ANUL 1844 ÎN PROFEŢIE #1

PRINCIPIUL ZI/AN
Stâlpul
Daniel 8:13-14

Palmoni: Minunatul Număr sau Numărătorul de Taine

„Textul din Scriptură, care mai presus de toate celelalte a fost temelia şi pivotul central al
credinţei advente, a fost acesta: „Până vor trece 2300 de seri şi dimineţi, apoi sfântul Locaş va fi
curăţit” (Daniel 8, 14). Acestea fuseseră cuvintele cunoscute de toţi credincioşii apropiatei reveniri a
Domnului. Pe buzele a mii de oameni era repetată această profeţie ca un cuvânt de ordine al
credinţei lor. Toţi simţeau că de evenimentele profetizate aici depindeau cele mai strălucite aşteptări
şi cele mai scumpe nădejdi. Aceste zile profetice fuseseră arătate ca încheindu-se în toamna anului
1844. La fel ca restul lumii creştine, adventiştii susţineau atunci că pământul sau o parte din el era
sanctuarul. Astfel, ei înţelegeau că astfel curăţirea sanctuarului însemna curăţirea pământului prin
focul zilei din urmă şi că aceasta urma să aibă loc la a doua venire. De aici s-a tras concluzia că
Hristos urma să vină pe pământ în anul 1844.” -- Tragedia veacurilor, pag. 409

„Cei care vor să dobândească binecuvântarea sfinţirii trebuie să înveţe mai întâi ce înseamnă
sacrificiul de sine. Crucea lui Hristos este stâlpul central de care atârnă „o greutate veşnică de
slavă”. „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă
urmeze” (2 Corinteni 4, 17; Matei 16, 24). Mireasma iubirii noastre faţă de semenii noştri este aceea
care dezvăluie iubirea noastră pentru Dumnezeu. Răbdarea în slujire este factorul care aduce odihnă
sufletului. Prin muncă umilă, plină de râvnă şi credincioşie este dezvoltată buna stare a lui Israel.
Dumnezeu îl susţine şi întăreşte pe acela care este binevoitor să urmeze calea lui Hristos. Faptele
Apostolilor, pag. 560.2

„Mijlocirea lui Hristos în favoarea omului, din Sanctuarul de sus, este tot atât de importantă,
pentru Planul de Mântuire, ca moartea Sa pe cruce. Prin moartea Sa, El a început acea lucrare, pe
care, după înviere, S-a înălţat să o desăvârşească în ceruri. Trebuie să intrăm prin credinţă dincolo
de perdea, „unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător” (Evrei 6, 20). Acolo se reflectă lumina
de la crucea de pe Calvar. Acolo putem câştiga o înţelegere mai clară a tainelor mântuirii. Mântuirea
omului a fost adusă la îndeplinire cu un preţ infinit pentru cer; jertfa adusă împlineşte cererile cele
mai mari ale Legii lui Dumnezeu călcate de om. Isus a deschis calea către tronul Tatălui şi, prin
mijlocirea Sa, dorinţa sinceră a tuturor acelora care vin la El în credinţă poate fi prezentată înaintea
lui Dumnezeu. Tragedia Veacurilor, pag. 489.1

PRINCIPIUL ZI/AN
Numeri 14:34
TOATE SEMNELE
Numeri 14:11, 20-23

Evrei 3:7 – 4:11

Odihna harului
„Aceia care nu sunt doritori să-i ofere Domnului o slujire credincioasă, hotărâtă și plină de

1
dragoste nu vor găsi odihna spirituală nici în această viață nici în viața ce va să vină. „Rămâne deci
o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu ... Să ne grăbim [să ne făurim calea, n. tr, eng], dar, să intrăm
în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.”. Odihna precizată
aici este odihna harului, obținută prin urmarea recomandării: lucrați sârguincios.”
Pacific Union Recorder, 7 Noiembrie, 1901.

SĂ LUCRĂM
„Prin propria lor răzvrătire binecuvântarea lui Dumnezeu peste Israel a fost îndepărtată de
la ei. Ceea ce ei au semănat în îndoială și necredință, aceea au trebuit să secere. Raportul inspirat
spune: „Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel Sfânt; iar El li S-a făcut vrăjmaş
şi a luptat împotriva lor.” (Isaia 63:10). Fie ca Domnul să nu permită ca istoria copiilor lui Israel
– când s-au îndepărtat de Dumnezeu, când au refuzat să umble în lumină, când au refuzat să-
și mărturisească păcatul necredinței și păcatul respingeri soliilor Sale – să fie cumva și
experiența celor care susțin a crede adevărul acestui timp. Pentru că dacă fac la fel cum au făcut
copii lui Israel în fața avertizărilor și mustrărilor, același rezultat va urma, în aceste zile din urmă,
cum a venit și peste copii lui Israel. Apostolul dă avertizează: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă
împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu, unde părinţii voştri M-au ispitit
şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! De aceea M-am dezgustat de
neamul acesta şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele! Am jurat,
dar, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!”” (Evrei 3:7-11). Acum urmează avertizarea
apostolului, trâmbiţată până în timpurile noastre: „Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să
n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel Viu. Ci îndemnaţi-vă
unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se
împietrească prin înşelăciunea păcatului. Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm
până la sfârşit încrederea nezguduită de la început,” (Evrei 3:12-14) Review and Herald, 21
Octombrie, 1890.

ÎNCEPUTUL ÎNCREDERII NOASTRE

„Aceste lucruri... au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile
veacurilor. (1 Corinteni 10:11). Avertizarea vine răsunând până în timpurile noastre:
„Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care
să vă despartă de Dumnezeul cel Viu. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice:
„astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. „Căci ne-am
făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început,
câtă vreme se zice:
„Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,
nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.”
Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia care
ieşiseră din Egipt prin Moise?” (Evrei 3:12-16).
Oare noi care trăim în timpul din urmă nu putem realiza importanța cuvintelor apostolului:
„Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă
despartă de Dumnezeul cel Viu.”? (Versetul 12)
„Asupra noastră străluceşte lumina acumulată a vremurilor trecute. Raportul despre uitarea
neglijentă a lui Israel a fost păstrat pentru luminarea noastră. În zilele noastre, Dumnezeu Şi-a întins
mâna pentru a aduna la Sine un popor din fiecare neam, seminţie şi limbă. În mişcarea adventă, El a
lucrat pentru moştenirea Sa, aşa cum a lucrat pentru izraeliţi atunci când i-a scos din Egipt. În marea

2
dezamăgire de la 1844, credinţa poporului Său a fost pusă la încercare, aşa cum a fost pusă la
încercare credinţa evreilor la Marea Roşie. Dacă ar fi continuat să se încreadă în Mâna călăuzitoare,
care îi însoţise în experienţa lor trecută, adventiştii din primele zile ar fi putut să vadă mântuirea lui
Dumnezeu. Dacă toţi aceia care activau uniţi în lucrarea de la 1844 ar fi primit solia îngerului al
treilea şi ar fi proclamat-o în puterea Duhului Sfânt, Domnul ar fi lucrat cu putere împreună cu
eforturile lor. Un potop de lumină s-ar fi revărsat asupra lumii. Cu ani de zile mai înainte, locuitorii
pământului ar fi fost avertizaţi, lucrarea de încheiere ar fi fost dusă la capăt şi Hristos ar fi venit
pentru a-Şi răscumpăra poporul.” Mărturii, vol. 8, pag. 116.1

„Vrăjmaşul caută să abată minţile fraţilor şi surorilor noastre de la lucrarea pregătirii unui
popor care să stea în aceste zile din urmă. Sofismele lui urmăresc să abată minţile de la primejdiile
şi datoriile acestui timp. Ei nu dau nici o preţuire luminii pe care Hristos a venit din cer să i-o dea
lui Ioan, pentru poporul Său. Ei învaţă că scenele de dinaintea noastră nu sunt destul de importante
spre a le da o atenţie deosebită. Ei fac fără efect adevărul de origine cerească şi jefuiesc poporul lui
Dumnezeu de experienţa sa din trecut, dându-i în schimb o ştiinţă falsă.
„Aşa vorbeşte Domnul: «Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi,
care este calea cea bună; umblaţi pe ea.»” (Ieremia 6, 16).
Nimeni să nu caute să înlăture temeliile credinţei noastre — temelii care au fost puse la
începutul lucrării noastre, prin cercetare cu rugăciune a Cuvântului şi prin descoperire. Pe aceste
temelii am clădit noi de cincizeci de ani încoace. Oamenii îşi pot închipui că au găsit o cale nouă şi
că pot pune o temelie mai puternică decât cea care a fost pusă. Însă aceasta este o mare amăgire. O
altă temelie decât cea pusă nu poate fi aşezată de nici un om.
În trecut, mulţi s-au apucat să clădească o nouă credinţă, să statornicească principii noi. Însă
cât a dăinuit clădirea lor? A căzut degrabă, căci nu era întemeiată pe Stâncă.
Primii ucenici n-au avut ei oare de întâmpinat zisele oamenilor? N-au ascultat ei învăţăturile
false şi apoi, după toate, au stat tari şi au zis: „Nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a
fost pusă”? (1 Corinteni 3, 11).
Deci, noi trebuie să ne păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început. Cuvinte
puternice au fost trimise de Dumnezeu şi de Hristos acestui popor, scoţându-l din lume, punct cu
punct, la lumina cea clară a adevărului prezent. Cu buze atinse cu focul sfânt, servii lui Dumnezeu
au vestit solia. Declaraţia divină şi-a pus sigiliul pe temeinicia adevărului vestit. Mărturii, vol.8,
pag. 296-297

„Sunt însărcinată să spun că aceia care vor distruge fundația pe care Dumnezeu a construit, nu
vor fi acceptați ca și învățători și lideri ai poporului său. Trebuie să ne păstrăm până la sfârşit
încrederea nezguduită de la început. Cuvinte de putere au tot fost trimise de Dumnezeu și de Hristos
poporului său, scoțându-i afară din lume punct cu punct, în lumina clară a adevărului prezent. Cu
buzele atinse de focul sfânt, slujitorii lui Dumnezeu a proclamat mesajul. Solia solemnă divină și-a
pus pecetea pe autenticitatea adevărului proclamat” Scrisorile Battle Creek, 82.

„Privind peste veacuri prin Duhul profeţiei, Moise a descris scenele îngrozitoare ale prăbuşirii
finale a lui Israel şi nimicirea Ierusalimului de către oştile romane: „Domnul va aduce de departe,
de la marginile pământului un neam care va cădea peste tine cu zbor de vultur, un neam a cărui
limbă n-o vei înţelege, un neam cu înfăţişare sălbatică şi care nu se va sfii de cel bătrân, nici nu va
avea milă de copii.”
Pustiirea deplină a ţării şi suferinţele îngrozitoare ale poporului cu ocazia asedierii

3
Ierusalimului de către Tit, în veacurile de mai târziu, sunt viu descrise: „El va mânca rodul turmelor
tale şi rodul pământului tău, până vei fi nimicit.... Te va împresura în toate cetăţile tale, până îţi vor
cădea zidurile, aceste ziduri înalte şi tari în care îţi puneai încrederea pe toată întinderea ţării tale....
În strâmtorarea şi necazul în care te va aduce vrăjmaşul tău, vei mânca rodul trupului tău, carnea
fiilor şi fiicelor tale, pe care ţi-i va da Domnul Dumnezeul tău.” „Femeia cea mai gingaşă şi cea mai
miloasă dintre voi, care de gingaşă şi miloasă ce era, nu ştia cum să calce mai uşor cu piciorul pe
pământ, va privi fără milă pe bărbatul care se odihneşte la sânul ei, pe fiul şi pe fiica ei ... căci,
ducând lipsă de toate, va mânca în ascuns pe copiii pe care îi va naşte, din pricina strâmtorării şi
necazului în care te va aduce vrăjmaşul tău în cetăţile tale.” Moise a încheiat cu aceste cuvinte: „Iau
azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea
şi blestemul. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultând
glasul Lui şi lipindu-te de El; căci de aceasta atârnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale, şi numai aşa vei
putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov”
(Deuteronom 30, 19.20).
Pentru ca adevărurile acestea să se imprime şi mai bine în toţi cei de faţă, marele conducător
le-a îmbrăcat în versuri sfinte cântecul acesta nu era numai istoric, ci şi profetic. În timp ce povestea
purtarea minunată a lui Dumnezeu faţă de poporul Său în veacurile trecute, le arăta în umbră
marile întâmplări ale viitorului, biruinţa finală a celor credincioşi când Domnul Hristos Se va
arăta din nou în putere şi mărire. I s-a poruncit apoi poporului să înveţe această istorie profetică şi
să o scrie în mintea copiilor şi nepoţilor. Trebuia să fie cântată de adunare, când se participa la
serviciul divin, şi să fie repetată când era la lucrul de peste zi. Era datoria părinţilor să imprime atât
de bine cuvintele acestea în mintea primitoare a copiilor lor, încât să nu le uite niciodată.
”{Patriarhi și Profeți, pag. 467-468}

Ezechiel 4:1-6
Ieremia 17:21-27
„Cu o ocazie, la porunca Domnului, proorocul s-a aşezat la una din intrările principale în
cetate şi a susţinut acolo importanţa sfinţirii zilei de Sabat. Locuitorii Ierusalimului erau în
primejdie să piardă din vedere sfinţirea Sabatului şi au fost avertizaţi cu solemnitate împotriva
preocupării lor cu cele vremelnice în ziua aceasta. A fost făgăduită o binecuvântare cu condiţia
ascultării. „Dacă Mă veţi asculta în adevăr, zicea Domnul, şi veți sfinți ziua Sabatului, și nu veţi
face nici o lucrare în ziua aceasta, atunci pe porţile acestei cetăţi vor intra împăraţi şi voievozi care
vor şedea pe scaunul de domnie al lui David; ei vor veni în care şi călare pe cai, ei şi voievozii lor,
oamenii lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului, şi cetatea aceasta va fi locuită în veci.” - Ieremia
17:24,25.

„Această făgăduinţă cu privire la prosperitate ca răsplată a supunerii a fost însoţită de o

proorocie cu privire la judecăţile care vor cădea peste cetate, dacă locuitorii se vor dovedi
necredincioşi faţă de Dumnezeu şi faţă de Legea Sa. Dacă îndemnurile de a asculta de Domnul,
Dumnezeul părinţilor lor, şi de a sfinţi ziua Sa de Sabat nu erau luate în seamă, atunci cetatea
şi palatele ei vor fi distruse pe de-a-ntregul de foc.” Profeți și Regi, pag. 411

ODIHNA DE PE 9/11 (11 SEPT)

Aşa vorbeşte Domnul: „Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi,
care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” (Ieremia
6:16)

4
 ODIHNA DE SABAT
TREI TESTE
„Prima, a doua și a treia solie îngerească vor fi repetate. Apelul este gata să se dea
bisericii: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui
duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din
vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au
îmbogăţit prin risipa desfătării ei. . . . Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la
păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în
cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.”
Mulți care au mers să-L întâlnească pe Mire sub soliile primului și celui de-al doilea înger l-au
refuzat pe al treilea, ultimul mesaj de testare care va fi dat lumii, și o poziție similară va fi luată
când ultimul apel va fi făcut.” Review and Herald, 31 Octombrie 1899.

CELE ZECE FECIOARE

„Parabola celor zece fecioare din Matei capitolul 25 ilustrează, de asemenea, experienţa
poporului advent. În Matei capitolul 24, ca răspuns la întrebarea ucenicilor Săi privitoare la
semnele venirii Sale şi ale sfârşitului veacului, Hristos arătase unele dintre evenimentele cele mai
importante din istoria lumii şi a bisericii, de la prima şi până la a doua Sa venire; şi anume:
distrugerea Ierusalimului, marea încercare a bisericii sub persecuţiile păgâne şi papale, întunecarea
soarelui şi lunii şi căderea stelelor. După aceasta, El a vorbit despre venirea Împărăţiei Sale,
spunându-le şi parabola care descrie cele două categorii de servi care aşteaptă venirea Sa. Capitolul
25 începe cu aceste cuvinte: „Atunci Împărăţia cerurilor se aseamănă cu zece fecioare”. Aici este
vorba de biserica din timpul sfârşitului, aceeaşi care este descrisă şi la încheierea capitolului 24.
În această parabolă, experienţa lor este ilustrată prin tabloul unei nunţi din Orient.” {Tragedia
Veacurilor 393.2}
„Mi-a fost prezentată adesea parabola celor zece fecioare, din care cinci sunt înțelepte, și cinci
neînțelepte. Această parabolă a fost și va fi împlinită la literă, pentru că are o aplicație specială în
acest timp și, asemeni celei de-a treia solii îngerești a fost împlinită și va continua să fie adevăr
prezent până la sfârșitul timpului.”. Review and Herald, 19 August, 1890.

PARABOLELE
„Atât parabola neghinei, cât şi cea a năvodului ne învaţă în mod clar că nu va fi nici un timp
când toţi cei răi se vor întoarce la Dumnezeu. Grâul şi neghina vor creşte laolaltă până la timpul
secerişului. Atât peştii cei buni, cât şi peştii cei răi sunt traşi împreună la mal pentru ultima
selectare.
Aceste parabole ne învaţă, de asemenea, că nu va fi nici un timp de probă după terminarea
judecăţii. Când lucrarea Evangheliei s-a încheiat, urmează imediat lucrarea de despărţire între ceea
ce este bun şi ceea ce este rău, hotărându-se pentru totdeauna destinul fiecăruia.” Parabolele
Domnului Hristos, 123

INTERSCHIMBABIL
„A fost și întotdeauna va fi neghină printre grâu, și fecioarele neînțelepte împreună cu cele
înțelepte, acelea care nu au untdelemn în vasele candelelor lor.” Signs of the Times, 23 Octombrie,
1879
Despre starea bisericii simbolizată de fecioarele neînţelepte, se vorbeşte de asemenea ca fiind
starea laodiceean. Review and Herald 19 August 1890

5
 NEGHINA VA FI SEPARATĂ
„Încercări sunt gata să vină peste poporul lui Dumnezeu și neghina va fi separată de grâu.
Dar Efraim să nu-l mai invidieze pe Iuda și Iuda să nu mai necăjească pe Efraim. Cuvinte amabile,
tandre și pline de compasiune vor curge din inimile și buzele sfințite. Este esențial ca noi să fim
uniți, și dacă noi toți vom căuta blândețea și smerenia lui Hristos, vom avea gândul (mintea) lui
Hristos, și va fi unitate în spirit.” Review and Herald, 19 Martie, 1895.

SOLIILE (MESAJELE)
„Lui Ioan i-au fost descoperite scene de un interes profund şi emoţionant în experienţa
bisericii. A văzut poziţia, primejdiile, conflictele şi eliberarea finală a poporului lui Dumnezeu. El
raportează soliile de încheiere care vor coace secerişul pământului fie ca roade pentru
grânarul ceresc, fie ca paie pentru focul nimicitor. Subiecte de o importanţă colosală i-au fost
descoperite, îndeosebi pentru biserica sfârşitului, ca aceia care se vor întoarce de la rătăcire la
adevăr să fie instruiţi cu privire la primejdiile şi luptele ce le stau înainte. Nimeni nu trebuie să fie în
întuneric faţă de ceea ce va veni peste pământ.” Tragedia Veacurilor, 341

„'Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, şi Îşi va strânge grâul în
grânar' (Matei 3, 12). Acesta era un timp de curăţire. Cuvintele adevărului făceau ca neghina să
fie despărţită de grâu. Pentru motivul că erau prea îngâmfaţi şi încrezuţi în propria dreptate pentru
a primi mustrarea, prea iubitori de lume ca să accepte o viaţă de umilinţă, mulţi s-au îndepărtat de
Isus. Mulţi fac şi astăzi la fel. Oamenii sunt şi astăzi încercaţi ca acei ucenici din sinagoga din
Capernaum. Când adevărul pune stăpânire pe inimă, văd că viaţa nu le este în acord cu voia lui
Dumnezeu. Văd nevoia unei totale schimbări, dar nu vor să primească o lucrare care cere lepădare
de sine. Din cauza aceasta se mânie atunci când li se descoperă păcatele. Ei pleacă ofensaţi, la fel ca
ucenicii care L-au părăsit pe Isus, spunând: „Vorbirea aceasta este prea de tot; cine poate s-o
sufere?” Hristos Lumina Lumii, 392

„Dumnezeu a chemat biserica Sa de astăzi, aşa cum a chemat şi pe Israelul din vechime, să
fie o lumină pe pământ. Prin adevărul Său puternic şi pătrunzător, soliile celor trei îngeri, i-a
separat pe copiii Săi de celelalte biserici şi de lume, pentru a le aduce într-o sacră apropiere de El.
El i-a făcut depozitarii Legii Sale şi le-a încredinţat marile adevăruri ale profeţiei pentru acest
timp. Asemenea descoperirilor sfinte încredinţate vechiului Israel, acestea constituie o încredere
sacră pentru a fi transmise lumii. Cei trei îngeri din Apocalipsa 14. reprezintă poporul care primeşte
lumina soliilor lui Dumnezeu şi merge înainte ca instrumente ale Sale, pentru a face să răsune
avertizarea în toată lungimea şi lăţimea pământului.” Mărturii Vol. 5, 455.

CELE TREI SOLII ÎNGEREȘTI

„Lăsați grâul și neghina să crească împreună până la seceriș. Apoi, îngerii sunt cei care fac
lucrarea de separare.” Solii alese, vol. 2, pag. 69.

AL TREILEA ÎNGER
„Apoi am văzut al treilea înger. Îngerul meu însoțitor mi-a spus: „Înspăimântătoare este
lucrarea lui, grozavă este misiunea sa. El este îngerul ce va selecta grâul din neghină, și va
pecetlui (sigila) sau strânge grâul pentru hambarul ceresc.” Aceste lucruri ar trebui să antreneze
întreaga minte, toată atenția. Din nou mi-a fost arătată necesitatea ca aceia care cred că avem
ultimul mesaj de har, să fie separați de aceia care zilnic primesc sau sorb noi erori. Am văzut că nici

6
tânăr nici bătrân nu ar trebui să participe la adunările acelora care sunt în eroare și întuneric. Spune
îngerul: „Mintea să înceteze să mediteze la lucruri fără folos””. Manuscript Releases, volumul 5,
pag. 425.

LEGEA DUMINICALĂ
„Nu este prea departe timpul când încercarea va veni pentru fiecare suflet. Ni se va impune
semnul fiarei. Aceia care pas cu pas s-au supus cerinţelor lumeşti şi s-au conformat obiceiurilor
lumii nu vor găsi că este o problemă grea să se supună puterilor ce vor fi atunci, decât să suporte
batjocurile, insultele, ameninţarea cu închisoarea şi moartea. Lupta se dă între poruncile lui
Dumnezeu şi poruncile oamenilor. În acest timp, aurul va fi separat de zgura din biserică. Adevărata
sfinţenie va fi în mod clar deosebită de aparenţele înşelătoare ale ei. Multe stele, pe care le-am
admirat pentru strălucirea lor, se vor pierde în întuneric. Pleava asemenea unui nor va fi spulberată
de vânt chiar din locuri unde vedem numai arii bogate de grâu. Toţi aceia care iau asupra lor
podoabele sanctuarului, dar nu sunt îmbrăcaţi cu neprihănirea Domnului Hristos, vor apărea în
ruşinea propriei lor goliciuni.” Mărturii, vol 5, pag. 81

PĂCĂTOȘII SUNT CERNUȚI

„Satan va lucra cu miracole să înșele; își va așesa putearea sa ca regulă supremă. Biserica
poate părea că este gata să cadă, dar nu cade. Rămâne, în timp ce păcătoșii din Sion vor fi
cernuți – pleava separată de grâul prețios. Aceasta este o încercare grea, totuși trebuie să aibă loc.
Niciunul decât aceia care au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor nu va fi
găsit printre cei loiali și veritabili, fără pată și fără zbârcitură, fără viclenie în gurile lor... Rămășița
ce-și purifică sufletele prin supunerea față de adevăr capătă tărie din procesul de încercare,
expunând frumusețea sfințeniei în mijlocul apostaziei ce-i înconjoară.” Comentariul Biblic AZȘ, vol
7, 911.

PENTRU TOTDEAUNA
„'Oamenii lui Dumnezeu se ridică', spune îngerul, 'pentru a nu mai cădea niciodată'. 'Aveți
grijă -- spune îngerul -- altfel ramurile ramurile vor fi tăiate și altele vor crește în locul lor.'”.
Manuscript Releases, volumul 18, p11.

DOCTRINA UȘII ÎNCHISE

„Pentru un timp după dezamăgirea din 1844, am susținut, asemenea corpului credincioșilor
adventiști, că ușa harului fusese pentru totdeauna închisă pentru lume. Această poziție fusese luată
înainte ca prima viziune să-mi fie dată. A fost luminea dată de Dumnezeu care a corectat eroarea
noastră, și ne-a ajutat să vedem adevărata poziție.
Sunt încă o susținătoare a teoriei ușii închise, dar nu în sensul în care aplicam termenul sau
în care este folosit de oponenții mei.
A fost o ușă închisă în zilele lui Noe. A fost în acel timp o retragere a Duhului lui Dumnezeu
de la neamul păcătos ce a pierit în apele Potopului. Dumnezeu Însuși a dat solia ușii închise lui
Noe: „Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururi în om [nu se va lupta pentru
totdeauna cu omul n. tr.], căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută
douăzeci de ani.”
A fost o ușă închisă în zilele lui Avraam. Harul a încetat să mai insiste pe lângă locuitorii
Sodomei, și toți în afară de Lot împreună cu soția și cele două fiice au fost devorați de focul trimis
din cer.

7
 A fost o ușă închisă în zilele lui Isus Hristos. Fiul lui Dumnezeu a declarat Iudeilor
necredincioși din acea generație, ”Iată că vi se lasă casa pustie” (Matei 23:38)
Privind prin timp în zilele din urmă, aceeași putere infinită a proclamat prin Ioan: „Iată ce zice
Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel
ce închide, şi nimeni nu va deschide” (Apocalipsa 3:7)
Mi-a fost arătat în viziune, și încă cred că a fost o ușă închisă în 1844. Toți care au văzut
lumina primei și celei de-a doua solie îngerească și au respins-o, au fost lăsați în întuneric. Și aceia
care au acceptat-o și au primit Duhul Sfânt care a însoțit proclamarea mesajului din cer, și care apoi
au renunțat la credința lor și au considerat experiența lor o amăgire, astfel au respins Duhul
lui Dumnezeu, și El nu a mai stăruit pe lângă ei.
Cei care nu au văzut lumina, nu au nicio vină pentru respingerea ei. Doar acea clasă care a
desconsiderat lumina din cer nu poate fi atinsă de Spiritul lui Dumnezeu. Această clasă include, așa
cum am susținut, atât pe aceia care au refuzat să accepte mesajul atunci când le-a fost prezentat cât
şi pe ceilalţi care, după ce au primit mesajul, au renunțat la credința lor. Aceștia pot să fi avut o
formă de evlavie, și declară că sunt urmașii lui Hristos; dar neavând o legătură vie cu Dumnezeu, ei
vor fi luați captivi de amăgirile Satanei. Aceste două clase sunt prezentate în viziune – aceia care
au declarat că lumina pe care o urmaseră este o amăgire, și nelegiuiții lumii care, respingând
lumina, L-au respins pe Dumnezeu. Nicio referire nu se face cu privire la aceia care nu au văzut
lumina, nefăcându-se astfel vinovați de respingerea ei.” Solii alese, cartea 1, pag. 62-63

1844 ÎN PROFEȚIE #2

1844 ÎN PROFEŢIE #3
PRIMUL ŞI ULTIMUL - PARTEA I
Apocalipsa 1:8-11, 17-19

MĂRTURIA CELOR DOI

Geneza 41:32, Ioan 8:17; 2 Corinteni 13:1; Deuteronom 17:6; 19:15

ROMA PAPALĂ
Daniel 7:8,20; 11:40
Apocalipsa 9:14-15
“Primul vai trebuia să continue de la ridicarea mahomedanismuluim până la sfârşitul celor
cinci luni. Apoi primul vai trebuia să se sfârşească şi al doilea să înceapă. Şi când al şaselea înger a
sunat s-a ordonat să se dea la o parte frâiele ce fuseseră puse asupra naţiunilor islamice prin care li
se restricţiona puterea doar la lucrarea de a chinui oamenii şi acum misiunea lor era să se mărească
în aşa fel încât să aibă posibilitatea să ucidă a treia parte dintre oameni. Porunca venea dintre cele
patru coarne ale altarului de aur.
Cei patru îngeri – aceştia erau cele patru sultanate principale din care imperiul otoman era
compus, localizate în ţara străbătută de marele râu Eufrat. Aceste sultanate erau situate la Aleppo,
Iconium, Damasc şi Bagdad. Anterior ele fuseseră puse sub vasalitate; dar Dumnezeu a ordonat şi

8
au fost eliberate.
În anul 1449 Ioan Paleologul, împăratul bizantin a murit, dar nu a lăsat copii care să-i
moştenească tronul şi Constantin, fratele său, i-a succedat. Dar el nu s-a aventurat să se urce pe tron
fără consimţământul lui Murat, sultanul turc. Din această cauză, şi-a trimis ambasadorii săi să-i
ceară consimţământul şi l-a obţinut înainte să clameze că el este suveranul.
Fie ca faptul istoric să fie examinat cu atenţie în conexiune cu predicţia dată mai sus. Acesta
nu a fost un asalt violent făcut asupra bizantinilor prin care imperiul lor a fost cucerit şi
independenţa distrusă ci doar o simplă predare voluntară a respectivei independenţe în mâinile
turcilor. Autoritatea şi supremaţia puterii turce a fost recunoscută când Constantin a spus până la
urmă: “Nu pot domni decât dacă permiteţi voi.”
Celor patru îngeri li s-a dat drumul pentru o oră, o zi, o lună, şi un an ca să ucidă a treia parte
din oameni. În această perioadă în care supremaţia otomană trebuia să existe numără trei sute
nuăzeci şi unu de ani şi cinsprezece zile. În consecinţă, un an profetic este trei sute şaizeci de zile
profetice sau trei sute şaizeci de ani literali; o lună profetică, treizeci de zile profetice, adică treizeci
de ani literali; o zi profetică, este un singur an literal şi o oră, sau a douăzeci şi patra parte dintr-o zi
profetică va fi a douăzeci şi patra parte dintr’un an literal sau cincisprezece zile; totalitatea
respectivă însumând trei sute nouăzeci şi unu de ani şi cincisprezece zile. ” Uriah Smith. Gânduri
despre Daniel şi Apocalipsa.
“În anul 1840, o altă împlinire remarcabilă a profeţiei a produs un interes larg răspândit. Cu
doi ani mai înainte, Josiah Litch, unul dintre pastorii conducători ai predicării celei de a doua veniri,
a publicat o expunere cu privire la Apocalipsa capitolul 9, prezicând căderea Imperiului Otoman.
După calculele sale, această putere urma să fie zdrobită ... la 11 August 1840, când puterea otomană
din Constantinopol se aştepta ca să cadă. Şi lucrul acesta cred că se va produce.

Chiar la data fixată, Turcia, prin ambasadorii ei, a acceptat protecţia puterilor aliate ale
Europei, aşezându-se în felul acesta sub controlul popoarelor creştine. Evenimentul a împlinit
profeţia cu exactitate. Când s-a aflat, mulţimile s-au convins de corectitudinea principiilor de
interpretare profetică adoptate de Miller şi colaboratorii săi şi un impuls minunat a fost dat
mişcării advente. Bărbaţi de cultură cu poziţie s-au unit cu Miller atât în predicarea, cât şi în
publicarea vederilor sale, astfel că, de la 1840 la 1844, lucrarea s-a întins cu repeziciune.”
Tragedia veacurilor, pag. 326.

STRADA ȘI ZIDURILE (49/50)

Daniel 9:25
„Decretul căutat se găsea în capitolul şapte din Ezra, versetele 12-26. În forma lui cea mai
completă fusese dat de Artaxerxe, împăratul Persiei, în anul 457 în. Hr. Însă, în Ezra 6, 14 se spune
că a fost clădită Casa Domnului din Ierusalim „după porunca (decretul) lui Cirus, Darius şi
Artaxerxe, împăratul Persiei”. Aceşti trei împăraţi, prin emiterea, reafirmarea şi completarea
decretului, l-au adus la desăvârşirea prevăzută de profeţie, pentru a marca astfel începutul celor
2300 de ani. Luând deci anul 457 în. Hr. timpul când a fost completat decretul, ca dată a poruncii, s-
a văzut că toate precizările profeţiei cu privire la cele şaptezeci de săptămâni se împliniseră.”
Tragedia veacurilor, pag. 326

O NUMĂRĂTOARE
Nehemiah 7

9
 UNITATE ȘI CITIREA LEGII, ȘI ȚINEREA SĂRBĂTORII CORTURILOR
Neemia 8

CINCIZECIMEA
Levitic 23:15–21
“După Paşte urma Sărbătoarea azimilor, care ţinea şapte zile. Prima zi şi a şaptea zi erau zile
de adunări sfinte, când nu trebuia să se facă nici o lucrare de serv. În a doua zi a sărbătorii I se
aduceau lui Dumnezeu primele roade ale recoltei anului. Orzul era cea dintâi cereală din Palestina,
ce dădea în copt pe la începutul sărbătorii. Un snop din cerealele acestea era legănat de preot în faţa
altarului lui Dumnezeu, ca semn al recunoaşterii că totul este al Lui. Numai după ceremonia aceasta
era îngăduită strângerea recoltei.
La cincizeci de zile după aducerea celor dintâi roade venea Ziua Cincizecimii, care mai era
numită şi Sărbătoarea secerişului sau Sărbătoarea săptămânilor. Ca expresie a recunoştinţei pentru
cerealele pregătite ca hrană, se aduceau înaintea lui Dumnezeu două pâini dospite şi coapte.
Cincizecimea dura numai o zi, care era consacrată serviciului divin.” Patriarhi și profeți, pag. 540.

Jubileul
Leviticus 25:9–13
“În fiecare al şaptelea an, întreaga Lege trebuia să fie citită în adunarea întregului Israel,
după cum poruncise Moise: „La fiecare şapte ani, pe vremea anului iertării, la sărbătoarea
corturilor, când tot Israelul va veni să se înfăţişeze înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul
pe care-l va alege El, să citeşti legea aceasta înaintea întregului Israel, în auzul lor. Să strângi
poporul, femeile, copiii şi străinul care va fi în cetăţile tale, ca să audă şi să înveţe să se teamă de
Domnul, Dumnezeul vostru, să păzească şi să împlinească toate cuvintele legii acesteia. Pentru ca şi
copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru în
tot timpul cât veţi trăi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul”
Deuteronom 31:10-13.” Patriarhi și profeți, 503.

„După „şapte ani sabatici”, de şapte ori şapte ani, venea marele an de eliberare — anul
veseliei. „În ziua a zecea a lunii a şaptea, să pui să sune cu trâmbiţa răsunătoare în toată ţara voastră.
Şi să sfinţiţi astfel anul al cincizecilea, să vestiţi slobozenia în ţară pentru toţi locuitorii ei; acesta
să fie pentru voi anul de veselie; fiecare din voi să se întoarcă la moşia lui şi fiecare din voi să se
întoarcă la familia lui.” (Leviticul 25, 9.10).”
Patriarhi și profeți, pag. 533

CINCIZECIMEA ŞI JUBILEUL
“Dar acum a sosit timpul. Duhul Sfânt aşteptase răstignirea, învierea şi înălţarea Lui Hristos.
Timp de zece zile, ucenicii au înaintat cererile lor pentru revărsarea Duhului Sfânt, la care, Hristos
în Cer şi-a adăugat mijlocirea Sa. Aceasta era ocazia înălţării sale şi a unor lucruri cu totul noi, un
jubileu, o sărbătoare (un an de veselie) în cer. El se înălţase luând robia roabă şi acum pretindea
darul Duhului Sfânt ca să-L poată revărsa peste ucenicii Săi. ” Signs of the Times, December 1,
1898.

Fifty-two Days
Nehemiah 2:11; 6:15
„În a treia noapte după sosire, Neemia s-a sculat la miezul nopţii şi, împreună cu câţiva

10
tovarăşi de încredere, a ieşit să vadă personal ruinele cetăţii Ierusalimului. Călărind pe asinul lui, a
traversat dintr-o parte în alta cetatea, cercetând zidurile dărâmate şi porţile cetăţii părinţilor lui.
Gânduri dureroase au umplut mintea patriotului iudeu când, cu inima zdrobită de durere, privea
fortificaţiile ruinate ale Ierusalimului lui iubit. Amintirile măreţiei trecute a lui Israel erau în
contrast categoric cu dovezile umilirii sale.
În taină şi pe tăcute, Neemia a terminat cercetarea zidurilor. „Dregătorii nu ştiau unde
fusesem”, declară el, „şi ce făceam. Până în clipa aceea nu spusesem nimic iudeilor, nici preoţilor şi
nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi”. Restul nopţii l-a
petrecut în rugăciune, deoarece ştia că dimineaţa va cere un efort stăruitor pentru a trezi şi uni pe
concetăţenii lui neuniţi şi deprimaţi.
Neemia avea o însărcinare împărătească, prin care se cerea locuitorilor să colaboreze cu el
în reclădirea zidurilor cetăţii, dar nu a recurs la exercitarea autorităţii. A căutat mai degrabă să
câştige încrederea şi simpatia poporului, ştiind că o unire a inimilor, cât şi a mâinilor, era esenţială
în lucrarea cea mare, care-i stătea înainte. Când a doua zi a adunat poporul, le-a prezentat astfel de
argumente care urmăreau să trezească energiile adormite şi să-i unească pe cei risipiţi.
Ascultătorii lui Neemia nu ştiau şi nici el nu le-a spus despre cercetarea pe care o făcuse în
noapte precedentă. Dar faptul că făcuse acel circuit a contribuit. într-o mare măsură, la reuşita
lui, deoarece a fost în stare să vorbească despre situaţia cetăţii cu o aşa precizie şi
minuţiozitate, care a uimit pe ascultători. Impresia pe care şi-a făcut-o când a privit
slăbiciunea şi degradarea Ierusalimului a dat putere şi seriozitate cuvintelor lui.” Profeți și
regi, pag. 636-637

Pietre de hotar
Prima Cincizecime
Exod 24:10–18; 33:18–23
DOMNUL COBOARĂ; O SCRIERE SE AFLĂ ÎN MÂNA SA; UN TIMP DE ZĂBAVĂ (ÎNTÂRZIERE); 46 DE
ZILE; MANIFESTAREA SLAVEI LUI DUMNEZEU; MÂNA ACOPERĂ ȘI APOI ESTE RETRASĂ

ULTIMA CINCIZECIME
Ioan 20:17–22; Luca 24:36–49; 16, 31
DOMNUL COBOARĂ; O SCRIERE SE AFLĂ ÎN MÂNA SA; UN TIMP DE ZĂBAVĂ (ÎNTÂRZIERE); 46 DE
ZILE; MANIFESTAREA SLAVEI LUI DUMNEZEU; MÂNA ACOPERĂ ȘI APOI ESTE RETRASĂ

MILLERIȚII
DOMNUL COBOARĂ
“În anul 1840, o altă împlinire remarcabilă a profeţiei a produs un interes larg răspândit. Cu
doi ani mai înainte, Josiah Litch, unul dintre pastorii conducători ai predicării celei de a doua veniri,
a publicat o expunere cu privire la Apocalipsa capitolul 9, prezicând căderea Imperiului Otoman.
După calculele sale, această putere urma să fie zdrobită ... la 11 August 1840, când puterea otomană
din Constantinopol se aştepta ca să cadă. Şi lucrul acesta cred că se va produce.

