Biblia, Subiectiv și Obiectiv

OMUL, între Țărână și Copilul lui Dumnezeu

Este Omul doar un compus de elemente chimice sau mai mult decât atât? Ce îl face pe om
mai mult decât țărână? In acest capitol din Subiectiv și Obiectiv, vei alfa ce îl face pe om mai
mult decât chimie.

Este omul doar țărână, un compus de elemente chimice? Dacă da, pot elementele chimice să
iubească, să ia decizii, să riște, să aibă curaj, să se sacrifice pentru binele altora, să cunoască
adevărul, să lupte pentru dreptate? Apropo, scrie-ne în comentarii parerea ta despre acest
subiect!

Da, noi suntem în mod obiectiv pământ, tărână. Tu, eu, suntem parte dintr-un lanț trofic, care
are la bază plantele, iar ele se hrănesc direct din pământ. Oriunde te-ai afla în acest lant,
mănânci o formă, mai mult sau mai puțin prelucrată, a elementelor chimice pe care plantele le
trag din Pământ. În ciuda acestui fapt, pe cât de banal pe atât de complex, totuși simpla
colectare a elementelor chimice din pământ nu explică rezultatul, adică pe mine și pe tine.

Chiar pe primele pagini ale Bibliei, Îl vedem pe Dumnezeu modelând ”pe om din țărâna
pământului și … suflând în nări suflare de viață”. Pământul și compoziția lui am studiat-o
destul de bine. Avem chiar și un tabel cu elementele din care este compus. Însă nu putem
pretinde nici chiar azi, în ciuda avansurilor extraordinare ale științei, că știm ce este acea
suflare de viață; chiar dacă, în mod obiectiv, ne bucurăm de ea în fiecare zi. Se pare că totuși
această suflare de viață este cea care ține elementele împreună, ca să nu se dezintegreze și să
se întoarcă în pământ. Pentru că îndată ce suflarea de viață dispare, totul se inversează ca într-
un un film dat pe revers. ”Se întoarce țărâna în Pământ, cum a fost, și se întoarce duhul la
Dumnezeu, care l-a dat” (Ecl. 12:7), spune Biblia.

Așadar omul este om, atâta timp cât suflarea de viață, duhul suflat de Dumnezeu în el,
împiedică elementele lui componente să se întoarcă din locul de unde au venit – pământul.
Totuși, ce condiționează rămânerea suflării de viață în om?

Nu mult timp de la asamblare, Dumnezeu spune omului ”te vei întoarce în Pământ, căci din el
ai fost luat”. Fapt care, în dreptul lui Adam, se întâmplă după 930 de ani. Iar decizia
dezasamblării nu este una arbitrară, ci este legată de ruperea stării de armonie în care omul se
afla cu Dumnezeu. Și dacă citim cu atenție primele capitole ale Genezei vedem cum odată cu
depărtarea omului de Dumnezeu – care este sursa vieții, omul își scurtează inevitabil anii
vieții lui. Șa un moment dat, Dumnezeu spune ”Duhul Meu nu va rămânea pururea în om,
căci omul nu este decât carne păcătoasă.” (Gen 6.3). Cu alte cuvinte, corelarea este directă
între păcătoșenia omului – distanțarea lui de Dumnezeu – și momentul în care suflarea de
viață este retrasă și omul redevine pământul din care a fost luat.

Partea bună însă abia acum începe. Dacă păcatul este cel care a determinat retragerea suflării
de viață, prin ruperea legăturii cu sursa vieții, îndepărtarea păcatului ar trebui să reîntoarcă
suflarea de viață în om. De fapt, acesta este rolul lui Hristos: El dă la o parte păcatele celui
care cere cu pocăință, și crează premizele ca relația să se refacă, iar suflarea de viață să se
întoarcă în om. ”Căci în El avem viața, mișcarea și ființa”, zice Pavel vorbind de momentul
când duhul de la Dumnezeu va da viață din nou celor care deveniseră deja țărână. Și nu doar
că vor primi înapoi suflarea de viață, ci însăși armonia pierdută va fi restabilită: ”Eu voi fi
Dumnezeul lui și el va fi fiul Meu” (Apoc 21.7).

