Sunteți pe pagina 1din 12

DEJAN ANDOV

www.theadventtruth.comoj.com
“Marturiile însuşi vor fi cheia care va explică soliile care sunt date, așa cum un verset este
explicat prin alt verset.” 1SM42

„Aceia care doresc să se îndoiască vor avea destule motive de îndoială. Dumnezeu nu-Şi
propune să îndepărteze toate ocaziile de necredinţă. El dă dovada care ar trebui cercetată cu
multă grijă şi cu un spirit plin de umilinţă şi un spirit gata de a fi învăţat şi toţi trebuie să
hotărască după greutatea dovezii. Dumnezeu dă suficiente dovezi sufletului sincer pentru a
crede; dar cel care întoarce spatele greutăţii dovezii, pentru că sunt câteva lucruri pe care el
nu le poate clarifica cu înţelegerea lui mărginită va fi lăsat în atmosfera rece, îngheţată, a
necredinţei şi îndoielilor ce ridică întrebări şi va ajunge la naufragiul credinţei” 5T 676

Andov Dejan
Tel: 0768 622 687
e-mail: dejan1888@gmail.com
www.theadventtruth.comoj.com

2
Dejan Andov

Sora White a scris în câteva ocazii că Duhul Sfânt este „o persoană”. Aceste citate sunt aduse astăzi ca
o dovadă că ea ar fi crezut că Duhul Sfânt este o fiinţă asemenea Tatălui şi Fiului, al treilea membru al unui
Dumnezeu triunic. Iata două din aceste citate:
„Duhul Sfânt este o persoană, căci el dă mărturie împreună cu duhul nostru că noi suntem copii ai lui
Dumnezeu” (Ev. 616)
“Păcatul nu putea să fie oprit şi înfrânt decât prin mijlocirea celei de a treia persoane a Dumnezeirii”.
(DA 671)
Pe de altă parte, există multe alte afirmaţii care demonstrează fără nici o îndoială că există numai două
Fiinţe divine, Tatăl şi Fiul. Iată câteva din ele:
"Hristos, Cuvântul, singurul născut al lui Dumnezeu, era una cu Tatăl cel veşnic – una în natură, în
caracter şi în scop – singura Fiinţă din tot Universul care putea intra în sfaturile si în planurile lui
Dumnezeu." (GC 493)
“Şi cu scopul ca familia umană să nu poată avea scuze din cauza ispitelor lui Satana, Hristos a devenit
una cu ei. Singura Fiinţă care a fost una cu Dumnezeu a trăit legea in natură umană.” (ST, 14 octombrie,
1897).
Evident, când citim că Isus a fost “singura Fiinţă din tot Universul” care a fost una cu Dumnezeu şi care
putea intra în sfaturile şi planurile lui Dumnezeu, înţelegem că nu există o altă fiinţă care face parte din acest
sfat şi care este una cu Dumnezeu. Ellen White în aceste citate vorbeşte numai despre două Fiinţe divine.
Următorul citat susţine acelaşi lucru:
"NUMAI Tatăl şi Fiul trebuie să fie veneraţi." (YI, 7 iulie 1898)
Aici ni se spune că există numai două Fiinţe divine care au dreptul să primească închinarea noastră, ceea
ce ar fi fost greşit în cazul în care Duhul Sfânt ar fi o fiinţă asemenea Tatălui sau Fiului. Citiţi şi următorul citat:
“Nici un om, nici chiar cel mai înalt înger, nu poate sa aprecieze marele preţ; el este cunoscut numai
Tatălui şi Fiului” (The Bible Echo, 28 Oct. 1895)
Dacă Duhul este o persoană divină separată de Tatăl şi Fiul, cum este posibil să nu cunoasca preţul platit
pentru mântuirea noastră?
Mai departe sora White a scris că în lucrarea creaţiunii au participat numai două Fiinţe şi nu trei:
“Dumnezeu, în consiliu cu Fiul Său, a făcut un plan de a crea pe om după chipul lor propriu” (RH, 24
februarie, 1874)
“Tatăl şi Fiul S-au angajat în marea şi minunata lucrare la care se gândiseră, aceea de creere a lumii…
După ce a fost creat pământul şi vieţuitoarele de pe el, Tatăl şi Fiul Şi-au îndeplinit planul, hotărât înainte de
căderea lui Satan, de a face om după chipul şi asemănarea Lor. Ei lucraseră împreună la crearea pământului şi a
fiecărei vieţuitoare de pe el. Apoi Dumnezeu a zis Fiului Său: "Să facem om după chipul şi asemănarea
Noastră”’ (SR, 22).
„Isus Se unise cu Tatăl la facerea lumii.” (2T 209)
“La început, Tatăl şi Fiul S-au odihnit în Sabat după lucrarea Lor de creaţiune.” (DA 769).
Următorul citat este la fel interesant:

3
„Prin puterea dragostei Lui, prin ascultare, omul căzut, un vierme de țărână, va fi transformat, pregătit
pentru a fi membru a familiei cereşti, un companion al lui Dumnezeu, al lui Isus şi a sfinţilor îngeri, în
veacurile veşnice” (Ms 21, Feb.16,1900)
Dacă Duhul este un individ, o ființa, cum se poate că omul să nu fie un companion și ai Lui?
De asemenea, ea a scris că a treia fiinţă în rang din univers, următorul după Dumnezeu şi Hristos, a fost
Lucifer:
“Înainte de răzvrătirea lui în cer, Lucifer a fost un înger înălţat şi slăvit, următorul în rang după Fiul
prea iubit al lui Dumnezeu.” (SR 15).
„El (Satan) era după Hristos în ceea ce priveşte preamărirea şi caracterul.” (RH, 22 octombrie 1895)
„Păcatul a început în acela care, după Hristos, fusese cel mai mult onorat de către Dumnezeu...” (PP
35)
Deci avem două grupe de citate care la prima vedere par că se contrazic între ele. Ellen White vorbeşte
despre două Fiinţe divine şi trei persoane divine. Cum putem rezolva aceasta contradicţie aparentă?
Problema principală în toate aceste discuţii, după mine, este neînţelegerea despre ce constituie o fiinţă, la
fel ca şi refuzul multora să accepte posibilitatea ca Ellen White să folosească cuvântul „persoană” altfel decât îl
folosesc ei astăzi.
Această controversă nu este nouă. La începutul secolului XX cunoscutul medic adventist John Harwey
Kellogg a avut aceeaşi problemă. Într-o scrisoare din 1903, adresată lui G.I. Butler, fostul preşedinte al
Conferinţei Generale, el a scris:
„După cât înţeleg eu, dificultatea care este găsită în ‚Templul Viu,’ întreaga chestiune poate fi redusă la
întrebarea: Este Duhul Sfânt o persoană? Dumneavoastră spuneţi că nu. Eu am presupus că Biblia afirmă
aceasta datorită faptului că pronumele personal ‚el’ este folosit atunci când se vorbeşte despre Duhul Sfânt.
Sora White foloseşte pronumele ‚el’ şi a spus în atât de multe cuvinte că Duhul Sfânt este a treia persoană
a Dumnezeirii. Cum poate fi Duhul Sfânt a treia persoană şi să nu fie o persoană de loc, este foarte dificil
pentru mine să înţeleg.” (Scrisoare de la J. H. Kellogg către G. I. Butler, 28 octombrie 1903).
Din această scrisoare vedem că aceleaşi discuţii pe care le avem astăzi au fost purtate şi de pionerii
bisericii adventiste. Doctorul Kellogg a ajuns la concluzia că Duhul Sfânt este o persoană separată de Tatăl şi
Fiul. Această idee a fost în contradicţie cu credinţa bisericii din acea perioadă şi anume că Duhul Sfânt este
prezenţa personală a Tatălui şi a Fiului. Observaţi că Kellogg susţine poziţia sa prin scrierile sorei White, la fel
cum şi astăzi scrierile ei sunt folosite în sprijinul doctrinei trinității. Dar, a fost de acord sora White cu el? S-ar
putea ca doctorul (şi mulţi astăzi) să folosească scrierile ei în mod greşit? Citiți mai întâi răspunsul lui Butler și
după aceea răspunsul sorei White:
„În cea ce privește faptul că sora White și cu tine ați fi în deplină armonie, va trebui sa las o astfel de
concluzie cu totul la latitudinea ta și a sorei White. Dumneaei spune că nu există o deplină armonie. Tu spui
că există... Trebuie să o cred pe ea... atunci când spune că există o deosebire” (G.I. Butler către J.H. Kellogg, 5
aprilie 1904)
„Sunt unii, care acceptând teorii eronate, năzuiesc sa le întemeieze adunând din scrierile mele propoziţii
ale adevărului, pe care ei le folosesc, separate din contextul lor şi pervertite, amestecându-le cu eroare.”
(Letter 136, April 27, 1906, to Brethren Butler, Daniels, and Irwin.)
„În controversa apărută printre fraţii noştri în legătură cu învăţăturile acestei cărţi (Templul viu), cei care
erau în favoarea tipăririi şi distribuirii ei declarau: „Conţine exact aceleaşi puncte de vedere ca ale sorei White”.
Această afirmaţie m-a lovit direct în inimă. M-am simţit zdrobită, pentru că ştiam că această prezentare a
problemei nu era adevarată.”(1SM, 203)
„Sunt silită să vorbesc pentru a nega pretenţia că învăţăturile din ‚Templul Viu’ pot fi susţinute de
afirmaţii din scrierile mele. Poate că sunt în această carte expresii şi opinii care se găsesc în armonie cu
scrierile mele. Şi poate că există în scrierile mele multe declaraţii care, rupte din context şi interpretate
potrivit minţii autorului lucrării ‚Templul Viu,’ ar putea părea în armonie cu învăţăturile din această
carte. Aceasta poate oferi un sprijin aparent afirmaţiei că sentimentele din ‚Templul Viu’ sunt în armonie cu
scrierile mele. Dar Dumnezeu să ferească ca această părere să triumfe.” (Mar. Sp. Seria B, nr. 2, pag. 53,54)

