ANTIHRISTICA

Semnul venirii lui Antihrist şi sfârşitul lumii din Dumnezeieştile Scripturi şi din scrierile
Sfinţilor Părinţi
Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte GALACTION Episcopul Alexandriei şi
Teleormanului
Editura Cartea Ortodoxă
Alexandria
Volumul de faţă reproduce ediţia a III-a a lucrării, apărută la Sfânta Mănăstire Prodromu din
Sfântul Munte Athos.
ISBN 978-606-529-390-8
Descrierea CIP poate fi consultată la Biblioteca Naţională a României
înainte cuvântare
Râvna şi dorinţa ce am de a afla şi de a şti despre întâmplările trecutului şi descoperirile
Sfântului Duh pentru viitor m-au îndemnat a citi multe scrieri. Între multe alte cărţi ce prea rar se
găsesc, spre mulţumirea mea, am găsit şi acest manuscris la prietenul meu dl D. Teisanu, traducere
din ruseşte, culeasă din tâlcuirile mai multor Sfinţi Părinţi care s-au îndeletnicit cu tâlcuirea
prorocirilor dumnezeieştilor proroci şi a altor descoperiri dumnezeieşti referitoare la semnele venirii
lui Antihrist şi ale sfârşitului lumii; că orice început are şi sfârşit.
Aşadar cu multă luare-aminte am citit acest manuscris şi, văzând într-însul descoperiri minunate,
slăvite şi preaînalte, cu înţelepciune tâlcuite, m-au pătruns până în adâncul sufletului şi m-am
întrebat: pentru ce doritorii de adânci ştiinţe duhovniceşti să fie lipsiţi de o comoară aşa de
preţioasă? Şi aşa am hotărât, prin multă stăruinţă şi osteneală, a o da la tipar precum am
5
găsit-o, fiind tradusă de un evlavios creştin necunoscut, fără însă a adăuga sau schimba câtuşi de
puţin înţelesul tâlcuirilor.
Ieromonahul Paisie Lambru
Despre sfârşitul lumii
A cugeta cineva despre sfârşitul lumii poate avea şi folos, şi pagubă aceasta în raport cu starea
sa intelectuală precum şi sabia se întrebuinţează spre apărare de duşmani sau spre vătămarea
aproapelui. Că de începe cineva a cugeta la sfârşitul lumii, îndată ajunge la sfârşitul vieţii sale şi la
înfricoşata Judecată ce va să fie; pe urmă, socoteşte cu mintea sa munca cea veşnică celor răi şi
răsplătirea ostenelilor celor buni. Un cuget al unui sfârşit ca acesta este cu adevărat de mare folos
omului. Aşa a cugetat sfârşitul prorocul şi împăratul David, zicând: „Gândit-am la zilele cele de
demult şi de anii cei veşnici mi-am adus aminte şi cugetam; noaptea în inima mea gândeam şi se
frământa duhul meu zicând: Oare în veci mă va lepăda Domnul şi nu va mai binevoi în mine? Oare
până în sfârşit mă va lipsi de mila Lui, din neam în neam? Oare va uita să Se milostivească
Dumnezeu? Sau va închide în mâinile Lui îndurările Sale?" (Ps. 76, 5-9)
Aşa cugeta despre sfârşit şi Isus Sirah, prin gura căruia Duhul Sfânt ne porunceşte: „în tot ce
faci, adu-ţi aminte de sfârşitul tău, şi nu vei păcătui niciodată" (Sir. 7, 38).
Iar de cugetă cineva despre sfârşitul tainei celei neştiute şi din veac ascunse şi cearcă cu iscodire
cele ce vor să fie la sfârşit, ispitind cu mintea sa cea deşartă şi neavând cheia înţelegerii, îi va fi cu
neputinţă a deschide şi a intra în cortul tainelor celor ascunse, căci nimănui nu se cade a intra
slobod, fără numai Unuia, „Arhiereul bunătăţilor ce vor să fie" (Evr. 8, 6).
A cugeta cineva despre sfârşitul lumii, cu totul nefolositor omului, pot zice cu adevărat că păcat
este; că precum cartea împărătească, adică scrisoarea cu pecetea împărătească pecetluită, de ar fi
îndrăznit cineva să rupă peceţile ei, neavând voie să facă aceasta, într-adevăr ar fi greşit, şi acea
îndrăznire nu i-ar fi fost fără primejdie. Aşa şi aici se cade a înţelege că Taina Domnului cea
ascunsă este cartea împăratului ceresc, cu şapte peceţi pecetluită, despre care Sfântul Ioan Teologul
zice aşa la Apocalipsă: „Am văzut apoi în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron o carte scrisă
înăuntru şi pe dos, pecetluită cu şapte peceţi. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas mare:
«Cine este vrednic să deschidă cartea şi să dezlege peceţile ei?» Dar nimeni în cer, nici pe pământ,
nici sub pământ nu putea să deschidă cartea, nici să se uite în ea.
8
Şi am plâns mult, fiindcă nimeni n-a fost găsit vrednic să deschidă cartea, nici să se uite în ea. şi
unul dintre bătrâni mi-a zis: «Nu plânge! Iată, a biruit leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David,
ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei»." (Apoc. 5,1-5)
Despre această carte din Apocalipsă tălmăceşte Sfântul Andrei al Cezareii, zicând într-acest
chip: „Cartea aceea întru totul înţeleaptă, mintea lui Dumnezeu înţelegem a fi, în care, după
înţelegerea lui David prorocul, toţi oamenii sunt scrişi.
Aşijderea şi adâncul judecăţilor lui Dumnezeu ale acestei cărţi, cele dinlăuntru (pentru Duhul
cel tăinuit într-însa), nu sunt lesne cuprinzătoare, ci sunt necuprinse cu mintea. Iar cele din afară,
pentru Scriptură, lesne se pot cuprinde. Iar cele şapte peceţi sau întărirea cea adevărată a cărţii şi de
nimeni ştiută zic că arată adâncurile Duhului lui Dumnezeu sau a minţii ce le cercetează pe ele, pe
care nici o fire din cele făcute nu poate să le dezlege; iar prin carte se înţelege şi prorocia despre
care însuşi Hristos în Evanghelie zice că s-a împlinit; iar cele ce au rămas în zilele de apoi se vor
împlini. Iar ceea
9
ce zice, că nimeni n-a putut să deschidă cartea, înseamnă că nici îngerii, nici oamenii cei ce sunt
în trup, nici sfinţii cei ce au ieşit din trup n-au dobândit deplina ştiinţă a judecăţilor lui Dumnezeu,
ci numai Mieluşelul lui Dumnezeu, Care a dezlegat pecetea celor prorocite de Sineşi de demult, prin
venirea Sa. Această carte plină de tainele lui Dumnezeu cele necuprinse văzând-o Sfântul Ioan în
Ostrovul Patmos, a plâns nemângâiat, căci nu s-a aflat nimeni vrednic să deschidă cartea ca să o
citească şi să o vadă pe ea.
Ci de ar fi trăit până întru aceste vremi şi întru această lume Sfântul Ioan, socotesc că mai multe
lacrimi decât acelea ar fi vărsat, văzând acea carte dumnezeiască cu şapte peceţi pecetluită, de
singur Mielul cel ceresc deschisă atunci, iar acum de nişte ţapi necuvântători desfăcută. Îndrăznire
înfricoşată cu adevărat şi plină de mirare!"
Sfântul Ioan zice: „Nimeni nu putea să deschidă cartea aceea". Sfântul Andrei tâlcuieşte:
„Nici îngerii, nici oamenii cei ce sunt în trup, nici Sfinţii cei ce au ieşit din trup n-au dobândit
deplina ştiinţă a judecăţii lui Dumnezeu". Iar acum se află unii fiind în trup, nu ştiu cum să le zic,
care, cu îndrăzneală potrivnică lui Dumnezeu şi iscoditoare, desfac şi împart acea carte de taină cu
şapte peceţi; căci cele dinlăuntru scrise, pentru duhul cel tăinuit într-însa, nu sunt lesne de înţeles, ci
sunt necuprinse cu mintea, precum zice Sfântul Andrei.
Aceştia ajung şi hotărăsc cu gândurile lor cele deşarte şi cu mintea lor cea răzvrătită, cum zice
Sfântul Andrei, că cele şapte peceţi, întărirea cea adevărată a cărţii şi neştiută de nimeni, arată
întrebarea minţii omeneşti despre adâncul gândului
10
lui Dumnezeu, pe care nici o fire din cele zidite nu poate să îl dezlege.
Iar aceştia mai presus de firea cea zidită, ca alt Lucifer, mai presus de cer zboară şi îndrăznesc a
ispiti adâncul cel neajuns al Duhului lui Dumnezeu, şi cu cârma minţii lor celei deşarte vrând să
măsoare adâncul tainelor celor prorocite la Apocalipsă, revarsă multe feluri de batjocuri pentru
venirea cea adevărată a lui Antihrist; gândindu-se, învaţă cum că a venit în lume, şi numele lui şi
numele fiarei, care este 666, cu litere slavoneşti în multe feluri îl descriu, şi cu numărul anilor, şi cu
cuvintele numelui lui Luchin şi cu săptămânile lui Daniel prorocul, şi astfel părerea lor cea
mincinoasă o întăresc.
Biserica noastră cea sfântă, pe piatra mărturisirii ortodoxe, cu mărturia întărită de Hristos şi
până acum nemişcată stând, ei spun că este biruită de porţile iadului, şi Cetatea cea împărătească o
numesc Babilon, şi pe locuitorii cei ce locuiesc într-însa babilonieni, slugile lui Antihrist, fiii
pierzării; şi cu alte nenumărate mustrări ne ocărăsc pe noi şi ne batjocoresc, zicând că nu suntem noi
din fiii cei născuţi de la maica noastră, Sfânta Biserică. Şi de ne-ar fi ocărât vrăjmaşii noştri
potrivnici, am fi răbdat; ci iată ce ne fac nouă vrăjmaşii noştri casnici, care până de curând erau cu
noi întocmai Ia suflet, cunoscuţii noştri, care împreună cu noi s-au îndulcit de mâncarea cea
nepieritoare şi umblau cu un gând în
11
Casa lui Dumnezeu. Pentru unii vicleni ca aceştia prorocul David zice: „Să vină moartea peste ei şi
să se pogoare la iad de vii, că vicleşug este în locaşurile lor şi în mijlocul lor". Ci Sfânta Biserică, ca
o maică iubitoare de fii, întoarcerea şi pocăinţa lor cu dragoste o aşteaptă. Precum găina îşi adună
puii sub aripile sale, aşa şi Sfânta Biserică, maica noastră, cu suflet duios aşteaptă pe cei ce se întorc
şi cu mâinile întinse, gata să-i ia în sânul său cel de maică. O, Maică preaiubită! Maică rănită la
inimă cumplit (Sfântă Biserică)! Rahela plângea pe fiii săi cu multă jale şi nu voia să se mângâie.
Au nu tu ai zămislit şi ai purtat în pântecele tău din sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu? Au nu tu
din apă şi din Duh, cu baia prefacerii, ne-ai născut pe noi şi ne-ai hrănit din sânurile dulci ale legii
celei vechi şi ale celei noi, care izvorăsc laptele dumnezeieştilor învăţături şi al dogmelor celor
credincioase? După aceea, ajunşi la vârsta de bărbat desăvârşit, încă ne-ai hrănit cu hrana vârtoasă a
Sfântului Trup şi Sânge ale lui Hristos. De unde dar acum fiii tăi au unele ca aceste mânii, ce le
covârşesc pe ale fiarelor? Că te-au lăsat pe tine cei tari la inimă şi te-au urât, răsplătind ţie rele
pentru bune şi ură în locul iubirii
12
tale. Oare acestea ţi-au răsplătit cei lepădaţi mai vârtos, sau fiii, pentru a căror naştere multă durere
ai suferit?
Semn mare s-a arătat pe cer
în Apocalipsa Sfântului Ioan citim: „Şi s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveşmântată
cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele, şi având în
pântece, striga chinuindu-se şi muncindu-se ca să nască" (Apoc. 12,1-2).
Sfinţii Andrei şi Metodie pe această femeie o înţeleg a fi Sfânta Biserică, cu Hristos soarele
îmbrăcată, iar luna de sub picioarele ei socotesc a fi viaţa cea lumească, ce se schimbă după
asemănarea lunii. Iar „pe capul ei cunună de douăsprezece stele" o tâlcuiesc a fi dogmele şi
bunătăţile Sfinţilor Apostoli. „Şi a avut în pântece şi a strigat chinuindu-se ca să nască" răspund
aceşti dascăli că Biserica se chinuieşte pentru fiecare în parte din cei ce se nasc prin apă şi prin Duh,
până când Se închipuieşte întru dânşii Hristos, după cuvântul lui Pavel, iar cei ce cad de la Biserică,
lepădaţi sunt, iar nu fii. Adevărat este cuvântul şi vrednic de toată primirea! Plângea de demult
Rebeca, pentru că avea în pântecele ei doi fii neuniţi, Iacov şi Isav, şi făceau războaie între ei şi
sfărâmau pântecele maicii lor cu cumplita luptare frăţească (Fac. 25, 22).
O, cât mai vârtos plânge şi boleşte maica noastră, Sfânta Biserică, pentru fiii săi cei neuniţi,
dintre care unii, prin năravul cel răzvrătit urmându-i lui Isav, urăsc şi batjocoresc pe fratele lor cel
13
dintr-un pântece, iar pântecele maicii lor, al Sfintei Biserici, locaşul lor cel iubit, cumplit îl rup cu
hule, cu ocări şi cu cuvinte bârfitoare, împletite cu meşteşug, neaducându-şi aminte de porunca lui
Dumnezeu: „Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie dat morţii" (Lev. 20, 9)!
Nişte făcători de gâlceavă ca aceştia rup haina lui Hristos; scopurile cele cumplite muşcă
pântecele maicii sale, varsă hule şi ocări grele asupra Bisericii lui Hristos şi seamănă pleavă din
nepriceperea lor pentru venirea lui Antihrist. Şi necinstesc cu multe ocări turma Dumnezeului celui
viu, măcar că nu se cade a-i auzi, nici a le răspunde împotriva nebuniei lor, pentru că nici Hristos n-
a dat răspuns la cuvintele cele nebune ale lui Irod; şi Duhul Sfânt zice: „Nu răspunde nebunului
după răutatea lui, ca să nu fii asemenea lui".
Însă pentru norodul cel ce este obişnuit ca apa sau ca frunzele pomului a se clinti de puţin vânt,
am socotit a arăta din Dumnezeieştile Scripturi, vederat întru această carte, Domnul ajutându-ne şi
cu cuvântul întărindu-ne.
Semnele venirii lui Antihrist
Şi acestui norod dreptcredincios i se cade a-i arăta că încă n-a venit Antihrist cel adevărat, cel ce
va să vie la sfârşitul lumii; şi, ca să nu le socotească
14
ortodocşii ca un vis oarecare şi să-şi râdă ca fraţii de Iosif, toate cele grăite aici se întăresc cu
Dumnezeiasca Scriptură. Că aceasta foarte cu luare-aminte am păzit, ca să nu fie temeiul pe
păienjenişul deşartei păreri, nici pe nisipul năravului celui răzvrătitor, ci să fie pe temeiul
Dumnezeieştilor Scripturi şi pe piatra tâlcuirii Sfinţilor Părinţi toate cele scrise aici. Iar spre
înălţimea tainelor lui Dumnezeu celor neajunse n-am îndrăznit nicidecum a zbura cu întrariparea
minţii noastre, ştiind că spre acest lucru singură Biserica lui Dumnezeu are aripile vulturului,
precum mărturiseşte văzătorul de taine: „Şi femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur"
(Apoc. 12, 14), adică dumnezeiasca înţelegere a celor două legi (precum tâlcuiesc dascălii).
Aşadar aceste îndoite aripi, cu condeiul, după cât a fost prin putinţă, s-au scris, nu cu altă
socoteală, fără numai ca să ia bună mângâiere cei ce doresc din citirea cea folositoare ce este
însemnată aici, sufletele cele binecuvântate ale celor ce vieţuiesc în simplitate şi în nerăutate ca
porumbeii.
Iar gura aceea, ce bârfeşte şi tulbură ştiinţa acelor credincioşi cu învăţătura sa cea spinoasă, să se
astupe. Şi acestea toate să fie întru cinstea şi lauda Domnului Dumnezeului Celui ce ne ceartă pe noi
cu dreapta Sa judecată şi sloboade tulburări ca acestea Bisericii Sale, ca întru ele să-i lămurească pe
aleşii Săi ca aurul în ulcea, şi să-i
15
facă pe ei vrednici Lui. Acela Unul porunceşte viforului şi stă întru linişte. Acela îmblânzeşte marea
şi opreşte vântul şi valurile ei, şi este linişte mare. Pentru aceasta, precum atunci aşa şi acum,
corabia Sa, Sfânta Biserică, nu se va îneca, ci la limanul voii Sale scapă.
Învăţătura despre Antihrist
„Şi atunci se va descoperi cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va omorî cu suflarea gurii
Sale şi îl va nimici cu strălucirea venirii Sale." (II Tes. 2, 8)
Temeiul celor ce s-au zis, ce este Antihrist?
Cuvântul „antihrist" este de origine greacă, fiind compus din două cuvinte: anti, care înseamnă
împotriva, şi numele Hristos, adică potrivnic lui Hristos; aşadar, pe tot potrivnicul, prigonitorul,
vrăjmaşul şi neprietenul lui Hristos poţi a-l numi Antihrist. Unii ca aceşti antihrişti au fost mulţi,
începând din vremile Apostolilor până acum, şi toţi semănau neghinele lor, precum: Simon
Vrăjitorul, Nero, Maximian, Diocleţian, Iulian, Arie, Macedonie, Nestorie, Savelie, Apolinarie,
Mahomed. Aceştia şi alţi mulţi erau antihrişti, pentru că se împotriveau lui Hristos, adevăratul
nostru Dumnezeu: unii cu prigonirea robilor lui Dumnezeu care mărturiseau credinţa
16
lui Hristos, iar alţii cu învăţătura cea rea, nemărturisindu-L a fi adevăratul Dumnezeu.
Despre aceşti antihrişti, Sfântul Ioan Teologul scrie într-una din epistolele sale: „Mulţi proroci
mincinoşi au ieşit în lume; întru aceasta să cunoaşteţi Duhul lui Dumnezeu: orice duh care
mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup, de la Dumnezeu este. şi orice duh care nu mărturiseşte
pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu; ci este duhul lui Antihrist, despre care aţi auzit că vine, şi
acum este chiar în lume" (I In 4,1-3). Iar în altă parte: „Precum aţi auzit că Antihrist vine, iar acum
mulţi antihrişti s-au arătat; de aici cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar
nu erau de-ai noştri..." (I In 2,18-19).
Ia seama aici, cititorule: când zice Apostolul „Dintre noi au ieşit", se referă la eretici şi la
depărtaţii de Sfânta Biserică Ortodoxă, care de la noi au ieşit pe calea pierzaniei, lăsând dreapta
credinţă ortodoxă, fără de care nimeni nu se poate mântui. Pe aceştia putem a-i cunoaşte, că mulţi
au fost şi acum sunt antihrişti în lume, potrivnici şi vrăjmaşi ai lui Hristos.
Ci nu ne este nouă cuvântul pentru unii ca aceştia, că ei au fost antihrişti numai prin asemănare,
iar Antihrist în fiinţă n-a fost, ci înaintemergătorii lui.
Cum se despart antihriştii?
îndoită socoteală poate fi pentru Antihrist: întâi îndeobşte, al doilea îndeosebi, precum şi
17
numele lui Iisus îndoit se socoteşte; întâi, îndeobşte, că mulţi s-au numit cu acest nume Iisus. În
legea veche: Isus Navi, Isus Sirah şi alţii; a doua, îndeosebi, precum acest sfânt nume Iisus osebit
este, singur Unuia, lui Iisus, Mântuitorul şi Dumnezeul nostru, precum a zis îngerul Fecioarei: „Şi
vei naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus" (Lc. 1, 31), căci „El va mântui pe poporul Său de
păcatele lor" (Mt. 1, 20).
La fel, şi numele Hristos îndoit se socoteşte, întâi îndeobşte, că Hristos cuvânt grecesc este şi
însemnează „unsul lui Dumnezeu"; şi unii ca aceştia au fost hristosi, care sunt credincioşii împăraţi.
Aşa au fost: Uns, întâiul întru Israel, împăratul Saul, pe care de multe ori însuşi împăratul şi
prorocul David îl numeşte „unsul Domnului", zicând către oamenii săi: „Să mă ferească Dumnezeu
să fac aceasta domnului meu, unsul Domnului, şi să-mi ridic mâna mea asupra lui, căci este unsul
Domnului!" (I Reg. 24, 7). Pentru nişte hristosi ca aceştia, şi Duhul Sfânt zice: „Nu vă atingeţi de
unşii Mei" (Ps. 104, 15). Iată înţelesul numelui lui Hristos îndeobşte.
Al doilea, îndeosebi, pentru că acest nume preasfânt, Hristos, se dă numai lui Hristos
Dumnezeul nostru, Unsul lui Dumnezeu, pentru care zice Psalmul 44: „Pentru aceasta Te-a uns pe
Tine Dumnezeul Tău cu untdelemn al bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi" (Ps. 44, 9). Iar
Psalmul 2, 2: „Căpeteniile s-au adunat împreună împotriva Domnului şi a unsului Său".
18
Întru acelaşi chip se cade a grăi aici şi despre Antihrist, pentru care îndoită socoteală poate fi,
întâi îndeobşte, precum pe tot potrivnicul lui Hristos poţi a-l numi antihrist, cum este la întâia
întrebare; ci pentru nişte antihrişti ca aceştia nu avem a vorbi.
Pentru Antihrist cel osebit şi adevărat vom grăi aici, Domnul ajutându-ne şi cu cuvântul
întărindu-ne. Antihrist dar, cel adevărat, este potrivnicul cel mai mare şi vrăjmaşul lui Hristos şi
gonitorul cel mare, care va să vie la sfârşitul lumii, ai căruia toţi cei mai sus pomeniţi sunt
înaintemergători. Şi pentru aceasta Sfântul Apostol Pavel zice în a doua Epistolă către Tesaloniceni:
„Şi se va descoperi omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se
numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu,
dându-se pe sine drept dumnezeu" (II Tes. 2, 3-4).
Pentru acest Antihrist se cade a şti şi a crede că încă n-a venit în lume, ci va să vie la sfârşitul
lumii, mai înainte de venirea a doua a înfricoşatei Judecăţi a Domnului.
19
Ce înseamnă ceea ce zice Sfântul Ioan prin cuvintele: „Antihrist, despre care aţi auzit că vine şi
acum este chiar în lume" (I In 4, 3), precum şi Sfântul Apostol Pavel: „Taina fărădelegii se şi
lucrează" (II Tes. 2, 7)?
Taina fărădelegii se lucrează şi Antihrist este acum în lume nu în persoană, ci într-a mergătorilor
înainte. Că precum venirea lui Hristos are început de la zidirea lumii întru patriarhii cei ce au fost
mai înainte de Hristos şi întru prorocii cei ce L-au vestit şi L-au însemnat, precum: întru Abel cel
nevinovat, pe care l-a ucis Cain; întru Isaac cel înălţat jertfă; întru Iosif cel prea frumos, ce l-au
băgat fraţii lui în groapă şi l-au vândut; întru Moise, cel ce l-a scos pe Israel din robia Egiptului şi a
celorlalţi, putem zice că din începutul lumii taina mântuirii noastre se lucrează, însă în persoana Sa
încă nu venise atunci în lume Hristos. aşa şi venirea lui Antihrist, nu îndată după înălţarea lui
Hristos la Ceruri are începutul său, ci numai întru înaintemergătorii săi, adică: ereticii, prigonitorii
Sfintei Biserici Ortodoxe şi persecutorii, precum întru acel Simon Vrăjitorul ce se numea pe sine
Hristos, şi întru Nero, întâiul prigonitor al Bisericii lui Hristos Dumnezeu, şi întru Iulian Apostatul,
şi întru ceilalţi fără de număr. Însă Antihrist cel adevărat, în persoana sa cea firească nici atunci n-a
venit în lume, nici acum nu este, precum mai pe urmă vom vedea.
Sfinţii Ambrozie şi Ioan Gură de Aur zic aşa:
„Numai taina fărădelegii se lucrează întru înaintemergătorii săi", precum zice Vasul cel ales către
tesaloniceni (II Tes. 2, 7), că „taina fărădelegii" se lucrează; de Nero zice că este chipul lui
Antihrist, că acesta a vrut să se socotească Dumnezeu.
20
Asemenea se află şi în Evanghelie, unde zice Hristos: „Ilie într-adevăr va veni şi va aşeza la loc
toate. Eu însă vă spun vouă că Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, şi au făcut cu el câte au voit;
aşa şi Fiul Omului va pătimi de la ei. Atunci au înţeles ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan
Botezătorul" (Mt. 17,11-13).
Aici Hristos Mântuitorul nostru zice de Ilie că va să vie şi cum că a venit. şi cum va mai veni,
dacă a venit? Se înţelege cum că va să vie în persoana sa; iar că a venit, întru asemănarea persoanei
sale, adică întru Ioan Botezătorul.
Oare se poate cunoaşte Antihrist din numărul anilor?
Nu se poate nici într-un chip a se cunoaşte din numărul anilor venirea lui Antihrist şi a Judecăţii
celei înfricoşate a Domnului, că zice Hristos, Mântuitorul nostru, în Evanghelie: „De ziua şi ceasul
acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl" (Mt. 24, 36). Şi iarăşi: „Nu
este al vostru a şti vremile şi anii pe care Tatăl le-a pus întru a Sa stăpânire" (Fapte 1, 7). Cum dar
poate cineva să numere anii şi zilele, şi ceasul acela de care nimeni nu ştie, ci numai Tatăl cel
ceresc? şi cum, numărând cineva anii, ştie venirea lui Antihrist şi a doua venire a lui Hristos? Apoi
cum se vor împlini cuvintele lui Hristos cele adevărate, că de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie?
21
Au fost oarecare în Biserica cea mai dinainte, care, după întâia mie de ani de la Patimile lui
Hristos, au crezut a fi Judecata Domnului şi venirea lui Antihrist, şi această părere a lor au întărit-o
cu textul din Apocalipsă: „Văzut-am un înger pogorându-se din cer, având cheia adâncului şi un
lanţ mare în mâna lui. Şi l-a prins pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana, şi l-a
legat pe el mii de ani. Şi l-a aruncat în adânc, şi l-a închis, şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai
amăgească neamurile, până se vor sfârşi miile de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat câtă va
vreme. Şi am văzut tronuri, şi celor ce şedeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Şi am văzut sufletele
celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei,
nici chipului ei, şi nu au primit semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu
Hristos mii de ani" (Apoc. 20,1-4).
Dintru această tainică descoperire a Sfântului Ioan Teologul, mulţi au înţeles că de la Patimile
Domnului s-a prins balaurul, şi l-a legat ca la o mie de ani. Că atunci Hristos însuşi a zis: „Acum
este judecata lumii acesteia; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară" (In 12, 31). Ci
după mia de ani ce a trecut de la Patimile lui Hristos încă n-a venit Judecata Domnului, nici
Antihrist n-a întâmpinat ziua Judecăţii Domnului; pentru aceasta alţii într-altfel au înţeles, că
22
acea mie de ani nu s-a început de la Patimile lui Hristos, ci din vremea lui Constantin cel Mare,
întâiul împărat al creştinilor. De atunci, după părerea lor, s-a legat satana şi s-a dezlegat după o mie
de ani, la începutul împărăţiei lui Mahomed. Că de la trei sute de ani după Hristos, întru care a
împărăţii Constantin, până la o mie trei sute de ani, întru care a început a împărăţi Mahomed, întâiul
împărat turcesc, o mie de ani se numără; ci nici aşa nu se împlineşte părerea celor ce înţelepţesc în
deşert.
