E. G.

White si acuzatia de plagiat

05/11/2019

E. G. White si acuzatia de plagiat

„Sa nu furi!” ( Exodul 20, 15 )

Una dintre cele mai grave si persistente acuzatii aduse lui E. G.

White, atat in timpul vietii, cat si dupa moartea sa, este acuzatia de
plagiat. In opinia detractorilor sai, acuzatia de plagiat este deosebit
de grava, deoarece atat ea personal, cat si Biserica Adventista de
Ziua a Saptea sustin ca scrierile sale au fost inspirate de Duhul lui
Dumnezeu.

Acuzatorii sustin ca, in unele din cartile sale, E. G. White a copiat

pagini intregi din lucrarile altor autori, fara sa mentioneze acest lucru
si fara sa utilizeze semnele citarii. Faptul este considerat furt
intelectual si ridica probleme serioase cu privire la moralitatea si
inspiratia autorului.

Potrivit DEX-ului, fapta de a plagia inseamna „a-si insusi, a copia,

totul sau partial, ideile, operele, etc., cuiva, pretinzadu-le drept
creatii personale; a comite un furt literar, artistic sau stiintific.”

Unul dintre cei mai aprigi acuzatori ai lui E. G. White, atat in timpul
vietii ei, cat si dupa moartea ei, a fost Dudley Canright, un fost pastor
adventist care a imbratisat ulterior confesiunea baptista. El a devenit
un fel de parinte al criticilor formulate impotriva lui E. G. White, din
care s-au inspirat ulterior toti criticii si acuzatorii ei: Dirk Anderson,
Dale Ratzlaff, Walter Rea si altii.

Prima carte publicata de Dudley Canright impotriva lui E. G. White si

a Bisericii Adventiste de Ziua a saptea a fost „Seventh-day
:
 Adventism Renounced” ( „Renuntarea la adventismul de ziua a
saptea”, in 1888. Cartea a cunoscut 14 editii, devenind cea mai
importanta lucrare scrisa de cineva impotriva bisericii din care a facut
parte si o sursa de inspiratie pentru detractorii de mai tarziu, pana in
zilele noastre.

Insa cartea care reprezinta apogeul criticilor lui Canright impotriva lui
E. G. White este „Life of Mrs. E. G. White, Seventh-day Adventist
Prophet: Her False Claims Refuted” ( „Viata doamnei E. G. White,
profetul adventistilor de ziua a saptea: Pretentiile ei false, respinse” ),
publicata in 1919, la doua luni dupa moartea sa.

Intre nenumaratele acuzatii pe care i le-a adus Canright lui E. G.

White a fost si aceea de plagiat. In opinia lui, o mare parte din
lucrarile lui E. G. White reprezinta imprumuturi literare din alti autori,
ceea ce face ca inspiratia divina a ei sa fie pusa sub semnul
intrebarii.

Inainte de a aborda problema asa-zisului plagiat in dreptul scrierilor

lui E. G. White, sunt necesare cateva observatii cu privire la autorul
care a lansat aceste acuzatii, respectiv Dudley Canright. Inainte de a
lua in considerare acuzatiile si criticile cuiva, este deosebit de
important sa intelegem din partea cui vin aceste acuzatii si critici.
De-a lungul vietii, Canright a facut mai multe afirmatii contradictorii
cu privire la persoana si lucrarea lui E. G. White. Iata cateva exemple:

– In 1887, pe cand inca era membru al Bisericii Adventiste de Ziua a

Saptea, Canright afirma: „O cunosc pe sora White ca pe o femeie
nobila, modesta, blanda si nepretentioasa. Aceste trasaturi de
caracter nu sunt adoptate si cultivate, ci izvorasc in mod gratios si
fara efort din dispozitia ei naturala.” ( 1 )

Dupa ce a parasit Biserica Adventista, acelasi Canright, de data

aceasta din pozitia unui baptist, afirma despre aceeasi persoana: „Ea
:
 are o atitudine aspra si nedreapta… Severitatea si asprimea ei i-au
dus pe multi in disperare.” ( 2 )

In mod firesc se ridica intrebarea: Cand a avut Canright dreptate cu

privire la personalitatea lui E. G. White? Doua afirmatii contradictorii
nu pot fi adevarate in acelasi timp.

