Sunteți pe pagina 1din 4

Organiza ie i disciplin

Formele diverse de organizare i guvernare ale bisericii, existente în


câteva corpuri religioase din timpul nostru, sunt dovada c organiza ia i
disciplina bisericii sunt subiecte cu privire la care oameni mari i virtuo i au
avut opinii diferite. De aceea, m rturia Bibliei, în special cea a Noului
Testament, trebuie s fie l sat s hot rasc în aceste subiecte de mare
importan pentru prosperitatea bisericii. În niciun capitol sau carte a Noului
Testament, Matei, Marcu, Luca, Ioan, Pavel, Petru, Iacov sau Iuda nu au
prezentat un sistem complet al disciplinei cre tine prezentând serviciile sau
datoriile celor câ iva slujba i ai bisericii.

C trebuie s existe ordine în biserica lui Dumnezeu este evident, nu doar


din declara iile apostolilor i din raportul a ceea ce au f cut ei, din Faptele
apostolilor, ci din evenimentele m re e privitoare la ordine i organiza ie din
Vechiul Testament. Biserica iudaic a fost disciplinat printr-un sistem minu ios
de organizare. Dumnezeu este acela i în toate veacurile. Libertatea evangheliei
Fiului lui Dumnezeu nu const în lejeritate i confuzie.

Epistolele lui Pavel i Petru vorbesc deslu it despre slujba ii bisericii i


datoriile pe care le au. Noul Testament define te cu claritate rela ia pe care
Hristos o are cu biserica i slujba ii, precum i rela ia potrivit dintre slujba i i
biseric , i între slujba i. Dar sistemul organiza iei cre tine nu este prezentat în
Noul Testament tot a a de complet cum a fost prezentat în Vechiul Testament
sistemul organiza iei evreie ti. Totu i, beneficiind de prezentarea vechiului
sistem i de declara iile i faptele primilor apostoli, avem tot ceea ce
În elepciunea In nit a considerat c este necesar pentru biserica cre tin .

Rela ia pe care Hristos o are cu slujba ii i biserica este prezentat prin


urm toarele cuvinte ale Domnului nostru i ale lui Pavel: „ indc unul este
St pânul vostru, Cristos; i voi to i sunte i fra i.” Matei 23:8. „Dar voiesc s
ti i c Cristos este capul ec rui b rbat.” 1 Corinteni 11:3. Hristos este marele
P stor al tuturor, în timp ce slujitorii Lui sunt subp stori.

Pavel a imprimat bisericii datoria pe care aceasta o are fa de slujba i


prin aceste cuvinte: „Aminti i- v de cei care conduc peste voi, care v-au vorbit
cuvântul lui Dumnezeu.” Evrei 13:7 „Asculta i de cei ce conduc peste voi i
supune i-v , fiindc ei vegheaz asupra sufletelor voastre, ca unii care trebuie s
dea socoteal ;” Evrei 13:17 i totu i, nu a fost planul lui Dumnezeu s existe
în biserica cre tin vreun sistem de organizare care s ia conducerea de la
Hristos.























fi










fi


















































fi























Organiza ia a fost creat pentru a asigura unitatea în ac iune i pentru a fi
o protec ie împotriva în el toriei. Niciodat nu s-a inten ionat s fie un bici prin
care se impune ascultarea ci, mai degrab , pentru protejarea poporului lui
Dumnezeu. Hristos nu î i mân poporul. El îi cheam . „Oile mele aud vocea
mea i eu le cunosc i ele m urmeaz ;” Ioan 10:27 Conduc torul nostru care
este viu deschide calea i cheam poporul s -L urmeze.

Crezurile umane nu pot produce unitatea. For a bisericeasc nu poate


face biserica s fie un singur trup. Hristos nu a pl nuit niciodat ca min ile
umane s fie modelate pentru cer doar prin influen a altor min i umane.
„Cristos este capul ec rui b rbat.” Partea Sa este s conduc , s modeleze i
s imprime propriul S u chip în mo tenitorii slavei ve nice. Oricât ar de
important organiza ia pentru protejarea bisericii i pentru a asigura
armonia în ac iune, ea nu trebuie s ia ucenicul din mâinile Maestrului.

