Tara Sfanta

Pentru un crestin, Tara Sfanta este loc scump, pentru ca pe el a pasit

Domnul si Izbavitorul. Aici a asezat El pe stramosii credintei celei adevarate.
Aici se afla mormantul cel mai scump de pe pamant. Aici a prins viata Biserica
crestina. Aici se afla ramasitele atat de scumpe oricarui crestin. Aceasta este
Tara Fagaduintei! Aceasta este Tara Sfanta si mult iubita de orice suflet
credincios!

Tara Sfanta a fost numita Palestina, pentru ca asa i s-a spus de catre greci,
care voiau sa precizezeca aici locuiau filistenii, pe care Biblia ii numeste Pelistim.
Numele de Palestina nu se afla in SfantaScriptura. In cea mai indepartata
vechime, Tara Sfanta se numea Canaan. Asa se afla amintita in scrierile de la Tell-
el-Amama, din Egiptul de Sus, ce dateaza din secolul al XV-lea inainte de Hristos.
Ce inseamna cuvantul "Canaan", pana astazi nu se cunoaste precis. Babilonienii
numeau Tara Sfanta Amurru, adica tara amoritilor, dar prin aceasta denumire
intelegeau nu numai Palestina, ci si Fenicia si Coelesiria, la un loc. Ceea ce
babilonienii numeau Amurru, egiptenii numeau Charu sau Rete adica Palestina
impreuna cu Siria, pana aproape de Eufrat

De catre iudei, Palestina a fost numita cand Canaan, cand Tara Fagaduintei,
cand Tara lui Iuda. In Noul Testament, numele dat Palestinei este aproape regulat
cel de Iudeea. Numele care se da azi Palestinei este de "Eret Israel", adica
pamantul lui Israel.

Numele de Tara Sfanta a fost dat Palestinei numai de catre crestini.

Poate ca nici o alta tara de pe fata pamantului n-are o istorie mai bogata in
evenimente decat Tara Sfanta. Era firesc sa se intample asa, caci ea a fost
asezata pe calea pe care se intalneau marile imperii de odinioara, ce-si disputau
intaietatea si hegemonia asupra lumii antice: in Apus egiptenii, iar in Rasarit
babilonienii, asirienii, persii, grecii si, in fine, romanii.

Pe crestin nu-l intereseaza asa de mult istoria Palestinei vechi, desi, in urma
sapaturilor arheologice facute de un secol incoace, au iesit la lumina o multime de
lucruri noi, vrednice de a fi cunoscute de tot omul care voieste sa afle istoria
culturii umane. Este adevarat ca pe crestin il intereseaza, in primul rand, istoria
Tarii Sfinte de la Hristos incoace. De altfel si aceasta perioada este destul de
bogata in intamplari.

Crestinul care ajunge in Tara Sfanta este foarte viu surprins de varietatea
credintelor pe care le afla aici. El intalneste nu numai puzderia de secte cu care s-
a mai intalnit si la dansul in tara, dar, lucru ciudat pentru el, afla aici credinte
orientale de care mai inainte nici nu banuise. In urma recensamantului din 1932,
caci de atunci au intervenit evenimentele nefericite ale razboiului al doilea
mondial, cu impartirea Palestinei in doua (Iordania si Israel), si nu s-a mai putut
face un recensamant serios, populatia Palestinei era de 1.035.821 locuitori,
compusa din urmatoarele religii: musulmani, 759.712; iudei, 174.610; crestini,
91.398; druzi, 9.148; bahais, 350; samariteni, 182; fara religie, 421.

In urma infiintarii statelor israelian si iordanian, in 1948, situatia s-a schimbat

nebanuit. O multime de iudei europeni au emigrat in Israel, iar un mare numar de
arabi s-au refugiat peste Iordan.

Cu toate acestea si azi religia musulmana ocupa locul intai intre cele ce se afla pe
solul Tarii Sfinte. Religia musulmana ori islamica este credinta adusa de
Mahomed, ce consta din urmatoarele cinci puncte:

1. Marturisirea credintei intr-un singur Dumnezeu si in Mahomed, profetul Sau;

2. Rugaciunea de cinci ori pe zi: la apusul soarelui, la o ora si jumatate dupa

apusul soarelui, in zorii zilei, la amiaza si cu o jumatate de ora inainte de apusul
soarelui;

3. Milostenia, ce trebuie data statului in vederea castigarii de prozeliti si pentru

sustinerea razboiului sfant. Milostenia mai consta si dintr-o dare benevola, ce se
incaseaza la finele postului;

4. Postul, numit de Mahomed "usa religiei", dureaza o luna, in care moslemul sau
mahomedanul n-are voie sa guste nimic dupa revarsatul zorilor si inainte de
apusul soarelui. Noaptea, in schimb, se poate prelungi ospatul pana la orice ora.
Postul este cunoscut sub numele de ramadan. Postul se incheie cu un mare ospat,
numit baiaram;

5. Calatoria la Mecca este obligatorie pentru orice musulman, cel putin o data in
viata. Cei care fac aceasta calatorie se numesc hagii, nume imprumutat si de
pelerinii ortodocsi.