Chiar la data fixată, Turcia, prin ambasadorii ei, a acceptat protecţia puterilor aliate ale
Europei, aşezându-se în felul acesta sub controlul popoarelor creştine. Evenimentul a împlinit
profeţia cu exactitate. Când s-a aflat, mulţimile s-au convins de corectitudinea principiilor de
interpretare profetică adoptate de Miller şi colaboratorii săi şi un impuls minunat a fost dat
mişcării advente. Bărbaţi de cultură cu poziţie s-au unit cu Miller atât în predicarea, cât şi în

11
publicarea vederilor sale, astfel că, de la 1840 la 1844, lucrarea s-a întins cu repeziciune.”
Tragedia veacurilor, pag. 326.

“Îngerul puternic care l-a instruit pe Ioan nu era altul decât Isus Hristos. Punându-şi
piciorul său drept pe mare şi cel stâng pe pământ uscat, arată statutul pe care El îl ia în scenele
finale ale marii lupte cu Satana. Această poziţie denotă puterea sa supremă şi autoritatea peste
întregul pământ. Controversa a devenit din ce în ce mai puternică şi mai hotărâtă de la un veac la
altul şi va continua în modul acesta până la scenele finale, când domniile puterilor întunericului ce
sunt la lucru şi astăzi vor atinge punctul culminant. Satana unit cu oamenii răi va înşela întreaga
lume şi bisericile care nu primesc dragostea adevărului. Dar îngerul puternic cere imperios atenţie.
El strigă cu voce tare. Astfel, el îşi arată puterea şi autoritatea vocii sale acelora ce s-au unit cu
Satana pentru a se opune adevărului.

După ce cele şapte tunete şi-au făcut auzite glasurile lor, lui Ioan I se poruncește asemenea lui
Daniel cu privire la cărticică: „sigilează ceea ce au spus cele şapte tunete”. Acestea au de-a face cu
evenimente viitoare ce vor fi revelate (dezvăluite) în ordinea lor. Daniel va sta în partea sa de
moştenire, la sfârşitul zilelor. Ioan vede cărticica desigilată. Apoi profeţiile lui Daniel îşi au locul
cuvenit în prima, a doua şi a treia solie îngerească ce trebuie vestite lumii. Desigilarea cărticicii era
solia legată de timp.
Cartea lui Daniel şi Apocalipsa sunt una. Una este o profeţie, cealaltă o descoperire; una este
o carte sigilată şi cealaltă o carte deschisă. Ioan a auzit tainele pe care le-au rostit cele şapte tunete,
dar i s-a poruncit să nu le scrie.
Lumina specială dată lui Ioan exprimată în cele şapte tunete, era o înșiruire de evenimenter
ce vor avea loc în timpul primei și a ceiea de a doua solii îngerești. Nu era cel mai bine, ca
poporul să cunoască aceste lucruri, deoarece credinţa lor trebuia neapărat testată. Astfel ca la
porunca lui Dumnezeu, cele mai frumoase şi mai avansate adevăruri să fie proclamate. Prima şi a
doua solie îngerească trebuiau proclamate, dar nici o lumină suplimentară nu urma să fie
descoperită (dată) înainte ca aceste solii să-şi fi făcut lucrarea lor deosebită. Acest fapt este
reprezentat de îngerul ce stă cu un picior pe mare proclamând cu un jurământ dintre cele mai
solemne că nu va mai fi timp.” The Seventh-day Adventists Bible Commentary, volume 7, 971.

O solie în mână
Apocalipsa 10:8–10
“Înţelegerea adevărului, primirea cu bucurie a soliei, este reprezentată prin faptul că proorocul
mănâncă cărticica. Adevărul cu privire la vremea venirii Domnului nostru a fost un mesaj preţios
pentru sufletele noastre.” The Seventh-day Adventist Bible Commentary, volume 7, 971.

46 ani — din 1798 până în 1844

Manifestarea slavei lui Dumnezeu — din 1840 până la 1844

„Îngerul care se uneşte în vestirea soliei îngerului al treilea va lumina tot pământul cu slava
lui. Aici este profetizată o lucrare mondială cu o putere neobişnuită. Mişcarea adventă din anul
1840-1844 a fost o manifestare glorioasă a puterii lui Dumnezeu; prima solie îngerească a fost
dusă la toate staţiunile misionare din lume, iar în câteva ţări s-a arătat cel mai mare interes religios
care s-a văzut în vreo ţară de la Reforma secolului XVI; dar acestea urmează să fie depăşite de
mişcarea cea puternică din timpul ultimei avertizări a îngerului al treilea.

12
 Lucrarea se va asemăna cu aceea din Ziua Cincizecimii. După cum „ploaia timpurie” a
fost dată, prin revărsarea Duhului Sfânt, la începutul predicării Evangheliei pentru a face posibilă
creşterea seminţei preţioase, tot aşa „ploaia târzie” va fi dată la încheierea ei pentru coacerea
recoltei. „Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii,
şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul” (Osea 6, 3). „Şi voi, copii
ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la
vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară” (Ioel 2, 23). „În zilele de pe urmă, zice
Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură. Atunci oricine va chema Numele
Domnului, va fi mântuit” (Faptele Apostolilor 2, 17.21). Marea lucrare a Evangheliei nu se va
încheia cu o manifestare mai slabă a puterii lui Dumnezeu decât a marcat-o începutul ei.
Profeţiile care s-au împlinit la revărsarea ploii timpurii, la începutul predicării Evangheliei, urmează
să se împlinească iarăşi în ploaia târzie de la încheierea ei. Acestea sunt „vremurile de înviorare”
către care privea în viitor apostolul Petru când spunea: „Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la
Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremile de înviorare, şi să
trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos” (Faptele Apostolilor 3,
19.20).” Tragedia veacurilor, pag. 611.

Un timp de întârziere
Habacuc 2:3; Isaia 30:18; Daniel 12:12
“Binecuvântaţi sunt ochii care au văzut lucrurile ce au fost văzute în anii 1843 şi 1844.
“Solia a fost dată. Şi nu ar trebui să fie nicio întârziere în repetarea ei deoarece semnele
timpului se împlinesc; lucrarea de încheiere trebuie făcută. O lucrare măreaţă va fi făcută într-un
timp scurt. O solie va fi dată în curând, la momentul stabilit de Dumnezeu, ce se va transforma într-
un strigăt puternic. Atunci Daniel va sta la locul său (va avea locul său), pentru a-şi da mărturia.”
Manuscript Releases, volume 21, 437.

Matthew 25:5
“Parabola celor zece fecioare ilustrează de asemenea experiența poporului Advent.”
Tragedia veacurilor, pag. 393.

“Adesea sunt îndrumată către parabola celor zece fecioare, din care cinci au fost înțelepte, și
cinci neînțelepte. Această parabolă a fost și va fi împlinită la literă, pentru că are o aplicație
specială în acest timp și, asemeni celei de-a treia solii îngerești a fost împlinită și va continua să fie
adevăr prezent până la sfârșitul timpului.” Review and Herald, August 19, 1890.

Mâna acoperă apoi este retrasă

„Am văzut că harta (cunoscută sub numele de) 1843 a fost condusă de mâna Domnului și că
nu ar trebui modificată; că cifrele erau așa cum El le-a vrut; că mâna Lui acoperea o greșeală în
unele cifre, astfel încât nimeni să n-o observe până când mâna Lui nu a fost înlăturată.” Scrieri
timpurii, pag. 74

„I-am văzut pe cei din poporul lui Dumnezeu bucuroşi în aşteptare, uitându-se după Domnul
lor. Dar Dumnezeu intenţiona să-i pună la încercare. Mâna Sa a acoperit o greşeală care fusese
făcută în calculele perioadelor profetice. Cei care priveau după Domnul lor nu au descoperit
această greşeală şi nici oamenii cei mai învăţaţi care se împotriveau fixării acelei date nu au reuşit s-
o observe. Dumnezeu ia plănuit ca poporul Lui să se confrunte cu o dezamăgire. Timpul a

13
trecut şi cei care L-au aşteptat pe Mântuitorul lor cu nerăbdare s-au întristat şi s-au descurajat, în
timp ce aceia care nu iubiseră venirea lui Isus, ci au îmbrăţişat solia din teamă, au fost mulţumiţi că
nu venise la vremea la care fusese aşteptat. Mărturisirea lor nu atinsese inima şi nu curăţise viaţa.
Trecerea fără evenimente a perioadei fusese calculată pentru a scoate la iveală astfel de inimi.
Aceştia au fost primii care s-au întors şi i-au ridiculizat pe cei întristaţi şi dezamăgiţi, care au iubit
cu adevărat venirea Mântuitorului lor. Am văzut înţelepciunea lui Dumnezeu în încercarea adusă
asupra poporului Său şi punerea lor la proba cercetării pentru a-i descoperi pe cei care aveau să se
dea înapoi în ceasul încercării.
Isus şi toată oştirea cerească au privit cu compasiune şi iubire asupra celor care aşteptaseră
plini de fericire să-L vadă pe Acela pe care-L iubeau sufletele lor. Îngeri erau deasupra şi în jurul lor
pentru a-i sprijini în ceasul încercării lor. Cei care neglijaseră să primească solia cerească au fost
lăsaţi în întuneric şi mânia lui Dumnezeu s-a aprins împotriva lor, pentru că nu au vrut să primească
lumina pe care o trimisese din cer. Cei credincioşi, dezamăgiţi, care nu puteau înţelege de ce nu
venise Domnul lor, nu au fost lăsaţi în întuneric. Ei au fost conduşi din nou la bibliile lor pentru a
cerceta perioadele profetice. Mâna Domnului a fost îndepărtată de pe cifrele ascunse şi greşeala
a fost explicată. Ei au văzut că perioadele profetice ajungeau până în 1844 şi că aceeaşi dovadă
pe care o aduseseră pentru a arăta că perioadele profetice se încheiau în 1843 dovedea că
acestea se vor termina în 1844. Lumina din Cuvântul lui Dumnezeu a strălucit asupra situaţiei în
care se aflau şi au descoperit un timp de întârziere — „Dacă zăboveşte [prorocia], aşteapt-o!” În
dragostea lor pentru imediata venire a lui Hristos, ei trecuseră cu vederea întârzierea împlinirii,
care a fost calculată pentru a-i da pe faţă pe adevăraţii aşteptători. Aveau din nou un punct
temporal fixat. Cu toate acestea, am văzut că mulţi dintre ei nu puteau trece peste grava lor
dezamăgire şi erau incapabili de a avea acel nivel al zelului şi energiei care le marcase credinţa în
1843.
Satana şi îngerii lui au triumfat asupra lor, iar cei care nu au vrut să primească solia s-au
felicitat singuri pentru judecata lor pătrunzătoare şi înţelepciunea de a nu fi primit amăgirea — după
cum o numeau ei. Nu-şi dădeau seama că respingeau în detrimentul lor sfatul lui Dumnezeu şi
lucrau împreună cu Satana şi cu îngerii lui pentru a-i încurca pe cei din poporul lui Dumnezeu, care
trăiau solia trimisă din cer.
Cei care credeau în această solie au fost prigoniţi în bisericile lor. Pentru o vreme, cei care
nu voiau să primească solia au fost reţinuţi de frică să nu acţioneze pe faţă după simţămintele pe
care le aveau în inimi; dar trecerea acelei date a scos la iveală adevăratele lor sentimente. Ei
doreau să reducă la tăcere mărturia pe care aşteptătorii s-au simţit constrânşi s-o poarte, şi anume,
că perioadele profetice se extindeau până în 1844. Credincioşii au explicat cu claritate greşeala
pe care o făcuseră şi au arătat motivele pentru care L-au aşteptat în 1844 pe Domnul lor.
Împotrivitorii lor nu au putut aduce nici un argument împotriva explicaţiilor puternice care au fost
oferite. Cu toate acestea, mânia bisericilor s-a aprins; erau hotărâţi să nu asculte dovezile şi să-şi
închidă uşile împotriva mărturiei, aşa încât să n-o poată auzi şi ceilalţi. Cei care nu au îndrăznit
să oprească lumina pe care le-o dăduse Dumnezeu să ajungă şi la alţii au fost scoşi afară din
biserici; dar Isus era cu ei şi ei erau bucuroşi în lumina feţei Sale. Erau pregătiţi să primească solia
celui de-al doilea înger.” Scrieri timpurii, pag. 235-237

14
 1844 ÎN PROFEȚIE #4
PRIMUL ŞI ULTIMUL - PARTEA A II-A
ÎNTUNERIC
“Astăzi biserica lui Dumnezeu este liberă să ducă mai departe împlinirea planului divin pentru
mântuirea neamului omenesc pierdut. Timp de multe secole, copiii lui Dumnezeu au suferit o
restrângere a libertăţilor lor. Predicarea Evangheliei în curăţirea ei a fost interzisă şi asupra acelora
care au îndrăznit să nu asculte de poruncile oamenilor au fost trimise cele mai aspre pedepse. Ca
urmare, marea vie morală a Domnului a fost aproape în întregime nefolosită. Oamenii au fost lipsiţi
de lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Întunericul rătăcirii şi al superstiţiei ameninţa să şteargă
cunoaşterea religiei adevărate. Biserica lui Dumnezeu de pe pământ a fost într-o adevărată
robie în timpul acestei perioade lungi de prigoană neîntreruptă, aşa cum copiii lui Israel au
fost robi în Babilon în timpul exilului.” Profeți și Regi, 714.

Timpul sfârșitului
Daniel 12:3–4. 9–10; 9:1–2

Înregistrate în cărți
“Încă apăsat de povara lui Israel, Daniel a studiat din nou proorociile lui Ieremia. Ele erau
foarte clare, atât de clare încât a înţeles prin aceste mărturii raportate în „cărţi că trebuiau să treacă
şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise
Domnul către proorocul Ieremia”. (Daniel 9, 2)
“Cu credinţă întemeiată pe cuvântul cel sigur al proorociei, Daniel s-a rugat Domnului pentru
împlinirea grabnică a acestor făgăduinţe. El s-a rugat pentru ca onoarea lui Dumnezeu să fie
păstrată. În această rugăciune s-a identificat deplin cu aceia care nu împliniseră planul divin,
mărturisind păcatele lor ca fiind ale lui.” Profeți și Regi, 554.

Dărâmăturile Ierusalimului
Luca 21:20–24; Apocalipsa 11:2–3; Daniel 9:24–26

70 AD
„Teribile au fost dezastrele care au căzut peste Ierusalim atunci când asediul a fost reluat de
către Titus. Oraşul era împodobit în timpul Paştelui, când milioane de iudei erau adunaţi înăuntrul
zidurilor. ...
Mii de oameni au pierit de foame şi de ciumă. Sentimentele naturale păreau să fi fost nimicite.
Soţii îşi jefuiau soţiile, iar ele, la rândul lor, îşi jefuiau soţii. Copiii puteau fi văzuţi smulgând hrana
din gura părinţilor lor bătrâni. Întrebarea profetului: „Poate o femeie să uite copilul pe care-l
alăptează?” şi-a primit răspunsul înăuntrul zidurilor cetăţii blestemate. „Femeile, cu toată mila lor,
îşi fierb copiii, care le slujesc ca hrană, în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu” (Isaia 49, 15;
Plângerile lui Ieremia 4, 10). Din nou s-a împlinit profeţia de avertizare dată cu paisprezece
veacuri mai înainte: (Deuteronom 28, 56.57).” Tragedia veacurilor, 31.

Formularea soliei
“Rugăciunea lui Daniel fusese înălţată „în anul întâi al domniei lui Dariu” (Vers. 1), monarhul
persan al cărui general, Cir, luase de la Babilonia sceptrul conducerii universale. Domnia lui Dariu a

15
fost onorată de Dumnezeu. La el a fost trimis îngerul Gabriel „să-l susţină şi să-l întărească” (Daniel
11, 1). După moartea lui, care a survenit cam la doi ani după căderea Babilonului, Cir a urmat la
tron, şi începutul domniei lui a marcat împlinirea celor şaptezeci de ani de când prima grupă de
evrei fusese luată de Nebucadneţar din căminul lor iudeu la Babilon.

„Eliberarea lui Daniel din groapa leilor fusese folosită de Dumnezeu pentru a produce o
impresie favorabilă asupra minţii lui Cir cel mare. Calităţile veritabile ale omului lui Dumnezeu ca
bărbat de stat cu o viziune îndepărtată au făcut pe conducătorul persan să-i poarte un respect
deosebit şi să-i onoreze judecata. Iar acum, chiar la vremea când Dumnezeu spusese că va porunci
rezidirea templului din Ierusalim, a influenţat pe Cir ca unealtă a Lui să cunoască proorociile cu
privire al el, cu care Daniel era atât de familiarizat, şi să dea poporului iudeu libertatea.” Profeți și
Regi, 556-557

PRIMUL DECRET
Mondial
Ezra 1:1–2
Așezarea Pietrei unghiulare
„Casa care era pe punctul de a fi reclădită fusese subiectul multor proorocii cu privire la
favoarea pe care Dumnezeu voia să o arate Sionului, şi toţi cei care erau de faţă la aşezarea pietrei
din capul unghiului ar fi trebuit să împărtăşească cu toată inima spiritul ocaziei aceleia. Însă,
amestecată cu muzica şi cu strigătele de laudă care s-au auzit în acea zi fericită, era o notă
discordantă. „Mulţi din preoţi şi leviţi, şi din capii de familii mai în vârstă, care văzuseră casa cea
dintâi, plângeau tare, când se puneau sub ochii lor temeliile casei acesteia” (Vers. 12).
„Era natural ca amărăciunea să umple inimile celor vârstnici, când se gândeau la urmările unei
nepocăinţe îndelungate. Dacă ei şi generaţia lor ar fi ascultat de Dumnezeu şi ar fi împlinit planul
Său pentru Israel, templul clădit de Solomon n-ar fi fost distrus, iar robia n-ar fi fost necesară. Dar
datorită nerecunoştinţei şi necredincioşiei, fuseseră împrăştiaţi printre păgâni.”
„Acum condiţiile se schimbaseră. Cu milă duioasă Domnul cercetase iarăşi poporul Său şi îi
îngăduise să se reîntoarcă în ţara lui. Amărăciunea datorită greşelilor trecutului ar fi trebuit să facă
loc sentimentelor de mare bucurie. Dumnezeu mişcase inima lui Cir ca să-i ajute în rezidirea
templului, şi aceasta ar fi trebuit să dea naştere la exprimări de recunoştinţă profundă. Dat unii n-au
văzut providenţele deschise de Dumnezeu. În loc să se bucure, au cultivat gânduri de
nemulţumire şi descurajare. Ei văzuseră slava templului lui Solomon şi plângeau din cauza
inferiorităţii clădirii care se înălţa acum.” Profeți și regi, 563–564.

Așezarea temeliei
Ezra 3:6, 10

Temeliile
„Vrăjmaşul caută să abată minţile fraţilor şi surorilor noastre de la lucrarea pregătirii unui
popor care să stea în aceste zile din urmă. Sofismele lui urmăresc să abată minţile de la primejdiile
şi datoriile acestui timp. Ei nu dau nici o preţuire luminii pe care Hristos a venit din cer să i-o dea
lui Ioan, pentru poporul Său. Ei învaţă că scenele de dinaintea noastră nu sunt destul de importante
spre a le da o atenţie deosebită. Ei fac fără efect adevărul de origine cerească şi jefuiesc poporul lui
Dumnezeu de experienţa sa din trecut, dându-i în schimb o ştiinţă falsă. „Aşa vorbeşte Domnul:
«Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună;

16
umblaţi pe ea.»” (Ieremia 6, 16).
„Nimeni să nu caute să înlăture temeliile credinţei noastre — temelii care au fost puse la
începutul lucrării noastre, prin cercetare cu rugăciune a Cuvântului şi prin descoperire. Pe aceste
temelii am clădit noi de cincizeci de ani încoace. Oamenii îşi pot închipui că au găsit o cale nouă şi
că pot pune o temelie mai puternică decât cea care a fost pusă. Însă aceasta este o mare amăgire. O
altă temelie decât cea pusă nu poate fi aşezată de nici un om. (1 Corinteni 3, 11) În trecut, mulţi s-au
apucat să clădească o nouă credinţă, să statornicească principii noi. Însă cât a dăinuit clădirea lor? A
căzut degrabă, căci nu era întemeiată pe Stâncă.” Mărturii, volumul 8, 296–297.

1842, 1843, 1844

„Avertizarea a venit: Să nu fie îngăduit să pătrundă nimic care va tulbura temelia credinţei pe
care am clădit încă de când a venit solia, în 1842, 1843 şi 1844. Eu am fost implicată vestirea
acestei solii şi am stat înaintea lumii încă de atunci, credincioasă luminii pe care ne-a dat-o
Dumnezeu. Noi nu ne propunem să coborâm de pe platforma pe care au fost puse picioarele
noastre, atunci când L-am căutat pe Domnul cu rugăciune stăruitoare, zi de zi, cercetând lumina.
Credeţi că eu aş putea să renunţ la lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu? Ea trebuie să fie ca
Stânca veacurilor. Ea m-a călăuzit mereu, de când a fost dată”. – Review and Herald, 14 aprilie,
1903.

Fără stâlpi noi

“Cuvântul Lui Dumnezeu ne-a condus paşii în trecerea timpului de la 1844 încoace. Noi am
cercetat Scripturile; am construit în mod trainic; şi nu a trebuit să distrugem temeliile ca să
punem noi stâlpi (piloni) de susținere.” Manuscript Releases, volume 1, 55.

Dumnezeu nu se contrazice niciodată

“Când puterea lui Dumnezeu mărturisește cu privire la un adevăr, acel adevăr trebuie să
rămână adevăr pentru totdeauna. Nicio presupunere ulterioară contrară luminii pe care a dat-o
Dumnezeu nu trebuie să fie primită. Vor apărea oameni care vor prezenta interpretări ale Scripturii,
care constituie un adevăr pentru ei, dar care nu sunt adevărul. Dumnezeu ne-a dat adevărul
pentru timpul acesta ca pe o temelie a credinței noastre. El însuși ne-a învățat adevărul. Va
apărea unul, apoi altul cu o lumină nouă care contrazice lumina pe care Dumnezeu a dat-o prin
manifestarea Duhului Său Sfânt. Puțini dintre aceia care au trecut prin experiența câștigată în
stabilirea adevărului mai sunt încă în viață. Dumnezeu în mod milostiv le-a cruțat viața pentru a le
spune altora din nou și din nou, până vor închide ochii, experiența prin care au trecut, întocmai cum
a făcut apostolul Ioan până la sfârșitul vieții sale. Iar cei care au purtat stindardul dar acum au trecut
la odihnă, de asemenea trebuie să vorbească prin retipărirea scrierilor lor. Ei trebuie să-și prezinte
mărturia cu privire la ceea ce reprezintă adevărul pentru timpul acesta.
Noi nu trebuie să primim cuvintele acelora care vin cu o solie ce contrazice punctele
speciale ale credinţei noastre. Ei adună laolaltă o mulțime de pasaje din Scriptură și le prezintă ca
pe o dovadă a teoriilor susținute de ei. Lucrul acesta s-a făcut din nou și din nou în ultimii cincizeci
de ani. Deși Scripturile sunt Cuvântul lui Dumnezeu și trebuie respectate, dacă aplicarea lor mută
un singur stâlp din temelia pe care Dumnezeu a susținut-o în acești cincizeci de ani, această
aplicare este o mare greșeală. Acela care face o astfel de aplicare nu cunoaște manifestarea
minunată a Duhului Sfânt, care a dat putere și forță soliilor din trecut care au fost venit la poporul
lui Dumnezeu.

17
 Dovezile fratelui G. nu sunt demne de încredere. Dacă sunt primite, ele vor distruge credinţa
poporului lui Dumnezeu în adevărul care ne-a făcut să fim ceea ce suntem.
Noi trebuie să fim hotărâți în privința aceasta, deoarece punctele pe care încearcă să le
dovedească din Scriptură nu sunt temeinice. Ele nu demonstrează că experienţa trecută a
poporului lui Dumnezeu a fost o înşelare. Noi am avut adevărul; am fost conduşi de îngerii lui
Dumnezeu. Prezentarea subiectului despre Sanctuar a fost dată sub călăuzirea Duhului Sfânt. Pentru
fiecare din aceia care nu au luat parte la stabilirea trăsăturilor caracteristice ale credinței noastre,
tăcerea este elocvență. Dumnezeu nu se contrazice niciodată. Dacă sunt forțate să susțină ceva ce
nu este adevărat, dovezile din Scriptură sunt aplicate greșit. Va apărea unul, apoi altul, și vor aduce
o presupusă lumină mare, prezentându-și ideile. Totuși noi rămânem la vechile pietre de hotar. (1
Ioan 1:1-10 citat)
Sunt îndrumată să spun că putem să folosim aceste cuvinte ca fiind potrivite pentru timpul
acesta, deoarece a sosit timpul când păcatului trebuie să i se spună pe nume. Suntem împiedicați în
lucrarea noastră de niște oameni care nu sunt convertiți și care caută propria slavă, Ei vor să fie
considerați autorii unor teorii noi pe care le prezintă, pretinzând că sunt adevărate. Totuși, dacă sunt
primite, teoriile acestea vor conduce la o negare a adevărului pe care Dumnezeu l-a dat
poporului Său în ultimii cincizeci de ani, susținându-l prin manifestarea Duhului Sfânt. -
Scrisoarea 329, 1905” Solii alese, vol.1, pag. 161

Care ne-au fost clarificate

“Ultimii cincizeci de ani nu au diminuat nici o iotă sau principiu ale credinţei noastre pe
măsură ce am primit marile și minunatele dovezi care ne-au fost clarificate în 1844, după trecerea
timpului. Sufletele slăbite trebuie să fie înviorate şi să fie întărite prin Cuvântul Său.... Nici un
cuvânt nu este schimbat sau negat. Ceea ce Duhul Sfânt a dovedit ca fiind adevăr, după
trecerea timpului, în marea noastră dezamăgire, este temelia solidă a adevărului. Stâlpii
adevărului au fost descoperiți şi am acceptat principiile de temelie, care ne-au făcut ceea ce
suntem – Adventişti de Ziua a Şaptea, păzind poruncile lui Dumnezeu şi având credinţa lui Isus.
Oare nu ardeau inimile ucenicilor lui Hristos în ei pe măsură ce El ne vorbea pe cale şi ne
deschidea Scripturile? Oare nu Domnul Isus ne-a deschis Scripturile şi ne-a prezentat nouă lucrurile
ţinute ascuns întemeierea lumii?” Upward Look, 352.

Solia împuternicită
“În timp ce Satana se lupta să influenţeze cele mai înalte autorităţi în împărăţia Medo-Persiei
ca să manifeste dezaprobare faţă de poporul lui Dumnezeu, îngerii lucrau în favoarea exilaţilor.
Lupta era de aşa natură încât întreg Cer era interesat. Prin proorocul Daniel ni se dă o privelişte a
acestei lupte puternice dintre forţele binelui şi ale răului.

Timp de trei săptămâni, Gabriel a luptat cu forţele întunericului, căutând să anihileze

influenţele care lucrau asupra minţii lui Cir şi înainte ca lupta să se încheie, Însuşi Hristos a venit
în ajutorul lui Gabriel. „Căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile”,
declară Gabriel; „însă iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor, şi
am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei” (Daniel 10, 13). Tot ce a putut face cerul în
favoarea poporului lui Dumnezeu, a fost făcut. Biruinţa a fost în ce din urmă câştigată, forţele
vrăjmaşului au fost ţinute în frâu în toate zilele lui Cir şi în toate zilele fiului său Cambise,
care a domnit aproape şapte ani şi jumătate.” Profeți și Regi, 571.

18
 Acțiuni ale vrăjmașilor : Ezra 4:1–24
„În timpul domniei lui Cambise, lucrarea la templu a înaintat încet, iar în timpul domniei
falsului Smerdis (numit în Ezra 4, 7 Artaxerse), samaritenii au amăgit pe acest impostor fără
scrupule să dea un decret prin care se interzicea iudeilor să-şi reclădească templul şi cetatea.”
Profeți și Regi, 572.

Al Doilea Decret
“Au trecut mai mult de zece ani, când al doilea decret, aproape tot atât de favorabil ca şi
primul, a fost emis de Dariu Histaspe, monarhul care conducea pe atunci. În felul acesta,
Dumnezeu, în îndurarea Sa, a oferit o altă ocazie iudeilor din Împărăţia medo-persană să se
reîntoarcă în ţara părinţilor lor. Domnul a prevăzut vremurile grele, care aveau să urmeze în timpul
domniei lui Xerxe Ahaşveroş din cartea Esterei şi El nu numai că a lucrat o schimbare de
sentimente în inimile bărbaţilor cu autoritate, dar l-a şi inspirat pe Zaharia să stăruiască pe lângă
exilaţi să se întoarcă.
„„Fugiţi, fugiţi, din ţara de la miazănoapte” a fost solia dată seminţiilor împrăştiate ale lui
Israel, care se aşezaseră în multe ţări, departe de căminul lor de mai înainte. „Căci v-am
împrăştiat în cele patru vânturi ale cerurilor”, zice Domnul. Zaharia 2:6–9” Profeți și Regi, 598–
599.

AFARĂ DIN BABILON

Zaharia 2:6–7

Templul terminat în al șaselea an al lui Darius: Ezra 6:15

„Făgăduinţa: „mâinile lui Zorobabel au pus temelia acestei case şi tot mâinile lui o vor
isprăvi;” (Zaharia 4, 9) a fost împlinită literal: „Şi bătrânii iudeilor au zidit cu izbândă, după
proorociile proorocului Hagai, şi ale lui Zaharia, fiul lui ldo; au zidit şi au isprăvit, după porunca
Dumnezeului lui Israel, şi după porunca lui Cir, lui Dariu şi lui Artaxerxe, împăratul Perşilor. Casa a
fost isprăvită în ziua a treia a lunii Adar (luna a douăsprezecea), în anul al şaselea al domniei
împăratului Dariu” Ezra 6:14, 15.” Profeți și Regi, 595.

Al treilea decret

“La aproximativ şaptezeci de ani după reîntoarcerea primei grupe de robi sub conducerea lui
Zorobabel şi losua, Artaxerxe Longimanul s-a urcat pe tronul Medo-Persiei. Numele acestui împărat
este strâns legat de istoria sfântă printr-o serie de providenţe remarcabile. În timpul domniei lui, au
trăit şi au lucrat Ezra şi Neemia. El este acela care, în anul 457 î.Hr., a dat al treilea şi ultimul
decret pentru restaurarea Ierusalimului. Domnia lui a fost martoră la reîntoarcerea unei grupări
de iudei sub conducerea lui Ezra, la terminarea zidurilor Ierusalimului de către Neemia şi tovarăşii
lui, la reorganizarea slujbelor templului şi la marile reforme religioase, instituite de Ezra şi Neemia.
În timpul acestei domnii lungi, el a dat pe faţă deseori înţelegere faţă de poporul lui Dumnezeu; şi în
prietenii lui iudei, preaiubiţi şi demni de încredere, Ezra şi Neemia, a recunoscut bărbaţi rânduiţi de
Dumnezeu, ridicaţi pentru o lucrare deosebită.” Profeți și Regi, 607.

Perfecțiunea cerută de profeție

“Decretul căutat se găsea în capitolul şapte din Ezra, versetele 12-26. În forma lui cea mai
completă fusese dat de Artaxerxe, împăratul Persiei, în anul 457 în. Hr. Însă, în Ezra 6, 14 se spune

19
că a fost clădită Casa Domnului din Ierusalim „după porunca (decretul) lui Cirus, Darius şi
Artaxerxe, împăratul Persiei”. Aceşti trei împăraţi, prin emiterea, reafirmarea şi completarea
decretului, l-au adus la desăvârşirea prevăzută de profeţie, pentru a marca astfel începutul celor
2300 de ani. Luând deci anul 457 în. Hr. timpul când a fost completat decretul, ca dată a poruncii, s-
a văzut că toate precizările profeţiei cu privire la cele şaptezeci de săptămâni se împliniseră.”
Tragedia Veacurilor, 326.

Judecata
Ezra 7:25–26

“În 1844 Marele nostru Preot a intrat în Sfânta Sfintelor din Sanctuarul ceresc, pentru a începe
lucrarea judecății de cercetare. Cazurile neprihăniţilor morţi au început să fie cercetate de
Dumnezeu. Când lucrarea aceasta va fi încheiată, urmează sa fie pronunțată sentința asupra celor
vii.” Solii alese, vol. 1, 125

Sosirea lui Ezra

“Sosirea lui Ezra la Ierusalim a fost binevenită. Era mare nevoie de influenţa prezenţe lui.
Venirea lui a adus curaj şi nădejde în inimile multora care lucraseră mult timp în greutăţi. De la
reîntoarcerea primei grupe de exilaţi, sub conducerea lui Zorobabel şi losua, cu peste şaptezeci de
ani înainte, multe fuseseră realizate. Templul fusese terminat, iar zidurile cetăţii, în parte, fuseseră
reparate. Cu toate acestea, mai rămăsese mult de făcut.” Profeți și Regi, 618.

Dezamăgire (descurajare)
“Ezra se aşteptase că un număr mare se va întoarce la Ierusalim, dar numărul celor care au
răspuns chemării era descurajator de mic.” Profeți și Regi, 612.

“Numărul celor care au răspuns chemării era descurajator de mic. Ezra se aşteptase că un
număr mare se va întoarce.” Review and Herald, 13 Februarie, 1908.

22 Octombrie, 1844
“Vedeam pretutindeni batjocoritorii de care spunea Petru că vor apărea în timpul din urmă,
umblând după propriile lor patimi şi spunând: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au
adormit părinţii noştri, toate lucrurile continuă să fie aşa cum au fost de la creaţiune!” Însă cei care
Îl aşteptaseră pe Domnul nu au rămas fără mângâiere. Cercetând Cuvântul, ei au obţinut cunoştinţe
valoroase. Planul de mântuire era acum mai clar pentru înţelegerea lor. În fiecare zi ei descopereau
noi frumuseţi ale paginilor sfinte şi o armonie minunată trecând prin toate, o scriptură explicând
pe alta şi nici un cuvânt folosit în zadar.
“Dezamăgirea noastră nu a fost atât de mare ca cea a ucenicilor. Când Fiul omului a intrat
triumfal în Ierusalim, ei se aşteptaseră ca El să fie încoronat ca rege. Oamenii veneau din toate
colţurile şi strigau: „Osana, Fiul lui David!”Şi când preoţii şi bătrânii I-au cerut lui Isus să spună
mulţimii să tacă, El a declarat că, dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga, fiindcă profeţia trebuie să se
împlinească. În doar câteva zile, tot aceşti ucenici L-au văzut pe iubitul lor Domn, despre care
crezuseră că avea să stăpânească pe tronul lui David, întins pe cruce în faţa fariseilor batjocoritori şi
ironici. Speranţele lor cele mari fuseseră dezamăgite, iar întunericul morţii îi împresurase.
“Cu toate acestea, Domnul Hristos a fost credincios făgăduinţelor făcute. Cât de dulce era
consolarea pe care o dăduse poporului Său şi cât de bogată răsplata pentru cel credincios!

20
 “W. Miller şi cei care erau alături de el au presupus că evenimentul curăţirii Sanctuarului de
care se vorbea în Daniel 8, 14 însemna curăţirea pământului prin foc, înainte ca acesta să devină
locuinţa sfinţilor. Acest lucru avea să aibă loc la venirea lui Hristos; de aceea noi am aşteptat ca
acest eveniment să aibă loc la sfârşitul celor 2.300 zile-ani. Însă, după dezamăgirea noastră,
Scripturile au fost cercetate cu rugăciune şi cu multă atenţie, iar după o perioadă de nesiguranţă,
lumina a fost revărsată peste întunericul în care ne aflam; îndoiala şi nesiguranţa au dispărut.
“Profeţia din Daniel 8, 14 nu se referea la curăţirea pământului, iar acum era clar că aceasta
arăta către încheierea lucrării Marelui nostru Preot din ceruri, încheierea ispăşirii şi pregătirea
poporului pentru a sta în picioare în ziua venirii Sale.” Mărturii, volumul 1, 57–58.

1844 ÎN PROFEȚIE #5

MESAJUL (SOLIA) LUI ILIE

JUDECATA DIN 70 D.HR.
Matei 3:7

GLASUL
Matei 3:1–3; Isaia 40:1–5

“În munţii Galaadului, la răsărit de Iordan, trăia în zilele lui Ahab un om al credinţei şi
rugăciunii a cărui lucrare neînfricată era destinată să oprească răspândirea rapidă a apostaziei în
Israel. Departe de orice oraş renumit şi neavând o poziţie înaltă în societate, Ilie Tişbitul a intrat
totuşi în misiunea lui încrezător în planul lui Dumnezeu de a pregăti calea înaintea lui şi de a-i da
succes deplin. Cuvântul credinţei şi al puterii era pe buzele lui şi întreaga lui viaţă era consacrată
lucrării de reformă. Glasul lui era al unuia care striga în pustie pentru a mustra păcatul şi pentru
a respinge valul răului. Dar, deşi a venit la oameni ca mustrător al păcatului, solia lui oferea
balsamul de Galaad sufletelor bolnave de păcat ale acelora care doreau să fie vindecaţi.” Profeți și
Regi, 119.

MILLER
“Mii de oameni au fost conduşi să îmbrăţişeze adevărul predicat de William Miller şi au fost
ridicaţi slujitori ai lui Dumnezeu în duhul şi puterea lui Ilie pentru a proclama solia. Asemenea lui
Ioan, premergătorul lui Isus, cei care au predicat această solie solemnă s-au simţit constrânşi să-şi
lase securea la rădăcina copacului şi să-i cheme pe oameni să aducă roade vrednice de pocăinţă.
Mărturia lor a fost gândită pentru a activa şi a afecta serios bisericile, determinându-le să-şi dea pe
faţă adevăratul caracter. Şi, pe măsură ce răsuna avertizarea solemnă de a fugi de mânia viitoare,
mulţi care făceau parte din diferite biserici au primit solia vindecătoare; şi-au văzut apostazia şi, cu
lacrimi amare de pocăinţă şi profundă durere sufletească, s-au smerit înaintea lui Dumnezeu. Şi, în
timp ce Duhul lui Dumnezeu Se odihnea asupra lor, au ajutat şi ei să se dea strigătul: „Temeţi-vă de
Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a sosit ceasul judecăţii Lui!”” Scrieri Timpurii, 233.