4
Ceilalţi pioneri nu au avut această problemă. Citiţi următorul citat care poate arunca lumină asupra
studiului nostru şi unde putem vedea ca pionerii noştri au înţeles că cuvântul „persoană” are diferite sensuri:
„Există o întrebare care este atât de mult controversată în lumea teologică în care noi nu ne-am permis
niciodată să intrăm. Este vorba de personalitatea Duhului lui Dumnezeu. Ideile dominante despre persoană
sunt foarte variate, uneori necizelate, iar cuvântul este diferit înţeles, aşa încât nu ne putem aştepta la
unitatea opiniei în acest punct până când nu vor putea toţi să definească în mod precis ce înţeleg prin
acel cuvânt sau până când nu se vor pune de acord toţi asupra unui anumit înţeles în care cuvântul să fie
folosit. De vreme ce acest acord nu există, se pare că o discuţie a acestui punct nu este profitabilă, mai ales că
nu este o întrebare de revelaţie directă. Avem dreptul de a fi pozitivi în credinţa şi afirmaţiile noastre doar
atunci când cuvintele Scripturii sunt atât de directe încât aduc subiectul pe tărâmul dovezii indiscutabile. Nu
suntem doar doritori, ci nerăbdători să îl lăsăm exact acolo unde l-a lăsat cuvântul lui Dumnezeu. Din el
învăţăm că Duhul lui Dumnezeu este acea putere excepţională şi misterioasă care provine de la tronul
universului şi care este factorul eficient (activ) în lucrarea de creaţie şi răscumpărare.” (J.H. Waggoner, Spiritul
lui Dumnezeu, atribuţiile şi manifestările sale, p. 8, 9; 1877)
Din acest citat vedem ca problema principala în timpul pionerilor nu a fost personalitatea Duhului, ci
cuvântul „persoana”. Ei au înţeles că doi oameni pot folosi acest cuvânt având în mintea lor două diferite
înţelegeri. De fapt, sora White nu a fost singura care a scris că Duhul este o „Persoana”. Au fost și alți pioneri
care au scris aceasta dar nu credeau că este o ființa asemenea Tatălui și Fiului. Iata două exemple:
„Întrebare: Credeți ca Duhul lui Dumnezeu este o persoana, sau este simplu puterea prin care Dumnezeu
lucreaza și pe care El a dat-o omului în folosul său?
Răspuns: Pronumele folosite în legatura cu Duhul ne duc la concluzie că el este o persoana –
personalitatea lui Dumnezeu care este sursa întregii puterii și vieții” (Sarepta Henry „The Abiding Spirit”
1899)
”Duhul lui Dumnezeu este o realitate. Este tot atat de mult o realitate vie ca și Dumnezeu Însuși, și
este marele agent lucrător al lui Dumnezeu în înființarea și continuarea creștinismului în lume” (J. Clarke, RH 3
Iulie 1883) (Cu toate ca acest citat nu folosește cuvântul ”persoana”, totuși afirmă ca Duhul este un agent viu,
personal, personalitate)
Vă invit împreună să studiem acest subiect. Să vedem mai întâi ce constituie o fiinţă. Pentru aceasta vom
studia crearea omului. Biblia şi Spiritul Profetic ne spun că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui
Dumnezeu:
„Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” Gen.1: 26.
„Există multe teorii în lumea noastră care susţin că Creatorul nu este un Dumnezeu personal. Dumnezeu
este o fiinţă şi omul a fost făcut după chipul Său” (7MR 373)
“Dumnezeu este spirit; totusi El este o fiinţă personală, căci omul a fost făcut după chipul Său” (Ed.
131)
Cum a fost făcut omul?
1. „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului...”
2. „...i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” Gen. 2, 7
Deci, Dumnezeu mai întâi a format o formă fizică (trup). După aceea a suflat în aceasta formă o suflare
de viaţă. Aceasta suflare este cea ce Biblia în alte locuri numeşte duh (vezi Zah. 12: 1 şi Ecl. 12: 7). Când a
devenit omul o fiinţă vie? Atunci când Dumnezeu a suflat în el duh de viaţă. Deci, formă fizică şi duhul
împreună alcătuiesc o fiinţă, un individ. Cu alte cuvinte, o fiinţa are doua componente sau două aspecte: fizic şi
spiritual.
Pentru cei care se îndoiesc că omul are un duh citiţi următoarele versete:
„Prorocia, Cuvântul Domnului despre Israel. Aşa vorbeşte Domnul, care a întins cerurile şi a întemeiat
pământul, şi a întocmit duhul omului din el” Zah. 12, 1
„Dar este un duh şi acesta este în om” Iov 32: 8 (Cornilescu revizuita).