To i slujitorii adev ra i sunt ambasadorii lui Hristos. „De aceea suntem


ambasadori pentru Cristos; ca i cum Dumnezeu v-ar implora prin noi, v
rug m în numele lui Cristos: Împ ca i-v cu Dumnezeu.” 2 Corinteni 5:20. În
slujirea lor, ei trebuie s reprezinte înv tura lui Hristos i interesele cauzei
Sale în lume. Ei î i predau propria judecat i voin celui care i-a trimis.
Niciun om nu poate fi ambasadorul lui Hristos pân când nu a predat deplin lui
Hristos drepturile sale pentru p rerea proprie. Nici un om care a predat
tovar ilor lui mintea sa, nu poate s -L reprezinte cum se cuvine pe Hristos.

Dar subiectul nu trebuie oprit aici, cu adev rul prezentat par ial. Cuvintele
lui Hristos i ale apostolilor S i cu privire la unitate i mijloacele menite pentru
a o asigura, i cu privire la disciplina potrivit , trebuie s aib semnifica ia
necesar asupra subiectului, ca nu cumva oamenii nesfin i i, care nu- i supun
voin a i opiniile, nici lui Hristos, nici autorit ii bisericii, s - i însu easc
slujirea evangheliei i s dezbine i s împr tie turma lui Dumnezeu.

În acest punct dorim s fie în eles în mod special c slujba ii nu au fost


desemna i în biserica cre tin pentru a porunci sau pentru a comanda biserica,
sau pentru a „domnind peste mo tenirea lui Dumnezeu” 1 Petru 5:3. În cazul
existen ei diferen elor de opinie care au ap rut în unele din bisericile timpurii cu
privire la circumcizie i inerea legii lui Moise, despre care se vorbe te în Fapte,
capitolul 15, apostolii i prezbiterii de la Ierusalim au ac ionat ca sf tuitori într-
o manier care a dat loc pentru ca Duhul Sfânt s stea ca judec tor. Raportul
acelei întâlniri binecuvântate de la Ierusalim, care a avut loc pentru a rezolva o
supura ie, a început prin cuvintele: „C ci Duhul Sfânt i noi am g sit cu cale.”
Fra ii care erau din mijlocul neamurilor din Antiohia, Siria i Cilicia „s-au
bucurat de îmb rb tarea primit ”. Diferen ele rezolvate în acest mod apar



























fi
































































































fi





frecvent ca fiind mai mult decât aranjate i în general r mân rezolvate, în timp
ce acelea dispuse numai prin exercitarea autorit ii bisericii sunt rar rezolvate cu
totul.

Între cele dou extreme – for a bisericeasc i independen a nesfin it –


g sim marele secret al unit ii i eficien ei în slujire i în biserica lui Dumnezeu.
Aten ia noastr este atras înspre aceasta printr-un apel foarte solemn din partea
respectabilului apostol Petru adresat prezbiterilor din timpul s u: „Pe b trânii
care sunt printre voi îi îndemn, eu, care sunt de asemenea un b trân i martor al
suferin elor lui Cristos i p rta al gloriei care va fi revelat , Pa te i turma lui
Dumnezeu care este printre voi, supraveghind, nu prin constrângere, ci de
bun voie; nu pentru câ tig murdar, ci cu o minte binevoitoare; Nici ca domnind
peste mo tenirea lui Dumnezeu, ci fiind exemple turmei. i când P storul cel
mare se va ar ta, ve i primi o coroan a gloriei ce nu se ofile te. Tot a a,
tinerilor, supune i-v b trânilor. Da, to i fi i supu i unii altora i îmbr ca i-v cu
umilin , pentru c Dumnezeu se opune celor mândri i d har celor umili. De
aceea umili i- v sub mâna tare a lui Dumnezeu, ca s v înal e la timpul
cuvenit.” 1 Petru 5:1-6

