Semnele Timpului, 2 mai 1900

Ellen G. White

Biblia trebuie să fie marea noastră carte de studiu. De la Geneza la

Apocalipsa, ea este plină de instrucțiuni despre bunătatea practică. Trebuie să o
cercetăm cu sârguință, pentru a putea înțelege fiecare cuvânt al lui Dumnezeu. În
felul acesta, noi mâncăm trupul și bem sângele lui Hristos.
În Cuvântul lui Dumnezeu ni se oferă instrucțiuni clare cu privire la
unitatea care trebuie să existe între urmașii lui Hristos. Din stâlpul de nor, Hristos
i-a dat lui Moise îndrumări cu privire la modul în care omul ar trebui să-L
privească pe Dumnezeu și pe aproapele său. Copiilor lui Israel li s-a poruncit să
trateze cu dragoste și compasiune pe frații lor și pe străinul care locuiește cu ei.
Este esențial să înțelegem și să punem în practică principiile stabilite de marele
Învățător cu privire la unitate.
Rugăciunea lui Hristos către Tatăl Său, cuprinsă în capitolul al 17-lea din
Ioan, trebuie să fie crezul bisericii noastre. Aceasta subliniază în mod clar că
dezbinarea și divergența sunt o dezonoare la adresa lui Dumnezeu. „Și viața
veșnică este aceasta”, s-a rugat Hristos, „să Te cunoască pe Tine, singurul
Dumnezeu adevărat, și pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu. Eu Te-am
glorificat pe pământ. Am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Și acum,
Tată, glorifică-Mă împreună cu Tine Însuți, cu gloria pe care o aveam cu Tine
înainte de a fi lumea. Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai
dat din lume. Ai Tăi erau și Tu Mi i-ai dat; și ei au păzit cuvântul Tău . . . Căci
lor le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu; și ei le-au primit și au știut cu
adevărat că am ieșit de la Tine; și au crezut că Tu M-ai trimis. . . Eu le-am dat
cuvântul Tău; și lumea i-a urât pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu
sunt din lume. Nu Mă rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău . . . Și nu Mă
rog numai pentru aceștia, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor;
ca ei toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine; ca și ei să fie una în
Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.”
Când Hristos locuiește în inimile credincioșilor, unitatea va fi vizibilă.
Dragostea va curge de la ei către ceilalți într-un curent puternic. Privilegiile și
oportunitățile care le sunt oferite vor fi apreciate. Unitatea lor va mărturisi în
modul cel mai puternic că sunt copii ai lui Dumnezeu. Aceasta va avea o influență
irezistibilă asupra lumii, arătând că omul, în umanitatea sa, poate fi părtaș al
naturii divine, după ce a fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.
Să căutăm cu seriozitate să ascultăm de condițiile pe care Dumnezeu le-a
stabilit, străduindu-ne să realizăm unitatea care ar trebui să existe între
credincioși. Adevărații urmași ai lui Hristos vor acționa conform principiilor pe
care El le-a stabilit. „Ei nu sunt din lume”, a spus El, „după cum nici Eu nu sunt
din lume. Sfințește-i prin adevărul Tău. Cuvântul Tău este adevăr . . . Și Eu le-
am dat gloria pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem
una. Eu în ei și Tu în Mine, pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, și să
cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.”
Aceasta este cea mai minunată afirmație care a ieșit vreodată de pe buzele lui
Hristos. De ce nu arătăm că înțelegem și apreciem aceste cuvinte?
Ni se spune în mod clar că atunci când Îl primim pe Hristos, are loc o
schimbare în noi care dovedește lumii că Dumnezeu L-a trimis într-adevăr
pe Fiul Său pe acest pământ. Dar câți dintre cei care pretind că sunt creștini
sunt creștini în cuvânt, faptă și cuget? Câți dezvăluie lumii gloria pe care
Hristos declară că a dat-o poporului Său? Cine dintre cei cărora li s-a dat o
lumină atât de mare descoperă această lumină în raze clare și distincte prin
iubirea și unitatea lor?
„La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era
Dumnezeu. . . În El era viața; și viața era lumina oamenilor . . . Și Cuvântul S-a
făcut trup și a locuit printre noi, . . . plin de har și de adevăr”. Hristos a venit în
lumea noastră pentru a ne arăta cum să trăim vieți adevărate, integre; și toți
cei care sunt creștini vor pune în practică principiile Sale. Ei Îl vor reprezenta
prin tandrețea lor plină de compasiune unii față de alții. „Dar tuturor celor ce L-
au primit, celor ce cred în Numele Lui, El le-a dat dreptul să devină copii ai lui
Dumnezeu;”. „Și noi toți am primit din plinătatea Lui, și har după har.” Pe
măsură ce primim darul prețios al harului, trebuie să-l împărtășim și altora. Astfel
arătăm că suntem părtași cu Hristos. Dumnezeu și omul lucrează în armonie.
Omul primește harul lui Hristos, iar din el se revarsă în cuvinte și fapte bune față
de semenii săi.
Când suntem una cu Hristos, avem puterea de a dovedi lumii că Dumnezeu
iubește ființele umane așa cum Îl iubește pe singurul Său Fiu născut. De ce nu
mâncăm pâinea și nu bem apa vieții, pentru ca viața lui Hristos să se manifeste în
viețile noastre și ca lumea să vadă ce privilegii minunate avem? Să fie Hristos
mereu dezamăgit de poporul Său? Vor refuza ei întotdeauna să se conformeze
condițiilor pe care El le-a pus? Oare nu vom schimba acest aspect al experienței
noastre? Să nu credem că Dumnezeu va lucra cu putere dacă nu-L împiedicăm
prin nerespectarea cerințelor Sale? Ce nu ar putea face Dumnezeu pentru noi dacă
ne-am poziționa în relații corecte față de El și unii față de alții?
„Oricine este născut din Dumnezeu nu trăiește în păcat”, declară Ioan,
„pentru că sămânța Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, pentru că este născut
din Dumnezeu . . . Pentru că mesajul pe care l-ați auzit de la început este acesta:
să ne iubim unii pe alții; nu cum a fost Cain, care era din cel rău și a omorât pe
fratele său. Și de ce l-a omorât? Pentru că lucrările lui erau rele, iar ale fratelui
său erau drepte . . . Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru că iubim pe
frați. Cel ce nu iubește pe fratele său rămâne în moarte.”.
Nu ar trebui să fim împlinitori ai Cuvântului lui Dumnezeu? Să nu
lucrăm în părtășie cu Hristos? „Căci printr-o singură jertfă El a desăvârșit pentru
totdeauna pe cei ce sunt sfințiți . . . Acesta este legământul pe care-l voi face cu
ei după acele zile, zice Domnul: Voi pune legile Mele în inima lor și le voi scrie
în mintea lor, apoi adaugă: Și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici
de fărădelegile lor.” Dumnezeu dorește ca noi să avem tot ceea ce El ne-a oferit
cu un preț atât de mare. Motivul pentru care marile și mărețele adevăruri care
ne-au fost arătate nu aduc mai mult este că noi nu trăim aceste adevăruri;
prin urmare, ele sunt lipsite de putere pentru a ne influența. Avem nevoie de o
înțelegere mai profundă a adevărului.

Traducere: Igor Sârbu