În fond lucrurile sunt destul de simple. Biblia, în funcție de starea lui și de apropierea sau
depărtarea lui față de Dumnezeu, plasează omul undeva pe axa dintre tărână și fiul al lui
Dumnezeu. Fiecare dintre noi avem doar două posibile destinații: fie acest pământ fără viață,
din care ne tragem, fie acel Cer plin de viață, de unde am și primit suflarea de viață. Alegerea
este a mea și a ta…
La ce-ti FOLOSESTE Adevarul OBIECTIV
Poti stii Adevarul Obiectiv despre tine? Adevarul nu este un concept pur filozofic, el iti
impacteaza direct viata prin alegerile pe care le faci? In acest articol din Subiectiv și
Obiectiv, vei alfa despre cum te ajuta adevarul din Biblie sa faci alegeri personale corecte. 

Nu există un Adevăr Obiectiv! Oare? Apropo, scrie-ne în comentarii parerea ta în această

chestiune! ”Ce este adevărul?”, l-a intrebat Pilat pe Isus, fără să creadă că există un răspuns.
Dezinteresul lui pentru adevărul obiectiv l-a determinat să facă o alegere gresită, pentru că
adevărul este materia primă pentru orice alegere corectă.

Adevărul nu este un concept pur filozofic, fără relevanță în viața practică. El afectează
profund viața noastră, prin alegerile pe care le facem. Pentru a ilustra această strânsă legătura
între alegeri corecte și adevăr, să luăm un exemplu notoriu: medicina. Până nu demult, cauza
numărul unu a mortalității erau infecțiile. Până în momentul în care Antony van Leeuwenhoek
a descoperit bacteria, medicii luau decizii greșite în tratarea infecțiilor pentru că teoria lor
despre cauza bolii era falsă. Tot atunci oamenii se tratau cu mercur otrăvitor, substanțe
halucinogene si altele ca acestea, fiind convinși de adevărul lor subiectiv, care mai târziu s-a
dovedit a fi o eroare.  Odată ce eroarea a fost îndepărtată, alegerile corecte care au urmat au
salvat viețile a milioane de oameni. Așadar în știință putem cunoaște Adevărul Obiectiv. Dar
în domeniul alegerilor personale?

Poate că răul cel mai mare al istoriei umanității este tendința omului de a face alegeri
personale pe baza unor Adevăruri Subiective. Astăzi în special, când trăim în epoca post-
adevăr, nu este de mirare ca cei mai mulți dintre oameni fac alegeri gresite pentru că, întocmai
ca Pilat, nici măcar nu mai cred că există un Adevăr Obiectiv. Dacă viața ta este un esec, sau
chiar un dezastru, cel mai probabil aceasta se datorează unor alegeri personale greșite, care au
avut la bază un Adevăr Subiectiv, o eroare, sau chiar o minciună.  Partea bună este că tocmai
acest eșec, te face să vrei să cauți Adevărul Obiectiv, ca pe viitor să eviți alegerile greșite și
implicit suferința. Putem noi însă cunoaște Adevărul Obiectiv vizavi de noi sau fiecare
suntem robi ai adevărurilor noastre subiective?

Vestea bună este că, cel puțin în domeniul alegerilor personale, acolo unde de fapt ne doare
cel mai tare – familie, profesie, prieteni – avem o direcție despre unde și cum să aflăm
Adevărul: Biblia se prezintă pe sine însăși ca o sursă de Adevăr Obiectiv și, în consecință, ca
un ghid, o normă pentru alegeri personale corecte care să-ți transfome viața în mai bine. Ea te
îndeamnă să treci prin procesul cunoașterii, ca în final, prin îndepărtarea erorilor și a
minciunilor din viața ta, să ajungi să faci alegerile corecte. Însă cum pot să știu că Biblia
conține Adevărul Obiectiv?

Ca regulă general aplicabilă, există două tipuri de Adevăruri Obiective: pe de o parte,

