Universitatea Bucureşti

Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul

Caracterul social al Rugăciunii Domneşti

- lucrare de seminar-

Coordonator

Pr. Asis. Drd. Georgian Păunoiu

Propunător

Ierod. Iachint (Cătălin) Vardianu

Bucureşti
2010
 Caracterul social al Rugăciunii Domneşti

Inima este izvorul binelui, însă în acelaşi timp cel mai mare rău care poate exista
pe lumea aceasta este pus la cale sau măcar vehiculat, răspândit, ori înviorat de o inimă
omenească. Astfel Iisus Hristos şi-a îndreptat efortul Său în direcţia convertirii inimii
omeneşti în izvor exclusiv al binelui. Această inimă şi-a revendicat-o cu hotărâre, luptând
cu ardoare pentru a o elibera de sub tiranica presiune a imboldurilor rele, a lăcomiei, a
şovâielilor, pentru a-i trezi şi înnoi puterile cele mai ascunse şi pentru a o pune astfel în
condiţia de a sluji cu maximum de eficienţă desvoltării şi înnobilării vieţii semenilor.1
Valoarea omului de caracter pentru construirea unei vieţi noi este în deobşte
recunoascută. În acest sens, pedagogul Cairov notează: O voinţă slab dezvoltată face ca
omul să fie incapabil de acţiune, lipsit de posibilitatea de a se conduce, de a-şi dirija
atenţia şi e a-şi stăpâni sentimentele şi pasiunile.2
În lupta pentru înfăptuirea Împărăţiei lui Dumnezeu, Iisus are în vedere nu oameni
singulari, rupţi unii de alţii, ci oameni uniţi în frăţească înţelegere şi colaborare. Şi anume
îi are în vedere nu numai sub aspectul vieţii lor interioare, spirituale, ci sub acela al vieţii
externe, sociale şi materiale. El ne-a arătat că sfinţirea veţii individuale, formarea
caracterului şi regenerarea vieţii sociale nu sunt două lucruri separate, ci două aspecte ale
unuia şi aceluiaşi obiectiv: Împărăţia lui Dumnezeu.
Aşadar, tendinţele sociale nu sunt ceva periferic creştinismului, ci îi sunt
constitutive. O dovadă puternică în această privinţă este cea mai importantă rugăciune
creştină: Rugăciunea Domnească.3
Rugăciunea este scurtă însă, după cum observă Tertulian, cu cât are mai puţine
cuvinte, cu atât este mai cuprinzătoare, în ce priveşte înţelesul. Căci ea nu cuprinde
numai ce este propriu unei rugăciuni ci aproape întreg cuvântul lui Dumnezeu, întregul
conţinut al învăţăturii...un breviar al întregii Evanghelii.4 După spirit şi literă, după
1
Pr. Prof. Dumitru Belu, Caracterul social al Rugăciunii Domneşti, în revista Studii Teologice, nr. 9-10, an
1951, p.542
2
Cairov, Pedagogia, Bucureşti, 1949, pp.350-352 apud. Pr. Prof. Dumitru Belu, op. cit., p.542
3
Pr. Prof. Dumitru Belu, op. cit., p.542
4
Tertulian, De oratione, I. Migne P.L. I, col. 1255, apud. Pr. Prof. Dumitru Belu, op. cit., p.544
2
vibraţia interioară şi tendinţele ei fundamentale, Rugăciunea Domnească ne destăinuie un
caracter profund social. Când rostim această rugăciune, zice Sf. Ciprian, nu ne rugăm
numai pentru unul, ci pentru tot poporul, fiindcă tot poporulformăm o unitate.5
Învăţându-ne să zicem Tatăl nostru şi nu Tatăl meu, Domnul a vrut pe de o parte
să înbuşe în germen tendinţa extrem de puternică de a căuta şi obţine numai pentru viaţa
proprie binele şi fericirea; iar pe de alta, să trezească şi să dezvolte conştiinţa apartenenţei
comune la marea familie a neamului omenesc, precum şi conştiinţa datoriei de a ne căuta
binele, nu în dauna celorlalţi, ci în cadrul binelui şi fericirii obşteşti. Numindu-l pe
Dumnezeu Tată, îi recunoşti pe ceilalţi oameni fraţi ai tăi şi te obligi să ai o atitudine
frăţească faţă de ei. Astfel chiar prin cuvintele începătoare, Rugăciunea Domnească pune
în sfera vieţii interioare temelia trainică a organizării tuturor oamenilor într-o mare
comunitate de viaţă.
O viaţă desfăşurată sub semnul rânduielilor înalte, credinciosul o voieşte nu
numai pentru sine, ci şi pentru ceilalţi semeni, oricare ar fi ei: comărturisitori, rătăciţi,
prieteni sau neprieteni, credincioşi sau necredincioşi. Spune Tertulian: cerem ca Acesta
să se sfinţească în noi, care suntem în El, pentru ca să ne supunem şi acestei porunci,
rugându-ne pentru toţi, chiar şi pentru duşmanii noştri.6
De această idee a sfinţirii numelui lui Dumnezeu se leagă şi ideea înfăptuirii
împărăţiei Sale: Vie împărăţia Ta.
Ţinta căilor lui Dumnezeu în lumea aceasta este de a convinge pe toţi oamenii să
accepte a lucra liber pentru realizarea acelei comunităţi, în care modul de viaţă să fie atât
de îmbunătăţit încât Dumnezeu să nu se simtă străin întrânsa, ci să se poată recunoaşte ca
stăpân al ei. Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să ajungă la asemănarea cu El, să fie
stăpâni precum El, adică să se manifeste ca factori ceatori, ca bunătate, ca dreptate, ca
iubire, slujind şi dăruindu-se dezinteresaţi tuturor.
Cuvintele: Vie împărăţia ta sunt ca o chemare gravă adresată fiecărui om, în
scopul de a-l scoate din comoditatea egoistă şi placida mulţumire de sine, din
indiferentism şi resemnare, din teamă şi laşitate şi de a-l îmbrânci în arenă pentru ca