După Cuvântul Său

1 Împărați 17:1; Apocalipsa 11:3–7;
1 Împărați 18:4

21
 Pustia
1 Împărați 17:2–16; Apocalipsa 12:6, 14–16

De Trei ori
1 Împărați 17:17–24; Osea 6:1–3; Ioan 2:18–22; Matei 12:38–40

Trei ani și Jumătate

1 Împărați 18:1; Luca 4:25–26

Obadia
1 Împărați 18:2–14

Al Cărui Slujitor Sunt

1 Împărați 18:15–16; Ioan 20:17–22; Luca 24:36–45

Cel care Nenoroceşte pe Israel

1 Împărați 18:17–18; Matei 24:15; Daniel 9:26; Apocalipsa 12:14-16; 2:18–22

Poporul Nu i-a Răspuns Nimic

1 Împărați 18:19–21; Apocalipsa 3:14–17

Confruntarea
1 Împărați 18:22–24

Acțiuni ale Vrăjmașilor

1 Împărați 18:25–29

Chemarea la Altar
1 Împărați 18:30; Apocalipsa 3:18–22

Doisprezece Pietre
1 Împărați 18:31; Apocalipsa 7

O Măsurare (De Trei Ori)

1 Împărați 18:32–35

"Acțiunea lui Hristos de a sufla asupra ucenicilor Săi Duhul Sfânt, și de a le oferi pacea Sa a
fost asemenea căderii câtorva stropi de ploaie înainte de a se revărsa din plin ploaia în Ziua
Cincizecimii." Spirit of Prophecy, volumul 3, 243.

„Dacă nu progresăm zilnic în exemplificarea virtuţilor creştine, nu vom recunoaşte

manifestarea Duhului Sfânt în ploaia târzie. Este posibil ca aceasta să vină în inima tuturor celor din
jurul nostru, dar noi nu o vom discerne şi nici nu o vom primi.” Mărturii pentru pastori, 507.

Să se Știe
1 Împărați 18:36

22
 Întoarcerea inimilor
1 Împărați 18:37–39; Maleahi 4:5–6

Judecata
1 Împărați 18:40

Vuietul ploii (Dezamăgire)

1 Împărați 18:41–43

O Ploaie Mare
1 Împărați 18:44

1844 ÎN PROFEȚIE #6

2520—SABATUL ESTE UN SEMN

Exodus 31:13; Ezekiel 20:10–13

SEMN—H226: (în sensul de aparență); un semnal (literal sau figurativ), ca un steag, far,
avertisment, monument, prevestire, minunăție, dovadă, etc.:—semn, miracol, insignă, indiciu.

SIMBOL, s. [L. symbolum; Gr. cu, și a arunca; a compara.] 1. Semnu sau reprezentarea
oricărui lucru moral prin imaginea sau prorpietățile lucrurilor naturale.

SIMBOLIC, adv. prin reprezentare sau asemănare; prin semne; tipic. Curajul este în mod
simbolic reprezentat printr-un leu.
SEMN, s. [L. signum; Gr. deicnumt.] 6. Un memorial sau un monument; ceva pentru a păstra
amintirea unui lucru. 9. O reprezentare tipizată. Simbolurile sau semnele sfinte nu sunt doar puțin
semnificative. Webster’s 1828 Dictionary.

Anul al Șaptelea
Exod 23:10–12

Ziua Sabatului
„Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău.
Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio
lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul
care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele,
iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.”
Exodul 20:8–11.

Domnul a vorbit lui Moise pe muntele Sinai şi a zis:

„Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Când veţi intra în ţara pe care v-o dau, pământul să
se odihnească, să ţină un Sabat în cinstea Domnului. Şase ani să-ţi semeni ogorul, şase ani să-ţi tai

23
via şi să strângi roadele. Dar anul al şaptelea să fie un Sabat, o vreme de odihnă pentru pământ, un
Sabat ţinut în cinstea Domnului: în anul acela să nu-ţi semeni ogorul şi să nu-ţi tai via. Să nu seceri
ce va ieşi din grăunţele căzute de la seceriş şi să nu culegi strugurii din via ta netăiată: acesta să fie
un an de odihnă pentru pământ.” Leviticul 25:1–5.

Un An de Odihnă (Sabat)
“Israeliților le-au fost date legi speciale cu privire la cultivarea pământului. (Levetic 25:1-7
citat)
“Aceste legi par ciudate pentru cei care nu au cunoscut poruncile lui Dumnezeu; dar Domnul
știa mai bine decât ar putea ști un om, ce aranjamente să facă cu poporul Său. Aceste legi au fost
scrise și al șaptelea an după ce se stabiliseră în Canan urma să fie un an Sabatic.” Manuscript
Releases, volume 6, 394.

O zi pentru un an
Porunca cu privire la Sabat—“și a șaptea zi s-a odihnit”
Legea Anului odihnei —“al șaptelea an”

AL ȘAPTELEA: H7637— Ordinal din H7657; al șaptelea: - de șapte (ori/vreme). H7657:

Multiplu de H7651; șaptezeci:—șaptezeci, șaizeci și zece. H7651: Din H7650; un număr cardinal
străvechi; șapte (cel sacru, cel complet/întreg); de asemenea (ca adverb) de șapte ori; implicit o
săptămână; prin extindere un număr indefinit:— (+ prin) șapte ([-fold], -s, [șaptesprezece, al
șaptesprezecelea). H7650: o rădăcină străveche; în sens propriu a fi complet, dar folosit numai ca și
denominativ de la H7651; a te jura, adică, a jura (ca și cum ai repeta o declarație de șapte ori):—a
conjura, acuza (printr-un sau cu jurământ), a hrăni până la saturație, a face un jurământ X direct, (a
cauza, a face) jurământ.

Un număr cardinal
NUMĂR CARDINAL: Un număr (cum ar fi 1, 2, sau 3) folosit în continuare pentru a indica
cantitatea dar nu ordinea. Când se folosesc cuvinte din numere este important să se facă diferența
dintre numere cardinale și ordinale. Numerele cardinale sunt numere care arată cantitatea. Ele
exprimă numere absolute fără a implica vreo poziție anume. ... Numerele ordinale, pe de altă
parte, sunt numere care arată poziția. Ele corespund numerelor cardinale dar arată poziția în
legătură cu alte numere. ... About.com.grammar and compostion

DENOMINATIV: 1. (Lingvistic) a da sau a forma un nume, a denumi.

2. (Lingvistică / Gramatică) a. (despre un cuvânt altul decât un substantiv) format din sau
având aceiași formă ca un substantiv. b. (ca substantiv) verbul “to mushroom” (a crește ca
ciupercile) este la denominativ. Collins English Dictionary—Complete and Unabridged ©
HarperCollins Publishers 1991, 1994, 1998, 2000, 2003.

Sabate, Vremi și Ani (un număr cardinal)

„Ceea ce va ieşi de la sine din pământ în timpul Sabatului lui să vă slujească de hrană, ţie,
robului şi roabei tale, celui tocmit de tine cu ziua şi străinului care locuieşte cu tine, vitelor tale şi
fiarelor din ţara ta; tot venitul pământului să slujească de hrană.

24
 Să numeri şapte sabate ale anilor, de şapte ori şapte ani, şi durata celor şapte ale anilor să îți
fie de patruzeci şi nouă de ani.” Levitic 25:6–8 (trad. După KJV).

ȘAPTE - H7651: Din H7650; un număr cardinal străvechi; șapte (cel sacru, cel
complet/întreg); de asemenea (ca adverb) de șapte ori; implicit o săptămână; prin extindere un
număr indefinit:— (+ prin) șapte ([-fold], -s, [șaptesprezece, al șaptesprezecelea). H7650: o
rădăcină străveche; în sens propriu a fi complet, dar folosit numai ca și denominativ de la H7651;
a te jura, adică, a jura (ca și cum ai repeta o declarație de șapte ori):—a conjura, acuza (printr-un
sau cu jurământ), a hrăni până la saturație, a face un jurământ X direct, (a cauza, a face) jurământ.

Anul iertării
Deuteronom 31:9–11; 15:9–15
“Ţinerea anului sabatic trebuia să fie atât spre binele pământului, cât şi spre binele
poporului...
“În anul sabatic, sclavii evrei trebuia să fie eliberaţi, dar nu să fie lăsaţi să plece cu mâna
goală...
“Pentru cei săraci, anul al şaptelea era un an de iertare a datoriilor. Era poruncit evreilor
să-i sprijinească pe fraţii lor nevoiaşi în orice timp, împrumutându-le bani fără dobândă. Era cu
desăvârşire oprit a lua camătă de la un sărac: „Dacă fratele tău sărăceşte şi nu mai poate munci la
tine, să-l sprijineşti, fie ca străin, fie ca venetic, ca să trăiască împreună cu tine. Să nu iei de la el
nici dobândă, nici camătă; să te temi de Dumnezeul tău, şi fratele tău să trăiască împreună cu tine.
Să nu-i împrumuţi banii tăi cu dobândă şi să nu-i împrumuţi merindele tale pe camătă” (Leviticul
25, 35-37). Dacă datoria rămânea neplătită până în anul iertării, nici chiar suma iniţială nu mai
putea fi încasată. Poporului i se atrăgea atenţia să nu refuze să dea ajutor fraţilor pe motivul acesta.
„Dacă va fi la tine vreun sărac între fraţii tăi ... să nu-ţi împietreşti inima şi să nu-ţi închizi mâna
înaintea fratelui tău lipsit.... Vezi să nu fii aşa de rău ca să zici în inima ta: «Ah! se apropie anul al
şaptelea, anul iertării». Vezi să n-ai un ochi fără milă pentru fratele tău cel lipsit şi să nu-i dai.
Căci atunci el ar striga către Domnul împotriva ta şi te-ai face vinovat de un păcat” ... „Totdeauna
vor fi săraci în ţară; de aceea îţi dau porunca aceasta: «Să-ţi deschizi mâna faţă de fratele tău, faţă de
sărac şi faţă de cel lipsit din ţara ta»” ... „Să-ţi deschizi mâna şi să-l împrumuţi cu ce-i trebuie, ca să
facă faţă nevoilor lui” (Deuteronom 15, 7.9.11.8).” Patriarhi și profeți, 532–533.

Anul iertării și rebeliunii

Ieremia 34:12–22

Jubileul (Anul de veselie)

Levitic 25:9–13
“În fiecare al şaptelea an, întreaga Lege trebuia să fie citită în adunarea întregului Israel,
după cum poruncise Moise: „La fiecare şapte ani, pe vremea anului iertării, la sărbătoarea
corturilor, când tot Israelul va veni să se înfăţişeze înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul
pe care-l va alege El, să citeşti legea aceasta înaintea întregului Israel, în auzul lor. Să strângi
poporul, femeile, copiii şi străinul care va fi în cetăţile tale, ca să audă şi să înveţe să se teamă de
Domnul, Dumnezeul vostru, să păzească şi să împlinească toate cuvintele legii acesteia. Pentru ca şi
copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru în
tot timpul cât veţi trăi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul”

25
(Deuteronom 31, 10-13).” Patriarhi și profeți, 503.

Jubileul – Marele an de eliberare

“După „şapte ani sabatici”, de şapte ori şapte ani, venea marele an de eliberare — anul
veseliei. „În ziua a zecea a lunii a şaptea, să pui să sune cu trâmbiţa răsunătoare în toată ţara voastră.
Şi să sfinţiţi astfel anul al cincizecilea, să vestiţi slobozenia în ţară pentru toţi locuitorii ei; acesta să
fie pentru voi anul de veselie; fiecare din voi să se întoarcă la moşia lui şi fiecare din voi să se
întoarcă la familia lui.” (Leviticul 25, 9.10).” Patriarhi și profeți, 533.

Odihna jubileului
2 Petru 3:4–8
“ În timpul de strâmtorare am fugit cu toţii din oraşe şi sate, dar am fost urmăriţi de cei răi,
care au intrat cu sabia în casele sfinţilor. Ei au ridicat sabia pentru a ne ucide, dar aceasta s-a frânt şi
a căzut la fel de lipsită de putere ca un pai. Apoi, toţi am strigat zi şi noapte pentru a fi izbăviţi, iar
strigătul a ajuns la Dumnezeu. . .
Atunci a început anul de veselie, când pământul trebuie să se odihnească.” Scrieri
timpurii, 35.

Jubileul (anul de veselie) este un semn

Isaia 37:30–32; 2 Împărați 19:29–31

“Fiecare al șaptelea an era un an sabatic . . .

Apoi urma jubileul, al cincizecilea.” Manuscript Releases, volume 13, 135–136.

Cincizeci de zile și Sărbătoarea săptămânilor

„La cincizeci de zile după aducerea celor dintâi roade venea Ziua Cincizecimii, care mai era
numită şi Sărbătoarea secerişului sau Sărbătoarea săptămânilor. Ca expresie a recunoştinţei
pentru cerealele pregătite ca hrană, se aduceau înaintea lui Dumnezeu două pâini dospite şi coapte.
Cincizecimea dura numai o zi, care era consacrată serviciului divin.” Patriarhi și profeți, 540.

Cincizecime — G4005: a cincizecea zi de la Paște, adică, sărbătoarea “cincizecimii”:—

Cincizecimea.

“Înălţarea lui Isus la cer a fost semnalul că urmaşii Lui urmau să primească binecuvântata
făgăduinţă. Pentru aceasta, ei trebuia să aştepte mai înainte de a începe lucrarea lor. Când Hristos a
trecut prin porţile cerului, El a fost întronat în mijlocul adorării îngerilor. De îndată ce această
ceremonie s-a încheiat, Duhul Sfânt a coborât asupra ucenicilor în torente bogate, şi Hristos a fost
cu adevărat proslăvit, chiar cu slava pe care o avusese la Tatăl din veşnicie. Revărsarea Duhului
Sfânt din Ziua Cincizecimii a fost comunicarea din partea cerului că întronarea Mântuitorului a
avut loc. Potrivit făgăduinţei Sale, El a trimis din ceruri Duhul Sfânt asupra urmaşilor Săi, ca un
semn că El a primit, ca preot şi împărat, toată puterea în cer şi pe pământ şi că El era Cel Uns peste
poporul Său.” Faptele apostolilor, 38.

TOKEN, s. to’kn. [L. signum, variație dialectică, sau din aceiași rădăcină.] 1. Un semn; ceva
conceput pentru a reprezenta sau a indica altceva sau un eveniment. Astfel curcubeul este un semn

26
al legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu Noe. Sângele Mielului pascal, stropit pe ușiorii
evreilor, a fost un semn pentru îngerul distrugător al voii lui Dumnezeu , ca să treacă pe lângă acele
case. Geneza 9:12-13; Exod 12:13. Webster’s 1828 Dictionary.

Levitic 23:15–17
“Dar a venit acum timpul. Duhul așteptase până ce răstignirea, învierea și înălțarea lui
Hristos au avut loc. Timp de zece zile ucenicii și-au rostit cererile pentru revărsarea Duhului, iar
Hristos în cer a adăugat la acestea și mijlocirea Lui. Aceasta a fost ceremonia înălțării și inaugurării
Sale, un an de veselie (un jubileu) în cer. El s-a înălțat la cer, a luat robia roabă, și acum putea să
ceară darul Duhului pentru ca să-L reverse peste ucenicii Săi.” Signs of the Times, December 1,
1898.

2520
„Să numeri şapte săptămâni (Sabate) de ani, de şapte ori şapte ani, şi zilele acestor şapte
săptămâni (Sabate) de ani vor face patruzeci şi nouă de ani.” Levitic 25:8

ȘAPTE — H7651: De la H7650; un număr cardinal primitiv; șapte (ca cel sfânt pe deplin);
totodată (în mod adverbial) șapte vremi; implicit: o săptămână; prin extindere: un număr indefinit: -
(+ de) șapte ori, șaptesprezece, șaptezeci, al șaptelea, șapte vremi. H7650: O rădăcină străveche;
propriu zis: a fi complet, dar folosit numai ca formă denominativă de la H7651; a se înșepti, și
anume, a jura (prin repetarea unei declarații de șapte ori): - a adjura, a acuza (prin jurământ, cu
un jurământ), alimenta până la refuz, a face un jurământ, sau în sens restrâns: (a cauza, a face să)
jure.

Șapte vremi
„Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta, vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru
păcatele voastre... Dacă şi după aceasta vă veţi împotrivi şi nu veţi voi să Mă ascultaţi, vă voi lovi
de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre... Mă voi împotrivi şi Eu vouă şi vă voi lovi de şapte
ori pentru păcatele voastre... Mă voi împotrivi şi Eu vouă cu mânie şi vă voi pedepsi de şapte ori
mai mult pentru păcatele voastre.” Levitic 26:18, 21, 24, 28.

Jurământul
„în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuiau să treacă şaptezeci de
ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către
prorocul Ieremia... ci tot Israelul a călcat Legea Ta şi s-a abătut astfel ca să n-asculte de glasul Tău.
De aceea ne-au şi lovit blestemele şi jurămintele scrise în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu,
pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu.” Daniel 9:2, 11.

JURĂMÂNT – H7621: Participiul pasiv feminin de la H7650; la sensul propriu ceva juart, și
anume, un jurământ: propriu-zis a fi complet, dar folosit numai la forma denominativă de la

27
H7651; a se înșepti, și anume, a jura (prin repetarea unei declarații de șapte ori): - a adjura, a acuza
(prin jurământ, cu un jurământ), a alimenta până la refuz, a face un jurământ, sau în sens
restrâns: (a cauza, a face) să jure. H7650; un număr cardinal primitiv; șapte (ca cel sfânt pe deplin);
totodată (în mod adverbial) șapte vremi; implicit: o săptămână; prin extindere: un număr indefinit: -
(+ de) șapte ori, șaptesprezece, șaptezeci, al șaptelea, șapte vremi.

1844 ÎN PROFEȚIE #7
2520 – Isaia Șase
Pământul s-a luminat de slava Sa
Isaia 6:1–3
„Pe măsură ce ei (îngerii) văd viitorul, atunci când întreg pământul va fi luminat de slava
Sa, cântecul triumfător de laudă străbate de la unul la celălalt într-o melodioasă cântare „Sfânt,
sfânt, sfânt este Domnul Oștirilor.” Ei sunt pe deplin mulțumiți să-L laude pe Dumnezeu; și în
prezența Lui, a zâmbetului Său aprobator, ei nu doresc nimic mai mult. În a purta chipul Său, în a
face lucrarea Sa și a-i aduce închinare Lui, este împlinită pe deplin ambiția lor cea mai înaltă.”
Review and Herald, 22 decembrie 1896.

Anul în care a murit Ozia

Un împărat este o împărăție
Daniel 2:37-39

Ozia și Iotam
Două națiuni
Geneza 25:23; Ezechiel 37:21-22; Daniel 8:20,21; Apocalipsa 11:8; Daniel 7:24; 13:11

David și Solomon
„Principiile care se învăţau în şcolile profeţilor erau aceleaşi care au modelat caracterul lui
David şi au dat formă vieţii lui. Cuvântul lui Dumnezeu era învăţătorul lui. ...
Şi în viaţa timpurie a lui Solomon se văd rezultatele metodei divine de educaţie. În tinereţea
lui, Solomon şi-a însuşit alegerea pe care o făcuse şi David. Mai presus de orice bun pământesc, el a
cerut de la Dumnezeu o inimă înţeleaptă şi pricepută. Iar Domnul i-a dat nu numai ceea ce a căutat
acesta, dar şi ceea ce nu căuta — şi bogăţie, şi cinste. De puterea priceperii sale, aria cunoaşterii lui,
slava domniei sale, se minuna întreaga lume.
În timpul domniilor lui David şi Solomon, Israel a atins punctul maxim al măreţiei sale.”
Educație, pag. 48.

„Cea mai mare și cea mai favorizată națiune de pe pământ este Statele Unite. O providență
plină de har a protejat această țară și a revărsat asupra ei cele mai alese binecuvântări ale cerului.
Aici cei persecutați și asupriți au găsit un refugiu. Aici a fost învățată credința creștină în puritatea
ei. Acest popor a fost beneficiarul unei mari lumini și har incomparabil. Dar aceste daruri au fost
răsplătite prin lipsă de recunoștiță și prin aceeia că au uitat de Dumnezeu. Cel infinit păstrează un
raport al națiunilor, și vina lor este direct proporțională cu lumina respinsă. Un raport înfricoșător se

28
găsește acum în registrele cerului împotriva țării noastre; dar crima care va umple măsura nelegiurii
ei va afi accea de a anula legea lui Dumnezeu.” Spirit of Prophecy, vol. 4, pag. 398

„Domnia cea lungă a ui Ozia (cunoscut sub numele de Azaria) în ţara lui Iuda şi Beniamin a
fost caracterizată printr-o prosperitate mai mare decât aceea a oricărui alt conducător de la moartea
lui Solomon, cu aproape două secole mai înainte. Timp de mulţi ani, împăratul a condus cu
modestie. Sub binecuvântarea cerului, oştile lui au recâştigat multe din teritoriile care fuseseră
pierdute în anii de mai înainte. Cetăţile au fost reclădite şi fortificate, iar poziţia naţiunii printre
popoarele din jur a fost mult întărită. Comerţul a reînviat şi bogăţiile popoarelor se scurgeau spre
Ierusalim. Numele lui Ozia „s-a întins până departe, căci ... a ajuns foarte puternic” (2 Cronici 26,
15).
Această prosperitate exterioară, însă, n-a fost însoţită de o reînviorare a puterii spirituale.
Slujbele templului continuau ca şi în anii de mai înainte, iar mulţimile se adunau să se închine
Dumnezeului celui viu; dar mândria şi formalismul au luat treptat locul umilinţei şi al sincerităţii.
Despre Ozia însuşi stă scris: „Când a ajuns puternic, inima i se înălţase şi l-a dus la pieire. A
păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului său” (Vers. 16).
Păcatul care a avut consecinţe atât de dezastruoase pentru Ozia a fost păcatul încumetării.
Călcând o poruncă expresă a lui Iehova, potrivit căreia nimeni, în afară de urmaşii lui Aaron, să nu
oficieze ca preoţi, împăratul intră în sanctuar să ardă tămâie pe altar. Azaria, marele preot, şi
colaboratorii lui l-au mustrat şi l-au rugat să se întoarcă de la planul lui : „Nu-i drept, Ozia”, i-au
spus ei, „lucrul acesta nu-ţi va face cinste” (Vers. 16.18).
Ozia s-a umplut de mânie ca el, împăratul, să fie astfel mustrat. Dar nu i s-a îngăduit să
pângărească sanctuarul, prin protestul unit al acelora cu autoritate. În timp ce stătea acolo, într-o
răzvrătire plină de mânie, a fost lovit deodată de judecata divină. I-a apărut lepra pe frunte.
Ruşinat, a fugit ca să nu se mai întoarcă niciodată în curţile templului. Până în ziua morţii sale,
survenită câţiva ani mai târziu, a rămas lepros, un exemplu viu al nebuniei de a se depărata de la un
lămurit „aşa zice Domnul”. Nici poziţia lui înălţată şi nici viaţa lui îndelungată de slujire nu au putut
fi o scuză pentru păcatul încumetării, care a întunecat anii de încheiere a domniei lui şi a adus
judecata cerului asupra sa.
Dumnezeu nu priveşte la faţa oamenilor. „Dacă cineva, fie băştinaş, fie străin, păcătuieşte cu
voie, huleşte pe Domnul: acela va fi nimicit din mijlocul poporului său” (Numeri 15, 30).” Profeți
și regi, pag. 303-304

Cunoscut și sub numele de Azaria

2 Cronici 26:7
„Cazul lui Ozia, împăratul, ne descoperă felul în care va pedepsi Dumnezeu păcatul
încumetării...
De-a lungul generațiilor care s-au succedat nelegiuirea a crescut, până când vom ajunge în
momentul când Dumnezeu va zice: cupa nelegiuirii lor este plină. În zilele lui David, contemplarea
legii lui Dumnezeu l-a determinat să exclame: „Este vremea pentru ca Tu, Doamne, să lucrezi:
pentru că ei au călcat în picioare legea Ta.” Lipsa de respect arătată față de lege nu a micșorat
valoarea ei în ochii psalmistului. Ci din contră, el a văzut o și mai mare nevoie de a sta în apărarea
ei; și în timp ce vedea cum e călcată în picioare de picioare nesfinte, el a exclamat: „De aceea eu
iubesc poruncile tale mai mult decât aurul, da, mai mult decât aurul curat.” (Ps.119:127) În veacul
acesta oamenii au mers foarte departe în aroganță și în denunțarea plină de blasfemie a legii lui

29
Dumnezeu. Ei au acceptat un Sabat fals în locul zilei pe care Dumnezeu a sfințit-o și a dat-o omului
ca un memorial al creațiunii. Neascultarea lor este mare, și rugăciunea ar putea foarte bine să fie
spusă în continuare de pe buze neprefăcute: „Este vremea ca Tu, Doamne, să lucrezi: căci ei calcă
legea Ta.” (Ps. 119:126). Punctul limită va fi în curând atins. Criza va veni curând și atunci
Dumnezeu va interveni. Când limitele harului sunt depășite, Dumnezeu va lucra și va demonstra că
El este Dumnezeu. Judecătorul întregului pământ își va revendica onoarea și îi va pedepsi pe
locuitorii răzvrătiți ai pământului.” Review and Herald, 14 august, 1900.

Isaia 6:4-5

Laodiceea
„Isaia a denunțat păcatele altora; dar acum se vede pe el însuși expus la aceiași condamnare
pe care o pronunțase asupra lor. El fusese satisfăcut cu o ceremonie rece și lipsită de viață în
închinarea sa adusă lui Dumnezeu. El nu și-a dat seama de acest lucru până când nu i-a fost dată o
viziune despre Domnul. Cât de mici apăreau acum talentele și înțelepciunea sa în timp ce privea la
sfințenia și măreția sanctuarului. Cât de nedemn era el! Cât de nepotrivit pentru serviciul sacru!
Felul în care se vedea el pe sine s-ar putea exprima prin cuvintele apostolului Pavel: „O nenorocitul
de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?”
Dar eliberarea i-a fost trimisă lui Isaia în timpul neliniști lui. (Isaia 6:6,7 citat)...
Viziunea dată lui Isaia reprezintă starea poporului lui Dumnezeu în zilele din urmă. Ei sunt
privilegiați să privească prin credință lucrarea care se desfășoară în sanctuarul ceresc. „Şi Templul
lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis şi s-a văzut chivotul legământului Său în Templul
Său.” (Ap. 11:19). În timp ce ei privesc prin credință în Sfânta Sfintelor, și văd lucrarea pe care o
face Hristos în sanctuarul ceresc, ei își dau seama că sunt un popor cu buze necurate, -- un popor a
cărui buze au vorbit adesea lucruri deșarte, și a cărui talente nu au fost sfințite și angajate spre slava
lui Dumnezeu. Ei pot cu adevărat să dispere când văd propria lor slăbiciune și nevrednicie în
contrast cu puritatea (neprihănirea) și frumusețea mărețului caracter al lui Hristos. Însă dacă ei,
asemenea lui Isaia, vor primi imprimarea modelului Domnului, care va influența inima lor, dacă își
vor umili sufletele înaintea lui Dumnezeu, atunci va mai exista o speranță pentru ei. Curcubeul
făgăduinței este deasupra tronului, iar lucrarea făcută pentru Isaia, va fi săvârșită și în ei.” Review
and Herald, 22 decembrie 1896. (Credința prin care trăiesc, 3 iul., pag. 81)

11 sept – O schimbare de dispensațiune

Isaia 6:3,4;
Exod 40:34-35; 1 Împărați 8:10-11; Ezechiel 10:1-4; Apocalipsa 15:5-8

Slava „Șechina”
„Hristos însuși era Domnul templului. Când El l-ar fi părăsit, slava lui urma să dispară – acea
slavă care era odată vizibilă în Sfânta Sfintelor deasupra tronului harului, unde marele preot intra
numai o dată pe an, în marea zi a ispășirii, cu sângele victimei înjunghiate (tipic pentru sângele
Fiului lui Dumnezeu vărsat pentru păcatele lumii), și îl stropea pe altar. Aceasta era Șechina, semnul
protecției vizibile a lui Iehova.
Aceasta a fost slava care i-a fost descoperită lui Isaia atunci când el a zis: „În anul morţii
împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei
Lui umpleau Templul.” (Isaia 6:108 citat)” The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 4,
pag.1139

30
 „În viziunea pe care Isaia a primit-o în curtea templului, i s-a dat o imagine clară a
caracterului Dumnezeului lui Israel.” Profeți și regi, pag. 314

„Acum Hristos se află în sanctuarul ceresc. Și ce face El? Face ispășire pentru noi, curățind
sanctuarul de păcatele poporului. Așa că, noi trebuie să intrăm împreună cu El în sanctuar prin
credință, trebuie să începem lucrarea în templul (sanctuarul) sufletelor noastre. Trebuie să ne
curățim de orice întinăciune. Trebuie „să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să
ne ducem sfinţirea până la capăt (să ne desăvârșim sfințirea – n.tr.), în frică de Dumnezeu.” Satana
va veni și vă va ispiti și veți cădea în ispitele lui. Și atunci? Veniți și umiliți-vă inimile în mărturisire
și, prin credință, prindeți-vă de brațul lui Hristos din sanctuarul ceresc. Credeți că Hristos va primi
mărturisirea voastră și va înălța mâinile Sale înaintea Tatălui – mâinile care au fost rănite și zdrobite
pentru noi – și El va face o ispășire pentru toți cei care vin și mărturisesc (recunosc vina). Ce se
întâmplă dacă nu puteți înțelege acest subiect? El zice: „Dar cine nu are aceste lucruri este orb,
umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate.” (2 Petru 1:9)” The 1888
Materials, 127.

Manifestarea puterii lui Dumnezeu

„Isaia a avut o viziune minunată a slavei lui Dumnezeu. El a văzut manifestarea puterii lui
Dumnezeu, și după ce a privit maiestatea Sa, a venit la el o solie de a merge și a face o anumită
lucrare. El s-a simțit cu totul nevrednic pentru acea lucrare. Ce l-a determinat să se considere atât
de nevrednic? S-a considerat el nevrednic înainte de a avea o viziune a slavei lui Dumnezeu? - Nu;
el se vedea pe sine într-o stare neprihănită înaintea lui Dumnezeu; dar atunci când slava Domnului
oștirilor i-a fost descoperită, când a privit maiestatea lui Dumnezeu care nu poate fi exprimată în
cuvinte, el a zis: „Sunt pierdut; căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor
tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” Dar unul din
serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. Mi-
a atins gura cu el şi a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este
îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!” Aceasta este lucrarea care trebuie să aibă loc în dreptul
nostru ca indivizi. Dorim ca cărbunele încins de pe altar să fie așezat pe buzele noastre. Vrem să
auzim cuvinetele acestea rostite: „ nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit”. Review
and Herald, 4 iunie, 1889â

O manifestare glorioasă a puterii lui Dumnezeu

„Îngerul care se uneşte în vestirea soliei îngerului al treilea va lumina tot pământul cu slava
lui. Aici este profetizată o lucrare mondială cu o putere neobişnuită. Mişcarea adventă din anul
1840-1844 a fost o manifestare glorioasă a puterii lui Dumnezeu; prima solie îngerească a fost
dusă la toate staţiunile misionare din lume, iar în câteva ţări s-a arătat cel mai mare interes religios
care s-a văzut în vreo ţară de la Reforma secolului XVI; dar acestea urmează să fie depăşite de
mişcarea cea puternică din timpul ultimei avertizări a îngerului al treilea.

31
 Lucrarea se va asemăna cu aceea din Ziua Cincizecimii. După cum „ploaia timpurie” a fost
dată, prin revărsarea Duhului Sfânt, la începutul predicării Evangheliei pentru a face posibilă
creşterea seminţei preţioase, tot aşa „ploaia târzie” va fi dată la încheierea ei pentru coacerea
recoltei.” Tragedia veacurilor, pag. 611

„Nu trebuie să așteptăm după ploaia târzie. Ea vine peste toți aceia care vor recunoaște și își
vor însuși roua și revărsarea harului care cad peste noi. Când adunăm fragmentele de lumină, când
apreciem îndurările sigure ale lui Dumnezeu, căruia îi face plăcere să ne încredem în El, atunci
fiecare făgăduință va fi împlinită. (Isaia 61:11 citat) Întreg pământul va fi plin de slava lui
Dumnezeu.” The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 7, pag. 984.

RECUNOAȘTE: 1. A-și aminti sau a-și recupera cunoștințele despre ceva, cu sau fără o
mărturisire a acelor cunoștințe. Recunoaștem o persoană de la distanță, când ne aducem aminte că
am mai văzut-o înainte, sau că am cunoscută mai devreme. Recunoaștem trăsăturile ei sau vocea.
Webster’s 1828 Dictionary.

Isaia 6:6-7

CURĂȚA: H3722 – O rădăcină străveche; a acoperi în special cu bitum); figurativ, a ispăși

sau a ierta, a împăca sau a anula: - a calma, a face (o) ispășire, a spăla, a nimici, a ierta, a avea
milă, a liniști, a scuza, a smoli, a purifica, a lăsa la o parte, (a aduce) împăca (-re).

1 Samuel 3:12-14; Psalm 65:3; Isaia 22:12-14; Isaia 27:8-9; Matei 3:11-12.

Curățire
„Cărbunele încins este un simbol pentru curățire. Dacă atinge buzele, nu mai mai ieși de pe
ele nici un cuvânt necurat. Cărbunele aprins simbolizează de asemenea și puterea eforturilor
slujitorilor lui Dumnezeu.” Review and Herald,16 octombrie 1888.
Isaia 6:8-10

Trimite-mă
„Nici unul din îngeri nu putea să devină garant pentru rasa umană: viața lor este viața lui
Dumnezeu; ei nu puteau să o dea. Toți îngerii poartă jugul ascultării. Ei sunt soli desemnați de El,
care este comandantul întregului cer. Dar Hristos este egal cu Dumnezeu, infinit și atotputernic. El
putea să plătească prețul de răscumpărare pentru eliberarea omului. El este Fiul etern și care există
prin sine, asupra căruia nu a fost pus nici un jug; și când Dumnezeu a întrebat: „Pe cine să trimit?”
El a putut să răspundă: „Iată-Mă! Trimite-mă!” El se putea angaja să devină garantul omului;
deoarece El putea să zică ceea ce nici cel mai înălțat dintre îngeri nu putea: - am putere peste
propria-Mi viață, „putere să o dau, și... putere să o iau din nou.” Youth Instructor, 21 iunie 1900.

Isaia 6:9-10

Însărcinarea
Ieremia 15:16-21; Ezechiel 2:1-3:9; Isaia 6:11-13

32
 Până când?
Psalmi 74:1-10; 79:5-10; Zaharia 1:12; Daniel 8:13; Apocalipsa 6:9-11

„'Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră
înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei
strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să
judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină
albă (au fost declarați curați și sfinți) şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va
împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.'
(Apocalipsa 6:9-11). Aici i-au fost prezentate lui Ioan scene care nu erau reale ci care urmau să se
întâmple într-o anumită perioadă de timp în viitor.
Apocalipsa 8:1-4 citat.”

Tip
„Când a fost deschis sigiliul al cincilea, Ioan Descoperitorul, în viziune, a văzut sub altar
grupul acelora care au fost uciși pentru Cuvântul lui Dumnezeu și mărturia lui Isus Hristos. După
aceasta au urmat scenele descrise în capitolul 18 din Apocalipsa, când cei care sunt credincioși și
sinceri sunt chemați afară din Babilon. (Apocalipsa 18:1-5, citat)” Manuscript Releases, vol. 20,
pag, 14.

O zecime, o materie și o Sămânță Sfântă

Isaia 6:11-13

ZECIME: H6224 – Din H6235; zecime. H6235 – Din H6237; zece. H6237 – o rădăcină
străveche; a acumula; a zeciui, și anume, a lua sau a da a zecea parte.

Partea Domnului
„Acela care dă oamenilor puterea de a strânge avere a legat o obligaţie de acest dar. El
pretinde o anumită parte din tot ceea ce dobândim. Zecimea este a Domnului. „Orice zeciuială din
pământ, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor”, „din cirezi şi din turme, din tot ce trece
sub toiag, să fie o zeciuială închinată Domnului.” Leviticul 27, 30.32. Legământul pe care l-a făcut
Iacov la Betel arată sfera acestei obligaţii. „Din tot ce-mi vei da,” spune el, „îţi voi da a zecea
parte”. Geneza 28, 22.” Educație, pag. 138

Deuteronom 32:8-9

REÎNTOARCE: H7725 – a se întoarce.

Isaia 58:12

COPAC TEI (Teil Tree): H424 – Femininul de la H352; un stejar sau alt tip de copac
puternic. H352 – în sens propriu putere; prin urmare orice care este puternic/tare; specific un
conducător (politic); de asemenea un berbec (de la puterea lui); un pilastru (ca un suport tare); un
stejar sau un alt tip de copac puternic: - măreț/puternic (om), buiandrug, stejar, punct întărit,
riguros, copac.

33
 MATERIE (Substance): H4678 – ceva static, cum ar fi, o piatră monumentală; de asemenea
trunchiul unui copac: – pilon/stâlp, materie.

„CAST” (înclinare): H7995 – o cădere (a copacului).

„HOLY” (SFÂNT): H6944 – un lucru sau un loc sacru/sfânt; Sanctuar.

„SEED” (Sămânță): H2233 – sămânță.

„Acelaşi legământ a fost reînnoit faţă de Avraam în făgăduinţa: „Toate neamurile pământului
vor fi binecuvântate în sămânţa ta” (Geneza 22, 18). Această făgăduinţă arăta spre Domnul Hristos.
Aşa a înţeles-o Avraam (vezi Galateni 3, 8.16) şi şi-a pus încrederea în Domnul Hristos pentru
iertarea păcatelor. Credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.” Patriarhi și profeți, pag. 370.

