5 mai 2022 Sf.

Maslu, Polizu
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântul Duh. Amin!
Hristos a înviat!

Preacucernice părinte și iubiți frați creștini, încetul cu încetul ne adunăm. Și la Sfântul

Ioan Rusu, sper să reușim să ne adunăm. A fost o perioadă pe care eu nu am prins-o prin 98,
99, poate 2001/2002, când nu veneam aici în mod constant, că din 2000 sunt preot. Când am
înțeles că era capela arhiplină și încă în afară... și încă în afară erau oameni. Iată că ulterior,
când am început să vin și eu de prin 2000 și... nu mai știu... 10, 11, nu am mai prins acea
capelă atât de plină.
Au venit cei doi ani de pandemie și acuma, încetul cu încetul, ne adunăm. Suntem șapte,
opt, zece oameni, cât suntem aici. Este foarte bine că suntem! Dumnezeu nu se uită neapărat
la mulțimi. Dumnezeu nu mai calculează în funcție de masele de oameni, ci în funcție de
sufletul fiecăruia. Ce face fiecare cu sufletul său. Într-adevăr, este, se vorbește în Vechiul
Testament despre Dumnezeul poporului ales și ca atare, în mod special despre popor, mai
puțin despre oameni și despre persoane din cadrul unei comunități. Într-adevăr și în Noul
Testament se vorbește despre neamuri. Știm chiar că la sfârșitul veacurilor, neamurile vor fi și
ele judecate. Și că din toate neamurile pământului vor intra în Împărăția Cerurilor. De aceea se
cheamă Împărăție, nu se cheamă regat. Printre altele... Pentru că o împărăție cuprinde neamuri
diferite, regatul sau altă formă de stăpânire cuprinde doar un neam.
Dar Noul Testament este mult mai mult concentrat pe persoana umană decât Vechiul
Testament. Pe individualități, pe modul fiecăruia de a se raporta la Hristos. Și chiar și în această
taina Sfântului Maslu. Dacă ne gândim, de pildă, învățătorul de lege cum se raportează la
Hristos, vine și-L ispitește: ”Învățătorule, ce să fac ca să dobândesc viața de veci?” Întreabă el,
ispitindu-L pe Hristos. Nu dorind să afle un răspuns cu adevărat ca să mântuiască, ci dorind ”să
îl prindă în cuvânt, în greșeală” pe Hristos. Și iată cum se raportează, de pildă, mama disperată
dintre păgâni. Femeia, Hannaneancă, a cărei fiică era posedată: ”Doamne, ajută-mă, Doamne
miluiește!” Striga ca disperata. Nici o umbră, nici o umbră de dispreț de îndoială în acest strigăt
disperat al mamei. Și din asta putem să învățăm, că de fapt și de drept, la Hristos contează cum
ne raportăm, fiecare dintre noi, nu numai din ce popor facem parte, din ce neam facem parte.
Asta e secundar, ”din ce neam facem parte”! Acum... că suntem noi români? Slavă Ție
Doamne! Suntem creștini și ortodocși, Slavă Ție Doamne! Dar de fapt și de drept, aceasta va
avea importanță în măsura în care fiecare dintre noi ne vom strădui să dobândim mântuirea.
Altfel, devenim o masă amorfă. Am fi o masă amorfă, așa cum este iadul, o masă amorfă. De
durere, de suferință, de izolare... De înfricoșător întuneric și o masă amorfă de draci. Chiar dacă
noi îi știm pe unii cu numele și cu cetele lor, o masă amorfă de suferinzi, pentru că nu vor să
primească să se bucure cu Hristos.
Lumea contemporană, adică ”mai marii lumii acesteia”, în aceasta vor să ne transforme:
într-o masă amorfă. Nu ne vor conștienți de rolul nostru în viața aceasta. Nu ne vor ”mai marii
lumii acesteia”, nu ne vor înțelepți. Ne vor doar să fim obedienți! Și pentru aceasta, încearcă în
fel și chip. Și tehnicile sunt destul de bine puse la punct. Să ne transforme din creștini în oameni