– In 1877, Canright spunea despre E. G. White: „Nu este increzuta,

nu se indreptateste pe sine si nu isi da importanta, asa cum sunt
intotdeauna fanaticii… Eu am constatat ca E. G. White este la polul
opus fatza de acestia.” ( 3 )

In 1889, 12 ani mai tarziu, Canright afirma exact contrariul despre E.

G. White, spunand ca este „pur si simplu o maniaca religioasa, o
fanatica careia ii place sa se laude singura.” ( 4 )

Cand a fost sincer Canright: in 1877 sau in 1889? Pe cand era

adventist de ziua a saptea sau pe cand era baptist?

– In 1877, Canright adventistul spunea despre Marturiile scrise de E.

G. White ca in ele ”nu este nimic care sa desparta de Biblie sau de
Christos.” In 1885, cu doar cinci ani inainte de a denunta
adventismul, acelasi Canright afirma: „Tendinta si influenta
marturiilor ei, spre deosebire de invataturile vreunui medium spiritist,
nu indeparteaza atentia de la Biblie, de la Dumnezeu, de la credinta
in Christos, spre deosebire de mormonism.” ( 5 )

In 1889, el scria contrariul: „Aceste Marturii inspirate formeaza acum

zece volume legate. Asa ca au o alta Biblie, exact la fel ca mormonii.”
(6)

Putea fi sincer Canright in ambele cazuri? A fost sincer in afirmatiile

din 1877, cand Canright avea deja 18 ani de colaborare cu E. G.
White, sau in 1885, cand deja o cunoastea pe aceasta de 26 de ani,
:
 sau in 1889, cand a contrazis tot ceea ce afirmase mai inainte? Care
din cele trei afirmatii este credibila? Cu o astfel de labilitate in
afirmatii, oare insusi Canright poate fi credibil in ceea ce afirma?

Asa cum am afirmat deja, Dudley Canright este parintele tuturor

criticilor care au acuzat-o ulterior pe E. G. White de plagiat in scrierile
sale. In 1878, Canright a publicat o carte cu titlul „Biblia din ceruri.”
Totul bine si frumos! Numai ca aceasta carte este cu adevarat un
plagiat grosolan, Canright copiind pagini intregi dintr-o carte scrisa
de  fostul pastor adventist Mozes Hull ( devenit ulterior spiritist ) si
publicata cu 15 ani mai inainte, in 1863.

Este important  de mentionat ca ambele carti au fost tiparite la

tipografia Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea din Battle Creek.
Canright a copiat nu doar titlul, ci pasaje intregi, cuvant cu cuvant,
fara sa foloseasca semnele citarii si fara sa indice sursa ideilor. Cine
are acces la cele doua lucrari, poate compara D. M. Canright, „The
Bible from Heaven”, pag. 288 cu Mozes Hull, „The Bible from
Heaven”, pag. 168.169.

Totusi, imprumuturile literare ale lui Canright nu sunt de condamnat,

din motive pe care le voi prezenta mai tarziu. Ceea ce este insa de
condamnat este atitudinea sa lipsita de scrupule, acuzand-o pe E. G.
White de un procedeu pe care el insusi l-a folosit, insa mult mai
evident decat ea.

In cazul lui Canright, in legatura cu acuzatiile aduse lui E. G. White, se

potriveste perfect afirmatia care circula in popor: „Tot hotul striga:
„Hotii!” Dar mai ales se potrivesc cuvintele de avertizare rostite de
Insusi Domnul Christos:

     „Nu judecati, ca sa nu fiti judecati! Caci cu ce judecata

judecati, veti fi judecati, si cu ce masura masurati, vi se va
masura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tau si nu te uiti cu
:
 bagare de seama la barna din ochiul tau? Sau cum poti zice
fratelui tau: „Lasa-ma sa scot paiul din ochiul tau!”, si cand
acolo, tu ai o barna intr-al tau? Fatarnicule! Scoate intai barna
din ociul tau si atunci vei vedea deslusit sa scoti paiul din ochiul
fratelui tau.” ( Matei 7, 1-5 )

La intrebarea daca E. G. White a folosit in lucrarile sale informatii si

idei  de la alti autori nu putem raspunde decat cu un „Da!” categoric.
In momentul mortii, E. G. White avea o biblioteca uriasa, numarand
circa 1400 de volume. In pofida educatiei scolare reduse ( din cauza
unui accident nefericit din copilarie ), ea a fost un om insetat de
cunoastere si dezvoltare intelectuala. Iubea cartile si citea tot ceea
ce gasea ca fiind de valoare si care corespundea principiilor si
valorilor biblice, chiar daca autorii nu erau adventisti.

