Scrisoarea 44, 1903

Ellen G. White

Dragă frate și soră Burden,

Mi-ar fi făcut mare plăcere să vă întâlnesc la Conferință, dar am aflat că
nu veți veni; prin urmare vă voi scrie o scrisoare pe care o voi trimite prin poștă.
Am înțeles că întâmpinați la sanatoriu unele dificultăți în ceea ce privește
problema dietei. Îmi pare foarte rău pentru acest lucru, pentru că știu că dacă
lucrătorii nu reușesc să ajungă la un acord, diferențele dintre ei vor fi o sursă de
ispită permanentă. Dumneavoastră, Dr. Kress și soția sa trebuie să cooperați.
Situația ar fi luat o întorsătură ciudată dacă vreunul dintre voi ar fi spus: „Nu putem
lucra împreună, pentru că nu avem aceleași vederi cu privire la întrebarea legată de dietă”. Fiți
siguri că ascultați de rugăciunea lui Hristos pentru unitate. El spune: „Ei nu sunt
din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este
adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume. Și Eu
Însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr. Și Mă rog nu numai pentru ei,
ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată,
ești în Mine și Eu, în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai
trimis.” [Ioan 17:16-21]
Din moment ce unitatea urmașilor lui Hristos are o asemenea importanță,
asigurați-vă că ajungeți la un acord. Prin unitatea voastră, mărturisiți lumii că
Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său pentru a-i salva pe cei păcătoși. Numai puterea
harului lui Hristos ar putea realiza acest miracol de a aduce în deplină armonie
oameni cu diferite dispoziții și idei. Adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu,
aduse în viața practică, îi vor face pe credincioși să trăiască împreună într-o
unitate deplină.
Este bine ca fratele și sora Burden, fratele și sora Kress să aibă minți
puternice. Fiecare trebuie să-și păstreze personalitatea. Fiecare trebuie să-și
mențină o individualitate care să nu fie scufundată în individualitatea celuilalt.
Nici o ființă umană nu trebuie să fie umbra altei ființe. Dar slujitorii lui Dumnezeu
trebuie să lucreze împreună într-o unitate care să îmbine mintea cu mintea.
Credeți că această unitate poate exista între lucrătorii din Sanatoriu dacă nu luați
cu toții o poziție rațională și sfințită?
„Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem
una.” [Versetul 22] Sunteți dispuși să faceți sacrificii pentru a răspunde acestei
rugăciuni? Sau pentru că există o diferență de opinie în ceea ce privește anumite
feluri de mâncare pe care unul sau altul consideră că ar trebui sau nu ar trebui
puse pe masă, sau în ceea ce privește orele pentru mese, veți spune că nu puteți
lucra împreună? Este aceasta sfințirea biblică?