5
„În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el?” 1 Cor.
2: 11
Acum, ceea ce ne interesează este dacă şi Dumnezeu, la fel ca şi omul, are două aspecte, o formă fizica
şi un duh? Am văzut că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dar în ce constă aceasta
asemănare? Este numai o asemănare în caracter sau este şi o asemănare fizică? Să vedem ce spune inspiraţia:
1. Are Dumnezeu o formă fizică?
„În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi
poalele mantiei Lui umpleau Templul” Isaia 6: 1
„Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a
şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie
era ca nişte flăcări de foc, şi roţile Lui ca un foc aprins.” Daniel 7: 9
„Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi
pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi.” Apoc. 5: 1
„Omul trebuia să poarte chipul lui Dumnezeu atât în înfăţişarea exterioară, cât şi în caracter. Numai
Hristos singur este "întipărirea Fiinţei" (Evr.1,3) Tatălui; omul însă a fost făcut "după chipul" lui Dumnezeu.”
(PP 45)
„La început, omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu nu numai în caracter, ci şi în
trăsături şi formă” (GC 644)
“Când Adam a ieşit din mâinile Creatorului, era asemănător cu Făcătorul lui ca natură fizică, mintală
şi spirituală.” (Ed. 14)
„Creaţi pentru a fi "chipul şi slava lui Dumnezeu" (1Corinteni 11,7), Adam şi Eva primiseră înzestrări cu
totul vrednice de destinul lor măreţ. Superbi şi cu un corp bine proporţionat, cu trăsături regulate şi frumoase,
cu feţe care străluceau de sănătate şi de lumina bucuriei şi a nădejdii, ei arătau în alcătuirea lor exterioară
asemănarea cu Creatorul lor. Iar această asemănare nu se manifesta numai în natura fizică. Fiecare facultate
a minţii şi a sufletului reflecta slava Creatorului.” (Ed. 20)
„L-am întrebat pe Isus dacă Tatăl Său avea o formă ca a Sa. Mi-a răspuns că da, dar că eu nu o puteam
privi, întrucât, a zis El, „daca vei privi o singură dată slava persoanei Sale, vei înceta să exişti” (EW 55)
2. Are Dumnezeu un Duh?
“… Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.” Gen. 1, 2
“Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de prezenţa Ta? Dacă mă voi sui în
cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo” Ps. 139: 7.8
“Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt” Ps. 51, 11
“Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.” Iov 33:4
„Când va veni Mângâietorul, pe care Eu vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care iese de la
Tatăl, acela va mărturisi despre Mine.” Ioan 15: 26
“Fară Duhul Sfânt, fară suflarea lui Dumnezeu, conştiinţa devine amorţită, lipsită de viaţă spirituală...”
(4 BC 1166)
“Duhul Sfânt este un agent liber, activ si independent. Dumnezeul cerului foloseste Duhul Său dupa
buna Sa placere...” (RH 5 mai, 1896)
“Măreţia lui Dumnezeu este pentru noi de necuprins. "Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri"
(Psalmii 11,4); cu toate acestea, prin Duhul Său, este prezent pretutindeni. El are o cunoaştere intimă a
tuturor lucrărilor mâinilor Sale şi un interes personal faţă de acestea... "Unde mă voi duce departe de Duhul Tău
şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo, dacă mă voi culca în locuinţa
morţilor iată-Te şi acolo (Ps. 139: 7).” (Ed 131)
“Biblia ni-L arată pe Dumnezeu în locul Său înalt şi sfânt, nu într-o stare de inactivitate, nu în tăcere şi
singurătate, ci înconjurat de zeci de mii de ori zece mii şi mii de mii de făpturi sfinte, toate aşteptând să
împlinească voia Sa. Prin intermediul acestor mesageri, El este în legătură neîntreruptă cu fiecare colţ al
6
împărăţiei Sale. Prin Duhul Său, El este prezent pretutindeni. Prin mijlocirea Duhului Său şi a îngerilor Săi,
El lucrează pentru copiii oamenilor.” (MH 417)
Istoria creaţiunii reprezintă o lecţie despre fiinţa lui Dumnezeu. Dumnezeu a format o formă fizică şi
prin aceasta ne-a arătat ca El Însuşi nu este o esenţă intangibilă, ci este o fiinţă personală, posedând o formă
fizică. După aceea a suflat în om duh de viaţă demonstrând că şi El are un Duh. Biblia şi Spiritul Profetic susţin
împreună că Dumnezeu, la fel că şi omul, are două aspecte, unul fizic şi unul spiritual. Atenţie, aici nu intrăm în
discuţie despre natura acestor două aspecte! Nu ştim care este natura trupului şi Duhului lui Dumnezeu. Aici
tăcerea este de aur. Tot ceea ce spunem este că Dumnezeu este atât trup (aspect fizic) cât şi Duh (aspect
spiritual).
Din aceasta putem concluziona că duhul nu este o altă fiinţă, un alt individ, ci este aspectul non fizic,
spiritual, al omului sau al lui Dumnezeu.
Acum să ne concentrăm la un alt lucru, problema cuvântului „persoană”. Va rog citiţi următorul citat:
“Am văzut un tron şi pe el stăteau Tatăl şi Fiul. Am privit la faţa lui Isus si I-am admirat minunata-I
persoană. Persoana Tatălui nu o puteam privi, căci era acoperită de un nor de slavă. L-am întrebat pe Isus
dacă Tatăl Său avea o formă ca a Sa. Mi-a raspuns că da, dar că eu nu o puteam privi, întrucât, a zis El, „dacă
vei privi o singură dată slava persoanei Sale, vei înceta să exişti” (EW 54)
Sora White a admirat minunata-I persoană a lui Isus. Ce a admirat ea de fapt? Faţa, înfăţişarea, trupul
Lui. Mai departe ea spune ca nu putea privi „persoana Tatălui”. În sfârşit L-a întrebat pe Isus dacă şi Tatăl are
„o formă ca a Sa”. Citiţi cu atenţie răspunsul lui Isus: „Mi-a raspuns că da, dar că eu nu o puteam privi,
întrucât, a zis El, „dacă vei privi o singură dată slava persoanei Sale, vei inceta să exişti”.
În acest citat sora White numeşte forma, aspectul fizic al lui Dumnezeu „persoană” Sa. Deci, această
formă, acest aspect fizic al lui Dumnezeu care stă pe scaunul de domnie în cer este persoana Lui Dumnezeu.
Dar am văzut că Dumnezeu nu este numai o forma fizică ci ca El are şi un alt aspect, spiritual, Duhul Său prin
care este prezent pretutindeni. Ce este Duhul? Este ceva impersonal, o simplă putere sau energie care iese din
fiinţa (persoana) lui Dumnezeu şi umple tot universul? Este ceva ce poate fi manipulat de om? Biblia este
foarte clară că Duhul lui Dumnezeu are caracteristici personale. El se mişcă, vorbeşte, poate fi întristat, insultat
etc. Cu alte cuvinte Duhul este viu, personal şi nu o putere sau energie impersonala. Aceasta înseamnă că
Duhul lui Dumnezeu este la fel de mult persoană aşa cum şi aspectul fizic al lui Dumnezeu este persoană. Dar
atenţie, el nu este o fiinţă separată de Dumnezeu, al treilea membru al unei trinităţi. El este persoana Lui
Dumnezeu prin care Dumnezeu este prezent pretutindeni şi prin care îşi îndeplineşte planurile Sale. Citiţi
urmatoarele citate:
„Duhul este cel care dă viaţă, carnea nu este de nici un folos; cuvintele pe care vi le spun Eu, ele sunt
duh şi viaţă.” Hristos nu se referă aici la doctrina Sa, ci la Persoana Sa, la divinitatea caracterului Său.” (RH
5 Aprilie, 1906)
Aici sora White spune ca atunci când Isus vorbeşte despre Duhul care dă viaţa (care este Duhul Sfânt),
se refera la persoana Sa, la divinitatea caracterului Său (citiţi 1 Cor. 15, 45; 2 Cor. 3, 6. 17). Aici avem un
exemplu clar unde sora White foloseşte cuvântul „persoană” cu un alt sens decât cu sensul de fiinţă. La fel şi
următorul citat confirmă adevărul că duhul este persoana sau caracterul unui individ:
„Identitatea noastră personală este păstrată după înviere, dar nu cu aceleaşi particule de materie sau de
substanţă care s-au coborât în mormânt. Lucrarea minunată a lui Dumnezeu este o taină pentru oameni. Duhul,
caracterul omului, se întoarce la Dumnezeu spre a fi păstrat acolo. La înviere fiecare om îşi va avea caracterul
său propriu. La timpul său, Dumnezeu va chema la viaţă pe cei morţi, dându-le iarăşi suflarea de viaţă şi
poruncind oaselor uscate să învieze.” (6BC 1093) (vă rog citiţi şi scrisoarea lui Willie White la sfârşitul acestui
studiu).
Din tot ce am vazut pâna acum, putem defini cuvântul „persoană”. Acest cuvânt poate însemna:
1. o fiinţă fizică, un individ
2. aspectul fizic sau non-fizic al unei fiinţe, caracterul sau personalitatea sa. (vezi: http://www.merriam-
webster.com/dictionary/person)
Neînţelegerea celei de-a două definiţii ca şi ceea ce constituie o fiinţă au făcut pe mulţi adventişti să
interpreteze greşit citatele sorei White unde ea spune că Duhul Sfânt este o persoană.
7
Să ne uităm în continuare la încă câteva citate din Spiritul Profetic legate de acest subiect:
„Duhul Sfânt este o persoană, căci el dă mărturie împreună cu duhul nostru că noi suntem copii ai lui
Dumnezeu... Duhul Sfânt are o personalitate, altfel El n-ar putea da mărturie către şi cu duhul nostru că
noi suntem copii ai lui Dumnezeu. Tot aşa, El trebuie să fie o persoană divină, altfel n-ar putea să cerceteze
tainele ascunse în mintea lui Dumnezeu. „În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de
duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui
Dumnezeu.” (Ev. 617)
Pentru mulţi acest citat este una dintre cele mai puternice dovezi că Duhul Sfânt este o fiinţa asemenea
Tatalui şi Fiului dar o analiza atentă ne va dovedi că citatul de fapt respinge această idee.
Ellen White spune că „Duhul Sfânt este o persoană” şi că „are o personalitate”. De ce? Care este dovada
că Duhul Sfânt este „o persoană” şi că „are o personalitate”? Pentru că „dă mărturie”. Cu alte cuvinte, dacă
Duhul nu este o persoană şi nu are o personalitate, El nu ar putea să dea mărturie. O putere sau energie
impersonala nu poate da mărturie ci numai ceva ce este personal, ce are personalitate. Ea spune clar acest lucru:
„Duhul Sfânt are o personalitate, altfel El n-ar putea da mărturie”. Acuma citiţi cu atenţie citatul şi observaţi
că Duhul Sfânt nu este singurul care dă mărturie ci împreună cu El dă mărturie şi duhul nostru. Ce este duhul
nostru? Urmând contextul acestui citat numai o persoană poate da mărturie. Dacă Duhul Sfânt este „o
persoană” şi „are o personalitate” din cauză că dă mărturie atunci şi duhul nostru este „o persoană” şi are „o
personalitate” pentru că şi el dă mărturie împreuna cu Duhul Sfânt! Dar, este duhul meu altcineva decât eu
însumi? Cu siguranţă că nu. El este o parte din mine, natura mea interioară, persoana, caracterul meu. La fel şi
Duhul Sfânt nu este o altă fiinţă, ci este Dumnezeu însuşi. Sora White spune acest lucru foarte clar:
“Dându-ne Duhul Său, Dumnezeu ni Se dă pe Sine, făcându-Se un izvor de influenţe dumnezeieşti,
pentru a da lumii viaţă şi sănătate.” (7T 273)
Pentru a fi și mai clar, haideți ca în acest citat să schimbăm locurile dintre „Duhul Sfant” si „duhul
omului”:
„Duhul omului este o persoană, căci el dă mărturie împreună cu Duhul Sfânt că noi suntem copii lui
Dumnezeu... Duhul omului are o personalitate, altfel El n-ar putea da mărturie împreuna cu Duhul Sfânt
că noi suntem copii ai lui Dumnezeu.” (Ev. 617)
Ultima parte a citatului spune că Duhul „trebuie să fie o persoană divină, altfel n-ar putea să cerceteze
tainele ascunse în mintea lui Dumnezeu”.
Cheia pentru acest paragraf este versetul din 1 Cor. 2, 11 pe care sora White îl citeşte: „În adevăr, cine
dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte
lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu.” După cuvintele lui Pavel, omul şi duhul lui sunt
comparabili cu Dumnezeu şi Duhul Lui. Cea ce este duhul omului pentru om aceiaşi este şi Duhul Lui
Dumnezeu pentru Dumnezeu. Aşa cum duhul omului nu este un alt individ decât omul însuşi, tot aşa şi Duhul
lui Dumnezeu nu este un alt individ decât El Însuşi. Altfel acest verset n-ar avea sens.
Urmatorul citat este din Educaţie, pagina 131:
“Măreţia lui Dumnezeu este pentru noi de necuprins. "Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri"
(Psalmii 11,4); cu toate acestea, prin Duhul Său, este prezent pretutindeni. El are o cunoaştere intimă a
tuturor lucrărilor mâinilor Sale şi un interes personal faţă de acestea... "Unde mă voi duce departe de Duhul Tău
şi unde voi fugi departe de prezenţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo, dacă mă voi culca în locuinţa
morţilor iată-Te şi acolo (Ps. 139: 7).”
Sora White spune aici că Domnul stă pe scaunul Său de domnie în cer. Domnul locuieşte în sanctuarul
Său. Acolo îngerii văd slava Lui şi I se închina. Dar, este aceasta tot ce este Dumnezeu? Nu, ea continuă: “…cu
toate acestea, prin Duhul Său, este prezent pretutindeni”. În acest citat Spritul Profetic vorbeşte despre cele
două aspecte personale ale lui Dumnezeu, cel fizic care stă pe scaunul de domnie şi cel spiritual prin care
Dumnezeu este prezent pretutindeni în univers. Prezenţa spirituala a lui Dumnezeu cu noi pe acest pamant este
la fel de personală ca şi prezenţa Sa fizică pe scaunul de domnie din cer. Citiţi şi urmatorul citat, unde din nou
Duhul este numit prezenţa Celui Infinit:
“Psalmistul prezintă prezenţa Celui Infinit ca pătrunzând întregul univers. "Unde mă voi duce departe
de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de prezenţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo, dacă mă voi culca