adevăruri obținute prin cercetare, ca în sfera științei; De celalată parte, Adevărul Obiectiv
poate fi și Adevăr revelat, atunci când nu am uneltele necesare pentru cercetare și depind de
revelație, adică de informația pe care mi-o dă altcineva. Știu, omul modern are alergie la
cunoașterea revelată, considerând-o un reziduu al primitivismului. Paradoxal, poate chiar
cinic, este că în viața noastră operăm, în general, cu adevăruri revelate. Pentru că în cele mai
multe cazuri informația care îmi este prezentată nu poate fi cercetată de mine, fie pentru că nu
o pot testa cu simțurile, fie pentru că subiectul mă depășește. Așa se face că,  organul care
validează de fapt informația ca adevăr sau minciună este Încrederea. Dacă medicul îmi spunea
să iau mercur, luam, pentru ca aveam încredere.
De fapt, de fiecare dată când mi se prezintă un pretins adevăr revelat, mintea mea procesează
și răspunde instantaneu următoarei întrebări: am sau nu am încredere în omul sau sursa prin
care această informație mi-a fost revelată, descoperită? Creierul nostru este atât de obișnuit să
folosească acest proces că, în cele mai multe cazuri, validăm sau invalidăm informația doar pe
baza încrederii, chiar și atunci când avem la îndemână uneltele necesare ca să testăm
informația. Ca și consecință, suntem adesea înșelați de cei care dețin un capital de încredere
asupra noastră. De aceea, este vital ca, în căutarea Adevărul Obiectiv, să cercetăm atunci când
cercetarea se impune și să avem încredere atunci când încrederea se impune. Inversarea celor
două metode naște monștrii.

Și în cazul Bibliei, unele adevăruri sunt cercetabile, iar altele nu. De aceea, deseori pe paginile
ei se creează o legatură strânsă între cunoașterea adevărului și încredere, credibilitate. Pentru
că Dumnezeu este credibil, poate enunța adevărul, Adevărul Obiectiv, care transcende
subiectivismul omului. Acel adevăr care ne ajută să facem alegerile corecte și să evităm
consecințele nefaste ale unei vieți trăite în eroare și ratate. ”Cuvântul Tău este adevărul” zice
Isus, iar nouă ni se cere ca să ne însușim revelația prin credință, având încredere în Cel care,
prin natura Sa, este singurul credibil să enunțe Adevărul Obiectiv, spulberând eroarea sau
minciuna care ne hrănea autodistrugerea.
DUREREA, Prietena Ta cea BUNA
Ce ai spune daca ti-as zice ca suferinta iti este indispensabila? Durerea este de fapt o alarma
de care ai mare nevoie. In acest articol din Subiectiv și Obiectiv, vei alfa care originea
suferintei si cand se va termina ea. 

Suferința poate fi trupească, emoțională, psihică, însă fiecare dintre aceste suferințe se
manifestă aproximativ la fel. Poate că cel mai ușor ne este să înțelegem suferința fizică pentru
că toți am experimentat-o în doze mai mici sau mai mari. Prima întrebare pe care ti-o pune un
medic când ajungi în cabinetul lui este: ”ce te doare?”. Dacă răspunzi: ”nimic”, atunci
probabil că vine următoarea întrebare: ”Și ce cauți aici? Nu ai ceva mai bun de facut?”.

De fapt, cei mai mulți dintre noi mergem la medic doar atunci când avem o suferință, când ne
doare ceva. Iar aceia care cred că ”durerea este răul cel mai mare”, merg doar cu dorința de a
scăpa de durere. Si dacă li se dă un analgezic sunt mulțumiți și se duc fericiți acasă. Însă a
proceda așa ar fi o dovadă de inconștiență din partea medicului, pentru că acea durere trebuie
să aibă o cauză. Durerea este doar dovada că ceva este defect în corpul tău, că ceva are nevoie
de remediere. De fapt, se știe în practica medicală că dacă de exemplu mâna ta nu mai are
capacitatea de a simți durerea, este foarte posibil să o pierzi prin amputare pentru că o vei
lovi, arde, traumatiza constant, fără să-ți dai seama.

Evident, durerea este ceva supărător, dar privind din această perspectivă, ea nu este rea, ci este
benefică, as zice chiar indispensabilă. Durerea, suferința poate fi asemănată cu alarma de la
gaz, sau sirenele de război. Da, este enervantă, dar prefer ca alarma să urle atunci când am o
scăpare de gaz, sau când țara este atacată. De fapt, nu suferința este problema, ci problema
este acel ceva care o provoacă. Iar scopul durerii este de a te împinge să găsești și să rezolvi
problema care o cauzează.

Suferința este dată de către Dumnezeu la pachet, odată cu căderea omului în păcat. Dumnezeu
îi zice femeii ”voi mări foarte mult suferința și însărcinarea ta”, iar barbatului ”… cu multă
trudă îți vei scoate hrana din pământ” (Gen 3.16-17). Este prima dată când ne întâlnim cu
conceptul de durere în Biblie și este generat de o disfuncționalitate: păcatul.

