Comuniune cu Dumnezeu

Ei puteau vorbi cu certitudine despre Numele lui Isus. Nu era El Prietenul și Fratele lor mai
mare? Aduși în strânsă comuniune cu Hristos, ei stăteau cu El în locurile cerești. În ce cuvinte
arzătoare își îmbrăcau ei ideile când dădeau mărturie despre El! Inimile lor erau copleșite de o
bunăvoință atât de deplină, atât de profundă, atât de mult cuprinzătoare, încât îi determina să
meargă până la marginile pământului ca să dea mărturie despre puterea lui Hristos. Ei erau plini de o
dorință imensă să ducă mai departe lucrarea pe care El a început-o. Își dădeau seama de datoria lor
cea mare pe care o aveau față de cer și de răspunderea lucrării lor. Întăriți prin înzestrarea cu Duhul
Sfânt, ei au pășit înainte plini de zel, pentru a duce mai departe biruința crucii. Duhul Sfânt îi
însuflețea și vorbea prin ei. Pacea lui Hristos strălucea pe fețele lor. Ei și-au consacrat viața în slujba
Lui și trăsăturile feței lor mărturiseau despre consacrarea lor. FA 46.1

Lucrătorul consacrat are o minunată mângâiere, știind că până și Domnul Hristos, în timpul
vieții Sale pe pământ, a căutat zilnic pe Tatăl Său pentru a primi noi și proaspete măsuri de har, de
care avea nevoie; și, de la aceste comuniuni cu Dumnezeu, El mergea să întărească și să
binecuvânteze pe alții. Iată pe Fiul lui Dumnezeu plecat în rugăciune înaintea Tatălui Său! Deși El este
Fiul lui Dumnezeu, El Își întărește credința prin rugăciune și prin comuniune cu cerul. El Își adună
putere spre a rezista celui rău și a sluji nevoilor oamenilor. Ca Frate mai mare al neamului omenesc,
El cunoaște nevoile acelora care, deși plini de defecte și trăind într-o lume a păcatului, doresc totuși
să-I slujească. El știe că solii pe care El îi vede destoinici să fie trimiși sunt oameni slabi, supuși
greșelii; dar tuturor acelora care se predau în totul slujirii Lui, El le făgăduiește ajutor divin. Propriul
Său exemplu este o asigurare că arzătoarele și stăruitoarele cereri înălțate către Dumnezeu în
credință — credință care duce la o deplină dependență de Dumnezeu și o consacrare fără rezerve în
lucrarea Sa — vor fi de folos să aducă oamenilor ajutorul Duhului Sfânt în lupta contra păcatului. FA
56.1

Cel care învață cuvântul trebuie ca el însuși să trăiască într-o conștientă și continuă comuniune
cu Dumnezeu prin rugăciune și cercetarea Cuvântului Său, căci în aceasta stă izvorul puterii.
Comuniunea cu Dumnezeu va da strădaniilor slujitorului Evangheliei o putere mai mare decât
influența predicii sale. El nu trebuie să-și îngăduie să fie lipsit de această putere. Cu un zel de
netăgăduit, el trebuie să ceară fierbinte lui Dumnezeu să-l întărească și să-i dea putere atât pentru a-
și împlini datoria, cât și pentru încercare și ca să-i atingă buzele cu cărbunele aprins. Deseori, trimișii
lui Hristos se prind mult prea slab de realitățile veșnice. Dacă oamenii ar umbla cu Dumnezeu, El i-ar
ascunde în crăpătura Stâncii. Astfel ascunși, ei Îl pot vedea pe Dumnezeu așa cum L-a văzut Moise.
Prin puterea și lumina pe care El o împarte, ei pot înțelege mult mai mult și pot realiza mult mai mult
decât mintea lor mărginită ar fi gândit că este cu putință. FA 362.3

