oarecare chip,adica unite si lucrul cel mai minunat decat toate este ca va
vedea de asemenea cu ochii inchisi,ca si cu deschisi.Pentru ca ,daca ochii dreptilor au
sa vada prea departe si sa strabata cu vederea si pe insusi pirgurile cele prea groase si
zidurile cele de arama,muntii cei prea mari si dealurile cele inalte si de obste sa
zic,toate trupurile cele prea desesi cu deasa umbra, cum apoi s-ar impiedica de
pleoapele cele prea mici ale ochilor ,fiind inchise ,care acestea sunt o haina ,a lor
subtire si o prea mica pelita,sau pojghita,mai vartos,ca acei ochi fiind proslaviti de
Dumnezeiescul Dar,nu se va impiedica nici cu un chip de a le vedea toate.Si acestea
adica sunt destule,pentru lesnirea sichipul vederii,cu care dreptii vor sa vada.Iara
acum ia sa venim si la aceste vazute ,adica la acele ce stau impotriva vederii,la aceste
zic,care zac inainte ca sa se vada de drepti care au sa-si intinda si sa-si lateasca
vederea si darul lor pentru a le vedea si vazandu-le sa se bucure cu negraita veselie si
bucurie.Mai intai de toate,are sabucure si sa indulceasca vederea netalcita acea buna
podoaba,frumusetea,impodobirea,stralucirea si marea cuviinta a locului intru care au
sa se salasluiasca dreptii,adica insusi Cerul cel defoc si prea infrumusetat.Deci si pe
langa acestea zicem cu putine cuvinte acelea care vazandu-le dreptii ,ausa se
veseleasca nepovestit.Dreptul,va vedea cu ochii sai cei trupesti raul acela al vietii ,cel
mai curat decat chihrbariul si mai luminat decat clistariul,care va face porniri vrednice de
vedere si intorsuri si sucituri si invartituri prea desfatate,intru toata acea fata prea larga
si desfatata si intru acea campie prea lata a Cerului,va vedea izvoare careizbucnesc in
sus si curg intr-o parte si intr-alta a pamantului celui locuit si toate cate se fac pe dansul
le va sti afara numai de singure cugetele cele desine stapanitoare ale oamenilor.Inca
va vedea,straband cu vederea lui prin mijlocul pamantului,pana lasi celalalt imisferian
,adica la cealalta parte a si fata a lumii ajungand pana la si cealalta rotunzime.Pentru ca

macar desi Cerul cel de foc,care este salasluirea si locuinta dreptilor,va avea mai
nemasurata grosime si este intarit mai tare si decat insusi diamantul.Cu toateacestea
este foarte prea priveditor si curat la chip ca un clestar.Iara cata bucurie vordobandi
din vederea Sfintilor ingeri,celor mai nenumarati! Dar de la nici un alt lucru nu vor
dobandi atata bucurie,atata indulcire sufleteasca atata veselie si desfatare pe cat vor
dobandi din trupul acela prea proslavit,prea indumnezeitul si prea stralucitul al
Domnului nostru,la acela ochii tuturor au sa caute,la acela dorirea sipoftirea tuturor
are sa se intinda.Dar ce ma silesc cu putine cuvinte sa arat acelea, care ochiul nule-a
vazut.Iara aceasta numai o zic,care Domnul nostru au zis-
o catre Apostoli:”cu adevarat
sunt ochii vostri care vad acelea care vedeti.”Care acum noinu ar primi sa faca sau sa
sufere orice lucru truditor siostenitor,suparacios si greu numai casa vada intr-o vreme
,cate noi pana aicea am numarat si am aratat,cum ca au sa vada dreptii.Pline aflam
istoriile neamurilor,cum ca multi dintr-insii sau pentru vestea,sau pentru lauda ,sau
pentrul castigul,sau pentru daruri desfranate si curvesti ausuferit cu barbatie mari trude
si osteneli si pedepse pana si insusi moartea,de care sa ne rusinam noi care ne
speriem si ne temem ca sa rabdam pentru Imparatia Cereasca si pentru vesnica
fericire pe acelea,care aceia cu osardie le-au rabdat pentru desertaciunea si pierzarea
lor.Ia sa ne rusinam si noi,care cinstim siiubim mai mult tina si noroiul ,decat Cerul si
decat pre insusi Dumnezeu Ziditorul nostru.Pentru unii ca ca aceia au scris Sfantul
Augustin cu chipul cel urmator de aici inainte. Ostasul se deprinde la razboaie si se
chinuieste cu multa patimire rea, cheltuind cea mai multa vreme a vietii sale in trude si
osteneli,este mult tulburat fara de voie si in pace netulburat este.Negutatorii in cate
furtuni de vanturi si primejdii si intru intreite valuri indraznesc.In cate strasnice si
infricosate si groaznice salbaticii si sculari asupra ale vazduhului si ale marii se arunca
pe sine,numai pentru ca sa castige bogatii curgatoare si care se strica.Vanatorii,cata
foame si sete rabda,cate zadufuri si arderi de soare,ingheturi,caderi de pe
cai,primejdiile prapastiilor,ale santurilor,ale raurilor si ale fiarelor,sufera numai pentru
care sa prinda o fiara.Scolerii,cu cate privegheri de toata noaptea,cu aspre petreceri,cu
infranari si cu osteneli se indeletnicesc si se sarguiesc cu rabdare invatand la scoala
pentru castigarea intelepciunii!Si acestia cele mai de multe ori sau pentru castig sau
pentru o veste si lauda desarta .Si aceia,care iubesc unele ca acestea nu li se pare cum

ca patimesc oarecare greutati si aspre suparari.Pentru ca pe toate lucrurile cele grele si

pline de osteneli,dragostea si dorul le arata usoare si mai de nimica .Cu cat dar
imputerniceaza si mai cu lesne si mai cu intemere intaresti darul cel catre adevarata
fericire,decat lucreaza pofta cea rea spre ticalosie.Cat mai cu lesnire este cu putinta sa
sufere cineva orice rea norocire,vremelnica,pentru ca sa scape de munca cea
nesfarsita si sa castige vesnica odihna in rai.Aceasta este prea adevarata,ca
Dumnezeu nu cere de la noi atatea osteneli pentru Cereasca Imparatie,cat cere diavolul
pentru Iad. Fara asemanare mai mult se ostenesc oamenii cei rai pentru ca sa ajunga la
pierzanie si ca sa cada din mantuirea lor,decat cei imbunatatiti pentru ca sa
dobandeasca insusi mantuirea lor si sa castige nesfarsita bucurie si veselie.Se afla
multi care se ostenesc,mai mult pentru care sa-si lucreze bine tarina lor sau gradina lor
decat pentru ca sa castige Cerul.Mai ales ca sant oarecare care atata inecati intru
aceste curgatoare si desarte frumuseti si desfatari,ale lumii incat sunt gata sa treaca cu
vederea si sa paraseasca cu toata multimea lor si locul ce l-au castigat in Cer,daca
numai Dumnezeu i-ar lasa sa se indulceasca in veci de aceste trecatoare si proaste
desfatari ale lumii.Unul ca acesta s-au aflat in vremurile noastre ,un boier bogat si de
bun neam care avea o gradina afara de cetate,vrednica de privit si foarte vestita si
minunata,atata pentru multa rodire a rodurilor,pe cat si pentru prea multor frumuseti si
hazul bunelor mirezme ale florilor si cu dreptate putea a o numi cineva Rai
pamantesc.Intru aceasta gradina se obisnuiade multe ori acest de bun neam boier a
merge, ca sa se plimbe sis a se odihneasca cand s-ar fi suparat de multe griji ale
cetatii si de grele pricini,atata mergeade adeseori intru acea gradina incat linistindu-se
intru dansa i se parea ca cum ar scapa de valuri si de furtuni,in vreun liman cu buna
liniste si afara de primejdii.Acesta intru una din zile luand impreuna cu sine un
duhovnicesc parinte foarte cucernic si pre umblandu-se cu dansul prin acele verdeturi
ale gradinii se bucura si intru acele flori prea bine mirositoare ,au inceput foarte a lauda
starea si oranduiala locului si buna frumusete a gradinii.Atunci a inceput si acel
duhovnicesc parinte din frumusetea acei gradini pamantesti sa-i aduca aminte de
desfatarea si de frumusetea si de podoaba raiului,cel ce de-a pururea infloreste in
ceruri,si-l incredinta cum ca,acel loc este cu neasemanare mai desfatat si mai frumos la
vedere si mai veselitor la suflet cat privirea a unui minut,intru acela,covarseste pe

zabovirea si pe umblarea in gradina aceasta a ta cea a mii de bucurii.Ii zice lui

boierul:cu adevarat parinte,primesti in sufletul tau unele ca acestea si crezi pentru Raiul
tau cel din Ceruri,gresite sunt socotelile tale. Crede-ma ca acest fel faci,cand inveti
pentru lucrurile cele necunoscute ce se afla in ceruri,dupa cum ar face un orb ce
filozofeste si vorbeste pentru vopsele.Ci pe cat dupa a mea socoteala,o parinte,daca
Dumnezeu pentru plata tuturor lucrurilor mele celor bune pe care le-am facut vreodata
sau le voi face,m-ar lasa in toate veacurile sa ma bucur si sa ma indulcesc de aceasta
gradina a mea,eu cu adevarat cu toata bucuria mea as lasa cerul si toate dulceturile si
desfatarile lui,sa se bucure si sa se indulceasca de ele ingerii lui.Aceste glasuri
hulitoare cand le-au auzit acest sfintit barbat pe care le-au varsat din pangarita sa
gura,acel boier de bun neam s-au mai bine zis de rau neam,au inceput foarte al dojeni
si a-l ocara si a-l mustra cu iuti si aspre cuvinte aratandu-i lui cum ca paganeste au
hulit.Iara acela intru nimica socotind cuvintele lui au incalecat si s-au dus.Ci
Dumnezeiasca judecata n-auintarziat fiindca, intorcandu-se lapalatul sau si trecand pe
un pod au cazut cu calul in jos in rau si ticaloseste si-au dat sufletul sau fara a avea
vreme sa se pocaiasca si intr-acest chip de trei ori ticalosul acela si gradina si-au
pierdut-o si de Cer s-au lipsit .Unde sunteti acum voi cati de pe pamant a-ti purces si v-
ati departat si din Cer pentru lenevirea voastra pe care o aveti dea pururea cu totul v-
ati izgonit,pentru unii caacestia prea cu cuviinta si prea potrivit scrie Dumnezeiescul
Grigorie:”toti zice,cati iubesc veacul acesta de acum la lucrurile pamantesti sunt
viteji,iar la cele Ceresti se afla foarte slabi si neputinciosi.Pentru ca,pe cat pentru
vremelnica slava sunt osardnici aasuda si a se osteni pana la moarte,iara pentru
vesnica Imparatie,nici mcar cat de putina osteneala nu pot vreodata sa sufere.Si pentru
dobanzile si castigurile cele de jos si pamantesti,sunt multumiti sa sufere orice ocara si
necinste,iar pentru darurile cele ceresti si incununarile nu primesc sa auda nici cel mai
mic cuvant de ocara.Inaintea judecatorului pamantesc pot sa stea mai si toata ziua,iar
la rugaciunea lor se obosesc si slabesc macar un ceas sa stea inaintea Cerescului
Judecator.Rabda de multe ori golatatea,strainatate, foame si sete numai sa castige
bogatie sau slava,iar de cele Dumnezeiesti si ceresti,atata se abat si fug de a le cauta
cu prea putina osteneala pe catle socotesc cum ca li se dau prea foarte cu greu si
dupa multi ani.Insa dimpotriva se poarta aceia care isi intaresc ochii lor spre cer,fiindca

se lenevesc a castiga in vreme cele vremelnice si pamantesti ca sa poata sa se

desfateze fara de sfarsit intru cele Ceresti.Nu bagaseama sa se pedepseasca aicea cu
multe feluri de munci numai ca sa poata acolo a se veseli intru privirea lui
Dumnezeu.Toate nevoile cele pamantesti cu mare rabdare le sufera,fiindca doresc a
dobandi fara rabdare Cerestile bunatati.Drept aceia ia sa se sileasca fiecare om sa
castige acest fel de slava,ia sa sufere toata greutatea pentru ca sa ajunga intru aceia
acolo,sa rabde cu barbatie muncile ca sa ajunga la veselie.Dupa cum zice si Sfantul
Augustin:”sufera acum aceia care nu o voiesti ca sa castigi atunci aceia care o
voiesti.”Fiindca mai bine este cu putina rea patimiresa cumperi aicea vesnica
fericire,decat cu putina buna norocire si veselie vremelnica sa cumperi acolo ticalosia
cea nesfarsita si vesnica.
CAPITOLUL 5
Omul cel nou cand ar privi si celelalte desfatari ale fericitilor pe care le
dobandesc si prin celelalte simtiri se socoteste pe sine cum ca pana atunci au
fost nesimtitor

Pentru desfatarea care prin vederea dobandesc fericitii in destul am scris in capitolul
cel mai de sus,iara acum,vom talcui desfatarile sicelorlalte simtiri cu care si acestea
vor puhoisi.Si lasand buna mireasma ,aromatelor a acelui Dumnezeiesc Rai pe care
fara indoiala cu nemasurata dulceata au sa o slobozeasca afara dintru sine inlauntrul
acelor gradini dea pururea inflorite,narcisii,crinii ,trandafirii si celemai minunate flori ce
se afla acolo,povestesc acumpentru bunele miresme cele mai imbietoare si mai

covarsitoare dintru care se vor umplea acei drepti si vor slobozi afara dintru sine buna
mireasma proslavitele lortrupuri.Mai ales trupulDoamnei noastre Nascatoarea de
Dumnezeu si dea pururea Fecioarei Maria,care cu inaltarea sa la Ceruri,au umplut tot
Cerul de buna mireasma si dulceata incat inspaimantandu-se toti ingerii si umplandu-
se de atata mirosire bine mirositoare si deindulcirea bunei miresme,stiga unii catre
altii,zicand graiul acela al cantarii cantaretilor:”cine este aceastacare se suie din pustie
cu un bucium tamaiata de fum,de smirna si de tamaie din toate prafurile facatorului de
mir.”Si daca moastele Sfintilor aflandu-se aicea inca in mormanturi de multe ori revarsa
mireasma nemasurata ,nefiind inca de plin proslavite sau imbracate cu nemurirea.Cata
buna mireasma se cuvine sa socotim ca vor da cand se vor incalzi de fierbinteala
neziditului Soare si se vor curati de toata puturoasa putrejune si daca atata buna
mireasma trupurile lor vorrevarsa cu neasemanare si prea cu covarsire mai multa va
sa verse insusi sufletele acestea ale lor.Pentru aceasta cu cuviinta zice Osie pentru
acestia:”sfintii tai Doamne vor inflori ca crinulsi va fi mireasma lor ca a tamaiei.”Deci
daca cu atata buna mireasma prea desfatata si prea veselitoare Imparateasa lumii
Maria,ce fel si cata oare vafi mireasma aceia a insusi lui Hristos carezice pentru sine
la Eclesiastul:”ca chinamamon si ca o calcatura de aramatiisi ca smirna cea aleasa am
revarsat buna mireasma.”Singuri voi putetisa pricinuiti si sa va cunoasteti fiindca
orice va socoti cineva ca sa zica,putin va zice.Insa de asemenea si gustul va fi plin de
o zeama a unei dulceti netalcuite si vas a veseleasca cu oarecare saturare si buna
mireasma Duhovniceasca,atata de nemasurata incat de ar fi cu putinta sa socoteasca
si sa inteleaga impreuna cineva,toate bucatele cele preaalese si prea dulci ale lumii
acesteia,asemenea si insusi mana jidovilor,nimic nu va fi dulceata
acelora,asemanandu-se cu Cereasca aceia prea dulce gustare,care nu va fi gustare, a
vreo unei mancari sau bauturi simtite si trupesti,dupa cum barfesc paganii si va sa fie o
parte,din o cereasca oarecare umezeala sau jilaveala si din o roua cu buna zeama ce
se varsa de la Dumnezeu care va curge prin stomac si prin celelalte parti mai
dinlauntrul,umpland organelle gustului,adica limba,cerul gurii si celelalte parti alegatoare
ale felurimelor bucatelor.Pentru aceastasi proorocul si imparatul David canta pentru
cei drepti:”imbatase-va din grasimea casei tale si cu raul desfatarii tale,ii vei adapa pe
dansii.”O parte iarasi acestei gustari prea dulce va izvora in sus si prea aleasa si prea
minunata turnare impreunasi amestecarea trupului.Fiindca daca aicea in lume omul
care este intru toata sanatatea si intregimea trupeasca si are zamurile cele tiitoare ale
trupului foarte cu masura si este cu totul sanatos la toate madularele lui si aceasta
simte oarecare buna si dulce zeama in gura sa fiind inca postit,cu cat mai vartos mai
multa dulceata va simti,cand va ajunge la cealalta viata,cand amestecarea si virtutea
sa va veni la cea mai de pe urma buna asezare si savarsire.Simtirea pipairii iarasi va
dobandi si aceasta dulceata ei cea potrivita si desfatarea,atata dinaburul cel ceresc si
din pipairea cerestilor trupuri pecat si din impreuna simtirea cea mai din launtrul a prea
minunatei acestei bune asezari si sanatati,caci omul care este prea sanatos intru

nemarginita intregime si buna asezare,simte intru sine cu multa dulceata prea aleasa si
minunata aceasta buna alcatuire si buna intocmire a trupestilor sale zamuri si
stihii.Dulceata aceasta pe care o dobandesc fericitii prin dobandire va sa fie cu mult mai
mare si mai dulce decat dulcetile celorlalte simtiri.Pentru ca,fiindca este pipairea
aceasta semanata si risipita in tot trupul dulceata si desfatarea care este varsata
imprejur in tot trupul acesta va sa fie si cea mai curata si mai veselitoare si mai ales
dupa cum zice un intelept si mult invatat dascal:”ca pipairea intru nemarginita desfatare
si veselie va sa veseleasca prin saturarea cea imprumutatoare si imbratisarea pacii atat
a sfintilor cat mai ales prin sarutarea insusi a intrupatului Dumnezeu.Ramane acum
auzul,simtirea cea mai de pe urma .Si apoi urechile neincetat vor auzi,aceste negraitele
acelea cantari de psalmi ale acei muzici si cantari ceresti si intocmai de o dulce
cantare,a careia si un singur glas numai este indestulat sa umple, sufletele tuturor
oamenilor de o negraita dulceata si veselie. Pentru ca dupa cum zice Sfintitul
Augustin:”rasuna acolo intotdeauna organele cantarilor celemai dulci de cat
mierea.”Atunci se va inplini si aceia care au scris-o cuvantatorul de Dumnezeu Ioan in
Apocalipsul sau:”dupa aceasta am auzit ca un glas mare de multa gloate in ceruri
zicand,aleluia…,laudati pre Domnezeul nostru toti robii lui, si cei ce se tem de dansul si
cei mici si cei mari si am auzit ca un glas de norod mult si ca un glas de ape multe si ca
un glas de tunete mari, zicand Aliluia,cum ca a imparatit Domnul Dumnezeu
Atottiitorul,sa ne bucuram si sa ne veselim si sa dam slava lui ca au venit nunta
Mielului.Acolo dupa cum invata cuvantatorii de Dumnezeu ,va canta fiecare drept,cu
glas deosebit si ales,care sa se auda la toti si sa se deosebeasca preacurat si din toate
celelalte.Pe care lucru vrand sa arate si fericitul Prooroc David zicea:”lauda
-se-vor
cuviosii intru marire si se vor bucura intru toate asternuturile sale.Inaltarile lui
Dumnezeu sunt in gatlejul lor.Iara inaltari ale luiDumnezeu,numeste laudele cu care
vor sa inalte pe Dumnezeu,propovaduind covarsirea lui cea prea inalta si toate lucrurile
lui cele mai mari si prea minunate.Deci daca zice cum caniste laude ca acestea si
cantari vor sa fie in gatlejul lor.Apoi nu numai cu mintea sicu privirea vor lauda si vor
slavi pe Dumnezeu ci si cu glasul celui bun viers.Pentru care nu se cade a se indoi
cineva,cum ca nu va fi acolo cantare de psalmi glasuitoare si cantatoare,si dupa cum
oarecare zic,fiindca omul este alcatuit,din trup si din suflet,trebuie a sluji si lui