De fiecare dată când doare, de fapt sistemul de alarmă te anunță că ceva nu este în regulă. Așa
este, câteodată suntem victime colaterale a unei lumi bolnave de păcat, ca în cazul acestui
virus COVID-19 care străbate lumea și nu face deosebire între oameni. Pentru toate aceste
suferințe în care suntem victime colaterale, Dumnezeu ne cere să avem răbdare, până în
momentul în care El va îndrepta toate lucrurile și îi va compensa pe cei ce au suferit fără vină.
Însă în cele mai multe cazuri suferința este o consecință a acțiunilor mele. Nu doar în plan
fizic, când mă port cu corpul meu așa cum nu trebuie, ci și pe plan emoțional sau psihic. Cele
mai multe suferințe sunt emoționale și vin din plan relațional. Ne distrugem relațiile cu
mâinile noastre, cufundați în egoismul nostru. Iar egoismul este păcatul redus la esență, așa
cum, antagonic, iubirea este neprihănirea redusă la esență. La rândul lor, suferințele psihice
sunt și ele o consecință a faptului că am decis să cultivăm pe termen lung niste gânduri,
atitudini sau obiceiuri nepotrivite, sau chiar dăunătoare.

Este interesant că, așa cum Dumnezeu dă la pachet durerea într-o lume căzută în păcat, ca
omul întâlnindu-se cu ea să înțeleagă cauza și să o îndepărteze, tot așa Dumnezeu promite că
atunci când păcatul – cauza – va fi distrus, va fi distrusă și consecința – suferința: ”Apoi am
văzut un cer nou şi un pământ nou… El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va
mai fi; nu va mai fi nici jale, nici strigăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi s-au dus” (Apoc
21.1,4)

În concluzie, soluția nu este să fugi de suferință, așa cum fac cei mai mulți oameni – căutând
confort în diverse panacee. Soluția nu este nici să cauți durerea, din exces de zel auto-punitiv.
Ci atunci când te întâlnești cu durerea să cauți cauza, care de cele mai multe ori este legată de
greșelile tale, și să o îndepărtezi cu ajutorul lui Dumnezeu. Iar pentru îmbărbătare în dureri în
care ești victimă colaterală, adu-ți aminte că noi ”așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în
care va locui neprihănirea” (2 Pet 3:13).
Este Dumnezeu Dreptate sau Dragoste?
Sunt Dragostea lui Dumnezeu si Legea Lui in Conflict? In acest articol din Subiectiv și
Obiectiv, vei alfa că Legea lui Dumnezeu este validă și compatibila cu dragostea Lui.

Există un conflict între lege / dreptate și iubire? Daca da, pot alege una dintre ele după care
să-mi ghidez viața, păstrând-o pe cealaltă ca fiind opțională?

Când vorbim despre Lege o asociem automat și corect autorității, pentru că autoritatea este
cea care are căderea de a da legi. Iar autoritatea este ceva la care te raportezi cu frică – care
produce obediență, sau cu dispreț – care produce rebeliune. Și cum nici frica, nici disprețul nu
sunt emoții compatibile cu dragostea, concluzia naturală este că Legea și Iubirea se exclud
reciproc. Și cu cât autoritatea este mai mare, cu atât relaționarea la ea cu dragoste este mai
dificilă. În plus, autoritatea are și datoria de a se asigura că Legea este păzită, și în cele mai
multe cazuri o face prin coerciție sau chiar prin forță. Poți iubi pe cineva care îți bagă niște
legi pe gât și folosește nuiaua ca să se asigure că sunt păzite? Evident nu!

Și Biblia prezintă pe Dumnezeu ca fiind autoritate, și în consecință Leguitor. Și nu orice fel de

autoritate, ci Autoritatea Supremă, cea care emite legi indiscutabile și general aplicabile. După
principiul prezentat deja – cu cât mai multă autoritate cu atât mai puțină iubire – lui
Dumnezeu, Legiuitorul, i se poate oferi frică sau dispreț de către om, dar cu siguranță nu
iubire.

