Despre căutarea divinității

2
Un pustnic inalt medita lângă un râu când un tânăr l-a întrerupt.
– Maestre, aș vrea să devin ucenicul tău, a spus bărbatul.
– De ce? a răspuns pustnicul.
– Tânărul îl privi nedumerit.
– Pentru că m-am săturat de lumea asta și vreau să găsesc
divinitatea.
Maestrul s-a ridicat, l-a privit îndelung și i-a zîmbit.
– Bine. Și imediat l-a prins de gât, l-a târât în râu și i-a scufundat
capul sub apă. L-a ținut acolo un minut, în timp ce tânărul dădea
disperat din mâini și picioare, luptându-se să se salveze. În cele din
urmă, maestrul îl eliberă. Abia respira, tremurând plin de spaimă.
Când s-a liniștit, maestrul i-a vorbit.
– Spune-mi, ce ți-ai dorit cel mai mult când erai sub apă?
– Aer! răspunse tânărul. Ce fel de maestru ești tu, dacă nu știi asta?
Cum poți să chinui un om așa?
– Foarte bine, spuse maestrul. Du-te acasă și întoarce-te la mine
când vei vrea să găsești divinitatea tot atât cât ai vrut să respiri.
Altfel, sufletul îți va muri, sufocat de prostie și habotnicie.