„Biserica lui Hristos”

Adevărul prezent
29 decembrie 1892
A. T. JONES.

În Scripturi, legătura dintre creștin și Hristos este descrisă sub simbolul legăturii de
căsătorie: „Tot astfel, frații mei, prin trupul lui Hristos, și voi ați murit în ce privește Legea, ca să fiți ai
Altuia, adică ai Celui ce a înviat din morți, și aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.”. Rom 7:4. „pentru
că v-am logodit cu un bărbat”. 2 Cor. 11:2. Creștinul individual este descris aici ca fiind logodit
„înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.”
Aceste persoane adunate în părtășie alcătuiesc Biserica lui Hristos. Relația cu Hristos a
acestor grupuri de oameni este de asemenea descrisă sub simbolul legăturii de căsătorie: „
Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească,
după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără
pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană. Tot așa trebuie să-și iubească și
bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta se iubește pe sine însuși. Căci nimeni nu și-a urât
vreodată trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale
trupului Lui, carne din carnea Lui și os din oasele Lui. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se
va lipi de nevastă-sa, și cei doi vor fi un singur trup.” Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos și despre
Biserică).”. Ef. 5:25-32.
În conformitate cu această idee, Biserica lui Hristos este descrisă în Scriptură ca fiind
cea mai curată și frumoasă dintre femei, sprijinindu-se de brațul iubitului său; ademenită de
dragostea Lui; singurul ei gând este la iubitul său; pentru ea, cea mai de seamă între zece mii
și cu totul minunată, al cărei stindard deasupra ei este dragostea și care vrea să o prezinte Lui
însuși „ fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.”. Așa este biserica
față de Hristos; astfel este Hristos față de biserica Sa; și așa este relația dintre Hristos și biserica
Sa.
Unei astfel de biserici ca aceasta, Hristos i-a încredințat Evanghelia Sa pentru ca prin
ea să fie făcută cunoscută oricărei făpturi. Numai o astfel de biserică poate face cunoscută
Evanghelia lui Hristos. Această Evanghelie „fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea
fiecăruia care crede”. Rom. 1:16. Nimeni nu poate face cunoscută această putere dacă nu cunoaște
această putere pentru sine și în sine. Iar biserica nu putea face cunoscută puterea lui Dumnezeu
decât cunoscând puterea în și pentru ea însăși. Iar această putere fiind cunoscută doar prin
credință, în natura lucrurilor, biserica nu putea să împlinească lucrarea Evangheliei
încredințată ei decât rămânând credincioasă Domnului ei.
Din nou: Evanghelia este Hristos în oameni, nădejdea slavei. Col 1:27. Aceasta este
ceea ce biserica lui Hristos trebuie să facă cunoscut oamenilor. Nimeni nu-L poate face
cunoscut pe Hristos în oameni care nu-L cunoaște pe Hristos în el însuși. I-a plăcut lui
Dumnezeu „să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între neamuri”. Gal 1:16. Dar Hristos
locuiește în oameni numai prin credință: „așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință.”.
Efes 3:17. De aceea, este evident că singurul mijloc prin care biserica poate să-L facă cunoscut
pe Hristos în oameni, nădejdea slavei, este de a-L avea și de a-L cunoaște pe Hristos revelat în
ea însăși. Și cum acesta este cunoscut numai prin credință, este evident că numai rămânând
credincioasă lui Hristos poate să-L cunoască pe Hristos în ea însăși sau să-L facă cunoscut în
oameni.
Încă o dată: În Evanghelie se descoperă neprihănirea lui Dumnezeu; și numai
neprihănirea lui Dumnezeu. Și doar neprihănirea lui Dumnezeu este cea pe care Biserica lui