8
în locuinţa morţilor iată-Te şi acolo” (Ps. 139: 7). Niciodată nu vom găsi un loc pustiu unde Dumnezeu nu este
prezent”. (ST 14 Iulie, 1881)
Aici putem vedea pericolul doctrinei trinităţii. Dacă Duhul Sfânt nu este o parte din fiinţa Tatălui,
omniprezenţa Lui, ci altcineva, un alt individ, aşa cum susţine doctrina trinitaţii, atunci înseamnă ca Tatăl nu
este omniprezent de la Sine Însuşi ci are nevoie de altcineva prin care sa fie prezent pretutindeni. Aceasta Îl
face pe Tatăl o fiinţa limitată şi inferioară Duhului și este unul din motivele de ce doctrina trinitaţii este un atac
la persoana lui Dumnezeu şi o erezie mortală.
Probabil unii se vor întreba de ce sora White a numit Duhul „a treia persoană a Dumnezeirii”? Pe scurt,
acesta este pentru că Duhul este al treilea agent personal prin care Dumnezeu se descoperă creaţiunii Sale.
1. În primul rând, Dumnezeu se descopera că o Fiinţa fizică stând pe scaunul Său de domnie în
sanctuarul ceresc. El este singurul Dumnezeu adevărat şi Suveranul universului de la care vin toate lucrurile şi
care este izvorul oricărei existenţe și al oricărei legi:
“Numai Dumnezeu este prezentat ca fiind mare... El (Dumnezeu) este descoperit ca Monarhul
universului, gata sa-Şi întemeieze împărăţia Sa vesnică – Cel Îmbătrânit de zile, Dumnezeul cel viu, Izvorul
întregii înţelepciuni, Conducatorul prezentului, Descoperitorul viitorului” 16MR. 333
„Cel Îmbătrânit de zile este Dumnezeu Tatăl... El, izvorul oricărei existenţe şi al oricărei legi, este
Acela care conduce judecata.” (GC 479).
2. Dumnezeu se descoperă prin Fiul Său, care este o imagine perfectă a persoanei Sale aşa că oriunde
este prezent Fiul este ca şi cum ar fi prezent Tatăl.
“Că Iehova, Conducătorul suprem, Dumnezeu. nu putea personal să comunice cu omul pacatos, dar El a
iubit lumea aşa de mult că L-a trimis pe Isus în lumea noastră ca o descoperire a Lui Însuşi” (MR 9; 122)
„Tatăl a făcut cunoscut faptul că El Însuşi a rânduit ca Hristos, Fiul Său, să fie egal cu El aşa încât,
oriunde era prezenţa Fiului, să fie ca şi propria Lui prezenţă.” (SR 13).
„Ca fiinţă personală, Dumnezeu S-a descoperit în Fiul Său.” (Ed 131)
„Domnul Dumnezeul cerului e Împăratul nostru. El e Conducătorul în care ne putem încrede în mod
sigur, deoarece El nu face niciodată nici o greşeală. Să-L onorăm pe Dumnezeu şi pe Fiul Său, prin care El
comunică cu lumea.” 8T 238 (observaţi cum aici sora White numeşte Dumnezeu numai o singura Fiinţa, pe
Tatăl. La fel ea ne invită sa onorăm numai doua Fiinţe, pe Dumnezeu şi pe Fiul Său. Şi în sfârşit, ne spune ca
Fiul este mijlocul prin care Dumnezeu comunică, se descoperă lumii)
3. În sfârşit, Dumnezeu se descoperă prin Duhul Său, care, independent de aspectul Său fizic, este
pretutindeni. Prin Duhul Său, Dumnezeu are acces la toata creaţiunea în univers, chiar daca nu este prezent în
mod fizic.
“Dându-ne Duhul Său, Dumnezeu ni Se dă pe Sine, făcându-Se un izvor de influenţe dumnezeieşti,
pentru a da lumii viaţă şi sănătate.” (7T 273)
„Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri" (Psalmii 11,4); cu toate acestea, prin Duhul Său, este
prezent pretutindeni.” (Ed. 131)
Aşadar, putem spune ca pentru noi exista:
a) Un singur Dumnezeu, o Fiinţă personală, Tatăl.
b) Două Fiinţe divine, Tatăl şi Fiul.
c) Trei personalităţi divine (expresii ale naturii divine), Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Mai departe, Biblia şi Spiritul Profetic recunosc unitatea divină a Tatălui şi Fiului prin faptul că amândoi
au acelaşi Duh. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt este atât Duhul lui Dumnezeu cât şi Duhul lui Hristos. Pavel, în
Romani 8, 9 spune: „Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în
adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”. Ellen White susţine acelaşi lucru:
„Din veşnicie a existat o unitate deplină între Tatăl şi Fiul. Ei erau doi, totuşi aproape să fie identici; doi
în individualitate, totuşi una în duh, inimă şi caracter.” (YI, December 16, 1897, par.5)