Pagina 1 din 8
 „Eu în ei și Tu în Mine –, pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască
lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.”
Ce declarație minunată. Gândul este aproape prea măreț pentru ca mintea
să îl poată înțelege. Dar făgăduința trebuie crezută și pusă în practică de creștini,
pentru ca rugăciunea lui Hristos să fie ascultată.
Mântuitorul declară: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da
odihnă.”. Este vorba de stăpânirea voinței, apetitului și înclinației omenești. „Luați
jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți
găsi odihnă pentru sufletele voastre.Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.” [Matei
11:28-30] Voința trebuie să fie predată voinței lui Hristos. Pe măsură ce se
realizează această lucrare, odihna este găsită și se aduce mărturia: „Jugul lui Hristos
este ușor și povara Lui este ușoară”.
Fratele meu, o voință fermă este un lucru bun atunci când este sfințită. Dar
știu, din lumina pe care mi-a dat-o Domnul, că tu și soția ta aveți nevoie să luați
jugul lui Hristos și să învățați că în anumite privințe ideile, planurile și metodele
voastre s-ar îmbunătăți dacă ar fi schimbate.
Sanatoriul a fost înființat pentru ca toate categoriile sociale să ajungă la
adevăr. Vă rog pe dumneavoastră, pe fratele și sora Kress să faceți tot ce vă stă în
putere pentru a aduce în sanatoriu unitatea pentru care s-a rugat Hristos.
Manifestați dragostea Lui. Lăsați adevărul să stăpânească în inimă și veți fi una
cu Hristos în Dumnezeu.
Voi ziceți că sunteți dispeptici. Este posibil ca planul vostru de alimentație
să nu fie cel mai bun? Am fost instruită să vă spun că trebuie să schimbați unele
lucruri, altfel vă veți afecta sistemul digestiv. Nu vă spun ce trebuie să mâncați și
ce nu trebuie să mâncați. Dar dacă, în timp ce mâncați ceea ce ați ales, aveți
dispepsie, cred că ar trebui să faceți o schimbare hotărâtă.
Dacă sunteți convinși că obiceiurile voastre de a mânca sunt exact așa cum
ar trebui să fie și că nu există nici o posibilitate de a vă schimba în bine, ați putea
încerca poate să luați masa singuri, nu în instituție. Dar dacă aș fi dispeptic, aș
face schimbări în dieta mea până când aș fi sigură că mănânc alimentele pe care
stomacul meu le poate suporta cel mai bine. Este posibil ca pofta pentru anumite
alimente să trebuiască să fie supusă. Eul este rebel și trebuie disciplinat cu strictețe.
Fiți consecvenți în ceea ce privește obiceiurile alimentare și asigurați-vă că
nu împovărați stomacul prin a mânca prea multe feluri de alimente în același
timp. Opriți-vă din mâncat înainte de a vă simți pe deplin sătui. Stomacul este
organul cel mai abuzat din întregul corp. Acesta este adesea istovit de efortul de
a se ocupa de alimente care nu ar trebui mâncate în același timp. Un deranj este
creat de felurile de alimente care sunt aduse laolaltă. Curând apare o senzație de
epuizare, iar mulți cred că aceasta este foamea. Dar nu este așa. Problema este că
stomacul are prea mult de lucru. Să i se dea mai puțin de lucru și își va recăpăta
tăria. Cu cât mâncarea consumată este mai simplă și de mai puține feluri, cu atât
mai ușor este lucrul pentru stomac.

Pagina 2 din 8
 Nu se pot stabili aceleași reguli de alimentație pentru toți. Eu mi-am făcut
o regulă să nu mănânc niciodată prăjituri, pentru că, atunci când le mănânc, îmi
fac mereu rău la stomac. Dar sunt persoane în familia mea care nu suferă de nici
un fel de neplăceri dacă mănâncă prăjituri și, pentru că eu nu pot să le mănânc,
nu le spun că nu ar trebui să le mănânce. Fiecare dintre noi trebuie să
experimenteze și să știe singur ce este mai bine pentru el să mănânce.
S-ar putea să trebuiască să ne abținem de la multe alimente pe care alții le
pot mânca fără nici un disconfort.
Educația lui Israel
Domnul a ales pe Israel ca popor al Său. Când i-a scos din Egipt, erau un
popor care tocmai fusese eliberat din robie. Timp de patru sute de ani fuseseră
robi sub o disciplină impusă prin forță. Acum, sub îndrumarea lui Hristos, Cel
care se angajase să răscumpere lumea, ei urmau să învețe filozofia cerului. Ei
urmau să devină o putere educativă în lume. Prin intermediul lor, Dumnezeu
intenționa să facă cunoscute legile împărăției Sale și regulile Sale de guvernare.
Domnul Isus a scos acest neam disprețuit din casa asupririi și a robiei
pentru a-i face poporul Său special. El i-a scos din împărățiile lumii și timp de
patruzeci de ani i-a condus prin deșert pentru a-i pregăti să fie o întruchipare a
ceea ce ar trebui să fie poporul Său. Prin ei, El Și-a manifestat autoritatea
supremă. Toate celelalte popoare se temeau de ei, pentru că Iehova se afla în
mijlocul lor.
Călătoria lor prin pustie trebuia să fie pentru ei o școală de pregătire și de
instruire. Ei urmau să învețe sub supravegherea specială a lui Hristos. Învăluit în
stâlpul de nor, El le-a dat instrucțiuni prin Moise. Printr-un stâlp de nor ziua și
un stâlp de foc noaptea, El i-a călăuzit. Istorisirea menționează: „I-ai călăuzit ziua
printr-un stâlp de nor și noaptea printr-un stâlp de foc, care le lumina drumul pe
care aveau să-l urmeze.”. [Neemia 9:12] Chivotul care conținea Legea lui
Dumnezeu le călăuzea pașii. Locul unde era așezată tabăra era indicat prin
coborârea stâlpului de foc. Atâta timp cât norul se odihnea deasupra
tabernacolului, poporul rămânea în tabără. Când acesta se ridica, ei își continuau
călătoria.
La Sinai, Dumnezeu a căutat să-i impresioneze pe israeliți cu sfințenia
caracterului și a cerințelor Sale și vinovăția excesivă a fărădelegii. Dar poporul a
învățat greu lecția. Obișnuți cum fuseseră în Egipt cu reprezentări fizice ale
divinității, și acestea de cea mai josnică natură, le era greu să conceapă existența
sau caracterul Celui nevăzut. În semn de milă pentru slăbiciunea lor, Dumnezeu
le-a dat un simbol al prezenței Sale. „Să-Mi facă un sanctuar”, a spus El, „și Eu
voi locui în mijlocul lor”. [Exodul 25:8 KJV]
Tabernacolul a fost construit sub conducerea Sa. Mare a fost privilegiul și
onoarea acordate lui Israel în pregătirea sanctuarului; de asemenea, mare a fost
și responsabilitatea. O lucrare de o splendoare covârșitoare, care cerea pentru
construirea acesteia cele mai costisitoare materiale și cea mai înaltă măiestrie
artistică, urma să fie înălțată în pustiu de către un popor abia eliberat din robie.

