LUCRARE DE SEMINAR TEOLOGIE DOGMATICĂ

BISERICA TRUPUL LUI HRISTOS

Student BogzĂ GEORGE ANDREI

BUCUREȘTI 2024
Introducere:

Părintele Dumitru Stăniloae ne mărturisește faptul că „ Dumnezeu și-a arătata iubirea

față de om nu numai prin faptul că la făcut după chipul Său, ci și prin faptul că atunci când l-a
văzut slăbit, prin reaua folosire a puterilor lui a făcut acest chip propriu Fiului Său, ca să-l
restabilească și să-l ducă la o tot mai mare asemănare cu sine, sau la îndumnezeire” 1

Am folosit acest citat tocmai pentru a sublinia permanenta purtare de grijă a lui Dumnezeu
fată de om. Această dragoste pe care însuși părintele ceresc o are pentru noi este foarte greu
de înțeles de mintea umană. Omul nu a fost niciodată lăsat să parcurgă acest drum spre
mântuire singur. Deși însuși Fiul lui Dumnezeu a refăcut prin propriile patimi această punte de
legătură dintre om și Creator, pentru ca omul să nu se piardă din nou în lume a mai fost lăsat
un important refugiu la care omul să își poată găsi salvarea și prin care să poată menține o
legătură neîntreruptă cu Dumnezeu. Această importantă „bornă de salvare” este Biserica.

Nu este de ascuns faptul că societatea zilelor noastre a devenit una de consum. Omul
contemporan pune preț din ce în ce mai mult pe aceste valori trecătoare ale lumii lăsându-se
înșelat și riscând să se piardă. Pornind de la acestea consider că este foarte important să
definim rolul Bisericii în societate.

Pentru a ne putea salva pe noi înșine este foarte important să cunoaștem ce este cu
adevărat Biserica și mai cu seamă care este rolul ei în mântuirea noastră. Doar descoperind
această oază în care se revarsă în permanență Harul Dumnezeiesc vom putea fi capabili să
răzbatem furtuna ispitelor acestei lumi trecătoare și să rămânem lipiți de Dumnezeu. „Hristos
ne iubește pe toți frații Săi și ne cheamă iar locul de reală întâlnire duhovnicească și de
viețuire tainică împreună cu El este Biserica, în care însuși Dumnezeu fiind Cap văzut al ei
este permanent prezent până la sfârșitul veacului ( Matei 28, 19)”2.

BISERICA-TRUPUL LUI HRISTOS

1
Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Studii de teologie dogmatica ortodoxă, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova,
1991, p.31
2
Pr. Prof. Dr. Isidor TODORAN, Arhid. Prof. Dr. Ioan ZĂGREAN, Teologia Dogmatică2, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca,
2009, p.242
 Din intima legătură a celor două firi în persoana lui Iisus Hristos se naște și crește
teandrismul Bisericii, în același fel în care el este prezent și activ în persoana Fiului întrupat,
prefăcând trupul tainic al Domnului după chipul firii dumnezeiești, încât să se poată spune că
nu mai este Biserica aceea care trăiește, ci Hristos este cel ce trăiește în ea (Gălăteni II, 20)3
Pornind de la acest citat consider că ne este foarte ușor fiecăruia să înțelegem adevăratul
sens al Biserici, ce reprezintă ea cu adevărat pentru noi cum putem fi noi salvați în Biserică și
mai cu seamă noi oamenii de rând, forțând puterea limitată a rațiunii noastre putem ajunge să
privim Biserica dincolo de zid, să ajungem să înțelegem că nu trebuie să ne limităm doar la
clădirea în sine și să privim dincolo de bariera minții umane pentru a putea vedea ceea ce
trebuie să vedem cu adevărat.
Aceasta forțare a noastră de a descoperi Biserica lui Hristos reprezintă maturitatea
înțelegerii lumii și mai cu seamă a scopului nostru în lume. După cum am spus nu trebuie să
ne limităm la formă ci din potrivă să învățăm că este mult mai important să punem accent pe
conținut.
„ Numirea de Biserică se dă comunității celor ce formează poporul lui Dumnezeu,
dintre care viețuiesc aici pe pământ, iar alții triumfă în cer, aceștia fiind atât drepții și sfinții
Vechiului Testament, cât și toți care au viețuit pe pământ după venirea Mântuitorului Iisus
Hristos”4
Cu asemenea ochi trebuie să privim Biserica lui Hristos neraportându-ne la ea ca
atare nu vom putea fi niciodată capabili să prețuim pe de-a-ntregul moștenirea colosală pe
care însuși Dumnezeu a lăsat-o lumii.
Legătura strânsă dintre Iisus Hristos și Biserică, dintre partea ei văzută și cea nevăzută
este înfățișată de Sfânta Scriptură prin unele imagini prin care Biserica este prezentată ca fiind
trupul ( Efeseni I, 23) și mireasa (Efeseni V, 25) lui Hristos, sau casa lui Dumnezeu (I Timotei
III, 15). În Biserică partea nevăzută (Dumnezeu, harul, unirea cu Domnul prin credință) nu
lucrează prin sine ci își află instrumentul de manifestare în partea văzută (credința mărturisită
în chip exterior, tainele, ierarhia, membrii Bisericii).
Dar organismul teandric al Bisericii este cu totul altceva decât numai organizarea ei
socială și vizibilă. El ființează numai prin prezența și activitatea teandrică a ambelor elemente,
„văzut și nevăzut” întrucât negând unul sau altul din ele, negăm întreg organismul teandric.