încă au mai fost şi alţi mulţi în Biserica cea dintâi, dintru început, cărora li s-a părut că întru a şaptea
mie de ani de la zidirea lumii va să vie Antihrist şi Judecata cea înfricoşată a Domnului. Şi această
părere a lor a fost pentru trei pricini: în şase zile a făcut Domnul Dumnezeu această lume văzută
(Fac., cap. 2). Iar întru a şaptea zi S-a odihnit de lucrurile Sale. La fel, după şase mii de ani ai
lucrărilor omeneşti celor cu multă osteneală, întru a şaptea mie de ani de la zidirea lumii, Domnul
Dumnezeu va să le dea odihnă aleşilor Săi, în locaşurile Sale cele de sus, că o mie de ani înaintea
ochilor lui Dumnezeu sunt ca ziua de ieri care a trecut.
23
A doua pricină, că numărul acela al şaselea este potrivit şi cu cei dintâi mari patriarhi, care sunt:
Adam, Set, Enos, Cainan, Maleleil, Iared, care au murit (Fac. cap. 5). Iar al şaptelea, ca unul mai
mare, Enoh a fost şi s-a adus în cer viu fiind. La fel, după şase mii de ani ai morţii neamului
omenesc, avea să urmeze sălăşluirea în viaţa veşnică.
A treia pricină, că „după şase zile Iisus a luat cu sine pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi
i-a dus pe ei într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor" (Mt. 17, 1-2). Deci
după şase mii de ani Iisus i-a luat pe aleşii Săi din valea plângerii la muntele ceresc, să le arate
vederea cea strălucită a feţei Sale desăvârşite.
Aşa de mult au filosofat cei ce voiau să ajungă taina cea neştiută cu numărul anilor cel iscoditor.
Şi cum că s-au ostenit în deşert cu gândurile lor, poate a vedea fiecine, pentru că şapte mii de ani de
la zidirea lumii au trecut.
Aşteptarea iubitorilor de iscodire, cu ruşine şi cu ocară s-a săvârşit. Pentru aceasta tu cine eşti, o,
omule, care ispiteşti cele neispitite judecăţi ale Domnului? Hristos adevărul zice: „De ziua şi de
ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer", iar tu mai presus de îngeri şi mai presus de Fiul lui
Dumnezeu vrei să zbori cu iubire de iscodire? În Faptele Apostolilor scrie: „Nu este al vostru a şti
anii sau vremurile pe care Tatăl le-a pus întru a Sa stăpânire" (Fapte 1, 7). Iar tu răpeşti stăpânirea
cea dumnezeiască la tine, vrând a şti cu numărarea ta cea cu înţelepciune deşartă taina cea din veac
ascunsă.
Ascultă ce zice Sfântul Atanasie, ca despre faţa lui Hristos: „După trup am zis, că de ziua
24
cea de apoi nu ştiu nici îngerii nici Fiul, că nu este vouă şi nimănui de folos ca să ştiţi; iar de folos
este vouă a auzi de îngeri şi de Fiul, pentru înşelătorii cei ce vor să fie după aceasta. Că de s-ar
preface diavolii în îngeri şi ar începe a grăi pentru sfârşit, să nu-i credeţi, ca pe cei ce nu ştiu; şi de
s-ar preface şi Antihrist pe sine, zicând: «Eu sunt Hristos», şi se va ispiti şi singur ar grăi pentru
sfârşit, ca să-i înşele pe cei ce vor auzi; având voi glas de la mine că nici Fiul nu ştie -, nici aceluia
să nu credeţi.
Iar într-alt chip nu foloseşte oamenilor a şti când va fi sfârşitul sau ziua sfârşitului, ca ştiind să
nu se facă nebăgători de seamă de vremea cea primejdioasă, aşteptând aproape sfârşitul zilelor, că
numai atunci de sine vor şti a purta grijă.
Pentru aceasta şi sfârşitul morţii fiecăruia a fost ascuns, ca nu cumva, cu învăluirea ştiinţei
mândrindu-se oamenii, să înceapă a nu purta grijă de sine la sosirea vremii.
însă amândouă, şi sfârşitul tuturor, şi al fiecăruia, le-a ascuns de la noi Cuvântul, pentru că întru
toate sfârşitul fiecăruia este, şi întru sfârşitul fiecăruia tot ce este se adună, că necunoscut fiind şi
25
pururea aşteptând, în toată ziua ca nişte chemaţi sporim, către cele dinainte întinzându-ne, iar
cele dinapoi uitând.
Că cine, ştiind ziua sfârşitului, nu leapădă vremea cea din mijloc? Iar cel ce nu ştie, în tot ceasul
este gata.
Pentru care zice Mântuitorul: «Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi va veni Domnul vostru. De
aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni» (Mt. 24,42; 44)". Aşa ne-a
grăit nouă Sfântul Atanasie.
Şi Apostolul Pavel zice: „Iar despre ani şi despre vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem,
căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea. Atunci când vor zice: pace şi
linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare
nu vor avea" (I Tes. 5,1-3).
Despre aceasta citeşte la Sfântul Ioan Gură de Aur:
Ce se înţelege prin săptămânile prorocului Daniel, de care Arhanghelul Gavriil vesteşte prorocului,
zicând: „Şaptezeci de săptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău şi pentru cetatea ta cea sfântă,
până ce fărădelegea va trece peste margini şi se va pecetlui păcatul şi se va ispăşi nelegiuirea,
până ce dreptatea cea veşnică va veni, vedenia şi prorocia se vor pecetlui şi se va unge Sfântul
Sfinţilor. Să ştii şi să înţelegi că de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului şi
până la Cel-Uns cel-Vestit sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; şi din nou vor fi
zidite pieţele şi zidul din afară, în vremuri de strâmtorare. Şi după cele şaizeci şi două de
săptămâni, Cel-Uns va pieri fără să se găsească vreo vină în El, iar poporul
26
unui domn va veni şi va dărâma cetatea şi templul. Şi sfârşitul cetăţii va veni prin potopul mâniei
lui Dumnezeu şi până la capăt va fi război prăpădul cel hotărât. Şi El va încheia un legământ cu
mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi
urâciunea pustiirii, până ce pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii" (Dan.
9, 24-27)?
După aceste săptămâni ale lui Daniel, se pare a fi acum sfârşitul lumii, şi venirea lui Antihrist, şi
a lui Hristos. Că săptămâna arată şapte mii de ani care au trecut de la zidirea lumii, pentru că o mie
de ani înaintea ochilor lui Dumnezeu ca o zi este.
Oare nu zice Hristos acestea către cei ce nu ştiu şi tâlcuiesc răzvrătit Sfintele Scripturi: „Vă
înşelaţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu"?
Şi Sfântul Apostol Petru zice: „Aceasta ştiind mai dinainte, că nici o prorocie a Scripturii nu se
tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia; pentru că niciodată prorocia nu s-a făcut din voia omului, ci
oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt.
27
Dar au fost în popor şi proroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care
vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce
lor grabnică pieire.
Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită.
Şi din poftă de avere şi cu cuvinte amăgitoare, ei vă vor momi pe voi. Dar osânda lor, de mult
pregătită, nu zăboveşte şi pierzarea lor nu dormitează" (II Petr. 1, 20-21 şi 2,1-3).
Iată acum că se împlinesc cuvintele Apostolilor în urechile noastre!
Au nu s-au sculat acum învăţători mincinoşi, prin care calea adevărului se huleşte, care vânează
pe mulţi cu mulţimea cuvintelor înşelătoare? Oare n-au rătăcit mulţi, abătându-se la cuvinte deşarte,
vrând a fi învăţători de lege, neînţelegând nici cele ce grăiesc, nici cele ce întăresc? Taina
săptămânilor lui Daniel, toţi dascălii Bisericii, la tâlcuirile cărţii lui Daniel prorocul, cu o gură şi cu
o inimă mărturisesc a fi venirea lui Hristos cea dintâi, iar nu pentru a doua şi pe nici unul nu-l poţi
afla a-ţi grăi împotrivă. Căci spuneţi-mi mie, potrivnicilor, din aceste săptămâni ale lui Daniel, au
nu tare şi vârtoasă dovedire au luat dascălii Bisericii împotriva iudeilor celor fără de Dumnezeu,
gâlcevindu-se cu necuratele lor socoteli şi obiceiuri? Că a venit în lume Mesia cel făgăduit după
prorocie, care este Hristos Mântuitorul nostru, căci s-au împlinit cele 70 de săptămâni zise lui
Daniel prin înger, până la venirea lui Hristos cea dintâi, care este întruparea şi Patima Mântuitorului
nostru, şi deci aceste săptămâni fărădelegea iudeilor o calcă?
28
Căci se cade a şti că săptămâna are îndoită înţelegere. Întâia săptămână se înţelege de şapte zile,
precum scrie în cărţile preoţiei, unde şapte săptămâni, adică patruzeci şi nouă de zile, se numără de
la praznicul Paştilor până la praznicul zilei a cincizecea (Cincizecime). A doua săptămână se
înţelege şapte ani, precum scrie în cartea preoţiei: şapte săptămâni de ani se numără, şi după şapte
săptămâni de ani, adică după patruzeci şi nouă de ani, urmează anul al cincizecilea, care înseamnă
an primit al iertării şi al curăţiei, de care aşa zice Dumnezeu: „Să numeri apoi şapte ani de odihnă,
adică de şapte ori câte şapte ani, ca să ai în cei de şapte ori câte şapte ani, patruzeci şi nouă de ani.
Şi să trâmbiţezi cu trâmbiţe în luna a şaptea, în ziua a zecea a lunii; în ziua curăţirii să trâmbiţezi
cu trâmbiţe în toată ţara voastră.
Să sfinţiţi anul al cincizecilea şi să se vestească slobozenie pe pământul vostru pentru toţi
locuitorii lui. Să vă fie acesta an de slobozenie..." (Lev. 25, 8-10).
Că precum în cartea preoţiei şapte săptămâni de ani s-au numărat, care sunt de toţi patruzeci şi
nouă, până la anul cel norocit al iertării, aşa şi aici, şaptezeci de săptămâni ale prorocului Daniel toţi
dascălii le numără de ani, iar nu de zile, adică şaptezeci de săptămâni de ani fac 490 de ani; că de
aceasta zice şi Sfântul Ioan Gură de Aur: Până la Hristos şapte săptămâni şi şaizeci şi
29
două de săptămâni. Foarte cu socoteală luaţi seamă, că toată cercarea este aici. Şapte săptămâni şi
şaizeci şi două fac 483 de ani, că aici săptămâna nu se zice de zile, nici de luni, ci de ani.
A treia înţelegere de săptămâni nu este cu putinţă a se afla nici în Scripturi, nici în tâlcuiri, afară
de aceste două. Adică, afară de săptămâni, sau de ani, ori de zile. Ci, în orice chip vei număra
săptămânile prorocului Daniel, ori cu zile, ori cu ani, aievea vei înţelege că a venit vremea
săptămânilor lui Daniel, până la venirea lui Hristos cea dintâi. Că Daniel prorocul a întâmpinat
naşterea lui Hristos cu 460 de ani, precum adevereşte prorocul. Iar în şaptezeci de săptămâni se află
490 de ani. Numără dar de la prorocia lui Daniel până la naşterea lui Hristos 460 de ani, iar de la
naştere până la Patimile Lui cele dumnezeieşti treizeci de ani, şi aşa de toţi să facă 490 de ani, care
se cuprind în şaptezeci de săptămâni ale prorocului Daniel. Iar cum s-au împlinit acele şaptezeci de
săptămâni ale lui Daniel până la venirea lui Hristos cel dintâi, cu adevărat toţi o cunoaştem din
înseşi cuvintele îngerului, ce i-a zis lui Daniel care mai sus sunt scrise şi aici se tâlcuiesc pe scurt.
Întâi grăieşte îngerul către Daniel: „Şaptezeci de săptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău" (Dan.
9, 24). Aici se cade a şti că îngerul Gavriil s-a arătat lui Daniel, celui ce se ruga pentru izbăvirea
norodului său din robia Babilonului, pentru care el jalnic se tânguia.
30
Însă îngerul l-a mângâiat, vestindu-i izbăvirea nu numai din robia Babilonului, ci şi din robia
diavolului, care mântuire era prin Iisus Hristos, pentru aceasta grăieşte: „Şaptezeci de săptămâni
sunt hotărâte pentru poporul tău". Însă potrivnicii bârfesc, dând să înţeleagă că aceste 70 de
săptămâni sunt până la a doua venire a lui Hristos.
Deci cum zice adevărat îngerul că s-au hotărât zilele izbăvirii? Ce scurtare este de la zilele lui
Daniel până la înfricoşata zi a Domnului? Şi ce mângâiere i-a adus îngerul lui Daniel, care plângea
şi se tânguia, vestindu-i de o scurtare nescurtată? Şi de s-au lungit săptămânile lui Daniel până la
vremile acestea de acum, după socoteala făcătorilor de turbare, drept aceea şi robia iudeilor cea din
Babilon până şi acum este; căci pentru izbăvirea din robie s-a rugat prorocul, pentru care
mângâindu-l îngerul Gavriil, i-a zis: „şaptezeci de săptămâni s-au scurtat pentru norodul tău". A
doua, zice îngerul către Daniel: „Şi pentru cetatea ta cea sfântă", prorocul rugându-se nu numai
pentru izbăvirea norodului său din robia Babilonului, ci şi pentru zidirea şi înnoirea cetăţii celei
stricate, Ierusalimul. Drept aceea
31
îngerul, mângâind întristarea prorocului, îi vesteşte lui şi înnoirea Ierusalimului, care s-a şi
făcut, pentru că în zilele prorociei lui Daniel, împărăţind împăratul Artaxerxe peste Persia şi peste
norodul lui Israel cel robit la Babilon, în anul al douăzecilea al împărăţiei lui, a luat putere Neemia
de la împăratul şi carte de la voievozi ca să ridice zidurile Ierusalimului; şi aceasta o arată îngerul
lui Daniel, zicând: „Să ştii şi să înţelegi că de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a
Ierusalimului..." De aceasta ne vorbeşte Sfântul Ioan Gură de Aur, învăţându-ne pe noi de unde se
cade a număra, adică săptămânile. Arată el că nu din zilele întoarcerii, ci „de la ieşirea poruncii
pentru zidirea din nou a Ierusalimului"; că nu în zilele lui Cirus s-a zidit, ci în zilele lui Artaxerxe
Mână-lungă. Că, după rânduială, s-au întors ca în vis după aceea vrăjitorii, după ei Darius, apoi
Xerxe a lui Darius, şi după el Artavan, şi după Artavan, Artaxerxe Mână-lungă, care a împărăţit
peste Persia, iar în anul al douăzecilea al împărăţiei lui, Neemia sculându-se a ridicat cetatea. Şi
acestea cu adevărat ne-au spus nouă; însă de vom număra de aici 483 de ani, tot venim la
însemnarea aceasta, pentru care zice că „vor fi zidite pieţele şi zidul din afară" (Dan. 9,25); căci,
când a zis că se va zidi, la acel număr şaptezeci s-a referit. Atunci vei vedea că această profeţie se
împlineşte, zice Sfântul Ioan Gură de Aur.
în al treilea rând, zice îngerul către Daniel: „până ce fărădelegea va trece peste margini şi se va
pecetlui păcatul şi se va ispăşi nelegiuirea, până ce dreptatea cea veşnică va veni, vedenia şi
prorocia se vor pecetlui şi Se va unge Sfântul Sfinţilor". Cuvintele îngerului către Daniel sunt
32
şi orice om luminat poate să înţeleagă buna vestire a îngerului pentru venirea lui Hristos cea dintâi
prin dar, iar nu pentru cea de-a doua prin înfricoşata Judecată, că atunci a luat sfârşit păcatul, fiind
înecat în sângele lui Hristos; atunci s-au curăţit nedreptăţile prin Sfântul Botez şi s-a adus dreptatea
veşnică întru îndreptarea noastră; atunci s-au împlinit vedeniile prorocilor pentru întruparea şi
venirea Fiului lui Dumnezeu; atunci S-a uns Sfântul Sfinţilor, după prorocia psalmistului: „Iubit-ai
dreptatea şi ai urât fărădelegea. Pentru acestea Te-a uns pe Tine Dumnezeul Tău cu untdelemnul
bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi" (Ps. 44, 9).
în al patrulea rând, zice îngerul către Daniel: „Până la Cel-Uns cel-Vestit sunt şapte săptămâni şi
şaizeci şi două de săptămâni". Ce este mai clar decât aceste cuvinte ale îngerului?
Numără şapte săptămâni şi iar şaizeci şi două şi se fac de toate săptămânile şaizeci şi nouă, iar
în singura săptămână a 70-a Hristos a pătimit.
Aşa este că s-au împlinit acum Patimile lui Hristos la cele şaptezeci de săptămâni ale prorocului
Daniel, întru care se cuprind 490 de ani? Că Daniel a întâmpinat Naşterea lui Hristos cu 460 de ani,
precum la prolog zice, iar de la naşterea lui Hristos până la Sfintele Patimi sunt 30 de ani. Numără
dar 460 de ani, şi iar 30, şi de toţi vei afla 490 de ani. Aşadar, numărând 70 de săptămâni de ani,
după înţelegerea tuturor dascălilor,
33
de unde aievea poţi cunoaşte că din zilele ce a arătat îngerul lui Daniel şi i-a vestit lui această taină
pentru săptămâni, din vremile acelea până la Naşterea lui Hristos, s-au împlinit săptămânile
prorocului Daniel 65, iar în săptămâna 66 S-a născut Hristos, Mântuitorul lumii, iar celelalte patru
săptămâni s-au sfârşit cu Patima lui Hristos, şi de toate sunt 70 de săptămâni, iar ani solari 490,
dintre care cu 460 de ani prorocul Daniel a întâmpinat Naşterea lui Hristos, şi cu 30 de ani ce s-au
săvârşit de la Naştere până la Botez şi la Patimă, se completează 490.
În al cincilea rând, îngerul a zis către Daniel: „Cel-Uns va pieri fără să se găsească vreo vină în
El, iar poporul unui domn va veni şi va dărâma cetatea şi templul" (Dan. 9, 26).
Aici mai înainte îngerul vesteşte prorocului Daniel nevinovata ucidere a lui Hristos, Dumnezeul
şi Mântuitorul nostru, că va pieri Cel-Uns, a zis; că în cărţile greceşti „uns" se tălmăceşte Hristos.
Deci mai înainte vesteşte stricarea cetăţii Ierusalimului care s-a făcut prin Tit şi Vespasian, spre
răsplătirea necredinţei şi a prigonirii evreieşti cea asupra lui Hristos.
34
În al şaselea rând, îngerul zice lui Daniel: „Şi sfârşitul cetăţii va veni prin potopul mâniei lui
Dumnezeu şi până la capăt va fi război prăpădul cel hotărât. Şi El va încheia un legământ cu mulţi
într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea
pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii" (Dan. 9, 26-27).
Aici vesteşte îngerul că la mijlocul săptămânii celei de pe urmă, adică la Patimile Domnului
Iisus Hristos, va înceta toată jertfa israeliţilor, că toată jertfa Legii Vechi a fost chip şi închipuirea
jertfei celei de taină, prin care pe Sine Hristos singur S-a adus lui Dumnezeu, Părintele Său, pe
altarul Crucii. Pentru această înfricoşată Jertfă a darului celui nou a fost sfârşitul şi isprava tuturor
jertfelor celor vechi. Pentru aceasta, jertfele şi jertfelnicele cele de demult au trecut, sosind această
jertfă a darurilor. „Trecut-a umbra legii şi darul a venit". Aceasta a însemnat şi catapeteasma
bisericii cea ruptă în două, şi cuvântul lui Hristos ce a zis pe Cruce: „Săvârşitu-s-a!".
Mai pe larg zice de aceasta vasul cel ales, Sfântul Pavel: „Iar Hristos venind Arhiereu al
bunătăţilor celor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit, nefăcut de mână, adică
nu din zidirea aceasta; El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi
de viţei, ci cu însuşi Sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare. Căci dacă sângele ţapilor şi
cenuşa junincii, stropind pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele
lui Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine
35
jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte?" (Evr. 9,11-14).
Şi iar: „Este cu neputinţă ca sângele de tauri şi de ţapi să înlăture păcatele" (Evr. 10, 4). Pentru
aceea, intrând în lume, zice: „Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit. Ardere de tot şi jertfă
pentru păcat n-ai cerut. Atunci am zis: Iată, vin! În capul cărţii este scris despre mine. Ca să fac voia
ta, Dumnezeul meu, am voit şi legea Ta înlăuntrul inimii mele" (Ps. 39, 9-11).
în al şaptelea rând, îngerul vesteşte lui Daniel urâciunea şi pustiirea care s-au împlinit când s-a
stricat Ierusalimul şi Sfânta Sfintelor. Că cine nu cunoaşte surparea şi pustiirea cea mare ce s-a făcut
evreilor din vremea lui Hristos?
întâi: că nu au biserică de la pustiirea Ierusalimului. A doua: nu au proroci. A treia: că nu au
împărat, nici împărăţie. A patra: că în toată lumea sunt risipiţi şi de toţi luaţi în râs, micşoraţi şi
călcaţi. Şi, iată, pustiirea lor va rămâne până la sfârşitul veacului, precum grăieşte îngerul către
Daniel, şi Isaia prorocul, împreună cu alţii care înainte au vestit, adică până la sfârşitul lumii.
Această alegere se înţelege pentru săptămâni nu este a mea, ci a dascălilor Bisericii şi mai vârtos
a izvorâtorului de aur a toată lumea, Ioan Gură de Aur (Mărgăritare).
Citiţi, făcătorilor de gâlceavă, şi înţelegeţi că şaptezeci de săptămâni s-au împlinit până la
venirea lui Hristos cea dintâi şi până la stricarea cea
36
desăvârşită a cetăţii Ierusalimului, precum cu înţelepciune dumnezeiască vesteşte cel cu limba de
aur în cuvântul cel mai sus zis; ci ştiu ce ziceţi voi şi de ce săptămânile lui Daniel vreţi să le sfârşiţi
cu venirea lui Antihrist. Drept este că, după plinirea acelor săptămâni, zice îngerul lui Daniel: „în
templu va fi urâciunea pustiirii"; pe care voi o socotiţi a fi Antihrist, pomenind cuvintele lui Hristos:
„Când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel prorocul, stând în locul cel sfânt cine
citeşte să înţeleagă" (Mt. 24, 15). Ci nu este aşa precum aţi socotit voi; că urâciunea pustiirii aici nu
se înţelege ca fiind Antihrist, fără decât cu închipuirea, iar după adevăr se înţelege chip cioplit, pe
care l-au adus şi l-au aşezat în biserică, în Sfânta Sfintelor, stricând cetatea Ierusalimului şi templul
lui Solomon, iar idolul acela a fost zeul cel dintâi al păgânilor, pe care pentru biruinţe îl ciopleau
mai vârtos romanii.
Iar alţii zic că a fost închipuirea lui Tit Vespasian, care a robit cetatea şi templul lui Solomon.
Iar alţii socotesc a fi idolul lui Hadrianus, împăratul romanilor. Aşadar aceasta este urâciunea
pustiirii care a stat atunci la locul cel sfânt, iar nu adevăratul Antihrist, fără numai cea arătată
închipuire prin idolii aceia.
Să auzim ce zice Sfântul Gură de Aur în cuvântul al treilea către iudei: „Cu luarea jertfei şi a
jertfelnicului, va fi oare altceva mai mare rău? Şi care este acest rău? Pe Sfânta Sfintelor a fost
37
pusă urâciunea pustiirii, numind Sfânta Sfintelor, Biserica, iar urâciunea pustiirii, idolul pe care l-a
pus înăuntru, în Biserică, cel ce a cucerit şi stricat cetatea.
Şi până la sfârşit a prezis slobozirea. Pentru aceasta a zis că, după Antioh Epifanie, venind
Hristos în trup şi mai înainte glăsuind slobozirea ce era să fie şi arătând că de aceasta prorocind
Daniel, a zis: «Când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel prorocul, stând la locul cel
sfânt cine citeşte să înţeleagă» (Mt. 24,15).
Pentru că tot idolul şi toată închipuirea omenească, la iudei, urâciune se numea. Cu ghicire
numind pe acel idol, împreună au glăsuit, când şi de unde va să fie robia, iar că s-a zis aceasta de
romani şi de Iosif, precum am zis, am arătat întru cele mai dinainte".
Vedeţi dar, bârfitorilor şi tulburătorilor, ce este urâciunea pustiirii, ceea ce stă la locul cel sfânt?
Că nu este Antihrist, fără numai închipuit, că într-adevăr idol a fost, după cuvântul Sfântului Gură
de Aur, şi toate acestea s-au împlinit atunci, în zilele pustiirii cetăţii Ierusalimului. Drept aceea s-au
împlinit acum şi săptămânile lui Daniel.
Ci voi, cei tari la cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, precum Bisericii lui
Dumnezeu nu vă supuneţi, aşa nici prealuminatului ei luminător nu luaţi aminte; acel luminat învaţă
că săptămânile lui Daniel se sfârşesc cu întâia venire
38
a lui Hristos şi cu pustiirea cea desăvârşită a cetăţii Ierusalimului, iar voi încercaţi săptămânile
prorocului Daniel şi le lungiţi până la arătarea lui Antihrist şi până la a doua venire a lui Hristos.
Şi cine mai învaţă aşa dintre dascălii cei creştineşti, fără numai iudeii cei fără de Dumnezeu?
Căci, când le dovedim noi, creştinii, cu împlinirea săptămânilor lui Daniel pentru venirea lui Mesia
Celui făgăduit de proroci, ei zic că încă nu s-au împlinit săptămânile lui Daniel, nici n-a venit în
lume Mesia cel aşteptat de iudei, ci atunci se va împlini, când va veni El. Vedeţi dar, făcătorilor de
gâlceavă, al cărui duh sunteţi voi? Au nu sunteţi părtaşi nedumnezeirii iudeilor? Că nebună şi
răzvrătită tâlcuire aveţi pentru săptămânile lui Daniel, urmând pierzătoarei învăţături a acelora. Cu
lacrimi strig aici cuvintele lui Pavel: „O, fără de minte galateni, cine v-a ademenit pe voi să nu vă
încredeţi adevărului pe voi, în ochii cărora a fost zugrăvit Iisus Hristos răstignit?" (Gal. 3,1).
Iar de ziceţi că săptămâna arată 7000 de ani de la zidirea lumii, pentru că o mie de ani înaintea
ochilor lui Dumnezeu sunt ca o zi, cum nu vă ruşinaţi, nici nu vă temeţi a-l face mincinos pe Sfântul
Gură de Aur, care în săptămână nu numără 7000 de ani, ci 7 ani, precum mai sus s-a arătat? Nici de
la zidirea lumii nu numără acele săptămâni, ci de la ieşirea poruncii lui Artaxerxe
39
pentru zidirea Ierusalimului celui văzut, precum grăieşte îngerul lui Daniel: „Şi să ştii şi să înţelegi
că de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului..."
