Păzirea pietrelor de hotar

Ellen G. White, Manuscript 13, 1889

În timp ce Conferinţa se afla în sesiune la Minneapolis, soseau din B.C., din partea
fratelui Butler mesaje hotărâte, destinate să conducă poporul la adoptarea unei decizii
acolo, la acea întâlnire, în ce priveşte controversatul subiect al Legii în Galateni.
Această problemă a fost tratată ca şi cum nu exista nimeni în adunare, prin care
Dumnezeu ar fi putut lucra. Aceasta este o stare de lucruri produsă de agenţiile omeneşti.
Nu puteau cei din Battle Creek să aibă încredere că Domnul va lucra? Nu avea Domnul
niciun om prin care să poată comunica?
Este bine să-i dăm Domnului ocazia să lucreze cu minţile omeneşti, ca nu cumva să
avem impresia că o minte omenească trebuie să modeleze toate celelalte minţi omeneşti.
La acea întrunire au fost de faţă multe caractere diferite şi multe temperamente
diferite. S-a dat pe faţă o luptă de cuvinte fără niciun rost, iar spiritul manifestat a fost lipsit
de curtoazie, lipsit de politeţe şi necreştinesc. Ştiu că cei ale căror inimi erau pătate şi
mânjite de păcat, erau cei mai zeloşi şi mai vehemenţi în spirit. Cum ar fi putut exista
corectitudine în deciziile adoptate la o astfel de întrunire? Mi-a fost arătat că acelaşi spirit a
fost dat pe faţă în condamnarea lui Hristos. Papistaşii, când erau în dispută cu oameni care
luau poziţie de partea Bibliei pentru apărarea învăţăturilor ei, considerau că o astfel de
problemă numai moartea o putea rezolva. Am putut să văd un spirit similar nutrit în
inimile fraţilor noştri, spirit pe care nu mi l-aş îngădui nici pentru o clipă. „Din preaplinul
inimii vorbeşte gura.”
Ştiu că Satana a fost tot atât de ocupat cu unii dintre cei adunaţi acolo, cum a fost în
zilele când Mântuitorul era pe pământ, ca să le insufle impresii false şi să conducă poporul
să ajungă la concluzii greşite, să îi facă să aplice greşit Scripturile şi să le schimbe adevăratul
înţeles. În ce stare se afla poporul, ca să poată decide acolo care este adevărul?
La întrunirea aceea, în camerele în care fraţii erau găzduiţi şi în cele în care se adunau,
nu era prea multă rugăciune, decât cu puţine excepţii. Am fost dusă într-una dintre odăi şi
silită să aud conversaţia bărbaţilor care sunt priviţi ca purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu.
Am auzit remarci ascuţite, sarcastice, în legătură cu solii şi cu solia — cu învăţătura care era
altfel decât părerile lor despre adevăr. Mi s-a spus că în fiecare cameră era un martor, tot
aşa cum a fost de faţă un martor în palatul lui Belşaţar, în timpul ospăţului său amestecat
cu laude aduse idolilor şi vinului. De data aceea îngerul a scris caracterele pe zidul
palatului, dar acum martorul a scris în cărţile din cer vorbele aspre ale celor care nu şi-au
dat seama de ce fel de spirit erau conduşi.
Înaintea minţilor a fost deschisă lumină preţioasă, care ar fi putut să fie o
binecuvântare pentru ei, dar Dumnezeu nu a putut face lucrări mari în timpul Conferinţei,
din cauza necredinţei lor. Cu ocazia acelei întruniri, ar fi trebuit să se studieze Scriptura cu
răbdare, cu post şi rugăciune serioasă înaintea lui Dumnezeu, ca să ne putem privi ochi în
ochi. Aceasta este singura cale. Nu poate exista nicio siguranţă în cercetarea punctelor
adevărului, dacă spiritele sunt tulburate, pentru că cercetarea trebuie făcută în spiritul pe
care îl avea Ioan când a zis: „El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez”. Mai mult Isus,
1
mai puţin eu. Dacă cercetarea continuă în spiritul lui Hristos, în cele din urmă totul va fi
Isus iar eul nu va mai fi.
