Universitatea din București

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian

Patriarhul”

COSMOGONIA LA EGIPTENI

Coordonator:

Student:

București,

2018

1
 Cosmogonia are o importanță majoră în religia vechilor egipteni. Exista credința că totul
provine din haosul primordial. Aici nu este vorba de creație din nimic(ca la noi, creștinii), ci de
organizarea haosului preexistent.

Majoritatea informațiilor despre primele mituri ale creației Egiptului le avem din
piramide, decorațiunile și scrierile de pe pereții mormintelor, datând de pe vremea
Vechiul Regat (2780 – 2250 î.d.Hr.).

Diferite mituri despre creație au fost asociate cu un cult al unui zeu particular în
marele orase ale Egiptului: Heliopolis, Memphis, Hermopolis si Teba. Într-o anumită
măsură aceste mituri reprezintă teologii concurente, dar de asemenea reprezintă și diferite
aspect ale procesului creației.

Cosmogonia Heliopolitană

În Heliopolis, creația i-a fost atribuită lui Atum, un zeu asociat cu Re, despre care
se zice că a apărut din Nun, apa primordială. Atum este un zeu auto-generat, sursa tuturor
elementelor și forțelor din lume, iar mitul Heliopolian a descris procesul ca o evoluție
dintr-o singură ființă în multitudinea sa de elemente. Procesul a început când Atum a
apărut pe munte și l-a ridicat pe Șu, zeul atmosferei și pe Tefnut, zeita umezelii, Apoi, Șu
și Tefnu au născut pe zeul pământului, Geb, și zeița cerului, Nut, care a definit limitele
lumii. Geb și Nut au dat și ei naștere la patru copii, care au reprezentat forțele vieții:
Osiris, zeul fertilității și regenerării, Isis, zeița maternității, Set și Nephthys.. Astfel mitul
a reprezentat procesul prin care viața a fost făcută posibilă. Acești nouă zei erau
cunoscuți în toate textile sub numele de marea Eneadă sau cercul celor nouă zei de la
Heliopolis.

Trebuie avut în vedere faptul că, la egiptenii antici, creația era văzută ca un
eveniment istoric, însă un eveniment care se repetă succesiv. Aceasta reiese din faptul că
egiptenii foloseau totdeauna expresia “sep tepi”(pentru prima oară), când era vorba de
creația primordială. Zeii au creat lumea “pentru prima oară”, dar prin aceasta se afirmă și
faptul că acestă creație are loc și “pentru a doua oară”sau “a treia oară”.

2
 De remarcat la învățătura heliopolitană despre creație, este tocmai această
despărțire care se face la porunca lui Atum, pământul(Geb) se desparte de cer(Nut), așa
încât apa primordial(Nun) este împinsă la o parte și își primește locul ei, dedesubtul, în
jurul și deasupra lor. Această imagine corespunde, cumva, celei din Facere 1, 6-7, unde se
spune că Dumnezeu (Yahve) a “făcut o tărie prin mijlocul apelor” și “ a despărțit apele
cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei”.

Cosmogonia Memphitică

Versiunea memphitică a creației este centrată pe Ptah, prezentat ca zeitate

supremă. Principalul izvor al acestei cosmogonii este așa-numita inscriptie Șabaka. Acest
text, unde se cuprinde, de altfel, întrega teologie memphitică, datează din timpul dinastiei
a XXV-a, respectiv cca 700 î.d.Hr.

De remarcat la învățătura memphitică despre creație, este această viziune conform

căreia creația a avut loc prin cuvântul lui Ptah. În inscripția lui Șabaka se spune “Astfel
au fost creați toți zeii și cercul celor nouă zei ai săi a fost desăvârșit; căci orice cuvânt al
zeului izvora din ceea ce gândea inima și poruncea limba” . Aici, vedem că, spre
deosebire de celelalte cosmogonii egiptene, creația s-a făcut prin cuvântul și mintea
zeului suprem. Ideile dezvoltate în inima lui Ptah (văzut de egipteni ca loc al gândirii
umane) existau de când el le-a numit. Prin pronunțarea acestor nume, Ptah producea zeii
și toate celelalte lucruri din această lume. Mitul creației memphite a coexistat cu cel al
Heliopolisului, gândurile și discursurile creative ale lui Ptah fiind considerate ca fiind
cauza formării marii Eneade.

Mircea Eliade spunea ca această cosmogonie memfitică este cea mai filozofică
dintre cosmogoniile egiptului. Potrivit ei, Ptah crează prin spirit(inima sa) si prin
cuvânt( limba sa) . Deși într-o formă incompletă și insuficient de clară, găsim practic aici
idei ce ne amintest de teologia creștină a Logosului.

3
Cosmogonia Hermopolitană-Tebană

Mitul creației promulgat în orațul Hermopolis era concentrat spre natura

universului dinainte de crearea lumii. Calitățile inerente ale apelor primordiale erau
reprezentate de un set de opt zei numiți Ogdoada. Zeul Nun și omologul său de sex
feminin Naunet reprezintă însăși apa inertă primordială. Huh și omologul său Haunet
reprezintă extensia infinită a apei; Kuk si Kauket personifică întunericul dinăuntrul apei;
și Amun și Amaunet(uneori fiind numiti Nian si Nianut) reprezintă natura ei ascunsă, în
contrast cu lumea tangibilă a celor vii. Apele primordiale erau ele înseși o parte din
proces, așa că zeitățile care le reprezentau puteau fi văzute ca zei creatori. După cum
spune mitul, cei opt zei erau la început împărțiți în grupe masculine și feminine. Ei erau
descriși simbolic ca fiind creaturi acvatice pentru că locuiau în apă: fiind reprezentati ca
broaște si șerpi. Aceste două grupuri s-au unit, rezultând într-o mare răsturnare care a
produs muntele. Din el a apărut soarele, care s-a ridicat în cer pentru a lumina lumea.

Teologia tebană susținea că Amun nu era doar un membru al Ogdoadei, ci și forța

din spatele tuturor lucrurilor. Rolul lui Amun nu era clar, el fiind conceput când ca și
creator al celor opt divinități, când ca una dintre acestea; deci uneori prelua atributele
zeului primordial heliopolitan, adică ale lui Ptah. În afară de aceasta apare și concepția
despre existența unui ou primordial cosmic, din care s-a născut, sub chipul unei gâște,
Amun, ca zeu primordial.

4
Bibliografie:

1.ACHIMESCU, (Pr. Prof. Univ. Dr.) Nicolae, „Istoria și filosofia religiilor. Religii ale
lumii antice”, editura BASILICA, 2015.

2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Mitologia_Egiptului_Antic

3. http://mythologica.ro/mituri-ale-creatiei-in-jurul-lumii/