CATEHEZĂ

ATRIBUTELE LUI DUMNEZEU

Profesor:
Pr. conf. univ. dr. Marian Valerian

Student:
Oșan Cristian Vasile

BAIA MARE

2020
I. Pregătirea aperceptivă

Noi îl putem cunoaște pe Dumnezeu atât din revelația naturală, cât și din
descoperirea Sa supranaturală. Îl putem cunoaște pe Dumnezeu cu rațiunea
luminată de credință, cât și prin adâncul trăirilor religioase, care ne asigură și ne
întăresc necontenit comuniunea cu El. Astfel, putem constata că nu numai
credinciosul se ridică spre cunoașterea lui Dumnezeu, ci Dumnezeu însuși i se
descoperă și îl ajută prin harul Său ca să-L cunoască și să intre în comuniune cu
El.

II. Anunțarea temei

Pentru a înțelege mai bine modul de cunoaștere a lui Dumnezeu și de a

intra în comuniune cu El, trebuie să cercetăm mai îndeaproape învățătura despre
ființa și atributele lui Dumnezeu.

III. Tratarea

Cartea Sfântă ne arată că noi nu putem cunoaște Ființa lui Dumnezeu. Ea

este altceva decât ființa noastră. Omul este chip al lui Dumnezeu, nu ființă din
ființa lui Dumnezeu. El are suflare divină, nu ființă divină. Lumea sau creația
este și ea altceva decât ființa lui Dumnezeu. Dacă omul sau cealală creație ar
avea ființa lui Dumnezeu, înseamnă că ar fi Dumnezeu, și că toată lumea ar fi
numai Dumnezeu. De aceea, Cartea Sfântă ne spune despre Dumnezeu că singur
are nemurire și locuiește întru lumina neapropiată, pe care nu L-a văzut nimeni
dintre oameni, nici nu poate să-L vadă, a Căruia este cinstea și puterea veșnică (I
Timotei 6, 16).

Atunci când spunem că nu-L putem cunoaște pe Dumnezeu și nici nu

putem avea părtășie cu El, ne referim, la ființa Lui. Când însă ne referim la
posibilitatea cunoașterii Lui și la posibilitatea părtășiei cu El, ne referim la

1
altceva decât la ființa Lui, și anume, la lucrările, sau energiile Lui, pe care le
numim atribute. Prin aceste lucrări sau energii Dumnezeu se deschide către
lume, către creație. Ele sunt darurile lui Dumnezeu către lume. De aceea, ele
sunt infinite. Datorită acestor infinit de multe lucrări Dumnezeu poate primi
infinit de multe nume, după numele lucrărilor Sale. Să vedem însă mai
îndeaproape ce sunt atributele lui Dumnezeu.

Atributele reprezintă manifestarea ființei lui Dumnezeu în afară. Datorită

faptului că prin ele se stabilește legătura sau relația cu lumea, cu creația, ele au
fost numite și relații (Sfântul Grigorie Palama). În același timp, lucrările sau
energiile divine izvorăsc din ființa lui Dumnezeu, fiind însă distincte de ființa
Lui, ființa nu se poate comunica. Pentru a înțelege într-o oarecare măsură acest
fapt, să ne închipuim discul soarelui, care este altceva decât razele soarelui.
Nouă ni se comunică razele. Cu discul soarelui nu putem intra în contact. Dar
razele izvorăsc din discul soarelui. Dacă nu ar exista discul soarelui, nu ar fi nici
razele. Fiind deci distincte de disc, razele soarelui nu sunt totuși separate de el.
În felul acesta putem spune că lucrările sau energiile izvorăsc din ființa lui
Dumnezeu iradiază în ele. Aceste lucrări sau energii alcătuiesc slava divină,
tocmai fiindcă în ele iradiază ființa lui Dumnezeu. Iar pentru a înțelege mai bine
ce este slava lui Dumnezeu, să ne amintim evenimentul Schimbării la față a
Domnului, când Persoana Lui divin-umană a fost înconjurată de strălucire.
Această lumină, această strălucire este slava lui Dumnezeu. Slava este „prezența
concretă a lui Dumnezeu în creație. Pe de altă parte, energiile necreate care
izvorăsc din ființa lui Dumnezeu, se află din veșnicie în jurul Sfintei Treimi ca
slavă a Ei. Ele intră în lucrarea din afara Treimii atunci când se consideră
necesar. De pildă, atotputernicia este din veșnicie în Dumnezeu ca slavă a Lui,
dar ea se arată în afară odată cu creația. Milostenia sau îndrumarea se arată în
afară odată cu căderea în păcat și cu necesitatea mântuirii. Aceste moduri
diferite a lucrărilor lui Dumnezeu în afara Treimii, le putem vedea și deduce din