E. G. White a fost un adevarat autodidact, care a aplicat in viata sa

personala principiile dezvoltarii personale pe care le intalnim astazi
promovate pe toate caile media. Este numai normal ca, citind atat de
mult, ea sa-si insuseasca idei, expresii sau imagini pe care le-a gasit
la autorii studiati. Si iarasi este cat se poate de firesc faptul ca, atunci
cand se aseza la masa de scris, in minte sa-i vina idei, expresii sau
imagini insusite si pe care le considera mai potrivite decat propriile
sale cuvinte.

E. G. White a regretat intotdeauna faptul ca nu a avut privilegiul unei

educatii mai inalte care sa-i permita sa exprime mesajele trimise de
Dumnezeu in cuvinte si expresii mai elevate. De aceea, atunci cand
mesajul pe care trebuia sa-l transmita putea fi comunicat intr-o
forma mai elevata, ea nu ezita sa foloseasca expresii sau imagini pe
care si le insusise de la alti autori.

Asa se procedeaza in toate articolele si lucrarile care se publica si

astazi. Chiar daca apar citate incadrate in semnele citarii si referinte
:
 bibliografice ( de altfel bine venite si corecte ), nu toate ideile
exprimate sunt ale autorilor. Autorul poate nici nu-si mai aminteste
de unde si-a insusit o idee sau alta, o expresie sau alta. Totusi el le
foloseste ca fiind ale sale, identificandu-se cu ele.

Predicile pe care le auzim de la amvoanele bisericilor noastre,

articolele pe care le citim in revistele noastre, cartile pe care le avem
in bibliotecile noastre nu sunt altceva decat „buchete” de idei pe
care autorii lor le-au primit de la Duhul lui Dumnezeu sau pe care le-
au preluat, uneori in mod inconstient, din lucrarile altor autori. Atunci
cand indreptam degetul acuzator impotriva unui scriitor american din
a doua jumatate a secolului al XIX-lea, acuzandu-l de plagiat ( furt
intelectual ) trebuie sa tinem cont de un amanunt deosebit de
important.

Daca astazi plagiatul si drepturile de autor sunt bine definite si

reglementate prin diferite norme, in a doua jumatate a secolului al
XIX-lea, cand E. G. White a scris cele mai multe din lucrarile sale,
aceste norme nu existau. Imprumuturile literare erau ceva obisnuit la
autorii din acele vremuri, iar lipsa semnelor citarii si a referintelor nu
era considerata o frauda.

Asadar, noi nu o putem judeca pe E. G. White ( nici chiar pe Dudley

Canright, care a imprumutat „la greu” din lucrarea lui Mozes Hull  )
dupa normele de astazi, ci dupa cele care erau cunoscute si
practicate de generatia din acel timp. In scrierile sale, E. G. White nu
a facut altceva decat sa aplice nu doar procedeele timpului sau, ci si
pe cele ale scriitorilor biblici.

Poate ca ne este greu sa credem si sa acceptam acest fapt, dar

aceasta este realitatea: scriitorii biblici au imprumutat idei, expresii si
imagini de la alti autori, uneori chiar pagani, fara sa mentioneze
numele lor sau lucrarea din care s-au inspirat. Iata cateva exemple:
:
 – Autorul care a scris si compilat cartea 2 Regi a preluat din cartea
profetului Isaia capitolele 36-39.

– Luca a scris Evanghelia care ii poarta numele din informatii preluate

de la alti autori, dupa cum el insusi afirma in introducerea cartii:
„Fiindca multi s-au apucat sa alcatuiasca o istorie amanuntita
despre lucrurile care s-au intamplat printre noi, dupa cum ni le-
au incredintat cei ce le-au vazut cu ochii lor de la inceput si au
ajuns slujitori ai Cuvantului, am gasit si eu cu cale, prea alesule
Teofile, dupa ce am facut cercetari cu de-amanuntul asupra
tuturor acestor lucruri de la obarsia lor, sa ti le scriu in sir, unele
dupa altele, ca sa poti cunoaste temelia invataturilor pe care le-
ai primit prin viu grai” ( Luca 1, 1-4 )

Teologii si cercetatorii Bibliei stiu astazi ca Luca s-a inspirat mult din
Evanghelia lui Marcu, fara ca el sa precizeze numele autorilor din
care s-a inspirat si fara sa ne ofere referinte cu privire la citatele
folosite. Cu toate acestea, Evanghelia lui Luca este canonica si
demna de toata increderea si respectul nostru.

