Biserica trebuie să fie înviorată

R&H 17 ianuarie 1893

"Trezeşte-te, tu, care dormi, şi scoală-te dintre morţi şi Hristos îţi va da lumină". Acesta
este un timp în care fiecare membru al bisericii ar trebui să aștepte, să vegheze și să lucreze.
Prin credința în Isus Hristos ar trebui să fim vii pentru Dumnezeu; și fiecare bărbat, femeie și
copil, care au o cunoaștere a adevărului, ar trebui să fie capabil să discearnă semnele timpurilor.
Slăbiciunea și ineficiența bisericii trebuie să treacă. Puterea creatoare de sus trebuie să dea viață
agenților umani pe care Dumnezeu vrea să-i folosească, pentru ca ei să poată coopera cu
inteligențele divine. Biserica căreia Dumnezeu i-a împărtășit înzestrarea Sa cu adevărul ceresc
nu trebuie să rămână moartă în fărădelegi și păcate.
Adevăratul Martor, Duhul Dumnezeului cel viu, inspectează adunarea celor care au
avut o mare lumină și avantaje spirituale, iar mărturia este că în biserica lui Dumnezeu există
o mare risipă de energie aplicată greșit, de talente pervertite pentru utilizări greșite, de putere
pierdută; iar abilitățile pe care Dumnezeu le-a acordat poporului său se degradează, deoarece
nu sunt folosite pentru căutarea și salvarea celor pierduți. Lumea din jurul nostru este agitată
de jos cu o activitate serioasă în fapte rele, dar aparent moartă față de tot ceea ce ține de
interesele lor veșnice. Dar, deși aceasta pare a fi starea celor din jurul nostru și nu prea există
prea multe lucruri care să ne încurajeze să sperăm în convertirea sufletelor, Dumnezeu cere
celor cărora le-a încredințat adevărul Său pentru aceste ultime zile să prezinte cuvântul copiilor
căzuți ai lui Adam, atât în lume, cât și în biserici. Ca martori ai lui Hristos, misiunea noastră
este clară: ,,Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură”. Noi trebuie
să așteptăm, să veghem, să lucrăm. Este foarte inconsecvent ca biserica căreia i s-au deschis
comorile adevărului să fie plictisitoare, lumească și indiferentă. Lepădând orice necredință, ar
trebui, prin credință, să punem în exercițiu orice capacitate și orice putere.

Porunca lui Dumnezeu se adresează tuturor membrilor bisericii de a-și folosi puterile
în slujba Lui. Chiar dacă unealta poate fi slabă, puterea lui Dumnezeu este cea care va îndeplini
lucrarea. Un Pavel poate planta, iar Apolo poate uda, dar Dumnezeu este cel care dă creșterea.
Este o lucrare mare de făcut, iar Duhul Dumnezeului viu trebuie să intre în mesagerul viu,
pentru ca adevărul să meargă cu putere. Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie trezit din moartea
sa morală. Ei trebuie să fie treziți cu putere de sus. Domnul a făgăduit: ,, Şi voi turna peste casa
lui David şi peste locuitorii Ierusalimului duhul harului şi al cererilor; şi ei vor privi spre
Mine, acela pe care L-au străpuns, şi vor jeli pentru el, precum jeleşte cineva pentru singurul
lui fiu, şi vor fi în amărăciune pentru el, precum este cineva în amărăciune pentru întâiul său
născut.”
Există un mare pericol ca aceia pe care Dumnezeu vrea să-i folosească în lucrarea Sa
să se descurajeze văzând degradarea lumii și propria lor slăbiciune și ineficiență pentru a face
o lucrare atât de mare pe care trebuie să o realizeze. Dar Domnul nu ne-ar fi cerut să ieșim ca
agenți prin care lumina Sa să strălucească celor care sunt în întuneric, dacă nu ar fi prevăzut
pentru nevoile noastre și nu ar fi văzut în lume suflete care răspund la chemarea lui Hristos,
care au capacități excelente încredințate pentru slujirea Sa.
Domnul Dumnezeu din ceruri ar vrea ca întreaga biserică să elaboreze căi și mijloace
prin care cei de sus și cei de jos, bogați și săraci, să poată auzi mesajul adevărului. Domnul
Isus, puternicul Mântuitor, a murit pentru aceste suflete. El îi poate trezi din indiferența lor, le
poate trezi simpatiile, le poate înmuia inimile, le poate dezvălui sufletelor lor frumusețea și
puterea adevărului. Îndrumătorul este Dumnezeu, și nu omul finit; și totuși, El îi cheamă pe
oameni să fie agenții prin care pot împărtăși lumina celor aflați în întuneric. Dumnezeu are

