CUPRINS:

1. Cl. V- IX. PREDICA DE PE MUNTE..............................................................................................................................................................................1

2. Cl V-IX. PARABOLELE DOMNULUI IISUS................................................................................................................................................................7
4. PREACINSTIREA MAICII DOMNULUI......................................................................................................................................................................14
5 . Cl. V- IX. SĂRBĂTORI ÎN CINSTEA SFINŢILOR....................................................................................................................................................19
6. CL. V-IX DESPRE CINSTIREA SFINTELOR ICOANE..............................................................................................................................................21
7. Cl. V- IX. POSTUL MARE – PREGĂTIRE PENTRU ÎNVIERE.................................................................................................................................25
8. CL V-IX. SĂRBĂTORI CREŞTINE. SFINŢII 40 DE MUCENICI...............................................................................................................................30
9. Cl. V- IX. PATIMILE DOMNULUI...............................................................................................................................................................................32
10. RĂSTIGNIRA, MOARTEA ŞI ÎNVIEREA DOMNULUI...........................................................................................................................................35
11. Cl. V- IX. ÎNVIEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS.................................................................................................................................................38
12. POGORÎREA SFÎNTULUI DUH. ÎNFIINŢAREA BISERICII CREŞTINE...............................................................................................................41

1. Cl. V- IX. PREDICA DE PE MUNTE

Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Mo- Competenţa-cadru: 3. Manifestarea iubirii faţă, aproapele.
ment Subcompetenţe.
organi-  Argumentarea motivelor de a studia şi urma învăţăturile creştine.
zatoric  Conştientizarea că veşnicia cu Dumnezeu este locul celor buni şi ascultători de poruncile Lui Dumnezeu.
 Obiective operaţionale: Să valorifice conţinutul virtuţilor reflectate în cele nouă fericiri. Valorificarea sensului şi importanţei chemării
Divine: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.
Desfăşurarea lecţiei:  După rugăciunea de la începutul lecţiei, elevilor li se propune să asculte imnul „Unule-Născut”
Imnul Unule Născut
Unule Născut, Fiule şi Cuvîntul lui Dumnezeu, Cela ce eşti fără de moarte şi ai primit, pentru mîntuirea noastră, a Te Întrupa din Sfînta
2. Cap- Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria; Care Neschimbat Te-ai Întrupat şi răstignindu-Te, Hristoase Dumnezeule, cu moartea
tarea pe moarte ai călcat. Unul fiind din Sfînta Treime, împreună mărit cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, mîntuieşte-ne pe noi!
atenţiei
Copii, aţi audiat imnul „Unule Născut”în care se preamăreşte Întruparea Fiului lui Dumnezeu din Preacurata Fecioară. Această cîntare a
fost alcătuită pe vremea sfîntului împărat Iustinian cu prilejul sfinţirii bisericii Sfînta Sofia din Constantinopol(537) drept mărturisire a
1
 credinţei împotriva ereziei lui Nestorie. Imnul ne confirmă că Mîntuitorul este Fiul Cel Unul Născut al Tatălui ceresc, că El este fără de
moarte, că a binevoit pentru mîntuirea noastră Să Se întrupeze din Sfînta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, S-a răstignit
şi a murit pentru noi ca să ne izbăvească de păcat şi de moartea cea veşnică. În sfîrşit, aflăm că Domnul Iisus este Unul din cele Trei
Ipostasuri ale Sfintei Treimi şi ne îndeamnă să-L slăvim tot aşa cum slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfîntul Duh.
Tema lecţiei este PREDICA DE PE MUNTE cu motoul „Fiţi dar desăvîrşiţi, precum şi Tatăl vostru desăvîrşit este” (Matei 5, 48).
3. Pre- Introducere. Mîntuitorul Iisus Hristos a adus în lume cea mai sublimă, cea mai înălţătoare învăţătură pe care o putea propovădui cineva, în
gătirea centrul căreia stă iubirea universală faţă de toţi oamenii, pe care trebuie să-i considerăm fraţi ai noştri şi fii ai aceluiaşi Părinte Ceresc.
pentru Pentru a înţelege mai bine învăţătura cea nouă adusă în lume, trebuie să cunoaşrem care era starea lumii cînd a venit pe pămînt Iisus Hristos
tema şi a învăţat. El a venit într-o lume dominată de nedreptăţi şi asupriri, de ură şi inegalităţi sociale, în lumea zeităţilor păgîne, a imoralităţii, a
nouă dispreţului faţă de cei săraci. În această lume a venit Domnul Hristos cu învăţătura cea nouă, potrivit căreea toţi oamenii sunt fii ai aceluiaşi
Tată ceresc şi fraţi între ei, nu avem dreptul să facem deosebiri de ordin naţional sau social.
Înt-una din zile, Mîntuitorul, aflat pe un munte, a ţinut o predică mulţimilor. Această predică a cuprins cele nouă ”Fericiri”, iar muntele s-a
numit de atunci Muntele Fericirilor. Ca şi decalogul (Legea Vechiului Testament), ele constituie o lege morală adresată tuturor oamenilor.
Decalogul spune clar ceea ce nu trebuie să facă un credincios, iar ”Fericirile” (Legea Noului Testament) sugerează indirect ceea ce trebuie
să facă pentru a cîştiga plata în ceruri, ce virtuţi trebuie să dobîndească cei, care doresc să intre în Împărăţia Cerurilor.
Iată care sînt ”Fericirile” şi cum se tîlcuiesc ele:
4. Co- 1. Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este împărăţia cerurilor.
mu- Mîntuitorul îi fericeşte pe cei smeriţi – ”săraci cu duhul” – care se leapădă de păcatul mîndriei şi al îngîmfării şi care, conştienţi de
nicarea lipsurile şi de imperfecţiunile de care suferă, se străduiesc să ajungă la desăvîrşirea morală.
noilor Smerenia este virtutea pe care Mîntuitorul ne cere să o dobîndim pentru a cîştiga Împărăţia Cerurilor.
cunoş- 2.Fericiţi cei ce plîng, că aceia se vor mîngîia.
tinţe Plînsul este expresia exterioară a tristeţei sau a durerii a omului sărac cu duhul (smerit) care, conștient de lipsurile și de păcatele sale, se
întristează că nu poate fi așa, cum dorește Dumnezeu de la el să fie. Răsplata care o va primi creștinul care trăiește starea de pocăință
este mîngîierea în Împărăția Cerurilor, cînd cel rău va fi biruit, iar binele va triunfa.
3.Fericiți cei blînzi, că aceia vor moșteni pămîntul.
Mîntuitorul recomandă blîndețea ca pe o virtute de preț pentru dobîndirea fericirii veșnice și ca o atitudine potrivită în relațiile sociale.
Cel mai bun exemplu de blîndețe ne este oferit de Mîntuitorul: ”Învățați de la Mine, că sînt blînd și smerit cu inima și veți afla odihnă
sufletelor voastre”. (Matei 11, 29)
Cei care dobîndesc virtutea blîndeții trec peste toate nedreptățile și trăiesc mereu în armonie cu semenii. Iar pămîntul pe care îl vor
moșteni este un pămînt nou, refăcut, după ce vor fi pedepsiți și aruncați în iad cei răi.
4.Fericiți cei ce flămînzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
Cei ce flămînzesc și însetează după dreptate sînt adevărații creștini care trebuie să urmărească, în întreaga viață, înfăptuirea dreptății și
a binelui. Acest bine se referă nu numai la virtutea dreptății sociale, dar și la o viață cucernică, sfîntă. De această ”sete” și această
”foame” au dat dovadă sfinții, martirii și mucenicii primelor veacuri creștine care s-au săturat în parte în această viață și în mod deplin

2
 în viața viitoare, prin dobîndirea desăvîrșirii și a bucuriilor veșnice.
5.Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.
Milostenia izvorăște din iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele nostru și se concretiează în faptele milei trupești (ajutor
material) și faptele milei sufletești (ajutor moral) săvîrșite față de cei aflați în lipsuri și suferințe.
Ca să fie plăcute lui Dumnezeu, toate aceste fapte trebuie făcute din inimă, în taină. Mîntuitorul ne învață că, prin faptele de milostenie
îl întîlnim pe Dumnezeu Însuși: ”Adevărat zic vouă: întrucît ați unuia dintre acești frați ai Mei, prea mici, Mie mi-ați făcut.” (Matei
25,40).
Răsplata celor milostivi va fi milostenia Părintelui ceresc față de ei la judecata obștească.
6.Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Curăția inimii este una din cele mai importante virtuți și se dobîndește prin trăire unei vieți fără de păcat. Curați la inimă sînt cei care
îl iubesc pe Dumnezeu și sînt capabili să depună efort de voință și jertfă de rugăciune pentru alungarea ispitelor din inima lor, cei lipsiți
de vicleșug, iertători, buni și răbdători.
Aceștea sînt binecuvîntați cu puterea de a-L vedea și simți pe Dumnezeu, încă din viața pămîntească.
7. Fericiți făcătorii de pace, că aceia fii lui Dumnezeu se vor chema.
Făcătorii de pace sînt creștinii împăcați cu Dumnezeu prin pocăință, care nu fac păcate grele, care sînt împăcați în gîndurile și cugetele
lor și trăiesc în pace și bună înțelegere cu semenii lor. Ei se vor numi fii lui Dumnezeu întrucît vor fi părtași tuturor binefacerilor
Părintelui ceresc.
8. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că acelora este Împărăţia cerurilor.
Prin dreptate se înţelege aici adevărata credinţă în Dumnezeu.
Mîntuitorul îi mîntuieşte pe aceia care, de-a lungul veacurilor sînt prigoniţi prin stăruinţa lor în dreptate şi sfinţenie. Împărăţia cerrurilor
este răsplata propovăduirilor Evangheliei şi învăţăturii Bisericii, a mărturisirilor dreptei credinţe şi a luptătorilor împotriva nedreptăţilor şi
relelor sociale.
9. Fericiţi veţi fi voi cînd vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvîntul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.
Mîntuitorul îi fericeşte pe cei care, vor lucra poruncile Sale şi care vor suferi defăimări, prigoniri, chinuri şi chiar moartea pentru Hristos.
Virtuţile cuprinse în aceste nouă ”Fericiri” alcătuiesc o adevărată scară a desăvîşirii. Cei care se străduiesc să le împlinească vor auzi
glasul Mîntuitorului:
”Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri”.

În predica sa de pe munte, pe lîngă cele nouă fericiri, Iisus Hristos vorbeşte şi despre milostenie, rugăciune, post şi mai ales accentuiază
necesitatea iubirii universale care să includă chiar şi pe vrăjmaşii noştri. De asemenea, ne prezintă şi un model clasic de rugăciune – Tatăl
nostru – cea mai cunoscută rugăciune creştină tradusă aproape în toate limbile pămîntului şi folosită de creştinii de pretutindeni. Aflăm şi
multe îndemnuri de-a ne feri de prorocii minciunoşi şi de falşii propovăduitori ai învăţăturii Divine. Iată unele dintre acele învăţături :

Despre iubirea tuturor oamenilor

3
 Poruncile Domnului nostru Iisus Hristos sînt mult mai mă-reţe şi desăvîrşite decît cele propovăduite de către prorocii din vechime. Iisus
învăţa nu numai să nu faci rău prin fapte, dar şi gîndurile şi sentimentele tale să-ţi fie întotdeauna curate. El ne-a lăsat o poruncă nouă şi
mare - iubirea pentru oameni, chiar şi pentru duşmani.
- Prorocii ziceau: „Să nu ucizi! Iar cine va ucide, vrednic va fi de osîndă". Eu, vă spun însă, îşi învăţa Iisus poporul, că vrednic este de
osîndă oricine se mînie pe fratele său. Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău". Iar Eu
vă zic vouă: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi-i pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei care vă
vatămă şi vă prigonesc - atunci veţi fi fiii Tatălui vostru Celui din Ceruri, pentru că Dumnezeu face să răsară soarele peste cei drepţi şi peste
cei nedrepţi.
Dar dacă voi veţi iubi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Oare
nu fac şi păgînii acelaşi lucru?
Fiţi, dar, desăvîrşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvîrşit este.
Despre milostenie
- Luaţi aminte, să nu faceţi milostenie înaintea oamenilor ca să fiti văzuţi de ei şi să vă laude, altfel nu veţi lua răsplată de la Tatăl Cel
ceresc. Şi atunci cînd faci milostenie nu trîmbiţa despre aceasta, cum fac făţarnicii, tu, însă, fă milostenie în taină, să nu ştie stînga ta ce face
dreapta. Nu te mîndri că ai făcut un bine şi străduieşte-te să nu-ţi aminteşti despre aceasta. Şi atunci, Domnul, Care vede cele tainice ale
tale, te va răsplăti. Fiţi milostivi aşa cum este milostiv Tatăl vostru Cel din ceruri!
Despre rugăciune
- Cînd vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage în văzul oamenilor, ca aceştia, văzîndu-i rugîndu-se, să-i laude. Adevărat
vă spun vouă: ei îşi iau deja plata. Tu, însă, cînd te rogi, intră în cămara ta şi, închizînd uşa, roagă-te Tatălui Ceresc în ascuns, iar El care
vede rugăciunea ta în taină, îţi va da ceea ce ai cerut. Cînd vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgînii, care cred că pentru vorbăria lor multă vor
fi auziţi de Dumnezeu. Căci, Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie, înainte de a cere voi. Rugaţi-vă deci aşa:
Tatăl nostru Carele eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău! Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pă-mînt. Pîinea
noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, şi nu ne duce pe noi
în ispită, ci ne izbăveşte de cel vi-clean. Căci a Ta este Împărăţia, puterea şi slava în veci. Amin!
Iisus spunea că Dumnezeu aude rugăciunea fiecărui om. Iar dacă nu primim imediat cele cerute, să nu ne întristăm, ci să ne rugăm în
continuare cu mai multă rîvnă: „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide". Dumnezeu este Tatăl nostru Cel iubitor
care ne dă tot binele cerut de la El.

5. Apre- Despre nejudecarea aproapelui

ciere, - Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi. Cu judecata cu care veţi judeca, cu aceea vă vor judeca şi pe voi. Dacă nu ţi-ai îndreptat propriile-ţi
asociere

4
gener-
lizare cusururi, nu încerca să le îndrepţi pe ale altora. Dacă vei fi milostiv şi îngăduitor faţă de oameni, atunci şi Dumnezeu va fi milostiv cu tine.
Iertaţi şi vi se va ierta, căci dacă veţi ierta păcatele oamenilor, atunci şi Tatăl Cel ceresc vă va ierta păcatele voastre, iar dacă nu le veţi ierta,
nici Dumnezeu nu vă va ierta. Aşa în toate: faceţi aproapelui ceea ce aţi vrea să vă facă vouă.
Despre bogăţia pămîntească şi cea cerească
- Nu adunaţi comori pe pămînt, unde molia şi rugina le strică şi unde hoţii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, tindeţi spre
veşnicele bunuri spirituale, care sînt nestrică-cioase. Căci, unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta. Aşa cum nu poţi sluji în acelaşi timp
la doi stăpîni, tot aşa nu poţi să slujeşti şi lui Dumnezeu şi mamonei - bogăţiei pămînteşti.
- Nu vă îngrijiţi pentru ce veţi mînca ori veţi bea, sau cu ce vă veţi îmbrăca. Priviţi la păsările cerului care nu seamănă, nici nu seceră,
nici nu adună în jitniţe şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu este omul mai de preţ decît acestea? Sau priviţi la crinii de cîmp cum
cresc de frumoşi: nu se ostenesc, nu torc. Nici împăratul Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca o floare dintre acestea. Iar dacă
iarba cîmpului, care astăzi este şi mîine se aruncă în cuptor, Dumnezeu o îmbracă aşa, cum oare nu va avea grijă de voi, puţin
credincioşilor?
Aşadar, nu vă îgrijoraţi pentru ziua de mîine: ce veţi mînca, ce veţi bea ori ce veţi îmbrăca, pentru că Tatăl vostru Cel din ceruri ştie de ce
7. Eva- aveţi nevoie. Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, iar celelalte - se vor adăuga vouă.
luare
Despre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu
-Nu oricine îmi zice: „Doamne! Doamne!" va intraîn Împărăţia Cerurilor, ci numai cel ce face voia Tatălui Meu.
De aceea, oricine ascultă cuvintele Mele şi le împlineşte este asemenea unui om înţelept care şi-a zidit casa pe stîncă. Cînd a căzut ploaia şi
rîurile s-au revărsat, casa a rezistat. Iar cel ce aude cuvintele Mele şi nu le împlineşte, se aseamănă cu un om nechibzuit care şi-a ridicat
casa pe nisip şi, atunci cînd rîul s-a revărsat şi au bătut vînturile, ea s-a risipit.
Noi trebuie să-I slujim şi să facem voia lui Dumnezeu nu numai cu cuvîntul, dar şi cu fapta.