Hristos trebuie să o cunoască și pe care trebuie să o facă cunoscută întregii lumi. Aceasta este
slujba Evangheliei care este încredințată bisericii lui Hristos. Această neprihănire este
cunoscută numai prin credință și este descoperită numai credinței: „deoarece în ea se descoperită
neprihănirea lui Dumnezeu prin credință spre credință;”, „și anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine
prin credința în Isus Hristos” Rom. 1:17 și 3:22. Așadar, întrucât această neprihănire este
cunoscută numai prin credință și este descoperită numai credinței, este evident că numai
menținându-se neclintită în credincioșia față de Hristos, biserica poate cunoaște sau face
cunoscută neprihănirea lui Dumnezeu care este descoperită în Evanghelie. Și suma tuturor
acestor socoteli, și a multor altele care ar putea fi date, este pur și simplu să demonstreze mereu
și mereu că numai rămânând în Hristos în mod constant, încrezându-se în El pe deplin,
sprijinindu-se în El în totalitate, depinzând de El în întregime, prin credincioșie desăvârșită față
de El, biserica poate fi ceea ce trebuie să fie pentru a îndeplini ceea ce este rânduită să facă.
Așa a fost biserica lui Hristos la început. Astfel va fi întotdeauna biserica lui Hristos, cu adevărat.
Dar astfel nici nu este și nici nu a fost vreodată biserica care se pretinde a fi a lui Hristos. Fiindcă
a existat o apostazie de la Hristos și de la adevărata biserică a lui Hristos. În zilele apostolilor
fusese dat avertismentul: „și se vor ridica din mijlocul vostru bărbați care vor da învățături strâmbe, ca să-i
atragă pe ucenici după ei.”Faptele Apostolilor 20:30. Și va veni mai întâi „va sosi înainte să fi venit
lepădarea de credință și să se fi descoperit omul fărădelegii, fiul pierzării,cel care se împotrivește și se înalță mai
presus de orice așa-zis dumnezeu sau obiect care primește închinare, până acolo încât să se așeze în Templul lui
Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.. . . . Taina fărădelegii este deja la lucru.” 2 Tes2: 3-7.
Domnul a înălțat Biserica Sa și a îmbrăcat-o cu veșmintele frumoase ale mântuirii și
neprihănirii și cu puterea evlaviei, înaintea ochilor tuturor națiunilor. El a făcut-o nespus de
frumoasă, iar ea a prosperat și faima ei s-a răspândit în toată lumea datorită frumuseții sale,
pentru că era desăvârșită prin frumusețea pe care o pusese asupra ei, dar nemulțumită de
înălțarea pe care i-o dădea Domnul, care putea veni și rămâne doar prin propria ei smerenie,
biserica s-a îngâmfat și s-a înălțat. Nemulțumită de frumusețea Domnului, pe care El a pus-o
asupra ei, s-a lăudat cu propria ei frumusețe; și în loc să se încreadă în El pentru frumusețea ei,
s-a încrezut în ea însăși. Nemulțumită că numai Dumnezeu ar trebui să fie glorificat prin ea, s-
a glorificat pe sine și a trăit în desfrâu. Apoi, încrezându-se în ea însăși, mândrindu-se cu propria
ei frumusețe, mărindu-și propriile merite și mulțumindu-se cu propria ei desăvârșire, aceasta în
sine însemna să se pună în locul lui Dumnezeu. Atunci era destul de firesc să încerce să-i atragă
pe ucenici la ea mai degrabă decât la Domnul. Nu numai atât, dar după ce s-a înălțat, s-a
preamărit pe sine și s-a încrezut în ea însăși, îi era imposibil să-i atragă pe ucenici la altcineva
decât la ea însăși. Astfel a venit apostazia. Și astfel, în loc să rămână biserica lui Hristos în
adevăr, manifestând lumii taina lui Dumnezeu și a evlaviei, a devenit, cu toate că încă mai
pretindea că este biserica lui Hristos, numai o manifestare pentru lume a tainei eului și a
egoismului, care este însăși taina nelegiuirii.

Traducere: Igor Sârbu