Cosmogonia

în cadrul sistemelor teologice egiptene

Conform DEX, cosmogonia reprezintă o ramură a astronomiei, care se ocupă cu

studiul originii şi evoluţiei corpurilor cereşti. Astfel în lucrarea de faţă ne propunem să
analizăm învăţătura vechilor egipteni despre crearea lumii şi a omului. Pentru a putea
vorbi de facerea universului este necesar să lămurim modul şi şi cauza naşterii zeilor, cei
care au făurit cosmosul.
În tradiţia egipteană există câteva mitologii care vorbesc despre cosmgonie. Nu se
ştie cu certitudine care anume divinitate este primordială, astfel încât să fie promotoarea
zeilor şi creatoarea lumii.
Locuitorii din Heliopolis credeau că protectorul lor, Nun, numit şi apa
primordială a dat naştere lui Atum, zeul Soarelui. Din acesta din urmă a luat formă o
succesiune de opt zei: Şu (zeul atmosferei), Tefnut (zeiţa umezelii), Geb (zeul
Pământului), Nut (zeul cerului), Osiris, Isis, Seth şi Nephtys.
Din porunca zeului Nun cerul s-a despărţit de Pământ şi prin intervenţia zeului Şu
(atmosfera) s-a înfăptuit lumea, pe care o vedem noi astăzi.
În concepţia vechilor egipteni facerea lumii este un eveniment plasat în timp, la
început, dar care se poate repeta. Acest lucru reiese din folosirea expresiei sep tepi, care
înseamnă pentru prima dată.
Mai există o legendă, numită memfitică, şi care prezintă facerea lumii într-un alt
mod. Inscripţia Şabaka îl arată pe Ptah, divinitatea creatoare, cel care i-a făcut pe zei, cel
din care au provenit toate lucrurile, mâncăruri şi hrana, jertfele zeilor şi toate lucrurile
bune. Ptah este considerat Tatenen, adică movila promorială, care s-a arătat deasupra
oceanului primordial. El a pus bazele culturii, a clădit oraşe şi temple, introducând cultul
de adorare al zeilor creaţi de el. Toată creaţia lui Ptah a luat formă prin inima şi prin
limba sa.
 Marele preot al lui Ptah este numit conducătorul suprem al meşteşugarilor.
O altă cosmogonie, numită hermopolitană, are în centru Ogdada, un grup de opt
zei, printre care şi Ptah. Aceştia sunt împărţiţi în patru perechi: oceanul primordial,
infinitul, întunericul şi invizibilul (nimicul). Aici apare ideea existenţei unui om
primordial cosmic, din care s-a născut, sub chipul unei gâşte, Amun ca zeu primordial.
Adeseori zeul Soarelui este considerat creator şi proniator al omului prin faptul că
el este stăpânul şi izvorul tuturor lucrurilor. Acest lucru reiese din Imnul soarelui de la
Tell-el-Amarna, unde se spune despre Aton: Tu ai creat pământul după inima ta, căci tu
erai singur...Tu ai aşezat pe fiecare la locul său şi le-ai pregătit ceea ce era necesar, aşa
încât fiecare să aibe hrana sa, iar anii săi de viaţă sunt socotiţi.
În toate aceste concepţii omul apare ca fiind într-o relaţie specială cu zeii,
adeseori numiţi fii ai zeului sau chipuri ale zeului.