Actualmente, de asemenea, este nevoie de o reîntoarcere la Domnul Hristos şi la învăţătura sa, care deşi este de două mii de ani totuşi
rămîne mereu actuală şi de ea pot să se călăuzească generaţii întregi de oameni. Să reflectăm asupra unor probleme pe care le pune
Mîntuitorul în predica de pe munte. În primul rînd, este evidenţiată ideea că omul trebuie să aleagă, să vadă ce este de folos şi ce este
dăunător pentru el. Pentru acesta este nevoie de un „ochi sufletesc sănătos”, de o conştiinţă curată, deoarece numai aşa poate stabili o justă
ierarhie a valorilor. În al doilea rînd, Hristos a condamnat bogăţia care este cîştigată în mod necinstit. Punînd în paralelă viaţa omului cu
păsările cerului şi crinii cîmpului, Mîntuitorul pune în lumină faptul că acesta se bucură de îngrijirea lui Dumnezeu, ne îndeamnă să căutăm
mai întîi împărăşia cerului şi dreptatea lui iar toate cele materiale ni se vor adăuga nouă.

REŢINEŢI:
Fericirile sînt reguli de viaţă pentru cel ce vrea să-l urmeze pe Hristos.

5
 Cei care urmează sfaturile Mîntuitorului vor fi răsplătiţi de Dumnezeu.
AFLAŢI MAI MULT:
Mila şi adevărul să nu te părăsească; leagăle împrejurul gîtului tău, scrie-le pe tabla inimii tale. Atunci vei afla har și bunăvoinţă
înaintea lui Dumnezeu şi al oamenilor.... Pe toate căile tale gîndeşte-te la Dînsul şi El îşi va netezi toate cărările tale.
(Pilde 3, 3-6)
Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieţi: sufletul este pînza, virtţile sînt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie să-L
pictăm. (Sfîntul Grigore de la Nyssa)
DICŢIONAR
Predică – cuvînt de învăţătură.
Fericit, ferici i – cel, (cei) care se află într-o stare de deplină mulţumire sufletească; lăudat, preamărit.
Smerenie – atitudine umilită, supusă, respectoasă; comportare modestă, plină de bunăcuviință,evlavie, pioșenie.
Virtute – însușire morălă pozitivă a omului; integritate morală; puterea de a realiza binele în toate formele dorite și poruncite de Dumnezeu.

APLICAŢII:
1. Scrie cuvintele cu sens opus pentru:
a) smerenie / -----------------------------------
b) pocăinţă / --------------------------------
c) ----------------------- / mînie
d) -----------------------/ nedreptate
e) milostiv / ----------------------
f) ---------------------/ prihănit (păcătos)
g) paşnic / -----------------------------
h) ----------------------- / prigonit
i) plată / ------------------------------
2. Prezintă modalităţi de dobîndire a virtuţilor cuprinse în fericiri.
3. Folosindu-te de cunoştinţele însuşite despre ce înseamnă adevărata fericire, alcătuieşte o scurtă compunere în care să cuprinzi
portretul moral al unui om fericit, cunoscut de tine.
4. Complectează spaţiile punctate, din tabelul următor, cu informaţia corectă:

Textul biblic: Fericirile

Răsplata promisă

1.Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este ----------------------------------------------------

Împărăţia cerurilor. -

6
 2. Fericiţi cei ce plîng, că aceia se ----------------------------------------------------
---------------------------------------------------- ----------------------------------------------------
------------ -
8. În-
cheiere 3.Fericiţi cei--------------------------, că aceia ----------------------------------------------------
vor moşteni pămîntul. ----------------------------------------------------
-

4.Ferriciţi cei ce flămînzesc şi înseteaă de ----------------------------------------------------

dreptate, că aceia se vor----------------------- ----------------------------------------------------
--

5. Fericiţi cei --------------------------, că ----------------------------------------------------

aceia se vor -------------------------------- ----------------------------------------------------
--

6.Fericiţi cei curaţi cu --------------------, ----------------------------------------------------

căci aceia vor vedea pe ------------------------ ----------------------------------------------------
--

7.Fericiţi făcătorii de ------------------, că ----------------------------------------------------

aceia ------------ lui Dumnezeu se vor ----------------------------------------------------
chema. --

8.Fericiţi cei prigoniţi pentru ----------------, ----------------------------------------------------

că a lor este -------------------------- cerurilor. ----------------------------------------------------
-

9.Fericiţi veţi fi cînd din pricina Mea vă vor ----------------------------------------------------

ocărî şi vă vor prigoni şi minţind vor zice ----------------------------------------------------
tot cuvîntul -----------------------------

7
 Fiecare dintre noi poate realiza împărăţia lui Dumnezeu în sufletul său, în viaţa sa prin colaborarea cu Harul lui Dumnezeu.
Astăzi, omenirea ca niciodată are nevoie de iubire, de pace, de o revărsare a împărăţiei lui Dumnezeu pe pămînt. Lumea are nevoie
de o iubire adevărată, jertfelnică, de o învăţătură care să stea la baza unei dreptăţi sociale şi a unei păci trainice. Această
învăţătură ne-a fost dată de Domnul Iisus Hristos şi există de două mii de ani. Drept aceea, noi, creştinii să răspîndim această
învăţătură dumnezeiască, să dovedim că ea este singura în stare să schimbe faţa lumii, singura cale de înfrăţire şi de împăcare a
tuturor spre binele ţării noastre şi a întregii omeniri.

2. Cl V-IX. PARABOLELE DOMNULUI IISUS

Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei

1. Mo- Competenţa-cadru: 3. Manifestarea iubirii faţă de, aproapele,
ment Subcompetenţe: Valorificarea sensului şi importanţei chemării Divine: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.
organi- Obiective operaţionale: să aprecieze relaţiile de prietenie, de atitudine colegială faţă de cei din jur. Să valorifice necesitatea ajutorării
zatoric reciproc.
Desfăşurarea lecţiei:  După rugăciunea de început, elevilor li se propune să reflecte asupra unui păcat foarte des întîlnit – lăcomia după
avere, zgîrcenia, nemilostivirea şi să-şi amintească proverbe şi zicători în care sunt combătute aceste vicii.
Bogaţilor
2. Cap- Dacă voiţi să aveţi parte,
tarea De cereasca-mpărăţie
atenţiei Nu vă lipiţi aşa tare
De-a voastră avuţie.
3. Pregă-
tirea Căci avuţia întreagă
pentru Chiar dacă vă este dragă,
tema nouă Cu voi n-o puteţi lua
Ea aici va rămînea.

8
 Fiţi bogaţi în fapte bune,
Precum apostolul spune,
Fraţii mei nu fiţi zgîrciţi
Căci pe voi vă amăgiţi!

De vreţi bine să vă meargă

Dăruiţi cu mîna largă.
De vreţi în ceruri să fiţi
Ajutaţi pe cei lipsiţi!
Amin.
- La ce ne îndeamnă aceste versuri?

Domnul Iisus Hristos a prezentat adeseori în parabolele Sale întîmplări din viaţa obişnuită, realităţi din lumea în care a trăit. Fiecare
parabolă îşi are rostul ei, şi anume ca ascultătorii să ştie care este adevărata cale de urmat.

4. Comu-
nicarea Astăzi vom studia şi noi o parabolă evanghelică deosebită, deoarece acţiunea ei se desfăşoară în două locuri diferite: aici pe pămînt,
noilor şi în lumea de dincolo, în viaţa ce va să vie după moartea fiecăruia. Iar motoul lecţiei va fi citatul din evanghelie:
cunoş- „ Fericiţi cei milostivi că aceia se vor milui” (Matei5, 7)
tinţe

Faptă şi răsplată - Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr

„Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr,
zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi cîinii venind, lingeau bubele lui.
Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sînul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormîntat. Şi în iad, ridicîndu-şi ochii,
fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sînul lui. Şi el strigînd, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi
trimite pe Lazăr să-şi ude vîrful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule
adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, cele rele; iar acum aici el se mîngîie, iar tu te chinuieşti. Şi
peste toate acestea, între noi şi voi sa întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să nu
treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei
în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, pîrinte Avraam, dacă cineva dintre
morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva
dintre morţi.” (Lc.16,19-31)
Pilda ne pune în faţă două extreme: pe de o parte, un om bogat, care se desfaţă şi-şi vede numai de ale sale, şi un altul necăjit, dar

9
 răbdător şi supus voinţei lui Dumnezeu; pe de altă parte, sufletul bogatului, tot atît de plin de bube ca şi trupul lui Lazăr, şi strălucirea
dinafară a bogatului, oglinda stării lăuntrice a lui Lazăr.
Fiecare în parte şi-a luat răsplata în ceruri pentru faptele făcute pe pămînt. Astfel, murind săracul, îngerii i-au luat sufletul şi l-au
dus în rai, iar murind şi bogatul, a fost dus în iad. Altfel spus, dintr-un pom ce părea putred, îngerii au cules rod minunat, iar din pomul ce
părea verde şi plin de roade, n-au aflat nimic de cules.

Meditînd asupra parabolei - atît de impresionantă şi de instructivă pentru oricine – este firesc să facem cîteva reflecţii asupra ei.
Observăm că Dumnezeu nu caută nici la funcţie, nici la avere, ci la inima fiecăruia. De aceea, în împărăţia Lui întră cei cu
5. Apreci- sufletele nobile, cei bogaţi în milă şi credinţă, nu în bani şi pămînturi; cei pricepuţi în înţelepciunea lui Dumnezeu, nu a lumii; cei cu
erea, inima veselă, nu de petreceri, ci de bucuria lui Dumnezeu. Aşadar, nu pentru sărăcie a fost răsplătit Lazăr, ci pentru credinţa şi răbdarea
asocierea, sa, iar bogatul a fost pedepsit pentru egoismul său, pentru lipsa de iubire şi de milă faţă de aproapele.
genera- Dacă bogatul, atîta vreme cît a fost pe pămînt nu şi-a dorit nimic din cer, dacă n-a dat pentru toate bunătăţile raiului nici măcar o
lizarea firimitură de pîine, atunci Dumnezeu l-a răsplătit după cum se cuvenea: a fost dus în flăcările iadului pentru nepăsarea şi împietrirea
inimii lui.
Lazăr însă, care n-a avut parte în viaţa cea trecătoare decît de suferinţe, pe care însă le-a îndurat cu credinţă şi nădejde, Lazăr care
plîngea şi rîvnea după bunătăţile cereşti, în împărăţia cerurilor le-a dobîndit pe toate acestea.
Sub masca bogatului vedem că de fapt stă un om sărac sufleteşte, care toată viaţa lui a agonisit averi şi lux, dar nu sa îngrijit de
sufletul său. Clipa cea necruţătoare a morţii l-a găsit fără nimic agonisit spre veşnicie, iar toate cele ale sale pieritoare, au rămas în inimă,
fără vreo utilitate.
Adevăratul bogat este săracul Lazăr, bogat în cele duhovniceşti, căci prin răbdarea cu care a suportat sărăcia, frigul, foamea şi
nepăsarea celor din jur, el a dobîndit cu adevărat comoara în cer.
Pilda învaţă limpede că în viaţa aceasta fiecare îşi pregăteşte plata şi răsplata viitoare şi că, pentru a nu se adînci prăpastia dintre
aici şi acolo, numai scara milosteniei şi a faptelor vrednice de de numele de creştin n epoate ajuta.
Evaluare
1.Răspunde la următoarele întrebări:
7. Evalua- - Cine este adevăratul Stăpîn al întregii lumi?
rea - Este omul stăpîn desăvîrşit asupra propriei sale vieţi şi asupra lucrurilor sale? De ce da/nu? Comentează.
- De ce trebue creştinul să îngrijească şi de cel neajutorat?
- Cum se face adevărata milostenie?
- Cui fac milostenie cei ce ajută pe cei lipsiţi?

2.Spune cum poţi fi milostiv faţă de :

- colegul de bancă ce lipseşte uneori pentru că nu are cu ce se încălţa;
- vecinul de bloc care nu vede bine;

10
 - un copil de la casa de copii;
- bătrîna care cerşeşte la colţul scolii pentru că nu are ce mînca.

3.Comentează versurile de mai jos:

Dac-aş fi crezut, Iisuse, că tu vii aşa curînd,
Cum m-aş fi luptat cu somnul, să mă afli aşteptînd,
Cum m-aş fi luptat cu lenea, să fiu voia Ta lucrînd;
O, de-aş fi ştiut, Iisuse, că tu vii aşa curînd!

O, de-aş fi crezut, Iisuse, cu adevărat că vii,

Cum Ţi-aş fi ieşit nainte ca la Sfintele Florii,
Cum aş fi-mbrăcat veşmîntul sfintei Tale cununii,
O, de-aş fi crezut, Iisuse, cu adevărat că vii!

O, de-aş şti măcar acuma cum mă vrei Tu de curat,

De-aş putea de-acuma crede că Tu vii ne-ntîrziat,
Să mă pot măcar de-acuma pregăti cu-adevărat,
Ca să nu m-alungi, Iisuse, osîndit şi lepădat!
(Dacă-aş fi crezut..., Traian Dorz)
Reţine:
Viaţa aceasta este una pregătitoare pentru Împărăţia Cerurilor.
8. Înche- Trebuie să folosim în această viaţă prilejul de a ne cîştiga mîntuirea, prin ascultarea şi împlinirea cuvîntului lui Dumnezeu.
ierea În funcţie de faptele săvîrşite acum, vom primi răsplata în ceruri.

1. Urmînd acestei învăţături a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Biserica i-a îndemnat întotdeauna pe creştini la milostenie şi la
fapta cea bună faţă de cei săraci şi lipsiţi, bolnavi şi neajutoraţi.
2. Primele spitale, orfelinate, azile de bătrîni şi şcoli au luat naştere pe lîngă biserici sau în mănăstiri.
3. Creştinii şi-au împărţit întotdeauna pîinea cu cei flămînzi şi lipsiţi. Ei dau de pomană şi ajută pe cei nevoiaşi pînă astăzi, fiecare
după puterea şi dragostea sa.

a 3. Cl. V- IX. ŢINEREA PORUNCILOR DUMNEZEIEŞTI

Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Mo- Competenţa-cadru: 3. Manifestarea iubirii faţă de aproapele.
ment Subcompetenţe. Înţelegerea că adevărata libertate o dobîndim prin respectarea poruncilor dumnezeeşti.

11
organi-  Argumentarea motivelor de a studia şi urma învăţăturile creştine.
zatoric Obiective operaţionale
 Să perceapă importanţa poruncilor dumnezeieşti.
 Să definească poruncile dumnezeieşti
 Să respecte în comportamentul său poruncile divine.

Desfăşurarea lecţiei:  După rugăciunea de la începutul lecţiei, elevilor li se propune să asculte poezia Eşti creştin?
2. Cap-
tarea Cunoaştem multe din Scriptură
atenţiei Şi zilnic tot mereu citim,
Dacă sufletul e plin de ură
Poţi spune – atunci că eşti creştin?

Vorbeşti la toţi de bunătate

Durerea însă n – o alini.
Eşti plin de orice răutate
Şi cînd bîrfeşti, mai eşti creştin?

Iisus îţi e Mîntuitorul

Te scapă din orice chin
Îl proslăveşti ca Salvatorul,
Dar nu trăieşti ca un creştin!

Iubitul meu, ascultă – acum

3. Pre- Primeşte Harul Lui divin
gătirea Fii rob supus şi treaz întruna,
pentru Şi – apoi vei fi un bun creştin! Amin.
tema Să medităm puţin asupra mesajului acestei poezii în care se vorbeşte despre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, şi să ne întrebăm: ce fel
nouă de creştini suntem noi? Noi trebuie să-I slujim şi să facem voia lui Dumnezeu nu numai cu cuvîntul, dar şi cu fapta.

Însăşi Mîntuitorul în Predica de pe munte s-a referit la Ţinerea poruncilor divine.

- Să ne amintim care a fost această învăţătură:

„- Nu oricine îmi zice: „Doamne! Doamne!" va intraîn Împărăţia Cerurilor, ci numai cel ce face voia Tatălui Meu.

