Lumea in anii Razboiului rece vazuta de un ambasador sovietic la Washington

Mircea Morariu,

Absolut fascinanta lectura celor mai bine de 800 de pagini cat numara Confesiunile unui ambasador sovietic la
Washington. Carte datorata unui diplomat cu un destin exceptional, Anatoli Dobrinin, omul care a reprezentat
interesele pe plan extern ale URSS in Capitala SUA din 1962 si pana in 1986. Si care a luat parte la toate
summit-urile sovieto-americane din intervalul 1955-1990.

Mai intai ca tanar diplomat, apoi, o perioada indelungata, in calitate de ambasador, iar in arcul de timp 1986-
1990, ca secretar al Diviziei Internationale a PCUS.

In rastimpul indelungatei perioade petrecute in serviciul diplomatic din capitala americana, Dobrinin a fost pus
in situatia de a lucra in serviciul tarii sale in vreme ce in fruntea PCUS s-au aflat Nikita Hrusciov, Leonid
Brejnev, Yuryi Andropov, Konstantin Cernenko si, in fine, Mihail Gorbaciov. Ale caror atributii, dar si
priceperi in desenarea politicii externe a tarii nu au fost deloc asemanatoare. Insusi Leonid Brejnev, cel mai
longeviv superior suprem al lui Dobrinin, nu a fost defel consecvent cu sine. Din motive felurite. Unul dintre ele
fiind agravarea bolii. Anatoli Dobrinin a lucrat in Capitala americana in timp ce la Casa Alba s-au perindat J.F.
Kennedy, Lyndon Johnson, Richard Nixon, Gerald Ford, Jimmy Carter si Ronald Reagan. Democrati ori
republicani, mai mult sau mai putin stapani pe rafinamentele diplomatiei, mai mult sau mai putin inzestrati ori
dispusi pentru negociere.

Dobrinin si-a inceput misiunea si aventura americana cu putina vreme inaintea crizei rachetelor americane din
Cuba, a actionat, jucand un rol deloc minor, in perioada destinderii care, din partea americana, l-a avut drept
principal promotor si arhitect pe Richard Nixon. Care pare sa fi fost cel mai simpatizat sef al Casei Albe din
perioada lungii sederi in Capitala SUA a priceputului reprezentat al puterii sovietice. Dobrinin a fost un
remarcabil partener de discutie si de negociere al celebrului Henry Kissinger pe care e evident ca il apreciaza,
insa nu pare sa-i fi fost tocmai pe plac Zbigniew Brzezinski. Anatoli Dobrinin a "prins", si nu doar in calitate de
martor, ci si in aceea de evaluator si de specialist chemat sa formulize sugestii de reactii si atitudini evenimente
de maxima importanta. Precum asasinarea lui Kennedy, negocierile pentru dezarmare, opintelile in vederea
semnarii tratatelor SALT, scandalul Watergate si succesiunea ezitanta la presedintie, in a carei configurare si-au
spus cuvantul interesele electorale cu consecinte nu tocmai inspirate ale lui Gerald Ford, razboiul din Vietnam si
eforturile americane depuse in vederea unei iesiri cat mai onorante dintr-o situatie imposibila, Conferinta pentru
securitate si cooperare de la Helsinki, controversata presedintie a lui Carter si atitudinea adoptata de acesta odata
cu invazia sovietica a Afganistanului defel aprobata de diplomat. Dar si sfarsitul destinderii si radicalizarea
atitudinilor anti-sovietice din prima parte, mai exact din cursul primului mandat al lui Ronald Reagan, ca si
modificarile de atitudine intervenite dupa ce la Kremlin s-a instalat Mihail Gorbaciov. Anatoli Dobrinin a
urmarit reorientarile de substanta operate de acesta, felul cum au fost ele privite si primite in Capitala SUA, a
asistat, cu nedisimulata durere, la prabusirea URSS. Anatoli Dobrinin a fost un observator inzestrat cu multa
ratiune al actiunilor si faptelor conducatorilor sovietici, dar si un critic al felului greoi in care se luau deciziile in
capitala URSS, al prea marelui rol jucat de ideologie.