Pagina 3 din 8
Părea o sarcină uluitoare. Însă Cel care a dat planul lucrării s-a angajat să
coopereze cu lucrătorii.
„Domnul a vorbit lui Moise și a zis: Să știi că am ales pe Bețaleel, fiul lui Uri, fiul lui
Hur, din seminția lui Iuda. L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de
înțelepciune, pricepere și știință pentru tot felul de lucrări. ... Și iată că i-am dat ca ajutor pe
Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminția lui Dan. Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce
sunt iscusiți, ca să facă tot ce ți-am poruncit.” [Exodul 31:1-3, 6]
Educația poporului israelit cuprindea toate obiceiurile lor de viață. Tot
ceea ce se referea la bunăstarea lor era subiectul grijii divine și era însoțit de legea
morală. Tocmai pentru că Domnul dorea să facă din ei reprezentanții Săi, le-a
dat un regim alimentar special. Erau supuși unor restricții atente în ceea ce
privește dieta lor. Întrebuințarea mâncării din carne era aproape în întregime
interzisă. Poporul trebuia să fie sfânt, iar Domnul știa că întrebuințarea cărnii era
o piedică în calea progresului lor în viața spirituală. Printr-o minune a îndurării,
i-a hrănit cu pâinea cerească. Hrana oferită lor era de așa natură încât să
sporească puterea fizică, mentală și morală; și deși atât de mulți dintre ei s-au
răzvrătit împotriva restricției regimului lor alimentar și doreau să se întoarcă la
obiceiurile „când”, spuneau ei, „ședeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine
de ne săturam?” [Exodul 16:3], totuși faptul că Dumnezeu a făcut o alegere
înțeleaptă pentru ei a fost dovedită într-un mod pe care nu l-au putut contesta. În
ciuda greutăților vieții lor din pustie, nu era nici unul din toate semințiile lor care
să fie lipsit de putere.
Dacă israeliților li s-ar fi dat hrana cu care fuseseră obișnuiți în Egipt, ei ar
fi avut același spirit de nestăpânire pe care lumea îl are astăzi. În mâncarea
bărbaților și femeilor din această epocă sunt incluse multe lucruri pe care Domnul
nu ar fi permis copiilor lui Israel să le mănânce. Familia umană așa cum este ea
astăzi, este o ilustrație a ceea ce ar fi fost copiii lui Israel dacă Dumnezeu le-ar fi
permis să mănânce mâncarea și să urmeze obiceiurile și practicile egiptenilor.
Lecții pentru noi
Istoria vieții din pustie a poporului Israel a fost scrisă în folosul Israelului
lui Dumnezeu până la sfârșitul timpului. Relatarea despre modul în care
Dumnezeu s-a purtat cu cei rătăciți în toate călătoriile lor încoace și încolo, despre
felul în care au fost expuși la foame, sete și oboseală, precum și despre
manifestările izbitoare ale puterii Sale pentru a-i ușura, abundă în avertismente
și învățături pentru poporul Său din acest veac. Experiențele diverse ale poporului
evreu a fost o școală de pregătire pentru căminul lor promis în Canaan.
Dumnezeu ar vrea ca poporul Său să studieze în aceste zile, cu o inimă umilă și
cu un spirit de învățăcel, încercările prin care a trecut vechiul Israel, pentru a fi
instruiți în ceea ce privește pregătirea lor pentru Canaanul ceresc.
Relatările privind călătoriile lui Israel în pustie conțin mesaje direct venite
din cer. Aceste lecții sunt pentru noi. Să le citim și să le înțelegem. Legile divine
sunt clar menționate acolo. Sunt înscrise principiile sacre ale moralității, dreptății,