1
împătimiți. Să ne transforme în oameni înlănțuiți de patimile lor, care aleargă ca disperații să-și
împlinească patimile lor, sau care aleargă ca disperații de frică să scape de fricile lor. Trebuie
să înțelegem lucrul acesta! ”Mai marii lumii acesteia” nu doresc prezența lui Hristos în viața
noastră.
Ce vrea Hristos de la noi, nu este să dobândim puterea lumească, pentru ca să impunem
și celorlalți prezența lui Hristos în viața noastră. Îi se spune lui Pilat: ”Împărăția mea nu este din
veacul acesta”. Așadar, nu aceasta este calea care, chiar dacă este tentantă, să spunem
cumva să ajungem la putere noi, creștinii, și să facem o țară creștină și ortodoxă pe placul lui
Dumnezeu. Dacă vrem să fie o țară pe placul lui Dumnezeu, trebuie ca eu să mă străduiesc să
fiu pe placul lui Dumnezeu! Nu să-l oblig pe cel de lângă mine să fie pe placul lui Dumnezeu. Ci
prin exemplul meu, prin răbdarea mea, prin dragostea mea, prin lumina care Dumnezeu o
revarsă, prin mine asupra lumii, să-l câștig și pe acela spre Credință. Și atunci, încetul cu
încetul, în felul acesta, aluatul dospește întregul conținut. În felul acesta, cu adevărat suntem
creștini.
În felul acesta însă, vom vedea, că deși încercăm să nu facem nimic rău, încercăm să
fim oameni buni, încercăm să fim cetățeni onorabili, să ne plătim impozitele, să respectăm
legile.... Vom vedea că mânia se îndreaptă asupra noastră din partea ”mai marilor lumii
acesteia”, pentru credința noastră. Din păcate, acesta este sensul istoriei. Știm aceasta din
Cartea Apocalipsei. Din fericire, nu acesta este sfârșitul istoriei. Știm aceasta din Învierea
Domnului. Hristos a înviat cu trupul, cu trupul transfigurat, biruind moartea. Și nu a biruit-o doar
pentru El, ci a biruit-o pentru fiecare dintre cei care cred în El. Și chiar dacă lumea se îndreaptă
spre un sfârșit și acest sfârșit este unul tragic și dramatic, chiar și în acele timpuri ale sfârșitului,
Hristos va fi în continuare biruitor al lumii și cei care vor crede în El vor fi biruitori ai lumii. Pentru
că vor crede în El, nu cu puterea lor, nu cu puterea omenească, pentru că această putere este
zdrobită de acest mecanism infernal, care la sfârșitul veacurilor va stăpâni lumea aceasta. Ci
Puterea lui Hristos, prin Harul Duhului Sfânt, cu care împreună vor lucra creștinii, se vor strădui
spre mântuire, această putere îi va ajuta pe Calea Mântuirii.
Ce înseamnă aceasta pentru noi acum? Trăim zilele din urmă? Continui să cred că nu!
Mai vorbeam și cu alții, mai sunt câteva semne importante de împlinit. În primul și în primul
rând, eu nu văd [ridicat] cel de-al treilea Templu al Ierusalimului. Care trebuie să fie acolo,
construit acolo și doar acolo! Nu o machetă făcută în altă parte, la 30 de kilometri, mai în
dreapta sau mai în stânga, nu în altă țară, nu ”în alt Israel” nou creat, cum am tot văzut că se
zvonește. Deși sunt niște zvonuri care de fapt nu au acoperire.
Indiferent ce spun unii și alții, Israel, evreii, ca să se simtă ei cu adevărat curați, trebuie
să fie în starea aceea, în ținutul acela pe care Dumnezeu L-a a făgăduit lui Avraam, care este
de la Marea Mediterană, până dincolo de Iordan și de la munții Libanului până jos, în Sinai.
Acolo sunt ei puri din punct de vedere ritual. Că alții și dintre israelieni care sunt necredincioși
sau nu le pasă de acest legământ din punct de vedere religios nu contează și nu mai au respect
pentru această țară sfântă, este adevărat și asta. Dar dacă vrem, Israelul, israeliteanul, dacă
vrea cu adevărat să fie israelitean, trebuie să vrea acolo și nu în altă parte!