Apocalipsa 12:17

1844 ÎN PROFEȚIE #8
2520 – ISAIA 7 NUMĂRUL UNU
Isaia 7:1-17

CEREȚI UN SEMN
NAȘTEREA DIN FECIOARĂ (TIMPUL SFÂRȘITULUI)
Isaia 7:10-16; Matei 1:21-23

STEAUA DIN RĂSĂRIT (ISLAM)

Matei 2; Luca 21:7, 30

URÂCIUNEA PUSTIIRII (LEGEA DUMINICALĂ)

Matei 24:15

PĂSTORII (STELE)
Luca 2:12

SIMEON (UN SEMN RESPINS)

Luca 2:34

IONA (TREI ZILE ȘI 46 ANI)

Matei 16:1-4; Ioan 2:18-20

PÂINEA DIN CER (Apocalipsa 10:8-10)

Ioan 6:30

34
 2520
Deuteronom 28:45; 29:22-29

ISAIA ȘI COPII SĂI

Isaia 8:18

723Î.Hr. – ISAIA 8:1-4

MAHERSHALALHASHBAZ: H4122 – urmări/alerga (ca si inamicul) prada, iute (spre)

pradă.

677Î.Hr. - ISAIA 7:3

SHEARJASHUB:H7610 – o rămășiță se va întoarce.

DACĂ NU VEȚI CREDE

Isaia 7:10; 2 Cronici 20:20

„'Încredeţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în prorocii Lui, şi

veţi izbuti.'
Isaia 8:20 'La Lege şi la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru
poporul acesta.'
Două versete sunt așezate aici înaintea poporului lui Dumnezeu: două condiții pentru reușită.
Legea rostită de Iehova însuși, și spiritul profeției, sunt două surse de înțelepciune care trebuie să
conducă poporul lui Dumnezeu în fiecare experiență. Deuteronom 4:6. 'Aceasta va fi înţelepciunea
şi priceperea voastră înaintea popoarelor care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice:
„Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!”'
Legea lui Dumnezeu și Spiritul Profetic merg mână în mână pentru a călăuzi și a sfătui
biserica, și ori de câte ori biserica a recunoscut acest fapt prin ascultarea de legea Sa, spiritul
profetic a fost trimis pentru a o călăuzi pe calea adevărului.
Apocalipsa 12:17. 'Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei
ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.' Această profeție subliniază
cu claritate faptul că biserica rămășiței Îl va recunoaște pe Dumnezeu în legea Sa și va avea darul
profetic. Ascultarea de legea lui Dumnezeu, și spiritul profetic, i-a deosebit întotdeauna pe
adevăratul popor al lui Dumnezeu, iar testul se dă de obicei legat de manifestările prezente.
În zilele lui Ieremia poporul nu punea la îndoială solia lui Moise, a lui Ilie sau a lui Elisei, dar
au pus la îndoială și au pus de-o parte solia trimisă de Dumnezeu prin Ieremia, până ce forța și
puterea soliei a fost pierdută și nu mai exista nici un remediu decât să-i ducă în captivitate.
Tot așa și în zilele lui Hristos poporul a învățat că solia lui Ieremia a fost adevărată, și ei se
auto-amăgeau că dacă ar fi trăit în zilele părinților lor ei ar fi acceptat solia, dar în același timp ei
respingeau solia lui Hristos, despre care au scris toți profeții.
Pe măsură ce solia îngerului al treilea s-a înălțat în lume, care trebuia să descopere legea lui
Dumnezeu bisericii în toată plinătatea și puterea, darul profetic a fost imediat restaurat. Acest dar a
jucat un rol foarte important în dezvoltarea și vestirea mai departe a acestei solii.
Pe măsură ce au apărut diferențe de opinie cu privire la interpretarea Scripturilor și la

35
metodele de lucru, concepute pentru a răsturna/tulbura credința credincioșilor în solie și pentru a
conduce la dezbinare în lucrare, spiritul profetic a aruncat întotdeauna lumină asupra situației. A
adus întotdeauna unitate în gândire și armonie în acțiunile corpului credincioșilor. În fiecare criză
care a apărut în timpul dezvoltării soliei și a creșterii lucrării, aceia care au stat fermi de partea legii
lui Dumnezeu și a luminii Spiritului profetic au triumfat, iar lucrarea a prosperat în mâinile lor.”
Loma Linda Messages, pag. 33–34

Isaia 7:10-12

AHAZ A RESPINS LUMINA (APELE SILOAMULUI)

Isaia 8:5,6; Ioan 9:1-14

SILOAM
SHILOAH: H7975 – râu mic,secundar/șanț; o fântână din Ierusalim: - Shiloah, Siloah. Din
H7971. H7971 – un proiectil de luptă, și anume, suliță; de asemenea (figurativ) vlăstar, mugur de
creștere, adică, mlădiță/ramură: - săgeată, plantă, X îndepărta/amâna, sabie, armă. SILOAM:
G4611 – de origine ebraică (H7975).

SENT – Ioan 9:7

CEL TRIMIS DE DUMNEZEU

„Din ziua în care auzise cuvintele îngerului în casa ei din Nazaret, Maria căutase să adune
toate dovezile că Isus era Mesia. Viaţa lui blândă şi neegoistă o asigura că El nu putea fi decât Cel
trimis de Dumnezeu.” Hristos lumina lumii, pag. 145

„Revărsarea Duhului Sfânt din Ziua Cincizecimii a fost comunicarea din partea cerului că
întronarea Mântuitorului a avut loc. Potrivit făgăduinţei Sale, El a trimis din ceruri Duhul Sfânt
asupra urmaşilor Săi, ca un semn că El a primit, ca preot şi împărat, toată puterea în cer şi pe
pământ şi că El era Cel Uns peste poporul Său.” Faptele apostolilor, pag. 38

UN MUGUR DE CREȘTERE
„Hristos îi îndemnase pe copiii Săi să fie atenţi la semnele revenirii Sale şi să se bucure, când
vor vedea semnele revenirii Regelui lor. „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri”, a spus El,
„atunci să vă ridicaţi capetele; căci mântuirea voastră se apropie”. El a îndreptat privirea
urmaşilor Săi către pomii care înmugureau primăvara şi a zis: „Când înverzesc şi îmbobocesc,
ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, când veţi vedea aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu
este aproape.” (Luca 21, 28.30.31)” Tragedia veacurilor, pag. 308

„Nu trebuie să așteptăm după ploaia târzie. Ea vine peste toți aceia care vor recunoaște și își
vor însuși roua și revărsarea harului care cad peste noi. Când adunăm fragmentele de lumină, când
apreciem îndurările sigure ale lui Dumnezeu, căruia îi face plăcere să ne încredem în El, atunci
fiecare făgăduință va fi împlinită. (Isaia 61:11 citat) Întreg pământul va fi plin de slava lui
Dumnezeu.” The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 7, pag. 984.

ORBIREA ȘI SOLIA CĂTRE LAODICEEA – APOCALIPSA 3:18

36
 Ioan 9:5,6

„Avem atât de mare nevoie de discernământ ascuțit și de vedere spirituală clară. Ochii noștri
trebuie să fie unși cu alifia cerească, pentru ca să putem vedea toate lucrurile cu claritate.” Review
and Herald, 26 octombrie 1905.

SOLIA SĂNĂTĂȚII
„În felul de vindecare folosit de Mântuitorul, au fost învăţături pentru ucenicii Săi. Cu o
ocazie, El a uns ochii unui orb cu tină şi i-a spus: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului.... El
s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând bine” (Ioan 9, 7). Vindecarea s-ar fi putut face şi numai prin
simpla putere a Marelui Vindecător, totuşi Hristos a folosit mijloacele simple ale naturii. În timp ce
nu a încurajat folosirea medicamentelor, El a aprobat utilizarea leacurilor simple şi naturale.
Multora dintre suferinzii care se vindecau, Hristos le zicea: „Să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi
se întâmple mai rău” (Ioan 5, 14). În felul acesta, El ne învaţă că boala este urmarea călcării legilor
lui Dumnezeu, atât a celor naturale, cât şi a celor spirituale. Nenorocirea cea mare din lumea aceasta
n-ar exista, dacă oamenii ar trăi în armonie cu planul Creatorului.” Hristos Lumina lumii, pag. 824

1844 ÎN PROFEȚIE #9

2520 – ISAIA 7 NUMĂRUL DOI

SAIZECI ȘI CINCI DE ANI (742Î.Hr.)

Isaia 7:8-10

2520 AI ÎMPĂRĂȚIEI DE NORD

(TREI ANI)
2 Împărați 17:20-22

ÎNCEPUTUL – 723Î.Hr.
„Cam doi ani mai târziu, 'în anul al șaptelea al lui Osea,' 'Salmanasar, împăratul Asiriei, s-a
suit împotriva Samariei şi a împresurat-o. După trei ani a luat-o, în al şaselea an al lui Ezechia, care
era al nouălea an al lui Osea, împăratul lui Israel: atunci a fost luată Samaria. Împăratul Asiriei a dus
pe Israel rob în Asiria şi i-a aşezat la Halah şi Habor, lângă râul Gozan şi în cetăţile mezilor, pentru
că n-ascultaseră de glasul Domnului Dumnezeului lor şi călcaseră legământul Lui; pentru că nici n-
ascultaseră, nici nu împliniseră tot ce poruncise Moise, robul Domnului.' 2 Împărați 18:9-12.
„Distrugerea care a venit peste împărăția de nord era direct de la Dumnezeu însuși. Asirieni au
fost doar instrumentul pe care El l-a folosit pentru a duce la îndeplinire planurile Sale. Prin Isaia,
care a început să profetizeze înainte de căderea Samariei, Domnul s-a referit la armatele Asiriene ca
fiind 'nuiaua mâniei Mele. 'Toiagul din mâna lor' zice El 'este indignarea Mea'. Isaia 10:5 (Biblia
Fidela).” Review and Herald, 12 februarie 1914

SFÂRȘITUL – 1798
„În 1798 Napoleon a invadat Italia, a învins trupele papalității și a ocupat Ancona și Loreto.

37
Pius a implorat pentru pace, pace care a fost acceptată la Toletino pe data de 19 februarie 1797; dar
pe 28 decembrie al acelui an, într-o răscoală creată de niște revoluționari italieni și francezi,
generalul Duphot al Franței a fost ucis și aceasta a oferit un nou pretext pentru invazie. Generalul
Berthier a mărșăluit spre Roma, a intrat în ea fără să întâmpine opoziție pe data de 13 februarie
1798 și proclamând o republică, a cerut papei să renunțe la autoritatea sa laică. Pentru că a refuzat, a
fost luat prizonier, și pe data de 20 februarie a fost escortat din Vatican la Siena, și apoi la Certisa
lângă Florence. Declarația de război a francezilor împotriva Toscanei a condus la mutarea sa pe la
Parma, Piacenza, Torino și Grenoble, și la cetatea Valence, unde a și murit la șase săptămâni mai
târziu, pe data de 29 august 1799.” Encyclopedia Britannica, 1913 Edition.
1799
„Astfel 'acele zile' sunt cei o mie două sute șaizeci de ani de supremație papală, care au
început în 538, la smulgerea ultimei din cele 'trei' împărății menționate în Daniel 7:8, 20, 24, și care
s-au încheiat în 1798, când guvernarea papală a fost desființată în Roma, când o republică Romană
a fost din nou declarată acolo, și 'vechile temelii ale capitalei au fost din nou făcute să rezoneze cu
strigătele, dacă nu cu spiritul, libertății; și venerabila stemă, S.P.Q.R., după o perioadă de patru sute
de ani, plutea din nou dusă de vânt,' iar când papa a fost făcut prizonier și a fost dus în captivitate în
Franța, unde a murit la Valence, pe data de 29 august, 1799.” A. T. Jones, Signs of Times, 24
octombrie 1900.

2520 AI ÎMPĂRĂȚIEI DE SUD (PROGRESIV)

PRIMUL: MANASE – 677Î.Hr.
2 Cronici 33:11

„Proorocii au continuat să dea cu credincioşie avertizările şi îndemnurile lor; neînfricaţi au

vorbit lui Manase şi poporului lui; dar solii au fost batjocoriţi. Iuda cel apostat n-a luat aminte. Ca o
anticipaţie (garanție – n.tr.) a ceea ce avea să cadă peste popor, dacă aveau să continue în
nepocăinţă, Domnul a îngăduit ca împăratul lor să fie luat rob de o grupă de ostaşi asirieni, care l-au
„legat cu lanţuri şi l-au dus la Babilon”, capitala lor vremelnică. Acest necaz l-a trezit la realitate „şi
s-a smerit înaintea Dumnezeului părinţilor săi. I-a făcut rugăciuni; şi Domnul, lăsându-Se
înduplecat, i-a ascultat cererile şi l-a adus înapoi la Ierusalim în împărăţia lui. Şi Manase a cunoscut
că Domnul este Dumnezeu” (2 Cronici 33, 11-13). Dar această pocăinţă, oricât de profundă era
ea, a venit prea târziu, ca să mai scape împărăţia de influenţa distrugătoare a anilor de practici
idolatre. Mulţi se poticniseră şi căzuseră, ca să nu se mai ridice niciodată.” Profeți și regi, pag. 382

EARNEST (GARANȚIE) : Primul rod; ceea ce e în avans, și este o promisiune a ceva ce

va urma. Prin urmare, garanția sau banii în avans sunt o primă plată sau o depunere care oferă
promisiune sau asigurarea plății depline. Astfel avem practica de a da o garanție pentru a ratifica un
împrumut. Acesta este sensul de bază al cuvântului, care denotă ceva care merge înainte, sau în
avans. Webster’s 1828 Dictionary

ULTIMUL: STATELE UNITE – 1844

„Biblia declară că, înainte de venirea Domnului, Satana va lucra „cu toată puterea, cu semne

38
şi minuni mincinoase şi cu toată amăgirea nelegiuirii”; iar aceia care „n-au primit dragostea
adevărului, ca să fie mântuiţi”, vor fi lăsaţi să primească „o lucrare de rătăcire ca să creadă o
minciună” (2 Tesaloniceni 2, 9-11). Până când această stare nu va fi atinsă, iar unirea bisericii cu
lumea nu va fi realizată deplin în toată creştinătatea, căderea Babilonului nu va fi totală.
Schimbarea este progresivă, iar împlinirea desăvârşită a profeţiei din Apocalipsa 14, 8 este încă
în viitor. ” Tragedia veacurilor, pag. 389.

MANASE: H4519 – A face să uite

„Și să țineți minte că înfumurarea Romei nu se schimbă niciodată. Principiile lui Grigore al
VII-lea şi ale lui Inocenţiu al III-lea sunt şi astăzi principiile Bisericii Romano-Catolice. Şi dacă ar
avea numai puterea, le-ar pune în practică acum cu tot atâta vigoare ca în veacurile trecute. Puţin îşi
dau seama protestanţii ce fac atunci când îşi propun să primească ajutorul Romei în lucrarea de
înălţare a duminicii. În timp de ei urmăresc împlinirea scopului lor, Roma ţinteşte să-şi restabilească
puterea, să-şi refacă supremaţia pierdută. O dată stabilit în Statele Unite principiul că biserica poate
folosi sau poate controla puterea statului; că rânduielile religioase pot fi impuse prin legi civile; pe
scurt, că autoritatea bisericii şi a statului trebuie să domine conştiinţa, triumful Romei în această
ţară este asigurat.

Cuvântul lui Dumnezeu a avertizat cu privire la primejdia care se apropie; dacă acesta este
neglijat, atunci lumea protestantă va vedea care sunt în realitate scopurile Romei, numai că atunci
va fi prea târziu pentru a scăpa din cursă. Ea creşte pe nesimţite în putere. Învăţăturile ei îşi exercită
influenţa în sălile legiuitoare, în biserici şi în inimile oamenilor. Ea îşi înalţă construcţii masive şi
semeţe în ale căror ascunzişuri tainice se vor repeta persecuţiile de odinioară. Pe ascuns şi nebănuit,
ea îşi întăreşte forţele pentru a-şi îndeplini scopurile atunci când va veni timpul să lovească. Tot ce
doreşte este o poziţie avantajoasă, şi aceasta i s-a dat deja. În curând, vom vedea şi vom simţi care
este scopul elementului roman. Toţi aceia care vor crede şi vor asculta de Cuvântul lui Dumnezeu
vor stârni prin aceasta mustrarea şi persecuţia.” Tragedia veacurilor, pag. 581

AHAZ – 742 (ÎNCEPUTUL)

Isaia 7:1-2

JAMES WHITE – 1863 (SFÂRȘITUL)

„Voi copia aici dintr-o altă mărturie scrisă în 6 iunie, 1863: 'Mi s-a arătat că mărturia noastră
este încă necesară în comunitate, că ar trebui să lucrăm pentru a ne scuti de încercări şi griji şi că ar
trebui să ne menţinem mintea într-un spirit de consacrare. Este datoria celor de la editură să facă
eforturi intelectuale mai mari, iar cea a soţului meu să se menajeze mai mult. El se ocupă mult timp
cu probleme diverse, care îi obosesc şi răvăşesc mintea, făcându-l incapabil de a mai studia sau
de a mai scrie şi împiedicând astfel lumina sa să strălucească în Review aşa cum ar trebui. '
Am văzut că mintea soţului meu nu ar trebui încărcată şi suprasolicitată. Ea trebuie să se
bucure de odihnă, iar el trebuie lăsat liber să scrie şi să se ocupe de lucruri pe care alţii nu le pot
face. Cei angajaţi la editură i-ar putea ridica de pe umeri multe griji apăsătoare, dacă s-ar preda lui
Dumnezeu şi ar manifesta un profund interes pentru lucrare. Nu ar trebui să existe nici un
simţământ egoist printre cei ce lucrează la editură. Ei sunt angajaţi în lucrarea lui Dumnezeu şi sunt
răspunzători faţă de El pentru motivaţiile pe care le au şi pentru modul în care înaintează această

39
ramură a lucrării Sale. Li se cere să-şi disciplineze mintea. Mulţi cred că neglijenţele nu ar trebui
condamnate. Aceasta este o mare greşeală. Neglijenţa este păcat. Ea duce la multe greşeli grosolane
şi la multă dezordine. Minţii trebuie să i se dea însărcinări; ea trebuie disciplinată până când va reuşi
să păstreze ce i s-a încredinţat.
Soţul meu a avut multe griji şi a făcut multe lucruri pe care alţii ar fi trebuit să le facă, dar
pe care s-a temut să li le încredinţeze, pentru ca nu cumva, în nepăsarea lor, să facă greşeli greu de
îndreptat şi să provoace astfel pierderi. Acest lucru a fost o mare greutate pentru mintea lui. Cei
ce lucrează la editură ar trebui să înveţe. Ei ar trebui să studieze, să pună în aplicare şi să-şi exerseze
facultăţile propriilor lor minţi; căci ei au doar această ramură de activitate, în timp ce soţul meu are
responsabilitatea mai multor departamente ale lucrării. Dacă un lucrător aduce o pagubă, el ar trebui
să aibă simţământul că este de datoria lui să repare stricăciunile din propria lui pungă, şi nu ar trebui
să îngăduie ca editura să suporte pierderile datorate neglijenţei lui. El nu ar trebui să înceteze să mai
poarte răspunderi, ci să încerce din nou, evitând să mai facă greşelile din trecut. În acest fel, el va
învăţa să manifeste prudenţa pe care o pretinde neîncetat Cuvântul lui Dumnezeu şi atunci va
ajunge să-şi facă pur şi simplu datoria.
Soţul meu ar trebui să-şi facă timp pentru înfăptuirea acelor lucruri despre care judecata sa îi
spune că i-ar păstra sănătatea. El s-a gândit că trebuie să arunce poverile şi răspunderile care erau
asupră-i şi să părăsească editura, căci altfel mintea i s-ar ruina. Mi s-a arătat că, atunci când va dori
să-l elibereze din poziţia lui, Domnul va oferi dovezi pentru eliberarea sa într-un mod la fel de
lămurit ca şi atunci când a aşezat povara lucrării asupra lui. Însă el a purtat prea multe poveri, iar
aceia care lucrează cu el la editură şi, de asemenea, fraţii de slujbă au îngăduit prea uşor ca el să le
poarte. Ei s-au ferit, de regulă, să poarte poveri şi au simpatizat cu cei care murmurau împotriva lui,
lăsându-l să stea singur, în timp ce era plecat sub greutatea cenzurii, până când Dumnezeu a preluat
propria lui cauză, apărându-l. Dacă ei şi-ar fi luat partea de poveri, soţul meu ar fi fost uşurat.”
Pamphlets159, pag. 14–15. (Mărturii, vol. 3, pag. 12-13)

PRESIUNEA PRIETENILOR (ANTURAJULUI)

ROBOAM – PRIMUL REGE AL LUI IUDA
(RESPINGEREA VECHILOR CĂRĂRI)

„'Apoi Solomon a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat în cetatea tatălui său, David. În
locul lui a domnit fiul său Roboam.' 1 Împărați 11:43
La scurtă vreme de la urcarea pe tron, Roboam a venit la Sihem, unde se aştepta să primească
recunoaşterea oficială a tuturor seminţiilor: „Căci tot Israelul venise la Sihem să-l facă împărat” (2
Cronici 10, 1).
Printre cei prezenţi, se găsea şi Ieroboam, fiul lui Nebat, acelaşi Ieroboam care în timpul
domniei lui Solomon fusese cunoscut ca om „tare şi viteaz” şi căruia profetul Ahia din Silo îi
dăduse o solie surprinzătoare: „lată, voi rupe împărăţia din mâna lui Solomon, şi-ţi voi da zece
seminţii” (1 Împăraţi 11, 28.31).
Prin solul său, Domnul vorbise lămurit lui Ieroboam cu privire la necesitatea împărţirii
împărăţiei. El spusese că această împărţire trebuie să aibă loc „pentru că M-au părăsit şi s-au
închinat înaintea Astarteei, zeiţa Sidonienilor, înaintea lui Chemoş, dumnezeul Moabului, şi înaintea
lui Milcom, dumnezeul fiilor lui Amon, şi pentru că nu au umblat în căile Mele, ca să păzească ce
este drept înaintea Mea, şi să păzească legile şi poruncile Mele, cum a făcut David” (1 Împăraţi 11,
33).
Ieroboam fusese anunţat mai departe că împărăţia nu avea să fie împărţită înainte de

40
încheierea domniei lui Solomon: „Nu voi lua din mâna lui toată împărăţia, căci îl voi ţine domn în
tot timpul vieţii lui, pentru robul Meu David, pe care l-am ales, şi care a păzit poruncile şi legile
Mele. Dar voi lua împărăţia din mâna fiului său, şi-ţi voi da zece seminţii din ea” (1 Împăraţi 11,
34.35).
Cu toate că Solomon dorise să-l pregătească pe Roboam, urmaşul ales de el, ca să întâmpine
cu înţelepciune criza prezisă de proorocul lui Dumnezeu, niciodată el nu fusese în stare să exercite o
influenţă puternică de modelare spre bine asupra minţii fiului lui, a cărui educaţie timpurie fusese
atât de mult neglijată. Roboam primise de la mama lui, o amonită, pecetea unui caracter
nestatornic. Din când în când, el a încercat să-L slujească pe Dumnezeu şi i-a fost dată oarecare
prosperitate; dar n-a fost statornic şi, în cele din urmă, s-a lăsat dus de influenţele rele care-l
înconjuraseră din copilărie. În greşelile din viaţa lui Roboam şi în apostazia lui finală, se descoperă
urmările teribile ale unirii lui Solomon cu femeile idolatre.

Seminţiile lui Israel suferiseră timp îndelungat nedreptăţi apăsătoare sub măsurile de asuprire
luate de fostul lor conducător. Cheltuielile risipitoare ale domniei lui Solomon, în vremea apostaziei
lui, l-au dus să încarce poporul cu impozite apăsătoare şi să le ceară multe servicii de slugă. Înainte
de a-l încorona pe noul conducător, bărbaţii de frunte din seminţiile lui Israel au hotărât să se
asigure dacă fiul lui Solomon avea de gând să le micşoreze poverile acestea: „Atunci Ieroboam şi
tot Israelul au venit la Roboam şi i-au vorbit aşa: «Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul: acum uşurează
această aspră povară şi jugul greu pe care l-a pus peste noi tatăl tău. Şi îţi vom sluji.»”
Dorind să primească sfat de la consilierii lui înainte de a stabili ce politică va urma, Roboam
le-a răspuns: „Întoarceţi-vă la mine după trei zile”, şi poporul a plecat.
„Împăratul Roboam i-a întrebat pe bătrânii care fuseseră cu tatăl său Solomon, în timpul vieţii
lui, şi a zis: «Ce mă sfătuiţi să răspund poporului acestuia?» Şi iată ce au zis ei: «Dacă vei fi bun cu
poporul acesta, dacă-i vei primi bine, şi dacă le vei vorbi cu bunăvoinţă, îţi vor sluji pe vecie».” (2
Cronici 10, 3-7).
Nemulţumit, Roboam s-a îndreptat către bărbaţi mai tineri, cu care fusese împreună în tinereţe
şi în primii ani ai maturităţii lui, şi i-a întrebat: „Ce mă sfătuiţi să răspund poporului acestuia care-
mi vorbeşte astfel: «Uşurează jugul pe care l-a pus tatăl tău peste noi»?” (1 Împăraţi 12, 9). Tinerii
i-au sugerat să se poarte. cu asprime cu supuşii împărăţiei lui şi să-i lămurească chiar de la început
că nu va admite să se pună vreo piedică în calea dorinţelor lui.
Măgulit de perspectiva exercitării autorităţii supreme, Roboam s-a hotărât să nu ţină
seama de sfatul bătrânilor din împărăţia sa şi să facă din tineri sfătuitorii lui. Astfel, în ziua
rânduită, când „Ieroboam şi tot poporul au venit la Roboam” pentru declaraţia cu privire la cursul
pe care avea să-l urmeze, Roboam „a răspuns aspru poporului.... «Tatăl meu v-a îngreuiat jugul, dar
eu vi-l voi face şi mai greu; tată meu v-a bătut cu bice, dar eu vă voi bate cu scorpioane».” (1
Împăraţi 12, 12-14)
Dacă Roboam şi sfătuitorii lui lipsiţi de experienţă ar fi înţeles voinţa divină cu privire la
Israel, ei ar fi ţinut seama de cererea poporului pentru reforme hotărâte în administrarea guvernării.
Dar în momentul favorabil, pe care l-au avut cu ocazia întâlnirii de la Sihem, ei nu au reuşit să
judece de la cauză la efect şi în felul acesta au slăbit pentru totdeauna influenţa lor asupra unui
mare număr de oameni din popor. Hotărârea lor de a menţine şi de a spori apăsarea introdusă în
timpul domniei lui Solomon era în conflict direct cu planul lui Dumnezeu pentru Israel şi a dat
poporului motive serioase ca să se îndoiască de sinceritatea motivelor lor. În această încercare
neînţeleaptă şi neîndurătoare de a exercita puterea, împăratul şi cu sfătuitorii aleşi de el şi-au dat pe
faţă mândria pentru poziţia şi autoritatea lor.

41
 Domnul nu i-a îngăduit lui Roboam să-şi aducă la îndeplinire planul pe care-l anunţase.
Printre seminţii erau şi mii de oameni extrem de agitaţi din cauza măsurilor apăsătoare ale domniei
lui Solomon, şi acum ei au socotit că nu puteau face altfel decât să se răscoale împotriva casei lui
David: „Când a văzut tot Israelul că împăratul nu-l ascultă, poporul a răspuns împăratului: «Ce parte
avem noi cu David? Noi n-avem moştenire cu fiul lui Isai! La corturile tale, Israele! Acum vezi-ţi de
casă, Davide!» Şi Israel s-a dus la corturile lui” (1 Împăraţi 12, 16).

Ruptura provocată de vorbirea aspră a lui Roboam s-a dovedit de nereparat. De acum înainte,
cele douăsprezece seminţii ale lui Israel au fost despărţite, seminţiile lui Iuda şi Beniamin formând
împărăţia de jos sau de miazăzi a lui Iuda, sub conducerea lui Roboam, pe când cele zece seminţii
din nord au format şi au menţinut o conducere separată, cunoscută sub numele de împărăţia lui
Israel, avându-l pe Ieroboam drept conducător. În felul acesta, s-a împlinit prezicerea
proorocului cu privire la împărţirea împărăţiei. „Lucrul acesta a fost orânduit de Domnul” (1
Împăraţi 12, 15). Profeți și regi, pag. 87-91

AARON – PRIMUL MARE PREOT (DOAR CÂTEVA ZILE)

Exod 32:1
„În lipsa lui Moise, autoritatea judecătorească îi fusese încredinţată lui Aaron şi o mare
mulţime se strânse în jurul cortului său cu cererea: „Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea
noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut” (Exod 32,
1.8). Norul, spuneau ei, care până aici îi călăuzise, stătea acum nemişcat pe munte; el nu le va mai
călăuzi nicidecum călătoriile. În locul lui, ei trebuia să aibă un chip; iar dacă, aşa cum se dăduse
ideea, vor hotărî să se întoarcă în Egipt, atunci vor găsi îndurare la egipteni, purtând chipul acesta
înaintea lor şi recunoscându-l ca zeu al lor.
O criză de felul acesta cerea un bărbat plin de tărie, hotărât şi de un curaj neclintit; unul care
să ţină la onoarea lui Dumnezeu mai mult decât la favoarea poporului, la siguranţa personală şi
chiar la viaţă. Dar actualul conducător al lui Israel nu era de felul acesta. Aaron se împotrivi în
mod slab poporului, iar timiditatea şi şovăiala lui la momentul critic nu au făcut decât să-i facă şi
mai hotărâţi. Tumultul creştea. O nebunie oarbă, neraţională, părea că pune stăpânire pe mulţime.
Au fost unii care au rămas credincioşi legământului lor cu Dumnezeu, dar cea mai mare parte a
poporului s-a unit în apostazie. Câţiva, care au îndrăznit să spună că a face un chip, aşa cum se
propunea, era idolatrie, au fost prinşi şi trataţi în mod brutal, iar în confuzia şi agitaţia aceea, în cele
din urmă, şi-au pierdut viaţa.
Aaron se temea pentru propria lui viaţă. În loc să ia în mod nobil poziţie în apărarea
onoarei lui Dumnezeu, el a cedat cerinţelor mulţimii. Primul său act a fost acela de a porunci să
se adune cerceii de aur de la tot norodul şi să fie aduşi la el, în speranţa că mândria îi va face să
refuze un astfel de sacrificiu. Dar ei şi-au dat bucuros podoabele şi din acestea el a făcut un viţel
turnat, imitând astfel zeii Egiptului. Poporul a strigat: „Israele, iată dumnezeul tău, care te-a scos
din ţara Egiptului” (Ver 4). Şi Aaron, în mod ruşinos, a îngăduit această insultă la adresa lui Iehova.
A făcut chiar mai mult. Văzând cu câtă satisfacţie a fost primit viţelul de aur, a ridicat un altar
înaintea lui şi a anunţat: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului” (Ver 5). Această veste a
fost anunţată cu sunet de trâmbiţă de la ceată la ceată, în toată tabăra. „A doua zi, s-au sculat dis-de-
dimineaţă şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Poporul a şezut de a mâncat şi a băut; apoi
s-au sculat să joace” (Ver 6). Sub pretext că ţin o „sărbătoare în cinstea Domnului”, ei s-au dedat la
îmbuibare şi petreceri desfrânate.

42
 De câte ori, în zilele noastre, iubirea de plăceri nu se ascunde sub o „formă de evlavie”! O
religie care îngăduie oamenilor ca, în timp ce iau parte la ritualul serviciului de închinare, să se
dedea la satisfacerea poftelor egoiste şi senzuale este tot aşa de plăcută mulţimilor de astăzi, cum a
fost şi în zilele poporului Israel. Şi mai sunt încă şi Aaroni docili care, în timp ce deţin poziţii de
autoritate în biserică, se vor supune dorinţelor celor neconsacraţi, încurajându-i astfel la păcat.

Trecuseră numai câteva zile de când evreii făcuseră un legământ solemn cu Dumnezeu,
că vor asculta de vocea Sa. Ei stătuseră tremurând şi plini de groază înaintea muntelui, ascultând
cuvintele Domnului: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine” (Exod 20, 3). Slava lui Dumnezeu
plana încă deasupra Sinaiului, în faţa întregii adunări; dar ei I-au întors spatele şi au cerut alţi
dumnezei. „Au făcut un viţel în Horeb. S-au închinat înaintea unui chip turnat şi au schimbat slava
lor pe chipul unui bou care mănâncă iarbă” (Psalmii 106, 19-20). Cum s-ar fi putut da pe faţă o mai
mare lipsă de recunoştinţă sau o mai îndrăzneaţă insultă faţă de Acela care Se descoperise faţă de ei
ca un Tată duios şi ca un Împărat atotputernic!” Patriarhi și profeți, pag. 316-317.

IEROBOAM – PRIMUL REGE AL LUI EFRAIM

1 Împărați 12:25-33
„Aşezat pe tron de către cele zece seminţii ale lui Israel, care se răsculase împotriva casei lui
David, Ieroboam, fostul slujitor al lui Solomon, era în situaţia să aducă reforme înţelepte, atât în
viaţa religioasă, cât şi în cea civilă. Sub conducerea lui Solomon, el dăduse pe faţă pricepere şi
judecată sănătoasă, iar cunoştinţele pe care le câştigase în ani de slujire credincioasă îl făceau în
stare să conducă cu înţelepciune. Dar Ieroboam n-a ajuns să facă din Dumnezeu tăria lui.
Cea mai mare teamă a lui Ieroboam a fost că, în viitor, inimile supuşilor săi ar putea fi
câştigate de conducătorul care va ocupă tronul lui David. El a socotit că, atâta vreme cât celor zece
seminţii li se va îngădui să viziteze frecvent vechea reşedinţă a monarhiei iudaice, unde slujbele de
la templu se desfăşurau tot ca în anii domniei lui Solomon, mulţi vor fi înclinaţi să-şi reînnoiască
devotamentul faţă de conducerea de la Ierusalim. Consultându-se cu sfătuitorii lui, Ieroboam s-a
hotărât ca printr-o acţiune îndrăzneaţă, să slăbească cât mai mult cu putinţă probabilitatea unei
răscoale împotriva conducerii lui. El a reuşit acest lucru, rânduind înăuntrul graniţelor împărăţiei
două centre de închinare, unul la Betel şi altul la Dan. În aceste locuri, şi nu la Ierusalim, cele zece
seminţii aveau să fie invitate să se adune, ca să se închine.
Organizând acest transfer, Ieroboam s-a gândit să facă apel la imaginaţia izraeliţilor, punându-
le înainte o reprezentare vizibilă care să simbolizeze prezenţa Dumnezeului celui nevăzut. Ca
urmare, a pus să se facă doi viţei de aur care au fost aşezaţi în temple la centrele de închinare
stabilite. În străduinţa aceasta de a reprezenta Dumnezeirea, Ieroboam a călcat porunca lămurită a
lui Iehova: „Să nu-ţi faci chip cioplit.... Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti” (Exod 20,
4.5).

Atât de puternică era dorinţa lui Ieroboam de a tine departe de Ierusalim cele zece seminţii,
încât a pierdut din vedere slăbiciunea fundamentală a planului său. El n-a luat în consideraţie
primejdia cea mare la care îi expunea pe izraeliţi, punând în faţa lor simbolul idolatru al
Dumnezeirii cu care strămoşii lor fuseseră atât de obişnuiţi timp de veacuri în robia egipteană.
Locuirea recentă a lui Ieroboam în Egipt ar fi trebuit să-l înveţe cât de nebunesc era să aşeze
înaintea poporului asemenea reprezentări păgâne. Dar scopul lui, de a face ca seminţiile din nord să
întrerupă vizitele anuale la cetatea sfântă, l-a determinat să adopte măsurile cele mai nesocotite.

43
„Destul v-aţi suit la Ierusalim, Israele!”, i-a instruit el. „lată Dumnezeul tău care te-a scos din ţara
Egiptului” (1 Împăraţi 12, 28). În felul acesta, ei au fost invitaţi să se plece înaintea chipurilor de
aur şi să adopte forme de închinare străine.
Împăratul a încercat să-i convingă pe leviţi, dintre care unii trăiau înăuntrul împărăţiei sale,
să slujească drept preoţi în templele nou înălţate la Betel şi Dan; dar străduinţele lui s-au soldat cu
un eşec. De aceea, a fost constrâns să ridice la preoţie bărbaţi „luaţi din tot poporul” (1 Împăraţi 12,
31). Alarmaţi de perspective, mulţi dintre cei credincioşi, printre care un mare număr de leviţi, s-au
refugiat la Ierusalim, unde se puteau închina în armonie cu cerinţele divine.” Profeți și regi, pag.
99,100

SAUL – PRIMUL REGE

1 Samuel 13:1-14
„După ce Saul a fost uns ca împărat al lui Israel, profetul Samuel i-a dat câteva scurte
îndrumări legat de calea pe care ar trebui s-o urmeze. A profetizat că Domnul urma să facă o
schimbare în inima lui pentru a-l pregăti pentru responsabilitățile solemne ale noi sale slujbe. El i-a
zis împăratului: 'vei întâlni o ceată de proroci coborându-se de pe înălţimea pentru jertfă, cu lăute,
timpane, fluiere şi cobze înainte, şi prorocind. Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei
şi vei fi prefăcut într-alt om. … Apoi să te cobori înaintea mea la Ghilgal; şi eu mă voi coborî la
tine, ca să aduc arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Să mă aştepţi şapte zile acolo, până voi
ajunge eu la tine şi-ţi voi spune ce ai să faci.' În timp ce Saul înainta în călătoria sa, schimbarea
despre care a vorbit profetul era lucrată în el, și Domnul i-a dat o altă inimă; și tot ce a zis Samuel s-
a împlinit. Inima lui Saul a fost întoarsă către Domnul, mintea lui a fost lărgită și el a primit
binecuvântarea înțelegerii spirituale. El și-a dat seama că tăria lui Israel era Domnul Dumnezeu,
Iehova însuși, și că în El putea să prindă curaj, tărie de caracter și dârzenie pentru a putea conduce
în mod înțelept. Depindea acum de Saul, dacă el urma să conlucreze la mântuirea pe care
Dumnezeu a lucrat-o în el.
Abia în al doilea an al împărăției sale prezența lui Saul a fost solicitată la Ghilgal. În acel
moment filistenii tăbărâseră împotriva Israeliților. Saul și cei care erau împreună cu el au putut să
vadă armata imensă care se îndrepta către ei, iar israeliții erau îngroziți la vederea armatelor mărețe
cu care urmau să se confrunte în luptă. Ei nu erau pregătiți să se întâlnească cu dușmanul, deoarece
ei nu erau disciplinați și erau slab înarmați.” Signs of the Times, 11 mai 1888.