In religia islamica din Palestina deosebim cateva grupuri, si anume:

- dervisii, un fel de calugari, care se cunosc dupa exercitiile lor violente si dupa
practicile lor stranii. Asa, de exemplu, unii joaca pana cad in nesimtire. Ei sunt
dervisii intorcatori. Unii sunt urlatori sau chiar latratori. Altii, ca si fachirii indieni,
isi infig ace in trup, fara sa murmure;

- santonii sunt un fel de pustnici;

- beduinii sunt musulmani numai cu numele, caci n-au nici preoti, nici moschei,
nici cult;
- drusii, in numar de peste noua mii, sunt musulmani, dar cu mari inovatii. Asa, de
exemplu, ei cred ca Dumnezeu s-a incarnat de zece ori, ultima oara in persoana
califului Hakem Bir Amr Illah (secolele al X-lea sl al XI-lea). In ultima sa incarnare,
el va reuni toate popoarele intr-unul singur. Servitorii lui Dumnezeu, la randul lor,
se pot incarna de mai multe ori in persoanele profetilor;

- metuelii, ca si persanii, apartin sectei siitilor, care dau lui Aii, ginerele lui
Mahomed, un rang egal cu cel al lui Mahomed insusi. Ei mai sunt numiti asarieh si
nocairi;

- ismaelienii sau bathaneenii, mai mult in Siria decat in Palestina. Religia mozaica
sau iudaica, desi uneste strans intregul popor, totusi, are si ea secte, aparute pe
chestiuni de rit sau de traditii. Iudeii de origine spaniola, portugheza, marocana
sau algeriana, formeaza grupul sefardim. Ei au un mare-rabin, care le apara
interesele pe langa autoritati. Iudeii veniti din nordul Europei formeaza grupul
askenazim, impartit in perusim si kasidim, fiecare cu sinagoga lui. Dupa primul
mare razboi mondial a inceput intre iudei lupta intre modernisti si traditionalisti.

Religia crestina este reprezentata in Palestina prin toate confesiunile si sectele

iesite dintr-insa.

Biserica Ortodoxa are cei mai multi credinciosi. In 1940, Biserica Ortodoxa
numara cam patruzeci de mii de suflete. Azi s-ar putea ca numarul lor sa fi scazut.
Ea are in frunte pe Patriarhul de Ierusalim, ajutat de circa doisprezece episcopi
numai cu numele, caci n-au eparhii. In privinta organizatiei si a cultului, Biserica
Ortodoxa din Palestina nu prezinta nicio deosebire fata de cea din Romania, in
afara de calendarul pe stil vechi. Pe vremuri avea si o academie teologica la
Manastirea Sfanta Cruce, dar a desfiintat-o din lipsa de fonduri.

Biserica Romano-Catolica din Tara Sfanta numara, in anul 1932, aproape douazeci
de mii de crestini de rit latin curat. Biserica Catolica a reusit sa atraga la unirea
cu ea si crestini din alte confesiuni. De la ortodocsi a atras, dupa recensamantul
din 1932, un numar de 16.683 credinciosi, de la melhiti 12.645, de la maroniti
3431, de la armeni 330, de la sirieni 171 si de la irakieni 171. Pe tot intinsul
Palestinei, Biserica Catolica are zeci de scoli de toate gradele. Aici vin la studii
copiii arabilor, care ulterior devin adevarati propagandisti catolici. Daca n-ar fi
rivalizata de Biserica Protestanta, propaganda catolica ar fi ajuns pana astazi la
rezultate mari de tot.

Biserica Armeana s-a stabilit in Tara Sfanta cam prin secolul al V-lea. Despartita
de Biserica Ortodoxa, din cauza monofizitismului (sustinea ca in persoana lui
Hristos nu este decat o singura fire, cea dumnezeiasca), a continuat sa ramana in
disidenta pana azi. In 1932, numara in Palestina 3167 de suflete si are ca sef un
patriarh, a carui autoritate se intinde si peste armenii din Egipt. Portul, cultul si
organizatia ecleslastica armeana sunt ca si cele din tara noastra.
Biserica iacobita sau Siriana cuprinde grupul de crestini exclusi de catre Sinodul
din Calcedon din cauza instigarilor lui Iacob Baradai, episcop de Edesa (+ 578), in
favoarea monofizitismului. In Palestina, numarul iacobitilor se ridica la peste o
mie si sunt condusi de un episcop si cativa monahi.