2
 Așadar, nu s-a făcut încă ”cel de-al treilea templu”. Asta înseamnă că încă lumea nu se
apropie de sfârșit. Este adevărat că alte semne parcă indică aceasta. În primul rând, pandemia
globală, globalizarea pandemiei, globalizarea lumii, faptul că acum e mult mai ușor, suntem
mult mai dependenți unii de alții și, ca atare, conducerea diferitelor țări și regiuni se poate face
mult mai ușor centralizat. Și nu poți să trăiești separat de ceilalți, chiar dacă ți-ai dori.
Independent de ceilalți... Independența nu mai există, nici măcar a țărilor mari, a țărilor
importante, a puterilor acestea: State Unite, China, Rusia, toate sunt dependente unele de
altele, într-un chip... Prin foarte multe legături, nu neapărat tainice, chiar și economice, e o
interdependență globală. Iar din punctul acesta de vedere, această globalizare, da, pare un
semn că ne apropiem de sfârșit. Dar Templul încă nu este!
Și atunci cum să ne purtăm noi mai departe? Chiar dacă am fi în vremurile eshatologice
ar trebui să trăim cu bucuria Învierii! Cu atât mai mult acum, să nu ne lăsăm speriați de ceea ce
ni se spune permanent. Cum a fost frica de boală, apoi frica de vaccin. Nu înseamnă că vă
încurajez spre vaccinare! Acum frica de război. Frica de războiul atomic... Frici, frici, frici. Toate
acestea, ca sufletele noastre să se slăbănogească din Credință. Că această capelă, printre
altele, să fie goală, chiar dacă va fi deschisă, chiar dacă preoții or să încerce să slujească și
chiar și slujba preoților, să fie o slujbă lipsită de conținut, să fie doar o formă, o formalitate, un
formalism. Pentru aceasta, aceste frici. Pentru aceasta, aceste imbolduri care au fost înainte de
pandemie, acest fruct otrăvit pe care ni l-a dat de data aceasta lumea consumeristă a plăcerii.
”Trăiește-ți viața, trăiește clipa, clipa asta contează! Acum trebuie te bucuri de toate plăcerile,
pentru că pe urmă nu o să mai fie nimic”. Da, clipa asta contează, acum trebuie să dobândești
mântuirea! Acum trebuie să te întâlnești cu Hristos. Acum trebuie să te așezi astfel încât Duhul
Sfânt să poată coborî în tine. După moarte nu mai contează, nu mai ai timp de așa ceva. Dar să
nu lăsăm frica aceasta să ne stăpânească! Nici îndulcirile, nici frica. Dar momentul acesta, este
momentul fricii. Pentru că Hristos a înviat din morți! Cu moartea pre moarte călcând și celor din
morminte viață dăruindu-le! Pentru că noi suntem în lumea aceasta și pe noi ne așteaptă
mormântul, pe fiecare dintre noi.
Dar Hristos ne-a dăruit viața! De aceea, vă rog să nu vă lăsați stăpâniți de frică, de frica
pe care ”mai marii lumii acesteia” o induc prin tot felul de canale, în adâncul nostru. De
îngrijorări, de conflicte între noi pentru lucruri pe care nu avem nici un... Nu avem cum să le
controlăm. Nu! Noi trebuie să fim mereu cu gândul la Învierea lui Hristos. Și dacă reușim să
stăpânim acest gând: mereu cu gândul la Învierea lui Hristos. Citind în fiecare zi Acatistul
Învierii, cântându-ne mereu în taina sufletului nostru, în mintea noastră, în inima noastră,
troparul Învierii, că-l știm cu toții, ”Hristos a înviat din morți”, cântarea aceasta și alte cântări,
spunând mereu Tatăl Nostru, spunând mereu ”Doamne Iisuse Hristoase”.
Dacă reușim lucrul acesta, să o facem în mod consecvent, o să vedeți încetul cu încetul,
cum începem să simțim bucuria Învierii. Și cum celelalte amenințări care ne vin din afară, nu
mai pot să pătrundă în adâncul nostru și să facă acolo ravagii. Iar celelalte îndulciri care ni se
propun de lumea de afară, nu sunt decât niște ”cântece de sirenă” prin care, lumea încearcă să
ne îndepărteze de Hristos.

3
 Dar noi, pentru că ne ținem cu adevărat de Hristos, încercăm să ne ținem de Hristos atât
cât putem, dar încercăm sistematic și cu multă stăruință. Pe noi, Harul lui Hristos ne va ține
departe de acestea amăgiri. Hristos a înviat!
Adevărat a Înviat!