12
 De aceea, oricine ascultă cuvintele Mele şi le împlineşte este asemenea unui om înţelept care şi-a zidit casa pe stîncă. Cînd a căzut ploaia şi
rîurile s-au revărsat, casa a rezistat. Iar cel ce aude cuvintele Mele şi nu le împlineşte, se aseamănă cu un om nechibzuit care şi-a ridicat
casa pe nisip şi, atunci cînd rîul s-a revărsat şi au bătut vînturile, ea s-a risipit.
4. Co-
mu- Astăzi vom vorbi despre importanţa respectării poruncilor dumnezeieşti, cu motoul: ”Dacă vrei să intri în Viaţă, păzeşte
nicarea poruncile”(Matei 19, 17).
noilor
cunoş- Ascultarea de Dumnezeu se manifestă prin ţinerea poruncilor Lui. Acestea arată voia lui Dumnezeu, descoperă existenţa Lui,
tinţe reprezintă proiecţia vieţii dumnezeieşti pe pămînt. Poruncile lui Dumnezeu sînt porunci ale libertăţii.
Aceasta înseamnă că:
1. Ţinerea lor nu este impusă cu forţa, ci rămîne la libera alegere a omului.
2. Prin ţinerea lor, omul este adus la libertate. Libertatea de care omul are nevoie pentru a ţine poruncile lui Dumnezeu nu este
doar libertatea de alegere, ci şi libertatea faţă de păcat. Însă omul este un rob al păcatului şi nu are tăria de a ţine poruncile lui
Dumnezeu. Numai credinciosul le poate ţine, fiindcă prin botez dobîndeşte libertatea faţă de stăpînirea răului.
Creştinul nu este dator doar să cunoască poruncile dumnezeieşti, ci şi să le aplice în practică. Cunoaşterea teoretică a poruncilor,
fără credinţa în Dumnezeu şi fără practicarea lor nu îl mîntuieşte pe om.
Opinia conform căreia poruncile lui Dumnezeu nu pot fi ţinute este nefondată. Dumnezeu nu cere lucruri imposibile. Dar nici
omul nu poate ţine poruncile dumnezeieşti doar cu puterile sale. Însă prin credinţa în Hristos şi prin harul Sfîntului Duh, îşi biruieşte
neputinţele, se depăşeşte pe sine însuşi şi este ridicat la viaţa dumnezeiască.
Poruncile lui Dumnezeu nu sînt simple norme morale, ci lucrări dumnezeieşti. În fiecare poruncă este ascuns Dumnezeu Însuşi.
De aceea şi ţinerea lor este întîlnire şi comuniune cu Dumnezeu.
Credinciosul desăvîrşit ţine poruncile spre slava lui Dumnezeu. În felul acesta îşi exprimă recunoştinţa faţă de El.
Poruncile lui Dumnezeu cultivă virtuţile şi îl îndreaptă pe om spre sfinţenie. Sînt lucrări ale lui Dumnezeu care vin să se unească cu
lucrările omului şi să-l sprijine în viaţa duhovnicească. Prin ţinerea poruncilor creştinul biruieşte frica morţii şi participă la viaţa
veşnică.
Ţinerea poruncilor are un caracter pozitiv şi constructiv. Nu urmăreşte negarea sau desconsiderarea vieţii cotidiene, ci
dimpotrivă, afirmarea şi valorificarea ei reală. Toate cîte Dumnezeu le porunceşte omului sînt „viaţă şi aducătoare ale vieţii veşnice",
spune Sfîntul Simeon Noul Teolog.
5. Apre- Creştinul este chemat să trăiască în lume ca biruitor al stricăciunii şi al morţii, care îl limitează pe om şi îl ţin prizonier al lumii.
ciere, Eliberarea de lume nu înseamnă părăsire a lumii, ci regăsirea relaţiilor corecte cu ea. Prin ţinerea poruncilor lui Dumnezeu se
asociere soluţionează automat nenumărate probleme care chinuiesc lumea.
gener-
lizare Dacă vrem să moştenim viaţa veşnică în împărăţia lui Dumnezeu trbuie să respectăm cele 10 porunci. Să ne amintim care sunt cele 10
porunci (Cele zece porunci ale Legii Domnului

13
 1. Eu sînt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
2. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sînt în cer, sus, şi din câte sînt pe pământ, jos, şi din
cîte sînt în apele de sub pămînt: să nu te închini lor, nici să le slujeşti.
3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.
4. Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti: lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a şaptea este odihna
Domnului Dumnezeului tău.
5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pămîntul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da
ţie!
6. Să nu ucizi!
7. Să nu fii desfrînat!
8. Să nu furi!
9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!
10. Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici
asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic din cîte are aproapele tău!)

Evaluare:
1. Explică de ce poruncile lui Dumnezeu sînt porunci ale libertăţii.
6. Eva- 2. Argumentează frazele: a) „În fiecare poruncă este ascuns Dumnezeu Însuşi". b) „Poruncile sînt viaţă şi aducătoare ale vieţii
luare veşnice".
3. Care este importanţa poruncilor dumnezeieşti?
4. Scrie o compunere pe tema: „Respectarea poruncilor divine – soluţionarea problemelor sociale".

7. În- Să ne îngrijim dar de sufletul nostru ca să dobîndim mîntuirea. Drumul spre mîntuire este deschis tuturor. Domnul ne cheamă şi
cheiere azi prin cuvintele: Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi si Eu vă voi odihni pe voi. Urmarea lui hristos ne duce la iubire, la
adevăr, dreptate, pace şi linişte sufletească, la o fericire autentică, zidită pe morala şi învăţăturile dumnezeieşti.

4. PREACINSTIREA MAICII DOMNULUI

Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei

14
1. Mo- Competenţa-cadru: Cunoaşterea şi folosirea adecvată a noţiunilor din sfera valorilor religioase pe baza Sfintei Scripturi şi a
ment Sfintei Tradiţii.
organi- Subcompetenţe: Conştientizarea necesităţii preacinstirii Maicii Domnului
zatoric Obiective operaţionale: Să cunoască temeiul preacinstirii Maicii Domnului; Să memorizeze rugăciuni către Maica Domnului.
Desfăşurarea lecţiei:  După rugăciunea de început, elevilor li se propune să privească o icoană a Maicii Domnului şi să rostească sau
să cînte, audieze rugăciunea către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu:
„Împărăteasa mea cea prea bună şi nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor şi ajutătoarea străinilor, bucuria
2. Cap- scîrbiţilor, acoperitoarea necăjiţilor, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul
tarea meu îl ştii; dezleagă-L precum vrei, că n-am alt ajutor afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii
atenţiei vecilor. Amin.”
Apoi pedagogul le adresează următoarele întrebări:
- De ce Maica Domnului este numită de creştini Primitoarea săracilor şi ajutătoarea străinilor, bucuria scîrbiţilor, acoperitoarea
necăjiţilor?
5. Pregă- - Aţi simţit vreodată ajutorul Maicii Domnului? - Cunoaşteţi vreo rugăciune adresată Maicii Domnului?
tirea
pentru (Rugăciumile, imnele, acatistele adresate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, sunt scrise cu harul şi cu insuflarea Ei, o pot cânta
tema nouă după vrednicie, pe cât este aceasta cu putinţă şi pe cât poate face aceasta limba omenească. De aceea, Maica Domnului, arătându-se
multor Sfinţi – Sfântului Ioan Cucuzel, Sfântului Antipa Românul, Sfântului Alexandru egumenul mănăstirii din Svir (Rusia), Sfântului
Cosma de la Mănăstirea Zografu, Cuviosului Filaret înainte-văzătorul de la Mănăstirea Constamonitu, le-a spus: - Deoarece îmi plac
foarte mult frumoasele stihuri ale Acatistului, îl voi iubi, îl voi ocroti, îl voi acoperi şi îl voi păzi întotdeauna de tot răul pe creştinul
care mă va lăuda odată pe zi cu aceste cântări. Şi de va trăi potrivit legii lui Dumnezeu, în cea din urmă zi a vieţii lui voi mijloci
4. Comu- pentru el înaintea Fiului meu.)
nicarea
noilor Astăzi vom afla de ce Biserica Ortodoxă o preacinsteşte în mod deosebit pe Fecioara Maria, avînd drept motou al lecţiei
cunoş- cuvintele arhanghelului Gavriil adresate Fecioarei Maria: ”Bucură-Te, Ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu Tine.
tinţe Binecuvîntată eşti, Tu între femei”(Luca 1, 28).
Credinţa adevărată în Dumnezeu este strîns legată de întruparea Mîntuitorului Iisus Hristos, Care S-a născut în chip supranatural din
Fecioara Maria. Acest adevăr este cuprins în Simbolul de credinţă: Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mîntuire S-a pogorît din
ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfînt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut Om. De aceea, după Dumnezeu, cea mai mare cinstire se aduce
Maicii Domnului, care L-a născut trupeşte pe Fiul lui Dumnezeu, aşa cum i-a vestit îngerul: Duhul Sfînt Se va pogorî peste Tine şi
puterea Celui Preaînalt Te va umbri; pentru aceea şi Sfîntul Care Se va naşte din Tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema (Luca 1, 35).
Rolul Maicii Domnului în întruparea Mîntuitorului
Bunăvestirea, prezentată în paginile Evangheliei, este momentul în care Maica Domnului acceptă pogorîrea în pîntecele ei
preacurat a Fiului lui Dumnezeu: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvîntul tău! (Luca 1, 38). Naşterea şi pregătirea printr-o viaţă

15
 curată a unei Fecioare a fost o condiţie pentru întruparea Mîntuitorului. Iubirea Fecioarei Maria faţă de Dumnezeu şi viaţa trăită după
poruncile Lui au făcut ca ea să fie cea aleasă dintre femei. Maica Domnului s-a născut cu păcatul strămoşesc, ca orice om, dar, prin
fapte bune săvîrşite cu ajutorul harului divin, a ajuns să fie cea plină de har (Luca 1, 28).
Pururea Fecioria Maicii Domnului
Domnul Iisus Hristos a fost Singurul Fiu pe care L-a născut Maica Domnului, Unul-Născut, iar cei care apar cu titlul de fraţii
Lui (Matei 12, 46) sînt rude ale Mîntuitorului. Maica Domnului a fost Fecioară înainte de naştere, în timpul naşterii şi după naştere.
Ea nu a născut un om, ci pe Dumnezeu-Omul; de aceea, zămislirea şi naşterea rămîn taine. Sfîntul Evanghelist Luca şi toţi creştinii o
numesc Născătoare de Dumnezeu (Luca 1, 43). Aşa cum Fiul este nedespărţit de Tatăl, tot astfel este nedespărţit şi de Maica Sa.
Locul ei este alături de Fiul său, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată (Psalmi 44, 11).
Maica Domnului - mama şi mijlocitoarea creştinilor
Maica Domnului a avut un rol esenţial în viaţa Domnului Iisus Hristos. La nunta din Cana Galileii, L-a rugat pe Fiul său ca să
5. Apreci- ajute familia rămasă fără vin. Mîntuitorul i-a ascultat rugămintea şi a făcut prima Sa minune (Ioan 2,1-11). De pe cruce, înainte de a
erea, muri, Mîntuitorul a încredinţat-o Apostolului Ioan pe mama Lui, spunîndu-i: Femeie, iată fiul tău! (Ioan 19, 26). Acesta este
asocierea, momentul în care, asemenea lui Ioan, toţi oamenii i-au fost încredinţaţi ca fii, iar ea a devenit mamă a tuturor creştinilor.
genera- Biserica Ortodoxă o consideră mijlocitoare, ajutătoare a oamenilor, rugăciunile ei fiind ascultate de Fiul, pentru că mult poate
lizarea rugăciunea stăruitoare a dreptului (Iacob 5,16).
Preacinstirea Maicii Domnului în Sfînta Scriptură şi în Sfînta Tradiţie
Sfînta Scriptură oferă foarte multe dovezi pentru preacinstirea Maicii Domnului:
- În Cartea Facerii se face prima referire mesianică la Femeia a cărei sămînţă va zdrobi capul şarpelui: Duşmănie voi pune între
tine şi între femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcîiul (Facere 3,15);
- profeţia de la Isaia vorbeşte despre naşterea lui Emanuil dintr-o fecioară: Iată, Fecioara va lua în pîntece şi va naşte fiu şi vor
chema numele lui Emanuil (Isaia 7, 14);
- Prea Sfînta Treime a cinstit-o, aşa cum reiese din cuvintele Arhanghelului Gavriil, la Bunavestire: Duhul Sfînt Se va pogorî
peste Tine şi puterea Celui Preaînalt Te va umbri; pentru aceea şi Sfîntul Care Se va naşte din Tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema
(Luca 1,35);
- Maica Domnului însăşi a profeţit că va fi cinstită de către toţi oamenii: iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a
făcut mie mărire Cel Puternic şi sfînt este numele Lui (Luca 1, 48-49);
- Arhanghelul Gavriil a cinstit-o prin închinăciune şi cuvintele: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine.
Binecuvîntată eşti tu între femei (Luca 1,28);
- Sfînta Elisabeta a numit-o „Maica Domnului": Binecuvîntată eşti Tu între femei şi binecuvîntat este rodul pîntecelui Tău. Şi de
unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? (Luca 1,42-43);
- o femeie din popor, la un moment dat, a cinstit-o prin cuvintele adresate Mîntuitorului: Fericit este pîntecele care Te-a purtat
şi fericiţi sînt sînii pe care i-ai supt! (Luca 11,27).

16
 Preacinstirea Maicii Domnului este susţinută şi de Sfînta Tradiţie:
- Cum, dar, să nu fie Născătoare de Dumnezeu Aceea care a născut din Ea pe Dumnezeu întrupat? În adevăr, este în sensul
propriu şi real Născătoare de Dumnezeu, Doamnă care stăpîneşte toate făpturile, roabă şi maică a Creatorului. După cum atunci cînd a
fost zămislit Cuvîntul, a păstrat Fecioară pe aceea care a zămislit, tot astfel şi atunci cînd a fost născut, a păzit nevătămată fecioria ei,
trecînd numai prin Ea şi păstrînd-o încuiată.
Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica

- Sînt ale Aceluiaşi şi Unic Hristos atît minunile, cît şi Patimile, şi ale Aceluiaşi sînt cele două naşteri, cea netrupească dinainte
de veci din Tatăl şi cea în timp săvîrşită din Maica Sa Fecioara, trupeşte, pentru noi. De aceea, foarte mult şi cu adevărat propriu, o
mărturisim pe Ea Născătoare de Dumnezeu, ca pe una ce a născut pe Dumnezeu Cuvîntul Care S-a născut dinainte de toţi vecii din
Tatăl, iar în timpurile din urmă S-a întrupat din Ea.
Sf. Maxim Mărturisitorul, Viaţa Maicii Domnului

Sărbători în cinstea Maicii Domnului

Cinstirea pe care o datorăm Maicii Domnului se numeşte supravenerare, sau preacinstire. Ei i se cuvine această preacinstire
pentru că este Mama lui Iisus, Maica Dumnezeului nostru.
Sărbătorile închinate Maicii Domnului sînt:
1. Naşterea Maicii Domnului - 8/21 septembrie;
2. Intrarea în biserică a Maicii Domnului - 21 noiembrie/4 decembrie;
3. Soborul Maicii Domnului - 26 decembrie/8 ianuarie;
4. Bunăvestirea - 25 martie/7 aprilie;
5. Adormirea Maicii Domnului - 15/28 august.
În afară de sărbători şi zile închinate Sfintei Fecioare Maria, fiecare slujbă cuprinde şi multe rugăciuni adresate ei. Icoana Maicii
Domnului este nelipsită din Biserici şi din casele credincioşilor creştini ortodocşi.

Învăţăturile Sfinţilor Părinţi

Pe Dînsa (Maica Domnului) a ales-o Dumnezeu, mai înainte decît toată zidirea, pentru ca să-i fie locaş veşnic, după cum
grăieşte David: „Aceasta este odihna mea în vecii vecilor şi întrînsa voi locui, pentru că am ales-o pe ea". Aleasă este, cu adevărat, ca
soarele, pentru că este încununată cu toate razele darurilor dumnezeieşti şi mai vîrtos între celelalte lumini ale cerului (...) Aleasă este,
pentru că este Fecioară mai înainte de naştere, Fecioară în naştere, Fecioară şi după naştere şi este o adîncime a bunătăţilor şi o icoană
însufleţită a frumuseţilor celor cereşti. Este o grădină încuiată din care a ieşit floarea cea nevestejită, şi fîntînă pecetluită, din care a
curs izvorul vieţii, Hristos".
Sf. Antim Ivireanul
Lectură

17
 După Înălţarea la cer a Domnului Iisus Hristos, Maica Domnului a rămas în grija Apostolului Ioan, iar cînd el lipsea, Ea locuia
în casa părinţilor lui ce se afla în preajma muntelui Eleon. Pentru Apostoli, dar şi pentru toţi creştinii, Maica Domnului era
mîngîietoare şi povăţuitoare. Cinstirea ei de către creştini era atît de mare, încît aceştia s-au străduit să păstreze în amintire tot ce ştiau
despre viaţa Născătoarei de Dumnezeu şi chiar ne-au transmis cum era chipul Ei.
După mărturiile Sfîntului Dionisie Areopagitul (- 3 octombrie 96.d. Hr.) şi al Sfîntului Ignatie Teoforul (- 20 decembrie 107 d.
Hr.), Sfîntul Ambrozie al Mediolanului a descris în lucrarea sa "Despre Fecioare" cum era chipul Maicii Domnului: „Ea era Fecioară
nu numai cu trupul, dar avea şi un suflet fecioresc, inimă smerită, atentă în cuvinte, vorbea puţin, citea multe cărţi, iubitoare de
muncă. Se străduia pe nimeni să nu ofenseze, pe toţi să-i ajute, pe cei vîrstnici îi respecta, nu invidia pe nimeni, evita lauda de sine,
era iubitoare de virtuţi. În privirea Ei nu era nimic ce să-ţi trezească frica, păşea liniştit, vocea era calmă. Înfăţişarea exterioară
oglindea frumuseţea sufletului, întruchiparea curăţiei. În toate zilele postea, dormea puţin. Din casă ieşea doar la biserică fiind însoţită
de cei apropiaţi".
Istoricul Nichifor Calist scrie: „Maica Domnului avea statură mijlocie, părul auriu, ochii de culoarea măslinului, faţa nici ovală
şi nici lunguiaţă, degetele lungi. Îmbrăcămintea simplă, smerită. Într-un cuvînt, în toate acţiunile Ei se observa un har deosebit".

Dicţionar
7. Evalua- A mîntui - 1. actul în care, prin întruparea, moartea şi învierea Lui, Domnul Iisus Hristos îl restabileşte pe om în starea de
rea comuniune cu Dumnezeu; 2. a izbăvi, a salva dintr-o primejdie.
Fraţii Domnului - traducere a cuvîntului ebraic ah, care înseamnă nu numai fraţi, în înţelesul propriu, ci şi rude apropiate, în
special verişori, înţeles păstrat la unii orientali pînă astăzi. Avraam îl numea „frate" pe nepotul său Lot. "Fraţii" lui Iisus sînt rude
apropiate, veri. Patimă - suferinţă profundă, traumatică.