De grăiţi, adică, după adevăr, cele drepte judecaţi, fiii oamenilor! Drept aceea şaptezeci de
săptămâni arată de şapte ori şaptezeci de mii, şi aşa de la zidirea lumii, după învăţătura voastră, se
cade să se împlinească 490 de mii sau 490 de mii de ani până la venirea lui Antihrist, iar de ziceţi că
săptămâna cea dintâi arată şapte mii de ani, iar celelalte şaizeci şi nouă de săptămâni arată
săptămânile anilor, adică fiecare săptămână şaptezeci de ani, ci nici aşa nu se împlineşte deşarta
voastră numărare, că în 69 de săptămâni de ani se numără 483 de ani, şi aşa toţi anii de la zidirea
lumii se cade să se împlinească până la venirea lui Antihrist 7483. Iar de ziceţi că întâia săptămână
arată 7000 de ani, iar celelalte 69 de săptămâni arată săptămânile zilelor, drept aceea nici aşa nu
puteţi adeveri că în 69 săptămâni de zile se află 483 de zile şi de toate fac aproape un an şi jumătate.
Şi aşa aceşti 7000 ani şi mai bine de la zidirea lumii de demult s-au împlinit şi Antihrist cel aşteptat
de voi încă n-a venit în lume.
Vedeţi cât sunteţi de fragezi la minte şi deşerţi? Cu gândurile voastre cele îndărătnice s-a
întunecat vârtoasa şi neînţelegătoarea inimă a voastră. Zicând că sunteţi înţelepţi, aţi înnebunit.
40
Asemenea înţelepciune deşartă s-a întâmplat a vedea şi la scrierile unui oarecare potrivnic, care
în multe chipuri săptămânile anilor le numără; uneori în şaptezeci şi şapte de neamuri ale lui
Hristos, alteori în cele şapte pâini ce scrie la Evanghelie, alteori în coşniţă şi în altele. După aceea,
din slovele cele din nimbul lui Hristos O QN şi din titlul cel de pe cruce I.N.R.I., a îndrăznit
ticălosul a se atinge cu nebunia sa şi de numele lui Iisus, întru care tot genunchiul se pleacă, zicând
că acest preasfânt nume, Iisus, arată şaptezeci şi unu, adică şaptezeci şi unu de ani, care s-au
împlinit peste o mie. Şi alte cuvinte au izbucnit în inima lui cea vicleană.
Ci, precum la cuvintele lui Irod cele nebune nu a răspuns Hristos, aşa şi la această nebunie nu se
cade a răspunde, că toate acelea sunt învăţături mincinoase. Ca şi păianjenul care vânează muştele,
nu se întăresc de Sfintele Scripturi, nici de tâlcuirile Sfinţilor Părinţi, luminătorii Bisericii, ci din
semeţia minţii celei deşarte şi iubitoare de ispitire ies ca nişte tină dintr-un izvor mlăştinos.
Adevărat şi vrednic de toată primirea este cuvântul lui Gură de Aur la tâlcuirea Epistolei
Sfântului Pavel, care zice aşa: „De unde au răsărit relele cele fără de număr? Din neînţelegerea
Scripturilor. De acolo multă pagubă a eresurilor a răsărit, de acolo nepurtare de grijă a vieţii, de
acolo ostenelile. Că precum cei ce n-au lumină nu umblă drept, aşa nevăzând raza dumnezeieştilor
41
Scripturi, mult se silesc şi adesea greşesc, căci umblă întru întunericul cel cumplit".
Să privim dar, iubiţi fraţi, la raza Dumnezeieştilor Scripturi, ca nu cumva să umblăm întru
întunericul necunoştinţei minţii noastre deşarte şi să cădem în groapa pierzării!
Iată, din gura lui Hristos rază de lumină strălucitoare: „De ziua aceea şi de ceasul acela nimeni
nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl" (Mt. 24, 36). Şi iarăşi: „Nu este al vostru să
ştiţi anii sau vremile pe care Tatăl întru a Sa stăpânire le-a pus" (Fapte 1, 7).
Către aceste raze neînserate ale cuvintelor lui Hristos să umblăm, îndreptând picioarele noastre
în calea păcii şi grăind cu psalmistul: „Făclie picioarelor mele este legea Ta, şi lumină cărărilor
mele" (Ps. 118, 105). Iar judecăţile Domnului cele nepătrunse să nu le ispitim, cum zice prorocul
Isaia: „Braţul Domnului cui se va descoperi?" (Is. 53,1).
Sfântul Pavel numai cu singură minunarea tainele Domnului le ajunge, cum scrie către romani:
„O! adâncul înţelepciunii şi al bogăţiei şi al cunoştinţei lui Dumnezeu! Că necercetate sunt
judecăţile Lui, şi neurmate căile lui Dumnezeu. Că cine a cunoscut gândul Domnului? Şi cine s-a
făcut sfetnicul Lui?" Şi psalmistul zice: „Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate
sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte" (Ps. 138,14). Şi iar, „minunată
42
este ştiinţa Ta, mai presus de mine; este înaltă şi n-o pot ajunge" (Ps. 138, 6). Şi iarăşi: „Cât s-au
mărit lucrurile Tale, Doamne, adânci cu totul sunt gândurile Tale! Bărbatul nepriceput nu va
cunoaşte şi cel neînţelegător nu va înţelege acestea" (Ps. 91, 5-6). Ale acelei zile ascunse să nu le
ispitim, îndrăznind.
Să luăm sfârşitul vieţii noastre mai cu dinadinsul, iar nu sfârşitul lumii. Să vedem mai vârtos
anii întru care am făcut aceste multe rele şi să numărăm anii cei trecuţi, care cumplit i-am pierdut,
slujind lumii şi diavolului, şi câţi au trecut de mulţi, şi câţi puţini, şi câte luni, şi zile, şi ceasuri întru
care am slujit lui Dumnezeu. Această numărare este folositoare de suflet omului celui cuvios şi
dreptslăvitor. A iscodi cele necercetate, a urmări cele nehotărâte şi a privi la adâncul judecăţilor
Domnului cu iubire de ispitire, foarte nefolositor lucru este şi cu păcat. Că precum ochii corbilor
celor de noapte căutând spre soare nimic nu sporesc, ci mai vârtos se întunecă, aşa şi ochii minţii
omeneşti, din iubirea de ispitire căutând spre privirea dumnezeieştilor Taine, se sting şi cu singură
lumina Dumnezeirii celei neapropiate se întunecă, luând dreapta răsplătire a îndrăznirii. Însă, ca să
nu fie la sfârşit lipsită de tămăduire neputinţa iubirii de ispitire, voiesc să vă arăt oarecare semne din
Dumnezeieştile Scripturi pentru venirea lui Antihrist, de care şi Apostolii au întrebat pe Iisus:
„Spune-ne nouă când
43
va fi aceasta? şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?" Că s-a obişnuit a se
cunoaşte lucrul cel ascuns din singura asemănare, precum focul cel ascuns din fum şi precum
oftarea din greutatea inimii omeneşti, din suspine şi din lacrimi. Iar aici am voit să grăiesc pentru
semnele cele de obşte, precum sunt războaiele, sculările de neam peste neam, împărăţie peste
împărăţie, de foamete, de cutremur, de pagube, de întunecarea soarelui şi a lunii; că toate acestea şi
mai înainte au fost, dar încă n-a fost sfârşitul lumii, precum grăieşte Adevărul Hristos.
Ci vreau să vă arăt aici semne fireşti, cele ce se cuvin singure venirii lui Antihrist, dintre care
unele sunt cele ce întâmpină venirea lui, altele împreună cu dânsul şi altele următoare venirii lui.
Semnul cel ce întâmpină venirea lui Antihrist este îndoit:
1. Stricarea şi sfârşitul monarhiei romanilor.
2. Propovăduirea Evangheliei la toată lumea sub cer.
44
Semnele ce însoţesc venirea lui Antihrist sunt multe:
1. Venirea prorocului Ilie şi a lui Enoh, întru aceeaşi vreme când se va arăta Antihrist, şi pe acei
sfinţi proroci îi va ucide.
2. Antihrist va fi primit de evrei în locul adevăratului Mesia şi însuşi el va fi iudeu, din seminţia
lui Dan, dintr-o femeie spurcată.
3. Antihrist va face minuni mincinoase şi foc din cer va face să coboare.
4. Antihrist nu-L va mărturisi pe Hristos, iar pe cei ce-L vor mărturisi cumplit îi va munci, şi pe
sine în locul lui Hristos şi adevăratului Dumnezeu vrea să se mărească.
5. Antihrist va şedea în locul cel sfânt, adică în biserica Ierusalimului, şi va începe a se arăta pe
sine ca un Dumnezeu, şi se va preaînălţa pe sine mai presus decât tot Dumnezeul.
6. Celor ce se vor închina lui, le va da semn pe mâna lor cea dreaptă şi pe frunte, ca să nu poată
creştinii a-şi face cruce pe fruntea lor.
7. Numele lui va fi închipuit cu numărul 666.
45
8. Vremea împărăţiei lui va fi de trei ani şi jumătate.
Semnele cele ce urmează venirii lui Antihrist sunt: înfricoşata Judecată şi sfârşitul lumii
acesteia.
Din toate semnele acestea, luminat vei înţelege, credinciosule cititor, de vei citi Sfintele
Scripturi, că încă n-a venit în lume Antihrist.
Semnele premergătoare venirii lui Antihrist
Desfiinţarea stăpânirii romane
întâiul semn care întâmpină venirea lui Antihrist este stricarea şi sfârşirea monarhiei romanilor.
Apostolii, văzând vremea cumplită în zilele lor, socoteau a fi aproape vremile cele de pe urmă
ale lui Antihrist. Şi pe cei ce socoteau aşa, vasul cel ales, Sfântul Pavel, îi înştiinţează a nu se grăbi
cu mintea, şi scrie către dânşii îndoită trimitere. şi întru a doua trimitere aşa zice: „În privinţa venirii
Domnului nostru Iisus Hristos şi a adunării noastre împreună cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă
clintiţi degeaba cu mintea, nici să vă spăimântaţi nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de
vreo
46
scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit.
Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu
va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării" (II Tes. 2,1-3).
Aici este puţină osteneală în urma cuvintelor lui Pavel, dascălul Bisericii. Ce înţelege întru
aceste cuvinte apostoleşti: „Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip, căci ziua Domnului nu va
sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi se va descoperi omul nelegiuirii, fiul
pierzării"?
Ce este lepădarea despre care zice Apostolul că va să vină mai înainte de a se descoperi omul
fărădelegii şi fiul pierzării, adică Antihrist? Mulţi au gândit de Sfântul Pavel că zice pentru
lepădarea de credinţă a ereticilor de la sfânta credinţă ortodoxă, adică lepădarea lui Arie şi a lui
Nestorie, a lui Macedonie şi a urmaşilor lor. După această socoteală, nu este cu putinţă a adeveri,
pentru că lepădarea lor de credinţă s-a început încă din vremile Apostolilor, şi pentru aceea depărtaţi
sunt de credinţa cea ortodoxă.
47
Zice Apostolul Ioan: „Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-ar fi fost de-ai noştri,
ar fi rămas cu noi" (I In 2,19). Iar de zice Sfântul Pavel „lepădare de credinţă", cu primejdie este a
zice că încă din vremile Apostolilor Antihrist cel adevărat (de care grăim aici) a venit în lume.
Aşijderea se cade a zice şi pentru depărtarea romanilor de la Biserica de Răsărit, care s-a început în
anul 800 de la Hristos, când Leon al treilea, papă al Romei, ignorând pe monarhii bizantini
48
cei ce împărăţeau la răsărit, a aşezat în noua Monarhie la apus pe Carol cel Mare şi l-a dus pe el în
Roma cea veche, pe scaunul romanilor, de l-a încoronat, precum scrie Baronie despre el la
Hronograf, la anul 800 de la Hristos. Nu multă vreme trecând după aceea, în anul 809 iarăşi au
adăugat romanii lepădare după lepădare, când au stricat Simbolul sau mărturisirea dreptei credinţe,
cea întărită prin Sfintele Soboare de Sfinţii Părinţi a toată lumea, cu adăugirea ce zic, că purcede
Duhul Sfânt şi de la Fiul. Citeşte despre aceasta pe Baronie, la anii de la Hristos 809, pe Zonara cel
alb, pe Nichifor Calist. Însă, de a venit în lume îndată după depărtarea romanilor de la răsăriteni
adevăratul Antihrist, cum poate să trăiască din vremea de atunci până acum, om fiind şi el cu firea?
Însă arătat este că Sfântul Pavel altă lepădare arată a fi ceea ce întâmpină pe Antihrist. Sfântul Ioan
Gură de Aur, luminătorul cel de Dumnezeu înţelepţit al epistolelor lui Pavel, prin lepădarea ce
întâmpină pe Antihrist despre care zice Apostolul Pavel se înţelege toată depărtarea norodului de la
stăpânirea romanilor sau stricarea şi sfârşitul stăpânirii, că aşa zice cel cu limba de aur: „Când se va
lua stăpânirea Romei din mijloc atunci va veni Antihrist întru podoabă. Că până va fi frica acestei
stăpâniri, nimeni nu se va supune lui Antihrist. Iar când se va strica şi va cădea spre nestăpânire şi
va căuta a răpi stăpânirea, şi cea omenească, şi cea dumnezeiască,
49
precum s-au stricat împărăţiile cele mai înaintea acesteia, adică a Midiei de a Babilonului; a Persiei
de a Macedoniei; a Macedoniei de a romanilor, aşa şi aceasta de Antihrist, şi acela de Hristos, şi
mai mult nu va fi. Până aici Sfinţii Gură de Aur, Chiril, Teofilact şi Ambrozie, împreună cu soborul
sfinţilor, una tâlcuiesc.
De se întreabă cineva pentru ce n-a zis Pavel arătat despre stricarea stăpânirii romanilor, îi va
răspunde Gură de Aur, zicând aşa: „Cât despre stăpânirea Romei, aceasta întru podoabă a însemnat
şi până atunci a zis acoperit, că nu voia să fie vrajbă de prisos şi nevoi nefolositoare". Că de ar fi
zis: „Puţin mai pe urmă se va strica stăpânirea Romei", îndată atunci pe el l-ar fi ucis, ca pe un
pierzător tuturor credincioşilor, ce spre aceasta vieţuiesc şi se sfătuiesc. Pentru aceasta n-a zis aşa.
Iar toate acestea se întăresc din cărţile prorocului Daniel şi din cărţile Apocalipsei.
în cartea prorocului Daniel, aşa arată Duhul Sfânt prin gura prorocului: Patru monarhii mai mari
ca Roma, care rămân până la sfârşitul lumii, următoare una alteia. Şi se arată aceasta prin chipul
idolului, al cărui cap e de aur. Adică întâia monarhie, a Siriei.
Pieptul de argint: a doua monarhie, a Persiei.
Pântecele de aramă: a treia monarhie, a lui Alexandru Macedon.
Picioarele de fier: a patra monarhie, a romanilor. Că precum sunt două picioare, aşa şi împărăţia
50
romanilor în două părţi a fost, având început la răsărit, de la marele Constantin, Roma cea nouă,
Constantinopol, şi la apus, Roma cea veche; însă, stricându-se un picior, o pulpă, adică o monarhie
a Romei de răsărit, de turci, mai rămâne alt picior la apus, şi va rămâne până la venirea lui Antihrist.
Aşa grăieşte prorocul Daniel: „O, rege! Tu priveai, şi iată un chip acest chip era peste măsură de
mare şi strălucirea lui neobişnuită stătea înaintea ta şi înfăţişarea lui era grozavă. Acest chip avea
capul de aur curat, pieptul şi braţele de argint; pântecele şi coapsele de aramă. Iar pulpele de fier; o
parte a picioarelor lui de fier, o parte de lut. Tu priveai şi, iată, o piatră desprinsă, nu de mână, a
lovit chipul peste picioarele cele de fier şi de lut, şi le-a sfărâmat.
Atunci au fost sfărâmate în acelaşi timp lutul, fierul, arama, argintul, aurul şi au ajuns ca pleava
de pe arie vara, şi vântul le-a luat cu sine fără să se găsească locul lor. Şi piatra care a lovit chipul a
crescut munte mare şi a umplut tot pământul" (Dan. 2, 31-35).
Visul sau vedenia o tălmăceşte singur prorocul Daniel întru acelaşi chip, zicând aşa către
51
Nabucodonosor, împăratul Siriei: „Tu eşti capul cel de aur, o, împărate, căruia Dumnezeu ţi-a
dat tărie şi biruinţă, şi te-a pus pe tine împărat peste toate împărăţiile. Şi în urma ta se va scula altă
împărăţie, mai mică decât tine, care este argintul, şi împărăţia a treia care este arama, şi împărăţia a
patra va fi tare ca fierul, care va domni tot pământul. Şi după aceasta va aşeza Dumnezeul cel ceresc
împărăţie care în veci nu se va strica (cf. Dan. 2, 37 ş.u.).
Să luăm aminte la tălmăcirea lui Metafrast, în viaţa Sfântului Proroc Daniel: „Capul cel de aur
tu eşti, împărate Nabucodonosoare, şi împăraţii Babilonului cei ce au fost mai înainte de tine. Şi se
va scula după tine altă împărăţie mai mică decât a ta, care este argintul; şi două mâini şi braţele
înseamnă două noroade: perşii şi mezii, care vor lua împărăţia Babilonului, şi după aceştia va fi
împărăţia a treia, care este arama (şi acela va fi Alexandru Macedon, care va şi strica împărăţia
acelora).
Iar a patra împărăţie va fi tare ca fierul; că precum fierul subţiază toate şi le moaie, precum
aurul, şi argintul, şi arama, aşa şi împărăţia aceea va subţia şi va muia toate, şi împărăţia aceea va fi
a romanilor. Iar două pulpe însemnează două părţi ale împărăţiei: una a răsăritului, şi una a
apusului, romanii şi elenii; degetele cele de o parte de fier şi de o parte de lut însemnează că pe
urmă se va despărţi împărăţia aceea în multe părţi, şi va slăbi ca lutul, şi singură pe sine se va
sfărâma. Iar piatra aceea ce s-a tăiat din munte fără de mână de om, ce a căzut pe trup, este Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, Care Se va naşte din Curata şi neispitita de nuntă Fecioara Maria,
52
fără amestecare bărbătească. Acela va strica şi va vântura toate împărăţiile cele vremelnice şi va
ridica împărăţia care în veci nu se va risipi, şi împărăţia aceea va fi duhovnicească". Aşa spune
Metafrast.
Aici nedumnezeirea evreiască ca un vier de pădure răcneşte şi turbează, că încă n-a venit în
lume Mesia cel aşteptat, care este Hristos Mântuitorul lumii. Iar tâlcuirea într-alt chip zic a fi: Piatra
aceea care l-a lovit pe idol (care pe Mesia îl închipuie), care a sfărâmat şi a stricat până în sfârşit
toate, adică aurul şi argintul, arama, fierul şi lutul, prin care se înţeleg monarhiile şi împărăţiile, a
asirienilor, a perşilor, a macedonenilor şi a romanilor, nu s-a stricat desăvârşit. şi fierul, prin care a
închipuit prorocul monarhia Romei, încă nu s-a sfărâmat. Însă arătat este că nici piatra care a
sfărâmat toate încă nu s-a rupt, adică Cel Aşteptat, Care este făgăduit prin proroci, încă n-a venit în
lume. Ci bârfesc iudeii toate hulele acestea, fiindcă oamenii cei trupeşti în deşert cele trupeşti pricep
şi cugetă, iar duhovnicesc nimic nu gândesc. Drept aceea şi Scripturile după trup le înţeleg, iar nu
după duh.
Să auzim ce zice Sfântul Pavel: „Cuvântul omoară, iar duhul face viu". Adică după Sfântul Duh
se cade a înţelege Scripturile, iar nu după trup şi după vorbirea cea proastă. Pentru aceasta zice
Hristos: „Duhul este care în viază, iar trupul nimic nu foloseşte".
53
Pildă din Psalmul 136: „De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească
limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine" (Ps. 136, 5-6).
Aceste cuvinte ale psalmistului, de le vom înţelege din Scriptură, vom cunoaşte că norodul
israilitean, fiind în robia Babilonului, se mâhnea pentru moştenirea cea din Ierusalim. Ci această
mâhnire a lor nouă, creştinilor, nimica nu ne foloseşte. Iar de vom socoti după duh acele cuvinte,
precum se cade fiecărui creştin, vom vedea că sufletul creştinesc cel ce petrece în trupul său cel
muritor şi în lumea cea deşartă, ca în robia Babilonului, se mâhneşte pururea şi se tânguieşte, dorind
să intre în moştenirea sa, în preafrumosul Ierusalim cel de sus! Pentru aceea şi strigă: „Vai! vai mie!
că nemernicia mea s-a îndelungat".
Pildă de la Evanghelii: „Nimeni nu bagă vinul nou în burdufuri vechi" (Mt. 9,17).
De vom vrea să ştim ce însemnează aceasta după literă, vom cunoaşte cum că de demult a fost
obiceiul a ţine vinul în burdufuri de piele. Oamenii se fereau să pună vinul nou în burdufuri vechi,
ca nu cumva cu tăria să se strice locaşul său.

Iar de vom vrea să ştim după duh, precum se şi cade, aceste cuvinte ale lui Hristos, vom vedea
din tâlcuirea Sfinţilor Părinţi.
Este descoperit cum că Hristos, Mântuitorul nostru, aici vorbeşte duhovniceşte, pentru vinul
54
cel nou al darului celui nou, cel prefăcut prin Sângele Său, care veseleşte inima omului şi sufletul îl
adapă spre viaţa veşnică.
Acest vin de taină nu se cade a-l băga în burdufuri vechi, adică în omul cel vechi, cel stricat în
poftele păcatului, ci mai înainte se cade a-l lepăda pe cel vechi şi a-l trage pe om prin pocăinţă, şi
întru cel nou a se îmbrăca prin darul lui Dumnezeu; după aceea să bage vinul nou în burdufurile noi,
şi amândoi se vor ţine, şi burdufurile nu vor pieri.
Acestea şi alte cuvinte fără număr se află în Scripturi, care după duh, iar nu după trup şi după
vorba cea proastă se cade a le înţelege.
Drept aceea, şi aici prorocia lui Daniel pentru sfărâmarea idolului prin piatră tot după duh se
cade a o tâlcui.
Hristos, Mântuitorul nostru, adevăratul Mesia, piatra cea tăiată din munte fără de mână, adică
din Preacurata Fecioară, după ce S-a tăiat, adică după ce S-a născut şi a venit în lume, a început a
împărăţi cu împărăţie duhovnicească, iar nu trupească şi lumească, care la Dumnezeu şi la oamenii
cei duhovniceşti se socoteşte ca o nimica.
Singur cu nemincinoasa Sa gură grăieşte: „împărăţia Mea nu este dintr-această lume"; însă
această piatră de taină, cu venirea sa, a stricat şi a sfărâmat toate împărăţiile, nu după vremelnica
stăpânire, ci după începătoria cea duhovnicească şi tainică, adică după închinarea la idoli
55
şi la mulţi dumnezei ai păgânilor, care atunci împărăţeau peste trupul şi sufletul închinătorilor la
idoli, şi toată lumea o ţinea prea cumplit robia diavolului.
 Această împărăţie diavolească, într-adevăr, greu jug era peste toate limbile, pe care Hristos,
Mântuitorul nostru, cu venirea Sa le-a pustiit.
Piatra cea din munte tăiată fără de mână pe idolul cel mare l-a stricat şi l-a zdrobit, când atâta
mulţime de noroade din cumplita robie a diavolului a izbăvit prin darul lui Dumnezeu şi la credinţa
cea adevărată a adus, precum zice Apostolul: „Făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca
să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu" (Rom. 8, 21). Şi iarăşi: „Deci, fraţilor, nu
suntem fii ai roabei, ci ai celei slobode" (Gal. 4, 31), cu cea slobodă dar, cu care Hristos pe noi ne-a
mântuit, staţi, şi nu cu jugul robiei vă cuprindeţi!
Însă împărăţia lui Hristos, precum am zis, nu este după trup, vremelnică, pământească şi
împărtăşită căderii, ci este după duh, veşnică, cerească, nestricată, care este Sfânta Biserică, pe care
porţile iadului nu o vor birui. De această împărăţie şi îngerul mai înainte a vestit, zicând: „...şi
Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov
în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit" (Lc. 1, 32-33).
Dintru acestea învederat putem cunoaşte cum piatra a sfărâmat şi a pierdut idolul. Aşa l-a
pierdut
56
Hristos, Mântuitorul nostru, Mesia cel adevărat, Care este făgăduit prin proroci.
Cu întâia venire a Sa, a stricat şi a pierdut împărăţiile lumii acesteia cu duhovnicească stricare şi
pierdere, sfărâmând într-însele stăpânirea şi puterea diavolului şi închinăciunea idolilor şi a multor
dumnezei.
Iar cu a doua venire a Sa, cea de la sfârşitul lumii, va sfărâma şi va pierde desăvârşit toată
stăpânirea lumească, după cuvântul lui Pavel: „După aceea, sfârşitul, când Domnul va preda
împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui, când va desfiinţa orice domnie, şi orice stăpânire, şi orice
putere" (I Cor. 15, 24).
întreabă oarecine: oare stricat-a piatra cea de taină pe idolul cel cu chip stăpânitor sau încă nu l-a
stricat? Drept aceea, de nu l-a stricat, apoi Mesia încă n-a venit în lume. Iar de l-a stricat, drept
aceea Antihrist de demult a venit în lume. Că acela avea a veni fiind stricat idolul cel ce stăpânea
împătrit, adică sfârşindu-se cele patru monarhii.
Am zis dar că piatra aceea, care este Hristos, după ce s-a tăiat din munte, adică după ce S-a
născut din Preacurata Fecioară, l-a pierdut pe idolul acela, însă nu cu pierzare desăvârşită, după cea
vremelnică şi pământească stăpânire a lui, pentru că pulpa cea de fier a idolului, adică stăpânirea
Romei, până acum rămasă desăvârşit
57
după lumeasca sa stăpânire, se va strica la a doua venire a lui Hristos.
Întru întărirea acestui răspuns, avem mărturie nemincinoasă pe izvorul cel curgător de aur, Ioan
Hrisostom, care zice: „Stăpânirea Romei când se va lua din mijloc, atunci va veni Antihrist, şi întru
podoabă: că până va fi frica stăpânirii acesteia nimeni nu se va supune lui Antihrist, iar când se va
surpa şi va cădea în slăbiciune, Antihrist va căuta a răpi stăpânirea, şi cea dumnezeiască, şi cea
omenească.
Că precum s-au stricat împărăţiile cele mai dinaintea acesteia, adică: a Midiei de a Babilonului,
a Babilonului de a Persiei, a Persiei de a Macedoniei, a Macedoniei de a Romei, aşa şi aceasta de
Antihrist; iar el, de Hristos, şi mai mult nu va fi".
Aceste patru monarhii le-a descoperit Duhul Sfânt prorocului Daniel cu altă vedenie, în chip de
patru fiare, precum spune Daniil: „Văzut-am în vedenia mea din timpul nopţii cum cele patru
vânturi ale cerului au sfredelit marea cea necuprinsă. Şi patru fiare uriaşe au ieşit din mare, una mai
deosebită decât alta. Cea dintâi semăna cu un leu şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea până ce
aripile i-au fost smulse şi a fost ridicată de pe pământ şi pusă pe picioare ca un om şi i s-a dat inimă
de om.
Şi iată o a doua fiară, cu înfăţişare de urs, stând într-o rână, cu trei coaste în gură, între
58
dinţi, şi aşa i s-a poruncit: «Scoală-te, mănâncă multă carne».
Apoi m-am uitat din nou şi iată o altă fiară, asemenea unui leopard, având pe spate patru aripi de
pasăre; şi fiara avea patru capete, şi i s-a dat putere.