9
„Isus a căutat sa imprime în ei gândul că în dăruirea Duhului Său cel Sfânt, El le-a dat lor slava pe care
Tatăl I-a dat-o Lui, aşa încât El şi poporul Lui să fie una în Dumnezeu” Semnele timpului, 3 octombrie 1892
Deci vedem ca Tatăl şi Fiul sunt două Fiinţe care împărtaşesc un singur Duh. De aceea Duhul este
Duhul Tatălui dar şi Duhul Fiului. Înţelegând aceasta, citiţi urmatorul citat:
„Împovărat de natura umană, Hristos nu putea să fie în fiecare loc în mod personal; de aceea era în
interesul lor ca El să-i părăsească, să meargă la Tatăl Său, şi să trimită Duhul pentru a fi succesorul Său pe
pământ. Duhul Sfânt este El Însuşi dezbrăcat de personalitatea umanităţii, şi astfel independent. El se
putea prezenta pe Sine ca prezent în toate locurile prin Duhul Său, ca Omniprezent ...” (Ms 5a, 1895)
Sora White aici spune foarte clar că Duhul Sfânt este Isus Hristos Însuşi dezbrăcat de personalitatea
umanităţii. Cu alte cuvinte, Isus astăzi slujeşte în sanctuarul ceresc în trup uman (personalitatea umană), dar
prin Duhul Său (personalitatea divină), este prezent în biserica de pe pământ. Aceiaşi Individ, dar doua
personalităţi. Iata o dovadă:
“În timp ce Isus slujeşte în Sanctuarul de sus, El este, prin Duhul lui cel Sfânt, şi slujitor în biserica
de pe pământ. Pentru ochiul fizic, El este departe, dar de fapt se împlineşte fãgăduinţa pe care El a dat-o la
înălţare: "Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului" (Mat. 28,20). În timp ce slujitorii Lui
mai mici primesc putere de la El, prezenţa Lui întăritoare este totdeauna cu biserica Lui.” (DA 166)
Duhul Sfânt aici este numit „prezenţa întăritoare” a lui Isus. Acum citiţi încă o dată citatul unde sora
White a scris în mod clar ca această prezenţă întăritoare a lui Isus, Duhul Sfânt, este persoana Sa, divinitatea
caracterului Său:
„Duhul este cel care dă viaţă, carnea nu este de nici un folos; cuvintele pe care vi le spun Eu, ele sunt
duh şi viaţă.” Hristos nu se referă aici la doctrina Sa, ci la Persoana Sa, la divinitatea caracterului Său.” (RH
5 Aprilie, 1906)
În sfârşit, iată cum sora White a descris trioul ceresc în urmatorul citat:
“Ei au un singur Dumnezeu, un singur Mântuitor, şi un singur Spirit - Spiritul lui Hristos - care trebuie
să aducă unire în rândurile lor.” (9T 195)
Concluzie:
1. Omul este o fiinţă personală care are un trup (aspect fizic) şi un duh (aspect non-fizic).
2. Dumnezeu este o Fiintă personală care, la fel ca şi omul, are o formă (aspect fizic) şi un Duh (aspect
non-fizic).
3. Duhul Sfânt nu este o putere sau energie impersonală, ci este aspectul non-fizic al lui Dumnezeu,
persoana Sa, prin care El este prezent pretutindeni. El nu este o fiinţa separată de Tatăl şi Fiul aşa cum susţine
doctrina trinităţii.
4. Duhul Sfânt este al treilea agent personal prin care Dumnezeu se descopera creaţiunii Sale şi de aceea
este numit „a treia persoană a Dumnezeirii”.