Evaluare
1. Identifică în versurile de mai jos elementele de cinstire a Maicii Domnului:

„Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor,
Din valul ce ne bîntuie
Înalţă-ne, ne mîntuie,
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică, Precurată
Şi pururea Fecioară, Marie".
Mihai Eminescu, Rugăciune

18
 2. Pornind de la citatul de mai jos, comentează afirmaţiile: „Maica Domnului este modelul de viaţă pentru femeile creştine".
„Orice mamă rămîne mamă pentru veşnicie, nu se desparte de copilul ei de cînd îl naşte. Şi nu se desparte de el nici cînd moare, îl ţine
în inima ei, îl are în inima ei. Maica Domnului este locaş al Preasfintei Treimi şi nu numai pentru vremea cînd a avut pe Domnul
Hristos în pîntecele Ei, ci L-a avut şi în inima Ei. Şi unde este Domnul Hristos de faţă, e şi Tatăl de faţă, acolo e şi Duhul Sfînt de
faţă".
Arhim. Teofil Părăianu
3. Descrie principalele sărbători ale Maicii Domnului din calendarul ortodox, urmărind aspectele: semnificaţie, ritualuri
8. Înche- corespunzătoare, particularităţi regionale ale sărbătorii etc.
ierea
Pentru toţi oamenii cea mai scumpă fiinţă de pe pămînt este mama. Maica Domnului fiind mama Domnului Iisus este mai presus
decît toate fiinţele din lume.
Fiind Maica Fiului lui Dumnezeu, Biserica îi aduce o cinstire deosebită, numită preacinstire.
După moartea şi înălţarea cu trupul la cer, Maica Domnului stă de-a dreapta Fiului ei, a Mîntuitorului Hristos, mijlocind la El
pentru noi, oameni.

5 . Cl. V- IX. SĂRBĂTORI ÎN CINSTEA SFINŢILOR

Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Mo- Competenţa-cadru: 1. Cunoaşterea şi folosirea adecvată a noţiunilor din sfera valorilor religioase pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei
ment Tradiţii
organi- Subcompetenţe:
zatoric  Conştientizarea necesităţii cinstirii sfinţilor şi importanţa rugăciunilor adresate lor.
Obiective operaţionale: să cunoască sărbătorile închinate sfinţilor; să argumenteze necesitatea studierii vieşii sfinţilor, să reţină numele
marilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe.
2. Cap-
tarea Desfăşurarea lecţiei:  După rugăciunea de la începutul lecţiei, elevilor li se propune să asculte poezia Eşti creştin?
atenţiei
Astăzi vom vorbi despre importanţa respectării poruncilor dumnezeişti. Motoul lecţiei: ”Minunat este Dumnezeul întru sfinţii Săi”
Biserica cinsteşte pe Sfinţi printr-un cult închinat lor. Această cinstire îşi are temei în faptul că Biserica de pe pămînt este în legătură
3. Pre- organică cu aceea din cer şi că aceeaşi iubire leagă pe cei de pe pămînt cu cei din cer, în Hristos.
gătirea Sfîntul, prin autodăruirea sa lui Hristos, prin comuniunea sa cu El şi prin Hristos cu toţi oamenii, restaurează în mod deplin
pentru umanitatea sa. În sfînt nu există nimic grosolan, nimic josnic, afectat, nimic nesincer. În el se actualizează în grad culminant
tema delicateţea, sfiala, atenţie faţă de semeni. El sesizează stările de suflet ale celorlalţi şi se fereşte de tot ce le-ar contrazice. Din el
nouă iradiază continuu un duh de dăruire, de jertfire faţă de toţi, un duh care încălzeşte pe ceilalţi.
19
 În sfînt se simte puterea lui Dumnezeu, din sfînt iradiază linişte şi pace, el a îndeplinit porunca lui Dumnezeu: „Fiţi sfinţi, precum
Eu, Dumnezeul vostru, Sfînt sînt".
Cinstea deosebită o au Sfinţii pentru viaţa lor sfîntă şi pentru credinţa lor dreaptă. Ei sînt în legătură cu Dumnezeu, în urma
prieteniei lor cu Hristos, dar şi cu noi, oamenii, în urma dragostei nemuritoare şi a unirii tainice care este între membrii Bisericii (vii şi
adormiţi), care formează o singură familie.
Sfinţilor ne rugăm nu ca lui Dumnezeu, ci ca unor persoane bine-plăcute lui Dumnezeu.
Ei sînt aleşii şi trăitorii Evangheliei lui Hristos.
Sfînţii nu sînt sărbătoriţi în ziua în care s-au născut, ci în ziua în care ei au trecut la viaţa veşnică pentru că în acea zi sufletul lor a
4. Co- ajuns alături de Dumnezeu unde au primit cununa sfînţeniei şi a biruinţei.
mu- Sfinţii sînt preamăriţi de Dumnezeu: „Şi slava pe care Tu mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una sîntem"
nicarea (Ioan 17, 22). De aceea noi le aducem o cinstire deosebită. Avem slujbe, cîntări şi sărbători în amintirea lor, îi chemăm în ajutorul
noilor nostru, ca şi ei să se roage pentru noi lui Dumnezeu, iar rugăciunile lor au foarte mare putere.
cunoş- Cultul Sfinţilor reprezintă cinstea deosebită ce o aducem sfinţilor din cer. Cinstirea Sfinţilor se numeşte venerare (cinstire), cultul
tinţe Sfintei Fecioare Maria, supravenerare (preacinstire), iar cinstirea sau cultul adus lui Dumnezeu, adorare sau închinare.
Sfinţilor li se cuvine un cult deosebit deoarece:
• Au fost slugi credincioase lui Dumnezeu şi au trăit o viaţă sfîntă;
• Se roagă lui Dumnezeu pentru noi: „Şi cînd a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrîni au căzut înaintea
Mielului, avînd fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămîie care sînt rugăciunile Sfinţilor" (Apocalipsa 5, 8).
• Vor judeca lumea: „Au nu ştiţi că Sfinţii vor judeca lumea?" (I Corinteni 6, 2), împreună cu Domnul Iisus Hristos;
• Sfinţii întotdeauna au avut în biserică un cult deosebit şi vieţile lor pilduitoare au fost scrise şi citite cu multă cinste.
Îi cinstim pe toţi Sfinţii Bisericii în prima Duminică după Rusalii („Duminica tuturor Sfinţilor").
Biserica cinsteşte şi Sfintele moaşte (Rămăşiţele pămînteşti ale Sfinţilor), pentru nestricăciunea în care rămîn şi pentru minunile
care se fac prin ele.
Prin cinstirea Sfînţilor noi nu micşorăm cinstirea (adorarea) care se cuvine numai lui Dumnezeu, pentru că Însuşi Dumnezeu le-a
dat lor cinstire şi ne-a poruncit şi nouă să-i cinstim. Cinstea ce o dăm Sfinţilor trece tot asupra lui Dumnezeu: „Cel ce vă ascultă pe voi,
pe mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce m-a trimis pe
Mine" (Luca 10,16); „Şi slava pe care Tu mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum şi Noi una sîntem" (Ioan 17, 22).
Trecerea unei persoane decedate, cu o viaţă morală conformă învăţăturii lui Hristos, în rîndul sfinţilor se numeşte canonizare.
Condiţiile fundamentale pentru canonizarea unui sfînt:
• Mărturisirea credinţei ortodoxe chiar pînă la jertfă.
• Viaţă plină de virtuţi.
• Darul de a face minuni.
• Neputrezirea trupului.
5. Apre- • Venerarea îndelungată înainte de canonizare.

20
ciere, Lectură
asociere Cum pot sfinţii să ne vadă?
gener- Cum pot sfinţii să ne vadă? Cum pot să cunoască trebuinţele noastre, să asculte rugăciunile noastre? Să facem o comparaţie:
lizare imaginează-ţi că eşti încrustat pe soare şi unit cu el. Soarele luminează prin razele sale tot pămîntul, luminează pînă în cea mai mică
părticică a sa. În aceste raze vezi pămîntul, însă tu eşti atît de mic în raport cu soarele, că nu reprezinţi decît o rază, iar soarele are o
infinitate de raze. Astfel unită cu soarele, această rază ia parte la luminarea lumii întregi, prin soare. Tot aşa sufletul sfînt, unit cu
Dumnezeu - Soarele său spiritual, în lumina Lui ce luminează tot Universul, cunoaşte pe toţi oamenii care se roagă, precum şi nevoile
acestora.
Sfîntul Ioan de Kronştadt
Evaluare
7. Eva- 1. Răspunde la întrebări:
luare • De ce îi cinstim pe sfinţi?
• Cum se numeşte cinstirea pe care o acordăm sfinţilor?
• Ce este canonizarea?
• Care sînt criteriile de canonizare a unui sfînt?
• Ce trebuie să facem în ziua sărbătoririi unui sfînt?
2. Comentează sensul următoarei afirmaţii:
„Dacă iubim pe sfinţi, să-i imităm! Sfinţii mucenici au urmat lui Hristos pînă la vărsare de sînge, au suferit cele mai cumplite
chinuri. Dar ei nu sînt singuri. După ei, izvorul sfinţeniei nu a secat. Deci, în grădina Domnului nu sînt numai trandafirii martirilor, ci
şi crinii fecioarelor, iedera soţilor, violetele văduvelor. Să învăţăm dar de la aceşti sfinţi cum, fără a înfrunta suferinţele martiriului, un
creştin trebuie să imite pe Hristos" (Fericitul Augustin).
3. Realizează o compunere pe tema: „Ziua mea onomastică".
4. Organizează vizite şi excursii la mănăstiri şi biserici care adăpostesc sfinte moaşte. Discutaţi în cadrul grupului despre
impresiile acumulate în urma acestor activităţi.
Într-o zi de sărbătoare închinată unui sfînt, creştinii trebuie:
• Să participe la Sfînta Liturghie.
8. În- • Să-i pomenească pe cei adormiţi, care poartă numele sfîntului respectiv.
cheiere
• Să înalţe rugăciuni sfinţilor sărbătoriţi pentru a-i ajuta să urmeze şi ei calea sfinţeniei pe care au urmat-o sfinţii.
• Creştinii care poartă numele sfinţilor respectivi îşi sărbătoresc ziua onomastică şi se Împărtăşesc.

21
 6. CL. V-IX DESPRE CINSTIREA SFINTELOR ICOANE

Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei

1. Mo- Competenţa-cadru: 1. Cunoaşterea şi folosirea adecvată a noţiunilor din sfera valorilor religioase pe baza Sfintei Scripturi şi a
ment Sfintei Tradiţii
organi- Subcompetenţe: Conştientizarea necesităţii cinstirii Sfintelor icoane.
zatoric Obiective operaţionale: Să cunoască temeiul cinstirii sfintelor icoane. Să argumenteze deosebirea dintre icoan[ şi idol. Că conştientizeze
importanţa sfintelor icoane în viaţa creştinului.
Desfăşurarea lecţiei:  După rugăciunea de început, elevilor li se propune să privească icoana Domnului Iisus Hrsitos. Apoi li se
adresează următoarele întrebări:
2. Cap- -Cine este reprezentat pe această icoană?
tarea Voi, acasă aveţi icoane? Numiţi cîteva dintre icoanele pe care le aveţi acasă.
atenţiei Unde sunt aşezate icoanele în casele creştinilor?(Pe peretele din partea de răsărit)
Ştiţi de ce icoanele şi bisericile sunt îndreptate spre răsărit?(Deoarece după cum mărturisesc Sfinţii Părinţi Grădina Raiului era
aşezată spre răsărit, şi noi ne rugăm cu faţa spre răsărit ca să ne amintim că am fost izgoniţi din Rai şi că trebuie să trăim creştineşte ca
Dumnezeu să ne i-a din nou în Împărăţia Sa.

7. Pregă- Este bine ca icoanele în casele noastre să se bucure de o cinstire deosebită. În faţa lor trebuie să ardă o candeluţă cu ulei. Icoanele nu
tirea trebuie aşezate pe televizor, ci trebuie să aibă un colţişor al lor.
pentru Astăzi noi vom afla de ce Biserica Ortodoxă cinsteşte sfintele icoane.
tema nouă
Existenţa icoanei ca obiect de cult se fundamentează pe întruparea Fiului lui Dumnezeu şi nevoia omului de cunoaştere a mesajului
dumnezeiesc.
Dumnezeu nu poate fi reprezentat în fiinţa Sa divină, fiindcă este duh (Ioan 4, 24), ci în modul în care S-a arătat oamenilor prin
4. Comu- Fiul Său: Acesta este chipul (icoană) lui Dumnezeu Celui nevăzut (Coloseni 1,15). Întrucît temeiul cinstirii icoanelor este realitatea
nicarea întrupării Mîntuitorului, cei care nu acceptă cinstirea lor resping întruparea reală a Mîntuitorului: mulţi amăgitori au ieşit în lume, care
noilor nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul (II Ioan 1, 7). Spre deosebire de icoană, în Sfînta
cunoş- Euharistie nu există chipul lui Hristos, ci Hristos Însuşi, Trup şi Sînge, care se oferă spre împărtăşire.
tinţe Reprezentările iconografice au la bază nevoia omului de concret şi de cunoaştere a lui Dumnezeu, Care S-a făcut cunoscut
omului. Contemplarea vizuală, mărturisirea orală sau mesajul scris contribuie în egală măsură la cunoaşterea revelaţiei divine. În faţa
icoanei, care este o prezenţă harică, omul trăieşte întîlnirea cu Domnul Iisus Hristos, Care, astfel, nu rămîne un simplu subiect de artă.
Cinstirea icoanelor nu este idolatrie
Icoanele nu sînt cinstite în mod idolatru, material, substanţial, ca „dumnezei", ci reprezintă persoana sfîntă al cărei nume trebuie
indicat pe icoană. Icoanele trebuie să fie sfinţite şi, primind harul lui Dumnezeu, ele devin astfel prezenţe harice. Cinstirea acestora nu

22
 se concentrează nicidecum spre materialul din care sînt făcute, ci spre persoana reprezentată.
În vechime (perioada Vechiului Testament) păgînii îşi ciopleau statui pe care le numeau idoli şi despre care credeau că sînt chiar
„dumnezei". Prin porunca a doua dată lui Moise, Dumnezeu a cerut oamenilor să nu se închine la idoli. Însă tot Dumnezeu a dat
poruncă lui Moise să ridice cortul sfînt şi să cinstească altarul, chivotul Legii, sfeşnicul cu şapte braţe, heruvimii de aur (Ie-şire 20-
40). Toate aceste lucruri erau socotite obiecte sfinte, iar cei care nu le arătau cinstea cuvenită puteau fi pedepsiţi chiar cu moartea.
Cultul icoanelor în Biserica Ortodoxă
Icoanele sînt un produs exclusiv al Bisericii Creştine şi fac parte din patrimoniul eclezial universal.
Primele icoane păstrate sînt cele descoperite în catacombe şi reprezintă chipul Mîntuitorului, chipuri de sfinţi sau aspecte din
viaţa lor. Tradiţia atribuie Sfîntului Evanghelist Luca patru icoane reprezentînd-o pe Maica Domnului.
Atitudinea Bisericii faţă de cultul icoanelor s-a definitivat şi s-a nuanţat de-a lungul unei îndelungate perioade de timp, în
decursul istoriei Bisericii. Teologia icoanei a fost sistematizată în forma ei clasică de către Sfîntul Ioan Damaschin (sec. al VIII-lea).
Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Niceea (787) a declarat iconoclasmul drept erezie şi a formulat învăţătura ortodoxă despre
reprezentarea iconografică a Mîntuitorului, a Maicii Domnului, a îngerilor şi a sfinţilor. În prima duminică din Postul Mare, numită
Duminica Ortodoxiei, se sărbătoreşte restabilirea definitivă a cultului icoanelor.
5. Apreci-
erea, Icoana în viaţa creştinului
asocierea, În istoria Bisericii apar menţionate icoane care sînt făcătoare de minuni, pentru că Dumnezeu le-a ales ca mijloace de
genera- manifestare a iubirii Sale, pentru credinţa foarte mare a celor care le cinstesc sau pentru că au fost pictate de către sfinţi. Aceste
lizarea icoane făcătoare de minuni au o importantă semnificaţie pentru evlavia ortodoxă.
Icoanele au un rol deosebit de important în viaţa liturgică, în realizarea misiunii şi a educaţiei religioase. Redînd în imagini şi
simboluri aspecte din Sfînta Scriptură şi din viaţa Bisericii, icoana este o fereastră spre Absolut, care orientează pe credincios spre
comuniunea cu Dumnezeu. Icoana împărtăşeşte puterea nevăzută a lui Dumnezeu, prin mijlocirea celui reprezentat în ea şi prin
cinstirea ei este cinstit cel reprezentat. Icoana este un mijloc de trezire, de menţinere şi de întărire a vieţii religioase, iar cinstirea ei
îndeamnă la fapte bune şi la practicarea virtuţilor creştine.
„De pictor depinde numai aspectul tehnic al lucrării, dar întregul ei plan, dispoziţia şi compoziţia sa aparţin şi depind de Sfinţii
Părinţi într-un chip foarte limpede" (Hotărîrea Sinodului al VII-lea Ecumenic, Niceea, 787).
Argumente biblice despre cinstirea sfintelor icoane
- Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră (Facere 1, 26).
- Templul lui Solomon era împodobit cu obiecte şi lucruri sfinţite (Regi. 6, 12-30).
- Întruparea Domnului Iisus Hristos Care S-a făcut om şi icoana Tatălui (Evrei 1, 2-3).
- Cel ce Mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine (Ioan 12, 45).
Află mai mult
Cum să interpretăm o icoană
1. Prezentarea datelor generale referitoare la icoana aleasă pentru analiză: ce persoană sau eveniment biblic reprezintă,