Pagina 4 din 8
reverenței față de Dumnezeu, respectului față de omul făcut după chipul lui
Dumnezeu.
Învățăturile date de către oamenii de încredere ai lui Israel, care au primit
mesajul direct de la Dumnezeu, nu sunt da și nu, ci da și amin. Instrucțiunea pe
care au primit-o trebuie să o aducem în slujirea pe care o facem astăzi pentru
Dumnezeu. Cuvintele au fost rostite chiar de către Hristos, care a venit mai târziu
în lume pentru a sta în fruntea omenirii ca Mântuitor divino-uman; și aceste
cuvinte ne sunt adresate cu aceeași autenticitate ca și lor. Ele sunt date pentru a
ne ajuta să atingem standardul neprihănirii, să ne arate cum să înaintăm spre
câștigarea lumii.
În Cuvântul Său, Dumnezeu ne descoperă ceea ce poate face pentru
ființele umane. El modelează și formează după chipul și asemănarea divină
caracterele celor care vor purta jugul Său. Prin harul Său, sunt făcuți părtași ai
naturii divine și astfel sunt capabili să învingă stricăciunea care există în lume prin
poftă. Dumnezeu este cel care ne dă puterea de a birui. Cei care ascultă glasul
Său și păzesc poruncile Sale sunt capabili să își formeze caractere neprihănite.
Cei care nesocotesc poruncile Sale scrise vor ajunge să-și modeleze caractere
asemănătoare cu înclinațiile pe care și le-au permis.

De partea cui să rămânem?

În lume există doar două tabere. Una dintre ele îl recunoaște ca lider pe
prințul întunericului, care a dus la căderea primilor noștri părinți. Celălalt se află
sub steagul însângerat al Prințului Emanuel. Marile mișcări ale providenței va
aduce la lumină un popor care va fi o priveliște pentru lume, pentru îngeri și
pentru oameni. Trebuie să fim siguri sub ce steag ne aflăm, sub steagul lui Satana
sau sub steagul lui Hristos. Nu există cale de mijloc. Toți cei din lume stau fie de
o parte, fie de cealaltă.
Există unii care, deși pretind că îi slujesc lui Dumnezeu, mărturisesc
împotriva Lui. Acestora li se adresează mesajul adresat bisericii din Laodiceea.
Hristos le spune: „Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau
în clocot!”. [Apocalipsa 3:15] Când îngerul răzbunător va trece prin țară, Hristos
nu va putea spune despre ei: „Iată, te-am săpat pe palmele mâinilor Mele și zidurile tale
sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!” [Vezi Isaia 49:16] Nu; despre acești oameni pe
jumătate convertiți le va zice: „Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, te voi vărsa
din gura Mea.”. [Vezi Apocalipsa 3:16.]
Creștinii pe jumătate convertiți sunt mai răi decât necredincioșii, deoarece
cuvintele lor înșelătoare și poziția lor nehotărâtă duc pe mulți în rătăcire. Cel
necredincios își arată arama. Creștinul căldicel înșală ambele tabere. El nu este
nici lumesc, nici creștin adevărat. Satana se folosește de el pentru a îndeplini o
lucrare pe care nimeni altcineva nu o poate realiza.
Linia de demarcație între cel care-L slujește pe Dumnezeu și cel care nu-L
slujește trebuie să fie mereu clară și distinctă. A fi creștin înseamnă a te uni cu
Hristos. Celor care, aflându-se în slujba lui Dumnezeu, stau atât cu cei