Cei care au trasat forma de organizare adoptat de Adventi tii de Ziua a


aptea au lucrat pentru a încorpora în ea, pe cât de mult posibil, simplitatea
expresiei i formei g site în Noul Testament. Cu cât se manifest mai mult din
spiritul evangheliei i cu cât este mai simplu, cu atât este mai e cient sistemul.
Conferin a General supravegheaz la modul general lucrarea în toate
ramurile sale, inclusiv în Conferin ele din State. Conferin ele din State
supravegheaz toate ramurile lucr rii din State, inclusiv bisericile din State. Iar
biserica este un trup al cre tinilor aduna i împreun cu leg mântul simplu de a
p zi poruncile lui Dumnezeu i credin a lui Isus. Slujba ii unei biserici locale
sunt slujitorii acelei biserici, i nu domni care s conduc peste ea cu for
bisericeasc . „Dar cel ce este cel mai mare dintre voi va fi servitorul vostru.”
Matei 23:11. Ace ti slujba i trebuie s fie exemple de r bdare, veghere,
rug ciune, bun tate i obiectivitate pentru membrii bisericii i ar trebui s
manifeste în mare m sur acea dragoste ar tat în via a i înv tura Domnului
nostru pentru cei pe care îi slujesc.
Comitetele Conferin elor din State trebuie s fie formate din b rba i ai lui
Dumnezeu, caracteriza i de obiectivitate, cu vederi largi i sentimente
m rinimoase care îi vor conduce s aib o grij de tat pentru toate ramurile
lucr rii din Conferin . Este de datoria lor s se sf tuiasc împreun în temere i
dragoste de Dumnezeu i s se priveasc pe ei în i i ca un comitet de sf tuire
pentru to i pastorii i bisericiile care se afl sub supravegherea lor, i nu ca un
comitet de directori. Marele nostru lider i director este Hristos.










































































































fi

































Lucr rile i datoriile comitetului Conferin ei Generale sunt cu mult mai
extinse i importante decât cele ale comitetelor Conferin elor din State. Ei
trebuie s fie b rba i cu experien , cu vederi largi i lipsi i de sentimente
divizabile, a c ror min i i inimi pot primi cel mai mare bine al cauzei din toate
ramurile i din toate p r ile câmpului. Ei trebuie privi i ca un comitet de p rin i
pentru cauz , în cel mai înalt sens. În îndeplinirea datoriilor slujbei lor, în
supravegherea general a întregii lucr ri, t ria lor const într-o a a sf tuire cu
fra ii lor în spiritul ging iei i al dragostei, încât inimile tuturor lucr torilor
s e legate de inimile lor i s dea ascultare vocii Duhului Sfânt, a a cum s-a
manifestat în zilele apostolilor. Ei trebuie s poarte întotdeauna în minte c
capul oric rui b rbat este Hristos.

Ei se pot sf tui cu comitetele Conferin elor din State cu privire la pastorii


care lucreaz aici i acolo, dar nu trebuie s dirijeze. ,,Cristos este capul ec rui
b rbat (a fiec rui pastor).” Pastorii care se sprijin pe vreun comitet de
Conferin pentru îndrumare se smulge pe el însu i din mâinile lui Hristos.
Iar acel comitet care ia în propriile mâini lucrarea de a dirija pe ambasadorii
lui Hristos î i ia o responsabilitate înfrico toare. „fiindc unul este St pânul
vostru, Cristos; i voi to i sunte i fra i.” Matei 23:8. Fie ca Dumnezeu s ne
p streze organiza ia i forma disciplinei bisericii în simplitatea i eficien a ei de
la început.

Review and Herald, 4 ianuarie 1881 de James White






fi

























































fi






S-ar putea să vă placă și