Universitatea Tehnică Cluj-Napoca

Centrul Universitar Nord Baia Mare

Facultatea de Litere
Departamentul de Științe Socio-Umane, Teologie, Arte
Specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală

Fericirile – Fericirea I

- Lucrare pentru Sesiunea de comunicari studentesti 2015 -

Îndrumător: Student:
Lect.univ.dr. Valerian Marian Mureşan Marius Sebastian
TOP III
 FERICIRILE – FERICIREA I (cateheză)

I. Pregătirea aperceptivă.
În Vechiul Testament, pentru a îndeplini Legea, credinciosul era dator să
respecte cele zece porunci. În timpul activității sale pământești, Mântuitorul
Iisus Hristos a mărturisit: ,,Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau
proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc’’ (Mt.5,17). Astfel, pe lângă
reglementările Legii Vechiului Testament, Iisus Hristos a mai dat creștinilor alte
îndemnuri pentru împlinirea Legii, spre desăvârșirea morală.
II. Anunțarea temei.
Aceste reglementări sau îndemnuri poartă numele de ,,Fericiri’’, dintre
care ne vom referi în cele ce urmează la prima dintre ele.
III. Tratarea.
Despre cuvântarea Mântuitorului din care fac parte cele nouă Fericiri ne
dau mărturie Sfintele Evanghelii după Luca și după Matei: ,,În acele zile a ieșit
Iisus la munte să se roage și toată noaptea a petrecut în rugăciune către
Dumnezeu. Și când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi…și coborându-se cu
ei, a stătut în loc șes…’’(Lc.6,12-19); ,,Și văzând Iisus mulțimile s-a suit pe
munte și șezând au venit la El ucenicii Lui; și deschizându-și gura îi învăța
zicând…’’(Mt.5,1-2).
Din aceste texte se observă că numele predicii din care fac parte și
Fericirile, Predica de pe munte, își datorează denumirea locului unde a fost
rostită, pe muntele Kurun Hattin, la circa 2 kilometri de Tiberiada. Acest munte
are două culmi între care se află un platou. În acest loc a predicat Mântuitorul.
Ideea centrală a primei părți a predicii, și anume Fericirile, o constituie
universalitatea fericirii, care nu mai e accesibilă doar celor puternici sau celor
bogați, ci și celor săraci, celor smeriți, celor blânzi sau celor prigoniți pentru
dreapta lor credință, care luptă pentru dreptate. Acest aspect nu reprezintă o
anulare a Legii mozaice, ci o împlinire a ei. Mântuitorul pune laolaltă fericirea și
desăvârșirea pentru că ele sunt strâns legate. Astfel, în fiecare fericire trebuie
mai întâi să identificam învățătura și apoi fericirea sau răsplata.
Prima fericire este: ,,Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția
cerurilor’’(Mt.5,3). Prin aceste cuvinte, Mântuitorul ne spune că prima virtute ce
ni se cere pentru a intra în împărăția cerurilor este ,,sărăcia cu duhul’’. Dar ce
înseamnă mai exact această expresie? Sfântul Ioan Gură de Aur este de părere că
ea face referire la oamenii smeriți de bună voie, lipsiți de mândria prin care au
căzut în păcat îngerii răi și primii oameni.
Sărăcia cu duhul este o caracteristică a acelor oameni care constată cât
sunt de departe de dumnezeiasca desăvârșire, dar care reprezintă țelul lor
suprem. Pentru acest țel, ei nu își dedică viața bogățiilor sau lucrurilor
vremelnice, ci își consacră existența lui Dumnezeu. Pentru acești oameni,
desăvârșirea este veșnic departe, ei încercând în întreaga lor viață să urce tot mai
sus pe această scară, să se apropie tot mai mult de Dumnezeu și de dragostea
Lui.
Pentru că sunt conștienți că sunt neputincioși fără ajutorul lui Dumnezeu,
acești oameni se roagă neîncetat pentru dobândirea harului divin, fără de care
este imposibil să dobândească desăvârșirea, spre care ei tind mereu.
Împărăția cerurilor este răsplata pe care Mântuitorul le-o făgăduiește celor
săraci cu duhul, pe care credincioșii o gustă în mod lăuntric încă din această
viață, dar pe care o vor dobândi în mod deplin abia în viața viitoare, prin
participarea la fericirea veșnică, comuniunea deplină cu Dumnezeu.
Astfel, smerenia este prima virtute care se cere creștinului. Fără ea, nu se
poate nici trăi o viață cu adevărat creștină, dar nici măcar nu se poate intra în
acest tip de viețuire, pentru că unui astfel de om îi lipsește dorința de a lupta
necontenit cu păcatele și, implicit, de a dobândi virtutea. Nu putem simți nevoia
harului divin fără smerenie, lipsindu-ne astfel de cel mai important lucru în
atingerea desăvârșirii.
IV. Recapitularea.
Fericirile fac parte din prima cuvântare publică a Mântuitorului, rostită
pe ,,Muntele Fericirilor’’. Ele reprezintă o desăvârșire a Legii vechi, prin
implicarea elementului moral în săvârșirea ei, pe lângă cel cultic.
Prima Fericire face referire la ,,cei săraci cu duhul’’, adică acei oameni a
căror smerenie pune în umbră orice dorință proprie și își pun nădejdea în
ajutorul dumnezeiesc, ei considerându-se mereu departe de atingerea
desăvârșirii.
Răsplata promisă de Mântuitorul pentru cei smeriți este împărăția
cerurilor, de care ei se vor bucura deplin abia în viața viitoare. Pentru a atinge
desăvârșirea, smerenia este absolut necesară, doar prin ea omul realizând
necesitatea harului divin, pentru dobândirea împărăției cerurilor.
V. Asocierea.
Sărăcia cu duhul reprezintă și libertate, prin îndepărtarea de toate lucrurile
care țin legat sufletul în lume, cum ar fi averile, situația socială sau luptă
politică. A fi sărac cu duhul înseamnă a te îndepărta de aceste constrângeri, a nu
fi rob unor elemente care țin de existența materială trecătoare, ci să îți dedici
întreaga ta existență lui Dumnezeu și apropierii față de El, fără a fi atașat
profund de un astfel de lucru, care să îți închidă sau să îți îngreuneze legătura cu
Tatăl cel ceresc.
VI. Generalizarea.
Prima dintre Fericiri face referire la smerenie, o virtute foarte importantă,
fără de care nu putem cunoaște o viață creștină adevărată. Doar prin smerenie
realizăm necesitatea harului dumnezeiesc în moștenirea vieții veșnice.
VII. Încheierea.
Fericirile au un caracter normativ pentru viața creștinului. Acest lucru este
dovedit de faptul că au intrat și în cultul Bisericii, la Sfânta Liturghie cântându-
se Fericirile, ceea ce le atestă importanța și necesitatea.
 Bibliografie

1. ,,Biblia” sau ,,Sfânta Scriptură”, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea

de grijă a Preafericitului părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, anul
2006;
2. Sfantul Filaret al Moscovei, ,,Catehismul ortodox’’, tradus de
Gheorghita Ciocioi, editura Sophia;
3. Cosma, pr.prof.Sorin, ,,Cuvinte ale dreptei credinte (cateheze), Arad,
1992.