Sunteți pe pagina 1din 11

Templul lui Solomon – Cel mai Renumit

Sanctuar din Lume


Enigme 21 februarie 2019

Biblia spune că acest templu grandios a fost construit în perioada de


înflorire şi avânt naţional a poporului evreiesc – aşa cum era
caracterizată domnia regelui Solomon.

Cât timp a fost rege, David a făcut numeroase pregătiri pentru


construcţia templului. El i-a lăsat lui Solomon rezerve enorme de
aur, argint, fier şi aramă. Fenicienii i-au adus, pe cale maritimă,
lemn din renumiţii cedri ai Libanului. Regele i-a ales pe cei mai
iscusiţi muncitori, pentru a aduce pietrele de construcţie. David a
lăsat moştenire lui Solomon împărăţia, dar şi construcţia templului,
şi a poruncit tuturor conducătorilor Israelului să contribuie la
realizarea acestui plan măreţ.
Solomon, al 3-ea
lmparat al
Regatulu Unit a Israelului
(965-928 i.Hr)

Cu puţin timp înainte de deces, David i-a adunat pe toţi


reprezentantii neamului şi le-a propus să facă donaţii pentru
ridicarea templului. Solomon a început construirea monumentului
în al patrulea an al domniei sale.

Pantele muntelui, alese ca loc pentru templu, erau foarte abrupte,


iar vârful stâncos şi platoul montan nu aveau o suprafaţă suficientă
pentru curţile templului. Din acest motiv, curţile lui urmau să fie
susţinute de nişte ziduri enorme din piatră, care au rezistat parţial
până în prezent, în ciuda războaielor pustiitoare, dezlănţuite de-a
lungul vremii peste Oraşul Sfânt. Rocile de gresie erau obţinute şi
cioplite de pietrarii lui Solomon şi Hiriam. După finisare, ele erau
transportate la locul construcţiei. Arama provenea din minele de
cupru ale lui Solomon, din regiunea Edom. Argintul necesar
construirii templului era procurat din comerţul de la curtea regală a
lui Solomon, dar şi din trofeele militare, obţinute de regele David.

Actualmente, nu există nici o sursă sigură, care să ofere o descriere


fidelă a Templului lui Solomon. Mulţi arheologi susţin că templul ar
fi avut multe asemănări cu celelalte monumente din zona Estului
Antic, deoarece arhitecţii acestui edificiu erau de acolo.

Schita a templului lui Solomon. (de Christian von Andrich (1584)

În cronologia istoriei antice se menţionează că multe dintre detaliile


arhitecturale ale Templului lui Solomon se regăsesc şi în templul
Deir el-Bahri. Conform izvoarelor biblice, Templul lui Solomon a
existat pe dealul Moriah în anii 22-29, fiind una dintre cele mai
măreţe construcţii iudaice din antichitate.

Orasul antic Ierusalim. Templul lui Solomon

Până în prezent nu au fost descoperite dovezi arheologice concrete


în ceea ce priveşte acest templu, deoarece aici la Moriah, nu s-au
făcut săpături niciodată. Solul dealului a fost cernut prin site
speciale, procedeu care a dat unele rezultate: au fost găsite mărturii
indirecte, printre care se numără o piatră cu numele preotului şi un
vârf de săgeată, similar celor care se foloseau în armata lui
Nabucodonosor.

Templul construit de Solomon în lerusalim se deosebea radical de


cele edificate anterior în istoria evreiască. Pentru prima dată, o
construcţie de acest gen era făcută din piatră, într-un loc deosebit şi
avea un caracter permanent. Teritoriul sacru al templului era
compus din două părţi: curtea şi templul propriu-zis. Curtea era
foarte vastă şi avea, la rândul său, o zonă interioară şi una
exterioară. Pe lângă intrarea principală, aflată pe latura de est,
existau şi alte două căi de acces, mai mici, din partea nordică şi,
respectiv, sudică. Vizitatorii intrau prima dată în curtea exterioară,
numită şi curtea mare sau nouă. Ea era destinată mulţimii, aici se
desfăşurau adunări populare şi se oficiau rugăciuni.
Solomon inclina templul din Ierusalim. (pictura de James Jacques
Joseph Tissot (1896-1902))

În timpul sărbătorilor, teritoriul templului era plin de oameni. În


curtea interioară se afla o tribună specială, de unde regii se adresau
mulţimii. La altar se ajungea pe scări, iar în partea sud-estică se afla
„marea de aramă” – o cupă uriaşă din cupru, destinată spălării
rituale a preoţilor, considerată o realizare tehnică deosebită a
meşteşugarilor timpului. Suportul era făcut din siluetele unor figuri
de bronz: heruvimi, lei, tauri.
Oala din bronz din curtea Templului lui Solomon