Tot acest raționament împarte lumea în trei mari categorii – plus încă una, ceva mai mică ?.
Prima categorie, este poate cea mai mare în rândul oamenilor religioși. Ei se raportează la
Dumnezeu în deosebi cu frică, pentru că îi recunosc autoritatea de legiuitor. În plus, au și
argumente pentru că Biblia, vorbește în mod repetat de ”frica de Domnul”, validând
raportarea lor la Dumnezeu cu frică. O a doua categorie, este cea a secularilor. Ei se
raportează la autoritatea lui Dumnezeu cu dispreț și, în consecință, au o atitudine rebelă față
de Dumnezeu și orice lege care Îl are pe El ca sursă. Din acest motiv vedem o degradare
morală continuă și rapidă în societățile aflate într-un proces accentuat de secularizare. O a
treia categorie este cea a credincioșilor bine intenționați, care văzând această aparentă
imposibilă armonie dintre lege / autoritate și dragoste, au decis să renunțe la una din ele. Și
cum să renunți la dragoste?… Așa că, evident, au renunțat la Lege.

Însă Biblia nu vorbește despre Lege ca despre ceva rău sau vrednic de îndepărtat. Însuși
apostolul Pavel, pe care toți îl folosesc ca argument pentru îndepărtarea Legii, spune: ”Deci ce
vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât
prin Lege.” (Rom 7.7), iar mai jos spune ”Așa că Legea, negreșit, este sfântă, și porunca este
sfântă, dreaptă și bună” (Rom 7.12), concluzionând în versetul 14 ”Știm în adevăr că Legea
este duhovnicească; dar EU sunt vândut rob păcatului” (Rom 12.14). Și aici se face lumină și
apare a patra categorie de oameni: cei care înțeleg că problema nu este Legea sau Autoritatea
lui Dumnezeu, care sunt bune, ci problema sunt EU, care sunt ”vândut rob păcatului”.

Nu trebuie să aruncăm la gunoi ce este bun – Legea – și să păstrăm ce este rău – natura mea
căzută, care este în conflict cu autoritatea lui Dumnezeu. În același pasaj, Pavel spune că
”într-adevăr, legea Duhului de Viață în Hristos Isus, m-a izbăvit de legea păcatului și a morții
… pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii
pământești, ci după îndemnurile Duhului” (Rom 8.2,4).
Bun, așadar omul, în natura lui căzută, nu poate împăca autoritatea cu dragostea și, în
consecință, ori alege dreptatea / Legea și se supune din frică, ori alege iubirea în detrimentul
Legii, ori se răvrătește cu totul și îi întoarce spatele lui Dumnezeu, negând atât dreptatea cât și
iubirea Lui. De aceea, Isus spune: ”Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din
nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, doar dacă primești o natură
nouă, poți rezolva acest conflict între Lege / dreptate și iubire, ajungând să iubești pe
Legiuitor pentru că inima ta ajunge să fie în armonie cu Legea Sa.
Au TOȚI Creștinii ACELAȘI Dumnezeu?
Am tot auzit ca toti avem acelasi Dumnezeu. Ce este Adevarat si ce este Fals in aceasta
afirmatie? In acest articol din Subiectiv și Obiectiv, vei alfa că nu toti crestinii au acelasi
Dumnezeu de fapt.

Toți avem acelasi Dumnezeu. Oare? Tu ai acelasi Dumnezeu cu inchizitorul care tortura
oameni ca sa-i facă credincioși adevărați? Probabil că poți răspunde destul de ușor la această
întrebare. Dar hai să încercam o întrebare mai grea: Toți cei care cred că Dumnezeu există și
se poartă decent cu semenii lor au același Dumnezeu? Apropo, scrie-ne în comentarii
răspunsul tău la această întrebare!

