Legea în Galateni

Manuscrisul 87, 1900, Oakland, California

Sunt întrebată cu privire la Legea din Galateni. Care lege este îndrumătorul care ne
aduce la Hristos? Eu răspund: Atât legea ceremonială, cât şi codul moral al celor Zece
Porunci.
Domnul Hristos a fost temelia întregului sistem iudaic. Moartea lui Abel a fost
consecinţa faptului că fratele lui, Cain, a refuzat să accepte planul lui Dumnezeu în şcoala
ascultării pentru a fi mântuit prin sângele lui Isus Hristos, simbolizat prin jertfele care
arătau spre El. Cain a refuzat vărsarea de sânge, care simboliza sângele lui Hristos ce urma
să fie vărsat pentru lume. Întreaga ceremonie era făcută de Dumnezeu, iar Hristos era
temelia întregului sistem. Acesta este începutul lucrării legii ceremoniale în calitate de
îndrumător care îi aduce pe oamenii păcătoşi la o înţelegere a Domnului Hristos, ca fiind
temelia întregului sistem iudaic.
Toţi aceia care au slujit în Sanctuar au fost învăţaţi fără încetare despre intervenţia lui
Hristos în favoarea neamului omenesc. Serviciul acesta a fost plănuit pentru a crea în
fiecare inimă dragoste faţă de Legea lui Dumnezeu, care este Legea Împărăţiei Sale. Jertfele
trebuiau să fie o pildă despre dragostea lui Dumnezeu, descoperită în persoana lui Hristos
— în Jertfa care suferă şi moare, care a luat asupra Sa păcatul de care era vinovat omul, Cel
Nevinovat făcându-Se păcat pentru noi.
Când contemplăm această mare temă a mântuirii, vedem lucrarea lui Hristos. Nu
numai darul făgăduit al Duhului Sfânt, ci şi natura, şi caracterul acestei jertfe şi al acestei
intervenţii sunt subiectele care ar trebui să dea naştere, în inima noastră, unor idei înalte şi
sfinte cu privire la Legea lui Dumnezeu, care îşi menţine cerinţele adresate fiecărui om.
Călcarea Legii, prin fapta minoră a mâncării din pomul oprit, a adus asupra omului şi
asupra pământului consecinţa neascultării de Legea sfântă a lui Dumnezeu. Natura
intervenţiei divine ar trebui să-l facă pe om să se teamă pentru totdeauna să săvârşească cea
mai mică faptă de neascultare faţă de cerinţa lui Dumnezeu.
Trebuie să avem o înţelegere clară cu privire la ce anume constituie păcatul şi să
evităm cea mai mică încercare de a păşi peste graniţele dintre ascultare şi neascultare.
Dumnezeu doreşte ca fiecare fiinţă creată de El să înţeleagă lucrarea cea mare a Fiului
celui infinit al lui Dumnezeu, care Şi-a dat viaţa pentru mântuirea lumii. „Vedeţi ce
dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne
cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El” (1 Ioan 3,1).
Când vede în Hristos întruparea dragostei infinite şi a bunătăţii dezinteresate, în
inima celui păcătos se nasc recunoştinţa şi dorinţa de a merge oriunde îl îndrumă Hristos.

 Îndeosebi Legea morală
Scrisoarea 96, 6 iunie 1896, către Uriah Smith,

„Sunnyside”, Cooranbong, N.S.W. (Australia)

„Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin
credinţă” (Galateni 3,24). În acest pasaj al Scripturii, Duhul Sfânt vorbeşte prin intermediul
apostolului îndeosebi despre Legea morală. Aceasta ne descoperă păcatul, ne face să
simţim nevoia după Hristos şi să alergăm la El pentru a primi iertarea şi pacea, prin
exercitarea pocăinţei faţă de Dumnezeu şi a credinţei în Domnul nostru Isus Hristos.
La temelia împotrivirii manifestate la Minneapolis faţă de solia vestită de Domnul
prin fraţii [E. J.] Waggoner şi [A.T.] Jones se află, într-o mare măsură, o lipsă a dispoziţiei de
a renunţa la părerile preconcepute. Prin exercitarea acelei împotriviri, Satana a reuşit să
[235] îndepărteze de poporul nostru puterea deosebită a Duhului Sfânt, pe care Dumnezeu
a dorit mult să i-o împărtăşească. Vrăjmaşul i-a împiedicat să obţină succesul pe care ar fi
putut să-l aibă în vestirea adevărului pentru lume, aşa cum l-au predicat apostolii după
Ziua Cincizecimii. Lumina care trebuie să lumineze lumea cu slava ei a fost respinsă, iar
prin decizia fraţilor noştri ea a fost ţinută într-o mare măsură departe de lume.
***
Legea celor Zece Porunci nu trebuie să fie privită atât de mult din perspectiva
interdicţiilor, cât din perspectiva milei. Interdicţiile ei sunt garanţia sigură a fericirii care
vine prin ascultare. Când este primită în Hristos, ea lucrează în noi curăţia caracterului,
care ne va aduce bucurie de-a lungul veacurilor veşniciei. Pentru cel ascultător, ea este un
zid apărător. Noi vedem în ea bunătatea lui Dumnezeu care, prin faptul că le descoperă
oamenilor principiile neschimbătoare ale neprihănirii, caută să-i apere de relele care vin ca
urmare a nelegiuirii.
Noi nu trebuie să-L privim pe Dumnezeu ca şi când ar aştepta să-l pedepsească pe cel
păcătos pentru păcatul lui. Cel păcătos aduce pedeapsa asupra lui însuşi. Propriile fapte
declanşează un lanţ de circumstanţe care vor aduce roade sigure. Fiecare faptă nelegiuită
reacţionează asupra celui păcătos, produce în el o schimbare a caracterului şi îl face să-i fie
mai uşor să păcătuiască din nou. Prin alegerea de a păcătui, oamenii se despart de
Dumnezeu, rup legătura cu mijlocul prin care vine binecuvântarea, iar ruina şi moartea
sunt urmarea sigură.
Legea este o expresie a gândului lui Dumnezeu. Când o primim în Hristos, ea ajunge
să fie gândul nostru. Ea ne ridică mai presus de puterea dorinţelor şi înclinaţiilor fireşti,
mai presus de ispitele care duc la păcat. „Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta şi nu li se
întâmplă nicio nenorocire.” Nimic nu-i face să se poticnească.
În nelegiuire nu este pace. Oamenii răi sunt în război cu Dumnezeu. Însă acela care
primeşte neprihănirea Legii în Hristos se află în armonie cu Cerul. „Bunătatea şi
credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută” (Psalmii 85,10)