5
Sf. Ciprian al Cartaginei, De oratione dominica, în PSB, vol III, Apologeţi de limă latină, trad. de Prof.
Nicolae Chiţescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol şi Prof. David Popescu, ed. IBMBOR,
Bucureşti, 198, p.467
6
Tertulian, De oratione, în PSB, vol III, Apologeţi de limă latină, trad. de Prof. Nicolae Chiţescu, Eliodor
Constantinescu, Paul Papadopol şi Prof. David Popescu, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1981, p.231
3
acolo, umăr la umăr cu ceilalţi, să biruie nedreptăţile şi să frângă rezistenţele
deprinderilor învechite.
Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Tendinţa socială a cererii este
evidentă. Sfântul Ioan Gură e Aur afirmă: Domnul ne învaţă iarăşi că fiecae din noi, cei
ce ne rugăm, tebuie să avem grijă de toată lumea, căci nu zice: Facă-se voia Ta în mine
sau în noi, ci peste tot pământul pentru ca astfel eroarea să fie smulsă şi implantat
adevărul, răutea înlăturată şi introdusă virtutea, să nu se mai deosebească prin nimic
cerul de pământ.7
Unitatea neamului omenesc este subliniată nu numai prin relevarea idealurilor
comune dar şi prin punerea în luminăa faptului că lumea este ameninţată de aceleaşi
primejdii, atât în ceea ce priveşte viaţa fizică, materială, cât şi în ce priveşte viaţa
sufletească.
Cererea a IV-a ţinteşte eliminarea primejdiilor privind viaţa trupească: Pâinea
noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Fără pâine (hrană) nu se poate face nimic
în lumea aceasta. Sfântul Grigorie de Nyssa spune că prin cuvântul pâine El (Domnu)l
înţelege toată trebuinţa trupească.8
Ca să te pregăteşti pentru viaţă ai nevoie de pâine. Ca să te bucuri de viaţă ai
nevoie de pâine. Ca să lucrezi ai nevoie de pâine. Când ne învaţă să ne luptăm pentru
împlinirea voii Lui şi în acelaşi timp ne îndeamnă să ne rugâm pentru pâine, Dumnezeu
ne arată că în condiţiile vieţii de aici, cele spirituale nu pot fi separate de cele materiale.
Mântuitorul nu spune pâinea mea, ci pâinea noastră. Acest lucru arată că şi în ce
priveşte asigurarea existenţei materiale oamenii trebuie să fie solidari. Precum Dumnezeu
Tatăl poartă grijă de toţi, aşa şi fiecare din fiii Săi e obligat să fie mereu cu ochii deschişi,
nu numai asupra trebuinţelor proprii, ci şi asupra trebuinţelor semenilor, fiind gata de a-şi
aduce bucuros şi frăţeşte aportul jertfelnic.
Dacă iubirea aruncă punţi de legătură peste vrăşmăşia dintre cer şi pământ, peste
neînţelegerile dintre om şi om, dintre generaţie şi generaţie, dintre popor şi popor, păcatul
adânceşte şi mai mult pe cele existente şi chiar crează altele noi. Dacă iubirea
promovează apropierea, înfrăţirea şi unirea – păcatul separă şi înstrăinează, promovează

