THE SIGNS OF THE TIMES

17 ianuarie, 1878
Făgăduințele lui Hristos față de ucenici

Inimile ucenicilor au fost tulburate de cuvintele Învățătorului care spusese că toți urmașii
Săi credincioși vor fi urâți din pricina Lui în aceeași noapte. Dar Mântuitorul cunoștea
încercarea care-o aștepta pe mica Sa turmă, deoarece, în afecțiunea și grija pentru Mântuitorul
lor, li s-a părut o vorbă grea. Petru era în mod deosebit, mâhnit că Isus nu accepta asigurarea
lui cu privire la credincioșie în orice împrejurare. Dar Mântuitorul cunoștea încercarea care-
o aștepta pe mica Sa turmă, că urma să rămână atât de curând fără păstor. Știa chinul care-L
așteaptă în grădină, cunoștea că a doua zi avea să treacă prin batjocurile unui proces care avea
să aibă loc în sala de judecată, premergător răstignirii Sale. Știa că nici un somn nu-I va
înviora trupul obosit până când nu va închide ochii în moarte.

Dar inima Sa plină de iubire a fost cuprinsă de compasiune pentru ucenicii Săi care aveau
să îndure o încercare înfricoșătoare prin trădarea și moartea Sa pe cruce. Durerea Fiului lui
Dumnezeu nu se referea la Sine însuși, ci la faptul că ucenicii Săi urmau să fie lăsați fără
prezența Sa ca să îi mângâie și să îi întărească. Le-a fost imposibil să înțeleagă scenele teribile
în care urmau să intre acum, iar însăși neștiința lor cu privire la ceea ce îi aștepta, în ciuda
declarațiilor Sale cu privire la viitor, a mișcat inima plină de compasiune a Mântuitorului. El
a citit caracterul deosebit al fiecărui ucenic, cunoscând care dintre ei erau în cel mai mare
pericol de a fi biruiți de ispită. Dar această cunoaștere nu a scos de pe buzele Sale nici un
cuvânt de asprime sau mustrare; chiar slăbiciunea lor îi lega de inima Sa pe ucenici în relații
de simpatie și dragoste. Grija Sa cea mare era să-i ferească pe urmașii Săi de suferință și de
abandonarea necredinței. El s-a adresat lor prin aceste cuvinte:

„Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine. În casa
Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc
un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine,
ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi. Știți unde Mă duc și știți și calea într-acolo.„Doamne”,
I-a zis Toma, „nu știm unde Te duci. Cum putem să știm calea într-acolo?”. Isus i-a îndrumat
cu blândețe și răbdare pe ucenicii Săi îndoielnici pe calea vieții:

„Isus i-a zis: „Eu sunt Calea , Adevărul și Viața . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, ați fi cunoscut și pe Tatăl Meu. Și de acum încolo Îl veți
cunoaște; și L-ați și văzut.” Isus dorea să-i facă să înțeleagă că Tatăl fusese descoperit în Fiul
- în învățăturile Sale care reflectau înțelepciunea Cerului și în lucrările Sale care arătau
puterea Omnipotenței.

Filip înțelegând doar puțin ce voia să spună Domnul Său, a zis: „Doamne, arată-ne pe Tatăl
și ne este de ajuns”. Filip, precum și ceilalți ucenici, erau plini de îngrijorare și îndoială și
doreau ca Isus să le dea o ultimă dovadă convingătoare a divinității Sale arătându-le pe Tatăl.
Hristos s-a arătat în chip omenesc, ca un rob. Dar cei care erau părtași la natura Sa divină
aveau ochi pentru a percepe divinitatea Sa, a cărei slavă, în ocazii speciale, strălucea prin
haina Sa omenească, dezvăluindu-L într-adevăr pe Tatăl. Este trist că unul dintre ucenicii care
1
îi fusese tovarăș și care fusese martor al faptelor Sale mărețe, nu a reușit să discearnă
caracterul Mântuitorului său, încât i-a cerut un alt semn. Isus l-a privit cu blândă mustrare:

„Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe
Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ‘Arată-ne pe Tatăl’?Nu crezi că Eu sunt în Tatăl și
Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine, ci Tatăl, care
locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. Credeți-Mă că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este
în Mine; credeți cel puțin pentru lucrările acestea.Adevărat , adevărat vă spun că cine crede
în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele și mai mari decât
acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl: și orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca
Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face.”