*****

În continuare redam o corespondenţa între H.W Carr şi Willie White din anul 1935. Deranjat de
discuţiile aprinse în cadrul Bisericii pe tema trinitaţii, fratele Carr, un lucrator tânar, ii scrie lui Willie
întrebând-ul despre poziţia mamei sale în legatură cu personalitatea Duhului Sfânt. Cine a fost Willie White? El
a fost al treilea fiu lui James şi Ellen White. A fost botezat la 12 ani şi a intrat în lucrare la 20 de ani ajutând pe
tatăl sau în lucrarea de publicaţii. După moartea tatălui său în 1881, pe umerii lui au căzut anumite
responsabilităţi în ajutorarea mamei sale în călătorii şi în publicarea cărţilor ei, responsabilităţi care au crescut
în timp, ajungând sa devină principala sa ocupaţie. Sora White a scris despre el: ”De asemenea, mi-a fost arătat
că fiul meu, W.C.White ar trebui să fie ajutorul şi consilierul meu şi că Domnul va pune peste el spiritul
înţelepciunii şi o minte sănătoasă. Mi-a fost arătat că Domnul îl va călauzi şi că el nu va fi dus în rătăcire pentru
că el va recunoaşte conducerea şi călăuzirea Duhului Sfânt. Mi-a fost dată asigurarea: Domnul va fi instructorul
tău. O să te întâlneşti cu influenţe înşelatoare, ele o să vină sub multe forme, panteism şi alte forme de
10
necredinţă; dar urmează-mă unde te voi conduce şi o să fii în siguranţa. O să pun Duhul meu peste fiul tău şi o
să-l întăresc în lucrul lui. El are harul umilinţei. Domnul l-a ales să facă o parte importantă din lucrarea Sa.
Pentru acest scop a fost el născut.” (1SM 54,55)
Cu siguranţă dacă cineva ar fi ştiut ce a crezut sora White, atunci acesta este fiul ei, Willie. Din
răspunsul lui la scrisoarea lui Carr, putem vedea că el nu a fost de acord cu cei care în anul 1935 susţineau că
mama sa a învaţat doctrina trinităţii, chiar dacă a folosit cuvintele “persoană” şi “personalitate” în dreptul
Duhului Sfânt. Citiţi cu atenţie aceste scrisori:

Dragă prezbiter White

Reamintirea recentă a proviziilor eficiente pentru înaintarea lucrării sorei White şi gândurile asemenea
unor nestemate care ţi-au însoţit anunţul sunt foarte mult apreciate, “ea deşi este moartă, totuşi vorbeşte”.
Dumnezeu a condus acest popor şi încă îl mai conduce prin servii Lui aleşi, pentru care noi Îl lăudăm.
În primele pagini din Marea Luptă este afirmat că “Tatăl a avut un asociat, un co-lucrător… Singura
fiinţă care putea vreodată să intre în toate consiliile şi hotărârile lui Dumnezeu.” “Tatăl a lucrat prin Fiul Său în
crearea tuturor fiinţelor cereşti…” “El deţine supremaţia asupra tuturor”. “Păcatul şi-a avut originea în Satan,
care după Hristos era cel mai onorat de Dumnezeu şi era cel mai înalt în putere şi slavă printre locuitorii
cerului.” “După Hristos, el era primul în oştile lui Dumnezeu.” Fiul lui Dumnezeu a îndeplinit voia Tatălui prin
crearea tuturor oştirilor cerului.” “Fiul lui Dumnezeu a fost înălţat peste Satan, una în putere şi autoritate cu
Tatăl. Hristos l-a creat pe Satan (Ezechiel 28:15).
Unii din liderii noştri insistă că Duhul Sfânt este a treia persoană din aceeaşi natură cu Tatăl şi Fiul, un
membru al trioului ceresc, conlucrător în creaţiune şi activ personal cu Tatăl şi Fiul. Timp de mulţi ani am
folosit aceste citate ale sorei White pentru a combate învăţăturile false cu privire la Duhul Sfânt.
Te rog să-mi spui cum ai înţeles tu poziţia mamei tale cu privire la personalitatea Duhului Sfânt.
Învaţă scrierile sorei White undeva că rugăciunea ar trebui adresată doar Tatălui, sau că nu ar trebui să
ne adresăm lui Isus în rugăciune, ci doar prin Tatăl?
Spune ea undeva ce este acea putere care „îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel
Slăvit şi Sfînt” (Daniel 11:45)?
Ştiu frate White că nu te vei depărta de învăţăturile mamei tale şi că ai o înţelegere a lor mai bună ca
oricine altcineva. Voi aprecia părerea ta foarte mult.
Asigurându-te de respectul şi admiraţia pe care am avut-o din copilărie pentru tatăl tău, mama ta şi toată
familia, al tău în credinţa binecuvântată,
H. W. Carr.