În urmă am privit în vedeniile mele de noapte şi iată o a patra fiară înspăimântătoare şi
înfricoşătoare şi nespus de puternică. Ea avea dinţi mari de fier şi gheare de aramă; mânca şi
sfărâma, iar rămăşiţa o călca în picioare. Ea se deosebea de toate celelalte fiare de mai înainte şi
avea zece coarne.
M-am uitat cu luare-aminte la coarne, şi iată un alt corn mic creştea între ele, şi trei din coarnele
cele dintâi au fost smulse de el. şi iată că acest corn avea ochi ca ochii de om şi gură care grăia
lucruri mari.
Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Lui
era albă ca zăpada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roţile lui, foc
arzător. Un râu de foc se vărsa şi ieşea din el; mii de mii îi slujeau şi miriade de miriade stăteau
înaintea Lui! Judecătorul S-a aşezat şi cărţile au fost deschise.
[...] Dar şi celorlalte fiare li s-a luat stăpânirea, şi lungimea vieţii lor a fost hotărâtă până la o
vreme
59
şi un anumit timp.
Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat
până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui.
Şi Lui I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile îi slujeau
Lui. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită
niciodată".
Această vedenie o tâlcuieşte îngerul lui Daniel: „Aceste fiare, patru la număr, înseamnă că patru
regi se vor ridica pe pământ. Şi sfinţii Celui Preaînalt vor primi regatul şi îl vor ţine în stăpânire în
veci şi în vecii vecilor.
[...] Fiara a patra înseamnă că un al patrulea rege va fi pe pământ, care se va deosebi de toate
celelalte regate, care va mânca tot pământul, îl va călca în picioare şi îl va zdrobi. Şi cele zece
coarne înseamnă că din acest regat se vor ridica zece regi, şi un altul se va scula după ei; el se va
deosebi de cei dinaintea lui şi va doborî la pământ trei regi. Şi va grăi cuvinte de defăimare
împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt, şi îşi va pune în gând să schimbe
sărbătorile şi legea, şi ei vor fi daţi în mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme.
Şi judecata se va face şi i se va lua stăpânirea, ca să-l nimicească şi să-l prăbuşească pentru
totdeauna.
Iar regatul şi stăpânirea şi mărirea regilor de sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui
Preaînalt; împărăţia Lui este împărăţie veşnică şi
60
toate stăpânirile îi vor sluji Lui şi pe El îl vor asculta" (Dan. 7, 2-28).
Până aici vedenia prorocului Daniel şi tâlcuirea de la înger.
Ia aminte, o, cititorule, puterea acestui semn ce s-a arătat din Dumnezeieştile Scripturi, şi
luminat vei vedea că încă n-a venit Antihrist în lume!
Că se cade întâi a fi stricată până la sfârşit împărăţia Romei, precum zice Gură de Aur mai sus,
după aceea se va descoperi omul fărădelegii şi fiul pierzării, precum grăieşte Apostolul, „de nu va
veni vicleşugul mai înainte".
De vreme ce sunt acestea aşa, pentru ce se înnebunesc şi se îndrăcesc unii lipsiţi de minte,
neiscusiţi în Dumnezeieştile Scripturi, pentru venirea lui Antihrist în lume?
înţelepţiţi-vă odată, nebunilor, care ispitiţi Scripturile! Din semnul acesta vă veţi încredinţa că
încă n-a venit Antihrist în lume: împărăţia Romei nu s-a stricat şi, deşi a pornit spre cădere, n-a
căzut de tot.
Propovăduirea Evangheliei la toate popoarele
Al doilea semn ce va să întâmpine venirea lui Antihrist este propovăduirea Evangheliei la toată
făptura.
Hristos, Mântuitorul nostru, ucenicilor care îl întreabă pe Muntele Măslinilor: „Care este sem
nul
61
venirii Tale şi al sfârşitului veacului?", le răspunde şi-i învaţă aşa: „Vedeţi să nu vă amăgească
cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. Şi veţi
auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar
încă nu este sfârşitul. Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţii şi va fi foamete
şi ciumă şi cutremure pe alocuri.
Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide
şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii
pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii. Şi mulţi proroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. Iar
din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela
se va mântui.
Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate
neamurile; şi atunci va veni sfârşitul" (Mt. 24, 3-14).
Din aceste nemincinoase cuvinte ale lui Hristos, Mântuitorul nostru luminat, vei vedea,
dreptcredinciosule cititor, că mai înainte de venirea lui Antihrist şi a sfârşitului veacului acestuia, se
cade a se propovădui Evanghelia la toată făptura, în toată lumea, întru mărturia tuturor limbilor, şi
atunci va veni sfârşitul.
Acestea zice şi Sfântul Damaschin: „Trebuie întâi să se propovăduiască Evanghelia la toate
neamurile,
62
precum a zis Domnul, şi atunci va veni spre mustrarea împotrivitorilor de Dumnezeu iudei. Altfel,
cum se va împlini prorocia lui David din Psalm: „Toate neamurile vor sluji Lui" (Ps. 71, 11), adică
lui Hristos; sau: „îţi voi da neamurile moştenirea Ta şi stăpânirea Ta, marginile pământului" (Ps. 2,
8); precum şi: „Veni-vor toate neamurile pe care le-ai făcut şi se vor închina înaintea Ta, Doamne,
şi vor slăvi numele Tău" (Ps. 85, 8)?
De ce se va propovădui Evanghelia lui Hristos tuturor neamurilor? Pentru ceea ce însuşi Hristos
zice: „Spre mărturie la toate neamurile" (Mt. 24,14), ca atunci când vor veni la înfricoşata Judecată
să nu poată justifica necredinţa lor".
Acestea le zice şi Sfântul Ioan la Apocalipsă: „... şi am auzit numărul celor pecetluiţi [...] din
toate seminţiile fiilor lui Israel. [...] După aceea, m-am uitat şi iată mulţime multă, pe care nimeni
nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi
înaintea Mielului" (Apoc. 7, 4-9).
63
Pentru ce dar nu s-a propovăduit încă Evanghelia lui Hristos la toată lumea, tuturor limbilor?
Căci la răsărit şi la apus foarte răsfirate împărăţii s-au aflat, unde nici urmă, nici pomenire de
propovăduirea Evangheliei nu este cu putinţă a afla. Pentru aceasta luminat se vede că încă n-a venit
în lume Antihrist, nici sfârşitul veacului.
Zice oarecine că Apostolii au propovăduit Evanghelia în toată lumea.
Hristos, Mântuitorul nostru, vestind mai înainte ucenicilor Săi propovăduirea Evangheliei ceea
ce va să fie în toată lumea, zice: „Că atunci îndată va veni sfârşitul"; totuşi, din vremile Apostolilor,
începând de la propovăduirea lor până acum, încă n-a venit sfârşitul.
Arătat este că Hristos, Mântuitorul nostru, nu vesteşte mai înainte propovăduirea cea dintâi care
s-a făcut de Apostoli, ci a doua oară, după care îndată va veni sfârşitul.
De asemenea, ştim din vieţile Sfinţilor Apostoli că locurile unde au propovăduit ei sunt ştiute şi
cunoscute de mulţi, dar lumea nouă, care s-a aflat pe pământ în vremile acestea de acum, n-a fost
64
cunoscută de Apostoli, nici de oameni ştiută, ci s-a aflat puţin mai înainte de vremile noastre.
Cuvintele prorocului David: „în tot pământul a ieşit vestirea Apostolilor", Sfinţii Părinţi le
tâlcuiesc: că întru acele cuvinte se înţelege vremea ce a trecut, în locul celei viitoare, precum
înţelege şi prorocul, ale cărui cuvinte sunt: „în tot pământul a ieşit vestirea Apostolilor", adică faima
şi renumele, nu propovăduirea.
65
Semnele ce însoţesc venirea lui Antihrist
Venirea lui Ilie şi a lui Enoh şi uciderea lor de către Antihrist
Semnul cel dintâi este venirea lui Ilie şi a lui Enoh şi uciderea lor de către Antihrist.
De aceasta ne încredinţăm din Dumnezeieştile Scripturi. Zice Domnul Atotţiitorul: „Iată că Eu
vă trimit pe Ilie prorocul mai înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare. El va
întoarce inima părinţilor către fii, şi inima fiilor către părinţii lor" (Mal. 3, 23-24).
 Aceeaşi zice şi Isus Sirah: „Cel care te-ai înălţat prin vifor de foc şi cu car de cai de flacără. Cel
care eşti, precum este scris, hotărât pentru vremuri viitoare, ca să povesteşti mânia mai înainte de
mânie, să întorci inima tatălui către fiu şi să aşezi seminţiile lui Iacov" (Sir. 48, 9-10).
Acelaşi Isus Sirah: „Enoh, bine plăcut Domnului fiind, s-a mutat cu trupul şi este pildă de
pocăinţă neamurilor" (Sir. 44,16).
La Matei, singur Hristos Mântuitorul zice: „Ilie într-adevăr va veni [mai înainte] şi va aşeza la
loc toate" (Mt. 17,11).
Şi la Apocalipsă aşa zice Domnul: „Şi voi da celor doi martori ai Mei şi vor proroci [...] 1260 de
zile. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului. Şi
dacă voieşte cineva să-i vatăme, foc iese din gura lor şi mistuie pe vrăjmaşii lor; şi dacă ar voi
cineva să-i vatăme, acela trebuie să fie ucis. Aceştia au putere să închidă cerul, ca ploaia să nu plouă
în zilele prorociei lor, şi putere au peste ape să le schimbe în sânge şi să bată pământul cu orice fel
de urgie, ori de câte ori vor voi. Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va
face război cu ei, şi-i va birui, şi-i va omorî. Şi trupurile lor vor zăcea pe uliţele cetăţii celei mari,
care se cheamă, duhovniceşte, Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi Domnul lor. Şi din popoare,
din seminţii, din limbi şi din neamuri vor privi la trupurile lor zile trei şi jumătate şi nu vor îngădui
să fie puse în mormânt. Iar locuitorii de pe pământ se vor bucura de moartea lor şi vor fi în veselie
şi îşi vor trimite daruri unul altuia, pentru că aceşti doi proroci au chinuit pe locuitorii de pe pământ.
Şi după cele trei zile şi jumătate, duh de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat pe
picioarele lor şi frică mare a căzut peste cei ce se uitau la ei. Şi din cer au auzit glas puternic
zicându-le: Suiţi-vă aici! Şi
66
s-au suit la cer, în nori, şi au privit la ei duşmanii lor. Şi în ceasul acela s-a făcut cutremur mare şi a
zecea parte din cetate s-a prăbuşit şi au pierit în cutremur şapte mii de oameni, iar ceilalţi s-au
înfricoşat şi au dat slavă Dumnezeului cerului" (Apoc. 11, 3-13).
Din aceste cuvinte ale Apocalipsei vedem: întâi, că Ilie şi Enoh vor fi îmbrăcaţi în saci. Vor
proroci 1260 de zile, vor avea stăpânirea să încuie cerul, să nu pogoare ploaie în zilele prorociei lor
pe pământ, şi putere vor avea să întoarcă apele în sânge, şi cu toată rana să bată pământul. Când vor
sfârşi prorocia lor de 1260 de zile, atunci Antihrist se va înarma cu oaste împotrivă şi-i va birui, şi-i
va omorî. Trupurile lor vor zăcea neîngropate în Ierusalim trei zile şi jumătate. După zilele acelea,
vor învia şi se vor sui în cer, şi cei ce îi vor vedea pe ei cu frică se vor înspăimânta. Va fi cutremur
mare, încât a zecea parte din cetate va cădea de cutremurul acela.
Să auzim ce zice Sfântul Ioan Damaschin despre aceasta: „Se va trimite Ilie Tesviteanul şi
Enoh, şi vor întoarce inima părinţilor spre fii, adică: adunarea evreiască spre Domnul nostru Iisus
Hristos şi spre propovăduirea apostolească, şi de Antihrist se vor ucide. Fiindcă darul acesta, două
mărturii, Ilie şi Enoh, încă n-au venit în lume, arătat este că încă nici Antihrist nu a venit în lume".
Cel ce voieşte, să citească la Sfântul Ioan Damaschin.
67
Antihrist va fi primit de iudei în locul adevăratului Mesia
Semnul al doilea ce însoţeşte venirea lui Antihrist constă în aceea că va fi primit de evrei în locul lui
Mesia cel adevărat, Care este propovăduit de proroci. Singur Adevărul, Hristos Mântuitorul nostru
vesteşte despre aceasta iudeilor, zicând: „Eu am venit întru numele Tatălui Meu şi voi nu Mă
primiţi; dacă va veni un altul în numele său, pe acela îl veţi primi" (In 5, 43). Asemenea zice şi
Sfântul Pavel: „Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de
semne şi de minuni mincinoase şi de amăgiri nelegiuite pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit
iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. şi de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca
ei să creadă minciuni, ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea"
(II Tes. 2, 9-12). Că Antihrist va fi primit de aceia care îl aşteaptă şi îl nădăjduiesc; unii ca aceia
sunt evreii, care pe Mesia îl aşteaptă a fi împărat vremelnic, şi acela va fi Antihrist. Că limbile şi
neamurile pe nimeni nu aşteaptă, iar creştinii aşteaptă pe Antihrist, însă cu frică şi cu cutremur, iar
nu cu veselie şi cu poftă, precum Hristos întâi a venit către iudei, cărora le era făgăduit şi pe Care îl
aşteptau să vină; şi după aceea a adăugat Lui şi limbile. Aşa şi Antihrist, va veni mai întâi la evrei,
care se aşteaptă să vină, după aceea şi neamurile se vor alătura lui. Aşa înţeleg Sfinţii Părinţi,
precum Gură de Aur, Chiril al Alexandriei şi Grigorie de Nazianz, care tâlcuiesc capitolul al
cincilea din Evanghelia Sfântului Ioan. Ioan Damaschin zice aşa:
68
„Însă iudeii pe Fiul lui Dumnezeu nu L-au primit, pe Cel ce este Domnul nostru Iisus Hristos şi
Dumnezeu. Iar pe înşelătorul Antihrist, care pe sine se va zice Dumnezeu, îl vor primi". Aceiaşi
Sfinţi Părinţi învaţă că Antihrist va fi evreu şi tăiat împrejur, căci iudeii niciodată n-ar fi primit pe
Mesia neiudeu şi netăiat împrejur.
Alţii zic a fi din seminţia lui Dan, despre care încă din început a prorocit Iacov, patriarhul din
Legea Veche, zicând către fiul său Dan: „Dan va fi şarpe la drum, viperă la potecă, înveninând
piciorul calului" (Fac. 49,17). De unde vezi, dreptcredinciosule, citind cu luare-aminte, că nici acest
semn nu arată că Antihrist va fi venit în lume, pentru că evreii încă mai aşteaptă venirea lui Mesia
cel aşteptat de dânşii, care va fi Antihrist.
Despre naşterea lui Antihrist multe feluri de păreri sunt.
Unii spun că se va naşte dintr-o fecioară prin lucrarea diavolului, precum şi Hristos Mântuitorul
nostru S-a născut din Preacurata Fecioară Maria, prin lucrarea Sfântului Duh. Această gândire este
mincinoasă, că ce împărtăşire are întunericul cu lumina? Şi ce unire are Veliar cu Hristos? „Că cine
va fi asemenea Domnului în nori şi cine se
69
va asemăna între fiii lui Dumnezeu?" şi iar, cu neputinţă este să lucreze diavolul precum lucrează
Duhul cel Sfânt. Cum poate fi asemenea lucrarea Ziditorului şi a zidirii?
Alţii spun că se va naşte dintr-o femeie spurcată, care are amestecarea cu diavolul; ci şi această
gândire nu este tare, căci cum poate avea diavolul adevărată amestecare firească cu femeie, el fiind
fără trup? Şi cum poate să verse sămânţă omenească spre naştere, singur neavând sămânţă, fiind
fără de trup? însă poate diavolul mai întâi să se închipuiască în chip de om şi să se împreune cu
femeia, şi să se verse sămânţă de om cea luată mai înainte, iar nu singur de la sine, cu a sa putere; şi
de se va fi întâmplat o naştere ca aceasta, atunci omul cel născut ar fi fost adevărat om, iar nu fiul
diavolului după fire, ci fiul aceluia de la care a luat sămânţa cea către naştere. Tocmai cum ar pune
cineva ouă de vultur sub găina ce cloceşte pe ouă, şi ceea ce ar ieşi din ouăle de vultur n-ar fi pui de
găină, ci de vultur.
Alţii spun că Antihrist nu va fi adevărat cu firea, având trup omenesc numai cu firea. Şi această
gândire este mincinoasă. Pentru că Sfântul Apostol Pavel pe Antihrist îl numeşte om: „Se va
descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării".
Peste toate, aceasta este mai adevărată, că Antihrist se va naşte nu din împreunarea cea după
lege, ci dintr-o femeie desfrânată, adevărat om, din seminţia lui Dan; că precum Hristos S-a născut
70
din Preacurata Fecioară, aşa şi împotrivitorul lui Hristos, Antihrist se va naşte cu chip împotrivă,
dintr-o femeie spurcată, ce se va socoti a fi fecioară. Aşa grăiesc Sfinţii Părinţi şi Sfântul Ipolit,
Papa al Romei.
La Sinaxarul în Duminica înfricoşatei Judecăţi, grăieşte Sfântul Ioan Damaschin aşa: „însă nu
însuşi diavolul se va face om, după cum Domnul nostru S-a făcut om să nu fie! -, ci om din
desfrânare se va naşte şi va lua toată lucrarea satanei".
Că mai înainte cunoscând Dumnezeu nestătătoarea lui volnicie ce va să fie, va slobozi să se
sălăşluiască întru dânsul diavolul, însă se va naşte din desfrânare, precum am zis, şi se va hrăni în
taină; şi fără de veste se va scula şi se va înălţa împotrivă, ca să împărăţească.
Sfântul Ambrozie, în cartea de teologie a Patriarhilor, şi Sfinţii Teofilact şi Teodorit, aceştia toţi
într-un gând grăiesc despre el a fi om adevărat cu firea, care se va naşte din femeie desfrânată, din
seminţia lui Dan. şi iarăşi se întăresc prin Sfintele Scripturi, din Cartea Facerii: „Dan va fi şarpe la
drum, viperă la potecă, înveninând piciorul calului, ca să cadă călăreţul" (Fac. 49, 17). Aceasta se
întăreşte şi la Apocalipsă, unde se văd de înger pecetluite douăsprezece mii din toată seminţia lui
Israel, iar nu din seminţia lui Dan, care nu este vrednic nici numirii neamului său între aleşii lui
71
Dumnezeu.
Despre aceasta Sfântul Andrei al Cezareii zice aşa: „Să ştiţi şi aceasta, că neamul lui Dan nu s-a
pus împreună cu aceştia, pentru că dintr-însul se va naşte Antihrist; ci în locul lui s-a ales seminţia
lui Levi, ca ceea ce este preoţească de demult, care nu vine în număr".
 Şi se va naşte în Babilon, în cetatea cea mare, după cum explică Fericitul Ieronim în tâlcuirea
capitolului 11 al Cărţii prorocului Daniel.
Mincinoasele minuni ale lui Antihrist
Despre minunile lui Antihrist cele mincinoase, singur Hristos Mântuitorul nostru mai înainte
vesteşte, zicând: „Se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi şi vor face semne şi minuni,
ca să ducă în rătăcire, de se poate, şi pe cei aleşi" (Mc. 13, 22).
„Vor face", a zis, pentru că nu numai Antihrist, ci şi slujitorii lui vor face minuni mincinoase.
Asemenea şi Sfântul Apostol Pavel zice: „venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot
felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase şi de amăgiri nelegiuite" (II Tes. 2, 9-10).
Sfântul Gură de Aur la cuvintele acestea aşa grăieşte: „Întru toată puterea (a zis) întru semne şi
minuni mincinoase; adică, va arăta toată puterea, nimic adevărat, ci toate numai spre
72
înşelăciune". Aşa şi la Apocalipsă: „Şi face semne mari, încât şi foc din cer va face să se pogoare pe
pământ înaintea oamenilor, şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să
facă înaintea fiarei" (Apoc. 13,13-14). Dintru aceste Scripturi zic dumnezeieştii Dascăli că Antihrist
mare fermecător va să fie, şi diavolul, care într-însul din tinereţe se va sălăşlui, acele minuni
mincinoase va face prin el, pe de o parte cu nălucirile şi cu vedeniile, pe de alta, cu lucrarea
firească, pricină ascunsă în sine având, şi pentru aceasta noroadele se vor minuna.
Precum au făcut de demult în Egipt vrăjitorii, cu lucrarea satanei, minuni mincinoase, şi precum
se poate fireşte în mijlocul gerului a creşte şi a se arăta crin înflorit, care celor nepricepuţi, pentru
pricina cea ascunsă, li se va părea a fi minuni, şi alte semne ca acestea. Chipul facerii de minuni al
lui Antihrist mai vârtos în trei părţi îl arată Apocalipsa. Întâi că va face să se pogoare foc din cer.
Despre această minune Sfântul Andrei al Cezareii, la tâlcuirea din Apocalipsă pentru prorocul cel
mincinos, zice aşa: „Nu e minune de a face în vederea ochilor omeneşti, care cu înşelăciune se vor
orbi, ca să vadă foc pogorându-se din cer; că exemplu avem Istoria lui Iov, cum că s-a pogorât foc
şi au ars dobitoacele lui, după slobozenia lui Dumnezeu şi după lucrarea satanei".
A doua, că va face chipul fiarei să vorbească. Despre această minune mincinoasă, Sfântul
Andrei al
73
Cezareii, în tâlcuirea cea mai sus-zisă, grăieşte: „S-au spus prin Apostoli şi prin alţi Sfinţi
Părinţi că de multe ori cu puterea farmecelor vorbeau dracii prin chipuri şi prin idolii ciopliţi şi prin
lemne, şi prin apă, încă (mi se pare) şi prin trupuri moarte; precum şi Simon Vrăjitorul a arătat
romanilor înaintea marelui Petru, măcar că a vădit Apostolul amăgirea, cum că prin părerea cea
mincinoasă l-au înviat. A arătat singur Petru, prin cei ce i-a înviat, cum se vor scula morţii.
A treia, că se va face pe sine a fi mort în chip mincinos, după aceea va învia. Pentru aceste
semne toată lumea se va minuna.
Vezi, iubitorule de Dumnezeu creştine, că nici dintru acestea nu se poate încredinţa de venirea
lui Antihrist.
Că cine face acum nişte minuni şi puteri ca acestea pe care le scrie Apocalipsa de Antihrist?
Cine face să se pogoare foc din cer? Şi cine dă chipului fiarei putere a vorbi? Cine, fiind mort, se
poate scula cu lucrarea diavolului?
Al patrulea semn al lui Antihrist
Acesta este că Antihrist nu-L va mărturisi pe Hristos, şi pe cei ce îl vor mărturisi cumplit îi va
chinui, iar în locul lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, pe sine se va mări.
Antihrist, pentru că şi cu numele adevărat este potrivnic lui Hristos, toate le va face împotriva
lui Hristos.
74
întâi, că nu-L va mărturisi pe Iisus Hristos şi toată dumnezeiasca Lui lege o va strica şi o va
micşora, grăind hule asupra tainelor lui Hristos, asupra Botezului, a Mirului, a împărtăşirii (precum
zic acum adventiştii, ucenicii lui Antihrist). Sfântul Mucenic Ipolit, în cuvintele sale pentru sfârşitul
lumii, zice: „Că în vremea lui Antihrist, jertfa cea fără sânge (adică Sfânta Liturghie) şi tot prinosul
ce se aduce în biserici, care îmblânzeşte pe Dumnezeu, va înceta şi se vor strica bisericile lui
Dumnezeu, şi se vor schimba în peşteri tâlhăreşti, şi vor pieri cu necinste. Şi va înceta cântarea
psalmilor, toată buna podoabă şi orânduiala şi evlavia se vor stinge de la Sfânta Biserică, că toate
ale lui Hristos le va strica potrivnicul lui Hristos şi urâciunea pustiirii".
Aşa zice şi Sfântul Gură de Aur: „Când va veni acela, nimic nu va porunci bine, ci toate
călcătoare de lege; numai din mincinoasele semne se va crede şi va învăţa legea cea veche, a păzi
tăierea împrejur şi sâmbetele, pentru că ei, evreii, îl vor primi în locul lui Mesia, şi toate cele
evreieşti va face şi va înţelege; şi precum iudeii urăsc şi nu-L mărturisesc pe Hristos, aşa va face
acest mesia al lor, Antihrist".
De aceea Sfântul Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu, aşa grăieşte: „Cine este mincinosul, dacă nu
cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristosul? Acesta este antihristul, cel care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe
Fiul. Oricine tăgăduieşte pe Fiul, nici
75
pe Tatăl nu-L are; iar cel ce mărturiseşte pe Fiul, şi pe Tatăl îl are" (I In 2, 22-23).
Cum va putea pe sine Antihrist a se încredinţa iudeilor în locul adevăratului Hristos, de nu-L va
huli mai înainte pe Hristosul nostru, zicându-I a nu fi adevăratul Hristos? Din toate acestea, luminat
se vede cum că înaintemergătorii lui Antihrist nu-L mărturisesc, ci îl hulesc pe Iisus Hristos, Fiul lui
Dumnezeu.
Unii ca aceştia au fost prigonitorii, începând de la Nero, şi ereticii Arie, Nestorie, Savelie,
Macedonie şi ceilalţi, întru care taina fărădelegii a fost, şi acum se lucrează, după cuvântul lui
Pavel.
Cu cât mai vârtos singur Antihrist, mai marele vrăjmaş al lui Hristos, îl va urî pe Hristos şi-L va
huli şi-L va ocărî, precum vorbeşte Apocalipsa: „Şi s-a dat ei (fiarei) gură să grăiască semeţii şi
hule; şi s-a dat ei putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Şi şi-a deschis gura sa spre hula lui
Dumnezeu, ca să hulească numele Lui, şi cortul Lui, şi pe cei ce locuiesc în cer. Şi i s-a dat ei să
facă război cu sfinţii şi să-i biruiască; şi s-a dat ei stăpânire peste toată seminţia, şi limba, şi
neamul" (Apoc. 13, 5-7)!
De aceasta şi prorocul Daniel zice: „Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi
va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt" (Dan. 7, 25). Adică pe Ilie şi pe Enoh, şi pe ceilalţi credincioşi
ai lui Hristos. Lepădând dar pe adevăratul
76
Hristos Mântuitorul nostru şi pe sine socotindu-se a fi Hristos cel adevărat şi făgăduit prin lege şi
proroci, va începe a propovădui. Pentru aceasta grăieşte adevăratul Hristos, Mântuitorul nostru: „De
va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi" (ca Mesia). Despre aceasta Sfântul Ambrozie
zice: „Din Scripturi va învăţa pentru sine a fi Hristos adevărat".
Aşijderea zice Teodorit, dar şi Chiril la a treisprezecea Cateheză: „Iar peste toţi aceştia,
Antihrist pe sine se va numi a fi Dumnezeu. Şi va fi cinstit ca un Dumnezeu cu poftă, precum zice
Apostolul: «Că va şedea în Biserica lui Dumnezeu ca un Dumnezeu, arătându-se pe sine că este
Dumnezeu, şi mai mult decât tot ceea ce se zice Dumnezeu»".
Aceasta şi Daniel a prorocit: „Şi regele se va ridica şi se va trufi împotriva oricărui dumnezeu şi
împotriva Dumnezeului dumnezeilor va spune lucruri nemaiauzite [...] şi nu va lua aminte la
dumnezeii părinţilor lui [...] căci el se va ridica deasupra tuturor" (Dan. 11, 36-38).