23
semnificaţia acestora, perioada în care a început să fie pictată, variante existente în iconografie pe aceeaşi temă, regiunea în care a fost
pictată etc.
2. Observarea şi analiza globală a icoanei de către elevi, pe baza criteriilor indicate de către profesor.
3. Identificarea, pe baza conversaţiei în grup, a elementelor definitorii ale icoanei: respectarea canoanelor picturii bisericeşti, a
învăţăturii de credinţă a Bisericii şi a aspectelor consemnate în Sfînta Scriptură şi în Sfînta Tradiţie.
Cu ajutorul profesorului, analizaţi icoana Coborîrii Domnului în iad, una dintre icoanele Învierii, pornind de la datele de mai jos.
Învierea Domnului a fost reprezentată în Ortodoxie prin două tipuri de icoane:
1. Icoana Femeilor purtătoare de mir venite la mormînt.
2. Icoana Coborîrii Domnului Iisus Hristos la iad. Icoana coborîrii Domnului Iisus Hristos în iad a fost pictată începînd cu secolul al
VIII-lea.
„Ţîşnind ca o lumină, Hristos apare în icoană ca Domn al Vieţii şi al Luminii. Învingător al prăpastiei morţii, trupul Său înviat
este însufleţit de Dumnezeul-Treime. Sfărîmînd porţile iadului întinse sub formă de cruce deasupra hăului, Hristos le calcă în picioare
şi-l prinde cu putere pe Adam pe care-l smulge din întunericul morţii. De aici strînsa legătură între silueta lui Hristos Cel înviat şi cea
a lui Adam pe care o ia cu Sine în propria Înviere. Cu Adam, toată omenirea ce-l moşteneşte este răscumpărată. Sleit de puteri, dat
fiindcă este trezit din somnul morţii, Adam Îl priveşte bucuros, dar obosit, pe Eliberatorul Său. El întinde cealaltă mînă, rămasă liberă,
într-o mişcare de întîmpinare şi totodată de rugăciune. Tot în prim plan, Eva îngenuncheată îşi ridică cu sfială mîinile acoperite de
poala veşmîntului ei. În spatele ei se află Moise ţinînd în mîini tablele Legii, cei drepţi din Vechiul Testament şi cîţiva profeţi dintre
cei care au prorocit despre venirea Mîntuitorului. La stînga, îmbrăcaţi în veşminte cu însemne regale, se află David şi Solomon într-o
poziţie de întîmpinare şi rugăciune; în spatele lor se găseşte Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul, trimis în iad ca să anunţe venirea
Domnului Vieţii. El arată cu mîna pe Hristos Care adesea este înfăţişat ţinînd în mînă Sfînta Cruce, arma de biruinţă. Cuie şi zăvoare
sînt împrăştiate deasupra prăpastiei întunecate a iadului a cărui intrare este scoasă în evidenţă de munţii foarte apropiaţi unii de alţii.
Avînd un trup duhovnicesc, transfigurat, Hristos scapă legilor lumii, precum şi legii gravitaţiei, marcată de stricăciune şi moarte".
M. Queton, Icoana fereastră spre absolut

„Icoana femeilor purtătoare de mir venite la mormînt" cel mai adesea vedem doi îngeri înveşmîntaţi în alb, unul la cap, altul la
picioare. Aceştia spun femeilor: Nu mai e aici; a înviat! Ei le arată mormîntul gol cu giulgiurile mortuare, acestea avînd chiar forma
scutecelor copilului pe care-L vedem în Icoana Naşterii".
Paul Evdochimov, Arta icoanei - o teologie a frumuseţii

Dicţionar
Canoane - norme şi reguli privind viaţa morală, cultul, organizarea bisericească etc. instituite de Sfinţii Apostoli, de Sinoadele
Ecumenice şi locale, de Părinţii Bisericii. Iconoclasm - erezie apărută la începutul secolului al VIII-lea care susţinea că icoana este
idol.

24
7. Evalua- Evaluare
rea 1. Următoarea afirmaţie exprimă esenţa teologiei icoanei. Comentează pe scurt în ce constă aceasta.
„Dacă nu te închini icoanei, nu te închini nici Fiului lui Dumnezeu, Care este icoana vie a nevăzutului Dumnezeu şi chip cu
totul asemenea Lui".
Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica
2. Identifică, cu ajutorul profesorului, pe baza analizei unor icoane, elementele specifice care le dau acestora identitate.
3.Comentează metaforele:
- Icoana - fereastră spre Absolut.
- Icoana - punctul de întîlnire dintre istorie şi eternitate.
4. Realizează, cu ajutorul profesorului, o comparaţie între icoana Înălţării Domnului şi un tablou religios pe aceeaşi temă.

5.Prezintă şi argumentează diferenţa de semnificaţie a cinstirii lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a sfinţilor, a Sfintei Cruci, a
sfintelor icoane şi a sfintelor moaşte.
6. Analizează diverse forme de necinstire a obiectelor sfinte în lumea modernă (de exemplu, purtarea crucii în ureche ca obiect de
podoabă, tatuajul cu motive religioase etc.).
6. Identifică în fiecare dintre următoarele rugăciuni elemente de cinstire a persoanelor sfinte:
-Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi că nepricepîndu-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui
Stăpîn, noi, păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.
-Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit; nu Te mînia pe noi foarte, nici nu pomeni fărădelegile noastre, ci caută
spre noi ca un milostiv şi ne izbăveşte de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi sîntem poporul Tău, toţi sîntem
lucrul mîinilor Tale şi numele Tău Îl chemăm.
-Uşa milostivirii deschide-ne-o nouă, binecuvîntată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim în tine, ci să ne
mîntuim prin tine din nevoi, că tu eşti mîntuirea neamului creştinesc.

De cîte ori ei (sfinţii şi îngerii) ni se fac văzuţi prin închipuirea în icoane, de atîtea ori se vor îndemna cei ce privesc la ele
să pomenească şi să iubească pe cei închipuiţi pe dînsele şi să-i cinstească cu sărutare şi cu închinare respectuoasă, nu cu
8. Înche- adevărată închinăciune dumnezeiască, care se cuvine numai Unicei Fiinţe dumnezeieşti, ci cu cinstire după acel mod, după
ierea care se dă cinstitei Cruci şi prin tămîiere şi prin aprinderea de lumînări, precum era pioasa datină veche. Căci cinstirea care
se dă chipului trece la prototip şi cel ce se închină icoanei se închină fiinţei celei închipuite pe ea" (Hotărîrea Sinodului al VII-
lea Ecumenic, Niceea, 787).

7. Cl. V- IX. POSTUL MARE – PREGĂTIRE PENTRU ÎNVIERE

Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei

25
1. Mo- Competenţa-cadru: Aplicarea virtuţiilor creştine şi consolidarea deprinderilor de compartiment moral-religios.
ment Subcompetenţe: Conştientizarea necesităţii respectării postului însoţit de rugăciune şi fapte bune în vederea desăvîrşirii.
organi- Obiective operaţionale: Să conştientizeze importanţa Postului Mare pentru creştini; Să participe după posibilitate şi dorinţă la slujbele
zatoric din Postul Mare; Să cunoască săptămînile Postului Mare.
Desfăşurarea lecţiei:  După rugăciunea de început, elevilor li se propun următoarele întrebări:
2. Cap- - Cine dintre voi a fost duminică la biserică?
tarea - În ce culoare este îmbrăcată biserica în Postul Mare?(în culoare neagră)
atenţiei - Ce simbolizează această culoare(tristeţe, doliu)
Într-adevăr, elevi, în aceste zile de post Biserica vrea să le amintească creştinilor despre Patimile şi suferinţele Domnului Iisus Hristos pe care le-a suferit
pentru fiecare dintre noi.
Elevilor li se propune să asculte poezia: „Am privit cândva la cruce”
Am privit cândva la cruce
Şi am văzut acolo sus
3. Pre-
Cum se chinuia în cuie
gătirea
Omu-adevărat Iisus
pentru
tema
Mâinile-I erau străpunse,
nouă
Fruntea-ncoronată-n spini,
Răni atâtea sângerânde,
De la prieteni şi străini.

I-am citit în ochi iubirea,

Fără ţărmuri şi hotar,
Iar în coasta înroşită,
Un izvor deschis de har.

Am privit cândva la cruce

Şi am găsit acolo sus
Bucuria mântuirii
Dăruită de Iisus.
- Despre ce se vorbeşte în aceste versuri?

Astăzi la lecţie vom afla care este importanţa postului în viaţa creştinului şi, în special, care este semnificaţia Postului Mare
Sensul postului este în a-l ajuta pe om să se unească cu Dumnezeu. Unirea cu Dumnezeu este de fapt sensul vieţii unui creştin ortodox.
Însă, copleşit de deşertăciunile cotidiene, omul de multe ori uită de principalul. Cum să-i ajutăm să se concentreze? Anume în acest scop

26
 Biserica a instituit patru posturi pe an, printre care un loc deosebit îl are Postul Mare - timpul de pregătire pentru Paşti.
4. Co- Cum să dobîndim această comuniune cu Dumnezeu? Pentru aceasta există mai multe mijloace. Unul dintre acestea fiind postul. Adică,
mu- dacă omul se limitează cu înţelepciune în mîncare, se întăreşte duhovniceşte. Prin reţinere se învaţă a se stăpîni, a conduce cu sine, cu
nicarea dorinţele şi instinctele. El devine stăpînul trupului său şi nu robul dorinţelor momentane.
noilor În acelaşi scop Biserica ne îndeamnă să renunţăm în perioada postului la toate distracţiile din timpul liber. De exemplu de la vizionarea
cunoş- televizorului, de la jocurile pe calculator şi mobil. În timpul liber puteţi citi din vieţile sfinţilor sau să mergeţi la biserică. Aceasta vă va ajuta
tinţe să vă concentraţi atenţia asupra lucrului principal. Care este Pocăinţa! Pocăinţa este acea cheiţă minunată, cu care omul deschide porţile
Împărăţiei lui Dumnezeu, ne uneşte cu Tatăl Ceresc şi ne dăruieşte viaţa veşnică. Pocăinţa, însă, este nu pur şi simplu recunoaşterea şi
enumerarea păcatelor, a faptelor rele. Sensul pocăinţei va deveni mai explicit, dacă vom atrage atenţia la semantica acestui cuvînt. În
limba greacă cuvîntul «pocăinţă» se traduce ca «metanoia», ceea ce înseamnă «schimbarea gîndului». Această schimbare, aşi numi-o
chiar trecere a omului într-o altă calitate. Pînă la pocăinţă omul a fost păcătos, dar pocăindu-se a devenit al Domnului. A fost în via
Domnului o viţă uscată gata să se frîngă, dar pocăindu-se, această viţă uscată a înverzit. Iată ce este pocăinţa!

Postul Mare a fost instituit de Biserică încă din cele mai vechi timpuri, în amintirea postului de patruzeci de zile, ţinut de Mîntuitorul
Iisus Hristos în pustiu, înainte de a ieşi să predice în popor despre Împărăţia lui Dumnezeu, ca după aceea să pătimească, să fie răstignit,
să moară pe Cruce şi să învieze a treia zi. În Vechiul Testament acele evenimente erau prefigurate de Ieşirea evreilor din Egipt sub
călăuza lui Moise. Postul Mare ne pregăteşte de întîlnirea Paştilor, a Sărbătorii tuturor Sărbătorilor. Însuşi Mîntuitorul ne-a învăţat cum
să postim înaintea Tatălui Ceresc (Mt. 6, 16-17).
Perioada postului este o vreme a pocăinţei, a rugăciunii, a reţinerii de la unele mîncăruri, dar şi de la distracţii. Postul niciodată nu a fost
o simplă supunere regulilor, fiind în esenţă, o chemare către schimbarea interioară, prielnic însetării duhovniceşti după Dumnezeu, prin
care se explică şi reţinerea totală de la mîncare înainte de împărtăşanie, simbolizînd aşteptarea ospăţului Domnului.
Postul este timpul unei vieţii duhovniceşti deosebit de atente, atunci cînd fiecare creştin se îngrijeşte de curăţirea sufletului său, cere
iertare de la Dumnezeu şi de la cei, cărora le-a greşit, se căieşte de păcate şi se străduieşte să nu facă, să nu gîndească lucruri rele, să ducă o
viaţă în înfrînare, să meargă mai des la biserică.
Postul Mare este postul cel mai lung ca durată dintre toate posturile de peste an instituite de Biserică, dar şi cel mai important. El a
început deja şi va dura şapte săptămîni, adică o lună şi jumătate.
Toate săptămînile Postului Mare (chiar şi cele trei care-l anticipează) ne învaţă cum să ne pregătim de fericita întîlnire a marii sărbători
Învierea lui Hristos.
Ultima duminică înainte de post se numeşte Duminica Iertării. În această zi în biserici se citeşte Evanghelia despre aceea că nu putem
primi iertarea păcatelor de la Dumnezeu, dacă mai întîi nu ne vom ierta apropiaţii şi nu ne vom împăca cu toţi.
În această zi, pregătindu-se de post, oamenii îşi cer iertare unul de la altul:
– Iartă-mă, în numele Domnului! – zicea cineva, plecîndu-şi capul pînă la pămînt.
– Domnul să te ierte, iartă-mă şi pe mine! – răspundea celălalt cu plecăciune.
Şi voi, desigur, dragii noştri, n-aţi uitat să vă cereţi iertare unii de la alţii, de la părinţi şi bunei. Prima săptămînă a Postului Mare începe

27
de luni, zi care în tradiţia ortodoxă se numeşte Lunea curată. Din această zi fiecare creştin de la mic la mare începe o serioasă trudă asupra
sufletului său.
Să urcăm împreună «Scara Postului Mare», ajutîndu-ne unii pe alţii, stăruind în fapte bune, gîndindu-ne mai mult la alţii decît la sine,
cerînd ajutor de la Domnul şi mulţumindu-I pentru toate.
Săptămînile Postului Mare
Prima săptămînă a Postului Mare se deosebeşte printr-o stricteţe deosebită, iar Sfintele Slujbe sînt mai prelungite. În primele patru zile
(luni, marţi, miercuri, joi) la Vecernia mare se citeşte Canonul Sf. Andrei Criteanul. În vinerea primei săptămîni a Postului Mare, la Liturghie,
după rugăciunea amvonului, are loc sfinţirea colivei, adică a grîului fiert cu miere, în amintirea Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, care le-a
venit cîndva în ajutor creştinilor pentru păstrarea postului şi neîntinarea cu mîncăruri închinate idolilor.
În prima Duminică a Postului Mare se sărbătoreşte „triumful Ortodoxiei” sau „Duminica Ortodoxiei”, stabilită în vremea împărătesei
Teodora în anul 842, în memoria restabilirii cultului cinstirii sfintelor icoane. La sfîrşitul Liturghiei diaconul citeşte cu glas tare „Simbolul
Credinţei” şi rosteşte anatema excomunicării de la Biserică a tuturor celor ce îndrăznesc să schimonosească adevărurile credinţei ortodoxe.
În cea de-a doua Duminică a Postului Mare se face pomenirea Sf. Grigorie Palama, care a trăit în sec. al XIV-lea. El învaţă că, pentru
străduinţa postului şi a rugăciunii, Domnul îi luminează pe credincioşii cu deosebită rîvnă cu acea lumină cu care El Însuşi a strălucit pe
muntele Taborului. Anume pentru această învăţătură a Sf. Grigorie Palama s-a stabilit ca pomenirea lui să fie săvîrşită în a doua Duminică a
Postului Mare.
În Duminica a treia a Postului Mare, la jumătatea celor 40 de zile ale Postului, Biserica scoate Crucea Domnului pentru a le aminti
credincioşilor de patimile şi moartea Mîntuitorului, a-i întări şi a-i încuraja pe cei postitori la continuarea postirii. Duminica a treia şi
săptămîna a patra din postul Mare se numeşte „a închinării”.
În Duminica a patra se pomeneşte Sf. Ioan Scărarul, cel care ne-a lăsat o scriere unde ne arată scara urcării prin virtuţile creştineşti către
înălţimile Altarului Dumnezeiesc.
În Duminica a cincia a Postului Mare se săvîrşeşte rînduiala Cuvioasei Maria Egipteanca. Biserica arată în persoana ei un model de
adevărată pocăinţă şi, pentru încurajarea celor care se străduiesc asupra sufletului, ne-o dă drept exemplu de nesfîrşită iubire a lui
Dumnezeu pentru păcătoşii care se pocăiesc.
Cea de-a şasea săptămînă e închinată pregătirii celor ce postesc pentru întîmpinarea cu demnitate a Domnului cu ramurile virtuţilor
creştine şi cu amintirea patimilor sale.
În sîmbăta săptămînii a şasea, la Utrenie şi Liturghie se aminteşte învierea de către Hristos a lui Lazăr. Se numeşte “Sîmbăta lui Lazăr”.
Duminica a şasea a Postului Mare este una din cele douăsprezece praznice Împărăteşti, în care se sărbătoreşte intrarea solemnă a
Domnului în Ierusalim spre patima cea de bună voie. Se mai numeşte Duminica Floriilor. La slujba de seară, se sfinţesc, prin rugăciune şi
stropire cu agheasmă, ramuri înmugurite de salcie.