Dumnezeu,nu numai cu sufletul ci si cu trupul.Iara slujirea lui Dumnezeu sta numai intru
aceasta a lauda cineva si a slavi si a multumi lui Dumnezeu,mai ales intru vechea aceia
a lui si prea iubita Patrie, acolo unde inceteaza toate lucrurile pocaintei.Si aceasta
urmeaza fiindca din darul cel prea cu covarsire si din nemasurata bucurie fireste se
indeamna si se porneste omul spre slavoslavie si spre cantaride laude dupa cum
cercarea cea din fiecare zi o arata,pentru ca bucuria ceadinlauntru cand se revarsa
peste masura in inima omului atunci si prin organele cele glasuitoare ale trupului cu
indestulare se varsa sila cele dinafara.De undefiindca si sfintii sunt plini cu adevarat
de dar Dumnezeiesc de bucurie netalcuita si de covarsitoare veselie si de pretutindenea
din cele dinlauntrul se pornesc prea cu tarie spre slavoslavie,spre cantare de psalmi si
spre lauda Dumnezeiestii mariri.Pentru aceasta si Dumnezeiescul Grigorie talcuind
,zicerea aceia a lui Iov:”iar gura acelor adevarati se va umplea de ras si buzele de
veselie,fiindca si la vesnica aceia patrie, cand mintea dreptilor se rapeste intru veselie
atunci limba lor se inalta spre cantari spre laude si spre cantari de psalmi.”Pentru
aceasta si Fericitul Augustin zice:”tot lucrul lor ,adica al dreptiloreste cantarea si lauda
lui Dumnezeu,fara de a avea sfarsit si fara de a avea ostenealasi fara de truda.”Fericit
sunt eu si cu adevarat in veci fericit,daca si dupa dezlegarea acestui trupal meu, m-as
invrednici sa aud acele versuri si cantari ceresti ,care se canta spre lauda si
slavoslavia Imparatului celui fara de moarte de cetatenii aceia ai patriei cei de sus si
de adunarile fericitelor duhuri,intru tot fericiti sunt si de trei ori norocit,daca m-as judeca
si eu atucea vrednic sa cant tot acelasi versuri si cantari si sa cant tot aceleasi versuri
si cantari si sa stau inaintea Imparatului a toate Dumnezeu.Fiecare canta acolo
Dumnezeiestile laude si cuvinte de lauda dupa cuviinta si dupa asemanarea sa si dupa
starea sa.Dupa cum si ingerii numai cu glas Duhovnicesc iar oamenii si cu si
trupesc.Dar cauta oare sice fel va fi dulceata si frumusetea acei ceresti muzici si
intocmiri de cantare poate cineva sa o asemene si sa o priceapa,cand o vor alatura cu
dulceata cea pamanteasca si cu frumusetea omenestii cantari de psalmi cei de aici,ca
de multe ori cand s-ar afla glasuri dulci cantatoare ale oamenilor sis-ar uni cu
viersurile cele prea dulci rasunatoare ale organelor celor muzicesti si cu mestesug ,ca
alautele si ca vioarelor si ca ale altora ca acestea de prea multa desfatata si veselitoare
indulcire pricinuiesc ascultatorilor incat mai dezlipesc si smulg pe insusi mintea din

trupul lor.Iara uneori si cu sila se tine spre sine un ascultator ca acesta pentru ca sa nu
lesine de dulceata cea peste masura si veselie,cu toate acestea toti cei cu bun glas ai
pamantului,toate organele cele muzicesti si cu mestesug de cantare,toti stiutorii de
cantare, toti cantaretii cei prea alesi si cei desavarsiti iscusiti la cantare intr-una
adunandu-se s-ar pune alaturea si s-ar asemana cu cantaretii in fluer cei ceresti ,cu
teatigii,niste pasari mici in tarile calde se afla, cei frumos cantatori si prea dulci
intorcatori cu privighetorile cele nemuritoare,cu adevarat s-ar parea cum ca bombanesc
cu oarecare glas amortit,salbatic fara dulceata si fara de rasturnare.Socotiti inca pe
langa acestea cum auziti glasurile si cantarile cele cu buna oranduiala si prea dulci ale
tuturor celor zburatoare si ale pasarilor pamantului .Dar inca si acelea s-ar arata o
uraciune si o scarba inaintea acei muzici ceresti si acei prea dulci si prea frumoase
cantari.Insa sa stii ca aceia se vor invrednici sa auda acea fericita cantare de psalmi
,ale carora stau urechile totdeauna deschise a primi cu osardie cuvintele lui
Dumnezeu,insuflarile si invataturile Sfantului Duh,povatuirile pazitorului Inger,sfaturile
cele cinstitoare de Dumnezeu si mustrarile cele de suflet folositoare.Si dimpotriva
iarasi cati isi inchid urechile lor despre niste cuvinte ca acestea mantuitoare de suflet si
le deschid la glume ,la basme ,la barfiri la defaimari si la graire de rau si la vorbe
desarte si la altele asemenea unii ca acestia nu se vor invrednicii sa auda acele cantari
Dumnezeiesti si ceresti.Ne povestesc scriitorii de lume cum ca toti cati locuiesc aproape
langa jgheaburile raului Nilului ,sunt totisurzi cu totul de lovirile cele peste masura ale
repejiunilor curgerilor acelui rau care se pornesc si se arunca jos din muntii cei prea
inalti.Dar au nu si lumea aceasta este un rau prea mare si sunatoare ca un tunet,au nu
are loviri mai mari infricosate si decat ale acelui rau al Nilului cel prea huitor ca un tunet
au nu este si acesta o mare ce se invaluieste cu multe valuri.O,cate sunt intreitele
furtuni ale grijilor intru acestnoian !Cate sunt viforele cele iuti si tari ale ingrijirilor!Cate
sunt tulburarile si pesterile patimilor celorsalbatice .Cate sunt glasurile si strigarile
cele ca de tunet ale celor ce domnesc ,ale celor ce se negotitoresc ,ale taitorilor de
pietre ,ale lucratorilor si batatorilor de arama , ale mesterilor ale celor ce joaca ,ale celor
ce dantuiesc,ale celor ce rad cudesfranare si cu gura cascata si ale celor ce plang!Iara
pricina acestora este dintru aceasta ,fiindca si fiecare pacatos si fara de lege s-au
desavarsit nu voieste sa audapentru lumea cealalta si pentru viata ceea ce va sa fie

.Sau desi ar auzi fara de pofta si osardie si ingretosare primeste cuvintele cele pentru
acelea .Pentru ca tot cugetul lui este afundat in grija cum sa aseze si sa ocarmuiasca
fara de greseala pricinile si lucrurile lumii acesteia si se sileste,sau sa-si pazeasca
sanatatea lui,sau sa-si inmulteasca bogatia lui se indeletniceste ,sau sa-si mareasca
cinstea lui se sarguieste.De unde si din niste smulgeri ca aceastea ale grijilor acestora
se afla mai ca unul fara de simtire intunecat si surd la acele ceresti si nu doreste nici
pofteste de aceia inainte mai mult a auzi sfaturile cele mantuitoare si invataturile cele
folositoare de suflet ale dascalilor.Iara poateca si din adunarile si petrecerile impreuna
ale oamenilor celor razvratiti si desfranati si facatori de rele si cu rele naravuri
asurzeste la propavaduirilr cele cu mare glas ale bisericii , la curatirea de adoua oara
a cugetului si a stiintei sale ,la infioratele infricosari si ingroziri ale muncii ce va sa fie si
la celelalte de toate zilele dojeniri.Dar ce zice unul caacesta cand se va apropia cel
mai de pe urma ceas al vietii mele atunci voi deschide prea larg si amandoua urechile
mele ,ca sa ascult cu osardie toate cele mantuitore de suflet sfatuiri ce mi le-ar face
parintii.Insa se inseala si foarte mult greseste unul ca acesta,pentru caintr-o vreme ca
aceia nu va putea nici catus decat sa auda niste tunete ca acestea si Dumnezeiesti,la
care nu s-au obisnuit auzul lui intru toata vremea vetii lui.Pentru aceasta sa fie
incredintat ,cum ca nepocait are sa seduca din viata aceasta.Si dupa urmare nuse
cuvine ca sa mai nadajduiasca,cum ca vaauzi acele cantari Ceresti si cantari de
psalmi ,ale sfintilor Ingeri si ale celorlalti alesi a lui Dumnezeu.Dar care iubeste sa auda
acele cantari de psalmi si sa se osarduiasca mai inainte aicea ca sa auda cuvintele lui
Dumnezeu si sfatuirile cele mantuitoare desuflet si sa le pazeasca pana la sfarsit
.Fiindca fericiti sunt acei ce aud cuvantul lui Dumnezeu si-l pazesc pe dansul.

CAPITOLUL 6
Indulcirea cea prea bogata a bucuriei si veseliei se pricinuieste din slava si din
privirea cea imprumutatoare a fericitilor drepti

Daca si cauta cineva burete in valea aceasta ce este acum de fata a lacrimilor,pentru
ca sa-si stearga cu el toata lacrima de la ochii sai,unul ca acesta vie cu mine astazi si
sa nu-si inalte ochii lui spre Ceruri,ci sa-i pogoare in jos la acel gunoi prea de bun neam
al mult rabdatorului Iov.De vei socoti si bine le vei cumpani in mintea ta cuvintele acelea
pe care vrei sa le auzi dintr-acest gunoi,toate cele pamantesti le vei socoti ca Apostolul
Pavel ca niste gunoi si lepadatura.Iov acelaprea adevarata pilda a rabdarii,zacand pe
puturosul acela gunoi,ca o priveliste suparatoare si de jale a ticalosiei cei omenesti si
vrand sa-si indulceasca durerile lui si nesuferitele munci ale ranelor sale,inca sa
imblanzeasca putin si durerile celorlalti oameni cati se afla in feluri de primejdii si intru
inconjurari si nevoi si rele norociri,au grait oarecare cuvinte tainice pentru ca sa ramana
spre vesnica aducere aminte a tuturor oamenilor celor ce se vor face mai pe urma .Deci
ascultati cuvintele acestea:”cine ar fi dat a se scrie graiurile mele si a se pune acestea
in carte in veac,cu condei de fier si de plumb,sau a pietrii a se sapa,ca stiu ca de
pururea vecuitor este cela ce va sa ma risipeasca pe mine pe pamant,ca sa scoale
pielea mea care sufera acestea.Cine arfi dat,dar ce voiesti o Iove,ca sati se dea ce
este cererea ta,voiesc sa se scrie graiurile mele sinu am materie potrivita,in care sa le
scriu,fiindca la atata saracie am ajuns incat nici macar o mica caramida nu am in care
sa le insemnez inlauntru.Ca degetele mele mi s-au sucit,vinele mele s-au
zgarcit,mainile mele mi s-au slabanogit si cu totul sunt nevolnice si slabanoage de
ger,tremura,sunt ranite si in jos atarnate ,cu toate acestea ,ma voi sili insusi pe sinemi
pentru mangaierea mea,sa le insemnez pe a materiei tare in scris prin slove,oarecare
cuvinte scurte si cu putine slovenituri.Iata ca tis-au adus hartie.Nu ,nu ma rog,pentru
ca aceasta sau se rupe sau cu lesnire se putrezeste,voi a sa pune acesteia ,in carte in
veac.Deci dar aduceti-mi sau plumb,sau arama ,sau piatra cioplita ,pentru ca sa se
afle in veci cuvintele mele.Iata piatra,carepoftesti si doresti,scrie-le dar.”Stiu cum ca
de pururea vecuitor este cela ce va sa ma dezlege si sa ma risipeasca pe mine pe
pamant ca sa ridice pielea mea care sufera acestea.”Nadejde tare hranescin sufletul
meu,cum ca voi vedea vreodata pe Izbavitorul si Mantuitorul meu Hristos,care
nadejde,nu numai pe amaratulsi necajitul si plinul de durere sufletul meu il copleseste
de pretutindenea cu bucurie pe covarsitoare ci si pe trupul meu acesta il mangaie de
multele lui munci si aleg mai bine sa zac deasupra acestui gunoi puturos hranind
nadejdea ,care am zis mai sus decat sa sed in scaun Imparatesc.Aicea dar,ia sa
socoteasca bine fiecare din noi,daca acea mica,subtire si umbroasa nadejde a
Dumnezeiestii slave pe care de departe Iov au vazut-o mai inainte cu atatia ani si i-au
facut usoare si lesne de suferit,ca sa nu zic vesele muncile lui,cele atata de grele si

prea nesuferite,adica golatatea,boala,ranele,puroiul,umflaturile cele infocate, lepra,raia

,buba cea peste tot ,durerile cele la incheieturi,putrejunea maruntaielor celor
dinlauntru,boalele cele ce aduc greata,reaua putoare,muierea cea nebuna si
hulitoare,dracul,ocarile si defaimarea prietenilor,foamea ,setea,arsita zilei,inghetul
noptii si pe toate acestea,au putut a le preface intru inchipuirea Raiului.Daca zic,atata
putere au avut ,numai singura nadejdea,care vreasa vada pe Hristos.Ce vasa fie cand
va castiga toata fericirea aceia si buna norocire,care nu are sfarsit niciodata si dupa
cum zice Dumnezeiescul Grigorie:”acolo va sa fie lumina ,fara pieri
re si lipsire,dorul fara
de pedeapsa,poftirea fara de intristare si fara scarba,saturarea fara
ingretosare,mantuirea de plin,viata,fara de moarte,sanatate fara de boala.”Acolo dupa
cum zice si Augustin:”imparat este adevarul,lege este dragostea,vrednicie
dreptatea,pace ,fericirea ,viata,dea pururea vecuirea.Acolo dupa cum zice si alt
oarecare dascal,plata pentru biruinta dreptilor este aceasta,sa priveasca pe Dumnezeu
aceasta sa traiasca impreuna cu Dumnezeu,aceasta sa vietuiasca intru
Dumnezeu,aceasta sa fie impreuna cu Dumnezeu aceasta sa fie intru Dumnezeu,care
va sa fie toate intru toate.Cinoi,fiindca avem obicei,cand vedem multi oameni aproape
langa noi ,de la care putem sa luam multe feluri de pricini de mangaiere,ne bucuram si
ne veselim,cata oare bucurie si veselie ,ne va pricinui,cand ne vom aduna si vom
petrece impreuna cu multimea cea prea cu covarsire,a celor preafericiti Ingeri si a prea
sfintilor drepti,care privesc unul catre altul cu negraita bucurie si veselie,ci ia sa
cercetam mai intai multimea fericitilor ingeri si apoi pe urma a dreptilor.Zic unii, cum ca
Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu s-au aratat odata unei cinstitoare de Dumnezeu
cuvioase si i-au zis cum ca numarul ingerilor atata este mult incat de s-ar numara toti
oamenii de la Adam si pana la sfarsitul lumii ,dupa urmare ar fi fost trebuinta sa se puna
zece ingeri la un om,adica ,inzecit mai multi sunt ingerii la numar decat oamenii.Iara
sfantul Dionisie Areopagitul,spaimantandu-se oarecum pentru multimea lor zice:”cum ca
numarul ingerilor numai lui Dumnezeu este cunoscut care a
i- facut pe acestia.”Sfantul
Ambrozie iarasi zice:”cum ca oamenii sunt o parte si ingerii sunt cu nouazeci si noua de
parti mai multi decat oamenii.,,Dupa cum si Domnul nostru Iisus Hristos au zis
adeverindu-o aceasta,cum ca lasand cele nouazeci si noua de oi adica pre Ingeri , au
cautat pe oaia cea pierduta adica pe oamenire si cum ca cele patru cete ce sunt mai

sus decat acestia,adica:domniile,scaunele,heruvimii si serafimii sunt mult mai multe la

numar decat cele mai de jos cinci cete.”Iar altul din cuvantatorii de Dumnzeu ,au zis
,cum ca numarul ingerilor,asemanandu-se cu numarul oamenilor,poate au dreptate sa
se zica nemarginit si neinumarat.Deci daca dupa descoperirea cea invatata de Stapana
noasta Nascatoarea de Dumnezeu ,Ingerii sunt cu zece parti mai multi decat oamenii,
adica oamenii sunt o parte si ingerii cu zece parti mai mult,ia sa socoteasca fiecare,ce
multime multa si cu greu de numarat sunt acei Ingeri.Si asa dupa urmare sa socoteasca
ce bucurie va avea fiecare sa vada atatea osti de Ingeri cu nepovestite bune chipuri si
frumuseti si sa vorbeasca impreuna si sa petreaca impreuna cu dansii.Un cinstitor de
Dumnezeu mai marele mesterilor,dupa cum se povesteste,au vazut pentru faptele sale
cele bune,un inger in chip de tanar preafrumos,care zicea cum ca se multumea sa
piarda un ochi al lui numai sa-l mai vada si altadata.Si eu acum zic:daca ar fi fost cu
putinta sa vada cineva numai un Inger si sa vorbeasca impreuna cu Dansul si sa-l
asculte cand cu mare cuviinta ar vorbi si ar povesti pentru lucrurile cele negraite si
Dumnezeiesti si sa priveasca frumusetea fetii lui cea prea cu bun chip si prea frumoasa
sa socoteasca cu mintea si sa cunoasca prea cu desavarsit darurile lui,sfintenia lui si
cunostiinta si sfatul lui cel prea Dumnezeiesc,de cateoare bucurii si veselii umpandu-
se s-ar minuna si ar ramanea cu totul inspaimantat si uimit.Dupa adevar ,fiecare drept
cand ar ridica ochii sai la prea luminata aceia si prea stralucita dantuire si petrecerea
impreuna a ingerilor si sfintilor intru care,pentru ca sa zic cuvintele Marelui Vasile
,sunt milioanele ingerilor,soboarele stramosilor,scaunele Apostolilor,Adunarile
Prorocilor,schiptrurile Patriarhilor,cununile Marturisitorilor Mucenici si laudele tuturor
dreptilor care impreuna cu un glas se veselesc deabia ar putea sa se tie pe sine ca sa
nu strige cu mare bucurie si sa dantuiasca veselindu-se.Dupa cum si minunatul acela
filozof Socrate vrand dupa putin sa moara ,se bucura prea mult zicand,cum ca se duce
dintru aceasta lume si merge catre minunatii si vitejii si catre barbatii cei Dumnezeiesti
si alesi ai vechimii,cu care dimpreuna zicea cum ca are sa petreaca in tot veacul.Care
lucru de ar fi la puterea a fiecaruia,adica sa vorbeasca impreuna fiecare cu cine va
vrea,cu adevarat fiecare arfi iubit si intru dorire ar fi fost ca sa vorbeasca cu acel mai
mare al mestesugului si al depriderii sale:adica filozofii,cu Aristotel,matematicienii cu
Arhimede,ritorii cu Demosten ,zugravii cu Apelin,doctorii cu Ipokrat,dascalii legii cu