Ce este ceea ce zice Daniel prorocul, că Antihrist se va închina unui dumnezeu oarecare Maozin?
Şi cum se va înălţa peste toţi Dumnezeii?
Răspund Sfinţii Părinţi: „Maozin înseamnă bărbăţie sau Dumnezeu cel tare. Antihrist dar, fiind
vrăjitor, va avea întru sine şi pe diavolul cel tare, întru toate ajutându-i lui, şi aceluia se va
77
închina şi în loc de Dumnezeu îl va cinsti, nu la arătare, ci într-ascuns, iar la arătare se va mărturisi
pe sine Dumnezeu".
Despre al cincilea semn, adică despre scaunul lui Antihrist
Scaunul lui Antihrist va fi în Ierusalim, în templul lui Solomon şi pe tronul lui David.
Vedem aceea din Dumnezeieştile Scripturi, că Ilie şi Enoh război vor face cu Antihrist în
Ierusalim, şi aşa de Antihrist vor fi ucişi. Şi trupurile lor le va lăsa pe uliţa cetăţii celei mari, care se
cheamă duhovniceşte Sodoma şi Egipt, unde şi Domnul nostru S-a răstignit.
Pentru ce se numeşte aici cetatea cea sfântă, Ierusalimul, Sodoma?
Ierusalimul acesta cel pământesc se poate numi Sodoma, pentru că într-însul fărădelegile şi
faptele cele fără de ruşine prea de prisos s-au înmulţit, precum citim de aceasta în cărţile prorocului
Isaia: „Vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, pe care a văzut-o despre Iuda şi Ierusalim" (Is. 1,1). Şi mai
jos: „Ascultaţi cuvântul Domnului, conducători ai Sodomei, luaţi aminte la învăţătura Domnului,
popor al Gomorei!" (Is. 1,10)
Aici vezi că prorocul pe ierusalimeni îi numeşte „conducători ai Sodomei" şi „popor al
Gomorei".
78
Aşadar poate Ierusalimul să se numească Sodoma şi Gomora, şi cetatea sfântă, pentru deosebite
pricini.
Cetate sfântă este Ierusalimul pentru prorocii şi Apostolii care au propovăduit acolo şi pentru
Patimile lui Hristos, Crucea şi îngroparea.
Ci poate să se numească şi Egipt şi Sodoma pentru iudeii cei necredincioşi, şi pentru
fărădelegile şi orbirea lor.
într-această Sodomă duhovnicească va avea Antihrist scaunul său, pentru că va fi iudeu, şi de
iudei în loc de Mesia se va primi, şi împărat iudeilor va fi, precum am zis mai sus. Arătat este dar că
în Ierusalim va şedea, şi scaunul său şi Biserica Ierusalimului se va sili a o înnoi.
De aceasta arătat zice şi vasul cel ales, Sfântul Pavel: „Că va şedea în Biserica lui Dumnezeu",
Biserica cea din Ierusalim, care în vremile lui Pavel Biserica lui Dumnezeu se numea.
Sfinţii Părinţi Ciprian, Chiril al Ierusalimului, Grigorie, Ipolit Mucenicul, la cuvântul cel despre
sfârşitul lumii, Gură de Aur şi alţii, locul cel sfânt şi Biserica lui Dumnezeu socotesc a fi templul lui
Solomon: „În biserică, nu într-a noastră, ci în cea veche evreiască, nu la noi, ci la evrei va veni, nu
pentru Hristos, ci împotriva lui Hristos, pentru care şi potrivnicul lui Hristos se cheamă".
Zice şi Sfântul Andrei la tâlcuirea Apocalipsei: „Că-şi va pune scaunul lui în Ierusalim, după
asemănarea lui David, al cărui Fiu după trup
79
a fost Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, ca şi printr-aceasta să se arate pe sine că este Hristos,
care împlineşte cuvântul prorociei ce zice: «Ridica-voi cortul lui David cel căzut, şi cele căzute ale
lui iarăşi le voi zidi» (Amos 9,11)".
Aceasta şi Hristos, Mântuitorul nostru, a arătat cu închipuire ucenicilor, zicând: „Când veţi
vedea urâciunea pustiirii la locul cel sfânt". Aceasta în trei feluri se tâlcuieşte: întâi, unii dintre
dascăli socotesc urâciunea pustiirii a fi Antihrist, că el va fi începutul urâciunii, ridicând atunci oşti
şi goniri asupra credincioşilor, şi el va şedea în Sfânta Biserică a Ierusalimului, după cuvântul lui
Pavel. A doua, unii dintre dascăli înţeleg a fi urâciunea pustiirii stricarea şi pustiirea cetăţii
Ierusalimului de către Vespasian, Cezarul Romei, de care şi Hristos Mântuitorul nostru mai înainte
a vestit, zicând Apostolilor care îi ziceau: „Vezi ce pietre şi ce ziduri, Învăţătorule?", iar Domnul a
răspuns: „Nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu se risipească" (Mt. 24, 1-2). Şi iarăşi zice
către evrei: „Iată, se lasă casa voastră pustie" (Mt. 23, 38).
Această stricare şi pustiire o descrie Iosif Flaviu, în cartea sa Războaiele iudaice, astfel: Atât va
fi atunci pustiirea cetăţii aceleia, cum n-a mai fost niciodată: că au pierit atunci de foamete şi de
sabie, un întuneric de mii, de mii de oameni, şi în robie s-au dus nouăzeci de mii; de care zice în
psalm: „Dumnezeu îmi va arăta înfrângerea
80
duşmanilor mei; să nu-i omori pe ei, ca nu cumva să uite legea Ta. Risipeşte-i pe ei cu puterea Ta, şi
doboară-i pe ei, apărătorul meu, Doamne!" (Ps. 58,11-13).
Aici prorocul David în chipul lui Hristos îl roagă pe Dumnezeu Părintele să nu piardă până la
sfârşit pe iudei şi aceasta pentru rudenia cea după trup şi pentru pocăinţa lor ci să-i împartă pe ei şi
mândria lor să o surpe, care s-a şi făcut. Că de atunci s-au risipit evreii în toată lumea, învăluindu-se
cu nevoi prin străini şi în multe feluri de împărăţii. Iar ei nu au împărăţie, nici împărat, nici biserică,
de care grăieşte Gură de Aur: „Unde e acum Jertfelnicul? Unde este Chivotul? Unde este Cortul şi
Sfânta Sfintelor? Unde e preotul? Unde e Heruvimul slavei? Unde e cădelniţa cea de aur? Unde sunt
vasele? Unde sunt ale Altarului? Unde este focul cel de sus pogorât?"
Şi iarăşi: „Măcar vor evreii să ia iarăşi cetatea lor şi să se întoarcă la moşia cea dintâi şi să vadă
biserica ridicată, care niciodată va fi". Mai zice Cel cu limba de aur la iudei şi altele, care aici
pentru scurtare le las.
A treia tâlcuire este a Sfântului Gură de Aur, care urâciunea pustiirii cea zisă de prorocul
Daniel, stând la locul cel sfânt, o grăieşte a fi chipul cioplit pe care stricătorii cetăţii Ierusalimului l-
au adus atunci în templul Ierusalimului cel făcut de Solomon, şi chipul acela era Diia, zeul elinilor.
Unii zic că a fost închipuirea lui Adrian, Cezarul Romei, alţii că a fost a lui Vespasian.
81
Şi era a vedea atunci urâciunea pustiirii, stând la locul cel sfânt, despre care s-a scris mai sus.
De aceasta scrie şi la Mărgăritare, cuvântul al treilea la evrei, de unde vei putea înţelege că
chipul acela care a stat atunci în locul sfânt a fost închipuirea lui Antihrist, care va şedea în templul
lui Solomon. Şi pustiirea cetăţii aceleia şi a templului lui Solomon cea prin Vespasian a fost chipul
pustiirii lumii şi a Bisericii lui Hristos, care va fi prin Antihrist. Pentru aceasta şi Hristos,
Mântuitorul nostru, la Matei 24 şi la Marcu 13, amândouă pustiirile acelea, şi pustiirea
Ierusalimului, şi pustiirea lumii, într-una le împreună. Vezi în Evanghelie că totuna se pare a fi,
precum un om, cu închipuirea cea despre sine închipuită seamănă, nu fireşte şi după număr, ci cu
închipuirea şi asemănarea.
Sunt unii care zic că scaunul lui Antihrist este Roma cea veche, şi aceasta o întăresc cu
mărturisirea Sfântului Ioan, unde a văzut pe o femeie desfrânată şezând pe fiara ce avea şapte
capete. Şi, mai jos: Şapte capete sunt şapte munţi pe care şedea femeia, adică scaunul lui Antihrist,
însă Roma cea veche, căci se află aşezată pe şapte munţi, este scaunul lui Antihrist, după înţelegerea
lor; de această înţelegere nici romanii nu se leapădă.
Se zice a fi Roma scaunul lui Antihrist nu cel de acum creştinesc, ci cel vechi, închinător de
82
idoli, pe care au împărăţit păgânii: Nero, Domeţian, Maximian, Diocleţian şi alţii, înaintemergătorii
lui Antihrist; că Roma aceasta o numeşte Apocalipsa: femeia cea desfrânată, beată de sângele
Mucenicilor lui Iisus Hristos.
Despre semnul al şaselea, adică despre numele lui Antihrist şi despre semnul lui
Multe nume are Antihrist. Că-l numeşte pe el Scriptura: omul fărădelegii, fiul pierzării şi al
fărădelegii, proroc mincinos, Hristos mincinos, urâciunea pustiiri, fiară, satană, şarpe.
Toate acestea sunt nume de obşte, ce se cuvin nu numai adevăratului Antihrist, ci şi
înaintemergătorilor lui.
Iar mai vârtos se poate numi şi tot păcătosul ce nu se pocăieşte, omul fărădelegii şi fiul pierzării.
De aceea nu pentru cel de obşte, ci pentru numele lui Antihrist cel firesc este întrebarea aici.
Cum este firesc numele lui Antihrist, şi care?
Sfântul Ioan, pentru numele lui Antihrist, zice aşa: „Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere
să socotească numărul fiarei; căci număr de om este, şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase"
(Apoc. 13,18). Aici, dreptule cititor, taină este şi mulţi cu înalte minţi au ispitit, dar până acum
Nu ştiu.
Se cade de acesta a şti desăvârşit, că oarecare nume grecesc ce urmează dialectului grecesc va fi
numele cel firesc al lui Antihrist, că şi la Apocalipsă este scris cu slove greceşti de Sfântul Ioan
Teologul.
Pentru aceasta miră-te de nebunia unor zăbavnici şi netrebnici, care cu slove vor să afle acel
nume care să se poată tocmi cu numărulfiarei, şase sute şaizeci şi şase. Înţelegeţi, cei fără de minte
întru noroade, şi cei nebuni, înţelepţiţi-vă odată!
Vedeţi multe feluri de tâlcuiri la taina Apocalipsei şi veţi cunoaşte că toţi dascălii cu nume
grecesc caută să tocmească numărul fiarei şase sute şaizeci şi şase.
Unii zic că numele lui Antihrist va fi „Lateinos", care este roman, şi aceştia gândesc a fi
Antihrist, papă al Romei, iar alţii altele:
83
Vedeţi calculele de ghicituri
A-30 Numărul fiarei, 666
A -1 Lateinos, Latin
T- 300
E- 5
I- 10
N-50
0-70
E-200
666
84
300. Alţii zic a fi numele Teitan, care se zice soare.
10
300
1
50
666
70. Alţii zic Onichitis, adică Biruitorul
8
20
10
300
8
200
666.
85
Alţii zic Cacos Odigos, adică rău povăţuitor
20 70 200 70 4 8 3 70 200 666 85 A – 30.
Alţii zic Lampetis, adică prealuminat
M -40
n-80
E- 5 T- 300 I- 10 E- 200
666
Alţii zic Alithis Vlaveros, adică adevărat vătămător
H-8
T- 9
H-8
E- 200
B- 2
A-30
A -1
B- 2
E- 5
P- 100
0-70
E- 200
666
Alţii zic Amnos Adicos, adică miel nedrept N -50
86
0- 70 E- 200 A -1
A-4
1- 10 K - 20 0-70 E- 200
666
A -1 Antemos
N-50
T- 300
E- 5
M -40
0-70
E- 200
666
Alţii zic Maometis, adică Mahomet prorocul turcilor
0- 70 M -40 E- 5 T- 300
1- 10 E- 200
666
87
E - 200 A - 1 S- 60
0- 70 N -50 E- 5
1- 10 0-70 E- 200
666
Alţii zic Saxonios, adică din Saxonia
B- 2 E- 5 N - 50 E- 5 A- 4 I- 10 K- 20 T- 300 0-70 E- 200
666
Alţii zic Benedictos. Cu aceste socoteli puţini oameni se îndeletnicesc. Vezi, dreptule cititor,
care despărţire este numelor? Măcar că toate sunt greceşti şi întru toate se numără numărul fiarei
şase sute şaizeci şi şase, precum cu putinţă este fiecăruia a cerca adevărul.
88
La mulţi li se pare că numele lui va fi „Antemos" adică potrivnic, pentru că şi acest nume,
Antihrist, este tot grecesc şi închipuie potrivnic lui Hristos.
Unii zic că acest număr nu închipuieşte numele, ci vremea venirii şi a uciderii lui Antihrist.
Alţii tâlcuiesc aşa: cu acest număr, şase sute şaizeci şi şase, se închipuie întregul păcat al
diavolului, cel ce va să se săvârşească în Antihrist, pentru că numărul al şaselea nu ajunge până la al
şaptelea, întru care este odihna şi fericirea. Iar numărul zidirii celei înţelegătoare, prin păcatul celui
căzut din odihnă şi fericire, diavolul întreit păcat a împlinit; unul l-a aşezat întâi, când lui şi-a adus
stricăciune prin păcat, şi atunci a împlinit numărul cel de şase.
Al doilea, când a vătămat pe omul cel dintâi prin păcat, şi atunci către şase, şaizeci a adăugat.
Al treilea, când va strica toată lumea prin Antihrist, şi atunci către şaizeci şi şase va da şase sute:
astfel, 666.
Alţii împotriva acesteia zic, că numărul al şaselea este desăvârşit, că în şase zile a zidit
Dumnezeu lumea aceasta. Numărul al şaizecilea mai desăvârşit; iar al şase sutelea încă mai
desăvârşit. De unde învederat se cunoaşte că Antihrist atâta desăvârşire pune pe seama sa, cât numai
lui Dumnezeu se cuvine. Că ce vom grăi de acesta mai mult, nu suferă taina ispitire. Toţi dascălii,
luminătorii Bisericii, într-un glas, cu înţelepciune
89
smerită mărturisind neştiinţa, zic cum că nu se ştie nicidecum acest nume al lui Antihrist, căci
neurmate sunt căile Domnului şi necercate judecăţile Lui. De vreme ce acestea aşa sunt, pentru ce
oarecare nebuni, mişei şi de nimic, blestemaţi şi întunecaţi, fără de minte, cei ce sunt celor înţelepţi
un joc şi râs, aşa înalt filosofează, mai vârtos înnebunesc, vrând a număra sau a măsura numele lui
Antihrist, voind astfel să zboare scoicile şi racii unde n-au putut să ajungă vulturii cei întru înălţime
zburători? Vezi cu câtă nebunie calcă porcii mărgăritarele Dumnezeieştii Scripturi?
Despre semnul lui Antihrist se cuvine a şti următoarele:
Între alte semne ale venirii lui Antihrist este şi acesta, pe care-l citim la Apocalipsă: că tot cel ce
nu se va închina chipului fiarei se va ucide, iar celor ce i se vor închina, va da semn pe mâna lor cea
dreaptă sau pe frunţile lor, ca să nu poată nimeni nici cumpăra, nici vinde, numai cine va avea
semnul, sau numele fiarei, sau numărul numelui ei.
De acest semn bârfesc potrivnicii Sfintei Biserici zicând că semnul lui Antihrist este Taina Sfântului
Mir, căci ei, afară de Botez, alte Taine nu au.
Pentru aceasta, vrând să ne ocărască pe noi ortodocşii, spun aceste hule asupra Tainei Mirului. Ci în
deşert spun că ar fi Sfântul Mir semnul
90
lui Antihrist, după părerea lor cea rea, că şi Apostolii ar fi antihrişti, şi mai vârtos însuşi Hristos,
Care a aşezat această Taină împreună cu celelalte, spre a noastră mântuire.
Sfântul Andrei al Cezareii zice despre semnul lui Antihrist aşa: că se va nevoi să pună înfierarea
numelui celui pierzător al potrivnicului şi înşelătorului peste toţi. Însă pe mâinile drepte o va pune,
ca să se taie lucrarea lucrurilor celor drepte şi bune, iar pe frunţi, ca să-i înveţe întru înşelăciune şi
întru întuneric pe cei amăgiţi.
Scurta domnie a lui Antihrist
Că împărăţia lui Antihrist nu va dura mult, însuşi Hristos, Mântuitorul nostru, o vesteşte zicând:
„De nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele
zile" (Mt. 24, 22).
Şi Daniel, grăitorul de Dumnezeu, încă zice: „Şi vor fi daţi în mâna lui o vreme, şi vremuri, şi
jumătate de vreme" (Dan. 7, 25).
Dascălii Bisericii Chiril şi Ipolit şi alţii arată că la sfârşitul veacului prin vreme se înţelege un
an; prin vremi, doi ani; prin jumătate de vreme, jumătate de an; şi toţi anii împărăţiei lui Antihrist
fac trei ani şi jumătate.
Aşijderea citim iarăşi la Daniel prorocul: „Şi am ascultat pe bărbatul cel îmbrăcat în veşminte
91
de in, care stătea deasupra apelor fluviului, şi el şi-a ridicat dreapta şi stânga lui către ceruri şi a
jurat pe Cel ce este viu în veci: «Va mai ţine o vreme, vremuri şi jumătate de vreme»" (Dan. 12, 7).
Însă neînţelegând Daniel cele auzite, i-a zis acel bărbat: „Du-te, Daniele, că sunt închise şi
pecetluite cuvintele acestea până la sfârşit!" (Dan. 12, 9)
Aşijderea citim şi la Apocalipsă, unde Femeia, adică Sfânta Biserică, a fugit de şarpe, adică de
Antihrist, în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea 1260 de zile (Apoc. 12,
6). Numărul acestor zile fac trei ani şi jumătate.
Şi mai jos zice aşa: „Şi femeii i s-au dat cele două aripi, ale marelui vultur, ca să zboare în
pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o vreme, şi vremuri, şi jumătate de vreme" (Apoc. 12, 4).
Despre fiară zice mai departe: „Şi s-a dat ei (adică lui Antihrist) gură să grăiască hule şi semeţii şi i
s-a dat putere să lucreze timp de patruzeci şi două de luni" (Apoc. 13, 5). Numărul acelor luni fac
trei ani şi jumătate. Şi iarăşi: „Vor călca în picioare cetatea cea sfântă patruzeci şi două de luni
(Apoc. 11, 2).
Sfântul Andrei al Cezareii zice (tâlcuind cuvintele acestea) aşa: „Iar că se va călca cetatea cea
sfântă, adică Ierusalimul cel nou, sau Biserica cea sobornicească, 42 de luni, de către neamuri,
socotesc că închipuieşte că, vreme de trei ani şi jumătate pe vremea lui Antihrist, credincioşii şi
92
cei aleşi se vor călca şi se vor goni". Şi iarăşi: „Şi voi da celor doi martori ai mei şi vor proroci [...]
1260 de zile" (Apoc. 13, 3). Şi iarăşi: „A legat îngerul pe satana o mie de ani, şi după aceea este să
se dezlege în puţină vreme şi iată, amar celor ce locuiesc pe pământ şi pe mare, de vreme ce s-a
pogorât diavolul la voi, cel ce are iuţime mare, ştiind că vreme puţină are".
Oare vezi, blagoslovite cititor, că vremea lui Antihrist şi a dezlegării satanei, ajutătorul lui
Antihrist, va fi puţină şi scurtă?
Acestea şi Hristos, Mântuitorul nostru, mai înainte le-a vestit, zicând: „De nu s-ar fi scurtat
acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile" (Mt. 24, 22).
Despre aceasta, Sfinţii Părinţi zic: „Aceasta ar fi, că nu se cade lui Antihrist a împărăţi şi a
propovădui mai multă vreme decât Hristos, Care trei ani şi jumătate a propovăduit Evanghelia spre
a noastră mântuire".
Despre împărăţia şi oştile lui Antihrist
Mai întâi se cade a şti că împărăţia lui Antihrist nu va fi de la părinţi, fiiască şi moştenită, ci cu
înşelăciune şi cu vicleşug o va răpi.
Luminat grăieşte de aceasta prorocul Daniel: „Şi în locul lui va veni un batjocoritor, care nu avusese
nici un drept la vrednicia regală, şi el va veni paşnic şi prin uneltiri se va face stăpân peste regat"
(Dan. 11,21). Se potriveşte acestuia şi Sfântul Damaschin, zicând: „Se va naşte din desfrânare şi se
va hrăni în taină, şi fără de veste se va scula, şi se va înălţa împotrivă şi va împărăţi".
în al doilea rând, se cade a şti că Antihrist va face război cu trei împăraţi: cu al Egiptului, cu al
Libiei (partea de apus şi de miazănoapte) şi cu al Etiopiei şi-i va birui pe ei.
Auzi ce zice Daniel prorocul la capitolul 7: „Şi iată o a patra fiară înspăimântătoare şi
înfricoşătoare şi nespus de puternică [...]. Ea se deosebea
93
de toate celelalte fiare de mai înainte şi avea zece coarne. M-am uitat cu luare-aminte la coarnele ei,
şi iată un alt corn mic creştea între ele, şi trei din coarnele ei cele dintâi au fost smulse de el. Şi iată
că acest corn avea ochi de om şi gură care grăia lucruri mari. Am privit până când au fost aşezate
scaune şi S-a aşezat Cel vechi de zile" (Dan. 7, 7-9).
Tâlcuirea vedeniei prorocului Daniel
Fiara a patra, înspăimântătoare şi înfricoşătoare, este a patra monarhie sau stăpânirea Romei.
Zece coarne ale ei sunt zece împărăţii, de care se va despărţi stăpânirea Romei la sfârşitul său.
94
Cornul cel mic care creştea între cele zece coarne este Antihrist; va ieşi din neam prost, mic şi
neslăvit; trei coarne ce au fost smulse de el sunt trei împăraţi ce-i va birui Antihrist.
Această tâlcuire nu este omenească, ci îngerească, precum se vede unde îngerul tâlcuieşte lui
Daniel vedenia, zicând aşa:
„Fiara a patra înseamnă că un al patrulea rege va fi pe pământ, care se va deosebi de toate
celelalte regate, care va mânca tot pământul, îl va călca în picioare şi îl va zdrobi. Şi cele zece
coarne ale ei înseamnă că din acest regat se vor ridica zece regi şi un altul se va scula după ei. El se
va deosebi de cei dinaintea lui şi va doborî la pământ trei regi. Şi cuvinte de defăimare va grăi
împotriva Celui Preaînalt" (Dan. 7, 23-25).
De aceşti trei împăraţi se pomeneşte iar la Daniel prorocul aproape de sfârşit: „Şi va întinde
mâna sa peste ţări, şi ţara Egiptului nu va scăpa, şi va ajunge stăpân peste comorile de aur şi de
argint şi peste toate lucrurile preţioase ale Egiptului; iar libienii şi etiopienii vor merge după el"
(Dan. 11, 42-43). Pe larg spune despre aceasta Ipolit Mucenicul în „Cuvântul despre sfârşitul
lumii".
De asemenea, se cade a şti că atunci când îi va birui Antihrist pe cei trei împăraţi mai sus zişi, pe al
Egiptului, pe al libienilor şi pe al etiopienilor, ceilalţi se vor supune lui, şi de atunci va începe
95
Antihrist a fi monarh, adică singur stăpânitor în toată lumea.
Adevărat zice de aceasta Dumnezeiasca Scriptură la Apocalipsă: „Şi acele zece coarne care ai
văzut sunt zece împăraţi care încă n-au luat împărăţia, dar care vor lua stăpânire de împăraţi, un
ceas, împreună cu fiara; aceştia au un singur cuget, şi puterea şi stăpânirea lor o dau fiarei; ei vor
porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi va birui" (Apoc. 17,12-14).
De această împărăţie a lui Antihrist pomeneşte şi Sfântul Gură de Aur, zicând: „Că precum mai
înainte de aceasta s-au stricat împărăţiile, adică a Midiei de a Babilonului; a Babilonului de a
Persiei; a Persiei de a Macedoniei; a Macedoniei de a Romei, iar a Romei de Antihrist, şi Antihrist
de Hristos".
Aici cel cu limbă de aur zice că împărăţia lui Antihrist urmează pe a Romei, precum a Romei
celei greceşti; cea grecească celei persane, şi cea persană celei asiriene.
Pentru că acele împărăţii monarhii au fost, aievea este cunoscut că şi împărăţia lui Antihrist
monarhie va fi şi nu se va strica decât numai de unul Hristos, Cel ce va veni la Judecată.
Cu un glas grăieşte şi Sfântul Chiril că Antihrist va stăpâni monarhia Romei, şi acest grai îl
întăreşte dintru acelaşi cuvânt mai sus zis. Şi zece coarne care ai văzut, zece împărăţii sunt. Aceştia
un gând au: puterea şi stăpânirea lor fiarei o vor da.
96
De asemenea, se cade a şti că Antihrist, cu oastea sa cea fără număr, pe toţi creştinii în toată
lumea îi va goni, şi acesta este războiul lui Gog şi Magog.
Ascultă despre aceasta pe Sfântul Ioan, care zice: „Şi către sfârşitul miilor de ani, satana va fi
dezlegat din închisoarea lui şi va ieşi să amăgească neamurile, care sunt în cele patru unghiuri ale
pământului, pe Gog şi pe Magog, şi să le adune la război; iar numărul lor este ca nisipul mării...
Şi s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea cea iubită. Dar s-a
pogorât foc din cer şi i-a mistuit.
Şi diavolul care-i amăgise a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este şi fiara şi
prorocul mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte, în vecii vecilor" (Apoc. 20, 7-10). Cu aceste
cuvinte se descrie prigoana lui Antihrist cea de pe urmă asupra creştinilor şi sfârşitul lui cel
pierzător.
Ce este o mie de ani întru care a fost legat satana şi care împlinindu-se va fi dezlegat?
La această întrebare răspunde Sfântul Andrei al Cezareii, zicând: „Hotărât o mie de ani s-au
scris în loc de nehotărât, că asemenea cu aceasta se află şi alte multe locuri ale Dumnezeieştii
97
Scripturi. Cuvântul care a poruncit întru o mie de neamuri; aici numărul hotărât al miei se pune în
loc de nehotărât, adică în multă mulţime de neamuri". Şi iarăşi: „Cădea-va dinspre latura ta o mie, şi
zece mii de-a dreapta ta" (Ps. 90, 7); şi aici număr hotărât s-a pus în loc de nehotărât. Şi însuşi
Hristos, Mântuitorul nostru, pune numere hotărâte în loc de nehotărâte, zicând: „Altele au căzut pe
pământ bun şi au dat roadă: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci" (Mt. 13, 8).
Satana dar legat a fost o mie de ani, adică toată vremea, până la venirea lui Antihrist, când se va
dezlega.
Arătat aceasta o vesteşte şi Hristos, Mântuitorul nostru, când a zis mergând la patima cea de
bunăvoie: „Acum este judecata acestei lumi, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară"
(In 12, 31).