Canonul de pocăinţă al Sfîntului Andrei Criteanul – deşteptarea sufletului

Pentru a-i ajuta omului să simtă necesitatea pocăinţei şi a unirii cu Dumnezeu, în fiecare an în Postul Mare Biserica îl pomeneşte pe
marele învăţător al pocăinţei - pe Sfîntul Andrei Criteanul. În primele patru zile din Postul Mare, la pavecerniţa mare se citeşte în toate

28
 bisericile canonul de pocăinţă al Cuviosului Andrei.
5. Apre- Ascultaţi, copii, aceste simple cuvinte, izvorîte din inimă: «Suflete, suflete al meu, scoală-te, pentru ce dormi? ... Ci te deşteaptă, ca
ciere, să se milostivească spre tine Hristos-Dumnezeu!» Am citat acest fragment din canon în limba veche ca să simţiţi frumuseţea şi puterea
asociere seculară a acestor cuvinte. În limbajul contemporan ar suna aşa: «Sufletul meu, încetează să mai dormi, trezeşte-te, pocăieşte-te ca să te
gener- miluiască Domnul Dumnezeu!»
lizare Sufletul curat, înnoit prin lacrimile de pocăinţă, la sfîrşitul Postului Mare, cu bucurie poate întîlni sărbătoarea cea mai luminoasă din
an - Învierea Domnului. Dar, pentru a trăi cu adevărat bucuria pascală, trebuie să vă pregătiţi sufletele. Pentru aceasta luăm calea
postului. Să ne ajute Domnul nostru Iisus Hristos să parcurgem cu bine această cale.

Rugaciunea Cuviosului Efrem Sirul

Dintre toate cîntările şi rugăciunile din timpul Postului, o singură scurtă rugăciune poate fi considerată rugăciunea specifică a acestuia.
Tradiţia o atribuie unui mare învăţător al vieţii duhovniceşti - Sfîntul Efrem Sirul
„Doamne şi Stăpînul vieţii mele, duhul trîndăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpînire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gîndului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osîndesc pe fratele meu, că binecuvîntat eşti în vecii vecilor. Amin”.
«Doamne şi Stăpînul vieţii mele duhul trîndăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpînire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie!» De ce
anume Îl rugăm pe Dumnezeu să ne izbăvească? De trîndăvie. Trîndăvia este lenea, pasivitatea. Deprimarea - de asemenea este o lene
numai că duhovnicească, atunci cînd omul se întristează, pierde nădejdea în Dumnezeu şi lasă rugăciunea. Iubirea se stăpînire este
plăcerea, tendinţa de a conduce alţi oameni. Grăirea în deşert este vorbăraia fără rost. Aşadar îl rugăm pe Dumnezeu «să nu ne dea
înclinare spre lene, tristeţe, stăpînire şi vorbire deşartă».
După această cerere, facem o metanie.
Citim în continuare. «Duhul curăţiei, al gîndului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău». Prin aceste cuvinte noi cerem
de la Dumnezeu să ne dăruiască înţelepciune şi curăţie sufletească; gîndul smerit este convingerea că tot ce avem este de la Dumnezeu şi tot ce
facem bun este săvîrşit cu ajutorul Domnului. Aşadar, prin acestea noi cerem de la Dumnezeu să ne dăruiască curăţie sufletului, smerenie în
gînduri, răbdare şi dragoste.
După această cerere iarăşi facem o metanie.
Mai departe. «Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osîndesc pe fratele meu, că binecuvîntat eşti în
vecii vecilor.»
La sfîrşitul rugăciunii, facem a treia oară o metanie.
Evaluare
În amintirea cărui eveniment a fost instituit Postul Mare?
Cîte săptămîni durează Postul Mare.
Numeşte cum se numesc săptămînile din Postul Mare şi semnificaţia lor.
Ce este Canonul Sfîntului Andrei Criteanul?

29
7. Eva- Ce învăţături desprindem din rugăciunea Sfîntului Efrem Sirul ”Doamne şi Stăpînul vieţii mele”?
luare
În perioada Postului Mare ne rugăm Domnului pentru curăţirea de păcate şi pentru întărirea noastră la o viaţă de virtute.
Principalul este să-ţi vezi păcatele, faptele rele şi să nu judeci alţi oameni, să nu tinzi a conduce cu alţii, dar să înveţi a te stăpîni pe
tine însuţi, a te reţine de la păcate şi fapte rele.
8. În-
cheiere

8. CL V-IX. SĂRBĂTORI CREŞTINE. SFINŢII 40 DE MUCENICI

Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei

Competenţa-cadru: Cunoaşterea şi folosirea adecvată a noţiunilor din sfera valorilor religioase pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei
1. Mo- Tradiţii
ment Subcompetenţe: Conştientizarea rolului martirilor în păstrarea şi răspîndirea credinţei creştine cu preţul vieţii lor.
organi- Obiective operaţionale: Să cunoască viaţa sfinţilor patruzeci de mucenici; Să conştientizeze importanţa mărturisirii credinţei în Dumnezeu.
zatoric Desfăşurarea lecţiei:  După rugăciunea de început, elevilor li se propune să discute asupra următorului subiect:
2. Cap- - Aproape fiecare dintre voi poartă numele unui sfînt.
tarea - Cine poate să ne relateze pe scurt viaţa sfîntului al cărui nume îl poartă?
atenţiei - Amintiţi-vă, de ce Biserica îi cinsteşte pe sfinţi?

9. Pregă- Mărturisitorii creştinismului, „fraţi ai Domnului" (adică creştinii) chiar de la începutul creştinismului au întîmpinat mari piedici în
tirea propovăduirea cuvîntului Evangheliei, în special, din partea împăraţilor păgîni. Creştinii erau gata să sufere şi chiar să moară pentru
pentru credinţa în Domnul Iisus Hristos. De la creştini se cerea să dea dovadă de credinţă, bărbăţie şi jertfă pînă la moarte.
tema nouă Martirii şi mărturisitorii credinţei în Hristos au fost numeroşi: Sfînta Varvara, Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, Sfîntul
Gheorghe, Sfînta Irina.
4. Comu- În pofida tuturor chinurilor pe care le aplicau împăraţii persecutori, numărul creştinilor devenea tot mai mare.
nicarea
noilor

30
cunoş- Astăzi vom afla cum au pătimit pentru credinţa în Domnul Hristos cei patruzeci de mucenici, pe care Biserica îi sărbătoreşte
tinţe anual pe data de 9/22 martie. Motoul lecţiei vor fi cuvintele spuse de Mîntuitorul Hristos:” „Oricine va mărturisi pentru Mine
înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri" (Matei 10, 32).
Sfinţii 40 de mucenici au fost soldaţi în armata romană şi puternic credincioşi Mîntuitorului Hristos. Cînd au început prigoanele
împotriva creştinilor sub împăratul păgîn Lucinius, ei au fost aduşi înaintea comandantului. La ameninţarea că vor fi lipsiţi de onorurile
lor militare, unul dintre ei, Sfîntul Candid, a răspuns: „Nu doar onorurile militare, ci chiar şi trupurile noastre poţi să ni le iei, căci nici o
onoare nu este mai înaltă decît aceea de a fi al lui Hristos Iisus, Dumnezeul nostru". După aceasta, comandantul a poruncit slugilor lui să-
i bată pe ei cu pietre. Dar pietrele pe care le aruncau asupra mucenicilor se întorceau în chip minu-nat şi-i loveau pe cei care le aruncau.
Una dintre ele a izbit capul comandantului, zdrobindu-i toţi dinţii. Mucenicii au fost legaţi şi aruncaţi într-un lac, apa fiindu-le pînă la gît.
Timpul era geros, iar apa a îngheţat în jurul mucenicilor. Ca să le facă şi mai mare chinul şi pentru a-i convinge să se lepede de Hristos şi
să se închine idolilor Romei, torţionarii au amenajat o baie la malul lacului, în vederea ochilor mucenicilor. Unul din ostaşi n-a mai
rezistat şi a ieşit din apă intrînd în baie, dar a murit. Deodată o lumină minunată a venit din cer şi a încălzit apa şi trupurile îngheţate ale
mucenicilor. Odată cu lumina, s-au pogorît din cer treizeci şi nouă de cununi peste capetele lor. Văzînd această minune, una din gărzile
de pe mal a mărturisit cu glas mare Numele lui Hristos Dumnezeu şi a intrat în apă ca să se învrednicească şi el de cea de-a patruzecia
cunună cerească, care s-a pogorît peste capul lui. A doua zi, toţi locuitorii oraşului au aflat de minunea petrecută şi au văzut că mucenicii
nu muriseră. Dar judecătorul păgîn a poruncit să li se zdrobească fluierele picioare-lor cu ciocane grele, apoi trupurile lor au fost aruncate
în apă. A treia zi, mucenicii i s-au arătat în vis arhiereului cetăţii, poruncindu-i să le scoată moaştele din apă. Episcopul împreună cu
credin-cioşii au ieşit noaptea şi au văzut trupurile mucenicilor strălucind în apă. Fiecare os care fusese smuls din trup plutea strălucind ca
o candelă. Episcopul a adunat cu cinste aceste rămăşiţe mai scumpe decît orice piatră scumpă şi le-a îngropat. Sufletele acestor muce-nici
care s-au jertfit pentru noi toţi s-au înălţat la Stăpînul Hristos, înviate în slavă. Ei au primit mucenicia în anul 320 după Hristos.
5. Apreci- Dicţionar
erea, Mărturisitor - persoană care a susţinut că Iisus Hristos este
asocierea, Fiul lui Dumnezeu.
genera- Moaşte - trupuri nealterate sau oseminte ale sfinţilor.
lizarea Aplicaţii, evaluare şi autoevaluare
Sfîntul Nicolae, Episcopul Serbiei, spune: „Nu există nimic mai puternic în lume decît Credinţa Ortodoxă. Stăpînul Hristos a biruit lumea
păcătoasă. Aceasta este şi biruinţa noastră. Apostolii lui Hristos au biruit lumea şi biruinţa lor este şi biruinţa noastră. Sfinţii, fecioarele şi
mucenicii au biruit lumea prin credinţă şi biruinţa lor a devenit şi a noastră. Săbiile care au izbit în Credinţă s-au tocit şi s-au frînt, dar
Credinţa a rămas. Imperiile care au provocat război contra Credinţei au pierit. Cetăţile care au respins Credinţa zac în ruine. Ereticii care
au stricat Credinţa au pierit şi cu trupul şi cu sufletul.
Cînd frumuseţea se preface în urîţenie, sănătatea în boală, bogăţiile în sărăcie, stăpînirea în sclavie, prin ce oare vom învinge această
tristeţe, această degradare, această murdărie, această disperare, dacă nu prin Credinţă?"
1. Răspunde la întrebări:

31
7. Evalua- - Cine au fost cei 40 de mucenici?
rea
- Ce chinuri au suferit cei 40 de mucenici?
- Cînd Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte pe cei 40 de mucenici?
2.Comentaţi cuvintele martirilor înainte de moarte, din textele următoare:
A. „Acum eu sufăr ceea ce sufăr. Acolo însă Hristos va fiîn mine... fiindcă eu voi pătimi pentru El" (Sfînta Perpetua).
B. „Dorinţa noastră mare este să suferim pentru Hristos, căci Acesta ne dă încredere înaintea înspăimîntătorului Său scaun de
judecată, la scara Căruia va avea să stea lumea întreagă" (Sfîntul Iustin Martirul şi Filosoful).
3.Alcătuiţi o scurtă compunere pe tema rolului martirilor în întărirea Bisericii creştine şi comparaţi argumentele pe care le folosiţi cu cele
ale colegilor. Realizaţi o dezbatere pe această temă.

- Să urmăm exemplul Sfinţilor Mucenici, mărturisindu-L pe Hristos!

8. Înche- - Să-i cinstim pe Sfinţii Mucenici şi să-i rugăm să ne întărească în credinţă!
ierea - Mulţi păgîni, văzînd bărbăţia mucenicilor, au trecut la creştinism. Creştinii cinstesc în mod deosebit pe Sfinţii Mucenici şi
moaştele lor. În cinstea martirilor s-au ridicat numeroase biserici.

9. Cl. V- IX. PATIMILE DOMNULUI

Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Mo- Competenţa-cadru: Cunoaşterea şi folosirea adecvată a noţiunilor din sfera valorilor religioase pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei
ment Tradiţii
organi- Subcompetenţe: Valorificarea învăţămintelor lăsate de Iisus Hristos.
zatoric Obiective operaţionale: Să conştientizeze importanţa Patimilor pe care le-a suferit Mîntuitorul pentru mîntuirea noastră.
Desfăşurarea lecţiei:  După rugăciunea de început, elevilor li se propune să asculte poeziea ”Salcia”:
2. Cap-
tarea Sub o salcie pletoasă
atenţiei Maica Sfântă se ruga
Şi cu vocea ei miloasă
Către salcie grăia.
Dacă îmi cunoşti durerea
Şi voieşti şi mi-o alini
3. Pre- Dă-mi din ramurile tale
gătirea O cunună fără spini

32
pentru Fiul meu e sus pe cruce
tema Însângerat şi-n mare chin
nouă Şi cu ea la El m-aş duce
Ca durerea să i-o alin.
Atunci salcia înaltă
Către Maică s-a plecat
Maica i-a făcut cununa
Şi s-a dus la Golgota
Dar iudeii nu lăsară
Cu o cunună fără spini
Şi voiau ca El să moară
Însângerat şi mare chin
De atunci salcia înaltă
Nu s-a mai săltat în sus
Şi-a rămas aşa plecată
Ca să-L plângă pe Iisus
Astăzi vom face cunoştinţă cu Patimile, suferinţele pe care le-a îndurat Domnul Hristos pentru ca să ne elibereze pe noi din robia
păcatului şi a morţii. Motoul lecţiei vor fi cuvintele rostite de Domnul Hristos:” „…Să vă iubiţi unul pe altul ,precum v-am iubit Eu.”

După Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, arhiereii, fariseii şi cărturarii, plini de ură şi de invidie, au hotărît să-L omoare.
4. Co- Miercuri, ei s-au adunat acasă la arhiereul Caiafa pentru a pentru a pune la cale prinderea lui Iisus.
mu- Iuda, unul dintre cei doisprezece Apostoli ai Mîntuitorului, s-a dus pe ascuns la ei şi i-a întrebat:”Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în
nicarea mîinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi”(Sfînta Scriptură).Astfel, Iuda a devenit trădător Mîntuitorului.
noilor Joi seara, Domnul nostru Iisus Hristos a stat la masă, pentru ultima oară,cu Apostolii Săi.Acest eveniment a rămas cunoscut sub numele
cunoş- „Cina cea de Taină”. Înainte de a se aşeza la masă, Iisus a spălat picioarele Apostolilor ,ca să le arate că un adevărat conducător trebuie să
tinţe slujească supuşilor săi. Apoi a întemeia Sfînta Taină a Împărtăşaniei şi i-a împărtăşit pe Apostoli. Înainte de a se termina cina, Iisus le-a
spus că unul din ei Îl va trăda. Nu a rostit însă numele acestuia. Temîndu-se că va fi descoperit, Iuda a plecat repede să anunţe pe arhiereii
despre locul unde poate fi prins Iisus.
După cina, Mîntuitorul a mers împreună cu Apostolii Săi în Grădina Ghetsimani, pe Muntele Măslinilor, să se roage împreună. La
puţin timp, s-au auzit zgomote de arme şi s-au văzut făclii. Dinspre oraş veneau, conduşi de Iuda, conducători de la templu, arhiereii,
soldaţi, cărturari şi bătrîni. Ei L-au prins şi L-au arestat pe Iisus. Acesta n-a opus rezistenţă şi a cerut că Apostolii Săi să fie lăsaţi să plece.
Însă Petru, unul dintre Apostoli, a scos sabia şi a lovit pe o slugă a arhiereului, tăindu-I urechea dreaptă. Iisus a vindecat pe loc urechea
slugii şi i-a zis lui Petru: ”Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabia vor pieri…”(Sfînta Scriptură).

33
 Mîntuitorul a fost dus în faţa arhiereilor Ana şi Caiafa, apoi în faţa unui tribunal de judecată. Martori mincinoşi au adus mărturii
mincinoşi împotriva Lui. După discuţii aprinse, în care nu I-au putut găsi nici o vină, Iisus a fost totuşi condamnat la moarte pentru
5. Apre- blasfemie, deoarece a spus că El este Fiul lui Dumnezeu.
ciere,
asociere Vă propun să medităm asupra următorului fragment, în care vom vedea bunătatea lui Dumnezeu şi nerecunoştinţa oamenilor faţă
gener- de El: ”Cum a făcut Dumnezeu pe om şi cum s-a purtat omul cu Dumnezeu. Dumnezeu înlăuntrul raiului, a luat ţărînă şi l-a făcut pe
lizare om cu mîinile Sale, apoi l-a însufleţit-o cu suflarea Sa, l-a cinstit cu chipul său. Omul sus pe Muntele Golgota, L-a făcut pe Dumnezeu
fără chip, fără suflare; tot răni, tot sînge, pironit pe un lemn. Descopăr acolo o dragoste nemărginită a lui Dumnezeu faţă de om, aici
o nemărginită nemulţumire a omului către Dumnezeu.
După Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim au avut loc următoarele evenimente:
Miercuri Trădarea Mîtuitorului de către Iuda.