Pentru inceput, este important să înțelegem că afirmația ”Toți avem același Dumnezeu” este
pe cât de adevărată, pe atât de falsă. Adevărată pentru că, dacă El există cu adevărat,
”Dumnezeu există” devine un adevăr obiectiv, adică este o afirmație care reflectă o realitate,
independent de subiectul care o observă. De fapt, când i-a vorbit lui Moise El Însuși s-a
definit ca: ”Yahweh – Eu sunt cel ce sunt”, și anume cel ce există prin Sine Însuși,
necondiționat de vreo altă realitate. Însă EL ERA ceea ce ESTE și înainte ca eu să mă fi
născut și VA FI ceea ce ESTE și după ce eu o să mor. Simpla realitate a existenței Lui nu
produce nici un rezultat mântuitor în viața mea, atâta timp cât nu îl transform in Dumnezeul
meu, în Dumnezeul Subiectiv. Să luam, de exemplu, versetul de aur ”Atât de mult a iubit
Dumnezeu lumea, încât a dat…” este o afirmație adevărată, obiectivă – Dumnezeu a iubit si a
dat, dar această acțiune a lui Dumnezeu produce efecte DOAR pentru cine o personalizează,
așa cum spune si versetul în continuare: ”pentru ca oricine crede să nu piară”. Cu alte cuvinte,
caracteristicile și actiunile obiective ale lui Dumnezeu sunt fără valoare mântuitoare, dacă nu
sunt subiectivizate într-o trăire personală. De aceea, în cele mai multe cazuri, Dumnezeu se
prezintă nu ca Yahweh – Dumnezeul Obiectiv, ci ca Dumnezeul Subiectiv ”al lui Avraam”,
”al lui Israel”, ”al meu”. Nu al preotului meu, nu al mamei mele sau al tatălui meu, ci al meu.

Aici, în această subiectivizare a lui Dumnezeu, se află atât puterea cât și slăbiciunea credinței.
Puterea pentru ca doar Dumnezeul Subiectiv este mântuitor. Și slăbiciunea, pentru că procesul
de subiectivizare este adesea transformat într-un proces de personalizare, în care Dumnezeu
își pierde caracteristicile obiective și este remodelat după nevoia mea contextuală, culturală.
Să ne amintim de inchizitorul nostru bine intenționat. Această mutilare a chipului
Dumnezeului Obiectiv se numește idolatrie, adică închinare înaintea unui Dumnezeu
inexistent. Inexistent pentru că odată cu pocirea caracteristicilor Lui, El își pierde identitatea
reală, iar noul Dumnezeu pe care mi l-am creat – după chipul și asemănarea nevoii mele
contextuale – nu există, este doar o plăsmuire a gîndurilor mele. În fața acestor dumnezei
inexistenți Dumnezeul Obiectiv rămâne în mod legitim perplex: ”Cum poate omul să-și facă
dumnezei care nu sunt dumnezei?” (Ier 16:20), spune El in cartea profetului Ieremia.

Așadar ”avem un singur Dumnezeu” este un adevăr obiectiv, dar este un fals dpdv subiectiv.
Noi avem același Dumnezeu doar în măsura în care îl percepem la fel, în măsura în care
caracteristicile lui Obiective se transcriu în percepția noastră comună Subiectivă. Altfel
ajungem să ne închinăm declarativ ”aceluiași Dumnezeu”, având în fapt fiecare un dumnezeu
al lui, Subiectiv, care în cele mai multe cazuri are puțin a face cu Dumnezeul adevărat, cel
Obiectiv.

Tocmai pentru că Dumnezeu știe că omul are tendința să-și creioneze un idol, s-a îngrijit să își
descopere adevărata identitate și caracteristicile Sale prin revelație, prin Cuvântul Său. De
fapt, acesta este scopul revelației: să transforme Dumnezeul Obiectiv în Dumnezeu Subiectiv,
și invers. Cu atât mai mult legătura dintre aceste două concepte, Dumnezeul Obiectiv si cel
Subiectiv, este făcută desăvârsită în Hristos, care este revelatia supremă: ”Cine m-a văzut pe
Mine, a văzut pe Tatăl”, spunea Isus. Și tot El spune ”și viața veșnică este aceasta: să te
cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos pe care l-ai trimis Tu”.
Acolo unde ”Eu sunt cel ce Sunt”, cel Obiectiv, se intâlnește cu ”Dumnezeul tău”, cel
Subiectiv, acolo este adevărul mântuitor. Orice altceva este doar o altă sminteală.
Există un RĂU mai mare ca MOARTEA
Este Moartea cel mai mare Rău? Biblia spune ca există un rău mai mare decat moartea. In
acest articol din Subiectiv și Obiectiv, vei afla care este acela.

Moartea a fost văzută dintotdeauna ca fiind cel mai mare rău care ți se poate întâmpla… și
într-un fel așa este, pentru că ea ne privează de cel mai mare dar: viața. În plus este un drum
cu sens unic: oamenii trec dincolo de ea și nu mai vin înapoi. Iar misterul acelui ”dincolo”
este compleșitor. Din aceste două motive, în unele culturi sau religii, oamenii au încercat să se
împrietenească cu moartea ca să o îndulcească, ajungând până la a face glume pe seama ei.
Știi cum se zice: ”fă-te prieten cu dușmanul ca apoi să poți să-l învingi”.

