Specializarea: TEOLOGIE ORTODOXĂ PASTORALĂ

Fericirea I-a

Profesor:
Pr. conf. univ. dr. Adrian Gh. Paul

Student:
Capolna Vasile

BAIA MARE
2019

1
 Cuprins

1. I. Introducere............................................................................................................................3

2. II. Locul și importanța predicii de pe munte – rostirea fericirilor............................................4

3. III. Fericirea I – semnificația și importanța..............................................................................5

4. IV. Concluzii.............................................................................................................................8

5. V. Bibliografia..........................................................................................................................9

2
 I. Introducere
Cea mai lungă cuvântare a Mântuitorului cuprinsă în Evanghelia după Matei, Predica de pe
munte (Matei cap. 5, 6 și 7) începe cu un șir de nouă (după unii exegeți opt) sentințe numite în mod
uzual fericiri pentru îndemnul sau promisiunea Domnului de fericiri adresat la capătul fiecăreia. Un
prim tip pune accentul pe importanța predicării milei în fericiri. Fericiții fuseseră laudați de Domnul
în situația în care El însuși fusese strâmtorat, sărac, trist, umilit, gol și nevoiaș 1.În fiecare din cele
nouă Fericiri găsim mai întâi învățătura sau îndemnul, iar apoi fericirea sau făgăduința răsplătirii.
La începutul fiecăreia dintre ele întalnim cuvântul "fericiți", adică o stare de bucurie pe care o simt
toți cei ce-L urmează pe Domnul, iar la sfârșitul fiecăreia se deschid zările Împărăției lui Dumnzeu,
fie că este vorba de așezarea ei în sufletele credincioșilor, fie că este vorba de făgăduința ei veșnică.
Mântuitorul promite după fiecare virtute fericirea corespunzătoare spre a arăta că desăvârșirea duce
la fericire, parțial, în viața prezentă și, pe deplin, în viața viitoare. Împărăția lui Dumnezeu începe
de aici, din viața noastră, din felul cum știm să ne-o agonisim, din străduința noastră de a împlini
voia lui Dumnezeu. Virtuțile recomandate în Fericiri sunt mijloacele necesare spre fericirea supremă
pe care însă creștinii trebuie să le câștige și prin desprindere, până la posedarea lor în gradul cel mai
înalt. Din acest punct de vedere Fericirile sunt totodată îndemnuri pentru câștigarea celor mai alese
virtuți, în viața de toate zilele, prin care cei ce le practică se pregătesc pentru dobândirea vieții
veșnice, a fericirii veșnice2.

1
Sf. loan Gura de Aur, Omilii la Matei in PSB 23, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Romane,București, 1994, p.84
2
Ps. Irineu Bistrițeanul, „Fericirile” Ed. Glasul (Huedin), 2001, p.4

3
 II. Locul și importanța predicii de pe munte – rostirea fericirilor

În al doilea an al Lucrării lui Iisus Hristos, pe pământ, se afla străbătând toată Galileea,
învăţând în sinagogile iudeilor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi
toată neputinţa în popor. După El mergeau mulţimi multe, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi
de dincolo de Iordan. Într-o zi Mântuitorul Iisus Hristos, văzând mulţimile adunate S-a suit pe un
munte (care după aceea s-a numit Muntele Fericirilor) de pe lângă Marea Galilee şi şezând,
înconjurat de ucenicii Lui, a rostit „Predica de pe munte” care este cea mai importantă revelaţie a
creştinismului. Cu toate că predica de pe munte a fost destinată ucenicilor, ea a fost rostită în auzul
mulţimii adunate. După ce Iisus a suit pe munte, înconjurat de ucenicii Lui şi de mulţime multă, S-a
aşezat jos şi a început să predice „legile fericirilor”. Această lecţie, este numită „Predica de pe
Munte” şi este inclusă în capitolele 5, 6 şi 7 din Evanghelia după Matei, şi reprezintă nucleul
învăţăturii lui Hristos. Alături de „Cele zece porunci” pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor în
perioada biblică Vechiului Testament, Predica de pe munte este la rândul ei un important şi nelipsit
pricipiu călăuzitor al vieţii noastre de creştini. Legile fericirilor, fiind în număr de nouă. Prin
"Fericiri" se înţeleg cele nouă căi pe care creştinul trebuie să meargă pentru a ajunge la fericirea
veşnică, sau cele nouă virtuţi prin care putem dobândi fericirea. Faptul că Mântuitorul înfăţişează
laolaltă fericirea şi desăvârşirea arată că acestea sunt strâns legate. Deoarece, nimeni nu poate fi
fericit fără a fi desăvârşit, iar cel ce cucereşte desăvârşirea morală dobândeşte prin aceasta şi
fericirea3.