– In Evanghelia sa, Ioan imprumuta termenul „Logos” din scrierile

filosofilor greci, dandu-i insa un alt inteles ( vezi Ioan 1,1-3 ). Totusi,
Evanghelia sa este canonica si apreciata.

– In predica tinuta la Atena, Pavel citeaza din poetul grec Aratus ( cca
270 i.Chr. ), insa fara sa indice numele autorului, nici lucrarea din care
a citat:” „Caci in El avem viata, miscarea si fiinta”, dupa cum au
zis unii din poetii vostri. „Suntem din neamul Lui” ( Fapte 17, 28 )

– In Epistola lui Pavel catre Tit, autorul citeaza din poetul grec
Epimenides ( cca 600 i. Chr. ), de asemenea fara ca sa indice numele
si lucrarea autorului din care s-a inspirat: „Unul dintre ei, chiar
proroc al lor, a zis: „Cretanii sunt intotdeauna niste mincinosi,
niste fiare rele, niste pantece lenese” ( Tit 1, 12 ).
:
 – In 1 Corinteni 15,33, acelasi apostol Pavel citeaza din poetul si
dramaturgul grec Menandru ( sau Menandros, cca 343-280 i.Chr. ),
de asemenea fara sa indice nici macar faptul ca citeaza dintr-un alt
autor: „Nu va inselati: „Tovarasiile rele strica obiceiurile bune” ( 1
Corinteni 15, 33 )

– Apocalipsa lui Ioan este plina de imprumuturi literare din carti ale
Vechiului Testament, precum din carti apocrife, fara ca Ioan sa
specifice autorii sau lucrarea din care a facut imprumutul respectiv.
Astfel, imaginea marei gloate din cap. 7,9 este preluata din cartea
apocrifa Enoh 40,1; imaginea stelei cazute din cer din cadrul
Trambitei a 5-a ( cap. 9,1 ) o regasim in cartea lui Enoh 86,1;
imaginea cerului nou si a pamantului nou din cap. 21,1 apare si in
cartea lui Enoh 91,16; imaginea iazului de foc in care vor fi aruncati
cei ale caror nume nu vor fi regasite in cartea vetii ( cap. 20,15 ) o
regasim in aceeasi cartea lui Enoh 91,16.

– In Epistola catre romani cap.1, 20-31, Pavel foloseste imagini si

expresii preluate din scrierea apocrifa „Intelepciunea lui Solomon”.
Chiar si ilustratia cu lutul si olarul este imprumutata de apostol din
aceasta lucrare. Sa comparam textul biblic din Romani 9,21 cu
scrierea apocrifa:

„Nu este olarul stapan pe lutul lui, ca din aceeasi framantatura

de lut sa faca un vas pentru o intrebuintare de cinste si un alt
vas pentru o intrebuintare de ocara?”( Romani 9,21 )

„Iata-l pe olarul care, cu migala, framanta lutul moale si plasmuieste

fiece vas in folosul sau. Din acelasi lut a plasmuit vasele menite
folosului de cinste, dar si pe cele, asemanatoare, cu o menire
contrara, dar…care va fi menirea fiecaruia, el, olarul este cel ce
hotaraste” ( „Intelepciunea lui Solomon”. 15,7 ( 7 )

In Noul Testament exista citate din aproximativ 15 carti apocrife,

:
 afirma cercetatorii Bibliei. Una dintre aceste carti – Cartea lui Enoh –
isi face simtita influenta mai ales asupra Epistolei lui Iuda. Iata un
singur exemplu:

     „Iata ca a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai Sai ca sa

faca o judecata impotriva tuturor si sa incredinteze pe toti cei
nelegiuiti de faptele nelegiuite pe care le-au facut in chip
nelegiuit si de toate cuvintele de ocara pe care le-au rostit
impotriva Lui acesti pacatosi nelegiuiti” ( Iuda 14.15 ).

     „Iata, El vine cu zecile de mii de sfinti ai Sai ca sa execute

judecata impotriva tuturor si sa distruga pe toti cei nelegiuiti si sa-i
convinga pe toti de faptele lor nelegiuite pe care le-au facut in mod
nelegiuit, si de toate cuvintele grele pe care le-au spus impotriva Lui
pacatosii nelegiuiti” ( 1 Enoh 1,9 ) ( 8 )

Se poate observa ca pasajul din cartea lui Enoh este copiat aproape
cuvant cu cuvant de catre Iuda in epistola sa, fara sa specifice
autorul si lucrarea din care a facut imprumutul.

