Universitatea Bucureşti

Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul

Sfântul Duh
în învăţătura Sfântului Ambrozie Episcopul Mediolanului
- lucrare de seminar-

Student

Ierod. Iachint (Cătălin) Vardianu

Bucureşti
2012
 Sfântul Duh
în învăţătura Sfântului Ambrozie Episcopul Mediolanului

Dumnezeu este în Treime slăvit şi închinat Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Despre
Persoana menţionată la urmă aflăm încă din primele rânduri ale Sfintei Scripturi, unde se
spune că Duhul lui Dumnezeu Se purta deaspura apelor. (Fc. I, 2) Acesta este primul
amănunt, care a fost descoperit oamenilor, despre Duhul Sfânt.
Istoria mântuirii obiective s-a realizat prin conlucrarea celor trei Persoane
Dumnezeieşti. De la creaţie, Să facem om după chipul şi asemănarea noastră (Fc. I, 26),
la momentul pogorârii Sale peste Sfinţii Apostoli (Fapt. II, 3-4) şi până în zilele noastre,
în timpul anaforalei, Duhul Sfânt n-a încetat să insufle, să sfinţească sau să inspire ca
unul ce este Dumnezeu adevărat. Cu toate acestea, în a II-a jumătate a sec. al IV-lea, unii
oameni, care au renunţat la ideile arianiste, au început să afirme că Sfântul Duh nu este
Dumnezeu, ci o creatură asemenea spiritelor slujitoare, deosebindu-se de îngeri numai
prin grad.1 Împotriva acestei erezii s-a ţinut la Constantinopol, un Sinod Ecumenic, în
anul 381, care i-a anatematizat din nou pe arieni, cei care nu recunoşteau Dumnezeirea şi
deofiinţimea Fiului cu Tatăl, pe pnevmatomahi, care negau Dumnezeirea şi
consubstanţialitatea Duhului Sfânt cu Tatăl şi cu Fiul, şi pe apolinarişti, care negau
integritatea naturii omeneşti primită la întrupare de Iisus Hristos. Acest Sinod a stabilit
adevărata învăţătură creştină, formulată concis, limpede şi precis în Simbolul
constantinopolitan.2
Al II-lea Sinod Ecumenic nu a fost singura adunare eclesiastică ce a avut ca temă
de dezbatere Dumnezeirea Sfântului Duh, ci, înainte de acesta, alte două Concilii s-au

1
Sf. Atanasie, Epistola I către Serapion, 1 şi 2, P.G., t XXVI, apud. Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Sinodul al
II-lea Ecumenic de la Constantinopol, în revista Studii Teologice, nr.5-6, an 1962, p.328
2
Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol, în revista Studii Teologice,
nr.5-6, an 1962, p.386

2
desfăşurat în Apus şi în Răsărit, ambele având acelaşi rezultat, anume anatematizarea
celor care nu adoră Duhul Sfânt ca pe Dumnezeu.
Astfel, în anul 362, după întoarcerea din cel de-al III-lea exil, Sfântul Atanasie cel
Mare, a întrunit un sinod la Alexandria, la care au participat douăzeci şi unu de episcopi,
pentru a lămuri şi definii învăţătura ortodoxă referitoare la Dumnezeirea Persoanelor
Sfintei Treimi. Sinodalii, sub îndrumarea Sfântului Atanasie au apărat cu tărie
deofiinţimea Fiului cu Tatăl şi Sfântului Duh cu Tatăl şi cu Fiul.3
În 378, episcopii din provinciile Iliricului occidental, întrunindu-se în Sinodul de
la Sirmium (azi Mitroviţa, Serbia), sub preşedinţia episcopului Anemius şi a Sfântului
Ambrozie al Mediolanului, au condamnat o dată cu erezia arienilor şi erezia
macedonienilor, răspândită atunci în Răsărit.4
Aceasta nu a fost singura sentinţă pe care Sfântul Episcop Ambrozie a semnat-o
împotriva ereticilor arieni sau pnevmatomahi. În anul 381, la Aquileia, Sfântul Ambrozie
împreună cu numeroşi episcopi apuseni, a ţinut un conciliu, în urma căruia s-a pronunţat
condamnarea lui Palladius, episcop arian de Ratiaria, în Illyricum. Acest sinod a
constituit echivalentul occidental al celui de la Constantinopol, la care au participat doar
episcopi răsăriteni.5
Imediat după aceasta, Sfântul Ierarh Ambrozie a întocmit o lucrare, în trei cărţi,
intitulată De Spiritu Sancto, pe care a adresat-o împăratului Graţian şi în care prezintă
învăţătura corectă despre Sfânta Treime – Dumnezeu.
Despre Sfântul Duh, este o lucrare inspirată dintr-o operă care are acelaşi titlu şi
care aparţine Sfântului Vasile cel Mare, însă prezintă şi idei întâlnite la Sfântul Atanasie,
Sfântul Chiril al Ierusalimului şi la Didim cel Orb. 6 Aici Sfântul Ambrozie conturează
raportul Sfântului Duh cu celelalte Persoane ale Sfintei Treimi, spunând că Duhul Sfânt
purcede din Tatăl şi mărturiseşte despre Fiul.7

3
Ibidem, p.329
4
Ibidem, p.335
5
Claudio Moreschini şi Enrico Norelli, Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine, vol. II, tom I, ed.
Polirom, 2004, pp. 295-296
6
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, Sfânta Mănăstire Dervent, 1999, p.153
7
Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre Duhul Sfânt, trad. de Dr. Vasile Răducă după J.P.Migne, P.L.,
t..XX, în revista Glasul Bisericii, nr. 5, an 1986, p.37

3
 Împotriva celor care cred că Duhul Sfânt este creatură care slujeşte lui Dumnezeu,
Sfântul Ambrozie argumentează astfel: esenţa dezbaterii constă în faptul că toate slujesc,
după cum este scris că: Toate îţi slujesc Ţie. Duhul a spus aceasta prin profet. El nu a
spus „slujim” ci „îţi slujesc”, ca să înţelegi că El însuşi este exclus de la slujire. 8 Duhul
Sfânt nu poate fi socotit în rândul creaturilor cereşti întrucât aflăm din Sfânta Scriptură că
prin cuvântul Duhului s-au întemeiat cerurile şi prin Duhul gurii Lui, întreaga lor
putere(Ps. XXXII, 6)9
Sântul Duh este deofiinţă cu celelalte Persoane ale Sfintei Treimi, întrucât are
cunoştinţă, ca şi Fiul şi este martor al celor făcute de Tatăl şi părtaş nedespărţit al tainelor
dumnezeieşti.10
Marele Ambrozie mărturiseşte că Duhul Sfânt este unul singur, potrivit versetelor
scripturistice: Şi Duhul Tău Cel Sfânt nu-L îndepărta de la mine (Ps.50,13), sau Unde mă
voi duce de la Duhul Tău. (Ps. 138,8)11 Duhul Sfânt este întâlnit în Sfânta Scriptură numit
Duhul Tatălui (Mt.X, 20), Duhul vieţii, Mângâietor, Duhul adevărului (Ioan XIV, 16),
Duhul Domnului (Fapt. V, 9).
Sfântul Duh nu este de natură materială ci El revarsă harul său nematerial în
cele materiale.12
În tratatul Despre Sfântul Duh aflăm ideea de perihoreză, care exprimă atât
unitatea cât şi trinitatea Dumnezeirii. Unitatea prin aceea că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt au
aceeaşi Fiinţă, că Fiinţa lor este identică; iar Trinitatea prin aceea că unica lor Fiinţă
subzistă în trei Persoane. Unde este Hristos acolo este Duhul Sfânt. Unde se face semnul
crucii cu Tatăl, sau Hristos, sau Duhul, acolo se pecetluieşte toată plenitudinea Sfintei
Treimi.13
Sfântul Ambrozie consideră Duhul Sfânt spiritual prin excelenţă deoarece este
Duhul Gurii lui Dumnezeu. El este atotprezent şi omniprezent, ca parte integrantă din
Dumnezeire. Este sfinţitor, ca unul Care sfinţeşte pe Apostoli. Este fără sfârşit şi

8
Ibidem, p.37
9
Ibidem, p.42
10
Pr. Magr. Mircea Nişcoveanu, Învăţătura Sfântului Ambrozie despre Sfântul Duh, în revista Studii
Teologice, nr.7-8, an 1964, p.459
11
Sfântul Ambrozie al Milanului, op.cit., p.42
12
Ibidem, în revista Glasul Bisericii, nr. 1, an 1987, p.43
13
Pr. Magr. Mircea Nişcoveanu, op. cit., p. 461

4
nelimitat, cel Care s-a revărsat în conştiinţele ucenicilor aflaţi prin locuri separate ale
unor ţinuturi deosebite şi până la marginile îndepărtate ale întregii lumi14.
Spre deosebire de lumea aceasta, creată, Duhul Sfânt este veşnic bun şi
neschimbător, căci nu poate fi schimbat prin vreo greşeală Cel care şterge greşelile
tuturor şi iartă păcatele. Despre aceasta Sfântul Ambrozie argumentează prin analizarea a
două texte din Scriptură care fac referire la acelaşi lucru. Evanghelistul Matei notează:
Dacă voi, răi fiind, ştiţi să dăruiţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru,
care este în ceruri, va dărui daruri bune celor care se roagă.(Mt. VII, 11). Aceeaşi idee,
Sfântul Luca o formulează astfel: Cu atât mai mult Tatăl vostru din cer va dărui Duh
Sfânt celor care se roagă. (Lc. XI, 13). Observăm deci că Sfântul Duh este bun după
judecata Domnului şi după mărturia evangheliştilor, de vreme ce unul a spus „cele
bune” în loc de „Duhul Sfânt” iar altul „Sfântul Duh” în loc de cele „bune”. 15 Duhul
Sfânt este bun nu ca unul care primeşte ci este asemenea unuia care împarte şi dăruieşte
ajutor cu prisosinţă celor care cer.
Sfântul Ambrozie numeşte Duhul Sfânt, untdelemn al bucuriei căci natura
untdelemnului este aşa încât să nu se amestece deloc cu natura altui lichid dar şi
untdelemn parfumat al lui Hristos, adică legătura mai multor haruri la un loc,
răspândind miros plăcut.16
Harul reprezintă comuniunea cu Iisus Hristos în Duhul Sfânt. Lucrarea Duhului
Sfânt îşi are începutul la Dumnezeu şi deci, nu este omenească şi nici dată de către om.
Sfântul Ambrozie susţine că este o singură lucrare precum pacea este una singură, harul
este unul, dragostea este una singură, împărtăşirea de Tatăl şi de Fiul şi de Sfântul Duh
este una.17
Prin Duhul Sfânt s-a dat cuvântul înţelepciunii. Prin Duhul a dat Dumnezeu
Legea. Duhul a lucrat în adunarea Apostolilor. Duhul Sfânt este cel făgăduit. Prin Duhul
Sfânt se binecuvintează toate. El sfinţeşte lumea văzută şi nevăzută. El se întrepătrunde
cu Logosul la zămislirea lui Iisus, în pântecele Sfintei Fecioare. Duhul Sfânt este cel Care
ne dă viaţă spirituală, născându-ne prin baia Botezului ca fii ai lui Dumnezeu.

14
Sfântul Ambrozie al Milanului, op. cit., în revista Glasul Bisericii, nr. 1, an 1987, p.47
15
Ibidem, p.44
16
Ibidem, p.51
17
Ibidem, în revista Glasul Bisericii, nr. 4, an 1987, p.18

5
 Duhul Sfânt face începătura mântuirii şi colaborează cu libertatea omului. Harul
cel dumnezeiesc lucrează în Biserică, împărtăşind membrilor acesteia cele şapte daruri
ale Duhului, pe care Sfântul Ambrozie le numeşte daruri spirituale.18
Cele trei Perosane ale Dumnezeirii sunt egali şi li se cuvine aceaşi cinste, după
cum mărturiseşte Sfântul Ambrozie că Tatăl este lumină, Fiul este lumină şi Duhul Sfânt
este lumină.19
Ortodox, tradiţional, marele episcop de Mediolanum arată că a treia persoană a
Sfintei Treimi este deofiinţă cu celelalte două. Sfântul Duh, ca unul ce este Dumnezeu,
este spiritual, veşnic, omniprezent, imuabil, atotştiutor, atotputernic, atotînţelept, sfânt,
bun, drept, îndumnezeitor, desăvârşitor, tăria tuturor lucrurilor, Duhul Vieţii şi al
Adevărului. Sfântul Duh lucrează, revărsându-şi harul Său. Este creator şi nu creatură. El
nu slujeşte ci mărturiseşte despre Fiul.
Sfântul Ambrozie apără Dumnezeirea Duhului Sfânt şi osândeşte păcatele
împotriva Acestuia. El scoate în evidenţă rătăcirile arienilor, sabelienilor, fotinienilor şi
pnevmatomahilor, îndemnându-i pe toţi să revină la dreapta credinţă, întrucât Duhului
Sfânt Se cuvine aceaşi adorare care se aduce Tatălui şi Fiului, în virtutea deofiinţimii
lor.20
Sfântul Ambrozie nu a fost un dogmatist iar intenţia sa nu a fost aceea de a
formula învăţături principiale sau de a emite canoane, ci în întreaga sa activitate a fost
călăuzit de idealul înalt al edificării credincioşilor săi, de a-i combate pe ereticii din
vremea sa şi de a-i întoarce pe aceştia la turma Bunului Păstor. Însă tocmai aceste scrieri,
pline de adevăr, oneste şi lipsite de viclenia termenilor echivoci, au ajuns să fie normative
pentru viaţa şi misiunea Bisericii.

Bibliografie
18
Pr. Magr. Mircea Nişcoveanu, op. cit., p.466
19
Sfântul Ambrozie al Milanului, op.cit., în revista Glasul Bisericii, nr. 4, an 1987, p.21
20
Pr. Magr. Mircea Nişcoveanu, op. cit., p.468

6
 Izvoare scripturistice

 Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvântarea şi cu purtarea de grijă a

Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu
aprobarea Sfântului Sinod, ed. IBM, Bucureşti, 1988

Opere patristice

 Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre Duhul Sfânt, trad. de Dr. Vasile Răducă
după J.P.Migne, P.L., t..XX, în revista Glasul Bisericii, nr. 5, an 1986.
 Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre Duhul Sfânt, trad. de Dr. Vasile Răducă
după J.P.Migne, P.L., t..XX, în revista Glasul Bisericii, nr. 1, an 1987.
 Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre Duhul Sfânt, trad. de Dr. Vasile Răducă
după J.P.Migne, P.L., t..XX, în revista Glasul Bisericii, nr. 4, an 1987.

Lucrări şi studii

 Coman, Pr. Prof. Ioan G., Patrologie, Sfânta Mănăstire Dervent, 1999.
 Moreschini Claudio şi Norelli Enrico, Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi
latine, vol. II, tom I, ed. Polirom, 2004.
 Nişcoveanu, Pr. Magr. Mircea, Învăţătura Sfântului Ambrozie despre Sfântul Duh,
în revista Studii Teologice, nr.7-8, an 1964.
 Rămureanu, Pr. Prof. Ioan, Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol, în
revista Studii Teologice, nr.5-6, an 1962.