Biserica Copta se compune din urmasii egiptenilor, despartiti de Biserica

Ortodoxa din cauza certurilor monofizite. Condusi de Patriarhul lor de Alexandria,
cu resedinta la Cairo, numarul coptilor din Palestina era de 219, in 1932.

Biserica Abisiniana are cam aceeasi credinta ca si cea Copta; impreuna sunt
conduse in Palestina de acelasi episcop. In 1932, numarul abisinienilor din Tara
Sfanta era de 282.

Biserica Protestanta este reprezentata in Palestina prin confesiunile anglicana,

presbiteriana si luterana, precum si de crestini care apartin numeroaselor secte.
De unde inainte de 1918, confesiunea anglicana era si de crestini care apartin
foarte slab reprezentata, dupa primul razboi mondial, Palestina trecand sub
mandat englez, se intelege ca aceasta confesiune a luat o mare dezvoltare, in
1932, numara 4800 de suflete, conduse de un episcop, care sta sub jurisdictia
directa a Arhiepiscopului de Canterbury. Bucurandu-se de mari avantaje din partea
guvernului englez, are in Palestina multe biserici si scoli.

Biserica Presbiteriana, despartita de cea Anglicana pe chestiunea ierarhiei

bisericesti, era reprezentata in 1932, in Tara Sfanta, prin 170 de credinciosi.

Inainte de primul razboi mondial, Biserica Luterana avea in Palestina mare

autoritate, datorita prieteniei dintre germani si turci din timpul acela. Dispunea
aici de cateva societati de cercetari arheologice si de un institut permanent
pentru chestiunile palestinologice. Dupa primul razboi mondial, toate acestea au
palit si luteranii mai numarau doar 344 de credinciosi, toti supusi germani.

Sectele protestante, al caror numar este nebanuit de mare, venite din America si
din Europa spre a face aici adepti, numarau, in 1932, cam 6070 de membri.

Samahtenii formeaza una dintre cele mai curioase religii din cate se afla pe lume.
Ei sunt singurii reprezentanti ai vechiului Israel din Palestina, care stau intr-un
orasel ca Nablus, indeplinindu-si cu sfintenie vechile lor credinte si obiceiuri,
precum si sacrificiile de animale pe Muntele Garizim. Din Vechiul Testament ei
primesc numai Pentateuhul, pe care-l pastreaza intr-o veche traducere aramaica
(Targum). Ei pazesc Sabatul cu sfintenie, dar nu folosesc, ca iudeii, filacterii,
ciucurii si mezuza. Limbajul lor este un dialect al aramaicii palestiniene, iar
scrierea lor este un alfabet arhaic, derivat din vechiul alfabet ebraic. In limbajul
zilnic insa, ei folosesc limba araba. Conducerea lor o are un mare preot. In 1932,
comunitatea samariteana numara 182 de credinciosi: 160 in Nablus, 12 in Iafa si
10 in Tulkarem. Imbracamintea ce-i caracterizeaza este un turban rosu de matase
infasurat imprejurul fesului.
In 1932, dintre crestinii din Palestina, 40-50 erau romani, si anume: ortodocsi 37,
catolici 2 si anglicani 1. Din populatia totala a Palestinei, romani erau 2672, dintre
care iudei 2629, crestini 40 si atei 3.

Crestinul sosit in Tara Sfanta nu este impresionat de multimea credintelor si

confesiunilor de aici, caci el doreste sa vada si sa ingenuncheze la toate sfintele
locuri, care-i sunt scumpe sufletului sau. Intre aceste sfinte locuri, pe primul loc
se plaseaza Cetatea Ierusalimului, unul dintre cele mai vechi orase ale lumii, caci
este cu mult mai vechi decat Atena si decat Roma. Il aflam amintit in istoria
universala prin secolul al XV-lea i.Hr. si, desigur, el trebuie sa fi existat cu mult
inainte. Este amintit in Scrisorile de la Tel-el-Amarna, ce dateaza cu 1400 de ani
inainte de Hristos. Ce sunt Scrisorile de la Tell-el-Amarna? Sunt strigatele
disperate ale printilor canaaneni catre faraonul Egiptului Amenotep sau Amenofis,
caruia ii cereau ajutor grabnic contra navalitorilor Habiru. Printre scrisorile venite
de la printii vasali canaaneni se afla si cea a regelui Abd-Hiba de Urusalem, caci
asa se numea Ierusalimul in timpul acela.