„Saul a aşteptat zi după zi, fără a face totuşi eforturi hotărâte pentru a încuraja poporul şi
a-i insufla încredere în Dumnezeu. Înainte de a fi trecut pe deplin timpul hotărât de profet, el a
ajuns nerăbdător din cauza întârzierii, lăsându-se pradă descurajării pe care o aduceau
împrejurările grele în care se afla. În loc să pregătească poporul în chip conştiincios pentru serviciul
divin pe care urma să-l săvârşească Samuel, Saul s-a lăsat pradă necredinţei şi presimţirilor
îngrijorătoare. Înfăţişarea înaintea lui Dumnezeu şi căutarea Lui prin jertfă era ceva deosebit de
solemn şi însemnat şi Dumnezeu cerea ca poporul să-ş cerceteze inima şi să se pocăiască de păcate,
pentru ca jertfa să fie bine primită înaintea Lui şi binecuvântarea Sa să-i poată însoţi în străduinţele
lor de a-l birui pe vrăjmaş. Dar Saul ajunsese să fie neliniştit şi, în loc să se încreadă în ajutorul lui
Dumnezeu, poporul privea la împăratul pe care-l alesese pentru ca să-l poarte şi să-l conducă.
Dar Domnul Se îngrijea şi mai departe de ei şi nu i-a lăsat pradă nenorocirii care ar fi dat
peste ei dacă braţul omenesc slab ar fi fost unicul lor sprijin. El îi aduse la strâmtorare pentru ca să-

44
şi dea seama ce nebunie este să te încrezi în oameni şi, astfel, să se îndrepte spre El, unicul lor
ajutor. Venise timpul ca Saul să fie încercat. El trebuia acum să arate dacă se încrede în Dumnezeu
şi aşteaptă răbdător să primească porunci de la El, dovedind că este un bărbat în care Dumnezeu Se
poate încrede în zile grele ca într-un conducător al poporului Său, sau dacă se clatină, demonstrând
că este nevrednic de răspunderea sfântă pe care o avea. Va asculta oare împăratul pe care l-a ales
Israel de Împăratul tuturor împăraţilor? Va îndruma el gândul războinicilor săi descurajaţi spre
Acela la care este eliberarea şi puterea veşnică?

Cu o nerăbdare mereu crescândă, Saul aştepta sosirea lui Samuel şi a pus pe seama lipsei
dintre ei a profetului confuzia, descurajarea şi dezertarea oştirii sale. Timpul hotărât a sosit, dar
omul lui Dumnezeu nu a venit îndată. Providenţa lui Dumnezeu îl reţinuse pe servul Său. Duhul
neliniştit şi nestăpânit al lui Saul n-a mai reuşit să se înfrâneze. Văzând că trebuie făcut ceva, şi
pentru a aduce la tăcere temerile poporului, s-a hotărât să convoace o adunare pentru serviciul divin
şi să ceară ajutor prin jertfă. Dumnezeu dăduse îndrumări şi numai aceia care fuseseră
consacraţi pentru această slujbă aveau voie să aducă jertfe înaintea Lui. Dar Saul porunci:
„Aduceţi-mi arderea de tot şi jertfele de mulţumire”; şi, aşa cum se găsea, îmbrăcat cu platoşa şi
uneltele de război, se înfăţişă înaintea altarului şi aduse jertfa înaintea lui Dumnezeu.
„Pe când sfârşea de adus arderea de tot, a venit Samuel, şi Saul i-a ieşit înainte să-i ureze de
bine”. Samuel a văzut îndată că Saul procedase contrar ordinelor precise ce i se dăduseră.
Domnul a spus prin profetul Său că va descoperi în timpul acela ce trebuia să facă Israel în acea
criză. Dacă Saul ar fi îndeplinit condiţiile pe temeiul cărora se făgăduise ajutorul divin, Domnul l-ar
fi salvat în chip minunat pe Israel prin micul număr care îi rămăsese credincios împăratului. Dar
Saul era aşa de mulţumit de sine însuşi şi de fapta sa, încât l-a întâmpinat pe profet ca unul care ar fi
meritat laudă, nu mustrare.
Înfăţişarea lui Samuel trăda îngrijorarea şi neliniştea; iar la întrebarea lui: „Ce ai făcut?”, Saul
a adus scuze pentru fapta sa plină de încumetare. El zise: „Când am văzut că poporul se împrăştie
de lângă mine, că nu vii la timpul hotărât, şi că filistenii sunt strânşi la Micmaş, mi-am zis:
«Filistenii se vor pogorî împotriva mea la Ghilgal, şi eu nu m-am rugat Domnului!» Atunci am
îndrăznit şi am adus arderea de tot.”
„Samuel a zis lui Saul: «Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse
Domnul, Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel; dar acum, domnia ta
nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui, şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia
poporului Său....» Apoi Samuel s-a sculat şi s-au suit din Ghilgal la Ghibea lui Beniamin”.
Sau Israel înceta să mai fie poporul lui Dumnezeu, sau, dacă nu, trebuia ca principiile pe care
se întemeiase împărăţia să fie menţinute, iar poporul să fie cârmuit de puterea dumnezeiască.
Dacă Israel se preda cu totul lui Dumnezeu, dacă voinţa omenească şi pământească rămâneau în
totul supuse voinţei lui Dumnezeu, El era gata să fie şi mai departe Conducătorul lui Israel. Atâta
timp cât împăratul şi poporul dovedeau prin purtarea lor că erau supuşi lui Dumnezeu, El putea să
fie scutul şi adăpostul lor. Dar în Israel nu putea să se menţină o monarhie care nu recunoştea în
totul autoritatea supremă a lui Dumnezeu.

Dacă în timpul acesta de încercare Saul ar fi manifestat ascultare faţă de poruncile lui
Dumnezeu, Domnul Şi-ar fi putut realiza voinţa Sa prin el. Gestul lui greşit arăta însă că el nu era
capabil de a fi locţiitorul lui Dumnezeu pentru poporul Lui. El l-ar fi condus pe Israel în rătăcire.
Puterea conducătoare nu ar fi fost voinţa lui Dumnezeu, ci voinţa sa. Dacă Saul ar fi fost credincios,
împărăţia lui ar fi fost întărită pentru veşnicie; dar, pentru că greşise, planurile lui Dumnezeu urmau

45
să fie realizate printr-un altul. Conducerea lui Israel trebuia să fie încredinţată altcuiva, care să
domnească asupra poporului, potrivit cu voinţa Creatorului.”
Patriarhi și profeți, pag. 617 – 621.

PETRU – MATEI 26:33-35

„Atunci când stăteau fermi în 'credința originală (credința de la început)', mărturia unită a
celor care au predicat ce-a de-a doua venire și a publicațiilor a fost aceea că publicarea hărții era o
împlinire a versetelor din Habacuc 2:2,3. Dacă harta a fost subiectul unei profeții (iar aceia care o
resping părăsesc credința originală), atunci înseamnă că data 457î.Hr. a fost anul de pornire a
celor 2300 de zile. Era necesar ca anul 1843 să fie prima dată publicată, astfel încât 'prorocia
(vedenia)' să 'zăbovească', sau pentru a exista un timp de zăbovire, în care grupul fecioarelor să
ațipească și să adoarmă legat de marele subiect al timpului, chiar înainte de a fi trezite de Strigătul
de la miezul nopții.” Second Advent Review and Sabbath Herald, Volume I, Number 2, James
White.

„În înţelepciunea Lui nemărginită, Dumnezeu a ales piatra de temelie şi a aşezat-o. El a

numit-o „temelie puternică”. Întreaga lume poate aşeza pe ea poverile şi durerile ei; ea le suportă.
Cu deplină siguranţă, toţi pot clădi pe ea. Hristos este „o piatră încercată”. Cei care se încred în El
nu vor fi dezamăgiţi. El a suportat toate probele. Vinovăţia lui Adam şi a urmaşilor lui a apăsat
asupra Sa şi El a ieşit mai mult decât biruitor asupra puterilor răului. El a dus poverile i.uncate
asupra Lui de toţi păcătoşii care s-au pocăit. În Hristos, inima vinovată a aflat odihnă. El este
temelia sigură. Toţi cei care se sprijină pe El se odihnesc în deplină siguranţă.” Hristos, Lumina
lumii, pag. 598

PRESIUNE MINTALĂ
ÎNCEPUTUL ȘI SFÂRȘITUL
AHAZ (742Î.HR. - UN RĂZBOI CIVIL ÎNTRE NORD ȘI SUD)
NOUĂSPREZECE ANI ÎNAINTE
JAMES WHITE (1863 – UN RĂZBOI CIVIL ÎNTRE NORD ȘI SUD)
NOUĂSPREZECE ANI DUPĂ

PRIMII CONDUCĂTORI
AARON (CHIPUL FIAREI)
IEROBOAM (BISERICA ȘI STATUL)
SAUL (BISERICA SI STATUL)
1863 BISERICA ADVENTISTĂ ORGANIZATĂ DIN PUNCT DE VEDERE LEGAL
ROBOAM (RESPINGE VECHILE CĂRĂRI)
JAMES WHITE (RESPINGE VECHILE CĂRĂRI)

SAUL (O RISIPIRE DE ȘAPTE ZILE)

JAMES WHITE (ÎNCEPE RISIPIREA DIN VIZIUNEA LUI MILLER)

46
 1844 ÎN PROFEȚIE #10

2520 – ISAIA 7 NUMĂRUL TREI

PRESIUNEA MENTALĂ
ÎNCEPUTUL ȘI SFÂRȘITUL
AHAZ (742 Î.HR. - UN RĂZBOI CIVIL DINTRE NORD ȘI SUD)
NOUĂSPREZECE ANI ÎNAINTE
JAMES WHITE (1863 – UN RĂZBOI CIVIL DINTRE NORD ȘI SUD)
NOUĂSPREZECE ANI DUPĂ

PRIMII CONDUCĂTORI
AARON (CHIPUL FIAREI)
IEROBOAM (BISERICA ȘI STATUL)
SAUL (BISERICA ȘI STATUL)
1863 BISERICA ADVENTISTĂ LEGAL CONSTITUITĂ

ROBOAM (RESPINGE CĂRĂRILE CELE VECHI)

JAMES WHITE (RESPINGE CĂRĂRILE CELE VECHI)

SAUL (O ÎMPRĂȘTIERE DE ȘAPTE ZILE)

JAMES WHITE (ÎNCEPE ÎMPRĂȘTIEREA MILLERIȚILOR)

PLANURILE LUI SATANA

2 Corinteni 2:11
„Suntem în pericol constant de a deveni încrezători în noi înșine, bazându-ne pe propria
noastră înțelepciune, și de a nu face din Dumnezeu tăria noastră. Nimic nu-l tulbură pe Satana
atât de mult ca faptul ca noi să nu fim în neștiință față de planurile lui.” Review and Herald, 6
Iulie, 1886.

TOȚI CARE CITESC ACESTE RÂNDURI, SĂ IA AMINTE

„Predicatori neconsacrați se coalizează împotriva lui Dumnezeu. Ei preamăresc pe Hristos și
pe dumnezeul acestei lumi cu aceeași răsuflare. În timp ce pretind că îl primesc pe Hristos, ei îl
îmbrățișează pe Baraba, iar prin acțiunile lor spun, 'Nu pe El, ci pe Baraba.' Fie ca toți cei care
citesc aceste rânduri, să ia aminte. Satana se laudă cu ce poate face. El crede că poate dizolva
unitatea pentru care Hristos S-a rugat ca să fie în biserica Sa. El spune, 'Voi merge înainte și voi fi
un duh de minciună pentru a-i înșela pe toți cei care pot fi înșelați, pentru ca ei să critice, să
condamne, și să falsifice.' Ei lasă ca fiul minciunii și mărturia mincinoasă să fie întreținute de o
biserică care a avut o mare lumină, mari dovezi, și ca această biserică să respingă solia pe care
Domnul i-a dat-o, și să primească cele mai iraționale afirmații, supoziții și teorii false. Satana
râde de nebunia lor, pentru că el știe care este adevărul.

„Mulţi vor sta la amvoanele noastre având în mâini torţa unei profeţii false, care a fost
aprinsă din focul diabolic al lui Satana. Dacă vor fi nutrite îndoieli şi necredinţă, pastorii care sunt
credincioşi vor fi luaţi de la oamenii care cred că ştiu atât de multe. "Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar
în această zi, lucrurile, care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.”

47
 "Cu toate acestea, temelia lui Dumnezeu este sigură. Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai
Lui. Slujitorul sfințit trebuie să nu aibă nici o viclenie în gura lui. El trebuie să fie curat, liber de
orice urmă de rău. O slujire sfântă și presa vor fi o putere care va face să strălucească lumina
adevărului asupra acestui neam ticălos. Lumină, fraților, avem nevoie de mai multă lumină. Sunaţi
din trâmbiţă în Sion; sunaţi în gura mare pe muntele cel sfânt. Să se adune oștirea Domnului, cu
inimi sfințite, să audă ceea ce Domnul va spune poporului Său, pentru că El a mărit lumina pentru
toți cei care vor auzi. Să fie înarmați și echipați, și să vină la luptă în ajutorul Domnului împotriva
celui puternic. Dumnezeu Însuși va lucra pentru Israel. Fiecare limbă mincinoasă va fi redusă la
tăcere. Mâinile îngerilor vor răsturna planurile înșelătoare care sunt formate. Bastioanele
(fortificațiile) lui Satana nu vor triumfa. Biruința va însoți mesajul îngerului al treilea. Precum
Căpetenia oștirii Domnului a dărâmat zidurile Ierihonului, tot așa și poporul care păzește
poruncile Domnului va triumfa, și toate elementele împotrivitoare vor fi învinse. Nimeni să nu se
plângă de slujitorii Domnului care prezintă o solie venită din cer. Nu mai căutaţi greşeli la ei,
spunând: „Sunt prea categorici, vorbesc prea dur.” S-ar putea să vorbească dur, dar oare nu este
necesar? Dumnezeu va face să ţiuie urechile ascultătorilor, dacă ei nu vor dori să asculte vocea
şi solia Sa. El îi va acuza pe cei care se vor împotrivi Cuvântului lui Dumnezeu.
„Satan a luat toate măsurile posibile ca în mijlocul nostru ca popor să nu vină nimic care să ne
condamne şi să ne mustre, şi care să ne îndemne să dăm la o parte toate rătăcirile noastre. Dar
există un popor care va purta chivotul lui Dumnezeu. Unii vor pleca din mijlocul nostru care nu vor
mai purta chivotul. Însă aceştia nu pot ridica ziduri care să împiedice adevărul; căci el va merge
înainte şi în sus până la sfârşit. În trecut, Dumnezeu a ridicat bărbaţi, şi El are încă bărbaţi ai ocaziei
care aşteaptă, pregătiţi să facă ce le porunceşte El... Atunci când Dumnezeu Îşi aşează Duhul Său
asupra oamenilor, ei vor lucra. Ei vor vesti cuvântul Domnului; ei îşi vor ridica glasurile asemenea
unei trâmbiţe. Adevărul nu va fi micşorat nici nu-şi va pierde din putere în mâinile lor. Ei vor arăta
poporului nelegiuirile sale şi casei lui Iacov păcatele sale.”
Mărturii pentru pastori, pag. 409-411.

ȚIUIT
„Dumnezeu va face să ţiuie urechile ascultătorilor, dacă ei nu vor dori să asculte vocea şi solia
Sa. El îi va acuza pe cei care se vor împotrivi Cuvântului lui Dumnezeu.”

1 Samuel 3:11-14

„La gândul că i s-a încredinţat o solie atât de înspăimântătoare, Samuel a fost umplut de
spaimă şi uimire.” Patriarhi și Profeți, 582.

„Fărădelegile fiilor lui Eli erau atât de pline de încumetare şi de ofensatoare pentru un
Dumnezeu sfânt, încât nici o jertfă nu putea să facă ispăşire pentru astfel de nelegiuiri voite. Aceşti
preoţi păcătoşi profanau jertfele care Îl reprezentau pe Fiul lui Dumnezeu. Prin comportamentul
lor blasfemiator, călcau în picioare sângele ispăşirii de la care căpătau valoare toate jertfele.” Spirit
of Prophecy, volumul 1, pag. 402

Ieremia 19:1-12; 2 Împărați 21:10-15

CU FAȚA ÎN JOS (UPSIDE DOWN): H2017 –

48
 Isaia 28:14-18, 29:16; Psalmi 146:9; Isaia 24:1

"Predicatorul însuși, trebuie să fie treaz (viu), el trebuie să aibă acea seriozitate a Duhului, el
trebuie să lucreze prin Hristos, trebuie să facă apeluri în mod direct; trebuie să dea semnalul de
alarmă profesorilor neglijenți și iubitori de lume, deși aceștia ar trebui să fie nemulțumiți, deoarece
urechile lor țiuie din cauza adevărului prezent - "Tu ești omul acela." Este prea târziu pentru a
tencui cu ipsos. Trebuie să avem un comportament cinstit și credincios. Oamenii trebuie să fie
treziți pentru a face lucrarea pe care Dumnezeu o cere de la ei, să înlăture pietrele de poticnire și să
curețe gunoiul, pentru ca Duhul lui Dumnezeu să poată să locuiască în ei. Atât vina cât și pericolul
apostaziei trebuiau evidențiate cu credincioșie.” Semnele Timpului, 17 Mai, 1883.

"Când avertismente necesare vor fi date, păcatele vor fi mustrate, erorile și greșelile vor fi
corectate, nu numai de la amvon, ci și printr-o lucrare personală. Aceasta este lucrarea divină, și,
deși nu simpatizează cu înclinațiile naturale, slujitorul trebuie să proclame adevărul direct care va
face urechile celor care aud să țiuie; pentru că ei trebuie să înfățișeze în fața celor care sunt
iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu, pericolele care sunt în jurul lor, și soarta
care îl așteaptă pe cel nepocăit. " Review and Herald, September 6, 1892.

IERIHON
„Biruinţa va fi de partea soliei îngerului al treilea. Aşa cum Comandantul oştirii Domnului
a dărâmat zidurile lerihonului, tot aşa va birui şi poporul lui Dumnezeu, care păzeşte poruncile
Lui, iar toate forţele care i se opun vor fi înfrânte.”

Iosua 6:26–27

A CONJURA: H7650— o rădăcină străveche; în sensul propriu a fi complet, dar folosit

numai ca denominativ de la H7651; a se înșepti, adică, a jura (ca și cum ar repeta o declarație de
șapte ori): - a conjura, acuza (printr-un jurământ, cu un jurământ), a hrănii până la maxim, a face un
jurământ, X în mod îngust, (a determina să, a face să) jure.

„În 1860, moartea ne-a trecut pragul şi l-a smuls pe cel mai tânăr lăstar al familiei noastre.
Micuţul Herbert, născut pe 20 septembrie 1860, a murit pe 14 decembrie în acelaşi an. Nimeni nu
poate înţelege cât au sângerat inimile noastre, decât aceia care şi-au condus şi ei micuţi la mormânt.

„Însă vai, când a murit nobilul nostru Henry (MOARTEA LUI HENRY N. WHITE A AVUT
LOC LA TOPSHAM, MAINE, PE 8 DECEMBRIE, 1863.), la vârsta de 16 ani, când dulcele nostru
cântăreţ a fost condus la mormânt şi n-am mai putut auzi cântecele lui, căminul nostru a ajuns un
loc pustiu. Atât părinţii, cât şi cei doi fii care au mai rămas au resimţit lovitura din plin. Însă
Dumnezeu ne-a mângâiat după aceste pierderi şi, cu credinţă şi curaj, ne-am avântat în lucrarea pe
care El ne-o încredinţase, având nădejdea minunată că ne vom întâlni copiii, care ne-au fost smulşi
prin moarte, în acea lume în care suferinţa şi moartea nu vor mai exista.” Mărturii, volumul 1, 102-
103.

„Când părinții au ajuns la Topsham, vineri în data de 27 noiembrie [1863], i-au găsit pe cei

49
trei fii și pe Adelia așteptându-i la gară. Aparent toți erau într-o stare bună de sănătate, cu excepția
lui Henry, care avea o răceală. Dar marțea următoare, în 1 decembrie, Henry era foarte bolnav
având pneumonie. Ani mai târziu Willie, fratele său mai mic, povestea:

'În timpul absenței părinților lor, Henry și Edson, sub supravegherea fratelui Howland, au fost
foarte ocupați în montarea hărților pe pânză, pregătiți ca să le vândă. Ei au lucrat într-o magazie
închiriată aflată în apropierea domiciliului familiei Howland. Au avut un răgaz de câteva zile, în
timp ce așteptau să ajungă hărțile care urmau să fie trimise din Boston. . . . Revenind dintr-o lungă
plimbare pe lângă râu, el [Henry] în mod necugetat s-a pus jos și a dormit pe câteva lavete umede
utilizate în susținerea topurile de hârtie. Un vânt rece sufla de la o fereastră deschisă. Acest gest
necugetat a condus la o răceală severă.'” Arthur White, Ellen G. White, volumul 2, pag.70.

POARTA CERULUI
„Pentru sufletul umil şi credincios, Casa lui Dumnezeu de pe pământ este poarta cerului.
Cântecul de laudă, rugăciunea, cuvintele rostite de reprezentanţii Domnului Hristos sunt
instrumentele rânduite de Dumnezeu ca să pregătească un popor pentru biserica de sus, pentru a
avea o închinare aleasă, în care nu poate intra nimic ce întinează.” Mărturii, volumul 5, 491.

„(1860) PRIMII PAȘI ÎN ORGANIZAREA BISERICII

În timp ce Ellen White a scris și a publicat pe larg cu privire la necesitatea de ordine în
gestionarea activității bisericii (vezi Early Writings, 97-104), și în timp ce James White a păstrat
această nevoie înaintea credincioșilor prin afirmațiile și articolele din revista Review, biserica a
înaintat foarte încet.
Ceea ce a fost prezentat în termeni generali, a fost bine primit, dar atunci când a venit
momentul ca aceste idei să fie puse în practică exista o rezistență și opoziție. Succintele articole ale
lui James White din februarie au trezit nu puțini de la automulțumire, și astfel că acum foarte multe
lucruri erau spuse.
J. N. Loughborough, lucrând cu White în Michigan, a fost primul care a răspuns. Cuvintele
lui au fost afirmative, dar în defensivă:
„'Unul spune, în cazul în care vă organizați astfel încât să dețineți legal o proprietate, veți fi
parte din Babilon. Nu; am înțeles că este o diferență mare între a fi într-o poziție prin care ne putem
proteja proprietatea noastră din punct de vedere legal și cea de a proteja convingerile noastre
religioase. Dacă este greșit de a proteja proprietatea bisericii, de ce nu este greșit pentru persoanele
fizice să dețină o proprietate din punct de vedere legal? -- RH, 8 Martie, 1860.'

"James White a încheiat declarația sa în Review, punând problema nevoii de organizare a

intereselor de publicare în fața bisericii cu cuvintele 'Dacă sunt obiecții față de sugestiile noastre,
vă rugăm să veniți cu un plan pe care noi ca popor să-l putem pune în practică.' "-Ibid., 23
Februarie 1860. Primul slujitor în domeniu să răspundă a fost R. F. Cottrell, un editor prin
corespondență al revistei Review. Reacția sa imediată a fost incontestabil negativă:
”'Fratele White a cerut fraților să vorbească în legătură cu propunerea sa de a asigura
proprietatea bisericii. Nu știu exact ce măsuri intenționează în această sugestie, dar înțeleg că
dorește ca să formeze un corp religios cu statut legal. Eu consider că ar fi greșit 'să ne facem un
nume', din moment ce acest lucru stă la baza Babilonului. Nu cred că Dumnezeu ar aproba acest
lucru. —Ibid., 22 Martie, 1860.” Arthur White, Ellen G. White, volumul 1, 420–421.

50
 1 Împărați 16:34

„HEIL”:H2419 – trăinddinDumnezeu; Chiel, un israelit: - Hiel.

ABIRAM: H48 – Din H1 și H7311; tatăalînălțimilor (adică, mândru); Abiram, numele a doi
Israeliți: Abiram. H1 – Un cuvânt străvechi; tată având o aplicație literală și imediată, sau
simbolică: șef, tatp, patrimoniu, principal. Compară numele în ”Abi-” H7311 – o rădăcină
străveche; a fi înălțat, a înălța (în diferite aplicații literal sau figurativ): a aduce sus, a înălța
(sinele), a da, a merge sus, arogant, a se înălța, (a fi, ridicat, făcut, așezat, prea) sus, a ține sus, a
levita, ridica sus, (a fi) mândru, sau gălăgios, (a fi) promova (re).

SEGUB: H7687 – Din H7682 – numele a doi Israeliți: - Segub. H7682 – O rădăcină
primitivă; a fi (sau a face în mod cauzal) mândru, puternic; folosit literal și figurativ: - apără,
înalță, a fi excelent, (a fi, așeza) sus, mândrie, a fi în sigurață, așezați (sus), a fi prea puternic.

1844 ÎN PROFEȚIE #11

2520 – ISAIA 7 NUMĂRUL PATRU

UN RĂZBOI CIVIL ÎNTRE NORD ȘI SUD

Isaia 7:1-7

”Dumnezeu nu a rânduit ca oamenii să-și insușească tot ceea ce pământul produce pentru
scopurile lor egoiste. El le face apel să aducă zecimile și darurile în casa vistieriei, ca să fie hrană în
casa Lui.
În India, China, Rusia, și în orașele din America, mii de bărbați și femei mor de înfometare.
Oamenii avuți, pentru că ei au puterea, controlează piața. Ei cumpără la cele mai mici tarife tot ce
pot obține, și apoi vând la prețuri foarte mult crescute. Aceasta înseamnă înfometare pentru clasele
mai sărace, și va sfârși într-un război civil. Va fi un timp de strâmtorare așa cum nu a mai fost de
când există vreo națiune. ”În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor
poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi
până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit
scris în carte… Mulţi vor fi curăţaţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu
va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege.” Manuscript Releases, volume 5, 305.

742 și 1863 AU FOST PUNCTELE DE COTITURĂ ÎN RĂZBOIUL CIVIL

”Există lecții de învățat din istoria trecutului; și atenția este îndrumată spre acestea, ca
toți să înțeleagă că Dumnezeu lucrează după aceleași linii\tipare acum, așa cum a făcut-o din
totdeauna. Mâna Lui este văzută acum în lucrarea Lui și printre națiuni, tot așa cum a fost văzută
încă de când Evanghelia a fost proclamată pentru prima dată lui Adam în Eden.
”Sunt perioade care sunt puncte de cotitură în istoria națiunilor și a bisericii. Îm
providența lui Dumnezeu, când aceste diferite crize apar, lumina pentru acel timp este dată. Dacă

51
este primită, are loc un progress spiritual; dacă este respinsă, declinul spiritual și naufragiu urmează.
Dumnezeu în Cuvântul Său a făcut cunoscută lucrarea agresivă a Evangheliei așa cum a
fost ea vestită în trecut, și cum va fi și în viitor, chiar până la încheierea conflictului, când
agențiile satanice vor face ultima lor mișcare surprinzătoare.” Bible Echo, August 26, 1895.

NAUFRAGIUL LUI AHAZ (ÎMPĂRATUL DE NORD)

Isaia 8:7-8

ADVENTISMUL RESPINGE SEMNUL – 2520

ADVENTISMUL RESPINGE LUMINA (REFORMA SĂNĂTĂȚII)
”Adventiștii de Ziua a Șaptea mânuiesc adevăruri memorabile. Cu mai bine de 50 de ani în
urmă [1863] Domnul ne-a dat lumina specială cu privire la reforma sănătății, dar cum umblăm
în această lumină? Cât de mulți au refuzat să trăiască în armonie cu sfatul lui Dumnezeu! Ca și
popor, noi ar trebui să facem progrese pe măsura luminii primite. Este de datoria nostră să
înțelegem și să respectăm principiile reformei sănătății. În ce privește subiectul cumpătării
(temperanței) ar trebui să fim înaintea tuturor oamenilor; și totuși sunt printre noi membrii ai
bisericii bine instruiți, și chiar pastori ai Evangheliei, care au puțin respect față de lumina pe care
Dumnezeu a dat-o pe acest subiect. Ei mănâncă așa cum poftesc și lucrează așa cum vor. " Mărturii,
vol. 9, 158.
NUFRAGIUL ADVENTISMULUI (APOSTAZIA ALFA ȘI OMEGA)
”Care este solia noastră? „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi
cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi, vin şi lapte, fără bani şi fără plată!...’
”Fraţilor mei pastori aş dori să le spun: Îndepliniţi această lucrare cu tact şi cu abilitate. Puneţi
la lucru tinerii şi tinerele din bisericile noastre. Asociaţi lucrarea misionară medicală cu proclamarea
soliei îngerului al treilea. Faceţi eforturi organizate şi sistematice pentru a ridica bisericile din starea
de moarte în care au căzut şi în care se află de ani în şir. Trimiteţi în biserici lucrători care să-i
prezinte fiecărei familii şi fiecărui membru principiile reformei sănătăţii în legătură cu solia
îngerului al treilea. încurajaţi-i pe toţi să lucreze pentru semenii lor şi veţi vedea că suflarea de viaţă
va reveni rapid în aceste biserici...
”Indiferenţa manifestată în rândul pastorilor, cu privire la reforma sănătăţii şi lucrarea
misionară medicală, este surprinzătoare. Mulţi care nu pretind a fi creştini tratează aceste subiecte
cu un respect mai mare decât unii din mijlocul poporului nostru şi, dacă nu vom fi mai activi, ei o
vor lua înaintea noastră.” Special Testimonies for Ministers and Workers, 18–19.

MEDICII DOMNULUI
ˮRăspunsul a venit într-un mod puternic. Vineri seara, 15 februarie, după cum Ellen White s-a
întâlnit cu familia ei în camera de zi pentru închinare, ea a fost adânc împovărată în a lua o decizie
cu privire la o invitație a doctorului Kellog. Ea a început să se roage în legătură cu asta. În
raportatrea experienței ea a spus: l-am întrebat pe Dumnezeu unde ar trebui să merg și ce ar trebui
să fac. Eram fără sprijin… Ei bine, în timp ce mă rugam și trimiteam cererea mea, a fost, așa cum s-
a întâmplat de sute de ori, o lumină slabă care se învârtea în jurul camerei, și un parfum ca și
parfumul florilor, de un miros frumos al florilor. ’—MS 43a, 1901. Și o voce a spus: respectă
curtoazia robului Meu John Kellog, medicul desemnat de Mine. El are nevoie de încurajarea pe
care toți o pot da. Lasă-l să-și pună încrederea în Mine. Brațul Meu este puternic pentru a încuraja și

52
susține. El se poate sprijini în siguranță pe tăria Mea. Am o lucrare pentru el. El nu trebuie să cadă
nici să fie descurajat. ’” Arthur White, EGW Biography, volume 5, 53.
O RĂMĂȘIȚĂ SE VA ÎNTOARCE
Isaiah 7:3

CONDUCTA
GIHON: H1521-Din H1518; râu; un râu de paradis; deasemenea o vale (sau scăldătoare)
aproape de Ierusalim:—Gihon. H1518 O rădăcină primitivă; să țâșnească (ca apa), în general: a
emite/da.

Numele ebraic Giħôn poate fi interpretat ca ”spargere, țâșnește.” Gihon este de asemenea
sigurul izvor natural de apă din vecinătatea Ierusalimului (locul unde regele Solomon a fost uns de
către preotul Țadoc și Natan (profetul)). Alimentează scăldătoarea Siloamului. Wikipedia.

UN IZVOR DE APĂ CARE VA ȚÂȘNI

Ioan 4:13-14

ȚÂȘNI: G242 – Vocea mijlocie a unui verb aparent de bază; a sări; figurativ: a izbucni: - a
sălta/sări, a țâșni.

CANAL\CONDUCTĂ: H8585 - Din H5927; un canal (în care apa ridicată pentru irigație);
deasemenea un bandaj sau tencuială (ca pus pe o rană): - canal, vindecat, tămăduire, mic râu, sanț,
cursul apei. H5927 – Rădăcina primară; a urca\a se ridica.

COMUNICARE CONSTANTĂ
„Ni se spune despre Hristos că umblă prin mijlocul sfeșnicelor de aur. Aceasta simbolizează
legătura Lui cu bisericile. El este într-o continuă comunicare (legătură) cu poporul Lui.”
Faptele apostolilor, 586.

ÎNGERII CEREȘTI
„Scara pe care a văzut-o Iacov în vedenia lui de noapte avea baza pe pământ şi vârful
îndreptat spre înaltul cerului; Dumnezeu Însuşi Se afla deasupra scării şi slava Lui strălucea asupra
fiecărei părţi din ea, îngerii care urcau şi coborau pe această scară plină de strălucire, care este un
simbol al legăturii continue dintre această lume şi locurile cereşti. Dumnezeu Îşi aduce la
îndeplinire voia Sa prin intermediul îngerilor cereşti, care sunt mereu în legătură cu omenirea.
Această scară descoperă un important canal de legătură direct cu locuitorii acestui pământ. Scara i-a
reprezentat lui Iacov pe Mântuitorul lumii, care leagă pământul şi cerul laolaltă.” Christian
Education, 155 (Principiile Fund. ale Ed. Creștine, pag. 270)

CRUCEA
”Crucea calvarului este așezată între Cer și pământ ca un memorial perpetuu, atrăgând atenția
spre o lume mai sfântă decât aceasta. Este mijlocul unei comunicări constante cu lumea de
lumină; mintea este atrasă în mod constant de la cele lumești către cele cerești, răspunzând atracției
Celui care trăiește pururea ca să mijlocească pentru noi; iar cei care păstrează astfel lumea cerească
în atenția sa, vor fi înălțați deasupra acesteia în afecțiunile și preocupările lor.” The Medical
Missionary, May 1, 1891.

53
 ”Cei unși care stau înaintea Domnului întregului pământ, ocupă poziția odată dată lui Satana
ca heruvim ocrotitor. Prin ființele sfinte care înconjoară tronul Său, Domnul păstrează o
comunicare constantă cu locuitorii pământului. Uleiul auriu reprezintă harul cu care Dumnezeu
ține candelele credincioșilor alimentate, ca ele să nu pâlpâie și să se stingă. Dacă acest ulei sfânt nu
ar fi fost picurat din cer sub forma soliilor Duhului lui Dumnezeu, agențiile răului ar fi avut control
deplin asupra oamenilor.
”Dumnezeu este dezonorad când nu primim comunicările pe cere El le trimite. În felul acesta
noi refuzăm uleiul auriu care El l-ar fi revărsat în sufletele noastre pentru a fi comunicat celor aflați
ăn întuneric. Când se va auzi strigătul: ”Iată mirele vine, ieşiţi-i în întâmpinare!”, cei care nu au
primit uleiul sfânt, care nu au prețuit harul lui Hristos în inimile lor, își vor da seama, asemenea
fecioarelor nechibzuite, că nu sunt gata să-l întâlnească pe Domnul lor. Ei nu au în ei înșiși puterea
de a obține uleiul, și viețile lor sunt distruse. Dar dacă Duhul Sfânt a lui Dumnezeu este cerut, dacă
stăruim, așa cum a făcut Moise, `Arată-mi Slava Ta, ’ dragostea lui Dumnezeu va fi turnată în
inimile nostre. Prin țevile auri, uleiul auriu ne va fi transmis. `Nici prin putere, nici prin tărie ci prin
Duhul Meu – zice Domnul oştirilor!` Prin primirea razelor strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii,
copiii lui Dumnezeu strălucesc ca niște lumini în lume.” Review and Herald, July 20, 1897.

Calea largă
Isaia 35; 40:1–5; 62:6–12; Ieremia 31:21–23

OGORUL ÎNĂLBITORULUI
Isaia 7:3, Isaia 36:1-2, Maleahi 3:1-4

MALEAHI ȘI CELE DOUĂ CURĂȚIRI ALE TEMPLULUI

”Prin curăţirea templului, Isus Şi-a anunţat misiunea Sa mesianică şi Şi-a început lucrarea.
Templul acela, înălţat pentru ca Domnul să sălăşluiască în el prin prezenţa Lui, avea ca scop să fie o
învăţătură vie pentru Israel şi pentru lume. Scopul lui Dumnezeu din veacurile veşnice a fost ca
fiecare fiinţă creată, de la serafimul luminos şi sfânt până la om, să fie un templu în care Creatorul
să locuiască. Din cauza păcatului, omul a încetat să mai fie un templu pentru Dumnezeu. Fiind
întunecată şi pervertită de rele, inima omului n-a mai dat la iveală slava Celui Sfânt. Dar planul
cerului a fost realizat prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Dumnezeu locuieşte în corp omenesc şi,
prin harul salvator, inima omului devine din nou templul Său. Dumnezeu voia ca Templul din
Ierusalim să fie o mărturie continuă despre destinul înalt pus în faţa fiecărei fiinţe. Dar iudeii n-au
înţeles însemnătatea clădirii la care priveau cu atâta mândrie. Ei nu s-au consacrat pentru a fi
temple sfinte ale Spiritului lui Dumnezeu. Curţile Templului din Ierusalim, pline de zgomot şi
negustorie nesfântă, reprezentau prea bine templul inimii, întinat de prezenţa patimilor senzuale şi
de gânduri nesfinte. Prin curăţirea templului de cumpărătorii şi vânzătorii lumii, Isus a făcut
cunoscută misiunea Lui de a curăţa inima de mânjirea păcatului — de dorinţele pământeşti, de
plăcerile egoiste şi de obiceiurile rele, care strică sufletul. (Citat Maleahi 3, 1-3).” Hristos Lumina
Lumii, 161.
ISTORIILE
„Profetul spune: ”După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare
putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.
El a strigat cu glas tare şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al
dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte

54
(Apoc.18:1-2). Aceasta este aceiași solie care a fost vestită de al doilea înger. Babilonul, cetatea
cea mare, a căzut, ”pentru că a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” (Apoc.14:8). Ce
este vinul acesta? — Doctrinele lui false. El a dat lumii un sabat fals în locul Sbatului poruncii a
patra, și a repetat minciuna pe care Satana i-a spus-o prima dată Evei în Eden — nemurirea naturală
a sufletului. El a răspândit pretutindeni multe erori asemănătoare, ”învăţând ca învăţături nişte
porunci omeneşti.” (Matei 15:9)
”Când Isus și-a început misiunea publică de slujire, El a curățit Templul de lucrurile care îl
profanau. Printre ultimele acte ale lucrării Lui a fost a doua cărățire a Templului. Tot așa, în ultima
lucrare de avertizare a lumii, două chemări distincte sunt adresate bisericilor. A doua solie
îngerească este: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din
vinul mâniei curviei ei!” (Apoc. 14:8). Iar în marea strigarea a soliei îngerului al treilea, o voce este
auzită din cer spunând: ”Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul
Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au
îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.” (Apoc. 18:4,5)
Solii alese, vol. 2, pag. 118.