3
Prof. Nicolae Chițescu, Biserica, trupul tainic al Domnului în BOR, București, 1942, nr. 7 - 8, p.312
4
Pr. Prof. Dr. Isidor TODORAN, Arhid. Prof. Dr. Ioan ZĂGREAN, Teologia....,p. 242
 Un aspect foarte important care reflectă faptul că Biserica este Trupul lui Hristos este acela
că„ în Revelație nu găsim vreo definiție fixă a Bisericii ci numai unele descrieri ale ei. Astfel
în sfânta Scriptură este înfățișată fie ca totalitatea credincioșilor condusă în mod nevăzut de
Hristos fie ca mijloc de transmitere a lucrării sfințitoare a lui Iisus Hristos prin Tainele și
cuvântul lui Dumnezeu. Nici în sfânta tradiție nu găsim vreo definiție a Bisericii ci numai
descrieri după unul sau după altul din cele două aspecte ale ei: ca societate a credincioșilor
unită și nedespărțită de capul ei, Hristos ori ca Hristos prelungit peste veacuri în credincioși
continuându-și în ei activitatea învățătorească, sfințitoare și conducătoare.” 5

Biserica este trupul lui Hristos. Prin ea se manifestă dumnezeirea, având imprimat în
sine specificul Întemeietorului ei. Membrele acestui mare trup au fiecare o funcție specială în
vederea binelui ansamblului și este o datorie esențială pentru fiecare, aceea de a se achita de
datoria sa cât mai bine, pentru ca Biserica să devină plinătatea „Celui ce a împlinit toate întru
toți” (Efeseni I, 23). Nimic altceva nu pare să oglindească mai bine natura teandrică a Bisericii
decât acești doi termeni: trup și plinătate care sunt corelativi unul explicând pe celălalt și
adânc ancorați în duhul Bisericii6.
Analizând acest citat consider că este cu mai multă ușurință pentru noi să înțelegem
acest termen în adevărata sa esență spirituală. Biserica nu trebuie nici de cum privită ca pe o
clădire ci ca pe un organism viu în care se oglindește harul lui Dumnezeu, de aici se stabilește
și poziția noastră de a funcționa după un tipar foarte benefic nouă .
Biserica tratată ca atare este o instituție sfântă la a cărei fundație stă însăși cuvântul lui
Dumnezeu Cel Întrupat. Din punctul meu de vedere pentru a înțelege această metaforă
„Biserica Trupul lui Hristos” Biserica trebuie privită asemenea unei inimi în care se reflectă
puterea rațiuni absolute a Tatălui de sus. Chintesența este regăsită in relația de reciprocitate
mai mult decât comuniunea.
Biserica nu se poate împlini fără mădularele sale cum nici noi nu ne putem împlini fără
biserică. Biserica reprezintă locul de permanentă întâlnire și întrepătrundere a divinului cu
umanul iar această monumental moștenire lăsată omenirii întregi izvorăște din Întrupare și în
împlinirea Cinzecimii. „Esența Bisericii este viața divină descoperindu-se în viața făpturilor;
este îndumnezeirea făpturilor prin puterea Întrupării și Cincizecimii”. 7 Putem vorbi despre o
armonizare a divinului cu umanul dar ar trebui specificat faptul că această armonizare
spirituală se întâmplă acolo unde se găsește un numitor comun, mai cu seamă se cere un așa