S-ar putea ca acei habiru sa fie chiar evreii, care urmareau in mersul lor sa
cucereasca Palestina din mainile canaanenilor. Dupa cele ce aflam din Sfanta
Scriptura, in timpul cand evreii au pus stapanire peste Canaan, Ierusalimul era
locuit de un popor numit al iebusitilor, care n-a putut fi invins decat foarte tarziu,
si anume pe timpul lui David. Acesta si-a mutat capitala regatului sau aici, fiindca
Ierusalimul era foarte bine asezat in ceea ce priveste apararea. Pentru ca David a
intarit cu ziduri noua sa capitala, Ierusalimul mai poarta inca si astazi numele de
"Cetatea lui David".

Ierusalimul a cunoscut o epoca de mare glorie pe timpul lui Solomon, care a

ridicat aici vestitul templu, cu arhitecti si lucratori sirieni, a zidit un palat regal de
toata frumusetea pentru sotia sa, fiica faraonului Egiptului, precum si vaste
locuinte pentru servitorii altarului, a construit un mare zid de imprejmuire a
templului si a umplut cu piatra valea ce despartea templul de palat, facand aici un
frumos apeduct.

Dupa despartirea regatului in doua, Ierusalimul a fost jefuit in nenumarate randuri.

Fiindca, atunci cand cetatea era asediata, ierusalimitenii sufereau de lipsa apei,
regele Ezechia a facut un canal subteran ce-i poarta numele, canal ce se poate
vedea si astazi, avand la intrarea de miaza-zi o frumoasa inscriptie. Aceasta
inscriptie a lui Ezechia se afla acum in muzeul din Constantinopol, fiind gasita in
canal, in secolul trecut, cand turcii stapaneau tot Orientul Apropiat.

In anul 586 I.Hr., Nabucodonosor, regele Babilonului, suparat rau pe evrei pentru
nesinceritatea lor, asediaza Ierusalimul si ii da foc, trece prin ascutisul sabiei
populatia, jefuieste templul si ia toate vasele de aur, pe care le duce in Babilonia
impreuna cu norodul. Cetatea a ramas in paragina, lucru ce l-a facut pe Ieremia
profetul sa scrie impresionantele sale plangeri.

Pe la 536, Babilonul cade sub persi. Evreii, ca unii care isi dadusera concursul la
caderea Babilonului, au capatat voie sa se reintoarca la Ierusalim, iar pe la 515
templul era din nou ridicat. Nici acest templu n-a scapat de jefuire, caci pe la 170
regele Antioh IV al Siriei il profaneaza in mod josnic, lucru ce a provocat pe iudei
sa se rascoale sub Macabei, reusind astfel sa scape pentru mult timp de
suzeranitatea Antiohiei. Certandu-se intre ei, mostenitorii tronului Ierusalimului
ajung sa recurga la ajutorul romanilor, care, pe la 63 d.Hr., pun stapanire pe Tara
Sfanta, lasand pe tron domni autohtoni, dar vasali Romei. Un rege vasal este si
Irod, supranumit cel Mare, caci domnind peste patruzeci de ani a reusit sa faca
multe lucrari edilitare. Asa de exemplu, ca sa-si atraga bunvointa iudeilor,
deoarece era de neam strain, a inceput sa refaca templul, la care s-a lucrat peste
patruzeci si sase de ani. De aceea, certandu-se cu Mantuitorul, fiindca Acesta le
spusese: "Daramati templul, si Eu in trei zile il voi reface!", iudeii ii spun cu ifos:
"Au trebuit patruzeci si sase de ani ca sa se zideasca templul acesta si Tu il vei
ridica in trei zile?" (Ioan II, 20).

In timpul celui de-al treizeci si optulea an al domniei acestui Irod, a venit in lume
Mantuitorul Iisus. Fiii lui Irod neputand pastra domnia, Palestina si Ierusalimul
sunt guvernate de procuratori romani. Sub procuratorul Pilat (26-36 d.Hr.) a fost
rastignit Domnul. Din cauza jafurilor si schingiuirilor unui procurator, pe numele
lui, Gessius Florus, poporul se revolta si incepe lupta cu romanii. In anul 71, Titus
distruge templul si aproape tot Ierusalimul si, ca si altadata Nabucodonosor, lua
vasele altarului pe care le duse trofeu la Roma. Pe la 135, prinzand din nou curaj,
iudeii se revoltara si cautara sa scape de Roma.