Tot ceea ce oamenii puteau să mărturisească despre Dumnezeu le-a fost descoperit în
Hristos, iar dacă percepția lor spirituală ar fi fost ceea ce ar fi trebuit să fie, ei ar fi putut să-L
descopere în El pe Tatăl. Isus, care acum era pe punctul de a-și îndepărta prezența puternică
de la ucenicii Săi, le-a promis că ei aveau să facă lucrări mai mari chiar decât cele pe care le
făcuse El. El urma să stea în curând alături de Tatăl Său ca Avocat al oamenilor, pentru a
mijloci în favoarea lor, promițând că va face tot ceea ce vor cere în numele Lui, pentru ca
Tatăl să fie glorificat în Fiul. „Dacă veți cere ceva în numele Meu, voi face". O făgăduință
prețioasă pentru cei nevoiași și întristați. Când Duhul Sfânt a fost revărsat ulterior asupra
ucenicilor, prin darurile pe care Hristos tocmai le promisese, au urmat rezultate minunate. El
a continuat: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele. Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va
da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; și anume Duhul adevărului, pe care
lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște, dar voi Îl cunoașteți, căci
rămâne cu voi și va fi în voi.”

Isus fusese învățătorul și sfătuitorul ucenicilor Săi, prietenul lor milostiv. Acum, când era
pe punctul să-I părăsească, El i-a asigurat că în nici un caz nu-I va părăsi, ci va fi îmbrăcat cu
putere și va deveni Prietenul și Avocatul lor înaintea Tatălui, pentru a prezenta orice cerere
pe care ei ar putea să le-o adreseze în numele Fiului Său. El le-a promis un mângâietor atunci
când prezența Sa personală le va fi luată. Ucenicii nu au înțeles, în acea clipă, semnificația
deplină a cuvintelor Învățătorului lor, dar mai târziu, în experiența lor religioasă, au apreciat
prețioasa promisiune și și-au prezentat rugăciunile către Tatăl în numele lui Isus.

Această făgăduință dată de Isus ucenicilor Săi a fost făcută în folosul tuturor celor care vor
îndeplini cerințele lui Hristos până la sfârșitul timpului. Dumnezeu este omnipotent și omul
poate fi puternic în a-și îndeplini scopul atâta timp cât are făgăduința ajutorului divin în orice
situație dificilă. Puterea lui Dumnezeu este ascunsă celor necredincioși; căile și scopurile Sale
nu sunt înțelese de ei, „lumea nu-l cunoaște”. Însă biruințe mărețe sunt câștigate prin
rugăciunile copiilor ascultători ai lui Dumnezeu, prezentate în numele lui Isus. Secretul
succesului poporului lui Dumnezeu este legătura cu El în rugăciune și ascultarea umilă de
cerințele Sale. Isus i-a îndemnat pe ucenicii Săi asupra necesității de a se supune poruncilor
pe care le dăduse, dacă voiau să rămână în dragostea Sa. Mângâierea făgăduită urmașilor Săi
era sub această condiție.

Binecuvântarea lui Dumnezeu n-a fost niciodată reținută de la poporul Său ascultător.
Mânia lui Dumnezeu s-a revărsat asupra evreilor prin neascultarea lor față de legea Sa. Multe
2
persoane pun în contrast libertatea găsită în Hristos cu ceea ce ei consideră a fi cerințele stricte
ale legii lui Dumnezeu. Prin cuvintele și exemplul lor spun lumii: Hristos este atât de
îngăduitor și iertător, încât nu trebuie să fim atât de atenți cu privire la respectarea strictă a
legii. Ei se îndepărtează de credincioșia lor într-o manieră lejeră și nesăbuită, făcând faptele
lui Satana, în timp ce pretind că Îl iubesc pe Domnul. Cu toate acestea, Isus a declarat în mod
cert, în ultima Sa conversație cu ucenicii Săi, că cei care Îl iubesc vor păzi poruncile Lui. În
Vechiul Testament ascultarea deplină era cerută pentru a obține binecuvântările, iar ascultarea
deplină este cerută și în Noul Testament ca și condiție pentru a primi aprobarea lui Dumnezeu.
Ascultarea de cerințele divine constituie dovada credinței noastre și testul dragostei și al
uceniciei noastre. Teoriile mărturisite și respectarea formelor nu vor răspunde cerințelor lui
Dumnezeu. Prin ascultare, se menține activ principiul vital al iubirii: „Căci vă spun că, dacă
neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a Fariseilor, cu niciun chip
nu veți intra în Împărăția cerurilor.”