Tâlcuirea Sfântului Andrei al Cezareii
Citeşte tâlcuirea Sfântului Andrei, Arhiepiscopul Cezareii Capadociei, la cuvintele Apocalipsei:
„Şi am văzut un înger pogorându-se din cer, având cheia adâncului şi un lanţ mare în mâna lui, şi a
prins pe balaur, şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana, şi l-a legat pe mii de ani. După
aceasta trebuie să fie dezlegat câtăva vreme" (Apoc. 20,1-3).
98
Aici se vorbeşte despre surparea şi căderea diavolului, care s-a făcut în vremea Patimilor
Stăpânului, în care vreme pe diavolul, cel ce se socotea a fi tare, Hristos Dumnezeul nostru, cel mai
tare decât acela, l-a legat, şi pe noi, care îi eram aceluia dobândă, din mâinile lui ne-a izbăvit,
judecându-l pe el ca să se arunce în prăpastie. Şi aceasta se arată de la dracii care îl rugau pe Dânsul
să nu îi trimită în prăpastie. Iar dovada că a fost legat este pierderea slujirii de idoli, şi sfărâmarea
capiştilor idoleşti, şi încetarea jertfelor celor de sânge, şi împlinirea voii lui Dumnezeu, şi cunoştinţa
lui de către toată lumea. Iar marele Iustin zice: „Ştia diavolul că din început a fost judecat să meargă
în prăpastie şi în focul gheenei în vremea venirii lui Hristos".
Şi cu putinţă este, precum mi se pare din cele ce s-au zis, să fi fost şi poruncă de pierzare de
însuşi Hristos asupra diavolului, iar aici îngerul îl numeşte pe acela ce a slujit unei porunci ca
aceasta, ca să-l arate pe diavolul că este mai slab întru putere decât puterile cele slujitoare şi că în
zadar îndrăzneşte el asupra Stăpânirii care stăpâneşte toate.
Iar lanţ sau funie numeşte, după cunoştinţa noastră, tăria şi forţa cu care a prins şi a legat puterea
lui cea vicleană. Iar o mie de ani nu trebuie înţeleasă atâta cu numărul, că nici aceea ce zice
prorocul David prin „Cuvântul care a poruncit într-o mie de neamuri" nu poate fi numărat ca zece
sute, ci se
99
înţelege o mulţime multă; aşa şi aici, socotim şi credem că este închipuirea unui număr foarte
mare. Însă mulţimea aceasta a anilor se înţelege până când se va propovădui Evanghelia
pretutindeni, în toată lumea". Până aici este tâlcuirea Sfântului Andrei, Arhiepiscopul Cezareii
Capadociei.
Şi mai jos întru acelaşi cuvânt zice: Că precum s-a scris mai sus, nu trebuie a se înţelege că atâta
este numărul anilor, o mie, ci mult mai mare. Că nici aceea ce se zice la Cântarea Cântărilor: „Să-i
dea fiecare la rod o mie de sicli de argint" (Cânt. 8,11), şi acolo: „Mia de sicli să fie a ta,
Solomoane, şi două sute numai pentru cei ce păzesc roadele ei" (Cânt. 8,12), acest număr şi-au
închipuit ei că este mulţimea desăvârşită întru aducerea de roade.
Cine sunt Gog şi Magog?
Citind, vei afla că, precum pentru numele necuratului Antihrist multe feluri de tălmăciri sunt, tot
aşa şi pentru numele lui Gog şi Magog.
Din tâlcuirea Sfântului Andrei al Cezareii aflăm mai multe păreri ale celor vechi cu privire la
aceştia.
Unii cred că Gog şi Magog sunt neamurile sciţilor, cele despre miazănoapte şi mai depărtate,
care se cheamă huni, care sunt oameni mai mulţi şi mai viteji în războaie decât toate împărăţiile
pământului şi decât toate noroadele, cum îi vedem; şi se ţin şi se opresc de singură mâna lui
Dumnezeu, ca să nu cuprindă toată lumea, până
100
la dezlegarea diavolului. Iar alţii tălmăcesc din limba evreiască să se înţeleagă Gog, „adunător" sau
„adunare", iar Magog, „înălţat" sau „înălţare". Aşa încât prin numele acesta se închipuie sau
adunarea de neamuri, sau mândria. Trebuie a şti însă că şi prorocul Iezechiel a prorocit că aceste
neamuri, în vremile de apoi, vor veni cu putere grea în pământul lui Israel, şi şapte ani vor să cadă
de armele acelora, atât cât, de mulţimea lor, foc se va aprinde şi-i va arde.
Această prorocire unii din tâlcuitori au tălmăcit-o când a fost năvala asirienilor conduşi de
Senaherib, în zilele lui Iezechiel; aceasta însă fusese cu mulţi ani înainte de prorocia lui Iezechiel.
Iar alţii au tălmăcit să fie spre pierderea neamurilor ce căzuseră asupra celor ce voiau să se
întărească iarăşi şi să înnoiască Ierusalimul, după robia Babilonului. Acestea au fost poruncite întâi
de Cirus, împăratul Persiei, şi după dânsul de Darius, împăratul asirienilor. Iar alţii au crezut că
vorbeşte de Antioh, care a fost biruit de Macabei. Iată că mai bine se tocmeşte şi se uneşte să fie
venirea lor în anii cei de apoi, care arătat este. Întâi: că nicăieri nu este scris ca să se ridice atunci
neamurile sciţilor cu război asupra iudeilor, ci numai neamurile ce locuiesc împrejurul lor,
pizmuindu-le buna lor petrecere. A doua: că este scris pentru Gog că în zilele cele de demult se
găteşte şi în vremile cele de apoi va veni. A treia: că în Apocalipsa aceasta, ce proroceşte de
101
cele viitoare, scrie că Gog şi Magog la sfârşitul veacului vor veni.
Fericitul Augustin aşa înţelege aceasta: întâi, că războiul lui Gog şi Magog este războiul şi
prigoana lui Antihrist asupra Bisericii lui Hristos. Şi apoi că Gog se înţelege a fi Antihrist, iar
Magog, oastea cea fără de număr a lui Antihrist. Că şi prorocul Iezechiel de multe ori îl numeşte pe
Gog „boier", iar pe Magog „pământ" sau „norod". Apoi: Magog se numesc sciţii, din pricină că
Iafet a avut un fiu cu numele Magog, care a locuit pământul şi s-a sălăşluit acolo unde locuiesc
acum sciţii.
Că precum de la Hanaan, fiul lui Ham, pământul Palestinei se numeşte Hanaan şi norodul ce
locuieşte într-însul se numeşte norodul Hananeilor sau Hananei, aşa şi de la Magog, fiul lui Iafet,
pământul sciţilor şi norodul ce locuieşte într-însul se numeşte Magog. Dintru acestea cu putinţă este
a înţelege că Gog sau Antihrist va scula la război pe Magog, adică pe multe şi tari noroade scite, şi
cu acelea se va prigoni Biserica lui Dumnezeu în toată lumea. Şi va cădea cu toate puterile sale pe
munţii lui Israel, cu foc de sus stricând, precum spune de aceasta prorocul Iezechiel: „Atâta va fi
mulţimea oştii lui Gog, încât armele lor şapte ani vor arde şi vor fi aprinse".
După moartea lui Antihrist, îndată va fi sfârşitul şi înfricoşata Judecată, precum de aceasta mai sus
s-au scris?
102
Ce este dar ceea ce s-a zis de prorocul Iezechiel? Că armele lui Gog şi Magog le vor sfărâma şi
le vor arde, şi se vor aprinde şapte ani? Că prorocul acesta vesteşte cu închipuire de prorocie, vrând
a arăta oastea cea fără de număr a lui Gog şi Magog şi pagubele lor cele cumplite; că nu zice cu
adevărat că armele lor vor arde şapte ani, ci mai înainte vesteşte căderea ce va să fie a lui Antihrist
şi a oştilor lui. Cum s-ar putea armele în multă vreme cu foc să se ardă, destul fiind pentru aceasta şi
un an (Iez. 39, 9-10)? Iar alţii socotesc că aceste neamuri, Gog şi Magog, după povestirea acestei
prorocii vor năvăli asupra ţărilor creştine înainte de venirea lui Antihrist.
Acestea în scurt pentru Gog şi Magog, iar mai mult nu îndrăznesc a ispiti adâncul judecăţilor lui
Dumnezeu cele neurmate cu această minte deşartă, ci zic: „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne,
adânci cu totul sunt gândurile Tale! Bărbatul nepriceput nu va cunoaşte, şi cel neînţelegător nu va
înţelege acestea" (Ps. 91, 5-6).
Despre căderea Babilonului
Sfântul Ioan, la Apocalipsă, descrie Babilonul în chip de femeie desfrânată, zicând: „Şi am
văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne. Şi
femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu
mărgăritare,
103
având în mână un pahar de aur plin de urâciunile şi de necurăţiile desfrânării ei. Iar pe fruntea ei
scria nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului. Şi am văzut
o femeie, beată de sângele sfinţilor, şi de sângele mucenicilor lui Iisus". Şi mai jos: „Aici trebuie
minte care are înţelepciune: Cele şapte capete, şapte munţi sunt", şi „zece coarne, zece împăraţi
sunt" (Apoc. 17, 3-6; 9; 12).
Aici iarăşi sunt multe tâlcuiri pentru acest Babilon; unii zic a fi Babilonul adunarea tuturor
necuraţilor sau lumea şi slava lumii, desfătarea şi dulceaţa patimii. Iar pe şapte munţi se zice că
această cetate este întărită, adică pe şapte păcate de moarte, întru care împărăţeşte diavolul; cetăţenii
acestuia sunt necuraţii cei ce locuiesc într-însa; precum dimpotrivă, cetăţenii lui Dumnezeu ai
Ierusalimului sunt sfinţii cei aleşi.
Iar alţii înţeleg a fi Babilonul necurăţia şi spurcata grozăvie a turcilor şi a tătarilor, ca o femeie
desfrânată cu adevărat, căci credinţa lor cea necurată învaţă toată urâciunea şi curvia şi sloboade pe
fiecare să aibă atâtea femei pe câte le va putea hrăni. Alţii socotesc a fi Babilonul cetatea lui
Constantin, că aceasta este capitala turcilor, gonitorii lui Hristos şi ai Bisericii lui Hristos, şi şade
lângă
104
ape pe şapte munţi, care munţi în greceşte se numesc Eptalofos.
Ca şi cum ar fi zis îngerul pentru aceasta Sfântului Ioan: „Vino să-ţi arăt judecata desfrânatei
celei mari, ce şade pe ape multe".
Alţii socotesc a fi Babilonul cel de demult, care a fost mitropolia haldeilor, că de acolo va ieşi
Antihrist, precum s-a zis mai sus. Acolo au fost Nimrod, întâiul viteaz în lume, şi după dânsul
Nabucodonosor, după acea Antioh, înainte-mergătorii şi chipurile lui Antihrist.
Acestea sunt tâlcuirile pentru Babilon.
Ci toate acestea lepădându-le, socotesc acea tâlcuire a fi adevărată, care zice că Roma veche a
apusului este Babilon; şi căderea Babilonului este căderea Romei de la apus, care se va strica la
sfârşitul lumii. Această tâlcuire este a multor dascăli, şi dintre aceştia cel mai limpede grăieşte
Sfântul Apostol Petru, la care Roma este numită Babilon, zicând: „Biserica cea aleasă din Babilon
şi Marcu, fiul meu, vă îmbrăţişează" (I Petr. 5, 13). Din aceste cuvinte ale lui Petru, dascălii cu un
glas tâlcuiesc că ar fi Roma.
Sfântul Andrei de la Cezareea, în tâlcuirea sa, zice aşa: din multe locuri din Scriptură poate să se
ştie că, din fapte şi din plinirea lor, se pun nume cetăţilor, de unde şi Babilonul cel vechi aşa a fost
numit.
105
Şi i s-a zis curva cea veselă, adică cetatea desfrânaţilor, că-i pare bine de desfrânare; Doamna
fermecătorilor şi Ierusalimul cel vechi; faţa ta a fost de desfrânat; şi Roma cea veche se numeşte
Babilonul în cartea lui Petru. Puţin mai sus, în capitolul 53, acelaşi zice de Babilon, asemănându-l
cu desfrânata: Această desfrânată unii au înţeles că este Roma cea veche, care este zidită pe şapte
munţi; iar şapte capete ale fiarei ce ţin pe aceia, şapte împăraţi mai fără de lege decât toţi sunt, care
de la Domeţian până la Diocleţian au prigonit Biserica. şi iarăşi zice Sfântul Andrei şi dascălii
Bisericii celei de demult: S-a zis cum să fie aceste prorociri asupra Babilonului din Roma, socotind
că acele zece coarne ce au căzut peste fiara a patra să fie peste împărăţia Romei. Aceea înţelege
Ieronim tâlcuind al paisprezecelea capitol al Cărţii lui Isaia prorocul, zicând: „Cade şi se strică
Babilonul cel ce şade pe şapte munţi, desfrânata cea mohorâtă a cărei cădere şi muncă le arată
Apocalipsa".
Iar pricinile acestei tâlcuiri pentru Roma cea veche acestea sunt:
Întâi: cuvintele cele din urmă, în capitolul al şaptesprezecelea la Apocalipsă, învederat vestesc
Roma cea veche a fi Babilonul.
Femeia pe care ai văzut-o cetatea cea mare este, care are împărăţie peste împăraţii pământeşti.
Căci care cetate are împărăţie peste împăraţii pământeşti decât numai Roma cea veche, care s-a
numit stăpână a toată lumea, după cuvântul Sfântului Evanghelist Luca: „Ieşit-a poruncă de la Cezar
August (al Romei) să se scrie toată lumea" (Lc. 2,1)?
A doua: Roma este aşezată pe şapte munţi, care o aseamănă cu Babilonul, cu desfrânata despre
106
care vorbeşte Sfântul Evanghelist Ioan atunci când spune, în capitolul 17 de la Apocalipsă: „Aici
este minte care are înţelepciune: şapte capete sunt şapte munţi deasupra cărora şade femeia" (Apoc.
17, 9).
A treia pricină: că Sfântul Ioan cu descoperirea sa nu zice despre firescul şi adevăratul Babilon,
cel de demult, care a avut scaunul în Egiptul haldeilor, ci zice despre Babilonul cel de taină şi
închipuit, precum mărturiseşte titlul cel din fruntea femeii: „Taina Babilonului celui mare, mama
desfrânatelor" (Apoc. 17, 5).
 A patra pricină: că Roma şi împăraţii Romei, începând din vremile Sfinţilor Apostoli, trei sute
de ani, nu numai în Roma, ci în toată lumea au prigonit Biserica lui Dumnezeu. Pentru aceasta,
nimănui altuia nu se cuvin cuvintele acestea, fără numai Romei: „Şi am văzut o femeie, beată de
sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus" (Apoc. 17, 6). Şi iarăşi: „Şi s-a găsit în ea sânge
de proroci şi de sfinţi şi sângele tuturor celor înjunghiaţi pe pământ" (Apoc. 18, 24).
A cincea pricină este că Sfântul Petru numeşte pe Roma Babilon, precum mai sus am zis.
Oarecare dascăli, în tâlcuirea Epistolei Sfântului Petru, zic: pe Roma o numeşte Petru Babilon
pentru vărsarea şi amestecarea închinării idoleşti celei multe la număr, unde maica şi întâia Biserică
acolo a strălucit; precum în robie la râurile Babilonului plângea de lipsirea sa cea de Sfântul Sion,
nevrând a cânta cântarea Domnului
107
în pământ străin. Din aceste cuvinte se poate cunoaşte luminat ce este căderea Babilonului, despre
care zice îngerul cu glas mare: „A căzut!
A căzut Babilonul cel mare şi a ajuns locaş demonilor" (Apoc. 18, 2); că această cădere a
Babilonului nu este alta fără decât stricarea Romei şi pierderea stăpânirii Romei la sfârşitul lumii,
precum am mai zis. Şi precum Babilonul cel de demult, mărirea haldeilor, a căzut, stricându-l Cirus,
aşa şi Babilonul cel de taină roma se va strica. Iar când zice de două ori „a căzut", este pentru
îndoită cădere: cea dintâi este când a căzut vechea închinăciune de idoli a Romei, cu propovăduirea
Evangheliei, iar cea de-a doua, când se va strica la sfârşitul lumii începătoria Romei. Sau îndoita
cădere închipuie căderea după suflet şi trup, precum zic Sfinţii Ambrozie al Milanului şi Andrei al
Cezareii.
Aceste tâlcuiri despre căderea Babilonului şi sfârşitul lumii şi pierderea lui Antihrist şi a oştilor
lui le scrie Apocalipsa: „Şi s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea cea
iubită (adică Sfânta Biserică). Dar s-a pogorât foc din cer şi i-a mistuit (Apoc. 20, 9). Aceste cuvinte
tâlcuind, Sfântul Andrei al Cezareii zice: „Foc din cer se va pogorî; s-a văzut precum era acela care
pe vremea lui Ilie a ars de două ori câte cincizeci de oameni, cu căpeteniile lor. La slăvita sa venire,
Hristos va omorî pe Antihrist cu Duhul gurii Sale; încă şi pe neamurile
108
despre care s-a zis mai sus, le va mânca focul, şi pe căpetenia lor, diavolul, îl va arunca în iezerul
cel de foc, unde este fiara şi prorocul cel mincinos şi unde se vor munci în veacul veacului".
Despre acest sfârşit pierzător descris în descoperirea Sfântului Ioan menţionată mai sus, Sfântul
Andrei al Cezareii sfârşeşte cuvântul său aşa:
„Iar noi, de la Mântuitorul nostru Hristos învăţându-ne, să ne rugăm ca să nu intrăm în ispită;
neîncetat şi cu dinadinsul să ne rugăm pentru aceasta, cunoscând neputinţa noastră, ca să ne izbăvim
de ispita celor ce s-au prorocit şi să ne apere, ca nici venirea lui Antihrist să o vedem, nici năvălirea
acelor limbi ce s-au zis mai sus, nici nevoia cea aducătoare de moarte, care vor sili pe mulţi să
părăsească dreapta Ortodoxie mântuitoare; ci mărturisirea cunoştinţei după putinţă păzind,
nevătămată şi neclătită, şi arzătoare dragoste să avem către Hristos, Cel ce ne-a răscumpărat pe noi
cu scump Sângele Său.
Prin fapte bune arătându-ne credinţa că vom lua îndulcirea veşnicelor bunătăţi, de aceasta
nădăjduindu-ne întru îndurările Lui cele bogate, pe care dea Dumnezeu să le dobândim, prin singur
Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi Sfântul şi de viaţă
făcătorul Duh, îi este slava, puterea, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor,
amin".
109
După stingerea blestematului Antihrist şi după risipa oştilor şi puterilor lui cele prigonitoare,
care se cheamă Gog şi Magog, unii prelungesc înfricoşata Judecată până în şapte ani, şi această
părere a lor o întăresc cu prorocia ce zice că atât de mare va fi mulţimea oştii lui Gog, încât armele
lor ce vor rămâne după moarte în şapte ani se vor arde şi aprinde de credincioşi. Vezi despre aceasta
la sfârşitul capitolului al unsprezecelea.
Alţii zic că, după moartea lui Antihrist, până la înfricoşata Judecată vor fi patruzeci de zile, şi
această părere a lor o întăresc cu prorocia ce zice: De la vremea pomenirii neîncetării zilelor 1200.
Fericit cel ce rabdă şi a ajuns la zilele acelea!
Numărul cel dintâi dar, 1245, se înţelege numărul zilelor lui Antihrist, iar după uciderea lui până
la înfricoşata Judecată rămân 45; numără 1290 de zile, şi iarăşi 45 de zile de pedeapsă, şi vei afla
numărul prorocesc cel de pe urmă, 1335 de zile, pentru care zice prorocul: „Fericit cel ce va aştepta
şi va ajunge la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile!" (Dan. 12,12)
Alţii zic că după moartea lui Antihrist îndată va urma înfricoşata Judecată, şi aceasta o întăresc
cu nemincinoase cuvintele lui Hristos, Dumnezeul nostru, care după prigoana lui Antihrist ce va să
fie, nu mai pe urmă, ci îndată adică, va urma întunecarea luminătorilor cerului, după aceea
înfricoşata Judecată; că aşa se zice: „îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi
luna nu va mai da lumina ei" (Mt. 24, 29).
110
Semnele ce urmează venirii lui Antihrist
Până aici s-au scris semnele ce întâmpină venirea lui Antihrist, precum şi cele împreună cu
dânsul, iar cele ce urmează lui sunt multe, dintre care unele se arată aici pe scurt.
Semnul cel dintâi: întunecarea soarelui şi a lunii
întunecarea cea neobişnuită a soarelui şi a lunii şi mai înfricoşată decât toate cele ce au fost,
după cuvântul Domnului: „Şi vă voi arăta semne minunate în cer şi pe pământ: sânge, foc şi stâlp de
fum; soarele se va întuneca şi luna va fi roşie ca sângele înainte de venirea zilei Domnului celei
mari şi înfricoşate" (Ioil 3, 3-4). Şi iară: „Luceferii de pe cer şi grămezile de stele nu-şi vor mai da
lumina lor; soarele se va întuneca în răsăritul lui şi luna nu va mai străluci" (Is. 13, 10). Şi iar: „Voi
acoperi cerurile şi stelele lor le voi întuneca; soarele îl voi acoperi cu nor şi luna nu va mai lumina
cu lumina sa. Toate stelele care luminează pe cer le voi întuneca deasupra ta..." (Iez. 32, 7-8). Şi iar:
„Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, şi luna întreagă s-a făcut ca sângele, şi stelele cerului au
căzut pe pământ" (Apoc. 6,12-13).
De aceasta şi Hristos a vestit zicând: „îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va
întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, şi stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor se vor clăti"
(Mt. 24, 29). Precum semnul bătrâneţilor este întunecarea ochilor, aşa şi lumea îmbătrânindu-se, şi
la sfârşitul ce va să fie pe urmă semn va fi întunecarea soarelui şi a lunii ca a unor ochi preafrumoşi
ai lumii. Precum murind stăpânul casei, se face tulburare în toată casa şi toţi casnicii plâng şi,
lepădând hainele cele luminate, se îmbracă în haine negre, aşa şi neamul omenesc, pentru care toate
s-au zidit, luând sfârşit, toată lumea întru tulburare va fi; şi luminătorii cerului, lepădând strălucirea
cea cu raze luminoase, întru întuneric adânc, ca într-o haină neagră, se vor arăta.
Semnul al doilea: căderea stelelor din cer
Referindu-se la cuvântul Mântuitorului: „Iar stelele vor cădea din cer" (Mt. 24, 29), Sfântul
112
Ioan Gură de Aur înţelege a fi vorba de o adevărată cădere a stelelor, iar alţii numai de o întunecare
a lor, iar căderea ar fi nu din locul lor, ci din luminare, pentru că apostolii spun că o stea, din cele ce
o vedem, spre întărirea cerului, este mai mare decât tot pământul.
Alţii zic că acestea s-ar referi la căderea de comete, de străluciri de fulgere, de tunete şi de alţi
meteoriţi, care se văd nu departe de pământ, în văzduh.
Semnul al treilea: clătirea puterilor cerului
Ce înseamnă ceea ce zice Hristos: „Puterile Cerului se vor clăti"? Aici, Sfântul Gură de Aur şi
Teofilact prin „puterile cerului" înţeleg a fi nouă cete îngereşti ce se numesc puteri, pentru că au
putere mai mare decât alţii. Ele se vor clăti de frică şi spaimă, că atâta va fi cât şi singuri îngerii, ce
au putere mai multă decât alţii, tare se vor slăbi şi cu cutremur se vor cuprinde: în ce chip fiii se
cutremură văzând pe tatăl lor mâniindu-se foarte spre robii cei cu nărav rău.
113
Semnul al patrulea: înnoirea făpturii şi curăţirea prin foc de spurcăciunile omeneşti
Că precum întâi a fost curăţirea a toată lumea prin apă, de urâciunea păcatelor, aşa şi la sfârşitul
lumii va fi prin foc, că aceasta luminat o vedem din Dumnezeieştile Scripturi:
„Foc înaintea Lui va merge şi va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui" (Ps. 96, 3).
„Foc înaintea Lui va arde şi împrejurul lui vifor mare; chema-va cerul de sus şi pământul ca să
judece pe poporul Său" (Ps. 49, 4-5).
„Ca focul care arde pădurea, ca văpaia care arde munţii. Aşa alungă-i pe ei, în viforul Tău şi în
urgia Ta" (Ps. 82,13-14).
„Ploua-va peste cei păcătoşi laţuri, foc şi pucioasă. Iar suflare de vifor este partea paharului lor"
(Ps. 10, 6).
„Ziua Domnului va veni ca un fur noaptea, când cerurile şi stihiile arzând se vor desface şi
pământul, şi lucrurile de pe el se vor mistui" (II Petr. 3,10).
Deci acestea toate topindu-se, în ce fel trebuie să fim noi? întru petreceri sfinte, aşteptând cu
sârguinţă venirea zilei lui Dumnezeu, pentru care cerurile arzându-se se vor topi şi stihiile fiind arse
se vor topi, şi cer nou, şi pământ nou, după făgăduinţa Lui.
„Cerul şi pământul vor trece." (Lc. 21, 33)

Văzui cer nou şi pământ nou, că cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut.
Lucrul mâinilor Tale sunt cerurile, acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne. Va fi cer nou şi pământ
nou, şi nu se vor mai pomeni cele dintâi.
încă a şti şi aceasta se cade, că numai chipul acestei făpturi va pieri cu foc, iar fiinţa va rămâne,
după cuvântul Sfântului Pavel, va trece chipul lumii acesteia. Chipul a zis, iar nu fiinţa. Aceeaşi zice
şi prorocul David: „şi vei înnoi faţa pământului".
Semnul al cincilea: învierea morţilor
Aceasta este temelia credinţei, numai cu singură credinţa, iar nu cu mintea omenească, nici cu
cercarea ajunsă.
Pentru aceasta nu cerc adâncul acesta, nici îndrăznesc să măsor acest adânc cu mintea mea cea
puţină şi cu lipsa priceperii mele, numai una zic, cu Biserica Răsăritului: „Aştept învierea morţilor";
şi: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!"
Ci deoarece credinţa iese din izvorul apelor vii, adică din Dumnezeieştile Scripturi, scoatem şi
noi, de nu altele, cel puţin oarecare picături dintru acel Râu care iese din Scaunul lui Dumnezeu,
pentru răcorirea sufletului nostru, ca a
115
unui pământ fără de apă. Însă învierea morţilor din Dumnezeieştile Scripturi fără îndoială se crede.
„Fost-a peste mine mâna Domnului şi m-a dus Domnul cu Duhul şi m-a pus în mijlocul unui
câmp plin de oase omeneşti, şi m-a purtat împrejurul lor; dar iată oasele acestea erau foarte multe pe
faţa pământului şi uscate de tot. Şi mi-a zis Domnul: «Fiul omului, oare vor învia oasele acestea?»
Iar eu am zis: «Dumnezeule, numai Tu ştii aceasta». Domnul însă mi-a zis: «Proroceşte asupra
oaselor acestea şi le spune lor: Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa grăieşte Domnul
Dumnezeu oaselor acestora: Iată, Eu voi face să intre în voi duh şi veţi învia. Voi pune pe voi vine
şi carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh şi veţi învia şi veţi şti
că Eu sunt Domnul».