1
bijuterii în toate bisericile și nu ne revine nouă sarcina de a face denunțuri radicale la adresa
lumii religioase declarate, ci, cu umilință și dragoste, să prezentăm tuturor adevărul așa cum
este în Isus. Lăsați oamenii să vadă evlavia și devotamentul, lăsați-i să privească asemănarea
cu Hristos a caracterului și vor fi atrași de adevăr. Cel care îl iubește pe Dumnezeu în mod
suprem și pe aproapele său ca pe sine însuși, va fi o lumină în lume. Cei care au o cunoaștere
a adevărului trebuie să o împărtășească. Ei trebuie să Îl înalțe pe Isus, Răscumpărătorul lumii;
ei trebuie să propovăduiască cuvântul vieții.
Sufletele celor pe care dorim să îi salvăm sunt asemenea reprezentării pe care Ezechiel
a văzut-o în viziune - o vale de oase uscate. Ei sunt morți în greșeli și păcate, dar Dumnezeu
vrea ca noi să ne purtăm cu ei ca și cum ar fi vii. Dacă ne-ar fi pusă întrebarea. ,,Fiu al omului,
pot aceste oase să trăiască?", răspunsul nostru ar fi doar mărturisirea ignoranței. ,,Doamne, Tu
știi". După toate aparențele, nu există nimic care să ne îndemne să sperăm în restaurarea lor.
Totuși, cu toate acestea, cuvântul profeției trebuie să fie rostit chiar și pentru cei care sunt
asemenea oaselor uscate din vale. Nu trebuie să ne descurajăm în nici un fel să ne îndeplinim
misiunea din cauza indiferenței, a plictiselii, a lipsei de discernământ spiritual, celor cărora le
este adus cuvântul lui Dumnezeu. Noi trebuie să predicăm cuvântul vieții celor pe care îi putem
judeca ca fiind subiecți la fel de deznădăjduiți ca și cum ar fi în morminte. Chiar dacă ei pot
părea că nu doresc să audă sau să primească lumina adevărului, fără să ne îndoim sau să ezităm,
trebuie să ne facem partea noastră. Trebuie să le repetăm mesajul: ,,Trezeşte-te, tu, care dormi,
şi scoală-te dintre morţi şi Hristos îţi va da lumină.”
Nu omul este cel care trebuie să dea viață. Domnul Dumnezeul lui Israel va face
această parte, dând viață firii spirituale lipsite de viață pentru a o face activă. Suflarea Domnului
oștirilor trebuie să pătrundă în trupurile fără viață. La judecată, când toate secretele vor fi aduse
la vedere, se va ști că vocea lui Dumnezeu a vorbit prin intermediul agentului uman și a trezit
conștiința amorțită, a mișcat facultățile lipsite de viață și i-a determinat pe păcătoși să se
pocăiască, să se căiască și să renunțe la păcate. Atunci se va vedea clar că, prin intermediul
agentului uman, credința în Isus Hristos a fost împărtășită sufletului, iar viața spirituală din
ceruri a fost dată unuia care era mort în greșeli și păcate și a fost înviat cu viață spirituală.
Dar nu numai această comparație cu oasele uscate se aplică lumii, ci și celor care au
fost binecuvântați cu o mare lumină, căci și ei sunt ca scheletele din vale. Ei au forma
oamenilor, structura trupului; dar nu au viață spirituală. Dar parabola nu lasă oasele uscate doar
împletite în chip de oameni; căci nu este suficient să existe o simetrie a membrelor și a
trăsăturilor. Suflarea de viață trebuie să însuflețească trupurile, pentru ca ele să stea în picioare
și să fie puse în activitate. Aceste oase reprezintă casa lui Israel, biserica lui Dumnezeu, iar
nădejdea bisericii este influența vivificatoare a Duhului Sfânt. Domnul trebuie să sufle peste
oasele uscate, pentru ca ele să trăiască.
Duhul lui Dumnezeu, cu puterea sa dătătoare de viață, trebuie să fie în fiecare
agent uman, pentru ca fiecare mușchi și nervură spirituală să fie în exercițiu. Fără Duhul
Sfânt, fără suflarea lui Dumnezeu, există toropeală a conștiinței, pierdere a vieții spirituale.
Mulți dintre cei lipsiți de viață spirituală au numele lor în registrele bisericii, dar nu sunt înscriși
în cartea vieții Mielului. Poate că sunt uniți cu biserica, dar nu sunt uniți cu Domnul. Ei pot fi
sârguincioși în îndeplinirea unui anumit set de îndatoriri și pot fi considerați oameni vii; dar
mulți se numără printre cei care ,,că ai numele că trăieşti şi eşti mort". Dacă nu există o
convertire reală a sufletului la Dumnezeu; dacă suflarea vie a lui Dumnezeu nu trezește sufletul
la viață spirituală, dacă cei care mărturisesc adevărul nu sunt conduși de un principiu născut
din cer, ei nu sunt născuți din sămânța incoruptibilă care trăiește și rămâne în veci. Dacă nu se
încred în neprihănirea lui Hristos ca singura lor siguranță, dacă nu Îi imită caracterul, dacă nu
lucrează în duhul Său, ei sunt goi, nu au haina neprihănirii Sale. Morții sunt adesea făcuți să
treacă drept vii; căci cei care lucrează la ceea ce ei numesc mântuire după propriile lor idei, nu
Îl au pe Dumnezeu lucrând în ei pentru a vrea și a face după bunul Său plac.