Iustinian si ostasii cu Alexandru.Si daca aceia ,pentru o singura asemanare oarecaruia

mestesug lumesc s-au al altei deprinderi,au atata dor si pofta sa vorbeasca si sa
petreaca impreuna cu cel dintai al lor .Cata bucurie oare va sa fie unui crestin drept sa
vorbeasca impreuna si sase intrebe cu indrazneala cu acei mari viteji ai Legii vechi,cu
Adam,zic,cu Noe,cu Isac,cu Iacov, cu Iosif,cu acei de purtatori de Duh Prooroci ,cu
Isaia ,cu Ieremia ,cu Iezekil,cu Daniil sicu ceilalti,cu prea slavitii Imparati cuDavid,cu
Iezechie,cu Iosafat si cu Manase cu intru tot cinstita adunare cea aleasa si preaslavita
a Apostolilor ,cu Petru ,cu Ioan si cu ceilalti,cu purtatorii de Dumnezeu Sfintii Parinti cu
Vasile cel Mare,cu Ioan Gura de Aur,cu Grigorie,cu Atanasie ,cu Nicolae,cu Spiridon ,cu
Epifanie ,cu Ieronim si cu Damaschin,a carora si sfintenie o cinstim si intelepciunea lor
o laudam si de invatatura lor prea ne minunam.Deci se vor bucura unii ca acestia si
pentru privirea cea imprumutatoare dintru sine si pentru impartasirea cea prea dulce
desfatatoare si impreuna vorbire.Aicea se porneste o mare prigonire la talcuirile
cuvantatorilor de Dumnezeu cu care limba vor vorbi dreptii in Rai,cu eleneasca,adica cu
latineasca,sau sireneasca.Unii socotesc cum ca toti vor vorbi eleneste,fiindca insusi
Domnul nostru au zis.Eu sunt alfa si omega.Care sunt cea dintai si mai de urma slova
din slovele cele elenesti.Altii zic,iarasi,cum ca va sa vorbeasca fiecare in limba patriei
sale dupa cum si aicea pe pamant ,pentru ca mai mult sa se slaveasca Dumnezeu cu
limbile tuturor neamurilor.Scrie Dumnezeiescul Grigorie Dialogul un lucru care
covarseste tot gandul omenesc ca o minune preaslavita si isi incredinteaza cuvantul
sau cu chipul cel urmator,un copil zice care pastea boii,dupa ce a murit,iarasi a inviat
din iconomia lui Dumnezeu si chemand pe stapanul sau au zis catre dansul:sa stii ca eu
m-am suit in ceruri si m-am invatat acolo care au sa moara din casa ta peste putine
zile,adica cutarele si cutarele si pentru ca sa te incredintez cum ca iti spun
adevarul,cum ca am fost in ceruri, iata ca am luat acest dar de acolo,ca sa vorbesc
limbile tuturor oamenilor.Au nu-ti aduci aminte cum ca eu nu stiam nimic
eleneste,pentru ca sa credeti cum ca cu adevarat m-am invatat toate limbile
neamurilor,atunci stapanul lui a inceput al intreba pe eleneste si acela la toate ii
raspundea cu aceiasi limba si vorbire eleneasca ,atata incat toti ce ce sta de fata inainte
au ramas inspaimantati.Tot in aceasi casa,se afla si un bulgar pe care aducandu-l
inaintea copilului i-au poruncit sa vorbeasca bulgareste cu acelasi copil,care desi era

nascut si crescut in Italia,cu toate acestea atata de frumos au vorbit limba bulgareasca
incat si bulgarul acela incredinta cu juramant,cum ca nu ar fi fost cu putinta sa vorbesca
cineva mai bine graiurile cele bulgaresti nici insusi cel firesc bulgar.Deci si din cercarea
acestor doua limbi ,s-au incredintat toti cum ca s-a suit copilul in cer ,dupa cum zicea
el.Si acestea Dumnezeiescul Grigorie le povesteste.Dar cu toate ca nu este aratat in
Sfanta Scriptura ,care limba si vorbire au sa vorbeasca intru sine dreptii in ceruri cand
unii cu altii vor vorbi cu toate acestea mai cu cuviinta si mai adevarat se vede socoteala
Dumnezeiescului Ieronim sa fie vorbirea aceia pe care Dumnezeu a daruit-o lui
Adam,celui dintai zidit in Rai adica cea evreiasca .Pentru ca insusi si Fiul si Cuvantul lui
Dumnezeu care s-au intrupat pe pamant pe aceiasi limba de multe ori o uneltea si cu
dansa au invatat tainele credintei si propavaduirea .Iar vorbirile impreuna ale fericitilor
care vor fi intre dansii,vor sa fie acest fel in ce fel au fost odata ale Apostolior:”cand-au
s
umplut de Duhul Sfant la praznicul Cinzecimii si vorbea in multe feluri de limbi si
prorocea.”Si ce vorbea oare ,aratat este,cum ca maririle lui Dumnezeu tot intru acest
chip si cei drepti intru sine vor vorbi ,prea cu veselie,pentru nemarginita savarsire a lui
Dumnezeu pentru a lui nespusa intelepciune pentru puterea,pentru bunatatea,pentru
milostivirea,pentru dreptatea si mai ales pentru aceiasi prea minunata inainte vazatoare
purtare de grija a lui,pentru mantuirea noastrape care au iconomisit-o prin intruparea
iubitului sau Fiu si pe langa acestea cu cate mestesuguri ascunse si chipuri tainice i-au
povatuit la mantuire.De cate ori i-au intampinat cu darul sau,cu Dumneziasca insuflare i-
au indemnat si i-au pornit sprefaptele cele bune si de fata s-au aflat ajutator la
napadirile cele cumplite ale salbaticilor dracisi i-au slobozit din primejdiile cele cele
zacea asupra si din veac i-au ales ,pentru slava sa ,cu nemarginita lui milostivire si
mila.O,minune ,cu cata bucurie a sufletului lor vor numara primejdiile,prin care fara
vatamare au trecut cu ajutorul lui Dumnezeusi i-au mantuit.De cate ori vor zice si vor
poftari adesea unul catre altul cuvantul acela al Proorocului si Imparatului David:”ca de
nu mi-ar fi ajutat mie Domnul ,indata s-ar fi salasluit in Iadsufletul meu.”Cata de mare
desfatare si veselie va safie ,sa auza cineva din gura prea marelui Pavel ,cum ca
atunci cand mergea pe campul Damascului,sufland cu totul duh de urgie si de ucidere
asupra ucenicilor lui Hristos,i-au venit luifara de veste glas infricosat din cer si lumina
srtalucitoare,l-au inconjurat imprejur si indata de acolo de unde era gonoci al Bisericii lui

Hristos,s-au facut mare Apostol al lui Hristos.Iarasi sa auda din gura Dumnezeiescului
Petru,cu ce chip in vremea lepadarii sale dansul,cautand Iisus Hristos catre dansul cu
ochii mangaiosi si daruitori de dar Dumnezeiesc l-au facut indata a se pocai si a plange
cu amar.Iarasi sa auda,cucare cuvinte Maria Magdalena au tras spre sine milostivirea
si dragostea lui Hristos si nu numai dracii i-au scos dintr-insa ci si ucenita minunata au
facut-o.De cate ori va povesti cu bucurie David caderea si primejdia sufletului sau care
au patimit-o,cand pangarita preacurvie impreuna si nedreapta ucidere au facut-o.Atunci
nu va canta mai mult acea cantare cu plangere scarbicioasa ,adica acestea:”milueste
-
ma Dumnezeule, pentru mare mila ta”,ci va canta psalmul,cel facator de bucurie si de
veselie:”milele Tale Doamne in veac le voi canta.”Apoi altii,iarasi au sa se intrebe unii
cu altii pentru netalcuitele taine ale credintei noastre ale iconomirii Domnului nostru cei
cu trupul, ale nasterii ale cresterii,ale vietuirii sale.Pentru patimile si muncile aceluia
pentru invierea,pentru inaltarea la ceruri si pentru sederea sa cea dea dreapta Tatalui
sau,asemenea si pentru celelalte taine ale lui Dumnezeu,iara calugari au sa
povesteasca unii catre altii,din parte cu cate insuflari ale lui Dumnezeu s-au mantuit din
valurile noianului acestui de acum al lumii si au ajuns la limanul cel neinvaluit al vietuirii
si petrecerii calugaresti, lepadandu-se de patrie si de parinti si de toata alta
desfatare,care iarasi nefacand aceasta lepadare de toate si intr-alt chip traind,mult s-ar
fi primejduit.Intr-acest chip fiecare va povesti lucrurile a toatei vietii sale ,ispraviile
petrecerii sale si primejdiile si pe celelalte si mai pe urma de toate,cu netalcuita bucurie
si veselie,a sufletului sau,care atunci au biruit si au ispravit faptele bune,va vorbi pentru
purtarea de grija cea negraita si pentru prea minunata cumpanire si randuiala a
mantuitoarei mai inainte purtare de grija pe care o unelteste atotiitorul Dumnezeu la
toate faptele sale.Dar intru acest prea mare Palat al lui Dumnezeu ,desavarsit nu se vor
auzi glasurile ale acelora care intr-aceasta lume,limba care este cea mai cinstita si mai
aleasa podoaba a omului au obisnuit-o sau sa huleasca pe Dumnezeu ,sau sa-l
defaime,sau sa-l graiasca de rau,sau sa-l ocarasca ,sau sa-l rada,si sa-si bata joc de el
,sau sa-l cleveteasca ,asa prost sazic sa impunga si sa vatame pe fratii lor.Pentru ca
pe unii ca acestia nu-i baga la acea sfatuire a cerestilor ritori si a Cvantatorilor de
Dumnezeu.O marturiseste aceasta si Dumnezeiescul Apostol:”defaimarii si ocaratorii
,imparatia lui Dumnezeu nu o vor mosteni.”Dar tu oricine ai fi frate crestine ia aminte sa

nu te numeri impreuna cu acesti feli de hulitori si defaimitori,ocaratori ,graitori de rau si

cu clevetitorii.Fiindca nu este cu putinta ca sa se afle acolo vreun loc pentru acest fel de
ocarnici,nu este chip sauinlesnire sa incapi intreacei drepti,care cu desavarsita
dragoste, cu prea dulce unire era impreuna legati si in lumea aceasta.Ia sa auzi si pe
acel prea tainic graitor al palatului acelui de foc,adica pe Evanghelistul Ioan care nu s-
a aflat scris in cartea vietii s-au aruncat in iezerul cel de foc.”Dintru care sunt si ace
stia
,pe care mai sus i-am numarat,care se gonesc din ceruri,ca niste broaste grozave ca
niste pesti kisnovati si ca niste balauri de mare solzasi, cu gurile imputite si scarbosi
,vor innota pe afund intr-acel iezer defoc muncindu-se fara de milostivire in tot
veacul.Acum ,cine nu stie cum ca pestii marii si ai celorlalte rauri si balti si iezere sazic
cu totul muti,dupa acelasichip si dreptul judecator de la acei clevetitori si ocaratori,care
s-au afundat intr-acel iezer infricosat pentru otravitoarea lor limba,le va ridica si glasul si
cuvantul,pe care ca o sabie ascutita, l-au uneltit asupra aproapelui lor. Si nu se vor
invrednici niciodata a canta acel desfatat si prea dulce grai Aliluia,ci cel de intristare si
de plangere,vai amar,vai de mine si de ticalosia mea.Vai dar otravitorilor cu
cuvinte,hulitorilor,graitorilor de rau,luatorilor in ras si batjocaritorilor si asa de obste sa
zic,injuratorilor si ocaratorilor,ca Imparatia lui Dumnezeu nu o vor mosteni.

CAPITOLUL 7
Unirea tuturor dreptilor si dragostea cea intru sine unii catre altii,se face
pricinuitoare de necovarsita veselie

Domnul nostru Iisus Hristos ,pentru ca sa mangaie pe alesii sai,la ziua cea mai de pe
urma ,a sfarsitului lumii acesteia si sa ridice cugetele lor ,cele cu totul inecate in
tulburarile care vor sase pricinuiasca din infricosatele semne care vor sa urmeze
atunci,cu aceste feluri de cuvinte ii imputerniceste:”iara cand se vor incepe acestea a se
face trebuinta si ridicati capetele voastre.”Nu voieste ca aceia sa le pl
ece jos la
pamant,ci sa le ridice in sus spre cer.Ridicati capetele voastre, adica inaltati ochii mintii
voastre departati-va de la acest pamant si cu cuvantul si cu lucrul si treceti cu vederea
aceasta lume slavita., langa care nu trebuie a ramane si a ne lipsi si a nadajdui spre
dansa pentru ca sa nu ne afunde fiindca,urmeaza nevoie si ia a se afunda
odata.”Ridicati capetele voastre din valurile acestei lumi ,tulburatoare ,catre acel linistit
liman,de la noroi,la rai,de la acea jalnica si cutremuratoare inchisoare spre Cereasca
voastra Patrie,de la aspra izgonire ,spre adevarata tara ,din Valea Plangerii spre
muntele cel Dumnezeiesc si spre Ierusalimul cel Ceresc.La insusi aceasta si Proorocul
si Imparatul David,cu prea milostivitoare cuvinte ne imboldeste
:”fii oamenilor pana
sunteti grei la inima pentru ce iubiti desertaciunea si cautati minciuna.”Fii oamenilor,a
carora sadirea va este cereasca ,saditorul este Dumnezeu,inchipuirea este
Dumnezeiasca,sufletul fara de moarte si trupul drept.Fii oamenilor,a carora,Cerul va
este patrie,plata castigarea de Dumnezeu,imbracamintea darul,nadejdea slava cea
nemarginita.O ,fii oamenilor,pana candgrei la inima ,mintea voastra fiindca este Duh
nematerialnic,este si atata de prea subtire,incat strabate Cerurile,se potriveste cu ingerii
se asemaneaza cu Dumnezeu,pentru ce dar o pironiti la cele pamantesti ,pentru ce o
tarati jos la pamant,pentru ce o lipsiti la lucrurile cele necinstite.Fii oamenilor ,de a-ti fi ai
fiarelor,sau dobitoacelor sau deobste sa zic ai vietuitoarelor celor necuvantatoare ,nu
ar fi lucru de mirare aceasta a cauta voi jos la pamant.Voi v-ati zidit cuvantatori si
mintea voastra dar,se cuvine sa se intinda,la insusi adevarul care este Dumnezeu. V-ati
zidit de sine voitori ,voirea voastra se cuvine sa se miste si sa se porneasca spre insusi
bunatatea.Voi v-ati zidit boieri stapanitori a tot pamantul ,se cuvine voi sa stapaniti cele
pamantesti ,iara nu ele sa va stapaneasca pe voi.Ochii vostri,s-au randuit sa aiba scaun
partea cea inalta a capului.Asa dar si voi ai lucrurilor celor inalte,se cuvine sa fiti privitori
,pentru aceasta pana cand sunteti grei la inima,nu va ajunge vremea pe cata pana
acuma o ati fi irosit la desertaciunea lumii pana cand sunteti grei la inima ,varsta cea
prunceasca au trecut nebunia cea copilareasca s-adus ,nesocotinta cea holteiasca au
zburat ,varsta cea barbateasca au fugit si v-au lasat,varsta cea batraneasca alearga tot
intr-una cu mare graba,moartea v-au ajuns si vesnicia s-a apropiat.Deci voi care pana
acum ati fost grei la inima,ridicati capetele voastre acolo unde este plata voastra si
intelegeti cata va sa fie de prea bogata si de dulce acea plata,pentru cea peste masura
veselie,pe care cei alesi,vor sa o castige vesnic,pentru petrecerea impreuna cea slavita
si adunarea si tovarasia acelor ceresti pentru dragostea cea imprumutatoare unii catre
altii pentru unirea cea nemarginita si aleasa si pentru unirea la un gand a lor cea intr-un
suflet si cu totul desavarsita.In lumea aceasta oamenii sunt calatori ca la o calatorie

,sunt straini ca la o gazduire, sunt nemernici si veniti de aiurea ,ca la o izgonire ,dar
cand vom ajunge la patria cea de sus,atunci vom auzi din gura acelui stapan Ceresc a
casei:”de acum nu veti mai mult straini si nemernici ci impreuna cu cetate
nii cu sfintii si
casnicii ai lui Dumnezeu.”Sa privim acum,care oare sa fie acei primiti impreuna cetateni
si casnici.Pentru aceasta intreaba si Proorocul si Imparatul David:”Doamne,cine va locui
in locasul tau,sau cine se va salaslui in muntele cel sfantal tau”si ii raspunde lui Duhul
cel Sfant:”cel ce umbla fara prihana si face dreptate.”Deci nimenea acolo nu se afla cu
cea mai mica intinaciune sau spurcaciune la suflet.Nu intra acolo nimenea care este
necurat si intinat.Toate acolo sunt curate,toate luminate si toate intru toate desavarsit.In
vremea cea veche,avea la partile cele de afara ale Dumnezeiestii biserici izvoare de
apa curate,pentru ca sa se spele cine va vrea sa intre inlauntru.Dupa acelasi chip si
noi,mai inainte de ce vom intra in cereasca acea biserica trebuieste sa ne spalam de
toate necuratiile noastre.Pentruaceasta biserica scriind si bagoslavul Ioan in
Apocalipsul sau,zice cum ca zidurile ei sun facute din aur atata de curat incat sunt ca o
sticla si in curtile acestei biserici nu se afla nici cat de putin praf,in caile ei nu se vede
nici cat de putina tina,acolo sunt crinii fara de ingalbenire ,trandafirii fara de ghimpi,aurul
fara de zgura,strugurii fara de agurida,grauntul fara pai,graul fara neghina.Pe aceasta si
Isaia mai inainte o au glasuit zicand:”si tu Ierusalime cetate Sfanta nu va trece mai mult
prin tine netaiat imprejur si necurat.”Pentru ca iarasi este scris in Apocalips:”iara cainii
afara vor fi.”Intru acea adevarata patrie ,nu se aflavreun Cain care sa omoare pe
Abel,intru acea Imparatie nu este nici un Saul,care sa goneasca pe David.Intru acea
rudenie nu se arata cineva Isav ca sa vrajmasuiasca pa Iacob.Intru acea casa mare nu
va locui impreuna vreun Ismail,ca sa lupte pre Isaac.Intru acea prea incuviintata
scoala,nu va fi nimenea Iuda impreuna cu ucenicii lui Hristos care sa vanda pe acest
Hristos.Nimenea nu este acolo olog,nimenea ciung,nimenea incrucisat,nimenea
orb,nimenea ghebos.Toti sunt de plini la trup,toti frumosi,toti deopotriva cu varsta ,toti
intocmai de mari la statul trupului toti fara de rautate,prea intelepti,cu dulci obiceiuri cu
bune si cinstite cuviinte si cu toate impartasitori.Apoi ,daca,dupa parimia cea de obste
,la fiecare lucru,multa felurime si de osebire veseleste si indulceste ochii omului
,negresit acolo vor sa fie multe pricini care vor pricinui dreptilor o veselie ca aceasta si
desfatare.Mai intai este felurimea neamurilor,adica oamenii partea barbateasca si