Insusi Domnul Christos S-a folosit de expresii, imagini, idei si ilustratii

preluate din cultura vremii in care a trait, incluzandu-le in predicile si
invataturile Sale. Iata doua exemple:

Invitatia Mantuitorului din Matei 11,28-30 este izbitor de

asemanatoare cu un pasaj din cartea „Intelepciunea lui Ben-Sirah”
51,23-27, scrisa catre anul 180 i.Chr.

„Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna.

Luati jugul Meu asupra voastra si invatati de la Mine, caci Eu
sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele
voastre. Caci jugul Meu este bun si sarcina Mea este usoara” (
Matei 11, 28-30 )
:
      „Veniti la Mine toti cei neinvatati si locuiti in scoala mea. Luati
jugul ei asupra voastra si lasati sufletul vostru sa primeasca
invatatura. Ea poate fi gasita in apropiere. Priviti cu ochii vostri ca eu
am trudit putin si am gasit multa odihna.” ( Intelepciunea lui Ben-
Sirah, 51, 23-27 )

Exemplele pot continua. Se ridica insa o intrebare de bun simt: Daca

in perioada in care E. G. White a scris cea mai mare parte a lucrarilor
sale problema plagiatului nu se punea in termenii de astazi si toti
scriitorii timpului apelau la imprumuturi literare fara sa indice sursa, si
daca chiar scriitorii biblici, inclusiv Domnul Christos, s-au folosit de
citate, imagini, expresii si idei imprumutate din alte surse fara sa
indice originea, atunci de ce ii pretindem lui E. G. White mai mult
decat se cuvine?

Ca urmare a acuzatiilor de plagiat impotriva lui E. G. White, Biserica

Adventista de Ziua a Saptea l-a angajat pe avocatul Vincent L.
Ramik, de confesiune romano-catolica, specialist in legislatia privind
licentele, patentele si drepturile de autor, pentru a clarifica daca E. G.
White se face intr-adevar vinovata de frauda intelectuala. Iata care
au fost concluziile acestuia dupa ce a petrecut circa 300 de ore de
cercetare in aceasta speta, comparand lucrarile acesteia cu legislatia
americana cu privire la productiile litarare:

„Cred ca acuzatorii au dat un mare rateu, concentradu-se asupra

scrierilor lui E. G. White, in loc sa acorde atentie mesajelor din
scrierile ei. Mesajul este ceea ce conteaza. Criticul citeste o fraza si
nu intelege nimic – e posibil sa o scoata din context, iar uneori exact
asta face. Dar sa citeasca mesajul intreg! Care este intentia
autorului? Ce spune autorul cu adevarat – de unde vin cuvintele, nu
e cel mai important lucru. Care e mesajul aici? Daca nu-ti place
mesajul, nici Biblia insasi nu merita sa fie citita in acest sens al
cuvantului.” ( 9 )
:
 Acelasi Vincent Ramik foloseste o analogie interesanta pentru a arata
cum functioneaza imprumuturile literare corecte, nefrauduloase:

     „Situatia poate fi asemanata cu cea a unui constructor care

doreste sa inalte o casa. El are la dispozitie o serie de elemente de
constructie de baza si diverse materiale – ferestre, usi, caramizi si
altele. Exista, de asemenea, si cateva tipuri de texturi si stiluri
regogniscibile, care au fost create prin combinarea acestor elemente
de catre constructorii dinaintea sa. Constructorul aduna multe din
aceste elemente si le foloseste. Totusi designul noii case, in starea
sa, marimea si forma sa, este unic acestui constructor contemporan.
Acesta si-a pus in mod individual propria amprenta pe produsul final,
care ii apartine in mod unic ( iar el nu spune – nici nu e nevoie sa
spuna – am luat aceasta caramida de acolo, aceasta usa de aici si
aceasta fereastra de dincolo! ) Eu cred ca aceasta a fost maniera in
care E. G. White a folosit cuvinte, expresii, propozitii, fraze si
paragrafe si, da, chiar si pagini din scrierile celor dinaintea ei. Ea s-a
plasat bine in limitele legale ale folosirii corecte si intotdeauna a
creat ceva substantial superior ( si chiar mai frumos! ) decat simpla
alaturare a partilor componente.” ( 10 )

Marea problema pe care a avut-o cel mai important detractor al lui E.

