Sunteți pe pagina 1din 64

Editat cu binecuvîntarea

Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova


şi cu susţinerea domnului Vasile Tarlev,
prim-ministru al Republicii Moldova

Colegiul de redacţie:
P.S. Dorimedont, Episcop de Edineţ şi Briceni
Prot. Pavel Borşevschi, doctor în teologie
Pr. Vasile Ciobanu, magistru în teologie
Pr. Dumitru Tolico, magistru în pedagogie, prof. la Academia Teologică din
Chişinău
Nicolae Fuştei, doctor în istorie, cercetător ştiinţific superior la Institutul de
Istorie
Liliana Creţu, licenţiat în teologie, prof. la Seminarul Liceal-Teologic
„Sf. Cuv. Mc. Elisabeta” din Edineţ

Consultant de specialitate: Elena Prisăcaru, învăţător, grad didactic


superior
Doamne, binecuvîntează!
Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să
cunoască adevărul şi să-l urmeze, să aibă
viaţă paşnică şi binecuvîntată, să dobîn-
dească fericirea veşnică în Împărăţia Sa
Cerească.
Pentru a-i ajuta să deosebească binele
de rău, El i-a dat lui Moise cele zece po-
runci, care vor rămîne valabile pentru toţi
oamenii din toate timpurile.
În Domnul este toată puterea şi nu este
vreo putere în afară de El. Şi puterea lumi-
nii, şi a apei, şi a aerului, şi a pietrei sînt
puterea lui Dumnezeu. De aceea, atunci
cînd cauţi putere, caut-o la Domnul.
În Domnul este toată înţelepciunea.
Nici o înţelepciune şi nici o ştiinţă nu sînt
în afara Lui. De aceea, atunci cînd cauţi
înţelepciune, caut-o la Dumnezeu.
În Domnul este tot binele. Bunătatea
lui Dumnezeu se cuprinde în mila Lui,
îndelunga răbdare şi iertarea păcătoşilor.
Atunci, cînd vrei să creşti în bine, caută-l
la Dumnezeu!
Despre cinstirea sfinţilor îngeri

Dumnezeu este Veşnic şi Atotputernic, fără de început şi fără de sfîrşit. El


singur nu a fost făcut de nimeni şi există dintotdeauna.
Înainte de a crea soarele, pămîntul şi oamenii, Dumnezeu a făcut îngerii.
Îngerii sînt duhuri, adică nişte fiinţe spirituale, fără de trupuri materiale.
Ei sînt într-un număr nespus de mare. După slujirea sau rolurile pe care le au,
îngerii au fost împărţiţi în nouă cete,
grupate cîte trei:
1) serafimii, heruvimii, tronurile;
2) domniile, puterile, stăpînirile;
3) începătoriile, arhanghelii, îngerii.
Între aceste cete, la loc de frunte
sînt heruvimii şi serafimii.
Pentru a-i feri pe oameni de gîndu-
ri şi de fapte rele, Dumnezeu a dăruit,
la botez, fiecăruia un înger păzitor. El
Iisus Hristos şi cetele îngereşti
este mereu alături de om. În timpul zi-
lei îl îndrumează, iar în timpul nopţii îi
veghează somnul. Îl păzeşte de rele şi îl îndeamnă să facă numai fapte bune.
Îngerii au o continuă şi neobosită grijă de viaţa noastră. Ei îşi depun toate
eforturile pentru ca noi, în timpul vieţii noastre pe pămînt, să ne pregătim şi să
dobîndim fericirea veşnică. Creştinii se roagă îngerului păzitor, îi cer ajutorul
şi-i urmează sfaturile. Împreună cu îngerii, creştinii cîntă în biserică şi-L laudă
pe Dumnezeu, zicînd: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte,
miluieşte-ne pe noi!”
În fiecare an, la 8/21 noiembrie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfinţii
Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu toate cetele îngereşti.

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ Cine sînt îngerii?
ƒ Ce fac îngerii buni şi cum slujesc ei lui Dumnezeu?
ƒ Cum se roagă creştinul îngerului păzitor?
ƒ Cînd cinstesc creştinii ortodocşi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi toate
cetele îngereşti?

Cuvînt din Sfînta Scriptură


Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii
lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri. (Matei 18, 10)

4
2. Completează propoziţiile.
Îngerii sînt împărţiţi în . . . .
Cele nouă cete îngereşti sînt: . . .
3. Dă exemple de situaţii în care îngerul păzitor are grijă de copii.
4. Scrie, în caietul de religie, ce vrei să-l rogi pe îngerul tău păzitor.
5. Desenează un îngeraş.

Cîntarea îngerească
către Sfînta Treime

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare,


Sfinte tare, Sfinte fără de moarte!
Sfinte fără de moarte,
miluieşte-ne pe noi!

Această rugăciune este nu-


mită Cîntare îngerească către
Sfînta Treime, deoarece creştinii
au învăţat-o de la îngeri. Iată
cum a fost. Prin anul 400 (după
naşterea Domnului Hristos), în
Constantinopol, au avut loc cutre-
mure de pămînt timp de şase luni,
încît se dărîmau zidurile, casele
şi palatele. Împăratul Teodosie
şi Preasfinţitul Patriarh Proclu,
împreună cu tot poporul, au ieşit
cu icoane în cîmpii, rugîndu-se cu
lacrimi către Dumnezeu.
Atunci s-a făcut o minune mare. Din mijlo-
cul poporului a fost răpit un copil. Toţi priveau
cum se ridica el în înălţime, pînă cînd n-a mai
fost cu putinţă să-l vadă. După o oră, copilul a Dicţionar
coborît pe aceeaşi cale. El a mărturisit că a auzit Atotputernic – care poate
îngerii în cer cîntînd astfel: Sfinte Dumnezeule, face orice; care are putere ne-
Sfinte tare, Sfinte fără de moarte! Atunci, tot limitată.
poporul a început să intoneze această cîntare, Ierarhie – sistem de subor-
întreit sfîntă, adăugînd cuvintele miluieşte-ne donare a gradelor, a funcţiilor.
pe noi. Cutremurul a încetat. Patriarh – cel mai înalt rang
Această rugăciune se cîntă în toate biserici- în ierarhia unora dintre bisericile
le şi astăzi. ortodoxe; persoană care deţine
acest rang.
Scrieri patristice – opere scri-
se de sfinţii părinţi.

5
Mîndria – mama tuturor relelor

La început toţi îngerii au fost buni, strălucind de frumuseţe şi înţelepciune.


Trăiau împreună în cerurile preaînalte şi sfinte, bucurîndu-se de vederea lui
Dumnezeu şi slăvindu-L neîncetat prin cîntări de laudă.
Lucifer, căpetenia îngerilor, cel mai frumos, mai strălucitor şi mai desăvîrşit
dintre ei, s-a mîndrit şi n-a mai dorit să fie cu Dumnezeu. El a început să se împotri-
vească lui Dumnezeu şi să nu mai asculte de El. Unii îngeri au trecut de partea lui.
Atunci Arhanghelul Mihail a strigat: „Cine este ca
Dumnezeu?! Nimeni, afară de Domnul!” Şi a fost război în
cer. Arhanghelul Mihail şi îngerii cei buni luptau contra de-
monilor. Duhurile rele au căzut, ca fulgerul, din cer în iad.
De atunci îngerii cei răi (diavolii) luptă neîncetat împotriva
lui Dumnezeu şi a creaţiei Lui. Prin viclenie ei îndeamnă pe
oameni să nu asculte de poruncile lui Dumnezeu şi să facă
fapte rele. Creştinii nu trebuie să asculte de îngerii răi.
Deci, primul păcat prin care răul a intrat în lume a
fost mîndria. Ea este totdeauna însoţită de neascultare,
încăpăţînare, invidie, cîrtire, împlinirea propriilor pofte,
lipsa dorinţei de a cere iertare de la cel pe care l-ai ne-
căjit, înclinaţia spre ceartă sau părerea exagerată despre
propriile calităţi, lăudăroşenie, făţărnicie, dispreţ faţă de
Arhanghelul Mihail
alţii şi însuşirea de a observa numai neajunsurile altora,
exagerîndu-le.
Atunci cînd eşti capricios, îndărătnic şi nu te supui părinţilor tăi, să ştii că ai
îngăduit acestui şarpe otrăvitor, adică mîndriei, să-ţi muşte inima. Iar dacă n-ai
ascultat nici a doua oară, cînd ţi s-a spus să faci ceva, înseamnă că eşti mîndru.
Ai căzut într-o stare de isterie, agitîndu-ţi braţele şi bătînd din picioare,
alergînd prin cameră şi scoţînd ţipete ascuţite, aruncînd pe jos tot ce-ţi cade în
cale, apoi, ieşind val-vîrtej pe uşă, ai trîntit-o cu putere în urma ta? N-ai vrut
să mănînci, ci ai făcut mofturi, ai împins farfuria într-o parte şi ai plecat de la
masă, cu obrăznicie şi necuviinţă, supărînd toată lumea?
Să ştii că toate acţiunile menţionate mai sus sînt rezultatele mîndriei. Un
om mîndru nu-L poate vedea pe Dumnezeu. După cum norii ascund soarele de
privirile noastre, tot aşa mîndria umbreşte lumina lui Dumnezeu.

Idei esenţiale
E important să ştim că mîndria poate fi învinsă cu ajutorul smereniei.
Smerenia e calea cea mai scurtă către cer. Mîntuitorul însuşi ne spune:
„Învăţaţi de la mine, că sînt blînd şi smerit cu inima!” (Matei 11,29)

Cuvînt din Sfînta Scriptură


Dumnezeu le stă împotrivă celor mîndri, iar celor smeriţi le dă har.
(I Petru 5,5)

6
Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ Cum au apărut îngerii răi sau diavolii?
ƒ Ce fac îngerii răi?
ƒ Ce gînduri ne insuflă duhurile rele?
ƒ Ai simţit vreodată cum şarpele mîndriei îţi tulbură sufletul?
2. Scrie ce daune aduce sufletului mîndria.
3. Bifează (a) însuşirile lui Lucifer.
Dragoste Mîndrie Bunătate
Ură Invidie Lăcomie
Gelozie Egoism Setea de putere
4. Integramă
1) Din cauza ei, Lucifer a devenit înger rău. 1. î
2) El este Creatorul lumii. 2. n
3) Prin ea putem comunica cu îngerii. 3. g
4) Sinonimul cuvîntului nemuritor. 4. e
5) Îngerul dăruit nouă la botez. 5. r

Lectură patristică

Despre dauna mîndriei Neascultare


Mîndria este născocire a diavolului, dis-
preţuire a oamenilor, izgonire a ajutorului lui
Dumnezeu, poartă a făţărniciei, izvor al mîniei. Făţărnicie Invidie
Sfîntul Ioan Scăraru

Despre trufie
Căci nimic din cele ce avem în lumea aceas- Mînie
ta nu este al nostru. Trufia este fereastra cea
largă prin care zboară afară toate meritele Laudă de sine
noastre şi faptele bune. Nimic nu ne face mai
goi în faţa oamenilor şi mai nevrednici în faţa
lui Dumnezeu decît trufia. Dacă Însuşi Domnul
nostru nu S-a trufit, cum îndrăznim să ne mîn-
drim noi? Mai mult, El, Dumnezeu fiind, a luat
trup de om, de rob al întregii lumi, rob pînă la
moarte, şi încă moarte pe Cruce! Dicţionar
Nicolae Velimirovici, Episcopul Serbiei Smerenie – modestie, sfială,
evlavie, cucernicie, pietate.
Mîndrie – sentiment de în-
Învăţăturile Sfinţilor Părinţi credere exagerată în forţele
proprii, care provoacă iluzia
Iubeşte smerenia, şi ea îţi va acoperi toate păcatele. unei superiorităţi faţă de se-
Sfîntul Antonie cel Mare meni; orgoliu, trufie.
Duh rău – înger rău, diavol,
Cine s-a smerit pe sine acela a biruit pe vrăjmaş.
satană.
Sfîntul Siluan Athonitul

7
Mîndria pedepsită

Prorocul Daniel ne descrie o întîmplare zguduitoare.


Nabucodonosor, împăratul Babilonului, se plimba într-o zi pe terasa pala-
tului său. De acolo i se deschidea înaintea
ochilor priveliştea întregii sale capitale:
clădiri mari şi puternice, temple străluci-
toare, grădini şi parcuri – toate construite
la porunca sa, pentru slava numelui său.
La acea privelişte, împăratul se umplu
de trufie şi, plin de satisfacţie, strigă în au-
zul tuturor: „Oare nu este acesta Babilonul
cel mare pe care l-am clădit cu tăria puterii
mele şi spre cinstea strălucirii mele?”
Atunci mînia lui Dumnezeu s-a revărsat
asupra acelui monarh îngîmfat şi a lovit
fără cruţare.
Regele Nabucodonosor Nabucodonosor a fost alungat de la cîr-
ma ţării şi şi-a pierdut pe şapte ani nu doar
tronul, ci şi mintea: mînca iarbă ca animalele, părul capului său era ca al unui
sălbatic, iar unghiile – ca ghearele păsărilor (Daniel 4,26-34).
O pedeapsă asemănătoare a venit şi asupra regelui Irod Agripa, care a trăit
în vremea sfinţilor Apostoli şi a domnit în Iudeea. Şi aceluia îi plăceau laudele şi
linguşirile oamenilor. Şi el se trufea cu podoabele sale din metale scumpe şi cu
îmbrăcămintea regală. Astfel, într-o zi, îmbrăcîndu-se în veşminte, se urcă pe o
tribună şi vorbi mulţimii. Iar mulţimea îl proslăvi, zicînd că are glas divin.
În Biblie se spune că sfîrşitul tiranului
a fost cumplit:
„Şi îndată îngerul Domnului l-a lovit,
pentru că nu a dat slavă lui Dumnezeu. Şi,
mîncîndu-l viermii, a murit.” (Fapte 12, 23)

Lectură patristică
Despre folosul smereniei
Dacă m-ar întreba cineva: Ce-ţi doreşti tu de la Dumnezeu mai mult, ce dar?
aş răspunde: Darul smereniei, care este cel mai plăcut Domnului.
Smerenia este lumina întru care putem vedea pe Dumnezeu Însuşi. Fiindcă
Domnul i se arată sufletului smerit.
Sfîntul Siluan Athonitul

Rugăciune

Doamne, dă-ne nouă darul sfintei Tale smerenii!

8
Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Dă exemple din viaţa ta şi comentează la ce duce mîndria.


2. Comentează mesajul textului „Mîndria pedepsită”.
3. Formulează cîteva învăţături în baza textului.
4. Ce asociere poţi face între citatul biblic „Omul mîndru urît este Domnului şi nu
rămîne niciodată nepedepsit” şi personajele din text?

Suflete al meu smerit


Suflete al meu smerit,
Adu, mai întîi de toate,
Preamărire Celui Veşnic
Pentru orice bunătate.
De lucrezi ceva spre bine,
Nu te înălţa în gînd,
Căci nu este bunătate
Fără harul Lui Cel Sfînt.
Iar nevrednicia noastră
Să o punem mai prejos
Decît vinovăţia
Celui mai mare păcătos.
Nădejdea să ne fie
Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul
La „Cel fără de ani”,
Iar nu la mintea noastră,
La slavă sau la bani.
Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul

Învăţăturile Sfinţilor Părinţi


Iubeşte smerenia pe care o iubeşte şi Dumnezeu. La oameni, e cinstită bogă-
ţia, iar la Dumnezeu, vrednic de cinste este un suflet smerit.

Dacă ai ceva bun, acest bun nu este al tău, ci este al lui Dumnezeu; tu nu
ai nimic care să fie al tău, afară de păcate. Sluga care începe să se laude cu
bogăţiile stăpînului său este necredincioasă.

Cel smerit nu-şi aduce aminte de răul pricinuit de alţii şi nu-l judecă pe
omul care păcătuieşte.
Sfîntul Isaac Sirul

Cuvînt din Sfînta Scriptură


Împlinind fapta bună, adu-ţi aminte de
Hristos, care a spus: „Fără Mine nu puteţi face Dicţionar
nimic”. (Ioan 15, 5) Monarh – împărat, rege.

9
Libertatea voinţei – darul lui Dumnezeu

Omul a fost creat spre sfîrşitul zilei a şasea. Şi a zis Dumnezeu: „Să facem
om după chipul şi după asemănarea Noastră”. În celelalte zile ale creaţiei totul
a fost mai simplu: Dumnezeu a zis şi s-a făcut. Dar cînd vine rîndul să-l creeze
pe om, Dumnezeu nu mai porunceşte: „Să fie om!” Pentru prima dată apare
fraza din care înţelegem că Dumnezeu se gîndeşte la om înainte de a-l crea.
Dumnezeu Sfînta Treime – Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh – ţine sfat cum să-l creeze
pe om, deosebit de toate cele ce existau.
Prin ce se deosebeşte omul de lumea înconjurătoare? Prin faptul că este
creat după chipul lui Dumnezeu, exprimat prin libertatea pe care Domnul o
dă omului. Aceasta înseamnă că în lume apare o fiinţă nouă, care poate să fie
liberă. Atît de liberă, încît e capabilă să se depărteze de Dumnezeu, să nu mai
asculte de El. Omul este unica fiinţă din lume, în care Domnul nu poate să intre
fără „să bată la uşă”, adică, nu poate să intre cu forţa, ci aşteaptă cînd omul îi
va deschide singur uşa inimii sale.

Priveşte imaginea.

Pe această icoană este reprezentat Domnul Iisus


cum bate la uşa inimii omului. Bate liniştit şi aş-
teaptă umilit. Cu atîta răbdare şi atenţie ascultă!
Poate, omul Îl va auzi şi-I va deschide uşa inimii
şi El va intra. Domnul Însuşi spune: „Iată, stau la
uşă şi bat. Cine va auzi glasul Meu şi va deschide
uşa, voi intra la El şi voi cina cu el şi el cu Mine.”
(Apocalipsa 3,20)
Dumnezeu este atît de bun! Înainte de a-l crea
pe om, Dumnezeu a ştiut că omul poate să se îm-
potrivească Lui. De aceea, hotărîrea de a-l crea pe
om a fost şi hotărîrea de a muri pe Cruce a Fiului
lui Dumnezeu, ca să răscumpere omenirea din robia
morţii.
Iisus bate la uşa inimii.
Dumnezeu a luat ţărînă şi l-a făcut pe om.
Aceasta înseamnă că omul poartă în el materia din
care a fost făcută lumea văzută şi, prin trup, este înrudit cu întreaga natură.
După aceea, Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu suflet. A suflat asupra lui, făcîn-
du-l fiinţă vie. Prin suflet, omul se înrudeşte cu Dumnezeu.
În Biblie se spune că în mijlocul raiului se aflau doi pomi: pomul vieţii şi
pomul cunoaşterii binelui şi răului. Din pomul vieţii Dumnezeu le-a dat voie
primilor oameni să mănînce, ca ei să trăiască veşnic. Din pomul cunoaşterii
binelui şi răului, Dumnezeu le-a interzis să mănînce, spunîndu-le că în ziua
în care vor mînca vor muri negreşit. Primii oameni aveau de ales: viaţa sau
moartea.

10
Aşadar, Dumnezeu i-a lăsat pe oameni să fie liberi. Domnul vrea ca oame-
nii să asculte de El din libertate, astfel arătîndu-şi dragostea faţă de El, căci
o condiţie obligatorie a dragostei este libertatea, fără de care ea nu se poate
manifesta.

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ Prin ce se deosebeşte omul de celelalte fiinţe vii?
ƒ Ce este libertatea alegerii?
2. Continuă gîndul.
Dumnezeu a dat ca mîncare omului în rai . . .
Omul n-a ascultat de Dumnezeu pentru că . . .
Diavolul l-a îndemnat pe om . . .
Oamenii sînt fiinţe libere pentru că au voinţă . . .
Nu toate fiinţele sînt persoane, numai . . . este persoană, pentru că poate . . .
3. Povesteşte dacă ai primit si tu darurile pe care i le-a dat Dumnezeu lui Adam.
4. Bifează (D) raspunsul corect.
… Omul a fost creat cu voie liberă, să aleagă între bine şi rău.
… Omul a fost creat ca un robot, programat să asculte de Dumnezeu.
5. Argumentează-ţi răspunsul cu exemple concrete din viaţă.
Dacă părinţii le interzic copiilor anumite lucruri, este aceasta o dovadă că ei nu-şi
iubesc copiii?
6. Exprimă, prin culoare şi desen, una din zilele creaţiei lui Dumnezeu.

Cuvînt din Sfînta Scriptură


Ce este omul, că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?
Micşoratu-l-ai pe dînsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai în-
cununat pe el. Pusu-l-ai pe dînsul peste lucrul mîinilor Tale, toate le-ai supus
sub picioarele lui. (Psalmul 8, 4-6)

Învăţăturile Sfinţilor Părinţi

Dumnezeu ne-a dat voie liberă ca noi să fim


şi stăpînii, şi responsabilii faptelor noastre.
Avva Talasie
Dicţionar
Acela este cu adevărat liber care trăieşte Nemărginit – care nu are
pentru Hristos. margini; necuprins, nelimitat,
Sfîntul Ioan Gură de Aur infinit.
Nimeni nu te va ofensa dacă tu însuţi nu te Materie – substanţă primă
ofensezi. din care constau lucrurile mate-
Sf. Tihon Zadonski
riale şi toate obiectele.

11
Păcat şi pedeapsă: Noe şi potopul

Urmaşii lui Adam au început să se înmulţească şi s-au răs-


pîndit peste tot pămîntul. Cu timpul, ei au uitat de Dumnezeu.
Răutatea creştea; toate cugetele şi dorinţele lor erau îndrep-
tate numai la rău. Văzînd acestea, Dumnezeu a zis: „Pierde-
voi de pe faţa pămîntului pe omul pe care l-am făcut! De la
om pînă la dobitoc şi de la tîrîtoare pînă la păsările cerului,
tot voi pierde, căci îmi pare rău că le-am făcut!” (Facere 6,7).
Printre păcătoşii din vremea aceea era însă un om drept şi
plăcut lui Dumnezeu. Numele lui era Noe şi se trăgea din
seminţia lui Set. El avea trei fii: Sem, Ham şi Iafet.
Dumnezeu i-a poruncit lui Noe să facă o corabie. Apoi i-a
spus să urce în corabie cu familia sa şi să-şi ia cu el din toate
felurile de animale care se găseau pe pămînt. După şapte
zile, au venit asupra pămîntului apele potopului. A plouat
patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Apele s-au ridicat atît
de mult, încît au acoperit şi cei mai înalţi munţi care erau
sub cer şi au înecat toate fiinţele de pe pămînt. După o sută
cincizeci de zile, ploaia a încetat şi apele au scăzut. Corabia
s-a oprit pe munţii Ararat.
După un timp, Noe a dat drumul porumbelului, dar aces-
ta s-a întors în corabie pentru că mai era încă apă pe faţa
Noe pămîntului. După şapte zile, Noe a dat iarăşi drumul po-
rumbelului. Acela s-a întors spre seară cu o ramură verde de
măslin în cioc. Atunci a înţeles Noe că s-a scurs toată apa de pe faţa pămîntului.
Mai zăbovind încă alte şapte zile, iarăşi a dat drumul porumbelului, care nu
s-a mai întors. Atunci a deschis Noe corabia. Familia lui şi toate vietăţile care
fuseseră împreună cu el au ieşit afară.
Apoi a făcut Noe un jertfelnic şi a adus Domnului jertfă de mulţumire. Iar
Dumnezeu a zis către Noe: „Iată, Eu închei legămîntul Meu cu urmaşii voştri
că nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului şi nu va mai fi potop ca să
pustiască pămîntul”. Şi, ca semn al aces-
tui legămînt, a pus Dumnezeu în nori cur-
cubeul. (Facere 9, 9-13)
Fiii lui Noe şi toate vietăţile care scă-
paseră de la înec s-au înmulţit şi s-au răs-
pîndit din nou pe tot pămîntul.
Faptele omului întotdeauna sînt răs-
plătite. Cel care face fapte bune şi urmea-
ză căile lui Dumnezeu se bucură întot-
deauna de ajutor şi binecuvîntare cereas-
că. Cel care face fapte rele şi se îndepăr-
tează de Dumnezeu săvîrşeşte păcate şi
atrage judecata asupra sa.

12
Idei esenţiale
ƒ Dumnezeu îi ocroteşte pe cei cu sufletul curat.
ƒ Dumnezeu îi pedepseşte pe cei păcătoşi pentru a-i corecta.
ƒ Dumnezeu îi iartă pe cei care mărturisesc păcatele şi promit să nu le mai
săvîrşească.

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ De ce Dumnezeu a trimis potopul pe pămînt?
ƒ Cine au fost salvaţi de apele potopului?
2. Formulează ideile principale ale textului.
3. Identifică virtuţile lui Noe şi comentează-le.
4. Pornind de la istorisirea biblică, alcătuieşte o compunere (în scris sau în desene)
cu titlul „Porumbelul păcii”.

Lectură patristică

Noe a bineplăcut lui Dumnezeu.


Care om poate fi mai fericit decît
cel ce poate fi lăudat de către Însuşi
Stăpînul Universului? O viaţă ca a
lui Noe e mai de dorit decît împără-
ţia. Pentru că adevărata împărăţie
este să poţi face blînd şi milostiv pe
Dumnezeu prin viaţa ta curată.
Sfîntul Ioan Gură de Aur

Compoziţie din flori. Biserica şi curcubeul

Dicţionar
Potop – inundaţie mare, re-
vărsare uriaşă de ape.
Legămînt – promisiune so-
lemnă; angajament de a face
ceva.
Hulubul – simbolul păcii

13
Învăţături de folos din istoria potopului universal

Potopul universal a fost chipul viitoarei


şi înfricoşătoarei Judecăţi a lui Dumnezeu,
care va fi la sfîrşitul lumii. Despre aceasta
ne-a mărturisit însuşi Domnul Iisus, zicînd:
„Precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi
venirea Fiului Omului. Mîncau, beau, se
însurau, se măritau pînă în ziua cînd a in-
trat Noe în corabie şi a venit potopul şi i-a
nimicit pe toţi” (Matei 24, 37; Luca 17, 27).
Şi într-adevăr cumplit a fost potopul!
Cînd apele veneau şi acopereau casele, co-
pacii, munţii, oamenii fugeau de colo-colo,
neştiind unde să se ascundă de ele. Atunci ei şi-au adus aminte de cuvintele lui
Noe. El le spunea că, din cauza păcatelor, Dumnezeu va trimite potopul şi îi în-
demna să se lase de păcate, să urce cu el în corabie. Ei însă rîdeau de el. Acum,
fiind înecaţi de ape, oamenii suspinau: „O, dacă s-ar putea să intrăm în corabia
ta! Cît de nebuni am fost că nu te-am ascultat!”
Moartea îi urmărea peste tot.

Potopul trebuie să ne înveţe următoarele:


– păcatul este un mare rău care a dus la pieirea întregii lumi;
– să ne mărturisim păcatele şi să ne pocăim.
Idei esenţiale

ƒ Noe l-a preînchipuit pe Domnul


Iisus Hristos.
ƒ Corabia este chipul Bisericii
lui Hristos.
ƒ Precum toţi cei care se aflau în
corabia lui Noe nu au fost îne-
caţi de apele potopului, tot aşa
şi cei care se află în Biserica
Domnului nu vor fi înghiţiţi de
valurile păcatelor.
Biserica este corabia mîntuirii
Îndemn
Vă rog, toţi oamenii pămîntului, rugaţi-vă şi plîngeţi-vă păcatele voastre, ca
Domnul să vi le ierte!
Sfîntul Siluan Athonitul

Cuvînt din Sfînta Scriptură


Plata păcatului este moartea. (Rom. 6, 23)

14
Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ De ce potopul preînchipuie viitoarea Judecată a Domnului?
ƒ Ce învăţătură deduci din istoria potopului universal?
2. Descrie starea sufletească a oamenilor în timpul potopului.
3. Argumentează fraza: „Pocăinţa este lupta cu păcatul”.

Lectură patristică
Iubirea lui Dumnezeu
Mare este iubirea cu care ne iubeşte pe noi
Domnul. Iubirea Lui se revarsă asupra tuturor
oamenilor. Domnul ne iubeşte mai mult decît ne
putem iubi noi înşine. Domnul nu este ca noi.
El este neînchipuit de blînd, milostiv şi bun.
Domnul îl aşteaptă întotdeauna pe cel păcătos,
oricine ar fi el, şi e mereu gata să-l primească şi
să-l ierte. Domnul se poartă cu omul ca un pă-
rinte cu fiul său iubit, care vrea să-i dăruiască
tot ce are. Domnul suferă cînd ne vede că facem
păcate, fiindcă ştie că păcatul aduce moarte. El
suferă pentru suferinţa noastră şi este gata să se
jertfească pentru noi aşa cum o mamă se jertfeş-
te pentru fiul ei. Domnul e dulce inimii mele.
Sfîntul Siluan Athonitul O biserică pe Muntele Athos

Inscripţia salvatoare
În timpul marelui împărat Iustinian I (527–565 d. Hr.), locuitorii cetăţii
Antiohiei L-au supărat pe Dumnezeu prin multe şi grozave păcate. Dorind să-i
întoarcă la viaţa cea curată, Dumnezeu i-a pedepsit printr-un cutremur mare.
Timp de o oră s-a auzit o înfricoşătoare scrîşnire în cer. Au murit atunci sub
zidurile dărîmate 10.000 de oameni. Înţelegînd că Dumnezeu îi pedepseşte pen-
tru păcatele lor, locuitorii cetăţii au început să facă rugăciuni, ieşind cu crucile
din biserici pe străzi, împreună cu preoţii.
După multe rugăciuni, făcute cu lacrimi şi multă părere de rău, unui om cre-
dincios i s-a arătat un înger, care i-a spus: „Să scrie fiecare cetăţean al Antiohiei
deasupra uşilor casei sale: Hristos S-a împăcat cu noi”.
Credinciosul a vestit tuturor locuitorilor cele spuse de înger.
Cînd cetăţenii Antiohiei au îndeplinit porunca primită prin înger, îndată a
încetat mînia lui Dumnezeu şi cutremurul s-a oprit. Toţi au înţeles că aceasta
este pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele lor, spre a-i corecta.

Rugăciune pentru pocăinţă


Doamne, întoarce toate popoarele de la ură şi rău
spre pocăinţă, ca toate să cunoască iubirea Ta.
Sfîntul Siluan Athonitul

15
Avraam – model de credinţă în Dumnezeu

După o vreme, urmaşii lui Noe s-au înmulţit, s-au răspîndit peste tot pămîn-
tul şi au uitat de Dumnezeu cel adevărat, abătîndu-se de la legea şi poruncile
Lui. Au început să se închine la soare, la lună, la stele şi la idoli făcuţi din lemn
şi din piatră; slujeau acelora ca unor dumnezei.
Atunci a privit Dumnezeu spre pămînt şi a găsit pe Avram, om drept şi credin-
cios înaintea lui Dumnezeu, care trăia cu familia sa în cetatea Ur din Caldeea.
Voind Dumnezeu să aleagă un popor pe care
să-l pregătească pentru primirea lui Mesia cel fă-
găduit încă din grădina Eden, i-a zis lui Avram:
„Ieşi din pămîntul tău, din neamul tău şi din casa
tatălui tău şi vino în pămîntul pe care ţi-l voi ară-
ta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te
voi binecuvînta, voi mări numele tău şi vei fi izvor
de binecuvîntare”.
Avram a ascultat de chemarea pe care i-a fă-
cut-o Domnul şi, luînd pe Sarai, soţia sa, şi pe
Lot, nepotul său, au venit şi s-au aşezat în Ţara
Canaanului, împreună cu toate turmele, averile
şi slugile lor.
Lot şi-a ales tot ţinutul dinspre răsărit, de lîn-
gă rîul Iordan, şi s-a aşezat lîngă cetatea Sodoma.
Iar Avram a rămas pe pămîntul Canaan, stabilin-
du-se la stejarul Mamvri.
Avraam şi Sarra întîmpină Sfînta Treime După o vreme, Dumnezeu se arătă iarăşi lui
Avram şi încheie cu el un legămînt: „Vei fi tată a
mulţime de popoare şi nu te vei mai numi Avram, ci Avraam va fi numele tău,
căci am să te fac tată a mulţime de popoare… Pe Sarai, femeia ta, să nu o mai
numeşti Sarai, ci Sarra să-i fie numele. Şi o voi binecuvînta şi-ţi voi da din ea
un fiu; o voi binecuvînta şi va fi mamă de popoare, şi regi peste popoare se vor
ridica dintr-însa”. (Facere 17, 15-16)
Dar Avraam şi Sarra erau trişti, căci erau înaintaţi în vîrstă şi nu aveau
copii. Atunci Domnul S-a arătat iarăşi lui Avraam la stejarul Mamvri, într-o zi
pe la amiază, cînd acela şedea în uşa cortului său. Ridicîndu-şi privirea, a văzut
înaintea lui trei oameni. Şi cum i-a văzut, a alergat din pragul cortului său în
întîmpinarea lor şi s-a închinat pînă la pămînt. I-a chemat apoi în casă, le-a adus
apă să se spele şi, pregătind mîncare, i-a invitat la masă. Cei trei călători întru-
chipau Sfînta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh. Şi pe cînd mîncau ei, unul a zis
către Avraam: „Iată, la anul pe vremea asta am să vin iar pe la tine. Şi Sarra,
femeia ta, va avea un fiu”. Dar Sarra nu credea, pentru că ştia că este bătrînă.
Mai tîrziu, la vremea arătată de Dumnezeu, Sarra a născut un fiu şi i-a pus
numele Isaac.
Cuvînt din Sfînta Scriptură
Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu.
(Proorocul Iezechil 18, 23)

16
Idei esenţiale
– Dumnezeu iubeşte pe cei drepţi şi neprihăniţi şi împlineşte totdeauna făgă-
duinţele Sale, căci nu este minciună în Dumnezeu şi la El toate sînt cu putinţă.
– Păcatul este urîciune înaintea Lui, iar păcătosul care nu se îndreaptă şi nu
părăseşte căile cele rele îşi va atrage asupra sa judecata lui Dumnezeu.
Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ Cine a fost Avraam şi unde locuia el cu familia sa?
ƒ Pentru ce a voit Dumnezeu să-şi aleagă un popor al Său?
ƒ De ce l-a ales Dumnezeu pe Avraam ca părinte al poporului Său?
ƒ Ce i-a făgăduit Dumnezeu lui Avraam?
2. Descrie întîlnirea lui Avraam cu Dumnezeu la stejarul Mamvri.
3. Formulează învăţături pentru tine din această lectură.
Motivează necesitatea împlinirii lor.
4. Împarte textul în cîteva fragmente, apoi numeşte ideile principale.

Lectură

Doamne, fie voia Ta!


O, iartă-mi, Te rog, Doamne, de atîtea rugăciuni,
Prin care-Ţi cer doar pîine, şi pază, şi minuni,
Căci am făcut adesea din Tine robul meu,
Nu eu ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.
În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îţi cer, Îţi cer întruna să faci Tu voia mea.
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vrai,
Ci să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai.
Gîndindu-mă că, dacă Îţi cînt şi Te slăvesc,
Am drept să-Ţi cer întruna să faci tot ce doresc.
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta.
Nu tot cerîndu-Ţi Ţie, să fii Tu robul meu,
Ci Tu cerîndu-mi mie, iar robul să fiu eu,
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
E să doresc ca-n toate să fie voia Ta.
Traian Dorz

Îndemn
Exemplul dreptului Avraam ne îndeamnă: Dicţionar
- să fim credincioşi şi să nu dispreţuim cu- Idol – chip, figură, statuie care
vîntul Domnului; reprezintă o divinitate păgînă.
- să-L iubim pe Dumnezeu; Patriarhi biblici – capi de
- să fim ascultători; familii, conducători ai poporului
- să fim iubitori de străini. evreu, înainte de Moise.

17
Isaac – copilul ascultător

Avraam şi Sarra trăiau fericiţi în cortul lor de la stejarul Mamvri şi-i mulţu-
meau neîncetat lui Dumnezeu pentru că le-a dăruit un urmaş la adînci bătrîne-
ţe. Iar pruncul Isaac creştea şi era întru toate ascultător părinţilor săi.
Într-o zi, voind Dumnezeu să încerce credinţa lui Avraam, i-a zis: „Ia pe fiul
tău, pe Isaac, pe unicul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te în pămîntul Moria şi
adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe
care ţi-l voi arăta Eu!”
Ascultînd cu credinţă de porunca Domnu-
lui, Avraam se sculă dis-de-dimineaţă şi
tăie lemne pentru jertfă. Luă apoi cu sine
două slugi şi pe Isaac, fiul său, şi, punînd
cele de trebuinţă pe un asin, porniră spre
locul despre care-i vorbise Dumnezeu. Cînd
au ajuns la poalele muntelui, Avraam a po-
runcit slugilor să rămînă acolo cu asinul şi
să aştepte, iar el împreună cu fiul său au
pornit mai departe. Isaac ducea pe umărul
său lemnele pe care trebuia să fie jertfit,
iar tatăl său purta focul şi cuţitul.
Mergînd ei aşa, Isaac a zis: „Tată, iată
lemne şi foc avem, dar unde este oaia jert-
fei Sale?” Avraam a răspuns: „Fiul meu, va
îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale!”
Cînd au ajuns la locul despre care-i
grăise Dumnezeu, a ales Avraam jertfelnic,
Avraam şi Isaac
a aşezat lemnele pe el şi, legînd pe Isaac,
fiul său, l-a pus deasupra lemnelor. Apoi şi-a întins mîna şi a luat cuţitul ca să-l
înjunghie. Atunci îngerul Domnului a strigat către el: „Avraame, Avraame! Să
nu-ţi ridici mîna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că
te temi de Dumnezeu şi pentru Mine n-ai cruţat nici pe unicul fiu al tău”.
Şi-a ridicat Avraam ochii şi a văzut un berbec încurcat cu coarnele într-un
tufiş. Avraam a luat berbecul şi l-a adus jertfă în locul lui Isaac, fiul său, mul-
ţumind lui Dumnezeu, care, purtînd de grijă pentru toate, îi iubeşte pe oameni
şi le apără viaţa.
Dumnezeu a cerut lui Avraam să-l jertfească pe fiul său, ca să-i încerce cre-
dinţa şi ascultarea, căci atunci cînd iubeşti pe cineva, jertfeşti pentru el ceea ce
ai mai scump. Şi văzînd El credinţa puternică a lui Avraam, îl binecuvîntează
din nou şi îi vesteşte că prin neamul lui se vor binecuvînta toate neamurile
pămîntului.
Avraam şi fiul său s-au întors acasă.
Cînd a ajuns la vîrsta căsătoriei, Isaac şi-a luat de soţie pe Rebeca. Trăiau în
bună înţelegere şi făceau numai fapte bune şi plăcute lui Dumnezeu.
Din seminţia lui Avraam S-a născut cu trupul Fiul lui Dumnezeu, Domnul
nostru Iisus Hristos, prin care s-au binecuvîntat toate neamurile pămîntului.

18
Idei esenţiale
Jertfa lui Isaac, fiul lui Avraam, o preînchipuie
pe cea a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu: Avraam îl
iubea foarte mult pe fiul său, dar pentru Dumnezeu,
pe Care îl iubea şi mai mult şi în Care credea că are
putere să-l învie pe Isaac, nu l-a cruţat pe acesta; la
fel şi Dumnezeu, iubind nespus de mult pe Fiul Său,
L-a dat spre jertfă, să fie răstignit pe Cruce pentru
răscumpărarea noastră, dar a treia zi L-a înviat şi,
împreună cu El, ne-a înviat şi pe noi, care eram morţi
prin păcat. Şi precum Isaac nu s-a împotrivit tatălui
său ca să împlinească porunca lui Dumnezeu, pe Care Iisus ducîndu-şi crucea
spre Golgota
Îl iubea mai mult decît viaţa, la fel şi Hristos S-a su-
pus Tatălui Său şi S-a jertfit de bunăvoie; ba chiar mai mult: Iisus Însuşi, fiind
Dumnezeu, a vrut să se jertfească din dragoste pentru oameni, căci dragostea
lui Dumnezeu este desăvîrşită. Deci, dragostea desăvîrşită înseamnă să jertfeş-
ti ceea ce ai mai scump pentru cel iubit, chiar şi viaţa.
Ca şi Isaac, Iisus a dus în spate, spre Golgota, lemnul Jertfei, adică Crucea
Sa, ca acolo să fie înălţat pe ea.

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ Cum se comporta Isaac cu părinţii săi?
ƒ Cum a încercat Dumnezeu credinţa lui Avraam?
ƒ Ce purta Isaac pe umăr, cînd urcau muntele pentru a aduce jertfă?
ƒ Ce i-a strigat îngerul lui Avraam, cînd acesta voia să-şi jertfească unicul fiu?
ƒ Ce legătură vezi între acest caz din viaţa lui Isaac şi Jertfa Mîntuitorului nostru
Iisus Hristos?
2. Explică titlul textului.
3. Scrie numele a două personaje din text.
4. Identifică virtutea care l-a ajutat pe Avraam să împlinească porunca lui
Dumnezeu.
5. Scrie ce trăsături de caracter se formează în baza virtuţilor de mai jos.
Credinţă Înţelepciune
Ascultare Dreptate
Dragoste Bunătate
6. Enumeră virtuţile demonstrate de Avraam prin faptele sale.
7. Caracterizează-l pe Isaac (oral).

Cuvînt din Sfînta Scriptură


Dicţionar
Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încît pe
Ardere de tot – jertfă, folosi-
Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine
tă în cultul iudaic, care se ardea
crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
de tot pe un jertfelnic special.
(Ioan 3, 16)

19
Să ascultăm de părinţi

Un om avea un fiu tare leneş. În timp ce tatăl era printre primii gospodari în sat,
fiul era un leneş fără pereche. Băiatul cerea de la părinţii săi bani cît mai mulţi şi
haine cît mai frumoase. Într-o zi el îi zise tatălui său:
– Tată, colegii mei şi-au cumpărat nişte ghete foarte frumoase, pînă şi cei mai
săraci s-au înnoit. Aş vrea şi eu o pereche!
– Or fi muncit pentru ele, zise tatăl.
Îi văd pe colegii tăi cum lucrează alături
de părinţi. Să ştii, dacă nu munceşti şi
tu cîtuşi de puţin, nu mai primeşti nimic.
Dacă vei lucra, eu nu-ţi voi trece cu vede-
rea nici o dorinţă pe care aş putea-o îm-
plini. De aceea pune mîna şi munceşte,
iar eu îţi voi da banii pentru ghetele pe
care le vrei!
Copilul plecă îmbufnat, căci nu era
obişnuit nici să muncească, nici să rabde
vreo lipsă. A doua zi însă veni iarăşi pe
capul tatălui, cu aceeaşi rugăminte.
Tatăl îi zise:
– Uite ce vom face: tu vei vîntura grîul din pod, iar eu îţi voi cumpăra ghete. Aşa
e drept şi bine. Acum du-te la treabă!
Văzînd că tatăl său nu cedează din hotărîrea de a-l vedea muncind, băiatul urcă
în pod. Dar nu avea chef de muncă. Începu să caute cuiburi de viespi, apoi se dădu
huţa, ţinîndu-se de căpriori, inventă şi alte jocuri. După un timp se sătură de joacă
şi, considerînd că a trecut suficient timp pentru a-şi convinge tatăl că a muncit,
coborî în curte şi-i zise tatălui:
– Am terminat, tată, dă-mi banii!
Întunecîndu-se la faţă, tatăl său îi
zise:
– Văd că ai pierdut vremea ca de
obicei! Dacă ţii cu adevărat să ai ghete,
mergi şi fă ce ţi-am spus!
Uimit că tatăl ştia totul, băiatul urcă
iar în pod, unde, de astă dată, se întin-
se înciudat pe fîn, zicîndu-şi că acum va
sta mai mult şi astfel îl va păcăli pe tatăl
său. După o bună bucată de vreme cobo-
rî, vesel, gîndind că acum, în sfîrşit, va
primi banii.
– Tată, am vînturat pînă şi ultimul
bob de grîu! Acum dă-mi banii promişi
pentru ghete!
Dar s-a înşelat, căci tatăl îl mustră şi
mai aspru:

20
– Te ştiam leneş, dar nu mi-am închipuit că eşti atît de mincinos, încît să mă
minţi cu neruşinare! Acum nu te mai rog, ci îţi poruncesc să vînturi grîul. Dacă nu
înţelegi de voie, vei înţelege de nevoie că trebuie să munceşti şi să asculţi!
Surprins din nou şi ruşinat, băiatul urcă în pod şi începu să vînture cu năduf
grîul. Vîntura şi bombănea nemulţumit. Cînd ajunse pe la jumătatea grămezii de
grîu, dădu, printre boabe, de o pereche de ghete noi, aşa cum îşi dorise. Abia acum îl
copleşiră ruşinea şi căinţa pentru neascultare, lene şi minciună. Înţelese bunătatea
tatălui său, care-i cumpărase de îndată ce-i ceruse, dar a aşteptat un mic semn de
bunăvoinţă şi din partea lui.
Termină de vînturat tot grîul, apoi merse să-i mulţumească tatălui său. Rămase
mult timp lîngă el, ruşinîndu-se, pînă cînd tatăl îl observă şi îi zise:
– Spune-mi, nu te-ai simţit mai bine muncind după puterile tale? E timpul, de
acum, să te deprinzi cu munca.

Cuvînt din Sfînta Scriptură


Cel care cinsteşte pe tatăl său se va curăţa
de păcat. Şi ca acel care strînge comori, aşa este
cel care cinsteşte pe mama sa.
Înţelepciunea lui Iisus Sirah 3, 3-4

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Caracterizează personajele din text.


2. Scrie învăţătura textului.
3. Explică sensul următoarei propoziţii: „În casele creştinilor trebuie să domneas-
că pacea, buna înţelegere şi binecuvîntarea Domnului”.
4. Comentează comportamentul băiatului. Ai fost vreodată într-o situaţie
asemănătoare?
5. Prezintă exemple din viaţa ta, în care să comentezi la ce poate duce
neascultarea.
6. Comentează proverbele:
ƒ Adevărul iese la suprafaţă ca uleiul deasupra apei.
ƒ Cu minciuna prînzeşti, dar nu şi cinezi.

Învăţăturile Sfinţilor Părinţi

Dacă ne vom gîndi ce au făcut pentru noi părinţii noştri, vom rămîne uimiţi
de nemăsuratele noastre datorii.
Cum eşti tu faţă de părinţii tăi, aşa vor fi şi copiii tăi faţă de tine.
Sfîntul Ambrozie al Mediolanului

21
Evaluare
1. Citeşte textul.
Of, Adame, de ce ai greşit?
Într-un sat departe, un ţăran se tot plîngea şi zicea: „Adame, de ce ai greşit?
De nu ai fi greşit tu, n-ar mai fi trebuit ca astăzi noi să ne cîştigăm pîinea în
sudoarea frunţii”.
Într-o zi, trecînd pe lîngă casa lui un
boier, îi aude plînsul, vine către el şi-l în-
treabă:
– De ce te plîngi, omule?
Omul îi spuse necazul său. Atunci
boierul îi face omului aceluia o invitaţie
la masă. A venit el împreună cu soţia sa
la masa boierului – o masă deosebit de
bogată, cu tot felul de bunătăţi.
Boierul le zice:
– Din toate aceste bunătăţi puteţi
mînca, dar să nu deschideţi acest vas din
mijlocul mesei.
Şi boierul plecă.
Plini de curiozitate, cei doi se gîndeau
numai la vasul cu pricina.
– Ce-o fi oare în vasul acesta? zise femeia. Hai să vedem!
– Bine, femeie, zise bărbatul.
Şi nu ridică ea bine capacul de pe
vas, că din el a şi ţîşnit un şoricel.
S-au speriat cei doi. Ce îi vor spune
boierului cînd se va întoarce?
Cînd veni, boierul văzu vasul des-
coperit şi zise:
– Tot felul de bunătăţi v-am pus
înainte şi o singură poruncă v-am
dat, dar n-aţi îndeplinit-o. Aşadar,
nu mai daţi vina pe Adam, pentru că
nu-i exclus că oricine dintre noi ar fi
procedat la fel.
Ţăranul a înţeles că trebuie să
caute vinovatul în sine. Nu există o
victorie mai slăvită decît să-ţi birui
propriile patimi.

22
2. Răspunde la următoarele întrebări:
ƒ Ce spunea ţăranul despre Adam?
ƒ Cum i-a înţelepţit boierul pe ţăran şi pe soţia lui? (Alcătuieşte şi scrie două propoziţii
în caietul de religie.)
ƒ Ce a înţeles ţăranul?

3. Scrie, în două propoziţii, despre rolul îngeri-


lor buni.

Arhanghelul Arhanghelul
Mihail Gavriil
4. Răspunde, în scris, cine şi cui a spus:

ƒ Iată, Eu închei legămîntul Meu cu urmaşii voştri că nu


voi mai pierde tot trupul cu apele potopului şi nu va
mai fi potop ca să pustiască pămîntul.

ƒ Iată, la anul pe vremea asta, am să vin iar pe la tine.


Şi Sarra, femeia ta, va avea un fiu.

ƒ Tată, iată lemne şi foc avem, dar unde este oaia


jertfei Sale?

23
Reguli de bună purtare. Cele zece porunci

Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să cunoască adevărul şi să-l urmeze, ca să


aibă viaţă paşnică şi binecuvîntată, să se mîntuiască şi să dobîndească fericirea
veşnică în Împărăţia Sa Cerească.
Încă de la începutul lumii, Dumnezeu i-a îndemnat pe oameni să facă numai
fapte bune şi plăcute Lui. Pentru a-i ajuta să deosebească binele de rău, El i-a
dat lui Moise cele zece porunci, care vor rămîne valabile pentru toţi oamenii din
toate timpurile.
Dumnezeu Însuşi le-a scris pe două table de piatră şi, chemîndu-l pe Moise
pe Muntele Sinai, i le-a dat ca să le ducă poporului Său şi să-l înveţe Voia Sa.

Iată poruncile scrise de Dumnezeu:

1. Eu sînt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei afară de


Mine.
2. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a vreunui
lucru, să nu te închini lor, nici să le slujeşti.
3. Să nu iei Numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.
4. Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti.
5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.
6. Să nu ucizi.
7. Să nu fii desfrînat.
8. Să nu furi.
9. Să nu mărturiseşti strîmb împotriva aproapelui tău.
10. Să nu doreşti nimic din cîte are aproapele tău.

Primele patru porunci reglementează relaţiile noastre cu Dumnezeu, iar ce-


lelalte – raporturile cu aproapele.
Cele zece porunci cuprind toate legile şi poruncile pe care le-a dat Dumnezeu
prin prorocii Săi. Ele sînt obligatorii pentru toţi oamenii care doresc să trăiască
aproape de Dumnezeu şi să se mîn-
tuiască.
Dumnezeu nu impune însă pe
nimeni să respecte poruncile. El i-a
dat omului, încă de la crearea lui, li-
bertatea de a alege între bine şi rău.
Poruncile sînt obligatorii doar pen-
tru oamenii care vor să se mîntuias-
că. De aceea, după ce Moise a învă-
ţat poporul poruncile dumnezeieşti,
a zis: „Viaţă şi moarte ţi-am pus eu
astăzi înainte, şi binecuvîntare şi
blestem. Alege viaţa, ca să trăieşti
Muntele Sinai tu şi urmaşii tăi.”

24
Cei care împlinesc poruncile lui Dumnezeu
aleg viaţa şi binecuvîntarea.
Creştinii ascultă de poruncile lui Dumnezeu
şi le îndeplinesc.

Muntele Sinai:
Mănăstirea Sfînta Ecaterina

Tablele Legii

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ De ce a scris Dumnezeu poruncile?
ƒ Care sînt cele zece porunci?
ƒ Ce înţelegi prin darul libertăţii dat omului de către Dumnezeu?
ƒ Care este deosebirea dintre oamenii care îndeplinesc poruncile divine şi cei care
nu le îndeplinesc?
2. Formulează cîteva învăţături în baza textului.
3. Scrie, în cîteva propoziţii, cum îi putem mulţumi lui Dumnezeu pentru tot
ce avem.
4. Argumentează necesitatea îndeplinirii celor zece porunci.
5. Aminteşte-ţi cîteva exemple cînd ai respectat cele zece porunci şi cînd nu le-ai
respectat.

Cuvînt din Sfînta Scriptură


Cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, se va face
vinovat faţă de toate poruncile.
(Iacov 2, 10-13)

Învăţăturile Sfinţilor Părinţi

Înainte de a face vreun lucru, întreabă-te: „Va fi oare plăcut lui Dumnezeu?
Nu va fi oare contra poruncilor Lui?”
Sfîntul Filaret, Mitropolitul Moscovei

25
Frica de Dumnezeu

Următoarele evenimente s-au petre-


cut în Roma antică. Împărăteasa Romei,
în timpul unei călătorii cu trăsura, şi-a
pierdut lădiţa cu bijuterii. S-a dat de ves-
te în tot imperiul: „Cine va găsi lădiţa şi o
va aduce împărătesei în timp de treizeci
de zile, acela va primi cadouri foarte mari.
Iar cel care va găsi lădiţa şi o va aduce
împărătesei după expirarea celor treizeci
de zile, acela va fi pedepsit cu moartea.”
Bătrînul Samuil a găsit în curînd biju-
teriile pierdute, dar a venit la palat să
i le întoarcă împărătesei abia peste trei-
zeci de zile. Străjerii, cum au aflat, îndată
l-au şi dus la împărăteasă. Ea l-a privit cu
mirare pe bătrînul care a adus bijuteriile
după termenul stabilit.
– Ai fost plecat? l-a întrebat ea.
– Nu, am fost acasă.
– Atunci, poate, n-ai auzit porunca
Samuil şi regina mea? De ce ai venit după timpul stabilit?
Ştii că acum vei fi omorît?
– Eu îţi întorc lădiţa nu de frica pedepsei tale, ci de frica de Dumnezeu, i-a
răspuns bătrînul.
Auzind acestea, împărătesei i s-a făcut ruşine şi a anulat ordinul. Iar pe
bătrînul temător de Dumnezeu l-a lăsat să plece în pace.

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ Ce poruncă a dat regina în ţară?
ƒ Cine a găsit bijuteriile?
ƒ Cum a procedat bătrînul?
2. Formulează mesajul textului.
3. Ce înţelegi prin următoarele expresii: frica de Dumnezeu, dragostea de Dumne-
zeu? Cum se manifestă ele în comportamentul oamenilor?

Cuvînt din Sfînta Scriptură


Frica de Dumnezeu este un izvor de viaţă, ca să putem scăpa din cursele
morţii. (Pilde 14, 27)

26
Lectură patristică
Fără frica de Dumnezeu
nu te poţi păzi de păcat
Cine nu se teme de Dumnezeu, acela
este omul păcatului. Unde nu există frica de
Dumnezeu, acolo se săvîrşeşte tot răul. Sfîntul
Ioan Gură de Aur ne învaţă: „Dacă ne gîndim
că Dumnezeu este pretutindeni, aude totul şi
vede totul, nu numai ce facem noi, dar şi ce este
înăuntrul inimii noastre, atunci ne vom teme
de Dumnezeu şi nu vom mai îndrăzni să facem
nici o faptă păcătoasă, nici să spunem vreun
cuvînt păcătos şi nici măcar un gînd păcătos să
avem. Orice ai face, ţine minte că Dumnezeu
este cu tine. Şi nu vei păcătui niciodată.”

Domnul e cu mine
Domnul e cu mine –
De cine mă voi teme?
Cînd frigu-n suflet vine,
Cînd inima îmi geme,
Domnul e cu mine –
Eu n-am de ce mă teme...
Căci de la Dînsul vine
Tăria cea de cremne,
Căci El mă dăruieşte
Cu dragostea divină,
Cu ea El mă păzeşte,
Mă scapă de rugină.
Din El vine izbînda,
Lumina şi norocul, Imagine de la Muntele Athos
Din El vine scînteia
Ce-aprinde-n suflet focul.
Domnul e cu mine…
Tatiana Doibani

Învăţăturile Sfinţilor Părinţi

E cu neputinţă să fii creştin fără să trăieşti creştineşte.


Viaţa plăcută lui Dumnezeu este aceasta: aducerea aminte de Dumnezeu;
nădejdea în Dumnezeu; frica de Dumnezeu; dragostea de Dumnezeu.
A fi plăcut lui Dumnezeu – iată fericirea ta!
Sfîntul Ioan Gură de Aur

27
Dumnezeu vine pe pămînt, ca pe oameni să-i ridice la cer

Adam a fost părintele omenirii vechi, care zăcea


în robia morţii şi a păcatului. Iisus Hristos este înce-
putul omenirii noi. La crearea lui Adam, Dumnezeu
a luat ţărînă şi i-a făcut trup, apoi a suflat asupra
lui, dîndu-i suflet nemuritor.
Iisus este numit Adam cel Nou. La crearea tru-
pului lui Adam cel Nou, care este Domnul Hristos,
Dumnezeu a luat o picătură de sînge din sîngele ome-
nirii, adică din sîngele Fecioarei Maria. Astfel, Fiul
lui Dumnezeu se face şi Fiul Omului. Dumnezeu,
care era în ceruri, vine pe pămînt să Se Jertfească şi
să răscumpere omenirea din ghearele morţii şi ale
păcatului. Dumnezeu vine pe pămînt ca să-i ridice
pe oameni la cer. Fecioara Maria a fost pregătită
anume pentru această lucrare dumnezeiască.
Dumnezeu a trimis din înălţimile cereşti pe
arhanghelul Gavriil ca să-i aducă vestea bună
Icoana Naşterea Domnului Fecioarei Maria. Îngerul a fost trimis nu la vreo
împărăteasă bogată, crescută în lux şi găteli după
modă, ci la o fecioară săracă din neamul regelui David, care locuia în orăşelul
Nazaret din Galileea. Prin această alegere Dumnezeu ne-a arătat că îi iubeşte
pe oamenii simpli, dar curaţi cu inima, şi că nu în bogăţie stă bunăvoinţa lui
Dumnezeu, ci în inima curată.
Nimic nu se întîmplă fără voia lui Dumnezeu. Nici porunca cezarului August:
să se facă recensămîntul general, conform căruia fiecare locuitor trebuia să se
ducă în cetatea lui şi să se înregistreze. Astfel s-a împlinit prorocia prorocului
Miheia despre Naşterea lui Mesia în oraşul Bethleem: „Şi tu, Bethleeme Efrata,
deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpînitor peste Israel, iar
obîrşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei”. (Miheia 5, 1)
Cu evlavie adîncă şi cutremur trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru
această taină minunată,
dar şi plină de smerenie a
Întrupării Mîntuitorului,
căci cu robii S-a înscris de
bunăvoie, supunîndu-se
poruncii cezarului.
Numele Iisus, cel mai
scump nume şi slăvit de
toată oastea îngerească, tre-
buia să fie înscris în rîndul
supuşilor împăratului chiar
din momentul naşterii lui
Hristos. Cezar nu ştia că
printre cei care se vor în- Bethleem: Peştera unde S-a născut Iisus

28
scrie va fi şi Cel care înscrie pe
toţi oamenii în Cartea Vieţii.
Iată şi primul titlu pe care
l-a luat Iisus – „slugă”. A bine-
voit să primească acest titlu ca
să ne facă liberi pe noi, robii pă-
catului.
Urmînd porunca împăra-
tului, dreptul Iosif şi Fecioara
Maria s-au pornit din Nazaret
spre Bethleem. Cînd au ajuns în
oraş, era noapte. Ei au fost ne-
voiţi să-şi caute un adăpost, dar Bethleem: Ieslea în care a fost pus Pruncul Iisus
casele de oaspeţi erau ocupate. La marginea oraşului au găsit o peşteră în care
păstorii se adăposteau de ploaie.
În noaptea sfîntă toţi locuitorii Bethleemului erau cufundaţi într-un somn
adînc. Nu dormeau doar păstorii care vegheau lîngă turmele lor. „Şi iată îngerul
Domnului a stătut lîngă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au
înfricoşat cu frică mare.” (Luca 2, 9). Această vedere luminoasă, în întunericul
nopţii, i-a înspăimîntat pe păstori. Îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi. Căci, iată, vă
binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi
Mîntuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David”. (Luca 2, 10-11). Şi
îndată s-a văzut oaste cerească lăudînd şi slăvind pe Dumnezeu: „Slavă întru Cei
de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).
Vestind pacea şi înţelegerea în lume, îngerii parcă spuneau că Domnul
Hristos a venit pe pămînt să-i împace pe oameni cu Dumnezeu.

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ Cine a vestit că Iisus se va naşte în Bethleem?
ƒ De ce Domnul Iisus este numit Adam cel Nou?
2. Analizează evenimentele ce ţin de Naşterea Domnului şi explică, în baza lor,
cum Domnul Iisus ne învaţă pe exemplul propriu să fim smeriţi.
3. Explică fraza: „Chiar din clipa naşterii, Domnul Iisus a început să-şi ducă crucea
pentru mîntuirea noastră.”
4. Povesteşte despre naşterea Domnului Iisus Hristos pornind de la următoarea
schemă: Bunavestire – Maria – poruncă – Bethleem – peşteră – Iisus – îngeri
– păstori – stea – magi – daruri.
5. Alcatuieşte o compunere cu tema „Noaptea sfîntă”.

Învăţăturile Sfinţilor Părinţi

Hristos – iată bucuria noastră, iată comoara noastră!



Omul care îl are pe Hristos în inima sa este cel mai bogat om din lume!
Avva Evghenie

29
Îngerul

– Daţi milostenie, pentru numele lui Hristos!


Nimeni nu lua în seamă cuvintele acestea plîngăcioase, şi nici lacrimile ce
curgeau pe faţa femeii îmbrăcate sărăcăcios, care stătea singuratică într-un colţ
al străzii pline de forfotă.
Peste pămînt se lăsa măreaţa noapte dinaintea Naşterii lui Hristos. Femeia
însă nu se gîndea la sine, la faptul că era îngheţată pînă în măduva oaselor,
că nu mîncase nici o fărîmitură de pîine în ziua aceea. Toate gîndurile îi erau
la copii: o durea inima pentru ei. Stau, sărmanii, acolo, în cămăruţa rece şi în-
tunecoasă, flămînzi, îngheţaţi de frig, şi o aşteaptă. Ce o să le aducă? Ce o să le
spună? Mîine e praznic mare, veselie pentru toţi copiii, numai sărmanii ei copii
sînt flămînzi şi nefericiţi.
Ce să facă? Şi, parcă răspunzînd deznădejdii sale, în apropiere prinseră să
bată clopotele, vestind slujba privegherii. „Da, trebuie să merg să mă rog! Prin
rugăciune Dumnezeu o să mă ajute; mă
voi ruga pentru copii.”
Cu paşi şovăielnici, femeia se duse la
biserică…
Biserica era plină de lumină, plină de
oameni cu feţe vesele, mulţumite. Ascun-
zîndu-se într-un colţ, ea căzu în genunchi
şi rămase nemişcată acolo… Toată dure-
rea nemărginită de mamă, toată grija ei
pentru copii se revărsară într-o rugăciune
fierbinte: „Doamne, ajută-ne!”
– De ce plîngeţi? răsună la spatele ei
un glas gingaş, aidoma unei îngînări ce-
reşti.
Se dezmetici, îşi ridică ochii şi văzu
înaintea sa o fetiţă în haine scumpe. În
spatele fetei stătea o bătrînă. „Aveţi un necaz? Da?” Aceste cuvinte, spuse cu
glas dulce, copilăresc, o mişcară pînă în adîncul sufletului.
– Copiii mei sînt flămînzi, nu au mîncat nimic de azi-dimineaţă… Şi aşa ne
găseşte sărbătoarea cea mare…
– Nu au mîncat? Sînt flămînzi? – pe chipul fetiţei se întipări groaza.
Mînuţa ei de copil scotoci în manşonul de blană.
– Luaţi, aici sînt nişte bani, nu ştiu cîţi. Cumpăraţi de mîncare pentru copii.
Unde staţi şi cîţi copii aveţi?
– Soţul mi-a murit acum jumătate de an. Mi-au rămas trei copii în grijă. Să
muncesc nu am mai putut: toată vremea eram bolnavă. Stăm nu departe – iată
acolo, într-un subsol.
Fetiţa ieşi cu paşi repezi din biserică, însoţită de bătrînă.
Sărmana femeie porni şi se gîndea că poate acum îşi va încălzi şi-şi va hrăni
copilaşii. Intră în magazin, cumpără de mîncare (pîine, ceai, zahăr), apoi ţinu o
fugă pînă acasă.

30
Iată şi cămăruţa lor întunecoasă. Copiii s-au aruncat în braţele ei.
– Mămico! Ne e foame! Ai adus ceva?
Ea îi îmbrăţişă pe toţi trei.
– A trimis Domnul şi pentru noi bucurie!
Şi în cămăruţa lor se simţea adierea praznicului. Copiii erau veseli, se în-
călziseră.
Micuţa Nadia se apropie încet de mamă-sa, se lipi de ea şi zise:
– Spune, mămico, este adevărat că în noaptea Naşterii Domnului din cer
coboară în zbor un înger şi aduce daruri copiilor săraci?
În uşă bătu cineva. Copiii se repeziră să deschidă. Înaintea lor apăru un
bărbat cu un brăduţ în braţe. În spatele lui – o fetiţă frumoasă, bălaie, însoţită
de o bătrînică. Ele duceau o sumedenie de pachete şi cutii.
Copiii s-au lipit sfioşi de mama lor.
– E îngerul, mămico, e îngerul! şoptiră ei încetişor, privind spre fetiţa cea
frumoasă.
Bătrîna a început să împodobească brăduţul cu lumînări şi daruri, apoi a
desfăcut pachetele, a scos din ele chifle şi colăcei gustoşi, brînză, unt, ouă. Copiii
nu-şi credeau ochilor: se minunau şi tăceau.
– Iată, pentru voi, ca să întîmpinaţi Naşterea Domnului cu veselie! Sărbători
fericite! răsună glasul fetiţei. Ea puse pe masă un coş şi dispăru înainte ca
mama şi copiii să se dezmeticească.
Pe Maria o aştepta acasă mama, care o îmbrăţişă fierbinte, strîngînd-o la
pieptul său.
– Fetiţa mea bună! spuse ea, sărutîndu-i faţa fericită. Ai renunţat la brad,
la bunătăţi şi ai dat din ele copiilor săraci! Ai o inimioară de aur! Dumnezeu te
va răsplăti…
Maria a rămas fără brad şi fără daruri; în schimb strălucea de fericire. Cu faţa
ei drăgălaşă, cu buclele aurii, semăna într-adevăr cu un „înger al Domnului”.

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ Ce l-a rugat femeia pe Dumnezeu prin rugăciune?
ƒ Cum i-a ajutat fetiţa pe copiii săraci?
2. Descrie calităţile sufleteşti ale fetiţei.
3. Spune cum ai putea să-i ajuţi pe cei nevoiaşi.
4. Selectează îmbinările de cuvinte ce indică acte de milostenie:
a oferi hrană; iei fără de voie de la un coleg şi dai celui care n-are; te joci sau discuţi
cu un copil sărman sau bolnav; cumperi jucării pentru copii orfani; te rogi pentru
cineva; oferi ajutor unui bătrîn.
5. Completeaza enunţurile, alegînd din paranteze cuvintele potrivite.
Milostenia este o acţiune de (obligaţie, suflet).
Oferă cele necesare cu (inima deschisă, un oarecare regret).
Milostenia se face din (iubire, dispreţ) pentru aproapele tău.

31
Porunca întîi

Primele patru porunci arată oamenilor cum trebuie să-L


cinstească şi să-L iubească pe Dumnezeu.
Porunca întîi: Eu sînt Domnul Dumnezeul tău,
să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
Această poruncă ne spune că există un singur Dumnezeu,
pe care toţi oamenii sînt datori să-L cinstească. Zeii popoa-
relor sînt dumnezei falşi, născociţi de oameni. Prin cuvintele
„Eu sînt Domnul Dumnezeul tău” Domnul parcă Se arată pe
Sine oamenilor şi ne porunceşte să-L cunoaştem. La fel pro-
cedează şi părinţii cu copiii lor. Încă din fragedă pruncie ei se
prezintă copilaşului şi îi spun: „Eu sînt tatăl tău, iar aceasta
este mama ta”. Apoi, îl învaţă să rostească primele cuvinte:
„mama”, „tata”. Astfel, copilul îşi recunoaşte uşor părinţii şi
Iisus Hristos nu-i confundă cu altcineva.

Ce se întîmplă, însă, cu micuţii din casele de copii? Ei nu-şi cunosc părinţii


şi, cînd văd pe cineva, întreabă: „Tu eşti tatăl meu?”, „Poate tu eşti mama mea?”
Părinţii care i-au adus pe lume i-au părăsit, fără să li se prezinte. De aceea, aceşti
copii nu vor putea să-şi recunoască niciodată părinţii.
Nici omenirea nu L-ar fi cunoscut pe Dumnezeu, dacă El singur nu S-ar fi
descoperit nouă. În slujbele bisericeşti este chiar o cîntare în care se menţio-
nează: „Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă!” (Psalmul 117, 27). Iisus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a coborît din cerurile înalte, a luat chip de om şi
a venit pe pămînt ca să ne înveţe credinţa adevărată.
Pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, trebuie să ştim învăţătura Lui.
Prima poruncă este să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima. Aceasta în-
seamnă că toată viaţa noastră lui Dumnezeu trebuie să o închinăm, să o trăim
după voia Lui cea sfîntă.
Fiecare zi trebuie să o închinăm Domnului şi, orice-am face, să fim întot-
deauna cu gîndul la El.
De exemplu:
● Cînd te trezeşti dimineaţa, primele cuvinte trebuie să le închini Domnului:
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă
Ţie! Îţi mulţumim că ne-ai dat încă o
zi să mai trăim. Ajută-ne, Doamne, ca
în această zi să ne ferim de păcate.
● Apoi gîndeşte-te că Dumnezeu
îţi dă ziua pe care n-ai fi putut să
ţi-o dai singur şi rezervează prima
oră (sau cel puţin un sfert de oră) şi
ad-o jertfă lui Dumnezeu prin rugă-
ciunea de dimineaţă.
● Cu cît mai mult îţi vei sfinţi
ziua prin rugăciune, cu atît mai bine

32
te vei îngrădi de tot răul ce te
înconjoară pe parcursul zilei.
Rugăciunea de dimineaţă pen-
tru om este întocmai ca roua
dimineţii pentru plante.

După ce ai spus rugăciunea, ia


prescură (anaforă) şi agheasmă.

Acum sînt biserici aproape


în fiecare localitate şi e bine du-
minica să iei prescură şi agheas-
mă pentru toată săptămîna.

Soborul Sfinţilor

Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să fim întotdeauna cu Dumnezeu. Cînd sîntem


cu Dumnezeu, şi El este cu noi, şi totul e luminos! Cînd ferestrele unei încăperi
sînt deschise, soarele pătrunde uşor şi o face luminoasă-luminoasă. Dacă însă
vom astupa o fereastră, încăperea se întunecă puţin, iar dacă le vom astupa pe
toate, atunci va fi întuneric. La fel se întîmplă şi cu sufletul nostru. Cînd este
larg deschis spre Dumnezeu, el este luminos, vesel şi liniştit. Iar cînd uităm
de Dumnezeu şi ne gîndim la altceva, parcă am închide o fereastră a sufletului
nostru, sau poate chiar mai multe, şi
el se întunecă. Cu cît mai mult uităm
de Dumnezeu, cu atît mai întunecat se
face sufletul nostru.
Uitaţi-vă la planta numită floa-
rea-soarelui. În soare este viaţa ei. O
putere o atrage spre soare, astfel încît
ea întotdeauna se îndreaptă spre el. Şi
sufletul nostru este de la Dumnezeu.
Şi numai în Dumnezeu îşi poate găsi
liniştea şi fericirea. Numai Dumnezeu
este Soarele dreptăţii.

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ Care este prima poruncă a lui Dumnezeu?
ƒ Ce trebuie să facem ca toată ziua să o închinăm Domnului?
2. Povesteşte cum îţi manifeşti dragostea faţă de Dumnezeu.
3. Dă exemple cînd ai respectat şi cînd nu ai respectat această poruncă.
4. Numeşte cîteva fapte prin care se încalcă prima poruncă.
5. Elaborează o comunicare orală, în care să arăţi cum înţelegi porunca de a-L iubi
pe Dumnezeu. Intituleaz-o.

33
Să-L iubim pe Dumnezeu

Prin cuvintele Eu sînt Domnul


Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei
afară de Mine, Domnul ne spune că El este
Dumnezeul cel Adevărat, Atotputernic,
Atotştiutor, Atotmilostiv. Din El a luat
naştere toată lumea, prin El toată sufla-
rea trăieşte şi se mişcă. El este Sfînt şi
Veşnic.

În Domnul este toată puterea. Nu


există altă putere. Şi puterea luminii,
şi a apei, şi a aerului, şi a pietrei sînt
puterea lui Dumnezeu. Puterea datorită
căreia furnica se mişcă, peştele înoată,
Iisus Hristos pasărea zboară este puterea Domnului.
Dumnezeu îi dăruieşte fiecăruia atîta
putere, cît doreşte. De aceea, atunci cînd cauţi putere, caut-o la Domnul, deoa-
rece El este Izvorul Puterii Veşnice.

În Domnul este toată înţelepciunea. Nici o înţelepciune şi nici o ştiinţă nu sînt


în afara Lui. De aceea, atunci cînd cauţi înţelepciune, caut-o la Dumnezeu.
În Domnul este tot binele. Şi Iisus Hristos a zis că Dumnezeu este bun.
Bunătatea lui Dumnezeu se cuprinde în mila Lui, îndelunga răbdare şi iertarea
păcătoşilor. Atunci cînd vrei să creşti în bine, caută-l la Dumnezeu, care este
izvorul binelui.

Dumnezeu ne porunceşte: Să nu ai
alţi dumnezei afară de Mine. Pentru ce
să mai ai alţi dumnezei, dacă Dumnezeul
tău este Domnul Atotţiitorul? Dacă ai
doi dumnezei, să ştii că unul dintre ei
este diavolul. Iar tu nu poţi să-i slujeşti
în acelaşi timp şi lui Dumnezeu, şi dia-
volului, la fel cum nu poate o lumînare
să ardă în acelaşi timp în două case.
N-are nevoie pădurea de al doilea soare,
Sfînta Scriptură
deoarece va arde. N-are nevoie furnica
de două picături de apă, deoarece se va îneca. Şi nici tu, omule, n-ai nevoie de
doi dumnezei, deoarece nu vei fi mai bogat, ci mai sărac. Şi dacă vei avea atît
de mulţi dumnezei, precum multe sînt furnicile, să ştii că aceşti dumnezei vor
fi tot atît de slabi, precum sînt furnicile. Deci, alungă-i pe cei mulţi dumnezei
din sufletul tău şi rămîi fidel doar Dumnezeului Celui Adevărat. La El vei găsi
toată puterea, înţelepciunea şi bunătatea. Lui Unuia îi slujeşte, doar Lui I te
închină în vecii vecilor. Amin.

34
Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Identifică mesajul textului.


2. Explică porunca: „Să nu ai alţi Dumnezei afară de Mine”.
3. Alcătuieşte o rugăciune de mulţumire lui Dumnezeu.

Lectură
Pămîntul, cerul şi lumea
Doi săteni, vecini şi prieteni, discutau.
În timp ce unul se plîngea mereu, celălalt
părea să nu aibă vreo supărare. Cel nemul-
ţumit îl întreabă:
– Cum de eşti totdeauna mulţumit, chiar
şi atunci cînd treburile nu-ţi merg tocmai
bine?
– Pentru că în fieca-
re dimineaţă, cînd văd
lumina zilei, îmi zic:
„Mulţumeşte lui Dumne-
zeu că, iată, ţi-a mai dat o zi de trăit!” şi mă gîndesc la cerul
pe care l-a zidit Dumnezeu. Mă uit la soare şi mă gîndesc
la Creatorul care l-a zidit, mulţumindu-I. Apoi iau seama la
pămîntul pe care-l calc, amintindu-mi că din el sînt luat,
precum ne spune Sfînta Scriptură, şi care-mi dă hrana
de care avem nevoie eu şi familia mea. Mă uit şi-n jurul
meu, la lumea cea asemenea mie, şi văd în fiecare om
pe fratele meu, care, poate, azi are
nevoie de ajutorul sau de vorba mea.
Mă gîndesc că, poate, careva dintre
fraţii mei este bolnav sau îl cople-
şeşte durerea, şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru sănătate,
pentru toate cîte le am, hotărînd ca pentru aproapele meu să
fiu grabnic ajutor. Crede-mă, prietene, că nu pot fi supărat!

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Formulează intrebări în baza textului.


2. Identifică mesajul textului.

Cuvînt din Sfînta Scriptură


Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe
celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi
să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona. (Matei 6, 24)

35
Porunca a doua: Să nu-ţi faci chip cioplit

Porunca a doua: Să nu-ţi faci chip cioplit şi


nici un fel de asemănare a vreunui lucru, să nu
te închini lor, nici să le slujeşti.

Această poruncă este în strînsă legătură cu prima.


Oamenii de demult, care Îl uitaseră pe Dumnezeul cel
adevărat, au început să se închine la soare, la lună, la
stele, la munţi, la ape, la pietre şi la alte lucruri din
natură. Făcîndu-şi statui şi chipuri din lemn, metal
sau piatră, ei se închinau lor şi le numeau dumne-
zei. Porunca a doua interzice închinarea şi slujirea
la idoli.
Odată cu venirea Domnului Iisus pe pămînt, în-
chinarea la idoli a încetat, deoarece Iisus este Fiul
lui Dumnezeu. El le-a descoperit oamenilor învăţă-
tura despre Dumnezeul Cel Adevărat şi i-a învăţat
cum să se roage. Căci nimeni nu poate să ne vor-
Iisus Hristos: Icoană veche bească mai bine despre Dumnezeu decît Însuşi Fiul
lui Dumnezeu.

Icoanele din casele creştinilor nu sînt idoli.


Creştinii nu consideră icoanele nişte idoli, ele
nu-l înlocuiesc pe Dumnezeu. Ei nu se închină
materialului şi vopselelor din care sînt făcute
icoanele, ci chipului lui Dumnezeu sau sfinţilor
lui reprezentaţi pe ele. Icoanele sînt ca nişte fe-
restre prin care oame-
nii privesc spre cer.

Creştinii păstrea-
ză icoanele la loc de
cinste, deoarece ele
ne amintesc de Dom-
nul Iisus Hristos, de
Maica Sa, de sfinţii
care au bineplăcut lui Maica Domnului Donskaia.
Dum nezeu. Precum Teofan Grecul
gîndul ne zboară spre
cei dragi, cînd privim fotografiile, tot aşa se îndreaptă
el spre cel care este reprezentat pe sfintele icoane,
atunci cînd ne închinăm.

36
Lectură patristică

Sfîntul Ştefan – apărătorul icoanelor


Trecuseră şapte sute de ani de la Naşterea Domnului. Împotriva Bisericii
lui Hristos a început o luptă mare. Unii oameni nu înţelegeau de ce creştinii
se închină la icoane. Chiar şi împăraţii
au început să-i asuprească pe cei care
cinsteau sfintele icoane.
Într-o zi, împăratul Bizanţului,
Constantin Copronimul, a poruncit să
fie adus Sfîntul Ştefan, care apăra icoa-
nele. Ajuns în faţa împăratului, sfîntul
a început să-i explice de ce trebuie cin-
stite icoanele. Însă toate dovezile sale
îl mîniau şi mai mult pe împărat.
Dorind să-l înţelepţească, sfîntul a
luat portretul împăratului şi a între-
bat: „Al cui este chipul?” Străjerii au
răspuns toţi într-un glas: „Chipul este
al împăratului!” Atunci Sfîntul Ştefan
a aruncat portretul jos şi a început să-l
calce în picioare. Văzînd aceasta, străje-
rii au strigat: „Cum de îndrăzneşti să-l
calci în picioare pe împărat?!” Sfîntul
a răspuns: „Pe bună dreptate v-aţi mî-
niat văzînd cum îl calc în picioare pe
împăratul pămîntesc. Acum, vă rog să
mă înţelegeţi şi pe mine: cum pot eu
să tac, cînd voi Îl călcaţi în picioare
pe Împăratul Ceresc, pe Domnul Iisus
Hristos, pe Maica lui cea Sfîntă?!”

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ Care este porunca a doua?
ƒ Ce sînt idolii?
2. Argumentează deosebirea dintre idol şi icoană.
3. Povesteşte cum i-a demonstrat Sfîntul Ştefan împăratului necesitatea cinstirii
icoanelor.
4. Descrie calităţile lui Sfîntul Ştefan.
5. Comentează fraza: „Icoanele sînt ferestrele prin care creştinii privesc spre cer”.

37
Cînd au apărut primele icoane?

Încă în primele secole ale creştinismului este


menţionată existenţa imaginilor Domnului Iisus
Hristos. Istoricul Eusebiu de Cezareea, prin anul
300 după Hristos, scrie în lucrările sale despre sta-
tuia Mîntuitorului din Paneada, înălţată de o femeie
vindecată de Iisus: „Aici, şi pînă astăzi, în faţa casei
femeii vindecate, stă o piatră înaltă, pe care e în-
făţişat chipul unei femei îngenuncheate, turnat din
aramă. În faţa ei – chipul lui Iisus Hristos. Eu per-
sonal am văzut acea piatră, trecînd prin acel oraş.”
Un alt document atestă acelaşi fapt. Este vor-
ba de cronografia lui Ioan al Antiohiei, numit şi
Malalas, „despre femeia cu scurgere de sînge”. El
scrie: „Întristîndu-se de tăierea capului Sfîntului
Ioan Botezătorul, împăratul Irod s-a întors din
Iisus Hristos Iudeea. Şi a venit la el o femeie bogată, care locuia
în cetatea Paneada, cu numele Vernica (Veronica).
Ea i-a adus o cerere în care scria: „Augustului Irod, guvernatorul, legiuitorul
iudeilor şi al grecilor, împăratul Trahonitidei, cerere şi rugăciune din partea
Veronicăi, locuitoare vrednică a cetăţii Paneada…
Din vîrsta copilăriei am fost cuprinsă de o boală de scurgere de sînge şi
mi-am cheltuit viaţa şi bogăţia pe la doctori, dar vindecări n-am avut. Auzind
de vindecările lui Iisus… am alergat şi eu la El, ca la Dumnezeu. M-am apro-
piat pe furiş şi m-am atins de poala hainei lui Iisus şi m-am făcut deodată
sănătoasă… Îngăduie, Auguste, să ridic o statuie Domnului Iisus care m-a
vindecat.”
Împăratul, auzind aces-
tea din cerere, s-a îngrozit
de minune şi, temîndu-se
de taina vindecării, a spus:
„Vindecarea ce s-a făcut cu
tine este vrednică de o mare
statuie. Aşadar, ridică-I sta-
tuia pe care o vrei, slăvind pe
Cel care te-a vindecat.”
Statuia a fost ridicată în
timpul regelui Filip, care a
murit în anul 34 după Hristos.
Aceasta este cea mai veche
mărturie despre un monument
creştin, care a fost înălţat chi-
ar în timpul vieţii Domnului
Iisus.
Muntele Athos: Interiorul unei biserici

38
Idei esenţiale
Rugîndu-ne în faţa icoanei, trebuie să ne amintim că
icoana nu este Însuşi Dumnezeu, ci doar chipul, înfăţişa-
rea Lui sau a Sfîntului. De aceea, noi nu ne rugăm icoanei,
ci lui Dumnezeu sau Sfîntului care e zugrăvit pe icoană.
Icoana e ca şi Sfînta Scriptură. În Sfînta Sciptură citim cu
evlavie cuvîntul lui Dumnezeu, iar pe icoane contemplăm
cu smerenie sfintele chipuri, care, ca şi cuvîntul Domnului,
sînt adresate inimii şi sufletului nostru.
În jurul capului Mîntui-
torului, al Maicii Domnului,
sfinţilor de pe icoane este
desenat un cerc luminos,
numit nimb sau aureolă.
Nimbul este simbolul iradie-
rii luminii şi slavei dumne- Maica Domnului:
zeieşti. Există şi icoane care, Icoană veche
prin harul Domnului, fac diferite minuni: îi vindecă
pe cei bolnavi, îi ajută pe oameni să facă fapte bune, îi
izbăvesc de necazuri etc.
În creştinism, cuvîn-
tul idol are şi alt sens. Tot
ceea ce iubeşte omul mai
mult decît pe Dumnezeu
devine un idol pentru el.
De exemplu, iubirea de
bani, Apostolul Pavel o
Mănăstirea Noul Neamţ
numeşte „închinare la
idoli” (Coloseni 3, 5). Deci, banii, mîncarea, băutura,
hainele luxoase – toate acestea devin idolii noştri
atunci cînd le acordăm prea mare atenţie. Creştinul
trebuie să iubească simplitatea şi să facă totul cu mă-
sură: doar atît de cît are nevoie. Nimic nu trebuie să-i
Mănăstirea Saharna
robească inima.
Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Copiază şi completează propoziţiile:


Despre statuia Domnului Iisus Hristos a scris istoricul . . . . prin anul . . . .
Femeia care a fost vindecată se numea . . . .
Statuia a fost ridicată în timpul regelui . . . .
2. Scrie ce este nimbul.
3. Argumentează de ce banii, băutura, hainele luxoase sînt numite idoli.

Învăţăturile Sfinţilor Părinţi

Icoana este Sfînta Scriptură pentru cei care nu ştiu să citească.


Sf. Ioan Damaschin

39
Chipul Nefăcut de Mînă al Mîntuitorului

În timpul aflării pe pămînt a


Mîntuitorului, în oraşul Edesa, trăia
împăratul Avgar. El era bolnav de lepră
şi foarte slăbit. Într-o zi, Avgar a auzit
despre Dumnezeu Iisus Hristos şi minu-
nile Sale şi inima i s-a umplut de nădejde
de vindecare, căci suferea foarte mult. A
chemat o slugă şi i-a zis:
– Eu vreau să-L văd pe Iisus Hristos
şi să primesc de la El vindecare. Ce să
fac şi cum să procedez ca El să vină la
mine?
– Trimite, domnul meu, un om în
Palestina şi invită-L pe El la tine. Dacă
însă nu va veni, să spună doar un cuvînt
şi tu te vei însănătoşi, pentru că El vin-
Chipul Nefăcut de Mînă al Mîntuitorului decă bolnavii şi de la depărtare. Se spune
că e nevoie doar de credinţă.
– Eu cred. Dar aş dori să văd faţa acestui Doctor şi Făcător de Minuni.
– Atunci trimite la El un pictor şi porunceşte-i să-I picteze chipul.
Avgar a ascultat sfatul slugii sale şi a trimis în Palestina un pictor pe nume
Anania, spunîndu-i că, dacă Iisus nu va binevoi să vină singur la el, va trebui
să picteze chipul Lui şi să-L aducă.
Anania, venind la Ierusalim şi găsindu-L acolo pe Mîntuitor, i-a povestit
despre necazul şi rugămintea lui Avgar, apoi şi-a ales un loc potrivit şi a început
să picteze faţa Lui. Însă acest lucru nicidecum nu-i reuşea, deoarece chipul
Mîntuitorului era schimbător.
Înţelegînd dorinţa lui Anania, Hristos a luat un ştergar, apă şi şi-a spălat
faţa, apoi şi-a şters-o. Şi – minune! – pe acest ştergar a apărut chipul Său.
Atunci Domnul i-a dat pictorului chipul Său, nefăcut de mînă, şi i-a zis:
– Dă-i-l celui care te-a trimis!
Anania a luat ştergarul cu imaginea minunată şi a dus-o împăratului Avgar
cu multă evlavie. În momentul cînd a primit darul sfînt, acesta a căzut în ge-
nunchi, l-a sărutat şi a început să se roage cu lacrimi în ochi. Şi chiar din acel
moment s-a simţit sănătos.

După patimile lui Iisus Hristos, în Edesa a venit apostolul Tadeu, pentru
a propovădui Evanghelia. Acesta l-a botezat pe Avgar, pe membrii familiei lui
şi pe mulţi credincioşi din acel oraş. Avgar a atîrnat Chipul Nefăcut de Mînă
pe poartă, ca fiecare trecător să i se închine, iar sub imagine a scris: „Doamne
Iisuse, oricine va crede în Tine nu va rămîne ruşinat!”
De la moartea lui Avgar au trecut mulţi ani.

40
În oraşul Edesa trăia un
păgîn. El intenţiona să distru-
gă Chipul Nefăcut de Mînă al
Mîntuitorului. Dar episcopul
oraşului, aflînd despre aceasta,
l-a ascuns în perete, astfel sal-
vîndu-l de la nimicire.

Au mai trecut ani. Asupra


oraşului Edesa au năvălit per-
şii. În acest timp, la episcopul
cetăţii a venit o femeie şi i-a
vorbit:
– Deasupra porţilor oraşu-
lui, în perete, e ascuns Chipul
Nefăcut de Mînă al Mîntuito-
rului. Ia-l.
Episcopul într-adevăr a gă-
sit, în locul indicat, icoana sfîn-
tă, care, în timpul luptelor, era
dusă dintr-un loc în altul, res-
pingînd astfel năvălirile dese
ale duşmanilor. Perşii au încetat să mai atace oraşul Edesa.
Mai tîrziu, Chipul Nefăcut de Mînă a fost vîndut de către nobilul Amir gre-
cilor şi dus cu mare alai la Constantinopol. Aceasta a avut loc la 16 august 944.
Circulă o ipoteză precum că, pe timpul cuceririi Bizanţului, acelaşi chip a fost
adus pentru ultima dată de către cruciaţi în oraşul Veneţia. Dar corabia pe care
era transportat s-a scufundat în apele Mării Mediterane.

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ De ce împăratul şi-a trimis sluga să picteze chipul Domnului Iisus Hristos?
ƒ Ce l-a ajutat pe împărat să se vindece?
ƒ Al cui chip poate fi pictat pe icoană?
2. Scrie prin ce se deosebeşte Chipul Nefăcut de Mînă de celelalte icoane ale
Domnului Iisus Hristos.
3. Povesteşte ce s-a întîmplat cu icoana Chipul Nefăcut de Mînă al Mîntuitorului
după moartea lui Avgar.

41
Porunca a treia

Porunca a treia: Să nu iei numele Domnu-


lui Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa
Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert nu-
mele Lui.
Prin porunca a treia, li se cere oamenilor să nu
facă glume pe seama lui Dumnezeu, să nu înjure
şi să nu-şi bată joc de Părintele şi Creatorul lumii
întregi.
Numele Domnului este un nume Sfînt, precum
a zis şi Fecioara Maria: „Că mi-a făcut mie mări-
re Cel Puternic şi sfînt este numele Lui” (Luca 1,
49). În Sfînta Scriptură găsim multe învăţături,
în care se spune că Domnul ne va răsplăti cu bine
atunci cînd vom chema numele Lui. Astfel, în car-
tea Ieşirea (20, 24), Dumnezeu spune: „În tot locul
unde voi pune pomenirea numelui Meu, acolo voi
Sfînta Treime. Andrei Rubliov veni la tine, ca să te binecuvîntez”. Apostolul Pavel
ne spune: „Oricine va chema numele Domnului se
va mîntui” (Rom. 10, 13). Iisus Hristos le-a spus ucenicilor Săi: „Iar celor ce vor
crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi
vor grăi, şerpi vor lua în mînă, şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i
va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mîinile şi se vor face sănătoşi” (Marcu
16, 17-18). Sfinţii Apostoli ne spun despre Iisus Hristos: „Şi întru nimeni altul
nu este mîntuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în
care trebuie să ne mîntuim noi” (Faptele Apost. 4, 12).
Urmînd aceste sfaturi, Sfinţii Apostoli, apoi şi urmaşii lor, în numele
Domnului, vindecau pe cei bolnavi, înviau morţi. Şi astăzi, oricare creştin, dacă
va chema cu credinţă, cu evlavie şi dragoste numele Domnului, va pimi ajutor
în caz de boli, suferinţe şi necazuri.
Porunca a treia ne interzice să hulim şi să batjocorim numele lui Dumnezeu,
şi chiar să-L rostim fără cinstea cuvenită.

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ Care este porunca a treia?
ƒ De la ce fel de fapte ne opreşte această poruncă?
2. Completează propoziţiile cu cuvinte din text.
Fecioara Maria a spus: „Că mi-a făcut mie mărire . . . . ”
Apostolul Pavel ne spune: „Oricine va chema . . . . ”

42
Lectură patristică
Cum îndrăznesc unii oameni să pronunţe
numele Domnului în deşert, acest nume mi-
nunat şi sfînt?! Atunci cînd în cer se pronunţă
numele Domnului, cerurile se pleacă, stelele
strălucesc mai puternic, arhanghelii şi îngerii
cîntă: Sfînt, Sfînt, Sfînt, Domnul Savaot, plin
e cerul şi pămîntul de mărirea Ta, iar sfinţii
se închină pînă la pămînt. Cum îndrăznesc oa-
menii muritori să pronunţe cel mai sfînt nume
fără cutremur şi evlavie, fără frică şi dragoste
de Dumnezeu?!
Cînd omul zace pe patul de moarte, orice
nume ar pronunţa, nici unul dintre ele nu este
în stare să-i aducă bolnavului putere şi linişte
sufletească. Şi doar numele Domnului Iisus
Hristos, pronunţat cel puţin o singură dată, îi
dă omului curaj şi linişte.

Omule! Atunci cînd te vor pără-


si rudele şi cei apropiaţi, cînd te vei
simţi singur în această lume, cheamă
numele Domnului şi El va fi pentru
tine sprijin şi ajutor.
Atunci cînd în viaţă vei întîmpi-
na greutăţi şi vei simţi că mintea ta
slabă şi neputincioasă nu le poate în-
vinge, cheamă numele Domnului, nu-
mele Dumnezeului celui Atotştiutor
şi Înţelept, şi chipul Lui îţi va lumina
sufletul şi vei găsi răspuns la între-
barea ta.
Nicolae Velimirovici,
Mănăstirea Japca
Episcopul Serbiei

Rugăciune

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

Învăţăturile Sfinţilor Părinţi

Numele lui Dumnezeu este Sfînt, precum şi Dumnezeu este Sfînt.


Nicolae Velimirovici, Episcopul Serbiei

43
Să nu chemăm numele Domnului în deşert

Un meşter, lucrînd în atelierul său, întotdeauna chema numele Domnului în


deşert. Într-o zi, un călugăr trecea pe alături şi a auzit cum acesta tot pomeneşte
de Dumnezeu: cînd în glumă, cînd înjura, cînd în bătaie de joc. Dorind să-l în-
veţe minte, călugărul l-a strigat cu glas tare pe meşter şi l-a rugat să iasă afară,
iar el s-a ascuns. Meşterul a ieşit afară şi n-a văzut pe nimeni. Mirat, s-a întors
în atelier şi şi-a continuat lucrul. După cîtva timp, călugărul l-a strigat din
nou pe meşter să iasă afară. Meşterul
a ieşit, iar călugărul se prefăcu că nu
ştie nimic.
Atunci meşterul a zis supărat:
– Ce-ţi baţi joc de mine, eu doar am
atît de mult de lucru?! Tu mă strigi, eu
lepăd lucrul, ies afară, iar tu te prefaci
că nu ştii nimic!
Călugărul i-a răspuns:
– Cu siguranţă, Dumnezeu are
mai mult de lucru decît tine, dar tu în-
totdeauna chemi numele Domnului în
deşert. Te-ai supărat pe mine că te-am
sustras de la lucru? Dar spune-mi, te
rog, cine are motiv să se supere mai
tare: Dumnezeu sau tu?!
Auzind acestea, ruşinat, meşterul a
intrat în atelier. De atunci el n-a mai
chemat niciodată numele Domnului în
deşert.

În ce chip se poate lua numele Domnului în deşert?


Numele Domnului se poate lua în deşert prin:
a) purtarea necuviincioasă în biserică, adică:
- vorbim, rîdem, facem gălăgie;
- intrăm fără frică şi evlavie în Casa lui Dumnezeu;
- sîntem îmbrăcaţi necuviincios (fetele – în pantaloni, fără broboadă);
b) necinstirea lucrurilor sfinte:
- ne apropiem fără evlavie de sfintele icoane, de sfînta cruce, de agheasmă;
- lăsăm, din neglijenţă, să se prăfuiască iconiţele;
c) nemulţumiţirea de cele rînduite de Dumnezeu (De ce a îngăduit aşa
Dumnezeu, mai bine era altfel! De ce a plouat cu grindină? ş.a.);
d) înjurături şi blesteme;
e) jurămînt mincinos, adică atunci cînd Dumnezeu este luat ca martor pen-
tru ceea ce nu este adevărat.

44
Exemple de pedepsire a celor care au chemat
numele Domnului în deşert:
1. Înainte de Naşterea Domnului Iisus, cei care îndrăzneau să pronunţe nu-
mele Domnului fără frică şi umilinţă, fără respect şi evlavie erau omorîţi cu
pietre.
2. Primii creştini, dacă auzeau pe cineva că huleşte numele lui Dumnezeu,
îl alungau din localitate pe trei săptămîni sau îl legau de un stîlp în centrul
oraşului, satului, spre ruşinea tuturor.
3. Odată au venit la Sfîntul Axentiu doi leproşi şi-l rugau stăruitor să-i vin-
dece. Sfîntul Axentiu i-a întrebat: „Pentru ce păcate v-a pedepsit Dumnezeu aşa
de aspru?” Bolnavii, ruşinaţi, tăceau. Atunci, sfîntul le-a spus: „Dumnezeu mi-a
descoperit că boala este trimisă pentru păcatul înjurării de cele sfinte. Pentru
voi a devenit o obişnuinţă să luaţi în deşert numele Domnului Dumnezeu.”
Auzind că sfîntul le cunoaşte păcatele, cei doi s-au speriat şi au căzut cu faţa
la pămînt, cerînd iertare de la Dumnezeu şi rugîndu-l cu lacrimi pe sfînt ca să-i
vindece.
Sfîntul Axentiu, văzînd pocăinţa lor, a luat ulei sfinţit şi i-a uns pe bolnavi
în numele Domnului Iisus Hristos. Şi ei s-au vindecat.
Din ziua aceea ei n-au mai luat numele Domnului în deşert niciodată.
4. În timpul domniei împăratului Iulian Apostatul (Lepădatul; se numea aşa
deoarece s-a lepădat de credinţa creştină şi de Hristos), dregătorul său a venit în
Antiohia să jefuiască biserica din centrul oraşului, care era foarte bogată şi foarte
frumoasă. Intrînd în biserică, el a luat vasele sfinte, cărţile sfinte, icoanele şi le-a
aruncat pe jos. Călcîndu-le în picioare, el batjocorea numele lui Dumnezeu.
Deodată, pe trupul lui au apărut viermi, care-i mîncau carnea de viu. Oricît
a încercat el să se vindece, nici un medicament nu i-a ajutat. Astfel duşmanul
lui Dumnezeu a murit în chinuri groaznice.
Istoricul Sozomen, care a trăit în acea perioadă, mărturisea despre acest
caz: „Atunci toţi au înţeles că dregătorul a fost pedepsit pentru că a luat în rîs
cele sfinte şi a batjocorit numele lui Dumnezeu”.

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Povesteşte cum l-a învăţat minte călugărul pe meşter, ca să nu mai ia în deşert


numele Domnului.
2. Formulează învăţături în baza acestui text.
3. Răspunde la următoarele întrebări:
ƒ Prin ce fel de fapte se poate lua numele Domnului în deşert?
ƒ Ce trebuie să faci ca să nu încalci porunca a treia?
4. Povesteşte cîteva exemple de pedepsire a celor care au luat numele Domnului
în deşert.
5. Scrie ce învăţătură ai luat din aceste exemple.

Dicţionar
Apostat – cel care s-a lepădat de Hristos; răzvrătit, rebel.

45
Porunca a patra

Porunca a patra: Adu-ţi aminte de


ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează
şase zile şi-ţi fă în acelea toate trebu-
rile tale, iar ziua a şaptea este odihna
Domnului Dumnezeului tău: să nu
faci în acea zi nici un lucru.
Această poruncă arată:
a) datoria de a munci în timpul celor
şase zile ale săptămînii;
b) datoria de a sărbători ziua a şaptea
ca zi de odihnă închinată Domnului.
Datoria de a munci
Munca este o datorie pentru fieca-
re creştin. Sfîntul Apostol Pavel spune:
„Dacă cineva nu vrea să lucreze, acela
nici să nu mănînce” (II Tesaloniceni 3,
10). Iar în Pildele lui Solomon citim:
„Cea mai scumpă comoară pentru om
este munca” (Pilde 12, 27).
Lenea este o jignire la adresa lui
Dumnezeu, care ne-a poruncit: „Şase zile
să vă osteniţi şi să vă faceţi tot lucrul”.
După cădere, Dumnezeu i-a spus lui
Familia Sfîntă – model de hărnicie Adam: „În sudoarea frunţii îţi vei mînca
pîinea”.

În cel leneş nu poţi avea încredere, el n-are simţul responsabilităţii. Un ast-


fel de om nu face nimic la timp, întotdeauna întîrzie, nu-şi împlineşte îndato-
ririle aşa cum ar trebui, îi face pe ceilalţi să aştepte, fiind pricină de supărare
şi ispită.
„Piatra care nu se mişcă este acoperită de muşchi”, spune un înţelept pro-
verb. Leneşul pierde minutele, orele, zilele, lunile şi anii, tot timpul care i-a fost
dăruit pentru a-şi sfinţi sufletul şi pentru a face fapte bune. Leneşul uită că
ne aşteaptă dreapta judecată a Domnului Hristos, iar apoi veşnica veselie sau
veşnica osîndă.

Bieţii copii care cad pradă duhului leneviei nu pot sta liniştiţi în timpul ore-
lor de clasă, n-au nici un astîmpăr. Nu e de mirare că aceşti copii nu învaţă bine,
că îşi memorează lecţiile cu mare greutate şi îşi supără părinţii cu note rele.
Frecventarea locurilor de distracţie, adesea fără ştirea părinţilor, plimbările
fără rost prin magazine sau pe străzi, ore întregi petrecute în faţa televizoru-
lui – toate acestea sînt adevărate păcate!

46
Lectură patristică
Un exemplu de hărnicie este Sfîntul
Serafim de Sarov, făcătorul de minuni. Acest
vrednic bătrîn, care nu ştia ce înseamnă le-
nea, a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul
bucuriei pascale, încît întotdeauna şi tuturor
le spunea: „Hristos a înviat, bucuria mea!”
Sfîntul Serafim ne povăţuieşte: „Albinele
harnice, bine plăcute lui Dumnezeu, nu au
timp de supărare. Alungaţi lenevia. Pururea
vă rugaţi: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
şi nici o supărare sau necaz nu vă va atinge.
Atunci cînd începeţi un lucru, amintiţi-vă
că-l faceţi spre slava lui Dumnezeu şi cereţi
ajutor de la El, aşa încît harul Sfîntului Duh,
Mîngîietorul, să se pogoare peste voi, lumi-
nîndu-vă mintea şi umplîndu-vă inima cu Sfîntul Serafim de Sarov
pacea Sa.
Bucuraţi-vă pururea întru Domnul! Bucuraţi-vă şi mulţumiţi-I Atotînţelep-
tului Creator pentru nenumăratele Sale binefaceri, căci El pe toate le lucrează
spre binele celor care-L iubesc. Păstraţi credinţa ortodoxă ca pe lumina ochilor,
iar Dumnezeu vă va întări şi vă va ajuta. Iubiţilor, rugaţi-vă neîncetat şi pentru
toate mulţumiţi. Hristos a înviat!”

Munca îl înnobilează pe om

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ Care este porunca a patra?
ƒ De ce lenea este considerată un păcat?
ƒ La ce ne îndeamnă Sfîntul Serafim de Sarov?
ƒ Ce învăţături ai luat din această lectură?
2. Împarte textul în fragmente şi formulează ideile principale.
3. Cum înţelegi fraza: „Piatra care nu se mişcă este acoperită de muşchi”.

47
Duminica – ziua Domnului

În ziua a şaptea Dumnezeu S-a odih-


nit de toate lucrările Sale. Şi a binecuvîn-
tat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o.
Domnul ne-a poruncit: „Adu-ţi aminte de
ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează
şase zile şi fă în acelea toate treburile tale,
iar ziua a şaptea este odihna Domnului
tău. Să nu faci în ziua aceea nici un lu-
cru.” (Ieşire 20, 8-11).
În Vechiul Testament citim că popo-
rul evreu avea zi de odihnă sîmbăta, în
amintirea ieşirii din robia egiptenilor.
Mănăstirea Hîncu Creştinii însă ţin duminica, fiindcă în
această zi a înviat Domnul din morţi şi
prin aceasta ne-a eliberat pe noi din robia morţii şi a păcatului, deschizîndu-ne
tuturor porţile raiului.
Duminica este ziua Domnului, adică ziua de odihnă a tuturor creştinilor. Plugul
ţăranului în această zi se odihneşte, în ateliere e linişte, şcolile sînt închise. Oamenii
îşi scot hainele de lucru şi se îmbracă în haine de sărbătoare. Şi doar uşile biserici-
lor, în această zi, sînt larg deschise, aşteptînd pe creştini să vină la rugăciune.
Creştinii au început să serbeze dumi-
nica imediat după Învierea Mîntuitorului,
considerînd-o „ziua Domnului”.
Duminică era ziua în care apostolii au
fost trimişi la propovăduire (Ioan 20, 19-21).
Tot duminică era şi ziua în care apostolii
şi ucenicii Mîntuitorului se adunau şi să-
vîrşeau Sfînta Împărtăşanie (Euharistia).
Astfel, încă în secolul I, duminică a fost ziua
în care s-a comemorat Învierea lui Hristos.
Tot duminică s-a pogorît Duhul Sfînt peste
ucenicii lui Hristos (Fapte 2, 1-4) şi astfel
s-a întemeiat Biserica Domnului.
La începutul secolului al IV-lea, crescînd
numărul creştinilor, aproape toată populaţia
Imperiului Roman adoptase duminica drept
zi de sărbătoare a săptămînii, ceea ce l-a de-
terminat pe împăratul Constantin cel Mare
să o proclame oficial zi de odihnă pentru toţi
creştinii imperiului. Şi a consfinţit hotărîrea
printr-un decret în anul 321. Constantin cel
Mare nu a inventat această sărbătoare, ci a
recunoscut-o printr-un act oficial – ea exista
încă din secolul I în practica Bisericii.

48
Idei esenţiale
Duminica trebuie să ne ducem mai întîi la rugăciune, apoi toată ziua s-o
închinăm Domnului. Să citim Sfînta Scriptură şi vieţile sfinţilor. Să facem mi-
lostenie.
Trebuie să ne străduim să facem mai puţine păcate, să nu vorbim cuvinte
urîte, să nu ne ducem în această zi la distracţii, dansuri, cinema, ci să o închi-
năm în întregime lui Dumnezeu.

Mănăstirea Japca

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Formulează întrebări asupra conţinutului lecţiei.


2. Enumeră trei evenimente importante ce au avut loc duminica.
De exemplu: Duminica, apostolii au fost trimişi la propovăduire.
3. Povesteşte cum cinsteşte familia ta ziua de duminică. Sînteţi mulţumiţi cum
împliniţi această poruncă?

Lectură patristică
Sfîntul mucenic Iustin ne scrie cum săr-
bătoreau duminica primii creştini: „În ziua
Domnului noi, toţi creştinii – şi cei din sate, şi
cei din oraşe – ne adunăm la un loc, citim din
Cărţile Sfinte şi din Faptele Apostolilor. După
aceasta explicăm învăţăturile din textele bibli-
ce, apoi toţi stăm la rugăciune şi ne rugăm nu
numai pentru cei vii, ci şi pentru cei morţi. La
sfîrşit preotul se roagă Domnului să sfinţească
Pîinea şi Vinul, pe urmă ne împărtăşim”.
Cuvîntul duminică provine din vocabularul
creştin latin – dies Domini (ziua Domnului).

49
Evaluare
1. Citeşte textul.
Urmele Domnului
Se spune că odată un om mergea prin pustiu. Nu mai putea de oboseală: nu
mîncase nimic de mai multe zile, apă nu mai avea, iar soarele puternic îl potopea
cu razele sale de foc. În afară de întinderea nesfîrşită de nisip dogoritor nu se
vedeau decît urmele omului, urmele paşilor săi.
Deodată omul a observat că alături de urmele sale au mai apărut nişte urme,
ca şi cum mai era cineva, o persoană care
mergea odată cu el. Speriat, el a strigat:
– De ce sînt patru urme în nisip, cînd eu
sînt singur? Cine eşti şi de ce nu te văd?
O voce i-a răspuns:
– Sînt Dumnezeu. Nu eşti singur, fiindcă
Eu merg alături de tine. Astfel vei fi ocrotit
de orice rău şi vei ajunge cu bine la capăt.
Omul a căzut în genunchi şi I-a mul-
ţumit Domnului că S-a îndurat de el, apoi
şi-a continuat drumul, convins că acum va
reuşi. Şi a mers el, a mers, pînă cînd, în
sfîrşit, a simţit că nu mai poate face nici
măcar un pas. Căzut în genunchi, a privit
în spate şi… ce i-a fost dat să vadă? Pe ni-
sip nu se vedea decît o pereche de urme.
– Doamne! a spus omul îndurerat. De ce
m-ai părăsit, de ce sînt doar două urme pe
nisip?!
Aceeaşi voce i-a răspuns cu blîndeţe:
– Sînt doar două urme, fiindcă pînă
acum Eu te-am dus în braţe.
Omul simţi ceva rece-rece şi deschise
ochii. Visase. Obosit, încins de lumina soarelui, căzuse în nisip, ajuns la capătul
puterilor. Dar în timpul somnului a fost găsit de o caravană. Călătorii l-au ridicat
de jos şi l-au stropit cu apă. Atunci cînd a simţit apa rece pe faţă, s-a trezit şi şi-a
amintit visul.
– Binecuvîntat să fie Domnul! a strigat omul. Cum de m-aţi găsit?!
– Am văzut nişte urme în nisip şi ne-am dat seama că cineva s-a rătăcit. Erau
într-adevăr urmele tale.
– Voi credeţi că urmele mele v-au adus aici? Nu urmele, ci Dumnezeu. El a
avut grijă de mine şi v-a călăuzit spre mine. Altfel aş fi murit!

50
2. Răspunde la următoarele întrebări:
ƒ Cîte perechi de urme a văzut omul pe nisip?
ƒ Cine mergea nevăzut alături de el?
ƒ Cum a fost salvat omul de la moarte?

3. Scrie, în cîteva propoziţii, un caz din viaţă cînd ai simţit ajutorul lui Dumnezeu.

4. Alcatuieşte un mic text în care să foloseşti cuvin-


tele: Dumnezeu, a porunci, păcat, ascultare, bine,
dragoste, lege , sfînt, iertare, păcat.

5. Argumentează deosebirea dintre idol şi icoană.

6. Scrie prin ce se deosebeşte Chipul Nefăcut de


Mînă de celelalte icoane ale Domnului Iisus
Hristos.

51
Porunca a cincea: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta

Porunca a cincea: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie


bine şi să trăieşti ani mulţi pe pămîntul pe care Domnul Dumnezeul tău
ţi-l va da ţie.
Primele patru porunci dumnezeieşti, despre care am vorbit pînă acum, îi
arată creştinului datoriile lui faţă de Dumnezeu.
După Dumnezeu, dintre oameni, mai întîi trebuie cinstiţi părinţii, care
ne-au născut şi ne-au crescut. Aceasta este unica poruncă în care se aminteşte
despre fericire şi binecuvîntare. Şi dacă omul o respectă, le primeşte pe pămînt.
Celora care îşi cinstesc părinţii, Domnul le-a făgăduit că o să trăiască mulţi ani
pe pămînt.
Copiii au datoria să cinstească, alături de părinţii lor, pe toţi oamenii, care,
într-un fel sau altul, au grijă de fericirea şi binele lor. Aşa cum sînt preoţii,
care se îngrijesc de sufletele lor, învăţătorii, care le luminează şi le îmbogăţesc
mintea cu învăţături folositoare pentru viaţă, naşii de botez.
Cel care îşi cinsteşte părinţii va avea bucurie de la copiii săi şi Dumnezeu îi
va asculta rugăciunea. Binecuvîntarea tatălui întăreşte casa copiilor, iar bles-
temul mamei o dărîmă pînă la temelie. Fereşte-te să-i superi cu vreun cuvînt;
întotdeauna răspunde cu blîndeţe şi dragoste. Dacă i-ai supărat cu ceva, ime-
diat cere-le iertare. Toţi sfinţii au avut un adînc respect faţă de părinţii lor.
Proverbul „Binecuvîntarea părintească în apă nu se îneacă şi în foc nu arde”
ne demonstrează încă o dată cîtă putere are rugăciunea părinţilor. Se cunosc
multe cazuri cînd copiii s-au vindecat datorită rugăciunii părinţilor, şi chiar au
înviat din morţi.

Părinţi şi copii

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Enumeră datoriile copiilor faţă de părinţi şi ale părinţilor faţă de copii.


2. Argumentează: de ce copiii trebuie să asculte de parinţi?
3. Povesteşte cum asculţi tu de părinţi.
4. Enumeră „roadele” pe care le aşteaptă de la tine părinţii tăi.

52
Lectură patristică
Fericitul Augustin este considerat un mare
învăţat creştin. El a scris numeroase cărţi pline
de înţelepciune. Darul acesta el l-a primit de
la Dumnezeu datorită rugăciunii mamei sale
Monica. Încă din copilărie, mamă-sa îl învăţa
credinţa creştină pe ascuns, deoarece tatăl său
era păgîn. Cînd a crescut, Augustin a fost în-
drumat de tatăl său să-şi continue studiile la
cele mai renumite şcoli din acea vreme. Departe
de părinţi, tînărul Augustin petrece timpul în
distracţii şi păcate. Mama, văzînd cum copila-
şul ei îşi pierde sufletul, se ruga cu lacrimi către
Dumnezeu pentru izbăvirea lui.

Odată ea s-a dus la biserică şi, plîngînd amar,


i-a spus episcopului durerea sa. Episcopul a as-
cultat-o şi apoi i-a zis: „Du-te acasă şi roagă-te
în continuare, aşa cum te rogi în fiecare zi. Nu se poate să-şi piardă sufletul
copilul pentru care ai vărsat atîtea lacrimi.” Şi într-adevăr. Nu peste mult timp,
tînărul Augustin se pocăieşte de toate păcatele sale, se botează şi devine un
creştin adevărat. Mai apoi, cu lacrimi în ochi, mărturisea: „Doamne, eu Te cău-
tam în afara mea, iar Tu erai în mine” (adică în inima lui).

A-i cinsti pe părinţi înseamnă:


- a-i iubi, adică a le dori şi a le face numai bine;
- a asculta de ei. În Biblie se spune: „Copii, ascultaţi de părinţii voştri în
Domnul, că aceasta este cu dreptate” (Efeseni 6, 1);
- a nu-i supăra cu ceva şi a ne purta faţă de ei cu toată cuviinţa, vorbind
cu ei şi despre ei doar de bine. Dumnezeu i-a spus lui Moise următoarea
poruncă: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa acela să fie
dat morţii, că a grăit de rău pe tatăl său şi pe mama sa şi sîngele său este
asupra sa” (Levitic 20, 9);
- a-i ajuta la nevoie, mîngîindu-i în necazuri şi ajutîndu-i la bătrîneţe. „Fiule,
sprijineşte pe tatăl tău la bătrîneţe şi nu-l mîhni în viaţa lui” (Înţelepciunea
lui Isus Sirah 3, 12);
- a ne ruga lui Dumnezeu pentru sănătatea lor, iar după moarte – pentru
odihna sufletelor lor, împlinindu-le ultima dorinţă şi păstrîndu-le o fru-
moasă amintire.

Învăţăturile Sfinţilor Părinţi

Cinstirea părinţilor este oglinda cinstirii lui Dumnezeu.


Dacă ne vom gîndi ce au făcut părinţii noştri pentru noi, vom rămîne uimiţi
de numeroasele noastre datorii.
Sfîntul Ambrozie al Mediolanului

53
Porunca a şasea: Să nu ucizi

Porunca a şasea opreşte omucidera. Viaţa vine de la Dumnezeu. El o dă fie-


cărui om. De aceea numai Dumnezeu are drepturi depline asupra ei, El fiind
izvorul vieţii. Astfel, sinuciderea, precum şi uciderea, sînt păcate foarte mari.
Viaţa pămîntească este timpul de pregătire pentru viaţa veşnică, în care se cu-
prinde preţul mare al vieţii pămînteşti pentru creştini. Sfîntul Ioan Gură de Aur
spune: „Vreţi să ştiţi pentru ce este de preţ această viaţă? Fiindcă este pentru
noi temelia vieţii viitoare şi locul de luptă pentru dobîndirea cununilor cereşti.”
Uciderea este un păcat foarte greu, fiindcă prin ea:
- piere o fiinţă care poartă în sine chipul lui Dumnezeu;
- se încalcă drepturile faţă de Dumnezeu, Care este unicul stăpîn al vieţii;
- se răpeşte dreptul omului la viaţă, pe care nimeni dintre oameni n-o mai
poate înapoia;
- se încalcă porunca dragostei – cea mai mare poruncă;
- sînt nimiciţi şi potenţialii urmaşi ai omului omorît, care aveau dreptul la
viaţă şi puteau să fie de mare folos societăţii.
Uciderea este păcatul cel mai mare pe care-l săvîrşeşte cineva faţă de
aproapele său şi faţă de sine însuşi, păcat împotriva lui Dumnezeu şi a întregii
societăţi.
Porunca a şasea opreşte şi sinuciderea, adică lipsirea cu voie şi cu ştiinţă de
propria viaţă. Căci, dacă nu este firesc să ucidem pe cineva, care este asemenea
nouă, cu atît mai mult nu este firesc să ne ucidem pe noi înşine. După învăţătu-
ra Sfintei Biserici, viaţa noastră este, de fapt, a lui Dumnezeu, Care ne-a dat-o.
Deci, nu avem voie să facem cu ea ce voim.
Biserica ne învaţă că Dumnezeu iu-
beşte pacea şi doreşte ca toţi oamenii
să trăiască în bună înţelegere şi iubire.
Dumnezeu nu vrea ca în lume să fie răz-
boi. Dimpotrivă, Domnul Iisus Hristos a
spus că nu există o iubire mai mare decît
să ne dăm viaţa pentru cineva. Domnul
a făgăduit o mare răsplată pentru cei
care fac pace, zicînd: „Fericiţi făcătorii
de pace, căci aceia fiii lui Dumnezeu se
vor chema” (Matei 5, 9). Împărăţia lui
Dumnezeu este împărăţia dreptăţii şi a
păcii. În noaptea cînd S-a născut Domnul Iisus, îngerii cîntau: „Slavă întru Cei
de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).
Pacea între oameni şi popoare izvorăşte din pacea omului cu Dumnezeu. De
această pace se bucură doar cei plini de dragoste către Dumnezeu şi, respectiv,
către aproapele său, căci nimeni nu poate să nu-şi iubească aproapele iubind
pe Dumnezeu, şi nimeni nu poate să fie în vrajbă cu cineva pe care îl iubeşte.
Iisus Hristos a venit pe pămînt să ne împace cu Dumnezeu prin Jertfirea Sa pe
Cruce. El le-a spus ucenicilor Săi: „Pace vă las vouă, pacea Mea v-o dau vouă”
(Ioan 14, 27).

54
Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ Ce ne învaţă porunca a şasea?
ƒ Cine dintre personajele biblice cunoscute de tine a încălcat această poruncă?
2. Povesteşte despre importanţa păcii pe pămînt.
3. Alcatuieşte o compunere cu titlul „Viaţa – darul cel mai de pret”.

Lectură
Biruieşte răul cu binele
Erau odată doi vecini, unul bun şi celălalt rău. Vecinul cel rău îi spunea
copilului său să dea gunoiul peste gard, în curtea vecinului bun. Vecinul cel bun
răbda, nu zicea nimic şi se ruga lui Dumnezeu. Odată, dorind să facă pace cu
vecinul său, a cumpărat un coş nou şi l-a umplut cu cele mai frumoase mere din
grădină. I l-a dat copilului său, ca să-l pună în curtea vecinului.
– De ce mi-ai dat coşul cu mere? întrebă vecinul cel rău.
– Fiecare dă celuilalt ce are mai bun! zise gospodarul cel bun.
Acest gest l-a înduioşat pe vecinul cel rău. El şi-a învăţat copilul să nu mai
arunce gunoiul peste gard şi să nu mai facă fapte rele.

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Caracterizează-i pe cei doi vecini.


2. Comentează mesajul textului.
3. Povesteşte despre relaţiile tale cu vecinii.

Să trăim în pace şi bună înţelegere!

Cuvînt din Sfînta Scriptură


Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea.
(Psalmul 33, 13)

Învăţăturile Sfinţilor Părinţi

Cel care caută pacea, acela caută pe Hristos, fiindcă El este pacea.
Sfîntul Vasile cel Mare

55
Porunca a şaptea: Să nu fii desfrînat

Această poruncă opreşte toate dorinţele păcătoase, gîndurile, cuvintele


şi faptele necuviincioase de care creştinul trebuie să se ruşineze înaintea lui
Dumnezeu şi a oamenilor. De asemenea, porunca aceasta opreşte toate acele
lucruri şi fapte care îl pot duce pe creştin în păcatul desfrînării: îmbrăcămintea
necuviincioasă, mîncarea şi băutura peste măsură, jocurile şi cîntecele necu-
viincioase, beţia şi lenea.
Dumnezeu doreşte ca bărbatul şi femeia să se unească prin Taina Cununiei,
să întemeieze o familie, să se iubească, să se ajute şi să nască copii.
Virtutea care se opune patimii desfrînării este fecioria, curăţia. Cînd vrem
să descriem curăţia, folosim cuvintele: nevinovăţie, puritate, sfială, roşeala
obrazului, cuviinţă.
Biserica ne învaţă să ne păzim fecioria şi curăţia sufletului ca pe o comoară.
Pentru aceasta trebuie să ne străduim să evităm acele tovărăşii unde se spun
glume urîte şi neruşinate, să ne abţinem de la priviri îndrăzneţe şi să avem
totdeauna o purtare modestă şi reţinută. Tinerii nu-şi dau seama ce comoară
posedă ei – fecioria. Ei nu ştiu că diavolii ard de invidie atunci cînd văd pe cine-
va curat la inimă şi feciorelnic.
Sufletul curat se bucură de mari binecuvîntări:
- îl are pe Domnul drept cel mai mare prieten;
- îşi înalţă mai uşor mintea către Dumnezeu, vorbind cu Domnul în rugăciune;
- înaintează în dragostea faţă de Dumnezeu;
- se află în grija îngerilor;
- are spor şi ajutor în ceea ce face şi reuşeşte să le facă repede şi la timp.
Din păcate, astăzi ne înconjoară o mulţime de necurăţii, care murdăresc
haina albă a sufletului. La televizor se prezintă filme şi imagini necuviincioase
care proclamă desfrîul ca ceva normal. Şi unele cărţi şi reviste propagă acest
păcat. De aceea nu e de mirare că unele fete acordă multă atenţie aspectului
lor, hainelor şi podoabelor, tind să fie în pas cu moda. Mintea lor este plină cu
poveşti despre vedete, cîntăreţe îmbrăcate extravagant, mai curînd dezbrăcate
decît îmbrăcate. Fetiţele, voind să le imite pe aceste „stele”, stau ore în şir în
faţa oglinzii. De aceea, ele niciodată n-au timp să-şi facă rugăciunile. În loc de
icoane, îşi pun pe pereţi poze cu „stele” rock şi altele.
Fără îndoială, folosirea cosmeticii (ruj, pudră, parfum ş.a.) ţine şi ea de pă-
catul desfrînării. Faţa unei fete, aşa cum este dată de la Dumnezeu, este plină
de frumuseţe, dacă poţi citi pe ea curăţie. Fetele care au bunul obicei să se
roage strălucesc ca florile scăldate în razele soarelui. Şi cine le vede se bucură
de frumuseţea lor.

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ Care este porunca a şaptea?
ƒ De ce creştinul trebuie să poarte îmbrăcăminte modestă?
2. Alcătuieşte o compunere cu titlul „Să ne păstrăm curăţia sufletului şi a trupului”.

56
Porunca a opta: Să nu furi

Prin această poruncă, Dumnezeu le cere oamenilor să nu ia nimic din bunu-


rile altora, ci să se folosească doar de rodul propriei munci. În virtutea atotştiin-
ţei Lui, Dumnezeu le vede şi le ştie pe toate. Cînd cineva fură, chiar dacă nu-l
vede nimeni, îl vede Dumnezeu. Furtul este un păcat mare, deoarece încalcă
dreptatea şi iubirea faţă de aproapele tău.
Datoria creştinului este să-şi cîştige cele necesare numai prin muncă cinsti-
tă, să nu-şi atribuie pe nedrept lucruri străine.

Ce interzice porunca a opta?


1. Luarea pe ascuns a lucrurilor străine (furt).
2. Luarea cu sila a lucrurilor străine (jaf).
3. Luarea bunurilor străine prin viclenie, înşelăciune (falsificarea actelor,
cumpărarea cu bani falşi).
4. Vînzarea mărfii la un preţ mult mărit (speculă).
5. Luarea de dobîndă (cămătărie).
6. Însuşirea banilor străini.
7. Luarea de bani pentru nişte lucruri pe care cineva este îndatorat să le
facă, sau pentru a le face altfel de cum cere legea (mită).
8. Nerestituirea unui împrumut.
9. Primirea unei plăţi fără să munceşti.
10. Cerşitul, atunci cînd cineva poate să muncească.
11. Însuşirea lucrurilor închinate lui Dumnezeu sau lăsate prin daruri şi tes-
tamente bisericii (sacrilegiu).

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ Ce opreşte porunca a opta?
ƒ Dacă ai cunoaşte un hoţ, ce ai face ca să-l convingi să se lase de furat?

Învăţăturile Sfinţilor Părinţi

Bogăţiile lumii acesteia sînt asemenea trandafirului care este frumos la ve-
dere, dar care are tulpină ghimpoasă.

Sufletul robit de bunurile pămînteşti, nu va fi părtaş la bunătăţile veşnice
Sfîntul Ioan Gură de Aur

57
Cel care fură niciodată nu va avea folos din obiectele furate

Se povesteşte că într-un oraş era un negustor bogat. De fiecare dată, cînd


cîntărea ceva, el îi înşela pe cumpărători. Astfel, s-a îmbogăţit foarte repede.
Curînd, copiii lui au început să se îmbolnăvească. Ca să-i vindece, negustorul
cheltuia foarte mulţi bani. Cu cît mai mulţi bani cheltuia pentru leacuri, cu atît
mai mult îi înşela pe cumpărători.
Odată, pe cînd se afla la taraba sa, negustorul a văzut cum cerul s-a des-
chis. Acolo se petrecea ceva neobişnuit. Îngerii stăteau lîngă nişte cîntare foarte
mari, pe care se cîntăreau toate bunătăţile ce le dăruieşte Dumnezeu oamenilor.
Cînd a ajuns rîndul familiei sale, negustorul a văzut că îngerii pun pe taler mai
puţină sănătate copiilor săi. Atunci el s-a revoltat că îl înşeală la cîntar. Îngerii
i-au răspuns: „De ce te mînii? Această măsură este adevărată. Noi cîntărim
sănătate copiilor tăi cu atîtea grame mai puţin cu cîte îţi înşeli tu cumpărătorii.
Iată aşa facem noi dreptatea lui Dumnezeu”.
Auzind acestea, negustorul s-a pocăit de păcatul furtului şi, din acea zi, n-a
mai înşelat pe nimeni la cîntar. Iar copiii săi au început să se însănătoşească.
Nicolae Velimirovici, Episcopul Serbiei

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Analizează comportamentul negustorului. De ce nu trebuie să-i urmezi


exemplul?
2. Identifică mesajul acestui text.
3. Intitulează altfel textul.
4. Realizează un desen pe baza textului.

58
Sinceritate

În timpul războiului, viaţa este grea şi oa-


menii suferă de foame. Un om bogat a hotărît
să-i ajute pe cei sărmani, oferindu-le copiilor
pîine, fără nici un ban. A doua zi, încă din zori,
mulţi prichindei se strînseseră în faţa casei lui.
Cînd omul a apărut cu nişte coşuri mari, pline
cu pîine, copiii s-au repezit, îmbrîncindu-se,
lovindu-se, căutînd fiecare să apuce o pîine cît
mai mare.
Omul a observat că într-un colţ al curţii aş-
teaptă cuminte o fetiţă. După ce toţi ceilalţi copii
şi-au ales pîinile şi au plecat, fetiţa s-a apropiat
şi ea de coş. Spre bucuria ei, a găsit o pîinică
mică-mică, pe care nici un copil nu o băgase în
seamă. Fetiţa a luat-o, a mulţumit frumos pentru pîine şi a plecat spre casă.
Toata ziua a stat omul şi s-a gîndit la comportamentul fetiţei, apoi a dat po-
runcă să se coacă o pîine mică, în care să se pună 10 galbeni. Dis-de-dimineaţă,
a aşezat pîinica deasupra celorlalte pîini şi a ieşit iarăşi cu toate coşurile în
curte, unde copiii deja se strînseseră şi îl aşteptau nerăbdători. Din nou s-au
repezit şi s-au luat la harţă. Fetiţa noastră, care aşteptase cuminte, ca şi în ziua
precedentă, s-a ales tot cu pîinea cea mai mica, unica pîine rămasă în coş. Şi de
această dată i-a mulţumit frumos omului şi s-a grăbit spre casă, unde o aştepta
mama. Cînd s-au aşezat la masă şi au rupt pîinea, galbenii s-au împrăştiat pe
masă.
– Vai, s-a speriat mama, ce să fie cu aceşti bani? Dacă au nimerit întîmplător
în pîine? Poate, au căzut din buzunarul brutarului, în timp ce frămînta aluatul?
Ia-i şi du-i imediat înapoi!
S-a întors fetiţa la casa omului şi i-a dat acestuia toţi banii, spunîndu-i cum
i-au găsit în pîinica primită. Privind-o cu drag, omul i-a zis:
– Banii aceştia nu au nimerit întîmplător în pîine. După ce am văzut ieri
cum ai avut răbdare şi cum te-ai mulţumit chiar şi cu puţin, am hotărît să te
răsplătesc. Astăzi am văzut şi cît eşti de cinstită, fiindcă i-ai fi putut păstra, dar
tu mi i-ai adus înapoi. Drept răsplată, în fiecare dimineaţă, cînd vei veni să iei
şi tu o pîinică, vei primi şi cîte zece galbeni.
De atunci în fiecare dimineaţă, cînd primea galbenii, fetiţa se ducea în mij-
locul celorlalţi copii şi împărţea cu ei toţi bănuţii. Ştia că şi ei au nevoie de
milostenie, ca şi ea.
Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ Ce calitate a fetiţei te-a impresionat cel mai mult?
ƒ Cum ai fi procedat tu în locul fetiţei?
2. Împarte textul în fragmente şi formulează ideile principale.

59
Porunca a noua: Să nu mărturiseşti strîmb împotriva aproapelui

Prin porunca a noua se opreşte minciuna. Oamenii sînt datori să spună, în


orice împrejurare, adevărul, pentru a nu înşela, tăinui, rătăci şi păgubi pe alţii.
Minciuna este un mare păcat. Ea se poate săvîrşi în vorbe, în scris sau chiar
în tăcere. Spre exemplu, cineva ştie că ceea ce se spune despre altcineva nu este
adevărat, dar nu descoperă adevărul, ci tace, zîmbeşte sau chiar încuviinţează
cele spuse.
Minciuna este lucrul diavolului, care, prin viclenie, i-a făcut pe Adam şi Eva să
încalce porunca lui Dumnezeu. Şi de atunci el ne îndeamnă mereu la acest păcat.
De aceea, în Sfînta Scriptură diavolul este numit „tatăl minciunii”. (Ioan 8, 44)
Pentru a respecta porunca a noua, cel mai bine e să vorbim mai puţin. Domnul
ne spune că pentru orice cuvînt rostit vom da socoteală în Ziua Judecăţii de
Apoi. Sfinţii Apostoli Pavel şi Iacov ne îndeamnă: „Din gura voastră să nu iasă
nici un cuvînt rău, ci numai ce este bun” (Efeseni 4, 30). Putem compara cuvîn-
tul cu o păsărică închisă în colivie. Atîta timp cît uşiţa coliviei este închisă, omul
este stăpînul păsăruicii, dar imediat ce deschide uşiţa şi-i dă drumul, păsărica
îşi ia zborul şi el n-o mai poate stăpîni. Această pasăre este cuvîntul, colivia este
inima omului, uşiţa sînt buzele. Cît timp gura este închisă, tace, atît timp omul
este stăpîn pe cuvintele sale, dar dacă a deschis gura şi a vorbit, cuvintele au
zburat departe, şi el niciodată nu le va mai putea întoarce.
Minciuna se poate manifesta prin:
- pîră împotriva aproapelui;
- obişnuinţa de a mai adăuga cîte ceva la cele spuse, încît nu se mai poate şti
care este adevărul;
- viclenie, care urmăreşte înşelarea cuiva;
- prefăcătorie, adică ascunderea minciunii sub chipul prieteniei, dragostei şi
al binefacerii, spre a înşela şi păgubi pe alţii;
- linguşire;
- făţărnicie;
- bîrfeală.

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ Ce ne învaţă porunca a noua?
ƒ De ce minciuna este un păcat mare?
ƒ Cum crezi, ce-i determină pe oameni sa mintă? (Enumeră motivele.)
ƒ Cum te simţi atunci cînd afli ca ai fost minţit?

Învăţăturile Sfinţilor Părinţi

E mai bine să suferi un necaz pentru adevăr, decît să spui o minciună.



Liniştea ta şi a altora o poţi întemeia numai pe adevăr şi dreptate.
Sfîntul Filaret, Mitropolitul Moscovei

60
Porunca a zecea: Să nu doreşti nimic din cîte are aproapele tău

Prin această poruncă Dumnezeu cere oamenilor să se mulţumească fiecare


cu rodul muncii sale şi să nu rîvnească la bunurile altuia. Dorinţa de cîştig ne-
cinstit, ura şi invidia sînt păcate grele şi urîte înaintea lui Dumnezeu. Această
poruncă opreşte toate cugetele, dorinţele şi poftele necurate ale inimii, fiindcă
din ele se nasc tot felul de fapte rele. Nu este suficient doar să nu furăm lucrul
aproapelui, dar nu ne este îngăduit nici să-l dorim, nici să-l poftim în sufletul
nostru, fiindcă pofta naşte păcatul, iar păcatul înfăptuit aduce moartea veşnică
(Iacov 1, 15). Aşadar, porunca a zecea cere stîrpirea din rădăcină a dorinţelor şi
poftelor rele, care sălăşluiesc în inima omului. Creştinul este dator să se cureţe
de poftele rele, să lupte împotriva lor prin rugăciune, post şi împărtăşirea cu
Sfintele Taine.
Mîntuitorul Iisus Hristos însuşi ne arată cum să păzim cele zece porunci
şi care este rostul lor, rezumîndu-le în aceste două: „Să iubeşti pe Domnul
Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi
din toată puterea ta. Aceasta este cea dintîi poruncă. Iar a doua e aceasta: să
iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind
toată Legea şi prorocii. Mai mare decît acestea nu este altă poruncă.” (Marcu
12, 30-31; Matei 22, 37-40)
Creştinul este dator să îndeplinească toate poruncile. Dacă îndeplineşte nouă
porunci şi doar una o încălcă, este vinovat în faţa Dătătorului acestor porunci.

Imnul Dragostei
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoa-
re, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale
sale, nu se aprinde de mînie, nu gîndeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Pe toate le suferă, pe toate le crede, pe toate le nă-
dăjduieşte, pe toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată.
(I Corinteni 13, 4-8)

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie

1. Răspunde la următoarele întrebări:


ƒ Ce ne învaţă porunca a zecea?
ƒ Ce interzice porunca a zecea?
2. Învaţă pe de rost imnul dragostei.
3. Scrie o compunere cu titlul „Dragostea dintre oameni – temelia păcii pe
pămînt”.

61
Evaluare

1. Explică sensul frazei: „Toate cîte voiţi să vă facă vouă


oamenii, asemenea şi voi faceţi lor”.

2. Comentează ideile din frazele de mai jos.


• Urmăreşte-ţi gîndurile, • Urmăreşte-ţi faptele,
ele devin cuvinte. ele devin deprinderi.
• Urmăreşte-ţi cuvintele, • Urmăreşte-ţi deprinderile,
ele devin fapte. ele formează caracterul.

3. Explică expresia „om cu două feţe”.

4. Comentează conţinutul textului.


Omul pîrîtor, trădător şi martor mincinos este fiară prefăcută şi face mult
rău: dezbină, varsă sînge, păgubeşte, răpeşte, nedreptăţeşte, desparte prietenii,
dezbracă orfanii, întristează văduvele, dărîmă casele, risipeşte sate, pustieşte
oraşe şi pierde popoare întregi.
Creştinul întotdeauna trebuie să spună adevărul.
Sfîntul Ioan Gură de Aur

5. Explică sensul proverbelor.


Lumea nu-i crede pe mincinoşi nici atunci cînd spun adevărul.

A trece adevărul sub tăcere înseamnă să ascunzi aurul sub pămînt.

62
Sumar
Despre cinstirea sfinţilor îngeri ..................................................... 4
Mîndria – mama tuturor relelor ........................................................... 6
Mîndria pedepsită ................................................................................. 8
Libertatea voinţei – darul lui Dumnezeu .......................................... 10
Păcat şi pedeapsă: Noe şi potopul ............................................... 12
Învăţături de folos din istoria potopului universal ........................... 14
Avraam – model de credinţă în Dumnezeu ...................................... 16
Isaac – copilul ascultător .................................................................... 18
Să ascultăm de părinţi ........................................................................ 20
Evaluare ............................................................................................. 22
Reguli de bună purtare. Cele zece porunci ............................... 24
Frica de Dumnezeu ............................................................................. 26
Dumnezeu vine pe pămînt, ca pe oameni să-i ridice la cer ............... 28
Îngerul ................................................................................................. 30
Porunca întîi ..................................................................................... 32
Să-L iubim pe Dumnezeu ................................................................... 34
Porunca a doua: Să nu-ţi faci chip cioplit ....................................... 36
Cînd au apărut primele icoane? ......................................................... 38
Chipul Nefăcut de Mînă al Mîntuitorului .......................................... 40
Porunca a treia................................................................................. 42
Să nu chemăm numele Domnului în deşert ...................................... 44
Porunca a patra ............................................................................... 46
Duminica – ziua Domnului ................................................................. 48
Evaluare ............................................................................................. 50
Porunca a cincea: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ............... 52
Porunca a şasea: Să nu ucizi ........................................................... 54
Porunca a şaptea: Să nu fii desfrînat ............................................. 56
Porunca a opta: Să nu furi .............................................................. 57
Cel care fură niciodată nu va avea folos din obiectele furate ........... 58
Sinceritate ........................................................................................... 59
Porunca a noua: Să nu mărturiseşti strîmb împotriva aproapelui.....60
Porunca a zecea: Să nu doreşti nimic din cîte are aproapele tău .......61
Evaluare ............................................................................................. 62

63
Redactor literar: Sofia FLEŞTOR
Corector: Angele LEVINŢA
Procesare computerizată: Sorin IVASIŞIN