partea femeiasca si ingerii nici de unii .Intre care ingerii ,va vedea cineva treisute de
incepatori si la fiescare dintru dansele ,cate trei dantuiri de cete.Al doilea ,va pricinui
veselie,felurimea de feluri de feluri de neamuri, dupa cum zice iarasi Ioan cela ce s-a
rezimat re piept:”din tot neamul si semintiile si noroadele si limbile.”Dintru care,fiecare
va vorbi in limba sa si se va intelege de catre altii. Al treilea vafi spre veselie felurimea
starilor si a danturilor.Unii adica patriarhii ,iar altii proorocii ,altii mucenicii
,episcopii,dascalii,calugarii,pustnicii,fecioarele,vaduvele si insuratii.Al patrulea va sa fie
spre veselia dreptilor ,deosebirea platilor si a darurilor la fiecare ceata,ca dupa cum stea
de stea se deosebeste in slava si alta este slava soarelui si alta a lunei .Dupa acelasi
chip si intre sfinti va sa fie deosebirea slavei de slava.Deci daca deosebirea stelelor in
cer ,felurimea florilor in gradina,a ierburilor in livade ,a copacilor in padure ,a pasarilor in
vazduh,a bucatelor la masa a neamurilor pe pamant,a penelor la paun,a pestilor in ape
,a zugravirii la icoane si a vorbii la carti,atata veselesc si indulcesc vederile celor ce le
privesc,cata oare mangaiere sufleteasca are sa se pricinuiasca din a vedea cineva
atatea feluri tot intr-o multime ,catabucurie a sufletului vafi atunci sa vada de fata
cineva pe aceia fiind de fata vii in cer ,pe ale carora moaste acum pe pamant le
cinstim.Acum avem lucru drept de mult pret si vrednic de lauda,ca sa purtam asupra
noastra ,sau putina tarana de la mormintele lor ,s-au o particica din haina lor,mai vartos
ca ne ducem calatorie de multe zile pentru ca sa vedem mormanturile lor,pentru ca sa
iscodim locurile pe care le-au calcat si lacasurile intru care se nevoia la fapta buna si cu
fierbinte credinta dorim ca sa sarutam mormanturile lor cu multa evlavie ca sa ne
inchinam icoanelor lor si sa sarutam locul unde au stat picioarele lor,de cata cinste
vrednice socotim cuvintele cuvantatorului de Dumnezeu Grigorie, vanoavele lui Ioan
Gura De Aur ,alcatuirile marelui Vasile,cartile lui Atanasie,invatatura lui Damaschin
bagoslovia Areopagitului,asemenea si ale celorlalti parinti ai nostri.Deci ce bucurie va
fi,cand vom auzi pre insusi aceia vorbind in ceruri cu noi de ale carora sfinte scrisori
,atata de mult ne minunam de ele aicea pe pamant si ne laudam,cata oare dulceata va
sa fie,sa dobandim cu multa indrazneala si de fata impreuna vorbirea acelora ,pe care
macar desi nu i-am vazut niciodata,cu toate acestea le praznuim pomenirea lor la
praznuitoarele lor zile ,cu litii,cu rugaciuni si cu paraclise si cu cantari de psalmi,dar cea
mai aleasa veselie care vor dobandi-o acolo dreptii,este voirea si unirea la un gand,cea

cereasca si de un suflet al tuturor unora catre altii fiindca si intru atata multa si
nenumarata mare cuviinta a celor ce locuiesc in ceruri nu se va afla nici cea mai mica
tulburare.Pentru ca ,acest loc de nedespartita legatura , a dragostei cea preacurate si a
iubirii si a prietesugului,vor sa fie legati impreuna si uniti cu sufletul intru una aceidrepti
unii cu altii,incat nici si insusi singure madularele si partile oamenilor nu sunt atata intre
sine unele catre altele lipite impreuna sifireste unite si potrivite si impreuna legate cuo
intocmire cu incheieturi unele cu altele cu atata chibzuire.Fiindca si la aceia desavarsit
nu se afla nici o graire impotriva nici vreo pricina, sminteala ,uraciune iubire de
cinste,iubire de a fi intai,sau zavistie. Ci toti tot una si aceia iubesc si toti tot una si
aceasi urasc,fiindca si toti unul si acelasi indreptar au si-l tin ,adica voia lui Dumnezeu
careia nici catusi decat nu se pot a se impotrivi,acolo cati sunt mai susintru slava si
intru stralucire iubesc din inima pe cei mai de jos decat dansii.Si iarasi cati sunt mai de
jos, din tot sufletul ii cinstesc si cu cucerie se poarta catre cei ce sunt mai sus intru
slava decat dansii.Si toti impreuna se veselelesc si impreuna se bucura intre sine unii
cu altii pentru darurile si marile daruiri pe care neincetat de la Dumnezeu le
dobandesc.Binele unuia este de obse al tuturor si iarasi binele tuturor,este al
fiecaruia.Pentru ca ,fiecare binele altuia il socotesteca pe al sau,fiindca si il iubeste pe
acela ca pe sine.Iara mai vartos ca atata fiecare se bucura pentru binele altuia pe cat si
pentru al sau.Si aceasta curge din dragostea cea nemasurata,ce este prea mult varsata
intru dansii.Toti la unasi aceiasi Dumnezeiasca masa sed..Toti tot dintruacelasi pahar
beau ..Toti dintru acelasi izvor trag Dumnezeiescul nectar.Fiindca si Dumnezeu este
intru toti acestia si acestia toti iarasi sunt intru Dumnezeu si el este acelora toate.Si
pentru aceasta nu se unesc intru altul oarecare fara decat numai intru insusi
Dumnezeu,atata, incat insusi Dumnezeul tuturor ii uneste pe dansii intru sine si ii
impreuna si intre dansii unii cu altii cu o unire negraita a nedespartirii cei unite si
nedespartite dupa vrednicia cea de obste a filozofilor aceste sunt lui si unii altora sunt
tot acestea.O tovarasie prea fericita si impreuna vietuire !Ai carei multimea este fara
tulburare,marirea fara de iubire de cinste,deosebirea fara impotrivire si nepotrivirea fara
vrajba!Dragostea se afla intotdeauna fierband si nici cat de putin nu se raceste.Pentru
aceasta si sfintitul Augustin,talcuind cuvintele aceleaale Proorocului David:”laudati pe
Dumnezeu intru Sfintii lui.”Zice ,cum ca insusi sfintii acestia sunt trambita ,Psaltire

,alauta ,tambura,strune,dans prea veselitor si chimvale bine rasunatoare cu care se zice

cum ca acolo,lauda sfintii pe Dumnezeu.Fiindca ei macar de si sunt organe deosebite si
dau de la sine deosebite glasuri si multe feluri de intorsuri,dupa cum si cantarea cea cu
mestesug intocmitorul de cantare ,insa toti cu o intocmire se unesc intru una si cu un
glas duios de multe deosebite glasuri amestecate deosebite glasuri amestecate,cu un
cuget slavesc ,lauda si maresc pe Atottiitorul Dumnezeu.Deci acolo,fiindca dragostea
este cu totul desavarsita si pe toate acelea le va face cu totul de obste.Acest dar,ca sa
ni se dea noua de la Dumnezeu,l-au cerut Domnul Iisus Hristos prin rugaciunea de la
Tatal sau, in vremea patimii zicand:”da-le lor,Parintele meu ,ca sa fie una adica cu
dragostea dupa cum si noi una suntem ,adica cu firea.Deci dar ,toti si ingerii si oamenii
acolo vor sa fie.Si mai mult vor sa fie acestia una ,decat sunt insusi,singure partile
acestea si madularile trupului celui viu unele catre altele dupa unire una.Fiindca toti se
impartasesc se insusi Sfantul Duh,cel unitor si impreunator carele tuturor daruieste pe
aceasta a fi ,viata,unirea si fericirea.Partile si madularele ,ori sunt asemenea parte cu
parte ori nu sunt asemenea partile cu partile, ale unuia si aceluia trup, aratat este ca
unirea cea nedespartita si alcatuirea cea de o fire pe care o au intru sine unele cu
altele ,nu o au de aiurea fara decat de la suflet,care este viata omului si chipul cel
inchipuitor acestor parti si madulari.Si daca sufletul,sau chipul si Duhul omului are atata
putere sa pricinuiasca minunat si viata trupului si acest fel de unire stransa si
impartasire de o fire madularelor lui cu toateca multa deosebire au intre sine si dupa
fire si dupa putere si dupa inchipuire si dupa lucrare ,dupa cum sunt
picioarele,capul,pantecele si celelalte.Cu cat mai mult va putea insusi Duhul cel prea
Sfant,care este viata dreptilor,sa savarseasca o unire necuprinsa cu mintea acestor
Sfinti!Unire cu totul de obste unire impreunata de o fire,unire nedespartita si
nesmulsa,unire intr-un suflet si intru toate tot aceiasi unire!Deci daca dupa cum am zis
,dragostea si dorirea cea impreunatoare si unirea la un gand cea de obste a unei
dragoste si dor si aicea pe pamant face toate obste atata cele bune cat cele
dimpotriva,cata oare veselie si bucurie va dobandi un drept acolo in Ceruri din slava
tuturor celorlalti fiindca el iubeste desavarsit si pe fiecare ce este deosebit de dansul si
pe toti impreuna cei locuitori cu dansul.Dupa cum iubeste si pe sine.Zice inca
Dumnezeiescul Grigorie ,cum ca mostenirea Cereasca ,una si aceiasi este la toate

cetele Sfintilor.Si toate iarasi aceasta mostenire este cu totul prea deplin la fiecare
dintru aceia.Fiindca ,fiecare atata desfatare si veselie va primi si va simti din bucuria
tuturor,cata ar simti si s-ar indulci si cand el singur o ar dobandi bucuria tuturor.Ce alt
lucru urmator va iesi dintru acestea cate am zis ,fara decat ca, dupa cum numarul
dreptilor este mai nemarginit asa si bucuria tuturor,a fiecarora parti,va sa fie cu adevarat
nemarginita.Insa pentru ca sa castigam Cerul cu toate desfatarile lui cele vesnice ,se
cuvine sa pazim,cu diadinsul indreptarul acesta al intelepciunii si al priceperii cei prea
cu cinstita cuviinta adica sa asternem prea des inaintea ochilor nostri socotelele a toata
vietuirea si petrecerea noastra si sa o indreptam pe insusi petrecerea noastra prea cu
dinadinsul dupa acea indreptare si cumpanire a adevaratei intelepciuni sipriceperii
zicand:oare viata mea aceasta ,care o petrec dupa chipul aceste vietuind,este vrednica
de imparatia Cerurilor ,eu aceia care Domnul o opreste, mai vartos o lucrez si ma
deprind la dansa.Orice Domnulmeu porunceste,sa fac,eu peaceia o gonesc de la
mine si mai vartos ma intorc despre dansa.Sfatuirile lui le leapada,mustrarile lui nu le
ascult,dojanele lui le defaim ,poruncile lui e
l calc,oare asa suise-va cineva intr-acel Cer
de foc,apoi dupa aceasta,imi este de folos foarte adeseori sa privesc si sa iau aminte
socotind una cate una faptele mele,intrebandu-ma pe sine insusi ,este oare aceasta
fapta potrivita cu numirea mea cea crestineasca ,oare acest fel de fapta ,poate sui pe
om la Cer ,oare acest fel de fapte poate sa-mi deanadejde ,cum ca pentru dansa mi se
va darui plata si cununa de la Cerescul puitorul de nevointa Imparat ,denu va privi
acolo, prea nebun si cu totul neintelegator voi fi de voi urma-o.Deci toate cuvintele tale
,faptele si aducerile aminte ia sa priveasaca ca cum spre punctual cel prea ales si
scopul cel mai de pe urma ,care este Dumnezeu.Dar insa dragostea si dorul cel
pamantesc inseala si amaraste mintea oamenilor.Diavolul aduce catre noi marul pentru
ca sa ne apuce si sa ne rapeasca Raiul din mainile noastre ,aduce inlauntru si arata
mintii desfatarile,indulcirile cele stricacioase si vremelnice pentru ca sa ne lipseasca de
cele nestricacioase si vesnice desfatari si bunatati ,ne afuma cu mireasma slavei cei
mincinoase,pentru ca sa ne apuce ,si sa ne rapeasca slava cea adevarata si fara de
moarte.Un dascal foarte invatat al Bisericii noastre a Rasaritului imi savarseste cuvantul
si pricina acesta care zicea acestea:”omule,cu adevarat,plin de toata
desertaciunea,pentru ca sa hranesti trupul tau cel ticalos sa-l impodobesti cu multe si

deosebite podoabe si pentru ca sa dobandesti poftele si dulcetile trupului caredupa

putin timp,o sa se manance de viermi ,cu multa silinta te ostenesti te sarguiesti si
priveghezi,iara pentru ticalosul tau suflet care peste putina vreme are sa stea de fata
inaintea infricosatului judecator,macar cat de putin nu gandesti sa te ostenesti pentru ca
sa-l hranesti si sa-l imbraci cu faptele cele placute lui Dumnezeu,ca sa nu se arate la
toti golatatea lui vai si amar tie si este si-ti va fi , ca intr-o vreme vei da cele ce sunt ale
Kesarului,Kesarului si nu si cele ce sunt ale lui Dumnezeu lui Dumnezeu.Cauta si vezi
de trei ori ticalosulle ca toate ,ori cate vei face in lumea aceasta ,toate sunt
desertaciune ,toate sunt umbra si vis ,toate sunt nebunie si toate neinteleptite ,afara
numai de aceia ,care ai face-o intru Dumnezeu si pentru Dumnezeu si spre slava lui
Dumnezeu.

CAPITOLUL 8
Dumnezeu curat privindu-se ,prea desavarsita
mantuire este oamenilor

Isaia cel cu prea mare glas din Prooroci umplandu-se de Dumnezeiasca insuflare si de
multa roua Cereasca ,vrand cu multa rapire de Duhul sa propavaduiasca mai inainte si
sa faca aratata starea ceaprea fericita a dreptului care acum cu putin mai inainte s-au
savarsit multe intelegeri au cuprins inlauntrul intru Periodul cel de aici inainte cu prea
scurte cuvinte:”spune-ti dreptului cum ca este bine.”Cu aceasta cuvantare”bine” pe
toata fericirea dreptului,au cuprins-o imprejur.Ca cumar fi zis:de este bine celui
instrainat a se intoarce la patria sa ,de este bine corabierului sa ajunga la lima,.de este
bine ostasului dupa ce va birui,sa dobandeasca pacea cea dorita simai pe urma de
toate, de este orice lucru sa se aline si sa se odihneasca in locul sau,”spune
-ti
dreptului,cum ca bine este,fiindca siel cand ar privi Dumnezeirea ,selinisteste si se
odihneste la locul sau,”facutu-s-au locul lui in pace”,petrece in liman si locuieste in
patria sa .Vrand Dumnezeul tuturor sa intareasca cugetul lui Moisi si sa-l
imputerniceasca impotriva tuturor acelora care gandea multe rele primejdii asupra lui
,iau zis lui:”aratati-voi tie tot binele.”Ca cum ar fi zis:”ia aminte ca sa nu surpi barbatia si
priceperea ta ,nici sa slabesti si sa cazi intru intamplarile si greutatile care iti vin
asupra,stai tare si nestramutat ,intru primejdii si nu te indoi si cu toate ca iti vor fi
patimile si ostenelele care le vei rabda,mult patimitoare si relele intamplari care le vei
patimi iuti usturatoare si primejdiile cu care te impovarezi mari si supararile pe care le
suferi aspre , cu toate acestea ,Cereasca ta plata va sa fie mai mare.”Aratati
-voi tie tot
binele.”Se afla trei feluri de neamuri ale bunatatilor:cinstit trebuincios si dulce.Toate
bunatatile acestea ti le voi arata.Si dintr-acestea,unele sunt bunatati ale sufletului,dupa
cum este stiinta si fapta buna.Iara celelalte ale trupului sunt:dupa cum este frumusetea
,sanatatea si virtutea.Altele iarasi ,din cele de afara,dupa cum este bogatia ,dulcea
patimirea si slava.Toate acestea ti le voi arata si numai o bunatate aratandu-ti.Si ce fel
va sa fie aceasta oare,binele cel cu adevarat a tot binele ,care covarseste tot binele ,la
care nu este cu putinta cineva nici cat de putin sa adauge de din afara ,nici sa scada de
la dansul dinlauntru ceva.La aceste bunatati ale lumii se adauga si oarecare bine din
afara,caci,cand zicem,bun om este buna tarina ,buna casa,putem sa mai adaugam din
afara si altceva bine la acestea.Insa binele asa fieste cum si binele intru care se
cuprind toate cele bune ,este numai singura privirea lui Dumnezeu.Pentru aceasta
Dumnezeiasca privire care este insusi aceasta a fi si fiinta fericirii cei vesnice ,fara de
care de va avea cineva si toate bunatatile,nu se zice fericit,vom vorbi putine oarecare
dupa puterea noastra.Toate catepana aicea ,am vorbit pentru Cer mari,multe si
minunate,nu numai se vorsocoti mici putine si proaste si de nimic,ci si mai,nimica,cand
adica vom cugeta si vom socoti acele nemarginite stalucitoare raze care se trimit afara
de la acea nemarginita intelepciune si de la acea netalcuita dragoste a lui Dumnezeu
,care raze cu stralucirea lor vor straluci si vor lumia mintea dreptilor ,dupa cum si
raurile Dumnezeiestii desfatari care ausa se verse prea cu multa puhoisire de la inaltul
acela scaun al Dumnezeiestii mariri ,vor puhoisi si vor prea umplea tot cugetul si dorul
lor.Cand odata Traian Imparatul Romei au venit la divan,si au aratat acea fata a lui la
Divan pre care si firea de o parte o impodobise cu tot felul de podoaba si de frumusete
si de alta parte il avea impodobit si vrednicia Imparateasca cu multa frumoasa cuviinta

si cinstire,toti boierii si norodul cel de obste cu un glas au strigat:o,fericiti suntem ,noi

care avem,acest fel de Imparat.Cu cat mai mult fericiti se vor numi pe sine dreptii cand
marele acela Imparat alImparatilor Dumnezeu ,va arata latoti Dumnezeiasca lui fata
cea prea dorita.Pre caremai inainte in viata aceasta ,o priveam acoperita si oarecum
ca intr-o oglinda si inghicitura! Pentru ca vazand-o ,iubind-o si dobandind-o pe dansa
vom avea fericire si buna norocire nemarginita si neasemanata.Intru aceasta viata si
necajicioasa,strainatate mai totdeauna inima ,era turburata si plina de intristare si
amestecare ,dupa cum zice Sfintitul Augustin si cu neincetata miscare si pornire se
purta spre Dumnezeu.”Iara in cealalta viata,sa va linisti si se va odihni prea cu veselie si
desfatare.Zic si filozofii cei din afara ,cum ca cate lucruri se misca si se pornesc, cand
ajung la locul lor ,inceteaza de aceia de a se porni.”Tot acesta chip urmeaza si la cei
drepti,fiindca Dumnezeu este punctual si mijlocul a tot binele si adunarea cea prea
cuprinzatoare a toata fericirea. Pentruaceasta aceia care desavarsit il vor castiga ,nu
afla alta nimica sa pofteasca si sa iubeasca,afara deacest Dumnezeu.Acolo dar ,vasta
si se va linisti poftirea si pornirea mintii noastre,nici va pofti a mai cugeta altceva mai
mult,pentru ca va avea inaintea ei toateacelea ,cate sunt cu putinta si cu indulcire a le
cugeta, a le gandi si a le cunoaste.Acolo se va linisti plecarea si pornirea voirii,pentru
ca ii pasa sa voiasca si sa iubeasca binele acela,intru care se afla toate bunatatile si
afara de care nu ramane afara vreun alt bine.Acolo si aceasta pofta a mancarilor si a
bauturilor ,se va satura prea desavarsit din multa multimea Cerestior
desfatari.Acolo,acele trei fapte bune bogoslovesti,Credinta,Nadejdea si Dragostea,cu
care mai mult in viata aceasta de acum se cinsteste Dumnezeu,vor luadaruri prea
bogate.Credinta pe privire,Nadejdea pe dobandire si indulcire,Dragostea cea nesfarsita
,pe cea cu totul desavarsita nemarginire.Si nu este lucru minunat,daca sufletul
imbogatindu-se si imprejur varsandu-se cu atatea bunatati,va dobandi acea cu adevarat
fericita si bine norocita saturare,care mai inainte nu putea sa se sature in toata lumea
aceasta cu toate ca la multe feluri de lucruriintindea sanul nesatioasei sale
pofte.Pentru aceasta saturare zice si David:”satura
-ma-voi, cand mi se arata marirea
Ta”,sau dupa cum o talcuieste Dumnezeiescul Ieronim,umple-ma-voi,in loc de,satura-
ma-voi.Si cu adevarat aceia este saturarea si umplerea cea slavita si cu Dumnezeiasca
cuviinta,care nu lasa nimic, nici catus de putin desert si gol,nici are lipsa de ceva dintru

cata pofta ar pofti dupa acestea sa le dobandeasca.Fericita este sarutarea aceasta