Urmând planul Cortului Sfânt, interiorul era alcătuit din două


încăperi: Sfânta şi Sfânta Sfintelor. Prima dintre acestea reprezenta
două treimi din interiorul templului. Aici nu se găsea nici un obiect
din piatră. Pereţii, zidiţi din stâncă masivă, erau acoperiţi în
întregime cu lemn de cedru sau îmbrăcaţi în lemn placat cu aur şi
sculpturi în lemn de măslin şi cedru. În Sfânta – camera principală,
se aflau jertfelnicul de aur pentru tămâieri, zece mese pentru pâinile
punerii înainte şi zece sfeşnice de aur. Fastuosul locaş a devenit, în
scurt timp, locul principal de pelerinaj al Israelului, deşi existau şi
alte temple, cu dimensiuni mai mici. Tradiţia de a vizita Cortul
Sfânt de trei ori pe an s-a extins şi asupra Templului din lerusalim.
Templul lui Solomon (desen de Hartman Schedel)

Deteriorarea climatului politic către sfârşitul domniei lui Solomon


s-a reflectat şi asupra templului. Pentru a submina statutul
lerusalimului ca centru politic şi spiritual, în anul 930 î.Hr. au fost
reconstruite şi alte sanctuare, transformate ulterior in locaşuri de
cult, similare templului principal. Regele a amplasat in ambele
temple câte un taur de aur. În acelaşi timp, Templul lui Solomon a
devenit primul ca loc de închinare la Dumnezeu cel Unic. Muntele
Moriah a început sa fie considerat Muntele lui Dumnezeu, iar
templul – sălaşul Lui.
Reconstructia Templului lui Solomon. Fragment

In scrierile profeţilor antici, se vorbeşte că Zion este unicul loc in


care Dumnezeu există pe pământ, cum era cândva muntele Sinai.
Eliberarea miraculoasă a lerusalimului şi a tuturor iudeilor de
invazia lui Sennahirim, în anul 701 i.Hr., a imprimat templului o
aură miraculoasă. Cu toate acestea, problemele politice şi eşecurile
militare au influenţat negativ bunăstarea locaşului de cult: el a fost
prădat şi profanat de nenumărate ori, încă din timpul domniei fiului
lui Solomon, Susakim. Mai târziu, în timpul domniei lui Amasia –
regele Israelului, Ioaş a întreprins un raid devastator asupra
edificiului.
Desen al Templului lui Solomon, facut de Isaac Newton

Uneori, chiar regii Israelului, având nevoie de foloase materiale,


luau obiecte preţioase din visteria templului. Cu toate acestea,
locaşul era reabilitat de fiecare dată. În timpul ultimei reparaţii, a
fost găsit Sulul legii, eveniment care a determinat reforma
religioasă. Regele Iezechia, influenţat de profetul Isaia, a încercat să
distrugă toate sanctuarele păgâne locale.Templul din lerusalim a
fost declarat unicul loc legal pentru oficierea slujbelor dedicate lui
Dumnezeu al Israelului, în ludeea. Dar aceste reforme au avut
caracter temporar. După moartea Iui lezechia, în timpul domniei
regelui Manase, oficierea ritualurilor păgâne a fost reluată, iar în
templu au fost construite altare păgâne, alături de statuia zeiţei
Astarot; aici s-au stabilit permanent femei desfrânate.

Din vremea Proorocului Miheia (începutul secolului al VIII-lea


î.Hr.), profeţii avertizau că o pedeapsă aspră avea sa se abată asupra
Israelului, pentru păcatele morale şi religioase comise: distrugerea
templului. Nimicirea sanctuarului şi ulterioara subjugare
babiloniană a confirmat această proorocire. Ulterior, poporul
Israelului a început să respecte riguros Legea Divină, in speranta
eliberării din prizonierat şi a reconstruirii Templului din lerusalim.
Reconstructia Templului lui Solomon. Sectiune

În memoria distrugerii sanctuarului şi evenimentelor care au


urmat, au fost decretate patru perioade de post. Printre acestea se
număra şi cel care simboliza ziua în care a fost incendiat templul. În
timpul dominaţiei persane, împăratul Cirus cel Mare a permis
evreilor reclădirea lui. Noua clădire este cunoscută în istorie sub
denumirea „cel de al Doilea Templu”. Al Doilea Templu din
lerusalim a fost distrus de romani în timpul represiunii revoltei
evreilor din anii 66-73 d.Hr. contra stăpânirii romane.
Imagine a templului lui Solomon

Deşi nu se compară in măreţie cu clădirile Romei sau ale Bizanţului,


Templul lui Solomon este cel mai renumit sanctuar din lume. Nici
un alt templu de pe pământ nu s-a bucurat de o slavă mai mare. Cu
toate că Israelul trăia în pace şi avea un împărat măreţ şi intelept,
evreii nu abandonaseră idealul instaurării teocraţiei. Cu alte
cuvinte, împăratul lor era Dumnezeu, iar acest templu era locuinţa
Lui, în lerusalim.

S-ar putea să vă placă și