Există o reţinere a minţii, o împotrivire a sufletului, când este pus în faţa cercetării
Scripturii. O astfel de stare lasă sufletele în poziţia în care Satana îi poate impresiona. La
Minneapolis, Dumnezeu a dat poporului Său pietre preţioase ale adevărului, puse în forme
noi. Această lumină din cer a fost respinsă de către unii cu toată încăpăţânarea pe care au
manifestat-o Iudeii în respingerea lui Hristos. S-a vorbit prea mult despre rămânerea la
vechile pietre de hotar, deşi există dovezi că nici măcar nu ştiau care sunt vechile pietre de
hotar. S-au prezentat dovezi şi raţionamente din Cuvântul lui Dumnezeu, care se
recomandau singure conştiinţei, însă minţile lor erau fixate, sigilate, ca nu cumva să
pătrundă lumina, din cauză că ei hotărâseră că ar fi o greşeală periculoasă să muţi „vechile
pietre de hotar”, deşi ceea ce se prezenta nu le clintea deloc. Dar ei aveau idei greşite şi nu
ştiau care sunt vechile pietre de hotar.
Trecerea timpului stabilit la 1844 a fost o perioadă marcată de mari evenimente.
Înaintea ochilor noştri uimiţi s-a deschis viziunea asupra curăţirii Sanctuarului din cer, care
este în legătură decisivă cu poporul lui Dumnezeu de pe pământ. De asemenea prima, a
doua şi cea de-a treia solie îngerească şi-au desfăşurat steagul pe care este scris: „poruncile
lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus”. Una dintre pietrele de hotar puse de către această solie,
este Templul lui Dumnezeu, văzut în cer de către cei ce iubesc adevărul, şi chivotul care
conţine Legea lui Dumnezeu. Lumina Sabatului porunci a patra îşi trimite razele puternice
pe cărarea călcătorilor Legii lui Dumnezeu. Faptul că cei răi nu sunt nemuritori, de
asemenea este o veche piatră de hotar. Nimic altceva nu mai îmi vine în minte, ce ar putea
fi numit piatră veche de hotar. Tot acest protest faţă de schimbarea vechilor pietre de hotar,
este cu totul imaginar.
În timpul de faţă Dumnezeu doreşte ca un impuls nou şi proaspăt să fie dat lucrării
Sale. Satana înţelege aceasta şi este hotărât să-l împiedice. El ştie că dacă poate să înşele
poporul care pretinde a crede adevărul prezent, dacă îl poate face să creadă că lucrarea pe
care Domnul intenţionează să o facă pentru poporul Său este o mutare a vechilor pietre de
hotar, ceva căruia trebuie să i se împotrivească cu cel mai mare zel, atunci se poate bucura
că i-a reuşit înşelăciunea. Lucrarea pentru timpul de faţă este o lucrare surprinzătoare, cu
tot felul de piedici, având de întâmpinat prezentarea falsă a lucrurilor înaintea minţii
multora din poporul nostru. Ceea ce este hrană pentru biserici este socotit a fi ceva
periculos, ce nu trebuie să le fie dat. Diferenţelor mărunte de idei li se permite să zdruncine
credinţa, să sfărâme unitatea, să semene discordia, şi toate acestea pentru că ei nu ştiu
pentru ce se luptă. Fraţilor, nu este mai bine să fim sensibili? Cerul priveşte la noi. Ce poate
crede despre întâmplările recente? În această stare de lucruri, zidind baraje, nu numai că ne
privăm pe noi înşine de mare lumină şi de avantaje preţioase, dar tocmai acum, când avem
atâta nevoie de ea, ne aşezăm în poziţia în care lumina pe care trebuie să o comunicăm
altora nu ne poate fi comunicată din cer.
Bărbaţii aflaţi în poziţii de răspundere L-au dezamăgit pe Isus. Ei au refuzat
binecuvântări preţioase, au refuzat să fie canalele de lumină dorite de Dumnezeu.
Cunoştinţa pe care ar fi trebuit să o primească de la Dumnezeu, ca să poată fi o lumină şi o
binecuvântare pentru alţii, au refuzat să o primească şi astfel au devenit canale ale
întunericului. Duhul lui Dumnezeu este mâhnit. Întotdeauna când inima este tulburată de
invidie, bănuieli rele, relatări rău intenţionate, intelectul se dezechilibrează şi nu poate
hotărî în mod corect în niciun punct controversat. Atributele lui Satana care şi-au găsit
intrare în suflet, nu se pot armoniza cu adevărul.