,care fara de nici o ingretosare ,dulceata fara de greata,indulcire a desfatarii cei
nemuritoare,fara lesinare ,fericirea dea pururea vecuitoare fara osteneala si durere
.Deci,ce fel va fi acea frumusete a lui Dumnezeu, care si numai privindu-se ,atata arata
de prea bine norociti si fericiti pe cei drepti,incat sa nu poata a fi mai bine norociti si
fericiti altii decat dansii. Dar ce lucru minunat este daca privirea Dumnezeiestii frumuseti
cei atata de minunate si mai presus de toata frumusetea Dumnezeilor ar face de trei ori
bine norociti si fericiti pe toti ingerii,deasemenea si pe drepti ,in vremea cand il arata
prea ales bine norocit si fericit si pe insusi pe acest desavarsit Dumnezeu.Pentru ca si
el are prea aleasa buna norocire si minunata fericire a privi insusi frumusetea sa si a
dobandi si a se indulci de ea neincetat prin cugetare.Dupa cum si acel vestit filozof
Aristotel cu toate ca era si orbit de paganeasca intunecare ,au ajuns cu fireasca lumina
a intelege unele ca acestea pentru Dumnezeu zicand:”prea aleasa si minunata aceia
si nemarginita bunatate,fiindca traieste viata ,avand urmeaza nevoie si a
lucra,indeletnicindu-se si sarguindu-se imprejur la vreun lucru si a nu sta, nici catus
decat fara treaba si fara delucrare .Ci nici doarme fiindca este sloboda de toate
lucrurile omenesti dupa cum este aceasta,a manca,a bea si celelalte asemenea.Cu
cuviinta este dar neincetat a nu se indeletnici la altceva fara decat, numai la privire si
cugetare.Dar care lucru va sa cugete ,oare afara de sine ,vreun alt lucru oarecare
singur cu adevarat.Pentru ca daca s-ar fi aflat altul oareare de acest fel,lucrul acela ar fi
fost mai ales,mai bun decat acesta inca cu totul mai ales ca unul ce cugetarea si
gandirea lui ,ar fi facut aceea fericire nemarginita si prea aleasabunatate si cu urmarea
aceia chiar vrea sa fie Dumnezeu si nu aceasta.Deci cu dreptul se socoteste si se
intelege cum ca daca lucrarea binelui celui nemarginit este aceasta a cugeta si
aceasta a cugeta da pe fericire intru acea nemarginita , bunatate si la nici un lucru
altul nu gandeste singura de sine,afara de sine urmeaza ca in veci numai singura de
sine chiar sa gandeasca si pentru aceasta sa fie si in veci fericita.”Decice fel va sa
fie acea frumusete care singura ,privirea catre aceia face fericit si pe insusi acest
Dumnezeu si umple acel san neumplut si pe incaperea cea nemarginita si a prea
nemarginitei fericiri.Ce fel de frumusete si podoaba va fi aceia pe care Dumnezeu din
veac o cugeta si o gandeste si intru nemarginiti veci o va cugeta sio va gandi fara vreo

osteneala oarecare sau ingretosare,sau incetare.De unde si primeste o desfatare atata

de netalcuita si o viata cu totul fericita si vesela,incat orice au zidit,sau poate va zidi sa
se arate cum ca este aceasta ca o nimica ,alaturandu-se cu acea dulceata si indulcire
necuprinsa si neinteleasa de minte.Cum este cu putinta un om muritor,sau un inger sa
poata inota intr-acest ocean si noian al unei mari atata de nemarginita ,intru care ocean
,singura numai si prea inalta marimea aceia a lui Dumnezeu poate dupa vrednicie sa
inoate. O , prea bune Dumnezeule ,incepatorule al frumusetii,cei prea minunate si prea
alese,fa-mi rogu-ma ,ca sa mi se deschida ochii mintii mele pentru ca sa poata sa
priveasca acest chip si frumusete si sa se inchida desavarsit despre toate celelalte ce
sunt vazute si intelese,cate sunt afara de acea frumusete.Ia sa se faca ,Doamne al meu
toate zidirile tale o oglinda ochilor mei intru care sa te privesc.Ia sa se faca o icoana ,
intru care sa te caut si sa te vad,o scara,prin care sa ma suicatre tine o carte intru care
sa citesc savarsirile tale cele peste toate savarsirile si cele ce sunt langa tine ,fiindca si
,dupa cum zicea unul ,de ar fi fost tot cerul hartie toata marea cerneala toate trestiile
condeie ,toate stelele dascali,inca si altii de nemarginite ori mai mult nu ar fi putut,nici
scriind,sa lamureasca si sa arate nici invatand sa talmaceasca,nici cugetand sa
inteleaga dupa vrednicie ,marimea si desfatarea macar a bucuriei cei prea mici,pe care
au sa o dobandeasca fericitii,din privirea lui Dumnezeu.Intru care,are sa se arate prea
curat frumusetea si prea bine incuviintata podoaba a tuturor zidirilor.Atunci acolo
multa si marea intelepciune aceia a lui Solomon se va arata ca o nebunie,buna
frumusetea lui Abbesalom ca o grozavie,barbatia lui Samson ,ca o slabiciune.Iara
atata va sa fie bucuria si veselia care au sa o dobandeasca cei alesi cei din insusi
privirea lui Dumnezeu,incat daca ar fi rabdat cineva pentru dansul toate muncile
mucenicilor,de la inceputul lumii pana la sfarsitul ei cu adevarat i s-ar fi gasit plata a i se
da si dar a i se darui ,nu numai de asemenea si dupa vrednicie ,ci si inmiit mai mult
,pentru rabdarea sa ,daca numai s-ar fi invrednicit sa priveasca acea Dumnezeiasca
fata si aceasta a o dobandi, sa priveasca macar si numai un minut,fiindca si covarseste
toata mintea, neputand sa inteleaga atata bucurie si veselie necovarsita care se
pricinuieste dintru a privi cineva si a socoti cum fiind Dumnezeu nevazut si cu totul
neinteles si intelege si vede toate,fiind neschimbat le schimba ramanand nemiscat le
misca si le porneste, odihnindu-se dea pururea lucreaza neincetat, de nimica neavand

lipsa,aduna ,fara de ingreuire pe toate le tine,fara a se margini imprejur pe toate le

umple ,fara de a fi neasemenea lui si fara de asemanare lucreaza pe cele fara de
asemanare.Totdeauna pretutindenea de fata este si deabia se intelege.Stand il vanam
si al ajunge nu putem ,deci in ce fel de veselie si bucurie nu se afunda cel drept ,de cata
veselie umplandu-se nu se poarta afara cu totul de sine ,deci privirea de Dumnezeu
este plata vietii cei vesnice ,slava cerestilor Duhuri,veselia cea nesfarsita ,cununa
Dumnezeiestii bunei cuviinte,coroana frumusetii cei nevestejite ,darul bunei fericiri si
frumusetea pacii.Numai el singur este daruirea si plata a toatei asteptari si nadejdii
noastre.Pentru aceasta zice si catre Moisi:”fi
-voi plata a ta ,mare foarte.”Fiindca celui
mare i se si cad.Mare esti cu adevarat Doamne si mare este plata ta foarte.Nu ca tu esti
mare , iar plata ta este mica ,ci dupa cum esti mare ,asa si plata ta este mare.Fiindca si
nu esti tu alta si alta cineva si este plata ta.Ci tu singur esti mare foarte.Tu singur esti
plata mare foarte .Tu esti cununa ,tu esti si daruitorul de cununa .Tu esti calea ce te-ai
fagaduit ,Tu esti si fagaduinta .Tu esti daruitorul,Tu esti si dorul ,Tu esti plata ,pentru
aceasta privire scrie si un sfant cu prea multa cinstire de Dumnezeu ,zicand:”cu
Dumnezeiasca varsare de lumina si cu stralucire cu totul neinteleasa va straluci atunci
toata puterea cea cuvantatoare, care va fi prea luminata pentru adevarul prea
stralucita pentru linistirea ,prea vesela pentru privirea.Va straluci ,pentru ca , fiindca va
sa fie plina de Fiul si cuvantul lui Dumnezeu si unita curat cu dansul prin privirea cea
de gand ,va intelege cu ochii mintii ei cel prea iute vazator,judecatile lui Dumnezeu
cele neajunse si necercate si tainele cele netalcuite ale intelepciunii lui cei mai presus
de cuget.Va vedea pe Dumnezeu intr-acest Dumnezeu si pre sine intru Dumnezeu si
intru sine pe Dumnezeu.Va privi pe facatorul intru fapturi si pe toate fapturile intre
facatorul si ziditorul a toate ,Dumnezeu.Si asa se va arata prea frumoasa si revarsata
imprejur cu negraita stralucire,ca una ce luminata fiind de pretutindenea cu lumina
Dumnezeiestii slave va vedea in veci pevesnicul Fiu si cuvant a lui Dumnezeu care s-
au nascut mai inainte de veci si stalucita cu raze revarsatoare demulta lumina fara a
se taia si a se impiedica de vreo grija si smulgere imprejur sau catusi decat a se
spaimanta cu vreun mijloc,va intelege ,din parteDumnezeiasca fiinta a lui Dumnezeu
cea cu totul neinteleasa si iarasi mai os
j zice:”atunci dreptii impreuna rapindu-se cu totul
de acea prea multa frumusete de acea necuprinsa si neinteleasa de minte slaba si de

acea desfatare a Dumnezeiestii subtiri suflari,din revarsarea noianului darurilor ,din

necontenita bucurie,din plecarea si poftirea cea nedespartita si fara de saturare catre
acel prea inalt varf,al doririlor si tiindu-se imprejur necurmata si neincetata privire si
imbogatindu-se cu netulburata si dulce pace.Se vor desfata si vor dobandi pe insusi
fericitul Dumnezeu si asa toata suflarea cuvantatoare luminata si stralucita cu totul cu
Dumnezeiasca inchipuire se va schimba intru insusi acest ziditor al ei si fara a se teme
sau cat de putin a nu se prepune cum ca se va intina de aceia cu vreo intinaciune sau
sa se alunece ca sa cada in vreo cadere. Se uneste cu aceste cuvinte si Sfintitul
Augustin zicand:”acela care Dumnezeu au gatit celor ce-l iubesc pe el ,credinta nu le
incape,nadejdea nu le pipaie,dragostea nu le cuprinde si biruiesc toata dorirea este cu
putinta.”Iar pe langa acestea si intr-o scrisoare a sa un mai minunat lucru tot acelasi
parinte pentu acestea povesteste.Tot n
i tru aceiasi zi,zice si ceas in care au murit
Sfantul Ieronim ,eram la Ipponia si linistindu-ma in chilia mea,cugetam cu mult dor ,ce
fel de slava oare vor avea sufletele dreptilor si cata bucurie si veselie au sa afle si care
dulceti si desfatari au sa dobandeasca!Avand pofta pentru aceasta pricina sa scriu o
scurta alcatuire. Deci dar, am luat in mainile mele condei si hartie si am apucat intai sa
scriu o scrisoare catre cel mai sus numit Ieronim ,socotind cum ca este viu ca sa-mi
scrie si el de asemenea ce au inteles pentru aceasta insa acolo,unde am inceput sa
insemnez inceputul scrisorii fara de vesteau umplut toata chilia mea de o negraita
varsare de lumina ,cu o nepovestita si neasemanata buna mireasma si cu miros prea
desfatat si prea veselitor ,in ce fel limba omeneasca nu poate sa le talcuiasca.Pe care
simtindu-le eu m-am umilit si m-am spaimantat cu totul pierzand indata si puterile si
miscarile sufletului meu siale trupului.Pentru ca nu stiam ca Domnul nostru intr-acel
ceas au inaltat la ceruri sufletul robului sau Ieronim.Fiindca ochii mei nu vazuse nici
odinioara acest fel de lumina nici mirosirea nu au primit altadata acest fel de buna
mireasma prea dulce si prea veselitoare atata pentru lucrul cel nou pe cat si pentru
neauzirea minunata am ramas iarasi zic ingrozit cu totul si inspaimantat.Iara pe langa
acestea au iesit si un glas din acea lumina zicandu-mi:”Augustine ce cauti,indrazneste
a cugeta sa bagi toata marea intr-un vas mic sistramt sa cuprinzi toata lumea in mica
ta palma sau sa opresti cerul din obisnuita lui miscare si pornire,cum poate sa vada
ochiul tau acelea care alt ochi omenesc nu le-a vazut nici catusi decat a le vedea ,cum

pot urechile tale sa auda acelea care urechile altui om nu le-au auzit cum
indraznesti,cum ca numai tu singur vei putea sa intelegi acelea care nu au venit la inima
de om nici s-au inteles catusi decat de catre altul cinevacare sfarsit poate sa dea la
nemarginire sau care masura la cele nemasurate,mai cu lesnire esteca toata marea sa
incapa intr-un vas prea stramt.Mai cu lesnire se va strange imprejur toata marimea si
grosimea a toatei lumi celei locuite intr-o palma de om mai cu lesnire s-ar putea opri
Cerul din inconjurarea lui ,cea neincetata ,decat sa poti tu sa intelegi macar cea mai
mica parte din darurile din slavele si din bucuriile care vor castiga in veci in ceruri
sufletele fericitilor drepti.Nu te apuca sa savarsesti lucruri cu neputinta si nu cauta aicea
acelea care nu sun cu putinta aiurea a se afla fara decat numai in locul cel cuviincios si
potrivit lor spre care cu atata inlesnire alergi cu sarguinta in fiecare zi .La aceasta te
sileste unele ca acestea lucreaza ca acelea care in viata aceasta doresti cat de putin a
le intelege,acolo in cealalta viata sa te desfatezi si sa le dobandesti pe ele vesnic si
acestea adica povesteste Augustin:insa noi pentru ce nu inaltam mintea noastra spre
cer,pentru ce nu luam aminte la atatea bunatati,pe care cu mare incredintare nu le-au
fagaduit Dumnezeu intr-o vreme care ne si aflam inca sub atatea dureri cumplite si
ticalosii,care ne necajesc si ne stamtoreaza ,pentru ce nu urmam pe minunatul Daniil
barbatul doririlor,care nu lipsea de la deasa rugaciune si cerere catre Dumnezeu ,care
dupa ce s-au dus rob in babilon zice Sfanta Scriptura cum ca:”s
-au dus in casa sa si
ferestrele deschizandu-se de dansul in foisorul lui despre Ierusalim si in trei vremi ale
zilei ingenunchea pe genunchile sale,marturisindu-se si rugand pe Dumnezeu cel
Preainalt ca sa-l slobozeasca si pe el si pe tot neamul lui de la amara aceia robie si sa-i
invredniceasca a dobandi Ierusalimul pe dulcea lor patrie pe care il laudau oarecum de
departe avand deschise ,dupa cum am zis ferestrele casei lui care privea spre
Ierusalim. Iar inchise le avea ferestrele care cauta la Babilon .Deci ia sa inchidem sinoi
ochii nostri ca sa nu vedem desertaciuni iasa ne intoarcem despre toata privirea
,despre toata grija ,despre toata smulgerea si ingrijirea lumii acesteia care cu amar ne
are robiti si legati si sa-i deschidem ca sa cautam numai sus la cer care este Ierusalimul
adica adevarata noastra Patrie si locuinta noastra cea prea dulce.Avem si noi casa ,pe
insine noi singuri.Ai careia partea cea mai de jos este trupul.Iara cea mai de sus si mai
inalta este acel suflet.Iar ferestre ale acestei case ,sunt gandirea noastra si vointa.Se

misca si se porneste intelegerea spre tot adevarul, se porneste inca si vointa spre tot
binele.Insa nicaieri undeva aiurea nu poate sa afle nici gandirea pe adevar ,nici vointa
bunatate.Cu atata de prea plina incredintare,dupa cum putea sa le afle intru acea
Patrie a noastra de sus ,care este Ierusalimul ,deci printr-aceste doua ferestre priveste
si lauda pe adevarata a ta Patrie ,adica pe cele ceresti.O fiii lui Adam aceasta zic iarasi
este Patria voastra .Oile lui Hristos ,acesta este staulul vostru.Porumbite ratacite,acesta
este cuibul vostru si odihna voastra cea adevarata .La ce va sarguiti ,unde alergati ce
goniti ,pentru ce lenevindu-va lasati dese rapesc din mainile voastre asade lesne
atatea bunatati,pentru ce nu va nevoiti prea cu barbatie ,sa luati plata cea prea bogata
care va este gatita de la intemeierea lumii ,pentru ce nu alergati mai in graba la atatea
daruri ,care vi se fagaduiesc de la Dumnezeu,aicea este vremea nevointei ,acolo a
slavei.Aicea a razboiului ,acolo a biruintei. Aicea a semanaturii,acolo a secerisului si a
jitnitei.Pentru ce culegeti struguri mai inainte de a se coace ,pentru ce va zaboviti mai
inainte de vreme la dulcetile mincinoase si la odihne.Indeletniciti-va la privirea
Cerescului Ierusalim unde suntadevaratele dulceturi si odihne ca sa intrati ,ca sa intrati
vreodata intr-insul si sa auziti cuindrazneala:”gustati si vedeti ca bun este Domnul.”