3
Dumitru Neagu , „Predica de pe munte a lui Hristos”, cartea a IX-a, Ed. Printech, Buc., 2015 pp. 3-5

4
 III. Fericirea I – semnificația și importanța

1.Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor!

În general s-a împământenit între noi, creştinii să luăm în derâdere sărăcia cu duhul şi să
spunem: acesta e sărac cu duhul, e prost, e înapoiat mintal, nu ştie pe ce lume trăieşte. Însă sărăcia
cu duhul este o virtute, o mare virtute! Sărăcia cu duhul înseamnă să fii sărac de toate lucrurile
lumii acesteia, încât duhul tău să nu se lege de nimic, nici de avere, nici de situaţie socială, nici de
luptă politică, nici de nimic altceva! Să nu te legi de nimic din cele de care oamenii se ataşează.
Sufletul tău să fie liber, să trăieşti liber, dar nu ca un străin în lumea aceasta. Fiindcă în lumea asta a
fi liber înseamnă a fi străin de lume. Lumea te robeşte. Prin toate sistemele ei de legi, prin toate
obiceiurile lumeşti, prin toată tradiţia aceasta materială, lumea ne leagă, ne subordonează, ne face
sclavi. Iar dacă nu devii sclavul acestor concepţii eşti un corp străin, un element străin în lumea
aceasta. De aceea spune Iisus: „Fericiţi cei săraci cu duhul!”. Sunt fericiţi cei care nu s-au legat de
lumea aceasta, nu şi-au făcut un idol din lume, nici din învăţătura lumească, nici din gloria
lumească, nici din bogăţia lumească. Ei trăiesc ca o fiinţă străină într-o lume plină de păcate4.
Cei săraci cu duhul pe care Mântuitorul îi fericește cu moștenirea împărăției cerurilor au
fost greu de identificat de exegeți de-a lungul timpului. Astăzi în vorbirea curentă, sărăcia cu duhul
este înțeleasă cel mai adesea în sens peiorativ, ca lipsă a cunoștinței și a priceperii. La fel îi numea
Iulian Apostatul săraci cu duhul pe creștini și Origen ebioniți. Dar nu putem concepte că
Mântuitorul fericea acest fel de oameni, mai ales ca s-ar încuraja dezinteresul pentru cunoaștere.
Cei săraci cu duhul moștenesc împărăția cerurilor în timp ce viața veșnică este condiționată de
cunoașterea lui Dumnezeu. Sfântul Grigorie de Nyssa înțelege de asemenea fericirile ca trepte ale
unei scări ce conduce credinciosul la vederea duhovnicească. Urcând o scară oarecare, cei ce pășesc
e prima treaptă sunt ridicați prin ea la cea așezată deasupra și iarăși a doua duce la a treia și aceasta
la următoarea spre cele mai înalt5.
Unul dintre tipurile de interpretare despre săracia cu duhul este sărăcia de bunăvoie. Acesta
este primul vot monahal pe care îl făgăduiește credinciosul la intrarea în mănăstire. Călugărul este
atât de sărac încât nici haina ce o portă nu este proprietata lui ci a mănăstirii î care viețuiește.
Regulile monahale stabiite de Sfinții Părinți impun reguli stricte în acest sens, ca și în cazul
ascultării necondiționate și al castității, celelalte voturi sau făgăduințe monahale. Smerenia capăta în
monahismul ortodox dimensiunea maximă, aceea a lepădării totale de sine. Necunoscută, poate, este
învățaților apuseni această smerenie, rezultă din sărăcia cu duhul. Sfăntul Vasile cel Mare arată ca