Document White Estate


April 30, 1935
Fratelui H.W. Carr 164 Saxton Street Lockport, New York

Iubite frate Carr:

Am în mână scrisoarea ta din 24 Ianuarie. De câteva luni sunt atât de împovărat cu munca dificilă legată
de manuscrisele pe care le pregătim în vederea publicării încât corespondenţa mea a trebuit să aştepte.
În scrisoarea ta îmi ceri să-ţi spun cum înţeleg eu poziţia mamei mele în legătură cu personalitatea
Duhului Sfânt.
11
Nu pot face aceasta deoarece eu nu am înţeles niciodată învăţăturile ei în această privinţă. Întotdeauna
au fost în mintea mea anumite nedumeriri cu privire la înţelesul declaraţiilor ei care, pentru felul meu de
gândire superficial, păreau a fi într-un fel confuze. Întotdeauna am regretat că n-am avut acea ascuţime a minţii
care să poată rezolva acestă nedumerire şi altele similare, dar apoi când îmi aminteam ce a scris sora White în
“Faptele Apostolilor” pag. 51 şi 52, “referitor la aceste taine care sunt prea adânci pentru înţelegerea umană,
tăcerea este de aur”, am considerat mai înţelept să mă reţin de la discuţii şi să mă străduiesc să-mi direcţionez
mintea către aspecte mai accesibile cunoaşterii.
Când citesc Biblia, găsesc faptul că Mântuitorul înviat a suflat peste ucenici (Ioan 20:22) “şi le-a spus:
Luaţi Duh Sfânt!”. Gândul din acest verset, pare să fie în armonie cu declaraţia din “Hristos Lumina Lumii”,
pag. 669* (621 în română), de asemenea Gen.1:2, Luca 4:1, Fapte 2:4, Fapte 4:31, 8:15 şi 10:44. Pot fi amintite
multe alte texte care sunt în armonie cu această declaraţie din “Hristos Lumina Lumii”.
Declaraţiile şi argumentele unora dintre pastorii noştri în efortul lor de a demonstra că Duhul
Sfânt era o persoană aşa cum sunt Dumnezeu Tatăl şi Hristos, Fiul cel veşnic, pe mine m-au nedumerit
iar uneori m-au făcut să devin trist. Un predicator bine cunoscut a spus: “Noi trebuie să-L privim (pe Duhul
Sfânt) ca fiind partenerul care conduce lucrurile aici jos”. Frământările mele s-au mai estompat puţin când
am înţeles din dicţionar că una dintre semnificaţiile personalităţii este caracteristica. Este prezentată în
aşa fel încât am tras concluzia că ar putea exista personalitate fără forma trupească care este posedată de Tatăl
şi de Fiul.
Sunt multe versete care vorbesc despre Tatăl şi Fiul dar lipsesc versetele care să facă referiri similare
referitoare la lucrarea comună a Tatălui şi Duhului Sfânt sau a lui Hristos şi a Duhului Sfânt, ceea ce m-a făcut
să cred că Duhul, fără individualitate este de la un capăt până la celălalt al universului, şi că prin Duhul
Sfânt ei locuiesc în inimile noastre şi ajungem una cu Tatăl şi cu Fiul, reprezentantul Tatălui şi al Fiului.
Cu stimă, al tău frate W.C. White

*****

„Nu există nici o siguranţă impotriva răului, decat adevărul...


Sunt mulţi in biserică care sunt siguri de faptul că inţeleg ceea ce cred; insă, pană cand nu răsare
controversa, ei nu-şi cunosc
slăbiciunile. Cand sunt despărţiţi de cei care cred la fel şi sunt siliţi să stea singuri pentru a-şi argumenta
credinţa, vor fi surprinşi să descopere cât de confunze sunt ideile lor despre ceea ce au acceptat ca adevăr…
Această lumină ar trebui să ne conducă la studiu sârguincios al
Scripturilor şi la o cercetare mai critică a poziţiilor pe care le situăm. Credincioşii nu trebuie să se lase
legănați de presupuneri şi idei greşit definite despre ceea ce constituie adevărul. Credinţa lor trebuie să fie cu
tărie bazată pe cuvantul lui Dumnezeu, astfel incat atunci cand va veni timpul de probă şi vor fi aduşi înaintea
consiliilor pentru a da socoteală pentru credinţa lor, să fie capabili de a oferi un motiv pentru nădejdea care este
in ei, cu blandeţe şi teamă...
Învățăturile greșite ale teologiei celei mai agreate au avut ca rezultat mii și mii de sceptici și
necredincioși. Există rătăciri și contradicții pe care mulți le denunță ca fiind învățături biblice, dar care sunt de
fapt interpretări false ale Scripturii...
Adevărul stă neclintit, așezat pe Stânca cea veșnică – o temelie pe care furtuna și uraganul n-o vor putea
clinti niciodată... Nu coborâți stindardul adevărului... pentru a putea uni cu solia solemnă a acestor ultime zile
orice ar avea tendința de a ascunde trăsăturile deosebite ale credinței noastre” („Harul uimitor al lui
Dumnezeu,” pag. 30)

12