Pilda datornicului nemilostiv

de Desteptarea - 11 august 2018

Facebook Twitter WhatsApp Telegram VK

Evanghelia Duminicii a XI-a după Rusalii ne prezintă sugestiva parabolă a datornicului nemilostiv, care
datora stăpânului său zece mii de talanţi. Pentru această datorie el ar fi trebuit să fie vândut împreună
cu soţia, copiii, casa şi tot ce avea în proprietate. De aceea, datornicul a căzut în genunchi şi a cerut
iertare, rugându-l pe stăpânul lui să mai amâne plata datoriei. Iar stăpânul, plin de iubire milostivă şi
mărinimie, nu numai că a amânat plata datoriei, ci a iertat-o, a anulat-o, a şters-o complet. Însă
datornicul căruia i-a fost iertată datoria nu a voit să ierte unui datornic al său o datorie foarte mică, de
100 de dinari, ci l-a aruncat în închisoare, ca să-i plătească datoria. Văzând slujitorii stăpânului iertător şi
milostiv că iertarea arătată de el nu a îndemânat pe datornic să ierte şi el la rândul său, s-au întristat
foarte mult. Îndată ei au spus stăpânului lor cât de viclean şi rău era datornicul căruia stăpânul milostiv i-
a iertat datoria. Atunci stăpânul a revenit asupra hotărârii sale iniţiale şi a trecut de la bunătate la
dreptate, pedepsind pe datornicul căruia i s-a iertat datoria, dar care n-a voit să ierte la rândul său unui
mic datornic al său.

Când auzim o asemenea istorie ne umplem de revoltă, dar nu trebuie să ne grăbim, deoarece datornicul
cu zece mii talanţi poate fi oricare dintre noi – dator cu păcate multe faţă de Dumnezeu, iar cel dator cu
o sută de dinari este oricare dintre semenii noştri. Şi nouă Dumnezeu ne iartă tot dacă ne căim, dar noi
nu vrem să iertăm nici cea mai mică jignire din partea aproapelui nostru.

Evanghelia aceasta ne arată aşadar marea bunătate a lui Dumnezeu Care iartă oamenilor greşelile lor şi
în acelaşi timp datoria oamenilor de a ierta şi ei la rândul lor greşelile altora. Prin această parabolă
Mântuitorul lărgeşte înţelesul cuvintelor din rugăciunea Tatăl nostru în care zicem: „…şi ne iartă nouă
greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6, 12). Noi ne rugăm zilnic cu această
rugăciune şi rostim zilnic şi această a cincea cerere din Tatăl nostru, dar nu ştim în ce măsură această
cerere “şi ne iartă”, legată de afirmaţia noastră “precum şi noi iertăm”, nu este mai degrabă o osândă pe
care noi înşine ne-o cerem de la Dumnezeu, pentru că noi ne purtăm adeseori faţă de semenii noştri ca
datornicul neomenos din parabolă: deşi ni se iartă mult, noi nu iertăm deloc sau foarte puţin; în schimb
cerem cu neobrăzare să fim iertaţi mereu, ca şi cum Dumnezeu n-ar vedea şi n-ar cunoaşte făţărnicia şi
răutatea noastră…
Învăţătura Evangheliei este aşadar următoarea: Dumnezeu ne iartă nouă greşelile şi cere ca şi noi să
iertăm altora greşelile lor. Dacă noi însă nu iertăm altora, Dumnezeu trece de la iertare la dreptate,
pedepsind spre îndreptare pe cel insensibil sau nesimţitor la darul iertării, astfel încât acesta învaţă şi
împlineşte de nevoie, prin constrângere, ceea ce nu a făcut de bunăvoie şi din iniţiativă proprie. Iertarea
este o condiţie obligatorie pentru mântuirea omului, a lumii întregi. Iertarea stă la temelia păcii din
inima şi conştiinţa fiecăruia dintre noi. Iertarea, împăcarea, milostenia, cercetarea bolnavilor, primirea
străinilor şi altele asemenea sunt fiicele cele mai mari ale iubirii creştine. De felul cum vom şti să iertam,
să ajutăm pe aproapele, să răbdăm pe toţi, să facem pace, să nu ne răzbunăm, de aceasta depinde
pacea noastră, bucuria vieţii noastre, mântuirea fiecăruia dintre noi. Să cerem aşadar mai întâi fiecare în
parte iertare şi să iertăm cu dragoste pe toţi, ca să fim şi noi iertaţi de Dumnezeu pe pământ şi în cer.

Pr. dr. Marius Popescu, Parohia „Sfântul Ioan” Bacău