Infuriat, dupa ce intra in Ierusalim, imparatul Adrian distruse toate amintirile

scumpe iudeilor si construi un oras nou, sub numele de Aelia Capitolina. El refacu
fostul palat al lui Irod, ce mai tarziu capata numele de "Turnul lui David", nume pe
care-l poarta si astazi.

Dupa triumful crestinismului in vastul Imperiu Roman, Ierusalimul incepe sa

traiasca o era noua. El se dezvolta repede si ajunge unul dintre centrele vitale ale
Ortodoxiei. in culmea infloririi sale, pe la 614, Ierusalimul este cuprins de
armatele lui Chosroes, regele persilor, sub comanda generalului Razmiz. Mai mult
de saizeci si doua de mii de persoane de toate varstele si sexele, au fost
masacrate si un foarte mare numar de locuitori, printre care se socoteau trei mii
de copii de la cinci la doisprezece ani, au fost dusi in robie, in fundul cel mai
indepartat al Persiei. Bisericile, cu mai mult de trei sute de manastiri, ospicii,
schituri si capele, ajunsera prada flacarilor. Orasul abia se ridica din acest
dezastru si o alta nenorocire se abatu asupra lui. In anul 637, el a fost ocupat de
catre arabii musulmani, care, din fericire, n-au fost asa de cruzi cu crestinii, cum
se credea la inceput. Dupa dinastia musulmanilor omiazi, a venit cea a abasizilor,
ilustrata prin Harun-al-Rasid, calif de Bagdad. In anul 800, patriarhul Gheorghe
(796-807) a cerut imparatului Carol cel Mare protectia Locurilor Sfinte. Harun nu s-
a impotrivit, ci a trimis lui Carol Magnul cheile bisericii Sfantului Mormant, ca
simbol al protectoratului peste crestinii din Palestina. Dar in anul 1010, califul
Hakem, care se credea chiar Dumnezeu, rasturna toate vestigiile si constructiile
crestinilor. Din fericire, toate monumentele distruse au fost refacute sub scurta
stapanire a cruciadelor. Totusi, de la 1187, de cand cruciatii au fost alungati,
crestinii care au voit sa locuiasca in Sfanta Cetate a Ierusalimului au trebuit sa
indure toate umilirile si mai ales toate masacrele la care au fost supusi. Astfel, in
1219, toata cetatea, cu exceptia Sfantului Mormant, a fost distrusa, iar in 1244,
toti crestinii de aici au fost ucisi de catre harismieni. Nu mai vorbim de deportari
si izgoniri, care devenisera ceva obisnuit.

Noi, crestinii, obisnuim sa numim Ierusalimul "Cetatea Sfanta", si pe drept cuvant,

fiindca aici se afla cele mai scumpe amintiri din viata Mantuitorului Hristos. Care
sunt aceste amintiri? Iata-le:

1. Rotonda Sfantului Mormant. Este o enorma biserica rotunda, care adaposteste

intr-insa alte biserici, unele destul de mari. Le vom enumera pe rand:

a) Capela Sfantului Mormant, adica locul unde se afla Mormantul Domnului Iisus.
Capela este compusa din doua camere; prima este locul unde se savarseste
Sfanta Liturghie in fiecare noapte, iar a doua este chiar Mormantul Mantuitorului,
in fata caruia abia au loc doua persoane.

b) Katholiconul sau biserica ortodoxa, in care se savarsesc zilnic serviciile divine

ale Bisericii noastre de Rasarit. estul de incapatoare, biserica aceasta este
asezata chiar in fata capelei Sfantului Mormant, in partea de miaza-zi. Fiind
adapostita de rotonda cea mare, n-are acoperis, ci numai peretii laterali.

c) Golgota, este locul unde a fost rastignit Domnul si pe care astazi se afla doua
altare: unul ortodox si altul catolic. Fata de restul rotondei, Golgota se afla
asezata la o inaltime de aproximativ 4,70 metri, incat trebuie sa urci o scara cu 17
trepte din piatra masiva, ca sa ajungi acolo. Inaltimea aceasta este chiar varful
colinei pe care a fost crucificat Mantuitorul.

d) Piatra ungerii este locul unde a fost asezat Domnul dupa ce a fost dat jos de pe
Cruce. Este o piatra de marmura rosie, cu dimensiunile de 2,70/1,30 m, deasupra
careia ard sase candele mari.