2
lumea înconjurătoare, prin rațiunea luminată de credință. Ele sunt atributele lui
Dumnezeu și în determinarea lor se pornește de la efect la cauză. De pildă, în
lume există bunătate, dreptate, iubire. Ne dăm seama că acestea trebuie să vină
de undeva; dar nu de oriunde, ci din Dumnezeu, pentru că El este începutul și
cauza pentru care ele există. Acestea devin astfel numiri sau atribute ale lui
Dumnezeu, întrucât nu-L putem numi după ființa Sa. Astfel spunem că
Dumnezeu este Bunătate, Dreptate, Iubire... Pentru a putea înțelege mai bine
atributele lui Dumnezeu, le împărțim în trei părți: naturale, logice și morale.
Atributele naturale sau fizice scot în evidență puterea lui Dumnezeu. Noi le
deducem din lumea înconjurătoare și spunem că Dumnezeu nu este ceea ce noi
vedem că este lumea, sau că El are numiri în contrast cu cele pe care noi le
întâlnim. Astfel, în lume toate își au o cauză, o origine. Dumnezeu însă nu este
cauzat de nimeni și de nimic. El există prin Sine însuși, în timp ce noi ne
datorăm existența altora. Acest atribut al lui Dumnezeu, prin care spunem că El
există prin Sine Însuși îl numim aseitate. Apoi vedem că în lume predomină
materia, și atunci spunem că Dumnezeu este nematerial, adică spiritual,
atribuindu-I astfel spiritualitatea: Dumnezeu este duh (Ioan 4, 24). Vedem apoi
că în lume totul este mărginit și relativ, că totul apare și se desfășoară în timp și
spațiu, că toate sunt trecătoare, schimbătoare și cu puteri limitate. În contrast cu
toate acestea atribuim lui Dumnezeu nemărginirea și absolutul;
supraspațialitatea, netemporalul, sau într-o formă pozitivă: atotprezența,veșnicia,
atotputernicia. Atributele logice sau intelectuale scot în evidență înțelepciunea
lui Dumnezeu. Și la om putem întâlni înțelepciune, dar la om este limitată și
relativă. La Dumnezeu ea este autoînțelegere, sau atotștiință. Atributele morale
evidențiază desăvârșirea lui Dumnezeu. Ele sunt asemănătoare virtuților pe care
le făptuim și noi, dar la Dumnezeu ele sunt desăvârșite, oferindu-ne un model
care permanent ne cheamă să creștem în săvârșirea lor. Acestea sunt: sfințenia,
dreptatea, iubirea, bunătatea. Pe de altă parte, pentru a putea noi înțelege
atitudinea lui Dumnezeu față de noi și modul de a intra în comuniune cu El,

3
Scriptura îl numește duh ,,Duh este Dumnezeuși cei ce I se închină trebuie să i
se închine în duh și adevăr” (Ioan 4, 24) și iubire ,,Dacă zice cineva: iubesc pe
Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubește
pe fratele său pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a văzut , nu poate
să-l iubească” (I Ioan 4, 20). Pentru a putea apoi înțelege cu mintea noastră
limitată pe Dumnezeu care nu are limite, Sfânta Scriptură îl prezintă sub formă
omenească, adică sub formă antropomorfică. Pentru a ne face, de pildă, să
înțelegem că Dumnezeu este mai presus de orice spațiu, profetul ia imagini din
ceea ce noi vedem și cunoaștem: Cerul este tronul meu și pământul așternut
picioarelor mele, zice Domnul (Isaia 66, 1).

IV. Recapitularea

Putem noi cunoaște oare pe Dumnezeu după ființa Sa? (Nu-L putem
cunoaște). De ce? (Fiindcă nu ne-a descoperit ființa Sa. Ea este incapabilă
posibilității de cunoaștere a omului). Dar cum îl putem noi cunoaște pe
Dumnezeu? (După energiile, sau lucrările Sale numite atribute). Care este
raportul ființei divine cu atributele? (Ele izvorăsc din ființa divină, iar ființa
iradiază în ele. Prin ele ființa se manifestă în afară, intră în relație cu lumea, cu
creația. Deci între ființă și atribute există distincție, nu separație).. De aceea
spunem că omul se poate îndumnezei după har și nu după ființa lui Dumnezeu).
Cum putem noi ajunge la cunoașterea lucrărilor lui Dumnezeu? (Descoperindu-
le din creație prin rațiunea luminată de credință, sau ridicându-ne prin trăirea
duhovnicească la simțirea lor). Cum le putem deduce prin rațiune? (Le deducem
ca de la efect la cauză). Concret vorbind, în câte părți putem împărți atributele
lui Dumnezeu? (în trei părți: naturale (fizice), logice și morale).

V. Asocierea

Vorbind despre atributele lui Dumnezeu trebuie să le deosebim de

însușiri, sau de proprietăți. Am văzut că atributele sunt numiri date lucrărilor lui

4
Dumnezeu în afara ființei, reprezentând prezența Sa în creație. Însușirile, sau
proprietățile se referă la ceea ce Persoanele Sfintei Treimi au specific în unitatea
aceleiași ființe divine. Astfel, Tatăl este nenăscut, Fiul este născut, Duhul Sfânt
purcede. Deci, nenașterea, nașterea și purcederea sunt însușiri sau proprietăți. Pe
de altă parte, trebuie să deosebim atributele lui Dumnezeu, de predicatele Sale.
Prin predicate, Dumnezeu este subiectul lucrărilor în afară. Adică, El este
Creatorul, Mântuitorul și Sfințitorul lumii.

VI. Generalizarea

Din cele tratate vedem că Dumnezeu nu se comunică prin ființă, ci prin

energiile, sau lucrările Sale către lume, numite atribute, care sunt distincte de
ființă, dar nu separate de ea. Ele reprezintă slava lui Dumnezeu și le deducem ca
de la efect la cauză prin rațiunea luminată de credință, sau prin însăși
descoperirea lor expresă făcută de Sfânta Scriptură.

VII. Aplicarea (încheierea)

Am văzut că atributele morale ale lui Dumnezeu scot în evidență iubirea,

dreptatea și sfințenia desăvârșită a lui Dumnezeu. Aceste atribute care ne arată
desăvârșirea lui Dumnezeu reprezintă pentru credincioși un model și o chemare
de a fi și noi desăvârșiți ca Dumnezeu (Matei 5, 48).