CAPITOLUL 9
La sfarsitul cel mai de pe urma al Omului este ,vesnicia cea vesnica a tuturor
buntatilor

In acest capitol de acum ,vom da sfarsit pricinii si materiei acei Imparatii,care nuva
avea sfarsit odinioara si vom arata cumca are sa inverzeasca si sa creasca tuturor
celor fericiti tarina cea bine roditoare a bucuriei si veseliei a dreptilor ,din vesnicia
tuturor bunatatilor si a cerestilor desfatari,intru care au dreptii sa se desfateze si sa le
dobandeasca in Ceruri.Cercarea cea din fiecare zi ,ne da sa intelegem fara de indoire
,cum ca toate bunatatile cele vremelnice ale veacului acestuia de acum ,sunt supuse la
multe si la feluri de feluri de schimbari si prefaceri sicum ca in graba fug de la aceia
care le dobandesc si atata se strica ,incat dupa putin nu vin nici macar in aducerea
aminte a omului.Iara numai acelea din Ceruri bunatati ,sunt temeinice si adevarate
,intarite,neschimbate si dea pururea vecuitoare. Pentru aceastabine au glasuit si la
aceasta pricina Dumnezeiescul Augustin:”o imparatiea nesfarsitei fericiri frumusetea
chipului nu ingalbeneste,dragostea nu se raceste ,sanatatea nu se vestejeste bucuria
nu se imputineaza si viata sfarsit nu cunoaste.”Pentru aceasta imparatiecanta si
David:”imparatia Ta este Imparatia tuturor veacurilor.”Bine norocita si fericita Imparatie
iarasi zic ,careia ii sunt atatia mostenitori cati si locuitori,atatia Imparati cat si cetateni!O
prea bine norocita si de nemarginite ori prea bine norocita si intru tot fericita cu
adevarata Imparatie a careia bogatie este nemarginirea ,iara marea cuviinta este
largimea si desfatarea cea nemasurata si vrednicie Dumnezeirea!Si acestea suntale
lui Augustin,noi insa voind sa povestim pentru dea pururea vecuire a acestei imparatii,ia
sa aducem ajutatori pe purtatorii de Dumnezeu Parinti ai bisericii noaste ai rasaritului
care zic cum ca nmai Dumnezeu singur este dea pururea vecuitor si Domn al veacurilor
ai careia si imparatia este imparatie a tuturor veacurilor iara celelalte bunatati,care sunt
toate sunt alunecatoare curgatoare muritoare si in putina vreme.Si pentru greutatea si
povara care o au ajung cu lesnire la pierzare si intru nimic se fac.Ca macar desi
sufletele oamenilor si sfiintii ingeri se zic fara de moarte si dea pururea vecuitor nu au
insa fiinta lor,din dea pururea vecuire si din veac ,ci au incepatura a zidirii ca niste
zidiri,care nici putea ca sa fie din sine si de la sine,fara numai din afara,adica din
facerea de bine a lui Dumnezeu si din darul lui.O propovaduiesc aceastea luminat si
glas mare Dumnezeiestii vorbitori cei tainici ai duhului,cum ca adica numai Dumnezeu
este chiar si mai ales dea pururea vecuitor.Pentru care pricina si de catre Apostolul
Pavel se numeste Imparat veacurilor iar de proorocul Daniil,vechi de zile si de
Isaia,intru cele inalte locuind in veci.Si de asirieni uriasul veacurilor si pentru marimea
puterii si pentru intinderea cea cu covarsire a dea pururea vecuiri.Deci numai
Dumnezeu este temeinic si tare intru insusi dea pururi vecuirea sa,tot si intru toate este
desavarsit si nu se afla odata asa si altadata altfel, nici se schimba cat de putin.
Care,toata curgerea sitrecerea vremii si schimbarea si prefacerea veacurilor,o trece si
tot acelasi totdeauna neschimbat ramane.Pentru ca ,dupa cum fiinta lui Dumnezeu
acea mai presus de nemarginire toata marimea lui , care fara a primi sfarsit se intinde
pretutindenea intru nemarginire ,plinind si fiind tot locul,il aduna intr-un punct
nepartit,incat sa nu se afle mai putin in punctul locului,decat in nemarginita departare
asa si Dumnezeiasca dea pururea vesnicie ,impreuna cu vremea cea nemarginita si cu

acestea nesfarsite veacuri se intinde si iarasi se strange si impreuna se aduna toata

intr-o clipeala si intr-un minut ,atata incat sa oprimeasca fara de vreme pe ea toata
intr-o clipa si asa prost ,intr-un minut neimpartit .Fiindca tot acest cuvant are
nemarginirea catre punctual locului in ce fel se afla si dea pururea vecuire catre clipeala
si cirta vremii.Acest fel de dea pururea vecuire noi nu o dam nici la suflete ,nici la
ingeri.Ca numai Dumnezeu este inalt si prea inalt si locuieste in vesnica dea pururea
vecuire.Insa pentru ca sa facem sinoi,dupa cat ne este noua cu putinta asemenea cu
dansul intru vesnicie,dupa cum este el traind in vecii vecilor si cu dea pururea vecuire
,au binevoit asa ,ca si noi care nu suntem din veac macar dupa acestea sa traim in vecii
vecilor si cu dea pururea vecuire.Si macar de si aceasta dea pururea vecuire,nu este
,chiar deplin fiindca are inceput,insa este data noua de la Dumnezeu ca sa o castigam
intru nemarginire de nemarginite ori intinzandu-se si intru toate dupa adevar dea
pururea vecuire.Care desi nu este asemenea cu dea pururea vecuirea lui Dumnezeu
,dupa nemarginita ramanere cea intru cele din apoi,adica dupa neinceperea a insusi lui
Dumnezeu,este insa de asemeneadupa intindere cea nemarginita si netrecuta cea in
veacul ce va sa fie.Deci ce fel urmeaza afi in indestulare aceia cea intru toate prea
bogata a bucuriei si a veseliei dreptilor ,acolounde toate bunatatile suntintru una
adunate impreuna si toate vesnice,acolo zic unde dobandirea si indulcirea
nemarginitului si vesnicului bine este nesfarsit lumina todeauna ,desfatarea neincetata
,bucuria nesfarsita ,lauda fara tacere ,biruinta necurmata,privirea lui Dumnezeu vesnica
si alta fiecare din cele dorite si poftite fara de sfarsit!Fericiti sunt cu adevarat aceia si de
trei ori fericiti,ca fericirea este o stare cu totul desavarsita ,prin adunarea sistrangerea
tuturor bunatatilor.Fericirea dar este o stare adica un bine temeinic si care sta
statornic,care nu este supus jocurilor norocului si ca unul ce n-au cunoscut ,nici cat de
putin roata ei cea lesne invartitoare.Acel bine nemarginit ,nu stie candva incetare sau
schimbare imprumutatoare.Pentru care si Sfintitul Augustin ,nedumerindu-se cum se
intelege oare,dupa infricosata zi a judecatii se zice si se intelege mila Domnului cea
vesnica ,fiindca si in cer cei fericiti nu au trebuinta de mila.Zice:”cu dreptate martur
isim
cum ca mila lui Dumnezeu va sa fie vesnica nu ca doara dreptii vor fi in veci vrednici de
mila si pentru aceasta in veci vor sa aiba trebuinta de mila ci cum ca fericirea prin care
Domnul cu multa milosardia sa milueste pe cei ce au trebuinta de mila pentru ca sa

inceteze de a fi vrednici de mila si sa inceapa de a fi miluiti si cu totul fericiti,aceasta

fericire nu va avea sfarsit niciodata nici cat de putin si pentru aceasta in veac este mila
lui.”Pentru a ne face drepti sanatosi din bolnavi,vi
i din morti,fara de moarte din muritori
si fericiti din ticalosi si vrednici de mila ,aceasta este un lucru si o deosebita insusire a
milei acestui Dumnezeu.Iara aceasta care vom sa nefacem unii ca acestia va sa fie in
veac .Fiindca mila si facere de bine cu care multul ,milostivul Dumnezeul nostru ne
miluieste va sa fie vesnica .Deci apoi fericirea ,dupa cum am zis si mai sus este o
stare cu totul desavarsita,mai alespentru adunarea si strangerea tuturor
bunatatilor.Fiindca si nu se va afla nici vreun bine undeva care sa nu fie acolo,dupa
cum si filozoful Platon zicea aceia:”cum ca acela este fericit de la care nu lipsestenici
un bine.”Si iarasi altul zicea cum ca acei este fericirea la care nu este nici un lucru intru
dansa dintr-acelea care nu voiesti si toate sunt cate voiesti.Nici un lucru nu este acolo
din cate nu voiesti,nu este foame ,nici sete ,nici golatate nici lipsa ,nici osteneala nici
truda ,nici frica nici durere,nici vrajmasie,nici boala nici moarte.Nu se afla acolo nici un
rau ,nici pedeapsa nici pacat.Nu este acolo nici un lucru care sa nu-l doresti ci toate se
afla cate le poftesti.Desfatare,bogatie cinsti,prieteni sanatate si viata .Pentru aceasta
iarasi mai pe larg ,invata Sfintitul Augustin:”o ce fel de fericire va sa fie ace
ea ,intru
care nu se afla vreun rau ,nu lipseste nici un bine !Acolo neincetat va sa se laude
Dumnezeu care va fi toate intru toate.Pentru ca atunci nu va fi nici o lipsa si trebuinta
de ceva ,ci prea plina intemeiata ,intaritasi de a pururea vecuitoare buna norocire.
Insusi Dumnezeu va fi scopul si sfarsitul tuturor dorintelor noastre care fara de sfarsit
are sa se priveasca ,fara de satiu sa se iubeasca si fara de osteneala sa se
laude.Adevarat mare Sambata este aceia ,fiindca si nu va mai insera .Acolo va fi aceia
sa ne indeletnicim si sa-l cunoastem si dupa ce-l vom cunoaste sa-l iubim si dupa ce-l
vom iubi ,sa-l laudam.Socoteste cebine va sa fie la sfarsitul tau cel fara sfarsit.Caci
care alta este sfarsitul si socoteala noastra,fara decat sa ajungem la acea imparatie
,care nu are sfarsit .Aceasta este odihna cea dea pururea vecuitoare,aceasta este slava
cea nemarginita,aceasta este bucuria cea vesnica ,aceasta este nestricaciunea cea
fara de sfarsit.Pe care pentru ca sa o castigam oare de cate osteneli este deasemenea
vrednica.Ci noi sa punem sfarsit acestei imparatii ,care sfarsit nu are aratand mai intai
cum ca acea imparatie ,cu toate nemarginitele ei visterii care le cuprinde,cu toate

bunatatile cele prea mari pe care le cuprinde intru sine si cu putin pretse
numara.Pentru aceasta grabiti-va si sarguiti cu osardie fierbinte si cu dor arzator ca sa
o cumparati.Si ascultati iarasi pe acelasi Augustin ,incat o pretuieste:”un lucru care il am
,iti zice Dumnezeu este de vanzare si de voiesti cumpara-l.Vesnica odihna am de
vanzare cumpara-o pe dansa.Iara de intrebi si cepret are iti raspund cum capretul ei
se cade sa fie si aceasta o vesnica osteneala.Insa eu ma multumesc sa o cumperi cu
o vremelnica osteneala .Sa te vinzi pe sine sa o cumperi.O miostivirea lui
Dumnezeu!Nu te voieste sa te ostenesti pentru dansa vesnic, nu-ti zice sa te ostenesti
zece mii de ani sau cinci sute ,ci putini oare cativa ani.Adica cati vei trai si asa sa
dobandesti acea odihna vesnica si fara de sfarsit.Noi dam ,fratilor unban si cumparam
visterii nedesertate si dea pururea vecuitoare.Dar poate sunt care se leapada de o
cumparatura ca aceasta,zicand cum ca snt slabi la virtute si neputinciosi la trup
,subtiri la fire, neobisnuiti la osteneala cu neputinta le este lor sa cumpere cu
osteneala acea prea dulce odihna ce este in Ceruri,de unde si Dumnezeiescul Ioan
Gura de Aur,mangairea pacatosilor ridicatoata temerea si frica si la aceasta pricina cu
urmatoarele cuvinte cele de aceia inainte:”nu este treb
uinta sa te ostenesti si sa auzi
mult pentru un castig de acest fel de mare si de minunat ,eu te incredintez cum ca
acesta atata ii este pretul ,pe cat ai si tu.Si iarasi nu intreba aceasta ,atata pret are, pe
cat esti si tu.Da-te pe sineti si-l vei lua ,adica odihna cea fara de sfarsit.”Ce asuzi ,ce te
necajesti pe tine si te stramtorezi ca o ai sa te cumperi pe tine ,iata tu esti insuti al
tau,ori si cum esti.Da-te darpe tine lui Dumnezeu care vinde aceasta odihna nesfarsita
ca sa o iei pe dansa.Dar poate vei zice ,sunt rau si nu ma primeste.Ci nu te teme insa
ca daca te vei lua pe tine ,sinesi,aceluia negresit ,te vei face bun. Si acestea sunt
cuvintele Sfantului.Iarasi noi ca sa cumparam aceasta Imparatie a tuturor vecilor,de
nevoie este sa socotim cu mare luare aminte totdeauna,ce cere sfarsitulcel de apoi al
vietii noastre si cere bunatatea cea nemarginita si prea aleasa ,care este
Dumnezeu.Catre care trebuinta este sase adune toate faptele noastre toate cuvintele
si toate cugetele noastre. Ce ne invata la aceasta credinta cea sfatuitoare ca si Sfanta
Scriptura si in scurt ce si crestineasca invatatura, nu cu adevarat orice place simtirilor
noastre.Nu orice pofteste pofta noastra cea rea ci nici orice ni se pare acum placuta
,lesne si dulce.Sa luam in maini cumpana a dea pururea vecuiri si cu dansa sa

cumpanim cu luare aminte si silinta toate cuvintele toate faptele si toate aducerile
aminte ale noastre.Zicea un cuvios:”de multa vreme m-am vandut pe sinemi cu totul
acestui Dumnezeu ca sa cumpar viata cea vesnica.Tot acesta mai pe urma dupa putina
vreme rau patimind intru pustnicie cu prea grele ostenele si rau ticalosindu-se de
multe scarbe si muncile care patimea de la draci au ajuns intr-o stare ,atat incat
deabea omeneasca putere ar fi putut sa le rabde candva au auzit, la sfarsit un glas din
Ceruri ,care-i zicea ,cum ca:”cu adevarat sa se bucure ,fiindca si pentru atatea scarbe
ce au suferit are sa castige o visterie atata de mare incat nimenea niciodata nu se va
afla pe pamant vrednic sa se asemene cu dansa macar desi tot pamantul , s-ar preface
in aur si pietrele inpietririi de mult pret si toate apele in balsam.”Si glasul acesta ,atata
de mult l-au imputernicit si l-au mangaiat incatn-au mai simtit deaceia durerile.Si indata
de multa bucurie ,chemand pe toti fratii ,au povestit catre dansii glasul acela Ceresc si
barbatia si mangaierea ce i s-au pricinuit dintru acel glas.”Deci cu adevarat fericiti sunt
cei ce locuiesc in casa Ta Doamne,in vecii vecilor te vor lauda.Dea pururea bucurie
este un veac ,un an ,o vreme, o zi,mai ales un minut si o cirta, pentru neimpartita si
netaiata unire a celui fara margine.Insa zilele suntnemarginite anii nesfarsiti si vecuire
fara de margini pentru intinderea lor cea nesfarsita si nemarginita.Ne este alta insusime
mai potrivita lui Dumnezeu dupa cum este Vesnicia .Deci dacasi noi vom dobandi
aceasta fericita vesnicie in Ceruri , avemsa ne facem si noi in Dumnezeiti, plini de
Dumnezeu si fii a lui Dumnezeu ,vom sa traim impreuna cu Dumnezeu si vom fi ca
niste Dumnezei.Marimea lui Dumnezeu este nemasurata ,bunatatea lui fireasca
,puterea nemarginita,vointa intocmire,legea sfintenie,viata buna norocire ,ramanerea lui
vesnicie.O vesnicie a lui Dumnezeu prea minunata!Vesnicia care nu trece ,nu vine nu
inconjura imprejur,ci mai ales senumara si se asemaneaza impreuna cu Dumnezeu se
intocmeste si se potriveste mpreuna
i cu Dumnezeu si se intinde impreuna cu
Dumnezeu in vecii nemarginiti.Fiindca dupa cum este acela dea pururea nemiscat si
nepornit insa si toate le misca sile porneste dupa acelasi chip si vesnicia ramane
nemiscata si nepornita in veci ca unpunct , sau ca o osie ,cu toate acestea le misca si
le porneste si intotdeauna le intoarce si vremea silumea ca o roata sau ca un glob.Si
pentru aceasta si cuprinde in sinevesnicia toata vremea adica si cea trecuta ca una ce
fost si pe ceia ce este de fata ,ca pe una ce este ,si pe ceia ceva sa fie ,ca pe una ce

are sa fie .Nu se va afla nici odinioara acest fel de vreme ,incat sa poata cineva sa zica
,cum ca vesnicia aceia au trecut,ca ziua cea de ieri nici iarasi sa zica ,cum ca atunci au
fost,iara insa acum nu este. Ci nici este ,ca legatura si necrampotirea vremiide acum
care sta de fata,care trece ca intr-o clipeala de ochi si mai mult nu este.Nu va fi una ca
aceasta,incat sa socoteasca cineva cum ca,dupa cum mai inainte n-au fost asa si
acum nu este ,caci lucrul acela ce va sa fie fireste ,acum nu este,de fata,fiindca inainte
va sa se faca,ci nici mai inainte n-au fost insa va sa fie dupa acestea si in vremea
viitoare ca ziua cea de maine si vesnicia aceastaa lui Dumnezeu au fost fara de
inceput ,este fara de mijloc si va sa fie fara de sfarsit ,fara dehotar imprejur,fara de
sfarsenie si fara de marginire.O veacule cel mai dinainte si mai de pre urma !S-au sa
zic mai bine nici dintai ,nici de pe urma !Ca unul ce nici inceput nu a luat nici sfarsit si nu
vei lua.O veacule neimpartite si nesinguratice!Si care esti ca o zi numai.Mai buna este o
zi decat mii.Cine poate sa te laude dupa vrednicie.O prea fericita vesnicie.Tu esti si
batrana si tanara .Dar nu esti mai inainte batrana si apoi tanara.Nici mai inainte tanara
si apoi batrana.Mai ales ca pentruaceasta esti veche si batrana ,pentru ca esti noua si
intineresti si pentru aceasta esti noua pentru ca esti veche.Batrana siveche esti o
vesnicie!Ca totdeauna dininceput si dintai ai fost.Intinerind esti ,fiindca totdeauna tot
aceiasi esti.Nu te savarsesti niciodata ,o vesnicie,dar nici incetezi. Nu te prefaci
niciodata ,nici te schimbi.Infloresti in fiecare zi .Cresti si intineresti in fiecare ceas
.Inverzesti in fiecare minut,intineresti intotdeauna .Iara mai alessi pe toate de a doua
oara le inoiesti.Catre aceasta vesniciedar chem si eu pe dragostea voastra a iubitorilor
de vesnicie pravoslavici.Catre aceastava indemn.Aceasta o poftesc voua tuturor de la
Dumnezeu.Prin care se cuvine celui cu adevarat vesnic si singur dea pururea vecuitor
si nemarginitului Dumnezeu .Si inceputul si mijlocul si sfarsitul ,slava,cinste si stapanire
,in vecii vecilor AMIN.Dumnezeului impreuna Savarsitorului a toate bunatatile celui in
trei Ipostasuri si nedespartit slava tie,slava tie,slava tie.

SFARSIT

Cuvant pentru iesirea sufletului si pentru a doua venire al Sfantului Parintelui

nostru Chiril,Arhiepiscopul Alexandriei.

