Templul și comoara fabuloasă a regelui Solomon 

(I)
De Horia pe 11 ianuarie 2020

Regele Solomon a intrat în istorie ca fiind al treilea

rege al vechilor evrei (1016-976 î.Hr.), după ce i-a succedat tatălui său, regele
David, la vârsta de 17 ani.

Ce ne spun Sfintele Scripturi?

Sfintele Scripturi fac din acest om un model de înțelepciune și de cunoaștere,

lăudându-i splendoarea curții și prosperitatea regatului. Au trecut aproximativ 3000
de ani, dar căutătorii de comori continuă și astăzi să-și pună întrebări despre
moștenirea artistică, spirituală și materială lăsată de acest straniu monarh, care se
spune că s-ar fi avântat de mai multe ori pe mare până în îndepărtatul Ofir, ținut
mitic, despre existența căruia se fac încă presupuneri, unii situându-l în India, alții,
în sudul Africii sau în Zimbabwe, unde aurul se găsea din belșug, ceea ce ar face
mai lesne de înțeles bogăția fabuloasă de care dispunea regele Solomon.

În afara acestei bogății colosale, regele Solomon a rămas cunoscut și prin operele
sale literare, cuprinzând 3000 de proverbe, 1005 cântece și fermecătorul text
Cântarea Cântărilor. Dar moștenirea artistică și spirituală constă îndeosebi  în
construirea unui măreț edificiu, acel templu de la Ierusalim, căruia îi vom prezenta
pe scurt povestea. Prin ce se deosebește acest templu de altele?

Să nu uităm că templul lui Solomon constituie punctul final al exodului vechilor

evrei sub conducerea lui Moise, care era un prinț egiptean. Acest popor purta cu el
bazele civilizației noastre, dar mai ales cele mai vechi cunoștințe ale omenirii.

Templul și legenda lui Hiram

Construcția a urmat modelul templelor egiptene. După materiale și plan, este un

edificiu simbolic. Pentru templieri, ca și, mai târziu, pentru francmasoni, el a
devenit simbolul prin excelență al operei care permite spiritului uman să se înalțe
treptat până la atingerea perfecțiunii depline.

Acest templu a fost realizat de arhitectul fenician Hiram, cu cioplitori în piatră

împărțiți în trei clase (ucenic, companioni și maeștri), fiecare având parolele,
cutumele și regulile lor. Într-o zi, trei companioni, nemulțumiți că nu erau făcuți
maeștri, l-au asasinat pe Hiram, dar, pentru ceilalți constructori, Hiram revenea la
viață în planul divin, acesta rămânând modelul ideal al tuturor inițiaților în arta
regală. Chiar și astăzi, pentru a fi inițiat în gradul de maestru, un francmason
trebuie să retrăiască legenda lui Hiram.

Templul propriu-zis cuprindea patru părți, care simbolizau timpul profan și cele trei
grade ale inițierii; după cum Ierusalimul terestru, ni se spune, nu este decât
imaginea Ierusalimului ceresc. Împărăția Domnului, templul vizibil are drept
replică templul invizibil și spiritual, la care omul ajunge în etape, perfecționându-
se.

Aceasta ar fi latura spirituală a templului; mai trebuie precizat totodată ca planurile

făcute de arhitectul Hiram nu au fost găsite niciodată. Încă sunt căutate. Totuși, unii
francmasoni de rang înalt nu ezită să declare că aceste documente ar putea fi
conservate riguros de cei care le dețin și consideră că dezvăluirea lor, în epoca
noastră tulbure, ar putea avea repercusiuni grave asupra omenirii. Să fie oare vorba
despre o comoară interzisă?

De la templul lui Solomon la Catedrala din Chartres

Chartres este o carte din piatră pe care trebuie să știi să o citești, dar, din păcate, am
pierdut această știință, iar mărețele catedrale din evul mediu folosesc un limbaj pe
care astăzi nu-l mai înțelegem. Totuși, vom descoperi ca monumentul este construit
conform numărului de aur, o proporție magică pentru studiul echilibrului și
armoniei. Găsim aici numeroase figuri geometrice care provin de la piramida lui
Keops, de la templul lui Solomon și de la mai multe monumente din antichitatea
greacă, toate aceste comori arhitecturale fiind legate prin aceleași reguli sacre,
aceleași legi ale perfecțiunii depline.

Să amintim și faptul că suprafața monumentului este egală cu o sutime din baza

marii piramide, că ridicarea catedralei din Chartres de către templieri este o
sinteză între piramida lui Keops și cercul de pietre de la Stonehenge, din Anglia. În
sfârșit, trebuie să adăugăm că acolo găsim toată știința vechilor egipteni și
pitagoreici. De exemplu, descoperim că turnul din stânga are exact 365 de
picioare, ceea ce corespunde cu numărul de zile ale anului. Turnul din dreapta,
care este cu 28 de picioare mai mic, reprezintă cele 12 lui ale anului, având 28 de
zile fiecare.

Să nu uităm nici alt aspect neobișnuit: la solstițiul din iunie, soarele luminează
întotdeauna o piatră albă, prevăzută cu o scoabă din metal, situată în mijlocul
corului. Pe această piesă din metal cade o dată pe an o rază de lumină, și nu orice
rază, ci aceea de la amiază, din ziua de 21 iunie, a solstițiului de vară. Această rază
de lumină trece prin vitraliul care îl înfățișează pe Sfântul Apolinarie. Sute de
persoane vin în fiecare an să asiste la acest fenomen straniu.

Să continuăm vizitarea catedralei din Chartres. Alt detaliu incredibil: s-a dovedit că
dimensiunile catedralei derivă dintr-o unitate de măsură evaluată la 0,73 metri, iar
această dimensiune reprezintă a suta mia parte din gradul paralelei care trece prin
Chartres. Mai trebuie să amintim și de pânza de apă a puțului celtic pe care se
sprijină o parte din catedrală. Această pânză se află la o adâncime de 37 de metri,
iar bolta se înalță tot la 37 metri de sol. Oare s-a dorit crearea unei rezonanțe aparte
între apa benefică și întregul edificiu?

Dar există ceva și mai extraordinar. Calculând distanța dintre etaje și stâlpi,
obținem o gamă geometrică perfectă, ce poate fi comparată cu o gamă muzicală.
Ceea ce ne face să credem că monumentul s-ar putea comporta ca un instrument
muzical fantastic, ale cărui sunete s-ar naște din vibrațiile transmise de curenții
telurici existenți în subsolul catedralei. Vibrațiile ultrasonice, al căror sens ne este
necunoscut poate, dar reprezintă un fel de muzică insonoră, necunoscută, îndreptată
spre cer, spre divinitate.