e) Capela sirienilor si mormantul lui Iosif din Arimateea. In partea de miaza-noapte

a rotondei, intri intr-o camera intunecoasa. Este capela crestinilor de confesiune
siriana. Din ea, pe niste trepte, cobori la un mormant taiat in piatra, dupa sistemul
iudeilor din timpul Mantuitorului. Este mormantul lui Iosif din Arimateea, care te
impresioneaza si in acelasi timp iti da o clara infatisare de cum a fost si
Mormantul Domnului Iisus.

f) Capela Sfanta Magdalena se afla in partea de rasarit a rotondei. Ea adaposteste

intr-insa frumoase obiecte din timpul cruciadelor. De la galeriile acestei capele
capeti o frumoasa vedere a rotondei.

g) Corul franciscanilor este in imediata legatura cu capela Sfanta Magdalena. Aici

se afla o mare orga catolica, ce umple de sunete frumoase toata biserica Sfantului
Mormant.

h) Chiliile franciscane sunt camerele in care locuiesc calugarii catolici care fac
serviciul la Sfantul Mormant.

i) Inchisoarea lui Iisus este o incapere in care se afla resturi dintr-o coloana de
care a fost legat si biciuit Mantuitorul.

j) Capela Sfantul Longhin, ostas roman care s-a convertit cand a vazut minunea de
pe Golgota.

k) Capela impartirii vesmintelor Domnului este o mica incapere in care se

venereaza locul unde au fost impartite hainele Domnului.

l) Biserica Inaltarii Sfintei Cruci. Plecand din rotonda spre miaza-zi si coborand
vreo douazeci si noua de trepte, dai de biserica Sfintei Cruci sau a Sfintei Elena,
unde se venereaza pana astazi locul unde imparateasa Elena a aflat Crucea
Mantuitorului.

m) Capela lui Adam, in partea de jos a rotondei, sub stanca pe care se afla
Golgota.

Dupa ce iesi din Rotonda Sfantului Mormant si mergi pe Calea Crucii, spre miaza-
zi, ajungi la alte biserici, care inchid intr-insele o multime de amintiri scumpe
sufletului de crestin. Numim pe cele mai importante:

1. Pretoriul sau tribunalul unde a fost judecat Iisus. Si astazi se poate vedea, sub
biserica, locul unde erau tinuti impricinatii care trebuiau judecati in pretoriu.

2. Capela incoronarii cu spini este bisericuta unde se venereaza locul in care I S-a
pus Mantuitorului coroana cu spini de catre soldatii care-L batjocoreau.

3. Capela flagelatiei, in care se venereaza locul unde soldatii au biciuit pe

Mantuitorul.

4. Capela condamnarii si punerii Crucii. Este locul pe care Sfanta Evanghelie il

numeste "gabatha", ce pe romaneste se talcuieste "pardosit cu pietre", unde Pilat
a pronuntat cuvintele "Ecce Homo!" = "Iata Omul!", cautand prin aceasta sa
inmoaie inimile iudeilor. Neputand sa obtina ceea ce dorea, spalandu-si mainile, a
zis: "Nevinovat sunt de sangele Acestui drept!".

Tot in partea de rasarit-miazazi a Ierusalimului, mai pot fi vazute bisericutele:

Sfanta Veronica, Simon Cirineul, Sfantul Haralambie, Bethezda, Sfanta Ecaterina
etc, unde zilnic se slujesc Sfintele Liturghii si se fac rugaciuni de catre preotii din
"Fratia Sfantului Mormant".

In partea de miazanoapte a Ierusalimului se afla colina cea mai inalta, numita

Muntele Sion, pe care se afla "Turnul lui David", biserica Sfantul Iacob, Poarta lui
David, inchisoarea Mantuitorului din casa lui Caiafa, locul Cinei celei de Taina s.a.

Toate aceste biserici si capele amintite mai sus trebuie vizitate cateva zile, daca
cineva voieste sa le vada mal cu de-amanuntul.

Tot in Ierusalim se afla locul fostului templu, venerat cu habotnicie de catre evrei.
Din el n-a ramas nici piatra pe piatra, caci a fost daramat de Titus si apoi de
Adrian. Peste el, crestinii au inaltat o biserica, dar musulmanii au daramat-o si au
construit pe ea vestita moschee numita "a lui Omar".

Iesind din Ierusalim, pe poarta numita "a Sfantului Stefan" (Bab Sitti Mariam), ne
apropiem de valea Cedronului, langa care este asezata biserica Mormantului
Sfintei Fecioare, apoi Gradina Ghetsimani si locul unde a fost ucis cu pietre
Sfantul Stefan, dupa care urmeaza mormantul lui Abesalom, mormantul lui Iosafat,
mormantul Sfantului Iacob, mormantul lui Zaharia, fantana Fecioarei, lacul,
canalul si bazilica Siloam, Tarina sangelui s.a.