Pavel a declarat că, în starea lui neconvertită, el Îl cunoscuse pe Hristos nu printr-o legătură
personală, ci numai din ideea pe care el, împreună cu alții, și-au făcut-o cu privire la caracterul și
lucrarea lui Mesia ce avea să vină. El Îl lepădase pe Isus din Nazaret ca fiind un înșelător, deoarece el
nu se potrivea cu ideea pe ca o avea despre El. Dar acum, vederile lui Pavel despre Hristos și lucrarea
Lui erau mult mai spirituale și mai înalte; pentru că el fusese convertit. Apostolul i-a asigurat că el nu
li-l prezintă pe Hristos după trup. Irod Îl văzuse pe Hristos cât Acesta fusese în trupul naturii umane;
Anania Îl văzuse; Pilat, preoții și mai marii norodului Îl văzuseră; ostașii romani Îl văzuseră. Dar ei nu
L-au văzut ca Răscumpărătorul proslăvit. Pentru a înțelege pe Hristos prin credință, pentru a avea o
cunoștință spirituală despre El, era mult mai de dorit să-L cunoști personal așa cum a fost El pe
pământ. Comuniunea cu Hristos de care se bucura acuma Pavel era mult mai apropiată, mult mai
dăinuitoare decât o simplă tovărășie pământească și omenească. FA 452.1

După coborârea Duhului Sfânt, când ucenicii au pornit să vestească un Mântuitor viu, singura
lor dorință era mântuirea sufletelor. Ei se bucurau de o dulce părtășie cu sfinții. Ei erau blânzi, cu
judecată, plini de abnegație, gata să facă orice sacrificiu pentru cauza adevărului. În zilnica lor
părtășie unii cu alții, ei au dat pe față iubirea pe care Hristos le-o recomandase. Prin cuvinte și fapte
neegoiste, ei se străduiau să aprindă această iubire și în inimile altora. FA 547.3

O astfel de transformare a caracterului, așa cum este văzută în viața lui Ioan, este totdeauna
rezultatul comuniunii cu Hristos. În caracterul cuiva pot fi defecte vădite; totuși, atunci când el
devine un adevărat ucenic al lui Hristos, puterea harului divin îl transformă și-l sfințește. Privind ca
într-o oglindă slava Domnului, el este schimbat din slavă în slavă, până ce ajunge asemenea Celui pe
care Îl adoră. FA 559.1

Și în Noul Testament există interziceri asemănătoare în ce privește căsătoria creștinilor cu

păgânii. Apostolul Pavel, în prima sa epistolă către Corinteni, spune: “Soția este legată prin lege câtă
vreme trăiește bărbatul ei; însă dacă bărbatul ei moare, este liberă să se căsătorească cu cine vrea;
numai în Domnul.” Din nou, în cea de-a doua epistolă, el scrie: “Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu
cei necredincioși; căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege; sau cum poate sta împreună
lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios
cu cel necredincios? Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul
Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: ‘Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi
Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu. De aceea: Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice
Domnul, nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi îmi veți fi fii și fiice,
zice Domnul Cel Atotputernic.’” 2Idem, 363, 364. CA 62.1

Blestemul lui Dumnezeu apasă asupra multora, care s-au legat prin căsătorii nepotrivite în
acest veac. Dacă Biblia ar lăsa aceste probleme într-o lumină vagă, neclară, atunci calea pe care o
aleg mulți tineri ar fi scuzabilă. Însă cerințele Bibliei nu sunt porunci incomplete; ele necesită o
desăvârșită curăție a cugetului, cuvântului și faptei. Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu, pentru că
avem Cuvântul Său — o lumină pe cărare; nimeni nu ar trebui să greșească drumul. Tinerii ar trebui
să-și facă obiceiul de a-L cerceta și de a da atenție sfaturilor cuprinse în el, căci greșelile cu urmări
triste sunt totdeauna consecințe ale depărtării de preceptele acestuia. 3Fundamentals of Christian
Education, 102, 103. CA 62.2