CÂMPUL
NOI CÂMPURI
„Tot astfel va fi vestită şi solia îngerului al treilea. Când vine timpul ca ea să fie proclamată cu
cea mai mare putere, Dumnezeu va lucra prin unelte umile, conducând minţile acelora care se
consacră slujirii Sale. Lucrătorii vor fi calificaţi mai mult prin ungerea Duhului Său decât prin
educaţia dată de instituţiile de învăţământ. Bărbaţi ai credinţei şi ai rugăciunii vor fi constrânşi
să meargă cu zel sfânt, făcând cunoscute cuvintele pe care Dumnezeu li le dă. Păcatele Babilonului
vor fi descoperite. Urmările dezastruoase ale impunerii rânduielilor bisericii de către autoritatea
civilă, amăgirile spiritismului, înaintarea neobservată, dar rapidă a puterii papale, toate vor fi
demascate. Pin aceste avertizări solemne, oamenii vor fi treziţi. Mii şi mii vor auzi cuvinte pe care
nu le-au mai auzit niciodată. Cu uimire vor asculta mărturia că Babilonul este biserica decăzută din
cauza rătăcirilor şi păcatelor ei, din cauza lepădării adevărului trimis pentru ea din cer. Când
oamenii merg la învăţătorii lor de mai înainte, cu întrebarea răscolitoare: “Sunt aceste lucruri aşa?”,
slujitorii le prezintă fabule, proorocesc lucruri plăcute pentru a le potoli temerile şi pentru a linişti
conştiinţa trezită. Dar în timp ce mulţi refuză să se mulţumească doar cu autoritatea oamenilor şi cer
un “Aşa zice Domnul”, slujitorii populari, asemenea fariseilor din vechime, plini de mânie că
autoritatea lor este pusă la îndoială, vor denunţa solia ca fiind de la Satana şi vor provoca mulţimile
iubitoare de păcat să-i insulte şi să-i prigonească pe aceia care o vestesc.
Pe măsură ce lupta se extinde în domenii noi şi mintea oamenilor este atrasă către Legea lui
Dumnezeu, cea călcată în picioare, Satana se agită. Puterea care însoţeşte solia nu face decât să-i
mânie şi mai mult pe aceia care se împotrivesc. Conducătorii spirituali vor face eforturi aproape
supraomeneşti pentru a îndepărta lumina ca să nu lumineze peste turma lor. Prin toate mijloacele pe
care le au la dispoziţie, vor încerca să interzică discutarea acestor probleme vitale. Biserica va face
apel la braţul cel mai puternic al puterii civile şi papistaşii şi protestanţii se vor uni în această
lucrare. Pe măsură ce mişcarea pentru impunerea duminicii devine mai îndrăzneaţă şi mai
hotărâtă, va fi chemată în ajutor legea împotriva celor ce păzesc porunca a patra. Ei vor fi
ameninţaţi cu amenzi şi închisoare, iar unora le vor fi oferite poziţii cu influenţă şi alte beneficii şi
avantaje, cu condiţia să renunţe la credinţa lor. Dar răspunsul lor statornic va fi: “Arătaţi-ne din
Cuvântul lui Dumnezeu rătăcirea noastră”, acelaşi răspuns pe care l-a dat şi Luther în împrejurări
asemănătoare. Aceia care sunt târâţi înaintea tribunalelor aduc o puternică susţinere a adevărului, iar

55
unii care aud sunt conduşi să ia poziţie pentru păzirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu. În felul
acesta, lumina va fi adusă multor mii de suflete care altfel n-ar putea cunoaşte nimic despre aceste
adevăruri.” Tragedia veacurilor, pag. 605–606.

1844 ÎN PROFEȚIE #12

2520 – SOLIA DE AVERTIZARE A LUI NEBUCADNEȚAR – NUMĂRUL UNU

„Prin istoria lui Nebucadnețar și Belșațar Dumnezeu vorbește oamenilor de azi.

Condamnarea va cădea asupra locuitorilor pământului din cauza că ei au respins lumina.
Comndamnarea noastră la judecată nu va fi urmarea faptului că am trăit în minciună (eroare), ci a
faptului că am neglijat oportunitățile trimise de Cer pentru a descoperi adevărul. Mijloacele
pentru a se familiariza cu adevăru se află la îndemâna tuturor; dar, asemenea împăratului îngăduitor
(delăsător) și egoist, noi acordăm mai multă atenție lucrurilor care farmecă urechile, care sunt
plăcute ochilor și care încântă simțurile (gustul), decât lucrurilor care îmbogățesc mintea, comorile
divine ale adevărului. Doar prin adevăr putem da răspuns la marea întrebare: Ce trebuie să fac
pentru a fi mântuit?” Bible Echo, September 17, 1894.

CĂDEREA LUI NIMROD

LEGĂMÂNTUL STABILIT
Geneza 8:20-22

BABILON
Geneza 11:1-2

LEGĂMÂNTUL CĂLCAT
Geneza 11:3; Exod 20:25; Deuteronom 27:5-6

ADEVĂRATUL ALTAR ESTE HRISTOS

„Cei care nu sunt legați de Dumnezeu, sunt legați de vrăjmașul lui Dumnezeu și, deși ar putea
fi sinceri în sfatul pe care îl oferă, ei înșiși sunt orbiți și amăgiți. Sugestiile pe care Satana le pune în
mintea lor și cuvintele pe care le pune pe buzele lor sunt în totală contradicție cu gândul și cu voința
lui Dumnezeu. În felul acesta, Satana lucrează prin acești oameni pentru a ne amăgi să mergem pe
căi greșite. Dacă va putea, el ne va duce în rătăcire, ne va prinde în capcane și ne va distruge.
În vechime, era un mare păcat pentru cei din poporul lui Dumnezeu să se predea în mâinile
vrăjmașilor și să le dezvăluie acestora dificultățile sau succesele lor. În sistemul din vechime, era
un păcat să fie aduse jertfe pe altare străine. Era un păcat să fie aduse jertfe de tămâie aprinse cu
un foc străin.
Noi suntem în pericolul de a amesteca lucrurile sfinte cu cele profane. În eforturile noastre,
trebuie folosit focul sfânt, care vine de la Dumnezeu. Adevăratul altar este Hristos, iar
adevăratul foc este Duhul Sfânt. Aceasta este sursa noastră de inspirație. Un om este un sfătuitor
sigur numai dacă Duhul Sfânt îl conduce și îl îndrumă. Dacă îi întoarcem spatele lui Dumnezeu și
celor aleși de El, pentru a cere sfaturi de la altare străine, vom primi niște răspunsuri conforme cu

56
faptele noastre.” Solii alese, vol. 3, pag. 250.

O CETATE ȘI UN TURN
Geneza 11:4

TURNUL ESTE O BISERICĂ

„În parabolă, gospodarul Îl înfăţişa pe Dumnezeu, via reprezenta naţiunea iudeilor, iar gardul
era legea divină, care îi apăra. Turnul era un simbol al templului.” Hristos, Lumina lumii, pag. 597

Mica 4:8
„Tot ce a pierdut primul Adam va fi restaurat de al doilea. Profetul spune: 'Iar la tine, turn al
turmei, cetățuia fiicei Sionului, la tine va veni şi la cea dintâi stăpânire.' (traducere după KJV)”
Signs of the Times, 4 noiembrie 1908.

O CETATE REPREZINTĂ O ÎMPĂRĂȚIE

Apocalipsa 11:8; 14:8; 19:19; 17:18; 18:10,16,18,19; 21:10

JUDECATA DE CERCETARE A CELOR VII – SOLIA PROBATOARE

ÎMPUTERNICITĂ
Geneza 11:5

PRONUȚAREA SENTINȚEI DIVINE

Geneza 11:6

JUDECATE EXECUTIVĂ – RISIPIREA

Geneza 11:7-9

RESPINGEREA LUMINII DE CĂTRE NIMROD

„Pentru un timp, urmaşii lui Noe au continuat să locuiască prin munţii unde s-a oprit corabia.
Pe măsură însă ce numărul lor a crescut, apostazia a dus degrabă la despărţire. Aceia care au
dorit să uite pe Creatorul lor şi să lepede restrângerea adusă de Legea Sa simţeau o continuă
plictiseală şi supărare datorită învăţăturii şi exemplului semenilor lor temători de Dumnezeu şi,
după un timp, au hotărât să se separe de cei care se închinau lui Dumnezeu. Ca urmare au pornit
spre câmpia Şinear, pe malurile fluviului Eufrat. Ei au fost atraşi de frumuseţea locului şi
fertilitatea solului şi pe această câmpie s-au hotărât să-şi facă sălaşul.
Aici au hotărât să zidească o cetate şi în ea să înalţe un turn uluitor de înalt, aşa încât să
devină o minune a lumii. Această lucrare era menită să împiedice împrăştierea oamenilor în
colonii. Dumnezeu i-a îndrumat pe oameni să se întindă pe întreaga suprafaţă a pământului
pentru a-l popula şi a-l supune; dar aceşti constructori ai Babelului erau hotărâţi să-i ţină pe toţi ai
lor uniţi într-o societate şi să întemeieze o monarhie, care în cele din urmă să stăpânească
întregul pământ. Astfel, cetatea lor avea să devină metropola unui imperiu universal; gloria ei avea
să stârnească admiraţia şi omagiul lumii şi să-i facă vestiţi pe întemeietorii ei. Turnul acesta
magnific, ajungând până la cer, trebuia în adevăr să stea ca un monument al puterii şi înţelepciunii
constructorilor lui, perpetuând faima lor până la cele din urmă generaţii.

57
 Locuitorii din câmpia Şinear nu credeau în legământul lui Dumnezeu, că El nu va mai
aduce alt potop pe pământ. Mulţi dintre ei tăgăduiau existenţa lui Dumnezeu şi puneau potopul
pe seama unor cauze naturale. Alţii credeau într-o Fiinţă supremă şi credeau, de asemenea, că ea a
fost aceea care a nimicit lumea dinainte de potop; şi inima lor, ca şi aceea a lui Cain, s-a răsculat
împotriva Lui. Unul dintre scopurile pe care le urmăreau prin construirea turnului era şi acela de a
avea un loc de scăpare în eventualitatea unui alt potop. Construcţia urma să aibă o înălţime mult mai
mare decât s-au ridicat apele potopului, iar ei credeau că, în felul acesta, vor fi în afara oricărui
pericol. Iar prin faptul că aveau să fie în stare să se înalţe până la nori, ei sperau că vor putea
descoperi cauzele potopului. Întreaga lucrarea avea ca scop să înalţe şi mai sus mândria celor ce l-
au proiectat, să depărteze de la Dumnezeu minţile generaţiilor viitoare şi să le ducă la
idolatrie.
Când a fost parţial terminat, o parte din turn a fost ocupat şi folosit ca locuinţă pentru ziditori;
alte încăperi, splendid mobilate şi împodobite, au fost închinate idolilor lor. Oamenii se bucurau
de succesul lor şi slăveau pe dumnezeii de argint şi aur, ridicându-se împotriva Cârmuitorului
cerului şi al pământului. Deodată însă, lucrarea, care înainta atât de bine, a fost oprită. Au fost
trimişi îngeri ca să strice planurile constructorilor. Turnul ajunsese la o foarte mare înălţime şi
era imposibil acum pentru cei ce lucrau sus, în vârf, să comunice în mod direct cu aceia care se
aflau jos, la baza turnului; de aceea, au fost aşezaţi oameni din loc în loc, fiecare dintre aceştia să
primească şi să transmită celui de mai jos ordinele cu privire la materiale sau alte directive în
legătură cu lucrarea. În timp ce veştile erau astfel duse de la unul la altul, limbajul li s-a încurcat,
astfel că se cereau materiale de care nu era nevoie şi se dădeau îndrumări care erau adesea în
contradicţie cu cele ce fuseseră date. A urmat confuzie şi spaimă. Întreaga lucrare s-a oprit. Nu mai
putea fi vorba — mai departe — de nici un fel de armonie şi conlucrare. Constructorii erau cu totul
neînstare să-şi explice aceste ciudate neînţelegeri dintre ei şi, în mânia şi deznădejdea lor, se acuzau
unii pe alţii. Alianţa lor a luat sfârşit în luptă şi vărsare de sânge. Fulgere din ceruri, ca o dovadă
a neplăcerii lui Dumnezeu, au sfărâmat partea de sus a turnului, aruncând-o la pământ. Astfel,
oamenii au fost făcuţi să simtă că există un Dumnezeu care domneşte în ceruri.
Până la data aceea toţi oamenii au vorbit aceeaşi limbă; acum însă, aceia care puteau să-şi
înţeleagă între ei vorbirea s-au unit în două grupe; unii au pornit într-o parte, alţii în alta. „Şi
Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului” (Geneza 11, 8). Împrăştierea aceasta a
fost mijlocul de populare a pământului şi în acest fel s-a realizat planul lui Dumnezeu, chiar şi prin
mijloacele folosite de oameni spre a-l împiedica.
Dar ce pierdere au suferit aceia care se ridicaseră împotriva lui Dumnezeu! A fost scopul lui
Dumnezeu acela ca, atunci când oamenii ar fi pornit să întemeieze naţiuni în diferite părţi ale
pământului, să ducă cu ei cunoaşterea voii Lui, astfel ca lumina adevărului să strălucească cu putere
înaintea generaţiilor care aveau să vină. Noe, predicatorul credincios al neprihănirii, a trăit cincizeci
de ani după potop. Sem a mai trăit cinci sute de ani, şi urmaşii lor au avut astfel ocazia să facă
cunoştinţă cu cerinţele lui Dumnezeu şi cu istoria felului în care El S-a purtat cu părinţii lor.
Dar ei n-au fost binevoitori să dea ascultare acestor adevăruri care nu le plăceau; ei nu doreau
să ştie ceva despre Dumnezeu; şi prin amestecarea limbajului ei au fost, în mare măsură, izolaţi de
legăturile cu aceia care puteau să le dea lumină.
Ziditorii Babelului se lăsaseră în voia spiritului de nemulţumire împotriva lui Dumnezeu. În
loc să-şi aducă aminte cu recunoştinţă de mila Sa faţă de Adam şi de legământul îndurării
Sale faţă de Noe, ei se plângeau de asprimea Lui în alungarea primei perechi din Eden şi
distrugerea lumii prin potop. Dar, în timp ce murmurau împotriva lui Dumnezeu, ca fiind arbitrar şi
sever, acceptau conducerea celui mai crud dintre tirani. Satana căuta să aducă dispreţ asupra

58
jertfelor care preînchipuiau moartea lui Hristos; şi, cum minţile oamenilor erau întunecate de
idolatrie, el îi mâna să contrafacă aceste jertfe şi să-i sacrifice pe propriii lor fii pe altarele zeilor lor.
Deoarece oamenii se depărtau de Dumnezeu, atributele divine — dreptatea, curăţia şi iubirea — au
fost înlocuite cu apăsarea, violenţa şi brutalitatea.
Locuitorii Babelului erau hotărâţi să stabilească o conducere care să fie independentă de
Dumnezeu. Erau totuşi printre ei unii care se temeau de Dumnezeu, dar care fuseseră amăgiţi de
declaraţiile celor necredincioşi şi atraşi în planurile lor. Din pricina acestor credincioşi, Dumnezeu a
amânat judecăţile Sale şi le-a dat oamenilor timp în care aceştia să dea pe faţă adevăratul lor
caracter. În timp ce avea loc acest lucru, fiii lui Dumnezeu se străduiau să-i întoarcă de la
planurile lor; dar oamenii erau strâns legaţi în acţiunea aceasta dârză împotriva Cerului.
Dacă ar fi mers mai departe nestingheriţi, ei ar fi ticăloşit lumea chiar din copilăria ei. Alianţa lor a
fost întemeiată pe răzvrătire, o împărăţie întemeiată pentru înălţare de sine şi în care Dumnezeu
nu avea să aibă nici stăpânire, nici onoare. Dacă această alianţă ar fi fost îngăduită, o putere teribilă
avea să se ridice pentru a izgoni de pe pământ neprihănirea - şi cu ea pacea, fericirea şi siguranţa. În
locul legilor divine, care sunt „sfinte, drepte şi bune” (Romani 7:12), oamenii se străduiau să
pună legi care să corespundă cu scopurile inimilor lor egoiste şi crude.
Cei care se temeau de Dumnezeu strigau către El ca să intervină. Şi „Domnul S-a coborât să
vadă cetatea şi turnul, pe care-l zideau fiii oamenilor” (Geneza 11, 5). În îndurarea Lui faţă de
omenire, El a nimicit planul ziditorilor turnului şi a prăbuşit monumentul cutezanţei lor. În mila
Sa le-a încurcat limbile, punând astfel o stavilă pornirii lor spre răscoală. Dumnezeu suportă
îndelung stricăciunea oamenilor, dându-le din plin prilej pentru pocăinţă; dar El reţine toate
uneltirile lor de a se împotrivi autorităţii Legii Sale drepte şi sfinte. Din timp în timp, mâna
nevăzută ce ţine sceptrul guvernării este întinsă pentru a pune frâu nelegiuirii. Sunt date dovezi de
netăgăduit că Creatorul Universului, Cel nemărginit în înţelepciune, iubire şi adevăr, este
Cârmuitorul Suprem al cerului şi al pământului şi că nimeni nu poate să sfideze puterea Sa fără să
fie pedepsit pentru aceasta.
Uneltirile ziditorilor Babelului au sfârşit în ruşine şi înfrângere. Monumentul mândriei lor a
devenit un semn de aducere aminte a nebuniei lor. Cu toate acestea, oamenii continuă să meargă
pe acelaşi drum, încrezându-se în ei înşişi şi respingând Legea lui Dumnezeu. Este acelaşi
principiu pe care Satana a căutat să-l înfăptuiască în ceruri; acelaşi principiu care l-a stăpânit pe
Cain atunci când şi-a adus jertfa.
Există ziditori de turnuri şi în zilele noastre. Cei necredincioşi îşi construiesc teoriile lor pe
deducţiile aşa-zisei ştiinţe şi resping revelaţia Cuvântului lui Dumnezeu. Ei îşi permit să condamne
autoritatea morală a lui Dumnezeu, să dispreţuiască Legea Sa şi să se mândrească cu capacitatea
raţiunii umane. Şi, „pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor lor
rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău” (Eclesiastul 8, 11).” Patriarhi
și profeți, pag. 118-123

LEGĂMÂNTUL CĂLCAT (LUCRAREA TAINEI NELEGIUIRII)

SOLIE DE AVERTIZARE – SEM

SOLIA DE AVERTIZARE ÎMPUTERNICITĂ – DOMNUL S-A COBORÂT. GENEZA

11:5

CERCETAREA URMATĂ DE PRONUNȚAREA SENTINȚEI DIVINE – ACUM NIMIC

59
NU VA MAI FI REȚINUT DE LA EI (DIN CE ȘI-AU IMAGINAT) GENEZA 11:6 (O
DECĂDERE)

JUDECATA EXECUTIVĂ – ÎMPRĂȘTIEREA (RISIPIREA): DOMNUL I-A

ÎMPRĂȘTIAT – GENEZA 11:8

„Uneltirile ziditorilor Babelului au sfârşit în ruşine şi înfrângere. Monumentul mândriei lor a

devenit un semn de aducere aminte a nebuniei lor. Cu toate acestea, oamenii continuă să meargă pe
acelaşi drum, încrezându-se în ei înşişi şi respingând Legea lui Dumnezeu. Este acelaşi principiu pe
care Satana a căutat să-l înfăptuiască în ceruri; acelaşi principiu care l-a stăpânit pe Cain atunci când
şi-a adus jertfa.
Există ziditori de turnuri şi în zilele noastre. Cei necredincioşi îşi construiesc teoriile lor pe
deducţiile aşa-zisei ştiinţe şi resping revelaţia Cuvântului lui Dumnezeu. Ei îşi permit să
condamne autoritatea morală a lui Dumnezeu, să dispreţuiască Legea Sa şi să se mândrească cu
capacitatea raţiunii umane. Şi, „pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva
faptelor lor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău” (Eclesiastul 8,
11). {PP 123.4}
În aşa-zisa lume creştină, mulţi se depărtează de învăţăturile clare ale Bibliei şi construiesc un
crez format din speculaţii omeneşti şi mituri plăcute, arătând spre turnul lor ca fiind un mijloc de
a urca la cer. Oamenii se agaţă cu admiraţie de vorbirile elocvente, care-i învaţă că cel care
păcătuieşte nu va muri, că mântuirea poate fi obţinută fără să fie nevoie de ascultare faţă de Legea
lui Dumnezeu. Dacă cei ce mărturisesc a fi urmaşi ai lui Hristos ar accepta standardul pe care-l
prezintă Dumnezeu, acest lucru i-ar duce la unitate; dar atâta vreme cât înţelepciunea omenească
este înălţată mai presus de Cuvântul Său cel sfânt, va fi numai ceartă şi dezbinare. Confuzia
existentă în crezurile şi sectele ce sunt în conflict unele cu altele este foarte bine reprezentată prin
expresia „Babilon”, pe care profeţia (Apocalipsa 14, 8; 18, 2) o aplică la bisericile iubitoare de lume
din zilele sfârşitului.
Mulţi caută să facă un cer al lor prin acumularea de avuţie şi putere. Ei „râd şi vorbesc cu
răutate de asuprire: vorbesc de sus” (Psalmii 73, 8), călcând în picioare drepturile omului şi
dispreţuind autoritatea divină. Cei mândri pot, pentru un timp, să fie în mare putere şi pot să aibă
succes în tot ceea ce întreprind; dar până la urmă nu vor avea decât dezamăgire şi nenorocire.
Timpul cercetării lui Dumnezeu este aproape. Cel Prea Înalt va coborî să vadă ce au zidit fiii
oamenilor. Puterea Lui suverană se va manifesta, iar lucrările îngâmfării omeneşti se vor da pe faţă.
„Domnul priveşte din înălţimea cerurilor şi vede pe toţi fiii oamenilor. Din locaşul locuinţei Lui, El
priveşte pe toţi locuitorii pământului” „Domnul răstoarnă sfaturile neamurilor, zădărniceşte
planurile popoarelor: Dar sfaturile Domnului dăinuie pe vecie, şi planurile inimii Lui, din neam în
neam.” (Psalmii 33, 13.14).” Patriarhi și profeți, pag. 123, 124

„Satana a prins lumea în captivitate. El a introdus un sabat idolatru, dându-i aparent o mare
importanță. El a furat omagiul (închinarea) lumii creștine de la Sabatul Domnului pentru acest
sabat idolatru. Lumea se închină în fața unei tradiții, o poruncă întocmită de om. După cum
Nebucadnețar a înălțat chipul său de aur pe câmpia Dura, și prin aceasta s-a înălțat pe sine, tot
așa Satana se înalță pe sine prin acest sabat fals, pentru care, el a furat podoaba din cer.” Review
and Herald, 8 martie 1898.

„Sabatul este memorialul lui Dumnezeu pentru lucrarea Sa creatoare, și este un semn care

60
trebuie păstrat în atenția lumii. Nu trebuie să se facă nici un compromis cu aceia care serbează un
sabat idolatru.” Manuscript Releases, volume 13, 69.

O ÎMPĂRĂȚIE A ÎNĂLȚĂRII DE SINE

„Această alianță s-a născut din rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Locuitorii din câmpia
Șinear și-au întemeiat împărăția pentru înălțare de sine, și nu pentru slava lui Dumnezeu. Dacă
ei ar fi reușit, o putere măreață ar fi înlăturat, ar fi alungat neprihănirea și ar fi instaurat o nouă
religie. Amestecul anumitor idei religioase cu o cantitate de teorii eronate ar fi avut ca rezultat
închiderea ușii pentru pace, fericire și siguranță. Aceste presupuneri, teorii eronate, dacă ar fi fost
răspândite și perfecționate, ar fi izgonit cunoaştința despre legea lui Iehova din mințile oamenilor,
care nu s-ar mai fi gandit că este necesar să asculte de poruncile divine. Aceste porunci, care sunt
sfinte, drepte și bune, ar fi fost ignorate. Oamenii încăpățânați, inspirați de marele rebel, ar fi
continuat inspirați de el, și nu ar fi permis ca ceva să le încurce planurile sau să-i oprească din calea
lor pornită spre rău. Preceptele divine ar fi fost înlocuite cu legi concepute în conformitate cu
dorințele inimii lor egoiste, pentru a-și putea duce la îndeplinire planurile.
Dar Dumnezeu lasă niciodată lumea fără să existe martori ai Săi. Aceia care L-au iubit și L-
au respectat în timpul primei mari apostazii de după potop, s-au umilit, și au strigat către El. 'O,
Dumnezeule,' s-au rugat ei 'intervino Tu între cauza ta și planurile și metodele oamenilor' 'iar
Domnul s-a coborât să vadă cetatea și turnul (marea clădire idolatră), pe care-l zideau fii
oamenilor'. El a nimicit planul ziditorilor turnului şi a prăbuşit monumentul rebeliunii
(cutezanței) lor. Dumnezeu suportă îndelung stricăciunea oamenilor, dându-le din plin prilej pentru
pocăinţă; dar El reţine toate uneltirile lor de a se împotrivi autorităţii Legii Sale drepte şi sfinte. Ca
dovadă a dezaprobării Sale legat de construirea turnului, el a încurcat limba celor care construiau,
astfel ca nici unul să nu mai înțeleagă cuvintele partenerului de lucru.
Dumnezeu nu a poruncit unele din aranjamentele care s-au făcut în Battle Creek. El a
declarat că alte locuri au fost jefuite de lumina și avantajele care au fost concantrate și înmulțite la
Battle Creek. Printr-o circulară trimisă tuturor celor din conducere și tuturor prezbiterilor din
conferințele noastre, s-a făcut o chemare pentru tinerii și tinerele noastre taletate, ca să fie înștiințați
și invitați să vină la Battle Creek pentru a primi instruire în lucrarea misionară.
Prin lumina dată în Mărturii, Domnul a arătat că El nu dorește ca elevii să fie educați în
Battle Creek. El ne-a dat instrucțiuni să mutăm colegiul din locul acesta. Lucrul acesta s-a făcut,
dar instituţiile care au rămas nu au făcut ce trebuia să facă, şi anume să împartă cu alte locuri
avantajele care încă mai erau concentrate la Battle Creek. Domnul a făcut cunoscută neplăcerea Sa
cu privire la acest subiect, distrugând două din principalele clădiri ale instituţiilor care au rămas
acolo.
ÎN CIUDA DOVEZILOR CLARE CU PRIVIRE LA PROVIDENŢA DIVINĂ, ARĂTATE ÎN
FOCURILE ACESTEA NIMICITOARE, UNELE PERSOANE LA ÎNTÂLNIRI DE COMITET NU AU
EZITAT SĂ STEA ÎNAINTEA FRAȚILOR LOR ȘI SĂ FACĂ AFIRMAȚIA CĂ ACESTE CLĂDIRI AU
FOST ARSE PENTRU CĂ OAMENII AU DEZVOLTAT LUCRURILE ÎN DIRECȚII PE CARE
DOMNUL NU LE PUTEA APROBA.” KRESS COLLECTION, 1–2.

1844 ÎN PROFEȚIE #13

2520 – SOLIA DE AVERTIZARE A LUI NEBUCADNEȚAR – NUMĂRUL DOI

61
 CĂDEREA LUI BELȘAȚAR

„Prin istoria lui Nebucadnețar și Belșațar Dumnezeu vorbește popoarelor de azi. Trebuie
să luăm aminte la lecțiile pe care El a căutat să îi învețe pe acești împărați răzvrătiți; căci dacă
Belșațar ar fi urmat o cale care să fi fost în armonie cu instrucțiunile care i-au fost date
bunicului său, el și-ar fi putut păstra nu doar împărăția ci și viața. Dar el a nesocotit învățăturile, și
a mers înainte în rebeliune față de Dumnezeu, făcând aceleași păcate pentru care bunicul său fusese
mustrat și pedepsit. El, de asemenea, s-a înălțat pe sine plin de mândrie și exaltare, și judecata
finală a lui Dumnezeu a căzut peste el și casa lui. Marele său păcat a fost acela că, fără a ține conte
de lumina pe care i-a dat-o Dumnezeu, a refuzat să umble pe cărările neprihănirii.” Signs of the
Times, July 20, 1891.

SOLIA DE AVERTIZARE
Daniel 5:18-24

„Belșațar a primit multe oportunități pentru a cunoaște și a face voia lui Dumnezeu. El l-a
văzut pe bunicul său Nebucadnețar alungat din societatea oamenilor. A văzut cum intelectul, în
care monarhul cel mândru se încrezuse, i-a fost luat de către Cel care i l-a dat. El a văzut cum
împăratul a fost îndepărtat din împărăție și făcut să locuiască împreună cu fiarele câmpului. Dar
dragostea lui Belșațar pentru amuzamente și înălțare de sine au șters din mintea lui lecția pe
care nu ar fi trebuit s-o uite niciodată; și a comis păcate asemănătoare cu acelea care au adus
judecățile remarcabile asupra lui Nebucadnețar. El a pierdut oportunitățile pline de har care i-au
fost oferite, neglijând să folosească oportunitățile care îi erau la îndemână pentru a se familiariza cu
adevărul. 'Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?' a fost o întrebare pe lângă care, mărețul dar
neînțeleptul împărat, a trecut cu indiferență.” Bible Echo, April 25, 1898.

SEMNAL: substantiv – Un semn care dă sau este conceput pentru a da o

avertizare/înștiințare; sau înștiințarea dată. Adjectiv – eminent, remarcabil, memorabil, distins de
ceea ce este comun. Webster’s 1828 Dictionary.
MEMORIALUL LUI NIMROD
„Uneltirile ziditorilor Babelului au sfârşit în ruşine şi înfrângere. Monumentul mândriei lor
a devenit un semn de aducere aminte a nebuniei lor. Cu toate acestea, oamenii continuă să
meargă pe acelaşi drum, încrezându-se în ei înşişi şi respingând Legea lui Dumnezeu. Este acelaşi
principiu pe care Satana a căutat să-l înfăptuiască în ceruri; acelaşi principiu care l-a stăpânit pe
Cain atunci când şi-a adus jertfa.
Există ziditori de turnuri şi în zilele noastre. Cei necredincioşi îşi construiesc teoriile lor pe
deducţiile aşa-zisei ştiinţe şi resping revelaţia Cuvântului lui Dumnezeu. Ei îşi permit să condamne
autoritatea morală a lui Dumnezeu, să dispreţuiască Legea Sa şi să se mândrească cu capacitatea
raţiunii umane. Şi, „pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor lor
rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău” (Eclesiastul 8, 11).” Patriarhi
și profeți, pag. 123

MEMORIALUL LUI BELȘAȚAR

„Celor care sunt necredincioşi în lucrarea lui Dumnezeu le lipsesc principiile; motivaţiile lor
nu provin dintr-un caracter care să-i conducă să aleagă binele în orice împrejurări. Slujitorii lui
Dumnezeu trebuie să simtă tot timpul că sunt sub supravegherea Stăpânului lor. El, care a văzut

62
sărbătorile pline de sacrilegiu ale lui Belşaţar, este prezent în toate instituţiile noastre, în
departamentul de contabilitate al unui negustor, într-un atelier particular şi cu siguranţă mâna Sa
însângerată notează neglijenţa voastră, aşa cum a scris sentinţa îngrozitoare a regelui babilonian.
Condamnarea lui Belşaţar a fost scrisă cu cuvinte de foc: „Ai fost cântărit şi găsit prea uşor”; şi dacă
nu vă îndepliniţi obligaţiile date de Dumnezeu, condamnarea voastră va fi aceeaşi.” Solii către
tineret, pag. 229

VINUL BABILONULUI ȘI VASELE LUI DUMNEZEU – LINIA DE DEMARCAȚIE TRECUTĂ

Daniel 5:1-4

„Când a fost parţial terminat, o parte din turn a fost ocupat şi folosit ca locuinţă pentru
ziditori; alte încăperi, splendid mobilate şi împodobite, au fost închinate idolilor lor. Oamenii se
bucurau de succesul lor şi slăveau pe dumnezeii de argint şi aur, ridicându-se împotriva
Cârmuitorului cerului şi al pământului. Deodată însă, lucrarea, care înainta atât de bine, a fost
oprită. Au fost trimişi îngeri ca să strice planurile constructorilor.” Patriarhi și profeți, pag. 119

Habacuc 2:18-10

NEÎNȚELEPȚII
Romani 1:21,22

LUCRAREA FIECĂRUI OM VA FI DATĂ PE FAŢĂ & ŞI ATUNCI SE VA ARĂTA ACEL NELEGIUIT.

1 Corinteni 3:10-20

„După cum focul descoperă diferența dintre aur, argint, pietrele prețioase și lemn, fân și
trestie, tot așa ziua judecății, va testa caracterele , arătând diferența dintre caracterele formate după
chipul lui Hristos și caracterele formate după asemănarea inimii egoiste. Tot egoismul, toate religiile
false, se vor descoperi atunci așa cum sunt. Materialul lipsit de valoare va fi consumat; dar aurul
adevărului, credința simplă și umilă, nu-și va pierde niciodată valoarea. Nu poate fi niciodată
distrusă, deoarece este nepieritoare.
Fiecare poate fi doar ceea ce alege să fie. Caracterul nu este format prin primirea unei
educații. Caracterul nu este format prin acumularea de avere sau prin câștigarea de onoare
lumească. Caracterul nu este format prin aceea că-i lăsăm pe alții să lupte lupta vieții în locul
nostru. Trebuie căutat, trebuie lucrat pentru el, trebuie să luptăm pentru el; și aceasta cere o țintă,
cere voință și cere hotărâre. A forma un caracter care să fie aprobat de Dumnezeu, cere un efort
perseverent. Va solicita din partea noastră o continuă împotrivire față de puterile întunericului
pentru a sta sub steagul însângerat al Prințului Emanuel, pentru a fi aprobați în ziua judecății și a
avea numele reținute în cartea vieții. Nu merită mai mult să avem numele scrise în cartea aceea, să
fie imortalizate printre îngerii cerești, decât să avem numele înălțate în laudă de-a lungul întregului
pământ?

63
 „În timpul de probă care ne este oferit aici, fiecare din noi clădim o structură (un edificiu) care
urmează să fie cercetată (verificată) de Judecătorul întregului pământ. Această lucrare este
modelarea caracterelor noastre. Fiecare acțiune din viața noastră este o piatră în acea clădire, fiecare
aptitudine (talent) este un lucrător, fiecare lovitură care este dată este pentru bine sau pentru rău.
Cuvintele inspirate ne avertizează să fim atenți la felul în care clădim, pentru a vedea că temelia
noastră este sigură. Dacă clădim pe stânca cea tare, fapte curate, nobile și drepte, clădirea se va
înălța frumos și simetric, un templu potrivit pentru locuirea interioară a Duhului Sfânt.” In
Heavenly Places, 47.

VASE DE LUT
2 Corinteni 4:6-7

NIMROD
„Când a fost parţial terminat, o parte din turn a fost ocupat şi folosit ca locuinţă pentru
ziditori; alte încăperi, splendid mobilate şi împodobite, au fost închinate idolilor lor. Oamenii se
bucurau de succesul lor şi slăveau pe dumnezeii de argint şi aur, ridicându-se împotriva
Cârmuitorului cerului şi al pământului. Deodată însă, lucrarea, care înainta atât de bine, a fost
oprită.” Patriarhi și profeți, pag. 120

REȚINEREA ÎNDEPĂRTATĂ
„În acea ultimă noapte de nebunie, Belşaţar împreună cu căpeteniile umpluseră măsura
vinovăţiei lor şi a vinovăţiei împărăţiei caldeene. Mâna înfrânătoare a lui Dumnezeu nu mai
putea îndepărta nenorocirea care era gata să vină. Prin nenumărate providenţe Dumnezeu
căutase să-i înveţe respectul faţă de Legea Sa. „Am voit să vindecăm Babilonul”, a spus El despre
aceia a căror judecată ajungea acum până la cer; „dar nu s-a vindecat!” (Ieremia 51, 9). Datorită
unei pervertiri ciudate a inimii omeneşti, Dumnezeu a socotit în cele din urmă necesar să dea
sentinţa irevocabilă. Belşaţar avea să cadă, iar împărăţia lui urma să treacă în alte mâini.” Profeți
și regi, pag. 530

SENTINȚA DIVINĂ
Daniel 5:5-6; Exod 32:16; Ioan 8:6

MÂNA CARE SCRIE PE PERETE

„Am văzut că harta (cunoscută sub numele de) 1843 a fost condusă de mâna Domnului și că
nu ar trebui modificată; că cifrele erau așa cum El le-a vrut; că mâna Lui acoperea o greșeală în
unele cifre, astfel încât nimeni să n-o observe până când mâna Lui nu a fost înlăturată.” Scrieri
timpurii, pag. 74

„A fost în palat o femeie care era mai înțeleaptă decât ei toți, - regina bunicului lui Belșațar.
În această situație de urgență ea s-a adresat împăratului într-un limbaj care a transmis o rază de
lumină în întuneric. Ea a zis: 'Să trăieşti veşnic, împărate! Să nu te tulbure gândurile tale şi să
nu ţi se îngălbenească faţa! În împărăţia ta este un om care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi;
şi pe vremea tatălui tău, s-a găsit la el lumină, pricepere şi o înţelepciune dumnezeiască. De aceea,
împăratul Nebucadneţar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l-a pus mai mare peste vrăjitori, cititori
în stele, haldei, ghicitori,... Să fie chemat, dar, Daniel, şi el îţi va da tâlcuirea!'
'Atunci Daniel a fost adus înaintea împăratului.' Făcând un efort să se țină tare și să-și arate

64
autoritatea, Belșațar a zis: 'Tu eşti Daniel acela, unul din prinşii de război ai lui Iuda pe care i-a adus
aici din Iuda, tatăl meu, împăratul?' ...