Gasim in cartea lui Dobrinin nenumarate pasaje in care fostul ambasador sovietic vorbeste despre incapacitatea
conducatorilor sovietici de a intelege functionarea mecanismelor democratice americane. De pilda. Presedintele
SUA avea, paradoxal, mult mai multa libertate in adoptarea unor decizii prompte in planul politicii externe, o
libertate cvasi-inexistenta in totalitara Moscova unde isi spuneau cuvantul nu numai nenumaratele capetenii ale
partidului, multe dintre ele cu o conduita incremenita in logica Razboiului Rece si a confruntarii, ci si
reprezentantii Armatei, la randu-le foarte putin flexibili. Or, tocmai acest statut de persoana omnipotenta pe care
parea ca o are presedintele SUA, ii facea pe cei de la Kremlin sa nu inteleaga cum actiunile sefului Casei Albe
puteau fi comentate critic, cenzurate, amendate de presa si de opinia publica americana. Relevante in acest sens
si simptomatice pentru lipsa apetitului de democratie autentica a comunistilor sovietici paginile pe care Anatoli
Dobrinin le consacra prezentarii desfasurarii, altminteri bizare, a afacerii Watergate.

Trebuie spus ca nici Anatoli Dobrinin, in pofida lungii lui experiente washingtoniene, a familiaritati cu care
circula in cele mai diferite anturaje politico-diplomatice, a prieteniilor legate cu cei ce, teoretic, erau adversarii
sai ideologici, nu pare sa fi fost intotdeauna chiar foarte pregatit in a intelege rostul si dimensiunea actiunilor si
preocuparilor americane in privinta respectarii drepturilor omului in Europa de Est si in SUA. Dobrinin
scruteaza cu ochi critic si cu greu disimulata dezaprobare radicalizarea atitudinii anti-sovietice, odata cu venirea
la putere a presedintelui Ronald Reagan. A ramas toata viata un fidel al doctrinei comuniste, avand insa un
remarcabil simt al flexibilitatii si un de invidiat talent de negociator. A regretat caderea comunismului in tara sa,
nutrind sentimente nu chiar foarte favorabile la adresa felului in care a actionat, indeosebi dupa 1989, Mihail
Gorbaciov. Poate ca nimeni nu i-a facut lui Anatoli Dobrinin un compliment mai mare, nimeni nu i-a recunoscut
mai bine si mai flatant insusirile de diplomat de mare anvergura decat acelasi Ronald Reagan. Care atunci cand
Dobrinin a fost rechemat in tara s-a intrebat cu voce tare- Dar chiar e comunist?

Nu sunt chiar foarte multe referiri la Romania in cartea lui Anatoli Dobrinin. Totusi, fostul diplomat sovietic
respinge categoric speculatiile potrivit carora URSS ar fi planuit sa invadeze Romania, dupa invazia
Cehoslovaciei din august 1968. Conducatorii sovietici erau destul de nervosi din cauza atitudinii mult prea
independente, poate chiar sfidatoare a lui Nicolae Ceausescu, au dispus executarea unor manevre tactice de
intimidare la frontiera, insa nimic mai mult. Fostul ambasador sovietic confirma asertiunea potrivit careia fostul
rebel Nicolae Ceausescu ar fi solicitat actiuni militare impotriva Poloniei dupa ce Sindicatele Solidaritatea au
castigat in primavara lui 1989 alegerile de acolo si au format primul guvern necomunist est-european.

Adevarata cronica a anilor Razboiului rece, cartea Confidentele unui ambasador sovietic la Washington,
remarcabil tradusa in romaneste de Mihai-Dan Pavelescu, se remarca prin simtul observatiei, prin arta
naratiunii, prin atentia acordata detaliului, prin minutia portretului. Beneficiaza de caracterizari atent facute, pe
langa cei amintiti deja, Alexander Haig (avem si explicatia intempestivei sale demisii din postul de secretar de
Stat), George Shultz, Andrei Gromiko. Si enumerarile ar putea continua.

Anatoli Dobrinin - CONFIDENTELE UNUI AMBASADOR SOVIETIC LA WASHINGTON; Editura Meteor

Press, Bucuresti, 2016