2
 Acest grup este bine reprezentat de valea de oase uscate pe care Ezechiel a văzut-o în
viziune. Cei care au avut încredințate comorile adevărului și care, totuși, sunt morți în
fărădelegi și păcat, trebuie să fie creați din nou în Hristos Isus. Există atât de puțină vitalitate
reală în biserică în prezent, încât este nevoie de o muncă constantă pentru a da oamenilor
aparența de viață a poporului lui Dumnezeu declarat. Atunci când puterea transformatoare a lui
Dumnezeu vine asupra poporului, ea se va manifesta prin activitate. Ei vor deveni lucrători și
vor considera că ocara lui Hristos este o bogăție mai mare decât comorile lumii. Ei vor avea
respect față de coroana vieții, moștenirea veșnică. Ei nu vor depinde de slujitorii lor pentru
viața și experiența lor, ci își vor da seama că Hristos este Păstorul principal al turmei. Ei
nu vor crede că slujitorii lor sunt desemnați de Dumnezeu să facă lucrarea în locul lor. Ei
vor înțelege că trebuie să lucreze la propria lor mântuire cu frică și cutremur, știind că
Dumnezeu este cel care lucrează în ei a voi şi a face după buna lui plăcere.
Din momentul în care convertiții se reunesc în biserică, ei ar trebui să fie educați să se
ocupe de acele linii de lucru care nu vor fi benefice doar pentru sufletele lor, ci și pentru
sufletele altora: ,,Sufletul darnic va fi îngrăşat, şi cel ce adapă va fi şi el adăpat." Domnul a
dat urmașilor Săi talente de intelect, energie și mijloace. Aceia care sunt cunoscuți ca fiind
oameni cu o minte echilibrată, care au înaintea lor dragostea și frica de Dumnezeu, ar trebui să
fie numiți prezbiteri și diaconi și prin exercitarea capacității pe care Dumnezeu le-a dat-o, ei
pot crește în har și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. Ei pot
planifica cu înțelepciune și îi pot educa pe membrii individuali ai bisericii să acționeze în mod
corespunzător în negoțul cu talanții Domnului lor. Printr-o folosire corectă a talanților lor, ei
pot crește eficiența lor pentru cauza lui Dumnezeu. Biserica poate fi vizitată doar ocazional
de un slujitor și totuși să fie o biserică în creștere pentru că Isus este slujitorul nostru și
nu trebuie să ne gândim niciodată că suntem lăsați singuri. Isus nu părăsește niciodată
turma pășunii Sale. ,,Dar acesta, fiindcă rămâne pentru totdeauna, are o preoţie
neschimbătoare.”
Un servitor poate face tot ce poate pentru a vă ajuta în toate dificultățile voastre, dar el
este doar un om muritor și nu vă poate oferi nici un serviciu care să vă fie de folos decât să vă
îndrume către adevăratul Servitor. El trebuie să-și facă toată lucrarea în totală dependență de
Dumnezeu, așa cum și tu trebuie să-ți faci lucrarea ta. Aveți aceeași Sursă de la care puteți
primi lumină și putere ca și el, și în orice moment de nevoie puteți veni cu îndrăzneală la tronul
harului. Despre servitorul de mai sus este scris. ,, De aceea şi este în stare să îi salveze până
la capăt pe cei ce vin la Dumnezeu prin El, văzând că El trăieşte întotdeauna pentru a mijloci
pentru ei... Fiindcă legea îi face înalţi preoţi pe oamenii, care au slăbiciuni, dar cuvântul
jurământului, care a fost după lege, îl face pe Fiul, care este consacrat pentru totdeauna. Căci
legea face pe oamenii care au slăbiciuni mari preoți; dar cuvântul jurământului, care a fost
de la lege încoace, face pe Fiul, care este consacrat pentru totdeauna.” ,, Iar suma celor despre
care am vorbit este că: Avem un astfel de mare preot, care s-a aşezat la dreapta tronului
Maiestăţii în ceruri; Un servitor al sanctuarului şi al adevăratului tabernacol, pe care l-a
ridicat Domnul şi nu omul.”
Dușmanul lui Dumnezeu și al omului a lucrat cu toate mijloacele cu putință pentru a
înșela sufletele; și atunci când îi poate determina pe membrii bisericii să își verse încercările în
urechile pastorului, confederația răului se bucură. Tocmai prin această încredere, slujitorii cad
în ispită și nu reușesc să privească la Isus în fiecare clipă. Hristos a spus: „Fără Mine nu puteți
face nimic” care să fie acceptat de Dumnezeu. Dar atunci când servitorul se crede ceva, când
nu este nimic, pentru că în mod frecvent nu are nici o legătură vie cu Dumnezeu, el este doar o
trestie frântă pentru cei care se sprijină pe el. Dar este privilegiul fiecărui copil al lui Dumnezeu
să privească la Cel care este autorul și desăvârșitorul credinței lor. Fiecare copil al lui
Dumnezeu trebuie să învețe lecția încrederii depline în Isus. ,,Ce vom spune atunci faţă de
acestea? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine poate fi împotriva noastră? El care nu a cruţat