Însă prietenia aceasta este de fațada și are picioare scurte: indiferent de bravadă, omul când
ajunge față în față cu moartea, se îngrozește și ar face orice să o amâne. Chiar si pentru un
sinucigas, ultimele clipe sunt tot de groaza! De aceea cei mai mulți sunt în stare să dea orice
ca să mai câștige măcar o zi, până acolo că ajung să se dezumanizeze. Iar motivul este simplu:
moartea este un dușman în fața căruia omul știe că este învins.

Și Biblia vorbește despre moarte tot ca despre un arhi-dușman: ”Vrăjmașul cel din urmă, care
va fi nimicit, va fi moartea” (1 Cor 15:26), spune Pavel. Aici apare și prima veste bună: și
anume că moartea va fi nimicită. ”Și moartea și locuința morților au fost aruncate în iazul de
foc.” (Apoc 20:14), spune Apocalipsa despre finalul istoriei acestui pământ. Apare natural o
întrebare: Dacă omul este zdrobit în fața morții, cine învinge acest dușman atât de puternic?
Întreg Noul Testament îl prezintă pe Isus ca fiind cel ce nimicește puterea morții: ”…
Mântuitorul nostru Isus Hristos, care a nimicit moartea și a adus la lumină viața și
neputrezirea, prin Evanghelie” (2 Tim 1:10), zice tot Pavel într-una din epistolele sale.

Și tocmai pentru că Isus a învins-o, Biblia nu prezintă Moartea ca fiind cel mai mare dușman
al omului. Tot in cartea Apocalipsei, descriind evenimentele dramatice ale istoriei, Ioan spune
că ”În acele zile, oamenii vor căuta moartea și nu o vor găsi; vor dori să moară și moartea va
fugi de ei” (Apoc 9:6), iar la sfârșitul timpului zice despre cei răi că vor zice ”munților și
stâncilor: ”Cădeți peste noi și ascundeți-ne de fața Celui ce șade pe Scaunul de Domnie””,
cerând moartea ca fiind mai de dorit decât întâlnirea cu Cel care urmează să-i judece pentru
răutatea lor.

În antiteză, despre cei găsiți buni în acele timpuri Biblia zice că ”Ferice de acum încolo de
morții care mor în Domnul … căci faptele lor îi urmează” (Apoc 14.13). Pentru că ei au murit
în Domnul, se împărtășesc de biruința lui Isus asupra morții. Pentru ei Moartea este cel mult
un dușman înfrânt.

Biblia vorbește așadar de un rău mai mare decât moartea și anume despre a fi găsit rău atunci
când te întâlnești cu ea, pentru că moartea nu face altceva decât să sigileze starea în care te
afli. Dacă ești găsit rău la întâlnirea cu moartea, ea te va învinge definitiv pentru că ești singur
în fața unui dușman mai puternic decât tine, dar dacă ești în aceeași tabără cu Isus, moartea
este un dușman învins. Iar atunci când Isus te va rechema la viață, nu va avea puterea să te
țină.

Așadar, preocupă-te mai puțin cu momentul în care te vei întâlni cu moartea, și mai mult cu
starea în care te afli atunci când te vei întâlni cu ea. Căci ea vine pe neașteptate, așa cum se
vede și în zilele acestea, și îți va sigila soarta pentru veșnicie, ori de partea celor răi ori de
partea celor buni. Deci nu lăsa pe mâine ce poți face azi – fă și tu pasul către tabăra celor care
înving moartea!
RAIUL, MOMEALA Religiei sau REALITATE Accesibilă?
Este Viața Veșnică cea mai bună Momeală a Religiei pentru a atrage oamenii? Sau mai
degrabă este o Realitate la care TU poți să ai acces? In acest articol din Subiectiv și
Obiectiv, vei afla care care sunt cele mai bune metode pe care le-a folosit Religia pentru a
atrage oamenii și care este criteriul după care vei putea avea acces la Rai.

Este viața vesnică o poveste frumoasă sau mai mult decât atât? Viața vesnică este recompensa
supremă. Nici tu, nici eu nu ne putem gândi la o promisiune mai mare, pentru că viața vesnică
este o prelungire la infinit a celui mai mare dar: viața. Și tocmai pentru că este o promisiune
atât de mare, miroase a înșelătorie.