Prorocit-am deci precum mi se poruncise. Şi când am prorocit, iată s-a făcut un vuiet şi o
mişcare şi oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura sa. Şi am privit şi eu şi iată erau
pe ele vine şi crescuse carne şi pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele. Atunci mi-a zis
Domnul: «Fiul omului, proroceşte duhului, proroceşte şi spune duhului: Aşa grăieşte Domnul
Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi şi suflă peste morţii aceştia şi vor învia!» Deci am
prorocit eu cum mi se poruncise, şi a intrat în ei duhul şi au înviat şi mulţime multă
116
foarte de oameni s-au ridicat pe picioarele lor" (Iez. 37,1-10).
Şi mai jos: „Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Iată, Eu voi deschide mormintele voastre şi vă voi
scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre şi vă voi duce în ţara lui Israel" (Iez. 37,12).
Şi Mântuitorul zice: „Că vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui [...], şi vor
ieşi cei ce au făcut cele rele, întru învierea osândirii" (In 5, 28-29). Şi iarăşi: „Eu sunt învierea şi
viaţa; cel ce crede în Mine, de va şi muri, viu va fi, şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în
veac" (In 11, 25).
Sfântul Apostol Pavel, în Epistola întâi către Corinteni, zice: „Iar dacă se propovăduieşte că
Hristos S-a sculat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morţilor? Dacă nu este
înviere a morţilor, nici Hristos dar n-a înviat. şi dacă n-a înviat Hristos, zadarnică este atunci
propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră. Ne aflăm încă şi martori mincinoşi ai lui
Dumnezeu; pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu, că a înviat pe Hristos, pe Care nu L-a
înviat, dacă deci morţii nu înviază. Căci dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a înviat; iar dacă
Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră, încă sunteţi în păcatele voastre: şi atunci cei ce au
adormit întru Hristos au pierit. Iar dacă nădăjduim întru Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai
de plâns decât toţi oamenii.
117
Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce
printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci, precum întru Adam toţi
mor, aşa şi întru Hristos toţi vor învia. Dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură, apoi cei
ai lui Hristos, la venirea Lui" (I Cor. 15,12-23).
Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? şi cu ce trup au să vină?
Răspunde Sfântul Apostol Pavel: „Nebun ce eşti! Tu ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi murit.
Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăuntele gol, poate de grâu sau de altceva din
celelalte; iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei seminţe un trup al său" (I Cor. 15,
35-38). „Şi precum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc." (I Cor.
15,49)
„Căci trâmbiţa va suna, şi morţii vor învia nestricăciosi, şi noi ne vom schimba. Căci trebuie ca
acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune, şi acest trup muritor să se îmbrace întru
nemurire." (I Cor. 15, 52-53)
întrebi: Oare toţi morţii se vor scula la judecată?
Toţi, începând de la Adam până la sfârşitul veacului, că aşa zice Scriptura: „toţi cei din
morminte vor auzi glasul Lui" (In 5, 28).
118
Atunci va şedea pe tronul slavei Sale şi se vor aduna înaintea Lui toate limbile.
Vă întrebaţi ce înseamnă acestea: „Nu se vor ridica necredincioşii la judecată" (Ps. 1, 5) şi „Oare
morţilor vei face minuni? Sau cei morţi se vor scula şi Te vor lăuda pe Tine?" (Ps. 87,11)?
învierea îndoit poate să se înţeleagă: una în viaţa cea veşnică, iar alta în moarte veşnică; însă
necuraţii nu vor învia la judecată întru învierea vieţii, ci vor învia întru învierea morţii veşnice, întru
osânda cea veşnică, lipsiţi de viaţă veşnică. Aceasta şi Hristos o zice: morţii vor auzi glasul Fiului
lui Dumnezeu, „şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieţii; iar cei ce au făcut cele rele,
spre învierea osândirii" (In 5, 29).
Aceasta şi psalmistul aşijderea vesteşte: „De aceea nu se vor ridica necredincioşii la judecată,
nici păcătoşii în sfatul drepţilor" (Ps. 1, 5).
Oare se cade a muri toţi mai înainte de judecată?
Răspunde Teodorit, Episcopul Cirului: „Cu multă descoperire le povesteşte pe toate Preasfântul
Duh. Că n-a zis: nu vor învia necredincioşii, ci la judecată nu vor învia; în loc de nu spre judecată,
ci spre osândă. Că nici de mustrări n-au trebuinţă, având-o arătată pe păgânătate, ci singură
pedeapsa o primesc. Că precum pe ucigaşii de oameni cei prinşi chiar asupra faptului
119
uciderii îi bagă în judecătorie nu pentru ca să-i mustre judecătorii, ci ca pe sentinţa cea hotărâtă
de legi asupra lor s-o renunţe; aşa şi cei ce au trăit întru păgânătate, îndată după înviere pe muncă o
pătimesc nu la judecată adunându-se, ci primind hotărârea pedepsei. Şi încă şi cei feriţi de dogmele
păgâneşti, dar care au vieţuit viaţă nelegiuită, depărtaţi vor fi de adunarea drepţilor" (Tâlcuirea
Psaltirii, Buzău, 1840, p. 5).
Răspund Gură de Aur, Teodorit, Teofilact şi alţii că nu toţi, ci oarecare vor veni vii la Judecata
cea înfricoşată, că aşa zice Apostolul: „nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba" (I Cor. 15, 51),
„şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi. După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi,
împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul"
(I Tes. 4,16-17).
Sfântul Gură de Aur, tâlcuind acestea, zice: „Mai înainte se vor scula cei ce s-au săvârşit, şi aşa
împreună se va face întâmpinarea. Abel cel ce s-a săvârşit mai înainte de toţi, împreună cu cei ce
vor fi vii, atunci vor întâmpina".
Ce înseamnă, dar, când zice Apostolul: „Că precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor
învia"?
Toţi vor muri şi toţi vor învia, ci nu la fel; pentru că cei ce vor rămâne întru venirea Domnului
120
vor muri şi învia, numai cu singură schimbarea, iar nu cu căderea şi cu scularea, precum zice
Apostolul: „Că se cade stricăciosului acestuia a se îmbrăca întru nestricăciune şi muritorului
acestuia să se îmbrace întru nemurire" (I Cor. 15, 53).
Pentru aceasta, Sfântul Gură de Aur, tâlcuind, zice: „Trupul cel stricăcios şi muritor, de este
drept, acest trup dar rămâne; că acelaşi este cel ce se îmbracă. Iar murirea şi stricarea se pierd,
venind asupra noastră nemurirea şi nestricăciunea".
Acestea le zic Sfântul Gură de Aur şi alţii. Însă mulţi dascăli sunt care zic împotrivă, că se cade
tuturor noroadelor să moară mai înainte de Judecata ceea ce va să fie, pentru că întru Adam
asemenea toţi au greşit şi pe toţi asemenea vorba cea nestrămutată a lui Dumnezeu i-a osândit
morţii.
Şi singure legile firii învaţă că nu se poate face înnoire de nu va întâmpina mai înainte stricarea:
aceasta şi singur Apostolul învaţă cu asemănarea seminţelor, care nu pot creşte în spice de nu se vor
strica mai înainte. Aceasta şi în Simbolul Credinţei în toate zilele zicem: „Aştept învierea morţilor".
Ci cum va fi învierea sau scularea, de nu va fi mai înainte căderea? Că scularea este a doua sculare a
celui căzut, după cuvântul lui Damaschin. Pentru aceste două tâlcuiri, socotesc a fi mai adevărată
cea dintâi, care este a Sfântului Gură de Aur, luminătorul Sfintei Biserici a Răsăritului.
121
Oare cu aceleaşi trupuri vor învia din morţi sau cu altele?
Cu aceleaşi, că zice Scriptura prorocească: „Păzeşte Domnul toate oasele drepţilor, nici unul din
ele nu se va zdrobi" (Ps. 33,19). Va lua fiecare cele ce a făcut cu trupul său, bune sau rele.
„Se cade stricăciosului acestuia a se îmbrăca întru nestricăciune, şi muritorului acestuia întru
nemurire" (I Cor. 15, 53). Că se cade şi este cu dreptate să fie părtaş slavei sau osândei acelaşi trup,
cel ce a fost părtaş patimilor sau dulceţilor trupeşti.
Dar zici: Ce este ceea ce zice Apostolul: Tu ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi murit. Şi ceea ce
semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăuntele gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte; iar
Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei seminţe un trup al său" (I Cor. 15, 35-38)?
Apostolul zice pentru forma grăuntelui, iar nu pentru fiinţă, că fiinţa tot aceeaşi este a grăuntelui
ce se strică şi creşte. De unde bobul de grâu spic de grâu are, iar nu de orez; forma şi chipul sunt
însă altele în grăuntele gol şi în grăuntele ce creşte; aşa şi trupurile omeneşti, în fiinţă se vor scula;
numai forma şi chipul altul luând, că ce se seamănă întru stricăciune, scula-se-va întru
nestricăciune.
Vezi trupul lui Hristos; oare nu s-a sculat acelaşi din morţi? Vezi pe Lazăr; oare nu pe acelaşi
122
l-a înviat din morţi Hristos? Aşa închipuie şi trupul smereniei noastre, ca să fie acela închipuit
trupului măririi lui, după cuvântul Apostolului.
Oare nu ţi-am spus ţie dintâi că aici credinţă trebuie, iar nu iubirea de cercare? La oameni
aceasta nu se poate, dar la Dumnezeu toate se pot. Auzi ce zice Psalmistul: „Cugetat-am la toate
lucrurile Tale şi la faptele mâinii Tale am gândit" (Ps. 142, 5). Şi cum s-a gândit? S-a gândit cu
gândirea şi cu mirarea atotputerniciei lui Dumnezeu, cum din nefiinţă întru fiinţă, cerul şi pământul,
văzduhul şi marea şi toate după dânsele printr-o poruncă le-a făcut? Dacă a putut să facă dintru
nefiinţă atâta lume frumoasă, cu cât mai vârtos din fiinţă, măcar şi stricată, poate să înnoiască fiinţa
cea dintâi a trupului omenesc. Cu mirare Sfântul Damaschin strigă, grăind: „Zice cineva: cum se
vor scula morţii? O, necredinţă! O, nebunie! Cel ce a întors ţărâna în trup cu o
123
voie şi a poruncit să crească puţină picătură de sămânţă în pântecele femeieşti, şi această unealtă în
multe feluri şi în multe chipuri să se săvârşească trup, cu cât mai vârtos ceea ce a fost şi s-a stricat.
Iar cu care trup? Oare cum este cu putinţă ca ţărâna trupului omenesc, ce se suflă de vânturi sau se
sapă de oameni şi se risipeşte, sau o face cărămizi sau silitră, după aceea se bagă în tunuri, apoi în
foc şi în fum se preface, iarăşi se va împreuna în trup omenesc? Şi de se va întâmpla trupului
omenesc să se mănânce de fiare sau de păsări sau de peşti şi acestea apoi de oameni să se
mănânce, cum va să vie în facerea sa cea dintâi?
Nebune, de nu te opreşte orbirea a nu crede cuvintele lui Dumnezeu, crede lucrurilor: că tu ceea ce
semeni nu înviază de
nu va muri. Citeşte această învăţătură la Sfântul Gură de Aur, în Omilia a şaptea la Epistola
Sfântului Pavel către romani, şi cum că nu se cade a cerca cele neajunse ale lui Dumnezeu.
Şi iarăşi: Omilia întâi la Epistola a doua către Corinteni, cap. 1.
Şi iarăşi: Omilia a 5-a la Epistola Sfântului Pavel către Coloseni, cap. 2.
Şi iarăşi: Omilia a 10-a la Epistola a doua către Corinteni, cap. 5.
Şi iarăşi: Omilia a 17-a la Epistola Sfântului Pavel către romani, cap. 6.
Şi iarăşi: Omilia a 10-a la Epistola Sfântului Pavel către Corinteni, cap. 4, şi într-alte multe
locuri.
Ce învăţătură avem despre pruncii care mor?
Nu se va scula bătrân şi tânăr, adică nu vor fi cei înviaţi nici bătrâni, nici tineri, căci bătrâneţea
şi pruncia este nedesăvârşirea firii, ci toţi se vor scula în vârstă ca de 30 de ani; că precum l-a făcut
Dumnezeu pe om nici bătrân, nici tânăr, aşa îl va şi înnoi, că aşa zice Apostolul: „Până vom ajunge
124
toţi la unirea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la
măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos" (Efes. 4,13). De aici se poate înţelege că nici şchiopul
şchiop, nici orbul orb, nici gârbovul gârbov se va scula, că toate acestea sunt nedesăvârşirea firii
omeneşti şi se cade să se strice, iar nu să se înnoiască.
Dar tot acelaşi trup se va scula?
Tot cu firea aceea, numai altă înfăţişare având, de vreme ce se va scula omul desăvârşit.
De ce se va înlătura bătrâneţea, căci despre omul desăvârşit şi cinstit Sfânta Scriptură spune:
„Vârsta bătrâneţilor înseamnă o viaţă neîntinată" (înţ. Sol. 4, 9)?
Bătrâneţile sunt cinstite în veacul de acum nu pentru bătrâneţe, ci pentru înţelepciune şi sfat,
care se socoteşte a fi între bătrâni, pentru că au mai multă experienţă decât cei tineri şi ştiu să
povăţuiască pe calea adevărului şi a dreptăţii.
Ce zice dar Apostolul: „fiecare în rândul cetei sale"?
Nu se înţelege aici ceata prunciei sau a bătrâneţii, ci ceata alegerii sau osândirii, ceata lucrurilor
celor bune sau rele.
Ascultă cum tâlcuieşte aceasta Sfântul Gură de Aur: „Că nu pentru că au auzit învierea,
socoteşte că vor lua asemenea toţi, ci în multe
125
chipuri, cu cât mai vârtos unde sunt păcătoşi şi drepţi, cu atât mai mare despărţire va fi".
Ce este oare aceea ce zice Apocalipsa: „Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând
înaintea tronului"? Din aceste cuvinte trebuie să înţelegem că se vor scula tinerii tineri şi bătrânii
bătrâni?
Aici arată Apocalipsa nepotrivirea statului şi a dregătoriei. Pe stăpâni şi puternici îi numeşte
mari, iar pe cei ce sunt robi şi de neam prost, mici. Sfântul Andrei îi numeşte pe cei drepţi mari şi pe
cei păcătoşi mici; iar alţii îi numesc mari pe cei mândri şi mici pe cei smeriţi.
Toţi se vor scula parte bărbătească?
Nicidecum, ci bărbaţii bărbaţi, şi femeile femei se vor scula. Că precum din început a făcut
Dumnezeu parte bărbătească şi femeiască, aşa şi pe urmă le va înnoi. Mărturie acestui adevăr este
singur Hristos, Care zice: „la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui
Dumnezeu în cer" (Mt. 22, 30). Aici pentru amândouă părţile zice Hristos că însurarea este cuvenită
bărbaţilor, iar măritatul femeilor.
Ce este dar ceea ce zice Apostolul: „Vom ajunge toţi la starea bărbatului desăvârşit"?
Aici bărbat desăvârşit se înţelege nu că doar vor fi toţi parte bărbătească, ci vor avea toţi putere
şi tărie bărbătească.
126
Sfântul Gură de Aur acestea le tâlcuieşte pentru veacul de acum, întru care se cade nouă a fi nu
trup cu mintea, ci bărbaţi desăvârşiţi, gândind cele desăvârşite.
De vor fi toţi ca îngerii în cer, nici însurându-se, nici măritându-se, drept aceea nu va fi acolo parte
femeiască, pentru că îngerii nu au parte.
Vor fi ca îngerii nu fără parte, nici cu schimbarea firii, ci fără de însurare şi fără de amestecare
trupească, dar fără de moarte şi cu viaţă de duh, întocmai ca îngerii.
Trupurilor lor ce vor învia oare le trebuie mâncare şi băutură?
Nicidecum. Că mâncarea şi băutura se face acum pentru întărirea slăbiciunii puterii omeneşti.
 Iar atunci nu va fi slăbiciune în trupurile cele ce vor învia, după cuvântul Sfântului Pavel: „Se
seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere" (I Cor. 15, 43).
Hristos după înviere a mâncat înaintea ucenicilor Săi?
Mâncarea lui Hristos a fost nu pentru trebuinţa firii omeneşti, care după înviere nicidecum nu se
slăbeşte, ci pentru încredinţarea ucenicilor celor ce socoteau că văd duh, ca să le arate lor adevărata
fire a Sa cea omenească, ce a sculat-o
127
din morţi, tot aceea ce mai înainte a mâncat şi a băut cu ei!
Cum vor fi trupurile sfinţilor celor ce se vor scula?
Trupurile sfinţilor vor fi fără de patimă, că tot cel ce pătimeşte se face părtaş stricăciunii; iar
trupurile sfinţilor vor fi străine de stricăciune; după cuvântul lui Pavel: „Se seamănă întru
stricăciune, înviază întru nestricăciune". Că de ar fi împărtăşite stricăciunii, ar fi neputincioase
trupurile sfinţilor, neputând a se feri de stricăciune; ci Sfântul Pavel zice că „se seamănă întru
slăbiciune, înviază întru putere".
Trupurile sfinţilor vor fi subţiri, asemenea cu duhul; nu că doar se vor schimba în duh, ci vor
avea o fiinţă oarecare ca de duh, precum zice Pavel: „Se seamănă trup firesc, înviază trup
duhovnicesc". Adică asemenea cu duhul: tărie în iuţeală, în nestricăciune, în subţirătate, în trecere,
cum şi trupul lui Hristos după înviere a trecut prin piatra cea pecetluită de pe groapă şi prin uşile
încuiate a intrat la ucenici. Ci întru pipăire nu va fi asemenea duhului că trupul lui Hristos după
înviere a fost pipăit, cum şi singur zice: „Pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase, precum
Mă vedeţi pe Mine că am" (Lc. 24,39).
Trupurile sfinţilor vor fi luminate, că însuşi Hristos zice: „Drepţii vor străluci ca soarele întru
împărăţia Tatălui lor" (Mt. 13, 43).
128
Aşijderea şi Apostolul zice: „Se seamănă întru necinste, în viază întru slavă" (I Cor. 15, 43). Şi
iarăşi: „Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc" (I Cor. 15,
49).
Cum vor fi trupurile osândiţilor?
Nestricăcioase şi fără de moarte, pentru că Hristos zice: „Şi în zilele acelea vor căuta oamenii
moartea şi nu o vor afla, şi vor dori să moară; moartea însă va fugi de ei" (Apoc. 9, 6). Se cade
acestui trup muritor a se îmbrăca întru nemurire.
Trupurile osândiţilor vor fi pătimitoare, că vor suferi cumplit în văpaie nestinsă în veci.
Apostolul zice: „Toţi ne vom schimbadeci dar, de se vor osândi pătimaşii, cum se vor schimba? Că
pătimire şi acum au, şi atunci vor avea.
Se vor schimba şi ele întru nestricăciune şi întru pătimire, care acum este vremelnică şi trecătoare,
iar atunci va fi veşnică.
Nestricăciunea se face din fire, sau din dar, sau din pătimire; ci de aceasta nimic nu se poate numi
la trupurile celor osândiţi; deci nici nestricăciunea nu o vor avea.
întru cei osândiţi va fi nestricăciune nu din fire, nici din dar, nici din mărire, ci din dreapta judecată
şi răsplătirea lui Dumnezeu, că acelora nu părtineşte cu Darul lui Dumnezeu, ci părtineşte cu mânie
şi cu răsplătire.
130
Acestea sunt semnele ce urmează după venirea lui Antihrist şi sunt înainte de înfricoşata
Judecată şi acestea fiind, îndată va urma înfricoşata Judecată.
Despre înfricoşata Judecată
Înfricoşata Judecată va fi în valea lui „Iosafat", ce este la muntele Eleonului, aproape de
Ierusalim, că aşa zice Dumnezeu prin prorocul: „Aduna-voi toate popoarele şi le voi coborî în valea
lui Iosafat, şi Mă voi judeca acolo cu ele" (Ioil 4,2). Aceasta şi îngerii au vestit-o mai înainte la
înălţarea Domnului: „Acest Iisus, Care S-a înălţat de la voi la cer, aşa şi va veni cum L-aţi văzut
mergând la cer" (Fapte 1,11). Însă ştim că Iisus S-a înălţat din muntele Eleonului, unde este valea
lui Iosafat, cu câmpuri desfătate. Aceste pricini aşa se par a fi:
1) ca să facă Hristos judecată acolo unde a făcut şi milă, după cum cântă David;
2) ca să Se proslăvească Hristos acolo unde a fost şi ocărât;
3) ca să judece acolo unde a fost judecat;
 4) ca să fie spre ruşinea nemulţumitorilor evrei, singure acele locuri, precum Betleemul,
Betania, Ierusalimul, Golgota etc.;
5) ca să Se arate acelaşi, Cel ce s-a suit, care S-a şi pogorât.
Cum va putea încăpea într-o vale atâta mulţime de neamuri, începând de la Adam până la sfârşitul
veacului?
Zice Apostolul Pavel: „Vom fi răpiţi în nori ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh" (I Tes. 4,
17); însă sfinţii, precum nu s-au aplecat întru această viaţă către cele pământeşti, aşa şi atunci
departe de pământ vor fi, unii mai sus de alţii, după vrednicie, şi toţi pe nori de-a dreapta lui Hristos
vor fi. Iar păcătoşii, ca cei ce s-au lipit de cele pământeşti întru această viaţă, aşa şi atunci pe
pământ vor sta toţi de-a stânga înfricoşatului Judeţ.
Se va arăta la judecată semnul Fiului Omului, adică Sfânta Cruce.
Şi aceasta pentru trei pricini: cea dintâi, spre mângâierea creştinilor ortodocşi, celor ce se
închină Patimii lui Hristos Cel ce S-a răstignit, şi ei se răstignesc pentru El în toate zilele şi până în
veac, şi poartă crucea pentru numele lui Hristos cu răbdare multă. A doua, spre ruşinare şi
înfruntare necuraţilor împotrivitori ce râd de noi, creştinii, şi mai vârtos spre ocară evreilor, celor ce
L-au răstignit pe Domnul slavei pe Cruce. A treia, ca să vadă toţi că prin Cruce a luat Hristos
stăpânirea judecăţii.
132
Se vor deschide cărţile, adică se vor arăta faptele şi sfaturile fiecăruia, care acum ca nişte cărţi
închise se află, şi atunci se vor deschide şi se vor arăta tuturor, după tâlcuirea Sfântului Andrei. Alţii
zic a fi cartea pomenirea lui Dumnezeu de lucrurile omeneşti cele neuitate.
Singur Hristos va fi Judecător plin de putere: „Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-
o Fiului [...], şi I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului" (In 5, 22-27).
Dar se desparte oare Fiul de Tatăl şi de Sfântul Duh?
Nicidecum, că pe Sfânta Treime o credem a fi nedespărţită, pentru aceea şi la judecată cele trei Feţe
dumnezeieşti le credem a fi şi mărturisim nedespărţirea deofiinţă. Şi aceasta din Scripturi putem să
credem: „Cel vechi de zile a şezut pe scaun" şi Duhul Sfânt va vădi lumea de păcat.
Tatăl nu va judeca pe nimeni. Deci cum va judeca singur Hristos?
Tatăl nu judecă pe nimeni singur, deosebi, ci cu Fiul, Căruia toată judecata I-a dat-o.
De ce se scrie că numai Fiul va judeca, dacă vor să fie cele trei Feţe la judecată?
Pentru omenirea Lui şi Patima cea de bunăvoie, ca să-l judece pe om cu dreptate, care cu
nedreptate
133
de om s-a judecat. Încă se scrie că va judeca Fiul pentru omenirea Lui cea îndumnezeită şi văzută de
toţi, şi pentru glasul ce va zice cu luare-aminte: „Veniţi, binecuvântaţilor" şi „duceţi-vă,
blestemaţilor" (Mt. 25, 34; 41).
Ce zice în Scriptură, că afară de Hristos, mulţi judecători vor fi? Că zice Hristos Apostolilor: Veţi
şedea şi voi „pe douăsprezece scaune" judecând. „Oare nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? [...]
Nu ştiţi că pe îngeri noi îi vom judeca?" (I Cor. 6,2-3) Drepţii nu vor judeca limbile? Că zice:
„Regina de la miazăzi se va ridica la judecată cu bărbaţii neamului acestuia şi-i va osândi pe ei"
(Lc. 11,31).
Apostolii şi alţi sfinţi vor judeca nu cu putere personală, nici cu judecata cea plină de putere, ci
de obşte şi de voie luând dreapta judecată a lui Dumnezeu. Cu această judecată îi vor judeca drepţii
nu numai pe oameni, ci şi pe îngeri, adică pe diavoli, fiindu-le cu voie şi luând drept când va zice
Hristos: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi
îngerilor lui!" (Mt. 25, 41). Aşa Gură de Aur, Teodorit şi Teofilact tâlcuiesc Scripturile ce s-au zis
mai sus.
Iar ceea ce zice: „Regina de la miazăzi şi bărbaţii niniviteni se vor scula şi vor osândi neamul
evreiesc", se înţelege nu o judecată în calitate de judecători, ci ei vor judeca pe iudei cu faptele,
134
deci nu cu cuvântul sau cu cercetarea; ninivitenii s-au îndreptat ascultând propovăduirea prorocului
Iona, iar aceştia s-au împietrit ascultând învăţătura şi văzând minunile lui Iisus Hristos.
Judecata lui Hristos nu va fi ca cea a judecătorilor omeneşti, că multe sunt deosebirile, întru care
şi aceasta este, că la judecata lui Hristos nu cu cuvintele, ci mai mult cu gândul se vor cerca şi se
vor vădi. Însă la cuvintele lui Hristos, Judecătorul, Ce va zice pe urmă cu dreptate, vor lua seama
toţi: „Veniţi, binecuvântaţilor", „duceţi-vă, blestemaţilor". „Şi vor merge aceştia la osândă veşnică,
iar drepţii la viaţă veşnică" (Mt. 25,46).
Şi acesta este sfârşitul lumii, pe cât am putut arăta din Dumnezeieştile Scripturi, iar peste toate
acestea pun temei credinţa, iar iubire de iscodire şi cercare cu totul nu se suferă. Auzi ce zice Gură
de Aur, în cuvântul lui cel dintâi: „Oare văzut-ai cum ocărăşte Apostolul cercarea? Că unde este
credinţă, nu trebuie cercare; că nu se cade nimic a se cerca, că nu este de folos omului cercarea,
pentru că strică credinţa, că iscodind încă nu află, şi cercând nu poate crede. Pentru aceasta zice: să
nu ne îndeletnicim cu cercări, că de cercăm, nu este credinţă întru aceasta, căci credinţa odihneşte
gândul". Şi mai jos: „Că cele ce a săvârşit şi a zidit credinţa, pe acelea le întoarce cercarea". Şi mai
jos: „Să nu luăm seama cercărilor, că pentru aceasta ne-am numit credincioşi creştini, ca să credem
cele ce s-au zis fără de
135
îndoire, nimic îndoindu-ne. De ar fi fost omeneşti cele ce s-au grăit, s-ar cădea să le cercăm, iar
de sunt dumnezeieşti, se cade numai să le cinstim şi să le credem, iar de nu le credem, să nu credem
nici că este Dumnezeu, că cum ştie că este Dumnezeu, cercând pricină de El?"
„Iată semnul cel dintâi: cu adevărat îl cunoaşteţi toţi pe Dumnezeu şi credeţi cele ce zice fără
semne şi arătări". Şi mai jos: „Cu credinţa toţi cei de demult s-au lăudat, iar fără de susţinerea
credinţei toţi s-au rătăcit şi s-au stricat".