De-a lungul întregii Sale lucrări, Isus le-a arătat urmașilor Săi necesitatea de a se supune
Legii, chiar și viața Sa a fost o demonstrație a principiilor acesteia, însă în momentul în care
se apropia timpul agoniei și încercării Sale, în loc să se gândească la El însuși, se îndreaptă
spre ucenicii Săi și caută să-I învețe lecția ascultării. Atunci când Mântuitorul se pregătea să-
Și părăsească ucenicii, făgăduiește că se va arăta celor care Îl iubesc și Îi păzesc poruncile:
„Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește și cine Mă iubește va fi iubit de Tatăl
Meu. Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui”.

„Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă, și nu lumii?”

Mântuitorul le explică cu răbdare cuvintele Sale anterioare: „Dacă Mă iubește cineva, va

păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el”.
Iată taina evlaviei: Hristos descoperit prin Duhul Său celor care Îl iubesc. După ce va părăsi
această lume, El nu va fi cunoscut de către cei care iubesc lumea și care nu ascultă de cerințele
lui Dumnezeu. Însă ucenicilor li s-a prezentat în chip desăvârșit acest adevăr prin faptul că
Mântuitorul urma să fie cunoscut de cei care iubesc și umblă în lumină, în timp ce El este
ascuns de cei care nu acceptă lumina. Fiecare pas în viața de credință și consacrare este o
cunoaștere mai profundă a Răscumpărătorului lumii. Chiar dacă nu mai este personal cu
ucenicii Săi, Isus Îi ține de mână pe cei credincioși și devine îndrumătorul lor prin toate
primejdiile și încercările călătoriei vieții. Isus continuă:

„Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va
învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. Vă las pacea , vă dau
pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.
Ați auzit că v-am spus: ‘Mă duc și Mă voi întoarce la voi.’ Dacă M-ați iubi, v-ați fi bucurat
că v-am zis: ‘Mă duc la Tatăl’, căci Tatăl este mai mare decât Mine. Și v-am spus aceste
lucruri acum , înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se vor întâmpla, să credeți.”
Mântuitorul Și-a încurajat ucenicii cu asigurarea că atunci când nu va mai fi cu ei, Duhul Său
le va reîmprospăta memoria, astfel încât cuvintele pe care Le-a rostit să fie întipărite în inimile
lor, pentru ca mai apoi să fie dăruite tuturor neamurilor, limbilor și semințiilor de pe pământ.
Mântuitorul a așezat pacea Sa asupra ucenicilor Săi ca pe o moștenire și I-a încurajat să nu se
lase cuprinși de neliniște, deoarece ei trebuiau să se bucure de acea pace care este o taină
pentru lume.
3
 El le-a condus mintea de la pierderea imensă pe care o vor suferi în curând, spre beneficiile
pe care le vor obține părăsindu-I. Apoi le-a spus că Tatăl era mai mare decât El Însuși, că va
sta alături de Tatăl în calitate de prieten al urmașilor Săi, pentru a vorbi în numele lor.
Cunoscând natura și înclinațiile inimii umane, a promis să își unească rugăciunea Sa cu cea a
lor, pentru ca Mângâietorul, duhul adevărului, să rămână cu ei și să strălucească în viața și în
acțiunile lor, câștigându-i pe mulți la Hristos. Această promisiune a fost mângâierea și
statornicia a milioane de oameni care de atunci L-au urmat pe Isus într-o ascultare umilă.

Prin puterea lui Isus, oamenii pot fi întăriți; prin dragostea Lui, ei pot dobândi un caracter
plăcut. Isus ar dori ca urmașii Săi să înțeleagă că nu pot merge la cei din lume pentru a primi
compasiune și mângâiere în dificultățile și încercările lor religioase deoarece duhul adevărului
nu le este cunoscut.

Mântuitorul Nostru avea de făcut încă o lucrare pentru a demonstra ascultarea Sa deplină față
de Tatăl. Trebuia să moară pentru lume. El a spus: „Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine
stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine,dar vine pentru ca să cunoască lumea că
Eu iubesc pe Tatăl și că fac așa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculați-vă, haidem să plecăm de
aici!”. Însă Ridicați-vă, să mergem de aici". Timpul Său se apropia cu repeziciune și împreună
cu ucenicii Săi, se îndrepta spre Ghetsimani. De multe ori străbătuse aceste cărări cu învățături
pline de dragoste și îndurare, iar în cele din urmă trecuse pe acolo în mod triumfător,
întâmpinat de mii de oameni cu strigăte de bucurie ca fiind Cel care vine în numele Domnului.

Ellen G. White
Traducere: Igor Sârbu