Joi Cina cea de Taină.

Rugăciunea din Grădina Ghetsimani.
Prinderea Mîntuitorului.

Dicţionar:
Arhiereu-mai mare peste preoţi
Blasfemie – insultă, batjocorire a numelui lui Dumnezeu; hulă, defăimare
Guvernator – conducător al unui ţinut, al unei ţări
Patimă – aici suferinţă mare, durere, chin
Provincie - teritoriu
Condamnarea Mîntuitorului trebuia aprobată însă şi de guvernatorul provinciei.Acesta era Pilat din Pont.
Să înţelegem textul!
1. Citiţi cu atenţie conţinutul lecţiei şi precizaţi ordinea desfăşurării evenimentelor petrecute după Întrarea Domnului nostru Iisus
7. Eva- Hristos în Ierusalim.
luare 2. Comentaţi răspunsurile la următoarele întrebări:
- Vă surprinde trădarea Mîntuitorului de către Iuda? De ce?
- Au reuşit acuzatorii să găsească motive de condamnare a lui Iisus?
3.a)Precizaţi ce a dovedit Mîntuitorul prin faptul că:
- nu a spus numele trădătorului;
- l-a sfătuit pe Apostol Petru să nu se folosească sabia.
b) Identificaţi învăţăturile morale care se desprind aceste atitudini ale Mîntuitorului.

34
 Să aplicăm ce am învăţat!
1.Organizaţi o discuţie cu titlul: ”Să nu fim invidioşi”, în care să prezentaţi:
a)motive de invidie;
b)urmările negative ale sentimentelor de invidie şi ură care se manifestă şi astăzi între noi;
c)cum se pot înlătura aceste stări sufleteşti.
2.Acasă, în linişte, faceţi-vă un proces de conştiinţa, întrebîndu-vă: Eu sunt invidios? Pe cine şi din ce motiv? Urăsc pe cineva? Din ce
cauză am ajuns la ură? Aceste stări sufleteşti îmi aduc mulţumire sau nelinişte sufletească? Ce trebuie să fac ca să înlătur aceste trăiri din
8. În- sufletul meu?
cheiere Iisus n-a murit pentru păcatele sale, ci pentru fărădelegile noastre, răscumpărîndu-ne de ele. Numai pentru că a fost fără păcat, a
putut da Tatălui o viaţă curată de ascultare, răscumpărînd neascultarea noastră. Numai pentru că a fost fără păcat, moartea nu
L-a putut ţine, căci nu avea drept asupra Lui, ci a Înviat ca după El să înviem şi noi toţi, cei ce credem în El.

10. RĂSTIGNIRA, MOARTEA ŞI ÎNVIEREA DOMNULUI

Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei

Competenţa-cadru: Cunoaşterea şi folosirea adecvată a noţiunilor din sfera valorilor religioase pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei
1. Mo- Tradiţii
ment Subcompetenţe: Valorificarea învăţămintelor lăsate de Iisus Hristos.
organi- Obiective operaţionale: Să conştientizeze importanţa Patimilor pe care le-a suferit Mîntuitorul pentru mîntuirea noastră.
zatoric Desfăşurarea lecţiei:  După rugăciunea de început, elevilor li se propune să asculte un fragment din poezia „Săptămîna Patimilor”:
Vineri
2. Cap- Cer albastru... şi Golgota geme-n răcnet de barbari
tarea Suferă, pe crucea morţii,
atenţiei Dumnezeu între tâlhari,
Buza lui Iisus e arsă, fruntea-I sângerează de spini
Torturat de remuşcare plânge Iuda sub măslini.
S-a înnoptat în miezul zilei
Cerul nu mai vrea să vadă
Adevărul şi Iubirea date răutăţii pradă
Un suspin: ”O, Tată, Tată pentru ce mai părăsit?”
Dumnezeu se-nduioşează negurile s-au topit.
Capul Fiului se pleacă...
Sufletul e mântuit,

35
 Tremură-ngrozit pământul şi...
„Scriptura s-a-mplinit.”
Uluiţi răstignitorii au rămas fără cuvânt, -
Sâmbătă:
Ceru-ntunecat se întinde ca un doliu de năframă
Peste lumea-n care plânge o Fecioară şi o Mamă.
Ucenicii orfani de Domnul rătăcesc stingheri pe uliţi.
3.Pregăti- Adevărul zace-n groapă între lespede şi suflet!
rea pentru Despre ce evenimente este vorba în aceste versuri?
tema nouă Ce emoţii v-a trezit această poezie?
La lecţia de astăzi vom continua să vorbim despre evenimentele desfăşurate în Săptămîna Patimilor: Răstignirea, Moartea şi îngroparea
4. Comu- Domnului Iisus Hristos.
nicarea
noilor Vineri dimineaţa, Iisus a fost dus în faţa guvernatorului Pilat. Aceasta, după ce a stat de vorbă cu Mîntuitorul, a vrut să-L elibereze că nu
cunoş- I-a găsit nici o vină. Dar arhiereii l-au ameninţat pe guvernatorul că îl vor spune împăratului Romei că nu a vrut să-L înlăture pe Cel care
tinţe S-a declarat singur Împărat al lumii.
Atunci Pilat, care respecta obiceiul ca în cinstea sărbătorii Paştilui evreilor să fie eliberat un întemniţat, a întrebat mulţimea care era de
faţă dacă vre să-L elibereze pe Iisus. Însă, mulţimea a strigat: ”Răstigneşte-l! Răstigneşte-l! „(Sfînta Scriptură). Ascultînd dorinţa
mulţimii, Pilat a poruncit să fie răstignit Mîntuitorul şi eliberat Baraba, un om care făcuse multe fapte rele.
Înainte de a fi răstignit, Mîntuitorul a fost bătut cu bice şi batjocorit. Pe cap I s-a pus o coroană de spini, în spate o pelerină roşie ,iar
în mînă, în loc de sceptru împărătesc, I s-a dat o trestie. Soldaţii L-au scuipat şi rîzînd batjocoritor, I s-a închinat ca unui împărat,
spunîndu-I „…Bucură-te, rege al iudeilor!...”(Sfînta Scriptură).
Apoi obligîndu-L să-Şi ducă cruce pe care urmă să fie răstignit, L-au dus în afară zidurilor cetăţii, pe Muntele Golgota.Aici, soldaţii
L-au răstignit pe cruce, bătîndu-I piroane în mîini şi în picioare. În stînga şi în dreapta Sa, au fost răstigniţi doi tîlhari.
Fiind pe cruce, cu toate că suferea foarte mult, Domnul nostru Iisus Hristos i-a iertat pe duşmanii Săi. Pe tîlharul din dreapta lui, care
L-a recunoscut şi I-a cerut iertare, l-a asigurat ca îl va lua în Rai cu El , chiar în acea zi. Pe mama Sa Maria, care plîngea lîngă cruce, a
dat-o în grija Apostolului Ioan.
Înainte de a muri, însetat din cauza durerilor cumplite, Iisus a cerut apă, dar I S-a dat oţet.Apoi, a strigat către Tatăl ceresc: ”Părinte, în
mîinele Tale încredinţez duhul Meu…”(Sfînta Scriptură) şi a murit. În clipa aceea soarele s-a întunecat, pămîntul s-a cutremurat, pietrele
s-au despicat, iar catapeteasma templului s-a rupt în două. Văzînd cele întîmplate, soldatul care păzea pe Iisus s-a înfricoşat şi a zis: ”Cu
adevărat Fiul lui Dumnezeu era Acesta!”(Sfînta Scriptură). Era ora trei după-amiază. Ca duşmanii să fie siguri în moartea Lui, au pus un
soldat să-L împungă cu o suliţa în coaste. A curs sînge şi apă. A curs sînge şi apă. Astfel, Domnul nostru Iisus Hristos S-a jertfit pentru
mîntuirea noastră.
La scurt timp, doi prieteni ai Mîntuitorului, Iosif şi Nicodim, au cerut de la Pilat îngăduinţa de a-L îngropa pe Iisus. Trupul a fost

36
 coforît de pe cruce, uns cu miresme, învelit în giulgiu şi pus într-un mormînt nou, aflat în apropiere. Mormîntul a fost închis cu o piatră
5. Apreci- mare. Era vineru după-amiază.A doua zi, fariseii şi arhiereii au pus pază la mormînt pentru că trupul lui Iisus să nu fie furat.
erea, Importanţa Jertfei de pe Cruce pentru omenire
asocierea, După ce Adam şi Eva au gustat din Pomul Cunoaştinţei Binelui şi Răului, otrava morţii a intrat în trupurile oamenilor. Toţi oamenii s-
genera- au născut fiind supuşi morţii, fiindcă ei au moştenit trupurile din strămoşii Adam şi Eva. Timp de mai mult de cinci mii de ani toţi
lizarea oamenii după ce mereu se duceau în iad. Raiul era închis. Chiar dacă au făcut fapte bune, oamenii nu puteau vindeca de blestemul morţii
şi trecînd în cealaltă viaţă se duceau la loc de întuneric. Omenirea era bolnavă, dar e ştiut că boala are leac. Dar care este leacul împotriva
morţii?
Pentru a birui moartea, Fiul lui Dumnezeu I-a trup omenesc şi prin Naşterea, suferinţele, Răstignirea, moartea şi Învierea Sa vindecă
natura de păcat şi de moarte. De acum înainte omul poate trăi veşnic.
Prin Jertfa de pe Cruce Iisus Hristos ne-a deschis din nou porţile raiului. Dar ca să moştenim Împărăţia Cerurilor fiecare dintre noi
trebuie să îndeplinească anumite condiţii, să depună şi singur un anumit efort, deoarece omul este liber şi singur trebuie să depună efort,
deoerece omul este liber şi singur trebuie să dorească mîntuirea.
Însuşi Domnul Iisus ne spune :”Cine nu se va naşte din nou din apă şi din Duh nu va intra în Împărăţia Cerurilor”. Deci prima
condiţie este să ne botezăm. Prin Botez, noi murim pentru păcat şi înviem pentru viaţă veşnică. Dar numai cu botezul nu putem să ne
mîntuim. Iisus Hristos ne spune: ”Cine nu va mînca Trupul Meu şi nu va bea Sîngele Meu, nu poate să aibă viaţă întru el” .Deci o
condiţie pentru a moşteni viaţa de veci este să ne împărtăşim. Trupul şi Sîngele Domnului este medicamentul împotriva morţii.
Împărtăşania alungă moarte şi ne dă viaţă.
Nicolaie Cabasila, spune: ”Pentru a aduce la viaţă pe cei ce au murit din cauza păcatelor, numai Împărtăşania poate face aşa ceva.
Omul căzut nu se poate ridica singur, prin puteri omeneşti…se cere o lucrare mai sus de puterea omenească. După cum Dumnezeu a luat
trup omenesc şi a coborît pe pămînt, tot aşa şi noi, oamenii trebuie să ne sfinţim, să luăm ceva Dumnezeiesc că să ajungem la cer. Şi
acesta este Trupul şi Sîngele Domnului, adică Sfînta Împărtăşanie. În timpul ei noi ne unim cu Dumnezeu. Cît de fericiţi trebuie să fim că
Îl avem pe Dumnezeu. Şi dacă Îl avem pe Dumnezeu, atunci avem toate bunătăţile!”
6.Evalua- Dicţionar
rea Giulgiu - bucată de pînză care acoperă(înveleşte) trupul mortului
Piroane - cuie foarte mari
Sceptru - toiag, baston, simbol al puterii unui conducător.
Să înţelegem textul!
1. Precizaţi ordinea evenimentelor din viaţa Mîntuitorului după ce a fost dus înaintea lui Pilat.
2. Prezentaţi suferinţele la care a fost supus Mîntuitor.
3. Ce dovedeşte Mîntuitor prin jertfa Sa?
4. Descrieţi cum a participat natura la moartea Domnului nostru Iisus Hristos.
5. Citiţi din text ultimele cuvinte rostite de Mîntuitorul înainte de a muri.
Să aplicăm ce am învăţat!

37
 1. a) Identificaţi persoanele care au fost alături de Mîntuitor în timpul patimilor Sale.
b) Spuneţi cine a fost de acord cu răstignirea Mîntuitorului.
c) Ce putem învăţa din comportament acestor persoane?
2. a) Descrieţi cum s-a comportat Iisus în timpul pătimirii Sale.
b) Ce ne învaţă Mîntuitor prin acest comportament al Său?
3. Participaţi la slujba ce comemorează Patimile Domnului nostru Iius Hristos. Descrieţi ce v-a împresionat.
Să reţinem!
Mîntiitorul, din dragoste, Se aduce Jertfă pentru păcatele lumii:
a) este arestat, judecat şi condamnat; batjocorit şi bătut, răstignit pe cruce şi chinuit;
b) moare şi îngropat.
Patimile, Răstignirea şi Moartea Domnului nostru Iisus Hristos au avut loc într-o zi de vineri , numită de atunci Vinerea Patimilor.
Învăţătură pentru suflet
Să-i iertăm pe cei ce ne fac rău, precum Mîntuitorul i-a iertat pe cei ce L-au răstignit!
7. Înche- Să aflăm mai mult!
ierea În Vinerea Patimilor numită şi Vinerea Mare credincioşii ţin post negru (nu se consumă nici un fel de mîncare şi nu se bea apă). Este o zi
de profundă tristeţe, întrucît este ziua răstignirii Mîntuitorului, a morţii şi a îngropării Lui. Seara creştinii participă la o slujbă specială,
numită Slujba Prohodului Domnului. Ei înconjoară împreună cu preotul, biserica purtînd în mîini lumînări aprinse. Preotul ţine în mîini
Sfîntul Epitaf, o bucată de pînză din mătase sau in, pictată sau brodată cu icoana punerii în mormînt a Domnului nostru Iisus Hristos.

Atîta timp cît facem păcate suntem robii păcatului şi fiii întunericului. Doar Domnul Iisus Hristos ne poate elibera de păcate şi
ne poate face fii ai lui Dumnezeu. Legătura cu Dumnezeu este adevărata noastră viaţă, căci ajungem s să fim una cu El prin
Sfînta Împărtăşanie.

11. Cl. V- IX. ÎNVIEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS

Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Mo- Competenţa-cadru: Cunoaşterea şi folosirea adecvată a noţiunilor din sfera valorilor religioase pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei
ment Tradiţii
organi- Subcompetenţe: Valorificarea importanţei Jertfei de pe Cruce a Mîntuitorului şi a Învierii.
zatoric Obiective operaţionale: să manifeste sentimente de mulţumire şi recunoştinţă Domnului Iisus pentru Jertfa Sa Mîntuitoare. Să
conştientizeze importanţa Învierii Domnului pentru omenire.
2. Cap- Desfăşurarea lecţiei:  După rugăciunile de la începutul lecţii, pedagogul propune elevilor să asculte următorul fragment din poezia „Săptămîna
tarea patimilor”
atenţiei Duminica:

38
 Înger cu aripi de raze a venit din slăvi cu zorii.
S-a cutremurat pământul, înlemnit-au păzitorii
3. Pre- Glas de înger... groapa goală...
gătirea Amuţită orice gură...
pentru S-a împlinit, din vorbă-n vorbă, profeţia din Scriptură.
tema Adevăr zic: se schimbară în aureolă spinii,
nouă Şoapte dulci de mângâiere răspândeau în vânt măslinii;
Şi pe când natura-ntreagă se scoală-n lumină nouă,
Se răsfrânse peste lume blândul zâmbet: „Pace vouă”
Elevi, din informaţiile deja cunoscute şi din versurile audiate încercaţi să restabiliţi evenimentele din ziua Învierii Domnului.