Sfârşitul cărţii
Acestea scriind despre sfârşitul lumii, sfârşim şi noi această carte cu cuvintele Sfântului Petru,
Verhovnicul Apostolilor: „Că nu luându-ne după basme meşteşugite v-am adus la cunoştinţă
puterea şi venirea Domnului nostru Iisus Hristos, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noştri". şi
iarăşi: “Şi avem mai întărit cuvântul prorocesc, la care bine faceţi luând aminte, ca la o făclie ce
străluceşte în loc întunecos, până când va străluci ziua şi Luceafărul va răsări întru inimile voastre"
(II Petr. 1,16; 19).
Această lumină a necunoştinţei omeneşti strălucind în loc întunecos, adică Scriptura prorociei şi a
Evangheliei, cu dinadinsul luăm aminte după puterea minţii celei slobode, iar la basme şi la vorbele
cele mari, împletite cu meşteşug, ale cuvintelor ritoriceşti, să nu ne silim; că din singure
Dumnezeieştile Scripturi „v-am adus la cunoştinţă puterea şi venirea Domnului nostru Iisus
Hristos" şi de sfârşitul lumii, întru care va veni începătorul vrăjmaş al lui Hristos, „omul păcatului şi
fiul pierzării, care se va înălţa pe sine mai mult decât cel ce se zice Dumnezeu", după cuvântul lui
Pavel. Iar în care vreme hotărâtă va veni, nicidecum nu ştim; ştim numai că la sfârşitul lumii va
veni.
Zice oarecine că acum este sfârşitul lumii, acum este vremea cea de apoi, că toţi aşa zic şi toţi
vestesc anii aceştia întru care am văzut rele, că sunt cei de pe urmă, şi aceasta se întăreşte şi din
Scripturi.
Fraţilor, anii cei de apoi sunt precum zice şi Apostolul Pavel către Galateni la capitolul 4: „Când
a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său născut din femeie" (Gal. 4, 4). Şi iarăşi:
„Toate acestea au fost scrise spre povăţuirea noastră, la care au ajuns sfârşiturile veacurilor" (I Cor.
10,12).
Dar oare a venit în lume Antihrist cel adevărat, ce va să vie la sfârşitul lumii?
Din cumplitele vremi de acum nu putem cunoaşte cu adevărat venirea lui Antihrist celui
adevărat. Că toate aceste necazuri şi strâmtorări ce le vedem acum, precum sunt: foametea,
războaiele, focul, vărsările de sânge, potopurile, secetele, nerodirea pământului, urâciunea între fraţi
şi judecăţile unul cu altul, prigoanele şi războiul cel dintre noi, toate acestea şi altele
138
asemenea acestora şi mai înainte au fost, încă şi mai cumplite vremi au fost. La începutul Bisericii,
câtă mulţime de vărsare de sânge a fost în vremea împăraţilor Nero, Maximian, Diocleţian,
Domiţian, Traian, Iulian şi alţi prigonitori şi persecutori! Aduc aminte numai eresurile luptătorilor
de icoane. Câtă răutate a suferit Sfânta noastră Biserică Ortodoxă pentru sfintele icoane! Şi toate
acestea n-au fost semne să arate venirea adevăratului Antihrist, fără numai înainte-mergătorii lui
Antihrist. Pentru aceasta, nici întristarea ce se face în vremile de acum, şi strâmtorarea, şi
îmbulzeala nu putem zice a fi adevărate sau mincinoase semne ale venirii lui Antihrist; că de obicei
orice vreme nu poate fi semnul hotărât al unei vremi.
De aceasta, luminat singur Hristos Mântuitorul nostru zice la Matei 24. Din Scriptura
Apostolilor cea mai sus zisă: „Copii, este ceasul de pe urmă" (I In 2,18), şi iarăşi: „Când a venit
plinirea vremii, a trimis Dumnezeu pe Fiul Său născut din femeie" (Gal. 4,4). Aceste mărturii din
Dumnezeiasca Scriptură şi altele ca acestea de le vom socoti după scriptură şi după vorba cea
proastă, arătat vom înţelege că a încetat sfârşitul îndată după întâia venire a Mântuitorului întru
această lume. Că atunci, după cuvântul Apostolului, a trimis Dumnezeu pe Fiul Său cel Unul-
Născut din femeie, când a venit plinirea vremii. Atunci şi Sfântul Ioan Apostolul, vieţuind pe
pământ, a
139
scris, a învăţat şi a grăit: „Vremea este aproape" (Apoc. 22,10). Aceasta este ce s-a zis de prorocul
Ioil: „Şi va fi în zilele cele de apoi (zice Domnul), voi vărsa Duhul Meu peste tot trupul" (Ioil 3,1).
Oare vezi vremile de apoi de unde au început? Pentru aceasta dar, când auzim ori aflăm mărturii în
Scripturi pentru vremea de apoi a anilor de acum sau pentru anul de acum, nu socoti oarece vreme
hotărâtă care ar arăta sfârşitul lumii, ci se înţelege oarecare scriptură pentru vreme. O vreme este
hotărâtă, al cărei hotar toţi îl ştim. aşa este, orice an, orice lună, orice zi, hotărâtă vreme au şi tuturor
acestora ştim sfârşitul hotărât.
Altă vreme este nehotărâtă, al cărei sfârşit nu-l ştim. Aşa când îl vedem pe om îmbătrânit, zicem
că acestui bătrân îi este vremea cea de apoi, dar nehotărâtă, că nu ştim adevărat când se va sfârşi
acest bătrân. Într-acest chip se cade şi aici a înţelege. De la naşterea lui Hristos şi din vremurile
Apostolilor, îndată a început sfârşitul anilor şi vremea cea de apoi cu totul este nehotărâtă, şi hotarul
ei nimeni nu-l ştie, numai Unul Dumnezeu, după cuvântul Domnului cel nemincinos: „Iar de ziua şi
de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, numai Tatăl" (Mt. 24, 36). Pentru
aceasta vasul cel ales, Sfântul Pavel, văzându-i pe tesaloniceni că se tulbură, socotind a fi aproape
ziua Domnului, îi înştiinţează zicând: „Vă rugăm, fraţilor, să nu vă clătiţi degrabă cu mintea, nici să
vă spăimântaţi, nici de vreun
140
duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi
sosit. Să nu vă amăgească nimeni cu nici un chip" (II Tes. 2,1-3).
Iar despre vremea de apoi şi sfârşitul anilor, zic Apostolii cei bine înţelegători şi pricepuţi că tot
veacul acesta, începând de la Adam până acum, închipuie veacul vieţii omeneşti. Şi precum omul
(Lume mică), în greceşte Micro-Cosmos, are trei stări: tinereţea, bărbăţia şi bătrâneţea, aşa şi
Lumea Mare are ale sale trei stări, care sunt trei legi: întâia lege a firii, de la Adam până la Moise. A
doua este Legea Veche, de la Moise până la venirea lui Hristos. A treia lege, a Evangheliei sau a
Darului celui Nou, şi aceasta este bătrâneţea lumii şi vremea cea de apoi de care zice Sfântul Ioan:
„Copii, este ceasul de pe urmă!" (I In 2,18).
încă alţii, cu alt chip despart această însemnare a lumii celei mici şi a celei mari: şapte stări are
veacul omenesc după despărţirea cea mai desăvârşită a unor înţelepţi: întâi pruncia şi negrăirea, a
doua copilăria, a treia desăvârşirea, a patra tinereţea, a cincea bărbăţia, a şasea cărunteţea, a şaptea
bătrâneţea.
Aceste şapte stări ale veacului omenesc se unesc şi cu veacul lumii acesteia. Întâi, de la Adam
până la potop, a fost lumea pruncă şi fără de grai. A doua, de la potop până la facerea Turnului şi
împărţirea limbilor, a fost lumea copilăriei.
141
A treia, de la împărţirea limbilor şi de la naşterea lui Avraam până la Moise, a fost lumea
desăvârşită. A patra, de la Moise toată vremea judecătorilor lui Israel până la împărăţia lui Israel şi
până la Samoil, a fost lumea tânără. A cincea, de la Samuil toată vremea împăraţilor lui Israel şi a
Iudei până la mutarea Babilonului, a fost lumea veacului bărbătesc. A şasea, de la mutarea
Babilonului toată vremea boierilor şi a preoţilor Iudei până la Hristos, a fost lumea veacului cărunt.
A şaptea, de la Hristos până la înfricoşata Judecată, a stătut lumea bătrână, vremea cea de apoi şi
sfârşitul vremii, precum zic Scripturile.
Alţii zic că acest sfârşit al anilor şi al vremii celei de pe urmă nu este hotărât, că nu este hotărâtă
vremea bătrâneţii omeneşti; pentru că nimeni nu ştie când va muri cel ce îmbătrâneşte, aşa şi
bătrâneţea lumii acesteia nu este hotărâtă nicidecum. Că cine poate şti cu adevărat hotarul ei?
Această taină ascunsă din veac cui s-a descoperit? Pentru aceasta Hristos adevărul zice: „De ziua
aceea şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul [după omenire se înţelege],
ci numai Tatăl. Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Căci precum în
zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când
a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea
Fiului Omului" (Mt.
142
24,36-39).
Feri ţi-vă dar, o, fraţilor, că nu ştiţi în ce ceas Domnul nostru va veni! „Aceasta cunoaşteţi, că de ar
şti stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa. De
aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni" (Mt. 24, 43-44).
Oare vezi că Hristos ne porunceşte să fim gata şi să priveghem la venirea Sa? Iar nu să iscodim
taina cea ascunsă şi cu cercarea să o căutăm. Că urât este înaintea Domnului tot cel ce cearcă
judecăţile lui Dumnezeu cele necercate.
Pentru că de se păzesc cu toată ferirea tainele împăraţilor pământeşti, ca să nu le ştie norodul cel
prost şi să fie lor arătate, cum zice şi îngerul: „Taina împăratului bine este a o păzi", cu cât mai
vârtos taina împăratului împăraţilor şi a Domnului domnilor? Este urâtă cercarea, ci iubeşte mai
bine paza.
„Stinsu-s-au iscodind iscodiri". Pentru aceasta vesteşte nouă şi Duhul cel Sfânt: „Cele mai
presus de tine nu le căuta şi cele mai tari decât tine nu le iscodi. Cele ce s-au poruncit ţie acelea cu
cuviinţă le cugetă, că nu-ţi sunt de folos cele ascunse. În multele tale îndeletniciri nu te ţine de
lucruri zadarnice, că ţi s-au descoperit destule din cunoştinţele omeneşti. Că pe mulţi i-a înşelat
părerea lor şi socoteala rea a făcut să alunece cugetele lor" (Sir. 3, 20-23). Acestea şi marele Pavel
zice: „Nu te îngâmfa, ci teme-te" (Rom. 11, 20) şi „Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi" (Rom.
143
12,16). Iar pentru iubitorii de cercări, cei întunecaţi cu semeţia minţii lor, zice: „s-au rătăcit în
gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni"
(Rom. 1, 21-22).
După aceea, neştiinţa lor vrând să o ruşineze, zice: „De i se pare cuiva că ştie ceva, nu ştie
nimic, precum se cade a înţelege".
Ia aminte ce zice Hristos celor ce cu neştiinţa iubirii de cercare tâlcuiesc Dumnezeiasca
Scriptură după nedreapta înţelegere: „Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu"
(Mt. 22, 29). O, cât este de bine şi cât este de frumos a avea minte şi a câştiga înţelepciune, precum
zice Sfânta Scriptură: Că este mai cinstită decât aurul şi argintul şi pietrele cele de mult preţ!
Iar dacă mintea va fi nesupusă Sfintei Biserici, învăţăturilor şi dogmelor celor ortodoxe, nu este
aceasta minte, ci nebunie şi sălbăticie cumplită, că de aceasta zice adevărat Sfântul Apostol: „Iar
dacă aveţi râvnire amară şi zavistie în inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici nu minţiţi împotriva
adevărului. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică. Deci
unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău. Iar înţelepciunea cea de sus
întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune,
neîndoielnică şi nefăţarnică" (Iac.
144
3, 14-17). Pentru aceasta Sfântul Gură de Aur mândria minţii o aseamănă cu pornirea calului; că
precum calul cel sălbatic este cumplit şi neîmblânzit, de nu va fi cu zăbale şi cu frâu tare, şi nu-l va
supune călăreţul, cu adevărat mare pagubă va aduce. Aşa şi mintea, de nu se va supune învăţăturii
celei drepte a Sfinţilor Părinţi şi Dogmelor celor ortodoxe ale Sfintei Biserici, va naşte mare nevoie,
aprindere, spărtură, tulburare şi cumplită pagubă.
Cu o semeţie ca aceasta a minţii boleau de demult cumplit şi acum bolesc evreii cei fără de
Dumnezeu, nesupunându-se cuvintelor celor proroceşti, pe care cumplit şi rău îi defaimă Sfântul
Apostol Ştefan: „Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi
împotriva Duhului Sfânt, precum părinţii voştri, aşa şi voi!" (Fapte 7, 51). Unii ca aceia au fost şi
acum sunt eretici, pizmaşii Sfintei Biserici, care cu semeţia minţii, ca şi cu o pornire a calului celui
neînfrânat, rup funia legii lui Dumnezeu şi leapădă hotarul şi jugul rânduielilor bisericeşti şi ale
soboarelor, plinind cu singure lucrurile lor cele viclene cuvintele lui David: „Să rupem legăturile lor
şi să lepădăm de la noi jugul lor!" (Ps. 2, 3). Dar ce urmează? „Cel ce locuieşte în ceruri va râde de
dânşii, şi Domnul îi va batjocori pe ei" (Ps. 2,4). Deci pentru că acestea aşa sunt, de pofteşte cineva
veşnica mântuire, de i se cade cuiva a fi fiu adevărat al Bisericii celei Ortodoxe şi să scape într-însa
ca în chivotul
145
lui Noe de potopul cel veşnic, să scape de va vrea.
De cuprinde pe cineva frica de acel înfricoşat tunet al anatemei, din norii cei purtători de
Dumnezeu, ce tună soboarele sfinţilor, arzând trupul şi sufletul celor neplecaţi, unuia ca acela i se
cade să i se lecuiască neputinţa şi semeţia minţii cea împietrită cu hotărârea dogmelor bisericeşti, şi
să împovăreze cu jugul cel uşor al lui Hristos, şi să i se îmblânzească nesupunerea cea ca de fiară cu
zăbalele legilor ortodoxe, şi să se supună cu totul Sfintei Biserici, celei cu dreaptă mărire a
Răsăritului, ca un fiu pururea iubit maicii sale, după legea Domnului: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe
mama ta"; şi, după Sfântul Pa vel, „se cade a robi mintea întru ascultarea credinţei lui Hristos". Iar
de nu se supune cineva Sfintei Biserici a Răsăritului şi trece cu vederea dumnezeiasca ei îndreptare,
cea prin Sfântul Duh îndreptată, şi minţii sale celei deşarte şi răzvrătite, unul ca acela, nebăgător de
seamă, se aseamănă păianjenului şi pune zidirea sa pe nisip ca pe o piatră tare, unde s-au pogorât
râurile, şi au suflat vânturile, şi îndată a căzut şi a fost căderea ei mare. Pe unul ca acela singur
Adevărul Hristos îl aseamănă cu diavolul, cel ce a semănat neghină între seminţele cele bine
crescătoare ale învăţăturilor celor drepte. Încă şi Sfinţii Părinţi pe unul ca acela îl numesc răpitor şi
pierzător, ce rupe cumplit
146
haina miresei, Sfintei Biserici a lui Hristos, cea ţesută din teologia cea de sus.
Şi ce putem zice că este mai mare decât cuvântul ce iese din gura lui Hristos şi care ca o sabie îl
taie pe unul ca acela de la trupul Sfintei Biserici, ca pe un mădular putred şi împuţit: „De nu ascultă
cineva de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş" (Mt. 18,17)?
Pentru aceasta dar, bărbaţi fraţi, fiii împărăţiei lui Hristos după făgăduinţă, lepădând deşartele
iscodiri ce ni le aduce diavolul cu meşteşugul lui, să ne nevoim cu un glas şi cu un gând a-L
proslăvi pe Dumnezeu cel în trei ipostasuri, ştiind că Dumnezeu tămăduieşte (pe cei ce sunt cu un
gând) în casa Sa cea cerească, că de aceasta în toate zilele înălţăm rugăciune către Dumnezeu,
zicând: „Şi ne dă nouă cu o gură şi cu o inimă a mări şi a proslăvi preacinstit şi de mare cuviinţă
numele Tău" (Slujba Sfintei Liturghii). Că ce cântare poate fi mai primită lui Dumnezeu decât lauda
credincioşilor, ce zice cu glas de zece strune, care ca o iubită muzică pofteşte de la noi Duhul Sfânt:
„Lăudaţi pe El în psaltire şi în alăută. Lăudaţi pe El în strune şi organe" (Ps. 150,3-4). Aceasta este
unirea inimilor celor cu un gând. De aceasta ne roagă şi Sfântul Pavel (vezi cu câtă râvnă) zicând:
„Deci dacă este vreun îndemn în Hristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo
împărtăşire a Duhului, dacă este vreo milostivire şi îndurare, faceţi-mi
147
bucuria deplină ca să gândiţi la fel, având aceeaşi dragoste, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare. Nu
faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă; ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai
de cinste decât el însuşi" (Filip. 2, 1-3). Aşijderea şi într-alt loc zice: „Vă îndemn pe voi, fraţilor,
pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să grăiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi, ci
să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere" (I Cor. 1,10). De această unire într-un
gând a credincioşilor Săi şi Mântuitorul nostru Hristos roagă pe Tatăl cel mai înainte de veci,
zicând: „Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat ca să fie una precum şi Noi
suntem" (In 17,11).
Acesta este cu adevărat chipul şi asemănarea Dumnezeirii celei deofiinţă şi în trei Ipostasuri,
când petrec credincioşii în dragoste şi într-un gând. Că precum Dumnezeu, măcar că şi în trei Feţe
crezut Se proslăveşte, însă un Dumnezeu este cu fiinţa şi cu vrerea. aşa şi cei ce cred, în El, măcar
de sunt şi despărţiţi cu feţele, însă se unesc într-un gând, cu voia şi cu vrerea, întru toate cele către
mântuire.
O! Cât este de ales chipul şi asemănarea Dumnezeirii celei deofiinţă şi în trei Ipostasuri ce o
poartă întru sine! Căruia să fie slava, cinstea şi închinăciunea de la tot genunchiul, al celor cereşti, al
celor pământeşti şi al celor dedesubt, în vecii nesfârşiţi. Amin!
148
 „Că din multă supărare şi cu inima strânsă de durere v-am scris, cu multe lacrimi, nu ca să vă
întristaţi, ci ca să cunoaşteţi dragostea pe care o am cu prisosinţă către voi" (II Cor. 2, 4).
Sfârşit şi lui Dumnezeu slavă!
Acestea toate le încredinţez luminatei minţi dumnezeieşti socotitoare a sfintei dreptcredincioase
Biserici a Răsăritului.
Fii gata a îndrepta ce vei găsi greşit!
Din cartea mântuirii păcătoşilor partea a II-a, cap. 19
Înţeleptul Ieronim zice în cartea sa că a găsit în Hronograful evreilor:
Că înaintea venirii lui Hristos se vor arăta douăsprezece semne, adică:
în ziua cea dintâi, se va înălţa marea atât de mult, încât va întrece cu cincisprezece coţi toate
hotarele ei, nu ca să le acopere, ci să stea în locul ei, ca şi cum ar avea un zid împrejur.
A doua zi, se va cufunda atât de adânc, încât abia se va vedea.
A treia zi, se vor vedea deasupra apelor chiţii cei mari şi peştii înfricoşaţi şi vor striga atât de
tare, încât se va auzi glasul lor până la cer.
A patra zi, se vor usca marea şi toate apele.
A cincea zi, vor asuda copacii cu sânge şi toate ierburile pământului.
A şasea zi, se va face un cutremur în toată lumea atât de mare şi înfricoşat, încât să nu poată
151
nici un om, nici un dobitoc să stea pe picioarele sale, şi vor cădea toate zidurile şi locaşurile, toţi
munţii şi tot locul înalt, şi se va face toată lumea o câmpie.
A şaptea zi, toate pietrele se vor lovi între dânsele şi se vor sfărâma.
A opta zi, se vor deschide toate mormintele, de la răsărit până la apus, şi vor ieşi oasele morţilor
ca să stea deasupra pământului.
A noua zi, vor cădea stelele din cer şi toate fiarele se vor aduna în câmpuri, strigând cu îngrozire
fără a paşte.
A zecea zi, vor muri toţi oamenii, ca să învieze cu ceilalţi după puţin.
A unsprezecea zi, se vor arde de foc foarte iute cerul, văzduhul şi toată faţa pământului.
A douăsprezecea zi, se va face cer nou şi pământ nou, şi atunci va veni înfricoşatul Judecător
arătat, foc mergând înaintea Lui, precum zice David: „Dumnezeu arătat va veni şi nu va tăcea, foc
înaintea Lui va arde".
Aceeaşi zice şi prorocul Ioil în al 2-lea capitol, iar Marele Vasile zice: „Că după ce va curăţi
Domnul lumea prin foc, care va arde, înălţându-se şi apa mai presus decât munţii cu doisprezece
coţi, precum şi apa potopului, atunci se va despărţi căldura de lumină şi arşiţa o va trimite
păcătoşilor spre mai cumplită muncă, iar lumina drepţilor, ca să aibă mai multă veselie şi bucurie.
Atunci, dar, va şedea Dreptul Judecător pe scaunul
152
slavei Sale şi se vor aduna toate neamurile înaintea Lui" ş.cl.
Pentru patru pricini urmează nevoia a se face judecata cea a toată lumea:
întâi, ca să se arate întru aceasta dreptatea lui Dumnezeu, atât întru răsplătirea faptelor bune,
precum şi întru pedepsirea faptelor celor rele, după cuvântul Psalmistului: „Cunoaşte-Se Domnul,
judecăţi făcând".
Şi în Apocalipsă: „Toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile
Tale s-au făcut cunoscute" (Apoc. 15,4).
În al doilea rând, trebuie ca dreptatea să se laude în toate lucrurile, înaintea tuturor îngerilor şi a
oamenilor, ca cei vicleni să se ruşineze, după cum Pavel ne învaţă: „Să nu judecăm pe cineva mai
înainte de vreme, ci să aşteptăm venirea Domnului Care luminează cele ascunse, şi atunci se va
judeca prin Dânsul fiecare".
În al treilea rând, judecata oamenilor greşeşte de multe ori, în viaţa aceasta, fiindcă ei judecă pe
cele din afară, care se văd, dar nu ştiu pe cele dinlăuntru şi se socotesc mieii lupi şi fiarele oi. Pentru
aceasta nevoie este să se judece fiecare precum este, arătându-se faptele lui.
Că prin aceasta copacii dumbrăvilor se arată în vremea iernii la fel şi nu se deosebeşte cel verde de
cel uscat şi cel folositor şi bun roditor de cel nefolositor şi neroditor, dar când vine preadorita
primăvară, când se îmbracă lumea în culoare
153
nouă, înverzesc livezile, se înmiresmează dumbrăvile, ierburile înfloresc şi copacii se îmbracă în
frunze şi în flori de multe feluri. Atunci se cunosc cele verzi de cele uscate, că cele fragede se
îmbracă cu frunze şi cu flori şi aduc la vreme rodurile lor, iar cele uscate rămân netrebnice, lipsite
de toată podoaba şi frumuseţea, şi vrednice numai de a se arde. Aşa şi toţi oamenii, până când ne
aflăm în cumplita iarnă a vieţii acesteia, cu greu se cunoaşte cel bun de cel rău. Iar în ziua Judecăţii,
care este adevărata primăvară nestricăcioasă, în care se va înnoi toată lumea şi toţi oamenii vor
învia, atunci se vor cunoaşte cu adevărat câţi au fost răcoriţi şi adăpaţi de darul lui Dumnezeu şi câţi
au murit în păcat. Că păcătoşii cei osândiţi, ca nişte copaci uscaţi stând de-a stânga lui Dumnezeu,
neavând vreo podoabă, nici floare, nici frunză, nici rod al frumuseţii slavei vieţii veşnice, ca nişte
uscaţi şi netrebnici copaci se vor arunca în focul muncilor, iar drepţii, ca nişte copaci bine roditori,
plini de fapte bune, vor sta de-a dreapta Domnului, împodobiţi cu flori preafrumoase, strălucind mai
mult decât soarele, vărsând cu îndestulare rodul veşnicei fericiri.
În al patrulea rând şi cel din urmă, vedem pe cei răi şi fără de lege norociţi în viaţa aceasta, iar
pe cei îmbunătăţiţi şi drepţi în multe feluri de scârbe şi necazuri. Deci trebuie să arate Domnul
pricina aceasta tuturor, pentru ce a dat aici păcătoşilor
154
norocire, iar drepţilor atâta pedeapsă, care se va arăta la cea de obşte înviere, când drepţii vor
străluci ca luminătorii, dobândind rodul faptelor lor celor bune; iar păcătoşii, pentru reaua şi
vicleana lor petrecere, vor lua ruşine şi necinste veşnică. Pentru aceste pricini se va face învierea şi,
mai mult, ca să dobândească sufletul împreună cu trupul răsplătirea faptelor lor. Că precum aceşti
doi împreună lucrează binele şi răul, aşa trebuie ca dreptatea să se slăvească de amândoi.
Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur Pentru ca să stăm în Biserica lui Dumnezeu cu frică şi
bună rânduială şi pe feţele noastre să facem semnul crucii deplin
Mulţi, adică din cei fără de socoteală, fluierând cu mâna pe feţele lor îşi fac cruce, ci în deşert se
ostenesc, de vreme ce nu închipuiesc dreapta cruce pe feţele lor, şi de acea fluturare dracii se
bucură. Iar dacă cineva îşi face cruce dreaptă, punând mâna sa pe frunte şi la pântece, în umărul
drept, iar pe urmă în cel stâng, atunci îngerii văzând se veselesc de adevărata închipuire a crucii, cea
de pe feţele noastre. Şi îngerul Domnului scrie atunci pe cei ce intră în Biserica Domnului cu frică
şi cu credinţă şi în biserică stau cu frică şi cu umilinţă şi fac închinăciune spre chipul lui Dumnezeu;
iar dacă ar intra fără frică şi fără evlavie, apoi unul ca acela, ieşind din biserică, dobândeşte mai
mare păcat. Drept aceea, şi
157
noi, fraţilor, intrând în biserică, să stăm cu frică şi cu evlavie, aşteptând de la Dumnezeu mare milă,
în veacul de acum şi în cel ce va să fie. Dumnezeului nostru slavă în veci, amin!
Cuprins
înainte cuvântare 5
Despre sfârşitul lumii 7
Semnele premergătoare venirii lui Antihrist... 47
Semnele ce însoţesc venirea lui Antihrist....65
Semnele ce urmează venirii lui Antihrist...111
Despre înfricoşata Judecată 131
Sfârşitul cărţii 137
Din cartea mântuirii păcătoşilor 150
Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur 155
„Antihristica” este opera unui mare teolog ortodox, care, din smerenie, a dorit să rămână
necunoscut. Manuscrisul, tradus din limba rusă, a fost descoperit de Părintele ieroschimonah Paisie
Lambru din Sfântul Munte Athos, care, impresionat de conţinut, s-a hotărât să-l tipărească. Succesul
de care s-a bucurat cartea în rândul cititorilor a impus mai multe ediţii.
Arhim. Veniamin Micle
EDITURA CARTEA ORTODOXĂ
ISBN 978-606-529-390-8