4
Ibidem p.8
5
Ps. Prof. Dr. Irineu Slătineanu, în rev. Mitropolia Olteniei, anul LVIII, Nr. 5-8/2006, Ed. Mitropolia Olteniei Craiova p.
119

5
nu cei săraci cu averea moștenesc fericirea împărăției cerurilor, ci cei ce au ales sărăcia din
imboldul sufletului. Domnul S-a dat pildă ucenicilor căci, bogat fiind a sărăcit pentru noi.6
Mulţi caută astăzi fericirea în avuţii materiale, în plăceri trupeşti şi în măririle lumii
trecătoare, dar toate acestea nu dau satisfacţii sufletului, creat după chipul lui Dumnezeu. Fericitul
Augustin spunea: ”M-ai făcut după Tine, Doamne, şi nefericită este inima mea câtă vreme nu
odihneşte întru Tine”. Numai stăruind în comuniune cu Hristos, în Biserica Sa Ortodoxă, (şi nu
în ”bisericile” ”casă de adunare mincinoasă, ereticească” create de sectanţi şi apostaţi papistaşi
eretici), prin împlinirea Legii Sale de iubire, putem fi fericiţi. Mântuitorul nostru Iisus Hristos
înfăţişează laolaltă desăvârşirea şi fericirea, arătând că acestea sunt strâns legate. Nimeni nu poate fi
fericit fără a fi desăvârşit, iar cel ce cucereşte desăvârşirea morală, dobândeşte, prin aceasta, şi
fericirea.Predica de pe munte conţine esenţa învăţăturii lui Iisus.Fiecare creştin se cuvine să o înveţe
pe dinafarăşi să trăiască dupăînvăţăturile Sale, să trăiască în Hristos7.
Cei mai mulți cercetători consideră că cuvântul ,,ptohos” , derivă de la verbul „ptosso” care
înseamnă mă ascund de frică sau mă tem foarte mult, căci cel care are sufletul smerit se teme
totdeauna de Dumnezeu, ca unul care niciodată n-a lucrat după voia lui Dumnezeu. Sfântul Ioan
Hrisostom menționează motivul pentru care evanghelistul Matei așează cuvântul sărac în prima
fericire. Cuvântul sărac spune mai multe decât cuvântul smerit. Hristos se gândește aici la cei ce se
tem și tremură la poruncile lui Dumnezeu, iar smerenia a pus-o Domnul ca o temelie de
nezdruncinat, ca lepădare totală a omului de ce are în și afară de sine.
Părintele Iuliu Olariu crede că „to pnevmati” este obiectul sau terenul de luptă al acestei
sărăcii. Extinzând, am putea spune că tărâmul duhovnicesc este acela încare își găsesc deplina
împlinire toate fericirile. Didahia sfătuiește astfel cu cuvintele din fericiri , să fi blând , îndelung
răbdător, milostiv, fără răutate, pașnic și bun, tremurând totdeauna pentru cuvintele pe care le-ai
auzit. entru a dobandi cu usurinta smerenia sau smerita cugetare sau saracia cu duhul, Sfantul
Grigorie ne infatisaza nebunia mandriei: caci omul este lut. “N-ai vazut in mormintele de obste
tainele firii noastre? De le-ai vazut pe acelea te-ai vazut pe tine insuti”. Dacă vreun iubitor de aur ar
da de o scrisoare care vestește locul unde se află o comoară ar face orice pentru a obține această
comoară chiar dacă este nevoie de multă osteneală și sudoare, și-ar chema multe ajutoare dorind să
devină mai bogat. Sărac cu duhul este și cel care a dat bogăția trupească pe cea sufletească. Greu
lucru este aurul, grea orice materie ce este căutată pentru îmbogățire. Dar virtutea este un lucru
ușor ce tinde în sus. Sfântul Grigorie ne spune că nu trebuie să ne închipuim un palat cu garzi, cu
slujbași și altele, ci e vorba de “fericirea negrăită din ceruri”, căci precum Hristos împărățește peste
toată făptura la fel și smeritul va împărăți cu Hristos.