3
pe propriul său Fiu, ci l-a predat pentru noi toţi, cum nu ne va dărui de asemenea toate
lucrurile cu el? Cine va aduce o acuzaţie împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel
care declară drept.Cine este cel ce condamnă? Hristos este cel ce a murit; da, mai mult, a şi
fost înviat, cel ce şi este la dreapta lui Dumnezeu, care de asemenea mijloceşte pentru noi.Cine
ne va separa de dragostea lui Hristos? Necaz, sau strâmtorare, sau persecuţie, sau foamete,
sau goliciune, sau pericol, sau sabie? Aşa cum este scris: Datorită ţie suntem ucişi cât este
ziua de lungă; suntem socotiţi ca oi pentru măcel. Nu, în toate acestea suntem mai mult decât
biruitori prin cel ce ne-a iubit. Fiindcă sunt convins că nici moarte, nici viaţă, nici îngeri, nici
principate, nici puteri, nici cele prezente, nici cele viitoare, Nici înălţime, nici adâncime, nicio
altă creatură, nu va fi în stare să ne separe de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos
Isus Domnul nostru.”
Slujitorii sunt oameni cu pasiuni asemănătoare cu ale noastre; Domnul ar vrea ca
poporul Său să învețe să vină la El cu o deplină siguranță a credinței. Poți să-I spui totul lui
Isus, iar El nu va profita niciodată de slăbiciunea ta. El trăiește mereu pentru a mijloci pentru
tine. ,,Fiindcă, într-adevăr, nu a luat asupra Lui natura îngerilor, ci a luat asupra Lui sămânța
lui Avraam. De aceea, în toate lucrurile se cuvenea să se facă asemenea fraților Săi, ca să fie
un Mare Preot milostiv și credincios în lucrurile care țin de Dumnezeu, ca să facă împăcare
pentru păcatele poporului. Căci, întrucât El însuși a suferit fiind ispitit, poate să ajute pe cei
ce sunt ispitiți.” ,,Fiindcă nu avem un mare preot care nu poate să simtă compasiune pentru
neputinţele noastre, ci în toate a fost ispitit asemenea nouă, totuşi fără păcat. Să ne apropiem
aşadar cutezător de tronul harului, ca să obţinem milă şi să găsim har pentru a ajuta în timp
de nevoie.”
Cu aceste făgăduințe, nu ar trebui oare fiecare copil al lui Dumnezeu să vină la Isus în
deplină siguranță a credinței? Nu ar trebui biserica să fie puternică în Domnul și în puterea
tăriei Sale? Va înțelege poporul lui Dumnezeu că, deși poate fi lipsit de lucrarea continuă a
unui slujitor, poate avea parte de slujirea lui Isus în favoarea sa? Ei pot merge la El și pot deveni
puternici în tăria Lui. Motivul pentru care există atât de mulți slabi în biserică este că ei nu vin
la Isus cu credință. Ei nu se implică în slujirea Lui. Ei nu găsesc în ei înșiși nici o putere, pentru
că Hristos nu rămâne în inimile lor prin credință.
O, ca puterea de convertire a lui Dumnezeu să vină peste biserică și să facă din membrii
ei ramuri vii ale Adevăratei Vițe de vie, pentru ca ei să aducă mult rod, pentru că își trag seva
și hrana din Viță. O, ca laudele lui Dumnezeu să fie pe buzele lor! Nu există decât unul singur
pe care ei îl pot lăuda în siguranță, dar se cuvine să îl laude în cele mai înalte acorduri. Atunci,
poporul lui Dumnezeu să-și rostească adorația în cuvintele psalmistului. ,,DOMNUL este
puterea şi cântarea mea şi a devenit salvarea mea. Vocea bucuriei şi a salvării este în corturile
celor drepţi, dreapta DOMNULUI lucrează vitejeşte.Dreapta DOMNULUI este înălţată,
dreapta DOMNULUI lucrează vitejeşte.”
Ellen G. White

Traducere: Igor Sârbu