Daniel nu a fost copleșit de înfățișarea împăratului, nu a fost intimidat de cuvintele lui și nici
nu a devenit confuz. El a răspuns 'Ţine-ţi darurile şi dă altuia răsplătirile tale! Totuşi voi citi
împăratului scrierea şi i-o voi tâlcui...'
Daniel nu s-a sustras de la datoria lui. El a așezat păcatele împăratului înaintea sa, arătându-i
lecțiile pe care le-ar fi putut învăța, dar nu a făcut-o. Beșațar nu a luat seama la evenimentele care
erau atât de semnificative pentru el. El nu a citit corect istoria bunicului său. Răspunderea pentru
cunoașterea adevărului a fost așezată asupra lui, dar lecțiile practice pe care ar fi putut să le învețe și
apoi să acționeze în concordanță cu ele, nu au fost puse la inimă; iar cursul acțiunilor sale au adus
un rezultat sigur.
Aceasta a fost ultima sărbătoare (petrecere) de înălțare de sine ținută de împăratul caldean;
deoarece Cel care are îndelungă răbdare cu îndărătnicia omului dăduse sentința irevocabilă.
Belșațar L-a dezonorat foarte mult pe Acela care îl înălțase ca împărat iar perioada lui de probă a
luat sfârșit. În timp ce împăratul și nobilii lui erau în culmea desfrâului, perșii au întors cursul
Eufratului din canalul lui, și au mărșăluit înăuntrul cetății nepăzite. În timp ce Belșațar și nobilimea
lui beau din paharele sfinte ale lui Jehova, și aduceau laudă împăraților lor de argint și aur, Cir și
soldații săi au stat sub zidurile palatului. Și raportul inspirat spune: 'Dar chiar în noaptea aceea,
Belşaţar, împăratul haldeilor, a fost omorât. Şi a pus mâna pe împărăţie Darius, medul..'
Dacă ar putea să fie ridicată perdeaua în fața tinerilor care nu și-au predat niciodată inima lui
Dumnezeu, împreună cu cei care sunt creștini doar cu numele, dar care nu au o inimă reînnoită și un
temperament sfințit, ei ar vedea că ochiul lui Dumnezeu este mereu asupra lor și s-ar simți tot atât
de deranjați cum s-a simțit împăratul Babilonului. Ei ar conștientiza că în fiecare loc, în fiacre oră a
zilei, există un Observator sfânt, care cântărește fiecare motiv (acțiune), a cărui ochi înregistrează
întreaga situație, fie că e una credincioasă sau e una lipsită de credință și înșelătoare.
Noi nu suntem niciodată singuri. Avem un Însoțitor fie că vrem sau nu acest lucru. Țineți
minte, tineri și tinere, că oriunde vă aflați, orice faceți, Dumnezeu este acolo. Pentru fiecare cuvânt
sau acțiune aveți un martor, - Dumnezeul sfânt care urăște păcatul. Nimic din ceea ce spunem sau
facem nu poate scăpa ochiului Său infinit. Cuvintele voastre s-ar putea să nu fie auzit de urechi
omenești. El citește mânia interioară a sufletului atunci când ne este încălcată voința. El aude
exprimările vulgare (cu caracter profan). În cel mai profund întuneric și singurătate El este acolo.
Nimeni nu-l poate înșela pe Dumnezeu; nimeni nu poate scăpa fără să fie tras la răspundere de către
El.” Youth Instructor, May 26, 1898.

Daniel 5:25–28

2520
O „mene” este 50 de sicli, sau 1000 de ghere. Prin urmare, „mene, mene” sunt 2000 de ghere.
Un „tekel” este 20 de ghere. Prin urmare „mene, mene, tekel” sunt 2020 de ghere. Un „ufarsin” este
o jumătate de „mene”, și reprezintă 500 de ghere.

Mene 1000

65
 Mene 1000
Tekel 20
Ufrasin 500
2520

JUDECATA EXECUTIVĂ
Daniel 5:30

„N-a trecut mult şi a venit lovitura. Babilonul a fost asediat de Cir, nepotul lui Dariu Medul
şi comandantul şef al armatelor unite ale mezilor şi perşilor. Dar înăuntrul fortăreţei în aparenţă de
neînvins, cu zidurile ei masive şi cu porţile de aramă, ocrotită de râul Eufrat şi asigurată cu hrană
din belşug, monarhul cel desfrânat se simţea în siguranţă şi-şi petrecea timpul în veselie şi
petreceri.” Profeți și regi, pag. 523

Isaia 44:28; 45:1, Apocalipsa 3:7-8

PRIMUL ȘI ULTIMUL
„Către ultimul conducător al Babilonului, aşa cum fusese şi către primul, venise sentinţa
Veghetorului divin: „Află împărate ... că ţi s-a luat împărăţia” (Daniel 4, 31 ).” Profeți și regi, pag.
533

„Mi-a fost descoperit în mod repetat faptul că mulți dintre cei așa-zișii creștini, în timpul
încercării finale, vor fi foarte dezamăgiți. Mulți, foarte mulți nu vor reuși să-și facă rost de acea
neprihănire a lui Hristos care este reprezentată în parabolă prin haina de nuntă. Ei s-au bazat pe
propria lor neprihănire, și nu au manifestat umilința lui Isus Hristos. Ei s-ar putea așeza la masa
cinei împreună cu alții, dar Hristos îi va recunoaște și le va zice: 'cum ai intrat aici fără să ai haină
de nuntă?'
Dacă cei care pretind a fi creștini nu vor fi sfințiți prin adevăr, și nu vor învăța să descopere
asemănarea cu Hristos în cuvinte, în fapte, în spiritualitate, în relațiile lor cu aproapele lor, atunci
mare zi de încercare și probă îi va găsi nepregătiți pentru a intra prin porțile de aur în cetatea lui
Dumnezeu. Și dacă nu pot fi determinați acum să-și dea seama de marea lor nevoie, nu vor simți
îndemnul de a căuta după neprihănirea lui Hristos care este esențială.
Când a fost chemat înaintea împăratului Belșațar pentru a explica scrierea misterioasă de pe
perete, Daniel i-a reamintit împăratului lucruri care îi fuseseră cunoscute dar care nu l-au învățat
lecția umilinței care ar fi putut să-l salveze. Profetul a zis: 'Împărate, Dumnezeul cel Preaînalt
dăduse tatălui tău, Nebucadneţar, împărăţie, mărime, slavă şi strălucire; şi, din pricina mărimii pe
care i-o dăduse, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau şi tremurau înaintea
lui. Căci împăratul omora pe cine voia, şi lăsa cu viaţă pe cine voia; înălţa pe cine voia, şi cobora pe
cine voia. Dar când i s-a îngâmfat inima şi i s-a împietrit duhul până la mândrie, a fost aruncat de pe
scaunul lui împărătesc şi a fost despuiat de slava lui; a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor,
inima i s-a făcut ca a fiarelor şi a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănânce iarbă ca
la boi, şi trupul i-a fost udat cu roua cerului, până când a recunoscut că Dumnezeul cel Preaînalt
stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea.'
Apoi mărimea vinei lui Belșațar a fost accentuată: 'Dar tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai smerit
inima, măcar că ai ştiut toate aceste lucruri. Ci te-ai înălţat împotriva Domnului cerurilor; vasele

66
din Casa Lui au fost aduse înaintea ta şi aţi băut vin cu ele, tu şi mai marii tăi, nevestele şi ţiitoarele
tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn şi de piatră, care nici nu
văd, nici n-aud şi nici nu pricep nimic şi n-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna căruia este suflarea ta şi
toate căile tale! De aceea a trimis El acest cap de mână care a scris scrierea aceasta.

Iată însă scrierea care a fost scrisă: „Numărat, numărat, cântărit şi împărţit!”Şi iată tâlcuirea
acestor cuvinte: Numărat înseamnă că Dumnezeu ţi-a numărat zilele domniei şi i-a pus capăt.
Cântărit înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor! Împărţit înseamnă că împărăţia
ta va fi împărţită şi dată mezilor şi perşilor!”' (Daniel cap.5)
Dumnezeu nu permite ca practicile nelegiuite să meargă înainte fără a trimite mustrări și
avertizări. Există bărbați în poziții înalte care știu despre aceste mustrări, despre avertizări și
despre judecățile trimise, care cunosc felul în care a procedat Dumnezeu cu alții care au fost
neascultători, dar care totuși nu au căutat să-și îndrepte căile înaintea lui Dumnezeu. Ei s-au
străduit mai de grabă să facă fără efect soliile trimise de Dumnezeu. Ei au continuat să se înalțe
pe ei înșiși și să continue cu planurile lor proprii în sfidare față de cuvintele lui Dumnezeu. Ei nu au
fost în necunoștință cu privire la calea cea bună, însă ei au permis ca ochii lor să fie orbiți. În
pronunțarea judecății asupra acestora, Dumnezeu va zice, așa cum i-a zis împăratului nelegiuit: 'Dar
tu ... nu ţi-ai smerit inima, măcar că ai ştiut toate aceste lucruri.'
Mulți au continuat pe o cale de acțiune rea până când Domnul Isus nu a mai putut accepta
serviciile lor decât dacă avea loc o convertire sinceră. Poporul său azi nu are nici o scuză pentru
faptul că întoarce spatele îndemnurilor Duhului Său. În Cuvântul Său, El ne-a dat exemple care
trebuie să fie o avertizare pentru noi, totuși deși am știut toate aceste lucruri, mulți din poporul lui
Dumnezeu nu au luat aminte la avertizările lui Dumnezeu.
'Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost supt nor, toţi au trecut prin mare, toţi
au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise; toţi au mâncat aceiaşi mâncare duhovnicească, şi
toţi au băut aceiași băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea
după ei; şi stânca era Hristos. Totuş cei mai mulţi dintre ei, n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au
pierit în pustie.
Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim
după lucruri rele, cum au poftit ei. Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este
scris: ,,Poporul a şezut să mănânce şi să bea; şi s-au sculat să joace.” Să nu curvim, cum au făcut
unii din ei, aşa că într -o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii. Să nu ispitim pe Domnul, cum
L-au ispitit unii din ei, cari au pierit prin şerpi. Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei, cari au fost
nimiciţi de Nimicitorul.
Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru
învăţătura noastră, peste cari au venit sfârşiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare,
să ia seama să nu cadă.” (1 Cor. 10:1-12)
Printre multe elemente discordante, unii au fost incapabili să discearnă vocea lui Dumnezeu în
soliile de avertizare și mustrare care au fost trimise pentru călăuzirea bisericii.
Oamenilor care au refuzat să umble în conformitate sfaturile clare ale Domnului, nu sunt cei cărora
ar trebui să li se încredințeze grija pentru oile și mieii Săi. Aceia care, în timp ce declară a crede adevărul,
se împotrivesc Duhului Sfânt, disprețuind solia din cer, vor fi cu siguranță pedepsiți pentru nelegiuirile
lor. Ei nu vor primii în viitor dovezi mai mari legate de adevărul acestor solii decât le-au fost oferite în
trecut. Domnul nu permite ca să fie puși în pozițiile de răspundere în care ar fi putut fi puși dacă ar fi luat
aminte la soliile pe care Domnul, în mila Sa, le-a trimis.” Review and Herald, September 24, 1908.

67
 1844 ÎN PROFEȚIE #14
2520—MESAJUL DE AVERTIZARE AL LUI NEBUCADNEȚAR NR. 3

CĂDEREA LUI NEBUCADNEȚAR

AL DOILEA VIS AL LUI NEBUCADNEȚAR

Daniel 4:1-3

Semn: H852-(caldeană), corespunde la H226; o prevestire: -semn. H226- (în sensul de

apariție) ; un semnal (literal sau figurativ), ca un steag, semnal luminous, monument, augur,
minune, evidență, etc.: - semn, miracol, (en-) sign, symbol.

Miracol: H8540-(caldeană); dintr-o rădăcină care corespunde cu H8539; un miracol: -

minune. H8539- o rădăcină primară; a fi în consternare: - a fi uimit, a fi uluit, minune (în mod
minunat), mirare.

„Belșațar a primit multe oportunități pentru a cunoaște și a face voia lui Dumnezeu. El l-a
văzut pe bunicul său Nebucadnețar alungat din societatea oamenilor. A văzut cum intelectul, în
care monarhul cel mândru se încrezuse, i-a fost luat de către Cel care i l-a dat. El a văzut cum
împăratul a fost îndepărtat din împărăție și făcut să locuiască împreună cu fiarele câmpului. Dar
dragostea lui Belșațar pentru amuzamente și înălțare de sine au șters din mintea lui lecția pe
care nu ar fi trebuit s-o uite niciodată; și a comis păcate asemănătoare cu acelea care au adus
judecățile remarcabile asupra lui Nebucadnețar. El a pierdut oportunitățile pline de har care i-au
fost oferite, neglijând să folosească oportunitățile care îi erau la îndemână pentru a se familiariza cu
adevărul. 'Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?' a fost o întrebare pe lângă care, mărețul dar
neînțeleptul împărat, a trecut cu indiferență.”
”Acesta este pericolul nepăsării, tinerilor nechibzuiți de azi. Mâna lui Dumnezeu îl va trezi pe
păcătos așa cum a făcut cu Belșațar, dar pentru mulți va fi prea târziu să se pocăiască.
”Conducătorul Babilonului avea bogății și onoare, și în aroganta sa îngăduire de sine, s-a
înălțat pe sine împotriva Dumnezeului cerului și pământului. El s-a încrezut în propriul său braț,
fără a-și închipui vreodată că cineva ar îndrăzni să spună: 'de ce faci asta?' Dar în timp ce mâna
misterioasă a trasat literele pe peretele palatului său, Belșațar a fost îngrozit și adus la tăcere. Într-un
moment el a fost complet lipsit de puterea lui și umilit ca un copil. El a realizat că era la mila Cuiva
mai mare decât Belșațar. El și-a bătut joc de lucrurile sfinte. Acum conștiința lui a fost trezită. Și-a
dat seama că avusese privilegiul de a cunoaște și a face voia lui Dumnezeu. Istoria bunicului său a
stat vie înaintea lui ca scrisul de pe perete.” Bible Echo, April 25, 1898.

UN MESAJ DE AVERTIZARE
Daniel 4:8-12

JUDECATA CELOR VII— HOTĂRĂREA DIVINĂ

Daniel 4:13-16

68
 COPACUL— O ÎMPĂRĂȚIE SAU O BISERICĂ
”Studiază visul lui Nebucadneţar, aşa cum e redat în capitolul patru din Daniel. Împăratul a
văzut un copac înalt, înrădăcinat în pământ. Turme şi cirezi de pe munţi şi de pe dealuri se bucurau
la adăpostul lui, iar păsările cerului îşi făceau cuiburile în ramurile lui. În felul acesta erau
reprezentate mărirea şi prosperitatea lui Nebucadneţar. Neamuri erau adunate sub suveranitatea lui.
Împărăţia lui era adânc înfiptă în inima supuşilor lui loiali.
Împăratul şi-a văzut prosperitatea şi, din cauza aceasta, s-a îngâmfat. Fără a ţine seama de
avertismentele pe care i le dăduse Dumnezeu, el a făcut chiar lucrurile acelea pe care Domnul i-a
spus să nu le facă.
El a privit la împărăţia sa cu mândrie şi a exclamat: „Nu este acesta Babilonul cel mare, pe
care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava
măreţiei mele?” (Daniel 4, 30). În clipa când cuvintele au fost rostite, s-a pronunţat sentinţa
judecăţii. Împăratului i s-au luat minţile. Puterea de judecată pe care el o socotise atât de desăvârşită
şi înţelepciunea cu care se mândrise i-au fost luate. Comoara inteligenţei, care îl înalţă pe om
deasupra animalelor, dispăruse.
Sceptrul nu mai e în mâna mândrului şi puternicului monarh. Marele cârmuitor este un nebun.
Stă în cireadă cu vitele, păscând ca ele. E în tovărăşia fiarelor câmpului. Fruntea care mai înainte
purtase o coroană e desfigurată de lipsa raţiunii şi a inteligenţei. Se dăduse sentinţa: „Tăiaţi copacul,
şi rupeţi ramurile; scuturaţi-i frunza şi risipiţi roadele.” (Daniel 4, 14).
Aşa Se preamăreşte Dumnezeu ca viul şi adevăratul Dumnezeu. Pe bună dreptate, David
putea să exclame: „Am văzut pe cel rău în toată puterea lui; se întindea ca un copac verde. Dar când
am trecut a doua oară, nu mai era acolo; l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi.” (Psalmii 37,
35.36). Să se îngâmfe şi să se mândrească oamenii, şi Domnul nu-i va mai susţine şi nu-i va feri de
cădere. Să se mândrească şi să se fălească o biserică, ne mai depinzând de Dumnezeu, şi ne mai
proslăvind puterea Lui, şi biserica aceea, fără îndoială, va fi părăsită de Domnul, lăsată să
cadă la pământ. Să se laude un popor cu bogăţie, inteligenţă, ştiinţă şi orice altceva în afară de
Hristos, şi curând va ajunge la confuzie. Mărturii, volume 8, 126–127.

LANȚUL DE FIER ȘI ARAMĂ

”Domnul a făcut legământ cu Israel că, dacă vor asculta de poruncile Lui, El le va da ploaie
la vreme potrivită, va înmulţi rodul pământului şi pomii de pe câmp vor produce roadele lor. El a
făgăduit că treieratul se va întinde până la culesul viilor şi culesul viilor până la vremea
semănatului, şi că vor mânca pâinea lor pe săturate şi vor locui în ţara lor, în siguranţă. El va face ca
vrăjmaşii lor să piară. Nu va avea oroare faţă de ei, ci va merge împreună cu ei şi va fi Dumnezeul
lor, iar ei vor fi poporul Lui. Dar, dacă vor nesocoti poruncile Sale, El îi va trata exact invers.
Blestemul Lui va rămâne asupra lor, în locul binecuvântării Lui. Va frânge mândria puterii lor şi va
face cerurile de deasupra lor ca fierul şi pământul ca arama. „Vi se va istovi puterea fără de folos;
pământul vostru nu-şi va da roadele, şi pomii de pe pământ nu-şi vor da rodurile. Şi dacă şi după
aceasta vă veţi împotrivi, Mă voi împotrivi şi Eu vouă.” (Leviticul 26, 20.21.24). ” Mărturii,
volume 2, 661.

ARAMA— NECAZ ȘI JUDECATĂ

„Atunci când cerul era ca de aramă deasupra lui Pavel, el s-a încrezut şi mai deplin în

69
Dumnezeu. Mai mult decât oricare om, el a cunoscut ce înseamnă întristarea; dar ascultaţi strigătul
lui biruitor când, asaltat de ispită şi luptă, picioarele lui se avântă înainte spre cer: „Întristările
noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi
nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd” (2 Corinteni 4, 17.18). Faptele
apostolilor, 363.

”Ahab ştia că, prin Cuvântul lui Dumnezeu cerurile se făcuseră ca arama, totuşi el căuta să
arunce asupra proorocului vina pentru judecăţile grele care erau în ţară.” Prophets and Kings, 139.

FIERUL— ROBIE SEVERĂ

”Dumnezeu a spus că poporul Său avea să fie salvat, că jugul pe care-l va pune asupra lor va
fi uşor, dacă ei se supun planului Său fără să se plângă. Robia era reprezentată printr-un jug de
lemn, care era uşor de purtat; dar împotrivirea avea să fie întâmpinată cu o severitate
corespunzătoare, reprezentată prin jugul de fier.” Mărturii, vol. 4, 172.

CHEMAREA LUI DANIEL LA ALTAR

Daniel 4:27

TIMPUL DE PROBĂ, HOTĂRĂREA DIVINĂ

ȘI EXECUTAREA JUDECĂȚII
Daniel 4:29–33

”Ce este îndreptăţirea prin credinţă? Este lucrarea lui Dumnezeu care coboară în ţărână
slava omenească şi face pentru om lucrarea pe care el nu are puterea să o facă singur. Când
oamenii văd propria lor nimicnicie, sunt pregătiți să fie îmbrăcați cu neprihănirea lui Hristos. Când
ei încep să-L preamărească și să-L înalțe pe Dumnezeu întreaga zi, atunci privind devin schimbați în
același chip. Ce este înnoirea? Este a-i arăta omului care este starea lui reală, că în el însuși nu are
merite (este fără valoare).” Manuscript Releases, volume 20, 117.

SFÂRȘITUL ZILELOR
Daniel 4:34–37

ÎNCEPUTUL ȘI SFÂRȘITUL
”Către ultimul conducător al Babilonului, aşa cum fusese şi către primul, venise sentinţa
Veghetorului divin: „Află împărate ... că ţi s-a luat împărăţia” (Daniel 4, 31 ).” Prophets and Kings,
533.
„Belşaţar era copleşit de reprezentarea puterii lui Dumnezeu, care dovedea că în locul acela se
aflase în permanenţă un martor, deşi nimeni dintre cei prezenţi nu ştiau, în ciuda faptului că
avuseseră destule ocazii de a cunoaşte lucrările şi puterea viului Dumnezeu şi ar fi putut respecta
voia Sa. Belşaţar a avut privilegiul de a primi o mare lumină. Bunicul său, Nebucodonosor,
fusese cândva avertizat cu privire la pericolul slăvirii de sine şi al uitării de Dumnezeu. Iar
Belşaţar cunoştea modul în care a fost alungat din mijlocul oamenilor, ajungând asemenea fiarelor
de pe câmp. Ei a desconsiderat toate aceste fapte, ca şi când nu ar fi avut loc niciodată, şi s-a angajat
în repetarea păcatelor bunicului său. El a îndrăznit să săvârşească tocmai păcatul care a adus

70
judecăţile lui Dumnezeu asupra lui Nebucadnețar. Belşaţar a fost condamnat nu numai pentru
nelegiuirea săvârşită, ci şi pentru că nu a preţuit ocaziile şi posibilităţile pe care le-a avut şi care l-ar
fi făcut un om drept, dacă le-ar fi folosit.” Mărturii pentru pastori, 436.

CĂRĂRILE VECHI
„Prin istoria lui Nebucadnețar și Belșațar Dumnezeu vorbește popoarelor de azi. Trebuie
să luăm aminte la lecțiile pe care El a căutat să îi învețe pe acești împărați răzvrătiți; căci dacă
Belșațar ar fi urmat o cale care să fi fost în armonie cu instrucțiunile care i-au fost date
bunicului său, el și-ar fi putut păstra nu doar împărăția ci și viața. Dar el a nesocotit învățăturile, și
a mers înainte în rebeliune față de Dumnezeu, făcând aceleași păcate pentru care bunicul său fusese
mustrat și pedepsit. El, de asemenea, s-a înălțat pe sine plin de mândrie și exaltare, și judecata
finală a lui Dumnezeu a căzut peste el și casa lui. Marele său păcat a fost acela că, fără a ține conte
de lumina pe care i-a dat-o Dumnezeu, a refuzat să umble pe cărările neprihănirii.” Signs of the
Times, July 20, 1891.

71
 1844 ÎN PROFEȚIE #15

2520— ÎN CARTEA LUI DANIEL NR. 1

TEMELIA
„Textul din Scriptură, care mai presus de toate celelalte a fost temelia şi pivotul central al
credinţei advente, a fost acesta: „Până vor trece 2300 de seri şi dimineţi, apoi sfântul Locaş va fi
curăţit” (Daniel 8, 14).” Tragedia veacurilor, 409.

DANIEL 8:13—PÂNĂ CÂND & PALMONI

Atunci am auzit un sfânt vorbind şi un alt sfânt a spus acelui sfânt care a vorbit:
„Cât de lungă va fi viziunea referitoare la necurmată și urâciunea pustiirii, pentru a da
și Sanctuarul și oștirea să fie călcate în picioare?”
Cât de lungă va fi întreaga viziune (chazon) cu privire la necurmată și urâciunea
pustiirii?

PĂGÂNISM
“Apoi am văzut, în legătură cu „necurmată” (Daniel 8, 12) că jertfei, acest cuvânt, a fost
completat de înţelepciunea omenească şi nu aparţine textului şi că Domnul le-a dat imaginea
corectă în privinţa lui celor care au anunţat ceasul judecăţii. Când a existat unitate, înainte de
1844, aproape toţi erau de acord în privinţa opiniei corecte legate de „necurmate”; însă în
confuzia de după 1844, au fost îmbrăţişate alte abordări şi au urmat întunericul şi
încurcătura. După 1844, timpul nu a mai fost un test şi nu va mai fi niciodată”.” Early Writings,
74.

LUCRAREA LUI HRISTOS ÎN SANCTUAR

“Și mi-a fost arătat încă de la început faptul că Domnul nu a dat nici fratelui Daniells și nici
lui Prescott răspunderea acestei lucrări. Ar trebui șiretlicurile lui Satana să fie introduse, ar trebui
acest „necurmat” să fie considerat un subiect atât de important încât să fie introdus pentru a crea
confuzie în gânduri și pentru a împiedica avansarea lucrării în acest timp importantă? Nu ar trebui,
orice ar fi. Acest subiect nu ar trebui introdus, deoarece spiritul ce ar fi adus (pe această cale) ar
fi groaznic (respingător), și Lucifer urmărește fiecare mișcare. Agențiile satanice ar începe lucrarea
lui și confuzia ar fi adusă în rândurile noastre. Voi nu ați fost chemați să căutați deosebiri de opinie
care nu constituie o problemă crucială; ci tăcerea voastră este elocvență (sau tăcerea voastră este de
aur). Întreaga problemă îmi este prezentată cu claritate. Dacă diavolul ar putea să implice pe
vreunul din poporul nostru în aceste subiecte, așa cum și-a propus să facă, cauza Satanei ar triumfa.
Prin urmare, lucrarea ar trebui reluată fără întârziere și nu ar trebui exprimată o deosebire de
opinii.” Manuscript Release, volumul 20, 18.

SACRIFICE ADDED
“Apoi am văzut, în legătură cu „necurmată” (Daniel 8, 12) că jertfei, acest cuvânt, a fost
completat de înţelepciunea omenească şi nu aparţine textului.”

72
 “‘În prezent găsim scris în text jertfa necurmată, dar în original nu găsim nicidecum cuvântul
jertfă. Acest lucru este un fapt recunoscut de toți. (Cuvântul jertfă)Este o adăugare sau o adnotare
făcută de traducători. Varianta reală este : „necurmatul și urâciunea pustiirii” necurmatul și
urâciunea fiind legate prin conjuncția „și”, anume: pustiirea necurmatului și urâciunea pustiitoare
(sau necurmatul care pustiește și urâciunea care pustiește – n.tr.). Acestea sunt două puteri
pustiitoare care urmau să pustiască Sanctuarul (Sfântul locaș – n.tr.) și oștirea.’” James White,
Review and Herald, 28 ianuarie 1858.

Cât de lungă va fi viziunea completă cu privire la păgânism și papalitate?

Cât de lungă va fi viziunea completă din Daniel capitolul opt cu privire la
păgânism și papalitate?
Cât de lungă va fi viziunea completă cu privire la păgânism și papalitate care
începe cu Mezii și Perșii?

457Î.HR. OR 31D.HR.
SANCTUARUL ȚI OȘTIREA
Cât de lungă va fi viziunea completă din Daniel opt cu privire la păgânism și
papalitate care fac ca Sanctuarul și oștirea să fie călcate în picioare?

ÎNTREBARE CU PRIVIRE LA DURATĂ

Apoi am auzit pe un sfânt vorbind, și un alt sfânt a zis acelui sfânt care vorbea:
Cât de lungă va fi viziunea cu privire la necurmatul și la urâciunea pustiirii, pentru a
da atât Sanctuarul cât și oștirea să fie călcate în picioare?
RĂSPUNS
Și mi-a spus: Până vor trece două mii trei sute de zile, atunci Sanctuarul va fi
curățat.

SERI ȘI DIMINEȚI
Și viziunea [mareh] cu serile [ereb] și diminețile [boger] ce s-a spus este
adevărată; de aceea pecetluiește viziunea [chazon]; căci va fi așa pentru multe zile.
Și eu, Daniel, am leșinat și am fost bolnav câȘi mi-a spus: Până vor trece două mii
trei sute de zile, atunci Sanctuarul va fi curățat. teva zile; după aceea m-am ridicat și
am făcut afacerile împăratului; și mă minunam de viziune [mareh], dar nu a priceput-o
nimeni. Daniel 8:26–27 (traducerea Biblia Fidela)

SERI: H6153 – ‘ereb: amurg, seară, noapte.

̂
DIMINEŢI: H1242 – ‘boqer: zori (la începutul zilei); în general, dimineaţă: - devreme.

2300 EREBS AND BOGERS

Și mi-a spus: Până vor trece două mii trei sute de zile [erebs&bogers], atunci
Sanctuarul va fi curățat.

73
 Cât de lungă va fi viziunea cu privire la necurmatul și la urâciunea pustiirii,
pentru a da atât Sanctuarul cât și oștirea să fie călcate în picioare?
CĂLCATE ÎN PICIOARE: APOCALIPSA 11:2—1798
CURĂȚAT: ÎNDREPTAT, ÎNDREPTĂȚIT—1844
CURĂȚAT: H6663—tsadaq: ̂ o rădăcină primitivă; a fi (făcut să fie) drept (în sens moral sau
juridic); - (a fi) curăţat, (a se) curăţa, (a face) drept, a face (dreptate), a îndreptăţi, a se îndreptăţi (pe
sine), (a deveni) neprihănit.
Să-Mi facă un locaş sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor. (Exod 25,8)
FĂ-L PE DANIEL SĂ ÎNȚELEAGĂ VIZIUNEA MAREH
Daniel 8:13–16

VREMEA SFÂRȘITULUI—1798
Astfel el s-a apropiat de locul unde am stat; și când a venit m-am înfricoșat și am
căzut cu fața la pământ; dar el mi-a spus: Înțelege, fiul al omului, că viziunea [chazon]
este pentru timpul sfârșitului.

VIZIUNEA CHAZON SIGILATĂ PÂNĂ LA ZILELE DE PE URMĂ

Am venit acum să te fac să înțelegi ce se va întâmpla poporului tău în zilele de pe
urmă: căci totuși viziunea [chazon] este pentru multe zile. Daniel 10:14.

DANIEL 8:13–17

DOUĂ INDIGNĂRI
ÎMPOTRIVA CELOR NELEGIUIȚI—ISAIAH 26:20–21

ÎMPOTRIVA POPORULUI LUI DUMNEZEU—PLÂNGERI 2:1–9; EZECHIEL 22:17–31; DEUTERONOM

29:27–29

RISIPIREA —NEEMIA 1:5–11

UNLTIMUL SFÂRȘIT AL INDIGNĂRII: 1844

Și a spus: Iată, te voi face să cunoști ce va fi la ultimul sfârșit al indignării: căci
la timpul rânduit va fi sfârșitul. Daniel 8:19. (după versiunea engleză King James)

TIMPUL RÂNDUIT
RÂNDUIT: H4150 – mo‛ed: ̂ ̂ din H3259; în sensul strict al cuvântului: o dată sau un timp
stabilit; în sens special: o sărbătoare; convenţional un an; implicit, o întrunire (care are loc cu un
scop specific); tehnic, congregaţie; prin extindere, locul de adunare; de asemenea, un semnal (care
a fost rânduit dinainte); rânduit (semn, timp), locul de desfăşurare a unei adunări solemne,
sărbătoare solemnă, ocazie cuvenită, stabilită, solemnitate, sinagogă.

CURĂȚAT: A ÎNDREPTA, A CURĂȚA, A ÎNDREPTĂȚI

Și mi-a spus: Până vor trece două mii trei sute de zile, atunci Sanctuarul va fi

74
curățat.

2300: SANCTUAR
2520: OȘTIRE

22 OCTOMBRIE 1844
„Intrarea lui Hristos ca Mare Preot în Locul Preasfânt pentru curăţirea Sanctuarului, aşa cum
a fost scoasă în evidenţă în Daniel 8,14; venirea Fiului omului înaintea Celui Îmbătrânit de zile, aşa
cum ni se prezintă în Daniel 7,13; şi venirea Domnului în Templul Său, profetizată de Maleahi, sunt
descrieri ale aceluiaşi eveniment; şi lucrul acesta mai este reprezentat şi prin venirea mirelui la
ospăţul de nuntă descris de Hristos în parabola celor zece fecioare, din Matei capitolul 25”. –
Tragedia veacurilor, p.426.

DANIEL 8:14—JUDECATA DE CERCETARE

Și mi-a spus: Până vor trece două mii trei sute de zile, atunci Sanctuarul va fi
curățat. Daniel 8:14.

DANIEL 7:13—PRIMIREA UNEI ÎMPĂRĂȚII

Daniel 7:13–14

UN PORCES
“Aşa i-a fost prezentat profetului în viziune începutul judecăţii de cercetare. Venirea lui
Hristos, care este descrisă aici, nu este a doua Sa venire pe pământ. El vine la Cel Îmbătrânit de Zile
pentru a primi stăpânirea, slava şi o împărăţie, care Îi va fi dată la încheierea lucrării Sale de
mijlocire. Această venire, şi nu a doua Sa venire pe pământ, este cea prezisă în profeţie ca având
loc la încheierea celor 2300 de zile, în 1844. Însoţit de un nor de îngeri cereşti, Marele nostru Preot
intră în sfânta sfintelor, iar acolo Se înfăţişează în prezenţa lui Dumnezeu spre a se angaja în ultimul
Său act de slujire pentru om – spre a îndeplini lucrarea judecăţii de cercetare şi spre a face ispăşire
pentru toţi cei care se dovedesc a avea dreptul la beneficiile ei.” The Spirit of Prophecy, volumul 4,
307.

MATEI 25—EXPERIENȚA POPORULUI LUI DUMNEZEU

“Parabola celor zece fecioare din Matei 25, ilustrează de asemenea experiența poporului
Adventist.” Tragedia veacurilor, pag. 393.

SOLUL LEGĂMÂNTULUI—MALEAHI 3:1–4

ÎN ZILELE DIN VECHIME—EXODUL 19:5–6

ZIUA LUI PETRU—1 PETER 2:2–12

PUNCTUL LUI PETRU DE REFERINȚĂ—ISAIA 28:14–18

75
 1844 ÎN PROFEȚIE #17

2520—ÎN CARTEA LUI DANIEL NR. 3

SÂNGELE ȘI CUVÂNTUL
Exod 24:7–8; Evrei 9:18–26.

SÂNGELE
PREGĂTIREA
“Hristos a fost Unsul lui Dumnezeu; totuși viața Lui a fost una umilă și lipsită de etalare. În
primii treizeci de ani din viața Sa, abia dacă există vreo înregistrare cu privire la El. Viața Sa tăcută,
fără să iasă în evidență, ar trebui să fie o lecție pentru părinți, pentru îngrijitori, pentru copii, pentru
tineri și chiar și pentru adulți.” Youth Instructor, 20 iulie 1893.

PUTERE, MĂRTURIE, MOARTE

“De la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Mesia, Cârmuitorul, vor
trece şapte săptămâni apoi şaizeci şi două de săptămâni”, adică şaizeci şi nouă de săptămâni sau 483
de ani. Decretul lui Artaxerxe a intrat în vigoare în toamna anului 457 în. Hr. Începând cu această
dată, cei 483 de ani se întind până în toamna anului 27 d.Hr. (vezi notele suplimentare). Atunci s-a
încheiat această profeţie. Cuvântul „Mesia” înseamnă „Cel Uns”. În toamna anului 27 d.Hr., Hristos
a fost botezat de Ioan şi a primit ungerea Duhului. Apostolul Petru mărturiseşte că „Dumnezeu a
uns cu Duhul Sfânt şi cu putere de sus pe Isus din Nazaret”. (Faptele Apostolilor 10, 38). Iar
Mântuitorul Însuşi declara: „Duhul Domnului este peste Mine, căci M-a uns să vestesc săracilor
Evanghelia”. (Luca 4, 18). Şi după botez s-a dus în Galileea „predicând Evanghelia lui Dumnezeu.
El zicea: S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în
Evanghelie”. (Marcu 1, 14.15)
„El va încheia un legământ trainic cu mulţi timp de o săptămână”. „Săptămâna” amintită aici
este ultima dintre cele şaptezeci; ea reprezintă ultimii şapte ani din perioada pusă deoparte pentru
iudei. În vremea aceasta, care începe de la anul 27 până la anul 34 d.Hr., Hristos în mod personal,
apoi prin ucenicii Săi, a adresat invitaţia Evangheliei îndeosebi iudeilor. De asemenea, atunci când
apostolii au pornit cu vestea cea bună a Împărăţiei, îndrumarea Mântuitorului era: „Să nu mergeţi pe
calea Neamurilor şi să nu intraţi în vreo cetate a Samaritenilor; ci mergeţi mai degrabă la oile
pierdute ale casei lui Israel”. (Matei 10, 5.6)
„La mijlocul săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare”. În anul 31 d.Hr., la
trei ani şi jumătate după botez, Domnul nostru a fost răstignit. Astfel, o dată cu marea jertfă oferită
pe Calvar s-a încheiat şi sistemul jertfelor care arătase timp de patru mii de ani către Mielul lui
Dumnezeu. Tipul se întâlnise cu Antitipul şi toate jertfele şi darurile de mâncare din sistemul
ceremonial trebuiau să înceteze.” Tragedia veacurilor, 327.

ÎNVIEREA
“În felul acesta, ucenicii au predicat despre învierea lui Hristos. Mulţi dintre cei care ascultau
aşteptau această mărturie şi, când au auzit-o, au crezut. El le-a amintit cuvintele rostite de Domnul
Hristos, şi ei au intrat în rândurile celor care primiseră Evanghelia. Sămânţa semănată de
Mântuitorul a răsărit şi a adus roade.” Faptele Apostolilor, 60.

76
 ÎNĂLȚAREA
“Înălţarea lui Isus la cer a fost semnalul că urmaşii Lui urmau să primească binecuvântata
făgăduinţă. Pentru aceasta, ei trebuia să aştepte mai înainte de a începe lucrarea lor. Când Hristos a
trecut prin porţile cerului, El a fost întronat în mijlocul adorării îngerilor. De îndată ce această
ceremonie s-a încheiat, Duhul Sfânt a coborât asupra ucenicilor în torente bogate, şi Hristos a fost
cu adevărat proslăvit, chiar cu slava pe care o avusese la Tatăl din veşnicie. Revărsarea Duhului
Sfânt din Ziua Cincizecimii a fost comunicarea din partea cerului că întronarea Mântuitorului a avut
loc. Potrivit făgăduinţei Sale, El a trimis din ceruri Duhul Sfânt asupra urmaşilor Săi, ca un semn că
El a primit, ca preot şi împărat, toată puterea în cer şi pe pământ şi că El era Cel Uns peste poporul
Său.” Faptele Apostolilor, 38.
SFÂRȘITUL LUMII
“În profeţia despre distrugerea Ierusalimului, Hristos a spus: „Din pricina înmulţirii
fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie
tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”. Profeţia aceasta se va împlini din nou. Nelegiuirea
copleşitoare din zilele acelea îşi găseşte corespondentul în această generaţie. La fel stau lucrurile şi
cu profeţia privitoare la predicarea Evangheliei. Înainte de căderea Ierusalimului, Pavel, scriind
inspirat de Duhul Sfânt, a declarat că Evanghelia se predicase „oricărei fiinţe de sub cer” (Coloseni
1, 23). Tot astfel şi acum, înainte de venirea Fiului omului, Evanghelia veşnică se va predica
„oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod” (Apocalipsa 14, 6.14). Dumnezeu
„a rânduit o zi în care să judece lumea” (Faptele Apostolilor 17, 31). Domnul Hristos ne spune cum
vom putea recunoaşte apropierea acelei zile. El nu ne spune că toată lumea va fi convertită, ci că
„Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie
tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”. Stă în puterea noastră să grăbim venirea Domnului,
vestind lumii Evanghelia. Noi nu trebuie numai să aşteptăm, dar să şi grăbim venirea zilei
Domnului (2 Petru 3, 12). Dacă biserica lui Hristos şi-ar fi făcut lucrarea rânduită de Domnul,
lumea ar fi fost deja avertizată, iar Domnul Isus ar fi venit pe pământ cu putere şi slavă mare.”
Hristos Lumina lumii, 633.