G. White, Dudley Canright, a fost aceea ca nu a inteles cum
functioneaza inspiratia divina. El, ca si multi altii, considerau ca in
scrierile ei fiecare fraza si fiecare propozitie trebuie sa fi fost
inspirata direct de Duhul lui Dumnezeu. Insa Dumnezeu nu lucreaza
in felul acesta cu profetii Sai. El nu inspira cuvintele, ci oamenii. Este
vorba de asa-numita inspiratie dinamica, in care Duhul Sfant lucreaza
asupra mintii profetului, lasandu-l apoi pe acesta sa exprime mesajul
primit in cuvinte si expresii proprii, potrivit culturii, educatiei si
propriei sale personalitati.

Daca mesajul lui Dumnezeu poate fi exprimat mai clar si mai pe

:
 inteles folosind imagini si expresii ale altor autori, ce este rau in
aceasta? Cei mai multi scriitori biblici, pe care-i consideram inspirati
de Dumnezeu, au procedat in felul acesta. De ce sa-i cerem lui E. G.
White mai mult decat scriitorilor Bibliei?

Insa mai este un lucru foarte important de retinut. Ca si scriitorii

Bibliei, E. G. White a scris despre Adevar. Nu a scris fictiune sau
fantezii personale, ci lucruri profund spirituale care apartin
Adevarului. Or singurul care detine monopolul Adevarului este
Dumnezeu, caci El Insusi este Adevarul ( vezi Ioan 14,6).

Orice profet inspirat de Dumnezeu are voie sa exprime orice adevar

pe care altii l-au exprimat inaintea lui, in aceeasi forma sau intr-o
forma schimbata, daca asa a fost inspirat, fara sa fie vinovat de
plagiat. Adevarul este de la Dumnezeu si asta conteaza. Forma
omeneasca in care acest adevar este exprimat are o importanta
secundara.

Dar pentru ca din multimea lucrurilor care se scriu astazi ( mai ales in
epoca internetului ) sa le selectezi pe cele de valoare si adevarate,
refuzandu-le pe cele false, este cu adevarat nevoie sa fii inspirat de
Dumnezeu.

PS: Acest articol poate fi si el considerat un plagiat. Dintr-un punct

de vedere, nimic din tot ceea ce am scris nu-mi apartine. Si aceasta
dintr-un motiv simplu: cand m-am nascut, nu am venit pe lume cu
niciuna din ideile pe care le-am prezentat aici. Toate aceste idei le-
am adunat pe parcursul vietii, prin lectura si meditatie. Unele idei si
paragrafe imi amintesc de unde le-am imprumutat, de aceea am dat
si referintele respective, insa alte idei nu mai stiu de unde sunt. Desi
am senzatia ca sunt ideile mele, sunt sigur ca le-am imprumutat de
undeva, dar nu-mi mai amintesc de unde. Vreau insa sa cred ca
Duhul lui Dumnezeu le-a inspirat si a condus totul in directia in care
:
 Adevarul sa triumfe. Caci Adevarul nu este nici al meu, nici al
autorilor pe care i-am citat, ci este al lui Dumnezeu. Asta conteaza
cel mai mult. A Lui sa fie slava in veci!

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) William H. Branson, In Defense of the Faith, The Truth About

Seventh-day Adventists: A Replay to Canright, Review and Herald,
Washington D.C., 1933

( 2 ) Dudley Canright, Life of Mrs. E. G. White, ed.cit., pag. 160

( 3 ) Jud Lake, E. G. White trece proba focului, Ed. Viata si Sanatate,

Pantelimon, Bucuresti, 2018, pag. 100

( 4 ) Ibidem, pag. 100

( 5 ) Ibidem, pag. 100

( 6 ) Dudley Canright, Seventh-day Adventism Renounced, pag. 136

( 7 ) Aron Moldovan, Raspunsuri la acuzatiile aduse lui E. G. White,

Ed. Viata si Sanatate, Bucuresti 2003, pag. 60.61

( 8 ) Ibidem, pag. 61

( 9 ) Roger W. Coon, „There Simply Is Nu Case: Interview With

Attorney Vincent L. Ramik”, Review and Herald, 17 septembrie 1981,
pag. 3

( 10 ) Jud Lake, „E. G. White trece proba focului”, Ed. Viata si

Sanatate, Pantelimon, 2018, pag. 296
: