Vorbirea in limbi – un dar spiritual

controversat
11/03/2023

Vorbirea in limbi – un dar spiritual controversat

Vorbirea in limbi este, probabil, cel mai controversat dar al Duhului

Sfant. Faptul ca el este amintit de apostolul Pavel pe lista darurilor
spirituale din 1 Corinteni 12,1-10 pe ultimul loc reprezinta pentru unii
crestini argumentul ca acest dar nu are o valoare atat de mare in
comparatie cu celelalte daruri: darul predicarii, al credintei, al
minunilor, etc.

Pentru alti crestini, dimpotriva, acest dar este cel putin la fel de
valoros ca celelalte daruri spirituale, daca nu chiar mai valoros decat
toate celelalte. Argumentul? Nu exista dar al Duhului Sfant fara
valoare si nu exista vreun dar al Sau mai putin valoros decat altele.
Miscarile charismatice si penticostalismul acorda darului limbilor o
importanta majora, prezenta lui fiind considerata o dovada a
credintei autentice si a prezentei Duhului Sfant in viata credinciosilor.

Exemplul cel mai elocvent al prezentei acestui dar in Biserica lui

Christos il ofera cartea Faptele apostolilor, capitolul 2. In Ziua
Cincizecimii ( Rusaliile ), apostolii au primit prin Duhul Sfant abilitatea
de a vorbi in limbi straine fara a le fi cunoscut in prealabil. Fenomenul
se numeste xenoglosie, spre deosebire de glosolalie, care
presupune vorbirea in limbi necunoscute.

De asemenea, in lumea pagana exista si pseudoglosolalia, care se

refera fie la vorbirea in stare de transa a preotilor pagani, fie la
:
 exprimarea neinteligibila a unor bolnavi cu afectiuni psihice.

In Fapte cap.2, darul limbilor s-a manifestat de asa natura incat

apostolii – oameni simpli si fara o educatie elevata – sub calauzirea
Duhului Sfant, au primit abilitatea de a vorbi in limbile straine ( deci
cunoscute! ) folosite de  iudeii veniti din multe parti ale lumii. Sunt
amintite 17 etnii prezente la marea sarbatoare iudaica, iar uimirea
ascultatorilor a fost mare: „Toti se mirau, se minunau si ziceau unii
catre altii: „Toti acestia, care vorbesc, nu sunt galileeni? Cum
dar ii auzim vorbind fiecaruia dintre noi in limba noastra in care
ne-am nascut?” ( Fapte 2,7.8 )

Contextul arata clar ca in acest caz nu a fost vorba de limbi

necunoscute ( extatice ), ci de limbi in circulatie la acea data.
Crestinii charismatici considera vorbirea in limbi ca fiind un limbaj
sacru, oferit omului pentru a inlatura barierele lingvistice dintre etnii (
vezi Fapte 2,5 ). Prezenta acestui dar spiritual in viata crestinilor
reprezinta ( pentru unii ) dovada suprema a unei spiritualitati inalte si
a prezentei Duhului Sfant in viata lor.

Alaturi de darul vorbirii in limbi, miscarile charismatice pun un mare

accent pe manifestarile explozive ale credinciosilor in timpul
serviciilor de cult: miscari violente ale trupului, ridicarea mainilor spre
cer, sarituri spontane, strigate mari, cantari ad-hoc si exprimarea
unor emotii exacerbate.

Trendul ascendent al acestor manifestari este greu de inteles si de

acceptat in bisericile traditionale. Cu toate acestea, miscarile
charismatice au patruns in ultima vreme tot mai mult chiar si in
aceste biserici, ele nemaifiind o caracteristica exclusiva a
penticostalismului. Astazi, aceste miscari charismatice cu manifestari
explozive si exacerbate ale emotiilor au patruns acolo unde ne
asteptam cel mai putin: in catolicism. Chiar si Papa Francisc, care in
:
 perioada slujirii in calitate de episcop avea mari rezerve fatza de
manifestarile charismatice, acum, in calitate de papa, considera ca
ele sunt binevenite in sanul bisericii.

Privind crestinismul modern in esenta lui, se poate observa ca emotia

a devenit un element-cheie in relatia omului cu Dumnezeu.
Sentimentalismul a subminat importanta doctrinei, careia i se acorda
o mai mare importanta in trecut. Astazi, emotiile sunt mai relevante
decat doctrina Scripturii, efectul acestei stari de fapt constand in
aparitia unei religii hipocognitive, care nu se mai bazeaza atat de
mult pe adevarurile clare ale Scripturii, ci pe manifestarile explozive
din timpul serviciilor de cult, ca semn al prezentei reale a Duhului
Sfant in viata bisericii.

Cu toate acestea, Biblia recomanda oamenilor sa-L iubeasca pe

Dumnezeu si cu inima ( emotii, sentimente ), dar si cu mintea (
ratiunea ). De ce? Pentru ca cele doua: emotiile si sentimentele, pe
de o parte, si doctrina si adevarurile Bibliei, pe de alta parte, trebuie
puse in balanta. Ele nu se contrazic, nu se anihileaza una pe cealalta,
ci se completeaza intr-un echilibru perfect.

Voi prezenta in continuare cateva criterii inspirate din Cuvantul lui

Dumnezeu care ne vor ajuta sa discernem deosebirea dintre
adevaratul dar al limbilor si cel fals si sa constatam noi insine daca
manifestarile sentimentale exacerbate ( incluzand si vorbirea in limbi
neintelese ), asa cum apar in miscarile charismatice, sunt autentice
sau nu.

1) Multi crestini pun un accent deosebit pe sinceritatea lor in relatia

cu Dumnezeu, acesta fiind un fel de scuza pentru eventualele
derapaje de la adevarurile doctrinare ale Scripturii.

Intr-adevar, sinceritatea ( numita in Biblie „inima curata” ) este de

mare pret inaintea lui Dumnezeu, fiind amintita chiar de Iisus in cea
:
 de-a sasea „Fericire”: „Ferice de cei cu inima curata, caci ei Il vor
vedea pe Dumnezeu.” ( Matei 5,8 )

In acelasi timp insa, sinceritatea nu poate fi un ghid infailibil atunci

cand e vorba de interpretarea Cuvantului lui Dumnezeu. „Multe cai
pot parea bune omului, dar la urma se vad ca duc la moarte” (
Proverbe 14,12 ). Un om cu totul sincer, care doreste sa ajunga la
Bucuresti, daca se urca intr-un tren care-l duce la Cluj, fara sa fie
atent in ce tren se urca, nu va ajunge la destinatia dorita. In ciuda
sinceritatii lui, acel om va ajunge in directia opusa, daca nu ia trenul (
doctrina ) potrivit.

2) Miscarile charismatice, in general, dar si crestini din diferite

confesiuni religioase, sustin ca experienta umana este un ghid
infailibil.

Experientele cu Dumnezeu pot fi autentice, insa ele pot fi subiective

si chiar contrafacute de Satana. In relatia lui cu Dumnezeu, omul nu
trebuie sa se bazeze doar pe simturile lui, care-l pot insela, ci in
primul rand pe Cuvantul lui Dumnezeu, singurul ghid infailibil. In
Deuteronomul 12,8, Moise afirma ca poporul Israel, la data aceea,
facea ce-i placea. Adica fiecare israelit isi traia viata, inclusiv relatia
sa cu Dumnezeu, dupa propriile criterii subiective, fara sa aiba un
standard comun din afara.

Experientele cu Dumnezeu sunt foarte importante in relatia cu El,

insa ele nu pot inlocui Cuvantul Lui. Si aceasta cu atat mai mult cu
cat experientele personale pot fi corupte prin interventia lui Satana,
lasand falsa impresie ca ele sunt experiente autentice cu Dumnezeu.

3) Cuvantul lui Dumnezeu ne spune ca Domnul Iisus a fost uns cu

Duhul Sfant ( vezi Fapte 10,38 ), fapt adeverit de intreaga Sa lucrare
publica. Cu toate acestea, nu exista niciun raport biblic care sa
ateste faptul ca El ar fi vorbit in limbi, mai ales in limbi neintelese.
:
 Faptul acesta este demn de retinut cu atat mai mult cu cat El este
Modelul nostru suprem de vietuire:

     „Si la aceasta ati fost chemati, fiindca si Christos a suferit

pentru voi si v-a lasat o pilda, ca sa calcati pe urmele Lui” ( 1
Petru 2,21 )

4) Biblia ne arata in mod clar ca exista si invatatori falsi. Cum pot fi

deosebiti adevaratii invatatori de cei falsi? Criteriul biblic nu este
legat de darurile cu care acestia pot fi inzestrati, ci de roadele pe
care le manifesta in lucrarea si in caracterul lor.  „Ii veti cunoaste
dupa roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine
din maracini?” ( Matei 7,16 )

Cand Domnul Christos Se refera la roade, El are in vedere atat

roadele in propria viata ( caracterul ), cat si roadele in vietile altora ( a
celor pe care ii invata ). Nu poate fi un criteriu mai corect decat
acesta.

5) Faptul ca o invatatura sau practica este adoptata de mai multi

oameni nu presupune in mod obligatoriu ca acea invatatura sau
practica este buna si biblica. Dumnezeu l-a indemnat pe poporul
Israel din vechime: „Sa nu te iei dupa multime ca sa faci raul!” (
Exodul 23,2 ) In domeniul moral si religios, majoritatea si minoritatea
nu au nicio relevanta. Important este ce spune Cuvantul lui
Dumnezeu.

6) Multi crestini pun accent pe darurile Duhului Sfant, facand din

prezenta lor un criteriu al unei spiritualitati inalte. Insa Biblia ne invata
ca darurile spirituale fara prezenta roadei Duhului nu au nicio valoare.
In „imnul iubirii” din 1 Corinteni 13, apostolul Pavel subliniaza acest
adevar chiar de la inceput: „Chiar daca as vorbi in limbi omenesti
si ingeresti si n-as avea dragoste, sunt o arama sunoatoare si un
chimval zanganitor” ( 1 Corinteni 13,1 ).
:
 Ideea este intarita in versetele urmatoare, in care sunt amintite alte
daruri spirituale: darul profetiei, al cunostintei, al credintei, al
binefacerii si al sacrificiului de sine pana la martiraj ( vers.2.3 ). In
timp ce Duhul Sfant „da fiecaruia in parte cum voieste” darurile
Sale, roada Duhului trebuie sa fie o caracteristica a tuturor copiilor lui
Dumnezeu, caci ea defineste un caracter sfant, asemanator cu cel al
Mantuitorului.

     „Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bunatatea,

pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine,
credinciosia, blandetea, infranarea poftelor. Impotriva acestor
lucruri nu este lege.” ( Galateni 5,22 )

7) Ordinea in care sunt amintite darurile spirituale a fost stabilita de

Insusi Duhul lui Dumnezeu, care a inspirat Scritura. Expresiile „intai”,
„al doilea”, „al treilea” si „apoi” ne arata ca Dumnezeu are niste
prioritati, desi toate darurile spirituale au valoare. In aceasta ordine a
prioritatilor ( nu a valorilor! ), darul vorbirii in limbi este plasat pe
ultimul loc.

„Si Dumnezeu a randuit in Biserica intai apostoli; al doilea,

proroci; al treilea, invatatori; apoi, pe cei ce au darul minunilor;
apoi pe cei ce au darul tamaduirilor, ajutorarilor, carmuirilor si
vorbirea in felurite limbi.” ( 1 Corinteni 12,28 )

8) Comparand darurile spirituale, apostolul Pavel ne spune ca darul

prorociei este mai de dorit decat cel al vorbirii in limbi. Dar mai
presus de toate darurile spirituale, este mai de dorit dragostea,
primul rod al Duhului Sfant.

„Urmariti dragostea. Umblati si dupa darurile duhovnicesti, dar

mai ales sa prorociti. In adevar, cine vorbeste in alta limba nu
vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu, caci nimeni nu-l intelege
si, cu duhul, el spune taine. Cine proroceste, dimpotriva,
:
 vorbeste oamenilor spre zidire, sfatuire si mangaiere.” ( 1
Corinteni 13, 1-3 )

9) Unul dintre scopurile pentru care Duhul Sfant ofera daruri

spirituale oamenilor este zidirea bisericii, prin slujire. Din aceasta
perspectiva, apostolul Pavel pune in contrast darul profetiei cu cel al
vorbirii in limbi, scotand in evidenta superioritatea primului dar
amintit: „Cine vorbeste in alta limba, se zideste pe sine insusi,
dar cine proroceste, zideste sufleteste biserica.” ( 1 Corinteni
14,4 ).

10) Scriindu-le credinciosilor din Corint, apostolul Pavel scoate in

evidenta inutilitatea vorbirii in limbi neintelese pentru corpul bisericii.
Este o mustrare voalata pentru cei care practicau acest obicei in
biserica din Corint, insa principiul ramane valabil pentru biserica din
toate timpurile.

„In adevar, fratilor, de ce folos v-as fi eu, daca as veni la voi

vorbind in alte limbi si daca cuvantul meu nu v-ar aduce nici
descoperire, nici cunostinta, nici prorocie, nici invatatura?” ( 1
Corinteni 14,6 )

11) Exista un dar al vorbirii in limbi autentic si folositor bisericii in

misiunea ei de predicare a Evangheliei tuturor neamurilor. Prezenta
acestui dar face ca fiecare om sa aiba ocazia sa auda Evanghelia in
limba in care s-a nascut, asa cum s-a intamplat in Ziua Cincizecimii (
vezi Fapte 2,8 ). Exista insa si un fals dar al vorbirii in limbi,
contafacut, opusul celui autentic. Despre acest surogat al
adevaratului dar al limbilor aminteste apostolul Pavel in prima lui
Epistola catre corinteni:

„In adevar, fratilor, de ce folos v-as fi eu, daca as veni la voi

vorbind in alte limbi si daca cuvantul meu nu v-ar aduce nici
descoperire, nici cunostinta, nici prorocie, nici invatatura? Chiar
:
 si lucrurile neinsufletite, care dau un sunet, fie un fluier sau o
alauta, daca nu dau sunete deslusite, cine va cunoaste ce se
canta cu fluierul sau cu alauta? Si daca trambita da un sunet
incurcat, cine se va pregati de lupta?