Pagina 5 din 8
credincioși, cât și cu cei necredincioși, Dumnezeu le spune: „Dați-vă la o parte. Nu
pot să aprob influența voastră. Calea voastră este înșelătoare. Slujirea unora ca voi i-a făcut pe
mulți să devină necredincioși. Dați-vă la o parte”.
Vor veni vremuri când toți vor arăta clar de partea cui stau. Moise și Aaron
au fost adesea nevoiți să stea pe muntele celor privilegiați, în opoziție cu frații lor,
afirmându-și cu hotărâre loialitatea. Astăzi, slujitorii lui Dumnezeu trebuie să
arate în mod clar de partea cui se află. Acei care au vreun rol de jucat în educarea
și pregătirea poporului lui Dumnezeu, care urmează să îndeplinească un rol atât
de important în ultima lucrare care va fi făcută pentru lume, trebuie să fie
credincioși, hotărâți și pe deplin serioși. Cei care stau în întregime de partea
Domnului vor primi lumina clară a adevărului. Nu va exista nici o îndoială în
mintea celorlalți cu privire la poziția lor. Dumnezeu va da putere celor care vor
sta neclintiți în libertatea cu care El îi face liberi pe toți cei care aleg să stea alături
de El. Le va da semnul Său și le va oferi libertatea față de orice robie. El le va da
înțelepciune pentru a-și folosi capacitățile în slujba Lui. Le va ajuta să rostească
cuvinte inspirate și înălțătoare pentru cei care au nevoie de încurajare - cuvinte
care vor da credincioșilor și necredincioșilor încrederea că duc un mesaj
important de la tronul lui Dumnezeu. Astfel de lucrători nu caută să se înalțe pe
ei înșiși, ci să-L slăvească pe Domnul din ceruri. Ei au o experiență profundă în
lucrurile lui Dumnezeu. Mesajul pe care îl duc înseamnă ceva pentru ei și pentru
cei care îl aud.
Este pentru binele nostru prezent și veșnic să purtăm sus steagul pe care
este înscris: „Poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus”. [Apocalipsa 14:12] Cei care
practică acest lucru exercită o influență puternică în favoarea binelui. Dar o
mărturisire de credință de către cei pe jumătate covertiți nu-i va mustra niciodată
pe necredincioși pentru că au încălcat legea lui Dumnezeu. Dumnezeu spune:
„De aceea: Ieșiți din mijlocul lor și depărtați-vă de ei, zice Domnul, nu vă atingeți de ce este
necurat și vă voi primi. Și Eu vă voi fi Tată și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul cel
Atotputernic.” [2 Corinteni 6:17, 18]
„Deci, fiindcă avem astfel de promisiuni, preaiubiților, să ne curățăm de orice întinăciune
a cărnii și a duhului, practicând sfințenia în frica de Dumnezeu.” [2 Corinteni 7:1]
Prosperitatea noastră prezentă și viitoare cere această despărțire deplină față de
lume. Cei care ocupă poziții de încredere în instituțiile noastre trebuie să dea
dovadă că s-au convertit pe deplin. Cei care nu au această dovadă nu ar trebui să
li se permită să modeleze lucrarea lui Dumnezeu. Cei care au legătură cu această
lucrare sacră nu ar trebui să se joace niciodată într-un joc dublu, exercitând o
influență în ambele părți.
Dumnezeu nu este încântat de situația în care se află poporul Său. În loc
să se adune lângă El, ei se împrăștie. Ei folosesc focul comun în loc de focul sacru
aprins de Domnul. Dumnezeu i-ar salva de păcatele lor. I-ar feri să-și risipească
înzestrările și de regretele amare care vor veni asupra lor dacă nu vor face din
viața lor un succes așa cum dorește Dumnezeu să o facă. Există unii care, dacă
nu se vor întoarce imediat pe urmele lor, vor purta în cele din urmă mesajul trist:

Pagina 6 din 8
„Secerișul a trecut, vara s-a isprăvit, și noi tot nu suntem mântuiți!” [Ieremia 8:20]
În multe lucruri, ei sunt neînțelepți și necredincioși. Vocile lor întăresc necredința;
și pentru că își fac căi ciudate pentru picioarele lor, mulți sunt aruncați în
nesiguranță și confuzie.
Dumnezeu îi cere poporului Său să se ridice pe platforma adevărului
veșnic. Celor care vor îmbrăca întreaga armură creștină, așezându-se fără rezerve
sub controlul lui Dumnezeu, li se va da puterea de a-L onora pe Dumnezeu zi de
zi, de a face voia Sa și de a urma calea Sa. Astfel de oameni vor dobândi
stăpânirea asupra înșelăciunilor și insinuărilor agențiilor satanice. Vor discerne
falsitățile și ispitele inamicului.
Cei cu mintea lumească și cei nedrepți văd în adevăr doar confuzie și un
amestec de contradicții. Hristos nu are nici o frumusețe ca ei să-L dorească. Vom
fi nevoiți să îi lăsăm pe unii în încurcătura pentru care de ani de zile se pregătesc.
Sunt unii cărora nu trebuie să le permitem să ne împiedice cu ceva ca să ajungem
la cei întristați și cu inima zdrobită. Avem o solie de dus către cei care vor
beneficia de ea. Nu ne putem epuiza puterile asupra celor care nu vor să ne
asculte. Mulți dintre cei care trec la odihnă ar fi fost salvați dacă erau scutiți de
poverile pe care le-a pus pe umerii lor în urma acțiunilor celor care au refuzat să
vină la Hristos. Sunt nevoită să spun: „Unii sunt legați de idolii lor; lăsați-i în pace”.
[Vezi Osea 4:17] Dacă ei continuă să creadă că nu au nevoie de nici o schimbare,
atunci schimbarea pe care trebuie să o aibă înainte de a fi salvați nu va veni
niciodată la ei.
Îi rog pe cei din poporul nostru să nu permită dușmanului să profite de ei,
astfel încât credincioșii să nu aibă încredere în lucrarea pe care, din 1844, Domnul
o face în această lume. Sunt unii care pretind că cred adevărul și care sunt rătăciți
în pustia necredinței, așa cum a fost Baalam. Baalam a fost odată recunoscut de
Dumnezeu ca profet al Domnului, dar s-a dovedit necredincios față de încrederea
acordată; și dacă Domnul ar fi permis, el ar fi pus poporul lui Dumnezeu într-o
lumină falsă.
Doar adevăratul urmaș al lui Hristos are făgăduința vieții care este acum și
a celei care va veni. Cel mai umil ucenic al lui Hristos va sta mai sus în Împărăția
lui Dumnezeu decât cel care, căutând să se înalțe a lăsat o impresie greșită în
mintea necredincioșilor. Cel cu mintea plină de smerenie, care este gata să poarte
jugul lui Hristos, va învăța blândețea și umilința Sa și va menține în supunere
dorința firească de a fi primul. Caracterul său va fi asemenea celui divin, iar
Dumnezeu îl va înălța mai presus de cei care s-au străduit să se înalțe.
Așteptându-l pe Isus pentru ajutor și îndrumare, căutând să înțelegem
și să proclamăm solia pentru acest timp - aceasta este lucrarea noastră. Dumnezeu
ne spune: „Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește poporului
Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!” [Isaia 58:1] „Scoală-te, luminează-te, căci
lumina ta vine și slava Domnului răsare peste tine! Căci iată, întunericul acoperă pământul și
negură mare, popoarele, dar peste tine răsare Domnul și slava Lui se arată peste tine. Neamuri
vor umbla în lumina ta și împărați în strălucirea razelor tale.” [Isaia 60:1-3] Trebuie să ne

Pagina 7 din 8
trezim. Mulți se află de multă vreme într-o stare de confuzie și nesiguranță.
Hristos a venit să caute și să salveze ceea ce era pierdut. Când spiritul mesajului
celui de-al treilea înger va pune stăpânire pe inimile adventiștilor de ziua a șaptea,
se va face o lucrare pe care Dumnezeu o poate aproba.
În aceste timpuri primejdioase avem nevoie de oameni care să-L slujească
pe Dumnezeu cu toate puterile trupului, minții și sufletului și care să stea neclintiți
pentru ceea ce este drept. Dumnezeu va da acestor oameni puterea de a fi
santinele credincioase peste ei înșiși. Dar El nu poate încredința lucrarea Sa unor
oameni pe jumătate convertiți, oameni care nu pot discerne între neprihănire și
nedreptate, între adevăr și eroare, oameni care deși au avut o mare lumină și
multe oportunități, raționează într-un mod care duce mințile în confuzie. Cauza
lui Dumnezeu are nevoie de bărbați și femei care să stea pe platforma adevărului
fără să se clatine și care să țină steagul adevărului ferm sus, astfel încât nimeni să
nu poată să nu vadă în ce tabără stau. Poziția lor trebuie să fie bine definită.
Inimile lor trebuie să fie pure și sfinte, fără pretenții sau înșelăciune. Aceia care
nu pot da „Șiboletul” clar [Judecători 12:6], aceia care nu cunosc semnificația
slujbei evlaviei, Dumnezeu nu-i poate accepta, oricare ar fi mărturisirea lor.

Traducere: Igor Sârbu

Pagina 8 din 8