In Tara Sfanta, dupa Ierusalim, mai exista nenumarate alte locuri scumpe noua,
crestinilor.

In primul rand punem cetatea Bethleem, unde S-a nascut Domnul nostru. Ea se
afla la numai 9 km, pe soseaua ce leaga Ierusalimul de Hebron. In 1932, aici traiau
6658 de locuitori, dintre care 5848 crestini si numai 820 de musulmani. Numele de
"Bethleem" vine de la ebraicul bethlehem, ce se talcuieste "casa painii". De cand
imparatul Constantin cel Mare a ridicat aici o biserica in amintirea Nasterii
Domnului, chiliile calugarilor stabiliti in Bethleem n-au mai putut fi inlaturate. Este
adevarat ca prin secolul al XVI-lea, din cauza musulmanilor, nu mai ramasesera
aici nici o suta de crestini; totusi, ei n-au putut fi scosi de acolo. Pelerinii crestini
ce vin din toate partile lumii niciodata nu uita sa vina si in Bethleem, sa vada
Grota Nasterii, ce se afla sub biserica ortodoxa. Aici se patrunde pe o scara cu
saptesprezece trepte. Aceasta pestera inchide locul ieslei in care a fost nascut si
asezat Mantuitorul. Pardoseala este din bucati de marmura, in care sunt
incrustate stele din argint. Locul Nasterii are pe el Sfanta Masa, pe care
liturghisesc ortodocsii. Pe locul ieslei este un paraclis al catolicilor, langa care se
afla "altarul celor trei magi". Numai datorita magilor, in care persii vedeau pe
stramosii lor, a scapat sfanta pestera, in 614, de o distrugere sigura. Printr-o usa
subterana a pesterii patrundem in paraclisele, tot subterane, ale manastirii
catolice "Sfanta Ecaterina". Aceste paraclise sunt: locul pe care Iosif vazu pe
inger in vis; locul in care au fost aruncate oscioarele pruncilor nevinovati ucisi de
Irod; mormantul Fericitului Ieronim, mormantul Sfintei Paula si a fiicei sale,
Eustochium, s.a.

Numaidecat, la miaza-zi de Bethleem, incepe vestita pustie a Iudeii, numita

"Enghedi", unde, in 1947, s-a descoperit manastirea eseniana de la Qumran, langa
Marea Moarta, de unde au iesit la iveala manuscrisele ce au facut atata valva in
intreaga lume.

Hebron. La 37 km de ia Ierusalim, mergand spre sud-est, dai de vestita cetate a

vechimii, numita pe atunci Kiriat-Arba, ce mai tarziu s-a numit "Hebron", care
inchide intr-insa mormintele patriarhilor poporului evreu. Aici se mai poate vedea
si astazi unul dintre vestitii stejari ai lui Avraam, aflat in curtea manastirii
ortodoxe ruse. In 1932, orasul numara 16.577 de locuitori, dintre care numai 73
erau crestini. Lipsa acestora din urma se datoreste faptului ca Hebronul n-are, ca
alte orase palestiniene, prea multe amintiri crestine.

Printre locurile scumpe crestinilor sunt si cele din Galileea:

Nazaret. La 147 km. de Ierusalim si la 37 km. de Haifa, se afla locul unde ingerul
Gabriel a vestit Maicii Domnului Nasterea Mantuitorului si unde a trait Iisus pana
la varsta de treizeci de ani. Orasul se afla in Galileea, unde intalnesti numai
cateva paduri si gradini de pomi fructiferi, din cauza solului mai inalt decat in
restul tarii. In Nazaret traiau, in 1932, peste 7000 de locuitori, dintre care aproape
cinci mii erau crestini de toate confesiunile. La o mica distanta de biserica "Buna
Vestire" se gaseste fantana Fecioarei, unde, dupa traditie, se afla Sfanta Fecioara
cand a fost salutata de inger, lucru ce o facu sa plece degraba la casa ei. Ca la o
suta de metri de biserica Bunei Vestiri, inchis intr-o biserica catolica, se poate
vedea atelierul de altadata al lui Iosif. La doua sute de metri de bazar se vede
locul sinagogii in care a intrat Iisus si S-a aratat pe Sine ca Mesia, la inceperea
misiunii Sale.