     Tot asa si voi, daca nu rostiti cu limba o vorba inteleasa, cum
se va pricepe ce spuneti? Atunci parca ati vorbi in vant. Sunt
multe feluri de limbi in lume, totusi niciuna dintre ele nu este
fara sunete intelese. Dar daca nu cunosc intelesul sunetului, voi
fi un strain pentru cel ce vorbeste si cel ce vorbeste va fi un
strain pentru mine.” ( 1 Corinteni 14,6-11 )

     12) Dumnezeu doreste ca rugaciunea noastra, in special, si

inchinarea noastra, in general, sa aduca rod pentru Imparatia Sa.
Apostolul Pavel ne spune insa ca rugaciunea rostita intr-o limba
neinteleasa face ca mintea sa fie fara rod. Mintea si fiinta noastra
interioara nu au nimic de castigat si nu se pot dezvolta atata vreme
cat nu putem constientiza actiunile si demersurile pe care le facem.

„Fiindca, daca ma rog in alta limba, duhul meu se roaga, dar

mintea mea este fara rod. Ce este de facut atunci? Ma voi ruga
cu duhul, dar ma voi ruga si cu mintea; voi canta cu duhul, dar
voi canta si cu mintea.” ( 1 Corinteni 14,14.15 )

13) Vorbirea in limbi neintelese nu zideste biserica, fiind cel putin

inutila din punct de vedere al cresterii si dezvoltarii ei.

„Altminteri, daca aduci multumiri cu duhul, cum va raspunde

„Amin!” la multumirile pe care le aduci tu cel lipsit de daruri,
cand el nu stie ce spui? Negresit, tu multumesti lui Dumnezeu
foarte frumos, dar celalalt nu ramane zidit sufleteste.” ( 1
Corinteni 14,16.17 )

14) Apostolul Pavel era cunoscator al mai multor limbi, dupa cum el
:
 insusi le marturiseste corintenilor: „Multumesc lui Dumnezeu ca eu
vorbesc in alte limbi mai mult decat voi toti” ( 1 Corinteni 14,18 ).
Nu avem insa niciun indiciu scripturistic ca el ar fi posedat darul
vorbirii in limbi neintelese. Cu toate acestea, el este considerat cel
mai mare si cel mai rodnic dintre apostolii Domnului. Daca darul
vorbirii in limbi ar fi un criteriu sine-qua-non al unei spiritualitati
inalte, ce imagine ne-am putea face despre Pavel care nu  avut acest
dar?

15) Apostolul Pavel asociaza pretentia unor crestini de a vorbi in alte

limbi cu „pruncia” spirituala. El afirma ca „in biserica voiesc mai
bine sa spun cinci cuvinte intelese, ca sa invat si eu pe altii,
decat sa spun zece mii de cuvinte in alta limba.”

Indemnul lui adresat tuturor crestinilor, dar mai ales celor din
comunitatea Corint care se confruntau cu asa-zisul dar al vorbirii in
limbi necunoscute, era: „Fratilor, nu fiti copii la minte, ci la rautate
fiti prunci; iar la minte, fiti oameni mari!” ( 1 Corinteni 14,19.20 )

Concluzie: Orice dar al Duhului Sfant oferit bisericii pentru crestere,

dezvoltare si misiune are si o replica falsa, fabricata in
„laboratoarele” lui Satana. Aceste false daruri spirituale nu doar ca nu
zidesc biserica, ci dimpotriva, franeaza lucrarea de predicare a
Evangheliei si implinirea misiunii.

Pentru a discerne intre darurile autentice ale Duhului Sfant si cele

false, avem nevoie de discernamant – „doctoria pentru ochi” ( vezi
Apocalipsa 3,18 ) – singurul dar care poate separa adevarul de
minciuna si binele de rau. Darul promis al venirii Mangaietorului este
cel mai mare dar al cerului. Primindu-L pe El, vom primi orice dar
spiritual de care are nevoie biserica, prin slujirea noastra.

Lori Balogh
: