SFATUL DIN IAD

Intr-o carte veche, din Sfantul Munte, un duhovnic iscusit in povee a lsat inchis intr-o intamplare invtura aceasta.

Un preot, cu frica lui Dumnezeu i grija pstoriilor si, se ostenea zi de zi prin toate mijloacele ce-i stteau in putin, s intoarc pe cei rtcii din calea pierzaniei i sa-i intreasc in cuvantul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, vedea cu durere c ostenelile sale rman fr road. Credincioii si lepdar numai frnicia; incolo, putrezeau in aceleai pcate, cum ii gsise. Zadarnic era slujba, zadarnice predicile, zadarnice sfaturile zilnice, zadarnice sfaturile date la spovedanie. Nimic nu-i clintea din noroiul pcatelor. Ce s fac bietul preot? Cum s-i indrepte? Cci se inflcra pentru lucrul lui Dumnezeu, tiindu-se cheza pentru sufletele lor i se frmanta zi i noapte, cerand de la Dumnezeu s-i arate, pentru ce nu poate s-i atrag la mantuire?

Intr-o sambt seara, dup vecernie, sttea amrat pe-o piatr din grdin, covarit de grija datoriei sale preoeti i mahnit amarnic de truda-i far road. Cum sta aa, pierdut in ganduri grele, iat c Dumnezeu ii deschise ochii necjitului su suflet, asupra unei vedenii infricoate: o gloat de arapi, negri ca tciunele, i se artar ca un nor intunecat de duhuri necurate. Era un divan al diavolilor in frunte cu Satana, marele i incruntatul tartor al lor. Deodat, din mijlocul divanului un glas diavolesc zbier de clocoti vzduhul:

- Voi, drcetilor gloate, sfatuii-v, nscocii cu mintea voastr meter in viclenii, i s-mi spunei: cum ai putea voi mai uor i mai sigur inela pe oameni, ca s umplem cu ei impria beznei i pantecele flmand al iadului?

La aceast porunc a tartorului celui mare, gloatele intunecate ale incornorailor, intrar in putoarea diavoletilor sfatuiri. Nu trecu mult i din mulimea aprins de sfat iei inaintea Satanei o cpetenie, lucind ca pcura, i zise:

- Intunecimea ta, s furim in mintea oamenilor gandul drcesc c nu este Dumnezeu; astfel, neavand de cine s se team, uor ne vor cdea in gheare, vor face numai ceea ce vrem noi i vom umple iadul cu ei.

Ascultandu-l, Satana chibzui i apoi rspunse:

- Cu minciuna asta prea puini vom putea prinde in undi; pentru c lucrurile Celui de sus: cerul i pmantul i toate cate le impodobesc mrturisesc slava Lui i toate dovedesc c El este. S vie altul, cu o nscocire mai viclean.

Atunci din gloatele intunerecului, iei o alt cpetenie incornorat i zise:

- Intunecimea ta, prerea mea e s le spunem oamenilor c, chiar dac ar fi Dumnezeu, dar dup moarte nu este suflet i nu este judecat, i, prin urmare, nici rsplat sau pedeaps. S le spunem c nu e nici rai nici iad i, prin urmare sunt slobozi s mnance, s bea i s-i fac toate poftele trupului i ale inimii, cci, ca maine vor muri i dup moarte nu mai e nimic i o s le par ru c nu i-au fcut toate gusturile cat au fost in putere.

Satana ii cumpni vorbele, apoi ii zise:

- Nici cu vicleugul acesta nu vom putea catiga prea muli: cci printre oameni sunt unii rsrii la minte, care tiu c este Dumnezeu i c in dreapta Lui st rsplata sau pedeapsa dup fapte. i apoi muli tiu c sufletul dinuiete i dup moarte i va merge la judecata cea de pe urm, dup cum ii inva Scripturile. Cu vicleugul acesta ne pic i nou ceva in gheare, dar mare lucru nu. Eu vreau oameni muli, ca nisipul mrii, s-i inchid ca pe o turm de proti in toate peterile iadului! rcni Satana i tranti odat din copit aa de tare, c toat droaia dracilor sughi de groaz.

Atunci din mulime se rupse o alt cpetenie i, sprijinindu-se ano in coad, duhni urmtoarea propunere:

- Prea intunecate jupane i tat al minciunii, ludat s fie grija ta de-a umple iadul nostru cu protii i destrblaii pmantului! Am ascultat cu luare aminte vicleugurile tovarilor notri despre pierzarea oamenilor, aa de scump nou, tuturor dracilor ti, i, vzand c ele nu sunt pe placul intunecimii tale, am nscocit la randul meu un vicleug i mai mare: de ce s nu ludm pe oameni pentru credina in Dumnezeu, in nemurirea sufletului, in judecata de apoi i in rsplata dup fapte? De ce s nu le spunem i noi c este un rai i un iad, care dinuiesc in veacul veacului? Dar, dup ce le vom spune toate acestea pe care ei le tiu prea bine s le optim la ureche, o dat, de dou ori, de mii de ori: nu v grbii cu pocina, oameni buni! Mai e vreme destul. Trii mai intai dup cum v vine pofta. Pocina lsai-o mai la urm! Nu v grbii!

Ascultandu-l, ochii Satanei fulgerar de bucurie drceasc. El se ridic trufa de pe jilul de flcri ca smoala i, btand cu laba pe umeri pe diavolul care nscocise acest vicleug, glasul lui tun o dat, de se cutremur tot intunerecul iadului.

- Voi, duhuri puturoase ale impriei mele, ca gandul risipii-v pe faa pmantului i, ca o otrav dulce, strecurai in urechile oamenilor oapta cu adevrat dup numele nostru:Nu v grbii cu pocina, oameni buni, nici cu spovedania adevrat. Mai e vreme destul: maine, poimaine, la btranee. Pan atunci, facei-v datoria ctre Dumnezeu i suflet numai aa, de ochii lumii. Vedei-v mai intai de grijile pmanteti, aa ca i pan acum. Pentru pocina adevrat mai avei vreme, c doar n-o s murii chiar maine!

i, la porunca Satanei, duhurile iadului se imprtiar cu iueala gandului pe faa pmantului, s amgeasc pe zbavnicii oameni in minciuna pierzrii, cu amanarea pocinei pe maine, pe poimaine, la btranee

Vedenia se stinse, i preotul, trudit de soarta credincioilor si, inelese, in sfarit, pricina zbavei lor de a se hotri s se mantuiasc cu adevrat. De form i de ochii lumii, ei ii indeplineau datoriile cretineti, dar, vrjii de oapta ademenitoare a viclenilor, gseau c sfaturile printelui sunt bune mai mult pentru cei btrani. Cat despre ei inii mai au vreme destul: maine, poimaine, la btranee .

Iat sfatul de primejdie care-i incalcete pe oameni in rele i-i bag in toate necazurile i in tot intunerecul, iar maine, poimaine, ca nite stori de vlag, nu mai sunt buni de nimic. Dumnezeu iart netiina, dar viclenia ba. Iar omul cu socoteal viclean e acela care-i d cu voia toat tinereea dracilor, rmanand ca lui Dumnezeu s-I dea o btranee distrus. Nu-i va fi zvarlit i btraneea laolalt cu tinereea?