7
Sf. Ioan Gură de Aur, In Matth. Hom., XIX, Migne P.G. LVII, col. 280 apud. Pr. Prof. Dumitru Belu, op.
cit., p.546
8
Sf. Grigorie de Nyssa, De orat. dominica, Migne P.G. XLIV, col. 1176 apud. Pr. Prof. Dumitru Belu, op.
cit., p.547
4
neîncrederea şi certurile. Iată de ce Domnul ne învaţă să cerem iertarea păcatelor şi să
luptăm pentru concentrarea puterilor noastre în sensul activităţii constructive. Dar, ca să
primeşti iertare de sus e necesar să te dovedeşti tu însuţi iertător faţă de cei care îţi
greşesc.
Tendinţa socială a cererii ca Dumnezeu să ne izbăvească de cel viclean iese la
iveală prin obligaţia pe care o impune de a fi adresată în numele tuturor şi pentru toţi
oamenii. Dorinţa de a fi singur ocrotit de cel rău cu ignorarea egoistă a semenilor îţi
anulează dreptul de a mai aştepta ocrotire şi izbăvire de la Dumnezeu. 9 Un om aspru ţi
sălbatic în raporturile cu semenii este detestat şi ocolit, este urât de toţi.10
Solidari în cădere, suntem obligaţi să voim a fi solidari şi în efortul pentru
eliberarea de sub tirania celui rău, adică în efortul de a deveni cu toţii capabili să
rezistăm, să luăm în piept şi să ieşim biruitori asupra oricărei tentaţii şi oricărei
adversităţi.

9
Pr. Prof. Dumitru Belu, op. cot., p.551
10
Pr. Dr. Gh. Tilea, Starea de spirit în rugăciune, după Sfântul Ioan Gură de Aur, în revista Glasul
Bisericii, nr. 3-4, an 1978, p. 291
5
 Bibliografie

Izvoare scripturistice

 Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvântarea şi cu purtarea de grijă a

Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu
aprobarea Sfântului Sinod, ed. IBM, Bucureşti, 1988.

Opere patristice

 Tertulian, Despre rugăciune (De oratione), în PSB, vol III, Apologeţi de limă
latină, trad. de Prof. Nicolae Chiţescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol şi
Prof. David Popescu, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1981.
 Sf. Ciprian al Cartaginei, Despre Rugăciunea Domnească (De Dominica
Oratione), în PSB, vol III, Apologeţi de limă latină, trad. de Prof. Nicolae
Chiţescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol şi Prof. David Popescu, ed.
IBMBOR, Bucureşti, 1981.

Lucrări şi studii

 Belu, Pr. Prof. Dumitru, Caracterul social al Rugăciunii Domneşti, în revista

Studii Teologice, nr. 9-10, an 1951.
 Tilea, Pr. Dr. Gheorghe, Starea de spirit în rugăciune, după Sfântul Ioan Gură de
Aur, în revista Glasul Bisericii, nr. 3-4, an 1978.