Ma infricosez de moarte ca amara este.Ma infricosez de gheena,ca fara de sfarsit

este.Ma spaimantez de tartarul cel mai dinafara ca nu are impartasire cu fierbinteala.Ma
ingrozesc de intuneric ca nu are impartasire cu lumina.Ma infricosez de viermele cel
veninat ca fara de sfarsit este.Ma infriocosez de ingerii cei ce sunt randuiti la
judecata,ca nemilostivi sunt.Ma infricosez gandind de infricosatul si nemitarnicul Divan
al zilei aceia,de Scaunul cel infiorator,de Judecatorul cel nemitarnic.Ma infricosez de
raul de foc care va sa curga pe dinaintea Scaunului aceluia care va face sunet si fierbe
cu vapaie prea iute.Ma infricosez de sabiile cele ascutite,de pedepsele cele aspre si
groaznice.Ma infricosez de munca ceea ce nu are sfarsit.Ma inspaimantez de negura
cea fara de lumina.Ma infricosez de intunericul cel mai dinafara.Ma infricosez de
legaturile cele nedezlegate,de scrasnirea dintilor,de plangerea cea nemangaiata,de
mustrarile cele nescapate,ca Judecatorul acela nimic nu are trebuinta de parasi,nici de
marturii,nici de dovezi,nici de mustrari,nici de aratatori,ci cate am facut si am vorbit si
ne-am sfatuit,le aduce in mijloc,inaintea ochilor celor ce au gresit.Atunci nimeni nu este
care sa fie de fata si sa ne rapeasca,nici pedeapsa si nici munca,nici tata,nici mama,nici
fiu,nici fica,nici altcineva din rudenii,nici din vecini,nici dare de bani,nici multimea
bogatiei,nici marinea stapanirii.Ci toate acestea ca un praf in cenusa s-au schimbat si
am ramas goi si pustii de toate acelea si numai singur acela care judeca de la cele
facute de dansul sufera hotararea,care slobozeste sau acela care-l osandeste.Vai
mie,ca stiinta ma mustra pe mine si Scriptura care striga si ma invata sa ma indepartez
de pangariciuni si de toate lucrurile cele ce sunt pangarite.Vai mie!Ca pe biserica
trupului o am stricat si pe Sfantul Duh l-am scarbit.O,Dumnezeule!Adevarate sunt
lucrurile Tale si dreapta este judecata ta si drepte sunt caile tale si neurmate judecatile
tale.Pentru indulcirea cea vremelnica a pacatului,fara de sfarsit ma muncesc.Pentru
dulceata trupului,focului celui vesnic ma dau.Dreapta este judecata lui Dumnezeu.Am
fost chemat si n-am ascultat.Ma invatam si nu luam aminte,Mi se marturisea mie,iar eu
o luam in ras.Citindu-mi dumnezeiestile cuvinte si talcuindu-le nu credeam.Ci in lenevire
si trandavire si in neigrijire si in griji lumesti si in raspandirile mintii si in tulburari si in
furtuni desfatandu-ma si ospatandu-ma si saltand si bucurandu-ma si veselindu-ma,am
cheltuit anii mei si zilele in lucrurile cele vremelnice si stricacioase si

pamantesti,ostenindu-ma si trudindu-ma si nevoindu-ma la lucruri lumesti,nu luam in

minte niciodata,nici socoteam ce fel de frica si groaza si lupta si nevoie si silnicie are
sufletul cand se desparte de trup.Ca vin catre noi osti si Puterile Ceresti si boierii
puterilor celor impotrivnice ai intunericului,tiitorii rautatii,mai marii vamesilor,logofetii si
luatorii de seama ai vazduhului si impreuna cu dansii diavolul cel ucigator de om,cel
puternic intru rautate,a carui limba este ca un brici ascutit,pentru care zice
Proorocul:”sagetile puternicului sunt ascutite cu carbuni pustnicesti”si pandeste ca un
leu in culcusul sau.Balaurul cel mare cel departat de la Dumnezeu.Iadul care largeste
gura sa.Boierul stapanitorul intunericului cela ce are stapanirea mortii si cu oarecare
chip ca unul ce tine sufletul,aduce asupra-i si socoteste pe toate cele ce sunt lucrate
intru mine,cu lucrul si cu cuvantul,faradelegile si pacatele care sunt facute intru
cunostinta si intru necunostinta,din tinerete pana in ziua sfarsitului care m-au ajuns.Deci
cercandu-le,care frica si groaza socotesti ca va avea sufletul in ziua aceia,vazand pe
infricosatii si salbaticii si neimblanzitii si nemilostivii si neindomesticitii demoni care stau
inaintea sufletului ca niste arapi negri intunecati.Al carora si insusi singur chipul este
mai cumplit decat toata munca,pe care vazandu-i sufletul,se tulbura,se ingrozeste,se
umple de durere si de scarba,se cutremura si se strange si alerga catre ingerii lui
Dumnezeu.Deci sufletul se tine de sfintii ingeri prin vazduh trecand si inaltandu-
se,ajunge la vamile care pazesc suirea lui si-l tine si le opreste pe sufletele care se
suie.Ca fiecare vama dintru acelea cearca pe ale sale pacate si le duce de fata la
sufletele acelea care trec.

1. Vama grairii de rau pe altul,adica a osandirii si clevetirii,cearca pacatele cate

prin gura si prin limba se fac si din minciuna si din juramant,din juramant
stramb si din grairea de desartaciuni si din ras si din barfire si din glume si din
cuvinte desarte si din imbuibarea pantecelui si din reaua uneltire si din bautura
de vin cu desfranare si din rasurile cele fara de masura si fara de cuviinta si
din sarutarile cele necinstite si necuvioase si din cantarile cele curvesti,iara
sfintii ingeri care povatuiesc si-l duc in sus pe suflet,aduc de fata si faptele
bune cate prin gura si prin limba le-am grait si le-am
savarsit,rugaciuni,multumiri catre Dumnezeu,Psalmi,cantari bisericesti,laude
Dumnezeiesti,cantari duhovnicesti,citiri ale scripturilor si cate bunatati prin gura
si prin limba am trimis lui Dumnezeu.
2. La a doua vama a duhurilor celor viclene,se cearca vedereaochilor de duhurile
viclene si cate pacate sunt si se fac din privirea si vederea cea fara de cuviinta
si din iscodirea si privirea cu patima si neinfranata a fatelor celor frumoase si
din spalarea spre a se arata frumos si sulemenirea fetelor pe care mai mult
obisnuiesc muierile.
3. A treia vama este a auzirii si primesc si cearca duhurile cele necurate cate
pacate se fac prin o simtire ca aceasta.
 4. A patra vama este cea a mirosirii si bunei mirosiri si miresme,a unsorilor cu
miresme si a mirosirii cei dulci si frumoase si a spalarii cu patima spre a se
arata frumoase si a sulemenirii fetelor ca sulemenirea la doua vami se cearca
fiindca se naste din mandrie si este prea mare pacat pe care mai mult muierile
cele curve o obisnuiesc si care hranesc multa si neinfranata patimaa curviei
in sufletele lor.

La a cincea vama se cearca de duhurile cele necurate cate pacate rele si cumplite prin
pipairea mainilor am facut si celelalte vami:ale rautatii au vamesi cercatori de pacatele
zavistiei si ale darului celui curvesc si ale desartei slave si ale mandriei si ale
amaraciunii si ale urgiei si ale iutimii si ale maniei si ale dusmaniei si ale pizmei.Ale
pararii si ale curviei si ale preacurviei si ale malahiei si ale uciderii si ale otravirii si a
celorlalte fapte urate de Dumnezeu si pangarite si fiecare pacat dintru acestea pe care
le innumara-i,au pe a sa vama si cumplitii cercatori si luatorii de seama pe cu

deamanuntul dintru care pe fiecare cate una si cu deamanuntul in ceasul de acumnu ne

este cu putinta de a le povesti intru alta vreme le vom lasa sa le numaram cu
povestirea.Si asa de obste de acea inainte fiecare patime a sufletului si tot pacatul pe ai
sai vamesi ii are si purtatori de cuvinte.Deci sufletul acesta si mai mari si mai multe
decat acestea vazand,care frica si groaza si cutremur socotesti cum ca are pana cand
va veni hotararea,macar desi s-ar face slobozenia lui,ceasul acela este ceas de
durere,de primejdie si de mult si nemangaiat suspin,pana ce ar vedea ce va fi ceea ce
va sa i se intample si unde se va randui a se duce,ca Dumnezeiestile Puteri stau asupra
fetii duhurilor celor necurate si acestea aduc inaintea faptele cele bune care s-au facut
de noi prin cuvinte si prin lucruri si prin ganduri si prin intelegeri.Sufletul gandeste si
asteapta stand in mijloc cu frica si cu groaza,pana cand din faptele lui,din lucrurile lui si
cuvintele lui,sau osandindu-se seva lega,sau indreptandu-se seva slobozi,ca fiecare
dintru ale sale pacate se leaga strans cu lanturile.Si daca s-ar afla vrednic,fiindca au
trait in lume cu buna cinstire de Dumnezeu si cu viata placuta lui Dumnezeu au fiind se
duce avand impreuna calatori pe sfintele puteri,dupa cum este scris.Ca salasluirea
tuturor celor ce se veselesc este intru tine..Atunci se umple graiul cel zis,au fugit si s-au
departat de la dansii durerea,scarba si suspinarea.Atunci dupa ce se izbaveste de
duhurile acelea cele viclene si putrede si infricosate,se duce intru bucuria acea
negraita.Iara daca se va afla sufletul ca ar fi trait in lume in lenevire si negrijire de
mantuirea sa si intru curvie si au murit nepocait,aude prea infricosatul si prea groaznicul
acela glas.Sa se lepede cel necredincios ca sa nu vada slava Domnului.Atunci il apuca
pe dansul zilele urgiei si ale maniei si ale scarbei si ale necazului si ale nevoii si ale
stramtorarii,zilele intunericului si ale negurei.Atunci lasandu-l pe dansul sfintii ingeri ai
lui Dumnezeu,il iau pe dansul arapii,aceia demoni si batandu-l pe dansul fara de mila,il
pogoara in pamant si despartindu-l pe dansul in doua adica pamantul intunecat si
inegrit,in partile cele mai de jos intru cele mai dedesubt intru legaturi si in temnitele
iadului.Unde sunt sufletele cele incuiate ale pacatosilor care din veac sunt
adormiti,dupa cum zice fericitul Iov:”duce-ma-voi in pamant intunecat si inegurat,in
pamantul vesnicului intuneric unde nu este lumina,nici viata oamenilor muritori,ci
chinuire si scarba vesnica,intristare nesfarsita si plangere neincetata,scrasnirea dintilor
netacuta si suspinuri neadormite.Acolo totdeauna se aude vai.Acolo striga:vai mie!Vai
mie!si nu este cela ce le ajuta.Striga si nimeni nu este care sa izbaveasca.Nu este cu
putinta nimanui sa povesteasca nevoia si chinuirea aceia,nu este cu putinta cuiva nici
prin limba a le spune chinurile si durerile celor ce zac acolo si se prajesc in vapaile
acelea si pedepsile sufletelor celor ce sunt incuiate intru acea prapastie adanca.Toata
gura omului nu va putea sa arate frica si groaza aceia,nici buze de om nu sunt care sa
poata sa spuna primejdia si plagerea lor.Suspina necurmat si neincetat,dar nimeni nu
este care ii miluieste.Striga dintru adancul inimii si nimeni nu este care ii aude.Se
tanguiesc ci nimeni nu este acolo care ii izbaveste.Se plang si se jelesc,dar nimeni nu
este care se milostiveste spre dansii.Atunci,unde este fala si lauda lumii acesteia,unde

este desarta slava,unde este desfatarea,unde indulcirea ei,unde este ospatarea,unde

nalucirea,unde odihna,unde podoaba,unde banii,unde bunul neam,unde este atunci
frumusetea muierilor cea mincinoasa si nefolositoare,unde este spoirea si sulemenirea
voastra,o,muierilor!Pe care o uneltiti acum spre vatamare sufletilor tinerilor si spre
vesnica voastra munca unde este si podoaba voastra cu care va impodobiti acum spre
vesnica munca a sufletului vostru.O vai de voi cum veti sa va ardeti in focul nestins
pentru sulemeneala voastra pe care o faceti acum,bolind cu boala dracului,toata silinta
faceti sulemenindu-va ca sa aratati frumoase pentru mandria si pofta curviei cea multa
pe care o hraniti intru voi,nelasandu-va dupa cum v-au facut Dumnezeu.Unde este
atunci indrazneala,nesfiala si nerusinarea.Unde este impodobirea hainelor,unde este
dulceata pacatului cea necurata si scarbanica,unde sunt aceia care obisnuiesc dulceata
cea gretoasa a celor ce se culca cu parte barbateasca,unde sunt aceia care se ung cu
miruri si cu unsori mirositoare si se afuma cu mirosuri de aromate,unde sunt cei ce
beau vinul cu tambure si cu alaute spre pierzarea sufletelor lor.Unde este defaimarea
celor ce traiesc intru nefrica.Unde este iubirea de argint si iubirea de bani si
nemilostivirea ceea ce se pricinuieste dintru dansii.Unde este atunci mandria cea fara
de omenie care este decat toate pacatele mai gretoasa si care pe sine se socoteste a fi
ceva,unde este atunci zadarnica si desarta slava a oamenilor,unde este inversunarea si
desfranarea si curvia,unde este stapanirea si puterea si tirania,unde este atunci
imparatul,unde este boierul,unde este egumenul,unde sunt atunci cei ce se mandresc
pentru stapaniri,unde sunt cei ce se falesc pentru multimea bogatiei si pe saraci nu-i
miluiesc si defaima pe Dumnezeu care i-au facut pe dansii,unde sunt privelistele si
iesirile la vanaturi,unde sunt cei ce se mandresc si cugeta cu cinste si vietuiesc fara de
grija.Unde sunt hainele cele noi,asternuturile cele moi si de puf,unde sunt zidirile cele
inalte si largimea camarilor,unde sunt cei ce au trait intru nefrica si netemere,atunci
vazand se vor minuna si se vor infricosa si spaimantandu-se se vor vaita si vor
plange,tulburandu-se se vor clati,groaza ii va cuprinde pe dansii ca ale aceea ce va
naste.Cu duh silnic se vor zdrobi si se vor pierde cu vesnicile munci,unde este atunci
intelepciunea inteleptilor,unde este frumoasa graire a ritorilor si mestesugirile lor cele
desarte,vai,s-au tulburat,s-au clatit ca unul ce este beat si toata intelepciunea lor cu
totul s-au inghitit.Unde este inteleptul,unde este gramaticul,unde este cercatorul

veacului acestuia.O fratilor,se cade sa socotim ce fel vom sa fim noi care vom sa dam
cuvant cu mare cercare pentru fiecare fapta si pacat,dintru acelea care am facut ori
mari,ori mici.Ca pana la cuvantul cel desert care il graieste cineva fara de treaba,adica
glume si rasuri si vorbe desarte si altele deasemenea,vom sa dam raspuns dreptului
Judecator.Apoi ce fel se cade sa fim noi in ceasul acela,iara daca vom afla dar inaintea
lui Dumnezeu ca sa primim bucurie hotarati fiind de partile cele dea dreapta
Imparatului.Ce fel se cade sa fim noi intru bucuria aceia negraita cand va zice Imparatul
Imparatilor dreptilor care stau dea dreapta lui cu bucurie:”veniti blagoslovitii Tatalui meu
de mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii.”Atunci vom mosteni
acele bunatati pa care ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu
s-au suit,acela care au grait Dumnezeu celor ce-L iubesc pe dansul.Atunci dara fara de
grija suntem,nu ne mai spaimantam de nici o spaima si sa socotim acestea si munca
cea nesfarsita a pacatosilor cand se vor aduce inlauntru la divanul cel infricosat.Ce fel
de rusine ii va cuprinde pe dansii inaintea dreptului Judecator,neavand cuvant ce
raspunde.Ce fel de rusine ii va apuca pe dansii cand se vor hotara sa stea in partile
cele dea stanga ale Imparatului.Ce fel de intuneric va cadea peste dansii cand va grai
catre dansii intru urgia lui si intru mania lui ii va tulbura pe dansii.Cand va zice catre
dansii:”duceti-va de la mine blestematilor in focul cel vesnic cel gatit diavolului si
ingerilor lui.”Vai mie!Vai mie!Ce fel de scarba si chinuire si stramtoare si frica si groaza
va primi duhul lor,cand se va face strigarea tuturor Puterilor celor Ceresti
zicand:intoarca-se pacatosii in iad.Ah!Ah!Ce fel de glas vor striga plangand si bocindu-
se si tanguindu-se,vaietandu-se,jelindu-se cand se vor duce sa se munceasca cu amar
intru nesfarsitii veci.Vai mie!Vai mie!Ce fel este locul acela unde este plangerea si
scrasnirea dintilor care se cheama tartarul,pe care si insusi diavolul se infricoseaza si
se cutremura.Ah!Ah!Ce fel este gheena focului nestins care arde si nu
lumineaza,invapaiaza si nu preface intru cenusa.Vai mie!Vai mie!Ce fel este viermele
cel neadormit si otravitor.Ah!Ah!Cat de cumplit este intunericul acela cel mai din afara si
care dea pururea ramane.Vai mie!Vai mie!Cat sunt de nemilostivi si neinduratori ingerii
aceia care sunt randuiti asupra muncilor.Ca ocarasc si ingrozesc cumplit.Atunci aceia
care se muncesc striga neincetat si cela ce ii mantuieste nu este.Ca striga-vor catre
Dumnezeu si nu-i va auzi pe dansii.Atunci vor cunoaste ca toate cele zadarnice si

desarte ale vietii acesteia s-au dus de la dansii si acelea care li se parea aici cum ca
sunt bune si pline de veselie,mai amara decat fierea si decat amaraciunea veninului li
se vor afla atunci.Vai celor pacatosi,cand dreptii vor sta dea dreapta si aceia se vor
amara.Cand pacatosii vor plange si dreptii se vor bucura.Cand dreptii praznuiesc si
pacatosii se tanguiesc.Cand dreptii vor fi in liniste si pacatosii in furtuna si-n iarna si in
primejdii.Ah celor pacatosi,cand dreptii se slavesc si aceia se osandesc.Ah celor
pacatosi,cand dreptii se vor satura de tot binele si pacatosi lipsiti finnd vor suspina.Ah
celor pacatosi,cand dreptii se fericesc si aceia se ocarasc.Cei drepti vor fi in
sfintenie,iara cei pacatosi intru aprindere si in vapaie.Cei drepti se lauda,iara cei
pacatosi se ticalosesc.Cei drepti in lacasurile sfintilor,iara pacatosii in surghiunie
vesnica.Cei drepti vor auzi graiul acesta,veniti blaboslovitii Parintelui meu de mosteniti
Imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii,iara cei pacatosi vor auzi graiul
acesta,duceti-va de la mine blestematilor in focul cel vesnic,cel gatit diavolului si
ingerilor lui.Cei drepti se vor duce in rai,iar cei pacatosi in focul cel nestins vor
merge.Cei drepti sa se desfateze,cei pacatosi sa se chinuiasca.Cei drepti dantuiesc,iar
cei pacatosi se leaga.Cei drepti canta,cei pacatosi plang.Cei drepti graiul acesta de trei
ori sfant,sfant,sfant,cei pacatosi graiul cel de trei ori ticalos.Cei drepti cantarea,cei
pacatosi prapastia.Cei drepti in sanurile lui Avraam,cei pacatosi in fierbintelile lui
Veliar.Cei drepti intru odihna,cei pacatosi intru osanda.Cei drepti se raureaza,cei
pacatosi se invapaiaza in vapaile focului nestins.Cei drepti se veselesc,cei pacatosi de
scarba lor se usuca.cei drepti se maresc,iara cei pacatosi se topesc.Cei drepti se
inalta,iar cei pacatosi se smeresc.Cei drepti se incalzesc,iar cei pacatosi inegresc.Cei
drepti se satura de bunatatile cele negraite,cei pacatosi se clatesc si se tulbura.Pe cei
drepti ii va hrani privirea lui Dumnezeu,pe cei pacatosi ii scarbi privirea focului
nestins.Cei drepti sunt vase ale alegerii,cei pacatosi sunt vase ale gheenei.Cei drepti
sunt aur lamurit prin foc si argint lamurit si pietre de mult pret,cei pacatosi sunt
lemne,trestie si fan,arderea focului.Cei drepti sunt graul Imparatiei,cei pacatosi sunt
paie ale pierzarii.Cei drepti sunt samanta aleasa,cei pacatosi sunt neghine ale
focului.Cei drepti suntsare Dumnezeieasca,cei pacatosi suntputoare si rea
imputiciune.Cei drepti sunt biserici lui Dumnezeu neintinate,cei pacatosi sunt biserici ale
dracilor pangarite.Cei drepti in camara cea de nunta,cei pacatosi in prapastie