A DOUA VENIRE
“În zilele primilor creștini, Hristos a venit a doua oară. Prima Sa venire a fost în Betleem,
când a venit ca și copil. A doua Sa venire a fost pe insula Patmos, când s-a descoperit în slavă lui
Ioan Descoperitorul, care ‘a căzut la picioarele Lui ca mort’ atunci când L-a văzut.” Manuscript
Releases, volume 19, 4.

CUVÂNTUL

APOCALIPSA 11:3–18— CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

PUTERE—VERSES3–6
MĂRTURIE ȘI MOARTE—VERSES 9–10
ÎNVIERE—VERSE 11
ÎNĂLȚARE—VERSE 12
CUTREMUR—VERSE 13
A DOUA VENIRE—VERSES 14–18

77
 ANTICRISTUL
508—PREGĂTIRE
Daniel 12:11–12

PUTERE
“În secolul al şaselea, papalitatea devenise puternic întemeiată. Scaunul puterii ei a fost
stabilit în cetatea imperială, iar episcopul Romei a fost declarat cap peste întreaga biserică.
Păgânismul dăduse locul papalităţii. Balaurul dăduse fiarei „puterea lui, tronul lui, şi o mare
stăpânire”. (Apocalipsa 13, 2) [(vezi note suplimentare)]. Şi acum au început cei 1260 de ani de
persecuţie papală, prevestiţi în profeţiile lui Daniel şi Apocalipsa (Daniel 7, 25; Apocalipsa 13, 5-
7).” Tragedia veacurilor, 55.

A DAT MĂRTURIE TIMP DE 3 ANI PROFETICI ȘI JUMĂTATE

“Istoria poporului lui Dumnezeu în timpul veacurilor de întunecime care au urmat, datorită
supremaţiei Romei, este scrisă în ceruri, dar rapoartele omeneşti îi rezervă un spaţiu restrâns.
Câteva urme ale existenţei lui abia se pot găsi, cu excepţia acuzaţiilor prigonitorilor. Politica Romei
a fost aceea de a şterge orice urmă de opoziţie faţă de învăţăturile sau hotărârile ei. Ea a căutat să
distrugă tot ce era vinovat de erezie, fie persoane, fie scrieri. Expresii de îndoială sau întrebări cu
privire la autoritatea dogmelor papale erau suficiente pentru a pierde viaţa bogatului sau a săracului,
celui de sus sau de jos. Roma a încercat să distrugă orice raport al cruzimii ei faţă de disidenţi.
Conciliile papale au hotărât ca acele cărţi sau scrieri care conţin asemenea rapoarte să fie date
flăcărilor. Înainte de inventarea tiparului, cărţile erau puţine la număr şi într-o formă nepotrivită de a
putea fi păstrate; de aceea nu se puteau face prea multe pentru a-i împiedica pe romanişti să-şi
aducă la îndeplinire scopul.” Tragedia veacurilor, 62.

MOARTEA ȘI ÎNVIEREA
“Influenţa Romei, în ţările care odinioară i-au recunoscut stăpânirea, este departe de a fi
nimicită. Iar profeţia prevesteşte o restaurare a puterii ei: „Unul din capetele ei părea rănit de
moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară” (Ver 3). Primirea
rănii de moarte arată către căderea papalităţii în anul 1798. După aceea, spune profetul, „rana de
moarte s-a vindecat şi tot pământul se mira după fiară”. Pavel declară lămurit că „omul păcatului”
va continua până la a doua venire (2 Tesaloniceni 2, 3-8). Chiar la încheierea vremii, el va conduce
lucrarea de amăgire. Iar Ioan declară, referindu-se tot la papalitate: „Şi toţi locuitorii pământului i se
vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului,
care a fost junghiat” (Apocalipsa 13, 8). Atât în lumea veche, cât şi în cea nouă, papalitatea va primi
închinare prin cinstea dată instituţiei duminicii, care se întemeiază numai pe autoritatea bisericii
romane.” Tragedia veacurilor, 578.

ÎNĂLȚAREA
“Biserica papală nu va renunţa niciodată la pretenţia de infailibilitate. Ea susţine că tot ce a
făcut, persecutându-i pe aceia care au respins dogmele ei, este drept; dar n-ar repeta ea aceleaşi
fapte, dacă i s-ar oferi ocazia? Să fie înlăturate restricţiile impuse acum de guvernele pământeşti, iar
Roma să fie pusă din nou în puterea ei de mai înainte şi foarte repede s-ar vedea o renaştere a

78
tiraniei şi a persecuţiei ei. ” Tragedia veacurilor, 564.

MĂ VOI RIDICA
Isaia 14:12–14

REPREZENTANTUL LUI SATANA

“Pentru a-şi asigura câştiguri şi onoruri lumeşti, biserica a fost inspirată să caute favoarea şi
sprijinul oamenilor mari ai pământului; şi, respingându-L astfel pe Hristos, ea a fost amăgită să
încheie un legământ cu reprezentantul lui Satana — episcopul Romei.” Tragedia veacurilor, 50.

A VENI ÎMPOTRIVA: A SE ÎNĂLȚA

Daniel 11:40

ÎNĂLȚAREA PIERDUTĂ
“Ziua Domnul este chiar asupra noastră. Lumea a convertit biserica. Ambele sunt în armonie
și acționează după o politică lipsită de prevedere. Protestanții vor manipula (conduce) pe
conducătorii țării pentru a face legi care vor restaura înălțarea pierdută a omului nelegiuirii,
care stă în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Principiile romano-catolice vor fi
preluate sub grija și protecția statului. Această apostazie națională va fi urmată foarte repede de
ruină națională. Protestul adevărului biblic nu va mai fi tolerat de către aceia care nu au făcut din
legea lui Dumnezeu regula lor de viață. Atunci se va auzi vocea din mormintele martirilor,
reprezentată de sufletele pe care Ioan le-a văzut ucise pentru cuvântul lui Dumnezeu și mărturia lui
Isus Hristos la care au ținut; atunci rugăciunea se va înălța de la fiecare adevărat copil al lui
Dumnezeu: ‘Este vremea ca Tu, Doamne, să lucrezi: căci ei calcă legea Ta.’ ” Review and Herald,
15 iunie 1897.

SFÂRȘITUL LUMII ȘI A DOUA VENIRE A LUI HRISTOS — DANIEL 11:40–12:3

1844 ÎN PROFEȚIE #18

CEI 2520 DE ANI — ÎN CARTEA LUI DANIEL NR. 4

MIJLOCUL SĂPTĂMÂNII
Daniel 9:27
SĂPTĂMÂNĂ—H7620: În sens propriu, participiul pasiv de la H7650 ca și denominativ de
la H7651; literal înșeptit, și anume, o săptămână (în special despre ani):—șapte, săptămână.

APOCALIPSA 13:8
“ Singura noastră siguranță stă în a umbla cu precauție înaintea lui Dumnezeu. Vremuri
periculoase ne stau înainte. Trebuie să facem tot efortul posibil pentru a rămâne în sfatul (a sta în
cadrul voii) lui Dumnezeu și nu în propria noastră înțelepciune. Lăsați ca învățăturile simple din
Cuvântul lui Dumnezeu să strălucească în adevărata lor însemnătate, și lăsați ca ele să fie grăbite

79
acasă în conformitate cu originea lor cerească. Lucruri noi și vechi sunt conectate prin călăuzirea
Duhului Sfânt atunci când adevărul este predicat (învățat) așa cum este el în Isus, fără neclarități,
fără compromis, fără frică și fără a pierde din vedere crucea ca fiind marele centru al întregului
adevăr. O prezentare sfințită a soliei pentru acest timp, va fi făcută eficientă pentru salvarea
sufletelor ascultătorilor. ” Manuscript Release, nr 760.

DECRETELE
“Tot pământul trebuie să fie luminat de slava lui Dumnezeu. Cel cu inima curată Îl va
vedea pe Dumnezeu. Aceia care Îl urmează pe Miel oriunde merge El sunt cei care vor primi putere
de la acel înger care a coborât din cer ‘având o mare putere’. Prima solie îngerească trebuie să fie
repetată proclamând cea de-a doua venire a lui Hristos în lumea noastră. Solia celui de-al
doilea înger trebuie repetată.” Manuscript Releases, vol. 16, 40.

STRĂZILE ȘI ZIDURILE
Daniel 11:42–43; Apocalipsa 13:13–15; 17:16–17

ÎNCEPE JUDECATA CELOR MORȚI CARE SUNT PIERDUȚI

Apocalipsa 11:18

“Am văzut că furia neamurilor, mânia lui Dumnezeu şi timpul judecății celor morţi erau
separate şi distincte, una urmând celeilalte, şi, de asemenea, că Mihail nu Se ridicase în picioare şi
că timpul de strâmtorare, aşa cum nu a mai fost vreodată, nu venise încă. Neamurile acum devin
mânioase, dar când Marele nostru Preot Îşi va fi sfârşit lucrarea din Sanctuar, Se va ridica, Îşi va
pune hainele răzbunării şi apoi vor fi revărsate ultimele şapte plăgi.” Scrieri timpurii, 36.

“Mânia lui Dumnezeu față de actuala generație este ajunge la culme prin ultimele șapte plăgi
(capitolul 15:1), la care trebuie prin urmare să se facă referire aici, și care vor fi curând revărsate
asupra pământului.
Judecata celor morți. - ‘Și vremea celor morți pentru a fi judecați’. Cea mai mare parte a
morților, și anume, a celor nelegiuiți, sunt încă în mormintele lor după revărsarea plăgilor și
încheierea acestei dispensațiuni. O lucrare de judecată, de a da fiecăruia pedeapsa în conformitate
cu păcatele lui, se desfășoară cu privire la ei prin sfinți împreună cu Hristos, de-a lungul celor o mie
de ani care urmează după prima înviere. 1 Corinteni 6:2, Apocalipsa 20:4. Deoarece această
judecată a celor morți are loc după mânia lui Dumnezeu, sau cele șapte plăgi, pare evident că
aceasta se leagă de cei o mie de ani de judecată asupra celor nelegiuiți, despre care am menționat
mai sus, deoarece judecata de cercetare are loc înainte ca plăgile să fie revărsate.
Răsplata celor drepți. - „să răsplăteşti pe robii Tăi proroci”. Aceștia vor primi răsplata la
revenirea lui Hristos, pentru că El le aduce răsplata cu El. Matei 16:27, Apocalipsa 22:12. Totuși,
răsplata celor sfinți nu este deplină până când nu intră în posesia noului Pământ. Matei 25:34.”
Uriah Smith, Gânduri despre Daniel și Apocalipsa, p. 539.

JUDECATA CELOR VII CARE SUNT PIERDUȚI

Apocalipsa 20:7–15

CONFIRMAREA LEGĂMÂNTULUI SATANIC

80
 Daniel 11:41; Apocalipsa 13:11, 13

“Prin decretul ce impune instituţia papalităţii care violează Legea lui Dumnezeu, naţiunea
noastră se va rupe cu totul de neprihănire. Când protestantismul va întinde mâna peste abis, pentru
a prinde mâna puterii romane, când ea va întinde mâna peste abis pentru a da mâna cu spiritismul,
când, sub influenţa acestor întreite uniri, ţara noastră va respinge orice principiu al Constituţiei, ca o
conducere protestantă şi republicană, şi va face legi pentru propagarea falsurilor şi înşelăciunilor
papale, putem cunoaşte că a venit timpul pentru lucrarea prin minuni a lui Satana şi că sfârşitul
este aproape.” Marturii, vol. 5, 451.

PUTEREA COBOARĂ
“Ca o încoronare a marii drame de amăgire, însuşi Satana va lua chipul lui Hristos. Biserica a
mărturisit timp îndelungat că aşteaptă venirea Mântuitorului ca împlinire a nădejdii ei. Acum,
marele amăgitor va face să se arate ca şi când Hristos ar fi venit. În diferite părţi ale pământului,
Satana se va prezenta, între oameni, ca o fiinţă maiestuoasă, de o strălucire orbitoare, care se
aseamănă cu descrierea Fiului lui Dumnezeu dată de Ioan în Apocalipsa (Apocalipsa 1, 13.15).
Slava care-l înconjoară nu este întrecută cu nimic de ceea ce ochii omeneşti au văzut vreodată. În
văzduh răsună strigătul de biruinţă: „A venit Hristos! A venit Hristos!” Oamenii se aruncă la pământ
în adorare înaintea lui, în timp ce el îşi ridică mâinile şi pronunţă asupra lor o binecuvântare, aşa
cum Hristos îi binecuvânta pe ucenicii Săi când era pe pământ. Glasul lui este plăcut, mieros şi
melodios. Într-un ton amabil şi plin de simpatie, el prezintă unele dintre adevărurile cereşti pline de
har, pe care Mântuitorul le-a rostit; vindecă bolile din popor şi apoi, în asemănarea caracterului lui
Hristos pe care şi-a asumat-o, pretinde că a schimbat Sabatul în duminică şi porunceşte tuturor să
sfinţească ziua pe care el a binecuvântat-o. El declară că aceia care stăruie să sfinţească ziua a
şaptea hulesc numele lui, refuzând să asculte de îngerii trimişi la ei cu lumină şi adevăr. Aceasta
este amăgirea cea mai puternică, aproape copleşitoare. Ca şi samaritenii care au fost amăgiţi de
Simon Magul, mulţimile, de la cel mai mic până la cel mai mare, vor da atenţie acestor vrăjitorii,
zicând: „Aceasta este «puterea cea mare a lui Dumnezeu»” (Faptele Apostolilor 8, 10).”Tragedia
veacurilor, 624.

LA MIJLOCUL SĂPTĂMÂNII
“Cele două armate (oștiri) vor sta distincte și separate, și această deosebire va fi atât de
evidentă încât mulți din cei care vor fi convinși de adevăr vor veni de partea poporului lui
Dumnezeu care ține poruncile. Atunci când această mare lucrare va avea loc în cadrul luptei, înainte
de ultimul conflict final, mulți vor fi duși în închisoare, mulți vor fugi din orașe ca să-și scape viața
și mulți vor fi martiri pentru Hristos atunci când vor sta în apărarea adevărului.” Maranatha, 199.

Daniel 11:44

NIMENI NU-I VA VENI ÎN AJUTOR

Daniel 11:45–12:1

81
 1844 ÎN PROFEȚIE #19

TIMPUL DE ZĂBOVIRE (ÎNTÂRZIERE) NR. 1

“Lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ prezintă, de la un veac la altul, o asemănare izbitoare
în orice reformă mare sau mişcare religioasă. Principiile lui Dumnezeu în procedeele cu oamenii
sunt totdeauna aceleaşi. Mişcările importante ale prezentului îşi au paralele în acelea ale
trecutului, iar experienţa bisericii din primele veacuri are lecţii de mare valoare pentru timpul
nostru..” Tragedia veacurilor, 343.

CARTEA LUI IOEL

PLOAIA TÂRZIE
“Îngerul care se uneşte în vestirea soliei îngerului al treilea va lumina tot pământul cu slava
lui. Aici este profetizată o lucrare mondială cu o putere neobişnuită. Mişcarea adventă din anul
1840-1844 a fost o manifestare glorioasă a puterii lui Dumnezeu; prima solie îngerească a fost
dusă la toate staţiunile misionare din lume, iar în câteva ţări s-a arătat cel mai mare interes religios
care s-a văzut în vreo ţară de la Reforma secolului XVI; dar acestea urmează să fie depăşite de
mişcarea cea puternică din timpul ultimei avertizări a îngerului al treilea.
Lucrarea se va asemăna cu aceea din Ziua Cincizecimii. După cum „ploaia timpurie” a
fost dată, prin revărsarea Duhului Sfânt, la începutul predicării Evangheliei pentru a face posibilă
creşterea seminţei preţioase, tot aşa „ploaia târzie” va fi dată la încheierea ei pentru coacerea
recoltei. „Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii,
şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul” (Osea 6, 3). „Şi voi, copii
ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la
vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară” (Ioel 2, 23). „În zilele de pe urmă, zice
Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură. Atunci oricine va chema Numele
Domnului, va fi mântuit” (Faptele Apostolilor 2, 17.21). Marea lucrare a Evangheliei nu se va
încheia cu o manifestare mai slabă a puterii lui Dumnezeu decât a marcat-o începutul ei.
Profeţiile care s-au împlinit la revărsarea ploii timpurii, la începutul predicării Evangheliei, urmează
să se împlinească iarăşi în ploaia târzie de la încheierea ei. Acestea sunt „vremurile de înviorare”
către care privea în viitor apostolul Petru când spunea: „Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la
Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremile de înviorare, şi să
trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos” (Faptele Apostolilor 3,
19.20).” Tragedia veacurilor, 611.

“Ploaia târzie trebuie să cadă asupra poporului lui Dumnezeu. Un înger puternic trebuie să
coboare din cer, și întreg pământul urmează să fie luminat de slava lui. Suntem noi gata să luam
parte la lucrarea glorioasă (plină de slavă) a celui de-al treilea înger? Sunt vasele noastre gata
pentru a primi roua cerească? Avem noi murdărie și păcat în inimă? Dacă da, haideți să curățim
templul sufletului nostru și să ne pregătim pentru aversele ploii târzii. Reînviorarea de la fața
Domnului nu va veni niciodată la inimi pline de necurăție.” Review and Herald, 21 aprilie 1891.

UN PROCES DE TESTARE PROGRESIV ÎN TREI PAȘI

“Am văzut un grup care stătea bine păzit şi ferm, care nu arunca nici măcar o privire către cei care
doreau să zdruncine credinţa întemeiată a celor credincioşi. Dumnezeu S-a uitat asupra lor aprobator.

82
Mi-au fost arătate trei trepte — prima, a doua şi cea de-a treia solie îngerească. Îngerul care mă însoţea a
spus: „Vai de acela care va mişca o cărămidă sau va deranja fie şi cât un vârf de ac aceste solii. Înţelegerea
adevărată a acestor mesaje este de o importanţă vitală. Destinul sufletelor atârnă de modul în care sunt
primite.” Am fost iarăşi purtată de-a lungul acestor solii şi am văzut cât de scump plătiseră cei din poporul
lui Dumnezeu pentru experienţa lor. Ea fusese obţinută prin multă suferinţă şi conflict sever. Dumnezeu îi
condusese pas cu pas, până când îi plasase pe o platformă solidă, de neclintit. Am văzut diferite persoane
apropiindu-se de platformă şi examinându-i temelia. Bucurându-se, unii au urcat imediat pe ea. Alţii au
început să critice temelia. Doreau să se facă îmbunătăţiri, pentru că, ziceau ei, atunci ar fi fost platforma
desăvârşită şi poporul mult mai fericit. Unii au coborât de pe platformă pentru a o examina şi au declarat că
este aşezată greşit. Dar am văzut că aproape toţi stăteau ferm pe platformă şi îi implorau pe cei care păşiseră
în afara ei să înceteze să se mai plângă; căci Dumnezeu era Maistrul Constructor, şi ei luptau împotriva Lui.
Au reamintit minunata lucrare a lui Dumnezeu care i-a condus la platforma solidă şi, toţi împreună, şi-au
ridicat ochii către cer şi I-au dat laudă lui Dumnezeu cu glas tare. Lucrul acesta i-a mişcat pe unii din cei care
se plânseseră şi părăsiseră platforma şi, cu priviri pline de umilinţă, au urcat din nou pe ea.
Atenţia mi-a fost îndreptată către vestirea primei veniri a lui Hristos. Ioan fusese trimis în puterea şi în
duhul lui Ilie pentru a pregăti calea pentru Isus. Cei care au respins mărturia lui Ioan nu au beneficiat de
învăţăturile lui Isus. Împotrivirea lor faţă de solia care prevestea venirea Sa i-a plasat într-un loc în care nu
puteau primi cu plăcere cea mai puternică dovadă că El era Mesia. Satana i-a condus pe cei care au respins
solia lui Ioan să meargă încă şi mai departe, să-L respingă şi să-L răstignească pe Hristos. Făcând acest lucru,
ei s-au plasat într-un loc în care nu puteau primi binecuvântările Zilei Cincizecimii, care i-ar fi învăţat calea
către Sanctuarul ceresc. Sfâşierea perdelei de la templu a arătat că jertfele şi rânduielile iudaice nu aveau să
mai fie primite. Marea Jertfă fusese adusă şi acceptată, iar Duhul Sfânt, care a coborât în Ziua Cincizecimii,
a purtat mintea ucenicilor de la sanctuarul pământesc către cel ceresc, în care Isus intrase prin propriul Său
sânge, pentru a revărsa asupra ucenicilor Săi foloasele ispăşirii făcute de El. Dar iudeii au fost lăsaţi într-un
întuneric total. Au pierdut toată lumina pe care ar fi putut-o avea asupra planului de mântuire şi s-au încrezut
mai departe în jertfele şi arderile lor de tot inutile. Sanctuarul ceresc luase locul celui pământesc — cu toate
acestea, ei nu ştiau nimic de această schimbare. Din acest motiv, ei nu au putut beneficia de mijlocirea lui
Isus în Locul Sfânt.
Mulţi privesc cu oroare la calea urmată de iudei când L-au respins şi L-au răstignit pe Hristos; iar când
citesc istorisirea ruşinoasei Lui maltratări, ei cred că Îl iubesc şi nu L-ar fi tăgăduit ca Petru sau răstignit ca
iudeii. Dar Dumnezeu, care citeşte inimile tuturor, a pus la probă acea iubire pe care ei mărturiseau că o simt
faţă de Isus. Tot cerul a privit cu cel mai adânc interes primirea primei solii îngereşti. Dar mulţi care au
mărturisit că-L iubesc pe Isus şi care au vărsat lacrimi când au citit povestea crucii, au luat în râs vestea cea
bună a venirii Sale. În loc să primească solia cu bucurie, au declarat că este o amăgire. I-au urât pe cei care
iubeau venirea Sa şi i-au dat afară din biserici. Cei care au respins prima solie nu au putut avea vreun avantaj
de la cea de-a doua; şi nu au avut nimic de câştigat nici prin strigătul de la miezul nopţii, care trebuia să-i
pregătească să intre cu Isus în Locul Preasfânt din Sanctuarul ceresc. Şi, respingând primele două solii, ei şi-
au întunecat în aşa măsură priceperea, încât nu pot vedea nici urmă de lumină în cea de-a treia solie
îngerească, care arată calea către Sfânta Sfintelor. Am văzut că, după cum iudeii L-au răstignit pe Isus, tot
aşa bisericile cu numele răstigniseră aceste trei solii şi nu au, prin urmare, nici cea mai vagă cunoştinţă în ce
priveşte calea către Sfânta Sfintelor şi nici nu pot beneficia de mijlocirea săvârşită de Hristos acolo.
Asemenea iudeilor, care îşi aduceau jertfele inutile, ei îşi înalţă rugăciunile nefolositoare către încăperea pe
care Isus a părăsit-o; şi Satana, mulţumit de această amăgire, îşi ia o aparenţă religioasă şi îndreaptă către
sine mintea acestor aşa-zişi creştini, lucrând cu puterea lui semne şi minuni mincinoase pentru a-i imobiliza
în capcană.” Scrieri timpurii, 259–261.

DOUĂ CURĂȚIRI ALE TEMPLULUI

“Profetul spune: „am văzut un alt înger coborând din cer, având putere mare; şi pământul a
fost luminat cu slava lui. 2 Şi a strigat puternic cu voce tare, spunând: A căzut, a căzut Babilonul cel

83
mare şi a devenit locuinţa dracilor” (Apocalipsa 18:1,2 traducere liberă din eng.) Acesta este
aceiași solie care a fost vestită de cel de-al doilea înger. Babilonul este căzut „pentru că a făcut
toate naţiunile să bea din vinul furiei curviei sale ” (Apocalipsa 14:8). Ce este acel vin? - Sunt
învățăturile ei false. Ea a dat lumii un sabat fals în locul Sabatului poruncii a patra, și a repetat
minciuna pe care Satana i-a spus-o de la început Evei în Eden – nemurirea naturală a sufletului. Ea
a răspândit pretutindeni multe feluri de minciuni (erori), „învăţând pe oameni ca doctrine poruncile
oamenilor ” (Matei 15:9).
Când Și-a început lucrarea publică, Isus a curățit templul de profanarea nelegiuită. Printre
ultimele acte ale slujirii Sale a fost cea de-a doua curățire a templului. Tot astfel, în ultima lucrare
de avertizare a lumii, două apeluri distincte sunt adresate bisericilor. Solia celui de-al doilea
înger este „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, pentru că a făcut toate națiunile să bea din
vinul furiei curviei sale” (Apocalipsa 14:8). Și în mare strigare a celui de-al treilea înger o voce este
auzită din ceruri spunând: „Ieșiți din ea poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu
primiți din plăgile ei.” (Apocalipsa 18:4,5 Biblia Fidela).” Solii alese, vol. 2, 118.

“Prin curăţirea templului de cumpărătorii şi vânzătorii lumii, Isus a făcut cunoscută

misiunea Lui de a curăţa inima de mânjirea păcatului — de dorinţele pământeşti, de plăcerile
egoiste şi de obiceiurile rele, care strică sufletul. Maleahi 3, 1-3 citat.” Hristos, Lumina lumii, 161.

“Hristos tocmai curățase templul de aceia care îl pângăreau prin comerț interzis. Divinitatea a
străfulgerat prin umanitate, iar oamenii au văzut slava și puterea lui Dumnezeu manifestate
înaintea lor.” Review and Herald, 9 aprilie 1889.

EZRA 7:9
Ezra a venit la Ierusalim în a cincea lună a anului al şaptelea al împăratului. Plecase din
Babilon în ziua întâi a lunii întâi şi a ajuns la Ierusalim în ziua întâi a lunii a cincea, mâna bună a
Dumnezeului său fiind peste el. Ezra 7:8–9.

ZIUA A 10-A A LUNII A ȘAPTEA

Septembrie 30, August 31, Iulie 31, Iunie 30, Mai 31, Aprilie 30

PRIMA DEZAMĂGIRE—16 APRILIE

190 ZILE
22+30+31+31+30+31=175 190-175=15 30-15= Aprilie 16

SOȚIILE STRĂINE
Ezra 10:16–17

SE ÎNCHEIE POTOPUL
Geneza 8:13; Daniel 9:26: Apocalipsa 12:9, 15

SOLIA BABILONULUI
Ezechiel 29:17–21

ZIDIREA SANCTUARULUI

84
 Exod 40:2, 16–17

CURĂȚIREA SANCTUARULUI PENTRU SLUJBE (UN PROCES)

2 Cronici 29:17–20; Ezechiel 45:18–21

STRIGĂTUL DE LA MIEZUL NOPȚII—14 AUGUST 1844

Ezra a venit la Ierusalim în a cincea lună a anului al şaptelea al împăratului. Plecase din
Babilon în ziua întâi a lunii întâi şi a ajuns la Ierusalim în ziua întâi a lunii a cincea, mâna bună a
Dumnezeului său fiind peste el. Ezra 7:8–9.

70 ZILE
22+30=52 70-52=18 31-18=14 August

Numeri 33:38; Deuteronom 10:6–8; Maleahi 3:1–4

1844 ÎN PROFEȚIE #20

TIMPUL DE ZĂBOVIRE (ÎNTÂRZIERE) NR. 2

A PATRA CINCIZECIME
“Privesc înainte cu o dorință arzătoare spre vremea când evenimentele din ziua Cincizecimii
vor fi repetate cu o și mai mare putere decât în acea ocazie. Ioan zice: „După aceea, am văzut
coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.”
Atunci, la fel cum a fost în vremea Cincizecimii, oamenii vor auzii adevărul care le va fi prezentat,
fiecare în limba lui.”Review and Herald, 20 iulie 1886.

“Nici unul dintre noi nu va primi sigiliul lui Dumnezeu, atâta timp cât caracterele noastre au
o zbârcitură sau o pată pe ele. Nouă ne este lăsată remedierea caracterelor noastre, curăţirea
templului sufletului de orice întinăciune. Atunci, ploaia târzie va cădea asupra noastră, aşa cum
ploaia timpurie a căzut asupra ucenicilor în Ziua Cincizecimii....
Ce faceţi, fraţilor, în timpul marii lucrări de pregătire? Aceia care se unesc cu lumea vor fi
modelaţi de lume şi pregătiţi pentru semnul fiarei. Acei care nu se încred în ei înşişi, care se umilesc
înaintea lui Dumnezeu şi îşi curăţă sufletul prin ascultarea de adevăr sunt modelaţi de cer şi pregătiţi
pentru sigiliul lui Dumnezeu pe frunţile lor. Când decretul va fi promulgat şi sigiliul va fi pus,
caracterul va rămâne pentru veşnicie curat şi fără pată.” Mărturii, vol. 5, 214, 216.

16 APRILIE 1844; EZRA PLEACĂ DIN BABILON

“Prima și a doua solie îngerească au fost proclamate în 1843 și 1844 și ne aflăm acum în
timpul proclamării celei de-a treia; dar încă trebuie proclamate toate cele trei solii. Este tot atât de
esențial acum, ca oricând înainte, ca ele să le fie repetate acelora care caută adevărul. Prin scris și
voce trebuie să vestim proclamarea, arătând ordinea lor și aplicația profețiilor care ne conduc la
solia îngerului al treilea. Nu poate fi al treilea fără primul și al doilea. Noi trebuie să vestim lumii

85
aceste solii prin publicații, discursuri arătând pe linia istoriei profetice lucrurile care au fost și
cele care vor urma.” Solii alese, vol. 2, 104–105.

“Dumnezeu a dat soliilor din Apocalipsa 14 locul lor pe linia profetică, și lucrarea lor nu
trebuie să înceteze până la încheierea istoriei acestui pământ. Soliile primului și a celui de-al doilea
înger sunt încă adevăr pentru acest timp, și trebuie să înainteze în paralel cu acestea care urmează.
Al treilea înger își proclamă avertizarea cu o voce puternică. „După aceste lucruri” a zis Ioan „Am
văzut un alt înger coborându-se din cer, având o mare putere, și pământul a fost luminat de slava
lui.” În această iluminare, lumina tuturor celor trei solii este combinată.” The 1888 Materials, 804.

46 ANI
Apocalipsa 11:1–3
“Când retrăiesc istoria noastră, parcurgând fiecare pas al progresului până în situaţia de acum,
pot spune: Lăudat fie Dumnezeu! Când văd ce a făcut Domnul, sunt plină de uimire şi de încredere
în conducerea lui Hristos. Nu avem a ne teme de nimic pentru viitor, decât de a uita felul în care ne-
a condus Domnul şi lecţiile pe care ni le-a oferit El în istoria noastră.” Schite din viata mea, 196.

MANIFESTAREA SLAVEI LUI DUMNEZEU

“Îngerul care se uneşte în vestirea soliei îngerului al treilea va lumina tot pământul cu slava
lui. Aici este profetizată o lucrare mondială cu o putere neobişnuită.” Tragedia veacurilor, 611.

MÂNA CARE ACOPERĂ ȘI APOI ESTE RETRASĂ

Caracterul lui Dumnezeu; hărțile; Scripturile

UN TIMP DE ZĂBOVIRE
“Cei dezamăgiţi au văzut din Scripturi că se aflau în timpul de zăbovire şi că trebuie să
aştepte cu răbdare împlinirea viziunii. Aceleaşi dovezi care i-au condus să privească după
Domnul lor în 1843 i-au făcut să-L aştepte şi în 1844.” Scrieri timpurii, 247.

DOMNUL COBOARĂ
“Domnul este pe cale să pedepsească lumea pentru nelegiuirea ei. El este pe cale să
pedepsească corpurile de credincioși pentru că au respins și adevărul care le-au fost date. Marea
solie, care combină prima, a doua și a treia solie îngerească, este pe cale să fie vestită lumii.
Aceasta trebuie să fie ținta (povara) lucrării noastre.” Kress Collection, 105.

“Astfel conținutul (esența) soliei îngerului al doilea este vestit din nou lumii prin acel alt
înger care luminează pământul cu slava lui. Toate aceste solii sunt legate laolaltă (se unesc)
pentru a veni înaintea oamenilor în zilele de încheiere ale istoriei acestui pământ. Întreaga lume va
fi testată și toți cei care au fost în întunericul erorii cu privire la Sabatul poruncii a patra vor
înțelege ultima solie de har care trebuie să fie dată omului.” Solii alese, vol. 2, 116.

ISLAMUL RESTRÂNS – PRIMUL ÎNGER

“Mi-a fost arătat interesul pe care-l manifestase tot cerul faţă de lucrarea care se afla în
desfăşurare pe pământ. Isus însărcinase un înger puternic să coboare şi să-i avertizeze pe locuitorii
pământului să se pregătească pentru cea de-a doua Sa venire. Când îngerul a plecat de la Isus din
cer, o lumină nespus de puternică mergea înaintea lui. Mi s-a spus că misiunea lui era de a lumina

86
pământul cu slava sa şi de a-i avertiza pe oameni de apropiata mânie a lui Dumnezeu. Mulţimi au
primit lumina. Unii dintre aceştia păreau să fie foarte solemni, în timp ce alţii erau bucuroşi şi
extaziaţi. Toţi cei care au primit lumina şi-au întors feţele către cer şi I-au dat slavă lui Dumnezeu.
Deşi era revărsată peste toţi, unii nu au făcut decât să vină în raza ei de influenţă, dar nu au primit-o
din toată inima. Mulţi erau plini de o mare mânie. Pastori şi popor s-au unit cu cei răi şi s-au
împotrivit crâncen luminii revărsate de îngerul cel puternic.” Scrieri timpurii, 245.

ISLAMUL RESTRÂNS – APOCALIPSA 18:1-3

“Întreg pământul trebuie să fie luminat de slava lui Dumnezeu. Cei cu inima curată îl vor
vedea pe Dumnezeu. Doar aceia care îl urmează pe Miel oriunde merge El vor primi putere de la
îngerul care coboară din cer „având o mare putere”. Prima solie îngerească trebuie repetată
proclamând cea de-a doua venire a lui Hristos în lume. A doua solie îngerească trebuie
repetată: A căzut, a căzut Babilonul, a ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh
necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul
mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit
prin risipa desfătării ei. (Apocalipsa 18:2,3)” Manuscript Releases, vol. 16, p. 40.

O SOLIE ÎN MÂNA SA
“A fost însărcinat un alt înger puternic să coboare pe pământ. Isus pusese în mâna lui un
text scris şi, când a ajuns, îngerul a strigat: „A căzut, a căzut Babilonul!” Apoi i-am văzut pe cei
dezamăgiţi ridicându-şi din nou ochii către cer, uitându-se cu credinţă şi nădejde să-L vadă pe
Domnul lor făcându-Şi apariţia. Dar mulţi păreau să rămână într-o stare de somnolenţă, ca şi cum
erau adormiţi; totuşi, puteam să văd pe feţele lor urma unei întristări profunde. Cei dezamăgiţi au
văzut din Scripturi că se aflau în timpul de zăbovire şi că trebuie să aştepte cu răbdare împlinirea
viziunii. Aceleaşi dovezi care i-au condus să privească după Domnul lor în 1843 i-au făcut să-L
aştepte şi în 1844. Am văzut, cu toate acestea, că majoritatea nu avea acea energie specifică pentru
credinţa pe care o avuseseră în 1843. Dezamăgirea lor le slăbise credinţa.” Scrieri timpurii, 247.

O CĂDERE PROGRESIVĂ
“A doua solie îngerească din Apocalipsa capitolul 14 a fost predicată mai întâi în vara anului
1844, cu această ocazie a avut loc o aplicaţie mai directă la bisericile din Statele Unite, unde
avertizarea cu privire la judecată fusese vestită mai mult, dar respinsă în general şi unde decăderea
în biserici fusese mai rapidă. Dar solia celui de-al doilea înger nu şi-a atins împlinirea totală, în
anul 1844. Bisericile au ajuns atunci la decădere morală, ca urmare a respingerii luminii soliei
advente; dar aceasta nu era totală. ” Tragedia veacurilor, 389.

“Bisericile au refuzat să primească solia primului înger, ele au respins lumina venită din
cer şi au căzut din graţia lui Dumnezeu. S-au încrezut în propria lor tărie şi, împotrivindu-se primei
solii, s-au plasat într-un loc în care nu puteau vedea lumina celui de-al doilea înger. Dar preaiubiţii
lui Dumnezeu, care erau oprimaţi, au acceptat mesajul „A căzut Babilonul!” şi au părăsit
bisericile căzute.” Scrieri timpurii, 237.

BABILONUL CADE
“Când Și-a început lucrarea publică, Isus a curățit templul de profanarea nelegiuită. Printre
ultimele acte ale slujirii Sale a fost cea de-a doua curățire a templului. Tot astfel, în ultima lucrare

87
de avertizare a lumii, două apeluri distincte sunt adresate bisericilor. Solia celui de-al doilea
înger este „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, pentru că a făcut toate națiunile să bea din
vinul furiei curviei sale” (Apocalipsa 14:8). Și în mare strigare a celui de-al treilea înger o voce este
auzită din ceruri spunând: „Ieșiți din ea poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu
primiți din plăgile ei. Pentru că păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu şi-a adus aminte de
nelegiuirile ei. ” (Apocalipsa 18:4,5 Biblia Fidela).” Solii alese, vol. 2, 118.

1 Petru 4:17

“Despre cetatea Babilon, la vremea când s-a scos în evidenţă în această profeţie, s-a spus:
„Păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până la cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirea
ei” (Apocalipsa 18, 5). Ea a umplut măsura nelegiuirii ei şi distrugerea este gata să cadă peste ea.
Dar Dumnezeu are încă un popor în Babilon şi, înainte de căderea judecăţilor Sale, aceşti
credincioşi trebuie să fie chemaţi afară din ea, ca să nu ia parte la păcatele ei şi să nu „primească
urgiile ei”. De aici mişcarea simbolizată printr-un înger coborând din cer, luminând pământul
cu slava lui şi strigând cu un glas puternic, făcând cunoscute păcatele Babilonului. În legătură cu
solia lui se aude chemarea: „Ieşiţi din ea, poporul Meu”. Aceste înştiinţări, unite cu solia îngerului
al treilea, constituie avertizarea finală, care va fi dată locuitorilor pământului.” Tragedia veacurilor,
604.

AL DOILEA ÎNGER
“Toate speranţele noastre se concentrau asupra venirii Domnului în anul 1844. Era, de
asemenea, timpul vestirii soliei celui de-al doilea înger, care zbura prin mijlocul cerului, strigând:
„A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare” (Apocalipsa 14, 8). Solia a fost proclamată pentru
prima dată de slujitorii lui Dumnezeu în toamna anului 1844. Ca urmare, mulţi credincioşi au
părăsit bisericile apostate.” Schițe din viața mea, 59.

88