5
Pr. Prof. Dr. Isidor TODORAN, Arhid. Prof. Dr. Ioan ZĂGREAN, Teologia....,p. 243.
6
Drd. Dorel POGAN, Aspectul teandric al Bisericii, în „Studii teologice” ,Ed. Basilica, București 1972, p.145
7
Sergiu BULGACOV, Ortodoxia, trad. de Nicolae Grosu, Ed. Paideia, Sibiu, 1994, p. 8.
zis acord al ambelor părți, omul nu este de loc obligat ci din potrivă în realizarea acestui
proces ar trebui să se reflecte voința liberă din care să recurgă acest act de încununare a
omenității.
Este foarte important să ne îndeplinim în mod conștiincios atribuția de creștini ortodocși.
Pentru făurirea acestui lucru trebuie să dăm dovadă de o maturitate spirituală foarte bine
dezvoltată pentru a nu înțelege și mai periculos a transmite semenilor noștri într-un mod
eronat semenilor noștri.
„Afirmația că Biserica , în calitate de trup al lui Hristos, îl completează sau îl plinește
nu ar trebui interpretată de așa manieră încât să se considere că Mântuitorul nu ar fi făcut
suficient de mult pentru mântuirea oamenilor prin actele Sale mântuitoare, ci această
completare a lui Hristos de către mădularele Trupului Său trebuie înțeleasă în sensul că
întrucât din puterea lui iau și alții putere să pătimească pătimirile lui Hristos, se completează
prin noi actualizări ale forței lor, așa încât și sub acest raport toți cei ce sunt în trupul lui
Hristos completează prin necazurile lor suportate în viață, pătimirile lui Hristos pentru
Biserică”8
De aici ne putem însuși aspectul că Biserica este trupul sobornicesc al lui Hristos, trup
în care Mântuitorul însăși se prelungește pe Sine ca Dumnezeu și își extinde lucrarea Sa de
mântuire a întregii omenității. Rolul Biserici în lume este unul deosebit de important datorită
efectului pe care acesta îl are și aici orbim despre realizarea unei legături interioare cu
Domnul care ia naștere doare în interiorul Bisericii.
Biserica se face părtașă ambelor dimensiuni sau sensuri. Credinciosul participă la
harul sfințitor al lui Hristos prin credința și faptele sale, ca prin niște forme interioare și vii ale
Bisericii, prin care Dumnezeu a sădit în el motivul și obiectul cunoașterii divine și al dragostei
lui Dumnezeu.
Tocmai în acest scop, fluxul teandric al Bisericii întrepătrunde separatismul și izolarea
lor și le topește în comuniunea de dragoste a Bisericii. Dragostea, care produce comuniunea,
nu provine de la un nivel uman; ea vine de la Treimea însăși, pentru că Biserica, prin tainele
pline de eficacitate spirituală, este difuzarea pe pământ a dragostei în care se îmbrățișează
Persoanele Treimii. Ea este forța care produce încorporarea deplină în trupul tainic al lui
Hristos, atunci când își găsește ecoul potrivit în suflet. „Cel ce iubește pe Dumnezeu întru
simțirea inimii, acela este cunoscut de El. Căci în măsura în care primește cineva în simțirea
sufletului dragostea lui Dumnezeu, în aceeași măsură ajunge în dragostea lui Dumnezeu” 9.

8
Pr Dumitru STĂNILOAE „Biserica Universală Și Sobornicească” Ortodoxia Nr. XVIII, 1996,pag. 186
9
Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic, în „Filocalia”, vol. I, trad. de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Sibiu, 1947, p. 339.
Bibliografie:

1. STĂNILOAE, Preot Prof. Acad. Dr., Dumitru, Studii De Teologie Dogmatică Ortodoxă,
Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991;

2. BUCHIU, Preot Prof. Dr., Ștefan, Teologie Dogmatică Ortodoxă, Vol. II, Ed. Basilica,
București, 2022;

3. TODORAN, Pr. Prof. Dr., Isidor, ZĂGREAN, Arhid. Prof. Dr. Ioan, Teologia Dogmatică2,
Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2009;

4.Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic, în „Filocalia”, vol. I, trad. de Pr. Prof. Dumitru
Stăniloae, Sibiu, 1974;

5. POGAN, Dr. Dorel, Aspectul teandric al Bisericii, în „Studii teologice” , 1972;

6. BULGACOV Sergiu, Ortodoxia, trad. de Nicolae Grosu, Ed. Paideia, Sibiu, 1994.