6
Sf. Vasile cel Mare , Scrieri partea I, Omilii l Psalmi PSB 17, Omilii 1 despre post.
7
Dumitru Neagu , „Predica de pe munte a lui Hristos”, cartea a IX-a, Ed. Printech, Buc., 2015 p. 6

6
 Pentru Sfântul Clement Alexandrinul, sărac înseamnă de avere. Opusul sărăciei cu duhul-
bogăția patimilor. Aceasta este pentru toți aducătoare de moarte, iar pierderea ei, mântuitoare. Sărac
cu duhul este, din acest punct de vedere sărac de patimi. Sărăcia cu duhul nu se opune însă bogăției
duhovnicești care este la fel ca soarele „care se împarte tuturor celor ce-l văd și vine întreg la
fiecare8.

8
Ps. Prof. Dr. Irineu Slătineanu, în rev. Mitropolia Olteniei, anul LVIII, Nr. 5-8/2006, Ed. Mitropolia Olteniei Craiova
p.120

7
 Concluzii

Sărăcia cu duhul sau smerenia de bună voie (Sfântul Ioan Gură de Aur) este condiția
esențială a intrării în Împărăție, ea ne deschide porțile cerului pentru că numai cel care își cunoaște
nimicnicia însetează după Dumnezeu; Saracii cu duhul, pe care ii fericeste Iisus, nu sunt cei simpli,
fără cultură, adică cei neințelepți si neștiutori, cum socotesc unii, pentru că Hristos a adus în lume
lumina cunoștinței și adevărul care face pe om liber. Însuși Mântuitorul ne-a poruncit să fim
înțelepți ca șerpii (Mt. 10, 16). Creștinii care cunosc și urmează pe Domnul sunt învățați de
Dumnezeu (I Tes. 4, 9), fii ai luminii, nu ai întunericului (I Tes. 5, 5), întrucât au primit învățătura
dumnezeiască de la Biserica prin harul Duhului Sfânt (I Cor. 2, 5; Colos. 4, 3-6; 3, 16). Săraci cu
duhul nu sunt nici cei săraci de bucurii materiale, cei dezmoșteniți de soartă sau asupriți, pentru că
Hristos n-a deschis calea fericirii unora dintre oameni împotriva celorlalți. După interpretarea dată
de Sfântul Ioan Gură de Aur și de Sfântul Chiril al Alexandriei, sărăcia cu duhul înseamnă smerenia
de bunavoie. Cei ce au această virtute sunt lipsiți de cele două păcate trufia minții și nemăsurata
iubire de sine care au dus la pierzanie pe îngerii răi și pe primii oameni. În înțelesul Evangheliei, sa
săraci cu duhul sunt toți acei avuți si neavuți, învățați sau mai puțin învățați, din orice loc și timp,
care și-au dat seama că în sufletul lor există un loc pe care nu-l poate umple nici avuția materială,
nici mărirea lumească, nici știința acestui veac, ci numai Dumnezeu și darurile Sale veșnice. Ei își
deșartă mintea de trufașele tocmeli omenești și își eliberează inima de iubirea celor vremelnice,
pentru că întreaga lor ființă să fie umplută de bunuri cerești și netrecătoare9.

9
Ps. Irineu Bistrițeanul, „Fericirile” Ed. Glasul (Huedin), 2001, pp 2-3.

8
 Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură , versiune diortosită după Septuagintă, redactată și adnotată de
Bartolomeu Valeriu Anania , E.I.B.M.B.O.R, Buc. , 2001;
2. Bistrițeanul, Irineu, Ps. „Fericirile” Ed. Glasul (Huedin), 2001;
3. Ioan Gura de Aur, Sfântul, Omilii la Matei, în PSB 23, E.I.B.M.B.O.R,
București, 1994;
4. Neagu, Dumitru , „Predica de pe munte a lui Hristos”, cartea a IX-a, Ed.
Printech, Buc., 2015;
5. Slătineanu, Irineu ,Ps. Prof. Dr., în rev. Mitropolia Olteniei, anul LVIII,
Nr. 5-8/2006, Ed. Mitropolia Olteniei Craiova;
6. Vasile cel Mare , Sfântul , Scrieri partea I, Omilii l Psalmi PSB 17, Omilii 1 despre
post;