Astăzi vom discuta despre cea mai importantă sărbătoare creştină – Învierea Domnului. Motoul lecţiei vor fi cuvintele
4. Co- Mîntuitorului „Eu sunt Învierea şi Viaţă, Cel ce crede în Mine, viu, va fi…”
mu- Duminică, în a treia zi de la moartea Mîntuitorului, cînd nici nu se luminase bine de ziuă, s-a pornit un cutremur mare. Îngerul
nicarea Domnului a coborît din cer şi a dat la o parte piatră de pe mormînt. Înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. De
noilor frică, cei care păzeau mormîntul au căzut la pămînt, ca morţi.
cunoş- La puţin timp după aceasta, au sosit acolo femei mironosiţe ca să ungă trupul Mîntuitorului cu miresme. S-au mirat foarte tare deoarece
tinţe piatra nu mai era la întrarea în mormînt, iar aceasta era gol. Atunci, li s-a arătat îngerul Domnului care le-a spus: ”Nu vă temeţi,… ştiu că
pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis…”(Sfînta Scriptură).
Femeile mironosiţe au plecat în grapă să anunţe pe Apostoli de ceea ce au văzut. Aceştia însă n-au crezut că Iisus este viu.
Îndoindu-se de spusele femeilor, Petru şi Ioan au venit în grabă la mormînt. Ioan a ajuns primul, a văzut giulgiurile puse jos, dar s-a
temut să intre. Petru a întrat şi, văzînd mormîntul gol, s-a convins că cele spuse de femei erau adevărate. Apoi s-a întors la ceilalţi
Apostoli.
Soldaţii care au păzit mormîntul au vestit pe conducătorii lor de cele întîmplate. Aceştia au dat mulţi bani soldaţilor, îndemnîndu-i să
spună că ucenicii lui Iisus au venit noaptea şi, pe cînd ei dormeau, I-au furat trupul.
Fariseii şi preoţii de la templu au crezut că prin această hotărîre, nu se mai afla de cele întîmplate.Dar n-a fot aşa…
Biserica noastră sărbătoreşte Învierea Domnului sau Sfintele Paşti, în fiecare an, primăvara după o perioada de şapte săptămîni de post
şi rugăciune, în prima duminică după Florii.
Timp de patruzeci de zile după Înviere, creştinii să salută cu următoarele cuvinte: ”Hristos a Înviat!/Adevărat a Înviat!”.
5. Apre- Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este cea mai mare şi mai importantă minune săvîrşită vreodată pe Pămînt.
ciere, Învierea Domnului - sărbătoare a împăcării.
asociere Învierea lui Hristos este cea mai puternică dovadă că El a fost într-adevăr Mesia cel făgăduit, Mîntuitorul, trimis din mila Tatălui Cersc
gener- ca să ne scoată din robia păcatului. De aceea încredinţîndu-se Toma, apostolul necredincios, că Hristos a înviat cu adevărat, L-a mărturisit
lizare cu lacrimi în ochi zicînd: „Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan XX,28).

39
 Prin Învierea sa din morţi, Iisus Hristos a nimicit puterea morţii şi ne-a dat şi nouă garanţia învierii din morţi şi a vieţii de veci. De aici
putem înţelege ce spune Sf. Apostol Pavel prin cuvintele: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră,
zadarnică şi credinţa noastră” (I Corinteni XV, 14). Înviind, Iisus, vom învia şi noi, iată cel de-al treilea temei şi cel mai de seamă al
bucuriei noastre. Acest lucru îi vom înţelege uşor dacă ne vom da seamă că, din toate binefacerile, cu care Bunul Dumnezeu ne-a
învrednicit aici pe pămînt, viaţa ne pare a fi cea mai mare.
Să ne bucurăm, deci, în această măreaţă zi, zi de bucurie sfîntă, că Hristos a înviat! A înviat cu adevărat!
Sărbătoarea Învierii Domnului vorbeşte mai mult sufletului nostru, decît celelalte sărbători. Învierea ne spune parcă mai hotărît, mai cu
putere: „Omule, cunoaşte-ţi înalta ta menire!” Noi nu ne-am născut în lume ca să ne trecem fără urmă ca dobitoacele, nici ca pomul care,
tăiat şi ars se nimiceşte cu desăvîrşire! Noi avem un suflet nemuritor, care nici după moartea trupului nu se trece, ci viază mai departe.
Dacă Hristos a înviat, vom învia şi noi şi întreg neamul omenesc la o viaţă nouă şi fără de şfîrşit. Azi moartea e biruită, iadul e biruit,
porţile raiului sunt iarăşi deschise. „E ziua Învierii, să ne luminăm popoare, că sunt Paştile Domnului! Paştile! Unul pe altul să ne
îmbrăţişăm şi de toate grijile acestei lumi să uităm. Să zicem fraţi şi acelora care ne urăsc pe noi şi să le iertăm toate pentru Învierea lui
Hristos. Cu toţii să ne bucurăm că astăzi Hristos a înviat din morţi cu moarte pe moarte călcînd şi celor din mormînturi viaţă dăruindu-le!”
Dicţionar:
Mironosiţă - femeie credincioasă, smerită, care trebuie să ungă cu mir trupul Mîntuitorului
Troparul Învierii
Hristos a Înviat din morţi,
Cu moartea pe moarte călcînd,
Şi celor din morminte
6. Eva- Viaţă dăruindu-le!
luare
Să înţelegem textul!
1.Povestiţi cum a avut loc Învierea Domnului, folosindu-vă de întrebările de mai jos:
- Cînd a avut loc Învierea Domnului?
- Pentru ce au venin femeile mironosiţe la Mormîntul Domnului nostru Iisus Hristos?
- Ce misiune îndeplineşte îngerul prezent la Înviere?
- În ce anotimp sărbătorim Sfintele Paşti?
- De ce n-au crezut Apostolii vestea despre Învierea Domnului, adusă de femeile mironosiţe?
2.Explicaţi de ce duşmanii lui Iisus au încercat să oprească vestirea Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
Să aplicăm ce am învăţat!
1.Alcătuiţi o compunere cu titlul :”Sărbătoarea Învierii Domnului în familia mea” .În cuprins, prezentaţi cum vă pregătiţi voi şi familia
7. În- voastră pentru întîmpinarea celei mai mari sărbători a Bisericii Ortodoxe: Învierea Domnului.
cheiere 2. Amenajaţi în clasă o expoziţie cu lucrări făcute de voi, cu titlul:„Sărbătorim Învierea Domnului”.

40
 Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a înviat a trea zi după moartea Sa pe Cruce.
Înviera Domnului nostru Iisus Hristos este cea mai mare minune săvîrşită pe pămînt.
Sărbătorim Învierea Domnului în zi de Duminică. De aceea Duminica este numită şi Ziua Învierii.
Învierea Domnului este legată direct de evenimentele de la crearea lumii de către Dumnezeu, care a început în zi de duminică.
Cununa creaţiei a fost Omul, făcut de Dumnezeu în ziua a şasea, adică vineri. Iisus Hristos a fost Răstignit de asemenea în zi de
vineri, pentru ca să-l răscumpere pe om din robia păcatelor şi a morţii. Învierea lui Iisus Hristos a avut loc în zi de duminică,
pentru a reînnoi lumea, dîndu-i posibilitatea să ajungă la frumuseţea cea dintîi. De aceea, ziua de odihnă a creştinilor este
Duminica.

12. POGORÎREA SFÎNTULUI DUH. ÎNFIINŢAREA BISERICII CREŞTINE

Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
Competenţa-cadru: Cunoaşterea şi folosirea adecvată a noţiunilor din sfera valorilor religioase pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei
1. Mo- Tradiţii
ment Subcompetenţe: Conştientizarea semnificaţiei Bisericii ca fiind Trupul lui Hristos şi comunitate de creştini.
organi- Obiective operaţionale: Să explice importanţa Bisericii pentru mîntuirea credincioşilor; să cunoască evenimentele ce ţin de
zatoric înfiinţarea Bisericii Creştine; să manifeste respect faţă de locaşurile sfinte;
2. Cap-
tarea Desfăşurarea lecţiei:  După rugăciunea de început, pedagogul le propune elevilor să reflecteze asupra învăţăturii Sfîntului Irineu:
atenţiei „Unde e Biserica, acolo e şi Duhul Sfînt şi unde e Duhul Sfînt acolo e şi Biserica”.

3.Pregă- Timp de patruzeci de zile după Înviere, Domnul Iisus Hristos S-a arătat Apostolilor Săi, spre a-i învăţa desăvîrşit. Apoi S-a înălţat la
tirea ceruri, făgăduind lumii că va fi mereu cu ea. Apostolilor Iisus le-a mai făcut o făgăduinţă: nu peste mult timp Dumnezeu Tatăl le va
pentru trimite un Mîngîietor, pe Duhul Sfînt.
tema nouă
Asăzi vom afla cum a avut loc pogorîrea Sfîntului Duh şi cum a fost înfiinţată prima Biserică creştină. Drept
4. Comu- motou al lecţiei de astăzi ne vor servi cuvintele Apostolului Matei, şi anume: „Drept aceea, mergînd, învăţaţi toate
nicarea neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfîntului Duh”(Matei 28, 19).
noilor
cunoş- La doar zece zile de la Înălţarea la cer a Domnului, Apostolii stăteau împreună cînd, deodată, „s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vînt
tinţe ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat împărţite limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au
umplut toţi de Duh Sfînt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi" (Fapte 2, 2-4). Vuitul respectiv ca şi

41
darul minunat care li s-a dat de sus Apostolilor, de a vobi în limbile celor ce se găseau în Ierusalim, i-a uimit şi i-a tulburat pe toţi cei
prezenţi
După primirea Duhului Sfînt în chip de limbi de foc, Sfîntul Apostol Petru, care era cel mai în vîrstă şi căruia îi revenea des sarcina de
a vorbi cel dintîi mulţimilor, a început să predice. Învăţăturile sale, pe care le primise de la Domnul Iisus Hristos, au făcut ca atunci,
imediat după predică, trei mii de oameni să se boteze în numele Sfintei Treimi şi să intre astfel cei dintîi în Biserica creştină, cea care
crede în Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Cei trei mii de oameni botezaţi atunci au format, deci, prima comunitate creştină, miezul
Bisericii creştine. Lor li se vor adăuga în curînd mii şi mii de alţi creştini. Aceştia au plecat în locurile de unde erau, ducînd cu ei cuvîntul
Evangheliei lui Hristos şi vestindu-l şi altora. Cei trei mii de primi creştini martori ai evenimentului din ziua Pogorîrii Sfîntului Duh
dovedesc succesul extraordinar al predicii apostolice. Cuvîntul cald şi puternic al Apostolilor era crezut, încît numărul credincioşilor a
crescut în curînd ca la cinci mii de bărbaţi.
În Ierusalim, numărul celor ce credeau în Hristos era tot mai mare; la un moment dat, Apostolii au hirotonit şapte diaconi, ca ajutători.
Sfinţirea lor ca diaconi a fost făcută prin punerea mîinilor Apostolilor peste capetele lor şi prin rugăciune. Mai-marii evreilor şi cei
necredincioşi au început deja să-i prigonească, Sfîntul Ştefan fiind chiar ucis cu pietre pentru credinţa lui. Sfîntul Ştefan este primul
martir al Bisericii Creştine.
Apostolul Iacob cel mic, "fratele Domnului" rămas în Ierusalim, a predicat cuvîntul Domnului, pînă ce, prin anul 61 a fost arestat de
conducătorul oştilor romane de atunci şi, nedorind să se lepede de credinţa sa, a fost aruncat de pe aripa templului şi ucis cu pietre.
Sfîntul Apostol Ioan, care a primit-o în grijă pe Maica Domnului, a rămas şi el în Ierusalim pînă la moartea ei. În anul 50 a luat parte
la Sinodul apostolic din Ierusalim unde s-au adoptat unele hotărîri importante pentru cei dintîi creştini. Apoi a predicat cuvîntul
Domnului prin Asia, întemeind în mai multe oraşe de acolo Biserici importante, precum cea din Efes. A murit pe timpul împăratului
Traian, (98-117) de moarte naturală.
Despre activitatea celorlalţi Apostoli aflăm din Tradiţia bisericească. Pe unde a mers, fiecare a predicat Evanghelia lui Hristos, iar
mulţi dintre oamenii din acele locuri se încreştinau, primindu-l ca părinte duhovnicesc pe Apostolul care L-a arătat lor pe Hristos. Astfel,
Apostolii au întemeiat multe Biserici creştine locale cu care rămîneau în legătură, de multe ori prin intermediul scrisorilor.
Saul, marele prigonitor al creştinilor, a fost convertit în chip minunat de către Domnul Iisus Hristos. Astfel, pe cînd mergea la cetatea
Damasc, unde urma să fie conducător al celor ce-i chinuiau pe creştini, i S-a arătat în nor de lumină Însuşi Hristos, mustrîndu-l blînd
pentru prigoana la care Îl supune. Din acel moment, Saul s-a încreştinat, devenind Pavel, şi a pornit a învăţa pe oameni cuvîntul
Evangheliei. El a fost unul dintre cei mai mari apostoli creştini, călătorind prin foarte multe ţări şi întemeind foarte multe Biserici
creştine. În anul 67, a murit la Roma prin moarte martirică.
Ca să poată avea o bună orînduire, Biserica creştină trebuia să se organizeze. Trebuie să amintim aici că ea s-a numit de la început
Biserică, avînd înţelesul de frăţie, de comunitate creştină.
La Ierusalim, comunitatea era grupată în jurul Apostolilor şi trăia în învăţătura lor, în comuniune frăţească, în frîngerea pîinii şi în
rugăciune. Celelalte comunităţi creştine erau organizate în mod asemănător şi erau conduse de Apostolii fondatori, care le vizitau sau le
supravegheau prin unii bărbaţi cu viaţă aleasă, care erau hirotoniţi episcopi, preoţi şi diaconi.
Vedem deci că ierarhia bisericească există de la Apostoli, iar cei care făceau parte din ea erau hirotoniţi prin punerea mîinilor de către

42
 Apostoli în timp ce se rosteau anumite rugăciuni.
Viaţa primilor creştini era plină de iubire, de rugăciune şi de credinţă, unii chiar murind pentru Hristos.
5. Apreci-
erea, Creştinii adevăraţi sînt prieteni ai lui Dumnezeu şi duşmani ai lumii. Hristos şi sfinţii sînt Lumina lumii. Însă lumea a iubit întunericul şi
asocierea, a urît lumina. De aceea i-a urît pe sfinţi. Sfinţii, ca şi Hristos, descoperă lucrările diavoleşti şi strigă celorlalţi: „Atenţie, aici este o
genera- nelegiuire şi o minciună. Luaţi aminte, aici este cîmpul minat al diavolului". Iată de ce diavolul şi oamenii răi îi urăsc şi îi pri-gonesc pe
lizarea sfinţi cu toate mijloacele, pînă chiar şi cu moartea, ca şi pe Hristos. Sfinţii au spus „nu" lumii şi „da" lui Dumne-zeu. Ei fug de lume şi
merg către Dumnezeu.
• Fug de discoteci şi merg în mănăstiri.
• Fug de parfumuri şi folosesc tămîie.
• Refuză plăcerea trupească şi desfătarea murdară şi imorală a simţurilor şi preferă fecioria şi înfrînarea.
• Desconsideră moda, machiajul, limitîndu-se la frumuseţea firească şi la simplitate.
• Desconsideră petrecerile şi distracţiile lumeşti şi preferă casa lor şi viaţa de familie.
• Sfidează vrăjitoriile, descîntecele, blestemele şi merg la Bi-
serică.
Dicţionar
Martir - persoană care a pătimit pentru păstrarea credinţei şi a murit pentru Hristos.
Prigonitor - persoană care urmăreşte pe cineva pentru a-i provoca un rău pe nedrept.

Rugăciune către Duhul Sfînt

„Împărate Ceresc, Mîngîietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de
viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mîntuieşte, Bunule, sufletele noastre.”
Reflectează:
„Cred într-una sfîntă, sobornicească şi apostolească Biserică".
Crezi tu că toţi creştinii ortodocşi sînt mădulare ale unui singur şi acelaşi Trup, şi că noi trebuie să păstrăm unitatea duhului, în legătura
păcii, să ne ajutăm unii pe alţii?
Crezi tu că sfinţii sînt fraţii noştri, mijlocind pentru noi în cer înaintea lui Dumnezeu?
Respecţi tu pe fiecare creştin ca pe un mădular al lui Hristos şi ca pe fratele tău după natura umană?
Iubeşti tu pe fiecare om ca pe tine însuţi, ca pe trupul şi sîngele tău?
Ierţi tu generos greşelile altora?
Ajuţi tu pe cei care sînt în nevoi, dacă îţi stă în putinţă? Înveţi legea lui Dumnezeu pe cel neştiutor? Întorci pe păcătos din căile lui
rele?
Credinţa în Biserica sfîntă, sobornicească şi apostolească ne îndeamnă şi ne obligă să facem toate acestea. Şi pentru toate acestea, o

43
 mare răsplată ne este promisă de Capul Bisericii, Domnul nostru Iisus Hristos.
Sfîntul Ioan de Kronştadt
6. Evalua- Evaluare
rea 1. Răspunde la întrebări:
• Cît timp a rămas Mîntuitorul nostru Iisus Hristos pe pămînt după Învierea Sa?
• Ce le-a promis Hristos Sfinţilor Apostoli înainte de Înălţarea Sa?
• Cînd S-a pogorît Duhul Sfînt?
• Din ce motiv Sfinţii Apostoli au hirotonit diaconi, preoţi şi episcopi?
• Cine a fost primul martir al Bisericii Creştine?
2. Descrie ce efect a avut pogorîrea Duhului Sfînt asupra Apostolilor.
3. Scrie o mică compunere despre rolul Duhului Sfînt în viaţa creştinilor.
4. Citeşte capitolele 8 şi 9 din Faptele Apostolilor. Alcătuieşte un scurt rezumat.
7. Înche- Sfîntul Botez a rămas pînă astăzi calea de intrare în Biserica adevărată, după cuvintele lui Iisus Hristos, Care a spus: „De nu
ierea se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu" (Ioan 3, 5).
1. Botezul este poarta de intrare în creştinism.
2. Să ne rugăm Duhului Sfînt pentru a ne lumina.
3. Să ascultăm de slujitorii Bisericii şi să împlinim ceea ce ne învaţă.
4. Duminica Mare este ziua de Naştere a Bisericii creştine.

44