Anatomia unui asasinat: Ştefan Foriş 

(I)
Ştefan Foriş era la 4 aprilie 1944 secretar general al

PCR. Undeva la ora 14,00, bombardiere americane B52 venite din Libia şi Egipt
acoperă cerul Bucureştilor. Bombardamentul distruge în câteva minute cartierul
Gării de Nord, Calea Griviţei şi împrejurimile. Pe seară, când armata şi civilii încep
să adune morții, să repare pagubele, Foriş este vizitat de Emil Bodnăraş într-o
locuinţă conspirativă la intersecţia dintre strada Monetăriei şi bd. Filantropia, la
graniţa zonei devastate de bombe.
Cu numai câteva zile înainte, la 30 martie, cei doi se văzuseră într-o ședință. Cu
aceea ocazie, Foriş îi ceruse să îi facă o vizită. Siguranţa, care ştia destul de bine ce
se întâmplă în interiorul PCR, nu ştia care este poziţia lui Ştefan Foriş în partid şi
unde se află el. Faptul că era în libertate în vreme ce aproape toţi colaboratorii lui
fuseseră capturaţi şi se aflau în închisori a alimentat puternic zvonurile că Foriş ar fi
omul Siguranţei. Era sau nu era? Vizita lui Bodnăraş avea o strânsă legătură cu
această dilemă. Misiunea lui Bodnăraş era să îl demită, iar dacă opune rezistenţă să
îl lichideze.
Bodnăraş apăruse ca de nicăieri şi de puţină vreme în mica lume de la vârful PCR.
Nu activase în clandestinitate până la arestare. Nu deţinuse funcţii politice, nu avea
legături cu cadrele, cu aparatul. Nici nu era membru PCR. O figură periferică, un
necunoscut. Ceea ce îi dădea forţă. Nimeni nu ştia cum să îl judece, nimeni dintre
cadrele de la vârful PCR, aflate în libertate în 1943-44, nu îi fusese apropiat.
Despre el se ştiau foarte puţine lucruri, într-o lume unde memoria era extrem de
încărcată. EB juca rolul misterios de mesager al Moscovei. Se ştia că fusese ofiţer
de carieră, condamnat la zece ani de închisoare ca spion sovietic Acum, apărut în
cercul din jurul lui Foriş, părea să aibă misiuni importante şi secrete. Personajul
iubea secretul, umbra, conspiraţia. În acest mediu al subteranei, al complotului, al
intrigii, Bodnăraş era ca acasă. Îşi luase de altfel ca pseudonim, nomme de guere,
„Felix”. Împrumutase numele de la Felix Djerjinski, fondatorul Cekăi, poliţia
politică bolşevică, Petrograd, 1918.
Deşi se văzuseră abia cu cinci zile în urmă, pe 30 martie, Foriş a ţinut să îl
convoace din nou. Motivul? O farsă, o diversiune, o intoxicare făcută de Bodnăraş.
Foriş căzuse în cursă. Aflase că un curier important din URSS venise la Bucureşti
cu un mesaj şi urma să-l întâlnească la 3 aprilie pe Bodnăraş. Foriş ştia bine că
Bodnăraş este agent GRU, cetăţean sovietic. Se putea gândi că Moscova a trimis un
mesager cu ordine la Bodnăraş, omul de încredere al GRU. Între 1941 şi 1944,
legătura PCR cu Kremlinul fusese întreruptă. Ea se pierduse în mai 1941. Începuse
apoi războiul și legătura nu a putut fi reluată. În 1943, Internaţionala Comunistă a
fost dizolvată. PCR nu a rămas mai puțin subordonat Moscovei și chiar aceloraşi
persoane care se ocupaseră și înainte de PCR: Gheorghi Dimitrov, Kolarov,
Manuilski, Boris Stepanov.
Bodnăraș a ieşit la 8 noiembrie 1942 din închisoarea Caransebeș. Avea reputația că
reușise să restabilească legătura cu Moscova. Era o legendă fabricată chiar de el.
Prezenţa curierului misterios, ajuns la București nu se ştie cum, părea să confirme
acest lucru. Foriș era curios să afle care sunt directivele venite de la Kremlin, mai
ales că de 4 ani contactele erau întrerupte, era primul curier venit de la Moscova în
tot acest timp.