În plus, ea nu poate fi confirmată public nici senzorial, nici stiințific, așa că cei mai mulți o
consideră o momeală a preoților și a pastorilor pentru a prosti mulțimile și a le stoarce banii
din buzunar. Ai mai auzit această versiune probabil, poate ești chiar unul dintre adepții ei.
Apropo, scrie-ne în comentarii părerea ta despre acest subiect!

În primul rând viața veșnică, sau Raiul, nu a fost nici pe departe metoda cea mai eficientă de a
atrage oamenii spre religie, pentru că are la bază un motivator slab – dorința de a obține ceva
într-un viitor îndepărtat și nu foarte bine definit. Iar cei deprinși cu manipularea maselor știu
că cei mai mulți oameni nu au disciplina de a primi recompensa întârziat, ci o vor ACUM. De
aceea, religia a încercat mai degrabă să folosească alte metode de a atrage omul. Una din cele
mai eficiente este binecuvântarea. S-a dezvoltat chiar o ramură foarte prolifică a
creștinismului sub bagheta unor predicatori ai prosperității, ai binecuvântărilor. ”Vii la
Biserica și vei fi binecuvântat! – Totul îți va merge strună”. AICI și ACUM!

Însă de departe cea mai eficientă metodă de a prinde oamenii în plasa religiei a fost frica, care
este un motivator chiar mai puternic. Frica, cu cele două componente temporale: ACUM –
blestemul și ATUNCI – iadul veșnic. Și funcționează de minune!

Istoria religiilor este marcată de manipulări legate de binecuvântare, de blestem și de iadul

veșnic. Însă niciuna dintre aceste motivații nu este promovată de Biblie ca fiind motivația
corectă. Biblia nu spune că dacă vii la biserică o să-ți meargă bine ACUM – dimpotrivă,
descrie multe cazuri în care s-a întâmplat exact contrariul: mai toți profeții au fost torturați și
omorâți. De asemenea, Biblia nu spune că dacă NU mergi la biserică ACUM vei fi blestemat
– dimpotrivă, Isus zice că Dumnezeu ”face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni
și dă ploaie peste cei drepti și peste cei nedrepți” (Mat 5:45). Cu alte cuvinte Dumnezeu face
bine tuturor. În plus, Biblia nu învață că „Plata păcatului este chinul veșnic în iad”, ci că
„Plata păcatului este moartea” (Rom. 6,23), adică opusul vieții, anihilarea, pieirea (Ioan
3,16).

Există totuși un motivator, singurul adevărat, pe care Biblia îl promovează. Apostolul Ioan
spune: ”Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu
iubește nu a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4.7-8).
Mesajul lui Dumnezeu vizavi de răsplată poate fi tradus cam asa: dacă mă iubești ACUM,
dragostea ta va birui orice piedică, orice încercare, iar la sfârșit, ATUNCI, vei primi viața
veșnică. Dumnezeu nu pare să fie un vânzător prea bun, pentru că descrierea vieții vesnice în
Biblie este destul de sumară. De fapt, ea este concentrată tot în jurul aceleiași motivații
corecte: ”Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, și ei vor fi poporul Lui, și
Dumnezeu însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor” (Apoc 21.3). Vezi, Dumnezeu nu-ți
promite bogăție, cadâne, sau mai știu eu ce altceva. Ci îți promite exact acel unic lucru care
te-a și calificat pentru viața veșnică: relația de iubire cu Dumnezeu, pentru că ”El însuși va fi
cu tine”. Cine nu-și dorește șă fie o vesnicie cu Dumnezeu, nu va fi atras de oferta Lui.

Da, din păcate religia și-a construit de-a lungul secolelor un imperiu pe frică și pe recompensă
imediată, însă Impărăția lui Dumnezeu este construită pe acea dragoste de Dumnezeu care
trece ACUM peste orice fel de obstacol și care are ca final, ATUNCI, viața veșnică. Raiul nu
este elementul motivator pentru credincios, ci este consecința relației de dragoste cu
Dumnezeu. Așa că, această ofertă este valabilă doar celor care iubesc. Celorlalți le rămâne
frica, împlinirea dorințelor imediate sau agnosticismul cinic care nu crede în nimic, dar nici
nu oferă nimic. Tu unde te situezi în acest peisaj?