nemarginita.Cei drepti intru stralucirele cele luminate,cei pacatosi in negura vartejului

vantului.Cei drepti impreuna cu ingerii,cei pacatosi impreuna cu dracii.Cei drepti
dantuiesc impreuna cu ingerii,cei pacatosi plang impreuna cu dracii.Cei drepti se
desfateaza in mijlocul luminii,cei pacatosi se chinuiesc in mujlocul intunericului.Cei
drepti se mangaie de mangaietorul,duhul adevarului,cei pacatosi se muncesc impreuna
cu dracii.Cei drepti stau inaintea scaunului celui Stapanesc,cei pacatosi stau inaintea
negurii cei muncitoare.Cei drepti totdeauna privesc fata lui Hristos,cei pacatosi
totdeauna stau inaintea fetii diavolului.Cei drepti se invata taine de ingeri,cei pacatosi se
invata de draci.Cei drepti rugaciune aduc lui Dumnezeu,cei pacatosi plang neincetat.Cei
drepti sus,iara cei pacatosi jos.Cei drepti in Cer,iar cei pacatosi intru adancul iadului.Cei
drepti in viata avesnica,cei pacatosi intru moartea pierzarii.Cei drepti in mana lui
Dumnezeu,cei pacatosi in locul diavolului.Cei drepti impreuna cu Dumnezeu,cei
pacatosi impreuna cu Satana.Vai celor pacatosi,cand se despart de cei drepti.Ah celor
pacatosi cand se golesc si se arata faptele lor si li se arata sfaturile inimilor lor.Vai celor
pacatosi,cand invoirile si unirile mintii cu pacatul li se mustra si plecarile si invoirile
gandurilor celor viclene li se cumpanesc si atarna si se pleaca in jos mintea si gandurile
cele rele.Ah celor pacatosi,ca se urasc de sfintii ingeri si se ingretoseaza de dansii sfintii
Mucenici.Vai celor pacatosi ca se scot din camara cea de nunta.Ah de cainta cea de
atunci,vai de scarba si necazul cel de atunci.Ah de nevoia cea de atunci,vai de furtuna
si viforul cel de atunci.Cumplita este aceasta a se desparti de sfinti,mai greu si mai
cumplit este aceasta a se desparti de Dumnezeu,necinstit este aceasta a se lega
mainile si picioarele si a se arunca in focul nestins,mai suparacios si mai intristacios
este aceasta a se trimite intru intunericul cel mai din afara in cel ineguros si purtator de
noapte,a scrasni cu dintii,a se topi.Greu este aceasta a se munci neincetat,rau este
aceasta a fi in vapaie cu totul si a i se invapaia limba ziua si noaptea fara de milostivire
este aceasta ,a cere o picatura de apa si a nu lua,amaraste aceasta a fi in foc ziua si
noaptea si a striga neincetat si a nu se ajuta de la nimica.Neumblata si necalcata este
prapastia si nemasurata este adancimea,nescapat este acela care s-au incuiat
acolo,neiesit afara este acela care se tine intr-insa,necovarsit este zidul
temnitei,nemilostivi sunt pazitorii,intunecata este temnita,nedezlegate sunt
legatuirle,nerupte sunt lanturile,salbatici si neimblanziti sunt slujitorii vapaii aceia.Grele

sunt coasele acelea,cele muncitoare,tari si nerupte sunt unghiile.Aspre si infricosate

sunt venele cele de bou,tulburatoare sunt pacurile si mare sunare si lovire fac din tarea
fierbere,puturoasa este privelistea,pline de carbuni aprinsi sunt paturile acelea,nestinsa
este vapaia,afumat si puturos este viermele,fara de iertare este divanul,necautator la
fata este Judecatorul,fara de pricinuire este darea de raspuns,petrite in multe chipuri
sunt fetele puternicilor,lipsiti sunt puternicii,saraci sunt imparatii,prosti sunt
inteleptii,nebuni si neprimitori de invatatura sunt ritorii,fara de minte sunt
bogatii,neauzite sunt ciocoinicile scriitorilor de snoave,aratate sunt plecarile spre
facerea de rau a lesne facatorilor de rele,luminate sunt mestesugurile
lacomilor,puturoasa este mirosirea iubitorilor deargint,aratata este mestesugirea
fatarnicilor,bautorii de vin cei betivi si vietile lor stau inainte aratate,toate sunt goale si
descoperite inaintea lor.Vai celor pacatosi,ca intinati si scarnavi si necurati sunt inaintea
lui Dumnezeu.Cum s-au pangarit sufletele lor,cum s-au umplut de putoare trupurile
lor,din neinfranare si curvia lor,cum si-au intinat trupurile si si-au pangarit sufletul si nu
si-au pazit haina sfantului botez,cum fara de rusine si fara de obraz si-au pangarit trupul
si sufletul cu bautura de vin si cu betia desfranarii si a curviei,pe camara cea imputita a
pantecelui si foalele burtii cu putina mancare si cu infranare nu l-au invata,ci pe bogatia
lor pantecelui o au incredintat cu desfatare intru dulceturi ca porcii in noroi tavalindu-
se,zilele si anii lor i-au cheltuit risipindu-se cu mintea in ganduri spurcate si curvesti si
intru intelegeri rele si cuvinte desarte si in cantece molesitoare si curvesti,cum si-au
schimbat inima lor cu orbirea,neluand in minte impreunarea care au facut-o cu Hristos
prin botez si departarea de diavol.Cum s-au abatut din calea cea dreapta si au umblat
intru intunericul necunostintei si insomnul trandavirii s-au dat siin focul gheenei pe
sine s-au afundat,cum s-au instrainat de lumina faptelor bune si au iubit intunericul
pacatului si a caii cei largi si desfatate si al cararii cei rele,cum si-au uitat de venirea
Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos si de multele si
neurmatele lui faceri de bine.Curatati fiind prin apa Dumnezeiescului botez si prin Duhul
Sfant si impodobiti fiind cu mirul veseliei,iar pentru o mica dulceata,pentru o pofta si
pentru o uraciune si o scarba desfatata am lepadat aceste feluri si atatea de mari daruri
si am slujit duhului curviei si al preacurviei.Ah celor ce au lasat punereade fii si au
urmat dulcetilor lumii.Vai celor ce urmeaza intalnirilor si vorbirilor impreuna a lor

lumii.Ah celor ce iubesc intunericul pacatului.Vai celor ce au lasat lumina adevarului.Vai

celor ce se ratacesc imprejur in noaptea pacatului.Vai celor ce au lasat ziua cunostintei
de Dumnezeu.Ah celor ce s-au umplut de obisnuita cea rea a rasului.Vai muierilor celor
ce se impodobesc cu feluri de feluri de podoabe si isi spoiesc cu sulemeniri fetele lor
spre a rani sufletele tinerilor si ale celor ce le vor vede pe dansele spre impreunarea cu
dansele si spre curvia necuratei desfatari si a poftei curviei lor cei multe si neinfranate
pe care o hranesc sufletele lor,ca cu adevarat ele spre a placea celor ce le vor vedea
pe dansele se sulemenesc si placandu-le sa vie spre pofta lor,mare pacat fac
ticaloasele,tare le-au orbit diavolul.Vai lor,focul de veci vor sa mosteneasca ca cursa a
diavolului se fac,ca indita diavolului este sulemenirea si impodobirea hainelor,vai lor ca
se fac pe sine unealta a diavolului prea a insela sufletele tinerilor,amar lor ca vor sa se
prajeasca in focul gheenei impreuna cu dracii carora le-au slujit spre a insela
sufletele,mult gresesc ci aceasta si marimea acestui pacat singur Domnul o au aratat
zicand:”ca mai bine este sa-si lege o piatra de moara de grumaz si sa se arunce in
mare,decat sa dea sminteala altora,vai si amar lor ca vor sa se munceasca in iad si sa
arda ziua si noaptea in focul nestins in vecii vecilor.”Dar celor ce doresc si cauta si vor
sa se mantuiasca,urata este aceasta fapta si mare pacat pe care il fac desfranatele
acelea prea a vana sufletele privitorilor.Vai celor ce prihanesc si defaima intru ceva pe
vreunul.Vai celor ce nu asculta sfatuirile si se invoiesc cu facatorii de lupte si cu
facatosii de tulburari.Vai celor ce se jura pentru iubirea de dulceata.Vai celor ce se jura
stramb.Vai lacomilor cu pantecele al caror Dumnezeu este pantecele.Vai celor ce se
imbata,iara fericit este cela ce se defaima pe sine si se smereste pentru Dumnezeu si
se defaimeaza si se osandeste.Unul ca acesta de la Dumnezeu cel inalt se inalta si de
ingeri se lauda si la judecata dea stanga Judecatorului nu va sta.Fericit este omul acela
care rabda intru rugaciuni si sufera in posturi si se bucura in privegheri si se lupta
impotriva somnului si-l goneste pe el de la dansul si isi pleaca genunchele intru
savoslovia lui Dumnezeu si isi bate pieptul si isi bate fata si inalta mainile in sus si isi
ridica ochiul la Cer catre Domnul si gandeste la cela ce sade pe scaunul slavei si
cearca inimile si intra si ispiteste rarunchii,ca unul ca acesta va dobandi bunatatile cele
vesnice si fiu si frate si prieten si mostenitor al lui Dumnezeu se face.Fata acestuia va
straluci ca soarle in ziua Judecatii.Intru care este Imparatia Cerurilor.Acela care iubeste

adevarul,este prieten a lui Dumnezeu,iara acela care iubeste minciunile si

indeletniceste intru dansele se face prieten al dracilor si cu dansii se va munci impreuna
in focul cel vesnic.Acela care uraste viclesugul se izbaveste de blestem.Acela care
rabda ispitele ca un marturisitor si mucenic se va incununa inaintea lui Divanului lui
Hristos.Acela care carteste si bombaieste si se ingreuiaza intru primejdiile care ii vin
asupra si intru scarbele si necazurile care i se intampla se supara si se scarbeste si
huleste acesta s-au inselat si minti usoare are.Cel bland si blajin si domol si cugeta
smerit,de la Dumnezeu se lauda,se fericeste de ingeri,iar cel amarator si artagos si
degraba maniitor,blestemat este de la Dumnezeu,mancarea acestuia este strufurul
amaraciunii dracilor,iara vinul este mania balaurilor si bautura este veninul al aspidei cei
nevindecate si neimpacate.Cei ce sunt curati cu inima,vad slava lui Dumnezeu,iara
aceia care sunt intinati si pangariti in pacate si in ganduri curvesti cu mintea
petrec,privesc in fata pe diavolului.Cei ce fac faptele cele rele si gandesc cu mintea
lucrurile cele necuvioase si socotesc cele rele catre aproapele,se impiedica pe dansii de
Dumnezeiasca Imparatie.Aceia care isi spoiesc cu sulemeniri,adica isi sulemenesc fata
cu sulemeniri,sau barbati,sau muieri si cu faioara si cu rumeneala falcile si umarul
obrazului si-l freaca si-l albesc,facandu-l alb si rumen si se impodobesc prin privirea in
oglinda si prin inchipuirea intru dansele spre a insela si a vana sufletele spre desfranare
si curvia lor si spre pofte necuvioase ale curviei lor pe care o hranesc in sufletele lor si
spre daruri satanicesti si dracesti si aceasta mai mult muierile cele curve o uneltesc
spre inselarea tinerilor,spre pierzarea sufletelor lor si spre vesnica munca a lor,unii ca
acestia care fac acestea desi sulemenesc fetele lor si impodobesc,in ziua Judecatii nu
se vor afla ca niste cinstitori de Dumnezeu ci ca niste pagani si inchinatori de idoli si
defaimatori si poruncilor lui Dumnezeu si se vor munci in gheena focului nestins
dimpreuna cu dracii carora le-au slujit spre vanarea sufletelor lor.Aceia care iscodesc
frumusetea straina,adica aceia care cauta cu pofta spre fetele cele frumoase spre a le
pofti pe dansele,de frumusetea raiului se vor lipsi si in focul de veci se vor munci.Aceia
care se bucura pentru caderea si saracia altora,pe sine se vor surpa si vor cadea ei in
saracia acelora.Aceia care poftesc lucrurile cele straina,pe ale sale le vand si le pierd
din mana.Cei iubitori de slava desarta si mandri si care se sarguiesc spre placerea
oamenilor dimpreuna cu diavolul se osandesc.Si cei fatarnici impreuna cu Satana se

muncesc in focul cel nestins.Aceia care isi hranesc trupul afara de ceia ce este de
trebuinta,cu foame il omoara pe suflet.Aceia care pacatuiesc intru cunostinta si fara de
vreo nevoie si sila si nu se pocaiesc,cu cei necredinciosi si pagani se muncesc.Aceia
care zic,sa facem pacate intru tinerete si intru batranete ne vom pocai,de draci se
batjocoresc si se inseala si ca unii ce pacatuiesc de buna voie,pocainta,nu se vor
invrednici a o dobandi,ci intru tinerete de secerea mortii se secera ca Ammon,imparatul
lui Israel,care au intartat pe Dumnezeu pentru gandurile lui cele rele si viclene si pentru
intelegerile lui cele pangarite si spurcate.Ca aceia care zic astazi sa facem pacate si
maine sa ne pocaim,unii ca acestia s-au facut deserti intru gandurile lor si s-au
intunecat inima lor cea nepriceputa si ziua de astazi au pierdut-o si trupul si l-au stricat
si l-au pangarit si sufletul l-au intinat si mintea o au intunecat si gandirea s-au tulburat si
stiinta o au inoroit,iar pe ziua de maine n-au dobandit-o spre a se pocai ,ca s-au dus si
au lipsit de la dansii,ca aceia care zic cum ca se vor pocai maine si astazi sa
pacatuiasca,s-au inselat cu totul,fiindca ziua de maine nu o ajuns.Ca cei ce nu plang
pentru caderea si pacatul curviei pe care l-au facut si cei ce nu se jelesc pentru noroiul
si tina preacurviei intru care au cazut si aceia care nu se tanguiesc si nu plang pentru
pacatul cel vrednic de fundul gheenei,al culcarii si zacerii in pat cu parte barbateasca
intru care s-au afundat si aceia care nu se tanguiesc pentru malachia pecare au facut-
o,nu pot sa se pocaiasca din tot sufletul pentru pacatele celelalte care au trecut si s-au
dus,adica le-au savarsit mai demult,nici a indrepta pe cele ce vor sa-i vie de aici
inainte,adica a pune inceput,a nu mai pacatui mai mult.Ca aceia care nu cauta acelea
care le-au pierdut si pe acelea care se pazesc nu le-au castigat.Aceia care nu socotesc
a fi pacat framantarea tecii si capetelele pagubesc,adica cad si in mai mari
pacate.Aceia care nu se ostenesc intru sfatuire si nu se trezesc intru rugaciuni,se
robesc de gandurile cele de rusine si curvesti,iar aceia care se robesc,slujesc
obisnuintei cei rele fara de voie si nevrand.Aceia care nu privegheaze cu trezvie intru
cantarea de psalmi,sa fuga de vrajmasi.Aceia care nu privegheaza intru ascultarea
Dumnezeiestilor Scripturi,ci se dau pe sinesi somnului trandaviei,impreuna cu cele cinci
fecioare nebune se vor incuia afara de usa camarii cei de nunta a mirelui.Aceia care
leapada armele postului,se impiedica de lacomia pantecelui si de pacatul preacurviei se
ucid.Ca acela face pe pantece Dumnezeu si-i slujeste ca unui Dumnezeu si cu

inchinatorii de idoli se va osandi.Aceia care nu pazesc poruncile lui Dumnezeu,de draci

se ranesc si in gheena focului nestins seosandesc..Aceia care se departeaza pe sinesi
de biserica si de Imparatie,vrajmasi a lui si prieteni ai dracilor.Rusineaza-se eresurile
ereticilor celor fara de Dumnezeu,acopera-se si sa se ascunda neamul
necredinciosilor,piarza-se adunarea jidovilor,astupa-se gurile cele necurate ale jidovilor
care s-au lepadat de Dumnezeu.Cand cela ce cearca inimile si ispiteste rarunchii si este
mai taietor decat sabia cu douaascutisuri si strabate pana la cea mai mica parte a tot
trupul si a duhului si a armurelor si a madularelor si este cunoscator si alegator al
aducerilor aminte si al gandurilor,va sedea sa judece.Atunci dar,atunci nu putine
oarecare din multe,ci pe toate descoperite si aratate le va vedea.Si nu va putea sa
ascunda pe gandul cel dinlauntru.Ca nu este judecata nearatata celui ce judeca,ci toate
goale si descoperite stau inaintea ochilor lui.Deci dar sa tabaram impotriva patimilor
trupului cu pazirea poruncilor lui Dumnezeu,sa ne smerim gandurile si cugetele desartei
slave,sa ne sculam asupra diavolului cu lupta,sa dam lumina ochilor la trezirea cea de
gand,sa adormin gandurile pacatului,sa castigam rugaciune neraspandita,minte treaza
si desteapta,pandire ridicata la Ceruri,stiinta curata,infranare nesfarsita,post
nefatarnic,dragoste neprimitoare de fatarie,pazire intru curatie curata,feciorie
neintinata,smerenie nefatarnica,cantare de psalmi neincetata,citire fara desarta
slava,plecare de genunchi fara de mandrie,rugaciune necurmata,viata curata,cuvant
adevarat,primire de straini,fara de cartire,rabdare bine placuta lui Dumnezeu,milostivire
fara cercare si ispitire.Mania si iuteala sa o sugrumam de la noi,urgia sa o
gonim,negrijirea sa o carcam,mania sa o ucidem,scarba sa o vestejim,iubirea de argint
sa o uscam.Sa nu ne temem de moartea cea de obste,de seceratoarea neamului
oamenilor,ci de pierzatorul oamenilor,ca moarte chiar nu este aceia care desparte
sufletul de trup,ci aceia este moarte chiar,care desparte sufletul de la
Dumnezeu.Dumnezeu este viata,iar acela care s-au despartit de viata a murit,ca unul
ce au lepadat viata cea traitoare intru Dumnezeu si fiindca moartea este diavolul,tatal
mortii,sta ca un impotriva luptator tare intrarmat ca si sa zica:am biruit pe ostasii lui
Hristos,aratandu-ne in somn frumusete de femei si de auzire i-am spanzurat pe
dansii,fiindca i-am ingropat in desarta slava si in lacomia pantecelui,le-am rapit podoaba
faptelor celor bune a lor si impiedicandu-i cu poftele si pornindu-i la bautura de vin,i-am

impins,i-am aruncat in prapastia curviei.Deci,ia sa nu bucuram pe necuratii draci,pentru

ca Dumnezeul nostru este Mantuitorul al tuturor si pierzator al dracilor,dar fiindca si noi
suntem impleticiti cu trupul si suntem supusi mortii,sa ne luptam cu vitejie si sa biruim
pe necuratii draci ca daca vom avea in inima frica si aducerea aminte de moarte,vom
purta-o in suflet desi toti dracii se vor intrarma asupra noastra,ci noi luptandu-ne cu
barbatie ca niste viteji razboinici,ne vor afla pe noi ca un zid,pentru ca este Domnul
nostru cu noi.

Ca Lui I se cuvine slava,cinstea si inchinaciunea si stapanire in vecii

vecilor.Amin.
SFARSIT si Dumnezeului nostru slava.”