Tabor. In imediata apropiere a Nazaretului, numai la cativa km. departare, se afla

Muntele Tabor sau Djebel Tur, cum ii spun arabii. Tabor este locul unde traditia
crestina cinsteste momentul Schimbarii la Fata a Domnului. Este o movila sau mai
bine zis un munte, ce domina toate imprejurimile. In epoca bizantina se afla aici o
frumoasa biserica, cu doua capele (una pentru Moise si alta pentru Ilie), toate
daramate de catre arabi. Tarziu de tot s-au ridicat iarasi alte biserici, care se vad
si azi, una ortodoxa, din timpul Evului mediu, si alta catolica noua, inaugurata in
anul 1924.
Cine voieste sa ajunga la Iordan, trece mai intai prin Ierihon, cetatea langa care
Mantuitorul a postit patruzeci de zile si in care a facut lucruri marete. Ierihonul se
afla la 37 km. sud de Ierusalim si in mijlocul lui poate fi vazuta fantana lui Elisei.

Apa Iordanului (arabii ii spun El-Ghor). Mergand spre miazazi de la Ierihon, cale de
9 km., ajungi la apa Iordanului, singurul rau al Tarii Sfinte, ce curge tot anul. El
izvoraste de la poalele muntelui Hermonului si in rostogolirea lui la vale formeaza
mai intai lacul numit Hule, iar cand ajunge in Galileea da nastere lacului
Ghenizaret, numit si Marea Tiberiadei. Iesind de aici si curgand mereu spre apus,
se varsa in Marea Moarta, cam la 5-6 km. de Ierihon. Pentru crestini, Iordanul este
o apa sfanta, fiindca aici S-a botezat Mantuitorul nostru. Traditia crestina a fixat
locul Botezului drept in fata Ierihonului. Aici, in fiecare an, la Boboteaza, vine
cortegiul cel mare al slujitorilor din Ierusalim, in frunte cu patriarhul sau cu
reprezentantul sau, si dupa randuiala ortodoxa, atat in ajun, cat si in ziua
praznicului, se savarseste Sfanta Liturghie intr-un cort anume alcatuit, iar dupa
Sfanta Liturghie se face sfintirea apei raului. Deasupra unui podet, asezat pe doua
barci, stau slujitorii care oficiaza sfintirea, iar proestosul introduce crucea si
sfinteste apa. Atat in ajun, cat si in ziua serbarii, dupa sfintirea apei, multimea de
inchinatori isi umple sticlutele cu apa din Iordan, pe care o pastreaza apoi cu
multa veneratie.

Dupa terminarea slujbei, atat in ajun, cat si in ziua sarbatorii, se petrece ceva ce
nu se vede in alta parte. Multimea de inchinatori se intinde pe marginea raului,
mai la vale, se dezbraca pana la camasa, care-i noua si lunga, si astfel se arunca
in Iordan, afundandu-se de trei ori, in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh.
Apoi iese afara, isi scoate camasa uda, pune pe cea obisnuita si se imbraca cu
graba, caci, desi in Tara Sfanta termometrul nu coboara niciodata sub zero grade,
totusi la Boboteaza este destul de rece. Camasa cea uda va fi uscata si pastrata
cu grija, caci cu ea se va inmormanta evlaviosul inchinator, reintors in patria sa
dupa vizitarea Tarii Sfinte.

Inchinatorii care n-au stiut sa-si procure din timp aceasta camasa se duc mai
departe de multime, in susul Iordanului, se dezbraca pana la piele si se arunca in
Iordan numai in costumul lui Adam. Este atat de mare pietatea ce stapaneste
sufletele credinciosilor, incat niciunul nu pregeta sa se arunce in Iordan si nimeni
nu se plange de frigul ce le-a zgribulit trupul firav, din pricina postului Craciunului,
pe care l-au respectat cu toata luarea aminte si cu strictete religioasa.

Marea Moarta. De la locul fixat de traditia crestina pentru Botezul Domnului,

Iordanul mai merge ca la 6-7 km. si se varsa in Marea Moarta. Te cuprinde mila sa
vezi cei cativa pestisori, broaste si moluste, adusi de suvoiul Iordanului, cum sar
in sus la izbirea de apa marii si cum cauta sa se intoarca inapoi. Dar in zadar, caci
dupa cateva zvarcoliri, ei isi dau ultima suflare, din cauza apei otravitoare a marii,
ce nu ingaduie intr-insa viata niciunei fiinte. De aceea i s-a si spus "Marea
Moarta". Apa ei este asa de concentrata in saruri si cloruri, incat chiar si cel care
nu stie sa inoate deloc poate sa se tina usor in stare de plutire pe suprafata ei.
Daca n-ai fost atent si ti-a intrat in ochi o cat de mica picatura, simti o usturime
sfredelitoare si nu poti deschide ochiul cateva minute.

Pr. Athanasie Negoita